Cursuri Bacteriologie Medicala

-1-

CURS NR. 4 Coci patogeni 1. GENUL STAPHYLOCOCCUS 2. GENUL STREPTOCOCCUS STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE (PNEUMOCOCUL) -negrupabil 3. GENUL NEISSERIA a. MENINGOCOCUL b. GONOCOCUL familie, trib, gen, grup, specie, tip 1. GENUL STAPHYLOCOCCUS DEFINITIE. INCADRARE Bacteriile din genul Staphylococcus sunt coci Gram-pozitivi, aerobi, dispusi in gramezi neregulate, aerobi, facultativ anaerobi, imobili, nesporulati, catalazo-pozitivi, oxidazonegativi. Grupe de interes medical: - Stafilococi coagulazo-pozitivi Staphylococcus aureus - Stafilococi coagulazo-negativi(SCN) Staphylococcus epidermidis Staphylococcus saprophyticus CARACTERE GENERALE 1. Habitat Staphylococcus aureus colonizeaza narile si colonul de unde poate contamina tegumentul. Proportia purtatorilor sanatosi variaza intre 10-40% in colectivitatea generala si 40-70% in mediul de spital. Stafilococi coagulazo-negativi colonizeaza narile si tegumentul, fiind componenti ai florei cutanate normale care se constituie in bariera de aparare antimicrobiana. Stafilococii pot fi gasiti si la unele mamifere si pasari care pot contamina mediul. Suportul material al contaminarii este reprezentat de sol, apa de mare si apa dulce, alimente, imbracaminte, mobilier, praful si aerul din incaperi. 2. Caractere morfotinctoriale Stafilococii sunt coci Gram-pozitivi nesporulati, necapsulati.

-2Pe frotiul efectuat din cultura de pe mediu solid, stafilococii apar sub forma de coci perfect rotunzi dispusi in gramezi neregulate (in ciorchine de strugure). Pe frotiul efectuat din cultura din mediul lichid sau din produsul patologic, stafilococii sunt dispusi in lanturi scurte, perechi, tetrade sau coci izolati. 3. Caractere de cultura Sunt germeni nepretentiosi care se dezvolta pe medii nutritive simple, in aerobioza, in 1824 ore la termostat (35-37 grade Celsius). Pot creste si pe medii complexe ca si pe medii hiperclorurate (Chapman). Pe medii solide creste sub forma de colonii ,, S ” (smooth = neted), cremoase, rotunde, cu diametrul de 2-3 mm, margini perfecte, suprafata neteda, bombata. In mediul lichid produc tulburarea uniforma a mediului cu deposit moderat la fundul tubului. Stafilococii produc pigment nedifuzibil care coloreaza doar colonia, de culoare galbenauriu (S. aureus), alba (S. epidermidis) sau galben-citrin (S.saprophyticus). Pe mediile cu sange poate apare hemoliza beta (completa), datorata hemolizinei alfa, sau hemoliza cald-rece( zone de hemoliza incompleta la 37 gr. Celsius, care dupa expunerea culturii cateva ore la 4 gr.Celsius devine completa) datorata hemolizinei beta. 4. Caractere biochimice si de metabolism Sunt germeni oxidazo-negativi, catalazo-pozitivi (ii diferentiem de streptococi, care sunt catalazo-negativi). Fermenteaza multi carbohidrati (glucoza, lactoza, etc.), au activitate proteolitica (lichefiaza gelatina, coaguleaza laptele), descompun fosfolipidele. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Stafilococii sunt rezistenti in mediul extern. In puroiul uscat rezista 2-3 luni. Sunt relativ rezistenti la antiseptice si dezinfectante. Pot fi distrusi in 10 min. de fenol 2%, 30-60 min. alcool 70%. Mor in 60 min. la 60 gr.Celsius. Stafilococii au o sensibilitate variabila la multe antibiotice. Stafilococii sunt rezistenti la peniciline (95% din cazuri); rezistenta la oxacilina (meticilina) este in procent mai redus, situatie in care avem de-a face cu tulpini polirezistente (fata de cefalosporine, eritromicina, clindamicina). Stafilococii sunt in general sensibili la cefalosporine de generatia I si la vancomicina. 6. Structura antigenica Antigene legate de corpul celular a. Unele tulpini au capsula, care confera o mai mare rezistenta la

fagocitoza.

-3b. Polizaharidul A (care este acidul teichoic legat de peptidoglican in peretele celular) prezent la S. aureus, induce formarea de anticorpi. c. Proteina A prezenta la toate tulpinile de S. aureus, induce formarea de anticorpi. d. Coagulaza legata =factor de agregare = clumping factor = factor de coagulare = receptor pentru fibrinogen, care este asociat suprafetei bacteriene. Este prezent la tulpinile de S.auriu, fixeaza fibrinogenul si determina aglutinarea stafilococilor ( in vitro). e. Adezine, cu rol in invazia tesuturilor, rezistenta la fagocitoza, fixare pe proteinele gazdei. Antigene extracelulare a. Exoproteine care sunt imunogene b. Coagulaza libera este o proteina extracelulara cu rol de enzima care coaguleaza plasma citratata. Depoziteaza fibrina la suprafata stafilococilor protejandu-i de fagocitoza. Ea mai intervine in formarea trombilor cauzatori de tromboflebita supurata. c. Hidrolaze: stafilokinaza care produce fibrinoliza hialuronidaza cu rol in difuzarea infectiei d. Lipaze, ce contribuie la supravietuirea stafilococului la nivelul dermului cu rol important in mecanismul de producere al furunculelor. e. Hemolizine Stafilococul produce 4 tipuri de hemolizine : - alfa- hemolizina (alfa-toxiona) care este responsabila de hemoliza beta de pe mediul cu sange. Este principala hemolizina secretata de S. aureus si principalul factor de patogenitate al acestei specii bacteriene. Are rol in generalizarea infectiilor stafilococice si aparitia septicemiei. - beta-hemolizina (sfingomielinaza) este responsabila de hemoliza de tip ,, cald-rece’’ si degradeaza sfingomielina - gamma-hemolizina - delta-hemolizina are actiune dermonecrotica f. Exotoxine piretogene Au efect piretogen prin stimularea producerii de interleukina 1 - enterotoxine stafilococice (sapte tipuri serologice), mai importante fiind enterotoxinele A si D, iar enterotoxina B intervine probabil in patogenia sindromului socului toxic stafilococic si a enterocolitei stafilococice post-antibioterapie. Sunt rezistente la temperatura de fierbere si la actiunea sucurilor digestive. - toxina sindromului socului toxic stafilococic (TSST) elaborata de 15% dintre tulpini; la om produce febra, rush descuamativ al pielii, implicare multisistemica, soc. Sindromul socului toxic stafilococic a fost descris la tinerele femei care foloseau tampoanele vaginale absorbante. Colonizarea vaginala cu S. aureus toxigen in prezenta tamponului creeaza conditii favorabile multiplicarii bacteriei si producerii de toxina. - exotoxine piretogene A si B g. Leucocidine, ce confera rezistenta la fagocitoza h. Exfoliatina (toxina epidermolitica), ce duce la formarea de vezicule si descuamare generalizata, cauza ,, sindromului pielii oparite’’.

-47.Caractere de patogenitate S.auriu este patogen prin virulenta si toxinogeneza. S.saprophyticus contine adezina care se leaga de un receptor de pe suprafata celulelor uroepiteliele. S.epidermidis este cauza principala a infectiilor de proteza, tulpinile izolate din infectii posedand o microcapsula polizaharidica (,,slime’’) ce confera protectie impotriva macrofagelor si antibioticelor. PROCESUL INFECTIOS STAFILOCOCIC Stafilococul auriu, germen oportunist, poate deveni patogen fie prin multiplicare si invazivitate, cauzand procese infectioase de tip invaziv, fie prin multiplicare si toxigenitate cauzand toxiinfectii. 1. procese infectioase de tip invaziv: foliculita, furunculul, hidrosadenita, panaritiu, mastita, impetigo (infectie a epidermei, localizata la fata sau membre), infectii ale plagilor chirurgicale, muscate sau taiate, angina stafilococica, otita, sinuzita, infectii urinare, anexite, septicemie, focare septicemice metastatice, stafilococia maligna a fetei, cu localizare nazogeniana si cu risc de aparitie a tromboflebitei faciale 2. toxiiinfectii de natura stafilococica: - toxiiinfectia alimentara, care se datoreaza ingestiei enterotoxinei elaborate in aliment de catre S.aureus - ,,sindromul pielii oparite stafilococice’’ = boala exfoliativa generalizata = =boala Ritter, este necroza de origine toxica a epidermului( toxina exfoliativa) - impetigo bulos (forma localizata a bolii Ritter) - sindromul de soc toxic stafilococic (TSST) Stafilococii coagulazo-negativi (SCN) sunt patogeni oportunisti - S.epidermidis - are cel mai inalt potential patogen dintre SCN, fiind agentul etiologic major al infectiilor nosocomiale. Poate determina mediastinita, infectii articulare, infectii urinare, infectii de pace-maker, de grefa vasculara, de valve protezate, de proteza articulare, fiind si foarte rezistent la antibiotice - S. saprophyticus- este frecvent intalnit in infectiile de tract urinar la femeile tinere, prostatite, uretrite, infectii de plaga, septicemii. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Produsul patologic poate fi: puroi, sputa, sange, materii fecale, alimente, LCR, urina. Se realizeaza frotiuri colorate Gram din prelevatele necontaminate si se examineaza la microscopul optic. Cultivarea se face pe placi cu geloza sange sau pe mediul hiperclorurat (Chapman) pentru produsele intens contaminate. La baza identificarii stau caracterele morfotinctoriale, de cultura, testul coagulazei si catalazei.

-5TRATAMENT Infectiile minore nu necesita tratament cu antibiotic. Purtatorii asimptomatici de S.aureus care lucreaza in colectivitati de copii, in domeniul sanitar, in domeniul alimentar, pot aplica in cavitatea nazala anterioara pomezi antistafilococice (mupirocin) pentru a preantampina raspandirea stafilococului patogen. In infectiile severe este necesara antibioterapia condusa dupa antibiograma. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE Rezervorul de infectie este omul bolnav sau purtatorul sanatos de S.aureus. Transmiterea se realizeaza : - direct (picaturi nazo-faringiene) - indirect (aer, praf, obiecte, mana, insecte) Poarta de intrare poate fi orice cale. Profilaxia este generala (igiena individuala, antisepsie, dezinfectie, etc.), speciala (eradicarea portajului nazal de S. aureus) si specifica (imunizare). 2. GENUL STREPTOCOCCUS DEFINITIE. INCADRARE. CLASIFICARE Streptococii sunt coci sferici sau ovali, pretentiosi nutritiv, Gram-pozitivi, aerobi, care formeaza perechi sau lanturi, imobili, nesporulati, unele specii au capsula, facultativ anaerobi. Sunt catalazo-negativi, oxidazo-negativi; majoritatea sunt hemolitici. Clasificare In activitatea curenta se impune utilizarea a doua criterii de clasificare: aspectul hemolizei pe agar-sange si clasificarea antigenica Lancefield. Dupa aspectul hemolizei pe geloza-sange streptococii se clasifica in urmatoarele categorii: - streptococi beta-hemolitici: zona clara de hemoliza in jurul coloniei - streptococi alfa-hemolitici: zona de hemoliza verzuie - streptococi alfa’-hemolitici: zona de hemoliza alfa inconjurata de o zona ingusta de beta-hemoliza (hemoliza incompleta) - streptococci gamma: fara hemoliza Clasificarea antigenica Lancefield are drept criteriu prezenta polizaharidului C in peretele celular. Acest polizaharid este un antigen cu specificitate de grup fiind prezent la toate grupele de streptococi cu exceptia grupei D la care este inlocuit cu acid glicerolteichoic. Conform clasificarii Lancefield streptococii se impart in urmatoarele categorii: 1. streptococi grupabili incadrati in 20 grupe serologice notate cu A-H si K-W 2. streptococi negrupabili, care nu au antigenul de grup (polizaharidul C), aici incadrandu-se pneumococul Un alt criteriu de clasificare este cel filogenetic cu 6 grupari de specii: grupul piogenic, anginosus , mits, salivarius, bovis, mutans.

-6CARACTERE GENERALE 1. Habitat Sunt larg raspanditi in natura. Unii fac parte din flora saprofita a tractului respirator, digestive, genital; altii determina afectiuni umane importante datorate partial infectiei streptococice si partial raspunsului imun al gazdei. 2. Caractere morfotinctoriale Streptococii sunt coci Gram-pozitivi, sferici sau ovoidali, cu diametrul de circa 1 micron, asezati in lanturi de lungime variabila. Unii dintre ei au capsula. 3. Caractere de cultura Cei mai multi streptococi cresc pe medii solide si formeaza colonii mici, cu diametrul de 1-2 mm. Streptococul piogen beta-hemolitic de grup A formeaza colonii punctiforme. Streptococii beta-hemolitici de grup A,C,G au colonii mari de peste 0,5 mm si care sunt in general transparente. Streptococii de grup B formeaza colonii alb-cenusii cu o zona ingusta de alfa’-hemoliza. Streptococii de grup D formeaza colonii alb-cenusii de cca 1mm, transparente, nehemolitice sau alfa-hemolitice. Streptococii viridans formeaza colonii mici (0,1-0,5mm), bombate, cenusii, uzual alfahemolitice. 4. Caractere biochimice si de metabolism Streptococii nu produc catalaza si oxidaza. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Pot supravietui in secretii faringiene uscate, la temperatura camerei si intuneric timp de cateva saptamani. Streptococul piogen este distrus in 30 min. la 56 gr. Celsius in caldura umeda. Este sensibil la antisepticele si dezinfectantele uzuale. 6. Structura antigenica si caracterele de patogenitate - Polizaharidul C sta la baza gruparilor serologice Lancefield. Induce aparitia anticorpilor implicati in reactii imune incrucisate fata de tesut conjunctiv si glicoproteine cardiace. - Proteina M este cel mai important factor antigenic si de patogenitate pentru streptococul beta hemolitic de grup A. Este o proteina antifagocitara. Are specificitate de tip (sunt aprox. 100 tipuri de protein M).

-7Se pare ca proteina M si probabil si alte antigene streptococice au un rol important in patogeneza febrei reumatice (reumatismul articular acut). - Proteina asociata proteinei M (MAP) este o proteina care are inrudiri imunologice cu tesutul cardiac. - Diferite toxine si enzyme: streptokinaza (fibrinolizina), streptodornaza, hialuronidaza, toxina eritrogena solubila, hemolizine. Streptococul piogen beta-hemolitic de grup A elaboreaza doua hemolizine: 1. streptolizina O, o toxina citolitica de natura proteica, este antigenica, inactivata rapid in prezenta oxigenului. Anticorpii care apar dupa infectie blocheaza hemoliza produsa de streptolizina O in vitro. Acest fenomen este folosit pentru determinarea titrului ASLO (antistreptolizina O). Valoarea considerata normala pentru titrul ASLO este 160-200 u. Daca valoarea ASLO este mai mare se presupune fie o infectie recenta, fie un raspuns imun exagerat la o expunere anterioara (cazul persoanelor hipersensibile). 2. streptolizina S, care nu este antigenica si este oxigen- stabila. Este responsabila de hemoliza beta de pe geloza-sange. PATOGENIE. BOALA LA OM Streptococcus pyogenes (streptococul beta-hemolitic de grup A) poate determina: - erizipelul, cu poarta de intrare cutanata; este o dermo-epidermita edematoasa insotita de febra si stare toxica, cu evolutie favorabila sub tratament cu penicilina - febra puerperala care se dezvolta in cazul unei infectii streptococice intrauterine. Este o infectie iatrogena cu evolutie grava, frecvent cu evolutie mortala a femeii. - sepsisul streptococic - faringita streptococica, cea mai obisnuita infectie datorata streptococilor betahemolitici. Streptococii virulenti de grup A (cei care au proteina M) adera la epiteliul faringian. Extinderea la nivel amigdalian si eventual la nivelul altor structuri, poarta numele de angina streptococica. Boala se manifesta cu durere in gat, rinofaringita, amigdalita rosie si purulenta, ganglioni limfatici cervicali mariti si durerosi, febra mare. Exista (in special la copii mici) tendinta extinderii infectiei catre urechea mijlocie, mastoida si meninge. De mentionat ca 20% din infectii sunt asimptomatice. - scarlatina, produsa de unele tulpini care produc toxina eritrogena - pneumonie - impetigo streptococic, o infectie locala a straturilor superficiale ale pielii, in special la copii (,,bube dulci’’) - endocardita infectioasa acuta sau subacuta - boli poststreptococice: RAA (reumatismul articular acut), glomerulonefrita acuta poststreptococica (GNA), coreea Sydenham, eritem nodos, afectiuni care se datoreaza sensibilizarii la antigene streptococice si aparitiei de autoanticorpi. Dupa o infectie acuta cu streptococi beta-hemolitici de grup A urmeaza o perioada de latenta de circa 1-4 saptamani, dupa care se pot dezvolta bolile poststreptococice. RAA reprezinta cea mai serioasa sechela a infectiei streptococice deoarece duce la afectarea valvelor si a muschiului cardiac. Apare dupa o infectie faringiana netratata, mai ales la copii cu varste intre 6-15 ani. Se manifesta prin febra, poliartrita migratoie nesupurativa si semne legate de inflamatia endocardului si miocardului.

-8GNA apare la cca. 3 saptamani dupa o faringita acuta sau dupa o infectie cutanata si se manifesta prin hematurie, proteinurie, HTA, retentie de uree, edeme. Streptococcus agalactiae (streptococ de grup B) poate determina infectii neonatale. Infectiile nou-nascutului pot fi: - precoce, cu aparitia in primele 5 zile de viata; contaminarea nou-nascutului are loc intrauterin sau in timpul travaliului de la mame colonizate vaginal cu Streptococcus agalactiae. Copilul prezinta infectie pulmonara grava, septicemie. - tadive, cu aparitia la o saptamana pana la 3 luni de la nastere, transmise de personalul de ingrijire sau de membrii familiei. Se manifesta ca meningita purulenta. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Streptococcus pyogenes (streptococul beta-hemolitic de grup A) Diagnosticul de laborator este bacteriologic si serologic. Diagnosticul bacteriologic include recoltarea produsului patologic, examinarea microscopica a acestuia, cultivarea pe geloza-sange, identificarea caracterelor de cultura, morfologice (frotiul din cultura), biochimice si antigenice ale bacteriei izolate. Antibiograma nu este necesara deoarece streptococii piogeni isi mentin sensibilitatea la penicilina. Diagnosticul serologic este util in caz de hipersensibilitate, RAA si GNA. Metoda cea mai bine standardizata este dozarea anticorpilor antistreptolizina O, acceptandu-se ca normal un titru de maxim 200. Mentionam pentru Streptococcus pyogenes, testul la bacitracina, la care este uniform sensibil. Exista teste de aglutinare pe lama cu antiseruri A, B, C, D, F, si G care permit identificarea celor mai multi streptococi beta-hemolitici implicati in infectii umane. TRATAMENT Tratamentul de electie este penicilina. Pentru persoanele alergice pot fi utilizate eritromicina, claritromicina, azitromicina, cefalosporine. EPIDEMIOLOGIE. PREVENIRE. CONTROL Sursa de infectie in cazul streptococilor beta-hemolitici de grup A este o persoana cu infectie clinica, subclinica sau purtatoare. Transmiterea se face prin picaturi de secretie nazo-faringiana, saliva, contact cu leziuni cutanate. In cazul interventiilor chirurgicale cu risc se administreaza antibiotice in scop profilactic. Infectiile respiratorii si cutanate cu streptococi beta-hemolitici de grup A se vor identifica si trata precoce. Se va face profilaxia cu antibiotice la persoanele care au suferit un atac de RAA.

-9Pentru Streptococcus agalactiae (streptococ de grup B) profilaxia consta in depistarea colonizarii vaginale a gravidei, urmata de vaccinare, administrare de ampicilina in perfuzie in timpul nasterii la mama, iar la nou-nascut in primele ore de viata.

CURS NR. 4BIS STREPTOCOCCUS PNEUMONIAE (PNEUMOCOCUL) –negrupabil DEFINITIE. INCADRARE. Pneumococii sunt coci Gram-pozitivi, alungiti, lanceolati, dispusi in diplo pe axul longitudinal, formeaza lanturi, au capsula, nesporulati, imobili, aerobi, facultativ anaerobi. Pneumococul este principalul agent patogen implicat in etiologia otitei medii si pneumonie. CARACTERE GENERALE 1. Habitat Fac parte din flora normala a tractului respirator superior (nas, faringe, cavitate bucala). Poate coloniza si mucoasa genitor-urinara sau intestinul. 2. Caractere morfotinctoriale Sunt coci Gram-pozitivi, alungiti, lanceolati, dispusi in general in diplo pe axul longitudinal sau in lanturi scurte. Tulpinile patogene prezinta capsula ce inconjoara o pereche sau un lant de pneumococi. Sunt imobili, nesporulati. 3. Caractere de cultura Pneumococii sunt germeni pretentiosi. Pe geloza-sange formeaza colonii de tip R (rugoase) pentru tulpinile necapsulate sau de tip M (mucoide) pentru tulpinile capsulate, inconjurate de o zona de alfa-hemoliza. Dupa 18-24 ore, cele de tip M vor prezenta in centru o deprimare datorita fenomenului de autoliza. 4. Caractere biochimice Pneumococii elaboreaza enzime zaharolitice, proteolitice, lipolitice. Sunt sensibili la optochin, caracter util in identificarea si diferentierea de alti streptococi alfa-hemolitici. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici

-10Sunt germeni slab rezistenti in conditii de uscaciune, la temperatura camerei, expusi razelor solare. La intuneric in sputa uscata pot supravietui cateva luni. O problema deosebita este aparitia tulpinilor rezistente la penicilina, sau chiar tulpini multirezistente. 6. Structura antigenica Cel mai important determinant antigenic si in acelasi timp caracter de patogenitate este capsula polizaharidica (antigenul K). Proteina M este specifica pentru fiecare tip. Polizaharidul C face parte din peretele celular si are specificitate de specie, fiind comun tuturor pneumococilor. 7. Caractere de patogenitate Pneumococul este un germene conditionat patogen, care poate deveni patogen prin virulenta ( multiplicare si invazivitate). Virulenta depinde de prezenta capsulei polizaharidice care confera rezistenta la fagocitoza si permite invazivitatea. Pneumolizina eliberata prin autoliza celulei bacteriene are efecte hemolitice, leucolitice, dermonecrotice. PATOGENIE. BOALA LA OM In majoritatea infectiilor pneumococice avem o faza initiala bacteriemica, atunci cand poate fi izolat in hemocultura. In raport cu localizarea infectiei pot determuna: bronsita, pneumonie, sinuzita, otita medie acuta, mastoidita, peritonita, meningita, endocardita, conjunctivita. Pneumonia pneumococica este mai frecventa la adult. Se manifesta prin frison, febra, tuse cu expectoratie ruginie, junghi toracic. La copii apare mai frecvent otita medie acuta, meningita purulenta si peritonita primitiva. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Se bazeaza pe izolarea si identificarea bacteriei din produsul patologic sau depistarea antigenului polizaharidic capsular (antigenul K). In caz de suspiciune de pneumonie pneumococica, se recolteaza si se transporta cat mai repede sputa la laborator. Se examineaza la microscop frotiuri din sputa, urmarindu-se aspectul de diplococi lanceolati, Gram-pozitivi,capsulati. Izolarea se face pe geloza-sange si se urmaresc caracterele morfologice, de cultura, biochimice, antigenice si de sensibilitate la antibiotice. Sensibilitatea la optochin este caracteristica pneumococului (il diferentiem de streptococii viridans care sunt rezistenti)

-11TRATAMENT Pneumococul in general este sensibil la penicilina, dar au aparut si tulpini rezistente la penicilina si la mai multe antibiotice, facand necesara efectuarea antibiogramei. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Exista un numar important de persoane purtatoare de pneumococi virulenti, acestia fiind sursele de infectie, nu omul bolnav (40-70% din oameni fiind la un moment dat purtatori de pneumococi). Transmiterea se realizeaza pe cale aeriana. Se poate face vaccinare la persoanele cu risc (copii, batrani, imunodeprimati). 3. GENUL NEISSERIA DEFINITIE. INCADRARE Bacteriile din genul Neisseria sunt coci Gram-negativi, aerobi, dispusi frecvent in perechi, cu partile adiacente plate sau concave (in boabe de cafea) In genul Neisseria, speciile importante pentru patologia umana sunt N.meningitidis (meningococul) si N. gonorrhoeae (gonococul) CARACTERE GENERALE 1. Habitat Meningococul a fost izolat la persoane sanatoase de la nivel nazal sau faringian. Poratjul rinofaringian reprezinta sursa epidemica majora si poate fi punctul de plecare al meningitei. La pacientii cu meningita meningococica germenul se multiplica in LCR. Gonococul se poate gasi la nivelul mucoaselor genitale la gazdele infectate, indiferent daca infectia este sau nu simptomatica. 2. Caractere morfotinctoriale Sunt coci Gram-negativi, reniformi, dispusi in diplo (aspect de boabe de cafea), ocazional formeaza tetrade; sunt imobili. Meningococii poseda o capsula polizaharidica, gonococii nu au capsula. 3. Caractere de cultura Sunt bacterii strict aerobe. Au necesitati nutritive mari, dar meningococul poate creste si pe geloza-sange. Meningococul dezvolta colonii de tip S, cu dimensiuni de cca. 1 mm, transparente, nepigmentate. Tulpinile incapsulate formeaza colonoii de tip M

-12Gonococul dezvolta colonii de tip S, cu dimensiuni de 0,5-1mm nepigmentate transparente sau opace. 4. Caractere biochimice Sunt oxidazo-pozitivi, metabolizeaza unele zaharuri. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Sunt foarte sensibile la uscaciune, lumina solara, la majoritatea antisepticelor si dezinfectantelor. Meningococul este foarte sensibil in mediul extern. 6. Structura antigenica Meningococul poseda structuri antigenice care permit incadrarea sa in serogrupe si serotipuri. Gonococul prezinta o remarcabila heterogenitate antigenica, isi modifica structurile de suprafata evitand mecanismele de aparare ale gazdei. 7. Caractere de patogenitate Patogenitatea este datorata factorilor care permit atasarea de celulele gazdei, multiplicarea la poarta de intrare si capacitatea de invazivitate. PATOGENIE. BOALA LA OM Meningococul determina meningita meningococica. Mai intai are loc colonizarea mucoasei respiratorii, invazia locala, bacteriemia, invazia meningeala. Meningococul mai poate determina: septicemie, rino-faringita, otita medie, conjunctivita, infectii ale tractului respirator inferior, pericardita, artrita. Gonococul se ataseaza de mucoasa genito-urinara sau oculara, penetreaza in celule si se multiplica si produce supuratie acuta. La barbati determina uretrita gonococica manifestata prin secretie galben-verzuie, cremoasa, dureri la mictiune; se poate complica cu stricturi uretrale. Inflamatia cronica se numeste gonoree sau blenoragie. La femei, gonoreea se localizeaza endocervical, la nivelul uretrei, vaginului, trompelor uterine si poate da sterilitate. Se manifesta prin scurgere vaginala, disurie, dureri abdominale. Daca mama are gonoree si nou-nascutul se naste pe cale naturala, apare oftalmia gonococica care este prevenita prin instilatii de solutie de nitrat de Ag in sacul conjunctival al nou-nascutului 1%.

-13DIAGNOSTICUL DE LABORATOR In meningita meningococica datorita gravitatii bolii diagnosticul este urgent. Se recolteaza LCR inainte de antibioterapie si se transporta rapid la laborator. Se recomanda insamantarea produsului patologic la patul bolnavului. In sedimentul LCR se observa reactia inflamatorie intensa cu polimorfonucleare si perechi de coci gram-negativi intra si extraleucocitari. Cultivarea se face pe geloza-sange. In gonoree se recolteaza secretie uretrala la barbat si secretie de col uterin la femei. Este de preferat inocularea imediata pe mediul de cultura. Microscopia frotiului colorat albastru de metilen este utila in uretrita purulenta. Observarea unor coci Gram-negativi, in diplo intra si extraleucocitari pe coloratia Gram are valoare diagnostica. TRATAMENT Majoritatea tulpinilor de meningococ au ramas sensibile la penicilina. Gonococul este sensibil la penicilina, dar au aparut si tulpini rezistente. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL In cazul meningitei sursa de infectie este reprezentata de purtatorul sanatos de meningococ. In cazul gonoreei, sursa de infectie este reprezentata de omul bolnav, simptomatic sau asimptomatic. Infectia meningococica se transmite de obicei pe cale aeriana (picaturi Flugge) in conditiile unui contact apropiat. Infectia gonococica se transmite pe cale sexuala, mai rar de la mama la nou-nascut sau prin obiecte contaminate.

-14-

CURS NR. 5 BACILUL TUBERCULOS DEFINITIE. INCADRARE Bacilul tuberculos face parte din genul Mycobacterium ce cuprinde mai multe specii: - grupul ,,tuberculosis’’ cu speciile • Mycobacterium tuberculosis( cel mai patogen) • Mycobacterium bovis (frecvent patogen) • Mycobacterium africanum - grupul ,, mycobacteriilor atipice’’(saprofite, conditionat patogene) - Mycobacterium leprae Mycobacterium tuberculosis CARACTERE GENERALE Este agentul cauzal al tuberculozei, descoperit de Robert Koch in 1882. Neoficial se mai numeste si ,,bacilul Koch’’. Este un bacil acid-alcoolo rezistent, aspect datorat continutului mare in lipide al peretelui celular (aprox. 60%), nesporulat, imobil, aerob. 1. Habitat Este un patogen strict uman desi poate infecta si animalele de companie (caine, pisica, maimuta, papagal). 2. Caractere morfotinctoriale Bacil fin, usor incurbat, de 2-5 microni lungime, acid-alcoolo rezistent. Pentru evidentiere se foloseste coloratia Ziehl-Neelsen. Cord-factorul este un lipid din peretele celular, corelat cu virulenta microorganismului. Acesta determina la tulpinile virulente crestere bacteriana pe medii solide si mai ales lichide, din care efectuindu-se frotiuri se observa dispunerea microorganismului in paralel, formand corzi flexuase. 3. Caractere de cultura Creste lent intrucat timpul de generatie este de 20 ore. Este aerob, necesita medii de cultura speciale. Cel mai utilizat este mediul Loewenstein-Jensen. Coloniile apar in interval de 15-30 zile si sunt de tip R (rugoase), cu suprafata zbarcita, uscata, conopidiforme; pot fi pigmentate crem-bej. Pe mediul lichid creste sub forma unei membrane groase, cu multe pliuri care se ridica pe peretele flaconului de cultura. Aceasta hidrofobicitate se datoreaza continutului bogat in lipide al peretelui celular (ca si fungii).

-15myco=fung=ciuperca

4. Caractere biochimice si de metabolism Este o bacterie strict aeroba, fapt ce explica si predilectia sa pentru tesuturile bine oxigenate, cum ar fi lobul superior al plamanului si rinichiul. Produce acid nicotinic, catalaza, ureaza, nitrat-reductaza. Este sensibil fata de pirazinamida. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Este sensibil la caldura, lumina solara, radiatii UV si X, alcool 70 grade. Este distrus de fenol, formol. Este rezistent la frig, antiseptice, dezinfectante si detergenti. In mediul extern, in produsele patologice uscate, la adapost de lumina solara supravietuieste de la cateva luni la un an. Rezistenta in mediul extern se datoreaza si continutului mare in lipide al peretelui celular. Este o bacterie care dezvolta rezistenta fata de tuberculostatice prin mutatii. 6. Structura antigenica Constituentii peretelui celular induc aparitia unui raspuns imun de tip celular si a unei hipersensibilitati de tip IV. Mycobacterium tuberculosis prezinta la nivelul peretelui celular urmatoarele structuri antigenice: - tuberculolipide; in peretele tulpinilor patogene exista un sulfo-lipid numit ,,cordfactor’’ care induce dezvoltarea pe cultura sub forma de cordoane. - tuberculoproteine - polizaharide PPD (derivat de proteina purificat) este o proteina antigen folosita in testul cutanat de hipersensibilitate intarziata. 7. Raspunsul imun Imunitatea in tuberculoza este mediata celular (de tip intarziat, hipersensibilitate de tipIV) si dispare dupa vindecarea microbiologica, iar anticorpii decelabili nu au rol protector. Imunitatea este indusa doar de bacteriile vii, nu este niciodata totala, ci constituie o stare de ,,premunitie’’, adica o stare de rezistenta fata de o noua infectie. Fenomenul Koch evidentiaza diferenta de raspuns imun, intre tuberculoza primara si cea secundara. Daca se injecteaza subcutanat la animal bacili tuberculosi virulenti, dupa 2 saptamani apare la locul injectarii un nodul care ulcereaza si care persista pana la moartea animalului, cand are loc invazia limfatica. Daca la acelasi animal cu tuberculoza se inoculeaza bacili tuberculosi in alta parte a corpului, apare un raspuns imun mai rapid si mai puternic; dupa 1-2 zile la locul inocularii apare o zona de necroza (reactia necrotica este caracteristica tuberculozei secundare) si care se elimina rapid impreuna cu bacilii, iar leziunea se vindeca. Acelasi lucru incearca sa faca si vaccinul BCG.

-16Raspunsul imun celular in care sunt implicate limfocitele T cu acea numita stare de premunitie face ca o parte din purtatori sa fie aparati de o noua infectie cu bacilul tuberculos. ,,Alergia tuberculinica’’ este starea de sensibilizare fata de antigenele Mycobacterium tuberculosis si se evidentiaza prin intradermoreactia la tuberculina. Punerea in evidenta a infectiei tuberculoase primare este posibila prin efectuarea intradermoreactiei la tuberculina. * Testul la tuberculina poate apare pozitiv daca persoana respectiva are un complex primar si dupa vaccinarea BCG cand testul poate fi pozitiv timp de 3-7 ani. Un test pozitiv indica faptul ca persoana respectiva a fost infectata in trecut si continua sa poarte in organism micobacterii viabile ; nu indica o boala activa sau daca persoana este imuna. Totusi un test mai mare de 10 mm poate fi apreciat ca fiind datorat unei infectii naturale. * Testul la tuberculina poate apare negativ dupa eliminarea din organism a bacililor tuberculosi viabili, in depresii imune de diverse cauze,daca nu a existat niciodata intilnirea cu micobacteria respectiva sau daca tulpina vaccinala a decedat. Cand tulpina vaccinala este vie, ea se tot multiplica si atunci da permanent stimuli antigenici si avem IDR la PPD pozitiv. 8. Caractere de patogenitate Mycobacterium tuberculosis nu produce toxine. Este patogen prin capacitatea sa de a se multiplica in organismul gazda. Prin distrugerea bacteriei se elibereaza constituenti antigenici care induc o reactie imunitara de hipersensibilitate ce sta la baza transformarii cazeoase. Pe suprafata externa a Mycobacterium tuberculosis se gaseste ,, cord factorul’’ care inhiba migrarea polimorfonuclearelor si induce formarea granulomului. PATOGENIE. BOALA LA OM Boala cauzata de Mycobacterium tuberculosis se numeste tuberculoza si se manifesta sub forma de: - tuberculoza pulmonara *primoinfectie latenta *primoinfectie manifesta *forma cavitara comuna *pleurezie *forme mediastinale *forme miliare - tuberculoza pulmonara cu localizare meningiana, renala, osoasa, articulara, genitala, ganglionara, digestiva Este important sa deosebim infectia tuberculoasa (tuberculoza primara), de boala tuberculoasa (tuberculoza secundara). In infectia tuberculoasa se constata virajul spontan al reactiei la tuberculina (PPD). In boala tuberculoasa apar manifestari patologice clinice (febra, oboseala, transpiratii nocturne, scadere in greutate, tuse, hemoptizie) sau radiologice.

-17Bolnavul cu tuberculoza pulmonara elimina bacili tuberculosi prin sputa si prin picaturile Pflugge. Aerosolii astfel contaminati sunt inhalati , ajung in alveole unde bacilul este fagocitat de macrofage. *Leziunea primara in tuberculoza are loc de obicei in plaman, in lobii inferiori, pe cand reactivarea are loc in zona apicala. Leziunea exudativa parenchimatoasa impreuna cu limfangita si ganglionul limfatic corespunzator se numeste complex primar. Primoinfectia tuberculoasa evolueaza inaparent la cca. 85% din cazuri. Leziunea pulmonara este minima si se vindeca cu o cicatrice fibroasa discreta fara a se si steriliza in mod necesar. Granulomul tuberculos are trei zone: -o zona centrala ce cuprinde celule gigante multinucleate si bacili tuberculosi -o zona mijlocie cu celule epitelioide asezate radial -o zona periferica formata din fibroblasti , limfocite, monocite Celulele epitelioide sunt macrofage modificate si care se aseamana microscopic cu celulele epiteliale. Celulele gigante multinucleate se formeaza prin unirea mai multor celule epitelioide. Bacilii care dormiteaza in focarul infectios latent intretin pe de o parte o imunitatea relativa antituberculoasa si pe de alta parte o stare de sensibilizare la tuberculina care face dovada infectiei tuberculoase. Necomplicate, leziunile tuberculoase primare se pot vindeca spontan lasand tot atatea focare de infectie tuberculoasa latenta calcificate. Cand primoinfectia survine la persoane cu deficit imun sau cand doza infectanta este mare evolutia este manifesta clinic si pot apare complicatii prin extinderea leziunilor. Bacilii pot patrunde in curentul sangvin si se localizeaza in numeroase tesuturi. Diseminarea pe cale hematogena este responsabila de instalarea localizarilor extrapulmonare. Tuberculoza miliara este caracterizata prin leziuni multiple diseminate. Punerea in evidenta a infectiei primare se poate face prin efectuarea intradermoreactiei la tuberculina. **Tuberculoza secundara apare ca urmare a inmultirii bacililor care au supravietuit in leziunea primara sau ca urmare a unei reinfectii exogene. Depresia imunitatii celulare determina reactivarea focarelor latente cu aparitia tuberculozei secundare ale carei leziuni nu se vindeca spontan. Reactivarea incepe de regula la varful plamanului unde tensiunea de oxigen este mai mare. Mycobacterium tuberculosis se multiplica si determina raspunsul imun care sta la baza formarii leziunii caracteristice numita ,,tubercul’’. In general procesul de formare al granulomului este acelasi ca in tuberculoza primara, dar se produce o distrugere mai mare a tesuturilor cu formarea unor zone mari de cazeificare, denumirea fiind de tuberculoame. In tuberculoza secundara nu apare lezarea ganglionara. Tuberculul se cazeifica, apoi se ramoleste, se formeaza caverna pulmonara care se inconjoara de un tesut fibros. Din acest moment substantele antibacteriene vor ajunge greu in focarul infectios.

-18DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Urmareste evidentierea , izolarea si identificarea Mycobacterium tuberculosis. In tuberculoza pulmonara se recolteaza sputa, secretii bronsice, lichid de spalatura bronsica, spalatura gastrica. In tuberculoza extrapulmonara se recolteaza, dupa caz , LCR, urina, secretii vaginale, lichid de punctie, etc. Se efectueaza frotiuri din produsul patologic, se coloreaza Ziehl-Neelsen si se examineaza la microscop. Pe fondul albastru al preparatului, Mycobacterium tuberculosis apare ca bacil fin, usor incurbat, colorat uniform sau neuniform, de culoare rosie. Cultivarea se face pe mediul Loewenstein- Jensen. Diagnosticul imunologic presupune detectarea starii de sensibilizare prin intradermoreactii. Testul la PPD este pozitiv daca am o induratie de peste 10 mm la 48-72 ore. Acest fapt in dica o infectie in antecedente, nu neaparat o boala activa. Deasemenea imunizarea cu BCG determina pozitivarea testului PPD. Este vorba de hipresensibilitate de tip intarziat mediata de limfocitele T. TRATAMENT Se administreaza antibiotice antituberculoase: rifampicina, izoniazida, pirazinamida, etambutol etc. Pentru evitarea selectarii de mutante rezistente se impune asocierea de substante antibacteriene. Pentru contacti este necesara chimioprofilaxie. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Sursa de infectie este omul bolnav cu leziuni deschise. Transmiterea este exclusiv interumana pe cale aerogena, mai rar prin contact direct cu leziuni deschise. Profilaxia nespecifica a bolii consta in depistarea precoce a surselor de infectie, izolarea lor, tratarea, educatia sanitara a populatiei. Profilaxia specifica este realizata prin vaccinare BCG (bacille Calmette-Guerine), care este obligatorie la noi in tara. Vaccinul contine o tulpina de Mycobacterium bovis imunogena, dar nu si patogena. Vaccinul BCG se foloseste din 1921. Mycobacterium bovis, Mycobacterium africanum Patogenie. Boala la om Mycobacterium bovis este agentul cauzal al tuberculozei bovine la care induce mamita tuberculoasa sau tuberculoza pulmonara. Omul se contamineaza fie prin consumul laptelui de vaca nefiert , fie prin inhalarea de aerosoli eliminati de vitele cu afectare pulmonara.

-19Mycobacterium africanum este intalnit in Africa de Vest si Centrala. Ambele specii induc la om tuberculoza pulmonara care nu se deosebeste din punct de vedere clinic de cea cauzata de Mycobacterium tuberculosis

CURS NR. 5BIS BACILUL DIFTERIC DEFINITIE. INCADRARE Bacilul difteric(Corynebacterium diphtheriae) determina difteria si este specia cea mai importanta din genul Corynebacterium. Genul cuprinde bacili mici Gram-pozitivi, maciucati (coryne=maciuca; bakterion =baston mic), pleomorfi, asezati sub forma de litere chinezesti sau in palisade, nesporulati, necapsulati, imobili, aerobi, facultativ anaerobi. Prezinta granulatii metacromatice (inegalitate tinctoriala) corpusculi Babes-Ernst, in cazul cultivarii pe mediu cu ser de bou (Loeffler). CARACTERE GENERALE 1. Habitat Habitatul este strict uman, Corynebacterium diphtheriae fiind prezent in tractul respirator superior uman la 3-5% din persoanele sanatoase, precum si la nivel tegumentar. 2. Caractere morfotinctoriale Este bacil Gram-pozitiv, necapsulat, nesporulat, imobil, adesea are forma de maciuca, se dispune sub forma de gramezi in palisade, ca betele de chibrit sau litere chinezesti. 3. Caractere de cultura Necesita mediu imbogatit cu numerosi factori de crestere. *Mediul Loeffler cu ser coagulat de bou ( in tub) este mediul clasic utilizat pentru izolarea Corynebacterium diphtheriae. Coloniile se dezvolta in 8-12 ore, sunt colonii R, alb-galbui, lucioase, bombate, aspect de picatura de spermantet sau de ceara alba. *Pe mediul Gundel-Tietz (mediu selectiv) cu geloza, sange, cistina si telurit, Corynebacterium diphtheriae creste sub forma de colonii negre. Dupa aspectul coloniilor deosebim 3 tipuri de Corynebacterium diphtheriae, cu grade diferite de patogenitate: - tipul gravis produce colonii nehemolitice, mari, cu suprafata granulara, gri-negre, in ,,margareta’’, cu margini crenelate (coloniiR); sunt tulpini virulente - tipul intemedius produce colonii nehemolitice, mici, cu margini circulare, negre, cu suprafata granulara (S-R); sunt tulpini intermediare

-20- tipul mitis produce colonii hemolitice, convexe, cu margini circulare, negre de tip S; sunt tulpini avirulente. *Mediul Tinsdale(agar, ser, cistina, telurit, tiosulfat), care este tot un mediu selectiv, se dezvolta colonii negre inconjurate de un halou cafeniu in jur. *Mediul OCST(ou-cisteina-ser-telurit) este un mediu lichid de imbogatire 4. Caractere biochimice si de metabolism Este bacil catalaza pozitiv, ureaza negativ,descompune glucoza, reduce nitratii, descompune cistina cu eliberare de H2S, reduce sarurile de telur. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Rezistenta in mediul extern este medie. Persista timp indelungat (5 saptamani), ferit de uscaciune si lumina, mai ales pe lenjerie in fragmente din falsele membrane, praf. Este distrus de caldura umeda (1 minut la 100 gr. Celsius), alcool, antiseptice uzuale, precum si de antibiotice ( eritromicina, penicilina, clindamicina, de electie fiind eritromicina). 6.Structura antigenica Cea mai importanta structura antigenica este reprezentata de toxina difterica, identica la toti bacilii difterici toxigeni. 7. Raspunsul imun Raspunsul imun in difterie este umoral. Anticorpii antitoxina neutralizeaza toxina.Anticorpii antimicrobieni nu ofera protectie. Statusul imun post-boala sau post-vaccin se apreciaza prin dozarea titrului de anticorpi antitoxina. 8. Caractere de patogenitate Bacilul difteric poate fi patogen prin multiplicare la poarta de intrare si prin toxinogeneza. Toxina difterica este aceeasi pentru toate tulpinile producatoare. Este o exotoxina de natura proteica constituita dintr-un fragment A, raspunzator de activitataea toxica (blocarea sintezei proteice celulare) si un fragment B care permitec fixarea de receptorul celular si patrunderea fragmentului A in celula. Toxina difterica poate afecta toate celulele organismului, in primul rand ale inimii(miocardita), nervilor(demielinizare), rinichilor(necroza tubulara). PATOGENIE. BOALA LA OM Boala este specifica omului, se numeste difterie si se manifesta prin leziuni locale datorate colonizarii tesuturilor si prin leziuni generale datorate toxinei.

-21Poarta de intrare este tractul respirator, mai rar leziuni tegumentare, mucoasa genitala. Corynebacterium diphtheriae nu are capacitate invaziva. Se multiplica la poarta de intrare unde cauzeaza o inflamatie locala. In acelasi timp incepe sinteza de toxina. Toxina induce local aparitia unei ,,structuri’’ compuse din fibrina, leucocite, celule respiratorii moarte si bacterii, respectisv ,,falsa membrana’’, de culoare gri- maronie, foarte aderenta de tesutul subiacent. Falsa membrana se poate extinde obstructionand arborele traheobronsic. Toxina difuzeaza pe cale sangvina si conduce la aparitia unor tulburari la distanta: miocardita, afectarea ficatului, rinichiului, afecteaza nervii cranieni ducand la paralizia palatului moale, a muschilor oculari si produce polinevrite ale extremitatilor. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Difteria este o toxiinfectie, iar fixarea toxinei pe celulele tinta este practic ireversibila, astfel incat decizia instituirii tratamentului trebuie luata rapid. Pentru purtator, produsul patologic este secretia faringiana si secretia nazala, care se recolteaza pe cate un tampon si se insamanteaza pe mediul de imbogatire OCST. La bolnav se indeparteaza falsa membrana si se recolteaza 3 tampoane: unul pentru frotiu, unul pentru mediul de imbogatire OCST si unul pentru mediul Loeffler. Examinarea frotiului din produsul patologic evidentiaza bacili Gram-pozitivi cu morfologie si dispozitie spatiala caracteristica. Identificarea Corynebacterium diphtheriae se face pe baza caracterelor de cultura, morfotinctoriale si biochimice. Evidentierea producerii de exotoxina se face prin inoculare la animalul de laborator, reactia clasica de imunoprecipitare (testul Elek), reactie de amplificare genica (PCR). TRATAMENT Antitoxina neutralizeaza numai toxina circulanta, nu si pe cea care s-a fixat. De aceea decizia administrarii de ser antidifteric trebuie luata urgent. De asemenea sunt indicate antibioticele pentru distrugerea microoorganismului. In cazul obstructiei respiratorii se face traheotomie. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Singurul izvor de infectie este omul ( purtator, bolnav, infectat inaparent). Transmiterea se face prin picaturi nazo-faringiene, secretii si exudate, obiecte sau alimente contaminate. Profilaxia specifica presupune administrarea de vaccin antidifteric cu anatoxina purificata, o exotoxina tratata care pierde puterea toxica, mentinandu-si puterea antigenica. Copiii sunt imunizati cu trivaccinul DTP si apoi cu divaccinul DT.

-22-

CURS NR. 6 BACTERII INTESTINALE - GENUL ESCHERICHIA (specia E. COLI) - GENUL SHIGELLA - GENUL SALMONELLA - GENUL PROTEUS - GENUL KLEBSIELLA - GENUL YERSINIA - GENUL VIBRIO (specia VIBRIO CHOLERAE ) ALTE BACTERII PATOGENE SAU CONDITIONAT PATOGENE - ANAEROBI SPORULATI - ANAEROBI NESPORULATI - COCOBACILI GRAM NEGATIVI, AEROBI : - GENUL HAEMOPHILUS - GENUL BRUCELLA - GENUL BORDETELLA - FAMILIA RICKETTSIACEAE - FAMILIA SPIROCHAETACEAE : - GENUL TREPONEMA - GENUL LEPTOSPIRA - GENUL BORRELIA - FAMILIA SPIRILLACEAE : - GENUL HELICOBACTER - GENUL CAMPYLOBACTER - GENUL CHLAMYDIA - GENUL UREAPLASMA - GENUL MYCOPLASMA BACTERII INTESTINALE In aceasta grupare vom studia germeni care apartin familiei Enterobacteriaceae si vibrionul holeric care este o specie foarte importanta din genul Vibrio. Din familia Enterobacteriaceae fac parte genurile Escherichia, Salmonella, Shigella, Klebsiella, Enterobacter, Hafnia, Serratia, Citrobacter, Proteus, Providencia, Morganella, Yersinia. Germenii din genul Vibrio determina cel mai frecvent boli gastrointestinale, dar si infectii ale plagilor expuse la apa marina, septicemii. GENUL ESCHERICHIA Genul Escherichia face parte din familia Enterobacteriaceae si reuneste specii prezente in intestinul uman. Cea mai importanta specie este E. Coli.

-23E. Coli se gaseste in tractul gastrointestinal al omului si animalelor. Reprezinta flora dominanta a intestinului gros la om si are rol important in mentinerea unei fiziologii normale a acestuia si in sinteza unor vitamine din grupul B si K. Eliminat in mediul extern cu materiile fecale, contamineaza apa, solul, alimentele. Este indicatorul de poluare fecala a mediului, in special a apei. E. Coli este un bacil Gram-negativ care prezinta uneori forme filamentoase. Majoritatea speciilor prezinta cili peritrichi, fiind mobile, necapsulate. Exista insa si tulpini imobile si capsulate. Este aerob, facultativ anaerob. Este un germene nepretentios, creste pe medii simple (mediu lactozat Mac Conkey, geloza sange). Pe medii solide creste sub forma de colonii de tip ,,S’’, in mediul lichid determina tulburare uniforma si inel aderent pe peretele tubului. E. Coli fermenteaza glucoza si alti carbohidrati cu producere de acid si gaz, fermenteaza lactoza (este lactozo-pozitiv).Este oxidaza negativ, ureaza negativ, nu produce H2S, nu foloseste citratul ca unica sursa de carbon, descompune proteinele cu formare indol. Este o bacterie rezistenta in mediul extern. Este distrusa de antisepticele si dezinfectanatele obisnuite. Este un microorganism care dezvolta rezistenta fata de substantele antibacteriene prin elaborarea de enzime care hidrolizeaza betalactaminele (penicilinaze, cefalosporinaze) sau prin mutatii care afecteaza porinele devenind astfel rezistente fata de aminoglicozide. Tulpinile de E. Coli poseda urmatoarele structuri antigenice: - antigenul ,,O’’ sau antigenul somatic, din peretele bacterian. Are specificitate de grup, este termostabil si acid-alcoolo-rezistent. - antigenul ,,H’’ sau antigenul flagelar, prezent doar la tulpinile ciliate. Are specificitate de tip, este termolabil si inactivat de alcool. - antigenul ,,K’’ sau antigenul capsular, are specificitate de tip, a fost identificat la tulpinile uropatogene si la tulpini implicate in cazuri de meningita neo-natala E. Coli este patogen prin virulenta si toxigenitate. E. Coli este in majoritatea cazurilor o tulpina saprofita sau conditionat patogena. Exista insa si tulpini implicate in patologia umana. Pot determina infectii intestinale si extraintestinale. Infectiile intestinale, sau enterocolitele infectioase pot fi determinate de cele 5 patotipuri diareigene recunoscute: - ETEC (enterotoxigenic E. Coli) - EPEC (enteropatogenic E. Coli) - EHEC (enterohemoragic E.Coli) - EIEC (enteroinvaziv E.Coli) - EAggEC (enteroagregativ E. Coli)

-24Infectiile extraintestinale pot fi: - infectii urinare : 90% din infectiile tractului urinar sunt determinate de tulpini uropatogene dec E. Coli (UPEC). Sunt afectate cu precadere femeile tinere, active sexual, colonizate initial in intestin cu tulpini UPEC - infectii intra-abdominale (supuratii peritoneale, biliare, apendiculare, genitale) - septicemie - soc endotoxinic ca urmare a distrugerii masive de celule de E. Coli cu eliberarea unei mari cantitati de endotoxina - meningita neo-natala - infectii nosocomiale Diagnosticul de laborator este bacteriologic si se bazeaza pe identificarea tulpinilor de E.Coli in produsul patologic, prin cultivarea pe medii pentru enterobacterii (Mac Conkey), identificarea pe baza caracterelor biochimice (se fac teste biochimice pe mediile TSI, MILF, mediu cu citrat, mediu cu uree), serotipie. Tratamentul infectiilor cu E. Coli se face in raport cu localizarea infectiei si in conformitate cu rezultatele antibiogramei. Sursa de infectie este omul si animalul, suportul pentru transmitere fiind reprezentat de apa, alimente, diferite obiecte. Poarta de intrare este variata (tract digestiv, respirator, urinar, genital). Profilaxia infectiilor cu E. Coli presupune respectarea igienei colective, personale, alimentare. GENUL SHIGELLA Genul Shigella face parte din familia Enterobacteriaceae si reuneste 4 specii: - S. dysenteriae (GrupA) - S. flexneri (GrupB) - S. boydii (Grup C) - S. sonnei (GrupD) Sunt bacterii strict adaptate omului, intotdeauna patogene. Sunt intalnite in intestinul si materiile fecale ale bolnavului, convalescentului si purtatorului aparent sanatos. Sunt bacili Gram-negativi, neciliati, necapsulati, nesporulati. Sunt bacterii aerobe, facultativ anaerobe, care se dezvolta pe medii slab selective (Mac Conkey), moderat selective si medii diferentiale (ADCL, Istrate-Meitert). Formeaza colonii S, lactozo-negative, transparente. Sunt bacterii oxidaza negative, fermenteaza glucoza, nu produc gaz, nu produc indol (exceptie S. flexneri), nu produc H2S, sunt lactoza negative, uree negative, citrat negativ, lizina negativ.

-25Speciile din acest gen rezista in praf uscat (10 zile), in ape la 7-10 gr. Celsius (9 zile), pe lenjerie (2 saptamani), in alimente (1-2 saptamani), in gheata (2 luni). Sunt inactivate in 10 minutela 50-60 gr. Celsius. Antigenele mai importante sunt: - antigenul somatic O, care sta la baza impartirii in 4 grupe antigenice * Grupul A: S. dysenteriae * Grupul B: S. flexneri * Grupul C: S. boydii * Grupul D: S. sonnei - antigenul K, unele tulpini poseda capsula Aceste bacterii sunt patogene prin virulenta si toxigenitate. Virulenta Shigellei consta in multiplicarea ei in epiteliul colonului. Shigeloza este o boala diareica acuta, cu evolutie autolimitata datorita capacitatii regenerative a epiteliului intestinal. Apare dupa 2-5 zile de la ingestia bacteriilor, debutul este brusc, cu febra, diaree apoasa, tenesme, colici abdominale intense. In perioada de stare pacientul poate avea si 30-40 scaune nefecaloide cu mucus, puroi, sange. In urma acestora poate sa apara deshidratarea. Microorganismul ajungand in ileonul terminal si colon, se multiplica in lumen, patrunde in celulele intestinale prin endocitoza, se multiplica intracelular, distruge celula si se propaga la celulele alaturate. Apar astfel microabcese urmate de necroza si ulceratii superficiale, sangerare si formarea unei pseudomembrane. Shigelele produc exotoxine care actioneaza ca enterotoxine (toxina Shiga in cazul infectiei cu Shigella dysenteriae 1, cu efect neurotoxic, citotoxic, enterotoxic) Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Produsul patologic este materia fecala si se transporta in mediul Cary-Blair. Prima izolare se face pe medii slab sau moderat selective si medii diferentiale (ADCL, Istrate-Meitert). Coloniile transparente, lactozo-negative sunt insamantate pe mediile cu teste biochimice (TSI, MILF, Simmons-citrat, uree), pentru identificarea biochimica prezumptiva. Confirmarea se realizeaza prin teste de aglutinare cu seruri specifice de grup si de tip. Fiind o boala autolimitata, tratamentul cu antibiotic este necesar doar in cazurile severe de boala si se va face conform antibiogramei Omul reprezinta rezervorul de Shigella. Bacteriile sunt eliminate in mediul extern prin materiile fecale, contaminand apa, alimentele, solul. Transmiterea este directa fecal-orala. Poarta de intrare este tractul digestiv, prin consum de apa si alimente contaminate. Speciile mai frecvent intalnite sunt S. dysenteriae si S. flexneri, fiind si cele mai virulente. Controlul infectiei se face prin igiena personala si comunitara.

-26GENUL SALMONELLA Genul Salmonella face parte din familia Enterobacteriaceae si cuprinde o singura specie, Salmonella enterica. Aceasta specie cuprinde peste 2300 serotipuri diferentiate pe baza antigenelor somatice O si flagelare H. Principalul habitat al salmonelelor este tractul intestinal al omului si animalelor. Aceste doua surse vor determina poluarea solului, apelor reziduale, apelor de suprafata in care pot supravietui de la cateva luni la cativa ani , in conditiile de temperatura si pH favorabile. Sunt bacili Gram-negativi, nesporulati, prezentand flageli peritrichi care asigura mobilitatea, necapsulati. Salmonella poate creste usor pe majoritatea mediilor de cultura, este aeroba , facultativ anaeroba. Pe mediile selective si diferentiale determina colonii lactozo-negative de tip S. Producerea de H2S, evidentiata prin aparitia unei pete de culoare neagra in centrul coloniilor, face ca acestea sa se numeasca ,, in ochi de pisica’’. Pe mediul Wilson-Blair formeaza colonii opace, rugoase, cu margini neregulate, negre, cu luciu metalic. Mediile de imbogatire pentru Salmonella sunt mediile selenit azid de sodiu si bulion Muller-Kauffmann. Sunt bacterii lactozo-negative, fermenteaza glucoza cu producere de gaz, indol negativ, uree negativ, produc H2S, citrat pozitiv, lizina pozitiv. Salmonelele sunt germeni rezistenti; in solul pasunilor pot supravietui pana la 200 zile, in apa cateva luni, in alimente intre 10-180 zile, in pulberile de oua 4 ani. Sunt sensibile la caldura fiind distruse in 5 minute la 100 gr. Celsius; dezinfectantele le distrug in 30-120 min. Sunt sensibile la cloramfenicol, streptomiocina, tetraciclina, ampicilina, dar au aparut si tulpini plurirezistente. Salmonella prezinta trei tipuri importante de antigene: - antigenul somatic O, este rezistent la caldura si alcool, prezinta specificitate de grup - antigenele de suprafata (invelis); antigenul Vi este un antigen specific de suprafata intilnit doar la trei serovaruri Salmonella: Typhy, Paratyphy C, Dublin - antigenele flagelare H, sunt proteine labile termic situate la nivelul cililor. Fenomenul de variatie de faza se intalneste la multe tipuri de Salmonele, astfel putand sa-si schimbe tipul de specificitate al flagelilor cu un altul - LPS (lipopolizaharidul) bacteriilor din genul Salmonella este continut de invelisul celular si eliberat dupa liza bacteriana functioneaza ca endotoxina. Aceasta poate juca un rol important in patogeneza multor manifestari clinice.; febra, activarea sistemelor de coagulare, scaderea contractilitatii miocardului, soc septic. Patogenitatea salmonelelor este datorata factorilor de virulenta, adezinele si toxinele:

-27enterotoxinele termo-stabila (ST), termo-labila (LT), verotoxina (toxina Shiga-like) citotoxina implicata in invazia si distructia celulara, antigenul Vi cu rol de adezina, fimbrii. Salmonelozele includ urmatoarele sindroame: - febre enterice - febra tifoida, febra paratifoida - gastroenterite (toxiinfectii alimentare) - infectii locale - septicemie Salmonelozele majore (febrele enterale)-febra tifoida, febra paratifoida Salmonella Typhi si Paratyphi A,B sau C sunt agenti etiologici ai febrelor enterice. Imbolnavirea cauzata de Salmonella typhi, de obicei mai severa ca evolutie, este denumita febra tifoida. Bolile produse de Salmonella Paratyphi A,B sau C se numesc febre paratifoide. Calea de patrundere este digestiva. Urmeaza o perioada de incubatie lunga de 1-2 saptamani, timp in care microorganismul traverseaza mucoasa intestinala si invadeaza ganglionii limfatici mezenterici, trec in circulatia limfatica, apoi in sange, realizand prima bacteriemie. In aceasta etapa microorganismele se fixeaza in ficat, splina, rinichi, maduva osoasa, tesut limfoid al intestinului, unde continua sa se multiplice si de unde va invada din nou sangele, producaindu-se a doua bacteriemie. Are loc etapa septicemica a bolii, cu febra (febra atinge un nivel maxim si se mentine in platou 1-2 saptamani), bolnavii prezinta ,, stare tifica’’ manifestata cu cefalee intensa, stare generala alterata, prostatie, obnubilare, cefalee intensa, unii prezinta o eruptie caracteristica sub forma unor pete lenticulare mai frecvente pe torace si abdomen. Mortalitatea este crescuta in aceasta situatie. Febra tifoida este de fapt o boala a sistemului reticulo-endotelial. Celulele mononucleare infectate se agrega si formeaza leziunea patologica de baza, nodulul tifoidic. In mod obisnuit nodulii tifoidici se formeaza in placile Peyer din intestin, in ganglionii limfatici mezenterici, in ficat, splina, maduva osoasa. Ei se pot necroza si ulcera. Simptomatologia digestiva consta in anorexie, colici abdominale, constipatie sau diaree si este datorata agresiunii intestinale, hepatice si biliare. Placile Peyer pot sa ulcereze si sa duca la perforatie intestinala si peritonita. Eliberarea endotoxinelor poate duce la instalarea socului endotoxinic, de aceea se evita administrarea de doze mari de antibiotic ce risca o distrugere mare bacteriana cu eliberare masiva de endotoxina din peretele bacterian. Prin aparitia si cresterea treptata a titrului de anticorpi specifici , bacteriemia scade in intensitate. Dupa vindecarea bolii, pacientul poate ramane purtator biliar de germeni timp de aproximativ un an. Salmonelele netifoidice pot determina gastroenterite, infectii localizate, septicemie. Germenii patrund pe cale digestiva odata cu alimentele contaminate. Incubatia dureaza de la cateva ore pana la o zi, germenii multiplicandu-se in epiteliul intestinal, provoaca un sindrom inflamator intestinal cu diaree mucopurulenta si sangvinolenta. La debut diareea este insotita de greturi si varsaturi; febra, colicile abdominale mialgiile si cefaleea sunt simptome frecvent intalnite in perioada de stare a bolii. La nou-nascut deshidratarea

-28poate duce la o stare de toxicoxa grava. In general este o boala benigna, in mod normal nu apare septicemia. Sunt posibile localizari extraintestinale: meningita la copii, osteite. In convalescenta persoanele care au fost infectate cu serovaruri nontifoidice de Salmonella (in tara noastra mai frecvent serovarurile Typhimurium si Enteritidis) prezinta contagiozitate 3 luni. Multe din persoanele care au fost infectate cu Salmonella continua timp de zile sau chiar saptamani dupa insanatosirea clinica sa elimine prin fecale Salmonella. Acele persoane care elimina Salmonella timp de un an (sau mai mult) se numesc purtatori cronici. Bacteriile se gasesc mai ales in vezicula biliara si mai putin frecvent in tractul urinar. Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Dupa cresterea bacteriilor in mediul lichid de imbogatire pentru Salmonella (mediu cu selenit), se evidentiaza colonii lactozo-negative pe mediile selective si diferentiale (ADCL, Mac Conkey), din care se fac teste biochimice (evidentiate pe mediile TSI, MILF,citrat, uree), fiind astfel posibil punerea diagnosticului prezumptiv; diagnosticul de certitudine se realizeaza prin reactii de aglutinare cu seruri specifice polivalente si monovalente. In febrele enterale, in prima saptamana recoltam sange pentru hemocultura. In a doua saptamana recoltam sange pentru hemocultura si reactii serologice, materii fecale si bila. In a treia saptamana recoltam sange pentru hemocultura si reactii serologice, materii fecale, bila, lichid duodenal si urina. Din a patra saptamana se recolteaza doar sange pentru diagnostic serologic (reactia Widal). Hemocultura este pozitiva din prima saptamana a bolii, iar coprocultura este pozitiva dupa cateva zile de la debutul bolii, ea putand ramane pozitiva si in convalescenta (purtataori biliari de salmonele tifoidic). In gastroenterite se fac coproculturi in prima saptamana. In septicemii se fac hemoculturi repetate La purtatori se indica recoltarea de bila prin tubaj duodenal si sange pentru reactia Vi. Reactia Widal pune in evidenta anticorpii (anti-O si anti-H ) in dinamica in serul bolnavilor cu febra tifoida si paratifoida. Seroreactia Vi da titruri mari de anticorpi anti-Vi la purtatorii de Salmonella tiphy. In febrele enterice si septicemie este necesar tratamentul antimicrobian (cloramfenicol, ampicilina, cotrimoxazol sau fluorochinolone). I n gastroenterite nu este necesara antibioterapia, care se face doar in cazuri severe. Se aplica terapie de suport cu administrare de lichide si electroliti. La purtatorii cronici de Salmonella tiphy se face colecistectomie si tratament cu antibiotice. Salmonella typhi si Salmonella paratyphi au gazda omul; celelalte salmonele au gazda diferite specii animale.

-29Sursele de contaminare pentru Salmonella typhi sunt formele subclinice de boala, purtatorii si mai putin omul bolnav care este de obicei izolat rapid. Alimentele contaminate cu dejectii umane pot fi ingerate si sa produca boala. Gastroenteritele, determinate de celelalte salmonele, se produc ca urmare a consumului de alimente contaminate. Oul de rata constituie o problema deoarece se poate infecta in oviduct inainte de formarea cojii. Masurile profilactice pentru febrele enterice au in vedere izolarea si tratarea bolnavilor, supravegherea si educatia sanitara a purtatorilor, supravegherea surselor de apa si a alimentelor, folosirea vaccinarii GENUL PROTEUS Genul Proteus face parte din familia Enterobacteriaceae si cuprinde trei specii cu importanta medicala: -Proteus mirabilis -Proteus vulgaris -Proteus penneri Germenii din genul Proteus sunt ubicuitar raspanditi in natura, putandu-se intalni in sol, ape reziduale, ape de suprafata, in materiile organice in putrefactie, in intestinul omului, in alimente si in produse patologice. Sunt bacili Gram-negativi, ciliati peritrichi sau lofotrichi. Sunt polimorfi: au variate forme, de la bastonase scurte pana la forme lungi, filamentoase. Nu prezinta capsula si nici spori. Cresc pe medii simple, nu sunt pretentiosi nutritiv. Pe geloza simpla si pe geloza-sange cresc avand o caracteristica unica in familia Enterobacteriaceae de a invada mediul, fenomen numit ,,fenomen de catarare’’, ,,invazie’’, ,,roire’’. Din locul inocularii, valuri succesive de cultura migreaza concentric pana la marginea mediului sau pana la intalnirea cu valul migrator al altei colonii. Pe mediile selective Proteus creste sub forma de colonii lactozo-negative, de tip S, netede , rotunde, translucide, de culoarea mediului; pe mediile cu saruri biliare, dezoxicolat, colonia apare ,, in ochi de pisica’’ datorita producerii de H2S, evidentiat prin aparitia unei pete de culoare neagra in centrul coloniei. Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi, fermenteaza glucoza cu producere de acid si putin gaz, lactozo-negativi, produc H2S, uree pozitv, fenilalanina pozitiv. Specia Proteus vulgaris este singura care produce indol. Proteus ia parte la procesele de putrefactie. Sunt in general destul de rezistenti la dezinfectanti si antiseptice obisnuite. Sunt destul de raspandite in mediul spitalicesc si au rezstenta destul de mare la antibiotice. Speciile de Proteus prezinta: - antigen somatic O, cu specificitate de grup - antigen flagelar H, cu specificitate de tip

-30- pili - enterotoxine Patogenitatea Proteusului este determinata de factori de virulenta (pili, factori fimbriari de colonizare, enterotoxine) Sunt germeni conditionat patogeni. Pot cauza toxiinfectii alimentare si enterite la sugari si copiii mici, pneumonii nosocomiale, septicemii la batrani, peritonite, meningite (meningita neo-natala este o afectiune foarte grava a nou-nascutuli), suprainfectarea plagilor chirurgicale sau a celor arse, abcese, cistite, induce litiaza urinara prin capacitatea sa de a descompune ureea. Diagnosticul de laborator este bacteriologic, pe baza caracterelor de cultura si biochimice . Tratamentul se face conform antibiogramei si localizarii infectiei. Fiind germeni foarte raspanditi in natura, infectiile cu acesti germeni depind de statusul imunologic al gazdei, de virulenta tulpinii, de controlul infectiilor nosocomiale si al alimentelor. GENUL KLEBSIELLA Genul Klebsiella face parte din familia Enterobacteriaceae, germenii din acest gen sunt bacili Gram-negativi, nesporulati, neciliati, scurti si grosi, cu capete rotunjite, dispusi in diplo; in produsele patologice apar sub forma de cocobacili inconjurati de capsula, aerobi, facultativ anaerobi. Nu sunt pretentiosi nutritiv si cresc pe mediile de cultura conventionale; pe geloza simpla determina colonii foarte bombate, lucioase, cu aspect mucos (aspect de ,,miere de albine’’); sunt lactozo-pozitive, nu produc H2S, sunt uree pozitiv, citrat pozitv, indol negativ, fermenteaza glucoza cu eliberare de acid si gaz . Principalele afectiuni determinate sunt: pneumonia, infectii neo-natale, infectii urinare, infectii ale plagilor, abcese, rinoscleromul (o afectiune granulomatoasa cronica si distructiva a tractului respirator), ozena (atrofia membranei mucoasei nazale). GENUL YERSINIA Germenii din acest gen apartin familiei Enterobacteriaceae si sunt agenti etiologici ai unor zoonoze (boli ale animalelor, cum ar fi rozatoare-sobolan, pasari, mamifere domestice, de unde se raspandesc in mediul inconjurator contaminand solul, alimentele; sunt prezenti in organismul vectorilor: purecele de sobolan, purecele uman ). Se transmit accidental la om. Sunt bacili sau cocobacili Gram-negativi, aerobi. Trei specii sunt patogene pentru om: Yersinia pestis care determina pesta bubonica si pesta pulmonara (ciuma),Yersinia pseudotuberculosis si Yersinia enterocolitica care pot determina gastroenterite severe.

-31GENUL VIBRIO (specia VIBRIO CHOLERAE) Genul Vibrio face parte din familia Vibrionaceae. Microorganismele din genul Vibrio sunt bacili Gram-negativi, incurbati in virgula, mobili printr-un flagel polar, nesporulati, necapsulati, catalaza pozitvi , oxidaza pozitivi. Se multiplica in mediu alcalin (pH 7-9) fiind organisme acvatice adaptate la variate salinitati. Germenii din acest gen determina boli gastrointestinale dar si infectii invazive(septicemii), infectii ale plagilor expuse la apa marina. Specii cu importanta medicala sunt: - Vibrio cholerae, agentul etiologic al holerei - Vibrio parahaemolyticus, determina infectii gastrointestinale, infecii ale plagilor - Vibrio vulnificus, determina septicemie, infectii localizate ale plagilor Vibrio cholerae Vibrionii sunt microorganisme acvatice, putand supravietui in ape marine sau ape dulci. Sunt bacterii in forma de bastonase relativ scurte, incurbate sau drepte, Gram-negative, prezentand un flagel la unul din capete,nesporulat, necapsulat. Vibrionii sunt bacterii aerobe, cresc pe medii cu pH alcalin care au in componenta saruri biliare. Pe mediul solid formeaza colonii rotunde, translucide, usor bombate. Pe apa peptonata alcalina vibrionii au o crestere rapida, fac un val fin la suprafata mediului si tulbura mediul. Vibrionul cholerae este un germene aerob, descompune unele zaharuri, este indol pozitv, nu produce ureaza, nu produce H2S. Vibrio cholerae moare repede prin expunere la lumina, uscare si antiseptice. Prin fierberea apei contaminate, vibrionii se distrug in 2 minute. Vibrio cholerae poseda un antigen flagelar H comun tuturor vibrionilor si un antigen somatic O pe baza caruia vibrionii au fost incadrati in mai multe serogrupe notate O1-O6 si O139. Dintre acestea, patogene (holerigene) sunt serogrupele O1 si O139. Serogrupul O1 prezinta doua biotipuri: clasic si El Tor, diferentiate pe baza unor proprietati fiziologice si a sensibilitatii fata de bacteriofagi. Tot serogrupul O1 prezinta 13 factori antigenici notati cu litere mari de la A la M. Prin combinatia acestor factori antigenici, biotipurile se subdivid in 3 serotipuri: Inaba(A+C), Ogawa(A+B), si Hikojima(A+B+C). -32-

Cel mai imporatnt factor de patogenitate este reprezentat de producerea de toxina holerica. Aceasta activeaza adenilciclaza din peretele intestinal si determina diaree apoasa. Alti factori de patogenitate sunt mobilitatea si producerea de chemotaxine care permit vibrionilor sa se indrepte direct catre suprafata enterocitelor. Vibrio cholerae produce holera, o toxiinfectie alimentara caracterizata clinic prin diaree apoasa, urmata de deshidratare grava, alterare profunda a starii generale, colaps. Suportul material al transmiterii este apa si alimentele contaminate, mai rar omul bolnav. Bacteria patrunde pe cale orala, colonizeaza intestinul subtire, adera de mucoasa intestinala; dupa aderare secreta o enterotoxina care activeaza sistemul adenilciclaza /AMP-ciclic si determina o diaree apoasa (pierderea unor mari cantitati de apa, aprox.15-20 litri/zi) si pierdere de electroliti. Dupa o incubatie scurta de 6 ore pana la 5 zile, debutul este brusc cu diaree apoasa, cu scaune frecvente si neinsotite de colici abdominale. Pot apare varsaturi, febra, crampe musculare. In perioada de stare se disting trei stadii: stadiul diareic (scaune frecvente, apoase, cu continut fecaloid minim, cu aspect de lichid tulbure care contine granule albicioase, ca o zeama de orez), stadiul de colaps algid (hipotensiune, puls imperceptibil, apatie, hipotermie, moarte prin prin soc hipovolemic) si stadiul de reactie (apare cand boala evolueaza spre vindecare) Diagnosticul de laborator se bazeaza pe izolarea si identificarea vibrionului holeric din materiile fecale. Se recolteza materii fecale care se insamanteaza cat mai repede deoarece vibrionii holerici sunt foarte sensibili la uscaciune sau se pot utiliza mediul de transport Cary-Blair sau apa peptonata alcalina, care este si un mediu de imbogatire. Scaunul este apos, cu aspect de zeama de orez. Se insamanteaza pe medii selective alcaline si cu saruri biliare; coloniile suspecte se identifica printr-o reactie de aglutinare cu ser antiholeric O1 sau O139. Pentru tratament se face antibiograma, chiar daca vibrionul holeric este sensibil la multe antibiotice. Ca antibiotic de electie este tetraciclina administrata oral. Cea mai importanta masura terapeutica este compensarea rapida a pierderilor hidro-electrolitice. Rezervorul de infectie este omul bolnav, purtatorul convalescent, purtatorul sanatos, unele vietuitoare marine. Transmiterea se face in principal prin consum de apa contaminata si prin consumul de alimente marine insuficient tratate termic. Transmiterea se face fecal-orala. Masurile de profilaxie sunt cele nespecifice (igiena generala si alimentara) pentru bolile cu transmitere fecal-orala si cele specifice (vaccinare).

-33-

CURS NR. 6BIS

ALTE BACTERII PATOGENE SAU CONDITIONAT PATOGENE ANAEROBI SPORULATI Bacteriile anaerobe si sporulate sunt bacili Gram-pozitivi si sunt reprezentate de genul Clostridium. Genul Clostridium DEFINITIE. INCADRARE Sunt bacili Gram pozitivi, majoritatea prezentand cili peritrichi, anaerobi, sporulati, sporul fiind ovalar sau rotund , dispus central, subterminal sau terminal. Sporul este termorezistent, mai mare decat corpul bacterieipe care il deformeaza. Speciile de interes medical sunt: -Cl. tetani, agentul cauzal al tetanosului -Cl. botulinum, agentul cauzal al botulismului -Clostridiile gangrenei gazoase:-Cl. perfringens -Cl. histolyticum -Cl. septicum -Cl. oedematiens -Cl. difficile, agentul cauzal al unor sindroame diareice postantibioterapie sau al enterocolitei pseudomembranoase CARACTERE GENERALE 1. Habitat Sunt bacili prezenti in intestinul animalelor si al omului, de unde, eliminati cu materiile fecale ajung pe sol. Datorita endosporilor supravietuiesc timp indelungat, unele specii chiar multiplicandu-se pe sol. 2. Caractere morfotinctoriale Sunt bacili Gram pozitivi sau Gram variabili, cu capetele rotunjite, cu corpul bacterian deformat de endosporul mai mare decat corpul bacteriei. Unele specii prezinta capsula.

-343. Caractere de cultura Cresc pe medii uzuale la 37 gr. Celsius, in stricta anaerobioza. Cresc lent sub forma de colonii S

Pe geloza sange majoritatea speciilor produc hemoliza beta. 4. Caractere biochimice si de metabolism Identificarea speciilor din genul Clostridium se face pe baza caracterelor biochimice si de metabolism: fermentarea zaharurilor, elaborarea de enxzime proteolitice, coagularea si acidifierea laptelui turnesolat etc. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Formele vegetative de Clostridii nu sunt foarte rezistente in mediul extern, in timp ce sporii au o mare rezistenta. CLOSTRIDIUM TETANI DEFINITIE. INCADRARE Sunt germeni strict anaerobi, sporulati, necapsulati, mobili, cu cili peritrichi, care se pot identifica pe sol (germeni telurici). Este patogen prin exotoxinele neurotrope elaborate. CARACTERE GENERALE 1. Habitat In stare vegetativa sunt prezenti in intestinul omului si al animalelor, de unde, cu materiile fecale, ajung in mediul extern, pe sol, unde se sporuleaza. Sporii sunt foarte rezistenti. In mediul spitalicesc poate contamina bandaje, ata chirurgicala, lenjerie etc. 2. Caractere morfotinctoriale Este un bacil mare cu capete rotunjite, Gram pozitiv, cu cili peritrichi. Formeaza un spor sferic, terminal, mai mare decat diametrul celulei bacteriene, aspect de bat de chibrit, bat de toba, ac de gamalie. 3. Caractere de cultura Cresc pe geloza-sange in anaerobioza. Coloniile apar dupa 48 ore, sunt colonii rotunde, de 4-6 mm in diametru, de tip S inconjurate de o zona pufoasa si de o zona ingusta de beta hemoliza.

-354. Caractere biochimice si de metabolism Elaboreaza hemolizina, exotoxina neurotropa, proteaze, gelatinaze, etc.

5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Formele vegetative sunt distruse de substantele dezinfectante, sporii rezista la temperatura de100 gr. Celsius, dar sunt distrusi prin autoclavare la 120 gr.Celsius si 1 atm. timp de 30 min. iar la pupinel la 180 gr. Celsius timp de o ora. In mediul extern in conditii de uscaciune sporii raman viabili zeci si chiar sute de ani. 6.Structura antigenica Prezinta antigene flagelare de tip H, antigenul somatic O si o exotoxina cu structura proteica 7. Raspunsul imun Apar anticorpi antitoxina care nu sunt utili pentru protectie si diagnostic. 8. Caractere de patogenitate Este patogen prin multiplicare la poarta de intrare; nu are capacitate invaziva; produce o exotoxina neurotropa (tetanospasmina) si o hemolizina oxigen labila (tetanolizina). Tetanolizina are actiune litica pe polimorfonucleare, macrofage, eritrocite, fibroblasti. PATOGENIE. BOALA LA OM Sporii de Cl. tetani patrund in organism prin intermediul unor plagi adanci care asigura anaerobioza, cu tesut zdrobit, cu pamant, obiecte contaminate cu spori. Sporii vor germina iar forma vegetativa elaboreaza cei doi factori de virulenta, tetanolizina si tetanospasmina. Tetanospasmina are efect pe sistemul nervos, la nivelul sinapsei neuromusculare si neuronii motori spinali determinand spasme musculare generalizate, severe si dureroase la nivelul musculaturii striate (paralizie spastica), hiperreflexie si convulsii. Toxina poate ajunge la nivelul SNC pe doua cai: retrograd prin propagare pe cale axonala de la poarta de intrare sau pe cale sanguina. Pacientul este constient. Clinic, la 4-5 zile de la contaminare apar spasme ale musculaturii din zona contaminata, apoi ale muschilor masticatori, manifestate prin trismus si facies de tip ,,risus sardonicus’’. Orice stimul extern precipita un atac de tetanos. Moartea se poate produce prin asfixie. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Produsul patologic este puroiul de la nivelul plagii. Se realizeaza frotiuri colorate cu albastru de metilen sau Gram. Se cultiva in stricta anaerobioza. Bacteria se identifica pe baza caracterelor biochimice si prin demonstrarea toxinogenezei (la soarecele alb) -36TRATAMENT

Se administreaza de urgenta, in paralel ser antitoxic (ser antitetanic sau antitoxina tetanica sau anatoxina tetanica) inainte de fixarea toxinei in tesut si penicilina. Antibiograma nu este necesara. Se impune deasemenea toaleta chirurgicala a plagii tetanigene. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Sursa de infectie este omul si animalele care elimina prin dejecte formele vegetative. Transmiterea se face prin pamantul contaminat cu spori. Poarta de intrare in organism este plaga contaminata. Profilaxia specifica este vaccinarea obligatorie in copilarie cu trivaccin anti-difterotetano-pertusis. CLOSTRIDIUM BOTULINIUM DEFINITIE. INCADRARE Sunt germeni anaerobi, sporulati, necapsulati, patogeni prin producerea de exotoxine neurotrope. CARACTERE GENERALE 1. Habitat Este prezent in intestinul omului si al animalelor in stare vegetativa, de unde se elimina in mediul extern cu materiile fecale. Pe sol sporuleaza, sporii sunt foarte rezistenti, feriti de soare si umezeala, supravietuind zeci de ani. 2. Caractere morfotinctoriale Sunt bacili mari (3-20 microni), Gram pozitivi, cu cili peritrichi, necapsulati, prezinta spor ovalar, situat central sau subterminal, mai mare decat diametrul bacteriei, care deformeaza bacteria, luand aspect de barcuta. 3. Caractere de cultura Cresc pe geloza-sange, la 37 gr. Celsius, in stricta anaerobioza; dupa 1-2 zile apar colonii de tip S, mari transparente fimbriate, inconjurate de o zona pufoasa si de o zona ingusta de beta hemoliza.

-374. Caractere biochimice si de metabolism Produc lipaza, gelatinaza, lecitinaza, metabolizeaza glucoza.

5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Formele vegetative nu sunt foarte rezistente la factorii de mediu, sunt distruse la 60 gr. Celsius timp de 15-20 min. si de dezinfectante; sporii sunt distrusi prin autoclavare la 120 gr.Celsius si 1 atm. timp de 30 min., iar la pupinel la 180 gr. Celsius timp de o ora. Sporii sunt foarte rezistenti la caldura, la 100 gr.Celsius rezista cel putin 3-5 ore. 6.Structura antigenica Prezinta antigene flagelare de tip H, antigene somatice si exotoxine (exista 8 tipuri antigenice de exotoxine). Toxinele botulinice sunt rezistente la aciditatea gastrica si sunt termolabile. 7. Raspunsul imun Apar anticorpi antitoxina care nu sunt utili pentru protectie. 8. Caractere de patogenitate Nu se multiplica in organism, ci in alimente, unde produce o exotoxina care este distrusa prin fierbere la 100 gr. Celsius timp de 20 min. Este patogen prin toxinogeneza. Elaboreaza exotoxine neurotrope cu neurotropism pentru sistemul nervos periferic. Toxina botulinica este cea mai puternica otrava cunoscuta, doza letala pentru om fiind de1-2 mg. PATOGENIE. BOALA LA OM Botulismul apare prin ingestia de alimente care contin toxina preformata, fiind deci o toxiinfectie alimentara de tip toxic. Exotoxina botulinica actioneaza la nivelul sinapselor si a jonctiunii neuro-musculare unde inhiba eliberarea de acetilcolina si determina paralizie flasca a intregii musculaturi. Forme clinice de botulism: 1.Toxiinfectia alimentara botulinica Apare in urma ingerarii conservelor de legume, fructe, zarzavaturi, carne, alimente pastrate prin sarare sau afumare, mezeluri, carnati care sunt consumate fara o noua prelucrare termica. Alimentele conservate ofera conditii pentru producerea toxinei, pe de o parte daca folosim la prepararea lor o temperatura mai scazuta decat cea necesara distrugerii sporilor, dar suficienta pentru activarea sporilor, cat si conditii de anaerobioza pentru cresterea celulelor vegetative ce vor secreta toxina. Dupa ingerare, toxina se absoarbe in intestin, ajunge in circulatie si apoi la nivelul placilor neuromotorii si -38determina paralizie flasca.Paralizia apare la 18-24 ore de la ingestie, incepe la extremitatea cefalicaafectand muschii globilor ocular, apare diplopie, paralizie bulbara (imposibilitate de inghitire si vorbire); paralizia coboara spre musculatura respiratorie, cu

moartea bolnavului, care ramane constient pana aproape de exitus. Mortalitatea in botulism este mare. 2.Botulismul infantil Este urmarea formarii toxinei botulinice prin germinarea la nivel intestinal a sporilor ingerati. Manifestarile clinice sunt similare. Botulismul neo-natal se pare ca apare la sugari sub 6 luni care consuma miere de albina contaminata cu spori. 3.Botulismul plagilor Apare rar, manifestarile clinice sunt similare, apare la persoanele care folosesc droguri injectate intravenos, persoane cu plagi contaminate cu pamant, gravide cezariate. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR In toxiinfectia botulinica primeaza tot diagnosticul clinc. Diagnosticul de laborator urmareste in principal stabilirea tipului de exotoxina. Produsul patologic este reprezentat de materiile fecale, probe de alimente, ser de la pacient. Probele alimentare se insamanteaza in mediu lichid pentru anaerobi si pe mediu solid in anaerobioza. Supernatantul culturilor lichide este inoculat intraperitoneal la soarece si se urmareste evolutia bolii la soarece. TRATAMENT Se administreaza ser antibotulinic initial polivalent, apoi dupa identificare monovalent. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Botulismul este asociat inprincipal cu consumul de conserve (de fructe, legume, carne) preparate in casa. Profilaxia este nespecifica si consta in prelucrarea termica adecvata a alimentelor conservate. CLOSTRIDIILE GANGRENEI GAZOASE DEFINITIE. INCADRARE Sunt bacili Gram pozitivi, anaerobi, sporulati, prezenti pretutindeni in natura, mai ales in solurile cultivate CARACTERE GENERAE 1. Habitat -39Sunt germeni ubicuitari fiind prezenti cu precadere in solurile cultivate. Au fost izolati ca si componenti ai microbiotei colonului, tegumentului, vaginului. Formele vegetative eliminate din organism sporuleaza contaminand solul.

2. Caractere morfotinctoriale Sunt bacili mari (6-10 microni). Gram pozitivi care formeaza endospori mai mari decat diametrul bacililor, localizati central, subterminal sau terminal, mobili, cu cili peritrichi, necapsulati, cu exceptia Cl. perfringens care este capsulat si imobil. 3. Caractere de cultura Cresc pe medii simple in conditii de stricta anaerobioza, pe geloza-sange, mediul VF. Pe geloza-sange produc hemoliza. Cresc colonii rotunde, transparente, convexe, invazive, pufoase. Cl perfringens nu produce colonii invazive deoarece nu este mobil. 4. Caractere biochimice si de metabolism Au metabolism strict fermentativ. Speciile care produc alfa-toxina descompun lecitina. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Formele vegetative nu sunt foarte rezistente la factorii de mediu, sunt distruse la 60 gr. Celsius timp de 15-20 min. si de dezinfectante; sporii sunt distrusi prin autoclavare la 120 gr.Celsius si 1 atm. timp de 30 min., iar la pupinel la 180 gr. Celsius timp de o ora. Sporii sunt rezistenti timp indelungat pe sol. Formele vegetative sunt sensibile la penicilina asociata cu metronidazol, la eritromicina, clindamicina, cloramfenicol. Toate speciile de Clostridium sunt rezistente la colistin si sensibile la vancomicina (test de identificare). 6.Structura antigenica Prezinta antigene flagelare de tip H, antigene somatice, exotoxine si antigen capsular pentru Cl. perfringens. 7. Raspunsul imun Apar anticorpi antitoxina care nu sunt utili pentru protectie. 8. Caractere de patogenitate Clostridiile gangrenei gazoase sunt patogene prin multiplicare, invazivitate si toxinogeneza. Germenii se multiplica la poarta de intrare. Germenii elaboreaza exotoxine -40histo-toxice (lecitinaze, colagenaze, fibrinolizine, hialuronidaze, hemolizine, hemaglutinine) care actioneaza pe tesutul sanatos si determina invazivitatea germenilor.

Actioneaza si pe leucocite cu distrugerea polimorfonuclearelor, ceea ce explica raspunsul inflamator minim fata de infectie. PATOGENIE. BOALA LA OM Clostridiile gangrenei gazoase determina gangrena gazoasa, o infectie a tesuturilor moi, a musculaturii scheletale, cu mortalitate ridicata. Afectiunea apare dupa traumatisme, interventii chirurgicale pe tractul gastrointestinal sau genitourinar, dupa avorturi, amputatii, injectii, arsuri. Pentru aparitia infectiei sunt necesare 2 conditii: -patrunderea sporilor clostridieni in tesut -anaerobioza Perioada de incubatie este de 12-24 ore (cu limite 1ora-6saptamani), dupa care microorganismele se transforma in stare vegetativa, se inmultesc si elibereaza exotoxine cu actiune locala si sistemica. Efectele locale includ necroza musculara, necroza tesuturilor moi, tromboza vasculara. Datoria fermentarii zaharurilor din tesuturi cu eliberare de gaz apare edemul dur, crepitant. Efectele sistemice constau in hemoliza severa, hipotensiune, necroza tubilor renali, insuficienta renala. Infectia clostridiana se caracterizeaza printr-un slab raspuns inflamator adesea lipsind colectia purulenta. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Diagnosticul gangrenei gazoase este clinic. Diagnosticul de laborator este cel care confirma diagnosticul clinic. Diagnosticul bacteriologic consta in examene microscopice, culturi in anaerobioza si identificari pe baza caracterelor biochimice TRATAMENT Tratamentul este de urgenta si se administreaza ser antigangrenos, toaleta chirurgicala a plagii cu eliminarea tesuturilor devitalizate si cu expunere la oxigen. Se administreaza penicilina. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Sursa de infectie este omul si animalele care elimina prin dejecte formele vegetative. Transmiterea se face prin pamantul contaminat cu spori. Poarta de intrare in organism este o plaga cutanata. Profilaxia se realizeaza prin tratamentul corespunzator al plagilor adaci, contaminate cu pamant. -41CLOSTRIDIUM PERFRINGENS

Este implicat in toxiinfectii alimentare cauzate de consumul de carne de pasare semipreparata (semiprepararea nu distruge sporii). Contaminarea carnii se face cu spori de Cl. perfringens prezenti in intestinul pasarii. Boala este determinata de o enterotoxina eliberata in aliment. Apar diaree apoasa si crampe abdominale, la 8-24 ore dupa ingestie si persista 24 ore. CLOSTRIDIUM DIFFICILE Este bacil Gram pozitiv sporulat anaerob, ce determina colita pseudomembranoasa dupa antibioterapie prelungita. Factorul principal de virulenta este reprezentat de doua toxine: toxina A sau enterotoxina si toxina B sau citotoxina. Este afectata mucoasa colonului si a rectului cu leziuni inflamatorii, cu false membrane fibrinoase, aderente. Se produce diaree apoasa sau mucoasa, rareori sanguinolenta. Portajul intestinal la adult este mic (0-3%), la nou-nascut este frecvent (20-70%) Diagnosticul bacteriologic consta in evidentierea bacteriei si a prezentei toxinelor in materiile fecale. Tratamentul consta in oprirea antibioterapiei care era in desfasurare si se administreaza metronidazol sau vancomicina. Prevenire: izolare, decontaminarea mediului spitalicesc la externare. ANAEROBI NESPORULATI Anaerobi nesporulati pot fi : *Coci Gram pozitivi anaerobi nesporulati :-Genul Peptostreptococcus -Genul Peptococcus Fac parte din flora normala a organismului. Sunt coci Gram pozitivi de diferite dimensiuni, asezati in diplo, lanturi scurte sau gramezi. Cultivarea lor este dificila. Sunt germeni foarte pretentiosi, greu de izolat. Sunt sensibili la cloramfenicol, metronidazol, rifampicina, vancomicina, fluorochinolone de ultima generatie. Sunt rezistenti la penicilina. Caracterul de patogenitate este dat de capsula, enzime proteolitice, hialuronidaza (implicata in boala parodontala). La om infectiile pot apare la orice varsta, cu orice localizare, mai frecvent asociate cu alte bacterii aerobe si anaerobe. Pentru diagnosticul de laborator sunt preferate produsele patologice lichide sau fragmente de organe recoltate prin punctie si transportate cat mai repede la laborator in recipiente care sa asigure anaerobioza. Se fac frotiuri care se coloreaza Gram, se inoculeaza mediile de cultura bogate nutritiv, in conditii de anaerobioza; apoi se fac frotiuri colorate Gram din cultura care a crescut, teste biochimice, antibiograma. -42Tratamentul consta in toaleta chirurgicala a focarului infectios, cu asigurarea unei bune oxigenari a tesuturilor, antibioterapie.

Profilaxia consta in antibioterapie profilactica in interventiile chirurgicale intraabdominale, irigarea plagilor, debridarea tesuturilor necrotice, aspirarea secretiilor orale. *Coci Gram negativi anaerobi nesporulati :-Genul Veillonella Speciile din acest gen fac parte din flora normala a cavitatii bucale. Sunt coci mici Gram negativi dispusi in diplo, imobili, nesporulati. Se pot confunda cu tulpini de Neisseria. Nu sunt patogene. Cultiva in conditii de stricta anaerobioza. *Bacili Gram pozitivi anaerobi nesporulati : -Genul Lactobacillus :- cuprinde bacili Gram pozitivi, fini, alungiti sau polimorfi, imobili in cea mai mare parte, uneori dispusi in lanturi. Unii lactobacili fac parte din flora normala a vaginului (bacil Doderlein), cavitatii bucale, intestinului (L. acidophilus). Sunt prezenti in produsele lactate si determina fermentarea lor. Cultiva in anaerobioza sau microaerofilie pe medii care contin diferiti factori de crestere; coloniile apar dupa 2-3 zile, sunt mari, rotunde, convexe, albe. Rareori pot determina endocardite, supuratii bucale, infectii pulmonare, meningite, infectii ale tractului urinar. Este sensibil la doze mari de penicilina asociata cu gentamicina. Este rezistent la vancomicina. Multe specii de Lactobacillus fac parte din flora vaginala normala. Prin capacitatea lor de a elibera acid lactic din glucoza, creeaza un Ph acid care inhiba cresterea majoritatii microorganismelor implicate etiologic in infectii uro-genitale. -Genul Actinomyces :- sunt bacili Gram pozitivi de forma filamentoasa, polimorfi, ramificati, neciliati, adesea confundati cu levurile comensale ale florei bucale sau digestive. Fac parte din flora comensala bucala, intestinala, tract genito-urinar. Cresc pe medii cu sange, coloniile sunt mari, pigmentate, rugoase, aderente de mediu. Sunt sensibile la antibiotice beta-lactamice, macrolide, vancomicina, tetraciclina, cloramfenicol. Sunt rezistente la aminoglicozide. Boala la om se numeste actinomicoza, cu evolutie subacuta sau cronica ce se caraterizeaza printr-o reactie inflamatorie supurativa si granulomatoasa. Actinomyces israeli formeaza post-traumatic, abcese localizate in special in regiunea cervico-faciala, delimitate de tesut de granulatie si de tesut fibros, contin puroi cu granule actinomicotice de culoare galbena (,,granule de sulf’’), care nu sunt altceva decat colonii tisulare de actinomicete. Diagnosticul de laborator foloseste ca produs patologic puroiul din fistula sau tesutul de granulatie; se examineaza la microscop preparat nativ sau frotiu colorat Gram; insamantarea se face pe medii speciale; coloniile cresc lent (6-21 zile), sunt colonii R, aderente de mediu si formeaza colonii fiice. Tratamentul se face cu penicilina, tetraciclina, cloramfenicol, macrolide; se face si drenajul chirurgical al leziunii. -43-

-Genul Mobiluncus : - cuprinde bacili strict anaerobi, mobili, incurbati. La coloratia Gram apar adesea Gram negativi. Sunt agenti etiologici ai vaginitelor. Se trateaza cu ampicilina sau eritromicina. -Genul Bifidobacterium : - sunt bacili sub forma unor bastonase maciucate, imobili; fac parte din microbiota intestinala umana, este nepatogen pentru om; are efect protector fata de infectiile digestive si fata de cancerul de colon -Genul Eubacterium : - sunt componenti ai microbiotei intestinale -Genul Propionibacterium: - Propionibacterium acnes este comensal al pielii colonizand glandele sebacee. Determina infectii ale tegumentului alaturi de alti germeni (acnee juvenila), mai rar meningita, osteomielita, endocardita. Pe frotiu apar in gramezi, iar bastonasele au tendinta de ramificare. Creste bine pe geloza-sange. Este sensibil la beta-lactamine, este rezistent la imidazoli. *Bacili Gram negativi anaerobi nesporulati : -Genul Bacteroides : - cuprinde bacterii care se gasesc in intestin; sunt bacili Gram negativi, mari, polimorfi, colorati bipolar, neciliati; cresc pe medii cu sange in anaerobioza si dezvolta colonii mari, netede, lucioase, in general nehemolitice; produc beta-lactamaza care inactiveaza penicilinele si cefalosporinele si sunt sensibile la metronidazol si clindamicina. Specia mai importanta este Bacterioides fragilis care poate determina infectii pleuro-pulmonare, peritoneale, ginecologice, septicemie. -Genul Porphyromonas : - cuprinde bacterii ce fac parte din flora normala intestinala si bucala; sunt bacili si cocobacili Gram negativi, neciliati, nesporulati; pot determina infectii gangrenoase sau ulcere ale piciorului diabetic, boala parodontala; sunt sensibile la amoxicilina, macrolide, clindamicina, fluorochinolone, metronidazol. -Genul Prevotella : -cuprinde germeni care sunt componenti ai microbiotei bucale; sunt bacili Gram negativi, polimorfi, predominand formele cocobacilare, neciliati, nesporulati; sunt sensibili la penicilina si amoxicilina, macrolide si metronidazol.; sunt implicati in patogenia parodontozei -Genul Fusobacterium : cuprinde germeni cu habitat cavitatea bucala sau intestin; sunt bacili Gram negativi polimorfi; sunt sensibili la clindamicina, carbapenem, metronidazol; produc beta-lactamaza; sunt implicati in patogenia placii dentare, parodontite acute si cronice, abcese cerebrale, hepatice, infectii ale tesuturilor moi faciale.

-44-

COCOBACILI GRAM NEGATIVI, AEROBI : - GENUL HAEMOPHILUS - GENUL BRUCELLA - GENUL BORDETELLA GENUL HAEMOPHILUS Genul Haemophilus cuprinde cocobacili Gram negativi, polimorfi, imobili, nesporulati, aerobi, facultativ anaerobi. Cresc pe medii cu sange, care le ofera factorii de crestere necesari (geloza chocolat); dezvolta colonii cenusii, opace sau transparente, netede, cu margini bine delimitate asemanatoare cu picaturile de roua (de condens). Haemophilus influenzae este patogen prin multiplicare si invazie. Specia cea mai implicata in infectiile umane mai ales la copii este Haemophilus influenzae unde determina infectii ale tractului respirator, otita, sinuzita, mai rar pneumonie, meningita acuta purulenta. Germenul este foarte sensibil in mediul extern, de aceea produsul patologic trebuie adus repede la laborator. Multe din tulpini sunt sensibile la ampicilina, desi unele produc beta-lactamaze, sunt sensibile la cloramfenicol,ceftriaxon, cefotaxim. Alta specie importanta este Haemophilus Ducreyi care este agentul patogen al sancrului moale, maladie veneriana specific umana, frecventa in zonele tropicale si subtropicale. GENUL BRUCELLA Cuprinde mai multe specii care infecteaza animalele si se pot transmite omului. Sunt strict paraziti pentru animale, caracteristic localizati intracelular. Sunt cocobacili Gram negativi, care se coloreaza frecvent bipolar, eventual prezentand capsula, dispusi izolati sau mai rar in gramezi neregulate, imobili, nesporulatui, strict aerobi, relativ inactivi metabolic. Sunt bacterii pretentioase, cresc pe medii cu cerinte nutritive complexe; cresc lent, coloniile apar dupa doua sau mai multe zile, sunt initial de tip S, apoi trec la forma R odata cu scaderea virulentei. Rezistenta in mediul extern este mare; in tesuturile fetale infectate eliminate pot rezista saptamani de zile, in gunoiul de grajd 2-3 luni, in branzeturi 3-60 zile. Sunt sensibile la dezinfectantele uzuale. Pasteurizarea laptelui le distruge. -45-

Caracterele de patogenitate se manifesta prin capacitatea germenilor de a se multiplica si de a invada organismul. Deasemenea endotoxina este implicata in patogenitate. Cele mai patogene specii sunt Brucella melitensis, urmata de Brucella suis si de Brucella abortus. Boala la om se numeste bruceloza si este o zooantroponoza (antropozoonoza) (boala specifica animalelor, omul contaminandu-se accidental). La animale bruceloza are evolutie asimptomatica, cu afectarea aparatului genital la femela insotita de avort, iar la mascul apar leziuni testiculare (ovine, caprine, bovine, porcine). Brucella se elimina prin lapte, urina, lichide fetale, placenta, avortoni. La om, poarta de intrare este tractul digestiv sau tegumentul lezat, mai rar calea respiratorie sau conjunctiva. Brucella trece apoi in ganglionii limfatici regionali unde se multiplica, apoi in ductul limfatic toracic, ajunge in sange si se raspandeste in sistemul reticulo-endotelial al organelor parenchimatoase si sistemului osos. Aici ca patogeni intracelulari, declanseaza o reactie inflamatorie cu constituirea de noduli granulomatosi cu tendinta de abcedare. Incubatia este in medie de 2-3 saptamani, debutul este de obicei insidios, cu astenie, indispozitie, cefalee, artralgii, febra moderata, transpiratii abundente. In perioada de stare simptomele sunt polimorfe, este o boala greu de recunoscut clinic, apare febra ondulanta (creste in cursul dupa-amiezii si scade in timpul noptii), insotita de frisoane, transpiratii abundente nocturne, cu miros caracteristic, astenie, dureri sub diverse forme, hepatosplenomegalie, adenopatii, neutropenie, artrite, meningo-encefalita, afectari neuro-psihice etc. Durata bolii variaza de la 3-4 saptamani, cel mai frecvent depasind 3 luni, pana la ani de zile in formele cronice. In formele cronice, din focarele de infectie se descaraca periodic germeni in sange unde sunt prezenti anticorpi bactericizi anti-Brucella; prin distrugerea unui numar mare de microorganisme se elibereaza o cantitate mare de endotoxina care poate cauza stari de soc endotoxinic. Diagnosticul de laborator este esential, reprezentand unica metoda certa de diagnostic. Produsul patologic poate fi sangele, maduva osoasa, material recoltat prin punctie hepatica, splenica sau ganglionara, urina, bila, lapte, materiale necropticein functie de localizarea procesului infectios. Identificarea bacteriei se face pe baza caracterelor morfotinctoriale, de cultura, biochimice si prin aglutinarea pe lama cu seruri anti-Brucella. Diagnosticul serologic evidentiaza anticorpii anti-Brucella din sangele pacientului. Intradermoreactie la brucelina/melitina evidentiaza raspunsul imun celular si este pozitiva in formele cronice de boala, uneori fiind unicul semn pozitiv al infectiei. Tratamentul este dificil si va fi prelungit (mai multe saptamani), din cauza localizarii intracelulare a microorganismului. Se poate utiliza rifampicina, biseptol, tetracicline, cloramfenicol, ampicilina; se poate utiliza o asociere de antibiotic. In Bruceloza cronica sau latenta antibioticoterapia este ineficienta.

-46Sursa de infectie este reprezentata de animalele bolnave. Transmiterea la om se realizeaza prin ingestia de lapte sau prin contactul cu produse contaminate provenite de la animalele bolnave (tesuturile avortonului, balegar, pulberi). Esentiala este eradicarea bolii la animale. Se poate face prin vaccinarea lor si sacrificarea animalelor bolnave. Importanta este si pasteurizarea laptelui, evitarea contactului cu produse animale contaminate, lucratorii din sectorul zootehnic vor purta echipament de protectie (bruceloza este in principal o boala profesionala), eventual vaccinare. GENUL BORDETELLA Cuprinde cocobacili Gram negativi asemanatori celor din genul Haemophilus, srict aerobi, imobili sau mobili cu flageli peritrichi. Specia tip este reprezentata de B. pertussis, agentul etiologic al tusei convulsive. Alte specii de interes medical sunt B. parapertussis, B. bronchiseptica, B. holmesii. Bordetellele colonizeaza cilii epiteliului respirator al mamiferelor. Este un patogen al omului si al primatelor superioare. Este un cocobacil Gram negativ, dispus izolat sau in perechi, mai rar in lanturi scurte, uneori prezinta capsula, se coloreaza bipolar. Bordetella pertussis si parapertussis sunt imobile. Este o bacterie pretentioasa, fiind cultivata pe medii imbogatite cu sange si diversi factori nutritivi. Cel mai cunoscut mediu este mediul Bordet-Gengou. Coloniile apar dupa 3-6 zile de incubare, sunt de tip S, mici, convexe, usor transparente, cu stralucire metalica, foarte aderente, inconjurate de un halou de hemoliza, care seamana cu picaturile de mercur. Rezistenta in mediul extern este scazuta, rezista maxim 2 ore la temperatura camerei, lumina solara o distruge in 60 min. Este distrus de dezinfectantele uzuale. Este sensibil la ampicilina, amoxicilina, macrolide, cotrimoxazol (biseptol). B. pertussis este patogena in special prin localizare, multiplicare si toxinogeneza. Factorii de patogenitate sunt reprezentati de factorii de aderare si de toxine. Factorii de aderare sunt: - fimbriile - aglutinogenele de suprafata (de natura proteica) - hemaglutinina filamentoasa (de natura proteica, asigura adezivitatea la cilii epiteliului respirator, este unul din factorii de virulenta ai acestei bacterii) - toxina pertussis Toxinele sunt: - toxina pertussis - factor major de virulenta, dar si cel mai important antigen si imunogen; mediaza aderarea la epiteliul traheal si stadiul de toxemie; altereaza activitatea hormonala cu cresterea producerii de insulina urmata de hipoglicemie; creste

-47sensibilitatea la histamina cu cresterea permeabilitatii capilare, hipotensiune, soc; limfocitoza; inhiba activitatea macrofagelor - endotoxina - situata la nivelul peretelui celular, antigen comun germenilor Gram negativi - citotoxina traheala - are efect citotoxic si determina imobilitatea cililor - toxina dermonecrotica (letala) - responsabila de inflamatia si necroza locala, predominent pulmonara - adenilatciclaza calmodulin dependenta - ce determina hipersecretie de mucus apos, permeabilizeaza epiteliul respirator pentru toxina pertussis, inhiba macrofagele alveolare. B. pertussis este patogena numai pentru om. Boala cauzata se numeste tuse convulsiva (tuse magareasca), boala cu evolutie usoara la adult dar cu rata de mortalitate mare la copil pana la introducerea vaccinarii obligatorii. Transmiterea se face pe cale aeriana prin picaturi nazo-faringiene eliminate intr-un acces de tuse. Contagiozitatea este maxima in primul stadiu de boala si la inceputul stadiului al doilea (de tuse paroxistica). Incubatia este de 7-10 zile, dupa care incep manifestarile clinice care evolueaza in doua faze. Primul stadiu este acela de colonizare a epiteliului respirator, cu manifestari clinice asemanatoare unei afectiuni respiratorii usoare (febra , stranut, tuse). Microorganismul adera de epiteliul respirator si se multiplica rapid. Faza catarala dureaza 10 zile si pacientul este foarte contagios, elimina prin tuse un numar foarte mare de microorganisme. Diagnosticul bacteriologic este posibil prin prelevari cu tampon steril de la nivelul faringelui sau prin metoda ,, placilor tusite’’ . Faza a doua (paroxistica) dureaza 2-4 saptamani, este stadiul toxemic, cu accese de tuse paroxistica, accese de multe ori tipice (pot fi pana la 30 accese pe zi, mai frecvente in timpul noptii). Accesul se poate termina cu voma si cu aspirarea vomismentelor. Pot aparea cianoza, convulsii, anxietate, edem palpebral, congestie palpebrala. Apare limfocitoza periferica, caracteristica, precum si hipoglicemie. Se pot produce complicatii pulmonare, datorita obstructiei bronhiolelor mici cu dopuri de secretie mucoasa. In aceasta faza B. pertussis este rareori izolata de la pacient, iar tratamentul antibiotic nu influenteaza evolutia bolii. Convalescenta dureza 2-3 saptamani. Diagnosticul de laborator pote fi bacteriologic sau imunologic. Diagnosticul bacteriologic se poate realiza la bolnav in timpul fazei catarale si in prima parte a fazei paroxistice, precum si la contacti si pacientii asimptomatici. Produsul patologic este exudatul faringian, sputa, picaturi de secretie traheobronsica eliminate in timpul tusei. Recoltarea secretiei traheobronsice se poate face prin metoda ,, placilor tusite’’: se expune o placa Petri cu mediul Bordet - Gengou la aproximativ 20 cm in fata gurii bolnavului in timpul accesului de tuse. Din produsul patologic se efectueaza un frotiu colorat Gram. Identificarea bacteriei se face pe baza caracterelor morfotinctoriale, de cultura, biochimice si prin aglutinarea pe lama cu seruri specifice anti-Bordetella.

-48Diagnosticul serologic, care depisteaza anticorpii din serul pacientului, are mai mult valoare epidemiologica decat diagnostica. Tratamentul se face cu eritromicina sau cotrimoxazol. Izvorul de infectie este omul bolnav. Contagiozitatea este foarte mare. Transmiterea se realizeaza prin picaturi nazo-faringiene. La noi in tara vaccinarea este obligatorie utilizandu-se vaccinul DTP care contine anatoxina difterica, anatoxina tetanica si vaccin corpuscular pertussis inactivat. FAMILIA RICKETTSIACEAE Cuprinde bacterii de mici dimensiuni, caracterizate prin multiplicare exclusiv intracelulara, raspandire larga in natura la pasari, insecte, mamifere si se transmite la om prin artropode - paduche de corp si de cap, paduche si purice de veverita, purice si paduche de sobolan, capuse, acarieni – (exceptie facand Coxiella burnetti, care se transmite prin aerosoli si prin alimente contaminate). La om produc boli numite rickettioze dintre care : tifosul exantematic, febra patata a Muntilor Stancosi, febra mediteraneeana, febra butonoasa, tifosul de lastaris, febra tsutsugamushi, febra Q (rickettsioza pulmonara), febra de transee, etc. Familia Rickettsiaceae cuprinde tribul Rickettsia din care fac parte trei genuri : - genul Rickettsia - genul Coxiella – cu specia Coxiella burnetti care determina febra Q (rickettsioza pulmonara) - genul Rochalimaea Genul Rickettsia cuprinde mai multe specii dintre care specia R. prowazekii (transmisa de paduchele de corp si de cap) care determina tifosul exantematic epidemic si R. typhi (transmisa de puricele si paduchele sobolanului) care determina tifosul exantematic endemic ; aceste specii sunt grupate in rickettsiile grupului tifos. Rickettsiile sunt bacterii polimorfe, apar sub forma de bacili scurti, coci izolati, in perechi sau lanturi scurte, uneori au aspectul unor filamente; au perete celular tipic pentru bacteriile Gram negative. La microscopul optic rickettsiile sunt vizibile prin colorare in albastru cu Giemsa. Rickettsiile grupului tifos se dezvolta de obicei in citoplasma celulei gazda. Rickettsiile sunt rapid distruse prin caldura, uscaciune si substante bactericide. In dejectele uscate provenind de la paduchii infectati, rickettsiile pot ramane viabile luni de zile la temperatura camerei. Sunt inhibate de tetracicline si cloramfenicol. Rickettsiozele sunt in general zoonoze (boli ale animalelor, care se produc si la om), cu exceptia tifosului exantematic si a febrei de transee, care sunt boli specific umane.

-49Transmiterea rickettsiilor de la om la om si de la animale la om are loc prin artropode vectoare: paduche, purice, capuse. Singura rickettsie care nu are un vector obligatoriu este Coxiella burnetti care se transmite prin aerosoli si alimente infectate. Patrunderea rickettsiilor are loc prin leziunea de intepatura sau leziunile de gratajcontaminate cu fecalele artropodelor. Doza infectanta este mica, se apreciaza ca 10 bacterii pot produce boala. Rickettsiile pot patrunde in multe tipuri de celule dar au tropism pentru endoteliul vascular. Se multiplica intracelular si pot distruge celula gazda. In vasele mici rickettsiile produc fenomene de vasculita. Apar microtrombi de fibrina si tulburari de permeabilitate capilara. Secundar leziunilor vasculare apar in organele respective modificari degenerative parenchimatoase. Trombozele vasculare si hemoragiile se manifesta sub forma de petesii cutanate si focare hemoragice in organele interne. Evolutia clinica a rickettsiozelor se caracterizeaza in general prin eruptii cutanate, febra, cefalee, stare de rau, marirea de volum a splinei si a ficatului, cu exceptia Coxiellei burnetti care produce pneumonie interstitiala. Tifosul exantematic epidemic debuteaza la 6-15 zile dupa infectare sub forma unei eruptii maculare, mai intai pe trunchi si axile apoi se raspandeste; eruptia respecta fata, palmele si plantele. Febra atinge 40-41 gr.Celsius si ramane in platou timp de 2 saptamani. In cazurile grave apare hipotensiune, disfunctie renala si coma. Rickettsiile pot persista in organism timp indelungat dupa infectie (chiar 20 ani). Diagnosticul de laborator este bacteriologic si serologic. Diagnosticul bacteriologic foloseste ca produs patologic sange pentru hemocultura, urina, sputa, materii fecale, placenta, etc. Examinarea microscopica se face pe sectiuni histologice sau amprente colorate. Izolarea se face prin inoculare la animalul de laborator, oul embrionat, culturi de tesuturi. Diagnosticul serologic foloseste sangele pacientului pentru evidentierea anticorpilor (tehnici de hemaglutinare indirecta si imunofluorescenta) Tratamentul se face cu cloramfenicol sau tetraciclina. Transmiterea tifosului exantematic epidemic se face de la om la om prin paduchele de corp si de cap. Omul este rezervorul de rickettsii. Paduchele se infecteaza de la om si transmite bacteriile prin dejecte pe pielea altei persoane. Paduchele infectat moare dar rickettsiile raman viabile in dejectele acestuia. Tifosul exantematic a fost foarte raspandit in timpul razboaielor si la persoane cu un standard de igiena scazut, care au paduchi. Ca profilaxie sunt necesare masuri de reducere a rozatoarelorsi de despaduchiere a persoanelor infectate

-50FAMILIA SPIROCHAETACEAE : - GENUL TREPONEMA - GENUL LEPTOSPIRA GENUL TREPONEMA Microorganismele din acest gen sunt bacterii spiralate, subtiri, foarte mobile. Sunt strict aerobe sau microaerofile si sunt pretentioase nutritiv (speciile patogene nici nu se cultiva pe medii artificiale). Exista specii patogene si specii care fac parte din flora normala a cavitatii bucale si a mucoaselor genitale. Specia Treponema pallidum este specie patogena pentru om si este agentul etiologic al sifilisului. Treponema pallidum are ca unica gazda omul, nefiind izolata de la animale. Este foarte sensibila in mediul extern, la uscaciune; este foarte sensibila la actiunea dezinfectantelor. T. pallidum este o bacterie spiralata, cu spire regulate (6-14 spire regulate) si cu capetele efilate, foarte subtire si relativ scurta (2-20 microni), foarte mobila, avand miscari de flexie, insurubare si translatie. T. pallidum nu se poate cultiva pe medii de cultura artificiale. Poate fi mentinuta in viata prin inoculari intratesticulare la iepure care dezvolta o orhita sifilitica. In acest mod s-a pastrat in laboratoarele de referinta tulpina Nichols din care se prepara antigenele necesare diagnosticului serologic. T. pallidum este distrusa de uscaciune, saruri de mercur si bismut, antiseptice, dezinfectante, temperaturi de 42 grade Celsius. Este sensibila fata de antibioticele betalactamice, in special fata de penicilina. T. pallidum contine trei structuri antigenice importante: - antigenul cardiolipinic- prezent la toate treponemele dar si la alte bacterii, la unele plante, in unele tesuturi animale, cum ar fi cordul de bou. Acest antigen determina formarea de anticorpi antilipoidici, denumiti in trecut si reagine; - antigenul proteic Reiter, prezent la toate treponemele - antigenul specific numai pentru T. pallidum. T. pallidum este patogena prin multiplicare si invazivitate. Boala la om se numeste sifilis venerian si se transmite prin contact sexual, direct cu leziunile ulcerative ale persoanei infectate. Transmiterea se poate face si de la mama la fat in perioadele de bacteriemie, cand T. pallidum trece transplacentar, determinand sifilisul congenital. Transmiterea se poate face si parenteral prin inoculare directa in sange. Boala evolueaza in mai multe etape: sifilis primar, secundar, latent si tertiar.

-51In urma contactului infectant spirochetele patrund in organism penetrand mucoasele sau epiteliile usor scarificate. Dupa o incubatie de 3 saptamani se dezvolta leziunea primara, denumita sancru de inoculare. De obicei leziunea este unica si localizata cel mai frecvent pe organele genitale. Aspectul leziunii este de papula care se ulcereaza; ulceratia este nedureroasa,cu marginile ridicate, indurate si baza neteda (sancru dur). La o saptamana apare si adenopatia regionala dura, discreta, nedureroasa. Netratata leziunea se vindeca in 3-6 saptamani, lasand o mica cicatrice atrofica. In acest stadiu spirochetele se pot evidentia in exsudatul din sancru. Diseminarea hematogena incepe inca din acest stadiu, evidentiinduse bacterii in tesutul limfatic inca din primele ore de la inoculare. Sifilisul secundar apare la 4-10 saptamani dupa aparitia sancrului daca pacientul nu urmeaza tratament. Se manifesta prin leziuni muco-tegumentare diseminate si de aspect variat si care sunt infectante (trunchi, membre, palme, plante, mucoase). Mai pot apare simptome ca de viroza si manifestari ale diverselor organe (gastrita, hepatita, nefrita, meningita). Urmeaza o perioada de latenta, sifilisul latent in care bolnavul este asimptomatic si necontagios, cu exceptia transmiterii transplacentare sau prin sange. Perioada de latenta este variabila si poate fi intrerupta de recaderi ale sindromului cutaneo-mucos din sifilisul secundar. Sifilisul tertiar apare la 5-30% din pacientii netratati, dupa 1-40 de ani (in medie 15 ani) de la infectia primara. Este de fapt un raspuns imun celular la infectie. Afecteaza sistemul cardiovascular (in special aorta) si sistemul nervos central. Leziunea histologica caracteristica este goma, o ulceratie necrotica ce poate sa apara pe tot corpul dar si in ficat, oase sau testicule. In aceste leziuni nu se mai evidentiaza spirochete. Sifilisul congenital poate avea debut precoce (pana la 2 ani) sau tardiv (peste varsta de 2 ani). Sifilisul congenital precoce se manifesta asemanator cu sifilisul secundar al adultului. In sifilisul congenital tardiv predomina manifestarile neurologice, osoase, dentare, oculare. Diagnosticul de laborator se bazeaza pe evidentierea treponemelor din leziunile sifilisului primar si secundar si pe diagnosticul serologic in toate cele trei stadii. Diagnosticul bacteriologic: T. pallidum se poate evidentia prin examen microscopic direct, pe fond intunecat. In sifilisul primar se recolteaza secretie din sancru; in sifilisul secundar se recolteaza exsudat din leziuni, biopsii; in sifilisul tertiar se recolteaza LCR, piese necroptice; in sifilisul congenital examinam placenta,codinul ombilical, aspiratul nazal, prelevate din leziunile cutanate. Treponemele sunt organisme foarte subtiri, care se coloreaza slab prin metoda Gram si de aceea se observa mai bine la microscopul cu fond intunecat sau prin coloratii speciale. Microscopia pe fond intunecat evidentiaza treponemele ca spirochete fine, cu 6-14 spire regulate, cu capete efilate, animate de miscari gratioase de flexie, insurubare si translatie. Diagnosticul serologic: Este cea mai utilizata metoda de diagnostic a sifilisului. Testele folosite pot fi nespecifice si specifice.

-52Testele serologice nespecifice utilizeaza antigenele netreponemice, cum ar fi cardiolipina extrasa din cordul bovin. Aceste teste evidentiaza anticorpii antilipoidici care apar in boala acuta la 4-6 saptamani de la infectie. Titrul creste in perioada de sifilis secundar ca apoi sa scada in perioada de latenta si in sifilisul tertiar. Tratamentul bolii determina scaderea titrului anticorpilor. Aceste teste se folosesc pentru urmarirea eficientei tratamentului si pentru triaj. Se fac obligatoriu in caz de casatorie, angajare, gravide, examene de admitere, obtinerea permisului de conducere. In mod curent se face: - VDRL (Veneral Diseases Research Laboratory), care este o reactie de floculare - RBW (reactia Bordet-Wasserman), care este o reactie de fixare a complementului - reactia RPR (Rapid Plasma Reagine), care este o reactie de aglutinare Aceste teste pot da reactii fals pozitive in boli autoimune, infectii virale sau bacteriene, imunizari recente, sarcina. Din acest motiv orice rezultat pozitiv trebuie confirmat printrun test specific. Testele serologice specifice utilizeaza antigene treponemice. Testele se efectueaza pentru confirmarea diagnosticului si nu au valoare in urmarirea eficientei tratamentului deoarece se mentin pozitive ani de zile. Aceste teste sunt: - reactia FTA-Abs (fluorescent antibody absorbtion), care este o reactie de imunofluorescenta indirecta - testul TPHA, care este o reactie de hemaglutinare pasiva - testul TIT (testul de imobilizare al treponemelor) Tratamentul de electie ramane penicilina G administrata parenteral. La nevoie penicilina se poate inlocui cu alte antibiotice. Sursa de infectie este omul bolnav in stadiu de sifilis primar si secundar. Boala se transmite prin contact sexual, transplacentar si prin sange infectat (transfuzii) Masurile de profilaxie sunt nespecifice pentru bolile cu transmitere sexuala. Triajul in masa depisteaza cazurile nou aparute si tratarea lor reduce frecventa bolii in populatie. GENUL LEPTOSPIRA DEFINITIE. INCADRARE Leptospirele sunt spirochete subtiri, fine, cu spire stranse si regulate si cu capete incarligate. Sunt organisme mobile avand o miscare caracteristica de insurubare si flexie. Forma si mobilitatea se observa pe preparate native la microscopul cu fond intunecat sau in contrast de faza. Ele pot fi cultivate pe medii artificiale. Patrund in organism prin tegumente si mucoase intacte sau usor scarificate. Genul leptospira cuprinde doua specii: L. interrogans, patogena si L. biflexa, saprofita.

-53CARACTERE GENERAE 1. Habitat L. interrogans este gazduita de mamifere, reptile, amfibieni. Gazdele se impart in trei categorii: de mentinere, accidentale si de amplificare. Gazdele de mentinere (sobolan, soarece, caine, porc) poarta leptospirele in rinichi si posibil in organele de reproducere, fiind aparent sanatoase. Infectia se transmite prin urina sau pe cale sexuala. Gazdele accidentale sunt reprezentate de om sau animale domestice care se infecteaza prin elementele din mediu contaminate cu urina gazdelor de mentinere sau a altor gazde accidentale. Infectia este frecvent cu manifestari clinice. Portajul renal este de scurta durata. Gazdele de amplificare sunt gazde accidentale la care infectia se poate transmite epidemic. (in crescatorii de animale domestice). Animalele contamineaza prin urina apa, solul umed sau namolul unde leptospirele pot supravietui pana la 42 zile la intuneric, mediu cald si pH neutru sau usor alcalin. 2. Caractere morfotinctoriale Leptospirele sunt spirochete subtiri, fine, cu spire stranse si regulate si cu capete incarligate; sunt mobile; sunt bacterii Gram negative, dar se coloreaza greu; se poate folosi coloratia Giemsa. 3. Caractere de cultura Cresc pe medii lichide sau semisolide suplimentate cu ser de iepure (mediul Korthof); se incubeaza la 28-30 gr. Celsius; coloniile cresc in 6-14 zile. 4. Caractere biochimice si de metabolism Leptospirele au un bogat echipament enzimatic: catalaza, oxidaza, hialuronidaza, fosfolipaza. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici Sunt sensibile in mediul extern, fata de uscaciune, lumina solara; sunt distruse de alcool, cloramina, acizi, baze. Sunt sensibile la beta-lactamine. 6.Structura antigenica Germenii din genul Leptospiraau urmatoarele antigene: - antigen somatic O, are specificitate de gen fiind comun leptospirelor patogene si saprofite

-54- antigene de suprafata, au specificitate de grup si de tip; sunt imunogene, anticorpii specifici conferind protectie pe durata limitata 7. Raspunsul imun In urma trecerii prin boala se sintetizeaza anticorpi fata de antigenele de suprafata. Durata protectiei este variabila, de ordinul anilor si este specifica serotipului tulpinii infectante. Apar la 4-6 zile de la debutul bolii, titrul este maxim in saptamanile 3-6 de boala dupa care scade treptat disparand in decurs de cativa ani. 8. Caractere de patogenitate Leptospira interrogans este patogena prin multiplicare si invazivitate. Mobilitatea si gradul de incovoiere a extremitatilor corpului bacterian confera leptospirei puterea de penetrare a tesuturilor. PATOGENIE. BOALA LA OM Leptospiroza este zoonoza cu cea mai larga raspandire, afectand numeroase specii de mamifere salbatice si domestice. Boala la om este determinata cel mai frecvent prin contactul indirect cu apa sau solul contaminate cu urina animalelor infectate si mai rar prin contact direct cu animalele purtatoare. Patrund in organism prin tegumente si mucoase intacte sau usor scarificate. Pot patrunde si prin conjunctiva, mucoasa nazala, sau chiar prin plamani (aerosoli). Leptospirele pot strabate placenta si pot provoca avort sau deces fetal ante-partum. Ajunse in organism, intra in circulatia limfatica, apoi in sistemul circulator si ajung in toate organele. Leptospirele raman viabile timp de saptamani sau luni in tesuturi ferite de actiunea anticorpilor: tubii renali, sistemul nervos central, camera anterioara a ochiului. In boala acuta leptospirele se multiplica in endoteliul vaselor mici determinand vasculite in orice sistem sau organ: rinichi, ficat, plaman, piele, muschi. Posibilitate afectarii mai multor organe explica polimorfismul clinic al bolii. Pot fi forme usoare pana la forme grave cu insuficienta renala sau hepatica. Incubatia este de3-30 zile, debutul este cu febra inalta, greturi, varsaturi, tuse, dureri muscularesi eruptii tegumentare. In perioada de stare se pot descrie leptospiroza anicterica sau leptospiroza icterica. Forma anicterica are in general o evolutie autolimitata si se manifesta ca un sindrom pseudogripal. Forma icterica (boala Weil) are o evolutie medie sau severa fiind asociata cu sindrom hemoragic, insuficienta renala. Mai pot apare meningita cu lichid clar, soc endotoxic, colecistita acuta nelitiazica, pneumonie interstitiala, miocardita, sufuziuni conjunctivale.

-55DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Leptospirele se evidentiaza in sange in primele 5 zile de boala, in LCR in zilele 4-8 de boala si in urina incepand din ziua a 9-a de boala, timp de 6 saptamani. Examenul direct se face printr-un preparat nativ examinat la microscopul cu fond intunecat si frotiu colorat Giemsa. Izolarea bacteriei este de competenta laboratoarelor de referinta; se face pe medii de cultura sau prin inoculare la animalulu de laborator. Izolarea se face din sange in prima saptamanade boala. Dupa prima saptamana leptospirele se pot izola din urina. Se pot lua si probe de tesuturi. Diagnosticul serologic se face prin: - teste de aglutinare microscopica - antigenul folosit este leptospira provenita din culturi lichide de 4-7 zile, iar anticorpul este din serul pacientului. - reactia de aglutinare pe lama (macroscopica) - reactia de hemaglutinare indirecta - reactia de fixare a complementului - metode imunoenzimatice In diagnostic mai pot fi folosite alte teste de laborator care sa evidentieze modificarile sanguine date de afectarea diferitelor organe si sisteme (hemoleucograma, ureea, creatinina, bilirubina serica, transaminazele, teste de coagulare). TRATAMENT Pentru formele necomplicate care nu necesita spitalizare se administreaza doxiciclina oral. In formele cu evolutie mai grava se administreaza penicilina G pe cale intravenoasa. In formele grave, cu insuficiente ale organelor, se administreaza antibiotic si tratament suportiv. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Leptospiroza este probabil zoonoza cea mai raspandita in lume, cu incidenta mai mare la tropice. Sursa de infectie este animalul (rozatoare, sobolani, caini, pisici, mamifere salbatice) care prin urina contamineaza solul si apa. Transmiterea la om este indirecta prin apa si solul contaminate. Expunerea in general este profesionala la fermieri, medici veterinari, muncitorii din abatoare, agricultori, lucratorii din orezarii sau accidentala la innotatori sau pescari amatori. Masurile de profilaxie nespecifica include evitarea contactukui cu animale bolnave sau cu soluri si ape contaminate. Masurile de profilaxie specifica include vaccinarea umana si animala. Chimioprofilaxia se aplica persoanelor cu risc temporar; se administreaza doxiciclina oral 250 mg pe saptamana, in doza unica.

-56FAMILIA SPIRILLACEAE : - GENUL HELICOBACTER - GENUL CAMPYLOBACTER GENUL HELICOBACTER DEFINITIE. INCADRARE Microorganismele din acest gen sunt bacili spiralati, Gram negativi, cu 4-6 flageli la un pol, microaerofili. Au ca habitat natural omul si animalele care le gazduiesc in stomac (H.pylori, H.heilmanni, etc.) sau intestin (H.hepaticus, H. bilis, etc) Importanta medicala o are H. pylori, mai putin H. heilmanni. Evidentierea in 1982, prin examen microscopic si cultura a H.pylori in biopsiile de mucoasa gastrica a fost probabil cea mai importanta descoperire medicala de la sfarsit de secol, cercetarile ulterioare demonstrand implicarea acestei bacterii in patogenia afectiunilor gastroduodenale. HELICOBACTER PYLORI CARACTERE GENERAE 1. Habitat H.pylori colonizeaza mucoasa gastrica, indeosebi zona antrala. Odata stabilit in stomac poate persista o lunga perioada de timp, chiar toata viata. Poate disparea spontan odata cu instalarea gastritei atrofice ce determina disparitia receptorilor specifici. 2. Caractere morfotinctoriale Sunt bacterii Gram negative, incurbate, in forma de virgula sau litera S sau spiralate, prezentand 4-6 flageli localizati la un pol. 3. Caractere de cultura Creste pe medii cu sange , se incubeaza in microaerofilie, se urmaresc peste 7 zile; produce colonii de tip S, translucide de 1-2 mm. 4. Caractere biochimice si de metabolism Principala caracteristica biochimica este producerea de ureaza in cantitati mari. Testul ureazei este asfel principalul test screening in diagnostic. 5. Rezistenta fata de factorii fizici, chimici, biologici

-57Are rezistenta scazuta in mediul extern, dar este rezistent la pH-ul acid din stomac. 6.Structura antigenica Poseda mai multe structuri antigenice: ureaza, proteinele de soc termic, etc. 7. Raspunsul imun Impotriva bacteriei organismul secreta IgA si Ig G . La majoritatea persoanelor infectate, datorita alterarii mucoasei gastrice, Ig A reprezinta un mecanism de aparare ineficient. Datorita localizarii extracelulare a bacteriei, la suprafata celulei epiteliale, spre cavitatea stomacului, bacteria este ferita de actiunea Ig G. Lipopolizaharidele din structura H.pylori determina producerea de autoanticorpi care vor determina si apoi accentua atrofia mucoasei gastrice. Acest eveniment se asociaza cu scaderea titrului IgG. Prezenta H. pylori pe suprafata mucoasei gastrice se insoteste de prezenta unui infiltrat inflamator format din limfocite, plasmocite, macrofage, polimorfonucleare. 8. Caractere de patogenitate Factorii de patogenitate sunt reprezentati de enzimele si citotoxinele pe care le secreta bacteria: ureaza, fosfolipaza A, proteaza, proteina socului termic, factori de colonizare, adezine, flageli care asigura penetrarea in mucusul gastric, citotoxinele. PATOGENIE. BOALA LA OM Este implicat in etiologia si patogenia urmatoarelor afectiuni: gastrita cronica activa, ulcer gastric sau duodenal, cancer gastric, limfom gastric, reflux gastro-esofagian, anemie feripriva, boli dermatologice si reumatice, coronarite. Normal mucoasa gastrica nu este colonizata cu bacterii. La persoanele receptive, dupa un scurt episod de gastrita acuta, infectia cu H. pylori determina constant o inflamatie cronica a mucoasei gastrice, care creste semnificativ riscul aparitiei ulcerului gastro-duodenal, a cancerului gastric, si a limfomului gastric. Gastrita cronica activa este caracterizata de prezenta unui infiltrat inflamator bogat al mucoasei gastrice. De notat ca bacteria nu invadeaza mucoasa gastrica. Infectia cu H. pylori este probabil cea mai frecventa si persistenta infectie din lume afectand aproximativ jumatate din populatia globului. Dintre persoanele infectate doar o mica parte au infectie simptomatica sau dezvolta ulcer si cancer gastric, depinzand si de virulenta tulpinii (citotoxinele pe care le secreta, codificate genetic).

-58DIAGNOSTICUL DE LABORATOR Metodele invazive permit evidentierea directa a H.pylori de la nivelul biopsiilor de mucoasa gastrica. Din fragmentul recoltat la gastroscopie se efectueaza testul ureazei (bacteria descompune ureea), microscopie directa si cultivarea bacteriei. Metodele neinvazive sunt tehnici indirecte; se face testul respirator cu uree marcata si diagnosticul serologic. Diagnosticul serologic evidentiaza prezenta anticorpilor specifici, de tip IgG. Tehnicile folosite sunt imunoenzimatice (ELISA). Folosirea acestor teste este indicata doar in diagnosticul infectiilor acute. Folosirea lor in evaluarea eficientei tratamentului nu este indicata deoarece titrul anticorpilor poate ramane crescut chiar si 6 luni de la eradicarea infectiei. Detectarea antigenelor H.pylori in materiile fecale este un test rapid imunocromatografic. Testul se poate folosi in stadiile initiale ale infectiei si pentru aprecierea eficientei tratamentului. TRATAMENT Se vor trata doar pacientii care au infectia diagnosticata sigur. Se foloseste omeprazol (inhibitor de pompa de protoni), amoxicilina si claritromicina timp de 14 zile. Alta asociere este subsalicilat de bismut, metronidazol si tetraciclina. Poate apare rezistenta bacteriei la macrolide. Nu este necesara respectarea unui regim alimentar deosebit pe durata tratamentului. EPIDEMIOLOGIE. PROFILAXIE. CONTROL Sursa de infectie este omul, calea de transmitere este fecal-orala si oral-orala. Pentru transmiterea infectiei este necesar un contact strans (infectiile apar in colectivitatile familiale si parafamiliale iar bacteria are rezistenta scazuta in mediul extern). GENUL CAMPYLOBACTER Genul cuprinde bacili Gram negativi, de forma spiralata, incurbata sau asemanatoare literei S, prevazuti cu un singur flagel polar la una sau ambele extremitati, care ii confera o miscare specifica ,,in zbor de musculita”, nesporulati. Genul cuprinde mai multe specii : C.jejuni, C.coli, C. fetus, etc. C.jejuni si C.coli sunt implicate in numeroase episoade de toxiinfectii alimentare ce evolueaza cu diaree sangvinolenta sau apoasa, mai ales la copii. Aceste bacterii sunt germeni comensali in intestinul animalelor (pasari, mamifere). Germenii contamineaza laptele, alimentele si apa potabila unde pot supravietui mai multe saptamani.

-59Cresc in conditii de microaerofilie, pe medii speciale, selective, imbogatite cu sange; se dezvolta colonii mici, de aprox. 1 mm, nehemolitice, convexe, netede, translucide, incolore sau gri, cu aspect de picatura de miere, cu tendinta de curgere de-a lungul liniei de insamantare. Sunt germeni care nu produc ureaza. Sunt sensibili la uscaciune si temperatura camerei. La 60 gr.Celsius moare intr-un minut. Sunt distrusi de alcool, fenol, hipoclorit de sodiu. Astfel clorinarea apei previne aceste infectii. Sunt sensibili la eritromicina, gentamicina, cloramfenicol, tetraciclina. Sunt rezistenti la trimetoprim, vancomicina. Infectia acuta determina o imunitate de scurta durata. Factorii de patogenitate ai Campylobacter jejuni sunt: producerea de toxine, structura suprafetei celulare, folosirea fierului in metabolismul bacteriei. C.jejuni produce enterotoxina, citotoxina,si endotoxina. Boala la om este o toxiinfectie alimentara. Germenii ajung in organism pe cale orala prin consum de alimente sau apa contaminate sau prin contact cu animale bolnave sau purtatoare sanatoase. Germenii ajung in intestin, penetreaza bariera viscoasa a mucusului intestinal, se ataseaza de mucoasa intestinala, se multiplica pe suprafata mucoasei intestinale si elaboreaza enterotoxina cu instalarea diareei apoase. Alt mecanism este procesul invaziv prin care bacteria patrunde in peretele intestinului subtire si al colonului. Apoi se multiplica intracelular si disemineaza in afara mucoasei, dar leziunea ramane superficiala. Diareea in acest caz este cu scaune hemoragice care contin si leucocite. Infectia tipica cu C. jejuni se manifesta prin enterocolita acuta cu dureri abdominale, diaree hemoragica, inflamarea stratului lamina propria si abcese criptice. Evolutia este autolimitata, vindecandu-se spontan in 5-8 zile. C. jejuni poate determina si afectiuni extraintestinale ca pancreatita, colecistita, avort. In special la persoanele imunocompromise poate apare bacteriemie cu diseminare la distanta: artrita, miocardita, meningoencefalita, purpura trombocitopenica, sindrom hemolitic-uremic Diagnosticul de laborator este bacteriologic. Produsele patologice sunt materii fecale, vomismente, alimente, mai rar sange pentru hemoculturi. Insamantarea se face pe mediul cu geloza chocolat sau alte medii selective, incubare in microaerofilie. Diagnosticul se pune pe baza caracterelor morfotinctoriale, de cultura si biochimice.

- 60Tratamentul presupune reechilibrarea hidroelectrolitica si eventual antibioterapie. Este recomandata efectuarea antibiogramei, desi majoritatea tulpinilor sunt sensibile la eritromicina. Infectiile enterale cu C. jejuni sunt frecvente in toata lumea. Sursa de infectie o constituie rezervorul animal. Transmiterea la om se face prin consum de apa si alimente contaminate. Ca masuri deprevenire este clorinarea apei potabile, pasteurizarea laptelui, igiena generala si educatie sanitara a populatiei. GENUL CHLAMYDIA GENUL UREAPLASMA GENUL MYCOPLASMA GENUL CHLAMYDIA Cuprinde bacterii intracelulare. Specia Chlamydia trachomatis prezinta interes medical. Este o bacterie mica, are forma cocoida, este un parazit intracelular obligatoriu, cu perete asemanator ca structura cu cel al bacteriilor Gram negative. Coloratia Giemsa este folosita mai frecvent pentru evidentierea chlamydiilor intraceluare si permite diferentierea incluziilor tinere – ce contin corpi reticulati (se coloreaza in albastru), de incluziile mature – ce contin corpi elementari (se coloreaza in rosu). Cultivarea se face pe oul embrionat de gaina, culturi de celule, culturi de organ. Corpusculii elementari raman infectiosi perioade lungi chiar si in conditii de uscaciune; sunt inactivati de eter, fenol, caldura umeda. Chlamydia trachomatis este sensibila fata de rifampicina, tetraciclina, macrolide, fluorochinolone, sulfamide. La om determina trahomul (o infectie conjunctivala), boli cu transmitere sexuala (uretrite nespecifice, epididimite, prostatite la barbat, iar la femeie uretrite, cervicite, salpingita acuta si cronica, sterilitate tubara) si limfogranulomatoza inghinala veneriana (boala Nicolas-Favre). La nou-nascutul contaminat la nastere mai poate determina rinita, otita, pneumonie. Ciclul de dezvoltare al Chlamydiei se desfasoara in celula gazda, in interiorul unei vacuole provenita din invaginarea membranei celulare. Corpii elementari reprezinta forma extracelulara infectioasa a chlamydiilor. Dupa aderare la receptori specifici de pe suprafata celulei, corpii elementari sunt fagocitati intr-o vacuola in interiorul careia se transforma in corpi intermediari, apoi in corpi reticulati, care reprezinta forma vegetativa neinfectioasa a chlamydiilor. Se multiplica prin diviziune binara alcatuind o

-61microcolonie sau incluzie citoplasmatica in interiorul vacuolei de fagocitoza care va creste transformandu-se intr-o mare incluzie bazofila. Apoi corpii reticulati sufera o maturare devenind corpi intermediari apoi, din nou, corpi elementari. Ciclul ia sfarsit prin eliberarea noilor corpi elementari in urma lizarii celulei gazda dupa un interval de 48-72 ore de la infectarea acesteia. Noii corpusculi elementari infectiosi eliberati vor contamina alta celula. Diagnosticul de laborator este bacteriologic si serologic. Deoarece bacteria se gaseste intracelular este necesar ca prelevatul sa fie recoltat prin raclajul bland al mucoaselor in scopul de a recolta celule (raclaj din endocol, uretra, sac conjunctival). De la nou-nascut se recolteaza secretie nazo-faringiana, iar de la cazurile de limfogranulomatoza inghinala veneriana se examineaza aspiratul ganglionar si puroiul din fistula. Se fac frotiuri care se coloreaza Giemsa. Diagnosticul serologic consta in evidentierea anticorpilor prin metoda ELISA, RFC, imunofluorescenta, Western blot. In infectiile genitale se cauta anticorpi de tip IgA a caror prezenta determina o infectie inalta, activa. Tratamentul antibiotic este prelungit si trebuie facut cu antibiotice cu o buna penetrare celulara. In infectiile genitale se poate da azitromicina in monodoza sau o ciclina timp de cel putin 5 zile, tratand ambii parteneri. In conjunctivita cu incluzii se administreaza rifampicina. Tratamentul trahomului se face pe durata a 4-8 saptamani. Trahomul este endemic in Asia, Africa, bazinul Mediteranei unde se transmite cu mana, prosopul, batista contaminate. Celelalte infectii se transmit pe cale sexuala. Profilaxia presupune educatia sanitara si sexuala. GENUL UREAPLASMA SI GENUL MYCOPLASMA Cuprind bacterii fara perete celular. Diferenta intre cele doua genuri consta in sursa de energie utilizata: Mycoplasma utilizeaza glucoza, iar Ureaplasma utilizeaza ureea. Sunt bacterii foarte mici ce nu pot fi evidentiate la microscopul optic, fara perete bacterian, cu membrana citoplasmatica trilaminata. Cresc pe medii de cultura speciale, lent, in atmosfera microaerofila. Se dezvolta colonii foarte mici cu aspect de ,,ou prajit”. Specia Mycoplasma homins creste pe medii cu arginina, specia Ureaplasma urealyticum creste pe medii cu uree. Se dezvolta colonii foarte mici cu aspect de ,,ou prajit”. Sunt germeni sensibili in mediul extern. Sunt rezistenti fata de beta-lactamine. Specia Mycoplasma pneumoniae determina ,,pneumonia atipica”.

-62Specia Mycoplasma hominis si specia Ureaplasma urealyticum au fost izolate de la nivelul cailor genitale si sunt adesea comensale. Pot determina : - la barbat uretrite non-gonococice, prostatite, epididimite - la femeie vaginite, cervicite, salpingite, infectii urinare si pelviene - la nou-nascutul contaminat la nastere infectie neonatala pulmonara cronica, meningita Diagnosticul de laborator este bacteriologic si serologic. Pentru ca este un patogen extracelular dar are o mare capacitate de aderare la suprafata celulelor, produsele patologice vor contine celule recoltate prin periaj. Diagnosticul serologic este esential in infectiile cauzate de Mycoplasma pneumoniae. Tratamentul se face cu tetracicline, macrolide, fluorochinolone de ultima generatie in infectiile cauzate de Mycoplasma pneumoniae. Ureaplasma urealyticum este sensibila la eritromicina, rezistenta la tetracicline. Mycoplasma hominis este sensibila la clindamicina si fluorochinolone, rezistenta la eritromicina si uneori la tetracicline.