Ce Ne Lipseste

CE NE LIPSESTE ? Aparţinem unei generaţii privilegiate de istoria timpului, dar fiecare în parte se pierde în căutarea desăvârşirii, fără a reuşi decât să se supună unei legende a falselor valori şi a vidului de legi care fac posibilă manipularea în numele unor principii interpretabile. Nu demult am păşit pragul spre mileniul III şi se pare că am uitat cu toţii. Aparţinem mileniului în care tocmai am intrat şi ni se pun tot felul de întrebări despre lucruri asupra cărora, oricum, nu putem interveni prin calitatea şi voinţa noastră. Dacă ne-ar întreba cineva unde am dori să locuim, oricine ar răspunde că, acolo unde s-a născut, dar, din nefericire unii sunt nevoiţi să ia calea pribegiei doar pentru un trăi decent. În afară de faptul că majoritatea ne-am născut în mileniul trecut, mai avem liniştea şi timpul necesar pentru a ne aminti că banalul abecedar a fost cartea mileniului II şi că ne dorim să evoluăm în pace? Că învăţătoarea rămâne, pentru fiecare individ, personajul central al copilariei, că mingea e mereu rotundă şi că fetiţele nu vor înceta să-şi legene păpuşa? … De la tiparul cu litere mobile şi metoda experimentală care sunt, după părerea mea, două dintre cele mai mari invenţii ale mileniului trecut, de la Missa Solemnis a lui J.S.Bach, cea mai mare compoziţie muzicală; am preluat, se pare, doar confuzia dintre credinţa religioasă şi cea politică, singura care ne conduce la convingerea că adevărul este cea mai falsă idee a tuturor timpurilor, potrivit principiului că Adevarul este ceea ce-mi convine şi el este obligatoriu pentru toţi. În numele Adevărului suntem îndemnaţi să ne păstrăm raţiunea, demnitatea şi judecata cea mai ascuţită, dar ne dezamăgesc înţelepţii. Unde sunt cei care ar trebui să întruchipeze înţelepciunea şi iscusinţa, apartenenţa strânsă şi unilaterală la adevăr şi la principiul de dreptate? Cât de bogată trebuie să fie spiritualitatea unui popor, a cărui mare pasiune să fie Adevărul, aşa încât în clipe decisive să vină cu decizii limpezi şi puternice, al cărui cuvânt să însumeze spiritul de dreptate şi de adevăr? Cât de mare şi de demn trebuie să fie omul care să nu creadă în forma norocului miraculos de a câştiga, descoperi sau înhăţa ceva în mod neaşteptat, şi de a se bucura de ceva în mod iresponsabil? Mai credem, oare, în strălucirea şi înariparea personalităţii care să ne conducă la înţelegere şi împlinire victorioasă? Care să surprindă fulgerător semnificaţia momentului, şi care printr-o limpezime de netulburat, găseşte mereu soluţia potrivită, rezolvând cele mai grele sarcini cu cea mai promptă prezenţă de spirit, în numele Adevarului şi pentru Adevar? Mă tem că ne lipseşte ceva, şi, că….. Ne-am rătăcit de demnitatea şi mândria de a rămâne Om în orice împrejurare, indiferent de condiţii şi consecinţe. Doina IONEŢ

1