Nevoia De Onoare

NEVOIA DE ONOARE Onopare, dragoste, civilizaţie, valori spre care tindem, dar, la un moment dat, suntem închişi într-un cerc vicios şi în loc să facem ceva pentru a găsi o deschidere, ne învârtim în cecuri concentrice mai mult sau mai puţin încărcate de conţinut... Cinismul, indiferenţa pe faţă, apatia şi inerţia; egoismul şi vulgaritate sunt doar puţine din pietrele avalanşei zgomotoase şi nimicitoare ce vine peste om.. Din ce în ce mai mult, se pare că, oamenii nu mai sunt dispuşi să-şi rănească sufletul la urcuş în drumul lor anevoios spre demnitate şi onoare. Oare cum ar fi ca în orice relaţie umană pe care ar stabili-o oamenii între ei, să ştie că persoana din faţa sa are un cuvânt greu de spus, şi sigur. Cum ar fi ,să fii absolut sigur că ora fixată, angajmentul luat vor fi respectate cu sfinţenie? Cum ar fi? În faţa omului de caracter ne plecăm cu veneraţie dăruindu-i un zâmbet minunat care exprimă nu numai natura fericită a unui om, ci şi puterea de a se învinge pe sine, atunci când lupta nu se arată deloc uşoară; când drumurile sunt dirijate de interese, când dincolo de uşile închise se consumă cele mai mari crime morale, iar banii circulă prin venele cu „sânge albastru” tulburând minţile şi întunecând privirile omului, înstrăinându-l de propria sa fericirea... Sunt oameni născuţi pentru a urî şi oameni născuţi pentru a iubi. Unii nu se iubesc nici pe ei înşişi, iar alţii se urăsc pe ei înşişi mai mult decât orice pe lume...Iar pe unii îi macină neîncrederea mai rău ca un cancer. Neîncrederea şi îndoiala par valori morale, în sine...Aşa cum minciuna atrage după sine altă şi mereu o altă micniună, neîncrederea generează neîncredere.Manipularea a devenit o armă redutabilă prin subtilitate şi eficienţă. Persoana manipulată soarbe cu plăcere din paharul ignoranţei. „Neştiinţa costă”, spunea cineva, odată, când a fost descoperit. Aşa o fi! Dar preţul cine îl plăteşte? Noi înşine credem în mod obişnuit că deţinătorii de infomaţie sunt preocupaţi de existenţa şi nevoile oamenilor şi uităm să ne întrebăm ce existenţă ducem. Adevărat, spiritual căutăm şi visăm o lume superioară, dar realitatea ne descoperă o altă lume... Pe care o evaluăm potrivit sinelui fiecăruia.Atribuie altora propriile lor defecte, şi, implicit, propriile calităţi. Aşa cum hoţul se teme de hoţ, infidelul se va teme de infidelitate, misoginul va acuza de feminism...Mincinosul va fi suspicios, ipocritul se vrea credibil şi sincer...Criminalul moral şi anonim e cel mai de temut şi mai periculos fiindcă nu poate fi descoperit, incriminat şi pedepsit! Răutatea va exista în dezacord cu bunătatea. Nimic nu este întâmplător, totul îşi are originea în sinele fiecăruia, dictat de legi necunoscute încă... Sau, poate că, acolo sălăşuieşte şi Binele şi Raul.... Dar nevoia de onoare ne aparţine! Doina IONEŢ 1