Mtcs - Curs3

Orientări în practicile metodologice obiective (I) Distinctii si dezvoltari

Pozitivismul sociologic • Aplicarea metodelor, tehnicilor şi chiar a unor concepte din stiintele naturii • Desfilosofarea discursului sociologic şi formularea de generalizari empirice, inclusiv de “legi sociale” şi modele logico-matematice • Independenţa dintre fapte şi teorii; cumulativitatea ipotezelor • Metoda istorică este înlocuită de istoricitatea metodei • Cunoaşterea sociologică are un caracter tehnic, instrumental: sociologie=inginerie socială • Eliminarea judecăţilor de valoare

Atitudini pozitiviste în sociologie • Nu există un pozitivism sociologic consecvent , ci doar atitudini pozitiviste (Ex.: Durkheim sau Weber) • Pozitivismul sociologic a luat diferite forme în epoci istorice consecutive • Mai întâi s-a prezentat ca operationalism şi apoi s-a concretizat în empirism

Operaţionalismul • Se dezvoltă, începând cu dec al IV lea din sec XX, ca formă a pozitivismului, de identificare a sociologiei cu ştiinţele naturii • George A Lundberg este iniţiatorul operaţionalismului în sociologie pe baza operaţionalismului fizicalist al lui P Bridgman • Conceptele nu se definesc prin proprietăţi, ci prin operaţiile de concretizare a proprietăţilor

Operaţionalismul sociologic • De la “entităţi ipotetice” la concepte măsurabile • Măsurarea socială este fundamentală pentru construcţia sociologiei ca ştiinţă a naturii • Măsurabilitatea în sociologie • Exercitiile de operationalizare a conceptelor in sociologie

Empirismul • Practică metodologică în care nu se ia ca referinţă o teorie sociologică • Opţiuni strategice:
Aplică o logică inductivistă în elaborarea de generalizări empirice
Se detaşează de orice filosofie sau metafizică socială: desfilosofarea teoriei sociologice
Elimină cunoaşterea de tip istoric şi speculaţiile psihologice

Opţiuni strategice ale empirismului: continuare
Preocupat de prezentul social
Cunoaşterea socială are un caracter “instrumental”: studiul opiniilor şi comportamentelor electorale, al publicităţii şi mass-media, al inegalităţilor actuale şi stratificării sociale etc.
Centrat pe specificarea de tehnici de măsurare socială, de culegere a datelor, de prelucrare statistică a datelor, de testare a ipotezelor
Aplică principiul “neutralităţii valorice”

Paul Lazarsfeld – initiator al practicilor empiriste Analiza empirică în sociologie se dezvoltă mai ales după deceniul al 5-lea al sec. XX sub influenţa sociologului american P. Lazarsfeld Lazarsfeld distinge 4 moduri de analiză socială:
Analiza istorică a instituţiilor şi ideilor sociale
Analiza socială practicată de orice observator individual
Analiza sociologică sectorială a comportamentului uman
Stiinţă empirică matură

Lazarsfeld despre sociologie ca ştiinta empirică matură a) Analiza comportamentului concret al oamenilor; b) Studiul corelat al diferitelor sectoare umane; c) Preferinţa pentru studiul situaţiilor şi problemelor sociale care se repetă faţă de cele care nu survin decât o singură dată; d) Analiza preferenţială a evenimentelor sociale contemporane şi nu a celor istorice

Consecinţe ale acestei practici • Pierderea dimensiunii istorice a cercetarii sociale • Acumularea multor date fragmentate, neintegrabile • Acumularea de multiple ipoteze, testate empiric, şi de generalizări empirice, dar care nu ajung sa fie integrabile în teorii mai cuprinzătoare

Surse de originare a practicilor empiriste în sociologie 1. Metodologia pozitivista de cercetare:optiuni
Adoptarea ca referinţă a modelului teoretic al ştiinţelor naturii
Eliminarea speculaţiilor filosofice şi a analizelor istoriste
Analiza concretă a evenimentelor şi comportamentelor prezente şi repetabile prin metode adecvate
Testarea ipotezelor, care astfel devin generalizări empirice

Critici ale acestor opţiuni
Distorsionează raportul, existent în ştiinţă, dintre entităţile observabile şi entităţile teoretice
Generează confuzie între obiectul real şi obiectul cunoaşterii
Punând accent pe metodologia cercetării, pe normativizarea cercetării, ajunge să inducă o “inhibiţie metodologică”

Alte surse de originare a empirismului 2. Scoala filosofică britanică a empirismului clasic (J. Locke, G. Berkeley, D. Hume) şi cea iniţiată mai recent (început de sec. XX) de B. Russell în forma empirismului (sau pozitivismului) logic
Logica inductivistă a lui John S. Mill 3.Dezvoltarea statisticii matematice (Fr. Galton, K. Pearson şi R.A. Fisher)
“Problema fundamentală a ştiinţei este de a descoperi cum este corelată sau contingentă variaţia dintr-o clasă cu variaţia dintr-o altă clasă” (K. Pearson)

Limite ale empirismului a) Tipizarea proiectelor de cercetare şi inhibarea imaginaţiei creatoare; b) Subordonarea problematicii investigate faţă de tehnicile statistice de prelucrare a datelor; c) Fragmentarea ipotetică exagerată, care s-a asociat cu segmentarea realităţii investigate şi cu dificultăţi în cumularea rezultatelor teoretice disparate; d) Ignorarea perspectivelor teoretice mai cuprinzătoare

Realizări • Acumularea de generalizari empirice • Dezvoltarea metodelor si tehnicilor de culegere a datelor • Dezvoltarea tehnicilor de prelucrare statistică şi calitativă a datelor • Extinderea aplicaţiilor practice ale cunoaşterii sociologice (sondaje de opinie, analiza audienţei media, marketing electoral şi comercial, analiza stratificarii şi inegalităţilor etc.)