Copacii By Invio Nevis

Indecenţa privirilor tale sunt în ochii mei un sâmbure de plăcere, un sâmbure de imaginaţie bolnavă. Cu inima suflecată spre minte mă gândeam cum să te privesc prin fum de remuşcări. Azi ai dorit o poală de flori ca să nu înţelegi de ce sunt răzvrătit împotriva lumii. Doi copaci stăteau cu faţa spre ei şi se îmbrăţişau în coroane de flori de primăvară. -Vezi, aşa se face dragoste. Un zâmbet apare pe faţa ei dulce cu buze desenate ca într-o caricatură pentru copii mici. Copacii se îmbrăţişează în rădăcini şi îşi nasc copii prin fructe încrucişate... Priveştei mai atentă...se înalţă spre cer în vise şi dacă priveşti un pic mai atent observi cum frunzele lor se întorc un pic ruşinate de gândurile necurate care le materializează prin rădăcini... Aşteaptă primăvara să poată face copii mulţi şi să îşi admire florile roz şi albe. -Vrei să priveşti gândurile mele un pic murdare, un pic roşii în obraz, un pic mândre... Vrei să ştii cum vreau să ne împletim rădăcinile în faţa tuturor şi să aşteptăm primăvara ca să ne privim florile? El era îndrăgostit de viaţa din ochii ei, de felul ei şăgalnic de a glumi ascuns cu doriţe.