Eminescu Oda

24. EMINESCU LIRICA FILOZOFICA ODA (IN METRU ANTIC) —

• Caracterul filozofic al poemului • Evocarea momentelor cruciale ale existenţei umane: dulcea inocenţă a tinereţii suferinţa „dureros de dulce” a iubirii împăcarea stoică cu destinul • Compoziţie echilibrată, limbaj simplu, metaforic — — —

• Publicată de Titu Maiorescu în ediţia princeps din 1883, Oda lui Eminescu este o altă capodoperă a maturităţii sale artistice, I atîngând_perfecţiunea clasică.. _Poezia scurtă, de numai cinci strofe are pronunţat caracter filo-zofic, pentru că sugerează trecetea omului prin momentele cruciale ale existenţei: tinereţea plină de iluzii, cunoaşterea, dragostea, spul-; berarea (sz~foszlăs) iluziilor şi acceptarea morţii. • În prima strofă poetul evocă dulcea inocenţă (ărtatlansăg) a_ tinereţii, când, visător şi plin de iluzii, se credea o parte în ordinea veşnică a universului: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată; Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi, Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii”. Prima furtună a vieţii, drama dragostei zdruncină (megingatja) acest echilibru (egvensdly) suf~etesc, trezeşte pe om la realitate, îl confruntă (szembes(ti) cu durerea, cu gândul rnorţii. Suferinţa „dureros de dulce” aminteşte omului tristul adevăr că totul trece şi; omul e muritor: „Când deodată tu răsărişi în cale-mi, Pân-în fund băui voluptatea morţii Neîndurătoare”. Ca şi eroii mitici, Nessus şi Hercul, care au murit în chinuri groaznice datorită intrigii unor femei, tot astfel poetul se mistuie I (em~szt6~dik) în flacăra iubirii, fără să spere că va putea reînvia lumi-nos ca pasărea Phoenix. Ultima strofă exprimă aceeaşi împăcare stoicistă (k~z)ny~sI megalkuvăs) cu destinul ca şi în poezia Glossă. Suferinţele îl călesc

(meged~zik)pe om, a1ung~ (ehZzik) i1uziiietinere~iL îl înzestrează (felruhdzzăk) cu înţelepciunea nepăsării, cu acceptarea destinului. Ultimete versuri ale poeziei formulează în chip admirabil 1ini~tea regăsirii de sine, (onrnegtalălăs) care este rezultatul unei cugetar~ rnature: „Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniştit, pe mine Mie redă mă!” -

• O compoziţie echilibrată, un limbaj armonios, simplu şi metaforic fac din această poezie o mărturi~ire lirică emoţionantă.