Daris Basarab Amalgam Iii Glasul Bucureştilor

1

Daris Basarab

AMALGAM III

Glasul Bucureştilor (SELECŢIUNI)

www.darisbasarab.com 2008

2

Aşa cum Algerului i se spune ’Algerul Alb’, Tamanrasetului ar trebui să i se spună ’Tamanrasetul Roşu’. Tamanraset Azi când ’cerc s-aduc în faţă-mi Ale Africii prim planuri Ce în negura uitării Zac sub pâcla unor nouri, Simt cum mă cuprinde-un tremur A emoţiei trădare Ce nu ştie să se-ascundă-n Faţa vechilor imagini. Ce mă-ndeamnă să-mi întorc eu Gândul înspre vremi apuse Când cu sufletul la gură Căutam doar desfătarea? Poate fi nedumerirea ce mă-năbuşă acuma Când plângând iubiri pierdute Mă întreb de ce plecat-am Părăsind Fata Morgana.

3

Ştiu c-a fost doar o fantomă Nălucirea mult visată Dar mai ştiu că cine-o vede N-o mai uită niciodată. Stând pierdută-n nemurirea unor vremi Din vremi apuse Străluceşte prin culoarea-i De amurg aprins de vise. Da, aşa-i Tamanrasetul, tainicul Locaş de slavă Fala lumii de nisipuri, Basmelor de prin Hogaruri. Nu Algerul Alb te cheamă Ca să îndrăgeşti Sahara E această perlă-aprinsă A tuaregului azi ţară. Mândru-nalt, semeţ din fire, Stând, sfinţeşte-aceste locuri; Credincios până la moarte El se caţără spre ceruri. Peste nouă mii picioare Dăltuite-n stâncă arsă Urcă, parcă vrând să zboare Ca să afle ce-l aşteaptă.

4

Sus, se-nalţă Asecremul, Ca o frunte înţeleaptă, Unde liniştea adâncă Te înalţă cu o treaptă. Poţi privi pân’ hăt departe Jos, scrutând deşertăciunea; Poţi gândi chiar şi la moarte Subjugând amărăciunea... 17 august ’80

5

Ascultându-l pe Julio Iglesias Visul iubirii Când nourii negri te-apasă Şi crezi că aştepţi în zadar Pe malul mării fetiţo Mergi să-nfiripi visul iar. Iubirile calde de-o vară Să-ţi lase un gust de nectar Acolo, în valuri, iubito, Nimic nu se face-n zadar. Căci marea mereu te îndeamnă De nimeni să nu ai habar Să uiţi ce-ai lăsat la plecare Să-ncepi să-mpleteşti visuri iar. Acum, când într-unul din ele Eu însumi mă zbat în zadar Plecând ştiu că n-o să uit marea Şi-n vis voi iubi iar şi iar... 8 august ’80

6

Aos meus amigos de lingua portuguesa. Esta lingua... Esta lingua que eu falo Desde conheci Maputo É a lingua de Camões Com a minha parecida. Esta lingua muito cara Para quem gosta de mundo É a lingua dos amigos Dum lugar inolvidável. Sabes, tu, o meu amigo, Que na terra esta grande Só as nossas duas linguas Têm palavra saudade?! Nossas terras afastadas Têm um unico passado Como os dois bons irmaos Cantamos a latinidade.

7

Diz-se que a terra mãe Gosta de ouvir os filhos Para que eles se entendem É preciso de unidade. Nossas linguas parecidas Dizem-me que é possivel Ter um unico futuro Quando igual foi o passado. 8 august ’80

8

Adaptare la un cântec de stepă.

Vizitiul Monoton se aud clopoţeii O trăsură apare pe drum Colbuind ea ascunde în ceaţă Un trecut ce s-a dus ca un fum. Tânguind se aude un cântec Ce se-aşterne ca focul mocnind Vizitiul îşi deapănă gândul Totu-n jur el acum pustiind. Ah! cât suflet în cânt el ascunde Şi cât dor e-n al lui tânguit! Ascultându-l mă simt iarăşi tânăr Pieptu-mi simt cum se-aprinde subit.

9

Văd ca-n vis multe nopţi de-altădată Văd păduri şi câmpii ce-am iubit Şi în clinchetul fin de aramă Aud voci ce cândva m-au vrăjit. Monoton bat copitele ritmul N-aud cântul, căci vocea s-a stins Încurcat vizitiul tuşeşte Văzând lacrima ce s-a prelins... 3 ianuarie ’81

10

Merde!...

Testamentul N-am de lăsat decât cuvinte goale Şi-o rugăminte poate în final; Nu am averi de împărţit la rude, Nu voi lăsa motive de scandal. Prin viaţă am trecut, cum spune, Proverbu-acela devenit banal Ca o valiză veche printr-o mică gară, Purtată-indiferent, fără hamal. Nimic din tot ce mi-am propus odată N-am reuşit să salt eu sus pe val Să fiu privit de jos de marea gloată Ce mişună fără de rost pe mal.

11

M-am cufundat şi m-am pierdut întrânsa, Sfârşitul meu eu l-am simţit fatal În loc să-nfrunt şi marea şi oceanul, M-am mulţumit cu-o baie-ntr-un canal. Dorinţă singură mai am pe lume Măcar simbolic să ajung pe-un val Când oi muri, să-mi ardeţi trupul! Cenuşa presăraţi-o de pe-un mal... 2 februarie ’81

12

You! Who are you? Maybe you are even the life... I love you so!... I love you so!... Now, let me go! Don’t say good by, Don’t try me stop! I know so well That if you cry, I’m not myself But just your slave. I must now live This life, this world, And even you... You must me help! To be myself And not a shade of you. 2 februarie ’81

13

Sonet pentru o păpuşă Nimic, de când te-am cunoscut, Nu s-a schimbat pe chipul tău; Aceiaşi ochi şi păr bălai, Acelaşi loc în drumul meu. Copila care te-a crescut E mare şi frumoasă-acum; Decenii două te-a păstrat Urmând firescul vieţii drum. Privind-o cum din când în când Ea-ţi mângâie obrazul fin, În gândul meu apare-un spin... Şi văd cum parcă ieri era Şi ea de-o şchioapă şi ceva Şi făr’ să vreau, pierd un suspin. 2 februarie ’81

14

Apăsare Din nou iarna vine când nu e chemată, Strivind ghioceii sub albul de nea; Din nou se întoarce să cate-altă pradă, Sfidând calendarul ce nu o mai vrea. Pe-altaru-i ce-aşteaptă mereu alte jertfe Horeşte-nvârtind mii de stele de nea; Aşază mormane de alb pe sub garduri, Îngheaţă speranţa din inima mea. Întunecă cerul cu nouri cât zarea, O rază de soare nu vrea să mai dea; Profită de-a pruncilor iar bucurie Ca-n lupta cu viaţa, să nu pară rea. O simt cum cu-ncetul mă strânge în braţe, Cum viaţa-mi se duce odată cu ea; De ce-ai venit iarnă, din nou, nechemată? Hai! ia-mă şi du-te! de e vrerea ta... 28 februarie ’81

15

Paradox Ce trist sunt adesea Văzând cât de bine Mă simt când sunt singur Retras doar în mine Departe de lumea Ce-atât am iubit-o Alături de umbra-mi Ce-atât am urât-o. Dar trist mă mai simt eu Şi-atunci când în mine Descopăr dorinţa De-a fi iar cu tine Departe de umbra-mi Ce-atât am iubit-o Alături de lumea Ce-atât am urât-o. 1 martie ’81

16

Cântec de leagăn Somnul lin coboară-n casă Şi te-aşterne pe-al său chip Chiar de-mi sunt dragi ochi-aceştia Fă-i să se închidă-un pic. Să-l privesc aşa cum doarme Cum zâmbeşte şi nu-i trist Cufundat în vis năstruşnic Uitând ziua ce s-a stins. Dă-i din plin plăcerea zilei Sub al nopţii coperiş Fă-l s-alerge, fă-l să cadă Salte-un gard chiar, pe furiş. Fă-l să râdă de o poznă Să se bucure chitic Să se simtă şi-el ca alţii Chiar certat pentr-un nimic.

17

Fă-l să-mi sară-n braţe singur Ca să-l iert când a greşit Să mă strângă tare, tare Ziua-n zori când s-a ivit. Noapte blândă, fă-l să prindă Sănătate-ntr-un cuvânt! Fă-l să-nvingă boala crudă Să nu blesteme în gând. 3 martie ’81

18

Parcă azi a fost ieri... Parcă azi a fost ieri Când umblam amândoi Orbi de-al patimii dor Alergând după-un nor. Risipit ca un fum De-a’ raţiunii furtuni Norul nostru n-a plâns Dar nici patimi n-a stins. Chiar de timpul s-a scurs Cred, nimic n-a schimbat, Căci şi azi pe-nserat Tot la ieri am visat. E mai proaspăt ca ieri Sentimentul frustrat Mă întreb, prin ce joc, Calendarul a stat... 3 martie ’81

19

E noapte... E noapte şi e linişte acum Privesc de sus oraşul cum sclipeşte Şi printre mii şi mii de licurici Eu simt cum liniştea mă copleşeşte. A lor lumini discrete ca pe-un cer Ascund în umbră tot ce mai trăieşte; Alături de cuvinte de amor În multe case somnul lin domneşte. Dar ştiu că tot discret ei mai ascund În bezna ce-n sclipiri se adânceşte Şi multe lacrimi din dureri ţâşnind Pe care ziua-n văz le pregăteşte. E noapte şi e frig acum Privesc de sus oraşul cum sclipeşte Şi printre mii şi mii de licurici Eu simt cum bezna-ncet se adânceşte... 6 martie ’81

20

Grăbeşte-te să vii!... Grăbeşte-te să vii, o, soare! Apari de după nouri cenuşii! Respectă calendarul, primăvară! De-ai şti ce mult eu te aştept să vii... În tine-mi pun eu marea mea speranţă, Cu tine-ntrezăresc noi bucurii; Alungă ceaţa, ploaia, frigul! Să simt căldura razei auriii. Lumina ta strecoar-o-n umbra morţii! Alungă gândurile cenuşii! Grăbeşte-te să-nvii, o, soare, Dorinţa-mi de-a rămâne printre vii!... 7 martie ’81

21

Dorinţă Doresc mereu să plec haihui Să am de unde a mă-ntoarce Doresc mereu să mă întorc Să pot visa să fiu departe. sau Visez mereu să plec haihui Să pot dori a mă întoarce Visez mereu să mă întorc Să pot dori să fiu departe. sau De câte ori eu plec haihui Doresc nespus a mă întoarce Când mă întorc de-unde-am plecat Doresc din nou să fiu departe. 11 martie ’81

22

Cu gândul la un salt... cu schiurile. Singurătate... Azi am văzut un om zburând Sub raze aurii de soare Şi-o umbră jucăuşă alergând Pe jos, purtându-şi trista sa culoare. Deasupra albului de nea Plutea el singur, singuratic, Căci unicu-i prieten, umbra sa L-a părăsit în zborul său dramatic. Când coborât din înălţimi Văzu iar umbra-i la picioare Simţi cum se cufundă-n adâncimi Încrederea în tot ce e sub soare... 15 martie ’81

23

Constatare Şi geniile au iubit Şi-au spus cuvinte simple de iubire Dar nu ştiu cum au reuşit Să salte cu o treaptă-n preţuire. Nimic nu au ales în mod vădit Cuvintele-s pe buza tuturora Şi totuşi nu ştiu cum le-au potrivit Că simţi cum se iveşte aurora. În vorba lor găseşti culoarea Şi orice gând tu crezi că-ţi aparţine Te miri cum zugrăvesc splendoarea Şi făr’ să vrei, te îndoieşti de tine... 16 martie ’81

24

Noţiunea ”copil” moare odată cu moartea părinţilor. Vârsta copiilor Cine cuvântul sfânt ’copil’ l-a inventat A stăpânit, pe semne, infinitul, Căci sclav al dimensiunii fără de hotar, L-a investit în drumu-i cu supremul dar De-a nu cunoaşte-n viaţă ce-i sfârşitul. Lumina ochilor celor ce l-au născut Din clipa-n care a prins glas să strige, Rămâne-n viaţa lor un permanent trecut, Şi bucurii şi supărări, ca un făcut, Se-ntind până suflarea lor se stinge. Căci cine n-a surprins în ochii lor sclipind, De bucurii şi griji, adesea lacrimi? Uitând că-n fapt, acei copii de altădat’, De mult trecut-au şi ei pragul ce-a brăzdat Obrajii lor, de-aceleaşi sfinte patimi. 31 martie ’81

25

Un vis cu ochii deschişi, pe malul Oceanului Indian, undeva pe la tropic, nu poate fi descris. Crabii ăştia... Când se lasă încet înserarea Pe un mal de ocean austral Şi în ape se scaldă un soare Aruncând artificii spre mal Când culori rubinii se aleargă Printre nori ce se lasă pe val Şi pe ţărm vezi lungindu-se umbre În nisip cu sclipiri de cristal Ies la joacă timid crustaceii Cu-al lor mers caraghios, lateral. Când ţi-e dat ca şi luna s-apară După ce-n beznă totu-i cuprins Poţi s-asişti la un mare spectacol Uitând ziua ce numai s-a stins Căci pe netedul plan la picioare-ţi Vezi un cros cum tu n-ai mai cuprins: Crabii ăştia cu formă bizară Neştiind parcă ce-i un invins Calcă tot ce le stă în picioare Şi te fac să te simţi iar destins.

26

Dar deodată se schimbă decorul Primul val dat de flux a sosit Spumegând de efort, fără vlagă, Se retrage de unde-a venit Apoi altul şi altul urmează Spuma creşte şi-i cheamă grăbit Ca vrăjiţi de atracţia mării Se aruncă în apă subit Şi ca totul să fie în şagă Simt cum unul sau doi m-au ciupit. 2 aprilie ’81

27

Oamenii pământului au ştiut să creadă. Nu rareori, coincidenţa le-a răsplătit credinţa. Paparuda În satul uscat de arşiţă Un moş face semne spre cer M-ascund după prima căpiţă, Căci sincer, mă simt cam stingher. Dar iată că nouri s-adună, Un fulger sclipeşte stingher, Aştept să aud dacă tună, Mă-ntreb ce se întâmplă în cer. Când stropii de ploaie mă udă Privirea mi-o-ndrept către cer Nicicând n-am văzut paparudă Şi-ncep să mă simt chiar stingher. 19 aprilie ’81

28

Dialog

-Ce te frământă? Iar eşti trist. -Nimic deosebit, doar gândul că trăiesc, Că făr’ să cred În Dumnezeu Adept al libertăţii absolute Eu viaţa o suport ca pe un rău Şi fără să-l consider necesar Mă port de parcă mi-ar fi greu S-o curm, căci sincer, mă consider Zeul meu. -Ce-ar fi de şi-alţii ar gândi la fel?!... -Ar fi o lume mai curată, de stau să mă gândesc. Vezi, ar dispare dintr-o dată Toţi cei ce ca şi mine putrezesc Neîndrăznind să ia în dinţi voinţa toată Cu care-atâta şi atâta se mândresc; Căci toţi aceştia proslăvesc azi libertatea, Dar câţi sunt cei ce la nevoie-o folosesc?... -De bine înţeleg, prin libertate, Vrei tu chiar viaţa-ţi să o stăpâneştu?!... -De nu, cuvânt a fost Şi-aşa şi va pieri! Tot omul să se-ntoarcă la religii!

29

Şi-atuncea, viaţa el şi-o va feri Prin dreptul absolut ce-l dă fiinţa Ce sfânta judecată a primit Să judece ea singură de chinu-i Azi merită sau nu să ia sfârşit. -Dar omul e-un inel în lanţul social!? Ce fac acei pe care ei îi lasă? -E poate întrebarea cea mai grea! Ce pot să-ţi spun când însumi n-am răspunsul?! Răspunsul poate stă în viaţa mea Ce necurmată-şi ţese mai departe pânza Strivind şi gândul şi voinţa mea Ce prinse-n ţesătura asta Sortite sunt s-aştepte clipa ceea-atât de grea... -Se pare că-i firesc aşa! -N-am spus c-am renunţat să caut Răspuns la întrebarea asta! Vom mai trăi şi-om mai vedea... 2 mai ’81

30

Eu nu mai cred în lacrimi... De mici copii, făpturile bipede, Cu lacrimi şi suspine-adeseori, Te fac să-mpărtăşeşti a lor durere Întipărită lung pe-obrazul lor. Nimic însă dintr-asta nu e trainic Ei printre lacrimi urmăresc efectul lor De cum zăresc un gest care promite, Cât ai clipi, durerea trece-n zbor. În lacrimi însoţite de suspine Eu am citit dureri adeseori Când la mormântul ce-ntorcea o filă Jelea sau ea, sau el, iubirea lor. Cum însă un mormânt înghite totul Nici din iubire n-a rămas nimic Sau ea, sau el, îşi caută norocul Te miri cum de-au uitat aşa uşor! De stau cinstit, să chibzuiesc mai bine, Şi eu am plâns amar la moartea lor Dar totul nu a fost decât minciună, Căci tot mai rar îmi spun că-mi este dor... 5 mai ’81

31

Micul Prinţ - cea mai frumoasă poezie scrisă, în proză! Ca Micul prinţ... Ca Micul Prinţ sunt trist ades’ Privind de sus planeta-mi părăsită Pe-un drum pe care l-am ales Încerc să aflu-un sprijin în ursită. Căci soarta după bunu-i plac Mi-a hărăzit să îndrăgesc amurgul Şi-n orice gând, chiar dacă tac, Să pot eu să strecor culori de-a lungul. Aşa se face că atunci Când întristat de ce mă împresoară, Amurgul astrului prin lunci Îl caut ne-ncetat eu iar şi iară. Şi tot la fel ca Micul prinţ Înec ades’ durerea-mi în culoare Şi-alerg mereu spre asfinţit Să prind un nou amurg cu-a sa splendoare... 13 iunie ’81

32

Obsesia Micului Prinţ... Apus de soare pe-o covertă Apus de soare pe-o covertă Brăzdând oceanul spre-asfinţit Un nesfârşit amurg de toamnă E visul ce se vrea-mplinit. Să fac ca jocul de culoare Să mearg-aşa la infinit Să văd cum soarele dispare Să-l simt cum iar a răsărit. Mergând în pas cu a lui fugă Să-l am mereu la asfinţit Să stau pe loc, el să se ducă Să-l văd cum brusc a adormit.

33

S-alerg puţin, să-l prind din urmă Să-l văd din nou proţăpit Şi-apoi să-l văd cum iar se curmă Şi-aşa mereu, la nesfârşit. Iar când al apei drum sfârşi-va S-o iau pe jos spre asfinţit S-alerg, să stau pe loc, ca vraja Să nu poată lua sfârşit. 18 iunie ’81

34

Nu spune, nu!... Nu spune, nu! iubirii ce te cheamă, Nicicând nu spune, cum că-i prea târziu; La dragoste tot omul are drept în viaţă O clipă de iubire-i ca argintul viu. Trăieşte clipa ce-ţi oferă viaţa! Nu te gândi la ce vor spune ’ei’; Doar tu azi poţi să ştii ce-ţi trebuie în viaţă, Căci anii trec şi anii sunt numai ai tăi. Câţi ştiu de fapt de patimile tale? Sau câţi ştiu cât de mult ai suferit? De ce-ţi sacrifici poate ultimele clipe În care-n viaţă ai putea fi fericit?! Mereu cu gândul eşti la ce vor spune Acei ce cred că tui eşti mulţumit; De ce nu te gândeşti la ce vei spune însuţi Când totul va fi prea târziu de împlinit? Deschide braţele iubirii ce te cheamă În dragoste găsi-vei numai împliniri Şi-un nou chip te va privi-n oglindă, Sclipi-vor diamante în priviri. 20 iunie ’81

35

Contra vântului!... Iubirile de-o clipă Iubirile de-o clipă Sunt oaze în deşert; Sunt raze de lumină, De ce să nu le iert?! De ce cuvântul clipă Ştirbeşte al lor sens? Nucleul nu e mare, Dar cât este de dens! De ce măsori o clipă Cu ceasul pământesc? Ea-i parte integrantă Din veşnicul ceresc!

36

Tu vrei iubiri de-o viaţă, Iubiri fără sfârşit; Ce-i viaţa? doar o clipă În veşnic infinit! Ascultă-mi sfatul care Nu-i cod bisericesc! Iubeşte fără preget C-aşa e pământesc!... 21 iunie ’81

37

Apropo de ’un bărbat şi o femeie’. Iubirea cea dintâi Am tot ce mi-am dorit mai mult Iubire-atât de mult visată Simt că-s iubirea lui dintâi, Icoana sfântă, adorată. În ochii lui când mă cufund Simt liniştea din cer furată, Iar glasul lui când îl ascult De simfonii mă las scăldată. De ce atunci, când îl iubesc, În braţele-i mă simt frustrată De-acel fior ce altădat’ Când eu iubeam întâia dat’ Mă-nfiora cum niciodată Nu ştiu să se fi repetat?!... 8 iulie ’81

38

La ”moartea” unui prieten... Mi-e silă... Mi-e milă şi mi-e silă totodată Când văd epava celui ce ai fost; Prieten ce sclipeai prin judecată, Azi hoitul ţi-l târăşti fără de rost. Cândva rosteam cu stimă şi plăcere Eu, numele ce ţi-a fost dat să-l porţi; Cinsteai alegerea, căci plin de vrere, Erai mai dârz, mai sigur decât toţi. Trecut-au anii şi furtuna vieţii Te-a biciuit în faţă dureros; Am stat alături împotriva ceţii Crezând că poate-ţi pot fi de folos. Dar prea uşor ţi-ai aplecat grumazul, Prea simplu vrei să-neci totul în vin; Tu ai uitat ce-nseamnă-n fapt necazul Şi-n tot ce faci împrăştii numai chin. Ţi-a alterat alcoolul puritatea, Eşti cinic, eşti hidos în felul tău; Cultivi în tine numai vanitatea, Eşti tot ce e mai josnic şi mai rău.

39

În fapt tu ai murit din clipa-n care Uitat-ai că porţi nume de roman; Acum eşti doar o corcitură mare Ce-ncearcă să braveze-n arian. Adio, bunul meu prieten de-altădată! Te şterg din cartea vechii amintiri; Nici o speranţă nu mă mai îmbată, Strigoii nu au parte de iubiri. Regret doar că în tine investit-am Tot ce-am avut mai bun pe-acest pământ; Regret că ani în şir eu cheltuit-am Prietenia - după mine - lucru sfânt. 17 iulie ’81

40

Romanţelor neîmplinite. Spuneai că... Mai ieri spuneai că mă iubeşti Nu-n vorbe, ci-n sărutul fără urme În ochii tăi vedeam eu scris, Nu jurăminte, ci dorinţi anume. Şi câte alte nu-mi şopteai Nu-n vorbe, ci în strângeri lungi de mână De câte ori nu mă chemai, Nu-n şoaptă, ci-n priviri ce te amână. Am aşteptat să-mi dăruieşti Nu pe ascuns, ci-n văzul tuturora Comorile ce le păstrezi, Nu-n văz, ci-ascunse-n suflet bunăoară. Când stau acum şi retrăiesc Romanţa ce-am lăsat-o noi să moară, Nu-n vorbe voi găsi reproş, Ci în priviri ce ar putea să doară... 17 iulie ’81

41

Flori în glastră Flori în glastră, la fereastră, Am văzut şi-am tresărit; Ani trecut-au de când visul Nu mi s-a mai împlinit. Deseori, din întâmplare, Dus de paşi m-am pomenit; Şi tot fără gând anume La fereastră am privit. Era doar puterea clipei Ce cândva m-a chinuit, Căci semnalul împlinirii, Până-n zori nu s-a ivit. Astăzi ce-ar putea să-nsemne Gestul cândva mult dorit? Auzisem că-i plecată, Că nici n-a mai revenit.

42

Dar văd glastra cum se mişcă Iată-i chipul însorit! Simt chemarea-i cum umbreşte Ce cândva nu s-a-mplinit. Paşii vor să se oprească Un efort şi am învins! Trec nepăsător şi-mi place Nu tu zâmbet, nu tu plâns... 19 iulie ’81

43

La tine, Doamnă... Decâte ori aud plângând Copacii scuturaţi de toamnă, De-atâtea ori mă duce-un gând La tine, prea iubită Doamnă. Când văd eu frunzele căzând Îngălbenite, căci e toamnă, Fără să vreau zăresc Plângând Pe-ascuns, o prea frumoasă Doamnă. S-a întâmplat, cum e firesc, Să se întâmple cu o Doamnă Şi-a amintit de pământesc Într-un amurg târziu de toamnă. Şi scuturându-se de vis Precum de frunze toamna, A plâns pe-ascuns şi-apoi mi-a zis: Nu inima a hotărât, ci...Doamna. 31 iulie ’81

44

Profesorilor de neuitat, Ostrogovici şi Cişman. Despre nimic Îmi amintesc odat’ cum două stele Ce-ar fi sclipit în orice colţ al lumii Şi cinste-ar fi făcut oricăror académii, Au încercat să se amuze-n public Vorbindu-şi unul altuia, despre nimic. Luându-şi rolul în serios, zis ’Osu’, În teorii savante aplicate glumei, Dar stricto, doar prin legile chimiei, A demonstrat că fenomenul fizic, În cosmosul naturii, nu e decât...nimic. ................................................................... Cu-n zâmbet tandru-sadic de balaur, Privindu-şi adversarul ca Ciclopul, Prin definiţii ce păreau să uite scopul, I-a demonstrat amicului, în public, Că el, prin definiţie era...nimic. 2 august ’81

45

Puterea vorbelor Te-am întâlnit din întâmplare Din ochi ne-am înţeles să ne iubim Dar ohcii mei s-au înşelat prea tare Căci vorbele-au venit şi...suferim. Până tăcerea n-a fost tulburată Părea un vis ce nu avea sfârşit De ce-ai vorbit, aşa, deodată? Nonsens dând liniştii din infinit. Ai coborât de undeva cu-o treaptă Suficient să văd cum am greşit Acum şi dragostea îmi pare înţeleaptă Căci simt cum totul va lua sfârşit. 25 august ’81

46

Ploaia Cerne cerul apa ploii Cu-a sa cenuşie sită Şi nu lasă să străbată Raza soarelui dorită. Cerne fără încetare Toamna-n suflete cernite Şi astupă cu-a sa apă Golul inimii rănite. O acoperă cu-ncetul Căci nu plouă cu găleata Cu-o răbdare chinezească Ştie că o va da gata. Dar ea nu vrea să cedeze Bate-n ritmuri infernale Câteodată se opreşte Ca s-o ia din nou agale. Căci de când e lumea asta N-a putut a se convinge Că oricât de mare-i ploaia Soarele s-ar putea stinge... 25 august ’81

47

După ploaie Şi-a deschis o geană cerul Trimiţând un pui de rază Ca pe-un sol al împăcării Domnul să ne aibă-n pază! După zile, nopţi cernite, Înfrăţite-n nelumină Ies pe stradă pietonii Soarele întreg să vină! Pe o tablă-abia încinsă, Colo sus, pe-un vârf de casă Un motan scrutează zarea Ce aşteaptă ca să iasă?! Miorlăind apare dânsa Cu pupile liniare Şi văzându-l cum mocneşte Doamne, câtă nerăbdare! 26 august ’81

48

Nimicnicie Plouă, plouă, plouă-ntr-una Nici o rază de lumină Ce s-o fi-ntâmplat cu cerul?! Unde eşti, tu, zi senină? Plouă rece ca prin sită Nici o rază de speranţă Picuri mici ce se strecoară Te uimesc prin cutezanţă. Nu se mulţumesc cu trupu-ţi Sufletul ei ţi-l murează Şi pe fondul ăsta umed Sumbrul se accentuiază. Şi aşa, în toamna vieţii, Simţi cum pierzi, pe zi ce trece, Sub a morţii ne-ndurare, Unul, doi, iar mâine zece. Căci, ca ploaia fin cernută, E perdeaua morţii deasă Se strecoară pe nepusă, A ospăţului ei, masă. 29 august ’81

49

Celor mulţi, care mai cred în viaţa de apoi.

De ce-ai plecat? De ce-ai plecat în nemurire Când totul nu-i decât poveste? De ce-ai lăsat aceste plaiuri Când dincolo nimic nu este? Cum de-ai crezut că Ziditorul Mai multe vieţi ne-a hărăzit? Cum să fi fost posibil actul Când noi, de fapt, L-am făurit? Accept ideea despărţirii Doar cu-atributul de finit! Oricine are dreptul sacru De-a hotărî când s-a sfârşit!

50

Dar tu-ai plecat crezând că mâine Vei trece pragul nemuririi Cum ai putut să crezi minciuna, A cerului, a fericirii?! ........................................................... De-ţi place viaţa pământească Cu tot ce-i bun sau rău în ea, Te zbate, luptă-te cu moartea, Nu te lăsa învins! e rea... 29august ’81

51

Adaptare pentru ”Wenn die Glocken hell erklingen” Clopotele Când încep să sune seara Clopotele-n satul meu Mă apucă nostalgia După tot ce-am pierdut eu. În al lor glas neschimbat azi Simt chemarea unui vis Şi cu ochi-nchişi văd parcă Cum plecam de mici în barcă Să-nfruntăm al apei abis. Totul era plin de farmec Soarele la asfinţit Ne-ntorcea voioşi spre casă Înspre dangătul iubit. De ce-acum nu mi-ar mai place Satul care l-am iubit? De ce anii ce trecură Au şters fără de măsură Farmecul ieri preţuit?... 30 august ’81

52

Septembrie De-ntrebi pe cineva ce lună Preferă cel mai mult din calendar, Pe negândite,-s sigur, o să spună Septembrie! Şi n-o va spune în zadar. E poate luna cea mai capricioasă Femeie să fi fost şi n-ar fi fost ca ea! Din toate câte ştiu, e sigur mai frumoasă, Chiar dacă uneori e vreme rea. Cochetă-şi schimbă zilnic haina Culoarea-i atributul cel mai greu Iar rodul pârguit în soare-i taina Ce te îndeamnă s-o iubeşti mereu, mereu. Aduce prime adieri de toamnă Înviorând tot ce-a fost ars de vara grea; Te-ndeamnă să visezi, să fii cu-o Doamnă, Să-i spui că te gândeşti numai la ea. Culoarea, rodul şi visarea O fac să fie luna cea mai greaCăci nu-i uşor să stăpâneşti chemarea, Să-ţi umpli sufletul cu tot ce are ea. 30 august ’81

53

Ploaie de toamnă Privesc cum septembrie cerne O ploaie măruntă şi deasă Nu-i oră târzie şi totuşi, E pâclă în suflet şi-n casă. Sunt singur - aş spune că-i bine De ce să împart eu tristeţea? În cameră cântă un greier Şi el o fi singur, ca mine. Şi cine-ar putea să înţeleagă De ce vreau şi nu să fiu singur? Şi cerul, ba cerne, ba seacă, Şi trist voi rămâne, sunt sigur. Ce-ai face de-ai fi lângă mine? Ai râde s-ascunzi adevărul! Dar zâmbetul tău e azi altul, Îl simt, şi aşa e mai bine.

54

Aprins-am lumina ca cerul Să nu mai sfideze fereastra, Dar stropii sclipind pe la geamuri Mă fac să urăsc ploaia asta. Privesc cum septembrie cerne O ploaie măruntă şi deasă; Nici greierul meu nu mai cântă Lumina de lampă-l apasă. 31 august ’81

55

Chemarea Din nou aud cum sufletu-mi tânjeşte E prins de-a dorului de ducă jale; Din nou neliniştea mă copleşeşte Ieşirea din impas e fără cale. Chemarea ce-o aud eu zi şi noapte Mă-ndeamnă să mă-nham la drumeţie; De-nchid sau nu eu ochii e totuna Visarea-i singura mea avuţie. Revăd meleaguri neştiute încă De unde ştiu cum ele pot s-arate?! E poate ceea ce numim chemare, Cu-a sale-oglinzi de basme fermecate. Revăd chiar oameni, păsări, animale, De parcă le-aş mai fi văzut odată Ce minmunată poate fi chemarea! Să vezi ce n-ai văzut tu niciodată. Şi dorul după lucruri nevăzute Începe să mă-ndemne, să mă cheme; Şi zile , nopţi, nu caut decât calea Spre evadarea fără de probleme... 20 septembrie ’81

56

Opriţi-vă, oameni! Opriţi-vă, oameni! E ceasul din urmă O clipă şi toate Vor fi amintire. Treziţi-vă oameni! Din somnul ce curmă Speranţe clădite Pe-a noastră gândire. Din vremuri trecute Luaţi azi aminte La felul în care Clădite milenii Ca pulberi purtate De vântul fierbinte Pierit-au în zare Azi triste vedenii. Minuni ale lumii Creaţii umane Mândrii ale speţei Cea fără egal, Azi simple vestigii, Enigme-n mormane, Morminte-ale vieţii Ne dau un semnal.

57

Voi, oameni ai străzii, Opriţi azi, nu mâine, Savanţii ce-n pace Creaz-un coşmar! Fiţi oameni ai gărzii Ce străjuie bine! De ce-ar putea face Ei nu au habar. Iar celor ce singuri Împart azi puterea Şi uită şi faptul Că voi i-aţi ales, Luaţi-le dreptul Să-mpartă durerea, Să-ngroape milenii Schimbaţi-i mai des! 21 septembrie ’81

58

Revine tristeţea

Revine tristeţea Mereu nechemată Îmi spulberă vise Cu farmecul lor; Şi parcă deodată Mi-ntunecă gândul Şi ceaţa s-aşterne Pe sufletul meu. Să fie-o oglindă A timpului care Umbrit e de toamna Ce-o alung în zadar? Sau este-o chemare Spre noi meditaţii Cu fi-va, sau nu, Tot ce fac, în zadar?

59

Revine tristeţea Aşa, c-altădată Şi-n suflet strecoară Remuşcări, amintiri; De ce niciodată Nu-mi aflu odihna? Şi viaţa m-apasă, Mă simt ca-n sicriu! De ce mă închid eu Mereu, doar în mine? De ce nu-mi strig oful De nimeni ştiut? Departe-s de tine A mea tinereţe, Cu tot ce-am pierdut Şi atât am iubit... 28 septembrie ’81

60

Pentru Cris

Dragoste şi raţiune

Mai ieri noi încă ne juram Iubire fără de sfârşit; Mai rar cuvinte alegeam, Din ochi scrutam un infinit. Sub cerul nostru-mbrăţişaţi Basmul iubirii îl cream; Şi de raţiune noi frustraţi, Castele de nisip zideam.

61

-Ţi-aduci aminte cum odat’ Pe-atunci eram doar doi copii Mergând pe stradă, un bărbat, Privindu-ne cum alergam, Oprindu-se, ne-a sărutat, Şi cum aceasta ne-a mirat, Ne spus zâmbind, cu glas duios: Sunteţi un cuplu minunat! Noi ne-am privit şi-am alergat Spre casa-n care am crescut, Şi-n poartă, buna, ca făcut, Ne-a-mbrăţişat şi sărutat. Apoi, aşa, pe înserat, Crezând că somnul m-a cuprins, Vorbind cu cineva la geam, Spunea că jocul nostru azi Este preludiul unui basm Ce peste ani se va lega Şi-un Făt Frumos mai măricel Va strânge-n braţe Zâna sa. Dar anii au trecut şi-abea Acum, am înţeles ceva: Că-n cele ce atunci spunea Ea viitorul îl scruta.

62

Cu simţul bunei, de atunci Vedea ce anii azi clădiră: Departe au crescut doi prunci, Dar dragostei un sens ei dăruiră. Cum să nu crezi că-n acest vis Necunoscute forţe se-mpliniră? Şi-n vraja lor un paradis Doar din priviri ei făuriră. O! cine-ar fi-ndrăznit să dea Prognoză cu furtuni iubirii?! Povestea asta nu părea Sortită lacrimilor despărţirii. Şi totuşi,...dar nu-i cu putinţă! Mai sunt şi lucruri sfinte pe pământ... Ce crudă trebuie că e raţiunea De spulberă iubirea ca un vânt!... 2 octombrie ’81

63

Tot pentru Cris. M-ai întrebat... M-ai întrebat ce e iubirea Nu-i simplu joc, în orice caz; Ai vrut să ştii ce-i fericirea Nu are definiţii, e un glas. E glasul ce-n adâncurile tale Îţi defineşte-n simfonii şoptite, Cu sumbre sau exaltice acorduri, O stare şi nu visele dorite. Aşa se face că atunci Când îţi răsună câte-un marş funebru, Tu ştii că visele-ţi sunt în zadar, Că-n van iubeşti un suflet negru. Iar dacă valsul e acel Ce ameţindu-te te învârteşte, Poţi sigur fi că e şi el Cuprins de dor, şi te iubeşte! 3 octombrie ’81

64

Revolta lui Romeo

- Ce veste-ngrozitoare mi-ai adus! Cum? n-ai iubit, tu, niciodată?! De ce în locul ei nu m-ai răpus? Am fi fost iarăşi laolaltă. Ai spus cum că Julieta a murit? Dar ea nici n-a fost muritoare! Nu vezi, nemernic sol, cum ai greşit? Julieta-i vis, şi-un vis nu moare! Şi spui că zace-ntr-un mormânt? Nu te gândeşti c-acolo-i rece? Să nu mai scoţi nici un cuvânt! Şi mările-ar putea să sece. Încalecă şi zbori-naintea mea! Cu sabia întinsă mă aşteaptă! Eu voi sosi, m-oi apleca spre ea Ce a murit, eu ştiu, nu se deşteaptă.

65

Voi zace-acolo, rece, lângă ea Şi somnul lung ne va uni-n vecie; Nici pe pământ n-aş fi putut visa Un drum ce să ne lege-n veşnicie. Iar ţie, mulţumire, îţi voi da Tot ce pe noi ne-a despărţit în lume: Tu, bogîţii acum vei câştiga Eu, nu mai am nevoie nici de nume. Dar, nu! nu-i drept şi-i fără nici un sens! E oare drept ce a făcut Julieta? Să-mi curm eu viaţa, să fiu în consens Cu cea ce m-a trădat, lăsându-mi viaţa?! De ce nu a-nfruntat furtuni? De ce nu a-nfruntat chiar viaţa? Iubirea i-ar fi dat puteri, Trăind, am fi putut nutri speranţa. Eu, voi trăi, voi re-nvia Acel nemuritor vis de iubire Nu moare pomul ori de âte ori Îl părăseşte frunza în neştire!... 4 octombrie ’81

66

Patria mea Frumoasă eşti, o, glie strămoşească! Bogată, c-ai atras zeci de duşmani; Chiar dacă eşti ciuntită într-o coastă, Tu mi-aminteşti de daci şi de romani. Din sângele ce ambele mari naţii Vărsatu-l-au din plin pe-acest pământ, A răsărit o naţie-ntre naţii, Legată de-acest loc prin legământ. Câţi nu au vrut să mi te dea uitării, Ştergând hotare, oameni transplantând! Şi câţi n-au încercat să te doboare, Cu iatagane fii-ţi secerând! Aşa a fost şi poate-o să mai fie Cei mari nu ştiu privi în adevăr N-au învăţat din faptele-ţi măreţe Cât de măreaţă eşti într-adevăr.

67

Frumoasă eşti, o, glie strămoşească, Frumoşi ca niciodată prunciii tăi! Tu înfloreşti ca floarea minunată Ce-n veci nu-şi scutură bobocii săi. De voi muri-ntr-o zi, căci e firesc doar, Iubire-ţi voi păstra chiar şi-n mormânt! Tu, să trăieşti mereu în nemnurire, Să nu ştirbeşti al gliei legământ! 5 octombrie ’81

68

Lui George Bacovia. La centenar Trecut-au anii - azi făcurăm suta Trecut-au mulţi pigmei fără de ţel; Rămas-ai neclintit în versu-ţi, Ca plumbul ce l-ai zămislit în el. Tristeţea ce-ai lăsat-o-n rime E un model de nobil pesimism; Când sufletu-ţi ardea de frământare, Decembre l-ai născut din optimism. Şi câtă ură ai citit în ochii Acelor mulţi din natul proletar! Ce bine-ai prorocit sfârşitul Acelor ce-aveau sufletul murdar. Fii mândru-acolo-n nemurire Urmaşii au privit în calendar Prin vorbe calde, pline de iubire, Ei te-au slăvit, cinstind un centenar. 5 octombrie ’81

69

Veniţi!... Veniţi, voi, vară, primăvară, Veniţi de-a valma amândouă! M-am săturat de-atâta toamnă, Mi-e groază de o iarnă nouă. Mi-e sufletul cernit de ploaie, De cenuşiul cerului albastru, Mi-s gândurile triste iară Vreau să apară mândrul astru! Căldura lui vă este soră Cu ea treziţi din nou la viaţă Şi bolta cerului albastru S-o văd eu dis-e-dimineaţă. Veniţi, a’ vieţii anotimpuri! De vreţi, rămâneţi amândouă Nici păsările n-or să plece, Şi toate, mulţumită vouă. 14 octombrie ’81

70

Scoici Scoici, amintiri, Vă privesc şi tresar; Cu-ale voastre sclipiri Mă trimiteţi azi iar Să colind locuri dragi Căutând în zadar Urma paşilor mei. Ani de-atunci au trecut Mă gândesc şi tresar; Zile, nopţi, am tăcut Ce n-aş da să tac iar! Fermecat de ocean Ce-l scrutam, în zadar Căutând paşii mei.

71

Scoici, voi păstraţi, Făr’ s-aveţi azi habar, Amintiri, şi uitaţi Că trezindu-mă iar La ce-a fost parc-un vis, Încercaţi în zadar Să opriţi paşii mei. Nu vreau doar amintiri Când le-aud, eu tresar Vreau un nou trofeu, Vreau să plec iar şi iar, Vreau să văd, nu în vis, Chiar de pare-n zadar, Urma paşilor mei. 24 octombrie ’81

72

Dor de ducă Fac ce fac şi mă surprind Lunecând ca o nălucă Doar cu gândul, vreau să zic Peste mări şi ţări cătând Să sting dorul meu de ducă. Colind lumea-n lung şi-n lat Întorc file cunoscute Nu sunt decât amintiri; Drumurile ce străbat Sunt doar pagini ofilite. De un lucru mă cam tem: Anii trec şi or să ducă Cu-al lor implacabil sens, Ca mânaţi de un blestem, Ne-mplinitul dor de ducă. 3 noiembrie ’81

73

Iubiţi-i pe artişti şi iertaţi-le păcatele!...

Într-o lume de furnici Într-o lume de furnici Harnice şi muncitoare, Se strecoară, e normal, Greieri cu a lor cântare. Dacă stai şi te gândeşti Spuse o furnică mare E plăcut să mai asculţi Seara câte o cântare. Chiar şi ziua când lucrezi Spuse alta nu prea mare E grozav să te ritmezi Ascultând câte-o cântare.

74

Eu aş zice chiar mai mult Se băgă un oarecare Cum să savurezi un şpriţ Dacă n-auzi o cântare?! Colo-n iarbă, stând ascuns, Asculta un greier mare Să auzi şi să nu crezi, La ce preţ a mea cântare! Asta zic şi eu răsplată Să ajungi să ai cătare! Bine că nu-i ca la oameni! Nu mi-ar arde de cântare... 6 noiembrie ’81

75

O nouă valenţă Trecut-au ani Şi nu puţini Mi-ai dat un semn Ca altădat’ Şi-am alergat Şi ne iubim. Trecut-au ani Şi am uitat Că ne iubim Ca altădat’ Dar alergând Mi-am amintit. Ştiu că n-a fost Ca altădat’ Şi e firesc Îmbătrânim Dar noi valenţe Am aflat.

76

Părem maturi Dar nu şi-n fapt Iubirea, nu! Nu s-a schimbat! Doar jocul nu-i Ca altădat’. E mai profund Mai rafinat Trecut-au ani Şi am aflat Că ne-am dorit Cu-adevărat. 9 noiembrie ’81

77

Iarna Frumoasă şi crudă, Ascunsă de albul Ce-orbeşte-n sclipire Încrederea mea; S-aşterne agale Cât marea de mare, Acoperă totul Covorul de nea. Curată-n culoare, Model de candoare, La prima privire Nu pare-a fi rea; Dar câtă durere! Ascunsă-n tăcerea Ce macină viaţa Strivită de ea.

78

Perfidă îşi poartă Hermina regească, Ignoră mulţimea Ce nu o mai vrea; Profită de vraja Ce-adună copiii Şi-adesea înşeală Încrederea mea. 9 noiembrie ’81

79

Tristeţea de azi... Tristeţea de azi e mai tristă ca toamna Par vorbe deşarte ce-au izul bolnav Dar cine şti poate mai bine ca mine, Ce simt eu în mine, al cui sunt eu sclav?! Azi toate m-apasă, nimic nu-mi prieşte S-ar zice că-s mofturi, că sună banal Dar cine şti poate-n ce ape mă scald eu, Ce-nseamnă deriva, să fii dus de-un val?! Şi valul există, deriva nu iartă, Privesc cum dispare-al meu ţărm, zis natal; Şi nimeni şti poate a mea disperare Căci simt al tristeţei semnal triumfal. Tristeţea de azi e mai tristă ca moartea , Mă-năbuşă, simt eu, al ei iz scârnav; Mi-e silă de-această a mea neputinţă Căci ştiu cât de jalnic să fii al ei sclav. 10 noiembrie ’81

80

Steaua mea... Rămâi stea neîntinată, Vraja sufletului meu; Cerul meu senin să fie, Să te pot privi mereu. Nici un nor să nu apară, Să sclipeşti ca-n prima zi; Vreau lumina-ţi far să-mi fie, Să te pot cinstit iubi. Între multe stele care Cerul meu l-au luminat, Tu să fii al meu Luceafăr, Să sclipeşti pe înserat. Şi lucind o noapte-ntreagă Să-mi fii doar ce poţi tu fi, Iar ca semn al nemuririi Să sclipeşti şi-n zori de zi... 13 decembrie ’81

81

Decembrie Decembrie, ninge odată! Vreau ger, vreau zăpadă uscată Cu ploaia ce-o laşi iar să zburde, Mă-mpingi înspre gânduri absurde. De ce nu-nţelegi că pe ploaie Eu sufletu-mi simt cu se-nmoaie? O fi ploaia bună-ntr-o vară, Şi-atuncea, nu seară de seară. Decembrie, pleacă odată! Vreau soarele-n cap să mă bată, Să simt cum tristeţea-mi dispare, Cum cheful de viaţă apare... 13 decembrie ’81

82

Iubirea Iubirea e-ntreaga-mi fiinţă, E clocot, e lună, e soare Iubirea e muza ce-n chipuţi E-o lume de basm dătătoare. E-un vis ce alungă tristeţea Şi-mi umple întreaga suflare Mirajul ce-aduce speranţa, E roua ce-adapă o floare. Ferice de cel ce iubeşte! Nicicând el nu cere răsplată Iubind dăruieşti fără preget Van Gogh, parc-a spus-o odată... 15 decembrie ’81

83

Copila şi soarele... O copilă oarecare A-ndrăgit fără să vrea, O lumină sclipitoare Ce în zare dispărea. Era soarele ce-aspune, Dar ea asta nu ştia, Şi privindu-l cu iubire L-a făcut puţin să stea. Şi-n culori ce dă amurgul Muribundul a-ncercat Să sclipească c-altădată, Dar curând el s-a-ntristat. Şi-a decshis copila pieptul, El, s-a cuibărit pe dat’, Dar cinstit i-a spus în şoaptă, Făr’ să vrea, el a oftat:

84

-Ai răbdare, fii cuminte! Şi tot el i-a mai şoptit: -Va ieşi şi al tău soare, Eu, m-apropii de sfârşit. -Nu! rămâi cu mine soare, Căci pe tine te-am iubit! Împreună vom fi unul Şi-atunci, totu-i infinit. Lungul drum, ce-l străbătuse Nu l-a învăţat nimic El nu crede şi se zbate, Şi-ar mai vrea să stea un pic. Iar copila-i simte glasul Ce in vorbe-a amuţit, Şi strângându-l, îl opreşte, Cu-n sărut fără sfârşit... 20 decembrie ’81

85

Muza şi bardul... -Eşti soarele ce luminează. -Parafrazezi la nesfârşit. -Eşti tot ce mi-am dorit în viaţă. -Iar ca-n romane ai vorbit. -De ce nu simţi a mea suflare? -Mă strângi, de parc-aş fi iubit. -De ce n-auzi a’ mele gânduri? -Le-aud, de tare ce-ai vorbit. -Tu, ştii, în fond, ce e iubirea? -Eu cred că nimeni n-a ghicit. -O, dragostea mea necurată! -De-un diavol te-ai îndrăgostit. -Eşti plin de farmec şi durere. -Eu cred, doar primul n-ai ghicit. -Ce vrei să spui? Vorbeşte tare! -Durerea mea-i fără sfârşit. -Alungă aste gânduri triste! -Am vrut, dar nu e cu dorit. -Aş vrea să-mi dai a ta iubire. -N-ai observat că m-ai golit?

86

-Cum? aş putea spera-n iubirea-ţi? -Speranţa-i lucru infinit. -De ce glumeşti cu fericirea? -Mă tem că prea mult te-am dorit. -Dar te iubesc, a ta sunt toată. -Tocmai de-aceea-s îngrozit. -Simt! prea umană-ţi e simţirea. -Nu te grăbi! n-ai nimerit. -Mereu cu gândul eşti la alţii. -Tu uiţi că eu am şi trăit? -O! da! mereu ştii să seci totul... -De-ai şti ce mult te-am îndrăgit!... 20 decembrie ’81

87

Contopire Îţi simt trupul cald cum se frânge Şi-n braţe-mi se lasă în voie, Din buzele-ţi calde sug seva, Din ochi-ţi aprinşi ies văpaie. Acum, vrerea-nvinge raţiunea Şi ochii se-nchid de plăcere, Aud şoapte pline de patimi Învins-ai temeri şi durere. Nimic, simt, nu ne mai desparte Noi doi am pătruns azi iubirea Noi doi suntem unul şi-n noapte, Iubind, definim contopirea. 26 decembrie ’81

88

’Decembre’... ’Decembre’, te-am urât dintotdeauna, Şi totuşi, te-oi iubi neîncetat De zilele-ţi zburau mi-era totuna, Azi clipele-ţi le număr întristat. ’Decembre’, erai plânsul şi minciuna, Căci moartea semănai netulburat Azi simt că-n fapt viáţa ţi-e cununa, De vreme ce lumină tu mi-ai dat. ’Decembre’, mai rămâi cu mine-o clipă! Şi fă-o să dureze de-astădat’ Fă neaua să nu plece-aşa în pripă, Simbol e doar a ce-i imaculat... 28 decembrie ’81

89

N-ai vrea?... Tu ştii că morţilor din cimitir Li-s rezervate drepturi sfinte? Ei cer ca cei ce le-au fost dragi Să stea de veghe la morminte. Aşa şi-al tău amor înmormântat Îşi cere dreptul de la tine Mormântul e aşa cum l-ai lăsat! N-ai vrea să-l vezi, trecând azi pe la mine?... 30 decembrie ’81

90

Mă-ntorc... Mă-ntorc iar la tine, tristeţe, Smerit eu îţi cer azi iertare; Ce orb fui crezând în himere, Când viaţa-mi se duce în zare. Naiv e acela ce crede C-amurgul e-o stea călătoare Ce pleacă, ca iar să revină, Sclipind de-a lui veche culoare. Ţi-am fost sclav fidel, o ştii bine, Trădat-am pornirile firii; A fost doar, umană dorinţă, Supusă mereu amăgirii. E ’fata morgana’ de vină, Iluzii de vis dătătoare; În van am simţit bucuria, Sunt numai,...o stea muritoare! 5 ianuarie ’82

91

Un ocean de dragoste, într-o picătură de timp!...

Întrebări de decembrie... Ce-nseamnă zilele în infinitul vremii? Nici clipe nu pot fi măcar numite; Şi totuşi, cât de mult cuprins-au ele! Ocean de fericire, în visele-mplinite. Dar cât de-ncăpătoare vor fi ele? Mă-ntreb, azi, copleşit de bucurie; Nu vor cădea, firesc, sub vraja nopţii, Strivite de imensa-mi nebunie?... 17 ianuarie ’82

92

Floare de colţ Adus-ai cu tine un dar O floare cum nu mai e alta Culeasă pe-naltul altar, Cioplită e parcă cu dalta. O stâncă i-a fost aşternut Golaşă, dar plină de soare Azi floarea trăieşte-n trecut Şi nimeni gândeşte c-o doare. Eu ştiu că-i un simbol în ea Iubire, credinţă, sau floare! Gingaşă, cu forma-i de stea, Nu-i oare o stea călătoare?... 22 ianuarie ’82

93

Sonet despre...mine Aş vrea să dezvălui a mea-nfăţişare, Să spun făr’ ocol cam ce-am fost şi ce sunt; Duşmanilor, poate, le-aş da desfătare, Prieteni-ar spune că-s vorbe în vânt. Cei dragi, poate-ar plânge a mea cugetare, Din mine, ştiu bine, făcut-au un mit; Duşmanii ar strânge cureaua mai tare Scuzabil: să vrei şi să poţi să fii chit. Ajunge-mi-ar poate o simplă privire ’N oglinda ce-ascunde de lume-al nost’ chip; Avea-voi eu însă destulă sclipire, Ca-n umbra ce-ar stinge pretinsa-mi iubire, Să-nalţ a mea frunte, şi-aşa, în ăst chip, Să fiu ceea ce sunt, ’n-a mea-nchipuire?... 25 ianuarie ’82

94

Clepsidra Am o clepsidră cu oră de-un an Şi-o-ntorc eu chiar dacă nu-mi place; Cu ea-mi număr orele mele şi-n van Mă doare, căci nu am ce face. Odată mi-am spus: ce-ar fi s-o ascund? Şi-am pus în sertar calendarul; Dar nu a fost chip urechea s-o-nfund Mulţi Ani! îmi strigau, cu amarul. Cu toţii ştiau să-mi spună exact Ce tare-am intrat în rezerve; Şi parcă semnaseră nu ştiu ce pact, Să tulbure-a inimii verve... 11 februarie ’82

95

Umbre Cu cât este-albastrul de cer mai curat, Cu-atât umbra-şi deapănă firul. Şi sufletul când este mai tulburat, Pe diavol îl cheamă,5-i dă birul. Cu cât este lacul de luciu scăldat, Cu-atât mai dorit e zefirul. Şi chipu-ţi, cu cât este mai luminat, Nevolnic el umbrei dă girul. 18 februarie ’82

96

Şi n-a mai fost chip... Şi n-a mai fost chip Să rămân azi în casă Şi paşii m-au dus Şi-am strigat că nu-mi pasă. Şi-n frig am simţit Că-s rece şi-n suflet Din cas-am ieşit Parcă-mpins de un cuget. De ce să răcesc Amintirea curată? Mai bine să plec Să mă-ntorc...niciodată. Un glas obosit Tremura ca şi mine Încet mi-a şoptit: Hai, du-mă cu tine!

97

Şi-un chip, părea trist, Îmi cerea îndurare Ia banii, i-am zis, Şi te du la culcare! Cu sângele ce-şi Amintea de văpaie, Pornii să-mi îngheţ Al meu suflet, în voie. Şi-aşa am umblat Fără ţintă, prin noapte, Şi-am tot ascultat A’ trecutului şoapte. Şi n-a mai fost chip Să mă-ntorc în odaie M-ar fi ars, sigur sunt, Mult dorita văpaie... 19 februarie ’82

98

Coboară!... Coboară şi calcă pământul, Striveşte visarea deşartă! Supune raţiunii şi gândul Şi inima - fă-o cu artă! La ce bun s-aspiri perfecţiunea Când visul e doar utopie?! Iubeşte, dar fă ca raţiunea În inimă trează să fie! Şi-atunci, vei iubi pământeşte Pe-acel ce iubirea o cheamă E om, nu uita, deci greşeşte Învaţă-l şi nu-ţi fie teamă!... 28 februarie ’82

99

Renaşterea... Lumina-ngropată de nouri, Ce iarna-i urzeşte-n neştire, Deschide încet câte-o geană, Priveşte în jur cu iubire. Sub pătura caldă de frunze, Se simte încet o mişcare, Şi-un alb cum nu-i altul pe lume Îmi spune: se naşte o floare! E roata-nvierii ce-o rază De soare trimisă solie, O-nvârte-n a sa veşnicie, Şi viaţa din morţi, reînvie... 2 martie ’82

100

Primăvara Soarele crud îşi trimite lumina, Orbit o strecori printre gene; Verdele crud îţi îmbată retina, Şi viaţa revine alene. Mugurul crud se găteşte în floare Culcuşul iubirii s-aşterne; Şi sufletu-ncet se umple de soare E ciclul vieţii eterne... 4 martie ’82

101

Tu ştii?... Tu ştii că sufletul e material? Ţi-o spun, a mea e experienţa; Mai ieri eu l-am simţind gemând Durerea lui îmi sufoca fiinţa. Tu ştii că sufletul e răbdător? Ţi-o spun eu, nu e scos din carte; Mai ieri l-am auzit plângând Dar singur, căci durerea nu şi-o-mparte. Tu ştii că cei ce cred în rai Greşesc? Căci sufletul nu-i o idee; Ar trebui să inventăm chirurgi Tăind din suflet, durerea să o ieie... 15 martie ’82

102

Privesc înapoi... Privesc înapoi cu mânie Şi-ncerc să zâmbesc înainte; Ce-a fost, ştiu c-a fost o minciună, Ce este, nu-ncape în minte. În faţă-i o zi cât speranţa, În urmă, o viaţă-ntr-o clipă; Ce-a fost, ştiu că n-o să mai fie Ai grijă de lucruri în pripă! Privesc înapoi cu mânie Sunt om, şi-n uitare-i aleanul; Un zâmbet strecor înainte, Cu timpul să lupt, cu duşmanul... 15 martie ’82

103

Un început... Orice-nceput implică-n el sfârşitul Ai grijă de-orice pas al tău! Orice sfârşit aduce începutul Să nu uiţi ce-a-nsemnat în felul său! Un început e-n fapt necunoscutul Sfârşitul e o lecţie în drumul tău Orice sfârşit aduce începutul Un orizont deschis, în felul său... 25 martie ’82

104

Despărţirea Cine a spus că a pleca Înseamnă a muri puţin, A prins în gândul său ceva Din ceea ce-i, de fapt, un chin. Un altul, parcă, nu de mult, A spus - plecând înveţi ce este dorul Eu cred că este chiar mai mult Atunci când dragostei i-ai smuls fiorul. Îmi trec prin minte aste-acum Când plec, fără să ştiu când m-oi întoarce De ce mă tem de-un simplu drum, De ce azi teama creierul mi-l stoarce?!... 27 martie ’82

105

Primăvara A intrat un soare-n casă Şi mi-a spus: sunt Primăvara! Iar cu-n zâmbet cald de fată M-a făcut să simt ce-i vara. Un fior fierbinte trupul L-a încins cum nu mai fuse Şi-arătând un chip de fată Dup-un nor el se ascunse. Şi de sus, de nu ştiu unde, Mi-a promis să mai revină Chipul fetei, cea morgană, Avea ochi, era divină. Dar era o amăgire Ce în timp năştea tristeţea Cum să fie veşnic soare Când fugară-i tinereţea?!... 28 martie ’82

106

Sechestrat la Witting... Copacul Copacul din cadrul ferestrei E tot ce mă-ndeamnă la viaţă Îl văd cum discret înfrunzeşte, Uitând ce-a fost iarna geroasă, Şi-aşteaptă o larmă de păsări. Copacul e parc-al meu frate Îl simt şi-nţeleg resemnarea-i Înghite durerile iernii Gândind la bairamul de mâine, Când plin va fi iarăşi de păsări. Ca el să înving azi durerea Chiar dacă veni-va-nc-o dată, Şi iarăşi să pot să-mi revin eu Mânat de obrazul de fată, Ce-aduce în zâmbet, noi păsări... 31 martie ’82

107

E noapte... E noapte, e linişte-acuma Sfârşeala învinge durerea Ici-colo, un geamăt se-aude, E-al celor mai slabi decât vrerea. Mirosul învăluie totul Bolnavi-au uitat de reflexe Un gând înspre ce este putred Trezeşte în mine complexe. Deodată, un urlet trezeşte, Şi liniştea nopţii tresaltă Coşmar, sau durere uitată? Mă-ntreb cu mai mulţi laolaltă. Dar noaptea-nveleşte cadavrul Şi nimeni n-aprins lumânarea S-a dus despicat ca un peşte... Uitat-au să-i coasă suflarea! 31 martie ’82

108

Orice om... Orice om poartă-n el slăbiciunea De-a scruta-n întrebări viitorul; Deseori chiar preferă minciuna La ce-i bun, dacă-i crud, adevărul? Uită-uşor ce înseamnă trecutul, Deseori ignorând chiar prezentul; Vrea să ştie ce-aduce minutul, Umbrind clipe ce-şi spun azi cuvântul. Recunosc, mi se-ntâmplă şi mie Să uit farmecul zilei trecute, Şi, speriat de ce poate să vie, Fac din vis multe clipe pierdute... 5 aprilie ’82

109

Salonul 207, cazul 47... Un om... Un om a intrat pe o poartă, În urmă-i, ceva s-a închis; Privind înapoi şi-a dat seama Că lumea nu este doar vis. Cât timp a plutit în visare Nimic nu părea de ne-nvins; Acum, e un caz, e un număr, El simte cum forţa-i s-a stins. Ici-colo, mai scapă un ”Domnul?!”, Mai des însă-i simplu proscris; Azi toţi îl tratează c-atare, El speră să fie doar vis.

110

Mai ieri se credea încă falnic, Iubirea, un idol, i-a zis; Azi, milă culege-n privirea Acelei ce parc-a fost vis. Ce poate spera să găsească Din ceea ce-a fost paradis? Minunile ţin cam trei zile, Nu ştiu, ce-nţelept, parc-a zis... 5 aprilie ’82

111

Un suflet... Un suflet e mai mult decât un cer senin, Un suflet nu suportă nici o pată Pe cer, ici-colo, dac-apare câte-un nor, Imaginea rămâne, prin contrast, curată. Oricât de mult ar fi el luminat, Cu orice umbră zâmbetu-i dispare Făceţi-vă din suflet corp rotund, Fără unghere, pentru gândurile-amare... 6 aprile ’82

112

E inutil... E inutil să mă prezint, Absurd, să spun ce-am fost odată, Epava ce-o vedeţi la soare stând, A eşuat plutind, aşa, deodată. Ziceam că omu-i plămădit Din aluat divin, că-i soi de soare; Sclipeam, lumină şi iubire dăruind, Şi uite, am aflat că se şi moare. Şi culmea, moartea nu te face să dispari Mai vegetezi un timp, purtând o umbră Ce minunat apare un copil născând! Întoarcerea-n pământ e însă sumbră... 10 aprilie ’82

113

Azi m-am simţit... Azi m-am simţit iar printre voi Toţi trei aveţi mormântul laolaltă Ce caută un trup de suflet gol Când locul lui ar fi pe lumea cealălaltă?! E drept, se mişcă, dă din grai, Dar inima-i de mult nu mai tresaltă E gol, şi singur, e-un strigoi, Cioplit pe dinăuntru de o daltă. Mă-ntreb, ce mână s-a încumetat Să-i mânuiască ascuţişul? A chiuretat pe viu, ah! ce coşmar Să nu-ţi găseşti în lume ascunzişul!... 10 aprilie ’82

114

Răspuns la scrisoare Mai mult azi, ca ieri, Mai mult încă, mâine, Nicicând să nu pieri, Fii parte din mine!... 23 aprilie ’82

115

Si minciuna-şi poate justifica, uneori, menirea, doar...’scopul scuză mijloacele’. Eu cred... Eu cred în om şi-a lui raţiune, Mai cred şi-n dragostea-i de viaţă, Şi cred şi-n vorbe de iubire Şi-n tot ce spune omu-n faţă. Eu cred în ce privesc cu ochiii, Mai cred şi-n fapta, cea aleasă, Şi cred şi-n vorbe ca...durerea Şi-n tot ce simte omu-n viaţă. Dar nu pot crede în minciună Sau, cred atunci când vrea s-aline Sunt om, pot spune deci nevrute, Intenţii bune-având în minte... 28 aprilie ’82

116

’În fânul de curând cosit, gândind la tine-am adormit...’ Era târziu... Era târziu, se-ntunecase, În braţe-am strâns-o şi-un sărut, Prelung şi gingaş totodată, Ne-a tulburat, şi-alunecase, O mână chiar pe dalbu-i sân. Sclipeau văpăi, un cer de stele, Şi ochii ei sclipeau la fel, Şi aruncând văpăi sub gene, Ne-au tulburat dorinţi a’ mele, Şi-n jur era miros de fân. Era târziu şi-mbrăţişarea Dând bir chemării l-amândoi, Ne-a-mpins - păcat să fie oare?! Spre alte lumi unde chemarea Se cufunda în flori de fân.

117

Sclipeau văpăi, un cer de stele, Şi ochii ei sclipeau la fel, Şi mâinile-alergau în noapte Mânate de dorinţi a’ mele, Şi-au popisit pe dalbu-i sân. Era târziu şi zorii zilei Lumină dau din infinit, Şi noi, cu genele lăsânde, Voiam să-ntindem vraja filei Ce-avea în ea un iz de fân... 4 mai ’82

118

Plus şi minus... Plus şi minus infinit, Două dalnice extreme Fericit, nefericit, Două tainice probleme. Nu e drum de mijloc care Căci e muchie de cuţit Să-l urmezi, şi fiecare-i, Plus sau minus, infinit... 13 mai ’82

119

Intuiţie Ce forţă zace-n voi Făpturilor din coastă, Că-n tot ce facem noi, Citiţi, de parcă goi, Am sta în faţa voastră?! Ce ochi pătrunzători V-a hărăzit Acel Ce-a făurit din noi Al vostru chip gingaş De l-a iubit chiar EL?! Cu ei citiţi în noi, Cu ei vorbiţi în şoapte, Şi-n tot ce-avem ascuns Găsiţi drumuri deşarte, Şi ne chemaţi spre voi. Ce forţă zace-n voi Făpturilor din coastă, Că-n tot ce-ascundem noi, Citiţi, de parcă goi, Am sta în faţa voastră?!... 13 mai ’82

120

Ploaie de mai Ploaie de mai, Eşti tristă şi rece Ca sufletul meu Ce-i gata să sece. Ploaie de mai, Încearcă şi spală Gânduri ce ieri Au dat iar năvală. Ploaie de mai, Îneacă-mi suspinul! Pe chipu-mi nu vreau Să vadă iar chinul... 14 mai ’82

121

Dar dacă?... Dar dacă dincolo mai e ceva? Dar dacă nu se-ngroapă sufletul cu trupul? Dar dacă, mă-nţelegi ce vreau să spun, Acolo-i ce-au crezut ai mei străbuni? Nu-i oare timpul să mă cert cu lutul?! De ce să cred că trupul poartă-n el un suflet? De ce să cred că sufletul e cel uşor? De ce să nu accept că-n fapt e invers, Că sufletul e mediul purtător Şi să găsesc o împăcare-n cuget?! Cum aş putea să aflu adevărul? Cum aş putea scăpa de îndoieli? Cum aş putea dezvălui misterul, De nu plecând, să văd de e la fel? Dar dacă voi ucide şi-al meu suflet? Dar dacă voi dispare în pământ? Dar dacă sufletul se duce-odat’ cu trupul, Cum vor afla şi-acei ce mai rămân?! 14 mai ’82

122

Sunt singur... Stau singur - privesc iar în noapte Cum cerul se umple de stele Şi-n umbra ce-acoperă totul, Cum cad, ici şi colo, din ele. Sunt singur şi gândul îmi zboară La ce a fost viaţa mea toată Un lung şir de lupte cu sine, De-a nu face parte din gloată. Sunt singur şi nu cred că-i bine E-o noapte cu multă tristeţe Aştept să răsară lumina, Să vină, să-mi dea iar bineţe. Sunt singur şi gândul mă arde De ce, mai toţi, fug azi de mine?! Cum poţi sta aşa de departe Când ştii c-am nevoie de tine?! Stau singur - privesc cum în noapte Tot cerul se stinge alene, Şi-n umbra ce prinde lumină, O stea cade-ncet printre gene... 13 iunie ’82

123

Durerea ignoranţei Ce-i dincolo oare, nimic, sau e totul? Mă-ntreb copleşit de o teamă ce doare De-i veşnică lumea, cum zice profetul, De ce ignoranţa-i de chin dătătoare?!... 22 iunie ’82

124

Iliuţă Din sacul plin de amintiri Am scos imaginea-ţi firavă Îţi mulţumesc că-n viaţa mea ai apărut, Azi mă revolt c-ai dispărut ca o epavă. Un pumn de lut c-un suflet cât un univers Mi-aduc aminte, tu cântai întruna O lume ce întrece al meu vers: Dintre noi doi, doar tu purtai cununa. Ţi-aduci aminte? chiar acolo unde eşti Un univers nu piere niciodată – Noi doi, în Delta demnă de un vers, Cântam natura, parcă-era o fată. Şi eram singuri, păsări ascultând, Şi minunatul clipocit de apă, Şi nuferi galbeni, albi, am întâlnit, Şi amândoi visam la-a fost odată.

125

Atuncea, tu, m-ai învăţat Cum poţi să te apropii de milenii Eu, ca vrăjit, te-am ascultat Şi-am savurat imagini cu vedenii. Era, cumva, cum e-ntr-un vis, Frumos, ba chiar fantastic câteodată Aşa-am aflat ce este-un paradis, Cu flori şi păsări de-altădată. O, Iliuţă, dac-ai şti Ce amintire de contrast m-apasă! Fără să cred, ajuns-am să mă rog, Oriunde te-ai afla, să fii acasă... 23 iunie ’82

126

Ceaşcă... Ceaşcă, plină cu minuni, Cu dorinţi ce vor să fie, Printre misticele-ţi lumi Eu citesc ce vrea să vie. Văd un drum ce l-am visat Încă din copilărie, Văd un chip cu păr buclat, Văd cum seamănă el ţie. Colo-n colţ întunecat Văd o literă zglobie; Este-a numelui visat, A iubirii simfonie. Văd şi-o floare-n răsărit Mă întreb ce vrea să fie?! Da! e-un simbol împlinit, E-un copil ce va să vie... 4 iulie ’82

127

De ce încerci?!... De ce încerci să fugi de soartă Când soarta hărăzitu-ţi-a să fii Un demon, cu priviri ce poartă Cuvinte dragi, ce-omoară făr’ să ştii?! De ce nu-ntorci trecute file Când te-ai scăldat atât în amăgiri?! Să-nveţi să fugi cât poţi de lume, Să nu ucizi, minţind-o din priviri. Doar ştii ce demon se ascunde Sub vraja celui ce ai vrea să fii! Degeaba, tu, nu poţi pătrunde Misterul firii, ce o moştenii. Căci nu-i destul să vrei iubire Când faptele şi gestul o dezmint Renunţă într-o clipă de lucire, Eşti demon, crede-mă, eu nu te mint!... 9 iulie ’82

128

Dacă... Dac-aş şti ce va fi mâine, Dac-aş fi clarvăzător, Aş întoarce soarta lumii, Aş scăpa de al meu dor. Dac-aş şti ce poate-ascunde Sufletu-mi neştiutor, Aş afla care mi-e soarta, Dacă merită să mor. Dac-aş şti ce se întâmplă Cu-al meu suflet, dacă mor, Aş putea alege-n voie Ce să fac cu al meu dor. Dar eu ştiu că-i vorbă goală Acest ’dacă’-ntrebător, Şi atunci scrutez neantul Ca un simplu călător... 11 iulie ’82

129

Apropo de...somnifere. Somnul Există un somn mai puternic ca somnul, E somnul în care dispare fiinţa În el nu-ntâlneşti nici amor, dar nici ură, Ce-i somnul nu ştie nici mama ştiinţa. Există un somn unde visul vorbeşte Trezit, depeni vorbele-n tâlc cufundate Adeseori simple-ntâmplări repetate Te fac să trăieşti ce-ai trăit pe-apucate. Dar somnul ce-nvinge chiar însăşi fiinţa E-un somn ce nu vine, aşa, de la sine E somnul ce şterge pornirile firii, E-un somn ce sugrumă chiar viaţa din tine... 3 august ’82

130

Am visat... Am visat c-am fost în Deltă Vis adesea împlinit Dar acum erai cu mine, Zile-ntregi, la nesfârşit. Am visat chiar Murighiolul Lângă el parc-am oprit Şi din cortul singuratic Noi apusul l-am privit. Noaptea-n zumzet de insecte Liniştea ne-a cucerit, Dar nu-n somn era chemarea, Ci-n sărutul mult dorit. Dimineaţa, mai ţii minte, Cum pe ape am pornit? Şi-ntr-o lotcă pescărească Un bătrân ne-a tot vorbit. Şaptezeci de ani purta el Cincizeci, mult, dacă-i dădeai Şugubăţ era adesea, Printre nuferi, tu, pluteai.

131

Ascultai, cum seara-ascultă Basme spuse celor mici Erai ochi, urechi, lumină, Mă treceau fiori, furnici. Căutam a ta privire Mi-era teamă că-i doar vis Un covor de nuferi galbeni S-aşternea ca-n paradis. Ici şi colo, o egretă, Ţigănuşi ciupind din lac, Pelicani plini de prestanţă, Pescăruşi - să-ţi fiu pe plac. Toate-acestea, cunoscute Îmi păreau, parc-am mai zis, Dulce-nchipuire-a nopţii, Farmecul ce-l dă un vis... Iar când treaz văzui cum cortul Era-un ’cort’ în bloc sadea, Am simţit scâncind regretul, Dup-o plajă, pe-o saltea... 3 august ’82

132

Definiţii Dacă ura-i picătura Ce desparte cuplu-n doi, Dragostea e infinitul Pământescului din noi. Dacă plânsu-i picătura Ce alină unu-doi, Un ocean este durerea Ce-n tăcere-ascundem noi... 24 august ’82

133

Toamna... Simt un iz plin de tristeţe, Dar şi farmec, la un loc Simt în aer o durere, De-o culoare ca de foc. Se aprind lumini de frunze, Dar şi fructe, la un loc Simt în aer iz de struguri, Şi de must, cu ’hai, noroc!’ Simt un iz plin de tristeţe, Dar şi farmec, la un loc Unii mor, alţii se nasc doar, De vecie viaţa-i foc. Simt o dulce alinare, Da şi teamă, la un loc Dac-atâtea mor în toamnă, Pot şi eu să intru-n foc... 12 septembrie ’82

134

Aşteptarea De când, cred, că este lumea, De când omu-a încolţit, Pare să fie minunea Ce pe om l-a-mbrobodit. Tot aşteaptă cu răbdare ’N el speranţa a-ncolţit Şi-a făcut ca-n aşteptare Să plutească-n infinit. Ce contează dacă ora A ajuns la asfinţit? El aşteaptă, intră-n hora, Ce-l învârte-n loc, cumplit... 24 octombrie ’82

135

Aş vrea... Aş vrea să-ţi dau tot universul Cadoul meu de Moş Culai Tu, să-nţelegi c-a mea iubire-i Eternul nopţilor de mai. Aş vrea să-ngrop în nemurire Privirea-ţi caldă ca de jar, Să port eterna ta căldură, Simbol suprem al unui dar. Aş vrea să ne aprindă vara, Să pârguim în toamnă iar, Şi iarna să aştearnă dorul, Şi primăvara, iar...şi iar. 5 decembrie ’82

136

Ce-ar fi dacă?!... Ce-ar fi dacă, cum să spun eu? M-aş întoarce-n vremi apuse Aş reface oare drumul Ce-n neştire l-am parcurs? Dacă da, ce ar rămâne Din atâtea vorbe spuse Despre-acele-nvăţăminte Ce-ţi oferă timpul scurs? Ce-ar fi dacă aş lua-o ’Ncet pe urmele lăsate De iubirile ce-n taină Nu o dată m-au răpus? Aş nega, eu, a mea fire, Ca umblând pe căi pavate Să plătesc tribut raţiunii, Să-i fiu frate, sau, supus?

137

Sau, mă-ntreb, ce ar fi dacă, Din multiplele-mi eşecuri Ce-au brăzdat un drum în care N-am ştiut să fiu supus, Aş alege-nţelepciunea, Şi cu ea aş semna cecuri Oferite în viziunea Totul! spre-a nu fi răpus?! Ce ar fi? Cum să spun oare? Cred c-ar fi ca într-un vis – Când purtat în neştiinţă De-ale cugetului farse Simţi puterea neputinţei Şi te laşi dus în abis. Da! de-ar fi a mă întoarce, Aş reface drumu-n...bis! 12 decembrie ’82

138

De câte ori... De câte ori pleci Simt parcă cum cerul În ploaia ce-o cerne Strecoară şi lacrimi. De câte ori pleci Simt parcă cum gerul În suflet s-aşterne Să-ngheţe din patimi. De câte ori pleci Lumina se duce Şi ochi-mi simt greul Ce noaptea-l aduce. De câte ori pleci Ca vântul se duce Speranţa că mâineAş mai vrea să m-apuce... 24 decembrie ’82

139

Lui Cris. E noapte... E noapte, nu ninge, E cald, ba chiar plouă, Şi bradul se miră Că-n cas-a intrat. E mic şi sărac încă, Şi nimeni n-atinge A’ sale credinţe Ce-n cetene-au stat. E noapte, nu ninge, E cald, nu mai plouă, O rază de lună Şi-un singur oftat. E scâncetul jalnic Şi-i fără sfială E singură-n casă, Căci ea a plecat.

140

Şi bradu-nţelege Şi nici nu clipeşte E mama a cărei Fetiţă-a zburat. Şi el, ca şi dânsa, În noapte scrutează Aduceri aminte Din timpul ce-a stat. Ce falnice vremuri! Şi câtă credinţă! Ce haine! ce stele! ’N ce ochi s-a scăldat! S-a dus şi Crăciunul, Şi dusu-s-au toate De când e plecată Şi gândul a stat... 27 decembrie ’82

141

E ceasul târziu... E ceasul târziu A stafiilor oră Cu sufletul gol Aştept a lor horă. Aşa-i de când ştiu Nu-ncalcă consemnul Oricât de târziu, Aşteaptă îndemnul. Un suflet pustiu, Părăsit de speranţă, Trezeşte-al lor dor Şi-a lor cutezanţă. În şoaptă pătrund Căutând amintirea, Prin colţuri se-ascund Savurând revenirea.

142

E tot ce-a rămas E-a lor mică zestre Se roagă-ntr-un glas Pentru ce nu mai este. Dar ceasu-i târziu Şi scapără zorii Cu gândul revin Pe pământ, s-adun norii. În suflet pătrund Şi golul se scurge, Stafiile fug Şi viaţa, iar curge... 2 ianuarie ’83

143

Pasiuni se nasc... Pasiuni se nasc, pasiuni se sting, În ritm banal, de pământesc, Mereu dorinţe noi se-aprind În scuza cum că-i omenesc! Pasiuni se nasc cât ai clipi, Se stind în remuşcări ades, Şi scuze lungi se împletesc Să fie mai pe înţeles. Pasiuni se nasc şi bucurii Nespuse-n suflete pătrund Când mor, se-ntâmplă deseori Să bem paharul pân’ la fund. Pasiuni se nasc, pasiuni se sting, În ritm banal, de pământesc Cum o fi colo-n cer, mă-ntreb, În dimensiuni, tot omenesc?!... 27 ianuarie ’83

144

Bach nu poate fi aplaudat!... Concert de Bach Alergi cu melodia împreună, N-ai timp să-ţi ţii nici răsuflarea, Şi alte melodii în spatele-ţi se-adună, Şi te împing, şi te cuprinde desfătarea. Alergi cu melodia înainte ’N acorduri line de vioară, Şi-n valuri, muzica altor viori s-alinte Se-nghesuie, şi te pătrunde şi-mpresoară. Se-nalţă în eter acorduri fine, Te pierzi şi liniştea coboară, Şi-n gesturi line magica baghetă Se-opreşte...Aplauzele te-nfioară... 3 februarie ’83

145

Se tulbură... Se tulbură apa în care plutim Şi cerul se-ascunde în nouri, Şi lacrimi apar atunci când privim Veşmântul străpuns de noi găuri. Se tulbură visul şi fără să ştim Pătrund nouri negri în suflet, Şi lacrimi ar curge, dar cum să plătim Tribut unor gânduri din cuget? Se tulbură clipa ce ne-o amintim Şi lacrima-n ceaţă se pierde, Şi fără să vrem noi azi ocolim Şi lacul, şi pajiştea verde... 4 februarie ’83

146

În liniştea... În liniştea astrală Aş vrea eu să pătrund, De-acolo să-ţi văd chipul, În gând să mă cufund. De zgomotul terestru Ce mult aş vrea să scap! Iubesc nemărginirea Precum fiinţa ta. Prea multe pământene Despoaie de pe noi Tot harul ce iubirea L-a făurit în doi. De-aceea-nchid eu ochii Şi plec de vis furat În noaptea de sub pleoape Eu uit că n-am plecat... 5 februarie ’83

147

Ultima noapte de dragoste Ne-am sărutat, îmbrăţişat, Şi-n lungi priviri ne-am cufundat Ţineam să-nvingem teama grea Şi-am reţinut câte-un oftat. Ne-am mângâiat ca-ntâia dat’ Şi-n lungi tăceri am căutat S-ascundem teama ce sporea Şi-am lăcrimat, pe înfundat. Ştiam că mâine nu va fi Nici zi, nici noapte de iubit, Şi că vom plânge, vom tânji... Şi doar o clipă vom cerşi Din cele multe ce-au pierit Cu noapte ultimelei zi’... 17 februarie ’83

148

Prima noapte de război O zi de-un soare sclipitor Cu nouri negri doar în suflet, Urmarea nopţii de amor Cu aspre tălmăciri în cuget. Şi-apoi, o noapte de coşmar, De aşteptare animală, De amintiri fără hotar În întuneric ca de smoală. Cu pleoape-nchise, tot scrutând Ce-ar putea fi ziua de mâine, Când tu, departe, singur stând... Şi ea, departe, meditând, Uitând ce-a fost ieri pentru tine, Va-ntoarce fila, surâzând... 21 februarie ’83

149

Suflete îndoliate Voi, ce aţi plecat lăsând Suflete îndoliate, Nu ştiaţi cât de curând Se vor lacrimile-uscate. Voi, cei dragi, părinţi şi fraţi, Şi soţii, şi rude alte, Nu ştiaţi că-n fapt plecaţi Înspre culmi atât de-nalte. Colo, sus, nu mai sunteţi, Nici utili şi nici povară, Şi nici jos nu reflectaţi Amintiri ce pot să doară. Nici măcar când vă-mbarcaţi Pentr-un drum făr’ de întoarceri, Sincer, voi nu provocaţi Decât gânduri la afaceri.

150

Amintirile n-au rost Dacă nu sunt căptuşite Ce contează dac-aţi fost?! De-s iluzii prăbuşite. Voi cei dragi, părinţi şi fraţi, Şi soţii, şi rude alte, N-o uitaţi! voi dispăreţi Chiar de credeţi încă-n moarte... 7 martie ’83

151

Cine poate?!... Capul retezat de schijă N-a oprit corpul s-alerge Din imbold, sau inerţie?! Cine poate să dezlege!? Ieri, m-am sinucis în mine Savurând băui otravă Suflet nu mai am, se vede, Trupul, simt, e o epavă. Eşuat pe-un banc de vise Am crezut în înălţare Ca nisipul spulberate Mă cufundă-ndisperare. De ce oare mai plutesc eu? Când pierdui a vieţii boare Cine poate să dezlege Viaţa, dincolo de soare? Să trăieşti din inerţie, Iată paradoxul vieţii! Dacă mori, să mori cu totul Nu fii sclavul dimineţii! 8 martie ’83

152

Chiar dacă... Chiar dacă-mi vei spune, tu, mâine, Că totu-i un vis destrămat, Nimic nu va smulge din mine Iubirea ce-n lanţ ne-a legat. Chiar dacă, la braţ cu un altul, Vei trece zâmbind cu păcat, Nimic nu va spune privirea-mi Călit sunt să-ndur, resemnat. Dar dacă-mi ve cere vreodată Să uit că iubirea ţi-am dat, Să ştii că va fi prima dată Când chipu-ţi va fi refuzat... 15 aprilie ’83

153

Din Serghei Esenin Eu gânduri multe-am zămislit în tihnă, Şi despre mine, multe cântece am scris, Şi pe acest pământ prea puţin vesel, Sunt fericit c-am respirat şi am trăit. Sunt fericit c-am sărutat femei, Că flori am strâns şi iarba am strivit-o, Şi că, precum pe fraţii noştri mici, Nicicând în cap, eu, fiara n-am lovit-o. 8 iunie ’83

154

Hanul Piraţilor Despărţire Sunt trist, Şi ce tristă-i şi marea! Şi-o ceaţă învăluie tot Încerc Să înving disperarea Şi mângâi, eu, valul înot. Un vis Ce ascunde chemarea E ţărmul ce-n val îl alung Încerc Să înving disperarea, Cu ochii adâncuri străpung. Ce clar E abisul ce marea ’L oferă când nu eşti în doi Un vis Ce ascunde chemarea E cerul iubirilor noi.

155

Sunt iar Pe o creastă de mare Şi iar caut ţărmul iubit Un vis Se ascunde în zare, Un dor ce se vrea împlinit. Te las Amintirilor, mare, Cu tot ce atât m-a vrăjit Spre ţărm E acum a mea vrere, Acolo m-aşteaptă zâmbind. De ce Să înfrunt eu abisul?! Chiar dacă se vrea infinit Prefer să mai sorb înc-o clipă Din trupu-i ce-atât m-a vrăjit... 3 august ’83

156

Lebăda E seară la mare, Amurg purpuriu În zare coboară Un disc auriu. Orbit de splendoare Mă-ntorc înapoi Un cerc mi se pare Sărutul în doi. Pe-o-ntindere care Sclipeşte egal, Doar unde de seară Se-alungă spre mal. Şi vin înspre mine, Şi cresc spumegând, Şi lin spală malul De veacuri săpând.

157

Deodată privirea Se-opreşte-ntr-un val Apare, dispare, Privit de pe mal. Dar valul o saltă Şi-aşa o zăresc O lebădă albă, În gând definesc. Dar cum e posibil? Mă-ntreb tulburat Aşa, solitară, Pe-un val, pe-nserat?! Şi gândul mă duce Un gând vagabond Ce caut eu singur?! Ce caut în fond?... 6 august ’83

158

Când vei spune... Când vei strânge în braţe un altul, Ascultând vorbe pline de-amor, Să nu-nchizi cumva ochii, iubito, Ai putea să-ntâlneşti al meu dor. Când în şoaptă-ţi va spune ’iubito’, Mângâind părul tău castaniu, Să nu-nchizi cumva ochii o clipă, Căci sub pleoape-aş putea eu să fiu. Când vei spune la rându-ţi cuvântul Ce ades în trecut m-a vrăjit, Să-ţi întorci pentru-o clipă privirea, Să nu afle ce mult m-ai iubit. Toate-acestea le spun pentru tine Doar aşa, ca să-nfrunţi mai uşor Amintiri ce se-ascund fără voie, Amintiri ce ascund al meu dor.

159

Când în schimb săruta-vei copilul Ţi-aminteşti cât de mult l-am dorit? Înspre el să-ţi îndrepţi tu privirea, Să nu afle că noi ne-am iubit... 13 august ’83

160

La Mogoşoaia Lacul Un bătrân stejar, zâmbind, Umbra-n lac ’şi-afundă Lângă el, sălcii plângând, Pletele-şi cufundă. Trestii, parcă-n cor, foşnind, Gard fac cu-a’ lor beţe Broaşte zeci, ochii holbând, Stau să se răsfeţe. Clipocit de ghindă-n zbor, Lacul îl animă Revoltaţi, brotaci-n cor, Strigă fără rimă. Doi nebuni, cum singuri spun, Se sărută-ntruna N-au ştiut nimic, şi-acum, Dragostea-i cunună.

161

Soarele de dup-un nor Iese să-i încingă Degustând din al lor dor, Vrea, şi nu, să plângă. Crengi trosnesc curmând din zbor Vraja care-i leagă Străbătuţi sunt de-un fior... Cine să-nţeleagă?! Singur lacul liniştit Pare să priceapă Şi discret, fără clipit, Tace ca o apă... 7 octombrie ’83

162

Să-ţi deapăn o poveste... Să-ţi deapăn o poveste, mi-ai şoptit, Să-ţi mângâi păru-ntruna, Să te iubesc la nesfârşit, Să-ţi spun că eşti doar una. Atuncea, ştiu, am bâiguit, Am îndrugat nevrute, Şi mâna-n sân a poposit Cu gânduri neştiute. Ca pe-un copil tu m-ai privit Dojenitor, se poate Eu m-am retras şi m-am lipit, De-obrazul tău, de toate.

163

Acum, când singur noaptea-nfrunt, Aş vrea să-ţi dau de veste, Că nu cunosc ceva mai crunt, C-a dragostei poveste. Se spune că s-a întâmplat În vremi de mult apuse, C-un blond înalt, cu păr buclat, Şi-o blondă, cum nu fuse. Trăiau supuşi ei unor legi Ma crunt’ decât se poate El, sclav al unor vechi poteci, Ea, zână întru toate. Şi-ar fi rămas la infinit De-i veşnică o viaţă Dar un destin le-a hărăzit O nouă dimineaţă. Aşa se face că-ntr-o zi Ea i-a ieşit în cale C-un gest firesc el o opri Uitând că-i sclav, se pare.

164

Şi-uitând şi ea de rang, zâmbi, Şi-şi potrivi şi pasul El, de iubire îi vorbi, Dar nu-şi auzi glasul. Ne-nţelegând tăcerea lui Ea-l strânse-ncet de mână, Şi, făr’ să vrea, se-nlănţui Pe veci, prin vrajă bună. De-atunci, peascuns ei retrăiesc A anilor visare Prin legi ce îi înlănţuiesc, Se zbat în disperare... 8 octombrie ’83

165

Melancolie Verde, galben, roşu-aprins, Cad cu frunza ce se stinge Calc, de nu ştiu ce împins, Anotimpul ce se frânge. În pădurea ce mai ieri Cerul se scălda în verde, Amintirea unei veri În culori de vis se pierde. Stropi de ploaie reci m-ating Şi se-amestecă cu lacrimi Foşnetele, parcă sting, Amintiri ce nasc din patimi. Spre lizieră paşi-mi fug, Moartea verii mă apasă Frunzele de-un roşu rug Mă alungă înspre casă. Mă întreb: de ce-am venit? Ce cat singur în pădure?! Poate că am prevenit Amintirea-i să mi-o fure... 26 octombrie ’83

166

Chemarea mării Mă cheamă marea Nu vrei să mergem amândoi? Chiar de-o fi toamnă, iarna-n toi, Să-i simt suflarea. De-nchid şi ochii Închide-o clipă şi pe-ai tăi! Mă plimb pe-a’ valurilor văi, Mă scaldă stropii. Aud şi-un ţipăt Ascultă! Spune că şi tu! Şi pare-un vino! sau te du! Al apei clipot. Mă cheamă marea Nu vrei să credem amândoi, Că zarea-ntreagă suntem noi, Şi-n noi, suflarea?... 7 ianuarie ’84

167

Din lumea... Din lumea în care iubirea E-o vorbă în vânt deseori, Aş vrea să găsesc o fereastră, Spre cer să privesc uneori. Aş vrea să te simt lângă mine, În doi s-o zbughim peste geam, Şi-n vidul din bolta cerească Imaginea terei s-o am. Să-ncerc să-nţeleg, de departe, De ce nu e loc pe pământ, De dragoste, precum de moarte, Ce cată iubirea-n mormânt. De ce când apare iubirea, Tot soiul de legi o-ngrădesc? De ce, ce e sfânt azi pe tera, E plin de noroi pământesc? Apoi, să ne-ntoarcem acolo, Iubirea noi s-o răsădim Sfidând ce ştiam înainte, Un templu-al iubirii să fim... 25 februarie ’84

168

Nu pleca!... Nu pleca! Rămâi cu mine! Acel adio, e-un rămâi În a ta iubire sfântă Eu sunt singurul dintâi. Am cercat să-ntorc privirea De la chipul ce mai ieri Lumina a’ mele umbre Destrămând ades dureri. Am uitat clipe sublime Ce iubirea ni le-a dat Am negat a mea fiinţă Şi de viaţă m-am prădat. Nu pleca! sau, pleacă dacă Vieţii sclavă tu rămâi, Dar să ştii că în iubirea-ţi Voi fi singurul dintâi... 6 martie ’84

169

Din lumea convenienţelor. Pierdute-n neştire... Pierdute-n neştire trec clipe de vis Risipă de arderi totale Cu ele se pierde al meu paradis, Şi-n schimb, convenienţe banale. Tu stai mângâiată şi-n scâncet ascuns Blestemi ce părea ieri iubire Sorbindu-ţi nectarul şi el e pătruns De gândul că-i doar siluire. Şi-n circul ce-ascunde sub ceru-i senin Iubiri lăcrimând pe-nfundate, Bieţi clauni zâmbesc ca s-ascund-al lor chin, Sperând că-s comori nesecate. Dar timpul ce macină fără răgaz Şi doruri şi vrăji risipite, Clepsidric răsună ţinându-mă treaz Şi plâng clipele irosite... 26 aprilie ’84

170

La ora sacrificiului. De dragul tău... De dragul tău, te-am alungat, Uitând ce-nsemni tu pentru mine; De dragul tău, am încercat, Să sting eu patima din tine. De dragul tău, eu azi mă mint, Sperând să-nving dorul din mine; De dragul tău, eu mă alint Cu amintirile divine. De dragul tău - dar poţi să ştii?! Pot eu să ştiu ce e mai bine?! De dragul tău - n-ai să mai vii Ne-nţelegând ce e cu mine... 23 iunie ’84

171

Eşti... Eşti galbenul sclipirilor solare Cu remanenţe optice în noapte; Eşti seva marilor iubiri avare Ce cresc în umbră şi se strigă-n şoapte. Eşti aerul pădurilor terestre Ce-l simţi pân’ hăt, aşa cum simţi şi marea; Eşti floarea ce se-ascunde după creste Ca-n linişte să savureze zarea. Eşti tot ce defineşte infinitul, În cele două sensuri - mic şi mare; Eşti discul ce anunţă răsăritul, Şi focul serii ce se stinge-n zare... 10 iulie ’84

172

Pretext de toamnă Coboar-a frunzelor aripe De-un galben-roşu strălucind, ’N amurgul zilei obosite Eu simt materia scâncind. E plin de rod şi plin de taină Al vieţii anotimp sublim Culegem fructul, dar în frunză, Simţim cum înşine murim. E moarte-ascunsă-n preţul vieţii Plăteşte-acel ce-a precedat Ce dătător de viaţă-i rodul! De frunze, parc-am şi uitat. Covor foşnind sub paşi nostalgici Cerşeşte-un sentiment de dor Mă las furat de vraja toamnei Şi calc frunzişul...şi nu mor! 10 noiembrie ’84

173

Cu gândul la ’Partajul’ lui A.P.

Rămas-am singur... Rămas-am singur - de se poate Căci ieri trăiam numai prin noi; Când pleacă unul, parcă toate, Dacă au fost, se-mpart la doi. Nimic nu mai suportă-ntregul Chiar sufletul mi-e ciopârţit O parte a rămas în tine, Iar restul sângeră cumplit. Acum, rămas-am doar cu mine Mai ieri vorbeam numai de noi Sunt doar jumate fără tine, Căci totul s-a-mpărţit la doi.

174

Părea atât de-ntreg întregul Încât uitam că e din lut; Credeam că suntem tari ca fierul, Dar am greşit şi am pierdut. Ce slab mă simt pe jumătate! Normal ar fi s-o simţi şi tu Nu toate s-or lăsa uitate, Iar dacă da, te du!...te du! 17 noiembrie ’84

175

Era-ntr-o iarnă... Era-ntr-o iarnă, mi-amintesc, Priveam vrăjit la stropi ce marea Îi semăna-n văzduh ceresc. Iar eu, scrutând prin tine zarea, Mă întrebam de-i omenesc. Era-ntr-o iarnă, când pe-un mal, Scăldat de soarele din tine, Bucăţi de mare, dintr-un val, În străluciri diamantine Dansau al apei carnaval. Da, mi-amintesc cum parcă ieri Trădam eu marea pentru tine În gând spuneam: nălucă pieri! Dar sub privirile-ţi senine Mă cufundam în mângâieri... 19 decembrie ’84

176

Să vină gerul! Să vină gerul! Să îngheţe! Tot ce se lasă unduit De s-o putea, să se dezveţe, Chiar apa mării, de glumit. Să văd oglinzi pe-ntinse ape, Să fiu un Crist spre zări plutind, Din ce-am visat nimic să-mi scape, Să simt materia vibrând. În sus, privirea-mi să străpungă Un cer albastru, infinit, Sub paşii mei vreau să ajungă Adâncul mării nesfârşit. Iar când sosi-va clipa-n care Rosti-voi vorba ’obosit’, Să mă cufund în tine mare, Împins de soarele iubit. 20 decembrie ’84

177

M-au luat... M-au luat în obiectiv, Sunt pierdut, se pare; M-au stigmat definitiv, Nu mai am scăpare. Nu ştiu ce li s-a părut Oricum, a fost tare! În amant m-au prefăcut Şi de soi se pare! M-au culcat cu cine-au vrut Să fi fost eu oare?! Am futut şi-am răsfutut Tot ce-i ”Ea” sub soare. Don Juan dac-ar afla, S-ar scula-n picioare Plecăciune el mi-ar da, Demn urmaş ce are!

178

În oglindă m-am uitat, Intrigat de mine Ochelari mi-am cumpărat, Ca să văd mai bine. M-a privit un tip fatal N-avea chef de glume Şi-n jargon cam trivial, A-nceput să tune: Te-ai luat după ecou Zgomot de băşină Astăzi suferi ca un bou Vină, fără vină! Cine dracu te-a-nvăţat Să te speli de vină?! Dacă ei te vor pătat, Caută pricină! Fă ceva ce n-au visat Fute-n văzul lumii! Vei fi mult mai respectat, Sol nocturn al lunii.

179

Ieşi şi tu pe-acoperiş Să te vadă natul Umblă ţanţoş, nu târâş, Fă pe necuratul! Ai ceva ce nu oricui Îi e dat să ştie, Dar să nu spui nimănui, Ce ţi-e dar doar ţie. Spune vorbe dulci în jur Fetelor le place Vor cădea băieţi-n cur, De ce poţi tu face. Pân-acum te-au bănuit, Te-au mânjit cu tină De nu poţi fi mântuit, Umple-te de vină! Nu te vor bârfi în gol, Vor fugi de tine Intră-n patul lor domol, Şi-o să iasă bine!

180

Vei avea drept aliaţi, Ale lor femele Ia şi-mparte ca-ntre fraţi, Patul cu mamele. Spurcă tot ce este sfânt, Treci din floare-n floare! Dragostea e vorbă-n vânt Numai cinstea doare!... 15 aprilie ’85

181

Nu-i munte... Nu-i munte iubirea, Nici mare nu e, Nici cer fără nouri, Nici zare! Sunt vorbe ce-adesea-n Neştire le-aflăm, Să spunem, cumva, Că e mare. Iubirea-i o stare Ce n-o poţi numi, Iubirea-i trăire, Şi-atâta! Cum vine? Cum pleacă? Tu nu o poţi şti! Nu-i lege de om Inventată.

182

E-o lege ce-ascunde Raţiunea de-a fi, Cui însăşi raţiunea I-e dată. Ea merge cu viaţa Şi-n moarte ea e! O punte ce-o treci Doar o dată... 29 aprilie ’85

183

O, Africa mea! Mi-e dor... Mi-e dor de drumuri nesfârşite, De tot ce ochii mei au străbătut Mi-e dor de visuri ne-mplinite, De tot ce-n aste visuri am pierdut. Mi-e dor de tine-a mea Sahară, De-al tău Hogar, măreţ necunoscut Mi-e dor de frunza tropicală, De-oceanul ce cândva l-am străbătut. Mi-e dor de teama australă, De şerpi, şopârle şi de scorpioni Mi-e dor de clipa cea fatală, De jocul morţii, jocul cu demóni.

184

Mi-e dor de vechile milenii, De tot ce-n piramide e ascuns Mi-e dor de marile vedenii, Când de-un miraj eram pătruns. Mi-e dor de neaua ce sfidează Căldura marelui Ecuator Mi-e dor de tot şi mă-ntristează, Că-n loc să hoinăresc, eu am să mor... 6 mai ’85

185

Să ştii... Să ştii să zâmbeşti, când umbră-i în suflet, Să ştii să şi râzi şi în ochi să priveşti, Să ştii să renunţi, ascunzând câte-un urlet, Să ştii să şi dai, când în fapt, tu cerşeşti. Să ştii să arunci ce ţi-e dat a-ţi fi viaţa, Să ştii să primeşti o fărâmă de dar, Să ştii să glumeşti, chiar de dor, dimineaţa, Să ştii să aştepţi, chiar de-aştepţi în zadar. Să ştii să aduci, unde nu-i, alinarea, Să ştii să n-aştepţi, ce de fapt aşteptai, Să ştii să alungi din priviri disperarea, Să ştii să trăieşti, chiar de chef nu mai ai. De-nveţi, tu, să ştii, tot ce implică programul, Vei fi un robot de nimic deranjat De nu, vei stârni, iar şi iar, uraganul, Ce-n sufletu-ţi zace, de soare scăldat... 31 decembrie ’85

186

Şirul vieţii... Cade zăpada - mai ieri rasuflare Cerul ne-o-ntoarce, un ciclu-i finit; Vine s-adape acea însetare, Ce stăpâneşte pământul trudit Lin se aşterne o mantie albă, Gerul se zbate-ntr-un viscol cumplit, Vrea să alunge iubirea ei caldă, Vrea să destrame maternul ei chip. Lupta e cruntă-n viforniţa care Mătură totul, ca pulberea-n vânt; Ea se agaţă, s-aşterne, iar sare, Se-adăposteşte, urmând al său gând. Gândul că mâine, o rază de soare, O va preface-n acel elixir, Ce-ntreg pământul, cu însetare, Veşnic îl soarbe, torcând al său şir... 18 februarie ’86

187

Te du!... Te dui, amăgire, De-ţi cată un altul! Eu, singur, păstra-voi A ta amintire. Te du, căci e-n fire Urmează, azi, saltul Prin noapte urma-voi A ta strălucire. Pe cer voi dispare, Un gol se va naşte Când moartea te cată, Nimic nu-i prea mare! Doar blânda-ţi suflare Va zace în umbra-mi Lumina persistă, Doar steaua dispare... 7 martie ’86

188

Cenuşiu şi umed... Cenuşiu şi umed Nu-i vorba de sufletul meu Cenuşiu şi umed E cerul mereu. Cenuşiu şi umed Nu-i vorba de cerul divin Cenuşiu şi umed E-al gândului chin. Se zbate-ntr-o lume Ce nu e a lui A-l scoate la soare Nu-i dat orişicui. Cenuşiu şi umed E drumu-mi sortit Cenuşiu şi umed Al vieţii sfârşit... 8 iunie ’86

189

Zboară gîndule... Zboară gândule departe, Tu nu ştii să te opreşti Zboară gândule în moarte, Despre ea să-mi aduci veşti. Zboară gândule în lumea Tainicelor lungi tăceri Vreau să ştiu ce-i cu minunea Inviatului de ieri. Vreau să ştiu - ce-i rău în asta? Dacă morţi-s morţi, sau vii!? Chiar de viaţa-i o năpastă, De nu mori, mai bine-o ţii! La ce bun să-ntuneci cerul Ce atâta te-a vrăjit?! Răstignindu-te, amarul, Rişti să-l porţi la infinit.

190

Da, de-ai şti că totul moare, Că nu-i viaţă-n infinit, Ai putea să fii ce-l tare Şi să pleci cu pas grăbit. Dar aşa?! Te-ntoarce iute Şi îmi spune ce-ai aflat! Zboară gândule, hai, du-te! Pân’ te-ntorci, voi fi bărbat... 12 iunie ’86

191

Linişte aparentă... Sunt liniştit cum n-am fost încă Dar numai eu ştiu cât înghit O fac ca nimeni să nu plângă, Dar Eu-mi sângeră cumplit Molipsitor îmi este râsul Şi ochi în juru-mi strălucesc Să fie oare-acesta visul Acelui ce s-a vrut ceresc?! Să moară doar ce mi-a fost fire Şi moartea ei s-o plâng doar eu?! Să fie ast-acea iubire Ce-l schimbă pe un om în zeu?! Ce simplu-ar fi să fie asta Să poţi să râzi de al tău chin! Şi disperat să nu strigi ’basta!’, Şi să urmezi al tău destin... 24 iunie ’86

192

De-o fi să pierd... De-o fi să pierd a ta iubire Şi trupu-ţi pătimaş să-l pierd, Ar fi să cad în ce-i neştire, Sau, doar în vis să te păstrez. De-o fi să nu-ţi lucească ochii De fericire, când mă vezi, Ar fi să nu mai crească plopii, Să nu mai nască flori livezi. De-o fi să-ntunece minciuna Cu-n zâmbet fals al tău răspuns, Ar fi să sece rădăcina, Păstrând o ramură-n ascuns... 3 iulie ’86

193

Din nou... Din nou mă bate un gând Trezit e de doruri nestinse Cândva am făcut legământ, Să plec peste apele-ntinse. Hăt-colo, există un loc Departe-i, dar foarte aproape În suflet aprins-a un foc, Ce arde-mpingându-mă-n noapte. E locul de soare scăldat, Proptit e de ape fantaste, E raiul de tropic brăzdat, De-l vezi, poţi să spui – bogdaproste! Acolo aş vrea eu să mor Eu simt că sfârşitu-i aproape Aşa definesc eu un dor, Acolo-s iubirile-mi toate... 10 august ’86

194

De vrei... De vrei să cunoşti Paradisul, Nu-n ceruri să cauţi cărrea De mori, te cuprinde abisul Pe tera se află scăparea! S-o iei înspre sudul mirific Sunt mări şi oceane în cale Răbdare să-ţi iei pân’ la tropic, Acolo-i a soarelui vale. Cinci sute de ani mai în urmă, Vrăjiţi s-au oprit portughezii, Şi vraja nici azi nu se curmă, Şi plâng plini de dor, amorezii. E poate a lor grea iubire, Din multele elte pierdute Când pierzi, dai mai mult preţuire, Comorilor nepreţuite.

195

Acol-am găsit – cum să spun eu? O lume de vis, de fantasme; Acol-am ajuns şi trăit eu, Poveşti, parcă, scoase din basme. Ţin minte, copacii în floare, Ardeau făr’ să-şi depene frunza; Un roşu aprins, ca din soare, Umplea cu tot sângele pânza. E marea columnă-a culorii Gauguin a văzut-o odată Acolo sunt altfel şi norii; De-i vezi, nu-i mai uiţi niciodată. E ’mare’ şi ’mult’ la-ndemână, E ’foarte’, ’teribil’, limbajul; Să-ngheţe ai vrea, să rămână Mereu neschimbat, machiajul. Natura e, parcă, fardată De fel nu e cum ai ştiut-o Sfidează şi place, deodată, E-amanta ce-atât ţi-ai dorit-o.

196

E plină de flori şi de roade O mână să-ntinzi îţi ajunge Azi gândul l-acele podoabe, Saliva din gură-ţi prelinge. De vrei să cunoşti Paradisul, Nu-n ceruri să cauţi scăparea De mori, te cuprinde abisul Spre tropic alege cărarea!... 20 august ’86

197

Nu poţi... Nu poţi să scrii numai ce este voie. Gândurile nu ascultă de canoane. E ca şi cum ai acuza un sculptor că studiază natura observând un nud. Creaţia nu este neapărat o realitate personală. E ceva mai mult! E realitatea generală. Harul artistului constă tocmai în a pătrunde generalul dându-i forme aparent personale. El nu trebuie să apară în ’magister’.Trebuie să poarte haina omului de rând. Numai aşa poate fi accesibil!... 25 septembrie ’86

198

Vor fi?... Vor fi multe clipe-n care Îmi voi aminti de tine? Gingaş chip, mai fi-vor oare ’N viaţă-mi zilele senine? Vor pleca oare cu tine Şi-amintirile şi visul? Voi rămâne doar cu mine Definind ce e abisul? De s-or împlini acestea, Eu, în ce-aş mai putea crede?! În nimic, ca în povestea Când nu dai, nu ai ce pierede... 29 noiembrie ’86

199

Dulce iubire,... Încerc să învăţ de pe-acum depărtarea, Să-ţi scriu ca şi cum aş fi pe alt tărâm, Încerc să învăţ de pe-acum alinarea, Căci totul mă-ndeamnă să nu mai rămân. Se pare că viaţa ar vrea să despartă Pe cei ce-n iubire nespusă-au trăit Încerc să împiedic ca ea să împartă Acel lucru unic, ce nu-i de-mpărţit. Voi fi, poate mâine, hăt-colo, departe, Voi fi un străin, la străini aciuit, Dar nu voi ca viaţa să-şi ia a ei parte, Eu vreau ca iubirea să n-aibă sfârşit. Voi scrie adesea scrisori nesfârşite, Voi ţine speranţa ce-n noi am nutrit, Voi şti să citesc printre rânduri finite, Cuvinte de vrajă ce mi le-ai şoptit. Voi şti să învăţ să aştept o scrisoare, Voi şti să te scuz aşteptând în zadar, Voi şti să visez la ce-a fost desfătare, Voi şti să te iert, să te-aştept iar şi iar... 7 decembrie ’86

200

Cei ce nu ştiţi... Cei ce nu ştiţi să citiţi Gânduri scrise într-o doară, Renunţaţi cât mai e timp, Altfel, veşnic o să doară. Nu-ncercaţi să tălmăciţi Ce-ntr-o minte se-nfiripă Se întâmplă să visezi, Şi-apoi, să notezi în pripă. Poţi trăi participând, Nu făcând parte din toate Unii, au un har divin, De-a simţi ce nu se poate! Dac-aş fi trăit ce-am scris, Şapte vieţi ar fi puţine Din multiplele poveşti, Prea puţine vin din mine.

201

Nu-s decât un ne-nţeles, Şi mai sunt şi alţi ca mine Suntem dintr-un soi ales, Şi-asta, nu ne face bine! Să fi fost un om de rând, Astăzi nu-mi cream probleme Prostu nu are de-ales, Neavând nicicând...dileme. Căci ce poate fi mai greu Decât jarul ce mocneşte Arde-ncet şi-un suflet plin, Zi de zi, se ofileşte! 10 decembrie ’86

202

E soare... E soare Şi cum toate mint Palida-i căldură Vrea s-ascundă ce azi simt. E soare Şi cum e cu dinţi În zadar ascunde Anotimpul ce îl simţi. E iarnă Şi cum toate mor Jocul de-a minciuna Mi-aminteşte de un dor. E un dor De-anotimp pierdut Şi cum caut veşnic Vreau la tropic să mă mut... 15 decembrie ’86

203

Te rog să-mi zâmbeşti!... Nu te-atinge!... Nu te-atinge de tristeţea, Soră geamănă a mea Nu o-mpart, parte-i din mine, N-are rost, nu te-ntrista! Lasă-mi mie doar povara Clipelor ce ne-au strivit Sunt un trist, de când e lumea, Fi-voi până la sfârşit. Nu tristeţea vreau s-o-mpart eu, Nu absurdul împlinit Vreau să-ţi dau doar amintirea Clipelor ce ne-au unit.

204

Tu, să duci, şi eu, păstra-voi Doar ce-a fost sublim în noi Clipe pline de lumina Risipită de noi doi. Luminam ce e mai tainic Sufletul din noi ascuns Chiar de am umbrit privirea Celor ce nu ne-au pătruns. La ce bun să fii, tu, tristă?! Trist rămâne-voi doar eu! Tu, păstrează amintirea Zilelor când eram Zeu... 3 ianuarie ’87

205

A muri înseamnă, a trece-n nemurire...(?!) Ai stins... Ai stins în mine jarul împlinirii Cu ezitări, e drept, turnat-ai apă Ori, n-ai ştiut ce forţă-i picătura, Cu-ncetul cum şi-o flacără o sapă?! Ai stins în tine farmecul chemării Cu ezitări, e drept, ai tras zăvorul Ori, n-ai ştiut că poţi seca un fluviu Tot abătând încet-încet, izvorul?! Ai stins în noi cea flacără drăcească Cu ezitări, e dreprt, dar fără de oprire Ori, n-ai ştiut că-ncetul cu încetul Şi dracii mor, trecând în nemurire?!... 6 ianuarie ’87

206

Tu, vei pleca... Tu, vei pleca – raţiunea te va-mpinge Strângând din dinţi, tu, nu vei lăcrima, Şi vei zâmbi acelui ce chemarea Noii iubiri, o va întruchipa. Tu, vei pleca, eu, voi rămâne singur, Strângând din dinţi, te voi încuraja, Şi-ţi voi zâmbi atunci când întâmplarea, În cale-mi paşi-ţi îi va îndrepta. Tu, vei pleca, nutrind acea speranţă Ce-mpinge când ţinteşti un viitor Eu, voi rămâne-n lumea mea astrală, Redevenind ce-am fost, un visător. Visa-voi câte-n lună şi în stele, Oi retrăi ce-a fost sublim în noi Plecând, să-mi laşi întreaga amintire, Din tot ce-a fost, nimic să-mparţi la doi.

207

Tu, să rămâi o sclavă a raţiunii Şi birul să-l plăteşti celor din jur Nimic păstrând din ce e amintire, Nici eu, nimic n-oi mai avea săţi fur. Că-ţi va fi greu, o ştiu eu dinainte, Căci nici nu ştii ce mult, tu, m-ai iubit O vei afla la prima-mbrăţişare, Doar nu poţi reîmplini, ce-ai împlinit... 24 ianuarie ’87

208

Extaz în agonie... Sublimu-i trist când nu-i continuu Extazu-i clipă fără sens În agonie orice rază Te încălzeşte mai intens. Speranţa naşte-n disperare Durerea stinge-al ei debut În agonie orice rază, Te-aprinde ca la început. Extazu-i doar o amăgire Când moartea macină ce-a fost În agonie orice rază E-o amintire fără rost... 9 februarie ’87

209

Celor ce-au plecat. Ce mult!... Ce mult te schimbă boala câteodată! Nu boala ta, ci-a celor dragi Mai ieri ţi-ai fi dat viaţa toată Azi stai şi-aştepţi, aştepţi...şi taci. Ce mult se schimbă sufletul din tine! Oricît zâmbeşti, se simte noul puls Aştepţi să se sfârşească-n fine Şi făr’ să vrei, dai un răspuns. De chinul ei ţi-e teamă, şi iubirea, Raţiune e şi-ţi cere s-o scuteşti Te rogi, chiar de-ţi sfidează firea, De Cel de Sus, s-o ia pe veci. Ce mult se schimbă dragostea-n uitare! Uiţi jurămintele făcute ieri Ţi-e greu s-o vezi şi-n disperare, Aştepţi, căci nu mai vrei să speri... 20 februarie ’87

210

Pădurii de stejar de la Mihai Bravu. Se-apropie... Se-apropie maiul zburdalnic Simt izu-i de neconfundat Ce verde şi roşu năprasnic! Pădurea va fi c-altădat’. Covorul de iarbă-mbia-va Copiii să zburde râzând Bujorul sălbatic gusta-va Plăcerea-nfloririi în crâng. Mlădiţe vor prinde culoarea, Vechi frunze foşni-vor duios, Şi fluturi mimând adierea, Vor duce polenul, prinos.

211

Ca fulgul păşi-vor doi tineri Nicicând ei în mai n-or lipsi Uitând de-ale lor tandre temeri, Iubirea o vor împlini. Cu gândul la ce va să vie, Eu gându-l strecor pe furiş Chiar dacă ce-a fost n-o să fie, În ce-a fost mai ieri, luminos. 3 martie ’87

212

Dezvaţă-mă... Dezvaţă-mă de ce-a fost bun, Dezvaţă-mă de ce-a fost minunat! Doar n-o să-mi spui că-ţi vine greu Când toate astea, tu, m-ai învăţat. Dezvaţă-mă de zâmbrtu-mi de ieri În el, şăgalnic tu mă trimiteai Cine-ar mai şti să-l smulgă azi Când tâlcul lui întreg doar tu-l ştiai? Dezvaţă-mă de-acel ceva Ce azi mă-ndeamnă viaţa s-o iubesc Să scap cumva de ce-a fost bun, Să mor încet, cât încă mai trăiesc. De ce să scap de ce-a fost bun? Aşa, să fiu şi eu pe-al lumii plac! Eu îţi promit să-nvăţ să uit, Şi-n loc să-ţi reproşez, să-ncerc să tac... 2 aprilie ’87

213

Cine nu are amintiri, nu are trecut. Cine nu are trecut, nu a trăit. Cine nu a trăit, a murit înainte de a se naşte...

Aş vrea... Aş vrea să-ţi scriu ceva duios, Prinos pe-altarul gingăşiei; Ar trebui să fiu pios, Dar nu sunt robul sihăstriei. Prinosul meu va fi uman, Sclav amintirii unor patimi; Ţi-aduci aminte ce roman Noi am trăit, nu după datini.

214

Zburdam prin crânguri, parcă noi, Eram născuţi din iarba verde; Să ştii că ce-am trăit noi doi, Nici dac-ai vrea, nu se va pierde. Înlănţuiţi noi degustam Fiorii dulci ai dăruirii; Uitam de tot, nu ne.ntrebam, Supuşi eram doar legii firii. Ce scurte zilele păreau, Pe străzi, prin parcuri, facultate! Iar visurile se-nălţau, Spre culmi ce astăzi par uitate. Dar seara, când ne sărutam Sub mângâierile-mi ’divine’? Nicicând noi nu ne săturam De-un ritual plin de suspine. Şi ce speriaţi am putut fi! Să nu uităm, eram prea tineri; Şi marea veste-a lui Culai, Adusă, parcă, într-o vineri.

215

Şi cum doream noi să păstrăm În taină-a noastră grea iubire; Şi-n timp răgazul să-l furăm, Cei dragi să nu afle de ştire. Doar dac-aicea m-aş opri Şi-ar fi de-ajuns pentru o viaţă; Chiar de-am avut şi zile gri, Trecutul nu-i o simplă aţă. A fost ceva ce nu-i făcut Să se repete-ntr-una; Ce-a fost, a fost, o ştii, născut, Şi nu făcut, şi nu-i totuna... 24 aprilie ’87

216

Adevărata singurătate... Adevărata singurătate o realizezi în clipa în care şi tu te-ai părăsit. De când mă ştiu, mă las părăsit de cineva. Ieri, sau cine ştie când, m-ai părăsit şi tu. Până te ştiam lângă mine, nu mă-nduram să mă părăsesc. Cum să spun? Trăgeam mâţa de coadă şi mă suportam încurajat de faptul că tu mă suportai. E îngrozitor să te părăseşti! Să nu mai ai nevoie de tine! Să rămâi singur, cuc! Oare eu am părăsit vreodată pe cineva, în afară de mine? E mai bine să fii părăsit! E teribil de acuzator să părăseşti!

217

E mai uşor să provoci părăsirea. Rămâi în victimă şi măcar din milă nu te mai părăseşti. Începi să simţi nevoia să ai grijă de tine. Dar când eşti părăsit nu la sugestie?! Aşa, de-adevăratelea! Cine nu ştie să părăsească, nu-l înţelege pe cel părăsit şi drept pedeapsă se părăseşte pe sine însuşi şi cunoaşte adevărata singurătate... 2 iunie ’87

218

Să treci... Să treci făr’ să vezi ce-i durerea E-a lor, să le fie de bine! Să treci fredonând nepăsarea La tot ce nu ţine de tine! Să treci ca valiza prin gară, Ca raţa muiată de apă! Să treci peste ceea ce moare, S-alungi gânduri care te sapă! Să treci Rubiconul când sigur, Găsi-vei pe-alt mal realizarea! Să treci doar mânat de speranţă? Nicicând nu sfida încercarea! Porunci sunt sau simplă povaţă?! Sau strigăt de grea suferinţă? Mă tem că urmând aste gânduri, A fi om e cu neputinţă... 4 iunie ’87

219

Celor ce ne privesc în faţă. Umblând prin noroaie... Umblăm prin noroaie, sperând ca în tină, Să nu se observe ce-i pată în noi Mocirla ne-mbie, căci nudu-l îmbracă, Şi-ascunde luminii cât suntem de goi. În vorbe alegem ce-i negru sub limbă Şi-n bezna vorbirii pozăm în eroi Mocirla ne-mbie, căci totul păleşte, Şi-ascunde că-n suflet avem doar noroi. Lumina ne-orbeşte şi ochii ne-apleacă, Fixăm cu privirea ce-i tină sub noi Iar când întâmplarea în ochi ne priveşte, Ne pierdem şi scuze cerşim de la voi... 23 iunie ’87

220

Umbre Pe seninul cer albastru Nori răzleţi se plimbă-agale Nouri albi, sau nouri negri? Imn, sau cântece de jale? Printre nori, al vieţii astru, Umbre-ncepe să prelingă Nouri albi, sau nouri negri, Fac lumina să se stingă. Pete albe, pete negre? Pete-s pe un cer albastru! Îndoieli, sau certitudini, Generează gândul aspru. Ce-a fost liniştea albastră Şi-a pierdut imacularea Nouri albi şi nouri negri Se adună cât e zarea... 14 iulie ’87

221

Pleacă cocorii Seară de vară? Seară de toamnă? Marea-i un lac nesfârşit Veuri răzleţe deasupra-mi se-adună, Doru-mi, e-un dor infinit. Uite, iubito, colo în zare, Ceru-i brăzdat de cocori Şiruri răzleţe în Veuri se-adună, Inima-i plină de nori. Pleacă cocorii, iarăşi ne lasă, Dorul de ducă-i cumplit Goluri, ici-colo, în şiruri mă cheamă, Loc în cortegiul urnit... 15 iunie ’87

222

Mangalie,... Mangalie, capăt de vis, Mai ieri coborai mai în vale La Vama, pe-o râpă-un proscris, Scruteaz-amintirile tale. Cândva, mai aveai tu un fiu Balcicul e-n captivitate Ţintesc Sudul şi-mi pare viu, Trecutul cu-a sale palate. Privesc pe sub malul abrupt Şi-aud marea, cum înspumată, Îmi spune în taină, să lupt, Să-nving firea mea disperată. Azi totul îmi pare prea trist, Şi zarea şi cerul şi apa Mangalie, nu mai insist, Mormîntul îşi cască azi trapa... 24 iulie ’87

223

Din ce-a fost... Din ce-a fost bun, şi rău, şi-amar, Păstraţi cu grijă şi iubire, Doar amintiri ce nu dispar Nici dup-o tristă despărţire. Gândiţi-vă cu drag la ieri, Stocaţi cu grijă în memorii, Când veţi trăi din amintiri, Simţiţi doar soare, nu şi norii. Tot ce-a fost trist răstălmăciţi, Găsiţi raţiune întâmplării De ce-n zadar vă chinuiţi?! Priviţi ce larg e largul mării. În el încap ape adânci, Şi limpezi şi mai tulburi poate, Dar zarea mări-ascunde stânci Şi-n infinitu-i se pierd toate... 7 august ’87

224

A căzut... A căzut o stea... Ce să-i faci?! se şi moare! Aş fi vrut să mai stea N-a-nţeles cât mă doare. La-nceput cobora Lin pe cerul albastru; N-am crezut că-i a mea Astăzi mor ca un astru. Fiecare avem Câte-o stea printre stele, Şi-uneori chiar suntem Sclavi ai unei din ele. Se ascund printre nori, Sau ca sori luminează; După ele să zbori, Ca-ntr-un cor, toţi visează. Dar când cad ne târăsc În adâncul terestru; Astăzi, singur plătesc, C-am crezut că-s maestru... 18 august ’87

225

Plouă Plouă, e toamnă, E trist şi e rece, Vara se-anunţă doar prin calendar; Sufletu-mi plânge, Iubirea mea trece, Lacrima-ţi pură se pierde-n zadar. Soarele-ncearcă să mintă-nc-o-dată, Raza-i fierbinte ţinteşte-un trecut, Cat prin memorii o gingaşă fată, Cat, dar în mine, ceva a tăcut. Plouă, e toamnă, E trist şi e rece, Şi-asta când luna se chiamă cuptor! Sufletu-mi plânge şi viaţa mea trece, Din tot ce-a fost vară, rămas-am cu-n dor... 20 august ’87

226

A fost cândva... A fost cândva, cum e-n poveşti Azi incredibil pare visul Spune-mi, regină, unde eşti? S-alerg, să caut paradisul. Te-ai dus, cum era şi firesc Nimic nu ţine-o veşnicie Scrâşnind din dinţi eu îţi zâmbesc, Sperând că ieri o să mai vie. Şi tu verşi lacrimi de argint Şi-mi spui că-i doar o nebunie, Că mă iubeşti, iar eu mă mint, Că basmul nostru-o să mai ţie. Ţi-aduci aminte cum mi-ai spus Că-n veci păstra-vei acea noapte? Azi ca un prinţ cat un apus, Tristeţi răzbat ’n-a’ mele şoapte. Mai ieri eram cel minunat Fiori mă trec de-nchid azi ochii Eram iubit, eram bărbat, Rivalii mei erau doar plopii.

227

Ştiam că-s singurul dintâi Că-n fapt ţi-am împlinit iubirea La şoapta ta: mai stai, rămâi... Eu savuram nemărginirea. Când mă gândesc cât te cunosc, Mă simt stăpânul mării-n care Mă cufundam, şi recunosc, Eram şi sclavul ei, se pare. Regină dulce, din poveşti, De ce-ai luat întruchiparea Unei femei din ţări lumeşti, Trezind în mine disperarea?! De ce-ai plecat?! Când ai să vii? Grăbeşte-te să-mi dai de veste! Ce-ai fost, nicicând n-ai să mai fii Regina mea, dintr-o poveste... 27/28 august ’87

228

Îţi aminteşti ?... Îţi aminteşti? ne-am întâlnit, Aşa, cam pe nepusă masă Convenţional noi ne-am zâmbit, Dar nu ca-n vremuri şi m-apasă. Priveam oglinda zilei noi Erai în doi, dar nu cu mine! Ceva mă atrăgea spre voi Eram în doi, dar nu cu tine. Ei doi nici nu se cunoşteau Noi doi, îi cunoşteam prea bine! O clipă-n ochi-ţi am surprins, Dorinţa de-a fi iar cu mine. Şi-atunci i-am spus fără să vreau Ştii, mi-a jurat cândva iubire! E cea pe care-o ascundeam În raftul plin de amintire.

229

A râs stângaci, a lăcrimat N-avea de unde şti de tine Cred, din privire-a înţeles, C-aş vrea să fii din nou cu mine. Nu ştiu, la voi, ce s-a-ntâmplat Eu, am rămas de-atunci, cu mine Ea n-a mai dat iubirii glas, Căci i-am vorbit prea mult de tine... 15 septembrie ’87

230

Septembrie Septembrie, lună de vis, Te duci cum se duce o noapte: Al anilor, scurt paradis, Căldură, culoare şi şoapte. Septembrie-n tine-am sădit, Speranţele mele deşarte: Tu, pleci şi nimic s-a-mplinit Rămân să visez mai departe. Un nor s-a oprit pe-al tău cer, O umbră pe-oceanul albastru: Tu pleci, eu, în ce să mai sper?! Pierdut-am credinţa că-s astru... 30 septembrie ’87

231

Cum stau... Cum stau şi ţintesc amintirea Acelui ce-am fost nu de mult, O umbră-mi îndreaptă privirea Spre sufletu-mi plin de tumult. Ce haos domneşte acolo, Mai ieri unde-un sor stălucea!? Lumina ce-a dat-o Apolo, S-a stins stins cum se stinge o stea. O beznă vizează abisul Mormântul a tot ce-am visat Mai ieri, ascundea paradisul, Acum şi speranţ-a secat. Şi stau şi ţintesc amintirea Şi-l caut pe cel ce am fost; O umbră-mi îndreaptă privirea, Spre lucruri ce nu mai au rost... 29 octombrie ’87

232

Esenin... Esenin mi-a fost desfătarea În clipele pline de dor În el am aflat alinarea, Cînd visul mi-a spus c-am să mor. Ca el, făr’ să vreau, am scris versuri, Ajunul funebru-anunţând N-au fost lamentări, au fost stihuri, Adio-ntre lacrimi spunând. Iubesc astă viaţă boemă, Cu drag mi-amintesc de trecut N-a fost să pot fi în arenă, Căci suflu destul n-am avut. Luptat-am doar singur cu mine, Să-nving teama de asfinţit Iubire-am avut-o în vine, Căci viaţa nespus am iubit. De-aceea n-o spun ca Esenin, Că moartea nu e ceva nou Aş da-o pe-o ţâră de viaţă, Şi-n oameni să aflu ecou. 4 noiembrie ’87

233

Ascultând ’Anotimpurile’ lui Vivaldi, realizezi cât de minunată este viaţa pe acest pământ. Nu har divin... Nu har divin, ci har lumesc, Nu ce va fi, ci doar ce este, Nu rai ceresc, ci pământesc, Cu-a’ sale-nălţătoare creste. Şi nu credinţa-n veşnicii, Şi nu speranţe-nşelătoare Calcă pământul printre vii, Trăieşte clipe-nălţătoare! Religii înşişi ne-am creat, Împinşi de temeri trecătoare În lanţuri singuri am intrat, Speranţe, noi am inventat, Sclavi unor căi mântuitoare.

234

Suntem superbi fără s-o ştim, Cu-a’ noastre zile trecătoare Dar vrând nemuritori să fim, Creat-am lumi ispititoare. De credem azi în Dumnezei E pentru că aşa ni-e firea În fapt, noi suntem Suprazei, Noi am creat şi nemurirea. Dar toate-acestea le-am făcut Pe-acest pământ care-i vremelnic Şi chiar de Zeii ne-au plăcut, Pământu-i singurul avut, Şi viaţa scurtă, ne-ndoielnic... 4 ianuarie ’88

235

Poet... Poet mi-e sufletul, poet sunt în privire, Şi-auzul mi-e poet, în felul său Mă scol poet, mă culc, mi-e scris în fire, Şi-ascund comori de vers în capul meu. Mă las trezit de-a rimei melodie, În ceas târziu, de somn mă las prădat Ascult cum sufletu-i încins de-o bătălie, Şi-ncerc s-aleg cuvântu-naripat. Îl las să zboare-n lumea mea astrală, Cu ochi-nchişi atent îl urmăresc Aştept s-apară rima triumfală, S-aştern în vers un gând, să-l îmblânzesc. Apoi să-l cânt aştept, caut prilejul, Aştept s-o ceară ochii, gura ta Iar când întârzii, eu înfrunt vârtejul, Şi-nsingurat ţi-ofer, ce-i viaţa mea... 9 iunie ’88

236

Pe bolta... Pe bolta cerului senin Amurgu-şi deapănă-nserarea, Iar malul mării cu-n suspin Trezeşte liniştea, uitarea. Cum stam strângând, fără să ştiu, Genunchi-aduşi pe sub bărbie, Simţii un ochi strălucind viu, Cu mângâieri de veşnicie. Pe-un strop de cer, sclipea zâmbind, Cea Venus plină de speranţe, Şi m-am surprins cu ea vorbind, De tainicile-mi cutezanţe. ’Tu, Venus, plină de-amăgiri, Cobori pe malul singuratic! Voi depăna din amintiri De vrei, voi fi chiar nebunatic. Ţi-oi spune cum, copil, dormind Visat-am să te iau soţie Aflai şi eu, de la bătrâni, Că eşti femeie-ntre o mie.

237

Sclipind de-al veşniciei dar, Mi-ai spus, din ochi, c-aştepţi sărutul Eu, cufundat ’n-al nopţii har, Mă îmbătam cu începutul. Trei nopţi în şir, trei zile mari, Eu te-am simţit curgând în vine Sfidam rivalii milenari, Ce bolta, sus de tot, îi ţine. Eram o stea, precum tu eşti Mai mult, nemuritor, ca tine Eram un sor de prin poveşti, Cu prinţi, balauri, şi cu zâne. Cînd m-am trezit din somn, speriat Speriaţi, mă mângâiau pe frunte Am închis ochii şi-am ţipat: Eu vreau mai sus, eu vreau pe-un munte...’ 5 iulie ’88

238

Când e loc... Când e loc de viaţă, E loc şi de moarte: N-ai unde te-ascunde, N-ai cum ocoli. Cel Mare creat-a Pe loc, amândouă Binarul sistem De-a tot primeni. Aş vrea, de se poate, Să ştiu de-s egale Când viaţa e scurtă, Cât moartea o fi? E-un cerc care veşnic Un viciu închide? Din moarte se naşte Ce-apoi va muri?

239

Sau poate că moartea, E moarte, şi-atâta! Când viaţa o dărui, Nu poţi reveni... Şi-atuncea, ce naşte, Din Zero se naşte, Iar El, Creatorul, Nu poate pieri... 3 noiembrie ’88

240

Visez... Visez la ce aş face dacă, Ce-ascunde moartea aş afla Aş trece dincolo de viaţă, Sau taina-n suflet aş păstra? Să simt aici puterea tainei, Să fiu eu unic, să fiu Zeu? Pe-acest pământ atât de tainic, Secretul să-l ştiu numai eu? Sau să trec dincolo, în moarte, Să-i izbăvesc pe muritori, De-o taină ce-ar putea să facă, Să vrei nu viaţă, ci să mori? De-ar da, ea, moartea, uşurare, Cine-ar mai vrea să fie viu? Şi-atunci, pământul plin de viaţă, S-ar transforma într-un pustiu. Visez la ce aş face dacă, Nu aş afla nici un răspuns Eu cred că aş alege viaţa: De-al ei mister rămân pătruns... 22 noiembrie ’88

241

Ce-ar mai putea fi oare?... Ce-ar mai putea fi oare, Dincolo de hotarul morţii? Ar vrea s-o ştie fiecare, Să nu mai fie sclav al sorţii. Să fie lumi spirituale? Imperiul gol al nefiinţei? Să fie trupul doar o cale De naştere a conştiinţei? Să fie lumea pământească O clipă-n lanţul transformării? O pepinieră, ca să crească, Răsadurile transmutării? Căci, logic, trebuie să fie, Ceva mai mult ca întruparea; În trupul mamei, doar se ştie, Se naşte doar, perpetuarea.

242

Şi pentru ce, de-ar fi să fie, Totul redus la vieţi terestre? Materia, la ce să ţie, De n-ar crea spre cer ferestre? Iar colo sus nu-i loc de carne, Şi nici pământ s-o întreţină; E-o lume sigur fărără arme, E spiritul ce va să vină. Şi nici păcate nu-s acolo Lipseşte o materie primă Păcatul e ascuns dincolo, Pe tera cea plină de tină. Pe ea cresc trupuri ce se-ntorc într-însa, Şi ciclul cărnii se to re-nnoieşte; Şi-oricât ar fi viaţa de-ntinsă, Un spirit nu se sinchiseşte. Nicicând el nu se mai re-ntoarce, Pluteşte-n marea nefiinţă, Şi-n trupul nou care se naşte, Un nou spirit ia fiinţă... 6 ianuarie ’89

243

Lumea-i între – şi + infinit. Cum ai putea să te apropii de unul din capete? Nu vreau... Nu vreau să fac filozofie, Nici să despic firul în patru; Nu vreau să fac demagogie, Făcând din viaţa mea un teatru. Eu vreau doar să-nţeleg trecutul, Spre a pătrunde viitorul; Prezentul singur mi-e avutul, Da-i prea sărac pentru-a lua zborul. Da, zborul înspre-a lumii taină De-a fost făcută? autorul! De ce se-mbracă într-o haină Ce-ascunde lumii, Creatorul? Mai mult, aş spune,-mbracă-o mască, Ce ca-ntr-un bal mascat L-ascunde; ’Nvitaţi-L caută şi cască, Nemaiştiind să-L ia, de unde.

244

Se spune: lumea-i infinită, Fără-nceput, fără-ncetare, Şi-oricât un om pe Zeu ’L imită, Se pierde doar în căutare. Dar, totuşi, chiar şi nesfârşită, Ea tot din părţi este făcută; Dar care-i partea cea finită, În biblii e mai mult tăcută. Cea pământeană, partea primă, Din moşi strămoşi transmisă nouă Iar moartea-n fapt e o parâmă Ce leagă omul de-amândouă. Trupul rămâne să hrănească Pământul, parte din părţi două Acei ce mor fac să sporească, A sufletelor lume nouă. Acolo-i partea infinită Un suflet nu se mai întoarce! Nu-i rost de-o trecere pripită, E doar un vis ce omu-l toarce.

245

Cuprins de vraja pământească, Fiinţa-i sclav al bucuriei, De a lungi viaţa lumească, Scrutând din drumul veşniciei. Dar pare că nu pot pătrunde, Ce-a fost ’nainte de ce este, Iar viitorul se ascunde Mai hâtru ca într-o poveste. Şi-atunci, strivit de-a lumii taine, Mă-ntreb: În fond, ce-ar fi mai bine? Să fac ce-au mai făcut şi alţii? Să scriu în versuri despre mine? Eu nu-s nici alfa, nici omega, Nici începutul, nici sfârşitul Oi fi la mijloc pe poteca, Ce se numeşte infinitul. Că-s mai la stânga, mai la dreapta, Nu are nici o importanţă Pe o abscisă infinită, Să pui un zero-i cutezanţă!... 6 ianuarie ’89

246

Da, totul se pierde!... Da, totul se pierde în viaţă Chiar tu, parcă, asta mi-ai spus Şi moartea e azi înţeleasă, Şi lacrimi, de-o vreme, s-au dus. Dar sunt uneori cicatrice Ce răni încă vii mai ascund Ca-n bancă-s stocate în suflet De ele eu nu mai răspund. Căci multe-s în timp adunate, Cu griji de avar strânse-n sac Le-am pus, ca la CEC, ban cu banul, Şi-acum nu mai am ce să fac. Sunt sclavul lor, sluga smerită, Le scot ca să-mi tulbure iar, Trecutul, fantomă ivită, Din intimul meu sanctuar.

247

Sunt perlele imaculate, Carate de pur diamant, Pierdute-n vâltorile vieţii, Adesea-ntr-un stil prea galant. Şi-atunci, mă întreb, de se pierde, Cum spui, tu, în viaţă mai tot? În suflet ascunsă-i oglinda Ce-mi scoate o limbă de-un cot. Şi-oricât eu aş vrea să se spargă, M-atrage cu-n farmec vrăjit În ea se perindă trecutul, Ce-n suflet l-am agonisit... 12 ianuarie ’89

248

Ascult... Ascult Patetica şi-a Lunii Mă las vrăjit de al lor har De ce-a fost trist Titanul lumii, Când El era al ei zidar. Clădea cetăţi fără s-audă Pictaţi, de vreţi, cu ochi-nchişi!? Puteţi pricepe-această trudă, Voi ce aveţi ochii deschişi? Ascult sonatele iubirii Le-ascult şi parcă mă-nfior Ce-i scris, în fond, în legea firii? De-auzul lui mi-e tare dor. Aş vrea s-aud pentru-a-nţelege, Ce-nseamnă creierul din om Cum a putut să le dezlege? Sau n-a fost decât...Supraom?! Căci ce-a putut s-l zeifice De nu chiar spiritu-I ales? Avea ceva în El, se zice, Ceva ce nu-ntâlneşti prea des... 22 ianuarie ’89

249

Lumini şi umbre... Lumini şi umbre-a presărat Drumul multiplelor etape Un dor nespus de libertate, De mic copil m-a obsedat. La vârsta micilor trăsnăi, Cu câini legaţi, pisici speriate, Cu porumbei cu-aripi tăiate, Eu stam departe de cei ’răi’. Am plâns văzând un cal murind Un nărăvaş, ucis la rece De unul tremurând cât zece, Un om, de furie mugind. Adolescent, bine crescut, Timid, calificat în toate, Simţeam că-n viaţă nu se poate, Să fie totul prea plăcut. De toate-n viaţă încercând, Am învăţat din cele toate M-am tot ferit de ’nu se poate’, Lumini şi-n noapte căutând.

250

Iubirea cînd m-a încercat, Am stat cu braţele deschise, Şi-am împletit atâtea vise, Cât n-a-ndrăznit un împărat. Şi când o umbră-a pogorât, I-am dat până şi ei dreptate, Căci umbre-s de lumină date, Ce ne urmează hotărât. Şi-ncet, eu, tânăr înţelept, Trecut de prima parte-a vieţii, Spălat de roua dimineţii, Al nimănui devin adept. Ateu, pe scurt, mai mult furat, De visul meu de libertate, Lui Buda-ncep să-i dau dreptate, De Nietzsche-ncep să fiu legat. Lumina caut s-o-nţeleg Dându-i o altă strălucire În viaţă sunt pentru iubire, De teama morţii mă dezleg.

251

Şi totuşi tremur câteodat’, Căci nu mai cred în regăsire, Şi teama care ne e-n fire, Proporţii ia de neiertat. Căci nu de moarte eu mă tem, Ci de a ei mare orbire Doar ea lucrează în neştire Şi pe cei dragi pune un semn. Şi anii trec, cum e normal, Cu nopţi umbrind lumina zilei, Cu stele-nscrise-n umbra filei Ce-o scriu trăgând spre un final. Lumini şi umbre-au presărat A’ mele clipe trecătoare, Şi chiar de uneori mă doare, Din toate ştiu c-am învăţat... 25 februarie ’89

252

Iubito, nu,... Iubito, nu, nu te-am uitat, Memoria mi-e încă bună, Şi chiar şi dac-am încercat, Tu vii în nopţile cu lună. În ochii mei priveşti sfios, Eu retrăiesc cea amintire, Răsună-n mine-un glas duios, Ce-nşiră vorbe de iubire. Şi o pornesc, aşa, deodat’, Să cat alei întunecate, Şi-aştept cu capul aplecat, Să salţi spre buzele-mi uscate. Şi uit că ceasul prea grăbit Dă semne fără îndurare, Mă plimb prin basmul cel vrăjit, Şi, te reţin cu disperare. 26 februarie ’89

253

Azi lumea... Azi lumea este împărţită Unii bigoţi, alţii atei Se-ncaieră un plus cu-n minus: Nu nasc şi nu omoară zei. Bigoţii speră-n mântuire Deci e normal că ei greşesc! Ateii cred că-i o minciună Şi de nimic nu se feresc. Şi-unii şi-alţii tremură de moarte Când făr’ să vrea la moarte se gândesc Şi-aşa din lupta unui plus cu-n minus, ’N acelaşi zero ei se regăsesc. Căci ce-i mai mult decât un zero În tot ce ei susţin sau când combat? Chiar dacă sună a filozofie, Şi-unii şi-alţii de la crez se-abat. Căci nu-s pe lume încă argumente Ca unii pe-alţii să îi facă mat Se bat orbeşte excluzând remiza Şi nu-nţeleg c-acelaşi lucru-i pat! 3 martie ’89

254

Bronz, de Nicolae Kruch... Mulţi spun... Mulţi spun că n-a murit Nichita, Că ce-a lăsat va dăinui mereu Citindu-i versul, eu încerc ispita S-o cred, chiar dacă-mi vine foarte greu. De-a fost cum îl arată bronzul Este de-ajuns, să fii azi de acord Îl simţi trăind cum n-a trăit un altul, Prin ce a scris căzut-a un record. Nu, ştiu că a murit Nichita, Că ce a scris va dăinui mereu Plecând şi-a-ndoliat iubita: Azi poezia-l plânge-n felul său... 1 aprilie ’89

255

Nu bătrâneţea mea... Nu bătrâneţea-mi mă-nspăimântă, Nici chipu-mi smochinit de timp; Cu totul altceva azi mă frământă: E chipu-ţi drag, mai ieri purtând un nimb. Îl am nealterat în suflet Şi pe nimic nu pot să-l schimb; Azi când îl văd, cu greu reţin un scâncet, Şi făr’ să vreau, mă-ntorc mereu în timp. Îl văd cum strălucea-n neştire, Lumină caldă risipind; Eu mă-mbăiam în valul de iubire, La ce va fi, nu m-am surprins gândind. Azi plâng tot ce-a plecat cu timpul Mi-e dor de ochii şi de gura ta; Cu pleoapele lăsate zăresc nimbul, Ce lumina şi-n noapte viaţa mea... 10 aprilie ’89

256

Surpriza, factor de risc! Partida de şah Când eşti gata să deschizi, Ai un plan infailibil Pe-adversar vrei să-l ucizi, Cu priviri de om teribil. La răspunsu-i ortodox Tu îi replici teoretic El, comite-un paradox Gândul lui e-ascuns ermetic. Te opreşti surprins şi-aştepţi, Şi faci zeci de presupuneri Pierzi minute, nu pricepi, Ceasul ţăcăne, tu, numeri. Totul pare nefondat Dar ţi-e teamă de-ascunzişuri Şi mascând un lung oftat, Tot cobori pe povârnişuri. Muţi apoi precipitat Şi-l priveşti cu nerăbdare El, răspunde automat, Tu, n-ai pic de răsuflare.

257

Ce-o fi-n capul lui ascuns? De ce-i sigur pe mişcare? Planul lui de nepătruns Ţi se pare o sfidare. Alte clipe trec fugind, Tragi cu ochiul la cadrane Muţi, un gând temut urzind, Căci mutările-s profane. ................................................... Noaptea cauţi liniştit Să verifici a lui cale Când constaţi cât a greşit, Te apuc-o lungă jale... 20 aprilie ’89

258

Dorul mării... Dorul mării tot mă-mpinge S-o iau iar din loc Ştiu că nimeni nu va stinge Sufletu-mi de foc. E un har sau e o boală Să fii tot hoinar? Cam nimic nu-i ca la şcoală De-asta n-am habar. Voi pleca ca-ntodeauna Marea s-o privesc De ce cedeţi, mi-e totuna, Marea o iubesc. Apa ei e alinarea, Zarea e un ţel! Cerul ce sărută marea Mă-mbie la fel. Nu îmi cereţi explicaţii, Marea e un dor! Doru-i plin de complicaţii E-un hoinar fior!... 11 iunie ’89

259

Povara lui Eminescu... Cea mai frumoasă... Cea mai frumoasă dintre stele, Luceşti ca aurul pe cer, Stăpâna gândurilor mele, Tu, Venus, plină de mister. Mi-atragi privirea-n orice seară, În van încerc să te-ocolesc, Sub clarul nopţilor de vară, Fără să vreau eu îţi vorbesc. Şi-ţi spun, aşa, pe negândite, Că eşti Crăiasa din poveşti, Şi tot aşa, dar pe şoptite, Aştern dorinţele-mi lumeşti. Tu, te aprinzi de-o strălucire, Ce-o au doar ochii pe pământ Fantasticul cuvânt iubire, Îţi sună ca un legământ. Te legi de el şi o speranţă Se cuibăreşte ca un vis, Şi te agăţi cu cutezanţă De pământescul paradis.

260

Şi vrei să fii doar o femeie, Să dai eternul pe-un sărut, Şi-ai vrea ca nimeni să nu steie, În calea visului ţesut. Deodată însă nori se-adună Mânia Tatălui Ceresc Şi fulgeră, şi plouă, tună, ’Mpotriva tot ce-i pământesc. Iar eu descumpănit te caut Şi-ncerc din nou să te găsesc; Dar Tatăl tău este precaut, Zadarnic vreau eu să răzbesc. Nu-i chip să lupţi cu-a Lui putere, Nu-i chip să-ndupleci ce-i ceresc, Căci totul e dup-a Sa vrere Şi-n tot ce-ncerc mă amăgesc. Când după multe nopţi, în fine, Te văd sclipind ca altădat’, Eu nu mai ştiu ce-i rău, ce-i bine, Şi stau cu gândul răsfirat.

261

Încerc să uit a ta privire, Să fiu şi eu un raţional Dar se revoltă a mea fire Şi redevin sentimental. Şi vreau să-nving a Lui putere Şi să te smulg din infinit Să fii a mea dup-a mea vrere, Să ai o viaţă, şi-un sfârşit. Să guşti plăcerea ce-ţi oferă O clipă de amor lumesc, Chiar dacă Cel de Sus mai speră, C-ai să rămâi un corp ceresc. Şi-ncep să cred ’n-a mea putere, Şi-ncerc să te hipnotizez Căci visul meu e-ntr-a mea vrere, Şi pot orice să realizez. Şi vom petrece-o viaţă scurtă Pe-acest tărâm zis pământesc, Cu clipe lungi cât infinitul Sub bolta Tatălui Ceresc.

262

Şi când ne va sosi sorocul Să părăsim ăst paradis Vom trece-n infinit cu totul Luând cu noi şi-al nostru vis. Acolo totul se confundă În haos suflete plutesc Vom fi cumva, cum e o undă, Sclavă a golului ceresc. Vei pierde numai strălucirea, Vei exista la nesfârşit, Şi vei păstra în veci iubirea, Comoara timpului finit... 30 iunie’89

263

Spune-mi... Spune-mi ceva duios, De fapt, spune-mi ce vrei! Un drum anevoios Mă cheamă la ai mei. Spune-mi că vei păstra Nu-mi spune ce gândeşti! O urmă voi lăsa, Chiar dacă n-o doreşti. Spune-mi că m-ai iubit Nu trebuie să minţi! Un scâncet nedorit Îmi scapă prinre dinţi. Spune-mi că n-ai să plângi Senini vreau ochii tăi! Tu pumnii să îi strângi Să scapere scântei. Spune-mi că vei pleca Pe Dunăre-n aval Şi vei împrăştia Cenuşa mea pe-un val... 27 iulie ’89

264

Apropo de migrene... Tună şi fulgeră... Tună şi fulgeră Fulgeră şi tună Ca-n noaptea valpurgă Toţi dracii se-adună. Şi-n capu-mi fac scena Şi-acolo-i strâmtoare Infernu-i în mine Şi capul mă doare. Fac cruce cu limba Spre draci mi-ndrept gândul Imuni sunt ca stepa Ce-o bântuie vântul. Mai mult, încing focul Ce sufletu-mi arde Mă-ntreb: care Demon E şefu-ăstor hoarde?

265

Ştiam că o cruce Nu-i lucru de şagă! Se pare că nimeni În seamă n-o bagă. De-a dracilor horă Îmi vâjâie capul În faţa credinţei Eu merg precum racul... 4 august ’89

266

Ai venit... Ai venit iar lângă mine Eşti din nou în preajma mea Eu, stăteam cu ceaşca asta Ia şi soarbe o cafea! Gura ta s-o pui pe urma Ce-a lăsat-o gura mea Soarbe-ncet trecutul nostru De pe ceaşca de cafea. Eu ţi-oi urmări privirea Ca să ştiu de-ai regăsit Gustul buzelor ce-n noapte Sărutau la nesfârşit. Dacă da, atunci privirea-mi Te va mângâia ca ieri Te vei aciua la pieptu-mi Primind tot, fără să ceri. Dacă nu, voi spune-o glumă Voi vorbi de ce n-a fost Va fi semnul resemnării A ceva fără de rost... 4 august ’89

267

Nu vreau!... Nu vreau să fiu ridicol Nu vreau să plâng că mor Nu ştiu ce mă aşteaptă Dar ştiu că-mi este dor. Mi-e dor de înc-o viaţă Leită cu ce-a fost Să retrăiesc trecutul Să aflu al meu rost. În cea care se duse O clipă nu am stat Împins de a mea fire Prea mult eu am visat. Ori, visul te împinge N-ai pace să te-opreşti Şi gândul rostuirii Mereu îl ocoleşti... 4 august ’89

268

Sonet 1 Iubirea-i sentiment ce naşte ura Căci geamăn o-nsoţeşte gelozia Şi-oricât de mare este bucuria Tristeţea o întrece în măsură. Nu-acelaşi lucru pot să spun de ură Nicicând ea nu va naşte o iubire Chiar dacă binele-i sădit în fire Răul striveşte orice clipă pură. De ce-i aşa orânduită lumea Şi de ce ura n-ar stârni iubirea?! Cu cât mai logică ar fi zidirea Şi mai puţin haotic începutul Ce-ascunde-n el tot neştiutul Acelui ce-a creat, stârnind uimirea!... 8 august ’89

269

Sonet 2 Trăiesc doar pentru că nu ştiu ce-i moartea Nici viaţa eu nu cred c-am înţeles-o O-accept doar pentru că nu am ales-o Nici timp nu am avut să înţeleg ce-i noaptea. Căci viţa mea ca şi a tuturora De mine n-a depins nici pentru-o clipă A fost capriciul Lui? a fost risipă? Nicicând n-a-ncununat-o aurora. În fapt, nici că s-ar fi putut altfel Nu se putea ca El să-mi ceară voia Când eu, pe drept, reprezentam nimicul. Doar ştiu, din zero m-a-ntrupat Unicul Simţind în clipa ceea doar nevoia De-a-nfăptui al nefiinţei ţel... 9 august ’89

270

Sonet 3 Viaţa şi moartea, ca ziua şi noapte Sunt gemene care nu se deosebesc Se-alergă întruna şi nu îşi vorbesc Viaţa şi moartea, ca ziua şi noaptea. De-s gemene, oare or fi şi la fel? Ca ziua şi noaptea avea-or o stea Un sor şi o lună, lumină să dea? De este cum zic eu, or fi chiar la fel! Şi-atunca-n sonet mă întreb eu prin vers De ce-mi este teamă de moarte mai mult? Şi-n noapte-i lumină cu luna pe cer. De nu ar fi soare, ar fi ziua zi? Şi ziua, atuncea, iubit-ar mai fi Când noapte-ar cuprinde întreg univers?.. 9 august ’89

271

Sonet 4 Sonetul este-o poezie Doar când trimite-un gând ascuns Şi-oricât ar fi de nepătruns El totuşi trebuie să fie. Sonetul trebuie să sune În suflet, chiar de-i ne-nţeles Cu cât îl vei citi mai des Mai mult va trebui a spune. Căci ce ar fi un simplu vers Lipsit de suflet, de simţire De nu, castel din cărţi făcut Cu-ndemânare de oricine. Da, simplu vers, uşor clădit Ce-l poate scrie fiştecine... 9 august ’89

272

Tocata şi fuga în re minor... Tot ce-n Egmontul lui Ludwig Simt când sufletul îmi plânge, Bach prefigurând l-aşează Scriind fuga cu-al său sânge. Nu găsesc asemănare Mai măreaţă, mai profundă Doi Titani fără de seamăn, Peste-un secol se confundă. Azi nu mai contează timpul: L-au învins tronând alături Bach şi Beethoven, totuna Poţi s-asculţi făr’ să te saturi. Plâng, tocata când răsună, Plâng pe Egmont ascultându-l Câtă dramă-aveau în suflet Chinul sacru transmiţându-l!... 13 noiembrie ’89

273

Hai cu mine... Hai cu mine-n lumea largă S-o pornim pe-un drum de ape Dunărea să verse-n mare Al meu dor ascuns sub pleoape. Hai, priveşte-mă o clipă Să cat dorul meu şi-n tine Vreau să ştiu că-n depărtare Vei fi numai pentru mine. Barca mică cât o nucă Trecând munţi şi văi de ape Să ne-arate, să ne-ascundă De privirile-nsetate. Vom parcurge mări şi-oceane Ne vom şi opri pe maluri Vom întinde chiar şi cortul Cu-ale noastre idealuri. Totul va fi-un vis aevea Visul cel pierdut în anii Ce-au brăzdat cu riduri dorul Anii lungilor strădanii... 16 noiembrie ’89

274

Cine dracu?!... Cine dracu te-a pus Să dai ceasu-napoi? Nu-nţelegi c-a apus Tot ce-a fost între noi?! Răscolind amintiri Unde vrei să ajungi? Ele-ascund amăgiri Ce nu poţi să le-alungi! Vremea curge-ntr-un sens Precum apa din deal Înţelege,-i nonsens Să împingi sus un val. Chiar de urcă el sus Se prăvale-napoi Cine dracu te-a pus Să dai ceasu-napoi?!... 2 decembrie ’89

275

Fugară amintire... Fugară amintire, lumina unui fulger, Mi te-a adus în faţă, o clipă doar, şi-atât; S-a-ntunecat iar cerul şi chipul tău de înger, A dispărut în noaptea ce iar mi te-a răpit. În fapt, nu putea ţine mai mult decât o clipă O clipă-a fost şi-atuncea când tu ai strălucit Fugara amintire ştia c-ar fi risipă Să luminezi trecutul, când totul s-a sfârşit... 4 decembrie ’89

276

Apropo de pensionare... Scrie!... Scrie tot ce te doare Umpleţi timpul rănit Ieri strigai: de ce fuge? Azi aşteaptă smerit. Alerga-n nebunie N-apucai să-l opreşti Te-ntrebai: de ce fuge? Astăzi doar îl priveşti. Scrie tot ce scăpat-a Căci mereu ţi-a lipsit Timpul nu mai aleargă Timpul zace rănit.

277

Scrie ce-a fost iubire Scrie ce a fost mit Scrie ce-a fost durere Timpu-aşteaptă uimit. Tot te-ai plâns că tot fuge Ai acum cât ai vrut Nu-l trăda, scrie, scrie! Până nu l-ai pierdut... 4 decembrie ’89

278

Cuprins 1.- Tamanraset --------------------------------------------1 2.- Visul iubirii -------------------------------------------4 3.- Esta lingua --------------------------------------------5 4.- Vizitiul ------------------------------------------------7 5.- Testamentul -------------------------------------------9 6.- I love you so!... --------------------------------------11 7.- Sonet pentru o păpuşă ------------------------------12 8.- Apăsare -----------------------------------------------13 9.- Paradox -----------------------------------------------14 10. – Cântec de leagăn -----------------------------------15 11.- Parcă azi a fost ieri... -------------------------------17 12.- E noapte... --------------------------------------------18 13.- Grăbeşte-te să vii!... --------------------------------19 14.- Dorinţă -----------------------------------------------20 15.- Singurătate... -----------------------------------------21 16.- Constatare --------------------------------------------22 17.- Vârsta copiilor ---------------------------------------23 18.- Crabii ăştia... ----------------------------------------24 19.- Paparuda ---------------------------------------------26 20.- Dialog ------------------------------------------------27 21.- Eu nu mai cred în lacrimi... ------------------------29 22.- Ca Micul prinţ... -------------------------------------30 23.- Apus de soare pe-o covertă ------------------------31 24.- Nu spune, nu!... -------------------------------------33 25.- Iubire de-o clipă -------------------------------------34 26.- Iubirea cea dintâi ------------------------------------36

279

27.- Mi-e silă... -------------------------------------------37 28.- Spuneai că... -----------------------------------------39 29.- Flori în glastră ---------------------------------------40 30.- La tine, Doamnă... ----------------------------------42 31.- Despre nimic ----------------------------------------43 32.- Puterea vorbelor -------------------------------------44 33.- Ploaia -------------------------------------------------45 34.- După ploaie ------------------------------------------46 35.- Nimicnicie -------------------------------------------47 36.- De ce-ai plecat? -------------------------------------48 37.- Clopotele ---------------------------------------------50 38.- Septembrie -------------------------------------------51 39.- Ploaie de toamnă ------------------------------------52 40.- Chemarea --------------------------------------------54 41.- Opriţi-vă oameni! -----------------------------------55 42.- Revine tristeţea --------------------------------------57 43.- Dragoste şi raţiune ----------------------------------59 44.- M-ai întrebat... --------------------------------------62 45.- Revolta lui Romeo ----------------------------------63 46.- Patria mea --------------------------------------------65 47.- La centenar ------------------------------------------67 48.- Veniţi!... ----------------------------------------------68 49.- Scoici -------------------------------------------------69 50.- Dor de ducă ------------------------------------------71 51.- Într-o lume de furnici -------------------------------72 52.- O nouă valenţă --------------------------------------74 53.- Iarna --------------------------------------------------76 54.- Tristeţea de azi... ------------------------------------78

280

55.- Steaua mea... ----------------------------------------79 56.- Decembrie -------------------------------------------80 57.- Iubirea ------------------------------------------------81 58.- Copila şi soarele... ----------------------------------82 59.- Muza şi bardul... ------------------------------------84 60.- Contopire --------------------------------------------86 61.- ’Decembre’... ----------------------------------------87 62.- N-ai vrea?... ------------------------------------------88 63.- Mă-ntorc... -------------------------------------------89 64.- Întrebări de decembrie... ---------------------------90 65.- Floare de colţ ----------------------------------------91 66.- Sonet despre...mine ---------------------------------92 67.- Clepsidra ---------------------------------------------93 68.- Umbre ------------------------------------------------94 69.- Şi n-a mai fost chip... -------------------------------95 70.- Coboară!... -------------------------------------------97 71.- Renaşterea... -----------------------------------------98 72.- Primăvara --------------------------------------------99 73.- Tu ştii?... --------------------------------------------100 74.- Privesc înapoi... ------------------------------------101 75.- Un început... ---------------------------------------102 76.- Despărţirea -----------------------------------------103 77.- Primăvara -------------------------------------------104 78.- Copacul ---------------------------------------------105 79.- E noapte... ------------------------------------------106 80.- Orice om... -----------------------------------------107 81.- Un om... --------------------------------------------108 82.- Un suflet... -----------------------------------------110

281

83.- E inutil... --------------------------------------------111 84.- Azi m-am simţit... ---------------------------------112 85.- Răspuns la scrisoare ------------------------------113 86.- Eu cred... -------------------------------------------114 87.- Era târziu... -----------------------------------------115 88.- Plus şi minus... -------------------------------------117 89.- Intuiţie ----------------------------------------------118 90.- Ploaie de mai ---------------------------------------119 91.- Dar dacă?... -----------------------------------------120 92.- Sunt singur... ---------------------------------------121 93.- Durerea ignoranţei --------------------------------122 94.- Iliuţă -------------------------------------------------123 95.- Ceaşcă... --------------------------------------------125 96.- De ce încerci?!... -----------------------------------126 97.- Dacă... -----------------------------------------------127 98.- Somnul ----------------------------------------------128 99.- Am visat... ------------------------------------------129 100.- Definiţii ---------------------------------------------131 101.- Toamna... -------------------------------------------132 102.- Aşteptarea ------------------------------------------133 103.- Aş vrea... -------------------------------------------134 104.- Ce-ar fi dacă?!... -----------------------------------135 105.- De câte ori... ---------------------------------------137 106.- E noapte... ------------------------------------------138 107.- E ceasul târziu... -----------------------------------140 108.- Pasiuni se nasc... ----------------------------------142 109.- Concert de Bach -----------------------------------143 110.- Se tulbură... ----------------------------------------144

282

111.- În liniştea... -----------------------------------------145 112.- Ultima noapte de dragoste -----------------------146 113.- Prima noapte de război ---------------------------147 114.- Suflete îndoliate -----------------------------------148 115.- Cine poate?!... -------------------------------------150 116.- Chiar dacă... ----------------------------------------151 117.- Din Serghei Esenin -------------------------------152 118.- Despărţire ------------------------------------------153 119.- Lebăda ----------------------------------------------155 120.- Când vei spune... ----------------------------------157 121.- Lacul ------------------------------------------------159 122.- Să-ţi deapăn o poveste... -------------------------161 123.- Melancolie -----------------------------------------164 124.- Chemarea mării ------------------------------------165 125.- Din lumea... ----------------------------------------166 126.- Nu pleca!... -----------------------------------------167 127.- Pierdute-n neştire... -------------------------------168 128.- De dragul tău... ------------------------------------169 129.- Eşti... ------------------------------------------------170 130.- Pretext de toamnă ---------------------------------171 131.- Rămas-am singur... -------------------------------172 132.- Era-ntr-o iarnă... -----------------------------------174 133.- Să vină gerul! --------------------------------------175 134.- M-au luat... -----------------------------------------176 135.- Nu-i munte... ---------------------------------------180 136.- Mi-e dor... ------------------------------------------182 137.- Să ştii... ---------------------------------------------184 138.- Şirul vieţii... ----------------------------------------185

283

139.- Te du!... ---------------------------------------------186 140.- Cenuşiu şi umed... ---------------------------------187 141.- Zboară gândule... ----------------------------------188 142.- Linişte aparentă... ---------------------------------190 143.- De-o fi să pierd... ----------------------------------191 144. Din nou... --------------------------------------------192 145.- De vrei... --------------------------------------------193 146.- Nu poţi... -------------------------------------------196 147.- Vor fi?... --------------------------------------------197 148.- Dulce iubire,... -------------------------------------198 149.- Cei ce nu ştiţi... ------------------------------------199 150.- E soare... --------------------------------------------201 151.- Nu te-atinge!... -------------------------------------202 152.- Ai stins... -------------------------------------------204 153.- Tu, vei pleca... -------------------------------------205 154.- Extaz în agonie... ----------------------------------207 155.- Ce mult!... ------------------------------------------208 156. Se-apropie... -----------------------------------------209 157.- Dezvaţă-mă... --------------------------------------211 158.- Aş vrea... -------------------------------------------212 159.- Adevărata singurătate... --------------------------215 160.- Să treci... -------------------------------------------217 161.- Umblând prin noroaie... --------------------------218 162.- Umbre ----------------------------------------------219 163.- Pleacă cocorii --------------------------------------220 164.- Mangalie,... ----------------------------------------221 165.- Din ce-a fost... -------------------------------------222 166.- A căzut... -------------------------------------------223

284

167.- Plouă ------------------------------------------------224 168.- A fost cândva... ------------------------------------225 169.- Îţi aminteşti?... -------------------------------------227 170.- Septembrie -----------------------------------------229 171.- Cum stau... -----------------------------------------230 172.- Esenin -----------------------------------------------231 173.- Nu har divin... -------------------------------------232 174.- Poet... -----------------------------------------------234 175.- Pe bolta... -------------------------------------------235 176.- Când e loc... ----------------------------------------237 177.- Visez... ----------------------------------------------239 178.- Ce-ar mai putea fi oare?... ------------------------240 179.- Nu vreau... -----------------------------------------242 180.- Da, totul se pierde!... -----------------------------245 181.- Ascult... --------------------------------------------247 182.- Lumini şi umbre... --------------------------------248 183.- Iubito, nu,... ----------------------------------------251 184.- Azi lumea... ----------------------------------------252 185.- Mulţi spun... ---------------------------------------253 186.- Nu bătrâneţea mea... ------------------------------254 187.- Partida de şah --------------------------------------255 188.- Dorul mării... --------------------------------------257 189.- Cea mai frumoasă... ------------------------------258 190.- Spune-mi... ----------------------------------------262 191.- Tună şi fulgeră... ----------------------------------263 192.- Ai venit... -------------------------------------------265 193.- Nu vreau!... ----------------------------------------266 194.- Sonet 1 ----------------------------------------------267

285

195.- Sonet 2 ----------------------------------------------268 196.- Sonet 3 ----------------------------------------------269 197.- Sonet 4 ----------------------------------------------270 198.- Tocata şi fuga în re minor... ---------------------271 199.- Hai cu mine... --------------------------------------272 200.- Cine dracu?!... -------------------------------------273 201.- Fugară amintire... ---------------------------------274 202.- Scrie!... ---------------------------------------------275

286

287