Invatamintul Modern

“Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia Cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.” (Biblia. Matei 23:13) S-a încheiat sezonul balurilor şi au răsunat ultimele melodii închinate încheierii fostului an de învăţămînt. Părinţii odraslelor ce şi-au luat rămas bun de la învăţătură au răsuflat uşuraţi; părinţii celor ce au ieşit în vacanţă îşi trag sufletul pentru a fi în stare să facă faţă următorului an şcolar; părinţii “wunder-kinder-ilor” ce se încumetă să asalteze următoarele citadele ale lumii “cunoştinţelor” îşi pregătesc vopseaua pentru păr, cu scopul de a camufla încărunţirea prematură, pregătesc tablete contra infarctului şi punguţe cu dolărei pentru boboceii lor gingaşi. Pentru majoritatea populaţiei “preafericitei” noastre republici, următorul an de învăţămînt va însemna iarăşi săptămîni întregi de lipsuri şi suferinţe provocate de cerinţele şi costurile aberante ale sistemului naţional de învăţămînt, care s-a rupt cu totul de realitatea cotidiană a vieţii locuitorilor plaiului oitic. În pofida scăderii drastice a nivelului de trai a cetăţenilor r. Moldova, tarifele sistemului de învăţămînt cresc vertiginos şi ameninţă cu analfabetismul mai mult de optzeci de procente din populaţia ţării, ce nu vor fi în stare să le asigure copiilor lor nici măcar studii primare. Răsuflă uşurate cadrele didactice ale “binecuvîntatului” nostru sistem de învăţămînt, mulţămită răgazului pe care l-au dobîndit odată cu încheierea anului şcolar ce s-a scurs. Educătorii, învăţătorii şi profesorii nivelului primar, gimnazial şi liceal se refac după îmbuibarea şi îndoparea cu mîncare şi băutură, la care s-au expus timp de mai bine de două luni consecutiv cu ocazia manei ce le-a căzut pe degeaba dinainte, fără ca ei să mişte un deget pentru a o merita; în timp ce cadrele nivelelor superioare de învăţămînt se bucură de timpul ce le-a fost pus la dispoziţie pentru a număra banii şi bunurile pe care le-au extras, sustras, solcitat, revendicat, milogit şi cerşit de la bieţii studenţi ce au avut nefericirea să cadă pe mîinile lor, şi a pune la cale planuri de utilizare şi realizare a lor corespunzătoare modului lor “cinstit” de cîştigare. Cu toţii se pregătesc de următorul an de chefuri şi petreceri şi speră ca guvernul să-şi reverse în continuare binecuvîntările sale asupra lor şi să le ofere posibilitatea şi dreptul să scoată şi sufletul din bieţii copii şi din părinţii lor, nu numai banii, mintea şi sănătatea. Pentru persoanele ce se atîrnă superficial şi uşuratic faţă de viaţă, ilustrarea de mai sus a evenimentelor, faptelor şi realizărilor sus pomenite poate părea obraznică, neserioasă şi ofensatoare; în special persoanele la care n-a căzut încă pufuşorul de pe botişor pot privi nedumeriţi şi îmbufnaţi la ea. Recunosc că nu m-am sinchisit prea mult cu alegerea unui mod de prezentare diplomatic şi manierat, preferînd să vă înfăţişez realitatea direct, aşa cum este ea, fără ocolişuri şi menajamente, dar nu există motive care să mă fi determinat să procedez altfel. Unsprezece ani constituie timpul alocat instruirii superficiale a copiilor, ani care răpesc din viaţa lor cea mai frumoasă perioadă a copilăriei şi adolescenţa. După respectivii unsprezece ani tinerii pornesc în viaţă fără nici o pregătire care să le fie de folos, dar cu sistemul nervos şi cu raţiunea făcute farfală de către sistemul de învăţămînt care s-a împotmolit în formele şi metodele sale rigide şi abstracte de

educaţie, în faţa cărora cedează şi se buimăcesc pînă şi cele mai înzestrate şi talentate minţi omeneşti. În afară de capacitatea de a citi, de a scrie şi de efectua cele mai simple calcule matematice, pe care copiii o achiziţionează în clasele primare, puţine cunoştinţe băgate forţat în capetele tinerilor le sînt de vreun folos ulterior în viaţă. Nici măcar a merge cu bicicleta nu te învaţă la şcoală. După unsprezece ani de învăţătură, stă tînărul ca un handicapat în faţa societăţii anti-umane, care pune în faţa cetăţenilor simpli mii şi milioane de cerinţe şi pretenţii, dar nu le oferă nici măcar dreptul de avansare şi dezvoltare liberă. După unsprezece ani de chin, nevoi şi cheltuieli colosale, tînărul absolvent al şcolii medii nu-şi poate permite nici măcar să-şi încalece motocicleta şi să iasă cu ea în lume. Mii de accidente rutiere se întîmplă anual din cauza că statul cere atestat de instruire pentru a conduce vehiculele fără de care viaţa modernă nu poate fi imaginată, dar nu oferă nici o posibilitate şi facilitate de a primi respectiva instruire. Pentru a intra în posesia documentului cu pricina, botezat permis de conducere, omul e nevoit să facă alte investiţii şi cheltuieli, care nu au nimic în comun cu educaţia primită la şcoală, cu toate că timpul dobîndirii unei astfel de pregătiri este ca o picătură în mare faţă de timpul în care el învaţă ecuaţiile pătrate şi rotunde de la care nu cîştigă decît dureri de cap. - De ce permiteţi să vi se răpească, vouă şi copiilor voştri, timpul şi să vi se distrugă sănătatea, cînd nici măcar aşa cunoştinţe elementare şi utile, precum conducerea motocicletelor, tractoarelor şi automobilelor nu vi se oferă? Merită oare persoanele, care în loc de astfel de aptitudini vă învaţă să căutaţi nod în papură, stimă şi consideraţie? Vă miraţi că-mi permit să vorbesc urît despre ele? Nici învăţămîntul liceal nu oferă tinerilor nimic, în afară de anumite facilităţi în continuarea studiilor, cu toate că mănîncă, în adevăratul sens al cuvîntului, viaţa, sănătatea şi avuţia lor. Nici după astfel de educaţie tinerii nu au loc în societate. Dacă nu iei în calcul profesiile pe care oricine le poate îmbrăţişa fără nici un fel de şcoală, cel ce absolveşte liceul nu poate profesa nimic. - La ce trebuie învăţămînt liceal în aşa condiţii? Despre studiile superioare s-ar părea că nu am ce spune nimic de rău, deoarece ele oferă tinerilor posibilitatea să se angajeze şi să profeseze activităţi stimate şi preţuite în societate, dar lucrul acesta este iluzoriu. Meseriile pe care astăzi oamenii le pot îmbrăţişa numai după douăzeci de ani de învăţămînt epuizant şi costisitor, care distrug viaţa atît a celor ce învaţă cît şi a celor ce se numesc părinţi, puteau cîndva să fie practicate numai după doi-trei ani de ucenicie la o persoană ce se afirma în meseria respectivă. Cît priveşte calitatea instruirii, educaţia modernă nici nu se poate compara cu metoda maiestru-calfă: - şaizeci de ani de instruire şi pregătire modernă efectuată de către cele mai bune instituţii de învăţămînt cunoscute şi apreciate în prezent nu pot înlocui nici măcar un singur an de ucenicie din trecut. Filosofii din antichitate nu au corespondent în timpul de faţă; arhitecţii la fel; pictorii şi sculptorii moderni nici nu put pe lîngă cei de cîndva; etc. ... . Singurele domenii în care societatea modernă cu sistemele ei de educaţie a depăşit civilizaţiile antice sînt cele ce nu erau cunoscute pe atunci, dar progresul cu pricina nu reprezintă meritul învăţămîntului modern. Cele mai mari personalităţi cărora societatea modernă le datorează progresele ei tehnice şi ştiinţifice sau n-au beneficiat de studiile cu care astăzi erudiţii buimăcesc şi năucesc populaţia, sau erau de părere proastă despre ele. - La ce vă trebuie ele vouă acum? N-ar fi oare mai simplu şi eficace să oferiţi tinerilor voştri pregătirea şi instruirea de care ei au nevoie în viaţă, conducîndu-vă de

experienţa veacurilor trecute, care au oferit, prin succesele şi realizările la care sistemele actuale de învăţămînt nici să viseze nu pot, prioritate metodei maiestrucalfă, avantajele căreia faţă de educaţia modernă sînt mai mult decît vizibile: a) Timpul necesar efectuării instruirii se reduce de la douăzeci-treizeci de ani la numai doi-trei ani. - Oare acest lucru puţin înseamnă pentru fiinţa a cărei durată de viaţă conştientă se reduce la treizeci – patruzeci de ani? b) Calitatea învăţăturii este net superioară celei moderne, dat fiind faptul că ea este transmisă şi achiziţionată nemijlocit în cadrul practicii. - Credeţi că acest fapt poate fi neglijat, într-o perioadă de timp cînd de calitatea specialiştilor depinde viaţa omenirii? c) Fraudele şi nelegiuirile pe care civilizaţia umană le suferă de pe urma faptului că actualul sistem de învăţămînt, bazat pe corupţie, promovează în posturile cheie ale societăţii escroci, tîmpiţi, handicapaţi şi alte lepre ce posedă bani în loc de minte şi rude înstărite în loc de calităţi, pot fi preîntîmpinate şi înlăturate, dat fiind faptul că nici un maiestru nu-şi risca reputaţia atestînd în domeniul la care ţine persoane ce nu merită să activeze în el. - Nu credeţi că şi acest avantaj merită să fie luat în consideraţie? Sau birocraţia, nedreptăţile şi mizeria din societatea d-stră nu vă afectează? Nu mă bucur de onoarea de a fi singura persoană nemulţumită de activitatea cărturarilor moderni şi nici de a fi prima. Mulţi înţelepţi în toate timpurile au încercat să scoată la iveală partea nevăzută, dar importantă, a meseriei de învăţător, printre care şi Isus din Nazaret, poreclit de către unii dintre voi Isus Hristos. Mustrarea făcută de către Isus celor ce activează pe tărmul instruirii şi educaţiei nu rămîne cu nimic în urma evaluărilor şi comentariilor sfidătoare iniţiate de către mine. Fragmentul folosit de mine drept motto-ul articolului nu este nici pe departe cel mai dur, cu toate că nimereşte exact în esenţa activităţii întreprinse de către persoanele menţionate anterior. Binevoiesc să-l repet, dacă nu aveţi nimic împotrivă. “Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia Cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.”. Nu speraţi că apelativul “cărturari” folosit de Isus pentru a specifica persoanele la care se referea nu-i prevede şi pe scumpii voştri intelectuali, ce pustiesc societatea cu prostiile lor supranumite descoperiri ştiinţifice şi obiecte de studiu, căci nu aveţi şanse să vi se realizeze speranţa. Cuvîntul “cărturar” după cum desemna pe timpuri persoanele ce aveau îndeletniciri intelectuale, în special cu caracter didactic, la fel înseamnă şi astăzi, numai că din cauza reclamei pe care a făcut-o Isus preocupării respective cuvîntul acesta este evitat şi folosit mai rar. Conform părerii lui Isus, educătorii, învăţătorii, profesorii şi academicienii, într-un cuvînt intelectualii, închid oamenilor Împărăţia Cerurilor şi nu intră nici ei în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lasă să intre. - Cam ce înseamnă, după părerea d-stră, această afirmaţie? Doar nu credeţi că respectivele persoane deţin, în sensul direct al cuvîntului, chei de la poarta Raiului!? Declaraţia respectivă, stimaţi domni şi doamne, înseamnă următoarele: - Pentru a ajunge în Împărăţia Universului, la fel precum a ajunge în Italia, omul trebuie să audă de respectiva Împărăţie, să afle calea şi modalitatea de a ajunge în ea, să cunoască cerinţele puse în faţa celor ce binevoiesc să devină cetăţeni ai ei, să le respecte şi să militeze pentru viză. Dacă nu ştii că în lume există aşa ţară precum

Italia, ai toate şansele să nu ajungi în veci în ea. Chiar dacă ştii că există aşa ţară, dar nu cunoşti modalitatea de a ajunge în ea, tot nu ai multe şanse să o vezi vreodată. Şi chiar dacă ai auzit de Italia şi cunoşti modalitatea de a ajunge în ea, şansele tale de a deveni cetăţean al ei tot minime sînt dacă nu există persoane care să te îndrume şi să te ajute să-ţi realizezi obiectivul propus. - Cu ce credeţi că este Împărăţia Universului mai rea decît Italia, de presupuneţi că puteţi ajunge în ea fără a respecta sus pomenitele condiţii? Vă temeţi că acolo lipseşte Coca-cola, sau poate aveţi numaidecît nevoie de babe, pe care să le ştergeţi de ... sudoare, pentru a vă merita interesul acea Împărăţie? Pentru a ajunge în Împărăţia Universului şi a obţine cetăţenia ei e nevoie de timp, cunoştinţe, pregătire şi instruire. - De unde să ia bieţii oameni respectivele entităţi, cînd de la naştere pînă la moarte, escroci şcoliţi şi bine pregătiţi în arta tîmpirii oamenilor îi privează de ele, nelăsîndu-le fărîmă de astfel de noţiuni în viaţa lor? De unde timp, cînd din fragedă copilărie pînă la declinul vieţii, blestemaţii de cărturari, care actualmente se întitulează profesori, academicieni, învăţători şi intelectuali, răpesc timpul tinerilor pînă la ultima secundă disponibilă cu programele lor nebuneşti de învăţămînt? Cine dintre d-stră a folosit în viaţa sa măcar un sfert din pseudo-învăţăturile ce le-aţi studiat la şcoală? Dacă d-stră nu le-aţi folosit, la ce bun să piardă timpul şi alţii cu ele? Oare experienţa d-stră personală nu e suficientă pentru a pune capăt unei batjocuri şi fărădelegi ce vă distruge viaţa şi vă mănîncă sănătatea? De ce să-şi fărîme creierii şi copiii voştri cu lucruri care evident nu aduc folos nimănui, cînd chiar d-stră înşivă v-aţi convins că ele sînt inutile? - De unde să ia oamenii cunoştinţe necesare intrării în Împărăţia Universului, cînd cei ce sînt meniţi să-i asigure cu cunoştinţe şi care sînt plătiţi anume pentru lucrul acesta, nu pentru altceva, îi învaţă să taie frunze la cîini, să despice părul în patru şi să se maimuţărească? De la cine să primească ei informaţia, instruirea şi pregătirea necesară, cînd cei ce au primit vocaţia divină de a-i învăţa se dedau la deşertăciuni? Imaginaţi-vă că mergeţi la piaţă să faceţi cumpărăturile necesare gospodăriei. Aţi cumpărat pîine, sare, carne, zahăr, etc. ... . Vă întoarceţi satisfăcut acasă şi, înfometat, vă năpustiţi asupra produselor cumpărate. - Care ar fi reacţia d-stră dacă aţi constata că în loc de produsele multpoftite vaţi pricopsit cu ... mulaje: - că pîinea-i din plastelin, carnea din carton, sarea din nisip şi zahărul din dust? Aţi leşina de bucurie sau de furie? - Oare învăţătorii şi profesorii voştri nu tot cu mulaje vă hrănesc? Sînteţi sigur că nu? Dacă da, atunci ce înseamnă viaţa umană, conform cunoştinţelor acumulate de d-stră la şcoală, universitate şi grădiniţă; pentru ce trăiţi şi care este rostul d-stră în viaţă? - Dacă nu sînteţi în stare să răspundeţi la întrebările respective, care posibil că sînt cele mai importante întrebări la care omul trebuie să găsească răspuns în viaţă, ce contează restul cunoştinţelor pe care le-aţi acumulat pe băncile instituţiilor de învăţămînt? Mai aveţi obraz să afirmaţi că la şcoală n-aţi fost înşelat, cînd e mai mult ca sigur că n-aţi mers acolo doar pentru a vă turmenta creierii, adică să învăţaţi treizeci de ani şi tot infantil în faţa naturii şi societăţii să rămîneţi? - Dacă societatea modernă nu s-ar baza pe minciună, teorii şi convenţii, la ce var folosi gunoiul pe care aţi fost constrînşi să-l studiaţi drept învăţătură? Şi dacă Dumnezeu mîine începe judecarea oamenilor, cu ce speraţi să vă înfăţişaţi înaintea

Lui: - cu mita cu care v-aţi cumpărat notele de la profesori, sau cu prostiile pe care leaţi achiziţionat drept cultură generală? Pe Dumnezeu nu-l interesează dacă ştiţi cine a descoperit Antarctida, sau cine a inventat ecuaţia dreptunghiulară. Băgaţi în minte lucrul acesta! Nici pregătire şi nici îndrumare spre Împărăţia Universului nu vă oferă cadrele didactice ale învăţămîntului nostru, cu toate că anume pentru a face lucrul acesta mănîncă ei bucăţica voastră de pîine. - E adevărat că ei închid porţile Împărăţiei Universului înaintea voastră: nici ei nu intră şi nici pe voi nu vă lasă să intraţi, sau Isus îmbla cu paiele în cap? Dacă e adevărat, vă miră faptul că nu pot spune o vorbă bună despre ei, fie despre învăţător sau savant, şi că mă irită chefurile şi petrecerile nejustificate pe care ei au ajuns să le organizeze zilnic? În locul d-stră aş milita pentru un sistem de învăţămînt practic şi eficient, sistem care să reuşească în cît mai puţin timp posibil să vă înveţe cît mai multe lucruri de folos, dar nu m-aş complăcea în rolul de zăpăcit intelectual care contribuie, prin indiferenţa sa faţă de ceea ce se întîmplă în lumea educaţiei, la ruinarea propriei societăţi şi civilizaţii. Cîndva lumea nu învăţa deloc, totuşi se recunoaşte faptul că era cu mult mai bună ca în prezent. - Cine, sau ce, a pervertit-o şi a alterat-o de a ajuns în starea deplorabilă în care se află astăzi? Oare nu miliardele de obiecte de studiu, cu care cărturarii tîmpesc personalitatea tinerilor, sînt cumva de vină? Să ştiţi că chiar ele sînt de vină, şi iată justificarea: Unul dintre marele secrete necesare guvernării cu succes a omenirii constă în înmulţirea defectelor, obiceiurilor, pasiunilor şi regulilor convieţuirii în comun ale poporului, astfel încît oamenii să piardă încrederea unii în alţii, să se teamă unii de alţii şi să nu se înţeleagă unii cu alţii, pentru a nu se interesa de afacerile politice şi pentru a fi neputiincioşi în faţa statului. Întru acest scop popoarele sînt deprinse să ia vorbele drept fapte, să se mulţumeacă cu aparenţa lucrurilor, să nu-şi dea osteneala să observe realitatea, să se complacă în mizeria intelectuală construită din presupuneri şi teorii, şi să asculte orbeşte de ritmul propus de “vocea poporului”, adică de cei ce dirijează opinia publică şi trag hăţurile omenirii din umbră. Uitaţi-vă în jurul vostru. Popoare întregi sînt abrutizate de băuturi tari, narcotice şi desfrîu; tinereţea oamenilor este dezumanizată de studiile clasice şi de orgiile precoce la care i-au constrîns agenţii celor ce stăpînesc Pămîntul: învăţătorii, jurnaliştii, economiştii, politicienii, plus toţi cei ce conştient sau inconştient imită şi propagă modul de viaţă şi de gîndire ce transformă oamenii în fiinţe neputiincioase şi uşor de manipulat. Drept dovadă a faptului că şi profesorii sînt vinoveţi de distrugerea societăţii umane, prin faptul că slujesc orbeşte intereselor meschine a celor ce posedă o atitudine nu tocmai umană faţă de popoarele Pămîntului, este însăşi mărturisirea părinţilor politicii mondiale moderne. “Noi am mistificat, am năucit şi am corupt tineretul naţiunilor, prin educaţia întemeiată pe principii şi teorii false. Noi am determinat clasa inteligentă a lor să fie mîndră de cunoştinţele ei şi, fără să le examineze logic, să pună în acţiune toate datele ştiinţei întemeiate de agenţii noştri pentru a conduce poporele lor în sensul în care ne este nouă necesar. Ei conduc educaţia societăţii lor în aşa fel încît mîinile oamenilor cad într-o neputinţă disperată înaintea oricărei afaceri care necesită iniţiativă,

inteligenţă şi curaj ... . În felul acesta puterea oarbă a popoarelor a ajuns la cheremul nostru şi majoritatea statelor lumii au ajuns în mîinile noastre.” (Protocoalele Înţelepţilor Sionului) - Înţelegeţi acum de unde vine spiritul vostru de inferioritate pe care o aveţi faţă de celelalte naţiuni şi de unde se trage pretenţia că sînteţi mai înapoiaţi decît celelalte popoare ale lumii? E greu să judeci oamenii, chiar cînd vina lor este evidentă. Lucru şi mai anevoios este să critici şi să condamni pe cineva pentru acţiuni şi activităţi a căror consecinţe pot fi întrevăzute şi răstălmăcite cu mult timp după înfăptuirea lor. Cu toţii vă plîngeţi de timpuri grele şi de oameni răi, dar s-a întrebat cineva dintre voi vreodată care este cauza declinului intelectual, spiritual şi moral al omenirii, şi cine este vinovat de relele ce se abat deasupra societăţii voastre? La prima vedere profesia de învăţător este una dintre cele mai inocente şi inofensive profesii din lume. De obicei păcatele societăţii sînt atribuite politicienilor şi economiştilor, şi toate blestemele se revarsă asupra celor ce îmbrăţişează aceste meserii. Despre învăţători şi profesori nu se gîndeşte nimeni nimic de rău şi nimănui nu-i trece prin cap să arunce măcar un procent din vina ce revine pe umerii politicienilor şi asupra meseriaşilor din această din această breaslă. Aparent toate treburile politice sînt rezolvate de către cei ce se află la cîrma statului şi nu se întrevede modalitate prin care învăţătorii şi profesorii să aibă cuvînt de spus la luarea deciziilor de care depinde bunăstarea societăţii. Aşa pare să fie, dar există un amănunt micuţ, în afacerea respectivă care schimbă rolurile celor cu pricina într-un mod radical. Cînd analizezi lucrurile superficial, nu se observă nici o legătură între profesia învăţătorului şi decizia politicianului, dar cînd cercetezi lucrurile în profunzime, se observă clar influienţa celui ce-i bagă forţat viitorului prim-ministru sau preşedinte, ce se află încă în faza de formare a personalităţii, în cap teoria că omul este o bestie provenită de la maimuţă, a cărei existenţă se reduce la lupta pentru supravieţuire în care învinge întotdeauna cel mai viclean, cel mai perfid, cel mai crunt şi doar cel care este în stare să-şi hălească în orice moment semenii. Cît timp micuţul preşedinte sau prim-ministru se află încă pe băncile şcolii, eforturile profesorilor par zădarnice şi învăţătura lor inofensivă, dar cînd preşedintele creşte şi ajunge în vîrful piramidei sociale călcînd în picioare mii de semeni de ai săi pentru a se aburca în sus, învăţătura mentorilor săi iese la iveală. Cel ce în copilărie şi adolescenţă a fost convins că este maimuţă, nu se va conforma niciodată etichetei de om şi regulilor de convieţuire a acestuia cu semenii săi; cel ce a acceptat ideea că viaţa este o luptă pentru supravieţuire şi că învinge în ea cel mai bestial dintre toţi, nu va înţelege niciodată morala socială şi nu va respecta niciodată regulile şi normele ce prevăd binele tuturor membrilor societăţii. Pentru astfel de oameni societatea nu există: - există ei şi există fiinţe ce pot fi folosite în realizarea planurilor lor meschine. Iar în spatele acestei stări de fapte stau cei ce prin incontienţa şi debilismul lor scot, prin intermediul arătătorului şi a metodelor didactice, ultima fărîmă de omenie şi inteligenţă din copilul ce merge pe băncile şcolii cu speranţa că va fi ajutat acolo să devină om. - Nu începe să vă irite şi pe d-stră chefurile şi petrecerile celor ce ar trebui să stea pe banca acuzaţilor pentru viitorul şi fericirea pe care vi le-au răpit? Reconsideraţi ideea schimbării radicale a sistemului autohton de învăţămînt şi oferiţi-le şansa de a trăi într-o lume mai bună măcar copiilor voştri, dacă la propria dstră persoană vă e lene să vă gîndiţi. Strecuraţi obiectele de studiu existente prin sita

utilităţii şi înlăturaţile pe toate cele ce distrug tinereţea copiilor voştri prin inutilitatea şi deşertăciunea lor, impunîndu-le drept materii de studiu doar pe cele ce sînt cu adevărat de folos omului în viaţă. Jos cu sacrificarea tinereţii copiilor pe altarul tradiţiilor academice! Omul e mai important decît vanitatea, de aceea educaţia trebuie pusă şi ea în slujba omului, nu împotriva lui.