Grile Dr Mediului Cu Raspunsuri

  • Uploaded by: Silvia-Ana Stan
  • 0
  • 0
  • October 2019
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Grile Dr Mediului Cu Raspunsuri as PDF for free.

More details

  • Words: 4,279
  • Pages: 14
GRILE DREPTUL MEDIULUI - 2016, 2014, 2012 1. Referitor la exploatarea masei lemnoase, următoarele afirmații sunt adevărate: A. Implica existenta unei autorizații de exploatare care nu poate fi emisa de Agenția Județeană pentru Protecția Mediului în a cărei circumscripție urmează sa se realizeze exploatarea masei lemnoase B. Se realizează după obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport ale materialului lemnos, aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultura C. Presupune, ca regula generala, reducerea suprafeței fondului forestier național pentru realizarea unor obiective de interes local

2. Activitatea de gospodărire a apelor: A. Trebuie realizata considerând principiul proximității ca un principiu de referință în acest domeniu, aspect ce fundamentează asigurarea gospodăririi apelor de suprafață și subterane ca un tot unitar, atât sub aspect cantitativ cat și calitativ B. Se organizează și se desfășoară pe bazine hidrografice C. Implica obligația de obținere a autorizației de gospodărire a apelor, excluzând, potrivit legii, necesitatea obținerii acordului și a autorizației de mediu

3. Potrivit reglementarilor privind accesul la informația de mediu: A. Cererile pentru furnizarea informațiilor privind mediul, modalitatea și termenul de rezolvare a acestora se înscriu intr-un registru existent la nivelul fiecărei autorități publice B. Prin excepție, informația de mediu poate fi refuzata, intre altele, atunci când dezvăluirea ar afecta confidențialitatea procedurilor autorităților publice C. Orice solicitant, care considera ca cererea sa pentru furnizarea unor informații privind mediul a fost rezolvata cu un răspuns necorespunzător din partea unei autorități publice se poate adresa cu plângere prealabila conducătorului respectivei autorități, după achitarea taxelor pe care le implica o astfel de procedura

4. Principiul acțiunii preventive: A. Presupune aplicarea sa când riscul în sine nu este demonstrat B. Presupune luarea unor masuri chiar și atunci când datele științifice nu rezulta cu exactitate daca o activitate este periculoasa pentru mediu C. Este fundamentat pe ideea ca activitatea de prevenire a riscurilor ecologice este cu mult mai puțin costisitoare decât repararea daunelor ecologice cu caracter ireversibil 1

5. Dreptul mediului: A. Are funcția de promovare a obiectivelor dezvoltării durabile B. Are funcția de organizare și instituționalizare a acțiunii sociale în scopul protecției și ameliorării mediului C. Are caracter orizontal

6. CEDO în cauza Brândușe contra României: A. Face trimitere la principiile dezvoltate în jurisprudența sa privind gravele încălcări de ordin moral ale dreptului la respectarea vieții private și de familie a unei persoane, datorita noxelor olfactive sau de alta natura cauzate persoanei respective la domiciliul acesteia, în sensul Art. 8 din Convenție B. A precizat ca autoritățile și-au încălcat obligația pozitiva de a acționa de o maniera care sa duca la rezolvarea situației create ca urmare a faptului ca rampa de deșeuri, care a funcționat efectiv într-o anume perioada în apropierea locului de detenție a reclamantului, a fost folosita în continuare de proprietar, fără ca autoritățile sa intervină în mod eficient C. A analizat legătura de cauzalitate dintre agravarea bolii de care suferea unul dintre reclamanți și poluarea cu cianura produsa în cauza, determinata de Societatea Aurul SA Baia-Mare

7. În privința răspunderii pentru prejudiciile cauzate mediului, OUG 195/2005: A. Prevede răspunderea solidara în cazul pluralității autorilor B. Consacra, la nivel de principiu, caracterul obiectiv al răspunderii pentru prejudiciul adus mediului, independent de culpa C. Stabilește ca, în mod excepțional, răspunderea poate fi și subiectiva și anume pentru prejudiciile cauzate speciilor protejate și habitatelor naturale, conform reglementarilor specifice

8. Izvoarele dreptului mediului: A. Au caracter eterogen, se regăsesc în numeroase reglementări internaționale, comunitare și naționale B. Au în numeroase cazuri caracter tehnic (conțin prescripții de ordin tehnic, precum norme de calitate, etc), dar aceste prescripții tehnice au și caracter juridic deoarece sunt incorporate în norme juridice C. Au caracter tehnic, nefiind obligatorii din punct de vedere juridic

9. Potrivit Proiectului de Declarație cu privire la drepturile omului și mediu adoptat la Geneva în 1994, Dreptul fundamental la un mediu sănătos presupune: A. Garantarea dreptului la identitate 2

B. Dreptul de a trăi într-un mediu nepoluat, nealterat de activități ce pot afecta mediul, viața, bunăstarea oamenilor și dezvoltarea durabilă C. Dreptul la asistență în caz de catastrofă de mediu, naturală sau produsă de om

10. Autorizația de mediu: A. Este necesară pentru desfășurarea activităților existente, precum și începerea activităților noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului B. Este obligatorie în cazul adoptării planurilor și programelor care pot avea efect semnificativ asupra mediului C. Funcționarea fără autorizație de mediu este interzisă pentru activitățile care fac obiectul procedurilor de autorizare din punct de vedere al protecției mediului

11. Revizuirea actelor de reglementare: A. Se dispune în cazul în care titularul activității nu respectă dispozițiile acestora B. În cazul în care se dispune revizuirea, autoritatea competentă poate solicita refacerea raportului privind impactul asupra mediului sau a bilanțului de mediu, după caz C. Litigiile generate de revizuirea actelor de reglementare se soluționează de instanțele de contencios competente

12. Informația de mediu (care implică inclusiv accesul la analizele cost-beneficiu care stau la baza măsurilor administrative în domeniul protecției mediului): A. Poate fi solicitată de orice persoană fizică sau juridică, fără justificarea scopului în care a fost cerută B. Poate fi solicitată numai de către personale fizice, deoarece numai acestea sunt titulare inclusiv a acestei componente a dreptului fundamental la un mediu sănătos, în cazul în care justifică un interes C. Poate fi refuzată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (excepțiile trebuind interpretate în sens limitativ)

13. Răspunderea de mediu instituită de OUG 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului de mediu: A. Permite atât luarea unor măsuri preventive, cât și luarea unor măsuri reparatorii privind prejudiciul de mediu B. Permite numai luarea unor măsuri preventive prind prejudiciul de mediu C. Permite autorităților să dispună asigurarea măsurilor preventive/reparatorii 3

14. Ca regulă generală, în conformitate cu principiul "poluatorul plătește" costurile operațiunilor de gestionare a deșeurilor se suportă de către: A. Cetățeni B. Producătorul de deșeuri sau, după caz, de deținătorul actual ori anterior al deșeurilor C. Autoritățile publice locale

15. Protecția apelor se asigură, inclusiv, prin dispoziții cu privire la: A. Regimul de folosire a apelor B. Protecția apelor împotriva poluării C. Reglementarea regimului lucrărilor care se construiesc pe ape sau au legătură cu apele

16. În raport cu funcțiile pe care le îndeplinesc, pădurile se încadrează în următoarele grupe funcționale: A. Grupa I, care cuprinde păduri cu funcții speciale de protecție a apelor, a solului, a climei și a obiectivelor de interes național, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a geofondului și a ecofondului, precum și pădurile din ariile naturale protejate de interes național B. Grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcții de producție și de protecție, în care se urmăresc realizarea masei lemnoase de calitate superioară și a altor produse ale pădurii, precum și, concomitent, protecția calității factorilor de mediu C. Grupa I, respectiv grupa a II-a, care cuprinde păduri cu funcții de producție în care exploatarea masei lemnoase nu este supusă regimului silvic

17. Exploatarea masei lemnoase trebuie să se realizeze inclusiv cu respectarea următoarelor obligații: A. După obținerea autorizației de exploatare și predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice și în conformitate cu instrucțiunile legale B. Numai de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. Ca excepție, persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maximum 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate C. Arborii destinați tăierii se inventariază și, după caz, în funcție de natura tăierii, se marchează cu dispozitive speciale de marcat de către personalul silvic împuternicit, în conformitate cu normele tehnice

4

18. Autorizațiile de vânătoare: A. Sunt documente cu regim special, emise și înseriate de gestionari printr-un sistem informatic, conform modelului și reglementarilor stabilite prin ordin al conducătorului administratorului B. Pot fi doar individuale C. Dau dreptul titularilor acestora de a vana exemplarele pentru care au fost eliberate, pe terenurile incluse în fondul cinegetic, numai daca terenurile se afla în proprietate publica a statului

19. Principiul poluatorul plătește: A. Presupune prevenirea degradării mediului prin anticiparea consecințelor activităților umane asupra mediului B. Influențează definirea noțiunii de prejudiciu în mod specific în dreptul mediului, astfel încât acoperirea prejudiciului trebuie să presupună: acoperirea prejudiciului suferit, precum și a cheltuielilor legate de limitarea și prevenirea poluării C. În sens restrâns, presupune eliminarea subvențiilor destinate acoperirii costurilor de depoluare, deoarece acestea trebuie suportate de cel care cauzează poluarea și nu de societate

20. Vânătoarea se exercită numai de vânătorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: A. Permis de vânătoare; posedă autorizație eliberată de gestionar; posedă permis de armă de tip B; posedă asigurare obligatorie împotriva accidentelor B. Permis de vânătoare; posedă autorizație eliberată de gestionar; posedă permis de armă de tip B; C. Permis de vânătoare; posedă autorizație eliberată de gestionar; posedă asigurare obligatorie împotriva accidentelor

21. În anul 1978, sub auspiciile UNESCO, a fost adoptată Declarația Universală a Drepturilor Animalelor. Potrivit acestei declarații, animalele au în principiu și următoarele drepturi (nefiind drepturi subiective în sens juridic): A. Interzicerea relelor tratamente şi a actelor de cruzime B. Dreptul la un proces echitabil C. Dreptul animalelor sălbatice de a trăi libere în mediul lor natural şi de a se reproduce

22. Art. 35 din Constituția României: A. Garantează dreptul la viață de familie B. Recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic C. Instituie obligația tuturor persoanelor fizice și juridice de a proteja si ameliora mediul 5

23. Regimul de folosire a apelor presupune că: A. Dreptul de folosință asupra apelor (ape de suprafață sau subterane, inclusiv cele artizanale) se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor şi se exercită potrivit prevederilor legale. Acest drept include şi evacuarea în resursele de apă de ape uzate, ape din desecări sau drenaje, ape meteorice, ape de zăcământ după utilizare B. Apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare şi de protecție a calității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau se folosesc instalații de capacitate mică de până la 0,2 litri/secundă, destinate exclusiv satisfacerii necesităților gospodăriei proprii C. Dreptul de folosință a apelor este liber, pentru orice persoană fizică sau pentru profesioniștii care pot evacua ape uzate în resursele de apă

24. În ceea ce privește evaluarea impactului asupra mediului: A. Cheltuielile pentru elaborarea acestuia sunt suportate de titularul proiectului B. Răspunderea pentru corectitudinea informațiilor puse la dispoziția autorităților competente pentru protecția mediului şi a publicului revine titularului programului C. Răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor revine autorului acestora

25. Potrivit art. 1 din Legea fondului funciar 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare: A. Terenurile de orice fel, indiferent de destinație, din domeniul public, constituie fondul funciar al României B. Terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza cărora sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României C. Terenurile care asigură cele mai propice condiții pentru desfășurarea agriculturii constituie fondul funciar al României

26. Dreptului fundamental la un mediu sănătos: A. Implică și obligații pozitive ale statului, respectiv obligația de a lua măsurile necesare pentru garantarea acestuia B. Implică și garanții procedurale (de exemplu dreptul la informare și consultare – așa cum s-a statuat și în Hotărârea Tătar împotriva României din 2009) C. Nu este prevăzut expres de Constituția României

6

27. Potrivit Codului silvic: A. Prejudiciul adus pădurii indiferent de natura juridică a proprietății și de suprafața pădurii avută în proprietate, se evaluează potrivit legii B. Prejudiciul adus pădurii se evaluează pornindu-se de la valoarea de piață a materialului lemnos C. Valoarea prejudiciilor din pădurile încadrate prin amenajamentul silvic în grupa I funcțională, din perdelele forestiere de protecție și din jnepenișuri se stabilește prin multiplicarea de două ori a valorii obținute potrivit legii. În situațiile în care prejudiciul nu a fost recuperat de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea pădurii, acesta se recuperează de autoritatea publică centrală pentru finanțe publice, ca reprezentant al statului român

28. CEDO a precizat că: A. În toate cazurile trebuie asigurat un just echilibru între interesele concurente ale persoanelor implicate și ale societății în ansamblul său B. Încălcarea regulilor cu privire la protecția mediului poate aduce încălcare dreptului la viață privată și domiciliu, garantate de art. 8 din Convenție, dacă afectează bunăstarea unei persoane și o pot lipsi de folosința domiciliului său, dăunând vieții sale private și de familie, numai dacă viața și sănătatea persoanei sunt puse în pericol C. Încălcarea regulilor cu privire la protecția mediului poate aduce încălcare dreptului la viață privată și domiciliu, garantate de art. 8 din Convenție, dacă afectează bunăstarea unei persoane și o pot lipsi de folosința domiciliului său, dăunând vieții sale private și de familie, chiar dacă viața și sănătatea persoanei nu sunt puse în pericol (de exemplu în cazul poluării fonice sau olfactive)

29. Bilanțul de mediu: A. Reprezintă din punct de vedere al dreptului administrativ un act administrativ, care poate fi atacat în contencios B. Reprezintă procesul menit să identifice efectele viitoare directe şi indirecte ale unui proiect asupra sănătății oamenilor şi a mediului C. Conține elementele analizei tehnice prin care se obțin informații asupra cauzelor şi consecințelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente şi anticipate ale activității, în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de pe un amplasament

30. Titularii dreptului de proprietate privată asupra fondului forestier: A. Au obligația să respecte regimul silvic B. Nu au obligația să respecte regimul silvic, acesta fiind caracteristic fondului forestier fondului forestier proprietate publică a statului

7

C. Nu pot fi sancționați pentru nerespectarea regimului silvic, deoarece sancțiunile instituite de reglementările legale în materie contravin art. 44 alin. (1) din Constituția României

31. Suspendarea acordului de mediu / autorizației de mediu / autorizației integrate de mediu: A. Se dispune de autoritatea emitenta, pentru nerespectarea prevederilor acestora, după o notificare prealabila prin care se poate acorda un termen de cel mult 60 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor B. Se menține pana la eliminarea cauzelor care au determinat-o, dar nu mai mult de 6 luni C. Nu reprezintă o sancțiune juridica propriu-zisa

32. În ceea ce privește evaluarea impactului asupra mediului: A. Cheltuielile pentru elaborarea acestuia sunt suportate de titularul proiectului B. Răspunderea pentru corectitudinea informațiilor puse la dispoziția autorităților competente pentru protecția mediului şi a publicului revine titularului programului C. Răspunderea pentru corectitudinea lucrărilor revine autorului acestora

33. Obligația de tratare a deșeurilor presupune că: A. Prin tratare se înțeleg operațiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării B. Producătorul de deșeuri sau, după caz, orice deținător de deșeuri are obligația de a efectua operațiunile de tratare în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare sau de a transfera aceste operațiuni unui operator economic autorizat care desfășoară activități de tratare a deșeurilor sau unui operator public ori privat de colectare a deșeurilor C. Autoritățile au obligația de tratare a deșeurilor, indiferent dacă producătorul sau deținătorul pot sau nu să fie identificați

34. Convenția europeană a drepturilor omului: A. Reprezintă izvor al dreptului mediului B. Consacră expres dreptul fundamental la un mediu sănătos C. Nu consacră expres dreptul fundamental la un mediu sănătos, dar necesitatea garantării acestuia a fost dedusă de CEDO din conținutul altor drepturi fundamentale consacrate de convenție, de exemplu de articolul 8 care protejează dreptul la viață privată, de familie și domiciliu

8

35. Dreptul mediului: A. Conține preponderent norme cu caracter dispozitiv B. Conține preponderent norme cu caracter imperativ C. Are și caracter orizontal, în sensul că influențează și soluțiile din alte ramuri de drept, protecția mediului nefiind posibilă numai prin adoptarea unor norme speciale în acest domeniu

36. Potrivit Declarației Universale a drepturilor animalelor adoptată în 1978 sub auspiciile UNESCO, animalele au în principiu următoarele drepturi (care nu reprezintă drepturi subiective în sens juridic): A. Dreptul egal la viață în cadrul ecosistemelor B. Dreptul la viață privată C. Dreptul animalelor ținute de om sub dependență la îngrijire şi întreținere

37. Lucrările care se construiesc pe ape sau au legătură cu apele (prevăzute de art. 48 din Legea 107/1996): A. Pot fi promovate şi executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor şi, respectiv, notificării emise de Administrația Națională «Apele Române» B. Punerea în funcțiune sau exploatarea acestor lucrări se face numai în baza autorizației de gospodărire a apelor şi, după caz, a notificării emise de Administrația Națională «Apele Române» C. Nu necesită autorizație de mediu

38. Scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol se face: A. Cu respectarea unei proceduri administrative specifice imperative B. Ca regulă generală, în mod gratuit, fără nici o obligație din partea deținătorilor C. Cu obținerea aprobărilor şi avizelor prevăzute de lege

39. Potrivit Legii apelor nr. 107/1996 sunt sancționate penal: A. Evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață şi subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul înconjurător, producția agricolă sau industrială ori fondul piscicol B. Spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a vehiculelor şi autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice 9

C. Spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a animalelor domestice, dezinfectate cu substanțe toxice, a obiectelor de uz casnic prin folosirea detergenților şi a ambalajelor ce au conținut pesticide sau alte substanțe periculoase

40. OUG 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului de mediu: A. Instituie o răspundere obiectivă în cazul producerii unui prejudiciu asupra speciilor și habitatelor naturale protejate B. Instituie o răspundere subiectivă în cazul tuturor categoriilor de prejudicii care intră în domeniul său de aplicare C. Instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul asupra mediului cauzate mediului prin anumite activități considerate a fi intrinsec periculoase (enumerate în anexa III). Pentru celelalte activități, care nu sunt periculoase „per se” se instituie o răspundere bazată pe culpă, aplicabilă numai în cazul în producerii unui prejudiciu asupra speciilor și habitatelor naturale protejate

41. Deoarece în anumite cazuri în materia răspunderii civile pentru mediu legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este foarte greu de dovedit, se aplică soluții specifice, precum: A. Canalizarea răspunderii prin dispoziții speciale spre un anumit autor B. Renunțarea ca regulă generală la proba legăturii de cauzalitate C. Relaxarea sarcinii probei în cazul prejudiciului provocat de poluare sănătății oamenilor, chiar dacă există o incertitudine științifică, însoțită, însă, de date științifice / statistice suficiente și convingătoare privind legătura de cauzalitate

42. Convenția de la Aarhus din 1998 privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu: A. Se aplică în mod direct, cu prioritate, în situația în care reglementările interne conțin dispoziții mai puțin favorabile B. Reprezintă izvor al dreptului mediului (așa cum se subliniază și în Hotărârea Tătar împotriva României din 2009) C. Se aplică în mod direct, cu prioritate, chiar și în situația în care reglementările interne conțin dispoziții mai favorabile

43. Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor: A. Reglementează numai obligațiile proprietarilor de animale B. Reglementează obligațiile deținătorilor de animale în scopul asigurării condițiilor de viață și bunăstare a animalelor 10

C. Interzice uciderea unui animal, indiferent în ce condiții

44. Potrivit HG 878/2005, informația de mediu A. Poate fi solicitată numai de către persoanele fizice, deoarece numai acestea sunt titulare ale dreptului fundamental la un mediu sănătos B. Poate fi refuzată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (excepțiile trebuind interpretate în sens limitativ) C. Poate fi solicitată de orice persoană fizică sau juridică, fără justificarea scopului în care a fost cerută

45. Lucrările care se construiesc pe ape sau au legătură cu apele (prevăzute de art. 48 din Legea 107/1996: A. Pot fi promovate şi executate numai în baza avizului de gospodărire a apelor şi, respectiv, notificării emise de Administrația Națională «Apele Române» B. Punerea în funcțiune sau exploatarea acestor lucrări se face numai în baza autorizației de gospodărire a apelor şi, după caz, a notificării emise de Administrația Națională «Apele Române» C. Lucrările executate în zonele inundabile necesită și obținerea avizului de amplasament

46. Scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol se face: A. Cu respectarea unei proceduri administrative specifice imperative B. Cu plata taxelor prevăzute de lege C. Ca regulă generală, fără obligația proprietarului de a plăti taxele prevăzute de lege

47. Potrivit Legii apelor nr. 107/1996, sunt sancționate penal: A. Spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a animalelor domestice, dezinfectate cu substanțe toxice, a obiectelor de uz casnic prin folosirea detergenților şi a ambalajelor ce au conținut pesticide sau alte substanțe periculoase B. Evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață şi subterane, în apele maritime interioare sau în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii sau microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea şi integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul înconjurător, producția agricolă sau industrială ori fondul piscicol, executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal sau fără notificarea unei astfel de lucrări, precum şi darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor şi instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor 11

C. Spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri şi pe malurile acestora, a vehiculelor şi autovehiculelor, a altor utilaje şi agregate mecanice

48. Care dintre următoarele răspunsuri este corect și complet: A. Autoritățile au în toate cazurile obligația de a suporta cheltuielile legate de gestionarea deșeurilor B. După identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte cheltuielile efectuate de autoritatea administrației publice locale în legătură cu gestionarea deșeurilor C. După identificarea producătorului/deținătorului de deșeuri, acesta este obligat să suporte atât cheltuielile efectuate de autoritatea administrației publice locale în legătură cu gestionarea deșeurilor, cât şi pe cele legate de acțiunile întreprinse pentru identificare

49. În prezent, rolul răspunderii penale în domeniul protecției mediului a crescut prin: A. Instituirea răspunderii penale a persoanei juridice B. Creșterea numărului infracțiunilor de pericol în materie prevăzute de OUG 195/2005 C. Introducerea unor dispoziții procedurale speciale, ca de exemplu, cea prevăzută de Legea nr. 101/2011, potrivit cărora orice persoană care în exercitarea atribuțiilor legale constată săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de această lege, are obligația de a sesiza de îndată organele de urmărire penală

50. Dreptului fundamental la un mediu sănătos: A. Implică și obligații pozitive ale statului, respectiv obligația de a lua măsurile necesare pentru garantarea acestuia B. Implică și garanții procedurale (de exemplu dreptul la informare și consultare – așa cum s-a statuat și în Hotărârea Tătar împotriva României din 2009) C. Nu este prevăzut expres de Constituția României

51. În cauza Tătar împotriva României CEDO a precizat că: A. Garantarea dreptului la un mediu sănătos implică numai obligația autorităților de a nu aduce atingere acestuia B. Asigurarea dreptului la informare constituie o garanție esențială a dreptului la un mediu sănătos C. Garantarea dreptului la un mediu sănătos instituie și obligații pozitive din partea statului

12

52. Suspendarea/anularea acordului de mediu şi autorizației/autorizației integrate de mediu: A. Intervine în cazul în care nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la emiterea actului B. Se aplică de către autoritatea competentă pentru protecția mediului care a emis actul de reglementare, pentru nerespectarea prevederilor acestora sau ale programelor pentru conformare/planurilor de acțiuni, după o notificare prealabilă prin care se poate acorda un termen de cel mult 30 de zile pentru îndeplinirea obligațiilor. Suspendarea se menține până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6 luni C. Pe perioada suspendării, desfășurarea proiectului sau activității este interzisă

53. Exploatarea masei lemnoase trebuie să se realizeze inclusiv cu respectarea următoarelor obligații: A. După obținerea autorizației de exploatare şi predarea parchetului, cu respectarea regulilor silvice şi în conformitate cu instrucțiunile legale B. Numai de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură. Ca excepție, persoanele fizice pot exploata în regie proprie un volum de maximum 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate C. Indiferent de regimul silvic în cazul pădurilor proprietate privată

54. OUG 195/2005: A. Reprezintă legea cadru în materia protecției mediului B. Se completează cu dispozițiile legilor speciale în materia C. Reprezintă un adevărat Cod al mediului care reglementează toate aspectele în domeniu

55. Exercitarea unui drept fără respectarea limitelor stabilite de reglementările privind protecția mediului: A. Reprezintă temei al răspunderii civile pentru mediu B. Reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere în materia răspunderii de mediu C. Nu dă dreptul proprietarului să încalce dispozițiile din materia protecției mediului, în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (7) din Constituție

13

RĂSPUNSURI 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27.

28. 29. 30. 31. 32. 33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40. 41. 42. 43. 44. 45. 46. 47. 48. 49. 50. 51. 52. 53. 54. 55.

B B A, B C A, B, C A, B A, B, C A, B B, C A, C B, C A, C A, C B A, B, C A, B A, B, C A B, C A A, C B, C A, B A, B, C B A, B A, C

14

A, C C A A, B A, B, C A, B C B, C A, C A, B A, C A C A, C A, C B B, C A, B, C A, B B C A, C A, B B, C B, C A, B A, B A, C

Related Documents


More Documents from ""