Feciori Tomnatici De-nsurat

Feciori tomnatici de-nsurat Sunt un fecior tomnatic de-nsurat. Ascultam la aparatul de radio o piesă muzicală veche That’s amore din care ştiam nişte versuri pe care cineva mi le copiase pe o bucată de hartie, însă înţelesul lor nu l-am prins niciodată, deşi, în mare, fostul meu coleg de clasă, cu fumuri de oraş, mi-l explicase. Stau singur acasă. la mama bătrână de ani, da’ iute de gură, prin faptul că ieşea la vecini şi turuia despre feciorii ei cât erau de harnici la coasă şi fân. Hei, hei, nu mai găseşti alţii peste şapte sate. Au o turmă de oi, umblă pe păşuni sub stele flămânde, vând sute de miei şi câştigă bani cu baniţa. Da’ se necăjea tare când era întrebată de ce avea tot feciori ne-nsuraţi. Că erau fete pe toate gardurile. Mama venea acasă îngândurată şi se întreba unde naiba erau ele, că în sat nu găseai nici picior de fată. Le topise Dumnezeu în oraşul acela departe… Că ele, cu siguranţă, nu o duceau prea bine acolo. Ea, cu mintea pricepută de femeie bătrână, căreia îi murise soţul, călcat de cai la pădure, îşi dăduse seama că domnişoarele acestea nu aveau decât fumuri în cap. Şi nu pricepea cum stăteau ele acolo la oraş şi ce făceau anume că nici nu se măritau, da’ nici nu le mai găseai fete mari, cum le visase pentru feciorii ei. Sigur, nu le-ar răbda în halul ăsta nici o secundă, ca să nu îi prostească pe bieţii ei feciori. Fetele de teapa lor păreau neveste de ispravă, gata să-şi facă de cap cu toţi bărbaţii din sat. Nu o să pape ele trai de huzur pe spatele flăcăilor ei! Da’ vremea trecea şi băieţii ei nu se însurau. Da’ munceau pe rupte şi nu pricepea mama săraca cum se umplea casa cu vite cornute, oi cu lână ţurcană, lapte în şiştar, caş, prună de făcut pălincă şi bani, bani, iar proastele de fete tot nu veneau după feciorii ei falnici. Se întâlnise cu câteva fete mai răsărite. Vorbise cu ele, că feciorii ei erau mai ruşinoşi, şi le spuse pe şleau, învângându-şi repulsia ei de la început, văzându-le aşa neruşinate, cu chicote de oraş şi fumuri. Şi le povestise domol că pe aici şi pe dincolo, că sunteţi şi voi cam trecute, peste treizeci de ani, ar trebui să aveţi deja copii, că altădată fetele la douăzeci de ani aveau puzderii de copii, că ar fi timpul să vă aşezaţi şi voi la casele voastre, că aici la ţară este de mâncat, mai ales pe criza asta, şi chiar nu înţeleg de ce mama sărăciei faceţi umbră oraşului, de nu lucraţi într-un serviciu, da staţi acolo în loc să veniţi la feciorii mei, buni de sămânţă. Că, prostuţelor, vă fug ochii după toţi ţiganii, copii minune (dracu să-i ia că îs urâţi rău!), şi românii noştri falnici, uriaşi cu mintea înceată, da’ buni şi vânjoşi la lucru, au ajuns proştii satului. Şi-s oameni şi ei, cu sânge pe dedesubt, care, când dau cu cutea pe lama coasei de ies scântei, au ochi lungi la fete care nu-s.

1

Şi mintea mamei nu pricepea treaba asta, cu toate că pe la TV auzise că fetele se înmulţiseră nemapomenit de mult, că-i criză de bărbaţi, pe lângă alte crize, da’ nu vin şi uite cum râd de „măicuţa cu brâul de lână”. Sunt fecior de însurat, al treilea, da’ mama nu dădea două parale pe mine. Toată ziulica fraţii mei aplecaţi de trudă, mulgeau oile în staul, iar eu cântam cu radioul meu, acolo printre balegă şi stelele albe ca laptele şi mai dădeam cu băţul să le mân la strungă sub mâinile dibace ale fraţilor mei. Da’ în ochii ei, nu eram bun de nimic şi eram cam dus cu capul. Cântam, cântam că tot românul e poet, da’ cine mai dădea parale pe poezie şi cântec!? Aş fi fost, poate, bun lăutar în sat, da’ manelele şi benzile de casetofon erau la mare trecere şi lumea nu mai gusta muzica bună. Ştiam cântece populare grămadă de la bătrânii cu barbă albă, da’ pe uliţă degeaba le cântam la fete, că îmi strigau: Fugi la oi, ţăranule! Ei, asta m-a înfuriat tare mult. Adică ţăranule era ca un scuipat aruncat pe faţa mea. Erau fete din astea care veneau două-trei zile de la oraş să-şi vadă părinţii pe care, cu siguranţă, îi renegaseră, că ele acum erau domnişoare de oraş, fercheizuite, gelate, sulemenite. Ele văzuseră cu ce se mânca viaţa la oraş, pe când eu mă lăudam că ajunsem cu demâncare, cel mult, până la Dâmbul Rotund, unde fraţii mei coseau iarbă scăldată în rouă. Ele fuseseră în Italia şi rupeau nişte cuvinte încâlcite. Nu mai ziceau bună zua, ci bon giorno. Nu mai ziceau servus, ci un ciao cu un surâs de iadă neobrăzată. Şi mi-am zis: Hai să mă emancipez şi eu! Ca sulemenitele ăstea venite din Italia! Şi la târg, printre boi, vite, porci (veniseră fraţii mei să vândă marhe!), mi-am găsit jaful ăsta de radio, cu suflet mare. Doamne ce mai cânta! Da’ numai în limbi străine. Nimic în româneasca noastră veche! Şi când mă întorceam de la câmp, eu nu mă urcam în căruţa cu iarbă cosită proaspăt, unde nu auzeam ciripitul radioului în uruitul dogit al roţilor, ci coboram pe uliţă, mult în urma lor, cu picioarele desculţe, în norul de praf iscat de cai, uitându-mă la geamurile întunecate ale caselor de unde parcă răsăreau primadonele satului, iar radioul meu cânta cu patimă, iar sufletul meu tânjea, Doamne, îndrăgostit şi eram tare pleoştit de atâta vrajă, chiar dacă nu eram bine cu capul, iar versurile din That’s amore curgeau în cercuri care mă ameţeau. Şi credeţi că nu ştiam ce-i amore? Credeţi că nu ştiam ce-i aia tippy-tippy-tay, tippy-tippy-tay care suna în inima mea? Dimpotrivă, mă simţeam magic, plimbându-mă pe uliţele caselor, pe sub streşinele ca nişte balcoane şi înotam pe undele melodiei ca pe apele Veneţiei cu gondola, în sunet de canţonete. Şi amore, amore al meu nu a rămas fără urmări. O sulemenită din cele prezentate de mine adineaori a căzut victimă graţiilor mele de trubadur italian. Era o fată pişpirică, glezne subţiri, pantofi cu toc înalt, fustă de câţiva centimetre, coamă de păr răzvrătit, cum era moda. Coborâse din balconul ei la muzica mea cu amore şi mi-a chicotit dulce un parla italiano? Ei, nici eu nu eram chiar aşa de prost de când ascultam radioul ăsta. Mi-am tras borul pălăriei de paie pe-o ureche şi cu pieptul scos în faţă i2

am răspuns: si, si, ragazza! Ea mi-a chicotit mieros şi am râs amândoi zdravăn, iar clopetele făceau ring ting-a-ling-a-ling, ting-a-ling-a-ling, şi flori de lămâiţă ne gâdilau nasurile. Şi gata cu casa, cu vitele de mânat la muls. Mi se scurgeau privirile la bucăţica asta de fată pufoasă ca vata medicinală. Trei nopţi nu am mai dat pe acasă. Mama credea că eram dus cu pluta, cu cântecele mele cu tot, da’ eu o iubeam ca să ştiu, aşa bătrân cum eram, ce înseamnă gleznă de femeie. Şi radioul meu cânta That’s amore. Când am dus-o acasă, că Violeta mea dorea să se mărite cu mine, fraţii mei s-au speriat rău. Când am intrat în curte, ei au mirosit femeia. Prin geam, umbrele lor s-au vânzolit ca un zbor de cuci singuratici. Am intrat cu ea în casă şi le-am spus simplu: Asta-i muierea mea! Vreau nuntă şi cameră separată! Mama mea bătrână s-a burzuluit, cu gura cască. Aiuritul ăsta chiar a căzut din lună! Feciorii ei, înalţi ca brazii, se clatinau în faţa unui Vântură-Lume, care nu era bun de nimic. La ce va fi bună nevastă-sa? Că este o vorbă: Petic după sac! Şi feciorii ei falnici, se strângeau ghemuiţi pe sub masa unde mâncau mămăligă cu urdă şi parcă le-a luat spurcăciunea asta de femeie sângele din ei. Ba făceau feţe-feţe, ba se bâlbâiau la întrebările dezgheţate ale fetei (neruşinata, cum începea să cânte în casă încă de pe-acum!). Iar flăcăii se uitau holbaţi la bucile ei care se ghiceau de sub minijupul ei. Şi m-am gândit că femeia asta era pericol public, că lovise trenul casa noastră rău, când îi vedeam cum se mai fâsticeau şi cum mai voiau să îi intre în graţii. Da’ mama ne-a luat la întrebări: Ei, băiete, da ţi-i gândul rău la fete, şi tu, fetiţo, ce ştii să faci? Fata a clipit cu chicote dulci ca un tril de rândunele: Amore, amore! Şi mama: Da ştii să mulgi o vacă? Mâine în zori te aşteaptă una… Fata râzând: O ce? Una vaca? A, madre, madre, punem mulgătoare automate ca la italieni. Şi mama: Da ştii să întorci fânul? Fata neştiutoare: Da nu se coace singur la soare? Şi mama: Da plăcintă şi pâine în cuptor ştii să faci? Fata, în sfârşit, în domeniul ei: Per favore, pizza italiana pusă în cuptor, si, si, si! Şi mama tremurând în lumina becului ca o lumânare: Da’ copii faceţi? Cu ce îi ţineţi? Bărbatul tău nu ştiu cât de falnic e cu tine în pat, da’ la lucru e moale rău. Iar tu…, o să mă lămuresc acuşica. Fata, din ce în ce mai stimulată de atenţia din jur, care îi furnica pielea de-a binelea, ca un curent erotic: Eu am idei moderniste. Copii deloc sau dacă trebuie să-i faci, colo pe la patruzeci de ani şi, dacă se poate, in vitro. Până atunci multă distracţie. Este discotecă pe aici? Mama se uită lung şi şopti: Unde? La grajdul cu vaci? Poate la radioul lui bărbatu-tău… Şi fata căuta prin casă: Ăsta e pat cu lână şi paie? Divan, madre. Vindeţi zece oi şi luăm divan. Să văd bucătăria. Sobă cu lemne şi plită? Aveţi curent?E mai bun cuptor cu microunde. Alte zece oi. Uite, măi bărbate, eu mă iau cu tine. Da maşină aveţi? 3

Mama: Vrem să ne luăm un tractor cu remorcă să cărăm fân! Domnişoara hotărâtă: Da’ nu m-oi duce cu tractorul la oraş, la cumpărături! De ce nu o decapotabilă? Am auzit că aţi câştigat trei sute de milioane numai pe miei. Aveţi de unde! Dacă vreţi noră! Iar eu: Si, si, signorita! Mamă, scoate de sub saltea banii ăia, ştii tu, pe care îi ţii tu pentru zile negre. S-au schimbat vremurile. Nu simţi vânt nou la casa noastră? Gata cu burlăcia! Gata cu feciorii tăi tomnatici. Ne pregătim de însurătoare. Dacă ne asculţi, în trei timpi şi dintr-o mişcare, aducem domnişoare singuratice de la oraş. Aşa-i, bambina mia? Mi-ai spus de ragazzele tale de la oraş gata să vină aici în sat… Feciorii fraţi se luminară la faţă. Sau poate era de vină glezna dezvelită a nevestei mele care juca la lumina focului peste gândurile lor stătute până deunăzi, brusc aprinse ca după un foc încins în inima unui buştean. Şi se uitau la pat şi-şi imaginau împerecherea lor nesperată cu aceste femei la care, în clipele lor de taină, se mai gândeau, pe ascuns de maica lor. Mama, în aceste răstimpuri de cumpănă, se gândea la of-ul ei vechi de a nu-şi vedea feciorii ei tomnatici însuraţi. Ascultase în stânga şi dreapta la ce îi reproşau vecinii ei că era ţeapănă, că de-aia nu i se însurau feciorii, că prea îi ţinea din frâu. Şi se uita la creatura asta venită din alte spaţii, împreună cu băiatul ei cu radioul, şi se gândea să apuce mătura, fufa naibii, şi să-i facă cruci peste picioarele ei afişate neruşinat ca să-i incite pe feciorii ei şi să-i pornească asupra ei. Şi braţul îi sălta înspre uşă şi labele ei se vânturau pe sub masa de unde stătea la discuţii de peţit şi, într-un sfârşit, îi spuse: Fata maichii. Nu-i bai! Bani avem de la miei. Îţi luăm divan, cuptor cu micro de unde, şi îţi decapotăm maşina, îţi dăm tot ce vrei, numa să ne aduci ragazzele tale la feciorii mei. Da’ cu o condiţie, ca să îţi fac o testare. Mâine merg la piaţă. Te las pe tine cu gospodăria. Munceşti toată ziua în locul meu. Dimineaţa mulgi vaca, faci mâncare la bărbaţii ăştia duşi la coasă, apoi mergi la amiază’, când soarele e la răscruci, să faci fânul, şi fuga acasă să te ocupi de-ale gospodăriei: măncare la animale pe noapte, bucate la bărbaţi, vase şi rufe de spălat, odăile lună şi bec. Iar dacă vrei, din partea mea, poţi să te plimbi la noapte cu bărbatu-tău în decapotabilă până la cântători, că atunci e iar de mers la coasă şi de băgat pâinea la cuptor. Şi eu mă bucuram de negocierea asta pusă ca în acte. Iar nora maichii îşi luă în seamă noul ei rol. Dimineaţa aşa a muls vaca, mai-mai să-i sfârtece ţăţele, că două săptâmâni i s-au umflat ugerele de malpraxis, cum spuneau ştirile de la radio. A luat cuptorul ei cu microunde şi, când a băgat în el găinile cu pene cu tot, mai-mai să se aprindă casa, împreună cu paturile burduşite cu pene de gâscă. Şi a luat desagii cu găinile pârjolite de atâta iradiaţie, ca o femeie rumenă în obraji de atâta hărnicie, şi, ajunsă la dâmb, atâta a răsucit în furcă fânul că a rămas din el doar cotorul ăla de se numeşte pai, fără foiţă 4

cântătoare. Şi fuguţa acasă ca să le dea lucernă şi ovăz vitelor, că erau gata-gata să crape, de nu venea veterinarul cu trocarul să îl înfigă în burdihanul lor. Apoi, aşa zburau vasele în spălător, iar şmotrul de la podea se urca pe pereţii proaspăt văruiţi în alb. Curând au început să vină feciorii de la munca câmpului osteniţi, cu coasa în spinare, în asfinţitul cusut cu întuneric, iar ei se uitau lung dacă nu apăruse cumva decapotabila în şură sau nevestele promise. A sosit şi soacra de la oraş, dar când a văzut dezastrul, s-a lecuit de tot. Feciorii nu erau buni de însurat. Îi vedea tot copii, cu puf de lapte pe la mustăţi, încă nevinovaţi. Cu ce erau vinovaţi că venea amore, amore, şi îi secătuia pe ei de puteri, mai ceva ca nişte zmeioace, şi le răsturna casa pe dos? De ce îi scoteau de la coasă, de la o viaţă normală, ştiută din bătrâni? De ce îi smulgeau pe copilaşii ei din rânduiala satului? Şi ţi-o scoase mămuca pe otreapa de nevastă-mea cu fulgi cu tot din casă şi din curte că se mirau vecinii de grindina de urlete ridicate spre cer. Iar eu, cu radioul meu, răguşit de atâtea cântece de neînţeles, i-am lăsat pe fraţii mei tomnatici, care rânjeau fericiţi la vitejia mamei bătrâne. Şi mă apucă o furie ce creştea în mine ca undele unui cântec tulbure. Am fugit cu spaimă mare la râul din fundul grădinii. Şi ascultam în delir pe nevastă-mea cum îşi luase decapotabila cu iluzii de fată mare venită de la oraş, iar eu m-am prăvălit în ierburile bătrâne, vânzolindu-mă aprig, cu spume albe izvorând la gură. Şi o forfotă ca un vis mă smulse din viaţa mea idilică de proaspăt june însurat la coada vacii, plutind în cerul meu de cântece sub o lună mare cât o pizza. Iar versurile îmi şopteau trist atâta amore! Aceasta e povestea mea de fecior dornic de însurătoare. Fraţii mei, rătăciţi în biologia lor dereglată, ascultau cu patimă neţărmurită la vorbele mamei bătrâne. Scoteau balegă de la coada vacii, şi cu mirosul prins de hainele lor scorojite de atâta purtat şi trudă, se aeriseau în lanurile verzi de otavă proaspătă lăsate de lama aspră a coaselor. Şi în răstimpuri, când mama sosea într-o inimă, cu mâncarea aburindă, la munca câmpului, se mirau şi ei de viaţa asta de flăcăi tomnatici care nu aveau parte decât de paparude sosite de la oraş să le înfulece puterea lor bună. În crângul de sub pajiştea lor cosită se mai auzeau trilurile radioului ca o ispitire grea. Iar pe undele lui soseaua glasurile de sirene ale fetelor de oraş, în căutare disperată de bărbaţi. Iar feciorii ei tomnatici, cu coasa grea în palmele învârtoşate de forţa lor de urs, se pregăteau de însurătoare, sub aripa mamei bătrâne, gata să-şi apere puişorii ameninţaţi de nişte vremuri tare greu de înţeles. Dinu Bălan

5