Manastirea Deleni

  • Uploaded by: Eugen Ionut
  • 0
  • 0
  • December 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Manastirea Deleni as PDF for free.

More details

  • Words: 562
  • Pages: 2
M n stirea Deleni, miracolul cre tin t ii dobrogene de Iuliana Ene | Februarie 28, 2008

În drum spre m n stirea Sf. Andrei, pe un deal aproape ireal de frumos, apare o mic m n stire la care parc nu ai cum s ajungi. Dac e p mântul ud, trebuie s la i ma ina la osea i s te încume i s mergi pe jos 700 de metri pân ajungi la m n stire, întrucât drumul este de p mânt, nu are nici m car pietri , d-apoi ciment… Dar credincio ii adev ra i i care-l cunosc pe ieromonahul CASIAM MODORAN fac acest drum indiferent de vreme, întrucât , odat ajun i pe deal, la m n stirea DELENI, ai ocazia unic de a atinge CERUL cu mâna, pur i simplu sim i c te-ai desprins din lumea aceasta i ai p truns în RAI… cine nu a fost acolo, poate consider c exagerez… dar, odat ce te-ai încumetat s urci dealul, sim i c parc i TIMPUL STA PE LOC… este ceva ireal, ce nu se poate descrie în cuvinte, ceva ce te înal la CER, pentru a vedea ce mici suntem de fapt i ce mare i puternic este Dumnezeu… As putea spune multe despre aceast m n stire, dar este mult mai bine dac tr ie ti aceast emo ie la fa a locului… aceast m n stire nu are ap , nu are curent electric, nu are drum pietruit m car, îns are un ieromonah parc desprins din sfintele picturi… i nu este o impresie, este adev rat! Este un înger coborât pe p mânt! P cat c nu tr iesc aceast emo ie oamenii care, în goana lor dupa Dumnezeu alearg pe acela i drum la M nstirea Sf. Andrei i la M n stirea Dervent, celebre de altfel pentru evlavia transmis cre tinilor. Nu contest aceste dou m n stiri, dimpotriv consider ca acestea cinstesc p mântul dobrogean. Nu în eleg îns de ce oamenii prefer s mearg la m n stiri celebre ignorandu-le îns pe cele în construc ie, nici m car nu se obosesc a intra s vad totu i despre ce este vorba i acolo… Este trist, dar adev rat… si, poate c în aceste m n stiri în construc ie g se ti un suflet care se lipse te de multe lucruri materiale, indispensabile, de altfel, i care se sacrific si-I sl vesc numele lui Dumnezeu mai mult decât al ii… poate, nu stiu… merita incercat s vezi, totusi… Cu mare drag recomand tuturor s - i fac timp s ajung m car odat la M n stirea Deleni, jud. Constan a. www.manastireadeleni.evonet.ro Men ionez faptul c sunt un simplu om de rând, un cre tin profund impresionat de sacrificiul acestui ieromonah i de evlavia sa. Topice: Descrieri | Edit |

Un r spuns to “M n stirea Deleni, miracolul cre tin t ii dobrogene” 1. Tudorita spune:

1 Martie 2008 la 21:34 editare

A a este, am fost i eu acolo i nu degeaba a fost ales acel loc, unde într-adevar acolo sus e ti mai aproape de DUMNEZEU, acolo vezi un Om care nu are nevoie i nu se plange de nimic, d ruit LUI DUMNEZEU, dup ce pleci, cobori i ca muritor de rînd, începi s ui i i câte vezi le vrei pe toate…

Related Documents

Manastirea Deleni
December 2019 23
Manastirea Barsana
May 2020 13
Manastirea Govora
December 2019 14
Manastirea Izvorul Muresului
December 2019 20
Manastirea Silistea-gumesti
October 2019 14

More Documents from ""

December 2019 25
December 2019 25
December 2019 29
Infernul Rosu Fl.badican
December 2019 30