Invio Nevis - Sarutul Alb

Aer de primăvară. Poate vrei să îmi spui că nu am la ce visa. Eu spun altceva. Pe norul meu se clădeşte ce vrei tu numai ce vrei tu nu. Eu visez la vise, cel mai mare visător al visătorilor. Ea nu avea ochi să mă privească, eu nu o puteam privi pe ea. Eram atât de departe de praf... -Salut! -Salut! -Ce faci iubita mea? -Sunt la birou, iubitul meu... -Şi ce ai facut azi? Ti-a mers bine? Şeful mai este ţâfnos? -Am avut o zi bună şi şeful meu nu e ţâfnos. E de treabă. Îmi este foame, nu prea am mâncat azi şi sunt un pic aiurită, nu mă pot concentra. -Lasă copil, că ştii că poţi să trăieşti cu iubirea mea, nu mai ai nevoie de mâncare. “Simţeam cum se adună un sac de înţepături în picioare.” -Da, poate ai dreptate. De fapt...îmi doresc să ai dreptate. “Era pe cale de a păşi în “lumea mea”...îi mai trebuia o mică împingere.” -Eu pot trăi doar cu iubirea ta. “Şi cât de sincer eram, dar ea cu siguranţă nu mă credea.” -Hm...sigur nu mai ai nevoie şi de altceva? -Cum? De ce să mai am nevoie ? Mie îmi plac foarte mult dulciurile ...cu tine cred că aş putea trăi foarte mult. -Şi mie îmi plac dulciurile... -Hm... şi crezi că sunt un dulce? -Da. -Deci ai putea să trăiesti doar cu mine...tot timpul... -Eu aşa cred. -Ştii că te iubesc...nu? -Şi eu te iubesc, ştii? -Să fie oare adevărat ? Sau visăm? Câteaodată mă gândesc că lumea asta din jur este atât de imperfectă în comparaţie cu lumea noastră. -Când ajungi acasă o să ne pregătim o masă delicioasă împreună...eu cumpăr pâine şi prăjituri...apoi facem dragoste pe podea în sufragerie...sau mai bine facem asta înainte de a mânca, pentru a avea poftă de mâncare...Tu ce zici? -Hm...Gata vin spre casă, şi vreau să visez, şi când mă trezesc visul meu să devină realitate. E posibil? -Este posibil, hai să visăm în continuare... -Ce vrei să faci când ajungi acasă la noi...? -O baie fierbinte...cu tine...să uit de foame, de stresul de la lucru, să nu mai conteze nimic, doar noi doi. - Te iubesc atât de mult! Abia aştept să îţi masez fiecare degeţel de la picioruşe, să te sărut peste tot, să fim unul cu orele. -Mai stai?? Trebuie să plec de la birou, dar ne vedem când ajung acasă. -Mai stau o oră. Ne vedem acasă iubita mea. -Bine, te iubesc... -Şi eu te iubesc. Pa! A doua zi... -Hei! Ţi-a fost dor de mine? -Da iubita mea, au trecut foarte greu minutele fără tine şi să nu vorbim de cât de lungi au fost secundele. Ţie ţi-a fost dor de mine? -Da. Am venit cât am putut eu de repede. Ai pregătit băiţa? -Imediat. -Hai să intrăm că nu mai am răbdare, toata ziua am aşteptat băiţa cu tine. -Hai!

-Îţi place să ţi se facă masaj? Mie îmi place foarte mult să fac masaje şi să provoc plăcere. -Da, îmi place!! -Te iubesc Copil! -Şi eu te iubesc! -O să stăm în baie, în cădiţă, noi doi, cu picioarele împletite...faţă în faţă, să pot să te privesc când suntem unul, să văd fericirea din ochii tăi. -Promiţi? -Promit! -Vii? -La băiţă? E gata? Acum vin. -E gata. -Perfect...acum o sa devin bestie şi tu o să fi frumoasa din poveste...Câţi copii ziceai că îţi doreşti? -Doi. Îmi doresc foarte mult o fetiţă. -Şi pe urmă un băiat? Şi eu la fel. Putem să începem deja să îl concepem pe primul. -Da! Vreau o fetiţă frumoasă, frumoasă şi să aibă ochii tăi... -Ce ochi am eu? Ce culoare au ochii mei? -Sper că verzi!! Dacă nu îţi pun lentile!! -Sunt verzi-căprui. -Copil, cât de mult mă iubeşti acum? Cât real şi cât în vis? -Nu mă întreba asta acum. -Bine... -Nu vreau să-ţi dau un răspuns greşit... -Nici nu ai cum! Rămânem în lumea noastră? -Da! -Iubita, tu ştii că în lumea noastră putem să facem orice şi mai ales că putem realiza orice în lumea reală, daca lumea "noastra" din vis este perfectă? -Dar crezi că lumea noastră poate fi perfectă? -Da, dacă iubirea ta din vis este perfectă ...ca şi a mea. Ai auzit ce este un "eretic"? Este o persoană care poate sa mişte munţi doar prin credinţa lui într-o idee...dacă tu crezi cu adevărat...munţii nu sunt o piedică. Eşti pregătita să faci vise şi să le spargi....dar să crezi în ele la maxim? -Da! -Şi eu...deci fără fire în lumea reală...să îmi spui când depăsim limita spre real... femeile sunt mai cerebrale de obicei...iar eu, eu sunt cel mai visător dintre visători. -Da, aşa este, tu eşti cel mai visător dintre visători şi eu sunt o femeie cerebrală... Un zâmbet se auzea scârţâind cu un gram de răutate. -Deci vrei să vi în lumea mea? Să devină lumea noastră? -Cred că ...am venit deja în lumea ta! -O să te invit în toate visele mele perfecte şi o să te las să le completezi cu visele tale perfecte...să te gândeşti tot timpul cu zâmbetul pe buze, conştientă că există cineva care te adoră, care te iubeşte, care te visează în orice secundă, astfel să prinzi aripi în lumea reală să poţi mişca orice munte! -Te iubesc! “O izbitură puternică am primit în ochi şi în piept. Pentru o secundă am început să mă îndrăgostesc de ea. Simţeam greutatea cuvintelor ca şi cum ar fi fost lângă mine. Deja o iubeam.” -Şi eu te iubesc...şi o să simţi că în cuvintele astea două stă un sens pe care foarte puţini oameni îl înţeleg, mai ales dacă e sincer...chiar şi în vis. -E sincer. De fapt eu sunt o persoană sinceră, prea sinceră, câteodată ... spun unii! -Şi mie îmi spun că sunt prea sincer, şi glumele mele par proaste când eu par prea sincer...Iubita mea, trebuie să plec, abia aştept să visăm iar împreună....dar din păcate sunt destul de "bolnav" încât să visez şi în restul timpului, pâna mâine...să te visez pe tine. În vis eşti a mea, dar tot ce visez că facem o să îţi spun, nu o să păstrez nici un secret.

-Bine, iubitul meu. -Pa Copil... te iubesc! -Şi eu te iubesc.Pa! Săruturi albe se auzeau pe ecranul alb al privirii. Ea era dincolo, la o distanţă atât de mare... A doua zi: -Mi-a fost atât de dor de tine. -Şi mie mi-a fost dor de tine. Nu pot să stau mult trebuie să plec în zece minute. -Hm...zece minute a câte 60 de secunde ... de 600 de ori pot să îţi spun că te iubesc. Ai fost în vis? eu da...şi te-am întâlnit acolo. -Da, am fost. Eram noi doi şi fetiţa noastră. Te iubesc! -Plec...ce făceam?...off!!! -Spor la lucru!! Îti spun mai tarziu -Te iubesc! Pa pa! Zilele treceau şi gândul din idei se pierdea. Îţi aduci aminte cât de mult mă iubeai ieri, cât timp petreceam împreună, cât de fericită erai de săruturile mele pe ecranul alb? Gânduri şi paşi te făceau să pleci încet spre bucata de pământ din depărtare. A doua zi: -Aici, sunt aici...mai eşti? -Hai, hai, hai...mor de nerăbdare să te aud!Of! -M-am întors! - Ce bine! Ce faci Copil? -Îmi era dor de tine, am făcut un duş. -Te-ai gândit la mine? -Da.Tu? -Da, destul de mult! -Mi-au publicat scrierile într-o revistă literară -Copil, lasă ca citeşti mai încolo, acum vorbeşti cu mine... -Bravo! -Mulţumesc. Azi ţi-am spus că te iubesc? -Hmm...Nu! De ce? -Te iubesc!!! Pe unde am fost cu tine în gândul tău? -Peste tot, tu eşti în gândul meu mereu. -Am fost cu tine o săptămână de vis la mare, doar noi doi...în orice colţ al camerei noastre vedeam cum facem dragoste, în fiecare clipă vedeam cum te făceam fericită. Am făcut prostii în duş, în piscină, cu riscul de a ne vedea toţi...în maşină...pe uşă, cum intrii în cameră, de nerăbdare... -Cel mai visător dintre visători! Îţi face bine că visezi aşa mult? -Adică?... Timpul îşi arăta colţii din mintea ei reîntoarsă cu rădăcini... -E o lume a ta, în care tu de fapt te refugiezi să scapi ...de ce anume? -Hm... nu mai e lumea mea...spune-mi că nu ţi-ai imaginat ce ţi-am spus eu? -Ba da, mi-am imaginat. -Atunci nu sunt atât de nebun, dacă ai fost acolo e bine. Am descoperit şi limita până la care poţi să suporţi "lumea mea". -Da... -Eram curios când o să încerci să mă aduci cu picioarele jos. -Eh! -Ceva te-a făcut să te gândeşti...ai pierdut visul...ţi-ai dat seama când ai ramas cu tine şi ai început să gândeşti în urmă, la ce am vorbit şi la ce am visat împreună.

-Azi am avut o zi grea, stresantă, şi cred că azi sunt mai cerebrală. -În visul nostru nu ai voie să fi aşa...ori eşti în vis, ori totul este înfipt în realitate. -Lumea ta e frumoasă... -Dar nu îţi place în ea... -Ba da... -Te-am întrebat dacă vrei să fi în ea, să suferi şi să te bucuri de ea...ai spus că deja eşti în ea...acum eşti cerebrală ... şi mai aveai un pic şi mă făceai "nebun". Oricum e logic şi normal să îmi spui ce spui... eu îl gândesc ca un joc....din păcate visele şi imaginile care ţi le spun sunt în mintea mea, dar ele nu au nici o valoare dacă nu ţi le spun şi ţie. -Îmi place. De ce crezi că nu-mi place? Ţi-am spus, azi am muncit mult! Eu când muncesc...mă schimb ...sunt mai serioasă, mai raţională -Dacă aş putea să îţi arăt cât de moi aş vrea să fie cuvintele mele... -Dar lumea ta e frumoasă! Se puteau auzii lacrimi de regret curgând pe obrazul plin de fostă fericire. -Copil, am înţeles, se pare că fac ce nu trebuie. -Adică? -Dacă mi-ai zis că eşti obosită trebuia să fiu şi eu realist, şi atât...mâine intrai în lumea noastră şi nu te mai supăram. -Dar nu m-ai supărat, din contra, eu te-am supărat. -Nu Copil. -Te iubesc! -Şi eu te iubesc -Dacă tu mă crezi "nebun", atunci ai dreptate, pentru că fiecare din noi are un pic de nebunie sau mai multă... “Oare cât de nebun am ajuns să cred în iubirea noastră, aşa cum este ea...un impuls electric recirculat prin amintiri desăvârşite de adrenalina unui ceva nou? Încep să cred că mintea mea a luat-o razna rău, mai ales că eu sunt convins că nu sunt “nebun”...dacă aş recunoaşte ar fi primul pas spre vindecare?” -Trebuie să plec Copil. Nu mă supăr aşa uşor mai ales pe persoana căreia îi spun “te iubesc!” A doua zi nu a mai venit deloc. Timpul trecea şi săruturile albe nu mai apăreau deloc. El rămăsese blocat în lumea pe care şi-o imaginase cu ea. Avea atât de multe vise să îi mai povestească, dar ea nu mai venea. A plecat pe vise să o caute pe EA, femeia perfectă, imaginea femeii ideale, cea lângă care sufletul ţi se linişteşte şi în acelaşi timp trupul îţi aleargă în toate direcţiile, cea cu care poţi purta o conversaţie doar privind-o în ochi, cea care te aude când plângi pe dinăuntru şi când râzi pe dinafară, cea pe care ai privi-o o viaţă în ochi şi ai vedea direct în sufletul ei, cea cu care ai face dragoste şi ai fi mai fericit dacă este ea fericită....cea care te asculta şi te face să simţi că poţi mişca munţii, cea care te face să te simţi Zeu şi sclav în acelaşi timp în lumea ta şi a ei.... Ştia că a găsit-o şi a pierdut-o...era sigur că o să o mai sărute o dată cu un sărut alb de impulsuri curentate cu infinite amintiri din vise.