Dirijorul - O Povestire De Radu Pintea

DIRIJORUL o ficţiune de Radu Pintea

Da. Ca o lungă respiraţie trecuseră douăzecişicinci de ani fără ca în tot acest timp Marc Etola să-şi vadă băiatul, pentru ca în urmă cu şase zile să primească o scrisoare care-l anunţa : Dacă vrei să-ţi vezi copilul, vino la Filarmonică vineri, 27 iunie , orele 18:00. S. În plic se mai afla un bilet de intrare la concert. Dacă Suzana se recăsătorise ? Desigur că se recăsătorise. O femeie frumoasă ca ea nu putea fi lăsată în pace de bărbaţi nici chiar dacă ar fi avut zece copii după ea, or la vremea aceea ea nu-l avea decât pe ... ... oare cum îl chema ? Când s-au despărţit Suzana era gravidă. Şi atunci şi acum şi mereu când se gândea la asta Marc Etola îşi spunea că rostul întâlnirii lor a fost -- fără ca ei să-şi fi dat seama la vremea respectiva , or cel puţin în ce-l privea pe el aşa era -- doar să-l conceapă pe cel care avea să-l vadă din clipă în clipă. Il faut couper net, a fost poziţia ei, şi cum a vrut ea aşa au făcut, fără supărare şi fără ranchiună, ca două fiinţe destul de mature ca să-şi dea seama că odată cu naşterea acelui copil rostul lor comun se încheiase şi -- ca la scorpioni -- drumul lor împreună nu-şi mai avea nici un rost. Ea care dăduse viaţă considerase astfel şi era cu neputinţă ca Suzana să nu fi luat cea mai justă decizie. Dreptatea e de partea celui ce creează, iar femeia când e pe cale de a zămisli are dreptate; şi cine are dreptate în clipa aceea, are întotdeauna dreptate. La început Marc Etola s-a simţit frustrat, dar imediat l-a cuprins o pace ciudată - imediat însemnând cam zece ani - ca atunci când simţi în străfundul tău că există justiţie şi că justiţia şi-a spus cuvântul. Nu trebuia să fie nici o durere în faptul că două comete s-au întâlnit întâmplător în Cosmos ,după care drumurile lor s-au despărţit pentru totdeauna. Scoase scrisoarea din buzunar şi o privi multă vreme. Desenul prelung şi dezlânat al literelor scrise de mână, cu cerneală îi era necunoscut. Nu avuseseră ragaz să se cunoasca unul pe altul. Totuşi ea era, era stilul ei imposibil de abrupt, aproape eliptic. Întotdeauna îl mirase pasiunea ei pentru muzica simfonică; asta era toata slabiciunea ei, în rest numai tărie şi muchii ascuţite. Era o fată robustă şi tare, iar el nu regretase nici o clipă ce se întâmplase între ei, şi bine (puţin) şi rău (mult) doar că se trezea uneori cu o uşoară mâhnire că legătura n-a durat ceva mai mult. Şi-acum, după atâta vreme, când totul între ei doi intrase demult în acalmia ce face deja preludiul trecerii într-un alt regn, iată că Suzana orchestrase întâlnirea la Filarmonica.

1

Marc Etola se întreba cum avea să-l recunoască pe fiul lui. Scrisoarea era laconică, şi totuşi ex-soţia lui nu se putea să nu se fi asigurat că tată şi fiu aveau să se vadă şi să se recunoască. Oare cum se vor recunoaşte ? Marc Etola se foi în scaun. Recunoştea deschis că îl tulburase atât de mult scrisoarea, încât emoţia ce-l inundase împiedicase cu începere din clipa primirii scrisorii şi până la ora intrării la concert orice altă manifestare raţională sau măcar perceptivă a creierului şi simţurilor sale. Fusese obturată până şi curiozitatea de a şti programul de concert şi cine îl dirijează. Trecuse grăbit pe sub un afiş mare, lipit pe zidul exterior al Filarmonicii care anunţa dirijorul, solistul şi programul, însă din cauza emoţiei şi întunericului nu-l observă. Poate că era instrumentistul fiul lui, un bun instrumentist, poate chiar solistul din acea seară al concerto-ului pentru vioară şi orchestră de Araam Haciaturian. Făcuse semn plasatoarei şi cumpără un program de sală. Îl despături cu mişcări tremurate şi se uită lung la fotografia violonistului. Numele nu-i spunea nimic şi era bătrân. Nu putea fi violonistul. Privi apoi fotografia dirijorului şi înainte de a citi dedesubt numele lui ,inima prinse să-i bată mai tare decât de obicei; fără să ştie de ce - ca şi cu afişul de pe zidul Filarmonicii - evită să citească numele. Cum de nu-i trecuse prin cap? Desigur, el trebuia să fie copilul său. S-ar fi potrivit ca o mănuşă cu ambiţia Suzanei. Privi împrejur şi dintr-odată se simţi bine. Toţi acei oameni eleganţi şi distinşi care începeau să umple sala de concert aveau să-l vadă, să-l admire, să-l aplaude pe fiul său. Ce confortabil era să se ştie tatăl unui asemenea băiat celebru fără discuţie în lumea muzicală şi pe care doar ignoranţa lui desăvârşită în materie i-l făcea necunoscut; cine ştie de câtă vreme fiul său se înfrupta din mierea dulce a renumelui, şi numai acest gând singur îi umplea cavitatea toracică de aer, plus încă ceva fierbinte ce nu ştia cum se cheamă. Se foi pe scaun şi privi îngâmfat la bărbaţii şi femeile ce etalau toalete elegante şi vorbeau cu glas scăzut în jurul lui; majoritatea ţineau în mâini programe de sală, citeau în ele - biografia artistică pesemne - şi priveau fotografia sobra a fiului său pe care îl vor vedea şi admira cu toţii în Daphnis si Chloe mai întâi. Fiul lui, dirijorul. Încercă să se obişnuiască cu gândul că fiul lui e dirijorul celebru iar că el e tatăl dirijorului celebru căruia de-acum înainte îi va cumpăra toate discurile şi-i va urmări toate concertele, el care nu putuse suferi muzica simfonică. Se pomeni întrebându-se dacă nu cumva tocmai această silă nenaturală era cauza despărţirii de melomana Suzana. Privind în urmă însă îl cuprinse ruşinea în faţa şubrezeniei unui asemenea motiv, în eventualitatea că aşa ar fi fost. Tresări când publicul începu să aplaude intrarea în scenă a instrumentiştilor. Contribui şi el din tot sufletul la aceste aplauze. Marc Etola îşi spuse că fosta lui soţie dorise să-i facă o surpriză placută lăsându-l să descopere singur care era fiul său; pentru această surpriză Marc îi era recunoscător Suzanei. Raritatea surprizei intensifica şocul, iar acum el, în fotoliul de catifea se trezi iertând mai multe dect ar fi crezut de dragul acelei senzaţii de împlinire neaşteptată ce venea să răsplătească trăsnet din senin atâta amar de singuratate presurizată de probabilitatea unei asemenea întâlniri şi dragostea capsulată

2

pâna azi, niciodată manifestată faţă de copilul lui care, iată, tânăr, blond şi surâzător intra îmbrăcat într-un impecabil smoking negru, gata să dirijeze o orchestră întreagă, şi o sală gata să-l asculte vrăjită, răpită, adoratoare - o sală arhiplină după cum putea el să constate - mai puţin un singur loc aflat chiar în stanga locului ocupat de el. Era prima oara când băga de seamă lipsa acelui meloman întârziat la concertul dirijat de gloriosul său fiu; nu şi-ar fi putut închipui că un scaun gol - şi încă unul lipit de-al său - e în stare să-l înfioare până-n măduvă, în sala aceea plină de lume. Aplauda într-una, cu frenezie indusă, şi în curând fiorii se topiră sub căldura iubitorilor de muzică şi a privirilor blânde ale tânărului dirijor care acum, iată, răspundea prin reverenţe aplauzelor auditoriului. În lumina candelabrelor părul lui lins, o şuviţă subţire îi atârna peste frunte cu o cochetarie nestudiată, accentuând anticipat şi nemăsurat de mult amploarea frunţii ce se ridica încetul cu încetul, şi odată cu ea ochii apărură spre sală, şi un surâs potolit şi modest ce se putea desluşi uimitor de limpede ca însemnând “Mulţumesc, dar deocamdată nu e nevoie de acest răsfăţ; o să facem ce putem.” Ce băiat ! Ce mai băiat ! gândi Marc Etola şi nu se putu abţine să nu clatine capul dintr-o parte în alta, demonstrativ, ca şi cum ar fi simţit privirile admirative ale publicului îndreptate asupra lui, ca şi cum ar fi auzit comentariile lor şoptite, “Îl vezi ?” “Cine ?” “Bărbatul de colo, cel între două vârste cu tâmple încărunţite şi scobite, cu un nas mare şi costum de stofuliţă cenuşie, şi cu ochii umezi şi alunecoşi.” “Îl văd. Cel de lângă singurul scaun liber, nu ?” “Ăla. Ei, ăla e tatăl dirijorului.” “Nu zău ?” “Da.” “Are distincţie.” “Are.” “Ce visător se uită, nu ?” “Îmh. Să ştii ...” Pentru prima dată după mulţi ani cunoscu senzaţia de a se umfla în pene. Acum îşi amintea când se mai încrezuse aşa: după prima noapte de dragoste cu Suzana. Acum se simţea bine. La urma urmei viaţa făcuse dreptate în felul cum face ea de obicei, fără părtinire, fără plăcere, fără desgust şi fără să ceară nimănui păreri. Dintr-odată găsi scaunul pluşat moale de tot, cald de tot, şi cât se poate de confortabil. Huzurea. Iar mintea lui de fericire zumzăia ca o tipografie. Neapărat că Suzana îl prevenie pe fiul său asupra rândului şi locului pe care avea să-l ocupe el, tatăl lui, şi bineînţeles că atunci când dirijorul făcea reverenţe publicului, privirea lui cătă cu precizie într-o unică direcţie ... mai mult ca sigur că aşa trebuia să fie. Oare era şi el emoţionat să-şi vadă tatăl ? Ori cel puţin curios? se pomeni întrebându-se Marc Etola. Oare emoţia lui va avea efect asupra felului cum va dirija orchestra? Oare toţi oamenii aceia eleganţi, inteligenţi şi stilaţi din sală vor resimţi în interpretare efectul acestei noi şi non-artistice emoţii ? Îi vor cunoaşte ei cauza pentru a fi la fel de emoţionaţi pe cât de emoţionat era el, Marc Etola, tatăl dirijorului ce pentru prima dată după mai bine de douăzeci de ani îşi vedea fiul prin bunavoinţa aceleiaşi femei care avusese bunăvoinţa să obţină de la el un copil ? Acest lucru era cel mai important, restul -- când privea în urmă -- părea a fi minuscul şi derizoriu. Dirijorul acesta frumos, graţios şi celebru era garanţia că trăise cu cineva, deci că trăise, era efectul unei întâlniri incontestabile cu o femeie, o femeie pe nume Suzana. Atâta mândrie şi măreţie înfloriseră dintr-odată în sufletul lui Marc Etola, încât acesta nu numai că desconsideră până şi posibilitatea ca băiatul să nu fie al lui, întrucât Suzana plecase pe când era gravidă, şi în nişte condiţii cam nebuloase, ci chiar o iertă pe Suzana şi era fericit iertând pentru gresală. Nu găsi ceva mai mişcător decât concerto-ul pentru violină al lui Araam Haciaturian.

3

Marc Etola se pomeni surâzând de uşurinţa cu care se şi vedea invitat de fiul lui la un restaurant de lux, apoi cum fiul său -- fiindcă, desigur, trebuia să plece în turnee -- îi va propune să-l urmeze, iar el va fi prezent de-acum înainte cât îi va permite sănătatea şi vârsta la toate repetiţiile şi concertele, va avea loja lui rezervată, va cina şi va discuta cu fiul lui pentru a recupera toţi aceşti ani de despărţire forţată; prin fiul său va deveni un fin cunoscător de muzică aşa cum odată râvnise şi Suzana fără să izbutească .... Şi când Daphnis si Chloe se termină şi toţi oamenii izbucniră în aplauze, ocupantul locului 17, rândul 14 pe nume Marc Etola, aplaudând laolaltă cu ei îşi simţi ochii umezi, bărbia cum îi tremură şi sala întreagă cum vibrează alături de el, simţi sala plină, plin chiar şi locul 16 -- gol pană atunci -- ocupat de cineva -- un întârziat -care-l privise tot timpul concertului -- îşi simţea tâmpla sfredelită de o privire care-i tulbura minţile deja tulburate de înfăţişarea şi prestanţa fiului său, dirijorul, şi când Marc Etola tocmai îşi formă vag în cap primele cuvinte pe care le va spune la cabină fiului sau, din stânga sa, dinspre locul 16 gol până atunci al acelui întârziat, în toată sala plină a Filarmonicii, urechea stângă a lui Marc Etola privind înlăcrimat dirijorul ce făcea reverenţa, distinse clar printre aplauzele ce se stingeau pentru bis : -- Tu eşti, tată ? * Mamaia,4 septembrie 1988

4