In Noapte

2. In noapte Si atunci, brusc, am simtit aerul rece ce venea dinspre usa balconului. Chiar daca ratiunea ma indemna sa inchid ochii, nu mam putut abtine sa privesc. Parea macar un ultimo act de curaj sa privesc moartea in ochi. In loc de asta, in incapere intra un barbat. Era inalt,suplu si avea pielea alba ca obrazul lunii. Parea atat de rece, dar ochii lui ca aurul topit ma priveau cu atata afectiune, ca ma simteam coplesita. Inca ma intreb cum de am stiut de prima data cand l-am privit ca pur si simplu nu e om, cum de am stiut exact cine e si i-am recunoscut fiecare trasatura . Puteti sa spuneti ca sunt nebuna. Chiar si eu imi ii spuneam vocii care urla inauntrul meu sa taca naibii. Dar stiam ca era el: Edward Cullen, din cartile mele cu vampiri. Era ca si cum noaptea in somn, cineva mi-ar fi strecurat pe sub pleoape imagini cu el si brusc, mi-am dat seama ca as stii cum arata absolut fiecare personaj din carti. Nu fusesem prea atenta,probabil ca chiar vazusem imagini cu ei cand ma plimbam visatoare prin casa. Sau poate probabil mintea imi juca feste, ceea ce parea cea mai reala optiune. Ma holbam la el, nevenindu-mi sa cred, neintelegand cum in lume poate exista ceva intr-atat de frumos si perfect. Nu simteam nici pe departe sentimentele pe care le avea Bella, eroina cartilor, fata de el : de dragostea nemarginita . Pur si simplu il contemplam, confuza si minunata de perfectiuna aceea. Nu-mi pasa daca era vis sau eram treaza, daca chiar innebunisem . Tot ce am fost in stare sa soptesc inainte sa ma prabusesc [ doar acum imi dadeam seama ca sarisem in picioare] a fost : - Nu pleca… te rog …

Si am inchis ochii, cu inima bubuindu-mi in piept de spaimaspaima sa nu fi fost doar un vis. Si chiar daca ar fi fost, sa nu se mai sfarseasca niciodata. Nu am deschis ochii imediat atunci cand m-am trezit din nou, ci doar am ridicat nerabdatoare capul, lovindu-ma de ceva tare ca o piatra si simtind cum un siroi de sange incepe sa mi se scurga din frunte . -La naiba, se auzi deodata o voce ca un clinchet lin de clopotel, ce vorbea cu accent ciudat . N-am inteles pe moment tot ce se intampla, rememorand , dar brusc, mi-am deschis ochii shi mi-am dat seama ca el era tot acolo, langa mine. Cu siguranta sunt nebuna. Ar trebui sa urlu, sau sa fug sau sa sar.O doamne, ce ochi… Nemaigandindu-ma la nimic, m-am aruncat in jurul lui, sa ma asigur ca totul chiar e real, daca spartura capului meu n-o facuse deja . Nu simteam durerea, doar incantarea si sapima inca prezenta ca totul e doar un vis . In cap incerca sa mi se strecoare posibilitatea ca omul de langa mine sa fie un pericol, dar nu reuseam sa ma conving. Dupa o secunda, niste maini puternice ma impinsera bland mai departe si niste ochii aurii si patrunzatori incepura sa ma arda cu privirea lor tulburata . -

Se pare ca si tu ai o problema cu autoconservarea, ofta el cu o voce seducatoare . Chiar parea EL . Edward Cullen. Si din nou am ramas mirata ca nu simteam nici pe departe o dragoste nebuneasca pentru el. Doar admiratie , un fel de dragoste frateasca .

- Tu .. esti .. vai doamne ! Incercam sa ma conving de ceva care, cu cateva minute in urma nu existase pentru mine,

pentru nimeni. Speram in adancul inimii ca parintii mei nu ar suferii pre tare daca as fi dementa, pentru ca m-ar fi sfasiat sa ma trezesc la realitate, sa ma intorc in aceasi lume, la granita dintre doua iaduri. Isi puse o mana pe piept si vorbi, calm si clar, cu un accent american adorabil : -Chiar eu sunt . Edward Cullen, se prezenta el si-mi arunca un zambet care ma facu pe moment sa ametesc . Nimeni nu putea fi intr-atat de furmos . -Eu sunt . .. aa .. -Ioana ? rase el . - Aaa. Da. Era jenant sa dau impresia ca nu-mi stiu numele,chiar si cand vorbeam cu o creatie imaginara . Vai doamne ! m-am repetat eu . -Stiu ca pare ciudat si nebunesc dar .. Sunt chiar eu . Si exist . Chiar e ciudat si pentru mine sa fiu aici, avand in vedere ca pana acum am fost considerat protagonistul unei povesti de groaza . Tot ce ai aflat tu .. Ei bine ,sovai el .. Chiar exista.. -Oo vai ! am urlat eu de data asta si mi-am dat una peste cap, ca sa-mi dau seama ca chiar eram plina de sange . Banuiesc ca asta ar trebu sa fie o dovada ca nu visez, am murmurat eu ,nesigura inca. Si ce Dumnezeu? Cine nu ar fi fost nesigur, avand in vedere ca in capul sau se dadea o lupta apriga intre realitate si magic?! El isi dadu ochii peste cap si cu un zambet strengaresc continua :

- Nu-mi dau seama la ce te-ai putut gandi cand te-ai aruncat asa spre mine . -Defapt, aveam ochii inchisi, i-am raspuns eu iritata-si in acelasi timp amuzata ca ma certam cu propriile mele creatii- pana sa-mi dau seama,socata, de ce tocmai imi spusese. -Vai, am spus eu pentru a mia oara, ridicand in acelasi timp mana si oprindu-l sa mai zica ceva. Tu traiesti . Cu adevarat . Chiar traiesti . Pentru prima data chiar constientizam asta si un val de usurare si in acelasi timp groaza ma cuprinse . Nu stiam de ce totul se vede ca prin ceata pana mi-am dat seama ca Edward ma scutura nelinistit . -Ioana, esti bine ? ma intreba el in continuu . Am incercat sa ma dezmeticesc si sa pronunt ceva coerent : -

E in regula, e doar .. Destul de mult pentru mine . E .. nu am cuvinte . Cum doamne as fi putea sa descriu asta ? Cred ca o sa plesnesc de fericire.

- Stiu, e tot ce spusese el . Eram usurata pentru ca in sfarsit imi dadeam seama de ce simteam mereu ca lipseste ceva si desigur, pentru ca macar nu eram nebuna. Ingrozita , gandindu-ma cati nu stiu despre toate astea . -

Eu .. nu stiu .. nu inteleg .. cartile .. E real ?

- Absolut totul, murmura Edward ,parand destul de nesigur. - Chiar e prea mult , am spus eu, punandu-mi din nou mana in cap . Geeeez! Am urlat eu, blamandu-ma in gand ca eram atat de timpita incat sa nu-mi amintesc ca am capul

plin de sange. Scuze, trebuie sa fie chinuitor pentru tine . Iarta-ma. O sa .. -

Stai linistita, imi zise el si-mi puse mana pe buze ca sa opreasca valul de scuze tampite . E in regula, nu sunt chiar disperat .Oo da. Nu esti ? Probabil te-a speriat intamplarea cu Bella . Cu ea a fost altceva . Chiar as vrea sa stiu la ce te-ai gandit de nu ai observat pana acum ca esti plina de sange in prezenta unui vampir , rase el usor . Era atat de incredibil de ciudat cum ajunsesem deja sa vorbim ca si cum am fi fost prieteni de o viata.

Incercam sa asimilez tot ce-mi spunea . VAMPIR !!!

Bella, ganduri, sange.

- Stai o secunda, am spus eu si am clatinat din cap . Ai spus ca ai vrea sa stii la ce m-am gandit. Nu asat ar treui sa spuna el deobicei. Asta inseamna .. Vrei sa spui ca .. Am luat o gura mare de aer. Nu-mi poti citi gandurile ? Asta era chiar de neconceput . Eu eram normala, chiar banala si tampita uneori . Si Bella.?! Pe bune exista ? - Ioana. Tot ce ai citit tu, absolut tot si toate si toti . Exista, sa intamplat . Absolut totul e A-de-va-rat , imi raspunse el clar, de parca incerca sa-i explice unui handicapat . Propbabil paream handicapata, doar stand acolo si pierzand vremea in fata celui mai mare miracol. Si esti a doua persoana pe care o cunoasc caruia nu-I pot citi gandurile . Se pare ca am de-a-face cu o multime de ciudati , rase el din nou . M-am uitat urat la el si am incercat din nou sa asimilez totul , sa inteleg aceste lucruri care cu siguranta nu pareau reale .

- Asta inceamna ca toti stiu ? Toti oameni ? Cartile .. eu .. nu inteleg, am soptit confuza . Si pe bune ca, pentru prima data de cand ma stiam, nu intelegeam absolut nimic. - Stiu . Nu e chiar atat de simplu si-mi pare rau. Chiar nu trebuie sa-ti para rau , gandea eu cu un mic zambet pe fata. La inceput toti ne uram pentru asta, ca trebuie sa-i facem unui … copil, asa ceva, continua el. Dar da-mi odata sansa sa-ti explic si taci. Cred ca aveam nevoie de sa-mi explice cineva ce naiba se intampla cu toate astea. Si daca totul era adevarat , cum sustinea el, ce Dumnezeu aveam eu de-a face cu asta? Adica, nu ca nu eram fericita si recunoscatoare,dar parea cam tras de par. - Tot ceea ce ai citit tu s-a intamplat, incepand din anul 2003. Absolut tot. Chiar cred ca ai citit cu atentie deci nu o sa revin la asta. Si totul s-a sfarsit cu bine si am trait fericititi pentru aproape 4 ani . Pana acum . Ma uitam ciudat la el, dar nestiind ce sa spun si fiind socata , l-am lasat sa continue . -Stateam cu toti linistiti in casa, cand am primit o vizita neasteptata de la Eleazar, care a inceput sa ne povesteasca pe nerasuflate ceea ce se intamplase . Detectase o forta uriasa, inimaginabila venind din locul in care te aflai tu . Era pentru prima data cand patea asa ceva, asa ca la inceput am fost confuzi. Dupa mai multe cercetari am aflat despre tine si ne-am dat cu toti seama ca tu erai un talent extraordinar , inimaginabil,care pulsa puternic, chiar daca esti om . Nu ne-a luat mult sa constientizam ca toata puterea pe care o detii, si nu-ti pot explica ce incredibil de mare e, te-ar pune in pericol daca Aro sau oricare dintre Voturri, si nu numai, ar afla. Asa ca ne-a venit o idee. Bella, cu putin ajutor din partea lui jake a scris cele patru carti-arata spre volumele de pe podea- in care a povestit viata noastra de cand ea a intrat in ea .

Noi ti le-am pus pe pat, de aceea nimeni nu le mai are . Riscul era enorm, atat pentru noi, cat si pentru tine. Nu puteam sti daca aveai sa vorbesti despre asta cu cineva. Puteam doar spera ca vei tine totul ascuns si ca vei intelege cu adevarat povestea. Mi-am dat seama ca asta s-a intmplat, lucrururile te-au marcat poate chiar prea mult .. Te-am vazut in fiecare noapte luptandu-te cu tine insuti ca sa respiri,plangand. Ma blestemam pentri fiecare secunda in care nu erai in siguranta din cauza noastra, pentru fiecare geamat. Oricum , totul a fost ca sa te protejam pe tine, dar acum ca ai aflat .. Facu o pauza sa se uite ingrijorat la mine, ca si cum nu era prea sigur de sanatatea mea mintala. Ioana, nu mie usor sa-ti spun asta… Defapt, la naiba, urasc ca trebuie sa o fac,dar trebuie sa vii cu noi. Stiu ca pare atat de brusc si de ciudat, dar trebuie s-o faci. Sa pleci . Asta a fost scopul nostru: Sa te protejam. Dar sa mai ramai aici,singura si inconjurata de oameni,devine prea periculos. Urasc ca trebuie sa te rog sa faci asta, dar e singura cale. M-am scuturat putin,prinvind in gol, incercand din rasputeri sa inteleg tot ceea ce-mi povestise el pe scurt . Privirea lui vinovata continua sa ma arda. Nu mi-a luat mult sa inteleg si sa ma bucur, dar totusi, sa ma ingrozesc . Sa plec ?! Unde?! Cu cine ? Totul reincepea sa para ca scos din poveste. Nu aveam unde sa plec, sa fiu un om tampit era tot ce stiam sa fac… Stiam, doar ca nu voiam sa accept. Asta insemna oare sa parasesc tot, asa cum intelesesem eu ?