Oaza Elimului Nr 53

Anul II Nr. 53 06.08.2007 „Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne

în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.” 2 Ioan 1:9 Rezumatul studiului biblic din data de 30.07.2007 susţinut de fratele Adrian Ţunea Maturitatea spirituală Evrei 6:1 ne îndeamnă să nu ne oprim doar la „a ne pocăi”, ci să facem progrese în maturitatea spirituală. De asemenea în 2 Petru 3:18 suntem îndemnaţi să creştem în har şi cunoaştere de Dumnezeu. Desăvârşirea şi maturizarea spirituală este importantă, necesară şi dorită de Domnul. Ce nu este maturizarea spirituală: - maturizarea spirituală nu are de a face cu vârsta - maturizarea spirituală nu are de a face cu modul în care arăţi. La prima vedere, despre o persoană se poate afirma: „Arată a pocăit”, dar ţine cont de faptul că aparenţele sunt înşelătoare. - maturizarea spirituală nu are de a face cu realizările noastre. Poţi avea multe reuşite, dar nu acestea te fac matur spiritual. - maturizarea spirituală nu are de a face cu nivelul tău de educaţie. De exemplu, Pavel avea foarte multă învăţătură, şi chiar s-a ridicat la nivelul filozofilor greci, dar nu aceasta îl făcea matur spiritual. Ce este maturizarea spirituală: - rugăciune, roada Duhului Sfânt, iubirea faţă de aproapele nostru - maturizarea spirituală nu se măsoară în comparaţie cu cei din jurul nostru, ci în raport cu Cuvântul lui Dumnezeu - capacitatea de a rămâne în picioare când trecem prin încercări (Iacov 1:2-4). Problema nu este încercarea, ci modul în care ne comportăm în încercări: cârtim, ne plângem, sau ne încredem total în Domnul? - capacitatea de a fi sensibili şi iubitori faţă de cei din jur (Ioan 13:34-35). - capacitatea de a ne ţine limba în frâu. Adevăraţii penticostali sunt cei care vorbesc în limbi, dar sunt capabili să îşi ţină în frâu limba pe care o vorbesc în mod curent. - capacitatea de a fi răbdător şi rugativ. Răbdarea este un mare atribut al unui copil al lui Dumnezeu. a consemnat Daniel Humă

MATURITATE SPIRITUALĂ SPIRITUALĂ Născuţi din nou, prin har dumnezeiesc, Păşim timid în noua existenţă Înconjuraţi de cei ce ne hrănesc, Dându-ne laptele duhovnicesc, Şi ocrotiţi de-a Tatălui prezenţă. Ne bucurăm de ceea ce simţim, Cu inocenţa vârstei neştirbită, Însă uităm adesea să păşim Şi, tot hrăniţi cu lapte, noi trăim Într-o copilărie prelungită. Când ne-am născut Tatăl S-a bucurat Şi ne-a îmbrăţişat pe fiecare, Dar ne vrea mari, să dăm ce-avem de dat, Cu noi El are-n vie de lucrat Iar lipsa creşterii din noi Îl doare.

E cazul, deci, să ne maturizăm, Să ne hrănim de-acum cu hrană tare, Cu râvnă vie-n vie să intrăm, Tata ne dă unelte să lucrăm Căci ne-am născut să creştem în lucrare. Noi suntem fii, suntem moştenitori Ai Ţării veşnice, străluminate, Avem, prin Testament, în cer comori, Dar vom intra în drepturi, posesori, Doar când ajungem la maturitate. Haideţi să ne grăbim să creştem mari, Haideţi să părăsim copilăria, Lucrarea-n vie nu-i pentru sugari, Cu hrană tare fi-vom şi noi tari, Tata ne-aşteaptă-n câmp, se sapă via! Simion Felix Marţ Marţian

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Oaza Elim este o broşură distribuită gratuit tuturor persoanelor care participă la Seara Tinerilor în cadrul Bisericii Penticostale Elim. Redacţia este deschisă pentru a publica orice material cu caracter creştin primite personal de către membrii redacţiei sau la adresa de e-mail: [email protected]. Vă mulţumim pentru colaborare!

Credinţa cât un grăunte de muştar „Din pricina puţinei voastre credinţe, le-a zis Isus. Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici colo, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă" (Matei 17:20). După ce mulţimea s-a împrăştiat, ucenicii au venit la Isus şi L-au întrebat: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” (Marcu 9:28). De ce puterea de a scoate demoni, care le fusese dată în timpul călătoriei lor misionare, îi părăsise? Adevărata piedică nu fusese puterea demonului, ci neputinţa spirituală a ucenicilor. Cât lipsise Isus din mijlocul lor, ucenicii nu folosiseră timpul pentru creşterea lor spirituală. Lăsându-se biruiţi de descurajare şi de propriile nemulţumiri, ei făcuseră loc geloziei, gândindu-se că şi ei ar fi putut, la fel de bine, să facă parte din grupul care Îl însoţise pe Isus pe munte. Ei se bizuiseră pe propriile puteri pentru a săvârşi minunea. Dar nimeni nu se poate aştepta să biruie forţele răului, dacă Dumnezeu nu este de partea Sa. Şi nici nu se poate aştepta cineva să primească într-o clipă puterea de a săvârşi o astfel de minune. Este nevoie de rugăciune zilnică, de meditaţie asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi de credinţă, pentru a ieşi biruitori din lupta împotriva forţelor întunericului. Chiar şi o credinţă mică doar cât un grăunte de muştar, care este cea mai mică dintre toate seminţele, poate face lucruri mari pentru Domnul. „Toate lucrurile sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Marcu 10:27). Nici o dificultate nu va fi prea greu de depăşit de ucenicul care crede. Numai cererea stăruitoare şi sinceră înălţată către Dumnezeu în credinţă – în acea credinţă care conduce la dependenţa totală de Dumnezeu şi la o consacrare fără rezerve în lucrarea Lui – poate izbuti să le aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta împotriva acestei lumi şi împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti. Credinţa simplă şi plină de încredere în Cuvântul lui Dumnezeu şi în Isus este suficientă pentru a săvârşi minuni în această viaţă. Atunci când se hrăneşte cu hrana abundentă care se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu, chiar şi o credinţă mică va creşte. Studiul şi rugăciunea zilnică sunt mijloacele dătătoare de viaţă care conduc la maturizare şi creştere. Atunci când apar greutăţile, aşa cum se va întâmpla cu siguranţă în viaţa creştinului, credinţa puternică rezistă. articol preluat de pe www.devotional.ro

Lumina strălucitoare a chipului Său “Iar Pruncul creştea şi Se întărea; era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El.” (Luca 2:40) În zilele lui Hristos, cetatea care nu se îngrijea de educaţia religioasă a tinerilor era considerată ca aflându-se sub blestemul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, învăţătura se ocupa mai mult de forme. Isus nu Şi-a primit educaţia în sinagogă. Munca folositoare, studiul naturii, cercetarea Scripturilor şi experienţa vieţii de fiecare zi, într-un orăşel ca cel în care locuia, I-au slujit ca manuale ale lui Dumnezeu, dezvoltându-I o minte activă şi pătrunzătoare. El dădea dovadă de o înţelepciune şi de o chibzuinţă care depăşeau cu mult nivelul contemporanilor Săi. Cărturarii şi bătrânii credeau că le va fi foarte uşor să convingă un copil atât de neştiutor şi de umil să accepte interpretările lor. Cu toate acestea, cu cât încercau mai mult să-L influenţeze şi să-I modeleze mintea după concepţia lor, cu atât işi dădeau mai mult seama că înţelegerea Lui era cu mult superioară aceleia lor. “Nereuşind să-L convingă, ei se duceau la Iosif şi Maria şi se plângeau de nesupunerea Lui. În felul acesta, El suferea mustrări şi condamnare.” Uneori Maria insista pe lângă El să Se conformeze învăţăturilor rabinilor, dar nimic nu-L putea face să-Şi încalce principiile, şi din această cauză, rabinii Îl necăjeau. Încă din tinereţe, El a trebuit să înveţe lecţia grea că trebuie să tacă şi să sufere cu răbdare. Viaţa lui Hristos, a fost marcată de respect şi de dragoste pentru mama Sa. El îşi iubea fraţii, dar ei Îl dispreţuiau, şi nu erau singurii. “Erau şi din aceia care căutau să arunce dispreţ asupra Lui, din cauza naşterii Lui şi chiar din copilărie a trebuit să sufere privirile batjocoritoare şi şoptirile lor de rău. Dacă ar fi răspuns cu o singură privire sau cu un cuvânt lipsit de răbdare, dacă ar fi făcut măcar o singură dată un lucru rău, cum Îl îndemnau fraţii Lui, n-ar mai fi fost un exemplu desăvârşit”. Pentru că nu li Se alătura, în planurile lor nelegiuite, prietenii Lui Îl etichetaseră ca fiind îngust în vederi şi rigid în concepţii. Dar El îndura cu răbdare insultele lor. Cu toate că evita, pe cât posibil, controversele, exemplul Său desăvârşit era o continuă mustrare pentru aceia care alegeau să păcătuiască. “Desăvârşita dezvoltare a caracterului lui Isus din copilărie şi până la maturitate, conduita Sa lipsită de orice păcat reprezintă, probabil, lucrul cel mai uimitor din întrega Sa viaţă, care nu depăşeşte imaginaţia.” Colectivul de redacţie

Redactori: Maria Bureţa, Daniela Bodea, Remina Sima, Sergiu Brat, Daniel Humă Coordonator: Marcel Codreanu