între Rege și Fanatici

Între rege și fanatici În septembrie 2009, își va deschide porțile King Abdullah University of Science and Technology – o instituție de cercetare concepută în stil occidental, care poate schimba fața Arabiei Saudite și a lumii musulmane. Localizată pe coasta de vest a regatului saudit, chiar pe țărmul Mării Roșii, noua universitate s-a născut din viziunea regelui Abdullah bin Abdul Aziz Al Saud, un suveran reformator, care încearcă să acopere prăpastia dintre țara sa – încremenită în mentalități și relații tribale – și lumea modernă. Gândită ca un instrument al modernizării societății saudite, King Abdullah University of Science and Technology1 – KAUST – poate avea un impact real asupra țării și lumii arabe sau poate deveni încă o enclavă dominată de străini, asemenea coloniilor de muncitori din industria petrolieră. Ca dovadă că regele dorește să scoată țara de sub controlul clerului fundamentalist, el a încredințat sarcina construirii campusului, a întocmirii curriculum-ului și atragerii savanților și studenților străini Companiei Aramco – gigantul petrolier saudit, al cărui imens succes se datorează tocmai libertății de care se bucură față de restul societății saudite. Modelul Aramco. Încă de la înființarea ei în 1933, de către compania americană Standard Oil (astăzi, Chevron), și chiar după preluarea ei în întregime de către regatul saudit, în 1980, Aramco2 a fost concepută asemenea unei oaze de libertate în deșertul fundamentalist al societății saudite. Ceea ce i-a asigurat această libertate a fost succesul pe care l-a înregistrat de-a lungul timpului. Este suficient să amintim aici faptul că, în prezent, Aramco este cea mai mare și mai prosperă companie petrolieră la nivel mondial (cu un venit net anual de 781 miliarde dolari) și deținătoarea celei mai mari producții și rezerve de petrol brut din lume (42 miliarde m3 petrol și peste 7 trilioane m3 gaze naturale). Însă, în timp ce succesul i-a asigurat libertatea, aceasta a constituit, la rândul său, garanția succesului, deoarece Aramco este un fel de stat în stat, funcționând după propriile legi și bucurându-se de o admirabilă independență în comparație cu restul societății saudite, dominată de clerul fundamantalist wahhabit.3 Dacă luăm în considerare faptul că vorbim despre o societate patriarhală, în care nici nu se vorbește despre evoluție sau despre faptul că omul a ajuns pe lună, diferențele dintre Aramco și restul Arabiei Saudite sunt enorme. Corporația, care împlinește anul acesta 75 de ani de existență, are propriul sistem media, propriul serviciu de informații, forță de securitate proprie, un procent de 15% lucrători străini (majoritatea aflați în posturi de conducere) și o atmosferă de lucru destinsă, în care femeile, inclusiv saudite (aproximativ 1000), se simt libere să lucreze laolaltă cu bărbații și chiar să dețină poziții de răspundere în cadrul companiei. Spre deosebire de corupția, nepotismul sau birocrația care se întâlnesc în restul Arabiei Saudite, Aramco își menține standardele occidentale de profesionalism și meritocrație, care îi asigură o eficiență managerială impresionantă.

1

Universitatea de Știință și Tehnologie a Regelui Abdullah.

2

Arabian American Oil Company (Compania Petrolieră Arabo-Americană).

3

Wahhabism – curent reformist radical în cadrul Islamului, declanșat în secolul al XVIII-lea de Muhammad ibn Abd-al-Wahhab, învățat musulman, originar din Arabia Saudită, care susținea întoarcerea la practicile primelor trei generații ale istoriei musulmane.

„Găina cu ouă de aur”. Cu toate acestea, Aramco rămâne o enclavă occidentală, fără un impact major asupra restului societății saudite. Administratorii săi recunosc faptul că prețul plătit în schimbul independenței fără precedent de care se bucură este limitarea activităților la Provincia Estică și în interiorul campusurilor sale. În cadrul acestui acord tacit, se subînțelege că orice activitate exterioară regiunii este redusă strict la proiectele legate de exploatarea și valorificarea zăcămintelor de petrol. Dar KAUST este o investiție de altă natura decât petrolieră, în afara granițelor Provinciei Estice. Aceasta presupune un grad înalt de risc pe care și l-a asumat regele, deoarece este știut faptul că, prin activitatea poliției religioase, extremiștii wahhabiți au „grijă” să țină populația departe de influența „corupătoare” a lumii moderne. Pentru a preveni pătrunderea unor „idei străine și nedorite” în societatea saudită, aceștia apelează la măsuri radicale cum ar fi cenzurarea intrenetului, interzicerea antenelor conectate la satelit și chiar refuzul vizelor turistice pentru occidentali. Zelul fanatic ce caracterizează efortul lor de a „saudiza” complet țara și instituțiile ei atinge uneori culmile absurdului, intensificând criticile din partea organizațiilor internaționale. Până în prezent, însă, atât clerul, cât și poporul saudit au trecut cu vederea nota discordantă pe care o face compania Aramco în peisajul fundamentalist al țării, deoarece toți sunt conștienți de faptul că aceasta duce în spate întreaga economie (aproape 75% din veniturile guvernamentale) și că o eventuală tulburare a independenței acesteia ar putea fi echivalentă cu sacrificarea „găinii cu ouă de aur”. Un monarh luminat. Încă de la urcarea sa pe tron, în urmă cu trei ani, regele Abdullah a căutat să contrabalanseze efectele politicii pe care a dus-o predecesorul său, regele Fahd bin Abdul Aziz Al Saud, care lăsat

viața socială a țării la dispoziția clericilor wahhabiți. Conform unei vechi înțelegeri politice, suveranii au acordat mână liberă acestor extremiști, în schimbul susținerii legitimității Casei Regale Saudite. În mod paradoxal, deși imaginea internațională a țării este serios afectată de radicalismul promovat de aceștia, ei continuă să se bucure de o susținere importantă din partea restului familiei regale și a populației. Realizând starea deplorabilă în care se găsește țara sa, actualul suveran a început să miște încet curentul progresist, introducând reforme care să contrabalanseze doctrina radicală wahhabită, considerată de mulți responsabilă pentru alimentarea terorismului intern și internațional și pentru sufocarea inovației. Un prim pas către modernizarea economiei falimentare a țării a fost intrarea Arabiei Saudite în Organizația Mondială a Comerțului (OMC), ceea ce a forțat-o să-și deschidă piața în fața competiției internaționale și să elimine monopolul. În plan politic, suveranul saudit critică frecvent poliția religioasă, a cărei activitate este de-a dreptul inchizitorială și a impus prin lege independența justiției. În cadrul Dialogului Național – un forum public anual – regele invită o paletă largă de intelectuali, inclusiv disidenți și persoane întemnițate în trecut pentru criticile aduse Casei Saudite, dar clasa religioasă este riguros exclusă de la această manifestare. Utopie sau vis realizabil? Conștient de faptul că o transformare reală a societății islamice, în general, și a celei saudite, în special, nu este posibilă fără o schimbare de fond a mentalității tinerei generații, suveranul a pus bazele KAUST – o instituție de cercetare științifică, unde practicile tradiționale și poliția religioasă nu au ce căuta. Noua școală, ale cărei costuri se ridică la 10 miliarde dolari și pe care Abdullah a dotat-o cu un fond de încă 23 miliarde, este destinată să acționeze ca model al libertății de cercetare, gândire și discurs științific. În cuvântarea rostită la 25 octombrie 2007, cu ocazia inaugurării lucrărilor la noul campus universitar, Regele Abdullah și-a exprimat speranța că noua școală „va servi ca un pod între popoare și culturi” și că realizările acesteia vor fi „în beneficiul întregii omeniri”. Direcția reformatoare pe care o va urma noua instituție este clar exprimată de Ali al-Naimi, președintele Aramco și Ministru al Petrolului și Resurselor Minerale, care este convins că această universitate „va conduce la o transformare a societății”. Însă, acest lucru nu este deloc ușor. Dacă în societatea apuseană este cât se poate de firesc ca bărbații și femeile să învețe și să muncească împreună – aspect asupra căruia nimeni nu se gândește să ridice vreo obiecție –, pentru Arabia Saudită este echivalentul unei adevărate revoluții. Practicile segregaționiste tradiționale sunt impuse cu ostentație în cele mai mari universități, unde autoritățile islamice impun curriculum-ul, studenții și studentele intră în clase pe uși separate și participă la aceleași cursuri separați de glasvanduri opace. La cea mai mare universitate a țării – King Abdulaziz University (situată în Jedda, orașul cel mai „liberal” din regat) –, unde învață peste 40.000 de studenți, chiar și în cele mai avansate laboratoare de genetică femeile își păstrează fața complet acoperită, iar studentele se pot întâlni cu profesorii-coordonatori doar în „zone libere” (biblioteca, de exemplu), atent supravegheate. Însă, la noua școală patronată de Aramco, studenții de ambele sexe vor studia împreună, având profesoari de ambele genuri, în timp ce curriculum-ul va fi alcătuit de consultanți occidentali, fără amestecul autorităților religioase. Bugetul KAUST va fi administrat de un consiliu independent, având o componență internațională, iar în plan academic se va bucura de îndrumarea unor administratori ai Imperial College din Londra, U.S National Academy of Sciences, Cornell University din Statele Unite, precum și de un parteneriat cu Stanford University, Oxford University și California Institute of Technology.

O sabie cu două tăișuri. Folosind singura instituție liberă de influența clerului wahabit, regele Abdullah dorește să facă din Aramco un aliat cheie în lupta sa pentru transformarea țării, deoarece, succesul acestui proiect poate fi invocat de suveran ca motiv pentru alte proiecte reformatoare. Demersul său poate fi însă o sabie cu două tăișuri, implicarea Aramco în acest proiect putând duce la pierderea statutului privilegiat pe care îl deține în prezent sau chiar la ruina acesteia. Implicațiile, pentru Arabia Saudită și pentru restul lumii ar fi profunde, deoarece compania acoperă un sfert din producția de petrol a lumii. În ultimii ani, ea a fost supusă unui tir de critici din partea extremiștilor saudiți, dar și din partea unor persoane din interiorul ei. Un membru al Shurei,4 citat de revista Newsweek, subliniază faptul că „există un număr crescând de persoane la Aramco, care se simt ofensate de ceea ce se întâmplă acolo.” Nu este greu de intuit ce anume le ofensează pe aceste persoane. Concesiile, de altfel foarte limitate, de care se bucură angajații străini ai Aramco în privința consumului de alcool și carne de porc (prezentă în anumite magazine din Dhahran Hills) sau faptul că unele femei pot fi văzute făcând jogging în pantaloni scurți pe străzile orașului sunt suficient de iritante pentru autohtoni. Umbra unei glorii apuse. Regele a înțeles că progresul țării este imposibil fără măsuri reformatoare pe termen lung, care să transforme societatea saudită și că aceste reforme nu pot veni niciodată din sfera religioasă, preocupată doar să scoată imami be bandă rulantă. El chiar a încălcat anumite tabuuri, declarând că arabii au rămas primejdios de mult în urma lumii moderne în privința realizărilor intelectuale și că țara sa depinde prea mult de petrol, în loc să-și asigure prosperitatea prin inovație. Aici se poate constata un fapt interesant: în timpul Evului Mediu, multe inovații erau aduse în Europa din lumea arabă, unde s-a născut atât disciplina numită „inginerie”,5 cât și rafinamentul ingineresc. Arborele cotit, pompa de absorbție cu piston, morile de vânt și apă, optica, oglinda de sticlă, papucii, covoarele, cifrele „arabe” (de fapt, indiene), algebra sunt doar câteva dintre lucrurile cu care civilizația arabă îi uimea odinioară pe europeni. În prezent însă, în timp ce lumea apuseană a făcut salturi uriașe în ce privește civilizația, societatea arabă a rămas în mare parte încremenită într-o atmosferă anacronică, caracterizată de mentalități și relații tribale, tocmai din cauza obtuzității liderilor religioși. În zelul lor de a păstra nealterată credința și de a o propaga în toată lumea, aceștia au scăpat din vedere aspectul esențial al credinței – acela de a-l înălța pe om și, odată cu el, toată societatea umană. Acest fapt poate fi imputat nu numai Islamului, ci și Creștinismului, în cadrul căruia există, de asemenea, elemente care ar putea fi numite mai degrabă retrograde decât conservatoare, a căror influență de-a lungul istoriei mai mult a împiedicat progresul societății decât l-a stimulat. Rolul liderilor religioși nu trebuie să fie doar acela de apologeți ai dogmelor bisericești, ci și de reformatori ai societății în care trăiesc, să fie cei dintâi care să încurajeze cercetarea (în limitele eticii) și progresul acesteia. Dar când nivelul de dezvoltare al societății determină Biserica să se aducă la zi, pentru a ține pasul cu vremea, rolurile sunt inversate. În acest caz, este firesc ca religiei să i se atribuie mai degrabă un rol de frână în cale modernizării.

4

Cosiliul Consultativ, un echivalent saudit al Parlamentului, având 150 de membri numiți de rege, cu rol consultativ și legislativ. 5

„Părintele ingineriei moderne” este considerat Abu Al-Jazari, strălucit învățat și inventator musulman, care a trăit între 1136-1206.

Ultima mutare a Regelui. Există un precedent al situației în care se găsește acum compania Aramco. În anii 60, ea a fost mandatată să realizeze King Fahd University of Petroleum & Minerals – un proiect în stil occidental, care a sfârșit în scurtă vreme sub controlul Ministerului Educației wahhabit. Acesta a îndepărtat toate elementele sale progresiste, a concediat profesoarele și tot personalul străin (occidental) și a introdus cursuri religioase pentru toți studenții. Cunoscând acest fapt, oricine poate ridica întrebarea firească: Va reuși Aramco de data aceasta? Și, de asemenea, va avea noua universitate un impact transformator asupra societății saudite și în turbulentul Orient Mijlociu? Dacă da, putem visa că vom asista vreodată la democratizarea societății arabe și la acceptarea pluralismului religios în interiorul ei? Privind la realitățile sociale contrastante pe care le oferă extremiștii saudiți și moderna companie Aramco, Jamal Khasoggi, editor al ziarului Al Watan, citat de The New York Times, recunoaște: „Există două Arabii Saudite. Întrebarea este care Arabie Saudită se va impune.” În ceea ce-l privește, regele Abdullah cunoaște, probabil, mai bine ca oricine implicațiile demersului său. Punând cea mai prețioasă resursă a țării – compania Aramco – în linia întâi a acestei confruntări periculoase, el riscă enorm pentru a-și perpetua viziunea progresistă asupra viitorului țării. În vârstă de 83 de ani și fără un succesor liberal, regele face, probabil, ultima mutare. Viitorul, dacă ne va aparține, ne va spune dacă a fost câștigătoare.