Invio Nevis - Incercare

Copii tăi au ochii mei şi visul e pentru ei. Copii mei se nasc cu visul nostru în ei, cu iubire şi cu dor de fericire. Durerea vieţii îngroapă orice copil într-o grămadă de vise sparte şi îl fac să moară înainte de a ajunge în pământ. Suferinţa este singurul motiv pentru care sufletul nu mai poate să continue visarea. Mă întrebam adesea ce poate fi dincolo de iubire, mă întrebam de timpul pierdut în căutarea fericirii, mă întrebam ce se află dincolo de visele aflate în aşteptarea de a se îndeplini? Altceva credeam că există după acest drum, dar am rămas surprins neplăcut. Simţem cum celule îmbătate de reacţii chimice mă fac să retrăiesc fiecare secundă pe care am trăit-o cu tine. Îmi aduceam aminte cum sufletul tău stătea atârnat în ochii mei şi cum primeai tot ce îţi dădeam cu bine şi rău. Îmi aduc aminte cum sufletul meu stătea atârnat de ochii tăi ca să mai primească încă o clipă de bucurie. O femeie de vârstă medie mergea aplecată pe gânduri şi trăgea greutăţile plaselor de la piaţă spre casă. Urmau să se întâmple lucruri fenomenale în gândurile ei. Un tânăr şaten se apropie de ea, timid şi roşu în obraji. Femeia îşi continua drumul greu, cu gândul la fata ei, şi la fericirea ei viitoare. Fata ei era căsătorită de puţin timp, era fericită pentru fericirea ei. Băiatul se apropie să-i povestească ceva important pentru el şi foarte important pentru ea. Ieri a fost ziua fetei ei, copilului ei ultim, pe care îl adora şi cu care se înţelegea foarte bine. Fata ei se îndepărtase de tatăl ei din motive necunoscute, dar cu ea, cu mama era ca două prietene. Băiatul se apropie, se prezentă şi începu o poveste prea dureroasă. La început nu a vrut să îl asculte, dar pe parcurs ce timpul trecea se trezea prinsă în curiozitatea cuvintelor care urmau a fi spuse de el. Deodată îl vedea cu alţi ochi. Era un bărbat şi fata ei devenea o femeie. Fetiţa pe care o văzuse până atunci ca o copilă, acum era o femeie în toată firea. Dar ce îşi dorea el de la ea. Decizia era a lui. Povestea era prea frumoasă să fie adevărată şi se potrivea perfect cu ce se întâmplase în viaţa fetei ei. Băiatul vroia să îi mulţumească femeii că a crescut şi a născut o astfel de fată, o fată care să îi îndeplinescă visele sufletului lui. I-a mulţumit într-un mod atât de disperat şi respectuos încât mama s-a simţit măgulită. Impulsuri chimice de amintiri încă îmi macină mintea de greşelile pe care le-am făcut. Sunt disperat în a nu mă adânci în amintirea dureroasă. Visele dor şi sunt ca o pânză neagră de fier încins care îmi leagă aripile picioarelor. Mă aplec să mă dezleg şi să visez la ea, dar sângele îmi curge în cap şi simt că fiecare clipă de disperare se transformă într-o nebunie personală. Mă ridic şi privesc iar cerul cu realităţile lui din lacrimile ei. Mă aplec iar să mă dezleg şi vreau să scap să zbor spre cer să-i sting lacrimile cu un sărut. Femeia pleacă spre casă după o oră de întârziere. Aflase într-o oră povestea ascunsă a fetiţei ei. Nu ştia ce să facă. Să fie de partea fetiţei pe care a crescut-o cu atâta grijă şi să o îndemne să îşi urmeze sufletul sau să o certe şi să o pedepsească, că poate astfel prin suferinţă o va face să îl uite pe baiatul care i-a furat inima. Ar trebui să tacă doar şi să urmărească din umbră tot ce se întamplă cu fetiţa ei. Realitatea o ştiţi cu toţii. Realitatea ar fi fost cu totul alta, dar tocmai de asta povestea asta este diferită de toate celelalte. Sunt oameni adunaţi în jurul imposibilului. Încerc să mă trezesc şi să îmi adun gândurile din nebunie. Sunt pe marginea cea mai ascuţită. Alunec şi mă tai cu piciorul în nebunie, dar îmi revin şi trec cu capul în nebunia de iubire. Nu văd realitatea pentru că trece prea repede pe lângă mine. Zilele trec inutil şi eu caut să îmi explic inexplicabilul. Am vorbit cu femeia care a născut bebeluşul pe care eu îl ador. Vreau să fac bebeluşul să nască un copil frumos ca ea din sufletul meu. Îmi este teamă de nebunia din care mă nasc acum şi vreau să alunec spre ... orice. În fiecare clipă fac încercarea de a fi cu tine. Iubirea ta este ancora care mă ţine spânzurat de tavanul realităţii, cu nebunia deasupra capului şi cu moartea la picioare. Fericirea singurătăţii din vis sau cea din realitate, mă face să mă simt obosit şi să îmi organizez nebunia ca să nu sperii pe cei care mă cunosc. Dacă în ochii tăi văd sufletul meu atunci ştiu că numai lângă tine pot să înfrunt moartea. Am lacrimi aspre pe obraz şi suliţe care îmi impung visele cu fiecare clipă care trece. Am încercat azi să spun cu multe cuvinte secundele de nebunie, şi am încercat să găsesc căi de a te face

să mă priveşti cum mă priveai odată.