Ne Plâng Carpaţii

NE PLÂNG CARPAŢII Ne plâng Carpaţii! La rădăcina bradului. Pentru o clipă de eternitate. Şi de aducereaminte. Că munte înseamnă o formă complexă de relief, cu înălţimi care depăşesc 800 de metri şi că a fi muntean înseamnă a fi om cu spirit înalt şi tărie de stâncă! la fel de puternic, de statornic şi de complex, ca şi munţii acestei ţări; care pentru locuitării săi înseamnă Patrie, iar pentru ceilalţi? România! Şi dacă nu se mai vorbeşte despre conceptul de Patrie şi dacă am ajuns să ne fie ruşine să mai declarăm că suntem Patrioţi, ne vin în ajutor Carpaţii! Cu lacrimi de pământ! Ne vin în ajutor Carpaţii să ne spună: „Suntem aici! De mii de ani!” Nu ştiaţi? Carpaţii cuprind 27 de judeţe, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din numărul judeţelor ţării. 33% din suprafaţa Patriei noastre este acoperită de munţi. Din întregul cuprins carpatic 56% sunt între graniţele ţării noastre. Muntele este o Comoară! Dar oamenii? „Să ne întoarcem faţa spre oameni!”, plâng Carpaţii! În Carpaţi se găsesc peste un milion două sute de mii de gospodării mici ( care deţin sub cinci animale mari). Dintre acestea, peste 700.000 au ajuns sub pragul de subzistenţă, iar restul sunt întreţinute de micile pensii ale vechilor mineri, forestieri, muncitori şi chiar intelectuali, sau din veniturile umilitor de mici ale salariaţilor la patronii „de carton” . Muntele este o comaoră! Dar ce facem cu oamenii-comoara inestimabilă a Patriei noastre? Cine se mai gândeşte că un litru de lapte, de la producător, este mai ieftin decât un litru de apă plată? Inainte (oare de ce nu pot spune înapoi?), cu un litru de lapte luai un litru de benzină cu care tăiai un metru cub de lemne, iar acum cu o găleată de lapte iei un litru de benzină; un kilogram de lână este mai ieftin decât o pereche de ciorapi, preţul unui kilogram de lână brută este 15.000 de lei vechi, 1,5 lei noi, deci cu produsul de lână anual al unei oi, munteanul îşi poate cumpăra , la alegere, fie două batiste, fie o perche de ciorapi; tărâţa este mai scumpă ca laptele; la un necaz, cum ar fi accidentarea unei bovine adulte, gospodarul vrea să vândă urgent animalul, dar, la care abator?! Vaca se vinde la preţ de ovină şi nu poţi cumpăra o căruţă de lemne cu banii primiţi; ovina la preţ de găină şi găina la preţ de nimic. Faţă de ”89 efectivul de bovine s-a redus la 50%, efectivul de ovine s-a redus cu 15%; iar potrivit unor legi antinaturale s-a desfiinţat transhumanţa şi, implicit, târlirea naturală a pajiştilor. Fâneţele rămân necosite, petru că, la munte au rămas doar bătrânii. Copiii munţilor au luat calea pribegiei. Să nu ne îmbătăm cu apă de munte! Integrarea nu înseamnă emigrare! Dar ne tot pleacă tinerii! Acasă nu mai au locuri de muncă: au dispărut micile abatoare, micile unităţi de prelucrare a laptelui; dispare meşteşugul prelucrării lânii; ne pierdem tradiţia şi specificul românesc.Nici cântecul nu mai este cântec, nici portul nu mai este port. Munteanul trăieşte cu nostalgia lucrului bine făcut! Privind peste Carpaţi se întreabă: unde-i agricultura? Ne ia apa sau ne arde seceta. Unde-i sistemul naţional de irigaţii? Înainte, reţeaua de irigaţii acoperea 74 % din necesar.Am hrănit cu grâu, lapte şi carne o Europă întreagă şi o Uniune Sovietică. Acum suntem hrăniţi cu „E”-uri.Chiar nu se vede cine dictează distrugerea sistematică a acestei ţări? Chiar nu putem pune capăt acestei alunecări spre dezastru? Ne plâng Carpaţii şi nu ne pasă?! Soluţia ideală n-o deţine nimeni. Doar noi toţi, uniţi, neclintiţi şi semeţi cum sunt Carpaţii vom putea răspunde, prin fapte! Doina Ioneţ

1

MIC DICŢIONAR AL ÎNŢELEPCIUNII • Un caracter onest este mai sigur decât legea. ( Euripide) • Un merit prea strălucit şi care întunecă pe acela al celorlalţi este adesea cea mai mare piedică ce poate sta în calea norocului nostru. ( Oxenstierna,1,283) • Pe cine vrea să-l piardă zeul, mai întâi îl orbeşte. ( Publius Syrus, Sententiae 490). • Principiul nu are origine; căci din principiu se nasc toate, dar el nu se poate naşte din nici un alt lucru. ( Cicero, Tusculanae 1,54) • Sunt necesare principiile, căci ele dau sufletului o judecată inflexibilă. (Seneca Philosophus, Epistulae , 95,62) • E mai greu să urmezi ceea ce ţi-ai propus decât să-ţi propui principii frumoase. ( Seneca Ib., 16,1) • Orice intreprindere îşi are riscul ei, şi nimeni nu ştie unde va ajunge, atunci când începe ceva. Unul, încercând să facă bine, dă pe negândite peste o nenorocire mare şi grea; pe când altuia, care face rău, zeul îi dă izbândă deplină, liberându-l de consecinţele nechibzuinţei sale. (Solon, Elegi 12, 63 sqq.) • Nimic nu păgubeşte pe lumea aceasta ca rivalitatea. ( Mahabharata 1). Culese de Doina Ioneţ

2

ŞTIAŢI CĂ: E TOAMNĂ! Şi că, inevitabil, vom face cunoştinţă cu Bacchus: Zeu roman, de importanţă secundară, al vinului, viţei de vie şi beţiei, formă sărăcită a zeului grec Dionysos. Mai era numit: Bimater ( întrucăt Semela l-a purtat în pântece, apoi Iupiter în coapsă) şi Nyitelius (Nocturnul, deoarece Orgiile sau Nyteliile în cinstea lui se celebrau noaptea). Imaginea lui cultuală era însoţită de preotesele bacante ( Bacchantes) la sărbătorile Bacchanalia, desfăşurate toamna, la culesul viilor; bacantele –îmbrăcate în piei de cerb, purtând torţe aprinse şi agitând un thyrs-în timpul orgiilor scoteau strigătul evoe!, fiind poreclite evantes (cele care răcnesc);bacchanaliile au fost interzise de Senat în 186 . În varianta greacă, Bahhos, născut la Teba, a fost crescut de nimfe pe muntele Nysa (India); la maturitate a cutreierat lumea până a poposit în Paphlagonia, unde şi-a celebrat întâia oară misterele. Hypnoza vine de la HYPNOS, Zeul grec al somnului, fratele Zeului morţii, Thanatos; născut din perechea de divinităţi primordiale: Erebos (întunericul) şi Nyx (noaptea). HYPNOS avea 1000 de fii, între care, Zeul viselor, Morpheus. •

•

După unele surse (necanonice) ale mitologiei, ebraice, nu EVA a fist femeia primordială, ci LILITH. Doina Ioneţ

3

UMOR 1. REZULTAT SURPRINZĂTOR În vederea unei experienţe, un biolog prinde un purice, îl pune pe masă şi-i ordonă să sară. Puricele se supune, după care cercetătorul îi taie picioarele şi-i ordonă din nou să sară. Puricele, bineînţeles nu-i execută porunca. Cercetătorul conclude în caietul său: „ Dacă-i tai puricelui picioarele, îşi pierde auzul”. Doina Ioneţ

4