Psihologie Experimentala

Psihologie experimentala Capitolul 3:Observatia

Observatia  Observatia este cea mai veche metoda

psihologica(pre- zenta practic in toate domeniile psihologiei).  Psihologul este aceea persoana profund implicata in observarea permanenta a manifestarilor comportamen- tale ale celor din jurul sau(o trasatura obiectiva a profe- siei de psiholog).  Exista o distinctie intre observatia care insoteste activita- tea profesionala a psihologului(care constituie adesea o sursa pentru cercetare) si observatia care insoteste acti- vitatea de cercetare in psihologie.Aceasta distinctie nu este delimitata precis,insa ne vom referi la observatie ca metoda de cercetare,raportand-o apoi la psihologia ex-

3.1. Definire si caracteristici  Cele mai multe definitii de dictionar insista pe

constatarea si notarea fidela a fenomenelor asa cum se desfasoara ele in realitate.Deci,trasatura definitorie a observatiei este caracte- rul pasiv(observatorul nu intervine in desfasurarea fenome- nului studiat).  Daca in experiment se provoaca in mod deliberat o modificare a variabilei independente,urmarindu-se efectele asupra varia- bilei dependente(comportamentul),in observatie fenomenul este urmarit in modul sau natural de desfasurare,incercan- du-se surprinderea unor relatii cauzale stabile.  In experimentul de laborator,observatia va fi subordonata scopurilor acestuia si va urmari

Caracteristicile observatiei La o analiza mai atenta se impun si alte caracteristici ale observatiei:  precizia observatiei-se poate intinde de la forme foarte rigu- roase,structurate.pana la forme difuze,nestructurate.  focalizarea-concentrarea observatiei de la o manifestare in- gusta,stricta a comportamentului pana la manifestari globale.  nivelul de constientizare a prezentei observatorului de catre subiectul observat-poate prezenta urmatoarele variante: observator prezent si neimplicat/prezent si implicat,observator ascuns si neimplicat/ascuns si implicat.  durata-variaza de la observatie spontana pana la una pe du- rate mari de timp.  nivelul de informare oferit subiectului

3.2.Observatia ocazionalaobservatia sistematica  Observatia ocazionala:se exercita intr-o maniera neformala,

neghidata du- pa reguli,fiind practicata in mod cotidian de catre psiholog.La inceput a avut un rol important in adunarea unui corp semnificativ de date ce au fost apoi sistematizate si ana- lizate.Cu timpul,rolul acestui tip de observatie a mai scazut, continuand insa sa influenteze fiecare psiholog in atitudinile si eva- luarile sale.  Un caz particular al observatiei ocazionale este observatia accidentala, ce apare intr-un anumit context experimental,astfel incat cercetatorul,desi ur- mareste un set de scopuri proprii cercetarii actuale,aceasta nu il impiedica sa constate aspecte inedite,care il pot conduce la concluzii neasteptate.  Observatia sistematica se desfasoara dupa un plan riguros.Este o obser- vatie “naturala”,in conditiile in care se studiaza manifestarile comportamen- tale ale indivizilor in cadrul lor “natural” de viata,adica acolo unde isi desfa- soara in mod obisnuit activitatile.  Observatia poate fi practicata in consultatii sau in clinica si este de obicei insotita de interviul clinic,de anamneza.

3.3.Observatia si experimentul  Observatia si experimentul constituie doua momente succesive

ale cerceta-rii (observatia preceda experimentul)  Spunem,in mod obisnuit,ca realitatea fiind observata,ne semnaleaza anu- mite probleme pe care le vom aborda intr-o maniera experimen- tala.Apoi.in timpul experimentului,observatia survine ca element aju- tator,ca sursa de date suplimentare asupra efectelor variabilei independente.  Elementul comun dintre observatie si experiment este constatarea unor fapte menite a fi un raspuns la o problema.Un lucru pe care adesea il uitam este ca nu vom gasi decat ceea ce cautam.  Diferenta dintre cele doua momente consta in natura

intrebarii.In ob- servatie intrebarea ramane deschisa(cercetatorul are o vaga idee a- supra raspunsului)pe cand in experiment intrebarea devine ipoteza.  Dincolo de diferentele de grad si de nivel de complexitate,o distinc- tie relevanta o ofera precizia

3.4.Factorii determinanti ai observatiei  A)Prezenta observatorului-determina modificarea

comportamentului ob- servat.Solutii exista,si aplicarea lor tine de nivelul de dotare al laboratorului, dar si de inventivitatea cercetatorului(de ex:metodele clasice de “spionare”observatorul ascuns ofera posibilitatea unei desfasurari naturale a compor- tamentului).  B)Personalitatea observatorului-inerent se vor regasi influente care ex- prima experienta sa,reprezentarile sale asupra fenomenului studiat.Se im- pune evidentierea principalelor aspecte care tin de personalitatea observatorului:innascut-dobandit-o problema inca deschisa intre un anumit poten- tial innascut si abilitatile dobandite ca observator(acceptam ca unele ele- mente sunt innascute si tin de o anumita orientare nativa a personalitatii); gradul de similitudine intre observator si observat-observatorul are tendinta de a-l judeca pe cel observat prin prisma propriilor sisteme de referinta asu- pra mediului social;nivelul experientei acumulate-daca acceptam ca obser- vatorul este un psiholog,un profesionist,atunci putem considera ca prejudecatile vor fi eliminate in cea mai mare masura.

3.5.Continutul observatiei Prin observatie constatam manifestarile

compor- tamentale,conduita subiectului,si incercam sa analizam aceste conduite sub multiplele fatade in care se pot prezenta. V. Ceausu(1978)imparte conduitele supuse ob- servatiei in doua categorii:simptomatica stabila (inaltime,greutate,diametrele craniene,etc) si simptomatica labila(pantomima,mimica,modifi- carile vegetative,vorbirea)

3.5.1.Particularitatile bioconstitutionale  Cele mai cunoscute tipologii sunt cele ale lui

Kretschmer si Sheldon.  Tipologia lui Kretschmer prezinta tipurile picnic,astenic,atle- tic si displastic.Celebrul psihiatru german a studiat in mod a- profundat picnicul si astenicul.  Biotipologia lui Sheldon este expresia cea mai evoluata si mai rafinata a tipologiilor constitutionale.Pornind de la un nu- mar de 17 variabile supuse observatiei(spre exemplu greutatea,inaltimea,etc)si interpretate din punct de vedere embriolo- gic,savantul american identifica trei tipuri morfologice care co- releaza cu tipurile psihologice corespunzatoare:endomorful, mezomorful si ectomorful.

3.5.2.Conduita expresiva  Include manifestarile dinamice ale  

  

 

corpului:pantomima,mimica,modificarile vegetative si vorbirea. Pantomima se exprima prin atitudini corporale,mers si gesturi. Atitudinile corporale reunesc intr-o maniera particulara elemente precum: statura si constitutia corporala,forma si pozitia capului,pozitia trunchiului si a umerilor, ampla-sarea mainilor si picioarelor,directia si expresia privirii. Mersul poate fi evaluat prin prisma unor indicatori precum viteza,elasticitatea fermita- tea. Gesturile constituie o sursa bogata de informatii referitoare la dinamica activitatii, forta,energia,viteza,precizia actiunilor implicate. Mimica participa amplu la conduita expresiva prin partile mobile ale fetei (ochii, sprancenele,fruntea,gura,maxilarul,obrajii) la care se adauga elementele proprii fizio- nomiei (culoarea parului,a fetei,a ochilor,etc) Privirea constituie componenta cea mai dinamica,mai expresiva si mai semnificativa pentru comunicarea nonverbala. Modificarile vegetative ofera indicii relevante cu privire la intensitatea, amploarea, durata reactiilor emotionale.

3.5.3.Conduita verbala  Aspectul formal vizeaza elementele de ordin fizic ale

verbalizarii, respectiv intensitatea,fluenta,debitul,intonatia si pronuntia. Astfel, intensitatea este un indicator al fondului energetic.  Fluenta este un bun indicator al mobilitatii proceselor cognitive, al vitezei de conceptualizare si de ideatie.  Debitul sau viteza verbalizarii pare sa fie mai ales expresia dina- micii neuropsihice, a temperamentului, dar tine si de gradul de cu- noastere a obiectului discutiei, de relatia afectiva cu interlocutorul.  Intonatia prezinta cele mai bogate trimiteri la viata psihica pentru ca exprima capacitatea de exteriorizare in plan social a unei largi varietati de stari, trairi, sentimente.

3.5.4.Conduita relfexiva  Vizeaza indeosebi conduitele care reflecta

pozitia, atitu- dinea subiectului fata de situatia experimentala, fata de sarcina data, fata de experimentator.  Atitudinea fata de situatia experimentala poate fi de cooperare, participare motivata, cu interes, curiozitate sau, dimpotriva, dezinteres, lipsa de implicare, plictisea- la.  Atitudinea fata de sarcina poate fi caracterizata, la fel, prin nivelul de interes, implicare, cooperare, participare, incredere in fortele proprii, atitudinea fata de succes sau fata de esec.

3.6.Protocolul observatiei  Pentru a fi eficienta, observatia trebuie sa

raspunda unor intrebari precise, sa se subordoneze ipotezelor experi- mentului,temei de cercetare.  Alcatuirea unei fise de observatie se impune pentru a facilita consemnarea rapida si eficienta a datelor de ob- servatie.  Nu exista un model standard al acestei fise; oricum, con- tinutul ei trebuie sa fie particularizat in raport cu natura experimentului si cu momentele desfasurarii lui.  Experimentul este precedat de o pretestare prin care se verifica acuratetea modelului

3.7.Aspecte particulare ale observatiei  Observatia este o sursa extrem de bogata de

informatii.  Observatia presupune si o oarecare intuitie, chiar un anumit talent.  In masura in care observatia stiintifica presupune cauta- rea raspunsului la o intrebare, ea genereaza o atitudine favorabila surprinderii faptelor semnificative.  Una dintre dificultati tine de capacitatile noastre limitate de a recepta si interpreta informatii care provin simultan de la mai multe canale senzoriale.  La aceste dificultati se adauga durata observatiei.