Doctor At

Experienţe doctorale la Alba Iulia

Teza de doctorat Petru Popescu-studiu monografic (coord. ştiinţific prof. univ. dr. Constantin Cubleşan), susţinută în 21 octombrie 2009, în Aula Magna a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia, ora 12, mi-a creat o neaşteptată revelaţie. Înalta comisie doctorală (preşedinte prof. univ. dr. Ileana Ghemeş, coordonatorul ştiinţific mai sus amintit, referenţii ştiinţifici: conf. univ. dr. Diana Câmpan, prof. univ. dr. Virgil Stanciu, prof. univ. dr. Cornel Ungureanu). Prezenţa scriitorului Petru Popescu, care îşi lansase cu câteva ore înainte romanul nou-apărut Supleantul. Participanţi şi emoţii fireşti cauzate de un asemenea eveniment. Domniile lor au însemnat o concentrare de minţi strălucite de la care am transferat, prin studiu, metode, energie, experienţă, ştiinţă filologică. Realizam astfel că era vorba de o predare firească, an de an, a ştachetei universitare după rigori bine definite pentru a inocula noilor generaţii de doctoranzi o responsabilitate sporită în a prelua şi a continua munca de cercetare ştiinţifică nimbată de asperităţi specifice. Chiar dacă primele mele experienţe doctorale au fost marcate de o oarecare stângăcie în a manevra instrumentele teoretice la un nivel înalt şi ultrarafinat, demersul meu a căpătat, pe parcurs, o anume consistenţă. Îi datorez d-lui prof. univ. dr. Constantin Cubleşan aproape totul. În primul rând, că a crezut în latenţele mele de cercetător în filologie. Că mi-a sugerat tema cercetării – o monografie dedicată vieţii şi operei lui Petru Popescu. Că m-a încurajat în momentele de cumpănă, printr-o energie spirituală care se transmitea instantaneu către noi. Că prin prezenţa Sa, demersul ştiinţific, altminteri arid, a primit substanţă umană, transferată prin stranii alchimii. Că m-a făcut să cred că severitatea, rigoarea, savantlâcurile şi tot academismul sec nu pot fi puse pe acelaşi cântar cu solida carieră ştiinţifică şi literară, cu stilul pedagogic, cu nobila calitate umană ale poetului, dramaturgului, istoricului, criticului literar, prozatorului şi profesorului Constantin Cubleşan. Mai trebuie precizat că studiile sale critice au reprezentat pentru mine, personal, un model de scriere vivace, asumată integral şi pasional. Întreaga mea gratitudine, D-le profesor, pentru esenţa umană, artistică şi universitară ce o reprezentaţi! La mulţi ani!

Domnia Sa m-a îndemnat să-l contactez pe Petru Popescu prin email, acolo în Los Angeles, USA. Acest gest, care îmi părea imposibil la început, a primit noi substanţe şi certitudini, pe parcursul aprofundării cercetării mele. Ceea ce mă izbeşte, judecând din perspectiva trecerii unui an şi jumătate de la momentul susţinerii tezei, este faptul că cei trei ani de salahorie academică au însemnat, de fapt, dialoguri, la diferite altitudini şi în variate stiluri şi uzanţe, cu diferite personalităţi. Era foarte greu să îţi susţii dialogul cu o vigoare sporită, cu noi realizări, care să te impună ca pe un partener de dialog vrednic de luat în seamă. O judecată de bun simţ mă făcea să înţeleg că, în lipsa acestor eforturi, Petru Popescu şi-ar fi pierdut vremea cu propunătorul tezei în defavoarea proiectelor sale artistice aflate pe masa de lucru. De aici, o febrilitate şi o îndârjire de a mă autodepăşi în cei trei ani de studiu. Deşi la început nu ştiam o boabă de engleză, am buchisit-o pe parcurs (răpindu-mi destul timp în aprofundarea tezei!), atât cât să îi înţeleg opera în limba engleza în litera şi spiritul ei – reminiscenţă noiciană de a studia operele în original. Momentele cele mai importante ale colaborării mele cu Petru Popescu au fost, pe lângă numeroasele convorbiri telefonice, sosirea scriitorului în mai 2008 la Cluj, respectiv, Huedin şi, în anul următor, la Alba Iulia, pentru a participa la susţinerea tezei. Turneele adiacente de promovare ale ultimelor sale romane apărute la editura Curtea Veche au prezentat pentru mine un interes mai personal, deoarece Petru Popescu era subiectul tezei mele de doctorat. În mai 2008, am realizat un număr „spectaculos” (după aprecierea lui Ilie Rad) despre opera şi personalitatea autorului romanului Prins. După suţinerea tezei ştiinţifice, am participat la simpozionul de jurnalism din 23-24 octombrie 2009, pe tema Diaspora româneascǎ (coordonator de proiect prof. univ. dr. Ilie Rad), unde am avut douǎ luǎri de cuvânt cu referire la două romane proaspăt apărute ale scriitorului Petru Popescu. Dintre momentele demne de luat în seamă ale cercetării mele se mai numără publicarea unor articole din cuprinsul lucrării ştiinţifice în Tribuna, România literară, Observatorul cultural. De asemenea, am fost inclus la Referinţele critice de la romanele Prins (Editura Curtea veche, 2009) şi Dulce ca mierea e glonţul patriei (aceeaşi editură, 2010) ale lui Petru Popescu din colecţia Biblioteca pentru toţi, lansată de cotidianul Jurnalul Naţional. Ce a însemnat momentul „confruntării” cu comisia doctorală? Fiecare candidat la titlu de doctor are o mulţime de expectanţe că, de bună seamă, ceea ce a întocmit şi

cercetat reprezintă un ceva indestructibil, un moment de cotitură, o abordare unică în scrierea unei monografii. Or, această aşteptare, cu iz subiectiv, a fost anulată în parte de feedback-urile înaltei comisii doctorale, susţinute obiectiv şi cu argumente solide, iar candidatul, mai degrabă sau mai târziu, a trebuit să accepte această justă apreciere. În opinia mea, un element important l-a constituit prezenţa în comisie a d-lui prof. univ. dr. Virgil Stanciu, un specialist remarcabil în aria cercetărilor referitoare la literatura angloamericană. „Verdictele” grele, austere (dificil de acceptat într-un moment socotit de candidat, mai degrabă, festiv), şi, nu în ultimul rând, argumentele Domniei Sale de o rară pertinenţă au rămas pentru mine un etalon de altitudine şi probitate ştiinţifică. De altfel, riscurile erau pe deplin asumate, deoarece teza urma să fie evaluată de un veritabil specialist în domeniu. Toată recunoştinţa mea, d-le profesor! După susţinerea tezei doctorale, au apǎrut în Studia Universitatis Babes-Bolyai, nr. 2/2009 douǎ materiale consistente din conţinutul lucrării: Romanul popular: Petru Popescu – studiu de caz şi Petru Popescu – urme de paşi în timp. Efectul de graţie al parcurgerii acestui traseu de cercetare ştiinţifică a fost o mai mare încredere în capacitatea mea de hermeneutică literară, o mai ridicată abilitate în manevrarea instrumentelor critice, o mai adecvată şi profundă interpetare a operelor de ficţiune, în cazul cercetării de faţă. Teza mea de doctorat este propusă, în momentul de faţă, câtorva edituri, pentru a fi editată sub formă de carte, în condiţiile unei politici editoriale puţin dispusă la editări ample, în forma unei monografii ştiinţifice, care prezintă un solid conţinut teoretic cu referire la receptarea unui roman de mare popularitate (bestseller). Din nefericire, haosul legislativ oferă un feedback abramburistic cercetărilor noastre. Nu merită osteneala să amintesc nişte acte normative injuste, care se suprapun ilogic. Însă efectele sunt clare: profesori doctori care au primit ordinul ministerului de resort de acordare a titlului ştiinţific de doctor în domeniul Filologie înainte de 1 ianuarie 2010 primesc, pe merite incontestabile, sporul de doctorat de 15%, iar celor care au primit ordinul după fatidica dată calendaristică le-au fost anulate, pe nemerit, amintitele recompense, contestându-se astfel evaluările comisiei doctorale. În linia aceluiaşi tratament injust şi nefericit al guvernaţilor noştri, aceste discriminări vor fi „stinse” de

efectele noii Legi a salarizării unice, care va intra în vigoare într-un viitor apropiat, descurajându-se astfel râvna, tenacitatea şi contribuţiile cercetărilor în varii domenii. În ciuda acestor nerecunoaşteri ale cercetării ştiinţifice (motorul de dezvoltare al unei naţiuni), mergem mai departe. Construim teze, dezvoltăm proiecte ştiinţifice importante, care supravieţuiesc cu greutate în lipsa unui mecanism organic care să le asimileze şi să le încurajeze. Prin aceste ultime rânduri, sunt solidar cu mai multe generaţii perpetuu talentate, însă nedreptăţite şi nerecunoscute ca atare de către factorii de decizie, cu precădere, în resorturile sociale de acceptare şi absorţie a muncii lor. Dinu Bălan