3 (2).docx

Electroterapia ca modalitate fizioterapeutica cu aplicabilitate in patologia de specialitate. Electroterapia consta in folosirea curentului electric pentru stimularea tesuturilor, cu scopul vindecarii diferitelor afectiuni sau al recuperarii anumitor functii pierdute ale organismului. S-a demonstrat ca oasele, cartilajele, ligamentele, tendoanele si diferite celule ale corpului sunt influentate pozitiv de electricitate. Se considera ca, prin stimularea electrica a celulelor, tesuturile afectate pot fi vindecate. Bazele fiziologice ale electroterapiei. Dupa cum s-a aratat deja, electroterapia reprezinta un mare capitol al terapiei care recurge la utilizarea factorilor fizicali in scopul mentinerii sau redobandirii starii de sanatate si de recuperare a restantului functional. Bazele fiziologice sau modalitatile de actiune au fost prezentate. Ca urmare, acest capitol va aborda o serie de alte aspecte de real folos in intelegerea modului de actiune si a celui de utilizare a curentilor electrici terapeutici. Preocuparile fata de electricitate si efectele sale asupra corpului omenesc dateaza de secole. Progresele din domeniul fizicii si tehnologiei atrag dupa sine realizari terapeutice de marca. Componentele electronice care intra in componenta echipamentelor electronice fac parte din doua mari categorii: pasive (rezistoare, condensatoare, comutatoare, cablaje, relee etc) si active (tuburi electronice, componente semiconductoare si circuite integrate). In functie de destinatia lor, echipamentele electronice fabricate in prezent se impart in cele profesionale (destinate laboratoarelor de cercetari, medicinii, tehnicii de calcul etc) sau cele de larg consum. Avand in vedere calitatile structurale si functionale ale tesuturilor neuromusculare, orice agent electric constituie un stimul care este urmat de reactie de raspuns tisular. Stim deja ca exista stimuli naturali, considerati a fi adecvati si stimuli artificiali, neadecvati. Din prima categorie fac parte schimbarile care au loc la nivelul terminatiilor nervoase, la nivelul sinapselor sau prin intermediul receptorilor care pot declansa impulsuri nervoase. Din cea dea doua categorie fac parte si stimulii electrici, ei avand proprietatea de a atinge direct potentialul membranelor celulare, interesand numerosi receptori, provoacand reactii similare celor obtinute cu excitanti specifici. Proprietatea celulelor vii de a reactiona la un stimul se numeste iritabilitate iar ca reactie primara la acest stimul are loc un raspuns local. Excitabilitatea se considera a fi o reactie secundara a tesuturilor, traducandu-se prin transmiterea mai departe a stimulului de catre celulele si fibrele nervoase. Raportat la diferitele structuri celulare excitate, au loc reactii specifice, precum contractia musculara, secretia glandulara etc. In vederea declansarii unei excitatii, urmata de o reactie adecvata a tesutului tinta, stimulul aplicat trebuie sa posede o intensitate minima, numita de prag si sa actioneze un anumit interval de timp, timp minim necesar. Stimulii peste nivelul pragului determina o reactie care se propaga ca o unda de excitatie ce poate fi masurata la distanta de locul de excitare. Stimulii de valoarea sub prag au o actiune limitata la locul de excitare. Cresterile intensitatii peste valoarea pragului nu sunt urmate de cresteri ale raspunsului, ceea ce este caracteristic structurilor nervoase si corespunde legii “totul sau nimic”. Legea este aplicabila unei singure celule nervoase. In practica medicala, s-a constata ca daca se excita substratul

tisular format din mai multe celule, reactia este concordanta intensitatii stimulului aplicat (curentului electric) si suprafetei stimulate. Vom constata contractii musculare de intensitati diferite. Celula nervoasa este caracterizata si printr-un echilibru al proceselor fizice si chimice de o parte si de alta a membranei celulare. Stimularea va transforma aceasta stare, numita de repaus, determinand o serie de procese fizice si chimice. In stare de repaus celula nervoasa este caracterizata printr-un potential de repaus, datorat polarizarii electrice a membranei celulare (exteriorul membranei este pozitiv, in timp ce interiorul este negativ). Ca urmare a stimularii are loc o modificare a potentialului transmembranar de repaus, constand in inversarea polaritatilor de-o parte si de alta a membranei celulare. Are loc depolarizarea membranei cu declansarea potentialului de actiune. Intensitatea minima necesara pentru declansarea excitatiei reprezinta pragul pentru curentul continuu sau reobaza. Ulterior, apar procese menite sa restabileasca potentialul de repaus. Procesele de revenire constituie faza de repolarizare. Pe durata depolarizarii celula nervoasa se afla intr-o perioada refractara, fiind inexcitabila fata de alti stimuli aplicati. Daca stimulii sunt aplicati cu frecvente mari, substratul oboseste. Daca insa, frecventele folosite se afla intre valorile de 50-100 Hz, fibrele nervoase pot fi stimulate un timp mai indelungat, fara sa se instaleze fenomenul de oboseala. Stimularea electrica se produce la variatii ale intensitatii curentului intr-o perioda scurta de timp. Daca cresterea intensitatii se va face intr-un interval de timp prelungit, excitarea nu mai are loc, chiar pentru intensitati crescute ale curentului electric aplicat asupra substratului. Explicatia o reprezinta instalarea procesului de acomodare a tesutului excitabil. Alaturi de intensitatea curentului electric si de viteza de crestere a intensitatii sale in momentul aplicarii, un rol important il joaca si intensitatea curentului raportata la unitate de suprafata sau densitatea curentului. Astfel, pentru stimularea celulelor nervoase si obtinerea unei reactii dorite, ca urmare a procesului de excitabilitate/excitatie, au mare importanta: densitatea curentului, viteza de crestere si durata scurgerii sale prin tesut. Un curent de stimulare trebuie sa aiba o anumita intensitate, sa fie instalat brusc si sa actioneze un interval de timp pentru a produce depolarizarea membranei, in conditiile in care este necesara o anumita cantitate de electricitate pe unitate de suprafata (densitate) pentru declansarea fluxului de ioni transmembranar. In procesul excitarii au loc modificari caracteristice ale proprietatilor fizice si fiziologice ale tesuturilor, determinate de sensul de scurgere al curentului electric, cunoscute sub denumirea de electrotonus. Modificarile aparute la polul negativ (catod) se numesc catelectronus iar cele de la nivelul polului pozitiv (anod), anelectronus. Pragul de excitabilitate este mai coborat in zona catodului, deoarece al actioneaza depolarizand membrana, facilitand influxul de ioni si aparitia excitatiei. La anod, excitabilitatea tisulara scade pana la abolirea sa totala prin blocaj anodic de hiperpolarizare. In cazul aplicatiilor de curent continuu si de joasa frecventa, excitatiile electrice au loc intotdeauna la unul dintre poli. Stimularea la polul negativ este urmata de aparitia unei excitatii care se numeste secusa de contractie catodica. In practica medicala, cu ocazia electrodiagnosticului, se observa urmatoarele. Daca electrodul activ, de dimensiuni mici, se aseaza pe tegument in vecinatatea unei ramificatii nervoase (in punctul de excitatie nervoasa) si se stimuleaza prin schimbarea alternativa a anodului cu catodul, se vor remarca: a. Contractie de inchidere a curentului la catod si una de intrerupere a circuitului la

anod, cat si, b. Secuse/contractii la deschiderea/intreruperea circuitului la catod si la inchiderea circuitului la anod. Acest fenomen este definitoriu in vederea stabilirii corecte a electrodiagnosticului in leziunile de nerv periferic, respectiv de muschi denervat. In acesata situatie, ordinea contractiilor se inverseaza. Este un semn de degenerare a nervului afectat. Excitabilitatea nervului este redusa, pragul de stimulare la catod este ridicat, in timp ce la anod contractia apare la intensitati mai mici decat la catod. Anodul devine astfel electrod de excitatie. In vederea masurarii excitabilitatii unui nerv sau muschi se realizeaza stimularea prin inchiderea unui curent continuu sau prin aplicarea de stimuli dreptunghiulari. Parametrii electronofiziologici ce caracterizeaza excitabilitatea unui nerv sunt: c. Reobaza sau intensitatea minima a curentului care poate produce o excitatie inregistrabila, intr-un timp nedefinit, d. Timpul util sau timpul minim necesar transportului unei cantitati suficient de mare de energie care sa modifice potentialul de repaus la nivelul membranei excitabile. Acest timp minim, la care un curent dreptunghiular, cu valoarea reobazei, produce excitatia de inchidere a curentului, se numeste timp util. Cu cat intensitatea este mai mare, ca atat timpul util este mai mic si invers, e. Cronaxia este timpul util minim necesar pentru a produce o excitatie minima cu un curent a carui intensitate este egala cu dublul reobzei. Cronaxia este invers proportionala cu excitabilitatea nervului. Cronaxie scurta, excitabilitate crescuta. Cronaxia este mai scurta la muschii fazici (rapizi), la grupurile musculare flexoare, la nivelul musculaturii proximale a membrelor, la nivelul musculaturii membrelor superioare, la punctele motorii proximale ale unui muschi. Valoarea cronaxiei creste in conditiile leziunilor neurologice de tip central sau periferic. Cresterea sau scaderea excitabilitatii neuromusculare se produce fiziologic (post excitatie) sau in conditii patologice. Contractia musculara are loc datorita trecerii influxului nervos din nervul motor in fibra musculara in zona placii motorii, la nivelul sinapsei neuromusculare. Muschiul formeaza cu nervul o unitate motorie cu caracter de unitate functionala. Acest ansamblu este alcatuit din neuronul motor aflat in cornul anterior la maduvei spinarii, axonul si colateralele sale, cat si fibrele musculare aferente cu toate sinapsele respective. Numarul de fibre musculare inervate de un motoneron medular reprezinta rata de inervatie si difera, in functie de activitatea desfasurata de muschiul respectiv. Fibrele musculare care apartin unei unitati motorii sunt inervate intotdeauna sincron. Fibrele musculare ale unei unitati motorii sunt intricate si printre unitatile motorii de vecinatate, ceea ce asigura gradarea contractiei. Ar mai fi de mentionat si rolul jucat de ionii de calciu in transmisia excitatiei la nivelul sinapsei neuromusculare si in initierea contractiei la nivelul miofibrilei. Deficitul de calciu conduce la cresterea excitabilitatii neuromusculare, muschiul prezentand contractii spontane. Orice program de electroterapie trebuie precedat de un diagnostic clinic, paraclinic si functional adecvat care sa includa si evaluarea precisa a substratului tratat. Aceasta evaluare se face prin cronaximetrie (faza de excitatie), electromiografie (faza de contractie musculara), stimulo-detectie (faza de sinteza a procesului de excitatie-contractie), jonctiunea neuromusculara (raportul dintre cronaxia nervului si cea a muschiului). Curentul galvanic, galvanoionizarea: proprietati fizice, aparatura utilizata,

actiunile biologice, efectele fiziologice, modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii. Proprietatile fizice ale curentului galvanic sau continuu Curentul electric se caracterizeaza printr-o deplasare de sarcini electrice, numite electroni, de- a lungul unui conductor. Altfel spus, conductorul electric este corpul prin care poate trece curentul electric continuu. Daca sensul de deplasare al electronilor este acelasi si se mentine o intensitate constanta, curentul continuu este constant. Intensitatea curentului poate varia, crescand sau scazand. Daca aceste cresteri se descresteri au loc ritmic, curentul ia forma unei curbe ondulatorii si se numeste curent variabil. Aplicarea terapeutica a curentului continuu se numeste galvanizare. Producerea curentului continuu se poate face prin metode chimice, mecanice si termoelectrice. Aparatura utilizata pentru curent continuu Aparatele folosite in electroterapie si care furnizau doar curent continuu se numeau galvanostate sau pantostate. Descoperirea si utilizarea semiconductorilor in sistemul de regresare a curentului a permis obtinerea unui curent continuu bine filtrat si constant, cu posibilitatea de modulare a formelor de curent oferite. Tendinta actuala este aceea de a concepe si utiliza aparate complexe, care sa furnizeze diferite forme si tipuri de curenti. Componentele principale ale unui aparat de curent continuu sunt urmatoarele: sistemul de alimentare cu curent electric de la retea (curent alternativ sinusoidal de 220 V, priza fiind impamantata), dispozitivul de redresare, cel de reglare a intensitatii, comutatoare pentru alegerea formei curentului si schimbarea polaritatii, instrumentul de masura si sistemul de racordare cu pacientul. Actiunile biologice ale curentului galvanic, continuu Actiunile biologice sunt reprezentate in primul rand de modificarile ionice ce apar in tesuturi sub influenta curentului electric si in al doilea rand de procesele biologice declansate. Aplicarea curentului galvanic asupra organismului determina efecte polare (la nivelul electrozilor aplicati) si efecte interpolare produse in interiorul organismului, in regiunea cuprinsa intre electrozi. Efectele polare constau in fenomenul de electroliza, cu producere de acid la anod si de baza la catod. Efectele interpolare sunt cele care intereseaza in mod deosebit. Ele sunt consecinta modificarilor fizico-chimice tisulare generate de trecerea curentului electric continuu si constau in: bioelectroliza, ionoforeza, electroforeza, electroosmoza, modificarile potentialului membranar, modularea excitabilitatii neuromusculare, efectele termice si de inductie electromagnetica, modificari in compozitia chimica a tesuturilor. Studiile de specialitate au aratat faptul ca trecerea curentului galvanic prin tesuturi se face aproape in exclusivitate prin electroliza si in mult mai mica masura prin celelalte fenomene aratate. Electroliza inseamna miscarea anionilor si cationilor in campul electric. Pe parcursul aplicarii curentului continuu se constata scaderea rezistivitatii cutanate, fapt ce necesita cresterea intensitatii curentului la scurt timp de la inceperea procedurii. Rezistivitatea cutanata inregistraza diferente notabile de la o persoana la alta, cat si la aceeasi persoana, surprinsa in faze fiziologice diferite sau chiar patologice. Rezistivitatea cutanata este diferita in functie de: oscilatiile de temperatura ale corpului, ritmurile biologice dirijate de succesiunea noapte-zi, menstruatie, echilibrul sistemului neuroendocrin, odihna, stres, perspiratia insensibila momentana, momentul ingestiei alimentelor, lungimea segmentului strabatut de curentul electric si diametrul segmentului in cauza. Situatiile patologice scad rezistivitatea cutanata (tulburari psihice, neurastenie, alcoolism, posttraumatisme

craniocerebrale, hiperexcitabilitate simpatica) sau cresc rezistivitatea cutanata (epilepsie, hemiplegie, mixedem, sclerodermie). Efectele fiziologice ale curentului galvanic Efectele si modificarile biologice ale curentului galvanic asupra tesuturilor organismului se manifesta in special la nivelul substraturilor usor excitabile, precum structurile nervoase. In terapie, curentul galvanic se introduce lin, spre deosebire de aplicatiile acestuia in scop diagnostic. Actiunea curentului continuu se manifesta asupra filetelor nervoase senzitive, asupra celor motorii si fibrelor vegetative vasomotorii, asupra sistemului nervos central, a sistemului neurovegetativ. Curentul galvanic mai poate influenta si sistemul circulator. Actiunea asupra fibrelor nervoase senzitive se realizeaza prin intermediul receptorilor senzitivi din tegument, care inregistreaza la trecerea curentului electric o senzatie de furnicatur ce creste proportional cu intensitatea curentului, ajungand la senzatia de intepatura si chiar de arsura sau de durere. Dupa o serie de sedinte, se constata cresterea pragului sensibilitatii tactile si dureroase cu actiune analgezica la nivelul electrodului pozitiv, proces cunoscut sub denumirea de analgezie galvanica. Explicatia poate fi data prin fenomenul de anelectrotonus, cand membranele celulare se hiperpolarizeaza si scade excitabilitatea dar si pe baza modificarilor ionice dintre electrozi, provocate de deplasarea ionilor. La acestea se adauga actiunile galvanizarii asupra sistemului nervos central, precum si asupra celui circulator. Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii poate fi explicata astfel. Catodul (electrodul negativ), utilizat ca electrod activ, produce o scadere a pragului de excitatie a fibrelor motorii, cu cresterea excitabilitatii si efect de stimulare. O crestere sau o scadere brusca a intensitatii curentului conduce la om contractie musculara prompta. Aceasta actiune este utilizata in aplicatiile premergatoare cu scop de pregatire a fibrelor musculare, inaintea tratamentului cu curenti excitatori pentru musculatura denervata. Actiunea curentului galvanic asupra sistemului nervos central consta in diminuarea reflexivitatii in aplicatiile descendente si o crestere a excitabilitatii in aplicatiile ascendente. Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii este aceea de hiperemie locala. Curentul galvanic are o actiune hiperemianta, de activare a vascularizatiei locoregionale. Fenomenul are loc prin activarea circulatiei locoregionale cutanate, superficiale, cat si a celei musculare, din profunzime (in raport cu circulatia de repaus). Efectul persista intre 15-30 minute dupa intreruperea aplicatiei. Cresterea vascularizatiei locoregionale are drept consecinte efecte biotrofice si resorbtive, prin imbunatatirea nutritiei tisulare si drenarea exudatelor si edemelor locale. Reactia se petrece la polul negativ si dureaza cateva ore dupa incetarea aplicatiei terapeutice. Principalele indicatii terapeutice vor fi astfel: acrocianoza, angioneuropatiile, crioparesteziile functionale nocturne, arteriopatiile aterosclerotice, algoneurodistrofiile membrelor. Sistemului nervos vegetativ reactioneaza diferit, in functie de predominanta tonusului vagal sau simpatic al pacientului. De asemenea, regiunea de electie pentru a realiza aplicatia o constituie regiunea cervicala si dorsala superioara, in vederea influentarii sistemului nervos vegetativ. In ceea ce priveste sistemul circulator, curentul galvanic descendent accelereaza afluxul sanguin din mica circulatie spre inima si transportul sangelui arterial catre sistemul portal, in timp ce curentul galvanic ascendent accelereaza circulatia venoasa de la nivelul extremitatilor inferioare si de la organele sistemului portal catre inima, favorizeaza transportul

sangelui arterial catre plamani si extremitatile superioare, precum si viteza de circulatie a sangelui venus de la inima spre plamani. Ca o concluzie practica, enumerarea principalelor actiuni fiziologice ale aplicatiilor curentului galvanic conduce la principalele efecte terapeutice: f. Analgetic, antialgic, prin scaderea excitabilitatii nervoase la nivelul polului pozitiv, g. Stimulare neuromusculara la nivelul electrodului negativ, h. Reglarea modificarilor de excitabilitate a sistemului nervos central, i. Reglare nespecifica a sistemului neurovegetativ, j. Biotrofic prin imbunatatirea circulatiei locoregionale si facilitarea drenarii edemelor, k. Vasodilatator prin hiperemia activa de la nivelul circulatiei tegumentare superficiale si musculare profunde. Modalitatile de aplicare ale curentului galvanic Galvanizarea poate fi aplicata sub forma electrozilor placa, sub forma de baie hidroelectrolitica sau galvanica (partiala sau patru celulara) si sub forma de iontoforeza (ionogalvanizarea), cu ajutorul careia se introduc trans-tegumentar o serie de substante medicamentoase. Galvanizarea simpla Galvanizarea simpla utilizeaza electrozi placa confectionati din metal dar care pot fi inveliti in cauciuc, de diferite dimensiuni, raportat la regiunea care se trateaza si la efectul de polaritate urmarit. Astfel, se pot aplica doi electrozi de dimensiuni egale sau de marime diferita. Electrodul mai mic este cel activ iar alegerea polaritatii este in functie de scopul urmarit, analgezic (anodul mai mic) sau excitant (catodul este cel mic si activ). Exista electrozi de forme diferite utilizati in diferite aplicatii, precum cei pentru tratarea parezelor de nerv facial si a nevralgiilor de trigemen (rotunzi si montati in dispozitive speciale sau sub forma de masca pe o hemifata). Dupa cum am mai aratat, pentru obtinerea efectelor analgetice, anodul (pozitiv) devine electrodul activ (are dimensiuni mai reduse) iar cel de-al doilea electrod va fi plasat distal de primul, la o distanta nu prea mare. Pentru obtinerea unor efecte vasodilatatoare, electrozii terbuie sa fie lungi, la fel si durata sedintei. Exista doua modalitati de amplasare a electrozilor la nivelul regiunii aflate in suferinta si care trebuie tratata: transversal (de-o parte si de alta sau fata in fata, cum este cazul articulatiilor periferice, precum genunchi, glezna, pumn, umar etc) sau longitudinal (cu electrozii amplasati la distanta, utila pentru segmentele lungi sau pentru durerile iradiate pe un traseu, precum lombosciatopatia). Exista obligativitatea interpunerii unui strat hidrofil intermediar umed intre electrod si suprafata de tratat. Acesta are rol izolant si de prevenire a efectelor polare produse sub electrozi si implicit, a arsurilor cutanate. Intensitatea curentului aplicat este adaptata scopului urmarit, sensibilitatii si tolerantei individuale, stadiului evolutiv al suferintei, durata aplicatiei. Se cunoaste faptul ca sensibilitatea cutanata difera de la o persoana la alta, raportat la fazele fiziologice sau la existenta unei patologii asociate si este mai mare pe zonele flexoare fata de cele extensoare. Trebuie sa cunoastem existenta pragului de sensibilitate, identificat prin senzatia de furnicatura placuta la introducerea lenta a curentului. Pe masura tratamentului va putea creste toleranta individuala la curentul continuu aplicat. La persoanele sensibile se recomanda

dozarea intensitatii sub nivelul pragului de sensibilitate stabilit. Indiferent de situatie, in cazul aparititiei senzatiilor de intepatura, presiune, caldura, arsura, intensitatea curentului se scade la zero, cautandu-se cauza. Se recomanda ungerea tegumentului iritat sau sensibil cu o crème antiinflamatoare si cicatrizanta si reluarea tratamentului cu intensitatea sub pragul de sensibilitate. Aplicatiile care vizeaza stadiile acute beneficiaza de intensitati aflate sub nivelul pragului de sensibilitate, in timp ce cele care se adreseaza stadiului cronic vor utiliza valori ale intensitatii aflate peste pragul de sensibilitate. Astfel, daca sunt vizate efectele antialgice, intensitatea se dozeaza la nivelul pragului (calculat pentru 0,1 mA/cm²). Pentru nevralgiile acute sau hiperestezii (trigemen, cervicobrahiale, lombosciatica etc), intensitatea se dozeaza sub nivelul pragului de sensibilitate. Daca sunt vizate efectele vasodilatatoare se utilizeaza intensitatea peste prag, durate mai mari ale tratamentului si aplicatiile longitudinale. Densitatea curentului galvanic se defineste ca fiind intensitatea curentului pe unitate de suprafata iar nivelul acesteia este de 0,1 mA/cm², ceea ce corespunde pragului de sensibilitate al intensitatii curentului. In practica de specialitate este recunoscuta relatia care se stabileste intre intensitatea la aplicare a curentului electric si durata (apreciata in minute) a sedintei de tratament. Durata este direct proportionala cu marimea electrozilor si invers proportionala cu densitatea curentului. Este evident ca electrozii de dimensiuni mici vor dezvolta densitati mai mari pe suprafata tegumentului pe care sunt aplicati ca atare, durata sedintei trebuie scazuta. Invers, pentru electrozii de dimensiuni mari. Pentru a avea eficienta, durata tratamentului trebuie sa fie cuprinsa intre 20-30 minute. Chiar si in cazul aplicatiilor cu electrozi mici, aplicati facial sau transorbital, intensitatea fiind scazuta, va trebui sa se creasca timpul de tratament. In situatia afectiunilor acute, numarul sedintelor de tratament este de 8-10-12 sedinte si vor fi efectuate zilnic iar in cazul celor cronice se poate ajunge la 20 de sedinte, putand fi efectuate zilnic sau la doua zile. Pacientul va beneficia pe durata galvanoterapiei de o postura antalgica, confortabila, relaxanta si i se va explica procedura in sine. El va fi posturat in decubit ventral, cu o perna sub abdomen, spre a evita hiperlordozarea suplimentara a zonei, in cazul suferintelor discale lombosacrate. Sau va fi posturat in decubut ipsilateral in cazul sindromului algic lombosacrat. Pentru aplicatiile din zona cervicala, cat si pentru cele transorbitale va fi posturat in decubit dorsal. Iar pentru cele din zona scapulohumerala poate fi posturat in pozitia sezand. Se evita aplicarea electrozilor la nivelul zonelor paroase si se va urmari reactia tegumentului la tratament. Baile galvanice Baile galvanice sunt recomandate in vederea tratarii unor regiuni mai extinse sau a intregului corp. Apa va deveni un mediu de legatura intre substrat (tegument) si electrozi, curentul electric fiind distribuit pe o suprafata mai mare, densitatea fiind mai redusa, scade semnificativ riscul aparitiilor arsurilor la intensitatea aplicata pe parcursul procedurii. Baile galvanice pot fi celulare (mai multe vase sau vane in care sunt introduse segmentele de corp vizate) sau pot fi generale (corpul este introdus in totalitate). Galvanoionizarile Galvanoionizarile reprezinta procedeul prin care se introduc in organism diferite substante medicamentoase. Curentul galvanic este in masura sa transporte aceste substante prin tegument si prin mucoase.

Indiferent de denumire (iontoforeza, ionoterapie, ionogalvanizare, galvanoionoterapie etc) principiul de actiune al galvanoionizarii consta in disocierea electrolitica a diferitelor substante medicamentoase adaugate la nivelul electrozilor (polar). Ulterior, are loc deplasarea anionilor si cationilor formati spre electrozii de semn contrar incarcarii lor electrice, datorita respingerii lor de catre electrodul de acelasi semn, la nivelul caruia s-au format. Substanta pe care dorim sa o introducem in organism pe acesta cale se aplica sub forma de solutie la nivelul stratului hidrofil aflat sub electrodul activ. Solutia se va prepara in apa distilata. Ionul medicamentos vizat va traversa bariera cutanata sau mucoasa in drumul lui spre polul de semn opus. Odata ajuns in organism, el va fi preluat de circulatia locoregionala si va fi redistribuit. De mentionat si faptul ca doar electrolitii solubili in alte lichide decat apa pot traversa bariera tegumentara si mucoasa. Calea de patrundere o constituie orificiile glandelor sebacee si a acelor sudoripare. Daca se alcalinizeaza solutia anodica si se acidifiaza solutia catodica, va creste transferul anionilor si cationilor aplicati initial pe tegument. Avantajele aplicarii galvanoionizarii sunt urmatoarele: l. Efectul este demonstrat si cert, m. Efectul este locoregional dar si la nivelul intregului organism (putand fi luata in calcul si o reactie reflexa, cutiviscerala, de la nivelul dermatomioamelor), n. Se poate doza precis substanta medicamentoasa aplicata, o. Aplicatia are avantajul obtinerii unor efecte asteptate pentru doza scazuta de medicament, in conditiile in care este protejat si tractul gastrointestinal. La anod se aplica metale, precum sodiul, potasiul, litiul, calciul, magneziul, zincul, fierul sau radicali de metale, acetilcolina, morfina, novocaina, corticoizi, sulfamide etc iar la catod se pot aplica halogeni precum brom, iod, clor sau radicali acizi si saruri ale acizilor organici. Domeniile in care se poate aplica galvanoionizarea sunt: p. Dermatologia (acnee, cicatrici cheloide hipertrofice, degeraturi, eczeme, erizipel, fistule, furunculoze, hematoame superficiale, prurit idiopatic, sclerodermie, seboree ulcerele atone), q. Oftalmologia (conjunctivite, iridociclite, sclerite), r. Suferintele vasculare (arterite obliterante, trombolebita, limfangite), s. Reumatologia (artrite, inclusiv poliartrita reumatoida artoze, bursite, epicondilite, tendinite, tenosinovite, maladia Dupuytren, guta, mialgiile de diferite cauze, nevralgiile). Galvanoionizarile transorbitale sau transcerebrale sunt eficente si frecvent utilizate in practica medicala de specialitate, fiind indicate in sindroamele neurastenice, insomnii, hiperensiunea arteriala in stadiul neurogen, spasmofilie, sindroame migrenoase, nevralgia de trigemen, suferinte algice si inflamatorii din sfera medicinii dentare etc. Indicatiile si contraindicatiile galvanoterapiei Dupa cum am mai aratat, galvanoionizarea constituie o precedura extrem de utilizata in electroterapie, avand in vedere paleta patologica larga care poate fi abordata. Aplicarea sa pe scara larga are in vedere multiplele sale efecte, pornind de la principiile sale de actiune, si anume: analgezic, modulator neurovegetativ, vasomotor, trofic si de stimulare aexcitabilitatii neuromusculare. Galvanoionizarea poate fi aplicata atat in stadiile acute, cat si stadiile cronice de boala. Din cele aratate, rezulta ca aceasta procedura terapeutica isi gaseste utilitatea in contextul: afectiunilor sistemului nervos (nevralgii, nevrite, pareze, paralizii, afectiuni ale organelor de simt, sindroame astenonevrorice de suprasolicitare, distonii neurocirculatorii), al

afectiunilor aparatului locomotor (reumatism cronic degenerativ si inflamator, reumatism abarticular, sechele posttraumatice), al afectiunilor aparatului cardiocirculator (tulburari circulatorii arteriale sau venolimfatice) si al afectiunilor dermatologice. Principalele contraindicatii sunt cele care impiedica aplicarea electrozilor pe tegument dar si suferinte care contraindica electroterapia in general. Curentii de joasa frecventa: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, efectele fiziologice, modalitati si tehnici de aplicare, indicatii si contraindicatii. Proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii ale curentilor de joasa frecventa Dupa cum s-a mai aratat, intreruperea curentului continuu realizeaza impulsuri electrice succedate ritmic, cu efect excitator. Impulsurile obtinute se caracterizeaza prin forma, amplitudinea impulsului, frecventa de aparitie, durata impulsului si a pauzei, modulatia impulsurilor (in amplitudine, ritmicitate si durata). Ca urmare a formei lor, impulsurile pot fi dreptunghiulare, triunghiulare, exponentiale, trapezoidale. Aparatura generatoare de impulsuri de joasa frecventa este variata, oferind modele care genereaza diferite forme de curenti in diferite posibilitati de aplicare. Terapia prin curenti de joasa frecventa se bazeaza pe actiunea caracteristica de excitare si srimulare a curentului electric asupra substratului neuromuscular. Prin stimularea electrica are loc procesul de depolarizare la nivelul substratului excitabil. Musculatura scheletica normal inervata raspunde la impulsuri de durata scurta si cu frecventa rapida. Frecventele utilizate in scop terapeutic sunt mai crescute, situandu-se in domeniul curentilor tetanizanti, capabili sa produca o contractie prelungita, care dureaza atat timp cat curentul strabate muschiul. Efectul terapiei prin curenti de joasa frecventa asupra substratului este dependent de modul de actiune al acestora si va fi prezentat in cele ce urmeaza, astfel: t. Stimularea contractiei musculaturii striate normoinervate Aceasta se bazeaza pe actiunea caracteristica de excitare a substraturilor excitabile, precum tesutul muscular si fibrele nervoase, de catre impulsurile electrice. Fiecare membrana celulara prezinta o frecventa optima pentru valoarea de prag a stimularii (depolarizarii) sale. Musculatura scheletica normoinervata raspunde la impulsuri de durata relativ scurta si frecventa relativ rapida. Frecventele de 30 Hz sunt capabile sa produca contractii musculare succesive, in timp ce frecvente cuprinse intre 40-80 Hz, utilizate in scop terapeutic, sunt urmate de contractii tetanizante. Formele clasice de curenti utilizati in acest scop sunt curentii dreptunghiulari unici cat si in trenuri de impulsuri, curentii modulati, curentii faradici si neofardici. In acest mod, se pot realiza adevarate programe de electrogimnastica musculara. Suplimentar, fibrele nervoase motorii, fibrele musculare si placile neuromotorii prezinta o receptivitate selectiva fata de curentul neofaradic, principalul efect al acestuia fiind actiunea excitomotorie cu producerea de contractii musculare pe musculatura cu atrofie de imobilitate/inactivitate dar cu integritatea fibrelor nervoase motorii. Curentul neofaradic este ineficient asupra musculaturii cu degenerescenta totala sau partiala. Disparitia excitabilitatii faradice este un semn revelator al reactiei de degenerescenta musculara totala sau partiala. Efectelor prezentate li se adauga cel vasomotor, cu vasodilatatie la actiunea prelungita a curentilor, cat si efectele trofice, revulsive si analgezice secundare vasodilatatiei. Prin aceasta, curentii dreptunghiulari, modulati si faradici sunt indicati in mod particular in unele nevralgii si nevrite, stari posttraumatice (contuzii, entorse), tulburari ale sensibilitatii cutanate, profilaxia trombozelor si emboliilor postoperatorii si dupa nastere (postpartum), tulburari ale circulatiei de intoarcere venolimfatica.

Indicatiile aplicarii curentilor dreptunghiulari, modulati si neofaradici sunt datorate efectelor excitomotorii si sunt reprezentate de atoniile si atrofiile de imobilizare sau de alte cauze dar care care presupun normoinervatie. Daca exista dubii asupra diagnosticului clinic se recurge la diagnosticul electric, prin cerectarea excitabilitatii neuromusculare a substratului vizat cu ajutorul aplicarii curentului faradic, la care se aduga determinarea cronaxiei muschiului respectiv. Principalele indicatii sunt reprezentate de atrofiile de imobilizare sau de inactivitate (aparat gipsat, lipsa activitatii fizice prin sedentarism), musculatura slabita a diferitelor segmente ale corpului prin utilizare deficitara a lor (scolioze, cifoze, picior plat, tulburarile de ventilatie de tip obstructiv sau restrictiv din cadrul bronhopneumopatiilor cronice nespecifice, constipatie cronica, postpartum, incontinenta sfincteriana), in vederea prevenirii aparitiei aderentelor la nivelul partilor moi ale aparatului locomotor. Se va realiza astfel, o electrogimnastica musculara (inclusiv electrogimnastica respiratorie) menita sa completeze programele de kinetoterapie. In anumite conditii (starile posttraumatisme acute ale aparatului locomotor, grupele musculare disfunctionale din vecinatea celor normale, pareze restante post leziune de nerv periferic) poate fi necesara o reantrenare musculara. Aceasta consta in stimularea miscarilor voluntare in vederea refacerii imaginii centrale motorii, dupa o intrerupere a cailor nervoase, apartinand unor muschi cu inervatie pastrata. Pacientul isi declanseaza el insusi stimulul electric si reuseste sa-si recapete controlul motor asupra miscarii pierdute, prin fenomenul de feedback senzitivo-motor, bazat pe procesul de invatare si memorizare. Principalele contraindicatii sunt reprezentate de paraliziile spastice, spasmele musculre, musculatura total sau partial denervata. Metodologia aplicarii curentilor modulati in electrogimnastica musculaturii striate recomanda aplicatia bipolara si mai rar monopolara (musculatura mica a mainii). Electrozii se plaseaza la nivelul insertiilor musculare sau pe zonele de trecere muschi-tendon. La aplicatiile de curent neofaradic, electrodul negativ se plaseaza la nivelul placii neuromotorii a muschiului afectat. Intensitatea curentului este menita sa produca secuse/contractii musculare evidente, sa asigure un adevarat antrenament muscular si sa nu suprasolicite muschiul. Frecventa utilizata este scazuta, durata sedintei fiind cuprinsa intre 20-30 minute, in serii de 812 sedinte pe serie, care se pot repeta. u. Stimularea selectiva a musculaturii sheletice total denervate Aceasta se bazeaza pe modul de actiune al stimulilor a caror intensitate creste lent, progresiv, in panta, fata de care muschii normoinervati nu prezinta reactie de raspuns, datorita capacitatii lor de acomodare. Procesul de acomodare fata de stimulii cu panta este prezent si la fibrele nervoase senzitive integre. Curentii triunghiulari, cu fronturi de crestere liniare, in special exponentiale, sunt frecvent utilizati in stimularea selectiva a muschilor scheletici afectati prin lezarea si deteriorarea integritatii nervilor periferici. Explicatia este aceea ca degenerescenta nervoasa a condus la pierderea capacitatii de acomodare a muschiului care poate raspunde astfel la intensitati mai reduse de curent. Utilizarea acestor curenti cu panta lina de crestere a intensitatii lor va evita excitarea musculaturii normal inervate, precum si a fibrelor nervoase senzitive. Electrostimularea cu impulsuri triunghiulare, previne si incetineste atrofia musculara a musculaturii denervate. Ea devine astfel, o metoda pregatitoare pentru programele kinetoterapiei de recuperare. Pentru a fi incununata cu succes, terapia trebuie instituita precoce, imediat dupa producerea leziunii nervoase si aparitia semnelor de denervare, exprimate prin instalarea modificarilor care insotesc atrofia musculara (la maximum 7-10

zile). Semnele de leziune ale nervului periferic se stabilesc cu ajutorul electrodiagnosticului. Se incepe cu diagnosticul prin electrostimulare al leziunilor neuromusculare (testul galvanic si cel faradic al excitabilitatii si curba I/t). Acestuia i se poate adauga electrodiagnosticul de detectie (electromiografia), care permite decelarea modificarilor calitative si o apreciere mai acurata a modificarilor cantitative. Intensitatea curentului de stimulare este furnizata de electrodiagnostic. Metodologia de aplicare a electrostimularii consta in utilizarea tehnicii monopolara (electrodul negativ de aplica la punctul motor al muschiului afectat) sau bipolara (cei doi electrozi se aplica pe extremitatile muschiului afectat, electrodul negativ fiind situat distal, la jonctiunea tendomusculara). Cu cat procesul de denervare este mai accentuat, cu atat mai mult este necesara cresterea duratei impulsului de stimulare. Se incepe cu un numar scazut de stimulari pe sedinta, care se repeta in cursul unei zile. Se recomanda 7-14 zile de tratament. Aplicariile in scop de electrostimulare a musculaturii denervate trebuie sa tina cont de urmatoarele reguli: - Se va mentiona obligatoriu miscarea ce trebuie recastigata prin electrostimulare, - Pacientul participa efectiv si afectiv la programul de electrostimulare, - Pozitionarea corespuzatoare a pacientului si a segmentului care efectueaza miscarea, - Articulatia de vecinatate trebuie sa fie indemna, - Se vor utiliza proceduri pregatitoare ale miscarii, precum termoterapie, masaj locoregional, electroterapie (diatermie si/sau curent galvanic). - Tratamentul prin electrostimulare poate dura cateva luni pana la obtinerea fortei musculare de valoarea 2. Sunt necesare reevaluari periodice ale parametrilor de electrostimulare (la 10-14 zile interval). Se poate continua cu stimularea selectiva a muschilor denervati, chiar si dupa introducerea programelor kinetologice. Terapia musculaturii spastice Acest tip de terapie se bazeaza pe efectul de inhibitie a motoneuronilor muschilor spastici, prin care se obtine un efect de relaxare. Stimularea electrica a muschilor spastici se adreseaza receptorilor contractili si aparatului Golgi. Impulsurile aferente ce sosesc la maduva spinarii de la proprioceptorii stimulati, declanseaza efecte de inhibitie a musculaturii spastice, respectiv efecte de stimulare a antagonistilor corespunzatori. Concomitent, antagonistii musculaturii spastice, de obicei hipotoni, isi amelioreaza tonusul, pe baza inervatiei reciproce. Stimulul se realizeaza prin impulsuri de forma dreptunghiulara, aplicand doua circuite electrice de excitatie, intre ele realizandu-se un decalaj in timp, pentru a se putea stimula mai multe grupe musculare, de obicei antagoniste. Concret, intensitatea creste progresiv pana la aparitia unor contractii/secuse musculare puternice. Rezulta astfel o excitatie alternata ritmic a muschilor agonisti-antagonisti, cu o intarziere intre cele doua circuite excitatorii. Aceste efecte contribuie si la obtinerea coordonarii miscarilor, printr-o buna corelare functionala a antagonistilor si agonistilor. Efectul de relaxare a musculaturii spastice se mentine de la 24- 48 de ore la 3-4 saptamani, facilitand astfel aplicarea programelor de kinetoterapie. Aceasra metoda este utilizata cu succes in tratamentul paraliziilor spastice centrale. Indicatiile metodei sunt reprezentate de: spasticitatea din parezele sau paraliziile de origine centrala (in special cea cerebrala infantila sau consecutiva traumatismelor la nastere), leziunule traumatice medulare si cerebrale (cu exceptia paraplegiilor spastice), parezele spastice din cadrul scelozei in placi, hemipareze spastice post accidente vasculare cerebrale, boala Parkinson. Contraindicatiile terapiei musculaturii spastice utilizand aceasta metoda sunt scleroza

laterala amiotrofica si scleroza difuza in stadiul avansat. Metodologia metodei este fundamentata de tehnica aplicarii a doua circuite de excitatie care furnizeaza curenti dreptunghiulari. Se stabileste timpul de intarziere dintre impulsurile celor doua circuite, precum si durata impulsurilor. Intensitatea curentului trebuie sa produca o contractie musculara puternica, fara senzatie cutanata neplacuta. Durata tratamentului pentru o pozitionare segmentara este de 10 minute iar daca se realizeaza mai multe pozitionari, durata sedintei nu trebuie sa depaseasca 40-50 minute. Se recomanda sedinte zilnice, pe o durata de 12-18 sedinte. Primul circuit de excitatie se aplica deasupra musculaturii spastice iar al doilea circuit deasupra musculaturii antagoniste corespunzatoare. Electrozii se aseaza la nivelul punctelor de excitatie ale muschilor. Stimularea contractiei musculaturii netede Stimularea electrica a musculaturii netede se bazeaza pe capacitatea foarte mare de sumatie a acestor muschi, pe cronaxia lunga si pe capacitatea lor de acomodare neglijabila. Asupra musculaturii netede se pot aplica stimuli exponentiali, cu durata mare si frecventa scazuta. Principalele indicatii ale acestei proceduri sunt reprezentate de constipatiile cronice atone si de atonia vezicala postoperatorie. Metodologia consta in aplicatia electrozilor de dimensiuni egale asupra musculaturii vizate, durata sedintei fiind cuprinsa intre 10-50 minute, in cure de 20-25 sedinte, efectuate la inceput zilnic. Curentii de joasa frecventa aplicati in scop analgezic. Efectele analgezice constatate, s-au considerat ca se bazeaza pe inhibitia perceptiei dureroase prin excitarea altei cai aferente. S-a observat insa, ca durerea ar putea fi mai curand, rezultatul pierderii capacitatii inhibitorii la nivel medular, decat al unor procese de stimulare propriu- zisa. Releul medular prezinta o importanta deosebita in perceperea durerii, intrucat, la acest nivel intervin o serie de mecanisme care moduleaza transmisia nociceptiva. Transmiterea sinaptica a durerii este astfel influentata la nivel medular, atat de influxuri venite de la periferie, cat si de la nivelul formatiunilor nervoase superioare. \Se cunoaste faptul ca activitatea fibrelor A-alfa (simtul tactil) blocheaza la nivel medular transmisia impulsurilor nociceptive vehiculate de fibrele A-delta si C. Mecanismul care intervine in aceasta inhibitie poate avea la baza teoria controlului de poarta, conform careia, are loc un fenomen de inhibitie presinaptica (ce se petrece la nivelul cornului posterior medular), in cadrul unui proces de control axonal. Astfel, stimularea fibrelor cu diametru mare, rapid conducatoare, A-alfa, nespecifice pentru durere, ce conduc informatiile tactile generate de vibratii si presiune, produce la nivel medular, un camp electric negativ, cu scaderea activarii sistemului de transmitere ascendenta si cu inchiderea consecutiva a portii sau a barierei de control pentru transmiterea informatiilor nociceptive prin fibrele nervoase lent conducatoare A-delta si C. In acest mod, durerea nu mai este perceputa la nivel cerebral, superior. Daca stimularea periferica a fibrelor specifice pentru durere devine predominanta ca intensitate, frecventa sau context patologic, poarta de control se deschide prin contrareactie pozitiva (facilitare presinaptica) si va avea loc o transmitere a informatiilor dureroase, cu perceptia durerii. Aceste mecanisme de inhibitie a transmisiei si perceptiei durerii au fost confirmate de analgeziile produse prin stimularea electrica a structurilor nervoase centrale superioare (electrostimularea nervilor periferici cu electrozi implantati percutan, electrostimularea cordoanelor medulare posterioare pentru controlul sindroamelor dureroase cronice, prin

intermediul electrozilor implantati in dura mater, stimularea nervoasa electrica transcutanataTENS, electropunctura, prin stimularea electrica selectiva a fibrelor A, rapid conducatoare si inchiderea portii pentru fibrele nociceptive pentru durere). Principalele metode analgetice conventionale din domeniul curentilor de joasa frecventa utilizeaza curentii diadinamici, Trabert, stohastici si metoda de stimulare nervoasa electrica transcutanata (TENS). Curentii diadinamici (CDD) Efectele si implicit, domeniile de patologie in care se indica aplicatia curentilor diadinamici sunt prezentate in continuare. Efectele analgezice, hiperemiante-biotrofice, dinamogene ale curentilor diadinamici sunt datorate nivelului intensitatii, formei curentului diadinamic utilizat si modalitatii de aplicare a electrozilor. Astfel:  Curentul monofazat fix (MF) are efect excitator, crescand tonusul muscular, cat si efect de tonicizare al peretilor vasculari, ca urmare a actiunii sale vasoconstrictoare. Din punct de vedere subiectiv, produce senzatia de vibratii, actionand ca un masaj tisular electric profund. Pe aceasta cale se evidentiaza zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe.  Curentul difazat fix (DF) are efectul analgezic maxim prin ridicarea pragului sensibilitatii la durere si imbunatateste circulatia arteriala prin inhibarea simpaticului. Din motivele prezentate, este indicat drept forma de introducere pentru aplicatiile in scop analgezic.  Perioada scurta (PS) are efect excitator si tonicizant, actionand ca un masaj intens de profunzime. Prin componenta sa vasoconstrictoare are efect resorbtiv, fiind util in sufuziunile si hematoamele posttraumatice, in edemele cu tulburari trofice din stazele circulatorii periferice. Dupa cateva minute, aplicatia produce si analgezie secundara.  Perioada lunga (PL) prezinta un efect analgezic si miorelaxant puternic. Mai prezinta, de asemenea, efect decongestiv, fiind de preferat in starile dureroase accentuate si persistente.  Ritm sincopat (RS) are cel mai pronuntat caracter excitomotor, realizand electrogimnastica musculara, fiind indicat in atoniile musculare nomoinervate, postoperatorii. Modalitatile de aplicare depind de scopurile terapeutice urmarite. Acestea pot fi:  Pe punctele dureroase circumscrise. Se utilizeaza electrozi mici, de dimensiuni egale, polul negativ aplicandu-se direct pe locul dureros iar cel pozitiv la distanta.  Transversale. Aceste aplicatii se mai numesc si transregionale (de-o parte si de alta a regiunii dureroase) si se utilizeaza la nivelul articulatiilor periferice mari sau pe masele musculare ale membrelor sau trunchiului.  Longitudinale. Electrozii sunt amplasati de-a lungul unui nerv periferic (electrodul pozitiv, mai mare, se aseaza proximal iar cel mic si negativ se aseaza distal, pe zona afectata) sau de-a lungul unui traseu vascular.  Paravertebrale. Electrozii se amplaseaza pe regiunile radacinilor nervoase (transversal si paralel cu coloana vertebrala, avand catodul pe locul dureros sau de-a lungul coloanei vertebrale, cu anodul proximal si catodul distal).  Gangliotrope. Electrozii mici se aseaza cu catodul pe zona ganglionilor vegetativi respectivi si anodul la distanta.  Aplicatii mioenergetice. Aceste aplicatii urmaresc tonicizarea unor muschi normoinervati. Ca atare, catodul se aplica pe locul de emergenta al nervilor motori iar anodul pe punctele motorii ale muschilor interesati.

Tehnica de aplicare se supune urmatoarelor reguli:  Scopul urmarit este cel care conditioneaza dimensiunile electrozilor, amplasarea si polaritatea acestora.  Inversarea polaritatii electrozilor ramasi pe locul initial de amplasare, se face in scop excitator, dinamogen.  Intensitatea curentului se regleaza printr-o crestere progresiva la valoarea dorita, corespunzatoare efectului urmarit (excitomotor sau analgezic).  Se va avea in vedere aparitia fenomenului de acomodare.  Durata sedintei este de pana la 10 minute in scop analgezic, ajungand la 20-30 minute pentru aplicatiile in scop hiperemiant, vasculotrop.  Ritmul sedintelor poate fi zilnic, 10 sedinte pe cura. Indicatiile curentilor diadinamici sunt: Afectiunile aparatului locomotor ➢ status posttraumatic (cu exceptia fracturilor, rupturilor ligamentare sau meniscale), contuzii, entorse, luxatii recente, intinderi musculare, redori articulare, ➢ boala reumatismala cronica degenerativa sau inflamatoare: artroze reactivate, artrite, mialgii, ➢ reumatism abarticular, al tesuturilor moi periarticulare: epicondilite, PSH, tendinite, Afectiunile neurologice: nevralgie cervico-brahiala, lombosciatica, DVL faza II, algoneurodistrofie, Tulburari circulatorii periferice: maladie Raynaud, acrocianoza, boala varicoasa, status postarsuri sau postdegeraturi, arterioapatie periferica obliteranta, Aplicatii segmentare pe zone neuroreflexe in vederea modularii functionale a stomacului, colonului, colecistului, cailor respiratorii in astmul bronsic, migrene. Curentii Trabert Curentii Trabert sunt curenti dreptunghiulari, cu efecte analgezice si hiperemiante, aplicatia lor constand intr-un veritabil masaj cu impulsuri excitatorii. Au cel mai analgezic efect din domeniul joasei frecvente. Se mai numesc si curenti de ultrastimulare. Tehnica de aplicatie este bipolara si consta in aplicarea electrodului negativ pe locul dureros iar cel pozitiv proximal de catod. Efectul analgezic trebuie sa se instaleze la sfarsitul sedintei de tratament. Intensitatea curentului se creste pana la aparitia senzatiei de vibratie suportabila. Scaderea acestei senzatii arata aparitia procesului de acomodare. Va trebui sa se creasca in mod suplimentar intensitatea curentului aplicat. Se recomanda aplicatiile zilnice, timp de 6-10 sedinte. Principalele indicatii terapeutice sunt: - Manifestarile dureroase din radiculopatiile de cauza vertebrogene artrozica, artroze dureroase, indiferent de localizare (in lumbago electrozii se amplaseaza paravertebral in sens transversal, in lombosciatica catodul se amplaseaza distal, pe punctul de durere maxima). - Reumatism inflamator cronic (spondilita ankilopoetica), - Reumatismul abarticular (PSH, epicondilite), - Status posttraumatic (contuzii, intinderi sau rupturi ligamentare sau musculo- tendinoase). Curentii stohastici Curentii stohastici, aperiodici sau neregulati au calitatea de a reduce la maximum

reactiile de adaptare/obisnuinta sau acomodare, crescand astfel efectul analgetic prin ridicarea pragului la durere, precum si durata acestui efect. Stimularea nervoasa electrica transcutanata (SNET) sau TENS TENS reprezinta o modalitate netraumatizanta de combatere a sindromului algic acut si cronic, de diverse cauze, utilizand curenti cu impulsuri dreptunghiulare de joasa frecventa. Aparatele moderne utilizate permit obtinerea unei forme dreptunghiulare a impulsurilor, permit acoperirea unui domeniu mai larg de reglare a frecventei, duratei si amplitudinii impulsurilor, cat si dimensiuni, cheltuieli si consum minime ale aparatului si procedurii in sine. Tehnica aplicatiei curentilor de stimulare nervoasa presupune: - Pozitionarea adecvata a electrozilor cu amplasarea lor pe locul dureros, in vecinatatea lui, la nivelul radacinii nervoase principale a nervului periferic ce strabate regiunea dureroasa, pe zonele de referire a durerii si a punctelor trigger. Polaritatea electrozilor nu are importanta. - Dozarea intensitatii, care trebuie aleasa in asa fel incat sa se inchida poarta pentru influxurile dureroase. Pacientul va resimti o senzatie de vibratie sau furnicatura. - Alegerea frecventei se face prin tatonare. - Durata impulsului trebuie sa fie reglabila si adaptata frecventei. - Durata sedintei poate fi aleasa intre 20 minute si o ora. - Frecventa sedintelor in timp se stabileste de comun acord cu medicul specialist, in concordanta cu patologia tratata. Sfera indicatiilor acestei metode electroterapeutice este larga si cuprinde:  Afectiunile reumatice cronice degenerative, inflamatorii si abarticular,  Starile dureroase posttraumatice,  Sindromul algic din afectiunile neurologice periferice, nevralgiile postherpetice, durerile fantoma post amputatie de membre,  Sindromul algic post anestezie, starile dureroase acute si cronice postoperatorii,  Cicatricile, aderentele dureroase postoperatorii,  Durerile din anurii si neoplazii. Principalele contraindicatii ale aplicatiei TENS sunt: - Starile dureroase tratabile prin alte mijloace, - Purtatorii de pacemaker cardiac sau de stimulator al nodului sinocarotidian, - Hipersensibilitatea la curent, - Sarcina in primul trimestru, - Tulburarile de sensibilitate cutanata sau leziunile tegumentare, - Sindroamele dureroase de origine talamica. Avantajele acestei metode constau in gama larga a suferintelor dureroase ce poate fi abordata. Se adreseaza starilor dureroase care nu raspund la alte metode terapeutice sau care se constituie contraindicatii pentru alte terapii fizicale ce ar putea fi recomandate. Este o metoda fiziologica, netraumatizanta, usor de aplicat, desi este doar un tratament simptomatic. Electropunctura Electropunctura reprezinta o metoda de combatere a durerii, facand parte din metodele reflexoterapice. Locul de actiune se afla la nivelul punctelor dureroase reflexe identice, in marea lor majoritate, cu punctele situate pe meridianele energetice din acupunctura.

Patologia indicata este reprezentata de tulburarile functionale, cat si diverse contracturi musculare produse prin mecanisme neuroreflexe. Contraindicatiile sunt reprezentate de afectiunile organice cu terapie etiopatogenica cunoscuta, neoplasmul, psihonevrozele, depresia, schizofrenia, sarcina. Se utilizeaza curenti de joasa frecventa reglabila, la fel si intensitatea este reglabila, pana la senzatia de usoare furnicaturi. Se aplica mai multi electrozi, care pot trata simultan mai multe puncte. Varfurile electrozilor efectueaza electrostimulari cu durate de la cateva secunde la cateva minute, pana la reducerea durerii si contracturii musculare. In functie de stare initiala, se pot stimula mai multe puncte, concomitent sau succesiv. In fazele acute pot fi suficiente 2- 6 sedinte, in timp ce in fazele cronice pot fi necesare 10-20 sedinte. Mecanismul de actiune al electropuncturii il constituie teoria controlului portii. Electropunctura nu inlocuieste sau nu se suprapune peste procedura TENS. Contraindicatiile curentilor de joasa frecventa Curentii de joasa frecventa nu vor fi aplicati pe regiunea precordiala si nici pe tegumentul care prezinta solutii de continuitate, afectiuni dermatologice sau diferite unguente aplicate anterior. Se va verifica calitatea si integritatea electrozilor. Intensitatea nu va depasi valoarea pragului (0,1 mA/ cm²) in cazurile pacientilor cu tegument sensibil si se va evita regiunea care prezinta in corporate piese metalice de osteosinteza, endoproteze, sterilete. Se vor evita starile hemoragice locale, trombozele venoase superficiale si profunde, uterul gravid, perioada de menstruatie, zonele de edem localizat, cicatricile si aderentele musculare, pierderea sensibilitatii cutanate, leziunile dermatologice, infectiile localizate. Curentii de medie frecventa: actiunile biologice, efectele fiziologice, modalitati de aplicare, aparatura si tehnici utilizate, indicatii si contraindicatii. Actiunile biologice Curentii de medie frecventa utilizati in domeniul medical sunt curenti alternativi sinusoidali, cu frecvente cuprinse intre 1000 Hz-100 kHz, aparatele folosite furnizand curentii din gama de frecventa 3-10 kHz. Modul lor de actiune este prezentat in cele ce urmeaza:  Se bazeaza pe principiul sumatiei temporare (curentul de medie frecventa trebuie sa depaseasca un prag de intensitate si un anumit timp util spre a produce excitatia fibrelor nervoase prin sumatia oscilatiilor de medie frecventa),  Excitarea este apolara sau ambipolara (excitatia se poate produce la ambii poli, chiar si concomitent, ceea ce este avantajos pentru electrodiagnostic si terapie, permitand obtinerea unei excitatii adecvate, transversale prin cuplul structural-functional nerv- muschi, precum si posibilitatea blocarii reversibile a conductibilitatii nervoase),  Se pastreaza relatia dintre timpul de excitatie si intensitatea curentului aplicat,  Aparitia negativarii primare sau locale la stimuli cu intensitate subliminala prin descresterea potentialului de repaus membranar, cu aparitia depolarizarii reactive,  Aplicarea este nedureroasa chiar si la intensitati mari ale curentului, deoarece rezistenta cutanata este scazuta la curentii de medie frecventa, permitand o penetrabilitate tisuara crescuta,  Schimbarea rapida a alternantelor curentului il face inexcitabil pentru nervii si receptorii cutanati si, de asemenea, diminua riscurile efectelor electrolitice urmate de lezarea tegumentului prin cresterea tolerantei,  Se pot obtine contractii musculare puternice, tetanice, fara durere (curentul de medie

frecventa este astfel inovensiv fata de muschiul cardiac), chiar la frecvente crescute ale curentului aplicat, prin efect de blocaj al proceselor la nivelul fibrelor nervoase pentru durere si prin existenta fenomenului incrucisarii pragurilor (disocierea pragului dureros de cel al contractiei musculare). Toate cele prezentate vor conduce la conturarea efectelor aplicatiilor in scop diagnostic si terapeutic ale curentilor de medie frecventa, si anume: stimularea musculaturii scheletice (producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate), stimularea musculaturii netede hipotone (prin modulari crescute mai lent si lungi in timp), actiune analgezica si actiune vasomotorie cu efecte hiperemiant si resorbtive. Acestora li se adauga o serie de efecte derivate din cele prezentate, precum cel miorelaxant si decontracturant, vasodilatator si trofic, de drenare a edemelor si sufuziunilor endotisulare, cat si de modulare vegetativa prin stimularea vagului. Modalitati si tehnici de aplicare. Curentii de medie frecventa pot fi aplicati in scop diagnostic si terapeutic. Aplicarea in scop diagnostic se face in vederea evidentierii denervarii musculare, evitandu-se efectuarea unui test electromiografic. Existenta activitatii electrice spontane la nivelul unui muschi aflat in repaus caracterizeaza un muschi denervat. Aplicatia locala a unui curent de medie frecventa reuseste sa produca contractie doar la nivelul unui muschi normal inervat. Intensitatea curentului necesara producerii unei contractii musculare este cu atat mai mare, cu cat frecventa este mai mare. La muschii denervati nu s-a putut produce nici o contractie, cu nici un curent din domeniul mediei frecvente. Astfel, producerea unei contractii musculare utilizand curenti din domeniul mediei frecvente poate fi considerata relevanta pentru starea de normalitate si lipsa denervarii. Aplicatiile in scop terapeutic se pot realiza prin procedeul de aplicatie cu un singur electrod sau utilizand procedeul prin curent interferential. Procedeul de aplicatie cu un singur curent de medie frecventa modulat, presupune modularea amplitudinii curentului in ritm de joasa frecventa. Efectele fiziologice si terapeutice care se constata sunt cele care caracterizeaza media frecventa, precum: efectele excitomotorii si analgezice, alaturi de care se regasesc si cele vasodilatatorii, biotrofice, miorelaxante si vegetativo modulatoare sau reglatoare. In practica medicala se incepe cu un curent de medie frecventa constant si redresat timp de 10 minute, in scopul ameliorarii troficitatii musculaturii. Apoi se trece la formele modulate, in functie de scopul urmarit: analgezic sau excitomotor. Pentru obtinerea efectului de contractie a musculaturii netede, media frecventa este modulata in perioada lunga, cu durata mare a trenurilor de impulsuri, cu frecventa de baza mare, care actioneaza profund si nedureros. Procedeul prin curent interferential consta in incrucisarea endotisulara a doi curenti de medie frecventa, cu frecventele diferite, decalate in timp. La locul de incrucisare endotisular se realizeaza efectele terapeutice prin unde modulate in intensitate. La locul de intalnire a doi curenti cu frecvente decalate/diferite se produce un camp electric numit camp interferential, in care directia si amplitudinea curentului de interferenta se modifica repetitiv, avand loc o amplificare si o scadere pana la disparitia completa a intensitatii. Oscilatia intensitatii se produce cu o frecventa proprie, care defineste interferenta. Ea variaza progresiv de la 0-100 Hz, astfel incat, actiunea propriu-zisa de stimulare apartine domeniului joasei frecvente. Avantajele constau in: - Eficienta terapeutica a curentului interferential, care este data de nivelul de variatie a amplitudinii sale, - Prelungirea efectului de stimulare al curentului alternativ de medie frecventa

aplicat (care este datorata modularii intensitatii sale), prevenind instalarea fenomenului de oboseala, - Utilizarea acestor frecvente purtatoare din domeniul mediei frecvente intampina o rezistenta electrica redusa din partea tegumentului, - Interferentele de joasa frecventa sunt considerate a fi cele mai active din punct de vedere biologic la nivel celular. Indicatile generale privind excitoterapia electrica realizata de joasa frecventa rezultata din interferenta endogena a doi curenti de medie frecventa, deriva din cele doua posibilitati de aplicatie (variantele modulatiilor de frecventa aplicabile cu curenti interferentiali). In functie de actiunea fiziologica optima si de efectele urmarite, se aleg diferite tipuri de frecventa, si anume: frecvente constante (aplicatia numita manual) sau cu frecvente variabile si modulate ritmic, modalitate numita spectru Prin modalitatea de aplicatie numita manual se obtin efecte excitomotorii (la frecvente mici), decontracturante, vasomotorii, biotrofice, cu efecte de reglare neurovegetativa (la frecvente mijlocii) sau cu afect antialgic (la frecvente rapide), in functie de frecventa utilizata. Curentii cu frecvente constante si mici determina o excitatie a nervilor motori (utile in hipotonii musculare). Frecventele mijlocii se aplica in scopul reglarii disfunctiilor neurovegetative ale organelor toracice, abdominale si pelvine. Frecventele rapide isi gasesc utilitatea in sindromele dureroase acute. Modalitatea numita spectru foloseste frecvente variabile (modulate ritmic), ale curentilor de medie frecventa. Aceste modulatii prezinta efecte excitomotorii (utile in hipotoniile de inactivitate), efecte analgezice si efecte de activare a functiilor celulare, reglare a tonusului modificat patologic al tesuturilor, activare circulatorie, drenaj venolimfatic, electrogimnastica musculara de profunzime etc. De aici rezulta principalele indicatii terapeutice: tulburarile distrofice tisulare, inclusiv cele din sindromul algoneurodistrofic posttraumatic, din suferintele artrozice articulare si reumatismale abarticulare, tulburarile vasculare venolimfatice si tulburarile diskinetice ale organelor abdomino-pelvine. Prin aplicatiile manual si spectru ale curentului de medie frecventa se urmareste: cresterea pragului dureros, efectul stimulant si modularea sistemului nervos vegetativ. Modalitatile de aplicare constau in interferente plana (cei doi curenti realizati dau nastere unui curent interferential care variaza numai in planuri paralele cu planul format de directiile acestora), interferenta spatiala (se adauga un al treilea circuit) si interferenta dinamica (pentru a se exclude existenta directiilor preferentiale se realizeaza o rotire a vectorului de interferenta maxima la fiecare perioada de interferenta). In acest fel, aparatele reusesc sa obtina o excitatie succesiva cu amplitudine maxima, in toate directiile din spatiu. Tehnicile de aplicatie ale curentilor interferentiali de refera la aplicarea statica si la cea dinamica. Electrozii pot fi placa sau cu vacuum. Aparatele de curenti interferentiali au reusit sa excluda o serie din neajunsurile procedurii, realizand evitarea efectelor nedorite de suprafata si obtinerea celor asteptate in tesuturile din profunzime. Regulile de aplicare ale curentilor de medie frecventa sunt urmatoarele: pacientul resimte o senzatie de furnicatura puternica, valorile intensitatii pot fi crescute mai mult, fata de aplicatiile curentilor de joasa freecventa, in cazul in care se urmareste programul de gimnastica musculara, intensitatea curentului se creste pana la obtinerea contractiei musculare dorite, sedintele pot fi prelungite la persoanele cu constelatie vegetativa de tip vagoton, se vor indica 15-20 minute la o aplicatie, fiind necesare intre 6-16 sedinte pe cura, efectuate zilnic sau la doua zile.

Efectele fiziologice Principalele efecte fiziologice ale curentilor de medie frecventa a caror interferenta este modulata in joasa frecventa sunt urmatoarele:  Efectul excitomotor cu stimularea musculaturii striate scheletice, normoinervate, producand contractii musculare puternice, reversibile si bine tolerate (frecvente mici),  Actiune excitomotorie prin stimularea musculaturii netede hipotone (frecvente medii) si indirect, prin actiunea asupra dermatoamelor, mioamelor, a ganglionilor vegetativi paravertebrali, a lantului ganglionar simpatic, a ganglionului stelat,  Actiune analgezica, prin modificarea perceptiei dureroase pe calea diminuarii excitabilitatii dureroase si prin actiune vasodilatatoare, in secundar (frecvente rapide),  Actiune vasomotorie cu efect vasculotrofic, hiperemiant si resorbtiv, sustinute prin efect direct asupra vasului (care actioneaza ulterior direct asupra musculaturii netede a vasului si indirect pe structura neurovegetativa a vasului), cat si prin efect indirect, pe calea gimnasticii musculare (fiind datorata efectului excitomotor muscular), cu producere de contractii fiziologice,  Efectul decontracturant-miorelaxant, obtinut prin alternarea ritmica a starii de relaxare cu cea de stimulare a tesutului muscular. Concluzia este aceea ca frecventele mici produc efect excitomotor asupra muschilor normal inervati, cele medii si cu intensitate subliminala au efect decontracturant si vasculotrofic iar frecventele rapide au efect antialgic. Indicatiile curentilor de medie frecventa Indicatiile aplicatiei curentilor de medie frecventa sunt multiple, derivand din modul de actiune, efectele fiziologice prezentate si toleranta crescuta a acestui tip de curenti de catre organismul uman. Aceste indicatii sunt prezentate in continuare: Afectiunile aparatului locomotor: ➢ stari posttraumatice, leziuni postcontuzionale (sindrom AND postfracturi, entorse, luxatii, contuzii de parti moi, hematoame), ➢ reumatismul cronic degenerativ articular si abarticular (PSH, artroze-artrite cu diferite localizari), ➢ suferinte localizate la nivelul coloanei vertebrale (spondiloze, scolioze, discopatii, mialgii, neuropatii), ➢ suferinte de nervi periferici (neuropatii de tip nevralgie, nevrita), ➢ sechele post AVC ale membrelor. v. Afectiuni vasculare periferice (tulburarile circulatiei arteriale, venoase sau limfatice cu sau fara asocierea unor tulburari trofice, precum sindromul de ischemie periferica cronica, trombangeita obliteranta, angiopatie diabetica, edeme, celulita), Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, dismenoree etc), Afectiuni ale organelor interne: ➢ status post hepatita cronica persistenta, diskinezie biliara, ➢ pancretita cronica, ➢ gastrita, boala ulceroasa, ➢ distonii functionale intestinale, ➢ suferinte renourinare, ➢ suferinte inflamatorii ale prostatei, stari disfunctionale postprostectomie etc. Principalele contraindicatii ale curentilor de medie frecventa sunt reprezentate de:

- Afectiunile febrile de diferite etiologii, - Neoplasmul, - Starile casectice, - Procesele inflamatorii purulente, - Aplicatiile precordiale la pacientii cu tulburari cardiace organice, functionale si la purtatorii de pacemaker cardiac. Terapia cu inalta frecventa - undele scurte, terapia cu inalta frecventa pulsatila si undele decimetrice: proprietati fizice, aparatura utilizata, actiunile biologice, efectele fiziologice, modalitati de aplicare, indicatii si contraindicatii. Terapia prin curenti de inalta frecventa utilizeaza aplicarea terapeutica a campului electric si magnetic de inalta frecventa, cat si a undelor electromagnetice (unde decimetrice si microunde) cu frecvente de peste 300 kHz. Lungimea de unda are mare importanta, deoarece defineste domeniile de aplicabilitate ale curentilor de inalta frecventa. Aceasta, datorita efectelor fiziologice si terapeutice demonstrate si dovedite in practica medicala de specialitate. Undele scurte Proprietatile fizice ale undelor scurte Modul de actiune al undelor scurte este dependent de proprietatile fizice ale curentilor de inalta frecventa, si anume: frecventa foarte mare, fenomenul capacitiv (pot strabate capacitati pe care curentul de joasa frecventa nu le pot strabate, putand functiona in circuit deschis), fenomenul inductiv, producerea de energie calorica (intr-un camp electromagnetic de inalta frecventa, energia electrica se transforma in energie calorica, incalzind, in special solutiile electrolitice si corpurile metalice), efectul pelicular (propagarea la suprafata prin conductorii metalici), traversarea cu dificultate a impedantei unei bobine, propagarea printr-un mediu heterogen nu urmeaza legile aplicabile pentru curentul continuu si transmiterea de unde electromagnetice la mari distante in mediul inconjurator. Aparatele de unde scurte cuprind un circuit generator si unul rezonator. Circuitul generator apartine aparatului, in timp ce cel rezonator (pacientul) cuprinde selful de inductie, condensatorul variabil, bornele aparatului si electrozii. Pacientul se constituie o capacitate care variaza in functie de rezistenta electrica a regiunii de tratat, el aprtinand astfel circuitului. Actiuni biologice, efecte fiziologice Undele scurte prezinta urmatoarele particularitati si mecanisme de actiune biologica si fiziologica: - Nu produc fenomene de polarizare (nu prezinta actiune electrolitica), - Nu produc excitatie neuromusculara (deoarece durata stimulului este foarte mica raportat la frecventa inalta a curentului), - Prezinta efecte calorice de profunzime, fara a produce leziuni cutanate, fiind utilizati drept procedura de termoterapie cu actiune profunda (penetratia lor tisulara si efectul caloric depind de frecventa curentilor, constantele electrice, particularitatile structurilor tisulare strabatute, metodologia de aplicatie, distanta electrozilor fata de tegument). Curentii cu lungime de unda mai mare (din domeniul diatermiei) se propaga prin conductie, incalzind tesuturile din profunzime si mai putin tegumentul si stratul celular adipos. Curentii cu lungime de unde mai mica (undele scurte/decametrice si decimetrice), actioneaza capacitiv, incalzind preferential tesutul subcutanat si pe cel adipos. Distantarea electrozilor fata de

tegument asigura incalzirea profunda prin cresterea efectului capacitiv. - Energia calorica se acumuleaza sub tegument si produce efecte terapeutice derivate din actiunea caldurii, precum hiperemia, analgezia, miorelaxare, activarea metabolismului. Modul de actiune al curentilor de inalta frecventa asupra tesuturilor se bazeaza pe teoria dielectricului neomogen si a dipolului. Pentru undele scurte si decametrice, actiunea lor se explica prin dispersia energiei la nivelul strucurilor tisulare. Tesuturile sunt alcatuite din elemente bune si rau conducatoare de electricitate, ceea ce le confera caracterul de circuite electrice neomogene. Intre aceste medii stratificate vor aparea curenti de conductie si de deplasare, concomitenti iar la nivelul suprafetelor de delimitare dintre diferitele straturi tisulare se realizeaza potentiale electrice. Curentul electric de inalta frecventa traverseaza lichidele, inclusiv sangele ca un curent de conductie si dezvolta energie termica. Totodata, prin membrane trece ca un curent de deplasare, cu consum energetic redus si fara producerea efecului caloric. Teoria dipolului se aplica in cazul microundelor, dupa cum se va vedea mai departe. Efectului caloric prezentat, conduce la actiuni fiziologice ale aplicatiilor de curenti de inalta freventa asupra organismului. Principalele lor efecte fiziologice asupra substratului sunt prezentate in cele ce urmeaza, si anume: - Asupra metabolismului, creste necesarul de oxigen si de substrat nutritiv tisular, crescand catabolismul, - Asupra circulatiei, produc o activare (hiperemie activa) prin actiune directa, locala, prin actiune reflexa (eliberare de substante vasoactive) si prin vasodilatatie generala (in aplicatiile generale poate sa scada valorile TA), - Asupra sistemului nervos central si periferic: - Efect sedativ al aplicatiilor asupra regiunii cefalice, - Creste excitabilitatea, viteza de conducere nervoasa, scade reobaza si cronaxia la nivelul sistemului nervos periferic, - Asupra musculaturii, scade tonusul muscular, relaxand antagonistii, - Creste capacitatea imunologica a organismului. Concluzia este aceea ca efectul terapeutic al curentilor de inalta frecventa este derivat din actiunea caldurii sau efectul caloric si consta in: hiperemie, analgezie, miorelaxare si activarea metabolismului. Modalitati de aplicare Terapia cu curenti de inalta frecventa asigura aparitia fenomenului de endotermie, caldura formandu-se endotisular, in interiorul/la nivelul tesuturilor vizate. Efectul este de lunga durata sau remanent. Aceasta, spre deosebire de alte proceduri care aduc caldura corpului, din mediul extern (RIR, procedurile de termoterapie). Curentii de inalta frecventa produc o incalzire endotisulara directa, in timp ce celelalte procedee actioneaza drept stimuli termici, aportul caloric fiind asigurat/adus organismului prin intermediul tegumentului. Astfel, incalzirea tesuturilor aflate in profunzime are loc prin intermediul reflexului cutivisceral. Efectul dureaza doar 2-3 zile. Modalitatile de aplicare pot fi in camp condensator (circuitul generator este reprezentat de aparatul de unde scurte iar circuitul rezonator este realizat de electrozii in campul carora se afla pacientul) si inn camp inductor (energia este transmisa regiunii tratate printr-un cablu de inductie). In metoda in camp condensator, sub influenta curentului alternativ de inalta

frecventa, se produce un curent de deplasare la nivelul dielectricului (corpul sau segmentul corporal de tratat), echivalent al curentului alternativ din conductor (curent de conductie). Curentul de deplasare se transforma in interiorul dielectricului in caldura. Electrozii vor fi amplasati la distanta de tegument pentru a asigura o incalzire omogena a tesuturilor si pentru a se evita incalzirea superficiala, doar a tegumentului. Electrozii pot fi rigizi sau flexibili. Muschii si organele interne au rezistenta scazuta fata de tesutul grasos si constanta dielectrica mare, ca atare, energia de inalta frecventa va trece ca un curent de deplsare, fara aproduce caldura. In schimb, tesutul subcutanat cu rezistenta crescuta, se va incalzi mult mai puternic. Prin indepartarea electrozilor de suprafata tegumentara vom putea obtine efecte termice in profunzime, cu evitarea supraincalzirii tesutului adipos subcutanat si a celui tegumentar. Metoda in camp inductor presupune existenta unui cablu de inductie, infasurat in spirala in jurul regiunii de tratat. In comparatie cu metoda in camp condensator, acesta metoda realizeaza o incalzire profunda mult mai eficienta la nivelul tesutului muscular. Tehnica si metologia Alegerea modalitatii terapeutice este in legatura cu scopul terapeutic urmarit. Alegerea electrozilor se va face in functie de zona de tratat si de adancimea la care urmarim sa se produca efectul de incalzire (cei flexibili incalzesc superficial si pot fi utilizati pentru suprafete plane, electrozi speciali pentru anumite regiuni ale corpului). Mai sunt importante: dimensiunea electrozilor, distanta acestora fata de zona de tratat, pozitia lor (trebuie sa fie amplsati paralel cu suprafata tratata) si tipul pozitionarii (transversal, pentru articulatii, longitudinal, pentru trunchi si membre sau in unghi drept). Dozarea intensitatii campului de unde scurte variaza in functie de sensibilitatea individuala la caldura, de regiunea tratata, de felul, dimensiunea si distanta electrozilor fata de suprafata tratata, de stadiul evolutiv al suferintei si de scopul urmarit. Se are in vedere si faptul ca un tesut mai bine vascularizat pierde mai repede caldura si i se pot aplica valori mai mari. Terapia cu unde scurte conduce la cresterea temperaturii locale cu 1-3°, crestere apreciata atat subiectiv cat si obiectiv. In practica medicala de specialitate se foloseste o scala de gradatie a dozelor aplicate, raportat la efectele asteptate. Astfel: - Doza I este cea mai slaba doza, numita si rece sau atermica, deoarece nu produce nici o senzatie, situandu-se sub pragul de excitatie termica a tesuturilor corpului (5-10w), - Doza II este slaba sau oligoterma, producand o senzatia de caldura greu perceptibila (30-40w), - Doza III este medie sau termica si produce o senzatie de caldura placuta (75-100w), - Doza IV este puternica, forte sau hipertemica, producand o senzatie de caldura puternica, nu intotdeauna agreata de pacienti (110-250w). Alegerea dozelor se va face in functie de stadiul evolutiv, acut sau cronic al bolii. In stadiile acute se prefera dozele slabe, cu durata scurta a tratamentului (5-10 min), in serii scurte de tratament (6-8 sedinte), zilnic sau la doua zile. In stadiile cronice se recomanda dozele calde, durate mai mari ale sedintelor (20-30 min) si serii lungi (12-15 sedinte). Regulile de care trebuie sa se tina cont in cadrul terapiei prin curenti alternativi de inalta frecventa sunt urmatoarele: - Pacientului i se va explica procedura in sine si va fi posturat corespunzator si confortabil, tegumentul trebuie sa fie uscat si sa nu prezinte tulburari de sensibilitate,

- Nu se accepta materiale metalice (osteosinteza, cercei, inele, agrafe, planul de sprijin), si nici protezele auditive sau pace maker-ul cardiac, - La metoda in camp condensator se accepta material textil uscat care sa intre in componenta dielectricului, - Se interzice aplicarea procedurii in primele trei luni de sarcina, - Este interzisa vecinatatea cu aparatele generatoare de joasa frecventa, la mai putin de 6 metri (electrozii aparatului de unde scurte functioneaza ca o antena de transmisie iar cablurile aparatului de joasa frecventa functioneaza ca o antene de receptie). Indicatiile terapiei cu unde scurte se adreseaza celei mai largi sfere din patologia medicala, dupa cum reiese si din cele ce urmeaza: Afectiuni ale aparatului locomotor: ➢ afectiuni reumatice cronice degenerative (gonartroza, spondilodiscartroze etc), ➢ afectiuni reumatice cronice inflamatorii (spondilita ankilozanta, poliartrita reumatoida), ➢ reumatism abarticular (bursite, tendinite, tenosinovite, periartrita, sindromul miofascial dureros etc), ➢ sechele posttraumatice, cu sau fara sindrom algoneurodistrofic, Afectiuni ale sistemului nervos: ➢ ale sistemului nervos periferic: nevralgii si neuromialgii (nevralgia Arnold), nevralgie cervicobrahiala, nevralgii intercostale, lombosciatalgie, nevrite, pareze, paralizii (inclusiv a nervilor faciali a frigore), mononeuropatii (de nerv radial, cubital, median), ➢ ale sistemului nervos central (drept metoda adjuvanta de crestere a vascularizatiei locoregionale cu rol trofic muscular in cazuri de scleroza in placi, sechele postpoliomielita etc), Afectiuni cardiovasculare: ➢ in anginele pectorale, fara semne de afectare miocardica sau insuficienta cardiaca (aplicatii precordial-dorsal), ➢ in tulburari ale circulatiei venoase periferice, in vederea ameliorarii circulatiei de intoarcere in degeraturi, in stadiile incipiente ale arteriopatiilor periferice ale membrelor (aplicatii lombare reflexe), Afectiuni ale aparatului respirator (bronsite cronice, sechele postpleurezie netuberculoasa, pleurite, unele forme de astm bronsic, inafara crizei etc), Afectiuni ale aparatului digestiv (spasme esofagiene, sindrom colicativ functional gastroduodenal si intestinal, constipatii cronice, diskinezii biliare, colecistopatii cronice nelitiazice, periviscerite/sindrom aderential etc), Afectiuni ale aparatului urogenital (hipertrofia de prostata, prostatite, pielocistite, sindrom colicativ renourinar, orhite, epididimite etc). Afectiuni ginecologice (anexite, metroanexite, parametrite cronice nespecifice, amenoree, sterilitati secundare, unele mastite etc), Afectiuni din sfera ORL (sinuzite frontale, maxilare, fronto-etmoidale, acute sau cronice, faringite, laringite, unele otite externe, otitele medii cronice, catarul oto-tubar etc), Afectiuni oftalmologice, cu protejarea cristalinului, Afectiuni din sfera oro maxilo-faciala (sindrom algic postextractie, algii dentare, gingivite, stomatite, abcese peridentare, granuloame, unele parodontopatii etc), Afectiuni dermatologice (furuncule, panaritii, hidrosadenite etc), Tulburari endocrine (dereglari ale hipofizei, tiroidei, suprarenalei, pancresului etc).

Principalele contraindicatii ale terapiei cu unde scurte sunt reprezentate de: - Procedeele inflamatorii acute cu supuratii, - Manifestarile acute ale afectiunilor reumatice, - Afectiuni cu tendinta la hemoragie (hemoptozii, ulcer gastrointestinal), - Neoplasmul, - Prezenta osteosintezelor metalice, pacemaker cardiac, - Perioadele ciclului menstrual si sarcina. - Terapia cu inalta frecventa ulsatila Actiuni biologice, efecte fiziologice Terapia cu inalta frecventa pulsatila (unde scurte pulsatile) prezinta avantajul de a fi lipsita de efecte hipertermice locale, prin disiparea efectului caloric, emitatorul localizator putand fi amplasat deasupra regiunilor si zonelor acoperite de material textil (haine, pansament), inclusiv material sintetic, aparat gipsat, asupra elementelor metalice de contentie si osteosinteza, singura contraindicatie fiind reprezentata de pacemaker-ul cardiac. Frecventa impulsurilor, precum si penetratia endotisulara sunt apreciate in 6 trepte iar intensitatea energiei de lucru creste proportional cu frecventa. Durata mare a pauzei dintre impulsuri face ca efectele calorice ale acestei energii sa se disperseze pana la disparitie. Astfel, efectele biologice sunt remanente iar neajunsurile hipertermiei sunt absente. Contactul cu tegumentul poate fi mai intim, emitatorul-localizator se poate aplica deasupra regiunilor sau portiunilor acoperite de imbracaminte, aparate gipsate, materiale sintetice, pansamente, dar si asupra regiunilor care contin elemente metalice de osteosinteza. Singura contraindicatie este reprezentata de pacemaker-ul cardiac. Modul de actiune Modul de actiune al undelor scurte pulsatile se bazeaza pe datele de observatie experimentala si clinica. Efectele biotrofice tisulare obtinute sunt datorate urmatoarelor aspecte: - Campul electromagnetic realizat de aplicatie influenteaza miscarile ionice intra si extracelulare, refacand potentialele bioelectrice membranare si repolarizarea celulara, - Stimuleaza procesele anabolice tisulare, - Amplifica procesul de vascularizatie locoregionala, crescand gradul de oxigenare tisulara si accelerand procesul de reparatie sau vindecare celulara, - Influenteaza favorabil procesele de regenerare ale tesutului nervos, - Stimuleaza procesul de crestere a structurilor celulare, mentinand si crescand capacitatile histologice si functionale naturale de aparare si regenerare tisulara prin: stimularea activitatea sistemului reticulohistiocitar, cresterea nivelul sanguin al gamaglobulinelor, cresterea infiltratul leucocitar, stimularea hematopoezei si favorizarea formarii colagenului din procesele reparatorii tisulare. Din cele aratate, se poate sublinia efectul biotrofic si reparator la nivel tisular, cat si cel stimulativ al proceselor de aparare specifica si nespecifica a organismului, ca urmare a utilizarii undelor scurte in sistem pulsatil. Efectele terapiei cu unde scurte aplicate in sistem pulsatil se bazeaza pe modul lor de actiune si sunt prezentate in cele ce urmeaza: - Reducerea evidenta a procesul osteoporotic, in special pe cel din sindromul algoneurodistrofic, posttraumatic, - Accelereaza procesul de calusare al fracturilor, - Amelioreaza resorbtia hematoamelor si favorizeaza reducerea procesului inflamator infectios si neinfectios,

- Reduce edemul tisular, scurtand procesul de vindecare, - Accelereaza cicatrizarea plagilor prin reepitelizari eficiente si rapide, - Stimuleaza procesul de neoformatie tisulara, accelerand astfel vindecarea arsurilor, - Previne si amelioreaza cicatricile cheloide, - Favorizeaza cicatrizarea si vindecarea ulcerelor varicoase dar si a celui peptic, - Dezorganizeaza calcificarile aflate in structura tesuturilor moi, - Diminua spasticitatea musculaturii netede. - Indicatiile aplicatiei undelor scurte in regim pulsatil Indicatiile aplicatiei sunt prezentate in cele ce urmeaza: - Aparatul locomotor: ➢ favorizeaza calusarea fracturilor cu pana la 50%, ➢ amelioreaza sindromul algoneurodistrofic posttraumatic, ➢ accelereaza vindecarea in suferintele posttraumatice de la nivelul tesuturilor moi, ➢ amelioreaza evolutia postoperatorie a durioamelor plantare si digitale, ➢ intervine favorabil in evolutia osteomielitei, ➢ accelereaza procesul de vindecare in suferintele reumatismale abarticulare (bursite, tendinite, tenosinovite, capsulite, periartrite etc), - Afectiuni vasculare (ulcere varicoase ale gambelor, arteriopatii periferice etc), - Afectiuni ale cailor respiratorii (faringite, bronsite etc), - Afectiuni din sfera ORL (sinuzite, rinosinuzite etc), - Afectiuni digestive (boala ulceroasa, colita, rectocolita, diverticulite etc), - Afectiuni urogenitale (pielonefrite, cistite, inflamatii pelvine etc), - Afectiuni stomatologice (stomatite, parodontopatii, procese inflamatorii dentooro- maxilare, stare postinterventie in sfera oro-maxilofaciala etc), - Afectiuni tegumentare (herpes zoster, arsurile, cicatrici cheloide etc). Practica medicala de specialitate a subliniat existenta avanatajelor ca urmare a utilizarii terapeutice a undelor scurte in sistem pulsatil, si anume: lipsa efectelor calorice locale, hiperemie sau arsuri (fiind utile astfel in procesele infectioase, inflamatorii si congestive locoregionale), singura contraindicatie este reprezentata de pacemakeul cardiac, nu are contraindicatie raportata la varsta pacientului, arie extinsa de utilizare, scurteaza timpul de refacere si vindecare, combate in timp scurt sindromul algic, procedura poate fi aplicata la nivelul oricarei regiuni ale corpului. Undele decimetrice Practica medicala de specialitate utilizeaza si curentul de inalta frecventa cu lungime de unda particulara, sub denumirea de fizioterapie cu unde decimetrice lungi si scurte sau microunde. Actiunea undelor decimetrice la nivelul structurilor celulare consta in producerea unui fenomen fizic de dispersie polara a moleculelor. La trecerea curentului de inalta frecventa, moleculele aflate in mediul biologic se comporta ca un dipol. Ele executa mici oscilatii, orientandu-se astfel sub influenta campului electric, in functie de faza de oscilatie si de polaritatea proprie. Acest proces mecanic de mobilizare moleculara, dependent de frecventa de oscilatie a campului electric, se transforma prin frecare la nivelul dielectricului, in caldura. Energia este preluata de la campul electric. Incalzirea dielectrica realizata, genereaza efectele fiziologice ce stau la baza aplicatiei terapeutice. Incalzirea straturilor cutanat si adipos este redusa sau foarte redusa, efectele termice maxime fiind de profunzime, la nivelul tesutului muscular. Profunzimea optima a

efectului termic al microundelor este pana la 4-5 cm, in comparatie cu undele scurte, a caror penetrabilitate tisulara este mai redusa (2-3 cm). Actiunea, efectele biologice si fiziologice ale undelor decimetrice Aflate sub influenta campului radiant din domeniul undelor decimetrice si ca urmare a unor fenomene fizice produse de undele electromagnetice, tesuturile reactioneaza prin trei procese: dispersie, absorbtie si reflexie. Dispersia dipolara moleculara sau orientarea sub influenta campului electric de inalta frecventa, in functie de faza de oscilatie si de polaritatea proprie, conduce la frecare moleculara si la producerea caldurii. Absorbtia undelor electromagnetice de catre tesuturi permite ca energia de inalta frecventa sa fie transformata in caldura. Cu cat coeficientul de absorbtie este mai mare, penetrabilitatea intratisulara este mai mica. Reflexia este un fenomen care se produce la limita dintre diferitele tesuturi. Pentru undele decimetrice reflexia este mai mica fata de cea care apare in cazul microundelor (unde decimetrice scurte). In cazul microundelor apar undele stationare care conduc la o incalzire crescuta a tesutului subcutanat, cat si a tesutului muscular subiacent. In comparatie cu undele scurte, la aplicatiile de unde decimetrice lungi si scurte (microundele), incalzirea tegumentului si a stratului celular subcutanat este mai redusa, repartizarea termica in diferitele straturi tisulare este mai uniforma iar efectele termice de profunzime in straturile musculare, mult mai pertinente. In practica medicala de specialitate, pentru undele decimetrice lungi se utilizeaza emitatoarele de camp cilindric sau rotund, cel longitudinal si cel cavitar. Pentru microunde sunt utilizate emitatoarele longitudinal si cel circular, rotund. Tehnica de aplicatie Tratamentul necesita un singur electrod, reprezentat de emitatorul-localizator iar durata tratamentului este mai scurta. Daca se urmaresc efecte superficiale se alege emitatorul circular, cilindric sau longitudinal. Pentru procesele de profunzime se aleg cei cavitari. Electrodul se pozitioneaza la 2-5-10 cm fata de regiunea de tratat, dozarea intensitatii este raportata la dimensiunea electrodului si la distanta fata de tegument, la grosimea tesutului subcutanat, la durata aplicatiei (5-10 minute) si la stadiul de evolutie al afectiunii tratate. Sunt necesare 6-10 sedinte pe cura. Indicatiile tratamentelor cu unde decimetrice lungi si scurte, sunt urmatoarele: - actctiuni ale aparatului locomotor: - reumatism cronic degenerativ cu diferite localizari, in stadiul de acutizare, - reumatismul abarticular sau al tesuturilor moi periarticulare cu diferite localizari, - statusul posttraumatic, - Afectiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgii, nevrite), - Afectiuni ale aparatului circulator (tulburari vasomotorii functionale, arteriopatii in primele stadii, ulcere varicoase, sindromul Raynaud etc), - Afectiuni ale aparatului urogenital si ginecologice (anexite, metroanexite, salpingite, pielocistite etc), - Afectiuni din sfera ORL (laringite, sinuzite, otite etc). Principalele contraindicatii ale aplicatiei de unde decimetrice, sunt: - Manifestarile patologice functionale si organice, contraindicate termoterapiei, - Regiunile si zonele slab irigate sau ischemice, in conditii fiziologice si patologice, - Epifizele osoase la copii aflati la varsta de crestere,

-

Materiale metalice de osteosinteza, Iradierea directa a globilor oculari existand pericolul aparitiei cataractei, Neoplasmul, Procesele inflamatorii acute insotite de supuratie, Sarcina si perioada menstruatiei.