Nu există părinte care, după ce a investit tot ce a avut: averea, speranţele, sufletul şi zilele în ridicarea odraslei sale, să nu sufere când aceasta o apucă razna de la calea pe care el, părintele, o consideră normală. Nici un narcoman n-a adus părinţilor săi bucurie prin degradarea fizică, intelectuală şi spirituală la care se supune de bună voie. Nici un beţivan, toxicoman, criminal sau altă lepră a societăţii nu şi-a bucurat ancestorii prin urâciunea pe care a îmbrăţişat-o. Şi nici un risipitor nu i-a fericit pe cei ce lau adus pe lume şi i-au asigurat maturizarea cărând la baruri şi cazinouri averea pe care ei au agonisit-o prin chin şi sudoare timp de o viaţă. Nici un meşter nu se bucură de lucrarea mâinilor sale, când ea se dovedeşte a fi de o calitate net inferioară celei dorite de el, indiferent de munca şi cheltuielile investite în ea. Nici un maestru nu se bucură de opera creată de el, când respectiva nu se dovedeşte a fi pe măsura aşteptărilor sale. Nici un arendator nu se bucură de arendaşii bunurilor sale când aceia îşi bat joc de ele, distrugându-le şi ponegrindu-le prin atitudinea lor abominabilă faţă de ele. Şi nici un stăpân nu se bucură de cei aflaţi sub stăpânirea sa, când ei îşi ies din minţi şi abuzează de bunăvoinţa lui, neglijându-şi până la absurd îndatoririle. Îndreptăţirea aşteptărilor pe care părinţii, meşterii, maeştrii, arendatorii şi stăpânii le pun în copiii, lucrările, operele, arendaşii şi supuşii lor este singurul lucru care-i mulţumeşte pe ei, fapt ce poate fi îndeplinit numai prin realizări importante şi un mod distins de viaţă, din partea copiilor; şi prin îndeplinirea rostului lor din partea lucrărilor, operelor, arendaşilor şi supuşilor. - Ce fac părinţii dezamăgiţi de odraslele lor? - Se dezic de ei. - Ce fac meşterii nemulţumiţi de lucrările mâinilor lor? - Le distrug. Ce fac maieştrii nesatisfăcuţi de operele create de ei? - Le şterg de pe suprafaţa Pământului. - Ce fac arendatorii când arendaşii nu se poartă cuviincios cu lucrurile primite în folosinţă? - Storc despăgubiri de la ei. - Ce fac stăpânii scoşi din sărite de prostia, obrăznicia şi nesupunerea subordonaţilor lor? - Jupoaie pielea de pe spinarea lor.
- Cu ce vă lăudaţi voi în faţa Părintelui, Meşterului, Maiestrului, Arendatorului şi Stăpânului absolut al vostru, care a concentrat atenţia întregului Univers asupra faptelor şi realizărilor voastre? – Cu faptul că sunteţi copii cuminţi şi păpaţi, faceţi nani şi ... altceva la timp? – Oare pentru astfel de isprăvi v-a proiectat, v-a creat, v-a dat Pământul cu bogăţiile de pe el în folosinţă şi are grijă de voi însuşi Stăpânul Universului? – Vă pare că ceea ce faceţi este suficient, sau poate chiar prea mult, pentru bunătăţile, încrederea şi bunăvoinţa cu care v-a învrednicit El pe voi? Vedeţi, să nu cumva să exageraţi în stăruinţa voastră, oferindu-I lui Dumnezeu mai mult decât I se cuvine de la voi pentru meritele Sale, să nu să Se îngraşe El de pe urma mulţumirilor voastre şi să rămână Universul fără Stăpân! - Dacă ceea ce înfăptuiţi voi în timpul de faţă nu este ceea ce vrea Dumnezeu de la domnia voastră, ce altceva binevoieşte El de la d-stră? - Domnia voastră ce părere aveţi în privinţa aceasta? Pentru a vi se permite să intraţi în Europa şi să vă plimbaţi prin oraşul „luminii”, aveţi de îndeplinit o mie şi una de condiţii, dintre care nici una uşoară. Pentru a vi se permite să pătrundeţi pe teritoriul SUA, să trageţi cu ochiul la clădirile distruse de George Bush, poreclit şi Ben Laden, trebuie să îndepliniţi două mii şi două obligaţiuni şi condiţii, una mai deocheată decât alta. Nici americanii, nici europenii şi nici măcar compatrioţii d-stră nu dau o leţcaie pentru meritele şi faptele d-stă de eroism. Nici măcar propria d-stră familie nu e încântată de ele. – Crede domnia voastră că Stăpânul Universului se va lăsa impresionat de eforturile d-stă neînsemnate şi vă va acorda cetăţenia Împărăţiei Lui pe baza lor? - Nu. - Ce doreşte Dumnezeu de la oameni, din moment ce El nu are nevoie de bani şi nu are nevoie de prestări servicii? De plescăit din palme şi din buze să creadă cei cu creierii în loc de cuşmă că El are nevoie, nu cei ce pot gândi. De biserici, turme, adunături şi şezători El nu are nevoie nici măcar cît de lucrurile pomenite anterior. De mormăieli, behăieli, cotcodăceli şi zbierături, botezate cântări de laudă, El nu are nevoie deloc. Şi de pomene tot nu are nevoie? - D-stră, dacă aţi fi în locul Lui, ce aţi pretinde de la fiinţele create de domnia voastră?
Imaginaţi-vă că sunteţi posesorul unor bogăţii nenumărate, că aveţi în stăpânire pământuri necuprinse, că sunteţi creatorul unor frumuseţi neegalabile, dar sunteţi singur, nu are cine se folosi de bogăţiile d-stă, nu are cine stăpâni pământurile d-stă şi nu are cine se bucura de frumuseţile pe care le-aţi creat. Imaginaţi-vă că sunteţi o persoană altruistă, nu egoistă; o persoană generoasă, nu una care umblă cu brânza-n şip; o persoană plină de viaţă, nu una care taie cheful tuturor; dar şi, în acelaşi timp, o persoană mândră, justiţiară şi iubitoare de adevăr, nu una trufaşă, trădătoare şi vicleană. Din generozitate, bunătate, altruism şi chef de viaţă, presupuneţi că aţi hotărât să vă puneţi averea la dispoziţia a cât mai multe persoane dispuse să accepte oferta d-stă, cu scopul de a vă bucura de fericirea lor. - Care ar fi pretenţiile d-stă faţă de cei ce vor binevoi să beneficieze de ele? Veţi împărţi-o orbiş la stânga şi la dreapta, fără nici un discernământ, sau veţi concepe o selecţie oarecare? Ţine-ţi, vă rog, cont şi de faptul că nu v-am sugerat să vă imaginaţi o persoană smintită, scrântită, tâmpită sau altceva de genul acesta. Din contra, presupuneţi că sunteţi şi cea mai înţeleptă. Astfel, ca persoană înţeleptă, nu veţi accepta niciodată ideea de a vă arunca averea în vânt, scăpând-o pe mâinile gunoaielor şi lepădăturilor societăţii, ci veţi înainta anumite pretenţii faţă de cei ce vor dori să se folosească de ea. - Care ar fi prima cerinţă revendicată de la ei: - Să creadă în Iisus Hristos? - Să creadă în Iuda Iscarioteanul? - Să creadă în Iuda, fiul lui Israel? - Sau să vă cunoască, să vă respecte şi să asculte de d-stă? Acceptaţi realitatea aşa cum este ea, nu aşa cum v-o imaginaţi d-stă, şi realizaţi faptul că nici Iisus, nici Iuda Unu şi nici Iuda Doi, şi nici măcar papai de la Roma nu vă sunt fraţi, prieteni şi cunoscuţi nici d-stră şi nici lui Dumnezeu. - Ce răspuns urmează în acest caz? Că pretendenţii trebuie să vă cunoască, respecte şi iubească pe d-stră, nu pe altcineva. Cât despre pretenţia că pai-pai este urmaşul lui Petru I, că Petrică este înlocţiitorul lui Iisus, iar Iisus este fiul lui Dumnezeu, întrebaţii pe budişti, musulmani, hinduşi, iudei şi pe adepţii celorlalte credinţe necreştine ce părere au ei despre ea: cum n-ar fi, ei reprezintă mai mult de patru miliarde de oameni, din şase miliarde câţi există actualmente pe
Pământ, adică mai mult de două treimi din efectivul uman al lui. Dacă ei sunt de acord cu ea, atunci nu aveţi decât să oferiţi averea d-stră urmaşilor lui Iuda Dva, care actualmente întruchipează toate cele patru personaje împreună. Dar dacă ei se abţin să se pronunţe în favoarea ei, atunci abţineţivă şi d-stă de la gânduri prosteşti. - Ce altă pretenţie aţi mai avea faţă de cei interesaţi să formeze „familia” d-stă: - Să cânte? - Să joace? - Să joace fotbal? - Toate împreună? - Sau să se oblige să beneficieze cât mai raţional de bogăţiile d-stră: să nu le distrugă, să nu le fure, să nu le vândă şi să nu să se măcelărească între ei pentru ele? Pe cel ce a ales una dintre primele patru variante îl felicit: e cel mai mare gogoman din Universul cunoscut de oameni şi are toate şansele să-i spargă aleşii lui capul cu fotbalul lor, să-i ţopăie dansul morţii pe scăfârlie şi să-i cânte veşnica pomenire pe mormânt. D-stră, ca om înţelept, nu poate fi îndoială că aţi ales ultima variantă, cea ce obligă la comportament raţional. - Aşa e, sau nu e aşa? Ca să nu ne înecăm ca ţiganii la mal, lăsând descifrarea pretenţiilor lui Dumnezeu faţă de oameni neterminată, mai aveţi de vă imaginat un ultim lucru: Închipuiţi-vă că duşmanii de pe Pământ există şi în Cer: -că săptămânal sunteţi vizitat ... nu de martorii lui Iehova, doamne fereşte! ... de răcheţi, bandiţi, hoţi şi alţi handicapaţi mintal ce sug sângele şi viaţa din oamenii cinstiţi. Iar d-stă sunteţi om cinstit. - Ce pretenţie aţi mai avea, în astfel de condiţii, la cei ce se grăbesc să se împărtăşească din bucuriile d-stă: - Să o tundă repede din faţa răcheţilor, ca să nu-i enerveze? Să aştepte să vină popa mântuitorul, pe care de mii de ani îl aşteaptă cu sufletul la gură o lume întreagă şi n-a venit? - Să le arate „haiducilor” unde ţine-ţi comorile, ca să nu vă osteniţi d-stă să faceţi lucrul acesta? - Să-i ajute pe bandiţi să vă mângâie, cu fierul de călcat pe spinare? - Sau să pună mîna pe ce le cade la îndemână şi să vă vină în ajutor?
Nici chiar dacă aţi fi certat cu mintea, nu cred că aţi prefera altă variantă decât ultima. - Am greşit cumva? Poate că d-stă mai aveţi pretenţii faţă de semenii d-stă, înainte de a le da o fărâmă de pâine, dar Dumnezeu se mulţumeşte cu cele alese anterior, plus minus una sau două. Cu permisiunea d-stă le recapitulăm şi le memorăm, cît mai bine. Primul lucru pe care Dumnezeu îl pretinde de la oameni este ca ei să-L cunoască, să-L respecte şi să-L iubească. - ÎL cunoaşteţi d-stră pe Dumnezeu? - Cum î-L cheamă? Dumnezeu = Domn + Zeu Diavol = Dia (deus = zeu) + val (baal = domn), adică zeu + domn. - Ce diferenţă există între semnificaţia purtată de domn + zeu şi cea reprezentată de zeu + domn? - Pe care dintre cei doi domni – zei d-stră îl cunoaşteţi? Pe cel ce dă bani, putere, coca – cola, lagăre de concentrare, foamete, etc., sau pe Cel ce dă viaţă veşnică? Pe cel ce dă bani, desigur, pe el îl cunoaşteţi, deoarece cel ce-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, Yehowah, trăieşte după alte principii de viaţă decât cele după care se conduce lumea. Nici „domnul” nu e nume personal, stimabile. – Oare rareori foloseşti mata cuvântul acesta în vorbirea uzuală de nu-ţi dai seama de lucrul acesta? „Domnul” ... este cuvânt de politeţe şi adresare, folosit uneori ca pronume şi destul de frecvent ca atribut. Numele lui Dumnezeu este Yehowah. Nimeni nu poate tăgădui acest lucru. Cunoaşte-l, respectă-l şi adu cinste Celui ce-l poartă! Al doilea lucru pe care Dumnezeu îl binevoieşte de la specia umană este ca ea să beneficieze cît mai raţional de creaţia Lui: de Pământ şi de bogăţiile de pe suprafaţa şi din interiorul lui, de lumea animală şi vegetală şi de oameni. - Vă conformaţi d-stră acestei pretenţii? Prin ce mod? Prin faptul că nu faceţi rău? Nici plantele nu fac rău, la prima vedere, totuşi d-stă nu vă consideraţi plantă, ci om. În acest caz, diferenţa pe care nimeni nu o neagă
că există între plante şi oameni ar trebui să-şi spună cuvântul şi în modul dstă de viaţă, nu numai în teorie. Al treilea lucru pe care Dumnezeu n-ar fi împotrivă să-l constate la oameni este determinarea de a înfrunta răul oriunde şi oricând, şi disponibilitatea de a fi gata întotdeauna să lupte de partea Celui ce l-a creat. Băgaţi de seamă, stimaţi creştini, creştinei, creştinele şi creştinuţe următorul lucru: toate religiile existente pe Pământ cad de acord asupra faptului că Dumnezeu are vrăjmaşi. Nici măcar religia voastră nu neagă acest lucru. Se spune, de asemenea în majoritatea religiilor, că pentru a învinge în lupta cu vrăjmaşii Săi, Dumnezeu a fost ajutat de îngeri, în sensul direct al cuvântului. Războiul dintre Dumnezeu şi duşmanul Său încă n-a luat sfârşit. Ne aflăm în faza lui rece. Urmează bătălia finală, cea mai mare, cea mai groaznică şi hotărâtoare. Atât Dumnezeu cît şi zeul – domn îşi pregătesc forţele. Din cele şase miliarde de oameni, şase miliarde cinci sute de milioane sînt de partea lui dia – baal. Isus, singura persoană care este aşteptată să lupte pentru Dumnezeu, nu e nicăieri. Contrar promisiunilor sale de a se întoarce repede, au trecut două mii de ani de când i s-a pierdut urma. Sau a spălat putina, văzându-se singur de partea lui Dumnezeu, sau a reflectat mai bine asupra ofertei lui Azazel, care-i dădea o jumătate din împărăţiile Pământului în stăpânire, şi acum se află în tabăra duşmanului lui Dumnezeu. Cert este un lucru: de când a plecat, plecat a fost. Nu a mai dat nici un semn despre existenţa sa. Dacă şi îngerii se comportă precum oamenii şi au de gând să lupte de partea lui Dumnezeu după cum se grăbesc să lupte oamenii, şansele lui Dumnezeu sînt ... - Despre ce şanse mai poate merge vorba când El e nevoit să lupte de unul singur împotriva unui univers întreg şi când nici măcar n-are pentru cine lupta? Mata l-aştepţi pe Isus să lupte în locul matale. Isus l-a lăsat pe Petru să lupte în locul său. Petru a murit. Pai – pai luptă de partea satanei. – Cine să lupte de partea lui Dumnezeu, onorate domn?
Cea mai mare pretenţie pe care YHWH o are faţă de oameni este ca ei să fie gata să lupte de partea Sa; Gata cu trup şi suflet; Şi să dovedească prin fapte această disponibilitate.
În cazul în care d-stă sunteţi de acord cu pretenţiile pe care eu le prescriu drept ale lui Dumnezeu, sigur că vă întrebaţi de modalitatea prin care Stăpânul Universului va scoate la iveală cine dintre oameni dă dovadă de calităţile respective, şi se potriveşte cerinţelor Lui, şi cine nu!? - Cunoaşteţi calea pe care se va face selecţia pretendenţilor? D-stră cum aţi proceda dacă aţi fi în locul lui Dumnezeu? - I-aţi întreba pe pretendenţi şi i-aţi crede pe cuvânt? - Le-aţi oferi timp să se gândească şi să vă demonstreze, mai bine zis să vă păcălească, după cum îi păcălesc politicienii pe alegători, cine sînt şi ce pot face? - Sau aţi concepe teste speciale de relevare a personalităţii şi, fără ca cineva să bănuiască ceva, aţi testa candidaţii în condiţii asemănătoare celor pe care binevoiţi să le puneţi la dispoziţia lor? Nu staţi mult pe gânduri, căci ultima variantă e singura care vă poate asigura informaţia cea mai completă, veridică şi utilă de care aveţi nevoie în situaţia respectivă. - Cum credeţi, oare Dumnezeu nu se foloseşte de acest procedeu? Sunteţi sigur că nu? - Dacă sunteţi sigur, atunci viaţa domniei voastre, după părerea dstă, ce e? - Şi, cum vă dovediţi d-stă determinarea de a lupta de partea lui Dumnezeu?