Oaza Elimului Nr 14

  • November 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Oaza Elimului Nr 14 as PDF for free.

More details

  • Words: 1,137
  • Pages: 2
Anul I Nr. 14 31 iulie 2006 „De aceea vă spun că, orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” Marcu 11:24

Rezumatul studiului biblic din data de 24.07.2006 susţinut de fratele Marcel Codreanu Text: Faptele Apostolilor 16:1-34 – Fii răbdător! Fii răbdător aşteptând ajutorul potrivit! Apostolul Pavel a simţit nevoia unui ajutor potrivit, astfel Dumnezeu l-a ales pe Timotei pentru a-i fi de folos în locul lui Ioan Marcu care l-a abandonat în Pamfilia plecând cu Sila în Cipru. • Fii răbdător aşteptând clipa potrivită! La momentul ales de El primeşti răspuns şi binecuvântare. • Fii răbdător aşteptând voia lui Dumnezeu! Uneori avem în viaţă uşi închise; nici măcar apostolul Pavel nu a cunoscut în totalitate planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui. Lucrurile nu merg cum doreşti întotdeauna, dar atunci când Dumnezeu închide o uşă deschide o fereastră. • Fii răbdător slujind din Cuvântul Domnului! (v 11-15). Nu e bine să o iei înaintea Domnului. El pregăteşte un loc, o inimă; pentru ca lucrarea să se desfăşoare cu binecuvântare sfântă fii echipat cu putere de Sus! • Fii răbdător în confruntarea cu cel rău! (v 16-18). Nu încerca să îl înfrunţi prin puterea ta, apelează la ajutorul Domnului, doar dacă ai ungerea sfântă poţi fi învingător. • Fii răbdător în suferinţă! (v 22). Pe aici trebuie să trecem însă legat, în temniţa grea, în noaptea cea rece e cel mai minunat prilej să deschizi harfa cântărilor de laudă; atunci, doar atunci vor cădea lanţurile, totul se schimbă, se transformă. Răbdarea se coace în încercare. • Fii răbdător în câştigarea unui suflet pentru Domnul! Nu s-au deschis doar cătuşele apostolilor ci şi inima temnicerului, astfel Cuvântul a pătruns în Europa. Acelaşi har şi dragoste a Domnului au fost pentru Lidia şi temnicer, însă au fost câştigaţi diferit. S-a meritat suferinţa pentru câştigarea unui suflet. Doamne, fă-mă răbdător pentru cei nepăsători, şi pentrru cei care îmi fac rău. Amin! •

Psalmul păstorului Psalmul 23 a fost şi este o sursă de pace şi linişte în mijlocul încercărilor vieţii. Gândiţi-vă la următoarele rânduri şi descoperiţi felul în care acest psalm poate deveni şi pentru voi o sursă de linişte sufletească în orice împrejurare v-aţi afla. Domnul este păstorul meu – Salvator perfect. Nu voi duce lipsă de nimic – Salvare perfectă. El mă paşte în păşuni verzi – Odihnă perfectă. Şi mă duce la ape de odihnă – Împrospătare perfectă. Îmi înviorează sufletul – Restaurare perfectă. Şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său – Călăuzire perfectă. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii – Înţelepciune perfectă. Nu mă tem de nici un rău – Protecţie perfectă. Căci Tu eşti cu mine – Companie perfectă. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie – Confort perfect. Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei – Aprovizionare perfectă. Îmi ungi capul cu untdelemn – Consacrare perfectă. Şi paharul meu este plin de dă peste el – Bucurie perfectă. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele – Îngrijire perfectă. Şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele – Destin perfect. Traducere: Ica Soriţău Culegere text: Daniela Bodea ______________________________________________________________________________________________________________________________________________

Oaza Elimului este o broşură distribuită gratuit tuturor persoanelor care participă la Seara Tinerilor în cadrul Bisericii Penticostale Elim. Redacţia este deschisă pentru a publica orice material cu caracter creştin primite personal de către membrii redacţiei sau la adresa de e-mail: [email protected]. Vă mulţumim pentru colaborare!

Bucuria sfântă În acest articol doresc să vorbesc despre o bucurie, dar nu una oarecare, trecătoare ci bucuria sfântă. Hotărârea noastră de a trăi o viaţă după voia lui Dumnezeu ne aduce doar beneficii. Trăim în această lume în care suntem înconjuraţi de tot felul de situaţii plăcute sau mai puţin plăcute, dar este foarte important să ştim unde să căutăm adevărata bucurie pentru sufletele noastre. Lucrurile materiale, succesul, realizarea într-un domeniu sau altul pot să ne aducă mulţumirea şi împlinirea în viaţa noastră. Aceste lucruri însă nu sunt eterne, astăzi le putem avea, iar mâine ele pot foarte bine să nu ne mai aparţină. O dată cu dispariţia lor, bucuria deţinerii acestora nu mai există. Atunci când vorbesc de bucuria sfântă mă refer la acea bucurie pe care o putem avea când Îl avem pe Domnul Isus în sufletele noastre. Este o bucurie veşnică. Ca şi creştini trebuie să ajungem la convingerea că, imdeferent de valurile ce se pot abate asupra vieţii noastre, bucuria sfântă rămâne în noi pentru că aceasta nu ne poate fi luată de nimic şi nimeni. Când trecem prin încercări pe care de multe ori nu le înţelegem pe moment, Domnul Isus vine şi ne dă o mângâiere sfântă. Bucuria prezenţei Lui lângă noi ne dă împlinirea sufletească. Dacă avem o viaţă condusă de Domnul Isus care ne dă această bucurie sfântă, suntem cei mai bogaţi. Acest dar pe care-l primim de la Dumnezeu nu poate fi echivalat cu nici un altul din lumea aceasta. Apropierea de Dumnezeu produce minuni în viaţa noastră. Clipele cele mai fericite pe care le putem avea sunt în prezenţa Domnului în rugăciune când putem să-I spunem tot ce avem pe suflet, iar Dumnezeu revarsă peste noi binecuvântarea Lui şi ne pune în suflet această bucurie sfântă care ne motivează să mergem înainte. În momentele grele din viaţa noastră este greu să ne bucurăm. Totuşi, Biblia ne învaţă să ne bucurăm tot timpul. Acest lucru este posibil chiar şi când trecem prin încercări dacă ne ridicăm privirea spre Dumnezeu şi nu uităm că El veghează asupra noastră clipă de clipă. Prezenţa Domnului în viaţa noastră trebuie să ne producă o bucurie sfântă care să fie văzută de cei din jur şi prin care să ne deosebim de cei care nu au ajuns încă să-L cunoască pe Dumnezeu. Când avem convingerea că Dumnezeu este cu noi la orice pas, suntem bucuroşi, mângâiaţi şi plini de pace sfântă. Să nu ne uităm la bucuriile materiale care ne atrag pe acest pământ, ci la Domnul Isus care ne poate binecuvânta sufletele noastre dar şi viaţa materială. Fără bucurie sfântă suntem ca un copac uscat; avem nevoie de prezenţa Domnului Isus în viaţa noastră zi de zi şi trebuie să devenim dependenţi de El. Să avem o viaţă bogată nu la nivelul lumii acesteia ci la nivel spiritual căci Dumnezeu este singura noastră comoară adevărată. Trebuie să-L păstrăm în inimă şi să-L lăsăm pe El să ne coordoneze viaţa şi doar atunci vom fi binecuvântaţi având bucuria sfântă în sufletele noastre. Remina Sima *************************************************************************************************

Răbdarea e suişul nădejdii neclintite prin care – ajungi odată ’nălţimile dorite Răbdarea e podoaba iubirii credincioase, răbdarea-i temelia nădejdii luminoase răbdarea este cheia la uşa bucuriei, răbdarea este scara la pragul veşniciei.

Colectivul de redacţie

Redactori: Maria Bureţea, Daniela Bodea, Remina Sima, Sergiu Brat Coordonator: Marcel Codreanu

Related Documents

Oaza Elimului Nr 14
November 2019 13
Oaza Elimului Nr 21
November 2019 6
Oaza Elimului Nr 49
November 2019 9
Oaza Elimului Nr 7
November 2019 6
Oaza Elimului Nr 34
November 2019 7
Oaza Elimului Nr 56
November 2019 7