Pilda Semanatorului

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 1

Pilda semãnãtorului1 În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin. Binecuvântaþi creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus Hristos! Dupã rânduialã dumnezeiascã, mai întâi cuvântul lui Dumnezeu: Zis-a Domnul pilda aceasta: “Ieºit-a semãnãtorul sã semene sãmânþa sa. ªi semãnând el, una a cãzut lângã drum ºi a fost cãlcatã cu picioarele ºi pãsãrile cerului au mâncat-o. Alta a cãzut pe piatrã, ºi, rãsãrind, s-a uscat, pentru cã nu avea umezealã. Alta a cãzut între spini ºi spinii, crescând cu ea, au înãbuºit-o. ªi alta a cãzut pe pãmântul cel bun ºi, crescând, a fãcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cel ce are urechi de auzit sã audã! Iar ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnã pilda aceasta? El a zis: Vouã vã este dat sã cunoaºteþi tainele împãrãþiei lui Dumnezeu, iar celorlalþi în pilde, pentru cã ei vãzând nu vãd ºi auzind nu înþeleg. Iar pilda aceasta înseamnã: Sãmânþa este cuvântul lui Dumnezeu. Cea de lângã drum îi aratã pe cei care, când aud cuvântul, vine diavolul ºi îl ia din inima lor, ca nu cumva crezând sã se mântuiascã. Cea de pe piatrã îi aratã pe aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceºtia nu au rãdãcinã; cred pânã la o vreme, iar la vreme de încercare, de ispitã, se leapãdã. Cea cãzutã între spini îi aratã pe cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile, cu bogãþia ºi cu 111 octombrie 1998

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 2

plãcerile vieþii, se înãbuºã ºi nu rodesc desãvârºit. Iar cea de pe pãmânt bun îi aratã pe cei ce cu inimã curatã ºi bunã aud cuvântul, îl pãstreazã ºi rodesc întru rãbdare. ªi iarãºi a strigat ºi a zis: Cine are urechi de auzit sã audã!”. Preaiubiþilor, pilda seminþei, a cuvântului lui Dumnezeu ºi a inimilor noastre! Adesea, cercetându-þi sufletul îþi vine a spune Mântuitorului (Semãnãtorului dumnezeiesc): Doamne, îngãduieºte-ne sã-Þi spunem cã în inima noastrã sunt toate cele patru stãri; în fiecare inimã. Aºa simt ºi îndrãznesc a spune, cã mã vãd adesea ºi asemeni celor care au primit sãmânþa în lume, pe drum, la margine de drum; cum spune poporul la þarã: la ºanþ. ªi de atâtea ori cuvântul Tãu a fost ciugulit de pãsãrile cerului (de pãsãrile adâncului - ale demonului). Cãci de atâtea ori, Doamne, rostesc împreunã cu rugãciunea Cuviosului Isaac: “Te-am pãrãsit, sã nu mã pãrãseºti! Am ieºit de la Tine, ieºi în cãutarea mea” ºi du-mã la pãºunea Ta, la rodul seminþei dumnezeieºti! ªi Tu, Doamne, ieºi ºi mã cauþi. ªi iarãºi primesc sãmânþa, cuvântul Tãu, dar de atâtea ori mã împietresc; mã simt (ºi cine nu se simte?) ca o inimã împietritã. ªi zici atunci cu Profetul: “Voi scrie legile Mele nu pe table de piatrã, ci pe tablele de carne ale inimii”. Aºa îmi zi, Doamne! Inima mea de piatrã zdrobeºte-o, rezideºte-o, Doamne, ºi fã-o de carne, fã-o vie, Doamne! Ca sã primesc sãmânþa Ta divinã. ªi, Doamne, lucrezi ºi din nou îmi dãruieºti cuvântul, sãmânþa Ta. ªi când iau în mânã dumnezeiescul Tãu cuvânt, el îmi aprinde inima, Duhul Tãu cel Sfânt. ªi de câte ori îl citesc ºi mã pãtrund ºi se umezesc ochii cu lacrimi la auzul cuvântului Tãu, ºi parcã prinde rãdãcinã! Dar e

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 3

slabã, e firavã; încã nu e din adânc, simþind apa harului care sã dea putere. ªi mã prind grijile, mã cuprind nevoia ºi cãutarea ºi încrederea mai mult în bogãþiile lumii ºi în puterile mai-marilor lumii; iar uneori în plãcerile lumii. ªi nu aduce rod cuvântul, nu-l simt în mine; nu mã simt plin de puterea rodului. (Cum zice Apostolul: “Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, dreptatea, credincioºia, bunãtatea, blândeþea, înfrânarea rãului, a poftelor”). ªi iarãºi strig la Tine, iarãºi mã întorc cu inimã smeritã ºi, Doamne, bun ºi milostiv, îndurat ºi mângâietor, inima mea, acum mai deschisã cãtre Tine… din nou cuvântul, sãmânþa Ta divinã, prinde mai adânc rãdãcinã. Dar mã cutremur în smerenie ºi în teamã, în teama de care vorbeºte proorocul. Cãci Tu, Doamne, Tu, dumnezeiascã sãmânþã rãsãditã în mine, Duhul Sfânt o încãlzeºte. ªi o încãlzeºte tot mai viu, mai puternic. Repet cuvântul proorocului: “Cu Duhul Sfânt, cu duhul înþelepciunii, cu duhul înþelegerii, cu duhul sfatului”, parcã Te aud grãindu-mi în adânc ºi sfãtuindu-mã: Cultivã-þi darul! Risipeºte orice gând strãin din jurul lui! ªi duhul puterii îl simt lucrând. ªi duhul cunoºtinþei ºi al bunei credinþe ºi al temerii de Dumnezeu. Al temerii ca nu cumva spinii, stricãciunile lumii sã înãbuºe din nou cuvântul. Pentru cã aceasta este temerea care mã înveþi Tu, Doamne: temerea de a nu fi simþitor la lumina Ta, la iubirea Ta, la darul acesta unic al seminþei. Cãci Doamne, mare tainã este aici! Sãmânþa de care spui Tu, Semãnãtorule dumnezeiesc, Iisuse Doamne, sãmânþa Ta e cuvântul Tãu; e cuvântul lui Dumnezeu, eºti Tu, Doamne. Au grãit înþelepþi ai lumii acesteia,

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 4

iubitori de înþelepciune, filosofi, rostind: “Cuvântul e casa, e locaºul gândirii, al mãrturiilor adânci ale sufletului”. Dar mai adânc decât toate… ºi nimeni n-a rostit, Doamne, adevãrul în ultima lui înþelegere, cã sãmânþa e cuvântul Tãu, cuvântul lui Dumnezeu. ªi atunci, deopotrivã ºi în aceeaºi adâncime, cuvântul lui Dumnezeu e sãmânþã. Tu, Doamne, ai spus adevãrul cel mai adânc: Cuvântul e sãmânþã. Cuvântul lui Dumnezeu e sãmânþa divinã. Aºa precum sãmânþa în fiecare fãpturã poartã în ea de-o datã idee, plan, proiect, viaþã, ºi din sãmânþã simþi… ºi puiºorul, din locaºul lui, al oului, ºi mieluºelul ºi puiul de om, îl simþi în sânul mamei. ªi asemenea semniþei plinã de viaþã Tu spui cã e cuvântul. Da, pentru cã, adânc de tot, cuvântul e Dumnezeu-Cuvântul. Tu însuþi ni Te-ai descoperit rostind: “La început era Cuvântul...”. Deci dintru început, înainte de orice, de orice existenþã, Tu ai fost ºi a fost Cuvântul. ...”Cuvântul era la Dumnezeu Tatãl”. Tatãl Care e deodatã Tatãl Tãu din veci, al Tãu, Cuvinte din veci ºi mai înainte de toþi vecii. ªi în Duhul Sfânt de viaþã fãcãtor… Cãci Tu, rostind cã prin Tine toate s-au fãcut, prin Tine, Cuvânt dumnezeiesc, Logos, Raþiune dumnezeiascã… ªi nu e nimic fãrã raþiune, fãrã un înþeles, un sens. ...”ªi întru Dânsul viaþã era ºi viaþa era lumina oamenilor” adicã Duhul Sfânt. Cuvântul-sãmânþã divinã Tu eºti Doamne ºi eºti viu ºi ziditor (“toate printr-Însul s-au fãcut”); cuvântul creator, mai adânc decât orice. Ziceau cei vechi: “Vorbele zboarã, scrisul rãmâne”. Doamne, sãrmanii de ei! În suprafaþa sufletului lor rosteau, nu în adânc. Cãci cuvântul semãnat de tine, semãnat în adâncul tãu, suflete, semãnat în sufletul nemuritor, cum ar muri atunci?! ªi nu moare sufletul tocmai pentru cã

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 5

poartã în el nemurirea dumnezeiescului Tãu cuvânt, Doamne. Noi credem cã mai ales de aceea sufletul e nemuritor, pentru cã de Tine, Dumnezeu-Cuvântul e zidit. ªi în sufletul meu nemuritor fiind semãnat cuvântul nemuritor, rãmâne veºnic. Scris pe un pergament, pe o hârtie, se pãstreazã, dar se mistuie, se ruineazã; însã sufletul nu se ruineazã, nu se pierde tocmai pentru cã în el s-a rostit cuvântul cel veºnic. De aceea e veºnic sufletul, e nemuritor, e candidat la veºnicie, pentru cã s-a semãnat în el Cuvântul. Tu Doamne Te-ai semãnat în el. Tatãl Te-a rãsãdit în mine pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, în Duhul Sfânt. ªi atunci simt: cuvintele, vorbele, nu zboarã, ci rãmân adânc în mine ºi mã înveºnicesc în mãsura în care eu simt cuvântul cel veºnic ºi strãluceºte cuvântul… ªi adeseori, când contemplãm frumuseþile zidirilor, pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, Te preamãrim în strãlucirea, în lumina Duhului Sfânt. ªi odatã cu fãpturile gândim la cel care, pe muntele Sinai, primindu-Te pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul, primind Legea Ta, când cobora de pe munte strãlucea mai mult ºi decât celelalte fãpturi. ªi faþa lui era plinã de luminã, încât israeliþii nu o puteau privi ºi se acopereau cu veºmânt. Pentru cã Tu strãluceai, Dumnezeu-Cuvântul, în inima ºi în mintea proorocului; ºi faþa lui era plinã de lumina Ta ºi de iubirea Ta în Duhul Sfânt. ªi înþeleg atunci ce înseamnã, Doamne, cuvântul-sãmânþã, Mielule Care Te jertfeºti ºi descoperi Învierea prin cuvântul Tãu în noi. Cuvântul, “prin care toate s-au zidit”… El a spus, a rostit ºi s-au zidit, a poruncit ºi s-au fãcut. Fã Doamne ca eu mereu sã simt cã mã zidesc în Tine, Dumnezeu-Cuvântul, ºi sã înþeleg puterea

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 6

cuvântului Tãu. Ori de câte ori Îþi citesc dumnezeiescul cuvânt, ori de câte ori mã rog… ºi în fiecare cuvânt al rugãcinii, Doamne, eu simt lucrarea zidirii Tale, a seminþei care creºte în mine. Când rostesc: “Doamne, Împãrate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevãrului, care pretutindenea eºti ºi toate le plineºti, vistierul bunãtãþilor ºi dãtãtorule de viaþã, vino, sãlãºluieºte-Te întru noi, curãþeºte-ne de toatã întinãciunea ºi mântuieºte Bunule sufletele noastre!...”, Doamne, eu cunosc ºi recunosc: Cuvântul pe care îl rostesc eºti Tu. ªi e rostit acest cuvânt în Duhul Sfânt, cãci Tu eºti împreunã cu Duhul Sfânt, ºi nimic nu sãvârºeºti fãrã El. Potrivit cuvântului Psalmistului: “Mâinile Tale m-au fãcut ºi m-au zidit” - Mâinile Tale (ale Tatãlui), adicã Tu, Fiule ºi Duhule Sfinte. Tu cu Duhul Sfânt împreunã sunteþi Mâinile Tatãlui. ªi Tu, dumnezeiescule Cuvânt, fiind în mine ºi lucrând în mine, Doamne, împreunã cu Duhul Sfânt care mã învãluie… Auzi cuvântul: “Duhule Sfinte care pretutindenea eºti ºi toate le plineºti...” Când rostesc aceste cuvinte, Duhul Sfânt, care e pretutindenea ºi toate le plineºte, atunci, cum învaþã dumnezeieºtii Pãrinþi, Duhul Sfânt e Sânul Pãrintelui Ceresc. Sfântul Macarie rosteºte: “Pântecele Duhului Sfânt”. Ne simþim în El, în Sânul acesta al Pãrintelui Ceresc, ºi Care e pretutindenea, Care ne învãluie; ºi dacã ne învãluie, ca întreg vãzduhul, atunci aºa sã ne rugãm: Când rostim dumnezeiescul cuvânt al Fiului, deopotrivã sã simþim cã în El existãm, în El ne miºcãm, în El viem, cum spune Sfântul Pavel, Apostolul, în El respirãm. ªi cum nu poþi trãi fãrã sã respiri aerul, fãrã El mori duhovniceºte, spiritual. În lumina divinã, în lumina veºniciei, deci în chemarea ta la nemurire, la viaþa de veci,

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 7

trebuie sã respiri când rosteºti cuvântul dumnezeiesc ºi Îl ceri, prin Dumnezeu-Cuvântul, pe Împãratul Ceresc, Duhul Sfânt. Sã-þi deschizi plãmânii sufletului ºi inima ºi sã simþi cã respiri harul Duhului Sfânt, Care te învãluie. Pentru cã, hotãrât, Duhul Sfânt, Dumnezeirea, e pretutindeni. Nu zicem “Tatãl nostru Care eºti în ceruri”? Cerul e locaºul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu e pretutindeni ºi ne învãluie. Atunci, încearcã suflete, când te rogi, cu cugetul ºi cu inima sã simþi cã respiri harul lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt. ªi respiri atunci harul nemuririi. Simþi în tine mireasma, buna mireasmã a Duhului Sfânt. Faþã de rãul miros al pãcatului, care vine din stricãciune ºi moarte. Oricine din noi, murind, intrã în stricãciune. De multe ori mi-am zis: Doamne, cât e de departe gândirea noastrã de sãrmanul nostru trup! Cât e de înaltã, de dumnezeiascã, ºi sãrmanul trup cum cade! Cum citim într-o rugãciune pentru cei adormiþi: “Veniþi sã privim în morminte ºi sã vedem cã oase goale este omul, mâncare viermilor ºi stricãciune. De acolo sã învãþãm cât preþuiesc bogãþiile lumii, slava sau podoaba”. Doamne, de ce e aºa mare distanþã între ceea ce gândim atât de înalt ºi atât de decãzutul trup? El a fost rânduit sã fie una cu gândirea; ºi mereu sã aspirãm, toþi, creºtini duhovniceºti, filosofi, la aceastã unitate pânã la identitate între gândire ºi existenþã, între suflet ºi trup. Atât de înaltã este gândirea, dumnezeiascã, ºi atât de decãzutã este fãptura trupului! Nu trebuie sã fie aºa. Dumnezeu ne cheamã ca trupul sã-l înduhovnicim prin Dumnezeu-Cuvântul, prin sãmânþa divinã semãnatã în noi prin cuvânt ºi prin tainã; prin Evanghelie ºi prin Botez, Mir, Împãrtãºanie…

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 8

toate. ªi Cuvântul-sãmânþã trebuie sã lucreze în noi. ªi revin. Atunci când rostim rugãciunea în Duhul Sfânt … cãci spune dumnezeiescul Apostol: “Nimeni nu spune nici Tatã decât în Duhul Sfânt”, prin Care Tatãl ne-a dat arvuna înfierii. ...Nici “Domn este Iisus Hristos” nu rostim decât tot în Duhul Sfânt. Deci în aceastã unitate. Atunci, pentru ca trupul sã fie ridicat din neputinþa ºi slãbiciunile lui, când ne rugãm, când rostim dumnezeiescul cuvânt al rugãciunii, ºi orice rugãciune, nu numai “Împãrate Ceresc”… Dar aceastã rugãciune iatã cum începe: cã e pretutindeni ºi toate le plineºte - parcã o datã mai mult îþi spune cã noi ne aflãm în Duhul Sfânt, aºa cum spuneau apostolii, cum au spuns Pãrinþii cã erau în Duhul Sfânt. Cum e creºtinul în bisericã. Sã simþi cã rostind pe Hristos, DumnezeuCuvântul, rosteºti în Duhul Sfânt ºi respiri atunci mireasma Duhului Sfânt, Care transfigureazã, Care înlãturã înainte de toate rãul miros al pãcatului. Respiri ºi se transfigureazã atunci fãptura ta, ºi în aceastã mireasmã a Duhului simþi aerul luminii ºi iubirii divine, aerul veºniciei, o arvunã a nemuririi. Simþi cu adevãrat cã te-ai ridicat deasupra celor ce pier, ce trec, deasupra celor cuprinse de stricãciune ºi moarte. Prin aceastã sãmânþã a lui Dumnezeu-Cuvântul, care e în tine aºa de luminos… Învaþã dumnezeiescul Maxim Mãrturisitorul dupã Sfântul Apostol ºi Evanghelist Ioan, care a cunoscut, zice el, “raþiunea întrupãrii Cuvântului în chip desãvârºit”. Sfântul Evanghelist Ioan, care a rostit: “Cuvântul trup S-a fãcut”. ªi a vãzut slava Lui, “slavã ca a Singurului nãscut din Tatãl, plin de har ºi de adevãr” (Ioan 1,14). ªi Sfântul Maxim aspirã, suspinã dupã aceastã slavã a lui

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 9

Dumnezeu-Cuvântul, care a strãlucit pe Tabor, cum Îl vãzuse Sfântul Ioan împreunã cu Petru. ªi dacã Sfântul Ioan nu vorbeºte despre schimbarea la faþã în Evanghelia lui, în aceste cuvinte la ea se referã. ªi zice dumnezeiescul Maxim: “Slava Cuvântului ca trup, adicã a vãzut raþiunea sau scopul pentru care Dumnezeu S-a fãcut om, plin de har ºi de adevãr. Cãci Dumnezeu dupã fiinþã ºi de o fiinþã cu Dumnezeu Tatãl, a fost dãruit cu har; ºi aºa a fost dãruit Unul-Nãscut. ªi întrucât Sa fãcut dupã iconomie prin fire om, de o fiinþã cu noi, ne-a arãtat harul pentru care noi avem trebuinþã de el. Din plinirea harului Lui noi primim necontenit, la orice înaintare a noastrã, harul, pe mãsura noastrã. Prin urmare, cel ce pãzeºte în sine nepãtat cuvântul, cuvântul dumnezeiesc al Evangheliei, Cuvântul Care S-a întrupat pentru noi, primeºte slavã plinã de har ºi de adevãr de la Cel ce S-a slãvit ºi S-a sfinþit pe Sine pentru noi ca om, în timpul petrecerii Lui printre noi. De aceea, când Se va arãta Acela, ºi noi asemenea Lui vom fi”. O, iubiþilor! Aºa sã ne rugãm ºi aºa sã respirãm, în aerul veºniciei lui DumnezeuCuvântul. Sã simþim cã moare stricãciunea ºi moartea în noi. ªi aºa sã citim cuvântul Lui, în aceastã stare de har. Când citim dumnezeiasca Evanghelie ºi cuvântul sfânt descoperit, sã-L auzim pe El, pe Dumnezeu-Cuvântul, în noi. Cãci aceasta este chemarea omului. De aceea numai omul are cuvânt, pentru cã Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, Raþiunea, S-a descoperit în noi. ªi noi suntem luminaþi de rostul, de raþiunea, de logosul, de sensul existenþei noastre; iar celelalte fãpturi prin noi dobândesc luminã. Dar numai noi Îl avem pe Dumnezeu-Cuvântul, ºi aceasta este distincþia noastrã radicalã. Ar trebui înþelepþii,

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 10

învãþaþii, sã-ºi punã aceastã întrebare: De ce celelalte fãpturi nu au cuvânt, cuvântul acesta al sensului, al înþelegerii în Duhul Sfânt? ªi ele, întrun fel, ne dau un semn al Ziditorului, în frumuseþea lor, în mireasma florilor ºi glasul pãsãrelelor, cântecul lor, în vuietul vântului… Dar cuvânt numai omul are. ªi atunci, dacã omul are cuvânt, pe Dumnezeu-Cuvântul, precum celelalte fãpturi Îl preamãresc pe Dumnezeu în graiul lor, omul trebuie sã-L preamãreascã aºa, prin Dumnezeu-Cuvântul. ªi acest Cuvânt al lui Dumnezeu, pe El sã-L primim, sã-L ascultãm, ºi numai atunci ne împãrtãºim de slava Lui. E o mare dramã a cuvântului rãstãlmãcit. ªi taina libertãþii care ne-a fost încredinþatã, folositã potrivnic ºi uneori în cuvinte de hulã împotriva Fiului, a lui Dumnezeu-Cuvântul… Deºi în bunãtatea Lui spune cã orice cuvânt de hulã rostit împotriva Fiului Omului se va ierta (adicã El ne iartã, cã nu poate sã nu ierte), dar cuvântul împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta, adicã Duhul Sfânt, care face sã strãluceascã în noi… Deci cheamã adeziunea noastrã la El, rãspunsul nostru. El trezeºte înþelepciunea, înþelegerea, sfatul, tãria, cunoºtinþa, credinþa noastrã. El ne cheamã, Duhul Sfânt. De ce nu se iartã? Nu ne iertãm noi. Rãul pe care Mi-l faci Mie, zice Iisus, þi-l iert Eu, dar rãul pe care þi-l faci þie, cine þi-l poate ierta, dacã tu nu te ierþi? Dacã tu nu rãspunzi lui Dumnezeu-Cuvântul, Care e în tine, în ultima adâncime, ci îl înãbuºi? Înãbuºi pe Dumnezeu-Cuvântul cu noianul gândurilor tale. ªi sã nu uiþi: Când a spus Iisus: “Veþi da seama pentru orice cuvânt nefolositor”, ce înseamnã? Cã real, dacã tu nu te-ai lepãdat de cuvântul rãu semãnat acolo, prin mãrturisire, ºi nu te-ai dezlegat prin harul lui Dumnezeu ºi mâna

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 11

preotului care te-a binecuvântat, el rãmâne acolo; rãmâne mai mult decât cuvântul scris într-o carte, o peliculã, un pergament. Cã nu zboarã, cum au spus cei din vechime; rãmâne în sufletul tãu. Leapãdã-l! Numai un cuvânt de adâncime unicã nu se pierde niciodatã. Din memoria ultimã, adâncã, originarã, în care s-a rostit: “Sã facem om dupã chipul ºi asemãnarea Noastrã”. ªi a rostit Dumnezeu adânc în noi ºi a fost pecetluit adâncul cu chipul lui Dumnezeu-Cuvântul ºi a sãdit în noi cuvântul ºi a rãsãrit din noi cuvânt. Omul, cum spun filosofii, manifestarea adâncã din starea primarã (disting filosofii între existenþa primarã ºi manifestarea existenþei în afarã). Omul se manifestã, descoperã gândirea lui, dar din gândirea lui, din cuvântul înregistrat, întipãrit acolo de Dumnezeu-Cuvântul. Acela nu se pierde niciodatã. Acela rãmâne mãrturie la Judecatã. Iar dumnezeiescul Maxim spune un cuvânt, din atâtea altele atât de frumoase ale lui: “Ce înseamnã inimã curatã? Înseamnã inima a cãrei memorie nu primeºte ºi nu pãstreazã decât cuvânt dumnezeiesc ºi faptã dumnezeiascã”. Doamne, te rogi atunci, dã inimii mele o asemenea memorie curatã! Sã nu-ºi mai deschidã inima mea memoria cãtre stricãciunile lumii; cãci aceste stricãciuni ale lumii mã stricã, Doamne. O spunem ºi o repetãm: Mai ales mamele tinere, când poartã în ele puiºorul de om, odrãslit curat… Aducând pe lume un om, aduci mai mult chiar decât o operã, pentru cã aduci creator de opere. Odrãslit aºa, asemenea sfinþilor Ioan Botezãtorul ºi Nicolae, cu rugãciune… Nu mai priviþi tinere viitoare mame la aceastã, uneori nefericitã, mass-media, unde sunteþi agresate cu crime ºi cu stricãciuni. Cãci aceste crime, viitoare mame, se întipãresc în voi

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 12

ºi le transmiteþi pruncilor din voi. Lucru cunoscut nu numai de ºtiinþã, ci ºi de toatã experienþa umanã. ªi eu cred cã aici se aflã multe din cauzele pentru care se nasc atâþia nefericiþi handicapaþi. Cã am întipãrit peste pecetea lui Dumnezeu-Cuvântul, peste care trebuie sã primim har peste har, primim noi înºine, cu rea cunoºtinþã, asemenea chipuri care ne desfigureazã ºi pe noi ºi fãptura ºi copilaºii ºi neamul. Sã ia aminte ºi fraþii medici, sã ne ajute în acest strigãt al nostru. Adâncul e DumnezeuCuvântul. Îngãduiþi sã dau mãrturie unui fapt din experienþa unui mare duhovnic, care a avut întâi formaþie de medic. Deci a îmbinat în simbiozã divinã pregãtirea lui, ºtiinþa lumii, darul cunoºtinþei, mai bine zis (darul cunoºtinþei, al Duhului Sfânt), cu chemarea de duhovnic, arãtându-ne cã adâncul din noi e DumnezeuCuvântul, e Cuvântul lui Dumnezeu. Un prieten al lui, de copilãrie, adolescenþã ºi tinereþe, e pe patul de moarte ºi cade în comã. Soþia ºi fiica în ultimele douã sãptãmâni nu ajunseserã la el. Sosesc acum, am zice în ultima clipã. Stau pe lângã cãpãtâiul lui; el nu rãspunde. Ele se roagã, strigã, þipã: Tãticule, Pavele, nu ne pãrãsi! ªi întrun suspin prelung… Atunci, duhovnicul prietenul, totodatã - se aºazã în genunchi, cu soþia muribundului ºi fiica. ªi începe duhovnicul sã murmure (nu þipând, ci ca într-un zefir lin) cântãrile prohodului, pe care le cântau împreunã odinioarã, la Vinerea Mare: “În mormânt, Viaþã (Tu, Care eºti viaþã) pus ai fost Hristoase. S-au înspãimântat de Tine puterile îngereºti...”. ªi dupã acest murmur duios, al prohodului, rosteºte, tot cântând, mai puternic: “Hristos a înviat din morþi cu moartea pre moarte cãlcând ºi celor din

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 13

morminte viaþã dãruindu-le...”. Deodatã, Pavel, ca din mormânt, deschide ochii ºi priveºte în jur, iar duhovnicul îi spune: “Pavele, Pavele! Iatã, soþia ta ºi copila ta au venit sã-ºi ia adio” (à Dieu la Dumnezeu). ªi Pavel rãspunde înclinând capul afirmativ, soþia se apropie, se privesc ochi în ochi, se înþeleg; îl sãrutã pe frunte, se apropie ºi fetiþa, îi sãrutã mâna. Iar dupã ce împreunã comunicã ºi îºi iau acest rãmas bun la Dumnezeu, duhovnicul îi spune: Pavele, tu acum poþi sã pleci. În dragostea lui Dumnezeu ºi a noastrã poþi sã pãºeºti pe þãrmul celãlalt, al veºniciei. ªi Pavel înclinã, pleoapele îi acoperã privirea spre lumea aceasta, privirea lui se deschide dincolo, în lumina cea fãrã de ani, în lumina cea pururea fiitoare… ªi atunci înþelegem cum, mai adânc decât orice adânc din lumea aceasta, în adâncul - locul de tâlc al sufletului cu Dumnezeu, era acolo pecetea chipului lui Dumnezeu, pecetea lui Dumnezeu-Cuvântul în memoria fiinþialã, de neºters; memorie a eternitãþii. El, Pavel, care se hrãnise cu rugãciunea, cântecele ºi imnele prohodului ºi ale Învierii cuvinte; el care, cum spunea Herma în cartea lui, Pãstorul, când a întrebat pãstorul pe ucenicul lui care petrecuse o searã întreagã cu fecioarele dãruite ºi învestite cu har: “Ce aþi avut la cinã?”, ºi au rãspuns: “La cinã - toate cuvintele Domnului”. Doamne! Cuvintele Domnului la cinã! Cuvintele-sãmânþã, pentru care a poruncit Dumnezeu: “Sãmânþa sã vã fie hrana voastrã”. Cuvintele, despre care a spus, iarãºi, Domnul: “Nu numai cu pâine va trãi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu-Cuvântul”. Acel cuvânt era în adâncul lui Pavel ºi al fiecãruia dintre noi. Acela e cuvântul adânc întipãrit. El se va deºtepta în noi

Pr. prof. Constantin Galeriu

PILDA SEMÃNÃTORULUI 14

în ziua pragului, a trecerii, ºi în ziua înfãþiºãrii la Judecatã. ªi atunci te rogi: Doamne, Psalmistul spune: “Cuvintele Tale sunt candelã picioarelor mele”. Apostolul spune: “Doamne, de la Tine, la cine sã ne ducem? Tu ai cuvintele vieþii veºnice”. Iar Tu însuþi, Doamne Iisuse Hristoase, spui: “Cuvintele Mele sunt duh ºi viaþã”. Fã-ne Doamne sã simþim ºi aºa sã ne hrãnim cu ale Tale cuvinte, simþind în noi Duhul Sfânt ºi viaþa Duhului Sfânt Cel de viaþã fãcãtor, pe Tine, Doamne! ªi împreunã cu Tine pe Tatãl, împreunã cu Fiul ºi cu Duhul Sfânt. Amin.