Povestea Craciunului - Invio Nevis

Povestea crăciunului trecut... Zăpadă mare. Lacul era plin de dorinţe. Imagini tremurânde cu flori de apă friguroasă se prelingeau una după alta şi creeau un film alb negru fără valoare artistică sau regizorală. Copilul stătea şi privea lumina care venea uşor prin geam. O singură luminiţă era constant aprinsă. Îşi închipuia ca este o stea pe care poate să îşi pună o dorinţă. Sărbătorile astea te fac să fi într-o stare atât de ciudată. Orice vis ţi se pare atât de tangibil. Dezamăgirea nu are loc pentru că orice este posibil. Ce îşi dorea copilul? Să fie iubit... Moşul nu ştie decât cadouri materiale să facă. Atunci trebuie să îşi dorească ceva ce să îl facă fericit. Ce putea să îşi dorească material? O maşinuţă... o primise mai demult şi nu mai reprezenta o dorinţă atât de puternică. Un joc electornic, un obiect electronic care să facă trucuri...şi astea păreau vechi şi prăfuite. În ce putea găsi el fericirea. Copilul privea aceaşi luminiţă şi se simţea din ce în ce mai mare.Timpul stătea lângă el şi îl atingea cu încă un an şi încă un an. Punea cîte unul pe umerii lui şi de fiecare dată când privea vedea cum copilul creştea. Timpul vedea în sufletul lui şi îşi dădea seama că acolo e tot copil. Copil rămânea tot timpul acolo în el. Ce îşi dorea acum când anii îi atârnau pe umeri? Dorinţe de copil...fericire...iubire. Tot aşa ca atunci.