Morometii-eseu-1.docx

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Pavel Mihaela Diana Clasa a XII-a F

MOROMEȚII de Marin Preda TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

Considerat de critica literară ca fiind un scriitor neomodernist, scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelică a literaturii romane, opera sa literară îmbinând viziunea realisă a lumii cu cea modernă. Scriitor complex, în romane valorifică atât lumea de tip antebelic în spatiul rural cât și în cel citadin. Dintre operele sale se remarcă ,,Viata ca o pradă”, ,,Cel mai iubit dintre pământeni” și ,,Moromeții”, operă complexă publicată în 2 volume și bazată pe viața scriitorului. Marin Preda, important romancier postbelic, autor ce a rezistat în epoca amenintață de cenzura comunistă, a cultivat o literatură inspirată din realitățile contemporane. Prin ,,Moromeţii”, carte fundamentală a prozei noastre contempoarne, vocaţia realistă a prozei lui Marin Preda îşi află confirmarea în volumul I al romanului Moromeţii publicat în 1955. Volumul al II-lea vede lumina tiparului doisprezece ani mai târziu, în 1967. Marin Preda continuă tradiţia romanului românesc de inspiraţie rurală (Slavici, Rebreanu, Sadoveanu) şi, în acelaşi timp, se distanţează de aceasta, propunând o viziune nouă, modernă asupra universului exiestenţial rustic şi asupra ţăranului român. Astfel, romanul reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă decriză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial şi înregistreazătransformările vieţii rurale, ale mentalităţilor şi ale instituţiilor, de-a lungulunui sfert de secol, şi impune o tipologie nouă în proza românească. ,,Moromeţii” conţine, în aproape o mie de pagini povestea unei familii de ţărani din Câmpia Dunării, care cunoaşte de-a lungul unui sfert de secol o adâncă şi simbolică destrămare. Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor, prin aspectul social al prezentării vieții rurale interbelice, prin crearea unei tipologii determinate istoric și social, prin structura circulară a primului volum. Romanul ilustrează sfârșitul romanului doric ,,renunțarea parțial la omniscient” ( N. Manolescu), îtrucât perspectiva naratorului obiectiv, care povesteste întamplarile la persoana a III-a se completează prin aceea a personajului reflector și prin aceea a informatorului. Pentru Marin Preda, literatura și, mai ales, romanul reprezintă reflectarea unor sentimente ale scriitorului în numite momente ale existenței sale. Viziunea despre lume se

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Pavel Mihaela Diana Clasa a XII-a F conturează în roman prin temetica abordată, prin conflict, prin particularitățile de compoziție, prin evenimentele prezentate și prin perspectivele personajului Ilie Moromete asupra vieții și a întâmplărilor. Titlul romanului subliniază intenţia autorului de a urmării destinul unei familii. ,,Moromeţii” este romanul unei colectivităţi ale cărei temelii sunt grav ameninţate de un timp viclean ce ascunde sub aparenţa „răbdării” capcana unei „istorii frauduloase”. De la Moromete la Moromeţii ar trebui să fie drumul de la individ la familie şi apoi, prin sugestia generalizării, la ţăranul român din perioada interbelică. Totuşi, Moromeţii este numai aparent un titlu onomatext, referitor la un personaj colectiv eponim ce vizează familia. Titlul „Moromeţii” aşează tema familiei în centrul romanului, însă evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel, este construit „un roman al deruralizării satului”, o frescă social a vieţii rurale dinaintea şi de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este criza comunicării, absenţa unei comunicări reale între Ilie Moromete şi familia sa. Conflictul dintre o structură veche a familiei şi noua realitate sufletească ,evoluată, a membrilor ei, care nu mai încape învechile tipare, dă substanţa romanului. Vechea structură familistă este adusă în roman în starea de criză prin ignorarea realităţilor sufleteşti individuale. Ilie Moromete s-a căsătorit a doua oară. El aduce din prima căsătorie trei fii,pe Paraschiv, Nilă şi Achim, iar după căsătorie familia are încă trei copii: Niculae, Ilinca şi Tita. Armonizarea acestei familii se dovedeşte în cele dinurmă imposibilă, cu atât mai mult cu cât fraţii mai mari sunt instigaţi cu regularitate împotriva mamei vitrege de cineva din afara familiei: Guica, soralui Ilie Moromete. Volumul este structurat pe trei părţi, cu o acţiune concentrată, care se desfăşoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Prima parte, de sâmbăta seara pana duminică noaptea, contină scene care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora ş.a. Partea a doua se derulează pe parcursul a doua săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti. Partea a treia, de la seceriş până la sfârşitul verii, se încheie cu fuga feciorilor. Raportul dintre incipit şi final aduce în prim-plan supratema timpului. Incipitul este de tipul intrărilor multiple. La început, timpul pare îngăduitor cu oamenii: „timpul avea nesfârşită răbdare cu oamenii”. Finalul primului volum este construit simetric faţă de incipit. Astfel timpul, istoria colectivă, devine necruţător şi intolerant, mai ales ca evenimentele care vor urma,

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Pavel Mihaela Diana Clasa a XII-a F vor supune satul unor transformări ireversibile:„Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial. Timpul nu mai avea răbdare.” Lumea satului este conturată într-o viziune realistă, prin sondările detip psihologic ale vieţii personajelor, prin prezentarea ei, din interior. Perspectiva naratorului obiectiv se completează prin aceea a reflectorilor (Ilie Moromete, în volumul I, şi Niculae, în volumul al IIlea), ca şi prin aceea a informatorilor (personaje- martori ai evenimentelor, pe care le relatează ulterior altora, de exemplu, Parizianu despre vizita lui Moromete la fii, la Bucureşti). Limitarea omniscienţei face ca romanul lui Marin Preda să fie un roman doric (Nicolae Manolescu). Din punct de vedere compoziţional, primul volum al romanului „Moromeţii” are trei părţi ce conferă echilibru compoziţiei. Fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu a relaţiilor dintre membrii familiei: la început scena antologică a cinei în care tatăl stă pe locul cel mai înalt, băieţii cei mari arată de parcă ar fi gata deplecare, copilul cel mic nu are scaun, toate dând sentimentul că locul este prea strâmt pentru toţi, în partea a doua prispa, pe care sunt înşiraţi la adăpost de ploaie toţi membrii familiei şi în ultima parte secerişul, precedat de o pregătire aproape mistică, sub puterea unei mari exaltări a plecării la camp, la seceriș. Timpul în spaţiul narativ dă dovada modernităţii tehnicii romaneşti a lui Marin Preda: prima parte se desfăşoară de sâmbătă seara şi până duminicanoaptea şi conţine scene care ilustrează monografic viaţa rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora, a doua parte se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea luiAchim cu oile la Bucureşti, iar partea a treia, de la seceriş până la sfârşitulverii, se încheie cu fuga feciorilor. Acţiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative. În prim plan, se află Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite. Ţăran din clasa de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieţilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă şi Achim îşi doresc independenţa economică. Ei se simt nedreptăţiţi pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a căsătorit cu o altă femeie, Catrina, şi că are încă trei copii. Îndemnaţi de sora lui Ilie , Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieţi pun la cale un plan distructiv. Ei intenţioneazăsă plece la Bucureşti, fără ştirea celorlalţi membri ai familiei, pentru a-şi faceun rost. În acest scop, ei vor să ia şi să vândă oile cumpărate printrun împrumut la bancă şi al căror lapte constituie principala hrană a familiei şi caii, indispensabili pentru munca la câmp. Achim îi propune tatălui să-l lasesă plece cu oile la Bucureşti, să le pască în marginea oraşului şi să vândălaptele şi brânza la un preţ mai bun în

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Pavel Mihaela Diana Clasa a XII-a F capitală. Moromete se lasă convins deutilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă si vinde o parte din lotul familiei pentru a-şi putea plăti impozitul pe pământ, „fonciirea”. Însă Achim vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă venirea fraţilor. După amânări generate de refuzul lui Nilă de a-şi lăsa tatăl singur în preajma secerişului,cei doi fug cu caii şi cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit săvândă din nou o parte din pământ pentru a-şi reface gospodăria, pentru aplăti „fonciirea”, rata la bancă şi taxele de şcolarizare ale lui Niculae, fiul celmic. După prezentarea micului univers, familia Moromeţilor, scriitorul se îndreaptă spre viaţa comunităţii rurale. Alte istorii, aceea a lui Birică şi a Polinei, a bolii lui Boţoghină, a răzvrătirii ţăranului sărac Ţugurlan, vin să coloreze viaţa unui sat de câmpie în care oamenii, trăind sub ameninţare aunui timp capricios, continuă imperturbabil să se nască, să iubească, să treacă prin întâmplări vesele si triste şi să moară în cele din urmă, lăsând locul altora. În volumul al doilea, acţiunea se concentrează asupra a două moment istorice semnificative: reforma agrară din 1945 şi transformarea socialistă aagriculturii după 1949, percepută ca un fenomen abuziv.

Satul tradiţionalintră într-un ireversibil

proces

de disoluţie.Volumul debutează cu o întrebare retorică: „În bine sau în rău seschimbase Moromete?”. Foştii săi prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae Cismaru, Giugudel, Costache al Joachii) îi par mediocrii.Vechile duşmănii se sting, Tudor Bălosu devine chiar binevoitor faţă de vecinul său. Guica murise, fără ca relaţiile cu fratele său să se amelioreze, iar acesta nu se duce nici la înmormântarea ei. Moromete se apucă de negoţ, treburile îi merg bine, câştigă bani frumoşi, dar îl retrage pe Niculae de la şcoală pe motiv că „nu-i aduce nici unbeneficiu”. Toată energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i determina pe băieţii fugari să se întoarcă acasă. De aceea, cumpără pământurile vândute odinioară si pleacă la Bucureşti pentru a-i convinge să revină în sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă, ca portar la un bloc şi Achim care avea un mic magazin de „Consum alimentar”, resping încercarea de reconciliere a tatălui. Aflând de propunerea făcută fiilor, Catrina îl părăseşte şi se duce să locuiască la Alboaica, fiica ei din prima căsătorie. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război. Fetele se căsătoresc, dar familia Moromete pare atinsă de un blestem,fiindcă soţul Titei, deşi scapă de război, moare într-un accident stupid în sat. Niculae Moromete devine adeptul ideologiei socialiste şi se înscrie în Partidul Comunist, prilej pentru numeroase dispute cu tatăl său. Tânărul estetrimis la o şcoală de activişti şi se întoarce în sat cu sarcina de a supraveghea buna desfăşurare a primelor forme colective de

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Pavel Mihaela Diana Clasa a XII-a F muncă: strângerea cotelor şi predarea lor către stat. Dar se iscă o agitaţie agresivă în timpul căreia un sătean moare înecat în apele râului de la margineasatului. Aşa că activistul Niculae Moromete este destituit, se retrage din viaţa politică şi îşi continuă studiile. Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol. La înmormântarea lui Moromete, Niculae află de la Ilinca, sora lui, că tatăl se stinsese încet, fără a fi suferit de vreo boală. Chiar dacă moartea lui Moromete lasă multe remuşcări în sufletul lui Niculae, în finalul romanului, tatăl şi fiul se împacă in visul băiatului.Există în primul volum al romanului „Moromeţii” câteva secvenţe care susţin temele operei literare. Scena cinei care reprezintă o primă schiţă a psihologiei Moromeţilor şi tăierea salcâmului, simbol al statorniciei, prefigurând astfel destrămarea familiei, prăbuşirea satului tradiţional şi risipirea iluziilor lui Moromete. Cina de sâmbătă seara din tinda casei Moromeţilor, cu familia toată adunată în jurul mesei joase, rotunde, dominate de statura tatălui aşezat pe pragul odăii, pare un ceremonial atemporal, care va dăinui cât satul românesc. Şi totuşi semnele destrămării unor vechi rânduieli există de pe acum. Cei trei fii mai mari „stăteau spre partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă şi să plece afară”. Spre finalul romanului asistăm, tot sâmbăta, la o altă cină. Acum la masă mai stă doar tatăl, aplecat îndârjit peste farfurie, în vreme ce copiii îşi mănâncă bucata de pâine „trântiţi prin colţurile tindei”. O altă scenă – a ultimului prânz al familiei înainte de fuga feciorilor mai mari – anunţă că risipirea familiei, înstrăinarea din sânul ei este irevocabilă: „Se adunaseră apoi cu toţii şi începură să mănânce într-o tăcere apăsătoare. Toate privirile erau întoarse înăuntru: aveau toţi pleoapele trase în jos ca şi când un somn greu ar fi plutit peste întreaga familie”. O altă scenă cu funcţie simbolică şi premonitorieeste cea a tăierii salcâmului. Acesta pare o fiinţă magică, martor şi păstrător al atâtor tainice manifestări ale vieţii ţărăneşti nescrise. El face parte din viaţa familiei Moromete şi viaţa satului „Toată lumea cunoştea acest salcâm”. Scena tăierii acestui copac sacru al toposului ţărănesc e privită de sus, detaliile se adună într-o gradare sensibilă. Salcâmul este pentru Moromete un veritabil axis mundi, un simbol al independenţei lui, personajul identificându-se cu acest arbore. Salcâmul lui Moromete este un semn de hotar, este un simbol sacru, de aceea se împotriveşte să-l vândă lui Bălosu. Scena tăierii salcâmului este precedată de un bocet funerar,

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Pavel Mihaela Diana Clasa a XII-a F prevestind decăderea viitoare a protagonistului. Salcâmul pare a se împotrivi asemeni unei făpturi ce vrea să trăiască. Căderea lui în zori de duminică, în sunet de clopot şi litanii înălţate din cimitirul satului are o măreţie tragică.Căderea salcâmului este lentă: „Din înălţimea sa, salcâmul se împotrivi, se clătină, apoi deodată porni spre pământ.(...)Văile clocotiră şi toţi câinii din jur începură să latre”. După prăbuşirea salcâmului urmează o tăcere de sfârşit de lume. Lumea însăşi pare mai mică, mai urâtă, mai tristă, lipsită acum de reperul verticalităţii ei: „Acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuşi arătau bicisnici”. Printr-o tehnică a contrastului, în ultima parte a romanului descoperim o scenă replică. Aşezat pe o piatră de hotar, Ilie Moromete cugetă la viclenia unei lumi ce i-a înstrăinat copiii. Indicii

spaţio-temporali

se

regăsesc

în

roman,

astfel,

în

ceea

ce

priveşte spaţiul întâmplărilor, acesta este satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării, iar din punct de vedere temporal, există în roman o dublă valoare a timpului: pe de o parte timpul istoric, răbdător în primul volum, apoi accelerat în volumul al II-lea. Pe de altă parte timpul individual, microtimpul condiţiei umane; raportul dintre aceste două timpuri reprezintă o supratemă a literaturii lui Preda, prin care se înţelege modificare structurii interioare a personajelor provocate de marile evenimente istorice precum Al Doilea Război Mondial, Reforma Agrară din 1945, colectivizarea. Tensiunea romanului decurge tocmai din această pendulare între timpul istoric şi timpul individual, aşa cum observă însuşi Moromete: ,,Nu am decât o singură viaţă de trăit, în timp ce istoria este înceată şi nepăsătoare”. Astfel, Eugen Simion susţine că “Moromeţii stau sub un clopot cosmic şi drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor”, iar tema centrală a romanului ar fi “libertatea morală în luptă cu fatalităţile istoriei”. Concluzionând, ,,Moromeții” este un roman obiectiv, realist, al deruralizării satului, încadrându-se cu o viziune aparte în tematica rurală, reprezentată în literatura interbelica prin romanele lui Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu. Romanul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre doua epoci, cea de dinainte și cea de după al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii și în criza comunicării.