Fabula Clasica De Radu Florin Pintea

Hăis! sau Cea! de Radu Pintea Eeii da, eu sunt un biet măgar, Şi, mă scuzaţi, nu sunt poet din fire, Vorbe de duh eu nu ştiu a urzi, Dar m-am trezit uite-aşa într-o zi Că se umflase orzu-n mine Din râvna proletară de a vă da de ştire… S-a întâmplat într-o ogradă Ce poate fi a ta, a mea sau a oricui, Nişte bestii cu prea mult timp de sfadă Şi prea puţină minte – şi aia cam haihui … Într-o după amiază cu scăpărări de ametistă, Între o roabă fără roată şi un vechi dulap De printre căcăreze,privind cu mutră tristă, La doi boi fabula, abstract, ciufut, bărbos – un ţap. “Puternici - nu zic – mari, dar fără caracter,” Tot molfăia caprina în câş cu ifose de gânditor, Privind la greabănul tovarăşilor de patrulater Care şi ei tot iarba aia o rumegau de zor. “Ascultă, bă, plăvane!” dete ţapul glas deodat’, “Şi tu, talane, hăi! Voi chiar v-aţi demodat?!” N-aţi auzit că în democraţie, de muşchii voştrii vrea, Când hăis! vi se răcneşte, voi să vă-ntoarceţi cea!?” Cu toţii auziră ce behăit-a ţapul, Şi au încremenit ca aşteptând casapul. Dar boii îşi vedeau de rumegat nainte, Nici n-au băgat de seamă cu-a lor puţină minte Situaţia critică ce tocmai se năştea: Erau pe faţă instigaţi ca după ere de ascultare, Ca după mii de ani de gât în jug, Ca după secole de tras brazda sub plug, Să facă –i-auzi brâu’!- hăis! în loc de cea! Aşa! Cum se scula la fiecare! Conform însă savantelor manuale, Noroc că boilor n-are ce să li se scoale, Şi în afară de nişte clasice priviri bovine 1

De umezi ochi, de mişcări line, Nici o reacţie mai de taur nu avură Spre uşurarea orătăniilor din bătătură. Şi-apoi la ce să te aştepţi de la un tembel ţap, Căruia rebeliunea i s-a urcat la cap?… Aşa făcut-a El când tocmi firea Odat’ cu carnea macră ne dete şi menirea: La boi le puse muşchi, la om îi puse cap La câine doar lătratul,iar ţăcălia o dădu la ţap”. “Dar mie?” întrebă bietul măgar? “Ţie îţi dete crucea drept samar.” Vă zic că printre animale nu-i democraţia leacul S-o-ntoarcă fiecare precum porcul-scuzaţi-dovleacul. “Democraţia-i un cuvânt pervers Ce otrăveşte cu-al său hâtru înţeles. Cuvânt care înşală şi dezbină E-a omului, deci omului să-i dea-de vrea-lumină”. Cine-ţi vrea ăst “bine”, bagă-n seamă, Nu ca să urci te-a-mpiedicat, La coborât, însă milos, “te-ajută”, Cu un picior în spate dat!” Ce mai, la deal la vale, asta-i democraţia,frate, Şi dacă mă gândesc mai bine-ntotdeaun-a fost aşa, Deasupra ei să stea iar tu – pe spate, Când hăis! mugeşte unul, altul să ragă cea! În metru strâmb, cadenţă şchioapă, Cercat-am şi eu ca un biet ce sunt măgar Să-mi rag şi eu opinIIIaaa – în zadar! E treabă grea să faci bipedul să priceapă. De animalele-ar avea al omenirii har, Şi sus pe capră loc al lua stăpânului ţăran, Ar înjuga la plug pe–acesta ca talan, Şi-n scurt timp omul ar pierde tot: Ţap, boi, măgar, câine, catâr, cal, car. 2

“Tu,măi,potaie, n-ai nici o părere?” “Eu?!Nu!” schelălăi de sub coteţ cotarla mică, Ştiu toţi că de la fabula lu’ nea Mitică – din Bolentin … Tocmai “lătratul” e a mea durere.” E doar în vorbe mare,dar în fapte – ioc! E-o mare clanţă toată tevatura Fierbe pe toţi fără de jar sau foc. Şi ia-n tărbacă până şi scriptura! “Mai behăi mult astfel, amice?” Măgarul ronţăia de zor Cătând în capul cât găleata o oarece morală să se-aplice Agale, crănţănind trei spice Iiiaaa! făcu urecheatu’ din obor, “Până şi boii ştiu că dacă unul trage hăis! şi altul cea! Din ditamai carul ţăranul se alege c-o surcea!” Iar ţapul dintre căcăreze, În timp ce crănţănea trei paie, La democraţie prinse ca să fabuleze, Şi se-ntreba şi el, ca ţapul: Să fie de obor, sau de odaie? Morala o rag răspicat şi clar: Unde nu-i car, e vai de boi, ţăran, ţap şi măgar! ***

3