Impozitul Pe Venit.docx

Impozitul pe venit 1. Esenţa impozitului pe venit. Subiecţii şi obiectul impozabil. Cotele impozitului pe venit. 2. Sursele de venit impozabil şi veniturile neimpozabile. 3. Deducerile permise în scopuri fiscale 4. Reglementarea cheltuielilor de producție în scopuri fiscale. Deducerea uzurii în scopuri fiscale. 5. Reguli de evidență a veniturilor și cheltuielilor 6. Modul de determinare a venitului impozabil și de calculare a impozitului pe venit 7. Impozitarea unor categorii de contribuabili. 8. Perioada fiscală a impozitului pe venit. Modalitatea de declarare și de plată a impozitului pe venit. 1.

Esenţa impozitului pe venit. Subiecţii şi obiectul impozabil. Cotele impozitului pe venit.

Constituirea unui sistem fiscal corect şi eficient este un imperativ al perioadei de tranziţie la economia de piaţă. Una din cele mai importante pîrghii de stimulare şi dezvoltare a producţiei o constituie sistemul bine gîndit de impozitare a beneficiului. Impozitul pe venit reprezintă o contribuţie obligatorie şi directă către bugetul statului percepută atît de la persoanele fizice cît şi cele juridice pentru venitul impozabil obţinut. Acest tip de impozit este achitat atît de întreprinderi cît şi de persoane fizice. Întreprinderile calculează şi ahită impozitele pe venit din venitul obţinut în decursul anului fiscal, iar persoanelor fizice, angajaţi în cîmpul muncii li se reţine din salariu suma impozitului respectiv şi se varsă de către patron în bugetul statului. Subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi fizice, care pe parcursul perioadei fiscale obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi persoanele juridice care obţin venit din orice surse aflate în afara Republicii Moldova. Obiect al impunerii este venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de persoanele juridice sau fizice din toate sursele aflate în Republica Moldova, precum şi venitul obţinut de persoanele juridice din orice surse aflate în afara Republicii Moldova. Cotele impozitului pe venit sunt sintetizate în următorul tabel: Tabelul 1 Cotele impozitului pe venit examinate după forma organizatorico - juridică a agenților economici în anul 2016: Agenții economici Cotele impozitului pe venit 1. Gospodării țărănești 2. Întreprinderi individuale 3. Entitățile economice, subiecți ai sectorului micului business 4. persoanele juridice, altele decît cele nominalizate la p. 3

7% din venitul impozabil x ˂ 29640 lei/an - 7% x ˃ 29640 lei/an - 18% x - venitul impozabil 3% din venitul operațional 12% din venitul impozabil

Subiecţi ai sectorului micului business sînt agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali. Agenţii economici menţionaţi conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activitatea operaţională din livrări scutite de T.V.A. sau din livrări scutite şi impozabile cu T.V.A. în sumă de pînă la 600000 lei, pot alege regimul de impozitare de 3% din venitul operațional sau regimul de impozitare aplicat în modul general stabilit (12% din venitul impozabil). Alegerea regimului fiscal se realizează prin indicarea lui în politica de contabilitate a agentului economic. Agenţii economici menţionaţi conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, au obţinut venit din activitatea operaţională din livrări scutite de T.V.A. în mărime ce depăşeşte 600000 lei, aplică regimul de impozitare în modul general stabilit. Agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A. vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. În scopul efectuării unei comparații dintre legislația fiscală a Republicii Moldova și cea a altor state ale lumii privind cotele de impozitare cu impozit pe venit, au fost sintetizate în tabelul 2 cotele de impozitare cu impozit pe venit pentru anul 2016 aplicate în diverse state europene. Tabelul 2 Cotele impozitului pe venit stabilite în diferite state ale lumii în anul 2016 Țara Cotele impozitului pe venit, % de la întreprinderi de la persoanele fizice Germania 30-33 14-45 Marea Britanie 20 0-45 Franța 33,33 5,5-41 Belgia 33,99 25 - 50 Italia 27,50 23-43 Irlanda 12,50 20-41 Republica Cehă 19 22 Croația 20 12-40 Grecia 26 0-42 Bulgaria 10 10 Romania 16 16 Polonia 19 18-32 Rusia 20 13 Ucraina 18 15-17 Sursa: http://www.worldwide-tax.com/#partthree

2. Sursele de venit impozabil şi veniturile neimpozabile. Conform legislaţiei fiscale veniturile înregistrate de către persoanele fizice şi juridice se clasifică în venituri impozabile şi venituri neimpozabile. Sursele de venit impozabile includ:

a) venitul provenit din activitatea de întreprinzător, din activitatea profesională sau din alte activităţi similare; c) plăţile pentru munca efectuată şi serviciile prestate (inclusiv salariile), facilităţile acordate de patron, onorariile, comisioanele, primele şi alte retribuţii similare; d) venitul din chirie (arendă); g) venitul obţinut sub formă de dobîndă; h) royalty (redevenţe); j) venitul rezultat din neachitarea datoriei de către agentul economic, cu excepţia cazurilor cînd formarea acestei datorii este o urmare a insolvabilităţii contribuabilului; k) dotaţiile de stat, primele şi premiile care nu sînt specificate ca neimpozabile în legile prin care se stabilesc aceste plăţi; m) dividendele, cu excepţia celor achitate în folosul persoanelor fizice rezidente, aferente perioadelor fiscale de pînă la 1 ianuarie 2008; n) veniturile obţinute, conform legislaţiei, ca urmare a aplicării clauzei penale, în formă de despăgubire pentru venitul ratat, etc. Sursele de venit neimpozabile În venitul brut nu se includ următoarele tipuri de venit: a) despăgubirile primite, conform legislaţiei, în urma unui accident de muncă sau în urma unei boli profesionale, de salariaţi ori de moştenitorii lor legali; b) plăţile, precum şi alte forme de compensaţii acordate în caz de boală, de traumatisme, sau în alte cazuri de incapacitate temporară de muncă, conform contractelor de asigurare de sănătate; c) plăţilor compensatorii ce ţin de executarea obligaţiilor de serviciu ale militarilor ; d) bursele elevilor, studenţilor şi persoanelor aflate la învăţămînt postuniversitar sau la învăţămînt postuniversitar specializat la instituţiile de învăţămînt de stat şi particulare, în conformitate cu legislaţia cu privire la învăţămînt, stabilite de aceste instituţii de învăţămînt, precum şi bursele acordate de către organizaţiile filantropice, cu excepţia retribuţiei pentru activitatea didactică sau de cercetare, indemnizaţiile unice acordate tinerilor specialişti angajaţi la lucru, conform repartizării, în localităţile rurale; e) pensiile alimentare şi indemnizaţiile pentru copii; f) indemnizaţiile de concediere stabilite conform legislaţiei; h) compensaţiile nominative plătite păturilor insuficient asigurate, social vulnerabile ale populaţiei, precum şi prestaţiile de asigurări sociale, care nu sînt achitate sub formă de anuităţi; l) ajutoarele primite; m) sumele pe care le primesc donatorii de sînge de la instituţiile medicale de stat; n) cîştigurile de la acţiunile de publicitate, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 10% din indicatorul specificat la art.33; o) averea primită sub formă de donaţie şi moştenire; p)compensaţiile pagubelor morale; r) veniturile sub formă de royalty ale persoanelor fizice în vîrstă de 60 de ani şi mai mult, etc. Lista completă a veniturilor impozabile şi neimpozabile este prezentată în Codul fiscal al RM, cap II articolele 18,19, 20.

3. Deducerile permise în scopuri fiscale

Pentru determinarea venitului impozabil este necesar de a clarifica care dintre cheltuielile efectuate de către persoana juridică se permit spre deducere din venitul brut. Deducerea este suma care se scade din venitul brut al persoanei juridice pentru determinarea venitului impozabil. În conformitate cu articolul 24 al Codului fiscal se deduc cheltuielile ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Cheltuielile ordinare şi necesare rezultă din profilul de activitate al agentului economic. Unele tipuri de cheltuieli pentru unii agenţi economici pot fi determinate ca cheltuieli ordinare şi necesare, iar pentru alţi agenţi economici cheltuieli, care nu sunt recunoscute în scopuri fiscale. Cheltuielile efectuate de agenţi economici, pot fi grupate în trei grupuri (convenţionale), ținînd cont de posibilitatea deducerii lor în scop fiscal: 1) Cheltuieli care se permit spre deducere în cuantum total; 2) Cheltuieli care se permit spre deducere în mărime limitată; 3) Cheltuieli care nu se permit spre deducere. Din categoria cheltuielilor care se permit spre deducere în cuantum total fac parte cheltuielile de salarizare, contribuțiile sociale și medicale, consumul de energie, combustibil, gaze, apă, cheltuielile privind chiria, cele administrative, impozitele și taxele, cu excepția impozitului pe venit etc. Cheltuielile care se permit spre deducere în mărime limitată includ: uzura mijloacelor fixe; cheltuielile de reparaţie a mijloacelor fixe în mărime de 15% de la valoarea lor; amortizarea activelor nemateriale; cheltuieli de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare a persoanelor juridice în limita normelor şi normativelor stabilite de Guvern; donaţiile făcute în scopuri filantropice în mărime de 5% din venitul impozabil; cheltuielile documentar neconfirmate în mărime de 0,2 % din venitul impozabil; datoriile dubioase, care şi-au pierdut valoarea, a devenit nerambursabilă şi s-a format în cadrul activităţii de întreprinzător; dobânzile; pierderile fiscale ale anilor precedenţi. Cheltuielile care nu se permit spre deducere se referă la cheltuieli personale şi familiale, sumele achitate pentru terenuri şi proprietatea pe care se calculează uzura, pierderile în urma vînzării sau schimbului proprietăţii efectuate între persoanele interdependente, cheltuielile ce ţin de procurarea, administrarea sau întreţinerea oricărei proprietăţi, venitul de pe urma căreia este scutit de impozit, impozitul pe venit, penalităţile şi amenzile aferente tuturor impozitelor, taxelor şi altor plăţi obligatorii la bugetul de stat şi a fondurilor extrabugetare, impozitele achitate în numele altei persoane, defalcările în fondurile de rezervă cu excepţia instituţiilor financiare, pierderile de capital peste creşterile de capital. În cazurile cînd în evidenţa financiară sînt înregistrate cheltuieli din cele menţionate mai sus, atunci în scopuri fiscale ele totalmente se exclud din cheltuieli. Prin urmare se va majora venitul impozabil şi impozitul pe venit. 4. Reglementarea cheltuielilor de producție în scopuri fiscale. Deducerea uzurii în scopuri fiscale. Pe parcursul activităţii lor, agenţii economici efectuează diferite tipuri de cheltuieli. Legislaţia fiscal ă, însă, specifică unele categorii de cheltuieli care sînt deduse numai în limita normelor şi normativelor stabilite de Guvern. La aceste cheltuieli se referă

- Cheltuielile privind uzura mijloacelor fixe; - Cheltuielile privind reparația mijloacelor fixe; - Cheltuielile de reprezentanță;

- Cheltuielile pentru donații în scopuri filantropice; - Cheltuielile neconfirmate documentar; - Cheltuielile de delegații; - Cheltuielile privind asigurarea persoanelor juridice; - Cheltuielile privind hrana, transportul și studiile angajaților. Cheltuielile privind uzura mijloacelor fixe - în conformitate cu prevederile Codului fiscal, în componenţa mijloacelor fixe sunt incluse obiectele a căror valoare unitară depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie (6000 lei) şi sunt utilizate mai mult de un an. Uzura mijloacelor fixe în scopuri fiscale se determină conform prevederilor Regulamentului privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat prin H.G. nr. 289 din 14 martie 2007. Trebuie de menţionat că, conform prevederilor acestui Regulament, obiectul calculării uzurii sunt mijloacele fixe folosite (aflate în exploatare) în activitatea de întreprinzător şi supuse uzurii. Nu se calculează uzura terenurilor, vitelor productive şi de muncă (cu excepţia cailor de muncă, cîinilor de pază), fondurilor de bibliotecă, plantaţiilor perene, care nu au intrat pe rod, mijloacelor fixe, care sunt conservate, construcţiilor capitale nefinalizate, mijloacelor fixe primite ca donaţie sau cu titlu gratuit. De asemenea, nu se calculează uzura mijloacelor fixe procurate, pentru care nu au fost determinate obligaţiuni privind plata lor. În cazul finanţării parţiale a procurărilor, uzura se va calcula pentru partea suportată de către întreprindere. În cazul în care există finanţarea totală a procurărilor mijloacelor fixe, uzura aferentă acestora nu se calculează. Dacă la sfîrşitul perioadei de gestiune mijloacele fixe nu se află în exploatare, dar sînt supuse reconstrucţiei sau reutilării tehnice sau funcţionarea întreprinderii este suspendată complet, uzura aferentă acestora la fel nu se va calcula. Se stabileşte următoarea ordine de evidenţă a proprietăţii pe categorii: a) pentru proprietatea raportată la categoria I, calcularea uzurii se face pentru fiecare obiect; b) pentru proprietatea raportată la categoriile II-V, calcularea uzurii se efectuează prin aplicarea normei de uzură la baza valorică a categoriei respective. Raportarea proprietăţii la categoriile de proprietate se efectuează în modul prevăzut de Guvern; c) pentru proprietatea ce reprezintă investiţii efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unui contract de leasing operaţional, locaţiune, concesiune, arendă, uzura se calculează în modul stabilit pentru categoria de proprietate la care se atribuie mijloacele fixe respective. Pentru calcularea uzurii toate mijloacele fixe se clasifică în cinci categorii. Fiecare categorie a mijloacelor fixe reprezintă comasarea a mai multor grupe de mijloace fixe similare după termenul de exploatare şi norma uzurii. Pentru fiecare categorie este stabilită norma de uzură, care se calculează din valoarea mijlocului fix la începutul perioadei de gestiune. La fiecare categorie de proprietate se aplică următoarele norme de uzură: Tabelul 3 Clasificarea mijlocelor fixe conform perioadei de funcţionare utilă Termenii de exploatare, Categoria Norma uzurii, % conform clasificatorului de MF, ani I categorie 5 Mai mult de 40 ani II categorie 8 De la 25 pînă la 39 ani III categorie 12.5 De la 20 pină la 24 ani IV categorie 20 De la 10 pină la 19 ani

V categorie 30 De la 1 an pînă la 9 ani Pentru atribuirea fiecărei unităţi a mijloacelor fixe la categoria de proprietate respectivă se procedează în felul următor: - se calculează CA care reprezintă valoarea criteriului de atribuire a mijlocului fix la categoriile de proprietate după formula: CA =200/DN ; unde DN este durata de funcţionare utilă a mijloacelor fixe conform Catalogului mijloacelor fixe şi activelor nemateriale în ani; - se stabileşte categoria de proprietate la care se atribuie mijloacele fixe prin obţinerea unei norme de uzură mai mici sau egale cu norma stabilită pentru o anumită categorie dar nici într-un caz mai mare. Includerea iniţială a mijloacelor fixe la categoria respectivă de proprietate se face la momentul punerii lor în exploatare. Valoarea mijloacelor fixe nou-procurate se compune din preţul lor de procurare, precum şi din toate cheltuielile aferente procurării lor, inclusiv cheltuielile de transportare, asamblare şi asigurare, dobînzile plătite sau calculate pînă la punerea obiectului în exploatare. Valoarea mijloacelor fixe aferente proprietăţii create cu forţe proprii include toate impozitele şi taxele, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată achitate sau care urmează a fi achitată de către subiecţii impozabili înregistraţi, cheltuielile şi plata dobînzilor aferente acestor mijloace fixe pentru întreaga perioadă de pînă la punerea lor în exploatare. Mărimea uzurii mijloacelor fixe ce urmează a fi dedusă se determină prin înmulţirea bazei valorice a mijloacelor fixe, la sfîrşitul perioadei de gestiune, ce se raportă la o anumită categorie de proprietate, la norma de uzură respectivă. Baza valorică a mijloacelor fixe la sfîrşitul perioadei de gestiune se determină ca valoare a mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune, majorată cu valoarea mijloacelor fixe nou-procurate şi cu suma corectărilor şi micşorată cu suma de la comercializarea lor sau cu baza valorică ajustată în cazul donaţiei sau pierderii forţate. Valoarea mijloacelor fixe la începutul perioadei de gestiune ce se raportă la categoria respectivă de proprietate se determină ca diferenţă dintre baza valorică a mijloacelor fixe la sfîrşitul perioadei de gestiune precedente şi suma uzurii calculate a perioadei de gestiune precedente. Dacă la sfîrşitul anului fiscal la categoria respectivă nu se află nici o proprietate sau suma rămasă este mai mică de 6000 lei, după efectuarea ajustărilor necesare valoarea restantă urmează a fi dedusă. Calcularea uzurii şi deducerea acesteia pentru întreţinerea autoturismului se efectuează în felul următor: a) în cazul în care valoarea autoturismului este de pînă la 200000 lei, uzura calculată se deduce integral, în funcţie de valoarea autoturismului; b) în cazul în care valoarea autoturismului depăşeşte 200000 lei, deducerea se limitează la suma calculată a uzurii, reieşind din valoarea autoturismului egală cu 200000 lei. Prevederea nu se aplică autoturismelor utilizate în calitate de mijloace fixe în activitatea de bază care reprezintă acordare de servicii, a căror uzură constituie parte componentă a costului vînzărilor. În scopuri fiscale nu se recunosc diferenţele din reevaluarea mijloacelor fixe. Uzura activelor luate în arendă finanţată şi leasing financiar se calculează de către locatar (arendaş) în fiecare perioadă de gestiune pe parcursul duratei de funcţionare utilă a acestora. Respectiv, în scopuri fiscale, uzura se calculează de locatar (arendaş). Evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale se efectuează în conformitate cu regulamentul aprobat de Guvern. Deducerea cheltuielilor pentru reparaţia proprietăţii se efectuează după cum urmează:

a) dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii nu depăşesc 15% din baza valorică a categoriei respective de proprietate (determinată fără a lua în considerare schimbările pe parcursul anului fiscal respectiv), cheltuielile în cauză vor fi permise spre deducere în anul respectiv; b) dacă cheltuielile suportate pe parcursul anului fiscal pentru reparaţia proprietăţii depăşesc 15% din baza valorică pentru fiecare obiect a categoriei I de proprietate şi baza valorică a categoriilor II-V de proprietate, mărimea acestui surplus se consideră drept cheltuieli pentru recondiţionare şi se reflectă la majorarea bazei valorice pentru fiecare obiect a categoriei I de proprietate şi baza valorică a categoriilor II-V de proprietate. Cheltuielile pentru reparaţie se permit spre deducere la locatar (arendaş) în mărimea limitei privind cheltuielile de reparaţie permise spre deducere, conform prevederilor art.27 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal şi determinate potrivit prevederilor Regulamentului privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale. În cazul în care activele sînt predate în locaţiune (arendă) operaţională (leasing operaţional), evidenţa lor se ţine în contabilitate şi se reflectă în bilanţul contabil al locatorului (arendatorului). Uzura activelor predate în locaţiune (arendă) şi leasing operaţional se calculează de către locator (arendator) în fiecare perioadă de gestiune şi se constată ca cheltuieli ale perioadei, iar la finele fiecărei perioade de gestiune se reflectă în Situația de profit și pierdere a locatorului (arendatorului). Respectiv, în scopuri fiscale, la determinarea impozitului pe venit, deducerea cheltuielilor aferente uzurii se permite la locator (arendator). Locatarul (arendaşul) recunoaşte la deducere sumele arendei şi ratei de leasing calculate, în conformitate cu legislaţia în vigoare. În cazul în care, potrivit contractului de locaţiune (arendă), locatarul (arendaşul) suportă cheltuieli aferente reparaţiei, deducerea lor se permite în limitele normei stabilite în art. 27 alin. (9) lit. b) din Codul fiscal din plata pentru locaţiune (arendă), suportată pe parcursul perioadei fiscale. Depăşirea limitei privind cheltuielile pentru reparaţia mijloacelor fixe ce nu corespund prevederilor alin. (2) art. 26 din Codul fiscal, precum şi suma cheltuielilor pentru reparaţie, permisă la deducere, se determină prin completarea formularului Determinarea depăşirii limitei privind cheltuielile pentru reparaţia mijloacelor fixe ce nu corespund prevederilor alin.(2) art.26 din Codul fiscal, precum şi suma cheltuielilor pentru reparaţie Cheltuielile de reprezentanță se deduc în conformitate cu Regulamentul cu privire la limitarea cheltuielilor de reprezentanță permise spre deducere din venitul brut. La cheltuielile de reprezentanţă, ce ţin de activitatea de antreprenoriat a întreprinderii, se raportă: cheltuielile pentru primirea oficială a delegaţiilor, inclusiv celor străine, pentru frecventarea manifestaţiilor culturale şi reprezentaţiilor teatralizate, achitarea serviciilor traducătorilor neîncadraţi în personalul întreprinderii, pentru trataţii în timpul şi locul unde decurg negocierile de afaceri şi manifestările culturale respective, precum şi alte cheltuieli similare. În cheltuielile de reprezentanţă, ce ţin de activitatea comercială, de rînd cu cheltuielile suportate la locul de reşedinţă a întreprinderii, se includ şi alte cheltuieli ale reprezentantului întreprinderii în alte localităţi decît cele de reşedinţă. La cheltuielile de reprezentanţă se raportă cheltuielile pentru primirea delegaţiilor, suportate de către partenerii de afaceri - pentru încheierea diverselor acorduri, contracte etc. La cheltuielile de reprezentanţă nu se atribuie cheltuielile ocazionate de primirea delegaţiilor reciproce dintre filiale şi întreprinderea de bază, cu excepţia delegaţiilor dintre întreprinderile nerezidente şi filialele lor în Republica Moldova, care sînt considerate persoane juridice aparte.

Documente ce confirmă primirea delegaţiilor (reprezentanţelor) sînt considerate: ordinul conducătorului întreprinderii, emis în baza înţelegerilor prealabile ale părţilor (programelor, acordurilor, scrisorilor, faxurilor etc.). În ordin se menţionează componenţa delegaţiilor, scopul, programul şi termenul vizitei; informaţiile referitoare la rezultatele vizitei şi darea de seamă asupra cheltuielilor efectuate, justificate documentar. Suma-limită a cheltuielilor de reprezentanţă, care se permite spre deducere din venitul brut, constituie: a) 0,5% din suma venitului brut, încasat de la comercializarea mărfurilor (volumul de circulaţie a mărfurilor); b) 1% din suma celorlalte tipuri de venit brut, fără taxa pe valoarea adăugată şi accize. Cheltuielile pentru donații în scopuri filantropice sau de sponsorizare vor fi deduse numai în cazul confirmării lor în modul stabilit de Guvern. Agentul economic rezident are dreptul la deducerea oricăror donaţii făcute de el pe parcursul anului fiscal în scopuri filantropice sau de sponsorizare, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil. Pot fi deduse, numai donaţiile făcute în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităţilor publice şi instituţiilor publice specificate, a organizaţiilor necomerciale, precum şi în favoarea caselor de copii de tip familial. Cheltuielile neconfirmate documentar - se permite deducerea cheltuielilor ordinare şi necesare suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, neconfirmate documentar, în mărime de 0,2% din venitul impozabil. Cheltuielile de delegații se efectuează în conformitate cu normativele prevăzute în Regulamentul cu privire la detașarea salariaților. Cheltuielile privind asigurarea persoanelor juridice se reglementează de Regulamentul cu privire la limitele cheltuielilor de asigurare ale agenților economici. În acest context, se permite deducerea primelor de asigurare plătite în baza contractelor de asigurare încheiate. Contribuabilul are drepul să deducă în scopurri fiscale cheltuielile legate de hrana, transportul și studiile angajaților, după cum urmează: - transportul organizat al angajaţilor de la / la locul de muncă - în limita maximă a plafonului mediu de 25 lei (fără TVA) per angajat pentru fiecare zi efectiv lucrată de către angajaţii transportaţi. Acest plafon valoric se calculează ca raport dintre cheltuielile lunare suportate de către angajator pentru transportul organizat al angajaţilor şi numărul de angajaţi transportaţi în decurs de o lună înmulţit cu numărul de zile în care a avut loc transportarea efectivă a angajaţilor; - hrana organizată a angajaţilor - angajatorul, la care salariul mediu lunar brut este egal sau depăşeşte ¾ din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat pentru fiecare an, este în drept să deducă cheltuielile pentru hrana organizată a angajaţilor. Salariul mediu lunar brut se calculează reieşind din fondul lunar de salarizare a angajatorului raportat la numărul mediu scriptic de angajaţi în luna respectivă; - studiile profesionale ale angajaţilor - angajatorul este în drept să deducă cheltuielile pentru studiile profesionale / de perfecţionare profesională, suportate în folosul angajaţilor pe parcursul anului fiscal, cu condiţia că asemenea cheltuieli sînt suportate exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător şi reieşind din necesitatea acestor studii / perfecţionări pentru categoria şi specificul de activitate a angajaţilor.