Tinerilor 2

Trădătorii sînt aidoma otrăvii: Mulţi se folosesc de ei, Dar nimeni nu-i iubeşte. Multă cerneală s-a scurs şi multe vorbe s-au spus despre trădare şi exploatare, încît nu există om pe suprafaţa Pămîntului care să nu fi auzit despre noţiunile respective. Zeci, sute sau poate chiar mii de forme şi manifestări ale trădării, vînzării de neam şi de interese, manipulare şi exploatare au fost depistate, judecate şi condamnate, dar la capătul lor încă nimeni n-a ajuns. Fiecare al treilea film abordează temele respective, în cele mai neobişnuite forme ale ei şi din cele mai diverse puncte de vedere, şi fiecare roman sau novelă ce se respectă include printre paginile sale actul respectiv de manifestare a „dragostei” reciproce pe care fiinţele umane o nutresc unele faţă de altele. De la trădarea intereselor caselor regale şi prezidenţiale, care de obicei nu depăşesc fanteziile şi pornirile sexuale ale membrilor ce le reprezintă, pînă la marile mahinaţii politice şi economice, cu care la ora actuală se întreţine vîrful piramidei sociale al tuturor naţiunilor şi popoarelor, nimic nu-i mai surprinde pe oamenii de rînd, care au ajuns conştienţi de faptul că într-o bună zi, ca urmare al următorului act de vînzare de neam, pot ajunge bomji, carne de tun, banale pierderi colaterale de război sau forţă gratuită de muncă în lagărele de concentrare şi exterminare. Actul de înaltă trădare ale intereselor naţionale şi personale ale fiecăruia dintre d-stră, pe care vi le voi dezvălui în rîndurile ce urmează, sper să vă merite atenţia, căci este în deplină desfăşurare, vă implică şi pe d-stră printre rîndurile celor ce-l săvîrşesc şi vă afectează destul de serios destinul şi viitorul, atît al d-stră cît şi al descendenţilor d-stră. Cînd omului i se răpeşte portmoneul din buzunar sau i se divulgă secretele tinereţii, el observă faptul acesta şi negreşit se împotriveşte înfăptuirii lui. Cînd însă lui i se răpeşte viitorul şi i se mutilează pînă la infernal prezentul, el o face pe mortul în popuşoi. Leii sau bănuţii furaţi se dovedesc a fi pentru majoritatea dintre d-stră mult mai valoroşi decît toate celelalte bogăţii existente în lume şi în întreg Universul. Cel ce vă fură un ou îndură toate blestemele şi prevederile eticii, religiei şi legii, pe cînd cei ce vă sapă groapa, d-stră, copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor d-stră, privîndu-vă de plăcerea de a trăi viaţa prezentă şi de a milita pentru una eternă, sînt scutiţi de efectele şi consecinţele negative ale oricăror legi şi prevederi umane, inclusiv ale celor fireşti. Actele de trădare şi vînzare de neam săvîrşite de cei ce reprezintă interesele politice, economice şi militare ale ţării, care se întîmplă undeva departe, sînt uneori, e drept că destul de rar, puse în discuţie, de către amatorii de braşoave, prin baruri şi dughene, pe cînd cele ce se întîmlă chiar sub nasul nostru sau nu le observă nimeni, sau toţi se prefac că plouă şi trec indiferenţi pe lîngă ele. Copii reprezintă cea mai mare, frumoasă şi mai scumpă comoară pe care mai mult de nouăzeci de procente din populaţia Pămîntului o are pe lumea acesta. - Sper că nu negaţi faptul respectiv? Mulţi părinţi şi-ar sacrifica pînă şi viaţa numai să-şi vadă odraslele fericite. Orice durere a copilului, cît de mică n-ar fi ea, este simţită de către părinţi ca un junghi la inimă, şi orice injurie adusă lui este percepută ca o crimă de ei. Cîte scandaluri şi cîte conflicte au avut loc pe lume din nimicuri, şi cîtă lume a suferit de pe urma a astfel de fleacuri!? Totuşi, îndrăznesc să vă aduc la cunoştinţă faptul că cineva îşi bate joc de copiii d-stră, privîndu-i de tot ce este mai scump pe lume, iar d-stră nu numai că nu vă opuneţi înfăptuirii crimei respective, dar îi încurajaţi pe criminali cu tot ce vă stă în puteri: moral, fizic şi financiar. Cineva le răpeşte copiilor d-stră plăcerea de a trăi şi de a se bucura de viaţă, în timp ce d-stră îi acoperiţi cu onoruri şi cadouri pe cei ce înfăptuiesc treaba aceasta. Şi tot acei cineva pun cruce pe viitorul celora de dragul cărora d-stră trăiţi, iar d-stră le plătiţi, le mulţumiţi şi-i încurajaţi să se ocupe de îndeplinirea acestui lucru. Cineva îşi bate joc de d-stră şi de tot ce aveţi d-stră mai sfînt, iar d-stră sînteţi în al nouălea cer de fericire la vederea celor ce se întîmplă. Fiecare om se naşte cu un dar pe lumea aceasta, cu un dar menit să-l ajute să se integreze căt mai armonios în dezvoltarea civilizaţiei umane şi să-şi construiască o viaţă cît mai frumoasă cu ajutorul lui. Acest fapt este o regulă universală pe care Stăpînul Universului a instituit-o pentru toate fiinţele existente în lume, în special pentru cele inteligente. Neglijarea sau atîrnarea neserioasă faţă de elucidarea şi utilizarea harului respectiv, cunoscut sub

numele de vocaţie divină, atrage consecinţe nefaste asupra vieţii fiecărui om, indiferent de poziţia sa socială. Copilul d-stră nu este o excepţie de la această regulă cosmică. - Îşi urmează el vocaşia divină? De cînd a apărut tendinţa de subjugare a omului de către om, religia şi educaţia au fost principalele instrumente cu ajutorul cărora s-a înfăptuit înrobirea oamenilor. Toate formele de guvernare ce s-au perindat prin istoria civilizaţiei umane s-au folosit de curvele acestea murdare, care se implică fără nici o scrupulă în cele mai mîrşave şi inumane afaceri cu interese, vieţi şi destine umane. Cînd în fruntea statului se afla ţarul, prostituatele respective dirijau lumea să cînte „Boje, ţarea hrani!”. Cum numai ţarul a fost dat jos de pe locul călduţ unde se oploşise, religia şi educaţia au început să stimuleze lumea să slăvească internaţionala şi pe conducătorii revoluţiei bolşevice. Numai în decursul sec.xx şi numai pe teritoriul imperiului sovetic, unde din nefericire ne-am aflat şi noi, tîrfele cu pricina şi-au schimbat orientarea politică de vreo zece ori, soldînd fiecare schimbare din ideologia lor cu zeci de milioane de vieţi omeneşti. Experienţa pe care ele au acumulat-o ca rezultat al nenumăratelor redresări şi restructurări ale poziţiei lor faţă de evenimentele ce aveau loc în societate a adus la perfecţionarea principiilor şi metodelor de manipulare şi îndobitocire a oamenilor, pînă s-a ajuns la eficienţa maximă în această direcţie. Adoptînd tehnica cameleonului de a se contopi cu anturajul în care se află, religia şi învăţămîntul reuşesc să năucească şi să bludnicească populaţia, subordonînd-o clasei politice conducătoare, indiferent de forma de guvernămînt din ţară şi a ciorbei pe care ea are de gînd să o facă din oameni. Dacă pe timpul existenţei Uniunii Sovetice educaţia lucra deschis asupra transformării oamenilor de pe teritoriul imperiului şi din zonele sale de influenţă în Homo Soveticus, adică într-o fiinţă gata oricînd, nu de muncă şi apărare, după cum vi se spunea, nu vă prostiţi singur cu lozinci de genul acesteia, ci gata oricînd, la cel mai mic gest al clasei conducătoare, să-şi vîndă pînă şi părinţii, după exemplul vestitului „erou” Pavlic Morozov. Menirea educaţiei de pe timpurile imperiului roşu era să determine şi să pregătească populaţia ţării să moară oricînd „Za Rodinu! Za Stalina!”, să trădeze la prima solicitare interesele membrilor ei de rînd şi să se extermine singură pe ea, după cum a şi procedat în momentele de apogeu ale puterii comuniste. Astăzi educaţia îşi ascunde adevăratele intenţii ale activităţii sale sub cele mai umanitare şi mai la modă înfăţişări. D-stră vă trimiteţi copilul la şcoală ferm fiind convins că acolo el va găsi sprijin, alinare şi mîngîiere, şi va fi ajutat să se pregătească serios de viaţă. D-stră nu vă îndoiţi nici cîtuşi de puţin de faptul că acolo activează oameni special pregătiţi pentru a-i oferi copilului d-stră toate cunoştinţele necesare integrării armonioase în societate şi construirii propriei bunăstări şi fericiri. D-stră credeţi sincer în misiunea nobilă a educaţiei de a ajuta omul să învingă în lupta sa cu nemilosul destin şi săşi modeleze viaţa după propriile sale visuri şi năzuinţe. Păcat că educaţia nu este aşa cum v-o doriţi şi imaginaţi d-stră! În realitate educaţia n-a urmărit niciodată obiectivele pe care oamenii cred cu naivitate că ea le urmăreşte. Dacă din cele relatate de mine pînă acum n-aţi reuşit să înţelegeţi adevărata natură şi adevărata misiune a educaţiei, v-o prezint în cea mai simplă formulare posibilă. Educaţia n-a fost niciodată preocupată de interesele oamenilor şi nici nu va fi vre-odată interesată de aşa ceva, dacă oamenii nu o vor strînge de gît să o subordoneze voinţei lor. Educaţia a făcut întotdeauna pe placul clasei explotatoare, indiferent de cine a fost reprezentată ea, de regi, comunişti, capitalişti sau democraţi, şi joacă mereu numai după cum îi cîntă această clasă, indiferent de consecinţele ce se abat asupra poporului de urma activităţii ei. Nu mai există nici o îndoială deja că pe timpurile comunismului educaţia a fost elaborată, organizată şi folosită numai spre paguba oamenilor şi în detrimentul lor. Toate ştiinţele şi materiile de studiu folosite de ea urmăreau distrugerea morală şi intelectuală a indivizilor, şi toate metodele folosite de această injurie urmăreau transformarea oamenilor în marionete docile, lipsite de raţiune, de voinţă şi de capacitatea de a formula şi lua decizii. Memoria şi dezvoltarea fizică erau singurele capacităţi cît de cît acceptabile pe care ea le dezvolta în ei, numai că aceste calităţi nu sînt nici pe departe principalele calităţi de care omul are nevoie în dezvoltarea sa. A hotărît clasa conducătoare de atunci să-i transforme pe toţi în animale, la acel moment în maimuţe, şi de dimineaţă pînă seara, timp de cel puţin zece ani, de la frageda vîrstă de şapte ani pînă

la cea de şaptesprezece, fără dreptul de a comenta şi a pune la îndoială doctrina respectivă, oamenilor li se băga în cap forţat dogma că ei sînt maimuţe. A hotărît clasa conducătoare de atunci să-i înstrăineze pe oameni unul de altul, şi iarăşi timp de aceiaşi zece ani, în cazul în care omul se mulţumea cu studii medii, oamenilor li se băga în cap teoria că viaţa lor este o luptă continuă pentru supravieţuire în care fiecare se descurcă cum poate şi în care forţa, viclenia, ipocrizia şi „talentul” de a-ţi trăda oricînd semenii sînt cele mai sigure metode de supravieţuire. E de-a mirării oare faptul că în acele timpuri în fostul lagăr socialist oamenii s-au măcelărit între ei în cel mai groaznic mod posibil, pînă au ajuns pe lumea cealaltă aproape o sută de milioane de indivizi dintre cele mai puţin de trei sute de milioane, adică pînă a fost omorît fiecare al treilea locuitor al acelui blestemat imperiu? A hotărît aceeaşi clasă conducătoare, blestemat fie întreg neamul ei, să-i despartă pe copii, în special pe cei inteligenţi, de părinţii lor, şi nu se întorcea nici unul dintre copiii ce se încumetau să dobîndească studii superioare la locul de baştină. Din momentul în care ei păşeau pragul unei instituţii superioare de învăţămînt pînă în clipa absolvirii ei, întreg timpul lor era la discreţia conducerii instituţiei, care făcea tot posibilul să-l folosească în interesele ei, administrîndu-l fără nici o milă după cum îi era voia şi cheful. Nici după ce reuşeau să scape din mrejele sistemului de învăţămînt nu reuşeau ei să se întoarcă acasă, căci statul îi obliga, în termenul de o lună, să plece acolo unde le dicta sistemul politic, nu acolo unde ei ar fi binevoit să plece. Odată plecaţi la locul de repartizare, puţine şanse mai aveau părinţii lor să aibă mîngîiere la bătrîneţe de la ei. Au hotărît spurcaţii de la conducere să transforme imperiul în lagăr de concentrare şi pe locuitorii lui în zombi, şi iarăşi sistemul de învăţămînt s-a implicat cu trup şi suflet în codarea oamenilor, băgîndu-le în scăfîrlie descîntecul că ei locuiesc în cea mai liberă şi mai bogată ţară, că ei sînt cei mai fericiţi locuitori de pe suprafaţa planetei Pămînt şi din întreg Universul; că ţara lor este bastionul păcii şi libertăţii;că socialismul şi comunismul sînt singurele forme de societate capabile să facă oamenii fericiţi; că capitalismul este în putrefacţie; că SUA este izvorul relelor şi nelegiuirilor din lume şi că Dumnezeu este mort. Octombreii, pionerii şi comsomoliştii erau dresaţi mai dihai decît cîinii să asculte de porunca stăpînului. Oricînd gata! – era răspunsul lor la bine şi la rău, dar mai ales la rău. Oamenii pierdu-seră orice valoare în faţa societăţii şi chiar în faţa lor însăşi. Nu existau necesităţi individuale pe atunci, nici proprietate individuală şi nici măcar personalitate individuală nu era permis să aibă nimeni. Exista statul, exista armata, existau interesele statului, mai bine zis a celor ce reprezentau statul, şi existau ideile marxist-leninist-comuniste. Oamenii puteau fi oricînd sacrificaţi în interesele statului, a instituţiilor şi a ideilor lui, în timp ce de dragul oamenilor nu se permitea nici să vorbească şi nici să mişte un deget cineva. Educaţia şi-a îndeplinit cu succes murdara misiune de mancurtizare a oamenilor, aducînd populaţia imperiului la o sărăcie intelectuală şi morală echivalată după efectul ei distructiv asupra vieţii lor doar de mizeria intelectuală, morală şi fizică abătută asupra lor de ideologia creştină din secolul de aur al dezvoltării ei. Diferenţa dintre metodele de lucru ale creştinismului şi cele ale comunismului constă în faptul că primul le predica deschis oamenilor că ei sînt oi şi că trebuie să fie proşti, pe cînd comunismul făcea lucrul acesta mai subtil: îi determina pe ei să se convingă personal de faptul acesta. De la vîrsta de trei luni de zile erau copiii înstrăinaţi de părinţii lor şi de la aceeaşi vîrstă începea procesul de degradare a lor din fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în bacterii evoluate. La vîrsta de douăzeci de ani nu mai ştiau ei nici de părinţi, nici de prieteni, nici de Dumnezeu şi nici nu vroiau să ştie de ei. Înainte spre comunism! – erau programaţi să mărşăluiască şi puţin îi interesa pe ei dacă în marşul lor striveau sub călcîie chiar şi interesele şi viaţa celor ce iau adus pe lume, i-au crescut şi le-au întreţinut existenţa. Educaţia îi transforma pe oameni pînă şi în duşmanii propriilor lor părinţi şi copii. Ea îi transforma pe ei în bio-roboţi. După cum observaseră înţelepţii neamului nostru, lupul blana-şi schimbă, dar năravul ba! În pofida afirmaţiilor şi actelor demonstrative cu care sistemul de învăţămînt actual încearcă să-i convingă pe oameni că el nu este cel de altădată dar s-a restructurat, în esenţa sa el nu s-a schimbat deloc în favoarea oamenilor. După cum a fost, aşa a rămas, chiar dacă image-maker-ii moderni ai lui s-au străduit din răsputeri să-i ascundă adevărata identitate. Sloganele pe care sistemul educaţional de astăzi le prezintă oamenilor sînt fără de cusur. Toată lumea a auzit de pretenţiile lui de a-şi fi schimbat radical obiectivele, metodele şi materialele de lucru, şi toţi speră că lucrurile stau exact aşa după cum le sînt înfăţişate, chiar dacă nimeni nu

înţelege o boabă din cele ce se întîmplă cu adevărat în acest domeniu. În realitate, dracul a îmbrăcat lenjerie nouă, s-a dechisit într-un costum la modă, a încălţat pantofi de ultimă oră, şi-a făcut freza, şi-a aranjat cravata, şi-a procurat buletin de identitate de înger de lumină, dar tot drac a rămas. Obiectivul major pe care sistemul de învăţămînt pretinde că-l urmăreşte în prezent este transformarea copilului într-o personalitate multilateral dezvoltată, capabilă la data încheierii procesului de educare să se integreze perfect în societatea modernă. În numele şi în vederea realizării acestui obiectiv au fost înfăptuite o serie de modificări şi transformări „esenţiale” ale sistemului educativ, ce s-ar părea că a schimbat toate mecanismele de lucru ale acestei instituţii. De la învăţămîntul mediu de zece ani s-a trecut la învăţămîntul liceal de doisprezece ani. De la examene de stat s-a trecut la bacalaureat. De la zece obiecte de învăţămînt s-a ajuns la o sută de materii de studiu. Lucrările de control au fost botezate teste; programul de învăţămînt a fost poreclit curriculum; planurile de lungă şi de scurtă durată au fost incluse în portofolii, obligatorii pînă şi pentru elevi. Cu alte cuvinte, schimbări în domeniul învăţămîntului au fost realizate multe, „mari” şi foarte „importante”. Un lucru numai este neclar în toată învălmăşeala aceasta de restructurări ale lui: nu se ştie încă care este efectul lor asupra copiilor şi asupra dezvoltării personalităţii lor. Oamenii, în special de cînd a apărut creştinismul, se comportă de multe ori asemenea, sau chiar mai dihai decît oile: - o ia unul într-o parte, aleargă şi ceilalţi după el în ruptul capului, fără să se gîndească unde, de ce, pentru ce şi dacă trebuie să-l urmeze sau nu. A propus cineva să se prelungească durata învăţămîntului cu vre-o cîţiva ani şi, fără să se întrebe cineva dacă e bine lucrul acesta sau nu, au acceptat cu toţii reforma respectivă. I-a trăsnit altcuiva prin scăfîrlie să se înmulţească numărul materiilor de studiu şi conţinutul lor, de vre-o două-trei...zece ori, nu mai mult, cu scopul de a-i scrînti la minte pe copii, desigur, şi iarăşi nimeni nu s-a întrebat care vor fi consecinţele respectivei schimbări. Nici tendinţa sigură de a pune cruce pe tinereţea şi viaţa tinerilor n-a fost depistată de nimeni în spatele testelor, examenelor, bacalaureatelor şi licenţelor ce au transformat procesul instructiv în iad. Dacă mîine cuiva îi va trece prin dimerlie să vă îngroape copii de vii în adevăratul sens al cuvîntului, căci la figurat ei vi-i îngroapă şi în prezent, sunt sigur că nimeni dintre domniile voastre nu se va împotrivi lucrului acesta. De cînd lupii au ajuns viziri la oi, adică de cînd sistemul de învăţămînt există şi se dezvoltă fără a ţine cont nici cîtuşi de puţin de interesele, necesităţile şi aspiraţiile copiilor, elevilor, studenţilor şi ale părinţilor lor, tot felul de afaceri murdare şi experienţe au ajuns să fie făcute în spatele şi pe seama copiilor. De la o poştă se vede că nu se interesează nimeni de soarta copiilor d-stră pe tărîmul învăţămîntului, de la cel mai mic lucrător al acestui domeniu pînă la cel mai mare. De faptul acesta vă puteţi oricînd convinge personal, analizînd mai îndeaproape efectul educaţiei asupra copilului dstră şi aruncînd o privire după cortina show-ului de formalisme şi pretenţii didactice. Ca om care am studiat şi analizat serios procesul educaţional în toate formele, sub toate aspectele şi la toate nivelurile sale, de la învăţămîntul primar pînă la cel post-universitar, vă asigur că nicăieri nu se urmăreşte cu adevărat dezvoltarea în copii, elevi şi studenţi a personalităţii umane şi a calităţilor ce formează noţiunea respectivă, şi nicăieri nu se încearcă măcar să-i pregătească pe tineri pentru a face faţă vieţii moderne care abundă de greutăţi, primejdii şi probleme. Din contra: profitînd de faptul că majoritatea oamenilor nu pricep o iotă din termenii şi principiile educaţiei moderne, cineva insistă pe distrugerea personalităţii copiilor, pe limitarea şi îngustarea la maximum a posibilităţilor lor de dezvoltare şi afirmare, ascunzînd adevărata lor intenţie şi adevăratul scop pe care îl urmăresc în spatele muntelui de pretenţii pe care le pun permanent în faţa profesorilor, elevilor şi a părinţilor. Felul în care a fost conceput şi activează sistemul de învăţămînt face din cei ce au nefericirea să nimerească pe mîinile lui simple obiecte, piese de şah şi marionete în mîinile şi la cheremul unor fiinţe rău-voitoare şi rău-intenţionate atît faţă de oamenii simpli cît şi faţă de omenire în general. Cineva este interesat de transformarea oamenilor în dobitoace inconştiente şi incapabile de a percepe intrigile economice, religioase şi politice ce sînt ţesute în jurul lor, de-aceea se face tot posibilul să se realizeze lucrul acesta cît mai iute, mai sigur şi cît mai curînd. D-stră, părinţii, nu observaţi ameninţarea ce atîrnă deasupra capetelor copiilor d-stră deoarece aţi trecut şi singuri , cîndva, cînd v-a fost rîndul, prin maşina aceasta infernală de tocat personalitatea, inteligenţa şi calităţile umane, ce se numeşte învăţămînt obligatoriu, unde aţi fost

lipsiţi de capacitatea de a vedea mai departe decît vi se arată, de inteligenţa de a înţelege mai multe decît vi se explică şi de voinţa de a vrea mai multe decît vi se permite. Copiii nu sînt în stare să se apere de procesul de anihilare psihică, morală şi intelectuală a lor deoarece sînt încolţiţi, apăsaţi şi constrînşi din toate părţile, interzicîndu-li-se orice încercare de exprimare a propriilor lor aspiraţii, dorinţe şi tendinţe în afară de cele animalice. Cu toate că ei sînt exclusivii beneficiari, sau victime, ai procesului de învăţămînt, părerea lor despre efectul educaţiei asupra propriilor lor persoane nu li se permite să şi-o expună nimănui, sau nu este luată în seamă de nimeni. Profesorii nu se interesează de soarta copiilor d-stră deoarece ei sînt prea laşi pentru a face faţă presiunilor negative ce se fac asupra lor de către instanţele superioare ale sistemului în care activează şi deoarece ei sînt preocupaţi de soarta lor proprie. Dintre viitorul copiilor d-stră şi bucăţica de pîine ce le este oferită, cadrele didactice, din păcate, au ales-o pe ultima, implicîndu-se fără remuşcări de conştiinţă în depersonalizarea şi distrugerea generaţiei tinere. Fără a conştientiza faptul că activitatea pe care o desfăşoară este un act de perfidă trădare a intereselor semenilor lor şi ale civilizaţiei umane, profesorii pun cruce atît pe viaţa şi viitorul copiilor d-stră, cît şi pe norocul propriilor lor copii, dat fiind faptul că Stăpînul Universului nu este indiferent faţă de soarta omenirii în general şi a oamenilor în particular. Cine seamănă vînt, culege furtună! Uitaţi-vă la soarta pe care o împărtăşesc copiii profesorilor, observaţi faptul că ei sînt cei mai expuşi riscului de a ajunge rataţii vieţii şi gunoaiele societăţii şi vă veţi convinge atît de faptul că Dumnezeu nu bate cu băţul, cît şi de cel că activitatea pe care actualmente o desfăşoară profesorii nu este curată. Şi nimeni în afară de ei nu este vinovat de lucrul acesta. - Pentru ce au ei cap pe umeri, să fluiere cu el sau să gîndească? Din cauza copiilor lor răpesc ei posibilitatea celorlalţi copii de a se bucura pe deplin de viaţă, de-aceea odraslele lor sînt primele fiinţe ce îndură consecinţele activităţii lor, fără nici o excepţie. Şi cu cît mai multe prejudicii aduce învăţătura promovată de profesori oamenilor, cu atît mai nefastă este soarta copiilor lor. Interesaţi-vă, analizaţi şi convingeţi-vă de lucrul acesta personal, dacă cuvintelor mele nu vreţi să le daţi crezare! Fiţi siguri că ceea ce veţi observa în realitate e cu mult mai îngrozitor decît ceea ce vă prezint eu. Pe de altă parte, sărmanii profesori nici nu au cînd să gîndească la copiii d-stră şi la soarta lor. Cerinţele şi pretenţiile ce le sînt puse în cale nu le oferă nici o clipă liberă pe care ar putea să o dedice educării şi formării personalităţii cuiva. Educarea şi instruirea oamenilor nu este o joacă de copii, o glumă de prost gust sau o piesă de teatru, după cum este tratată în prezent de cei ce se ocupă de promovarea ei. Ele sînt un proces cu mult mai serios şi complicat decît îşi închipuie toţi cei ce şi-au asumat rolul de elaborare şi organizare a lor. Abordarea incorectă a acestui proces strategic poate transforma orice efort şi strădanie, indiferent cît de sinceră ar fi ea, făcută pe tărîmul lui în pierdere de timp, agitaţie inutilă şi încălcare abuzivă a drepturilor cuiva Elaborarea, redactarea şi scandarea obiectivelor umanitare frumos formulate încă nu înseamnă educaţie; ele sînt o treaptă a educaţiei, mai bine zis treapta cea mai uşoară a ei, cea anterioară; procesul adevărat al instruirii începe cu punerea obiectivelor în practică şi constă în realizarea lor. Cînd obiectivul major al educaţiei este transformarea individului în oaie, procesul instructiv înglobează în sine procedeele şi mijloacele de transformare a omului în oaie şi se încheie cînd persoana asupra căreia se lucrează devine oaie, sau berbec, din toate punctele de vedere. Cînd obiectivul major constă în degradarea fiinţei umane pînă la nivelul de bou, procesul instructiv include în sine mijloacele şi procedeele de transformare a individului în dobitocul respectiv. Dar cînd obiectivul major, elaborat la nivel de interes naţional, este ridicarea individului pînă la nivelul de personalitate, fiţi siguri că procesul instructiv trebuie să fie compus din tehnici, metode, mijloace şi procedee menite să dezvolte în oameni calităţile şi virtuţile definitorii ale personalităţii, nu altceva. Sistemul nostru de învăţămînt încearcă să realizeze absurdul. El şi-a propus să dezvolte personalitatea în oameni folosind cele mai evidente şi eficiente căi şi mijloace de transformare a oamenilor în viermi, paraziţi, fiare şi dobitoace. În afară de sloganele umanitare în spatele cărora el îşi ascunde realizările, nimic din ceea ce se întreprinde în instituţiile de învăţămînt nu corespunde dezvoltării personalităţii şi calităţilor umane, cu toate că cei ce se află în

spatele sistemului respectiv nu scapă nici o ocazie de a-şi impune pretenţiile că ei lucrează anume asupra realizării acestui obiectiv. Dacă o să dispuneţi de răbdarea de a studia şi analiza în mod ştiinţific cel puţin cîţiva factori de bază din care constă învăţămîntul actual, vă veţi convinge nu numai de faptul că în zădar merg copiii d-stră la şcoală, dar şi de faptul că mai bine nu s-ar duce ei acolo, cel puţin pînă ce sistemul actual de învăţămînt va fi înlocuit cu altul ce într-adevăr ar ţine cont de necesităţile, aspiraţiile şi dorinţele oamenilor. Primul factor negativ ce are o influenţă dezastruoasă asupra dezvoltării oamenilor este impunerea lor să studieze lucruri, materii, obiecte, ştiinţe, teorii şi fenomene de care ei nu vor avea niciodată nevoie în viaţă. Justificarea pe care idioţii ce au introdus şi promovează acest factor în învăţămînt o invocă în apărarea lui ne conduce la concluzia că ei sînt sau proşti fără de leac şi nebuni de legat, sau duşmani de moarte ai oamenilor şi ai omenirii, duşmani a căror viaţă este animată doar de ura maniacală faţă de tot ce este uman şi include în sine gîndire logică. A răpi cei mai frumoşi ani din viaţa omului, ani de care depinde întreaga lui viaţă, de dragul unei aşa numite „culturi generale”, al cărei rost nu-l cunoaşte nimeni, este o crimă, nu numai o prostie. Dat fiind faptul că viaţa noastră se măsoară în clipe, nu în euro sau dolari, fiecare secundă răpită, pierdută sau irosită în zădar poate echivala cu pierderea unei comori pe care niciodată nu o vei recăpăta. La bătrîneţe îşi dau oamenii seama de valoarea timpului, atunci cînd sînt în stare să dea tot ce posedă pentru a mai trăi oleacă, numai că atunci e prea tîrziu. Ce a-i pierdut în tinereţe, nu întorci la bătrîneţe. Influenţa nefastă a studierii obligatorii a obiectelor şi materialelor de învăţămînt ce depăşesc interesele şi necesităţile individului se manifestă prin reacţiile contradictorii şi negative pe care ea o provoacă în mintea, psihicul, caracterul şi comportamentul lui. Învăţămîntul actual este elaborat pe baza concepţiei că oamenii sînt maimuţe, deaceea îşi permite el să calce în picioare personalitatea lor şi din acelaşi motiv metodele şi mijloacele sale au efect distrugător asupra omului. Încercările sale de modelare a indivizilor după şabloanele lor utopice sînt asemănătoare celei de a determina pisicile să hămăie şi cîinii să zică miau şi să se caţăre pe copaci. Celui ce i-i dat să zboare cu greu se va învăţa a tîrî, pe cînd cei născuţi pentru a se tîrî niciodată nu vor învăţa să zboare. După cum fiecare animal are locul său în natură, la fel şi oamenii au fiecare locul său în societate; şi după cum animalele nu-şi schimbă funcţiile şi identitatea, la fel nici oamenii nu pot îndeplini lucrul acesta fără a prejudicia societatea de anumite bunuri şi servicii, şi fără a se priva pe ei înşişi de savoarea şi binecuvîntările vieţii. Faptul acesta trebuie numaidecît luat în considerare la elaborarea şi desfăşurarea procesului instructiv al lor, oferindu-i-se prioritate în faţa tuturor celorlalte motive ce determină şi influenţează organizarea sistemului educaţional. Pe un om î-l faci oricînd prost, chiar şi împotriva voinţei lui, şi nu trebuie multă minte pentru a face lucrul acesta. Greu este să-l faci pe cineva înţelept. Orice greşeală, de orice gen, şi cît de mică ar fi ea, poate transforma un proces educativ în unul distructiv şi o măsură de personalizare în una de depersonalizare. Tendinţa de a-i învăţa pe elevi cît mai multe lucruri şi de a-i verifica ca ei să le înveţe cît mai bine atrage asupra copilului consecinţe dezastruoase: în cel mai bun caz lui i se blochează creierul şi i se creează antipatie faţă de întreg procesul de învăţămînt, după cum se întîmplă în majoritatea cazurilor; în cel mai rău caz lui îi cedează creierul şi el ajunge handicapat mintal, expunîndu-se riscului de a suferi de toate bolile psihice şi nevrotice cunoscute. Nedorinţa elevilor de a învăţa şi de a se supune normelor prevăzute de învăţămînt, nedorinţă pe care profesorii au tendinţa să o arunce pe umerii copiilor d-stră, sau chiar pe capul dstră, numindu-vă şi pe unii şi pe alţii cu cele mai deocheate denumiri şi titluri elaborate de limbile moderne, şi blestemîndu-vă cu cele mai ingenioase expresii verbale pe care mintea lor este în stare să le formuleze, pe care eu evit să vi le prezint pentru a nu vă strica dispoziţia, reiese nu din nivelul scăzut de inteligenţă al copiilor, ci din abuzul de presiuni pe care profesorii îl fac asupra creierului lor. Nu copiii sînt vinoveţi că nu vor să înveţe; profesorii sînt vinoveţi de lucrul acesta, pentru că-i impun să înveţe lucruri de nimic, absurde şi absolut inutile. Convingeţi-vă personal de acest fapt, transferînd presiunea ce se exercită asupra elevilor asupra directorului instituţiei de învăţămînt sau asupra acelui profesor ce zbiară cel mai tare că elevii au nevoie de cultură generală. Dacă directorul şi acel profesor ghebos vor fi în stare să se conformeze, cel puţin timp de o lună,

cerinţelor şi petenţiilor puse în faţa elevilor, însuşind materialul didactic al tuturor obiectelor de studiu cel puţin pe nota şase, atunci aruncaţi articolul respectiv la o parte şi uitaţi tot ce scrie în el. Dar dacă nici directorul, nici deocheatul cela de profesor, nici academicienii şi nici măcar ministrul învăţămîntului nu este în stare să îndeplinească lucrul acesta, atunci rugaţii, cu vre-un ciomag ceva, căci de cuvînt ei nu înţeleg, să păstreze „cultura generală” pentru ei înşişi şi pentru membrii familiilor lor, pentru zile negre, căci nu e bine să împrăştie în lume aşa „bunătate”. Mizeria şi sărăcia de la noi din ţară este cea mai bună dovadă a faptului că învăţămîntul naţional nu costă nici măcar doi bani. Dat fiind faptul că educaţia se află la baza a tot ce se întîmplă în societate, toate mîrşăveniile şi neghiobiile ce le săvîrşesc oamenii reflectă adevărata natură şi adevăratul caracter al metodelor de învăţămînt şi ştiinţelor pe care le-au studiat ei la şcoală. Cînd cineva devine narcoman, toxicoman, vagabond, handicapat mintal sau criminal, nu daţi vina pe soartă pentru calea pe care el a apucat-o în viaţă, căci soarta nu are nici o vină cînd omul devine nefericit, şi nici Dumnezeu nu este vinovat de lucrul acesta. Societatea, educaţia şi religia deţin vina a peste nouăzeci de procente din tot ce se întîmplă în lumea oamenilor; iar cînd conştientizezi faptul că societatea este şi ea produsul educaţiei şi religiei, ajungi la concluzia că toate relele de care suferă fiinţele umane se trag de la aceste două beleli, pe care nimeni n-a încercat încă să le tragă la răspundere pentru influenţa lor nefastă asupra vieţii oamenilor şi pentru prejudiciile pe care ele le pricinuiesc civilizaţiei umane, dar pe care este urgent nevoie de le pus la locul lor, cu botul pe labe, dacă dorim să ne bucurăm de viaţă. Al doilea factor negativ ce perverteşte şi distruge viaţa oamenilor şi frînează dezvoltarea societăţii umane este poziţia batjocoritoare şi sfidătoare pe care sistemul învăţămîntului a adoptat-o faţă de interesele, pretenţiile, aspiraţiile şi necesităţile beneficiarilor activităţii sale. Fabula lui Donici, Lupul vizir la oi, nu reflectă nici pe departe starea lucrurilor din domeniul învăţămîntului, cu toate chiţibuşurile sale. În fabula lupul a fost ales de către fiare să fie păstor la oi, fără să le întrebe cineva pe bietele mioare dacă sînt de acord şi ele cu candidatura lui sau nu. În realitate, nu numai că nu-i întreabă nimeni pe oameni ce ar trebui să înveţe copiii lor la şcoală şi ce nu, dar le ajunge tupeu măgarilor ce răspund de domeniul respectiv să le închidă gura celor ce încearcă să-şi exprime părerea referitor la calitatea învăţămîntului şi pretind ceva mai bun pentru descendenţii lor. Cineva a pierdut complet contactul cu Pămîntul, ajungînd să împărtăşească pretenţia că oamenii nasc copii de dragul lor şi de dragul meseriei şi carierei lor de „mari” cărturari: pentru ca ei să aibă de cine-şi bate joc şi pe cine experimenta pretinsa erudiţie şi genialitate a lor. Ei nu-şi dau seama că sistemul învăţămîntului a fost inventat de dragul oamenilor, al copiilor şi societăţii, nu pentru ca să aibă unde activa şi cîştiga o bucată de pîine cei a căror inteligenţă şi personalitate nu le permite să îmbrăţişeze o meserie serioasă, plină de responsabilităţi. Într-o ţară dictatorială, despotică, feudală, comunistă sau sclavagistă nici n-ar îndrăzni nimeni să pretindă că învăţămîntul există de dragul oamenilor şi al civilizaţiei umane, căci acolo totul există pentru şi de dragul acelui om ce se află la conducerea statului; chiar şi oamenii acolo se nasc şi există de dragul lui. Dar într-o ţară care cel puţin teoretic este democratică, învăţămîntul trebuie elaborat în funcţie de interesele celor ce beneficiază de serviciile lui. Într-o ţară liberă nici vorbă nu poate fi despre învăţămînt obligatoriu şi despre materii de studiu ce nu sînt solicitate de populaţie. Principiul cerere şi ofertă trebuie să fie lege pentru toate instituţiile ce activează în acel stat, altminteri se încalcă regula de bază a democraţiei: libertatea personală a individului. Democraţia prevede dreptul omului la conştiinţă, nu obligativitatea lui de a împărtăşi o anumită conştiinţă; ea prevede Dreptul omului la educaţie, nu impunerea lui de a studia lucruri de care el nu are nevoie; ea asigură cetăţenilor dreptul de a beneficia de serviciile instituţiilor existente pe teritoriul statului, dar nu favorizează subordonarea lui în faţa lor. Dacă ţara noastră este într-adevăr democratică şi dacă democraţia în ea nu este numai un mijloc de a astupa ochii oamenilor, atunci să ne organizăm societatea conform principiilor de bază ale democraţiei, inclusiv învăţămîntul, şi să urmărim respectarea lor în toate sferele activităţii umane, inclusiv în domeniul educaţiei şi instruirii oamenilor. Are omul nevoie de şcoală, să vină la şcoală. Dar dacă el consideră că nu are nevoie de ea, să nu-l oblige nimeni să meargă acolo.

În momentul în care cineva se decide să înveţe, să i se creeze condiţiile şi să i se ofere posibilitatea de a învăţa ceea ce el consideră că are nevoie să înveţe, nu ceea ce hotărăsc burjuii să-i bage pe gît. Dacă, totuşi, cineva-şi asumă dreptul de a obliga pe altcineva să înveţe ceea ce cred muşchii lui că e mai bine, societatea să-i ofere dreptul şi posibilităţile beneficiarului de a-l trage pe acel erudit la răspundere, în cazul în care el se convinge că nu are nici un folos de pe urma obiectelor studiate, storcînd de la făptaş despăgubiri morale capabile să-i înlocuiască timpul pierdut pentru achiziţionarea lor. Sau statul le pune cetăţenilor la îndemînă un învăţămînt capabil să satisfacă cerinţele, necesităţile, aspiraţiile şi pretenţiile lor; sau el le oferă posibilitatea de a-şi apăra drepturile şi interesele de prejudicierea şi încălcarea lor; sau el recunoaşte că nu este stat democratic, ş-atunci pretenţiile la el vor dispărea. E drept c-atunci se va ivi imperativul de a instaura adevărata democraţie. Cel ce vrea să înveţe matematica, fizica, chimia, limbi moderne, limbi arhaice şi multe alte ştiinţe de acest gen, să le înveţe sănătos, dacă e sigur că va avea nevoie de ele vre-odată. Dar cel ce nu are de gînd să-şi irosească timpul cu ele, să nu-l oblige nimeni să o facă. Cel ce vrea să devină cosmonaut, să fie ajutat să devină cosmonaut; dar cel ce vrea să înveţe doar a merge cu bicicleta, să fie instruit doar să meargă pe bicicletă. Cererea să genereze oferta şi nicidecum oferta să nu genereze obligativitatea de a achiziţiona, procura, învăţa sau accepta ceva. Aşa ar fi corect, aşa ar fi cinstit şi aşa ar fi bine pentru toată lumea, atît pentru copii şi părinţi, cît şi pentru profesori, învăţaţi, miniştri şi savanţi. Fiecare om este programat, de către Cel ce a creat lumea, să joace un anumit rol în dezvoltarea civilizaţiei umane şi să îndeplinească anumite servicii pentru ea, menite să asigure progresul continuu al ei, fapt ce presupune o instruire specială pentru fiecare individ. În momentul în care cineva intervine în viaţa omului şi în procesul de formare a lui, deviindu-l de la calea ce-i este hărăzită, el se face vinovat de eşecul acelui om în viaţă şi de consecinţele negative pe care abaterea acelui om din calea sa le provoacă omenirii. Civilizaţia umană reprezintă în sine un mecanism fin şi foarte complicat, asemenea unui compiuter sau a unui ceas, în care fiecare om este o piesă minusculă creată pentru asigurarea bunei funcţionări a lui. Educaţia modernă, cu tendinţa ei de a-i plasa pe toţi oamenii pe aceeaşi tava şi de a-i supune pe toţi aceluiaşi tratament şi aceleiaşi prelucrări artificiale, ce nu ţine cont nici de vocaţia individului şi nici de cerinţele civilizaţiei omeneşti, o lipsesc pe aceasta din urmă de elemente importante funcţionării sale normale, provocînd sau stagnarea dezvoltării ei, sau chiar auto-distrugerea ei. Cineva se joacă cu focul şi de prost ce e nu-şi dă seama că are toate şansele să aprindă întreaga omenire şi să abată asupra omenirii consecinţe de ne-reparat cu jocul său. Educaţia nu este o joacă pentru cei în mintea copiilor, vă mai spun odată lucrul acesta, şi cu atît mai mult ea nu este o meserie pentru cei ce nu pricep nici o boabă din ea. Educaţia este o pîrghie cu ajutorul căreia trebuie restabilită şi asigurată buna dezvoltare a civilizaţiei umane şi integrarea armonioasă a indivizilor în ea. Atîrnarea neserioasă şi nefondată pe o cunoaştere adecvată a secretelor ştiinţei respective înseamnă împiedicarea omenirii şi a oamenilor de a beneficia de serviciile ei, ceea ce, repet, abate consecinţe dezastruoase asupra lor. Nici omul nu se bucură de viaţă din cauza folosirii incorecte a educaţiei şi nici civilizaţia nu scapă de ameninţarea de a fi distrusă de dihăniile produse de greşelile ei. Altă neghiobie ce transformă educaţia copiilor d-stră în mijloc de pervertire şi plafonare a conştiinţei lor este concentrarea lor în grupuri şi colective în care interesele lor personale sînt jertfite în faţa pretenţiilor formale atribuite colectivului respectiv, numite clase, ani de studii, etc.. De cînd e lumea şi Pămîntul se ştie că binele este incompatibil cu răul şi nu poate supravieţui cu el împreună, deoarece răul perverteşte întotdeauna binele în rău. Un măr bun nu-l va reface niciodată pe cel stricat, în timp ce mărul stricat poate altera, încet dar sigur, orice cantitate de mere proaspete. Cu o lingură de rahat se poate împuţi un butoi întreg de miere, cel puţin; dar nici cu toată mierea din lume nu faci rahatul uman comestibil. Aceeaşi lege se referă şi la oameni.

Omul sănătos nu poate nici într-un chip să-i molipsească pe cei bolnavi de sănătate; în timp ce o persoană infectată de ciumă, holeră, variolă sau altă zarază îi poate băga pe ceilalţi în pămînt doar prin simpla prezenţă a sa. Prostia şi viciile omeneşti sînt şi ele boli molipsitoare. Un înţelept nu-l va molipsi niciodată pe un prost de înţelepciune, pe cînd un prost poate călca în picioare înţelepciunea tuturor ecleziaştilor din lume. Nici virtuţile n-au mare influenţă asupra celor vicioşi, pe cînd viciile pot afecta personalitatea şi sufletul tuturor virtuoşilor. Aşa că, înainte de a-i înghesui pe toţi în aceeaşi grămadă: înainte de a plasa în acelaşi vraf mere stricate şi mere bune, gunoaie şi bunuri alese, bolnavi şi sănătoşi, vicioşi şi virtuoşi, oameni buni şi oameni răi, n-ar fi rău să vă gîndiţi întîi la consecinţe. Dacă urmăriţi intenţia de a arunca omenirea în haosul anarhiei şi sălbăticiei, atunci ocupaţi-vă de alchimia respectivă. Dar dacă doriţi să trăiţi într-o societate civilizată, plină de oameni buni, atunci nu vă aventuraţi să faceţi astfel de experimente! Tendinţa actuală ce domină instituţiile noastre de învăţămînt, în special cele preuniversitare, de a-i educa pe copii laolaltă, pe cei buni şi pe cei răi, în acelaşi ritm şi cu accentul pus pe cei mai slabi la învăţătură, este cea mai sigură cale de a-i împiedica pe cei buni să progreseze şi de a-i coborî la nivelul celor ce nu vor să gîndească. Cineva încearcă să facă sită de mătase din coadă de cîine, aruncînd materia primă de calitate la gunoi. Acel, sau acei cineva, sînt sau proşti peste măsură, sau urmăresc tendinţe criminale, în orice caz fapta lor aduce daune ne-egalabil de mari omenirii şi oamenilor ce s-au născut cu inteligenţă şi calităţi deosebite. Omenirea n-a făcut, în întreaga istorie a ei nici măcar un singur pas înainte, spre progres, pe baza celor ce nu gîndesc şi nici nu vor să gîndească, de-aceea sacrificarea timpului, inteligenţii, sănătăţii şi calităţilor celor meniţi de însuşi Stăpînul Universului să îndeplinească roluri importante în societate, roluri unice în felul lor, pe altarul încercării de a-i învăţa să zboare pe cei ce nu au aripi, este una dintre cele mai mari prostii pe care le săvîrşeşte sistemul de învăţămînt al timpurilor noastre. Fiecare copil are nevoie de tratament individual şi de atenţie specială dozată în funcţie de vocaţia şi de capacitatea sa de lucru, de staruinţa şi de atitudinea pe care el o adoptă faţă de procesul instructiv, faţă de ştiinţa ce i se predă şi faţă de persoana cel instruieşte. Cînd toţi aceşti factori enumeraţi sînt prezenţi şi pozitivi, el trebuie să se bucure de atenţie şi îngrijire maximă, dar cînd numărul lor este mai mic sau există şi factori cu semn negativ printre ei, atunci atenţia oferită lui trebuie limitată, sau chiar anulată. Copilul care merită să se lucreze cu el, el să se bucure de procesul instructiv; cel ce nu manifestă nici un interes pentru învăţătură, să nu aibă parte de ea! Altă trăsătură a învăţămîntului modern ce transformă educaţia în parodie şi în agitaţie inutilă este formalismul ce domină integral şi la cote alarmant de periculoase ramura respectivă a activităţii umane. Tot ce se întîmplă în instituţiile de învăţămînt este de ochii lumii şi cu scopul de a înşela cuiva vederea. Ca să vă imaginaţi mai bine pînă unde a ajuns formalismul şi servilismul în sistemul nostru de învăţămînt, formalism şi servilism combinate cu înşelătoria şi umflarea datelor statistice, vă ofer drept ilustrare a acestor vicii un caz de manifestare a lor ce a ajuns scandal de talie unională, cîndva, pe timpurile Uniunii Sovetice. Tovarăşul X-lov, directorul unei ferme de porci cunoscute şi apreciate în întreaga R.S.S. Moldovenească, după ravagiile făcute zilnic de el şi de protectorii săi de la conducerea raionului pe teritoriul fermei, ravagii care se soldau cu cel puţin unul, doi, trei,...cincizeci de porci de fiecare căciulă, s-a pomenit în pragul sărbătorilor de iarnă, exact în momentul cînd trebuiau prezentate instanţelor superioare bilanţurile şi dările de seamă ale treburilor fermei sale, cu numai o singură poarcă şi cinci purceluşi prizărîţi în întrega gospodărie a fermei. La cei peste două sute de muncitori ce activau în instituţia sa numărul porcilor s-a dovedit a fi prea mic, desigur, aşa că el, bazat fiind pe ajutorul protectorilor şi curatorilor săi de mai sus şi pe cunoştinţele sale de matematică, a adăugat doi de zero la cifra ce reprezenta numărul porcilor, o nimica toată, dat fiind faptul ca zero este nimic, raportînd celor de sus, cu mii de scuze slugarnice, că ferma deţine 600 (şase sute) de porci graşi, sănătoşi şi gata oricînd de sacrificare. Cei de la raion, aflîndu-se şi ei în perioada bilanţurilor şi avînd şi ei anumite îndatoriri faţă de instanţele superioare lor, au adăugat şi ei două zeruri la cifra cu pricina, raportînd celor de la nivelul republican că ferma X, de pe teritoriul localităţii X, ce-l are drept conducător pe mult-

stimatul deputat X-lov, deţine 60000 (şaizeci de mii) de porci în perfectă stare, gata oricînd de salam şi de frigare. Cei de la conducerea republicii, nevrînd să fie cu nimic mai prejos decît subalternii lor de la raion şi stimulaţi fiind de rîvna cu care se îngrijeau de imaginea republicii în cadrul URSS, au adăugat şi ei două zeruri la numărul porcilor, sperînd că nimeni nu va afla vre-odată de şmecheria respectivă şi că în caz de verificare pot arunca oricînd vina pe secretară, compiuter sau altceva pentru greşeala ortografică de a scrie şase de zeruri în loc de patru. Astfel s-a primit că formal, pe hîrtie, la Moscova au ajuns 6000000 (şase milioane) de porci de cea mai bună calitate. Nimeni n-ar fi observat sîrguinţa cu care cinovnicii moldoveni îşi apără interesele, dacă ruşii, încurajaţi de rezultatele extraordinare primite de la „provinciile” lor, n-ar fi promis cubanezilor, în schimbul bananelor primite de la ăia, nişte porci, nici mai mulţi, dar nici mai puţini de şase milioane. Nu cred că veţi reuşi vre-odată să vă imaginaţi mutra tovarăşului X-lov din momentul în care el a primit mulţămiri şi felicitări de la Moscova pentru meritele sale în muncă, şi ordin de a preda statului cele şase milioane de porci, anunţat fiind că eşaloanele trenurilor îi aşteptau deja la gară. Norocul lucrătorilor din învăţămînt că ei vehiculează cu rezultate şi realizări ce nu se numără în cifre, nu se cîntăresc şi nu se văd cu ochiul liber, căci situaţia la ei este şi mai deocheată decît cea din pilda folosită de mine pentru a vă arăta ce înseamnă formalismul şi pervertirea datelor statistice. Uniunea Sovetică, unul dintre cele mai mari şi mai puternice imperii din istoria omenirii, s-a năruit, în culmea gloriei sale, din cauza acestui flagel perfid şi dezastruos, care le pare unora o glumă, de a prezenta pe hîrtie fapte şi realizări ce nu există în realitate. Speră oare cei ce promovează pacostea respectivă, că republica noastră, mică şi plăpîndă cum este ea, va rezista în faţa lui, sau pe ei nu-i interesează soarta ţării? Planurile, documentele şi dările de seamă a direcţiilor instituţiilor de învăţămînt includ în sine date despre activităţi şi realizări remarcabile, neasemuit de importante şi straşnic de folositoare pentru copii, încît, dacă e să le dai crezare, îţi închipui că treburile în învăţămînt merg ideal de bine şi că într-o bună zi el va ajunge la eficienţa perfectă, eliberînd de la un an la altul generaţii de copii tot mai dotaţi şi mai bine pregătiţi pentru viaţă decît precedenta. În realitate treburile lui merg din prost în mai prost pe an ce trece şi nivelul de pregătire intelectuală, morală şi fizică a copiilor este tot mai scăzut şi mai scăzut, ajungînd demult să fie deplorabil. Nimeni nu se interesează de soarta copiilor, nici de cea din prezent şi nici de cea din viitor. Profesorii au ajuns la concluzia că este cu mult mai uşor şi mai bine să scrie că au făcut şi realizat ceva decît să îndeplinească acel lucru în realitate, şi s-au apucat de scris opere de artă despre marile lor realizări profesionale. Şefii direcţiilor raionale de învăţămînt au acceptat ideea că este cu mult mai plăcut şi avantajos pentru ei să dea crezare minciunilor ticluite de profesori decît să se intereseze de adevărata stare de fapte din activitatea lor, cu atît mai mult că a apăra interesul profesorilor s-a dovedit a fi mult mai rezonabil decît cel al elevilor, deoarece profesorii ştiu să organizeze bancheturi frumoase în cinstea lor, să le aducă daruri scumpe şi să le ofere respectul pretins, pe cînd elevii habar nu au de aşa noţiuni. Atît profesorii cît şi superiorii lor se joacă de-a şcoala. Salariile le merg şi se măresc. Cadourile se înmulţesc. Stajul de lucru le creşte şi ... Cu toţii aşteaptă pensia. - Contează oare că în peisajul acesta frumos de interese şi preocupări meschine ale lor se pervertesc sufletele, se mutilează viaţa şi se distrug destinele copiilor d-stră? D-stră sînteţi preocupat de cariera personală, de întreţinerea familiei şi de satisfacerea mofturilor personale, şi nu aveţi timp să vă interesaţi de soarta propriilor d-stră copii şi de adevăratele interese ale lor. D-stră habar n-aveţi ce învaţă ei la şcoală, de ce învaţă ei măgăriile celea şi cu ce scop le învaţă, şi nici măcar nu vreţi să vă interesaţi de astfel de lucruri. Învaţă copilul d-stră că el şi toată familia lui sînt maimuţe, animale, dobitoace şi amebe, şi d-stră nici de gînd naveţi să puneţi la îndoială neghiobia respectivă. Îi învaţă cineva că cea mai mare faptă de eroism pe care o poate îndeplini un copil este să trădeze interesele părinţilor săi, şi iarăşi d-stră n-aveţi nimic de comentat. Pe urmă vi se spune că ei sînt proşti, că n-au cui semăna deştepţi, şi toată vina pentru

incultura, neştiinţa şi comportamentul lor inuman este aruncată pe umerii d-stră, că dă, surcica nu sare departe de trunchi, sau ce iese din pisică, şoareci prinde. Şi se primeşte că d-stră sînteţi vinovat de faptul că odorul d-stră merge pe drum şi nu ştie a zice „Bună ziua!”, că nu este în stare să-şi cîştige bucata de pîine, că se droghează, fură, violează şi săvîrşeşte multe alte fărădelegi, deoarece în loc să-l educaţi, l-aţi trimis la şcoală. - Şi, dacă e să vă gîndiţi bine, oare nu d-stră sînteţi într-adevăr vinovat de această stare de fapte? Sînteţi sigur că nu? Lăsaţi poveştile la o parte şi gîndiţi-vă profund cum să puneţi capăt crimei pe care aţi săvîrşit-o pînă în prezent faţă de propriii d-stră copii, implicîndu-vă în actul de depersonalizare şi îndobitocire a lor, cum să reparaţi greşelile făcute faţă de ei prin faptul că nu v-aţi interesat deloc de pregătirea lor de viaţă şi cum să abateţi de la ei consecinţele nefaste pe care educaţia ce au primit-o pînă în prezent le va atrage asupra lor. Lumea în care trăiţi, stimaţi părinţi, devine pe zi ce trece tot mai dură şi mai nemiloasă faţă de oameni. Legile de convieţuire pe care ea le înaintează înaintea fiinţelor umane sînt mai bestiale chiar şi decît legile junglei. Orice tip ne-îndeajuns de bine pregătit de viaţă este sortit să piară sau să ajungă la gunoiştea societăţii. Dacă d-stră sînteţi pregătit să vă vedeţi odorurile de dragul cărora trăiţi astăzi în ipostaze de bomji, de vagabonzi ce caută o bucată de pîine prin gunoaie, de prostituate, roabe, tîrfe şi mercenari gata pentru un dolar să ia viaţa oricui, inclusiv a d-stră, somn uşor şi vise plăcute. În astfel de condiţii eu n-am ce vorbi cu d-stră. Lăsaţi-vă copiii la şcoală şi urmăriţi atent, poate chiar cu plăcere, cum slugile sistemului de învăţămînt actual le sapă groapa şi vi-i îngroapă de vii. De altfel, cam asta şi faceţi d-stră în prezent. Dar dacă d-stră le doriţi copiilor d-stră o soartă mai bună decît cea pe care o aveţi şi un destin demn de o fiinţă umană, atunci nu staţi cu mîinile în sîn şi vă uitaţi ca boii la poarta nouă cum îşi bate cineva joc de ei. Dacă aţi fi studiat psihologia, aţi fi cunoscut faptul că viaţa omului este împărţită în perioade, fiecare dintre ele cu menirea lor strictă, şi nu este recomandabil de inversat ordinea divină a perioadelor. Cei ce dirijează învăţămîntul de după cortină cunosc faptul acesta, de-aceea se şi fac într-o ureche, sperînd că nimeni n-o să le ghicească adevărata intenţie de îndobitocire a populaţiei Pămîntului. În primii ani de viaţă, cam în cei şapte despre care se spune că dacă nu-s petrecuţi pe lîngă casă, nu-i nici un rost din copilul cela, se pun bazele formării personalităţii individului. În aceşti ani se hotărăşte dacă intelectul vă lucra în favoarea instinctelor, sau dacă instinctele vor sluji intelectul. Următorii şapte ani sînt meniţi pentru acumularea cunoştinţelor de care omul are nevoie în viaţă. Cei ce ratează perioada respectivă şi nu adună un bagaj solid de cunoştinţe capabile să-i servească drept temelie pentru dezvoltarea ulterioară a intelectului, vor fi incapabili tot restul vieţii lor de a progresa intelectual. Această perioadă este unică prin aceea că omul acceptă instruirea din exterior. De pe la paisprezece ani începe consolidarea şi cimentarea personalităţii, şi durează această perioadă pînă pe la vre-o douăzeci şi unul de ani, adică iarăşi în jur de şapte ani. În această perioadă omul se caută pe sine şi-şi potriveşte rostul său în viaţă. Cine nu reuşeşte să devină om pînă la vîrsta aceasta, nu va fi om niciodată. Aceasta este prima perioadă a auto-desăvîrşirii. De la douzeci şi unul de ani pînă pe la treizeci de ani omul îşi găseşte locul în societate şi-şi defineşte rolul pe care-l are de îndeplinit în dezvoltarea civilizaţiei umane. Aceasta este şi perioada căutării partenerilor conjugali. Aceasta este şi perioada de fond a auto-desăvîrşirii. De la treizeci de ani pînă pe la mijlocul anilor cincizeci este perioada realizărilor. Omul se află la apogeul posibilităţilor şi capacităţilor sale intelectuale, fizice şi psihice. Acesta este timpul cînd el poate reuşi să facă maximum pentru societatea sa şi pentru civilizaţia umană. Se încheie procesul auto-desăvîrşirii la această vîrstă. Cel ce nu reuşeşte să se afirme în această perioadă, nu se va afirma niciodată. De pe la mijlocul anilor cincizeci pînă pe la şaizeci de ani începe procesul consolidării realizărilor. Se finalizează şi se cristalizează cele începute în perioadele precedente. Se încep a culege roadele vieţii. Cel ce a semănat vînt, culege furtună. Cel ce a fost bou, îşi pune pielea pe

bate. Pentru unii aceasta e perioada stagnării, cînd omul nu progresează în nici un chip: nici mintal, nici psihic şi nici fizic; pentru mulţi însă ea desemnează începutul declinului tuturor activităţilor organismului lor. Puţini reuşesc să se menţină în bună stare după această perioadă. De la şaizeci în sus omul trăieşte exclusiv din roadele activităţii desfăşurate de el pînă la acel moment. Toate facultăţile umane intră în declin, inclusiv inteligenţa, şi nu mai poate spera nimeni că va reuşi la bătrîneţe ceea ce n-a reuşit în tinereţe. Grijile pămînteşti încep a face loc în mintea oamenilor afacerilor veşnice. După aceasta cade cortina. Să vedem cum utilizează sistemul de învăţămînt perioadele respective, ce rezultate dobîndeşte el şi ce au de cîştigat oamenii de pe urma intervenţiei lui în viaţa lor. Prima perioadă a vieţii umane, cea a stabilirii fundamentului personalităţii omului, educaţia o foloseşte evident în defavoarea omului. Sub pretextul că ea apără drepturile copiilor şi le permite acestora să se bucure de copilărie, ea îi privează de instruirea adulţilor şi încurajează scăparea instinctelor lor de sub controlul minţii şi dezvoltarea acesteia în funcţie de pornirile lor animalice. Nu binele copiilor d-stră îl urmăresc cei ce vă interzic să vă instruiţi copiii şi vă îndeamnă să-i lăsaţi la discreţia grădiniţei. Binele copiilor lor îl urmăresc ei, copii pe care vor să-i vadă stăpînii lumii, pe copiii d-stră însă ei îi pregătesc pentru roluri de slugi şi marionete, pentru jucarea cărora nu e nevoie de inteligenţă şi personalitate. Profeţii lui Yehowah avertizau cîndva oamenii că cei ce nu pun mîna pe vargă ca să instruiască copiii îi nenorocesc în realitate. - Se cred oare cei ce interzic oamenilor să se atingă de copiii lor mai deştepţi decît mesagerii Stăpînului Universului? - Vă mai miră faptul că de la o generaţie la alta lumea devine tot mai vicioasă, neascultătoare, dezorganizată şi rău-voitoare, cînd educaţia lucrează intensiv asupra transformării oamenilor în dobitoace? A doua perioadă a vieţii umane educaţia o foloseşte iarăşi în interesele celor ce au nevoie de oameni doar ca forţă ieftină de muncă. Chiar dacă în primii trei-patru ani ai ei ea dezvoltă capacităţi şi deprinderi utile în copii, aşa precum cititul, scrisul şi calcularea matematică, în următorii trei-patru ani ea îşi recuperează pierderile înregistrate canalizînd capacităţile şi cunoştinţele respective pe făgaşurile de care ea are nevoie. Pe la paisprezece ani le iese tinerilor pe ochi şi capacitatea de a citi, şi cea de a scrie şi cea de a socoti, căci lucrurile pe care le învaţă cu ajutorul lor sînt într-atît de inutile şi absurde, încît în afară de repulsie faţă de orice cunoştinţă şi faţă de orice act de cunoaştere, ele nu dezvoltă nimic în ei. - Vă mai miră faptul că descendenţii d-stră cu cît devin mai maturi, cu atît mai indiferenţi şi ostili sînt faţă de carte? Scopul sistemului de învăţămînt este să trezească în copii antipatie faţă de procesul de cunoaştere şi să le blocheze creierul. - Nu credeţi că el reuşeşte să-şi îndeplinească acest obiectiv ascuns al său? Păcat că el şi-l îndeplineşte pe seama copiilor d-stră, dar nu pe al lor. A treia perioadă este folosită de către sistemul de învăţămînt pentru a pune cruce pe personalitatea, viaţa şi destinul copiilor d-stră. Prin intermediul nenumăratelor obstacole şi probleme pe care ei le ridică în faţa lor, obstacole denumite teste, lucrări de control, olimpiade, întreceri, spartachiade, colocvii, examene şi bacalaureate, ei le răpesc tinerilor dstră, pînă la ultima picătură, întreg timpul necesar desăvîrşirii de sine şi cimentării personalităţii. După ce scapă din mîinile lui, tinerii nu mai au chef de nimic. Celelalte perioade ale vieţii lor se contopesc într-una singură, marcată de simple impulsuri de supravieţuire din partea lor, de o luptă deplorabilă pentru existenţă şi de o pregătire continuă de moarte. Acesta este efectul învăţăturii la care copiii d-stră, cu permisiunea şi ajutorul d-stră, sînt expuşi de la nouă pînă la doisprezece ani de zile, fără a lua în calcul învăţămîntul preşcolar şi studiile superioare, şi acestea sînt beneficiile pe care ei le moştenesc de la ea. Copiii sîrguincioşi, care învaţă tot ce le propune curriculum de învăţămînt, nu-şi găsesc niciodată rostul în viaţă şi nu se bucură niciodată de ea, indiferent de profesia pe care o îmbrăţişează şi de tărîmul în care ajung să activeze. Pentru ei viaţa se termină încă pe atunci cînd ei se află pe băncile şcolii. Să nu vă mire faptul că cei ce abia se tîrîe la învăţătură reuşesc cu mult mai bine decît ei în viaţă. Aceia îşi păstrează sănătatea şi măcar o fărîmă de inteligenţă naturală intactă, pe cînd cei

ce vor numaidecît să fie pe tabla de onoare, rămîn numai cu amintirea că au fost cîndva pe tabla de onoare. Dacă am reuşit măcar cît de cît să vă fac să pricepeţi ce se întîmplă în sistemul de instruire şi educare a copiilor d-stră, şi dacă n-aţi rămas indiferenţi faţă de viaţa, sănătatea şi destinul lor, încercaţi să conştientizaţi ceea ce aveţi de îndeplinit în viitor pentru a le oferi o şansă să-şi trăiască viaţa calitativ, şi nu ezitaţi să vă implicaţi cît mai curînd în ajutorarea lor. Şi ţineţi minte următorul lucru: nu cantitatea vieţii omului conteză pe lumea aceasta ci calitatea ei. O mie de ani de chin şi de nevoi nu înseamnă viaţă, pe cînd chiar şi cîţiva ani de împliniri, realizări şi bucurii au mai multe şanse să fie considerate viaţă decît ei. A lor denumire este sub-existenţa. Majoritatea dintre d-stră existaţi, sau chiar sub-existaţi. De dimineaţă pînă seara, din zori şi pînă noaptea tîrzie, munciţi, vă spetiţi, alergaţi şi vă epuizaţi, şi tot nu reuşiţi întotdeauna să vă asiguraţi cele necesare vieţii nici măcar pentru ziua de astăzi, ne-mai-vorbind de ziua de mîine şi ne-vorbind de timp pentru a vă savura viaţa. Vă spetiţi şi vă cruciţi, ne-înţelegînd ce se întîmplă pe lumea aceasta de nu reuşiţi să înţelegeţi nimic din viaţă şi ne-ştiind care-i cauza incapacităţii d-stră de a face faţă cerinţelor şi condiţiilor de trai moderne. - Şi ştiţi cine e de vină? Educaţia pe care aţi primit-o este cauza nenorocirilor d-stră şi tot ea este vinovată de faptul că nu reuşiţi să vă trăiţi viaţa cum trebuie. - N-o lăsaţi să ruineze şi viaţa copiilor d-stră! Singura fiinţă ce-şi sapă singură mormîntul, bătîndu-şi joc de generaţia ce-o succede, este omul. Nici un animal nu-şi dezorientează şi dezarmează puii în pragul vieţii de sine-stătătoare. Ele se străduie să le transmită urmaşilor lor toate şmecheriile şi metodele de supravieţuire în condiţiile în care se află, ne-irosind nici o secundă din perioada de dezvoltare a lor. Ele îşi învaţă puii să se apere, să-şi dobîndească hrana şi să-şi îndeplinească rostul. Omul îi învaţă pe copiii lui orice, numi aceste lucruri nu. Pe urmă vă mai plîngeţi că nu vă preţuiesc copiii. Oferiţi-le copiilor d-stră o şansă! Faceţi tot ce vă stă în puteri ca ei să primească o pregătire serioasă de viaţă, însuşind lucruri de care într-adevăr o să aibă nevoie în viitor, nu algoritmi şi ecuaţii inutile. Ţine-ţi cont de ceea ce v-am vorbit pînă acum despre vocaţia divină a fiecărui om. Faceţi tot posibilul să aflaţi vocaţia copilului d-stră şi oferiţii posibilitatea să şi-o dezvolte, instruindu-se cît mai serios în dezvoltarea şi punerea ei în slujba civilizaţiei umane. Le veţi oferi astfel copiilor d-stră şansa de a se bucura de viaţă şi de a deveni cineva în lume. Nu uitaţi nici despre rostul existenţei umane în general! Instruirea copiilor în vederea îndeplinirii menirii lor de fiinţe umane le va umple de sens viaţa şi le va oferi posibilitatea de a deveni cetăţeni ai Univesului. Faceţi tot posibilul şi imposibilul ca educaţia să ajungă în slujba d-stră şi a copiilor dstră! D-stră trebuie să decideţi ce, cît şi cum trebuie să înveţe copilul d-stră, nu cei ce vă urăsc şi dispreţuesc atît pe d-stră cît şi pe copiii pe care îi aveţi. Nimeni nu vă iubeşte copiii mai mult decît îi iubiţi d-stră şi nimeni nu le doreşte lor bine mai mult decît d-stră, de-aceea nimeni nu are dreptul să decidă soarta lor în afară de d-stră. Nu vă lăsaţi copiii la cheremul celora pentru care nu sînteţi decît nişte dobitoace. Ei nu le vor bine şi nici nu le vor face bine. Alegeţi persoanele care să vă instruiască copiii şi nominalizaţi ştiinţa pe care ei trebuie să le-o ofere. Dacă sînteţi de acord cu tot ce se petrece şi se învaţă la şcoală, n-aveţi decît să vă transformaţi copiii în enciclopedie. Este dreptul d-stră. Dar dacă nu doriţi să le pervertiţi mintea şi să le-o îmbuibaţi cu pseudo-ştiinţele promovate acolo, nu permiteţi nimănui să vă impună să faceţi acest lucru! Insistaţi pe introducerea materiilor care să le ofere tinerilor posibilitatea de a se integra în societate şi de a-şi cîştiga o bucată de pîine în mod demn şi cinstit la o vîrstă căt mai fragedă! Pe la vîrsta de paisprezece-cincisprezece ani tinerii n-ar fi rău să iasă cu specialitate din şcoală, chiar şi dintre cele prestigioase. Istoria este plină de cazuri cînd tineri la această vîrstă s-au afirmat cu succes în cele mai prestigioase şi dificile domenii ale activităţii umane. Dacă Edinson şi Mozart beneficiau de educaţia modernă, nu auzea lumea niciodată despre ei, şi nici despre becul electric.

Nici Einstein n-ar fi ajuns vre-odată unul dintre cei mai mari învăţaţi ai lumii dacă se conforma regulelor prevăzute de curricumul şcolar şi dacă tocea tot ce prevede acesta. Poate că şi copilului d-stră îi este menit un rol special în dezvoltarea omenirii? De ce să riscaţi cu viaţa lui, lăsîndu-l victimă în mîinile celor pentru care educaţia nu este decît un mijloc de a face bani? Gîndiţi-vă serios la lucrul acesta! - Profesorilor ce să le spun? Nu uitaţi că faceţi parte şi d-stră din societatea în care trăiesc elevii d-stră şi că de bunăstarea ei depinde foarte mult calitatea vieţii d-stră! Fiecare cuvînt, gest, faptă şi învăţătură din care clădiţi personalitatea copiilor se va întoarce într-o bună zi înapoi la d-stră. Veţi face bine, veţi căpăta bine! Dar dacă de dragul intereselor personale, de dragul lefei, de dragul pensiei, al concedialelor şi a premiilor, sau de frica superiorilor ai căror subalterni sînteţi veţi neglija sau veţi trăda interesele copiilor ce şi-au oferit soarta în mîinile d-stră, punîndu-şi încrederea în personalitatea d-stră, va veni timpul cînd ei vor neglija şi vor trăda interesele d-stră din aceleaşi motive. Şi aduceţi-vă întotdeauna aminte de faptul că Yehowah, Stăpînul Universului, vă acordă mereu o atenţie deosebită faţă de celelalte categorii de oameni, incluzîndu-vă pe d-stră, dar mai ales pe copiii d-stră, printre primii beneficiari ai ştiinţei pe care o purtaţi şi promovaţi. Dacă învăţătura d-stră aduce folos oamenilor, se bucură şi copiii d-stră de îndurarea lui Yehowah; dar dacă ea este inutilă oamenilor, copiii d-stră plătesc preţul timpului şi nervilor pe care dstră le răpiţi din viaţa oamenilor cu ele. Eu vă doresc bine, după cum le doresc bine tuturor oamenilor, dar binele este în mîinile şi mintea d-stră. Veţi lua în considerare învăţătura mea şi o veţi pune în practică, veţi beneficia de binele ce vi-l doresc. N-o să faceţi acest lucru, n-o să vă bucuraţi de el niciodată! O să vă atîrnaţi serios faţă de sfaturile ce vi le-am oferit, îndeplinindu-le, o să savuraţi plăcerea de a trăi. N-o să vă atîrnaţi serios faţă de ele, sub-existenţa va fi soarta voastră. Veţi lua în serios preîntîmpinările ce vi le-am făcut şi veţi lua măsurile de precauţie, Yehowah vă va feri de năpastă şi de necazuri. Le veţi sfida, să nu vă plîngeţi ulterior că Dumnezeu este nedrept cu voi!