Oaza Elimului Nr 8

Anul I Nr. 8 19 iunie 2006 „Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.” Psalmii 119:35 Rezumatul studiului biblic din 5.06.2006 susţinut de fratele Marcel Codreanu

Paşii căderii lui Iuda, fiul lui Iacov şi restaurarea lui (Genesa 38) Privind viaţa personajelor biblice putem învăţa multe lecţii căci toată Scriptura este inspirată şi de folos (2 Timotei 3:16). Putem observa în cap. 38 al Genesei paşii căderii lui Iuda: 1. Iuda a părăsit pe fraţii săi. A ales independenţa, o anumită împlinire în termenii lui. Acest om avea fapte nedemne (el a propus vinderea lui Iosif) şi şi-a ales o cale proprie, care a fost primul pas spre cădere. Imaginea sa este imaginea fiului risipitor al V. Testament care se distanţează de casa tatălui, de tot ce avea trebuinţă. 2. Al doilea pas al căderii sale a fost prietenia cu lumea. Acel gol din inimă şi l-a umplut cu prietenia cu Hira, adulamitul. S-a căsătorit cu o canaanită deşi acest lucru era interzis în legea sa. Căsătoria aduce ce sine lipsa binecuvântării şi cei doi copii ai lui Iuda mor. Dar nu se termină aici coborâşul său. Abătându-se din drum (a câta oară!) nesocoteşte Legea lui Dumnezeu, păcătuind cu Tamar. Pierde tot ce mai avea: toiagul (simbolul autorităţii), lanţul (simbolul identităţii), inelul (statutul). Păcatul te face să pierzi tot, ţi se cere un preţ ieftin (un ied) şi vei pierde tot. Capitolele 44, 49 ale Genesei descriu îndurarea şi mila unui tată care poate ierta. Păcatul aduce cu sine plata păcatului ce decurge din practici nelegiuite însă, există Cineva care şterge păcatele. Prietenia lui şi părăsirea căii lui Dumnezeu te face vrăjmaş cu Dumnezeu, şi poţi ajunge pe o pantă, plătind preţul. Dragostea lui Dumnezeu e nemărginită, plutim în oceanul dragostei Sale. Nu-L dezamăgi căci vei regreta.

De ce durează atât de mult maturizarea spirituală? Deşi Dumnezeu ar fi putut să ne transforme instantaneu, El a ales să ne dezvolte încet. Isus este precaut în formarea ucenicilor Săi. După cum Dumnezeu a permis israeliţilor să ocupe Ţara Promisă „încetul cu încetul” (Deuteronom 7:22) astfel încât ei să nu fie nimiciţi, tot aşa El preferă să lucreze cu paşi mici în vieţile noastre. De ce este nevoie de atâta timp pentru schimbare şi creştere? 1. Avem multe lucruri de care trebuie să ne dezvăţăm. Mulţi oameni se duc la consilieri cu o problemă personală sau de relaţie care s-a dezvoltat ani de zile şi spun: „Am nevoie să-mi rezolvi problema. Miam rezervat o oră pentru aceasta.” În mod naiv, ei aşteaptă rezolvarea rapidă a unei dificultăţi vechi şi adânc înrădăcinate. Deoarece multe din problemele noastre – şi toate obiceiurile noastre rele – nu sau dezvoltat peste noapte, nu este realist să ne aşteptăm să scăpăm de ele imediat. Nu există medicament, rugăciune sau principiu care să anuleze imediat pagubele produse timp de mulţi ani de zile. Pentru aceasta este nevoie de o muncă serioasă de îndepărtare şi înlocuire. Biblia numeşte această operaţie „dezbrăcarea de vechiul eu” şi „îmbrăcarea cu eul cel nou”. (Romani 13:12). Deşi în clipa convertirii tale ţi s-a dat o nouă natură, încă ai vechile obiceiuri, tipare şi practici care trebuie îndepărtate şi înlocuite. 2. Noi învăţăm încet. Adesea trebuie să reînvăţăm o lecţie de patruzeci sau cincizeci de ori pentru a o şti cu adevărat. Problemele se repetă mereu şi noi gândim: „Nu vreau încă o dată! Am învăţat deja această lecţie!”, dar Dumnezeu ştie mai bine. Istoria Israelului ilustrează cât de repede revenim la tiparele noastre vechi de comportare. Noi avem nevoie de expuneri repetate. 3. Ne este frică să înfruntăm smeriţi adevărul despre noi înşine. Frica de ceea ce am putea descoperi dacă privim în faţă, în mod cinstit, defectele caracterului nostru, ne ţine închişi în închisoarea negării. Numai pe măsură ce Îi permitem lui Dumnezeu să îndrepte lumina adevărului Său spre eşecurile noastre, greşelile noastre şi spre lucrurile care ne împiedică să înaintăm putem începe să ne ocupăm de rezolvarea lor. Iată de ce nu poţi creşte fără o atitudine umilă, fiind gata de a învăţa. ...va urma

Întâmplări cu... tatuaje Obiceiul de a purta cercei în diferite locuri de pe corp (body-piercing-ul) şi pictarea pielii (tatuajul) sunt vechi de când lumea. Le întâlnim la popoarele arhaice, dar şi la unele triburi din zilele noastre. Cum se face că întâlnim astfel de elemente decorative în plin progres, în plină civilizaţie? Ce mesaj vor să transmită aceşti oameni? Sunt ele fond sau doar forme? Trebuie însă spus că în vremurile din urmă piercing-ul şi tatuajul s-au reinventat în epoca punk (mijlocul anilor ’70) şi s-au dezvoltat în epoca rockului metalic (anii ’80). La noi în ţară piercing-ul şi tatuajul ca fenomen a luat amploare după 1990, când a devenit sinonim cu răzvrătirea, dar şi cu toană, cu extravaganţă, cu capriciul. Astăzi eşti cool, eşti trendy dacă ai tatuaj sau piercing. Tinerii sunt învăţaţi să trăiască după modă, indiferent dacă promovează ceva bun sau ceva rău. Rar li se spune să fie cu luare aminte şi cu discernământ, că nu tot ce zboară se mănâncă. În mediul liceal, dacă n-ai mobil, mai ales cu cameră foto sau sonerie polifonică, eşti varză, eşti un nimeni. Multe suferinţe adolescentine vin din aceste lipsuri şi din desconsiderarea pe care le-o arată cei ce au celor ce nu au. Cultura MTV şi Bravo a făcut ca fenomenul body-piercing & tatoo să ia amploare. Mulţi tineri liceeni sunt înnebuniţi. Şi cum să nu fie când idolii lor se întrec în a susţine această modă? E cunoscut faptul că idolii influenţează alegerile fanilor. Nu degeaba vedetele sunt plătite fabulos pentru apariţiile în reclame. Dacă Mutu, Beckham, Eminem sau Angelina Jolie au tatuaje, de ce să fii mai prejos? Iată de ce, oricât de mult ai vorbi despre deşertăciunea unor astfel de gesturi, nu poţi sta împotriva curentului. Chiar şi copiii sunt virusaţi. Ei caută mai nou gume „cu tatuaj”, iar la petrecerile McDonald’s sunt pictaţi pe mâini şi pe faţă („Doar McDonald’s te distrează şi pe faţă te pictează” sună un slogan). Tinerii vremurilor noastre nu mai cunosc valoarea trupului, consideră că pot face orice cu el, dacă le produce plăcere. Scriptura spune că trupul nostru nu-i de fapt al nostru, ci templu al Duhului şi că nu se cade a-l face părtaş necurăţiei, desfrânării. Pentru că, voi, fraţii noştri mai mici pentru care Cristos a murit, poate credeţi că toate acestea aduc plăcere, aş vrea să rămânem puţin pe acest tărâm, al plăcerii. Piercing-urile se pun în buze, în sprâncene, în nas („bobiţă”), în limbă („bară”), în cartilagiile urechii, în buric. Puţini ştiu că de cele mai multe ori zona se infectează şi puroiază. E valabil şi-n cazul tatuajelor. Puţini ştiu, spre exemplu, că după gaura făcută în limbă 2-3 săptămâni trebuie să bei iaurt sau supă, că abia poţi vorbi şi că rişti oricând să înghiţi bila din capătul bării. Sper că frica de ridicol, alăturată fricii de seringă, să-i ţină departe pe doritori. Am spus mai sus că nu poţi sta „împotriva curentului”. Trebuie făcută însă o precizare. Cristos, care e acelaşi ieri şi azi şi în veci, stă împotriva curentului. El e cel care schimbă inimile, El ne cheamă la pocăinţă, la îndreptarea vieţii. Mântuitorul nu Se ruşinează să deschidă uşa unui tânăr tatuat sau plin de piercing-uri dacă acesta bate, dacă acesta Îl caută cu sinceritate. Nădăjduim că aceste funny-things nu vor ţine o veşnicie, deşi semnele „de bună purtare” vor rămâne în cele mai multe cazuri până la mormânt. De obicei găurile nu se acoperă, iar tatuajele se scot extrem de greu. E cunoscut faptul că multe vedete merg să şteargă mesajele tatuate pe piele pentru veşnicie (vezi Angelina Jolie care şi-a tatuat numele soţului, Billy Bob Thorthon, de care între timp a divorţat, iar tatuajul a trebuit, fireşte, şters). Victimă a modei, posesorul de tatuaje sau plin de piercing-uri nu e doar un tip sau o tipă cool, o persoană excentrică, ci, din ce am observat în jur, este de cele mai multe ori o persoană nefericită. Pentru că nu toţi au avut şansa să aleagă, pentru că şi pentru ei – mai ales pentru ei – a murit Cristos, să ne rugăm ca tinerii să înţeleagă deşertăciunea tatuajelor şi a piercing-urilor şi să le ocolească. Pentru că e dureros să pretinzi că te rogi lui Cristos cu o bară în limbă!

Laurenţiu Dumitru

Colectivul de redacţie

Redactori: Maria Bureţea, Daniel Humă Coordonator: Marcel Codreanu