Oda Femeii
This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA
Overview
Download & View Oda Femeii as PDF for free.
More details
- Words: 8,090
- Pages: 39
Azir
Odă Femeii
Căci ce-am fi fost noi acum Doamne de nu ne-ai fi lăsat frumoasa Femeie? Pustiuri târzii, de reci toamne şi sevă uscată-n deşerte condeie.
Azir
Şi temple trecute la marginea Firii altar în ruină, credinţă deşartă; O tristă umbrire în spaţiul Gândirii, în suflet Femeia de n-ar fi purtată.
ODĂ FEMEII
Şi încă am fi doar valuri în spumă pe-Oceanul Vieţii trecând fără rost Durere şi jale şi chin şi minciună Femeia – icoană de nu ne-ar fi fost. Etern glas al Morţii, chemare-n Abis; cărarea căinţei străină ne-ar fi Dar astăzi Femeia o purtăm în vis şi Visul ne-nvaţă ce-nseamnă a iubi.
Fundaţia Cultural-Ştiinţifică *Mercur* Cluj-Napoca 2000
Femeie, eşti seva Gândirii din noi şi-a lucrurilor sfinte icoane Speranţă şi-alint în griji şi nevoi. căldură-n târzii şi reci toamne. De-aceea, îţi mulţumim, Doamne! (Psalm) 2
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Trecerea ta Pe-a clipei tainică mirare Un înger te-am simţit promis Spre-a lumii noastre, desfătare Născut din flori de Paradis.
PARTEA I
Icoană vie-n templul sfânt Al vieţii ce de-acum îmi pare Un rai de vise pe pământ Etern-a dorului chemare. Te văd trecând prin zări, senină Cu pas uşor de gând hoinar În cale viaţa ţi se-nchină Tu doar zâmbeşti, o vis barbar. De unde vii şi unde porţi A ta fiinţă de mister Spre ce eterne, albe porţi Duci vise ce cu tine pier? Spre ce tărâmuri de speranţă Atragi tu sufeltul meu sclav Să fie dorul de viaţă Sau doar mirajul tău suav?
3
4
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Pelerin la sufletul tău
Luceafărul vieţii
Pelerin însingurat grăbind astă lume Poposesc azi la templul sufletului tău În goana vieţii spre-o altă genune Ofrandă pe-altarul trimisului zeu.
Te-am zărit trecând prin viaţă Ca o rază de mirare; Părul negru-n val pe spate, Ochii vii sclipind în zare, Dulce vis în dimineaţă Tu, luceafăr eşti, la toate.
Chemare mi-ai fost, din abisuri lumină Speranţă prin timpuri, cărare-n nevoi Divină fiinţă, de lume străină Luceafăr al Vieţii veghind peste noi.
Încântare-a nemuririi, Clipei naşti eternitate; Zâmbet mistic de zeiţă, Stele vii porţi în cosiţă Tu, chemarea fericirii Alinare-n vals de şoapte.
Mânată de dor făptura-mi se-nchină Icoanei tale – celestă chemare; Neantul renaşte acum în lumină Zeiţă Femeie, eterna-mi visare.
Astăzi îţi aduc ofrandă Sufletu-mi trezit la viaţă De fiinţa ta divină; Roze fragede-n speranţă Desfătare fără vină Dorul ţi se-nchină-ndată; O, zeiţă de lumină!
5
Azir
6
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Trupul tău
Melancolie
Pe panta timpului, în marea trecere Gândul se-alungă în rece-amintire; Doar trupul tău, din Prima Facere Cuget de foc aprinde-n privire.
La cumpăna vieţii tu astăzi suspini; E lacrimă-n suflet şi-n gând destrămare În inimă roze dau strigăt de jale, Tristeţea aşează coroană de spini Pe-al tău chip tainic de-albastră floare.
Mă-ndeamnă soarta cu nepăsare Să calc alături pe val de vis; Un demon, trupul, a lui chemare Mirajul vieţii de paradis. Numai un zâmbet şi mă transform În vers de rouă şi de suspine; Îmi eşti speranţă, cu tine adorm, Te port în suflet mereu cu mine. Iar chipul tău icoană-mi este Altar de-nchinare, vie nemurire Cu tine a vieţii eternă poveste Un rai îmi pare în a ta privire.
7
Ferestre de dor iar gândul străbate, Luceferi se nasc din zări părăsite; A stelelor vină şi-a viselor toate Spre tine se-alungă pe drumuri umblate; Plăcerea şi viaţa de tine-s ursite. Zeiţă eşti tu, cu trup omenesc, Privire de foc, dorinţă haină De rouă ţi-e pasul şi supralumesc – Femeie, al viselor gând nebunesc Şi-a cerului fiică, născută-n lumină.
8
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Soarele meu
Evanghelie şi mărturie
Eşti un gând în desfătare, Eşti o pajişte cu flori , Eşti a sufletului zare, A destinului cărare, Tu, zeiţa mea din zori.
Divină chemare spre-asceza vieţii Tu eşti a zilei vie lumină; A ta făptură, zeiţă divină, În templul tainic al dimineţii Îmi eşti icoană, blândă, senină.
Eşti luceafăr nopţii mele, Eşti a zilei strălucire, Eşti cometă printre stele, A gândirii dulce vrere Femeie, vis de fericire.
Îmi eşti altarul de închinare, Al nemuririi glas de mister; Când stele-n ceruri se sting şi pier, Luceafăr tu, şi-ndemn la visare; Privind spre tine eu iarăşi sper.
Pe al sufletului cer Îmi eşti soarele vieţii, Fremătare de mister, Vis hoinar şi dor stingher, Tu, altarul dimineţii.
Speranţă naşte a ta fiinţă, Speranţă creşte în dor atins De-a ta credinţă, vulcan aprins; Pe-altarul lumii aduci căinţă Al nemuririi elan promis. În zarea vieţii, la liturghie, Privirea ta, divină fecioară Renaşte zorii în fapt de seară; Tu, evanghelie şi mărturie A frumuseţii ce ne-mpresoară.
9
Azir
10
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dorul meu şi chipul tău
Zeiţa firii
Glas de rouă, trup de stele Vocea timpului ascunde Sfânt altar viselor mele Şi icoană-n vers de unde.
Astăzi eternul are chipul tău; În cuget răzbate un glas de speranţă: Mereu tu vei fi în sufletul meu Icoană pe-altarul schimbării la faţă.
Te aştept şi azi să-mi fii A destinului chemare; Paradis în zori de zi Tu, a vieţii mele zare.
Te-adoră lumina şi stelele-n ceruri; O lume de vise cu tine revine; De roze ţi-e calea, fecioară de-apururi; Luceafăr vei fi în suflet la mine.
Pe a sufletului cale Eşti luceafăr de speranţă; Aduci gândului mirare Şi făpturii mele viaţă.
Se-alungă iar dorul în trup de uitare; Pe malul vieţii spre mine tu treci, A gândului velă se-nalţă în zare La orizonturi născute în veci.
Cu fiinţa ta divină Te admir în contemplare O, fecioară fără vină Pe a lumii grea cărare.
E valsul vieţii o mare lină, De roze cântec, parfum de culori Cu tine-alături, pe lună plină Furtuni se sting în glas de fiori.
Dorul meu şi chipul tău Se vor însoţi în veci, Pas la pas zâmbind mereu Eu te-ador, iar tu mă placi.
Pătrunsă-i firea de-a ta privire În suflet gânduri trezesc misterul; Eu mut privesc, răpus de uimire Cum tu cobori pe pământ tot cerul.
11
12
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Imn
Elegie
Timpul s-a topit în zare De sublima strălucire O, divină alinare Peste-o mare de gândire.
Gândul trece-n goana vieţii Chipul tău mi-apare sfânt Icoană-n templul dimineţii Îmi eşti luceafăr pe pământ.
Astăzi tu îmi eşti lumină Ce cu doruri mă-mpresoară Pătimire fără vină Sfântă lacrimă hoinară.
Iar marea astăzi viu suspină Sub pasul tău de dor aprins Se-nnalţă valuri de lumină Noi ceruri se deschid în vis.
Viaţa înseşi înspre tine Mă zoreşte-n asfinţit Între soartă şi destine Tu-mi eşti visul regăsit.
E lumea veşnic rai promis La tine gândul când revine Un pom renaşte-n paradis Crescut din dor, în piept la mine.
Pe a lumii grea cortină Glasuri se înnalţă-n cor Tu, cu vocea ta divină Dai trup clipelor de dor.
Aş vrea nicicând să nu mai pleci Departe-n zările străine În noapte, umbre triste, reci Să nu mai sufere-n destine.
O speranţă-n zori născută Eşti a sufletului stea Eşti zeiţa mult dorită Tu, Femeie, draga mea.
E soarta ta şi calea mea Să fim mereu noi amândoi Şi nici o zare-oricât de grea Nu va da timpul înapoi.
13
Azir
14
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Ochii tăi
Speranţă
Peste-o mare de suspine Peste-o lume-n destrămare Ochii tăi privind spre mine Două raze-mi par, de soare.
Vino iar în pas de dor Tu, lumină-n trup de viaţă Într-al sorţii vals domol Să-nsoţeşti a mea speranţă.
Doi luceferi în apus Constelaţii de speranţă Dor promis şi vis nespus Trup de rouă-n dimineaţă.
Peste fire astăzi tace Clipa cea nemărginită Luna-n gânduri se preface De mireasma ta umbrită.
A luminii dulce vină Se trezeşte-n gând mereu Când privirea ta senină Întâlnesc în drumul meu.
Roze strâng în vals de unde Dorurile noastre toate Stele-n ’naltul cer, profunde Ţi se-nchină peste noapte.
Îmi răsari în calea vieţii Tu, o lume de mistere Peste marea tinereţii Astrul viu al nopţii mele.
Te aştept să-mi fii chemare Peste marea vieţii noastre Eşti în suflet sărbătoare Iar în gând mister de astre.
Ce n-aş da să pot privi Ochii tăi o veşnicie Într-a nemuririi zi Alt, nimic, să nu mai fie.
Eu te-aş vrea pe veşnicie Regină-a sufletului meu Cărarea vieţii să ne fie Unită-n pas şi-n dor mereu.
15
16
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Vals Himeră Vise noi şi gânduri vechi Se adună azi în minte Clipe-n valuri vin perechi Viaţa, cu-a ei lucruri sfinte Pe a sufletului unde Se aşează în priveghi.
Te-am zărit o clipă-n goana Timpului pierdut în zare Ca o umbră de visare; Trecătoreo, eşti tu oare Sau e numai dorul, toamna?
Trece gândul spre visare Trec luceferi vii în noapte Într-a sorţii albă zare Trec şi eu cu tine-n şoapte; Numai dorul, dintre toate Mai rămâne-n desfătare.
Ce n-aş da să-mi spui îndată Că rămâi în trup mereu Gând hoinar şi vis al meu Răzbătând prin timp cu greu Chipul tău senin de fată. Vei fi oare azi pierdută Pentru veci destine moarte Căutându-te în noapte Printe mii de vorbe-n şoapte Tu, speranţă renăscută?
Sub a lumii grea cortină Două suflete visează Două roze fără vină Două inimi iar vibrează Zorii noi se-ndestulează Cu-a speranţei cupă plină.
Sau lua-vei trup de unde Peste-o mare de suspine Sufletu-mi pierdut cu tine Călător printre destine Nemurirea să-l inunde?
Astăzi tu, privire lină Înspre mine când revii Vise, dor şi gând se-nchină Pe altar de focuri vii Cântec, har şi bucurii Vieţii mele eşti lumină. 17
Azir
18
Odă Femeii
Orice-ar fi şi orice-am crede Vrerea dorului nu tace Nu-i nimic să stea în pace Visul astru se preface Gândul meu dacă te vede. Voi visa şi-n zi şi-n noapte Chipul tău de roză floare O, voinţă trecătoare Patimă şi cumpătare Tu-mi porţi gândurile toate.
Azir
Odă Femeii
Trecerea ta Te-am zărit trecând prin lume Ca o umbră de visare Ca o stea fără de nume Gândul meu să fie oare? Sau eşti rază de speraţă Rătăcind în depărtare Este numele tău “viaţă” Ori e tristă disperare? Într-o zi afla-voi oare Ce s-a întâmplat cu tine Când răpită de-o chemare Ai zburat în zări străine? Oare tu vei şti vreodată Ce-i o stea fără de nume Ce e clipa care poartă Sub un zâmbet o genune?
19
20
Azir
Odă Femeii
Despărţire
Azir
Odă Femeii
Eternă îmi va fi chemarea Pe urma ta pierudută-n zare O, ceruri, ridicaţi voi marea Şi stingeţi focul din visare
Când ai plecat în zări străine Pe urma valului de dor Tu ai uitat în piept la mine Povara clipelor ce mor. Şi mi-ai lăsat ca moştenire Cor funeral de triste voci Am să te-aştept la pomenire Chiar dacă n-ai să te întorci. Eternitatea e-ntr-o clipă Şi-o clipă-i o eternitate În zbor pe-a gândului aripă Te văd mergând tot mai departe. E poate-un vis în destrămare O lume-n timpul ei trecut Un cosmos mort de la născare Sau un poem ce l-am pierdut. Afla-voi oare ce mister Mi te-a răpit din tine iar Pe urma stelelor ce pier În zori de rouă pe altar? 21
Azir
22
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
De jale
Al vieţii tumult
Mi-ai fost vis, mi-ai fost elan Peste-o mare de suspine Steaua mea născută-n van Orizont spre nemurire.
Treptele sufletului dorul le suie Valuri de zbucium în gând răsar Se-ascunde visul în vers ce nu e Decât o mare de chin şi-amar.
Mi-erai cer scăldat în soare Mi-erai pajişte cu flori Pentru suflet sărbătoare Poezie de culori.
Se-nchină viaţa în act răpusă De-al lumii val lovind cu putere Icoană clipei, slovă nespusă În ceasul sorţii rămân doar părere.
Acum eşti un mit pierdut A gândirii desfătare Tu, al vieţii azimut Naufragiu-n disperare.
Se sting iar cuvinte pe-altar în visare Se-ncumetă dorul pe un val efemer O clipă se naşte din gândul ce moare Şi-a vieţii sclipire se-ascunde-n mister.
Ce n-aş da să nu fi fost Peste-o mare de suspine Steaua mea cea fără rost Zarea oarbă-n amintire.
În templul lumii pe val de rouă Îngerii cad în trup de părere O faţă veche, dorinţă nouă E-ntreagă a lumii deşartă vrere.
Trist e cugetul în seară Un ocean de-nnegurare Chipul tău mi-apare iară Strălucire-nşelătoare.
Pe-altar de vise pierdut în uitare Jertfa rămâne un gând din trecut Prinos de durere în chip de mirare Să fie numai al vieţii tumult?
23
24
Azir
Odă Femeii
Azir
Metamorfoze
Singurătate
Ai fost un gând în desmierdare Icoană clipelor ce mor Un glas acum trecut în zare Al vieţii chip născut din mare În suflet scurt poem de dor.
Trece gândul în visare Trece clipa-n zări senine Toate trec în sărbătoare, Numai eu stau fără tine.
Odă Femeii
Un poem de dor se naşte Peste-o lume-n destrămare O speranţă printre astre Plânsul stelelor în mare.
Mi-erai scânteie-n trup aprinsă A zorilor speranţă vie O jertfă cerului promisă În suflet patimă ascunsă Un vis pornit spre veşnicie.
Cântă marea în suspine Valuri strigă iar spre cer Totul zace fără tine; Singur eu încă mai sper…
Acum eşti umbra din lumină Popasul timpului trecut Pe a retinei oarbă vină De suferinţe grea cortină Aşterne valuri de tumult. Vei fi vreodată iar altarul Gândirilor de dor aprinse Sau voi rămâne-n veci hoinarul Trist pelerin, pierdut cu darul În noaptea lumilor de vise?
25
Azir
26
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dorinţă
Un rai de stele pe pământ
Aş vrea să-mi fii un cer de stele Să te privesc printre destine Să-nnalţ spre zei visele mele S-adorm privirea mea cu tine.
Viaţa s-a oprit o clipă Pe a dorului cărare De privirea ta răpită Zeiţă-n gând şi-n trup visare
Aş vrea să pot în zări străine Să duc elanul dezmierdării Să scap iar lumea de suspine Şi dorul să îl dăm uitării.
Timpul trece peste zare Sprinten ca o adiere Când fiinţa ta răsare Din vers de dor şi mângâiere.
Aş vrea luceafăr tu să-mi fii În strălucirea nemuririi A gândului speranţe vii Eternul glas al fericirii.
E drumul sorţii sărbătoare Destinul rai acum devine Cu trupul tău de roză floare Tu când păşeşti iar lângă mine.
Nu vreau altare peste timp Nu vreau popas în veşnicie Ci în al vieţii anotimp Mereu vreau chipul tău să fie.
Iar cu făptura ta divină Şi ochi de blândă căprioară Renaşti speranţă şi lumină Luceferi vii în fapt de seară.
Şi vreau o rază să-mi devii Un zâmbet cald peste destine Al sorţii drum în zori de zi Să te găsească lângă mine.
Aş vrea ca viaţa să rămână Un rai de stele pe pământ Căci tu faci din a lumii vină Pentru-al meu sflet, altar sfânt.
27
28
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Iar când zâmbeşti nemărginirii Peste oceane de fiori Destinul greu al omenirii De roze vals îmi pare-n zori.
Adoraţie Dacă te văd azi printre stele În suflet luminându-mi cerul E fiindcă-n gândurile mele Luceafăr eşti sporind misterul.
Cu tine-alături peste timp Vom trece marea-nvolburată Şi într-al vieţii anotimp Ne vom fi lumea asta toată.
A noţii taină se pătrunde De firea ta divină-n şoapte Pe calea dorului, de unde, Al tău mister răzbate-n toate. Se-ascunde timpul în uitare Eternul naşte dintr-o clipă Pe-a sorţii grea acum cărare Făptura ta când se-nfiripă. Te-adoră cerul în mistere Te cântă pajiştile toate Şi florile azi efemere Sporesc mireasma lor în noapte. E pasul tău de dor un vis E vocea ta un cântec lin O poartă către paradis Îţi e privirea în suspin.
29
Azir
30
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Chemare
Bucurie
Al timpului glas pe urme de dor Chemare înalţă făpturii în zori Pe aripi de cântec trecute în zbor Mi-apare-al tău trup în fiori.
Chipul tău în poarta vieţii Surâde zărilor senine Udat de roua dimineţii Ţi-e pasul îndreptat spre mine.
În ceruri ascunse luceferi apun Mistere se sting în bolţi de lumină În valuri de rouă şi mistic parfum Privirea ta străluceşte senină.
Te-aştept cu drag şi bucurie Să-mi vii acum din depărtare Să-mi fii a sorţii feerie Să naşti o lume din visare.
Al umbrelor vers rătăcit în uitare Petale de dor peste lume răsfiră Mireasmă şi cântec, duioasă chemare Trezeşte-a ta blândă făptură.
Te-ntâmpină florile toate Pe cale unduiri de stele Luceferi noi veniţi din noapte Îţi spun povestea vieţii mele.
Te vreau iar alături de cugetul meu Te vreau al meu înger etern să rămâi Pe căile sorţii împreună mereu Vieţii găsi-vom un nou căpătâi.
Răsar din timp priviri de dor Petale gândul viu adună De roze-i sufletul uşor Iar pieptul plin e de lumină.
31
32
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
PARTEA A II – A
Te zăresc trecînd ca umbra unui gînd fugar pe cerul amintirii şi roua de stele plînge-va de dorul nefiinţei tale.
33
34
Azir
Odă Femeii
Eu sînt acum o parte din tine Şi-un strigăt sacru al Imnului Sfînt Tu Viaţă îmi dai mereu în Destine Căci Rază îmi eşti, şi vis pe Pămînt.
35
Azir
Odă Femeii
Tu eşti Chemarea ce poartă în Zare Şi eşti Cărarea ce-acasă m-aduce Îmi eşti a Vieţii sublimă Mirare Femeie, un Haos de patimi ferice.
36
Azir
Odă Femeii
Azir
Te-am zărit într-o Frunză blînd mîngîind Sufletul Vîntului; te-am zărit într-o Floare zîmbind Nemărginirilor Albastre; te-am zărit într-un Nor călător peste Timp, în Marea Trecere; şi-n peşte, şi-n pasăre, şi-n om. Dar mai presus de toate ţi-am zărit Chipul în Înger Senin adăpînd Lumina cu Seva Inimii tale. Şi te-am simţit atunci în fiecare colţ de Univers. Şi te-am crezut de-atunci în fiecare colţ de mine. Căci o parte din Tine eu sînt; dar Tu eşti tot minele meu!
Am auzit bătînd la Poarta Sufletului, Şi n-am ştiut dacă eşti Tu, sau numai umbra unui gînd de Dor.
37
Azir
38
Odă Femeii
Azi te-am zărit prima oară în Marea Trecere şi-am sărutat cu Dorul Inimii Umbra Paşilor tăi aşternută peste Iluzia Necuprinsului. Am vrut o clipă să opresc Goana Eternităţii dar mi-au scăpat Hăţurile gîndului în abisul Nemuririi şi-am rămas pustiit de propria-mi fiinţă cu tine plecată.
39
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Aş vrea să fii astăzi Cerul meu; iar eu - un simplu Nor pierdut în imensitatea Albastră a Fiinţei tale.
40
Azir
Odă Femeii
Femeia frumoasă – o Voce de Primăvară, tainic şoptind la urechea Timpului misterul Nemuririi fiinţei.
Azir
Odă Femeii
Erai, Fiinţă, marea Speranţă a Zorilor nemuririi; iar Noaptea cînta în glasuri de Stele Sinfonia Eternităţii, cu blînd Luceafărul Inimii tale profunzimile alinîndul. Şi Rozelor pămîntului mai luminoasă le era strălucirea, desfătînd cu Mireasma Devenirii sfînt Lutul materiei.
41
Azir
42
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Frumoasă eşti, Făptură, ca roua zorilor, născută din Seninul Eternităţii în liniştea contemplativă a Luceafărului Devenirii; cînd în Obrazul tău prinde a se oglindi Soarele Nemuririi, întreaga Natură Umană, cuprinsă în Valsul Destinului Gînd de Slavă înalţă Bucuriei Existenţiale;
Cum aş putea să nu te iubesc, de vreme ce Timpul însuşi s-a topit în Eternitate, răpit de contemplarea Fiinţei tale, Femeie!
căci Viaţă dai Materiei, prin Cugetul făpturii tale, şi sevă Clipelor alungate în Negura marii Uitări.
43
44
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Frumoasă eşti, tu, Făptură, precum numai Gîndul de Dor al unui Demiurg romantic putea sădi Roza unei aşa sublime Idei în Grădina Eternităţii.
Şi, poate într-o bună zi, al meu Gînd obosit, va poposi la Poarta Sufletului tău, cerînd iertare pentru Păcatul de-a nu te fi iubit, cîndva.
Şi dată ne-ai fost nouă, să ne stîmpărăm cu parfumul Iluziei tale Jalea Nemuririi şi să ne alinăm cu roua galsului tău chinul veşnicei Suferinţe. Căci Durere ne este Soarta şi tristă Devenirea cînd Lumina Fiinţei tale apune din calea sufletului nostru!
45
Azir
46
Odă Femeii
Femeia-i un Vis – Etern paradis Chemare în Spaţiul Trăirii; O Voce din cer Un Vers de Mister Destinul şi seva Gîndirii.
Azir
Odă Femeii
Erai, Făpturo, singura Floare din tot Universul la care speram să nu ajngă vreodată Gîndul meu de Dor. Acum, Eşti Vocea destinului dureros prevestind la urechea Timpului Eternitatea Materiei.
Femeie, tu, Glasul iubirii ! Vei fi, oare, Lumina Speranţei Topind în Zorii Nemuririi Bezna Nerecunoştinţei? Sau, doar un vis trecător de Iubire plămădit din Roua suferinţei În cugetul Omului?
47
48
Azir
Odă Femeii
Femeia – Gîndul lumii Şi visul ei de Dor Sfînt freamătul Minunii Elanul trecător.
Azir
Odă Femeii
Căci Ochii tăi, Făptură senină Dau Viaţă Clipei, şi Nopţii Lumină. Iar din Eternul, Albastrul Cer Coboară-n Suflet profund Mister.
Bărbatul – Glas de spadă Voinţă împietrită Ce lumea vrea s-o vadă Prin Luptă cucerită.
49
Azir
50
Odă Femeii
Doar o privire mi-ai aruncat şi Timpul s-a topit în mine ca o amintire de grandioasă epopee, în urmă lăsând singur parfumul Eternităţii
51
Azir
Odă Femeii
Şi ce dacă Viaţa moare cu fiecare clipă în mine; atâta timp cât amintirea ta îmi este vie pe pleoapa sufletului, eu mă simt încă veşnic!
52
Azir
Odă Femeii
Dac-ar fi să pleci ar trebui să iei cu tine întreaga Lume de iluzii pe care mi-am creat-o din cântecul Pietrei şi zâmbetul Florilor şi din plânsul Stropilor de Ploaie şi jocul Razelor Dimineţii – căci toate Lucrurilepe care le-ai atins în zbor cu Aripa Sufletului tău au rămas pe veci pătrunse de Farmecul Existenţei
Azir
Ochii tăi râd la Cumpăna Vieţii Şi-n Lume se naşte o Rază de Soare Din suflet acum Parfumul Tristeţii Se pierde în Glas de Eternă Uitare. Căci blând al tău zâmbet, Lumină din Stele Învie Natura şi Suflul din noi Dă aripi de Dor gândirilor mele Iar vieţii Speranţă în Grij şi Nevoi.
53
Azir
54
Odă Femeii
Femeie, oglindă eşti Cerului şi sevă Mirajului Existenţei
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci Roze cu al lor mister Şi Vers de rouă strâns în Cer De tine dac-ar vrea acum Să-mi cânte-n valuri de parfum Tot n-aş putea să te zăresc Precum eşti tu, zeu omenesc Lumină-n Gând, şi-n trup Scânteie Al Zilei Vis frumos, Femeie!
55
56
Azir
Odă Femeii
Până si Timpul se-ntunecă în Uitare, lipsit de Lumina Fiinţei tale, Femeie.
Azir
Şi chiar dacă trezindu-mă într-o bună Dimineaţă voi găsi Timpul devenit Uitare iar Zorii Eternităţii învăluind Existenţa, în Noaptea Sufletului meu Călăuză îmi va fi încă Lumina Stelei tale, sublimă Zeiţă a Devenirii ce te-ai coborât din Cerul tău în Pustiul Făpturii, ca să ne fii nouă… Femeie
57
Azir
58
Odă Femeii
Eşti Timp şi Uitare şi-o Mare de Vis Eşti Cîntecul Sorţii – un Vers de Mister De Dor îi eşti lumii etern Paradis Şi vie Speranţă, Lumină din Cer.
59
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Într-o zi Timpul s-a oprit cu mirare, să contemple minunea Chipului tău, Femeie…Şi de atunci s-a uitat pe sine în Eternitate.
60
Azir
Odă Femeii
Mi te amintesc zâmbind cum numai Cerul ştie să zâmbească eternei Dimineţi din Sufletul Fiinţei.
Azir
Odă Femeii
Femeie – lumină gândirea ta plină De dor şi mirare de vis şi-alinare Cânare eternă iubirea-ţi maternă Imn de bucurie pace, armonie Nălţa-vei la stele dorinţele mele În valuri de lună femeie nebună De-a lumii durere fără mângâiere? Ori e doar visare; când, lumea cea mare – Ea nici nu există veselă, sau tristă; Numai gândul meu şi cu gândul tău Împreună sunt viaţă şi mormânt – Etern Legământ. (Gândul meu şi gândul tău)
61
Azir
62
Odă Femeii
E zâmbetul tău un Vis, o Chemare E Cântecul Sacru al Vieţii din noi Lumina Luminii, din Cer Alinare Trimisă Fiinţei, în Ziua De-Apoi Iar Rozele-n Soare mai clar se deschid Şi Stele se nasc din Lumi Pământeşti; Misterul apune; se umple-al său Vid Femeie, Făpturii tu dacă zâmbeşti.
Azir
Odă Femeii
Am zărit privirea ta căutând în Lacrima Sufletului Durerea Bucuriei şi m-am gândit că Timpul, dacă te-ar fi cunoscut în Tinereţea lui, cu siguranţă ar fi căzut şi el pe Panta Suferinţei la fel ca mine; dar aşa, contemplându-te acum, în pragul senectuţii nu a putut decât să devină o senină Eternitate .
Nimic nu rămâne Să Plângă de-acum A Patimii Umbră se-ascunde-n Uitare Căci Soarta devine Tovarăş de Drum Şi Viaţa, eternă ne e Sărbătoare! (Zâmbetul tău)
63
64
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dup-o Noapte de parfum Gândul tău îl simt acum Istovit de Neuitare Ca o umbră de Mirare Te zăresc pe tine-n Zori Stea pierdută printre Sori Alinare şi Suspin Dor neutru, Simţ hain.
Zâmbeşte vieţii, iar, Fată frumoasă Lumina din haos chemând să renască Şi chipul tău sfânt – lucrare cerească Durerea din lume de-acum să topească.
Şi aş vrea să mergi cu mine Printre-a Zilelor Destine Firul tău şi Firul meu Să-nnodăm spre Cer mereu… Însă tu, pierdută-n Zbor Către-un Soare trecător Te împaci, în Înserare Cu-a Iluziei Visare Ah! De-ai fi un pic mai Stea De cum eşti – Cometa mea, Să rămâi Luceafăr, Sus Şi în Zori şi în Apus! (Noapte de parfum)
65
Azir
66
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dacă păsările-n cer, Lumea, gândul efemer Ar dori acum, de tine, Să vorbească, pentru mine, Să-mi arate-a ta minune Fără timp şi fără nume, Ar trimite-un ghiocel Bucuros şi mititel – Strop de viaţă rupt din Soare, Demiurgică Visare,
Şi dacă te văd prin Zarea de Foc E tocmai că tu …nu exişti deloc Ci e singur Zvonul Iluziei mele Şi Pacea cernută din trupuri de stele.
Mesager de Puritate Pe Tărâm uitat în Noapte, A Iluziei gândire Drumul drept spre Nemurire, Vocea Vremii de Schimbare Şi Durerea-nălţătoare, A Trăirii Epopee – Aşa tu îmi eşti, Femeie! (Personificare)
67
68
Azir
Odă Femeii
Azir
Căci blânzi ochii tăi femeie frumoasă Sunt valuri de rouă din Cer revărsate Sunt Imnul Vieţii şi Dorul de-Acasă Durerea din Lucruri şi Vina din toate
Odă Femeii
Când privirea ta de foc Iar în cale-mi s-a ivit, Soare, neguri, la un loc Mi-au părut eternul joc Al făpturii de granit – Suflet orb şi pustiit.
Tristeţe şi Vaiet se-nvolbură-n lume Şi-a Patimii Stea pe ceru-I scânteie Nimic, în Etern nu duce-al său nume Precum ochii tăi, frumoasă Femeie. (Ochii tăi)
69
Azir
70
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Te simt trecând încet pe lângă mine. Oare eşti tu, sau numai umbra Gândului Purtată de Vântul ce naşte Destine Udată de seva Pământului. Cum stau aşa şi te contemplu, realizez de ce Dumnezeu, când voit să aleagă un chip pentru Virtutea Frumuseţii s-a gândit la tine, Femeie.
Am crezut o clipă că te voi întâlni Pe-a vieţii Cărare îngustă şi grea Ah! Timpul în goana-i de-aş putea opri În Eternitate să fi doar a mea. Sau poate tot farmecul Jocului Mare Stă-n eternitatea Clipei de-aşteptare. (Oare)
71
72
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Chiar dacă zările senine S-or fânge într-o zi în mine Iar Viaţa şi Înaltul Cer Îmi vor grăi al lor mister
Căci zâmbetul tău mi-aminteşte de Stele; Tot zâmbetul tău mi-aminteşte de Lucruri Pătrund Necuprinsul cuprins chiar în ele Aici şi Acolo, Acum şi de-a Pururi.
Tot n-aş putea simţi precum În clipa când pe-al Sorţii Drum Privirea ta am întâlnit Icoană-n Templul Infinit Durerea lumii de s-ar strânge În suflet-nu mă poate-nvinge Căci tu în mine eşti Tăria Şi Imnul Vieţii: Bucuria! De-aceea eu voi fi mereu În Umbra ta, luptând din greu Să nu te pierd; mi-eşti Înger drag Trimis fiinţei mele-n prag. Şi eşti Luceafărul din Zori Ce naşte Zei mântuitori Blând Revărsat de Nemurire; Eşti Crucea mea spre Fericire. Femeie, cu a ta privire... (Privirea ta)
73
Azir
74
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci dacă ochii tăi, Femeie Privi-vor Ziua cum răsare Din seva marilor Condeie Va naşte-o lume, în Schimbare. Chiar dacă Iarna Vieţii mă va troeni din greu cu nămeţi de cenuşă existenţială, în sufletu-mi va înmuguri mereu eterna primăvară, atâta timp cât tu te însoţeşti cu gândul meu.
Şi Patima, supusă Firii Va fi de-atunci numai Scânteie – Luceafăr Zorilor Trăirii, Parfumul tău, de Dor, Femeie! (Patima condeiului)
75
76
Azir
Odă Femeii
Te văd trecând, ca briza mării Pe malul vieţi-mi; şi-n destin Contemplu patima visării; Ah, cât în lume suferim!
Azir
Odă Femeii
Un înger răsare-n al tău Suflet viu Şi-un Demon se naşte o dată cu el, Privirea ta lasă în mine-un Pustiu, O Rază de Lună, un Vals, un Duel.
Căci nu e râu să nu se verse La malul vastului ocean Şi nici făptură să nu-i pese De zvonul clipelor, în van.
Căci Rozele-n urmă pălesc printre Lacrimi Lipite de-a Îngerului luce Scânteie Iar Demonu-n gânduri o Noapte de Patimi Revarsă din trupul sublim de Femeie.
Doar numai tu, pe astă lume, Tu eşti a Dorului scânteie; Când de la Foc primit-ai nume Zeii ţi-au spus de-atunci, Femeie!
(Înger şi demon) (A dorului scânteie)
77
Azir
78
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
De n-ai fi fost frumoasă Femeie Cu-a ta fiinţă – miraj de parfum Aş fi rămas o rece Scânteie Pe Cerul Vieţii pierdută-n Fum
Nu vreau un înger cu blonde plete Nici blând porumbel cu râs de copil Nici muză sacră să mă resfeţe – Nu vreau nici crin şi nici trandafir.
M-aş fi ascuns în valuri de rouă Şi-n trista uitare ce sapă-Omenirea; Înstrăinat de Lumea cea Nouă Aş fi uitat care-mi e Menirea.
Nu vreau zeiţă din ’naltul cer, Nici demiurgic elan de femeie, Nici frumuseţe cu ochi de mister – Nu vreau iubire, nici rouă-n condeie.
Pătruns acum de Suflul tău viu Mă-ntorc spre Cerul scăldat în Stele Şi mulţumesc în Ceasul târziu Înţelepciunii născută din ele.
Ci vreau un Vultur cu dor de-nălţime Cu neagră pană şi dreaptă cătare Pe drum tovarăş întru-nţelepciune Puternic şi liber în senina zare.
(Mântuire)
(Sufletul pereche)
79
80
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Te văd ieşind în calea Destinului Cu părul lăsat peste umerii goi Şi valuri de rouă din mana Cerului Uda-vor iar Pomul Vieţii din noi.
Azi Nemărginirea are chipul tău Cu raze răzbate prin valuri de viaţă De-a pururi vei fi în sufletul meu Icoană pe-altarul Schimbării la Faţă
Căci mută îmi este de-acuma Gândirea Privind chipul tău de înger născut Splendoare şi Patimi umple-vor iar Firea Şi viaţa rămâne un vis din trecut.
În Marea Trăirii Gândirea mi-o scalzi Renaşti iar Eternul ce zace în mine Pe rugul Plăcerii Căinţa o arzi Când zarea Vieţii răsare-n destine. (Renaştere)
(Eternizare)
81
Azir
82
Odă Femeii
Azi n-am nevoie de tine Femeie cu iz de suspine Frumoasă tu eşti, dar ce dacă Acum mi-e inima rece şi seacă. Şi-n zadar mă-ncerci Cu privirea-ţi de foc Patimile-mi sunt reci Nu mai trăiesc deloc. Gândirea-mi haină se pierde În zarea destinelor reci Iar mintea nu te mai vede; Nici zarea, pe unde treci.
Azir
Odă Femeii
Iar dac-ar fi de-acum să pleci Departe-n zările albastre Şi umbre grele, triste, reci S-acopăr visurile noastre, Mai bine mort decât să simt Durerea-n suflet cum disperă Căci visurile toate mint Şi viaţa-i numai o himeră. (De vei pleca)
(Refuz)
83
84
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci dacă ochii tăi ar spune Că pe pământ nu e minune Mai mare decât umbra ta Ah, cât aş vrea să fiu acum O rază plină de parfum Să mă aşez în părul tău Să te privesc aşa mereu.
Căci dacă valurile-n spume Ar povesti la astă lume Că soarta-i bună dar şi rea Atunci ar şti că azi şi ieri Sunt numai demoni efemeri Şi că-ntr-o clipă de răgaz, Timpul – o lacrimă-n obraz – Se va opri din goana sa Ca să contemple umbra ta…
(Suspin)
(Femeie, umbra ta)
85
Azir
86
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Femeia Frumoasă E-o rază de soare O floare în casă Un gând, o chemare
Eşti clipă din Clipa Trăirii; Eşti viaţa ce strigă în noi, Eşti stavilă pusă gândirii, Iluzia lui “a fi doi” (Iluzie)
Suflare de Înger Văpaie şi Foc, Etern Juvaier; Al lumii Noroc A Timpului Umbră Pe Şesul Trăirii Iluzia sumbră A nefericirii. Speranţă şi Chin Dorinţă de Viaţă, Belşug şi venin, Celestă povaţă Un strop eşti, de Rouă A Stelei Scânteie Eşti Lumea cea Nouă Frumoasă Femeie! (Frumoasa Femeie)
87
88
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Te zăresc din nou pe tine Eşti frumoasă precum gândul Ce se naşte din suspine! Căci la toţi ne vine rândul
Aş vrea să fi o floare Iar eu un simplu flutur; Şi rozele-ţi petale Ca gândul ce mă doare Încet să ţi le scutur Frumoasă încântare!
Să privim chiar de n-am vrea Spre sublima încercare; Vrerea noastră-i doar aşa Amăgire-n piept, ce doare.
Celestă armonie! Din zori şi până-n seară Faci Viaţa să mă doară! Eşti farmecul din lucruri; Gândirea tu mi-o bucuri Cu glas de simfonie.
Căci frumos, a pus în lume Zeul, ca să ne măsoare Şi “Femeie” i-a dat nume – Patimă şi Sărbătoare.
(Armonie)
(Menire)
89
Azir
90
Odă Femeii
Frumoasă eşti ca Primăvara cu unduiri de liliac sădind în sufletul Naturii bucuria existenţială… Frumoasă eşti cum numai seninul Verii poate oglindi lumina divină în picuri de munte semeţe… Ca Toamna de frumoasă te văd trecând înveşmântată în rodul bogat al binecuvântării celeste… Şi-n Iarnă tu-mi eşti Înţelepciunea primordială, demiurgică Frumuseţe, sfântă Chemare la Asceza Nemuririi pe Altarul Vieţii Eterne.
Azir
Odă Femeii
Frumoasă Femeie, Eşti templu-nălţat de Zei pentru om, Eşti Sufletul Lumii ce cântă în noi, Eşti vraja Vieţii pulsând în atom Altar Nemuririi, Eternul în doi. Eşti Soare ce naşte Lumina în zori Eşti floarea ce-n suflet petale răsfiră Cântare eşti Morţii şi Moartea din noi Eşti Psalmul Durerii în sunet de liră. Eşti Vocea din Om, chemarea Tăcerii Esenţa din Lucruri şi Seva-n condeie Pe malul Gândirii dai farmec Plăcerii Făptura-ţi întreagă-i a vieţii Scânteie Frumoasă Femeie!
Frumoasă Femeie, eşti Liturghia Veşniciei! (Templul vieţii)
91
92
Azir
Odă Femeii
Căci dacă te văd prin lume trecând Viaţa-mi încântă-al tău pas tremurând Un soare în ceruri, al nostru, răsare; Iar viaţa-i un cântec, durerea dispare Şi moartea o scurtă plimbare devine Un pas peste pragul ce naşte destine, Mereu şi oriunde, alături de tine.
Azir
Odă Femeii
Când te-am zărit prima oară Tu mi-ai părut un zâmbet de stea. Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară Dacă n-aş şti că poţi exista.
(Alături de tine)
93
Azir
94
Odă Femeii
Azi iar m-atragi cu Trupul tău În Patima Vrerii Şi-ngenuchezi Cugetul meu Pe-Altarul Plăcerii Doar al tău gând aş vrea să-l am O noapte întreagă Când luna plină îmi bate-n geam Tu să-mi fi dragă.
Azir
Odă Femeii
Femeie, al tău nume-i durere Şi-n zadar vreau în urmă-ţi tăcere Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă. Şi-n zadar vreau linişte-n seară Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară Pătrunsă de dor mi se tânguie firea. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea. (Durere)
(Cădere)
95
96
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Mă-ntrebi să-ţi spun ce sunt? Turbare sunt, de vânt Şi zbucium de furtună Părere şi minciună,
Căci ochii tăi când am zărit Două făclii, în infinit Pătruns atunci de vraja lor Iar m-am simţit nemuritor.
Un fulg rupt dintr-o stea, O pajişte – de nea Şi-un soare în amurg Arzând pe-al vieţii rug
Poate-n zadar te vreau acum Poate că-i numai gând nebun Şi-i aprig chin fără hotar, O viaţă plină de amar.
Sunt punte către tine, Speranţă de mai bine, Copac cu flori în iarnă, O lume sub o geană.
Sau poate aşa a fost să fie: Eşti poarta-mi către veşnicie?
De vrei să şti ce eşti? O carte cu poveşti, Un basm frumos, de viaţă, Ce dulce mă răsfaţă.
(Nemurire)
Şi eşti o mare lină, Un cer, cu lună plină, Farmec sădit în lume; Dorinţă-i al tău nume.
97
Azir
98
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Durere, griji şi chin O cupă cu venin, Patimi şi suferinţă Plăcere şi căinţă. Pe-al vieţii-ntins pustiu Eşti ceasul cel târziu; Eşti seva din condeie Frumoasa mea Femeie!
Te văd venind, te văd plecând Mi-e dor de tine - dar în gând; Şi sufletu-mi rămâne blând Cu sine-n pace odihnind. Şi cât aş vrea să mai rămâi, Să te pun minţii căpătâi, S-adorm pe tine gândul meu Acum - şi tot aşa mereu.
(Tu şi eu)
E-o vale între noi – e viaţa, Sau poate gândul dimineaţa… (Trecere)
99
100
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Corbule drag cu ochi de stea Te ţin în prag frumoasa mea.
Corbule drag astăzi aş vrea Să te pun în prag aici, la uşa mea.
(Femeie-corb) Să te ţin astfel o viaţă întreagă Să nu şti defel cât îmi eşti dragă. Femeie corb cu privire senină Eu sunt un orb ce ţie se-nchină Durere-n suflet îmi eşti tu mie Cărarea aspră spre veşnicie Şi eşti chemare spre fericire Dulce-alinare, tristă-amăgire.
101
Azir
102
Odă Femeii
Eşti pururea marea, lucirea din stele Şi pavăză eşti la al meu căpătâi Eşti firul ce-adună gândirile mele Iar ţelul vieţi-mi tu eşti cel dintâi.
103
Azir
Odă Femeii
Eşti frumoasă precum Ziua în care s-a născut Universul şi tare mă încred că Demiurgul a tras cu ochiul la Imaginea Făpturii Tale, Femeie.
104
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Femeie tu eşti o patim-a firii Blestem demiurgic răsădit în noi Întuneci cu vraja-ţi făptura gândirii Şi viaţa ne-o dărui cu griji şi nevoi.
Din ochi dacă-mi vorbeşti Delir viaţa-mi faci Duios mă amăgeşti În boală tu mă bagi
Eşti voce de clopot în noaptea ce vine Chemare-nălţată spre Templul Iubirii Pe-Altarul Dorinţei ce naşte destine Tu jertfă aduci Destinu- omenirii.
Străină eşti de lume Eşti plânsul omenirii Durere-i al tău nume Şi patimă a firii.
(Blestem)
105
Azir
106
Odă Femeii
Fiică-a Dorului divin Tu eşti în suflet purtătoare A Cupei pline cu venin Ce ni se dă la fiecare Şi eşti o Rază de Lumină Iluzia Speranţei Reci Ne faci durerea mai senină Cu noi prin viaţă dacă treci De-aceea-a-şi vrea să-ţi cânt acum Un imn e slavă, de-nălţare Şi să mă rog, pe-al Vieţii Drum Să ne fi Taină şi –’ndurare Să ne fi soră, frate, mamă Şi dulcea pace de acasă, Că-n viaţa asta-o fantasmă, Eşti numai tu: Fată Frumoasă.
Azir
Odă Femeii
Căci dacă n-ai fi existat în lume Prin luptă să-mi storci seva din gând N-aş fi cântat al lucrurilor nume Şi-ar fi rămas tăcut pe pământ. Şi dacă n-ai fi fost ca să-mi spui, Cu ochii ce-aprind în suflet scânteie, Că-n astă viaţă repaos nu-i, Eu ce-aş fi fost, frumoasă Femeie? Lumină-în gândire tu-mi eşti de-acum Şi-n suflet eşti dorul de Viaţă Pe lungul şi greul, al Sorţii Drum Mi-eşti loc de popas, Femeie frumoasă! (Recunoştinţă)
(Imn)
107
108
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Cu giulgiul Durerii pe trup aruncat Mi-apare Icoana ta blândă, senină Şi dac-ai şti cât te-am adorat Frumoasă Femeie, Zeiţă divină. Tu eşti în mintea mea mereu Să cad mă faci şi să mă ridic cu greu Ca obosit de-atâtea vini şi jale Să-ngenuchez pe-altarul vieţii tale.
Pe urme-ţi călcam sfios cu privirea Iar gândului viu zăbală puneam În umbletul tău adoram Nemurirea Iar chipului tău pios mă-nchinam. (Amintire)
109
Azir
110
Odă Femeii
Eşti vraja nopţilor de vară Ce-alungă timpul în uitare, Mireasma florilor de seară, A vieţii lungă, grea cărare. Eşti câmpul înflorit, de mai A stelei lucie scânteie Eşti tot ce trebuie să-mi dai Şi visul omului, Femeie!
Azir
Odă Femeii
Cuprinsă de farmec, natura întreagă Contemplă lumina din sufletul tău Făptură măiastră, în lumea cea largă Eşti Chipul Durerii, fiică de zeu Altar Închinării şi Patima Firii Eternă Femeie, Poem al Iubirii.
(Visul omului)
111
112
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci ce-aş fi fost De n-ai fi fost Un spaţiu sterp şi fără rost. Dar ai venit M-ai cucerit Cuvântul magic mi-ai rostit.
Din ochii-ţi ca două raze de lună Privirea ta mă cuprinse, nebună. Am vrut atunci să m-ascund şi să scap De crunta şi tristă a dorului vale Dar inima-mi spuse să rabd şi să tac Căci luna veghea-va-mi pustia cărare.
Şi m-am deschis – Un paradis. O punte spre eternul vis. Şi vom cânta Şi vom dansa Destinul ne va bucura Şi vom trăi Şi vom muri Etern noi fericiţi vom fi. (Împreună)
113
Azir
114
Odă Femeii
Cuprinsă de farmec, natura umană În vis se dezmiardă cu blând glasul tău; Priveliştea vieţii se-nalţă pe-o geană A scurtelor clipe ce-aleargă mereu.
115
Azir
Odă Femeii
Frumoasă eşti fată cu părul bălai Frumoasă natura ce-n suflet o porţi Şi farmec de vis luminii când dai Gândirea-nălţa-vei `n-a cerului bolţi.
116
Azir
Odă Femeii
Culorile din curcubeu S-au strâns la poarta sufletului meu. Şi din petale de roze senine Au prins a-mi grăi despre tine.
Azir
Eşti înger de pază visărilor lumii Eşti diavol ce-aruncă gândirile-n foc Eşti floarea născută din seva minunii Luceafărul nopţii, şi-al zilei noroc.
117
Azir
118
Odă Femeii
Privirea de foc înalţ-o în lume La margini de fire, pavăză gândirii Şi-ascunde luminii eternul tău nume Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi.
119
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Eternă, tu Femeie Eşti umbra nemuririi, Şi rouă ce scânteie Pe pleoapele gândiri.
120
Azir
Odă Femeii
Azir
Căci plecând ai luat cu tine întreaga Viaţă a materiei, golind de seva existenţială toate lucrurile care-mi străjuiau grădina sufletului, lăsând în urmă doar Vidul formelor, prin care Vânturile Deşertăciunii troieni-vor de-acum Zăpada Lacrimilor Firii, în greaua Iarnă a Singurătăţii ce s-a aşternut peste natura fiinţei mele.
Odă Femeii
Şi dac-ar fi să te mai văd odată M-aş metamorfoza în imn al bucuriei Cînd în făptura ta de inocentă fată Aş contempla destinul Armoniei.
121
Azir
122
Odă Femeii
Şi dacă rozele cerului s-ar strânge într-o bună zi să vorbească despre tine, tot n-ar putea să pătrundă cu parfumul lor misterul ce-ţi învăluie fiinţa.
Azir
Odă Femeii
Când ochi tăi mă vor privi din prag Şi-albastrul lor îmi va zâmbi cu drag Aş vrea să-ţi spun ce mult eu te iubesc Dar paote vorbe-atunci n-o să găsesc Aşa că-ţi spun acum frumoasă floare Mi-eşti cânt de dor, senină alinare Mi-eşti sfânt popas şi gând dumnezeiesc Dar ce folos, căci azi nu te iubesc . (Tristeţe)
123
124
Azir
Odă Femeii
Azir
Prin freamăt de stele căta-voi spre tine Fecioară a lumii din Ceruri născută Şi viaţa întreagă de dor şi suspine Credea-voi că e pentru tine fîcută.
Iar ochii tăi două felinare îmi sînt, de strajă la poarta sufletului meu în lunga noapte a vieţii
125
Azir
126
Odă Femeii
Tu, zeiţa mării, nestemat aprins pe coloana infinitului, străluceşti în inima mea precum un far călăuzitor spre tărâmul păcatului ancestral, telurică străfulgerare a dorinţei de A Fi, de a crede că poţi să Exişti.
127
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Cu ochii blânzi şi inima tristă, te văd pe tine Înger păzitor, străjuind pacea sufletului meu ca pe o taină sfântă ce trebuie s-o aperi cu preţul fericirii tale.
128
Azir
Odă Femeii
Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai fost mereu pavăza sufletului meu…
Azir
Te zăresc frumoasă icoană a sufletului meu întipărită în imaginaţia munţilor… Şi din simfonia naturii răsari precum seva pârâului: suavă şi sprintenă, cântând durerea lumii în lacrimi de bucurie existenţială.
129
Azir
130
Odă Femeii
Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai fost mereu pavăza sufletului meu…
131
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Privirea de foc înalţ-o în lume La margini de fire, pavăză gândirii Şi-ascunde luminii eternul tău nume Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi
132
Azir
Odă Femeii
Azir
Femeie, al tău nume-i durere Şi-n zadar vreau în suflet în urmă-ţi tăcere Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă.
Odă Femeii
Când te-am zărit prima oară Tu mi-ai părut un zâmbet de stea. Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară Dacă n-aş şti că poţi exista.
Şi-n zadar vreau linişte-n seară Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară Pătrunsă de dor mi se tânguie firea. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea. (Dezolare)
133
Azir
134
Odă Femeii
Te văd trecând prin viaţă Ca roua printre flori Şi sufletu-mi de gheaţă Pătruns e de fiori
Azir
Odă Femeii
Când ai plecat ai luat cu tine până şi umbra Zâmbetului ce înflorise la Porţile Cerului.
Aş vrea să pot acum Să-ţi amintesc de tine Dar în al vieţii scrum Păşesc printre suspine
…şi numai Tristeţea întunecată mi-a rămas ca o amintire a urmei paşilor tăi adânc impregnată în netrebnicia sufletului. …Ce-aş mai putea fi de-acum decât un nor rătăcitor, rugându-mă Înalturilor să cheme asupră-mi toate Furtunile Sorţii.
…Revino tu la mine! (Tresărire)
135
136
Azir
Odă Femeii
Totdeauna am avut încredere în bunătatea zeilor… Dar într-o bună zi un Zeu m-a trădat:
Azir
Odă Femeii
Ai fost o dimineaţă senină revărsată peste gândurile mele ca o blândă adiere celestă, divină mângâiere pentru sufletu-mi împovărat de durerea existenţială…
A fost ziua în care mi-a răpit credinţa cunoaşterii tale, Eşti Patima Facerii şi Zeiţa Mântuirii, imn de slavă scoborât din Bolţile Înaltului către fiinţa-mi îngenunchiată în rugă pe Altarul Nemuririi, cântând Evanghelia Marii Treceri întru Eternitate.
Femeie, Anonimă Enigmă!
(Destăinuire)
137
Azir
138
Odă Femeii
Copilă cu ochii lumină de stele Cu părul văpaie şi buze de foc Speranţă vei naşte gândirilor mele Din lume tu faci al viselor loc.
Azir
Odă Femeii
În ochii tăi iubito zăresc eternă marea Cu fâlfâit de unde, cu adieri de crin Şi-a lumii aste vină o-ncerc privind cărarea Spre tine cum se pierde cu sufletu-mi hain.
Când chipu-ţi răsare pe aripi de vânt Şi sufletul tău se-ntoarce la mine Deodată, pătruns de-al vieţii imn sfânt Dau glas amăgirii ce naşte destine. (Hipnoză)
139
140
Azir
Odă Femeii
Strop de rouă născut din savoarea dimineţii, blândă unduire a gândirii unui Demiurg romantic, te-ai prelins pe geana sufletului meu ca o briză de mare cu glas de pescăruş presărat pe întinderea infinitului scăldat în rugul apusului de soare, ca sărutul unei zeiţe neîndurător de crude cu destinul unei făpturi umane, răpusă la picioarele tale de chemarea iubirii, ca mirajul Deşertului Existenţial ce-şi ademeneşte în jocul Iluziei deşarte protagoniştii – victime ale dorului de viaţă, ale Setei metafizice de a fi… fericiţi!…sau măcar eterni.
Azir
Floare de crin Belşug şi venin; Din ceruri de rouă Ne-ai fost dată nouă, Ca rază de soare Şi aspră cărare, Ca dor de trăire Dulce tânguire; Mireasmă-n condeie – Frumoasă Femeie! (Dualitate)
141
Azir
Odă Femeii
142
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Atunci ai apărut tu, suavă şi dulce ca o suflare de înger plutind pe cerul sufletului meu, diafană mireasmă a vieţii scăldând în lumina trăirii neostoitami sete de a fi. Şi pe cristalul pupilei tale am putut simţi oglindindu-se telurica-mi făptură străfulgerată de transfigurarea metafizică a elocinţei glasului tău, ca o simfonie a naturii celeste, divină chemare spre asceza nemuririi. Pătrunsă de taina durerii întreaga-mi fiinţă îngenunche în faţa puterii zâmbetului tău, ca la icoana preasfintei nevoinţe a desăvârşirii cerând îndurare pentru îndrăzneala dreptului la fericire, aprigă necugetare izvorâtă din scurgerea eonilor peste atemporalitatea infinitului demiurgic.
Un zâmbet la stele şi inima-mi învăluită fu de mireasma preanepătrunsei tale fiinţe clocotind de seva dorinţei existenţiale. Ca un miel alb în soarele blând al unei dulci primăveri, sufletul tău tresaltă zglobiu pe pajiştea prieteniei, farmec dând naturii demiurgice prin râsul cristalin al clopoţelului, celest imn de slavă înălţând bucuriei de a fi.
143
144
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Mă simt ferit de patimi şi de jale Privirea ta când o-ntâlnesc în cale Iar când veghezi alăturea cu mine Răsare bucurie din noaptea de suspine.
Virtutea Frumuseţii a împrumutat chipul tău, Femeie!
145
Azir
146
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
De ce, Iubire, ochii tăi ascultă Sărutul Şoaptelor ascunse în buzunarul stâng de la pieptul Destinului?
Femeie, tu eşti Sărutul Cerului dăruit Fiinţei noastre.
De ce Lumina Eternităţii nu răzbate prin Negura Existenţei şi se ascunde-n Patima Trăirii Să fie pentru că Haosul a-nsetat de Nemurire? Sau doar fiindcă Glasul Veşniciei s-a ofilit în Trandafirul rupt de mâna mea? (Interogaţie)
147
148
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Eşti, Femeie, Gândul vieţii Eşti Elanul trecător Roua blând-a dimineţii Visul omului, de dor. Şi eşti Raza ce lumină Sufletul pierdut în noapte Eşti Speranţa lui senină; Dulce vers rostit în şoapte.
Eşti frumoasă, Femeie, ca adierea Nemuririi peste Firea Conştiinţei umane.
Te contemplu roză Floare; Ceru-ţi cântă Gloria; Doar pe-a Sorţii grea cărare Toţi te cheamă : Draga Mea. (Draga Mea)
149
Azir
150
Odă Femeii
Te-admiră Gândul, în ascuns Şi al Tău nume-l pune-n astre Mister al Morţii, nepătruns Femeie, - cerul Vieţii noastre.
151
Azir
Odă Femeii
Luceafăr în Noaptea de Patimi şi Jale Tu eşti ala Finţei Destin ne-mplinit Ocean de viaţă; a Morţii chemare Edenul Trăirii şi-un Vis fericit.
152
Azir
Odă Femeii
Azi iar m-atragi cu Trupul tău În Patima Vrerii Şi-ngenunchezi Cugetul meu Pe-Altarul Plăcerii. Doar al tău gând aş vrea să-l am O noapte întreagă Când luna plină îmi bate-n geam Tu să-mi fi dragă. (Dorinţă)
153
Odă Femeii
Căci ce-am fi fost noi acum Doamne de nu ne-ai fi lăsat frumoasa Femeie? Pustiuri târzii, de reci toamne şi sevă uscată-n deşerte condeie.
Azir
Şi temple trecute la marginea Firii altar în ruină, credinţă deşartă; O tristă umbrire în spaţiul Gândirii, în suflet Femeia de n-ar fi purtată.
ODĂ FEMEII
Şi încă am fi doar valuri în spumă pe-Oceanul Vieţii trecând fără rost Durere şi jale şi chin şi minciună Femeia – icoană de nu ne-ar fi fost. Etern glas al Morţii, chemare-n Abis; cărarea căinţei străină ne-ar fi Dar astăzi Femeia o purtăm în vis şi Visul ne-nvaţă ce-nseamnă a iubi.
Fundaţia Cultural-Ştiinţifică *Mercur* Cluj-Napoca 2000
Femeie, eşti seva Gândirii din noi şi-a lucrurilor sfinte icoane Speranţă şi-alint în griji şi nevoi. căldură-n târzii şi reci toamne. De-aceea, îţi mulţumim, Doamne! (Psalm) 2
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Trecerea ta Pe-a clipei tainică mirare Un înger te-am simţit promis Spre-a lumii noastre, desfătare Născut din flori de Paradis.
PARTEA I
Icoană vie-n templul sfânt Al vieţii ce de-acum îmi pare Un rai de vise pe pământ Etern-a dorului chemare. Te văd trecând prin zări, senină Cu pas uşor de gând hoinar În cale viaţa ţi se-nchină Tu doar zâmbeşti, o vis barbar. De unde vii şi unde porţi A ta fiinţă de mister Spre ce eterne, albe porţi Duci vise ce cu tine pier? Spre ce tărâmuri de speranţă Atragi tu sufeltul meu sclav Să fie dorul de viaţă Sau doar mirajul tău suav?
3
4
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Pelerin la sufletul tău
Luceafărul vieţii
Pelerin însingurat grăbind astă lume Poposesc azi la templul sufletului tău În goana vieţii spre-o altă genune Ofrandă pe-altarul trimisului zeu.
Te-am zărit trecând prin viaţă Ca o rază de mirare; Părul negru-n val pe spate, Ochii vii sclipind în zare, Dulce vis în dimineaţă Tu, luceafăr eşti, la toate.
Chemare mi-ai fost, din abisuri lumină Speranţă prin timpuri, cărare-n nevoi Divină fiinţă, de lume străină Luceafăr al Vieţii veghind peste noi.
Încântare-a nemuririi, Clipei naşti eternitate; Zâmbet mistic de zeiţă, Stele vii porţi în cosiţă Tu, chemarea fericirii Alinare-n vals de şoapte.
Mânată de dor făptura-mi se-nchină Icoanei tale – celestă chemare; Neantul renaşte acum în lumină Zeiţă Femeie, eterna-mi visare.
Astăzi îţi aduc ofrandă Sufletu-mi trezit la viaţă De fiinţa ta divină; Roze fragede-n speranţă Desfătare fără vină Dorul ţi se-nchină-ndată; O, zeiţă de lumină!
5
Azir
6
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Trupul tău
Melancolie
Pe panta timpului, în marea trecere Gândul se-alungă în rece-amintire; Doar trupul tău, din Prima Facere Cuget de foc aprinde-n privire.
La cumpăna vieţii tu astăzi suspini; E lacrimă-n suflet şi-n gând destrămare În inimă roze dau strigăt de jale, Tristeţea aşează coroană de spini Pe-al tău chip tainic de-albastră floare.
Mă-ndeamnă soarta cu nepăsare Să calc alături pe val de vis; Un demon, trupul, a lui chemare Mirajul vieţii de paradis. Numai un zâmbet şi mă transform În vers de rouă şi de suspine; Îmi eşti speranţă, cu tine adorm, Te port în suflet mereu cu mine. Iar chipul tău icoană-mi este Altar de-nchinare, vie nemurire Cu tine a vieţii eternă poveste Un rai îmi pare în a ta privire.
7
Ferestre de dor iar gândul străbate, Luceferi se nasc din zări părăsite; A stelelor vină şi-a viselor toate Spre tine se-alungă pe drumuri umblate; Plăcerea şi viaţa de tine-s ursite. Zeiţă eşti tu, cu trup omenesc, Privire de foc, dorinţă haină De rouă ţi-e pasul şi supralumesc – Femeie, al viselor gând nebunesc Şi-a cerului fiică, născută-n lumină.
8
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Soarele meu
Evanghelie şi mărturie
Eşti un gând în desfătare, Eşti o pajişte cu flori , Eşti a sufletului zare, A destinului cărare, Tu, zeiţa mea din zori.
Divină chemare spre-asceza vieţii Tu eşti a zilei vie lumină; A ta făptură, zeiţă divină, În templul tainic al dimineţii Îmi eşti icoană, blândă, senină.
Eşti luceafăr nopţii mele, Eşti a zilei strălucire, Eşti cometă printre stele, A gândirii dulce vrere Femeie, vis de fericire.
Îmi eşti altarul de închinare, Al nemuririi glas de mister; Când stele-n ceruri se sting şi pier, Luceafăr tu, şi-ndemn la visare; Privind spre tine eu iarăşi sper.
Pe al sufletului cer Îmi eşti soarele vieţii, Fremătare de mister, Vis hoinar şi dor stingher, Tu, altarul dimineţii.
Speranţă naşte a ta fiinţă, Speranţă creşte în dor atins De-a ta credinţă, vulcan aprins; Pe-altarul lumii aduci căinţă Al nemuririi elan promis. În zarea vieţii, la liturghie, Privirea ta, divină fecioară Renaşte zorii în fapt de seară; Tu, evanghelie şi mărturie A frumuseţii ce ne-mpresoară.
9
Azir
10
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dorul meu şi chipul tău
Zeiţa firii
Glas de rouă, trup de stele Vocea timpului ascunde Sfânt altar viselor mele Şi icoană-n vers de unde.
Astăzi eternul are chipul tău; În cuget răzbate un glas de speranţă: Mereu tu vei fi în sufletul meu Icoană pe-altarul schimbării la faţă.
Te aştept şi azi să-mi fii A destinului chemare; Paradis în zori de zi Tu, a vieţii mele zare.
Te-adoră lumina şi stelele-n ceruri; O lume de vise cu tine revine; De roze ţi-e calea, fecioară de-apururi; Luceafăr vei fi în suflet la mine.
Pe a sufletului cale Eşti luceafăr de speranţă; Aduci gândului mirare Şi făpturii mele viaţă.
Se-alungă iar dorul în trup de uitare; Pe malul vieţii spre mine tu treci, A gândului velă se-nalţă în zare La orizonturi născute în veci.
Cu fiinţa ta divină Te admir în contemplare O, fecioară fără vină Pe a lumii grea cărare.
E valsul vieţii o mare lină, De roze cântec, parfum de culori Cu tine-alături, pe lună plină Furtuni se sting în glas de fiori.
Dorul meu şi chipul tău Se vor însoţi în veci, Pas la pas zâmbind mereu Eu te-ador, iar tu mă placi.
Pătrunsă-i firea de-a ta privire În suflet gânduri trezesc misterul; Eu mut privesc, răpus de uimire Cum tu cobori pe pământ tot cerul.
11
12
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Imn
Elegie
Timpul s-a topit în zare De sublima strălucire O, divină alinare Peste-o mare de gândire.
Gândul trece-n goana vieţii Chipul tău mi-apare sfânt Icoană-n templul dimineţii Îmi eşti luceafăr pe pământ.
Astăzi tu îmi eşti lumină Ce cu doruri mă-mpresoară Pătimire fără vină Sfântă lacrimă hoinară.
Iar marea astăzi viu suspină Sub pasul tău de dor aprins Se-nnalţă valuri de lumină Noi ceruri se deschid în vis.
Viaţa înseşi înspre tine Mă zoreşte-n asfinţit Între soartă şi destine Tu-mi eşti visul regăsit.
E lumea veşnic rai promis La tine gândul când revine Un pom renaşte-n paradis Crescut din dor, în piept la mine.
Pe a lumii grea cortină Glasuri se înnalţă-n cor Tu, cu vocea ta divină Dai trup clipelor de dor.
Aş vrea nicicând să nu mai pleci Departe-n zările străine În noapte, umbre triste, reci Să nu mai sufere-n destine.
O speranţă-n zori născută Eşti a sufletului stea Eşti zeiţa mult dorită Tu, Femeie, draga mea.
E soarta ta şi calea mea Să fim mereu noi amândoi Şi nici o zare-oricât de grea Nu va da timpul înapoi.
13
Azir
14
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Ochii tăi
Speranţă
Peste-o mare de suspine Peste-o lume-n destrămare Ochii tăi privind spre mine Două raze-mi par, de soare.
Vino iar în pas de dor Tu, lumină-n trup de viaţă Într-al sorţii vals domol Să-nsoţeşti a mea speranţă.
Doi luceferi în apus Constelaţii de speranţă Dor promis şi vis nespus Trup de rouă-n dimineaţă.
Peste fire astăzi tace Clipa cea nemărginită Luna-n gânduri se preface De mireasma ta umbrită.
A luminii dulce vină Se trezeşte-n gând mereu Când privirea ta senină Întâlnesc în drumul meu.
Roze strâng în vals de unde Dorurile noastre toate Stele-n ’naltul cer, profunde Ţi se-nchină peste noapte.
Îmi răsari în calea vieţii Tu, o lume de mistere Peste marea tinereţii Astrul viu al nopţii mele.
Te aştept să-mi fii chemare Peste marea vieţii noastre Eşti în suflet sărbătoare Iar în gând mister de astre.
Ce n-aş da să pot privi Ochii tăi o veşnicie Într-a nemuririi zi Alt, nimic, să nu mai fie.
Eu te-aş vrea pe veşnicie Regină-a sufletului meu Cărarea vieţii să ne fie Unită-n pas şi-n dor mereu.
15
16
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Vals Himeră Vise noi şi gânduri vechi Se adună azi în minte Clipe-n valuri vin perechi Viaţa, cu-a ei lucruri sfinte Pe a sufletului unde Se aşează în priveghi.
Te-am zărit o clipă-n goana Timpului pierdut în zare Ca o umbră de visare; Trecătoreo, eşti tu oare Sau e numai dorul, toamna?
Trece gândul spre visare Trec luceferi vii în noapte Într-a sorţii albă zare Trec şi eu cu tine-n şoapte; Numai dorul, dintre toate Mai rămâne-n desfătare.
Ce n-aş da să-mi spui îndată Că rămâi în trup mereu Gând hoinar şi vis al meu Răzbătând prin timp cu greu Chipul tău senin de fată. Vei fi oare azi pierdută Pentru veci destine moarte Căutându-te în noapte Printe mii de vorbe-n şoapte Tu, speranţă renăscută?
Sub a lumii grea cortină Două suflete visează Două roze fără vină Două inimi iar vibrează Zorii noi se-ndestulează Cu-a speranţei cupă plină.
Sau lua-vei trup de unde Peste-o mare de suspine Sufletu-mi pierdut cu tine Călător printre destine Nemurirea să-l inunde?
Astăzi tu, privire lină Înspre mine când revii Vise, dor şi gând se-nchină Pe altar de focuri vii Cântec, har şi bucurii Vieţii mele eşti lumină. 17
Azir
18
Odă Femeii
Orice-ar fi şi orice-am crede Vrerea dorului nu tace Nu-i nimic să stea în pace Visul astru se preface Gândul meu dacă te vede. Voi visa şi-n zi şi-n noapte Chipul tău de roză floare O, voinţă trecătoare Patimă şi cumpătare Tu-mi porţi gândurile toate.
Azir
Odă Femeii
Trecerea ta Te-am zărit trecând prin lume Ca o umbră de visare Ca o stea fără de nume Gândul meu să fie oare? Sau eşti rază de speraţă Rătăcind în depărtare Este numele tău “viaţă” Ori e tristă disperare? Într-o zi afla-voi oare Ce s-a întâmplat cu tine Când răpită de-o chemare Ai zburat în zări străine? Oare tu vei şti vreodată Ce-i o stea fără de nume Ce e clipa care poartă Sub un zâmbet o genune?
19
20
Azir
Odă Femeii
Despărţire
Azir
Odă Femeii
Eternă îmi va fi chemarea Pe urma ta pierudută-n zare O, ceruri, ridicaţi voi marea Şi stingeţi focul din visare
Când ai plecat în zări străine Pe urma valului de dor Tu ai uitat în piept la mine Povara clipelor ce mor. Şi mi-ai lăsat ca moştenire Cor funeral de triste voci Am să te-aştept la pomenire Chiar dacă n-ai să te întorci. Eternitatea e-ntr-o clipă Şi-o clipă-i o eternitate În zbor pe-a gândului aripă Te văd mergând tot mai departe. E poate-un vis în destrămare O lume-n timpul ei trecut Un cosmos mort de la născare Sau un poem ce l-am pierdut. Afla-voi oare ce mister Mi te-a răpit din tine iar Pe urma stelelor ce pier În zori de rouă pe altar? 21
Azir
22
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
De jale
Al vieţii tumult
Mi-ai fost vis, mi-ai fost elan Peste-o mare de suspine Steaua mea născută-n van Orizont spre nemurire.
Treptele sufletului dorul le suie Valuri de zbucium în gând răsar Se-ascunde visul în vers ce nu e Decât o mare de chin şi-amar.
Mi-erai cer scăldat în soare Mi-erai pajişte cu flori Pentru suflet sărbătoare Poezie de culori.
Se-nchină viaţa în act răpusă De-al lumii val lovind cu putere Icoană clipei, slovă nespusă În ceasul sorţii rămân doar părere.
Acum eşti un mit pierdut A gândirii desfătare Tu, al vieţii azimut Naufragiu-n disperare.
Se sting iar cuvinte pe-altar în visare Se-ncumetă dorul pe un val efemer O clipă se naşte din gândul ce moare Şi-a vieţii sclipire se-ascunde-n mister.
Ce n-aş da să nu fi fost Peste-o mare de suspine Steaua mea cea fără rost Zarea oarbă-n amintire.
În templul lumii pe val de rouă Îngerii cad în trup de părere O faţă veche, dorinţă nouă E-ntreagă a lumii deşartă vrere.
Trist e cugetul în seară Un ocean de-nnegurare Chipul tău mi-apare iară Strălucire-nşelătoare.
Pe-altar de vise pierdut în uitare Jertfa rămâne un gând din trecut Prinos de durere în chip de mirare Să fie numai al vieţii tumult?
23
24
Azir
Odă Femeii
Azir
Metamorfoze
Singurătate
Ai fost un gând în desmierdare Icoană clipelor ce mor Un glas acum trecut în zare Al vieţii chip născut din mare În suflet scurt poem de dor.
Trece gândul în visare Trece clipa-n zări senine Toate trec în sărbătoare, Numai eu stau fără tine.
Odă Femeii
Un poem de dor se naşte Peste-o lume-n destrămare O speranţă printre astre Plânsul stelelor în mare.
Mi-erai scânteie-n trup aprinsă A zorilor speranţă vie O jertfă cerului promisă În suflet patimă ascunsă Un vis pornit spre veşnicie.
Cântă marea în suspine Valuri strigă iar spre cer Totul zace fără tine; Singur eu încă mai sper…
Acum eşti umbra din lumină Popasul timpului trecut Pe a retinei oarbă vină De suferinţe grea cortină Aşterne valuri de tumult. Vei fi vreodată iar altarul Gândirilor de dor aprinse Sau voi rămâne-n veci hoinarul Trist pelerin, pierdut cu darul În noaptea lumilor de vise?
25
Azir
26
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dorinţă
Un rai de stele pe pământ
Aş vrea să-mi fii un cer de stele Să te privesc printre destine Să-nnalţ spre zei visele mele S-adorm privirea mea cu tine.
Viaţa s-a oprit o clipă Pe a dorului cărare De privirea ta răpită Zeiţă-n gând şi-n trup visare
Aş vrea să pot în zări străine Să duc elanul dezmierdării Să scap iar lumea de suspine Şi dorul să îl dăm uitării.
Timpul trece peste zare Sprinten ca o adiere Când fiinţa ta răsare Din vers de dor şi mângâiere.
Aş vrea luceafăr tu să-mi fii În strălucirea nemuririi A gândului speranţe vii Eternul glas al fericirii.
E drumul sorţii sărbătoare Destinul rai acum devine Cu trupul tău de roză floare Tu când păşeşti iar lângă mine.
Nu vreau altare peste timp Nu vreau popas în veşnicie Ci în al vieţii anotimp Mereu vreau chipul tău să fie.
Iar cu făptura ta divină Şi ochi de blândă căprioară Renaşti speranţă şi lumină Luceferi vii în fapt de seară.
Şi vreau o rază să-mi devii Un zâmbet cald peste destine Al sorţii drum în zori de zi Să te găsească lângă mine.
Aş vrea ca viaţa să rămână Un rai de stele pe pământ Căci tu faci din a lumii vină Pentru-al meu sflet, altar sfânt.
27
28
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Iar când zâmbeşti nemărginirii Peste oceane de fiori Destinul greu al omenirii De roze vals îmi pare-n zori.
Adoraţie Dacă te văd azi printre stele În suflet luminându-mi cerul E fiindcă-n gândurile mele Luceafăr eşti sporind misterul.
Cu tine-alături peste timp Vom trece marea-nvolburată Şi într-al vieţii anotimp Ne vom fi lumea asta toată.
A noţii taină se pătrunde De firea ta divină-n şoapte Pe calea dorului, de unde, Al tău mister răzbate-n toate. Se-ascunde timpul în uitare Eternul naşte dintr-o clipă Pe-a sorţii grea acum cărare Făptura ta când se-nfiripă. Te-adoră cerul în mistere Te cântă pajiştile toate Şi florile azi efemere Sporesc mireasma lor în noapte. E pasul tău de dor un vis E vocea ta un cântec lin O poartă către paradis Îţi e privirea în suspin.
29
Azir
30
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Chemare
Bucurie
Al timpului glas pe urme de dor Chemare înalţă făpturii în zori Pe aripi de cântec trecute în zbor Mi-apare-al tău trup în fiori.
Chipul tău în poarta vieţii Surâde zărilor senine Udat de roua dimineţii Ţi-e pasul îndreptat spre mine.
În ceruri ascunse luceferi apun Mistere se sting în bolţi de lumină În valuri de rouă şi mistic parfum Privirea ta străluceşte senină.
Te-aştept cu drag şi bucurie Să-mi vii acum din depărtare Să-mi fii a sorţii feerie Să naşti o lume din visare.
Al umbrelor vers rătăcit în uitare Petale de dor peste lume răsfiră Mireasmă şi cântec, duioasă chemare Trezeşte-a ta blândă făptură.
Te-ntâmpină florile toate Pe cale unduiri de stele Luceferi noi veniţi din noapte Îţi spun povestea vieţii mele.
Te vreau iar alături de cugetul meu Te vreau al meu înger etern să rămâi Pe căile sorţii împreună mereu Vieţii găsi-vom un nou căpătâi.
Răsar din timp priviri de dor Petale gândul viu adună De roze-i sufletul uşor Iar pieptul plin e de lumină.
31
32
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
PARTEA A II – A
Te zăresc trecînd ca umbra unui gînd fugar pe cerul amintirii şi roua de stele plînge-va de dorul nefiinţei tale.
33
34
Azir
Odă Femeii
Eu sînt acum o parte din tine Şi-un strigăt sacru al Imnului Sfînt Tu Viaţă îmi dai mereu în Destine Căci Rază îmi eşti, şi vis pe Pămînt.
35
Azir
Odă Femeii
Tu eşti Chemarea ce poartă în Zare Şi eşti Cărarea ce-acasă m-aduce Îmi eşti a Vieţii sublimă Mirare Femeie, un Haos de patimi ferice.
36
Azir
Odă Femeii
Azir
Te-am zărit într-o Frunză blînd mîngîind Sufletul Vîntului; te-am zărit într-o Floare zîmbind Nemărginirilor Albastre; te-am zărit într-un Nor călător peste Timp, în Marea Trecere; şi-n peşte, şi-n pasăre, şi-n om. Dar mai presus de toate ţi-am zărit Chipul în Înger Senin adăpînd Lumina cu Seva Inimii tale. Şi te-am simţit atunci în fiecare colţ de Univers. Şi te-am crezut de-atunci în fiecare colţ de mine. Căci o parte din Tine eu sînt; dar Tu eşti tot minele meu!
Am auzit bătînd la Poarta Sufletului, Şi n-am ştiut dacă eşti Tu, sau numai umbra unui gînd de Dor.
37
Azir
38
Odă Femeii
Azi te-am zărit prima oară în Marea Trecere şi-am sărutat cu Dorul Inimii Umbra Paşilor tăi aşternută peste Iluzia Necuprinsului. Am vrut o clipă să opresc Goana Eternităţii dar mi-au scăpat Hăţurile gîndului în abisul Nemuririi şi-am rămas pustiit de propria-mi fiinţă cu tine plecată.
39
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Aş vrea să fii astăzi Cerul meu; iar eu - un simplu Nor pierdut în imensitatea Albastră a Fiinţei tale.
40
Azir
Odă Femeii
Femeia frumoasă – o Voce de Primăvară, tainic şoptind la urechea Timpului misterul Nemuririi fiinţei.
Azir
Odă Femeii
Erai, Fiinţă, marea Speranţă a Zorilor nemuririi; iar Noaptea cînta în glasuri de Stele Sinfonia Eternităţii, cu blînd Luceafărul Inimii tale profunzimile alinîndul. Şi Rozelor pămîntului mai luminoasă le era strălucirea, desfătînd cu Mireasma Devenirii sfînt Lutul materiei.
41
Azir
42
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Frumoasă eşti, Făptură, ca roua zorilor, născută din Seninul Eternităţii în liniştea contemplativă a Luceafărului Devenirii; cînd în Obrazul tău prinde a se oglindi Soarele Nemuririi, întreaga Natură Umană, cuprinsă în Valsul Destinului Gînd de Slavă înalţă Bucuriei Existenţiale;
Cum aş putea să nu te iubesc, de vreme ce Timpul însuşi s-a topit în Eternitate, răpit de contemplarea Fiinţei tale, Femeie!
căci Viaţă dai Materiei, prin Cugetul făpturii tale, şi sevă Clipelor alungate în Negura marii Uitări.
43
44
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Frumoasă eşti, tu, Făptură, precum numai Gîndul de Dor al unui Demiurg romantic putea sădi Roza unei aşa sublime Idei în Grădina Eternităţii.
Şi, poate într-o bună zi, al meu Gînd obosit, va poposi la Poarta Sufletului tău, cerînd iertare pentru Păcatul de-a nu te fi iubit, cîndva.
Şi dată ne-ai fost nouă, să ne stîmpărăm cu parfumul Iluziei tale Jalea Nemuririi şi să ne alinăm cu roua galsului tău chinul veşnicei Suferinţe. Căci Durere ne este Soarta şi tristă Devenirea cînd Lumina Fiinţei tale apune din calea sufletului nostru!
45
Azir
46
Odă Femeii
Femeia-i un Vis – Etern paradis Chemare în Spaţiul Trăirii; O Voce din cer Un Vers de Mister Destinul şi seva Gîndirii.
Azir
Odă Femeii
Erai, Făpturo, singura Floare din tot Universul la care speram să nu ajngă vreodată Gîndul meu de Dor. Acum, Eşti Vocea destinului dureros prevestind la urechea Timpului Eternitatea Materiei.
Femeie, tu, Glasul iubirii ! Vei fi, oare, Lumina Speranţei Topind în Zorii Nemuririi Bezna Nerecunoştinţei? Sau, doar un vis trecător de Iubire plămădit din Roua suferinţei În cugetul Omului?
47
48
Azir
Odă Femeii
Femeia – Gîndul lumii Şi visul ei de Dor Sfînt freamătul Minunii Elanul trecător.
Azir
Odă Femeii
Căci Ochii tăi, Făptură senină Dau Viaţă Clipei, şi Nopţii Lumină. Iar din Eternul, Albastrul Cer Coboară-n Suflet profund Mister.
Bărbatul – Glas de spadă Voinţă împietrită Ce lumea vrea s-o vadă Prin Luptă cucerită.
49
Azir
50
Odă Femeii
Doar o privire mi-ai aruncat şi Timpul s-a topit în mine ca o amintire de grandioasă epopee, în urmă lăsând singur parfumul Eternităţii
51
Azir
Odă Femeii
Şi ce dacă Viaţa moare cu fiecare clipă în mine; atâta timp cât amintirea ta îmi este vie pe pleoapa sufletului, eu mă simt încă veşnic!
52
Azir
Odă Femeii
Dac-ar fi să pleci ar trebui să iei cu tine întreaga Lume de iluzii pe care mi-am creat-o din cântecul Pietrei şi zâmbetul Florilor şi din plânsul Stropilor de Ploaie şi jocul Razelor Dimineţii – căci toate Lucrurilepe care le-ai atins în zbor cu Aripa Sufletului tău au rămas pe veci pătrunse de Farmecul Existenţei
Azir
Ochii tăi râd la Cumpăna Vieţii Şi-n Lume se naşte o Rază de Soare Din suflet acum Parfumul Tristeţii Se pierde în Glas de Eternă Uitare. Căci blând al tău zâmbet, Lumină din Stele Învie Natura şi Suflul din noi Dă aripi de Dor gândirilor mele Iar vieţii Speranţă în Grij şi Nevoi.
53
Azir
54
Odă Femeii
Femeie, oglindă eşti Cerului şi sevă Mirajului Existenţei
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci Roze cu al lor mister Şi Vers de rouă strâns în Cer De tine dac-ar vrea acum Să-mi cânte-n valuri de parfum Tot n-aş putea să te zăresc Precum eşti tu, zeu omenesc Lumină-n Gând, şi-n trup Scânteie Al Zilei Vis frumos, Femeie!
55
56
Azir
Odă Femeii
Până si Timpul se-ntunecă în Uitare, lipsit de Lumina Fiinţei tale, Femeie.
Azir
Şi chiar dacă trezindu-mă într-o bună Dimineaţă voi găsi Timpul devenit Uitare iar Zorii Eternităţii învăluind Existenţa, în Noaptea Sufletului meu Călăuză îmi va fi încă Lumina Stelei tale, sublimă Zeiţă a Devenirii ce te-ai coborât din Cerul tău în Pustiul Făpturii, ca să ne fii nouă… Femeie
57
Azir
58
Odă Femeii
Eşti Timp şi Uitare şi-o Mare de Vis Eşti Cîntecul Sorţii – un Vers de Mister De Dor îi eşti lumii etern Paradis Şi vie Speranţă, Lumină din Cer.
59
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Într-o zi Timpul s-a oprit cu mirare, să contemple minunea Chipului tău, Femeie…Şi de atunci s-a uitat pe sine în Eternitate.
60
Azir
Odă Femeii
Mi te amintesc zâmbind cum numai Cerul ştie să zâmbească eternei Dimineţi din Sufletul Fiinţei.
Azir
Odă Femeii
Femeie – lumină gândirea ta plină De dor şi mirare de vis şi-alinare Cânare eternă iubirea-ţi maternă Imn de bucurie pace, armonie Nălţa-vei la stele dorinţele mele În valuri de lună femeie nebună De-a lumii durere fără mângâiere? Ori e doar visare; când, lumea cea mare – Ea nici nu există veselă, sau tristă; Numai gândul meu şi cu gândul tău Împreună sunt viaţă şi mormânt – Etern Legământ. (Gândul meu şi gândul tău)
61
Azir
62
Odă Femeii
E zâmbetul tău un Vis, o Chemare E Cântecul Sacru al Vieţii din noi Lumina Luminii, din Cer Alinare Trimisă Fiinţei, în Ziua De-Apoi Iar Rozele-n Soare mai clar se deschid Şi Stele se nasc din Lumi Pământeşti; Misterul apune; se umple-al său Vid Femeie, Făpturii tu dacă zâmbeşti.
Azir
Odă Femeii
Am zărit privirea ta căutând în Lacrima Sufletului Durerea Bucuriei şi m-am gândit că Timpul, dacă te-ar fi cunoscut în Tinereţea lui, cu siguranţă ar fi căzut şi el pe Panta Suferinţei la fel ca mine; dar aşa, contemplându-te acum, în pragul senectuţii nu a putut decât să devină o senină Eternitate .
Nimic nu rămâne Să Plângă de-acum A Patimii Umbră se-ascunde-n Uitare Căci Soarta devine Tovarăş de Drum Şi Viaţa, eternă ne e Sărbătoare! (Zâmbetul tău)
63
64
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dup-o Noapte de parfum Gândul tău îl simt acum Istovit de Neuitare Ca o umbră de Mirare Te zăresc pe tine-n Zori Stea pierdută printre Sori Alinare şi Suspin Dor neutru, Simţ hain.
Zâmbeşte vieţii, iar, Fată frumoasă Lumina din haos chemând să renască Şi chipul tău sfânt – lucrare cerească Durerea din lume de-acum să topească.
Şi aş vrea să mergi cu mine Printre-a Zilelor Destine Firul tău şi Firul meu Să-nnodăm spre Cer mereu… Însă tu, pierdută-n Zbor Către-un Soare trecător Te împaci, în Înserare Cu-a Iluziei Visare Ah! De-ai fi un pic mai Stea De cum eşti – Cometa mea, Să rămâi Luceafăr, Sus Şi în Zori şi în Apus! (Noapte de parfum)
65
Azir
66
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Dacă păsările-n cer, Lumea, gândul efemer Ar dori acum, de tine, Să vorbească, pentru mine, Să-mi arate-a ta minune Fără timp şi fără nume, Ar trimite-un ghiocel Bucuros şi mititel – Strop de viaţă rupt din Soare, Demiurgică Visare,
Şi dacă te văd prin Zarea de Foc E tocmai că tu …nu exişti deloc Ci e singur Zvonul Iluziei mele Şi Pacea cernută din trupuri de stele.
Mesager de Puritate Pe Tărâm uitat în Noapte, A Iluziei gândire Drumul drept spre Nemurire, Vocea Vremii de Schimbare Şi Durerea-nălţătoare, A Trăirii Epopee – Aşa tu îmi eşti, Femeie! (Personificare)
67
68
Azir
Odă Femeii
Azir
Căci blânzi ochii tăi femeie frumoasă Sunt valuri de rouă din Cer revărsate Sunt Imnul Vieţii şi Dorul de-Acasă Durerea din Lucruri şi Vina din toate
Odă Femeii
Când privirea ta de foc Iar în cale-mi s-a ivit, Soare, neguri, la un loc Mi-au părut eternul joc Al făpturii de granit – Suflet orb şi pustiit.
Tristeţe şi Vaiet se-nvolbură-n lume Şi-a Patimii Stea pe ceru-I scânteie Nimic, în Etern nu duce-al său nume Precum ochii tăi, frumoasă Femeie. (Ochii tăi)
69
Azir
70
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Te simt trecând încet pe lângă mine. Oare eşti tu, sau numai umbra Gândului Purtată de Vântul ce naşte Destine Udată de seva Pământului. Cum stau aşa şi te contemplu, realizez de ce Dumnezeu, când voit să aleagă un chip pentru Virtutea Frumuseţii s-a gândit la tine, Femeie.
Am crezut o clipă că te voi întâlni Pe-a vieţii Cărare îngustă şi grea Ah! Timpul în goana-i de-aş putea opri În Eternitate să fi doar a mea. Sau poate tot farmecul Jocului Mare Stă-n eternitatea Clipei de-aşteptare. (Oare)
71
72
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Chiar dacă zările senine S-or fânge într-o zi în mine Iar Viaţa şi Înaltul Cer Îmi vor grăi al lor mister
Căci zâmbetul tău mi-aminteşte de Stele; Tot zâmbetul tău mi-aminteşte de Lucruri Pătrund Necuprinsul cuprins chiar în ele Aici şi Acolo, Acum şi de-a Pururi.
Tot n-aş putea simţi precum În clipa când pe-al Sorţii Drum Privirea ta am întâlnit Icoană-n Templul Infinit Durerea lumii de s-ar strânge În suflet-nu mă poate-nvinge Căci tu în mine eşti Tăria Şi Imnul Vieţii: Bucuria! De-aceea eu voi fi mereu În Umbra ta, luptând din greu Să nu te pierd; mi-eşti Înger drag Trimis fiinţei mele-n prag. Şi eşti Luceafărul din Zori Ce naşte Zei mântuitori Blând Revărsat de Nemurire; Eşti Crucea mea spre Fericire. Femeie, cu a ta privire... (Privirea ta)
73
Azir
74
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci dacă ochii tăi, Femeie Privi-vor Ziua cum răsare Din seva marilor Condeie Va naşte-o lume, în Schimbare. Chiar dacă Iarna Vieţii mă va troeni din greu cu nămeţi de cenuşă existenţială, în sufletu-mi va înmuguri mereu eterna primăvară, atâta timp cât tu te însoţeşti cu gândul meu.
Şi Patima, supusă Firii Va fi de-atunci numai Scânteie – Luceafăr Zorilor Trăirii, Parfumul tău, de Dor, Femeie! (Patima condeiului)
75
76
Azir
Odă Femeii
Te văd trecând, ca briza mării Pe malul vieţi-mi; şi-n destin Contemplu patima visării; Ah, cât în lume suferim!
Azir
Odă Femeii
Un înger răsare-n al tău Suflet viu Şi-un Demon se naşte o dată cu el, Privirea ta lasă în mine-un Pustiu, O Rază de Lună, un Vals, un Duel.
Căci nu e râu să nu se verse La malul vastului ocean Şi nici făptură să nu-i pese De zvonul clipelor, în van.
Căci Rozele-n urmă pălesc printre Lacrimi Lipite de-a Îngerului luce Scânteie Iar Demonu-n gânduri o Noapte de Patimi Revarsă din trupul sublim de Femeie.
Doar numai tu, pe astă lume, Tu eşti a Dorului scânteie; Când de la Foc primit-ai nume Zeii ţi-au spus de-atunci, Femeie!
(Înger şi demon) (A dorului scânteie)
77
Azir
78
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
De n-ai fi fost frumoasă Femeie Cu-a ta fiinţă – miraj de parfum Aş fi rămas o rece Scânteie Pe Cerul Vieţii pierdută-n Fum
Nu vreau un înger cu blonde plete Nici blând porumbel cu râs de copil Nici muză sacră să mă resfeţe – Nu vreau nici crin şi nici trandafir.
M-aş fi ascuns în valuri de rouă Şi-n trista uitare ce sapă-Omenirea; Înstrăinat de Lumea cea Nouă Aş fi uitat care-mi e Menirea.
Nu vreau zeiţă din ’naltul cer, Nici demiurgic elan de femeie, Nici frumuseţe cu ochi de mister – Nu vreau iubire, nici rouă-n condeie.
Pătruns acum de Suflul tău viu Mă-ntorc spre Cerul scăldat în Stele Şi mulţumesc în Ceasul târziu Înţelepciunii născută din ele.
Ci vreau un Vultur cu dor de-nălţime Cu neagră pană şi dreaptă cătare Pe drum tovarăş întru-nţelepciune Puternic şi liber în senina zare.
(Mântuire)
(Sufletul pereche)
79
80
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Te văd ieşind în calea Destinului Cu părul lăsat peste umerii goi Şi valuri de rouă din mana Cerului Uda-vor iar Pomul Vieţii din noi.
Azi Nemărginirea are chipul tău Cu raze răzbate prin valuri de viaţă De-a pururi vei fi în sufletul meu Icoană pe-altarul Schimbării la Faţă
Căci mută îmi este de-acuma Gândirea Privind chipul tău de înger născut Splendoare şi Patimi umple-vor iar Firea Şi viaţa rămâne un vis din trecut.
În Marea Trăirii Gândirea mi-o scalzi Renaşti iar Eternul ce zace în mine Pe rugul Plăcerii Căinţa o arzi Când zarea Vieţii răsare-n destine. (Renaştere)
(Eternizare)
81
Azir
82
Odă Femeii
Azi n-am nevoie de tine Femeie cu iz de suspine Frumoasă tu eşti, dar ce dacă Acum mi-e inima rece şi seacă. Şi-n zadar mă-ncerci Cu privirea-ţi de foc Patimile-mi sunt reci Nu mai trăiesc deloc. Gândirea-mi haină se pierde În zarea destinelor reci Iar mintea nu te mai vede; Nici zarea, pe unde treci.
Azir
Odă Femeii
Iar dac-ar fi de-acum să pleci Departe-n zările albastre Şi umbre grele, triste, reci S-acopăr visurile noastre, Mai bine mort decât să simt Durerea-n suflet cum disperă Căci visurile toate mint Şi viaţa-i numai o himeră. (De vei pleca)
(Refuz)
83
84
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci dacă ochii tăi ar spune Că pe pământ nu e minune Mai mare decât umbra ta Ah, cât aş vrea să fiu acum O rază plină de parfum Să mă aşez în părul tău Să te privesc aşa mereu.
Căci dacă valurile-n spume Ar povesti la astă lume Că soarta-i bună dar şi rea Atunci ar şti că azi şi ieri Sunt numai demoni efemeri Şi că-ntr-o clipă de răgaz, Timpul – o lacrimă-n obraz – Se va opri din goana sa Ca să contemple umbra ta…
(Suspin)
(Femeie, umbra ta)
85
Azir
86
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Femeia Frumoasă E-o rază de soare O floare în casă Un gând, o chemare
Eşti clipă din Clipa Trăirii; Eşti viaţa ce strigă în noi, Eşti stavilă pusă gândirii, Iluzia lui “a fi doi” (Iluzie)
Suflare de Înger Văpaie şi Foc, Etern Juvaier; Al lumii Noroc A Timpului Umbră Pe Şesul Trăirii Iluzia sumbră A nefericirii. Speranţă şi Chin Dorinţă de Viaţă, Belşug şi venin, Celestă povaţă Un strop eşti, de Rouă A Stelei Scânteie Eşti Lumea cea Nouă Frumoasă Femeie! (Frumoasa Femeie)
87
88
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Te zăresc din nou pe tine Eşti frumoasă precum gândul Ce se naşte din suspine! Căci la toţi ne vine rândul
Aş vrea să fi o floare Iar eu un simplu flutur; Şi rozele-ţi petale Ca gândul ce mă doare Încet să ţi le scutur Frumoasă încântare!
Să privim chiar de n-am vrea Spre sublima încercare; Vrerea noastră-i doar aşa Amăgire-n piept, ce doare.
Celestă armonie! Din zori şi până-n seară Faci Viaţa să mă doară! Eşti farmecul din lucruri; Gândirea tu mi-o bucuri Cu glas de simfonie.
Căci frumos, a pus în lume Zeul, ca să ne măsoare Şi “Femeie” i-a dat nume – Patimă şi Sărbătoare.
(Armonie)
(Menire)
89
Azir
90
Odă Femeii
Frumoasă eşti ca Primăvara cu unduiri de liliac sădind în sufletul Naturii bucuria existenţială… Frumoasă eşti cum numai seninul Verii poate oglindi lumina divină în picuri de munte semeţe… Ca Toamna de frumoasă te văd trecând înveşmântată în rodul bogat al binecuvântării celeste… Şi-n Iarnă tu-mi eşti Înţelepciunea primordială, demiurgică Frumuseţe, sfântă Chemare la Asceza Nemuririi pe Altarul Vieţii Eterne.
Azir
Odă Femeii
Frumoasă Femeie, Eşti templu-nălţat de Zei pentru om, Eşti Sufletul Lumii ce cântă în noi, Eşti vraja Vieţii pulsând în atom Altar Nemuririi, Eternul în doi. Eşti Soare ce naşte Lumina în zori Eşti floarea ce-n suflet petale răsfiră Cântare eşti Morţii şi Moartea din noi Eşti Psalmul Durerii în sunet de liră. Eşti Vocea din Om, chemarea Tăcerii Esenţa din Lucruri şi Seva-n condeie Pe malul Gândirii dai farmec Plăcerii Făptura-ţi întreagă-i a vieţii Scânteie Frumoasă Femeie!
Frumoasă Femeie, eşti Liturghia Veşniciei! (Templul vieţii)
91
92
Azir
Odă Femeii
Căci dacă te văd prin lume trecând Viaţa-mi încântă-al tău pas tremurând Un soare în ceruri, al nostru, răsare; Iar viaţa-i un cântec, durerea dispare Şi moartea o scurtă plimbare devine Un pas peste pragul ce naşte destine, Mereu şi oriunde, alături de tine.
Azir
Odă Femeii
Când te-am zărit prima oară Tu mi-ai părut un zâmbet de stea. Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară Dacă n-aş şti că poţi exista.
(Alături de tine)
93
Azir
94
Odă Femeii
Azi iar m-atragi cu Trupul tău În Patima Vrerii Şi-ngenuchezi Cugetul meu Pe-Altarul Plăcerii Doar al tău gând aş vrea să-l am O noapte întreagă Când luna plină îmi bate-n geam Tu să-mi fi dragă.
Azir
Odă Femeii
Femeie, al tău nume-i durere Şi-n zadar vreau în urmă-ţi tăcere Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă. Şi-n zadar vreau linişte-n seară Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară Pătrunsă de dor mi se tânguie firea. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea. (Durere)
(Cădere)
95
96
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Mă-ntrebi să-ţi spun ce sunt? Turbare sunt, de vânt Şi zbucium de furtună Părere şi minciună,
Căci ochii tăi când am zărit Două făclii, în infinit Pătruns atunci de vraja lor Iar m-am simţit nemuritor.
Un fulg rupt dintr-o stea, O pajişte – de nea Şi-un soare în amurg Arzând pe-al vieţii rug
Poate-n zadar te vreau acum Poate că-i numai gând nebun Şi-i aprig chin fără hotar, O viaţă plină de amar.
Sunt punte către tine, Speranţă de mai bine, Copac cu flori în iarnă, O lume sub o geană.
Sau poate aşa a fost să fie: Eşti poarta-mi către veşnicie?
De vrei să şti ce eşti? O carte cu poveşti, Un basm frumos, de viaţă, Ce dulce mă răsfaţă.
(Nemurire)
Şi eşti o mare lină, Un cer, cu lună plină, Farmec sădit în lume; Dorinţă-i al tău nume.
97
Azir
98
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Durere, griji şi chin O cupă cu venin, Patimi şi suferinţă Plăcere şi căinţă. Pe-al vieţii-ntins pustiu Eşti ceasul cel târziu; Eşti seva din condeie Frumoasa mea Femeie!
Te văd venind, te văd plecând Mi-e dor de tine - dar în gând; Şi sufletu-mi rămâne blând Cu sine-n pace odihnind. Şi cât aş vrea să mai rămâi, Să te pun minţii căpătâi, S-adorm pe tine gândul meu Acum - şi tot aşa mereu.
(Tu şi eu)
E-o vale între noi – e viaţa, Sau poate gândul dimineaţa… (Trecere)
99
100
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Corbule drag cu ochi de stea Te ţin în prag frumoasa mea.
Corbule drag astăzi aş vrea Să te pun în prag aici, la uşa mea.
(Femeie-corb) Să te ţin astfel o viaţă întreagă Să nu şti defel cât îmi eşti dragă. Femeie corb cu privire senină Eu sunt un orb ce ţie se-nchină Durere-n suflet îmi eşti tu mie Cărarea aspră spre veşnicie Şi eşti chemare spre fericire Dulce-alinare, tristă-amăgire.
101
Azir
102
Odă Femeii
Eşti pururea marea, lucirea din stele Şi pavăză eşti la al meu căpătâi Eşti firul ce-adună gândirile mele Iar ţelul vieţi-mi tu eşti cel dintâi.
103
Azir
Odă Femeii
Eşti frumoasă precum Ziua în care s-a născut Universul şi tare mă încred că Demiurgul a tras cu ochiul la Imaginea Făpturii Tale, Femeie.
104
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Femeie tu eşti o patim-a firii Blestem demiurgic răsădit în noi Întuneci cu vraja-ţi făptura gândirii Şi viaţa ne-o dărui cu griji şi nevoi.
Din ochi dacă-mi vorbeşti Delir viaţa-mi faci Duios mă amăgeşti În boală tu mă bagi
Eşti voce de clopot în noaptea ce vine Chemare-nălţată spre Templul Iubirii Pe-Altarul Dorinţei ce naşte destine Tu jertfă aduci Destinu- omenirii.
Străină eşti de lume Eşti plânsul omenirii Durere-i al tău nume Şi patimă a firii.
(Blestem)
105
Azir
106
Odă Femeii
Fiică-a Dorului divin Tu eşti în suflet purtătoare A Cupei pline cu venin Ce ni se dă la fiecare Şi eşti o Rază de Lumină Iluzia Speranţei Reci Ne faci durerea mai senină Cu noi prin viaţă dacă treci De-aceea-a-şi vrea să-ţi cânt acum Un imn e slavă, de-nălţare Şi să mă rog, pe-al Vieţii Drum Să ne fi Taină şi –’ndurare Să ne fi soră, frate, mamă Şi dulcea pace de acasă, Că-n viaţa asta-o fantasmă, Eşti numai tu: Fată Frumoasă.
Azir
Odă Femeii
Căci dacă n-ai fi existat în lume Prin luptă să-mi storci seva din gând N-aş fi cântat al lucrurilor nume Şi-ar fi rămas tăcut pe pământ. Şi dacă n-ai fi fost ca să-mi spui, Cu ochii ce-aprind în suflet scânteie, Că-n astă viaţă repaos nu-i, Eu ce-aş fi fost, frumoasă Femeie? Lumină-în gândire tu-mi eşti de-acum Şi-n suflet eşti dorul de Viaţă Pe lungul şi greul, al Sorţii Drum Mi-eşti loc de popas, Femeie frumoasă! (Recunoştinţă)
(Imn)
107
108
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Cu giulgiul Durerii pe trup aruncat Mi-apare Icoana ta blândă, senină Şi dac-ai şti cât te-am adorat Frumoasă Femeie, Zeiţă divină. Tu eşti în mintea mea mereu Să cad mă faci şi să mă ridic cu greu Ca obosit de-atâtea vini şi jale Să-ngenuchez pe-altarul vieţii tale.
Pe urme-ţi călcam sfios cu privirea Iar gândului viu zăbală puneam În umbletul tău adoram Nemurirea Iar chipului tău pios mă-nchinam. (Amintire)
109
Azir
110
Odă Femeii
Eşti vraja nopţilor de vară Ce-alungă timpul în uitare, Mireasma florilor de seară, A vieţii lungă, grea cărare. Eşti câmpul înflorit, de mai A stelei lucie scânteie Eşti tot ce trebuie să-mi dai Şi visul omului, Femeie!
Azir
Odă Femeii
Cuprinsă de farmec, natura întreagă Contemplă lumina din sufletul tău Făptură măiastră, în lumea cea largă Eşti Chipul Durerii, fiică de zeu Altar Închinării şi Patima Firii Eternă Femeie, Poem al Iubirii.
(Visul omului)
111
112
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Căci ce-aş fi fost De n-ai fi fost Un spaţiu sterp şi fără rost. Dar ai venit M-ai cucerit Cuvântul magic mi-ai rostit.
Din ochii-ţi ca două raze de lună Privirea ta mă cuprinse, nebună. Am vrut atunci să m-ascund şi să scap De crunta şi tristă a dorului vale Dar inima-mi spuse să rabd şi să tac Căci luna veghea-va-mi pustia cărare.
Şi m-am deschis – Un paradis. O punte spre eternul vis. Şi vom cânta Şi vom dansa Destinul ne va bucura Şi vom trăi Şi vom muri Etern noi fericiţi vom fi. (Împreună)
113
Azir
114
Odă Femeii
Cuprinsă de farmec, natura umană În vis se dezmiardă cu blând glasul tău; Priveliştea vieţii se-nalţă pe-o geană A scurtelor clipe ce-aleargă mereu.
115
Azir
Odă Femeii
Frumoasă eşti fată cu părul bălai Frumoasă natura ce-n suflet o porţi Şi farmec de vis luminii când dai Gândirea-nălţa-vei `n-a cerului bolţi.
116
Azir
Odă Femeii
Culorile din curcubeu S-au strâns la poarta sufletului meu. Şi din petale de roze senine Au prins a-mi grăi despre tine.
Azir
Eşti înger de pază visărilor lumii Eşti diavol ce-aruncă gândirile-n foc Eşti floarea născută din seva minunii Luceafărul nopţii, şi-al zilei noroc.
117
Azir
118
Odă Femeii
Privirea de foc înalţ-o în lume La margini de fire, pavăză gândirii Şi-ascunde luminii eternul tău nume Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi.
119
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Eternă, tu Femeie Eşti umbra nemuririi, Şi rouă ce scânteie Pe pleoapele gândiri.
120
Azir
Odă Femeii
Azir
Căci plecând ai luat cu tine întreaga Viaţă a materiei, golind de seva existenţială toate lucrurile care-mi străjuiau grădina sufletului, lăsând în urmă doar Vidul formelor, prin care Vânturile Deşertăciunii troieni-vor de-acum Zăpada Lacrimilor Firii, în greaua Iarnă a Singurătăţii ce s-a aşternut peste natura fiinţei mele.
Odă Femeii
Şi dac-ar fi să te mai văd odată M-aş metamorfoza în imn al bucuriei Cînd în făptura ta de inocentă fată Aş contempla destinul Armoniei.
121
Azir
122
Odă Femeii
Şi dacă rozele cerului s-ar strânge într-o bună zi să vorbească despre tine, tot n-ar putea să pătrundă cu parfumul lor misterul ce-ţi învăluie fiinţa.
Azir
Odă Femeii
Când ochi tăi mă vor privi din prag Şi-albastrul lor îmi va zâmbi cu drag Aş vrea să-ţi spun ce mult eu te iubesc Dar paote vorbe-atunci n-o să găsesc Aşa că-ţi spun acum frumoasă floare Mi-eşti cânt de dor, senină alinare Mi-eşti sfânt popas şi gând dumnezeiesc Dar ce folos, căci azi nu te iubesc . (Tristeţe)
123
124
Azir
Odă Femeii
Azir
Prin freamăt de stele căta-voi spre tine Fecioară a lumii din Ceruri născută Şi viaţa întreagă de dor şi suspine Credea-voi că e pentru tine fîcută.
Iar ochii tăi două felinare îmi sînt, de strajă la poarta sufletului meu în lunga noapte a vieţii
125
Azir
126
Odă Femeii
Tu, zeiţa mării, nestemat aprins pe coloana infinitului, străluceşti în inima mea precum un far călăuzitor spre tărâmul păcatului ancestral, telurică străfulgerare a dorinţei de A Fi, de a crede că poţi să Exişti.
127
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Cu ochii blânzi şi inima tristă, te văd pe tine Înger păzitor, străjuind pacea sufletului meu ca pe o taină sfântă ce trebuie s-o aperi cu preţul fericirii tale.
128
Azir
Odă Femeii
Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai fost mereu pavăza sufletului meu…
Azir
Te zăresc frumoasă icoană a sufletului meu întipărită în imaginaţia munţilor… Şi din simfonia naturii răsari precum seva pârâului: suavă şi sprintenă, cântând durerea lumii în lacrimi de bucurie existenţială.
129
Azir
130
Odă Femeii
Căci niciodată n-o să pot fi alături de tine, dar tu ai fost mereu pavăza sufletului meu…
131
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Privirea de foc înalţ-o în lume La margini de fire, pavăză gândirii Şi-ascunde luminii eternul tău nume Zeiţă Femeie, Altar Nemuririi
132
Azir
Odă Femeii
Azir
Femeie, al tău nume-i durere Şi-n zadar vreau în suflet în urmă-ţi tăcere Că pasul tău, greu pe suflet m-apasă Inima-n lacrimi scăldată mi-o lasă.
Odă Femeii
Când te-am zărit prima oară Tu mi-ai părut un zâmbet de stea. Ah, cât mi-ar fi viaţa uşoară Dacă n-aş şti că poţi exista.
Şi-n zadar vreau linişte-n seară Căci chinul m-ajunge iar viaţa-i amară Pătrunsă de dor mi se tânguie firea. Sunt singur cu Cerul şi-mi plâng nemurirea. (Dezolare)
133
Azir
134
Odă Femeii
Te văd trecând prin viaţă Ca roua printre flori Şi sufletu-mi de gheaţă Pătruns e de fiori
Azir
Odă Femeii
Când ai plecat ai luat cu tine până şi umbra Zâmbetului ce înflorise la Porţile Cerului.
Aş vrea să pot acum Să-ţi amintesc de tine Dar în al vieţii scrum Păşesc printre suspine
…şi numai Tristeţea întunecată mi-a rămas ca o amintire a urmei paşilor tăi adânc impregnată în netrebnicia sufletului. …Ce-aş mai putea fi de-acum decât un nor rătăcitor, rugându-mă Înalturilor să cheme asupră-mi toate Furtunile Sorţii.
…Revino tu la mine! (Tresărire)
135
136
Azir
Odă Femeii
Totdeauna am avut încredere în bunătatea zeilor… Dar într-o bună zi un Zeu m-a trădat:
Azir
Odă Femeii
Ai fost o dimineaţă senină revărsată peste gândurile mele ca o blândă adiere celestă, divină mângâiere pentru sufletu-mi împovărat de durerea existenţială…
A fost ziua în care mi-a răpit credinţa cunoaşterii tale, Eşti Patima Facerii şi Zeiţa Mântuirii, imn de slavă scoborât din Bolţile Înaltului către fiinţa-mi îngenunchiată în rugă pe Altarul Nemuririi, cântând Evanghelia Marii Treceri întru Eternitate.
Femeie, Anonimă Enigmă!
(Destăinuire)
137
Azir
138
Odă Femeii
Copilă cu ochii lumină de stele Cu părul văpaie şi buze de foc Speranţă vei naşte gândirilor mele Din lume tu faci al viselor loc.
Azir
Odă Femeii
În ochii tăi iubito zăresc eternă marea Cu fâlfâit de unde, cu adieri de crin Şi-a lumii aste vină o-ncerc privind cărarea Spre tine cum se pierde cu sufletu-mi hain.
Când chipu-ţi răsare pe aripi de vânt Şi sufletul tău se-ntoarce la mine Deodată, pătruns de-al vieţii imn sfânt Dau glas amăgirii ce naşte destine. (Hipnoză)
139
140
Azir
Odă Femeii
Strop de rouă născut din savoarea dimineţii, blândă unduire a gândirii unui Demiurg romantic, te-ai prelins pe geana sufletului meu ca o briză de mare cu glas de pescăruş presărat pe întinderea infinitului scăldat în rugul apusului de soare, ca sărutul unei zeiţe neîndurător de crude cu destinul unei făpturi umane, răpusă la picioarele tale de chemarea iubirii, ca mirajul Deşertului Existenţial ce-şi ademeneşte în jocul Iluziei deşarte protagoniştii – victime ale dorului de viaţă, ale Setei metafizice de a fi… fericiţi!…sau măcar eterni.
Azir
Floare de crin Belşug şi venin; Din ceruri de rouă Ne-ai fost dată nouă, Ca rază de soare Şi aspră cărare, Ca dor de trăire Dulce tânguire; Mireasmă-n condeie – Frumoasă Femeie! (Dualitate)
141
Azir
Odă Femeii
142
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Atunci ai apărut tu, suavă şi dulce ca o suflare de înger plutind pe cerul sufletului meu, diafană mireasmă a vieţii scăldând în lumina trăirii neostoitami sete de a fi. Şi pe cristalul pupilei tale am putut simţi oglindindu-se telurica-mi făptură străfulgerată de transfigurarea metafizică a elocinţei glasului tău, ca o simfonie a naturii celeste, divină chemare spre asceza nemuririi. Pătrunsă de taina durerii întreaga-mi fiinţă îngenunche în faţa puterii zâmbetului tău, ca la icoana preasfintei nevoinţe a desăvârşirii cerând îndurare pentru îndrăzneala dreptului la fericire, aprigă necugetare izvorâtă din scurgerea eonilor peste atemporalitatea infinitului demiurgic.
Un zâmbet la stele şi inima-mi învăluită fu de mireasma preanepătrunsei tale fiinţe clocotind de seva dorinţei existenţiale. Ca un miel alb în soarele blând al unei dulci primăveri, sufletul tău tresaltă zglobiu pe pajiştea prieteniei, farmec dând naturii demiurgice prin râsul cristalin al clopoţelului, celest imn de slavă înălţând bucuriei de a fi.
143
144
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Mă simt ferit de patimi şi de jale Privirea ta când o-ntâlnesc în cale Iar când veghezi alăturea cu mine Răsare bucurie din noaptea de suspine.
Virtutea Frumuseţii a împrumutat chipul tău, Femeie!
145
Azir
146
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
De ce, Iubire, ochii tăi ascultă Sărutul Şoaptelor ascunse în buzunarul stâng de la pieptul Destinului?
Femeie, tu eşti Sărutul Cerului dăruit Fiinţei noastre.
De ce Lumina Eternităţii nu răzbate prin Negura Existenţei şi se ascunde-n Patima Trăirii Să fie pentru că Haosul a-nsetat de Nemurire? Sau doar fiindcă Glasul Veşniciei s-a ofilit în Trandafirul rupt de mâna mea? (Interogaţie)
147
148
Azir
Odă Femeii
Azir
Odă Femeii
Eşti, Femeie, Gândul vieţii Eşti Elanul trecător Roua blând-a dimineţii Visul omului, de dor. Şi eşti Raza ce lumină Sufletul pierdut în noapte Eşti Speranţa lui senină; Dulce vers rostit în şoapte.
Eşti frumoasă, Femeie, ca adierea Nemuririi peste Firea Conştiinţei umane.
Te contemplu roză Floare; Ceru-ţi cântă Gloria; Doar pe-a Sorţii grea cărare Toţi te cheamă : Draga Mea. (Draga Mea)
149
Azir
150
Odă Femeii
Te-admiră Gândul, în ascuns Şi al Tău nume-l pune-n astre Mister al Morţii, nepătruns Femeie, - cerul Vieţii noastre.
151
Azir
Odă Femeii
Luceafăr în Noaptea de Patimi şi Jale Tu eşti ala Finţei Destin ne-mplinit Ocean de viaţă; a Morţii chemare Edenul Trăirii şi-un Vis fericit.
152
Azir
Odă Femeii
Azi iar m-atragi cu Trupul tău În Patima Vrerii Şi-ngenunchezi Cugetul meu Pe-Altarul Plăcerii. Doar al tău gând aş vrea să-l am O noapte întreagă Când luna plină îmi bate-n geam Tu să-mi fi dragă. (Dorinţă)
153
Related Documents
Oda Femeii
December 2019 37
Legenda Femeii
June 2020 23
Pedeapsa Femeii
November 2019 24
Eminescu Oda
July 2020 31
Oda 2
June 2020 22
Oda Nobunaga.docx
December 2019 27More Documents from "Michael Alvin"
Insemnari De Iarna Depre Impresii De Vara De Dostoievski
December 2019 25
Cele Mai Frumoase Poezii
December 2019 39
Oda Femeii
December 2019 37
Managementul Conflictelor
December 2019 48
