Marcel Chelba: Curriculum Vitae

Marcello Silvestri Chelba Vârsta: 49 ani. Naţionalitatea: român. Religia: creştin ortodox. Politic: cu vederi liberale, dar neînregimentat în nici un partid – nici înainte de ‘90, nici după. Domiciliul: Reşiţa, Judeţul Caraş-Severin, România. Telefon mobil: 0722587227 E-mail: [email protected]

CURRICULUM VITAE Primii 13 ani i-am petrecut în oraşul Buziaş. La Şcoala Generală din Buziaş am absolvit primele 6 clase. În anul 1974, în urma unui concurs, m-am transferat la Liceul de Arte Plastice din Timişoara, unde am absolvit clasele a 7-a şi a 8-a. Liceul l-am absolvit la Liceul Industrial nr. 7 din Timişoara, profilul construcţii civile. Mi-am satisfăcut stagiul militar la termen redus, în Timişoara. Am absolvit Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, Secţia Fizică, la Universitatea din Timişoara, în anul 1986. Mi-am satisfăcut stagiul de trei ani, ca profesor de fizică, în comuna Bălcăuţi, judeţul Suceava − judeţul de baştină al tatălui meu. Dacă aş fi găsit un loc de muncă pentru viitoarea mea soţie, Ştefania, domiciliată în Reşiţa, cu care eram prieten încă din studenţie, m-aş fi stabilit acolo definitiv. În 1988 m-am căsătorit. În anul 1989 am obţinut detaşarea pentru un an în comuna Zorlenţu Mare, jud. Caraş-Severin, la cca. 25 km de Municipiul Reşiţa, pentru a fi alături de soţia mea. Aşteptam un copil. În ianuarie 1990 a venit pe lume fiul meu, Rareş. „Evenimentele din decembrie ’89” m-au găsit, aşadar, la Reşiţa, în postura de profesor navetist şi telespectator – pur şi simplu. *

În vara lui 1990 am reuşit să mă transfer la Biblioteca Judeţeană din Reşiţa, cu speranţa că această instituţie mă va ajuta implicit, prin mediul şi prin activitatea ei specifică, să îmi continui studiul şi cercetările în domeniul filosofiei. Eşecul a fost total. Am pierdut aproape doi ani făcând inventare şi prelucrare bibliografică. Am demisionat. În 1991 am înfiinţat o asociaţie familială: „Video Studio M.C.” − speram să pot obţine un credit cu care să îmi cumpăr aparatura video necesară, pentru a produce materiale didactice audo-vizuale. Am fost refuzat pe motiv că garanţia oferită, casa părintească de la Buziaş, este în alt judeţ. Dar am avut o găselniţă. Practic, din martie 1992, cu o investiţie de numai 200 DM, cu care cumpărasem câţiva metri de folie autoadezivă, am început să desfăşor activitatea de producţie de materiale publicitare (inscripţionări de vitrine, vehicule, panouri publicitare, firme luminoase etc). Apoi, în 1994, am înfiinţat o altă societate comercială: „Chemar Productions S.R.L.”, cu acelaşi obiect de activitate, în care lucrez şi astăzi şi care este unica sursă de venit a mea şi a familiei mele. În esenţă, prin activitatea mea de afaceri nu doresc altceva decât să îmi clădesc un statut social de pe poziţia căruia să pot desfăşura, în sfârşit, o activitate culturală temeinică, ferită pe cât posibil de conjuncturi. Dacă ţara nu ar traversa o perioadă atât de critică, aş putea spune că dezideratul acesta a fost atins. În domeniul filmului am însă şi un interes mai special, vreau să încerc să valorific mijloacele limbajului cinematografic în domeniul filosofiei, pe firul unor preocupări mai vechi, ale mele, de teorie a reprezentării, a imaginii, şi de ontologie a simbolului şi semnificaţiei. * Interesul meu pentru filosofie s-a manifestat explicit încă din clasa a X-a de liceu, când, în cadrul cercului de filosofie, în paralel cu pregătirea examenului de treaptă (pe care l-am promovat, mi-au spus colegii, nu numai primul pe şcoală, ci şi cu cea mai mare medie din

2

Timişoara), prezentam un studiu cu titlul: Principiului dialectic al negării negaţiei, în care, deşi extrem de abstract, era deja evident că, în atacurile sfinţilor părinţi ai materialismului dialectic şi istoric la adresa lui Hegel, eu mă plasam de partea lui Hegel. (Profesoara de filosofie, dra. Anghel, mă catalogase demult drept un idealist incurabil.) Eram bun la matematică, mai ales la geometrie, dar nu mi-am făcut niciodată din sudierea matematicii un scop în sine. În faţa examenului de admitere în învăţământul superior opţiunea mea pentru filosofie era clară, însă am considerat că aprofundarea unei ştiinţe fundamentale, cum este fizica, îmi va oferi un instrument mai bun de ghidare, cel puţin pe o anumită porţiune a drumului meu în filosofie. (La Bacalaureat, la fizică, am luat singurul 10, în acel an, în Timişoara.) Pe de altă parte, ştiam că în facultăţile de filozofie este prea multă toceală şi ideologie. Nu am ignorat însă niciodată perspectiva „academică” în filozofie: perspectiva istoricofilologică. Am acordat întotdeauna o atenţie deosebită limbajului. M-am aplecat deseori cu mult interes asupra unor lucrări de lingvistică, semiotică, teoria literaturii. Am frecventat o lungă perioadă Cenaclul „Pavel Dan” din Timişoara – pasionat, însă, de unele probleme de teorie a literaturii şi de filosofie a culturii, mai mult decât de literatura propriuzisă. Mă pasionează în continuare tot ce este mişcare a spiritului – dar nu chiar tot ce e omeneşte posibil. Pe scurt, am făcut fizica pentru filosofie – dar acest lucru a fost înţeles de foarte puţini profesori şi colegi. Am învăţat selectiv, atent doar la esenţial, incapabil a deveni un repertoar de fizică pe care profesorii să-l frunzărească la examene după bunul plac. Am purtat cu stoicism imaginea unui student mediocru, urmărind consecvent răspunsul la câteva întrebări: Cum e posibilă cunoaşterea ştiinţifică? Este cunoaşterea ştiinţifică de o natură diferită de aceea a cunoaşterii filosofice? Se poate găsi un temei comun al acestor două perspective de cunoaştere? Sunt compatibile sau nu? În ce relaţie sunt? Lucrarea mea de licenţă Modelarea în fizică şi semnificaţia sa epistemologică (1986) reprezintă încă şi astăzi răspunsul meu la aceste întrebări. * În 1986 am prezentat la o sesiune de comunicări de filosofie din cadrul Universităţii din Timişoara o lucrare intitulată Ideea negativităţii la Hegel (premiul II). Tot în 1986, la Universitatea din Iaşi, în cadrul unei sesiuni naţionale de comunicări studenţeşti de filosofie am prezentat o lucrare intitulată Negativitatea predicaţiei la Hegel (premiul special al Universităţii Braşov). La sfârşitul lunii ianuarie 1988, la Casa de Cultură din Suceava, în cadrul „Serilor sucevene”, am susţinut o conferinţă dedicată lui Constantin Noica: Şcoala de la Păltiniş şi lecţia păltinişană. Cred că a fost prima conferinţă despre Constantin Noica susţinută în ţară după trecerea sa în nefiinţă. În februarie 1989, la Casa de Cultură din Suceava, în cadrul „Serilor sucevene”, am susţinut conferinţa Hegel şi fizica modernă în care am prezentat, practic, partea filosofică a lucrării mele de licenţă. 3

În mai 1989, la Casa de Cultură din Suceava, în cadrul „Serilor sucevene”, am susţinut conferinţa Mihai Eminescu − estetica vieţii sau viaţa ca operă, o încercare de dezvoltare a următorului gând eminescian din Fragmentarium, p. 45: „Reducerea acestor judecăţi singulare şi a regulelor generale a unei vieţi convenabile şi peste tot frumoase la legile generale ale frumuseţei n-a încercat-o încă nimeni pînă acum. Ştiinţa esteticii generale este încă prea jună; ea a fost acuma prea (îndestul încă - scris deasupra, n.n.) ocupată cu descoperirea legilor de frumuseţe în arte, pentru ca dintr-astă neglijenţă să i se poată face o imputare. Unei vremi ce va urma însă, i se clarifică problema de a pricepe şi frumuseţea vieţii şi acţiunii omeneşti în legile[-i], precum pricepem pe aceea a artelor şi va crea lîngă estetica artelor o estetică a vieţii (s. a.).” Teza mea era că Mihai Eminescu a avut deseori, chiar în mod dominant, o conduită morală modelată de exigenţele unei anumite Estetici. Această teză mi-a dat ocazia să citez copios din articolele sale politice (de mare actualitate − atunci, ca şi astăzi) şi să aduc în discuţie câteva momente cruciale din biografia sa, respectiv, câteva dintre deciziile sale fundamentale în spatele cărora se putea zări în mod clar o voinţă estetică, refractară la compromis şi jumătăţi de măsură, angajată într-o continuă operă de realizare a propriei vieţi după canoanele estetice ale unei Etici. Studii individuale ulterioare de estetică m-au dus până la urmă la Kant, unde noţiunea suferea o schimbare de sens fundamentală. Totuşi, estetica vieţii, la Eminescu, suna bine alături de imperativul categoric, la Kant, încât o îngemănare a lor pe baza unei descendenţe comune din principiul absolut al libertăţii părea posibilă. Am deschis, pentru mine însumi, următoarea întrebare: dacă cele două estetici, cea transcendentală (a lui Kant) şi cea clasică, sunt compatibile, şi dacă nu se află cumva într-un raport de complementaritate, cu alte cuvinte, dacă este posibilă o lectură semiotică a ontologiei, respectiv, dacă este posibilă o ontologie a semioticii, şi care este temeiul acestei posibilităţi? În caz afirmativ, am avea aici o punte de legătură care ar putea deschide calea unei vaste sinteze filosofice. * În mai 1998, la Universitatea de Vest din Timişoara, în cadrul Conferinţei Internaţionale de Filosofie „Logică şi Ontologie”, am prezentat lucrarea Antinomia raţiunii pure şi paradoxele logice1, din care a fost publicat un fragment în volumul Logică şi Ontologie, Editura Trei, Bucureşti, 1999, îngrijit de profesorii Constantin Grecu şi Iancu Lucica. În această lucrare am încercat să sintetizez un aşa-numit schematism antinomic, comun gândirii atât în cele patru antinomii cosmologice kantiene, cât şi într-o serie de alte paradoxuri celebre – fără pretenţii de generalizare, dar cu trimitere clară spre ipoteza că aceasta ar fi posibilă. http://www.pdfcoke.com/doc/11532252/Marcel-Chelba-Tetralogia-kantian-Vol-IVfragment-Antinomia-ratiunii-pure-si-paradoxele-logice-Kantinomus 1

4

În iunie 2004, cu prilejul Bicentenarului Kant, în cadrul Simpozionului naţional „Modernitate. Legitimare. Filozofie critică”, organizat de Universitatea de Vest din Timişoara şi Societatea Kant din România, am prezentat lucrarea Către o nouă paradigmă a ştiinţei – un capitol din cartea mea de debut, Introducere critică (2004), aflată încă, la acea dată, sub teascurile tiparului. În acelaşi an, cu acelaşi prilej, dar la Facultatea de filosofie din Bucureşti, în cadrul Simpozionului „Immanuel Kant − 2004”, am prezentat lucrarea În interesul păcii – tot un fragment din Introducere critică. O primă parte a cercetărilor mele filosofice s-a concretizat, în sfârşit, în noiembrie 2004, odată cu apariţia Introducerii critice2, publicată pe propriile mele speze, în propria editură (Crates). Această lucrare nu reprezintă decât, realmente, o introducre la Antinomia raţiunii pure şi antinomia ontologică – o lucrare aflată într-o fază destul de avansată de elaborare, care trebuia să fie şi teza mea de doctorat, dar pe care prefer să o mai ţin la dospit. Sunt în curs de apariţie alte două lucrări: Appendix (o critică a modernităţii şi a gândirii ei analitice, în perspectiva filosofiei critice kantiene) şi Scrisori despre etica mioritică (o încercare de lectură a Mioriţei în termenii filosofiei practice kantiene) – plus o ediţie a doua a Introducerii critice − toate, împreună cu Antinomia raţiunii pure şi antinomia ontologică, fiind reunite sub titlul generic: Tetralogia kantiană. Marcel Chelba Reşiţa, 14.04.2011 N.B. − Prefer să semnez cu Marcel Chelba, nu cu Marcello Silvestri Chelba, din motive de comoditate.

http://www.pdfcoke.com/doc/10039681/Marcel-Chelba-Tetralogia-kantian-Vol-IIntroducere-Critic-Despre-posibilitatea-Metafizicii-ca-tiin-in-perspectiva-filosofiei-criticekant 2

5