Istorie.docx

Benito Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 într-un mic oraş din Nordul Italiei. Este cunoscut în toată lumea datorită regimului pe care acesta l-a adoptat dar şi apelativului pe care acesta şi l-a ales-“Il Duce”. Puţină lume ştie că, fascismul a luat amploare datorită talentului oratoric al lui Benito Mussolini. Crescut într-o familie simplă, tatăl lui era fierar şi mama învăţătoare, Benito şi-a construit viziunea politică datorită tatălui său care era un socialist convins. Allesandro Mussolini, tatăl lui Benito, idolatriza figurile naţionaliste ale secolului al XIX lea, Carlo Pisacane, Giuseppe Mazzini şi Giuseppe Garibaldi transmiţându-I şi lui Benito viziunile politice. Benito a ajuns să fie conducătorul Italiei datorită talentului său oratoric, cu care reuşea să convingă oamenii şi să ducă o foarte bună propagandă. Experienţa sa ca jurnalist, înainte de a deveni conducătorul Italiei, l-a ajutat foarte mult în ascensiunea către comanda Italiei. Pentru a evita serviciul militar, Benito Mussolini a evadat în Elveţia neavând un loc de muncă permanent. Aici a început să se familiarizeze cu ideile lui Friederich Nietzsche, ale lui Vilfredo Pareto (sociolog) şi alea sindicalistului Georges Sorel. Ideile lui Georges Sorel l-au impresionat cel mai mult pe Mussolini, deoarece acesta dorea distrugerea democraţiei liberale şi capitalismului prin folosirea violenţei, prin acţiuni directe şi grevă generală. În Eleveţia, Benito şi-a început cariera ca jurnalist, devenind un membru activ al mişcării socialiste italiene de aici lucrând la ziarul “L'Avvenire del Lavoratore”. Aici organiza întruniri, ţinea discursuri muncitorilor şi mai lucra ca secretar al uniunii muncitorilor italieni din Laussane. În 1903 a pornit o grevă generală pentru care a fost deportat în Italia, poliţia elveţiană vedea în el un pericol pentru societate. Întors în Italia, Benito Mussolini şi-a continuat cariera ca jurnalist, iar în anul 1910 s-a întors în oraşul natal unde a editat săptămânalul “Lotta di classe” (Lupta de clasă). În această perioadă a început să publice din ce în ce mai mult devenind unul dintre cei mai proeminenţi socialişti ai Italiei. A publicat articolul “Il Trentino veduto da un Socialist” (Trento văzut de un socialist) în periodicul radical “La Voce”. A scris mai multe eseuri despre literatura germană, câteva povestiri şi un roman numit L'amante del Cardinale:Claudia Particella, romanzo storico (Amanta Cardinalului) scris împreună cu Santi Corvaja şi publicat în ziarul din Trento Il Popolo. Romanul avea o tentă anti clericală şi câţiva ani mai târziu a fost scoasă din circulaţie. În 1911 Mussolini a participat la o grevă condusă de socialişti împotriva războiului italian din Libia. A fost închis 5 luni de zile pentru că a numit războiul italian imperialist. După ce a ieşit din închisoare a făcut ca doi revizionişti din cadrul partidului socialist să fie daţi afară, lucru ce i-a adus numirea ca redactor şef

al ziarului partidului, “Avanti!”. Sub conducerea sa tirajul ziarului a crescut de la 20.000 la 100.000. În 1913 a publicat “Giovanni Hus, il veridico” (Giovanni Hus, un adevărat profet), o biografie istorică şi politică despre viaţa şi misiunea reformatorului ecleziastic ceh Giovanni Hus. Deşi pornise cu idei marxiste, curând Benito Mussolini a adoptat ideile lui Nietzsche, conceptele, şi anti-egalitarismul. La începerea Primului Război Mondial, Partidul Socialist a decis să nu fie de acord cu susţinerea războiului, inclusiv Mussolini care a şi publicat un articol “Jos cu războiul.Rămânem neutrii.”, deşi gândurile lui Mussolini nu erau acceleaşi cu ceea ce publicase el. Credea că odată cu Primul Război Mondial italienii s-ar fi putut elibera de sub dominaţia austro-ungară. Datorită acestor idiei, Mussolini a intrat în conflict cu socialiştii şi a fost dat afară din partid. După ce a plecat din partid, Mussolini a suferit o transformare radicală. A trecut de la conflictul de clasă la a-I sprijini pe naţionalişti. A înfiinţat şi un ziar “ Il Popolo d'Italia” şi “Fasci Rivoluzionari d'Azione Internazionalista “(liga revoluţionară fascistă pentru acţiune internaţională), în 1914. Fondurile necesare pentru a înfiinţa ziarul i-au fost date de “Ansaldo”, una dintre cele mai importante companii de armament din Italia. Scopul ziarului era de a-I convinge pe socialişti şi pe revoluţionari să susţină războiul. După ceva timp Mussolini a decis că cel mai bine era să intre în război. Astfel că sa înrolat în armată . A fost numit caporal pentru meritele din timpul războiului. A fos trimis în zona operaţiilor unde a fost grav rănit de explozia unei grenade. Experienţa militară a lui Mussolini este povestită în opera sa “Diario Di Guerra”. Fascismul Mussolini a utilizat operele lui Plato, Georges Sorel, Nietzsche şi ideile socialiste şi economice ale lui Vilfredo Pareto în crearea fascismului. “Republica”, opera lui Plato, conţinea o serie de idei pe care fascismul le-a promova ca legi, opoziţia faţă de democraţie, protejarea sistemului de clase şi promovarea colabărării dintre clase, respingerea egalitarismului, crearea unei clase de război pentru ca cetăţenii să săvârşeasă acţiuni favorabile statului, şi intervenţia statului în educaţie pentru a promova crearea de războinici şi a viitorilor conducători ai statului. Fasciştii, conduşi de un apropiat a lui Mussolini, Dino Grandi, au format trupe armate numite “Cămăşile negre” cu scopul de a restaura ordinea pe străzile Italiei, dar au avut şi conflicte cu comuniştii, socialiştii sau anarhiştii. “Cămăşile negre” atacau grevele, sindicatele rurale chiar şi municipalităţile socialiste şi acţionau cu violenţă.De obicei revoluţionarii, greviştii erau bătuţi cu o bâtă numită “manganello” şi obligaţi să bea ulei de ricin. Gruparea fascistă a crescut foarte repede, astfel că în numai 2 ani a devenit Partidul naţional fascist la un congres din Roma. În 1921 Mussolini a fost ales în Camera Deputaţilor pentru prima dată.

În 1925 a introdus legile presei care menţionau că toţi jurnaliştii trebuie înregistraţi ca fascişti. Cu toate acestea nu toate ziarele au fost luate de stat, “Corriere della Sera” a vândut de 10 ori mai multe ziare decât ziarul fascist “Il Popolo D'Italia”. C a dictator al Italiei, întâia prioritate a lui Mussolini a fost subjugarea minţii poporului italian prin folosirea propagandei. Mussolini a fost un iubitor al discursurilor publice. Cel mai mult timp şi l-a petrecut creeându-şi propagandă, indiferent dacă era în ţară sau în afara ei, iar experienţa sa ca jurnalist l-a ajutat foarte mult. Presa, radioul, educaţia, filmele, toate erau atent supravegheat îndeaproape pentru a promova fascismul ca fiind doctrina secolului XX. Principiile doctrinei au fost enumerate în articolul despre fascism scris de Giovanni Gentile şi semnat de Mussolini, care a apărut în Enciclopedia italiană în 1932. În afara faptului că a fost fondatorul fascismului şi dictatorul Italiei, Benito Mussolini a fost şi “starul” Italiei în perioada în care a condus-o. Cultul personalităţii şi propaganda pe care a făcut-o l-a făcut să fie astfel. Curajos, carismatic, un foarte bun vorbitor şi scriitor dedicat cauzei sale, a reuşit să implementeze fascismul în minţiile italienilor, unerori, doar prin discursurile pline de motivaţie şi entuziasm. https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/fata-nevazuta-a-lui-benitomussolini La fel ca si celelalte doctrine totalitare, fascismul este caracterizat de existenta unui lider charismatic, care se confunda cu statul, Benito Mussolini, conducator al statului italian fascist ca si Prim Ministru din anul 1922 si pana in anul 1943. Ideea centrala a fascismului o reprezinta cea de stat si de natiune, natiunea italiana, pe langa care mai putem adauga violenta, si intoleranta( fata de alte partide, regimuri, natiuni). Un lider puternic a carui imagine este sustinuta de un puternic cult al personalitatii, vazut ca un salvator al unei natiuni deja zdruncinta de un mare razboi, manipularea maselor, misticismul si promovarea rasismului sunt doar cateva elemente care descriu regimul. Desi putem identifica cu usurinta elemente asemenatoare intre fascism si comunism sau nazism, fascimul s-a pronunt impotriva nazismului si al luptei de clasa. ” Dar care rasa? Exista oare rasa germana?A exista vreodata? va exista vreodata?Ah bine, raspundem noi, rasa germana nu exista”.( B. Mussolini) Iata cum prezinta Mussolini insusi ideologia fascista : „Fascismul neaga( faptul ca) numarul, prin calitatile sale, poate dirija societatile umane: el neaga ca acest numar poate guverna gratie unei consultari periodice. El afirma inegalitatea de nesters, fecunda, binefacatoare a oamenilor, ce este imposibil de a fi nivelata printr-un fapt mecanic si exterior precum sufragiul universal[…]

Pentru fascist, totul se afla in stat, nimic uman sau spiritual nu exista in afara statului. In acest sens, fascismul este totalitar, iar statul fascist, sinteza si unitate a tuturor valorilor, interpreteaza, dezvolta si da forta vietii intregului popor. […] Fascismul este opus socialismului care ingusteaza miscarea istorica pana in punctul in care o reduce la lupta dintre clase si care ignora statul .[…] Statul fascist, care este forma cea mai inalta si mai puternica a personalitatii, este o forta, dar o forta intelectuala si morala care rezuma toate formele vietii umane. In consecinta, el nu se poate limita la functiile simple de supraveghere si tutela cum doreste liberalismul. Statul nu este un simplu mecanism destinat a limita libertatile individuale. El reprezinta o forma si o regula interioara, o disciplina totala: el patrunde in vointa si in inteligenta. Statul fascist aduce solutii pentru probleme universale, respectiv cele ale: domeniului politic, datorita fractionarii partinice, abuzurilor de putere ale parlamentarismului, iresponsabilitatii adunarilor; in domeniul economic, datorita functiilor sindicale mereu mai numeroase si tot mai apasatoare atat pentru muncitori cat si pentru patroni; in domeniul moral, datorita necesitatii ordinii, disciplinei, supunerii regulilor morale ale patriei. Un stat care se sprijina pe milioane de indivizi care il recunosc, il simt si sunt gata sa-l serveasca, nu este statul tiranic al Seniorului medieval. Nu are nimic in comun cu Statul absolutist dinainte sau de dupa 1789. Individul nu este anulat in statul fascist, ci mai degraba multiplicat, la fel cum un soldat al unui regiment nu este diminuat ci multiplicat de numarul tovarasilor sai de arme.” Mussolini a utilizat operele lui Platon, Georges Sorel , Nietzsche si ideile socialiste si economice ale lui Vilfredo Pareto in crearea fascismului. “Republica”, opera lui Platon, continea o serie de idei pe care fascismul le-a promovat ca legi , opoziţia fata de democratie , protejarea sistemului de clase, respingerea egalitarismului( se spune ca una dintre marile rusini la care a fost supus Il Duce ca si copil este faptul ca in tinerete, desi parintii lui ii platisera studiile, a fost obligat sa invete laolalta cu copiii proveniti din familii mai sarace, existand dovezi de micile rebeliuni pe care le organizase, dovendindu-si charisma si spiritul de conducator inca de copil) si interventia statului in educatie pentru a promova crearea de razboinici si a viitorilor conducatori ai statului. A fost creata astfel Balillas, organizatie fascista pentru copii intre 8 si 14 ani, denumita astfel in memoria unui tanar genovez care si-a salvat orasul de ocupatie austriaca in anul 1766. Iata ce ne spune G, Bonomi despre educatia in cadrul fascismului in lucrarea sa „Il Maestro del regime”: ” Mai exista inca parinti reticenti, din pricina prejudecatilor, in a-si inscrie copiii in Balillas.[…] erau convinsi ca in cazul unui viitor razboi Balillas vor fi cei care vor

ataca si vor muri printre primii. Dar binefacerile fascismului sunt atat de evidente si de actuale incat nu este dificil de explicat chiar si spiritelor cele mai inculte. Profesorii nu trebuie decat sa afiseze, intr-un cadru demn, portretul Ducelui, care, in ipostazele sale de profet, ghid, om de stat si minunat organizator al fortelor natiunii, de razbunator si constructor, rezuma trasaturile cele mai caracteristice ale rasei, domina si antreneaza poporul spre cel mai pur ideal, reface o patrie glorioasa, respectata, puternica. […]Balillas trebuie sa se supuna disciplinei militare, fortei regulilor, lanturilor legilor,si aceasta fara discutie. Regulamentul este sacru, supunerea trebuie sa fie oarba, deplina, totala.” Observam din nou accentul pus de obedienta totala si puternicul cult al personalitatii creat in jurul lui Mussolini, Ducele. Discursurile acestuia erau intotdeauna excelent pregatite apeland la sentimentele unei natiunii care se afla demult in asteptarea unui salvator. Printre altii, Mussolini l-a avut ca si consilier pe scriitor Gustave Le Bon, cunoscut pentru lucrari precum „Pshihologia multimilor” , considerata un adevarat ghid al unui viitor dictator sau „Legile pshilogice ale evolutiei popoarelor”. Violenta si intoleranta sunt alte doua trasaturi definitorii ale acestui regim. Angelo Tasca prezinta in lucrarea sa „La naissance du fascisme- Nasterea fascismului” cateva detalii in ce priveste metodele punitive ale regimului: ” Expeditiile pleaca aproape intotdeauna dintr-un centru urban si se raspandesc in zonele rurale adiacente. Urcati in camioane, inarmati, camasile negre se indreapta spre o localitate invecinata. Odata ajunsi, incep sa loveasca cu bastoanele pe toti cei care nu saluta fanioanele fasciste, sau pe cei care poarta vreun insemn vestimentar rosu. Se precipita apoi spre sediului sindicatului sau al cooperativei, sparg usile, arunca in strada mobilierul, stropesc peste tot cu benzina, cateva minute mai apoi, totul este in flacari. Grupe fasciste pleaca in cautarea<<sefilor>>, primari sau consilieri comunali: le impun demisia, ii gonesc din localitate, sub amenintarea cu moartea sau cu distrugerea caselor. Daca nu ii gasesc, se razbuna asupra familiilor lor.” Camasile negre sau Squadristi reprezentau o organizatie paramilitara pe care Mussolini a infiintat-o si a folosit-o ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi miscarea socialista. Camasile negre au jucat un rol esential in cadrul Marsului asupra Romei, lovitura de stat prin care Partidul National Fascist condus de Mussolini a acaparat conducerea Italiei. Este usor de intuit ca, mai tarziu, Camasile Negre ale lui Mussolini au devenit sursa de inspiratie a Camasilor Brune ale lui Hitler, asa cum „Fuhrer” este un titlu care aduce a „Il Duce”, titlu pe care conducatorul italian si-l asumase o data cu preluarea puterii. Pe fondul nationalismului si al imaginii lui Garibaldi, fascismul a avut o durata de peste 20 de ani. Acesta s-a contopit cu statul, a fost un regim dur care a acaparat

toate elementele societatii italiene. Conducatorul Benito Mussolini s-a confundat cu regimul, reusind sa intruchipeze imaginea eroului salvator care reda natiunii italiene gloria trecutului in care Roma era stapana lumii. Conform tipologiei lui Max Weber, sociolog german al secolului XX, exista 3 tipuri de legitimitate politica: dominatia legitima traditionala (bazata pe traditie), legitimitatea rationl-legala( puterea dreptului si a legii) si legitimitatea charismatica. Potrivit acestuia, liderul charismatic isi arata adevaratele calitati in maniera de a-i aborda e ceilalti, emana energie si are mare succes la public. In fata unui astfel de lider „nimeni nu ramane indiferent”. Liderul charismatic este adevaratul lider politic in viziunea autorului, are puterea de a convinge si chiar manipula si se iveste de obicei in situatii de criza, dobandind o imagine de salvator, un „mesia”. Gustave le Bon completeaza acest model in „Psihologia maselor”, opera ce poate fi considerata un adevarat manual de urmat pentru un viitor dictator. Indicatia esentiala a autorului este aceea ca un conducator de succes trebuie sa-si invaluie in mister apropierea de mase si sa apeleze intotdeauna la sentimente, mai degraba decat la ratiune. Acest tip de legitimitate politica este atribuit in general despotilor si dictatorilor, marea majoritate oameni simplii, care se ridica din multime invocand idealuri si preiau puterea. Haideti sa vedem in ce masura se aplica acest model la cei mai cunoscuti dintre dictatori. Pentru ca am adus vorba despre opera lui Le Bon, voi incepe cu Mussolini, pe care il putem considera unii din discipolii de succes ai autorului. Acesta a fost atat de incantat de ideile scriitorului, incat l-a invitat la Roma si l-a facut consilier atunci cand isi planuia discursurile. ” Totul depinde de simtul controlului, de capacitatea artistului de a domina masele” spunea mandru Mussolini. Conceptul lui Mussolini despre sine ca geniu creator, care isi foloseste talentul unic de a modela oamenii conform vointei sale a fost unul comun printre despoti. Caligula a intuit necesitatea de a-si distra poporul dupa o domnie precum cea a lui Tiberius. Entuziasmul sau privind cursele de cai l-a facut foarte popular si iubit de multime, in ciuda actiunilor sale de cruzime. Aceeasi abilitate o recunoastem si la Nero, insa acesta era obsedat si de a se produce pe sine. Acesta a „castigat” intr-un an chiar cursa de care de la Jocurile Olimpice, in ciuda caderii lui din car. Seducerea maselor aduce cu sine si cultul personalitatii, intalnit la fiecare dintre despoti. Acestea, impreuna cu urmarirea unei mari idei si pretentia la cultura s-au dovedit a fi retete infailibile de a obtine puterea. https://istoriastazi.wordpress.com/tag/cultul-personalitatii/

Cultul personalitatii Ducelui este o alta constanta a sistemului fascist. In jurul sau se creeaza o adevarata mitologie: el este cel ce munceste 20 de ore pe zi, cel care are intotdeauna dreptate, adevarat model uman capabil sa faca orice, de la ocupatii fizice la citirea si insusirea celor 35 de volume ale Enciclopediei Italiene. Cu toate ca este evidenta fabricarea pana la detaliu a acestei imagini, nu ii se poate nega lui Mussolini carisma si nici admiratia sincera pe care a reusit sa o starneasca, atat in randurile poporului pe care il conduce, cat si in exteriorul tarii. Mussolini este un om minunat care munceste pentru maretia tarii sale, spune Austen Chamberlain, iar Winston Churchill considera ca Ducele nu are decat o grija: bunastarea vesnica a poporului italian, asa cum o intelege el. Chiar si Hitler a fost unul dintre admiratorii lui Mussolini. In 1927 ii solicita Ducelui o fotografie cu dedicatie, primind un raspuns descurajant: Rog a i se multumi acestui domn pentru sentimentele manifestate de el.dar Ducele considera ca nu-i poate satisface cererea. Cu toate acestea, unii autori prefera sa nu vada in fascism un regim totalitar de la inceput, considerand ca Mussolini isi angajeaza regimul in totalitarism spre sfarsit, din anii 1936-1938, dintr-o imitare a modelului nazist. Intr-adevar, apropierea politica de Germania, precum si admiratia pe care Mussolini o are fata de disciplinatul model nazist, vor determina o inasprire a regimului, care este vizibila insa mai mult la nivel formal. Un bun exemplu in aceste sens este antisemitismul: fascismul nu s-a nascut ca un curent antisemit, primele legi impotriva evreilor aparand doar spre sfarsitul anilor 1930 ca ecou al obsesiei lui Hitler in acest sens. Dar chiar si aceste legi au fost aplicate foarte putin riguros.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Mussolini-si-fascismul-italian86.php