Legile Duminicale

Legile duminicale sau economia versus religia Considerentele religioase care au stat la baza menținerii legilor duminicale în multe dintre statele americane pierd teren în fața pragmatismului determinat de recesiunea economică a SUA, prefigurând abrogarea acestora. Ca și o mare agitată în timpul furtunii, recesiunea economică din Statele Unite scoate la suprafață și readuce în dezbaterea publică chestiuni ce păreau acoperite de sedimentele conservatorismului religios american și ale inerției legislative ce caracterizează încă o bună parte din forurile de resort ale acestei țări. Pe fondul serioaselor probleme economice cu care se confruntă țara, politicieni, grupuri de afaceri și presa americană au readus în atenția opiniei publice necesitatea eliminării din legislația unor state federale a legilor duminicale – „relicve” ale unei epoci în care biserica și statul erau îngemănate atât de strâns încât erau imposibil de descâlcit. Aceștia susțin că, în contextul actual, asemenea legi nu doar că sunt anacronice, dar nu-și mai găsesc sensul. Diverse grupuri religioase aparținând dreptei creștine se opun însă inițiativelor legislative care urmăresc desființarea acestor legi și argumentează că, dimpotrivă, tocmai într-un asemenea timp este nevoie de menținerea lor. Deznodământul acestei dispute este interesant nu doar în ce privește implicațiile asupra economiei americane sau a influenței creștinismului conservator în politica aceastei țări, ci și datorită implicațiilor pe care le poate avea la nivel mondial, cunoscându-se faptul că astfel de legi sunt în vigoare în multe zone ale lumii, unde creștinismul și-a pus amprenta de-a lungul timpului. Alcoolul sau familia? Nevoia imperioasă de venituri la bugetul unor state federale, în care asemenea legi intrezic sau restricționează vânzările de alcool duminica, alimentează speranța multor americani că vremea eliminării așanumitelor „legile albastre”1 este aproape. Conștienți încă de pe vremea lui Al Capone de profitabilitatea comerțului cu alcool, autoritățile statale speră că forurile legislative din state precum Georgia, Conneticut, Texas, Alabama sau Minnesota vor ridica restricțiile privitoare la vânzarea alcoolului în ziua de duminică și că bugetele lor vor beneficia de venituri suplimentare ca urmare a vânzărilor din această zi și, bineînțeles, impozitării acestora. Acest entuziasm, alimentat de un suport popular copleșitor, este temperat însă de opoziția dreptei creștine, care susține că „vânzările în ziua de duminică subminează siguranța și dezmembrează familii”. În Georgia, de exemplu, este al treilea an consecutiv când se încearcă adoptarea unei legi care să permită vânzarea berii, vinului și spirtoaselor, însă, cu tot sprijinul popular, cotidianul Atlanta Journal-Constitution anunța, miercuri 4 martie, că inițiativa legislativă a murit din nou în Senatul acestui stat. Conform unui sondaj realizat anul trecut de ziarul amintit, două treimi dintre respondenți agreau ideea ca populația să decidă asupra subiectului, în cadrul unui referendum. Susținătorii Legii 16, inițiată de senatorul Seth Harp, au strâns chiar 50.000 de semnături în cadrul unei petiții web și au deschis mai multe pagini pe Facebook, însă guvernatorul Sonny Perdue, un abstinent declarat, se opune oricărei legislații în favoarea băuturilor alcoolice, anunțând că 1

Legi albastre (eng., blue laws) – termen peiorativ referitor la rigiditatea morală și la acele legi care reglementează activitățile desfășurate duminica. Acest tip de legi este caracteristic Statelor Unite, Canadei, dar și altor regiuni ale lumii unde există o moștenire creștină, fiind destinate impunerii standardelor religioase, în special respectarea duminicii ca zi de odihnă și închinare, precum și restricționării cumpărăturilor în timpul acestei zile.

nicio lege de felul acesta nu va trece de biroul său, chiar dacă va fi aprobată de legislatori. Iar mandatul său expiră în 2011. Cum era de așteptat, propunerea legislativă s-a împotmolit în cadrul comisiei abilitate din Senat (Regulated Industries Committee), datorită lipsei de sprijin politic. De cealaltă parte a baricadei, Jim Beck, președinte al Georgia Christian Coalition – organizație religioasă aparținând dreptei creștine – justifică nevoia menținerii acestor legi în următoarele cuvinte: „În vremuri de stres economic, există destulă presiune asupra familiilor noastre. Nu cred că este nevoie să adăugăm și mai multă presiune asupra acestor familii, prin adoptarea acestei legi.” Susținătorii vânzărilor de alcool duminica argumentează însă că și bugetele de stat sunt sub presiune și că permițând oamenilor să cumpere bere, vin și lichior duminica, de la băcănie sau de la magazinele en-gros, statele federale ar putea strânge milioane de dolari din taxe și impozite. În plus, susțin aceștia, așa cum a remarcat și președintele Roosevelt în anii ’30, când a abrogat Prohibiția,2 băuturile au modul lor de a ține speranța la un nivel ridicat, atunci când realitatea este dezolantă. Și dacă vânzarea de alcool a stimulat economia în timpul Marii Crize, la fel ar putea s-o facă și acum. „Închis duminica”. Legile albastre au „supraviețuit” nu doar datorită inerției legislative care caracterizează de obicei instituțiile abilitate cu astfel de prerogative, ci, mai ales, fondului religios american, dominat de spiritualitatea de tip puritan, care substituie națiunea americană noțiunii de „Israel” – popor special, ales de Dumnezeu. Considerând duminica drept „sabat” creștin, puritanii din secolul al XVII-lea au decretat interdicții cu privire la anumite activități efectuate duminica și în timpul altor sărbători creștine pe teritoriul fostelor colonii. De-a lungul timpului, majoritatea acestor legi duminicale au fost abrogate, declarate neconstituționale sau pur și simplu nu mai sunt aplicate. Cu toate acestea, în multe regiuni ale Americii sunt încă în vigoare restricții cu privire la vânzarea produselor alcoolice și, pe alocuri, cu privire la aproape întregul comerț în timpul duminicii. În anumite zone, la baza aplicării acestor legi stau considerente religioase, iar în altele sunt păstrate ca tradiție sau cutumă locală. În timpurile moderne, când au fost abrogate cele mai multe dintre aceste legi, ele au constituit subiectul dezbaterilor publice, subliniindu-se aspectul neconstituțional al multora dintre ele, cât și caracterul ilar al unora (vezi caseta). Ceea ce a pălit odată cu succesiunea generațiilor de 2

Perioadă din istoria Statelor Unite (1920-1933) când fabricarea, vânzarea și transportarea alcoolului pentru consum au fost interzise la scară națională prin Amendamentul 18 al Constituției.

americani este motivația religioasă din spatele acestor legi. Încă din 1963, revista Time remarca faptul că „nu există nici măcar un motiv teologic clar, cu atât mai puțin unul legal, pentru insistența ca duminica să fie o zi de odihnă oficială. Conform Vechiului Testament, Domnul s-a odihnit în ziua a șaptea de lucrarea creațiunii. Cu toate acestea, duminica a fost decretată de stat ca zi de odihnă în Creștinism abia din anul 321 d.Ch., când împăratul Constantin, convertit la Creștinism, a decretat că cetățenii ’să se odihnească în venerabila zi a soarelui’”. 3 În cadrul aceluiași decret, la care făcea referire revista Time, Constantin a oferit însă și un model pentru viitoarele legi albastre: a făcut și o excepție. El a spus că agricultorii puteau lucra duminica, pentru a profita de avantajele vremii favorabile. Pragmatismul nu ține cont de tabu-uri. Statele americane unde sunt încă în vigoare legi duminicale realizează în prezent că oamenii migrează către locuri unde pot cumpăra ceea ce doresc și că orice motive ar avea să nu dorească să vândă duminica, ele constată că plătesc un preț pentru aceasta în taxele și impozitele de care se lipsesc. Așa că, de îndată ce economia începe să șchioapete, costul acestei politici devine foarte clar. Iar în condițiile actualei recesiuni, aproape că „strigă” în urechile guvernanților să elimine aceste legi, care completează bugetele statelor vecine cu veniturile care ar trebui să fie ale lor. Conneticut este numai un exemplu de stat care ia serios în calcul abrogarea interdicțiilor referitoare la vânzările de duminica, deoarece pierde veniturile provenite din impozitarea vânzărilor de duminica în favoarea statelor vecine, New York, Massachusetts și Rhode Island, care și-au abrogat această legislație în 2003. Pur și simplu cetățenii din Conneticut se urcă duminica în mașini și se duc să cumpere din aceste state ceea ce le trebuie. La fel pățește și Texasul la granița cu Mexicul, fapt pentru care își reconsideră politica față de alternativa abrogării interdicțiilor la vânzările de duminică. Istoric vorbind, legile duminicale instituite în era colonială s-au „stins” treptat, pe măsură ce forțele economice au realizat că unele state pot să se mențină pe linia de plutire, în timp de criză, ținând magazinele deschise duminica. David Laband, profesor de economie la Universitatea Auburn, pune degetul pe rană atunci când afirmă că legislația duminicală începe întotdeauna „să fiarbă” când economia scade: „Încet și sistematic, am fost martori la abrogarea acestor legi în ultimul secol, cu atât mai mult atunci când s-a înregistrat un regres economic”.4 Spaimele trecutului crează scenarii anacronice. Din această perspectivă, este interesant de urmărit dacă acest adevăr istoric se va confirma și de data aceasta, deoarece istoria aplicării acestor legi a lăsat urme adânci în conștiința multor americani, în special dintre minoritățile religioase, cum sunt adventiștii de ziua a șaptea. Aceștia au perpetuat peste timp și peste granițele Americii lupta împotriva legilor duminicale nu numai pentru că au avut de suferit din cauza acestora,5 ci și pentru că ei consideră că, dintr-o perspectivă teologică onestă, nu duminica este ziua biblică de odihnă, ci sâmbăta, așa cum remarca și revista Time, în articolul citat mai sus. Acest fapt este recunoscut dealtfel, în mod oficial, de Biserica Catolică. Unii își imaginează însă că închinarea în ziua de duminică le va fi impusă prin lege, ca și cum ar veni cineva să-i strângă cu arcanul și să-i 3

Time, 25 octombrie 1963, articolul Blue Sunday.

4

David Laband, Blue Laws: The History, Economics and Politics of Sunday-Closing Laws, 2008. 5

La mijocul secolului al XIX-lea, mulți adventiști au fost întemnițați, pentru scurtă vreme, din cauză că au nesocotit legislația în vigoare și au lucrat pământul duminica.

ducă la biserică duminica, asemenea unei turme, sau i-ar monitoriza să vadă în ce zi și-au spus rugăciunile. Nimic mai greșit. Chiar admițând posibilitatea ca legile duminicale să reînvie și, datorită unei conjuncturi speciale, să afecteze o bună parte din lumea creștină, siguranța cu care unii creștini descriu în detaliu propriile scenarii apocaliptice ce le înfierbântă imaginația trezește dubii pentru mintea rațională a omului modern. Nici Constantin cel Mare nu a impus închinarea în ziua de duminică, ci doar abținerea de la lucru a anumitor categorii sociale, în timp ce alții – agricultorii – puteau să lucreze liniștiți. Având o memorie colectivă marcată de spaimele trecutului, mulți cred că America se îndreaptă către adoptarea unei legi duminicale naționale și că, pentru decretarea unei astfel de legi, este nevoie de abrogarea Primului Amendament al Constituției americane, care spune clar: „Congresul nu va elabora nicio lege privitoare la întemeierea unei religii sau interzicerii liberei exercitări a vreuneia…” Atât de mult s-a atras atenția asupra prevederilor acestui amendament și atât de mult contrazice realitatea istorică această perspectivă, încât este greu de crezut că un asemenea scenariu este posibil. Iar în condițiile în care, în prezent, statele americane își pun problema abrogării legilor duminicale, probabilitatea adoptării unei legislații naționale în favoarea duminicii, având la bază motivații religioase, pare un nonsens pentru opinia publică americană și pentru oricine este familiarizat cu societatea de peste ocean. Pentru că respectarea duminicii ca zi săptămânală de odihnă a avut și va avea întotdeauna o motivație religioasă este greu de presupus că o eventuală extindere la scară națională a păzirii acesteia va putea fi făcută de pe alte baze decât religioase. Iată de ce, toți aceia care iau în calcul o asemenea posibilitate nu-și pot imagina decât că acest lucru va fi posibil numai în cazul abrogării Primului Amendament al Constituției. Însă, admițând că probabilitatea împlinirii acestui scenariu trebuie luată în calcul, de ce nu ar fi posibil ca acest lucru să fie făcut de pe o bază pur socială, fără a se atinge cineva de Primul Amendament? Europenii, cu un pas înainte. Un exemplu proaspăt îl găsim în Europa, unde, la începutul lunii februarie a.c., un grup de membri ai Parlamentului European au inițiat o lege, sub forma unei Declarații scrise, „pentru protejarea duminicii nelucrătoare, ca un pilon esențial al Modelului Social European și ca parte a moștenirii culturale europene”. Că inițiativa are la bază motivații religioase este evident. Ea a și fost salutată călduros de episcopii catolici, membri în Comisia Episcopatelor Comunității Europene (COMECE), de Biserica Protestantă din Germania și de Biserica Angliei. Oficial însă, termenii acestei declarații (vezi caseta) nu au nimic de-a face cu religia, ci se constituie întrun important angajament pentru o „Europă socială”. În răspunsul oficial al episcopilor catolici europeni se afirmă că „În fapt, consumerismul nu constituie un model nici pentru o economie durabilă, nici pentru un concept sănătos cu privire la dezvoltarea

umană” și că „bărbații și femeile care muncesc duminica sunt puși într-o poziție dezavantajată în relațiile lor sociale, fiindu-le afectate, în mod verificabil, viața lor de familie, dezvoltarea personală și chiar sănătatea.” De aceea, în conformitate cu aceste idealuri, recenta Declarație introdusă în Parlamentul European cheamă statele membre și instituțiile Uniunii Europene să „protejeze duminica, drept zi săptămânală de odihnă, în vederea apropiatei legislații naționale și europene cu privire la timpul de lucru, pentru a spori protejarea sănătății lucrătorilor și reconcilierea dintre muncă și viața de familie.” Pentru a fi adoptată această măsură, Declarația trebuie semnată de o majoritate de 394 parlamentari europeni, până la data de 7 mai 2009. În conformitate cu legislația Uniunii Europene, duminica este ziua de odihnă săptămânală pentru copii și adolescenți, 6 iar prin măsura amintită mai sus se intenționează același lucru pentru toți cetățenii europeni. Așadar, modelul european poate constitui o alternativă și pentru statele americane sau pentru întreaga națiune, fără să fie nevoie să se atenteze la sentimentele populației față de Primul Amendament al Constituției. Nici chiar liderii grupurilor religioase aparținând dreptei creștine, în retorica lor, nu mai folosesc motivații religioase în apelurile lor pentru menținerea legilor duminicale, ci – fapt interesant – tot motivații sociale. Se pare că societatea americană nu se mai lasă impresionată de dogmele care au stat la baza legilor albastre, care au „expirat” odată cu acestea. Prin urmare, este posibil ca scenariile simpliste și previziblie, prin care se încearcă sensibilizarea opiniei publice cu privire la impunerea vreunei religii sau închinări forțate, să rămână simple povești de pe vremea străbunicilor, în timp ce națiunea americană, în pas cu europenii și cu tot ce înseamnă Creștinism, să mărșăluiască pe un drum diferit către același ideal impus de puritani cu atâta habotnicie. Criteriul lucidității? Discutabil. Rămâne ca timpul să ne arate cine sau ce anume va prevala în America zilelor noastre: interesul economic sau cel religios? Am fi tentați să credem că, în actuala dispută dintre interesul economic și cel spiritual, dintre alcool și religie, va avea câștig de cauză cel mai „lucid”. Totuși, chiar dacă noțiuni precum alcoolul și luciditatea nu fac casă bună, există suficiente precedente care să ne determine, în anumite cazuri, să nu considerăm nici religia sinonimă cu luciditatea. „Beția” religioasă este mai periculoasă decât intoxicarea cu alcool. Din mahmureală își mai revine omul, dar bigotismul este o stare permanentă ce nu prea are leac.

6

Vezi articolul 10 al Directivei 94/33/EC al Consiliului Uniunii Europene, din 22 iunie 1994, cu privire la protecția tinerilor la lucru.