Din Trecutul Bisericilor Din Tartasesti

”Din trecutul bisericilor din Tărtășești”

Localitatea Tărtășești reprezintă o vatră de cultură şi civilizaţie, având un trecut multimilenar. “De la Crăsani pe Ialomiţa, până la Butimanu şi Tărtăşeşti, e plin locul de aşezările oamenilor de acum câteva milenii.” (C. G. Giurescu). Este reînnoită astfel afirmația lui V. Pârvan, care semnala prezenţe getice străvechi la Tărtăşeşti. Însă, din punct de vedere documentar, existenţa acestei localităţi este consemnată de timpuriu într-un hrisov, datat 26 aprilie 1635, care se referă la o delimitare de hotare. Din acest act se observă că, încă din secolul al XVII-lea, în Tărtăşeşti, precum şi în satele din vecinătate, locuiau ţărani liberi, posesori de pământ (“megieşi”), fapt argumentat, pe de altă parte, și de denumirile toponimice sufixate în “- eşti ”: Tărtăşeşti, Bâldăneşti, Tătuleşti, Dobruşeşti ş.a. O tradiţie orală, datând de la mijlocul veacului trecut, susținea că vatra străveche a localităţii Tărtăşeşti nu se găsea pe locul actual, adică pe şoseaua Bucureşti - Piteşti, ci cu 1500 m mai la vest, în punctul cunoscut sub numele de “Chirnav” sau ”Grădina Burlanului”, având o cale de legătură spre Brăiloiu şi Poiana, respectiv Săbăreni, Bâcu etc. O altă legendă locală datează mutarea Tărtăşeştilor pe amplasamentul de astăzi, în timpul domniei lui Barbu Ştirbei (1849-1856). Iată ce spunea, prin 1944-1945, Ion N. Ghiţă, perceptor în vârstă de 80 de ani, din Tărtăşeşti: “ Rosetti, venind de la Craiova cu diligenţa, a mers până la Hanul de Pământ, unde drumul se îndrepta spre Buftea. Rosetti nu a vrut să treacă prin Buftea, prin faţa casei lui Barbu Ştirbei şi, nefiind drum de aici direct prin Pădurea Râioasa, a cerut robi de la boierul Tărtăşescu şi a tăiat pădurea direct spre Bucureşti, făcând şosea.” Observând boierul Tărtăşescu că locuinţele situate pe acest drum sunt rare, a decis să strămute satul său la noua şosea (1864). Concomitent, s-a decis şi un nou amplasament pentru biserică. Iniţial, boierii Tărtăşeşti arendaseră moşiile lor lui D. Hilea, iar apoi, pe la 1860, le-au vândut lui C. Vernescu. În cele din urmă, averea boierilor Tărtăşeni va fi cumpărată de prinţul Calimachi. În afară de proprietățile funciare menţionate, Biserica din satul Călugăru deținea o întinsă moşie în Tărtăşeşti, expropriată însă la reforma agrară din 1864, când a fost trecută în posesia obştii, iar apoi a dr. Capşa.

1

Potrivit unei catagrafii întocmite în perioada decembrie 1819 - ianuarie 1820, rezultă că localitatea Tărtăşeşti era formată din satele Pajera, Bujoreanca, Călugăru și Hanul de Pământ, toate făcând parte din plasa Gherghina de Sus. În anul 1835, cartografii ruşi au realizat o catagrafie a Munteniei, înregistrând în Tărtăşeşti un număr de 100 de curţi (case), ceea ce demonstrează că această aşezare avea o mărime apreciabilă, comparativ cu localităţi importante din Muntenia: Târgovişte (448 case), Giurgiu (421), Slatina (336), Câmpina (215), Curtea de Argeş (172), Călăraşi (165), Mizil (161), Urziceni (122), Olteniţa (82) etc. La începutul secolului al XIX-lea, întreaga aşezare număra 1 148 de locuitori, așezarea fiind alcătuită din următoarele sate: 1. ” PAJERA ”sau Tărtăşeştii de Sus, sat situat pe şoseaua Bucureşti - Piteşti, la nord - vest de Valea Călugărul. Satul purta această denumire din cauza faptului că, aici, se afla o staţie de poştă, unde se schimbau caii de trăsură, la poartă fiind un panou, pe care era desenată o emblemă: o pajeră.

Sătenii bătrâni îşi aminteau că aşezarea lor mai purta şi denumirea ”Ruset”, după numele boierului C. A. Rosetti. Acesta, fiind certat cu prințul Știrbei, se oprise aici, la conacul boierilor din Tărtăşeşti, pentru a stabili planul deschiderii unei noi şosele prin Pădurea Râioasa, spre Bucureşti, spre a nu mai trece prin domeniul acestuia, de la Buftea.

2

Prințul Barbu Dimitrie Stirbei

C.A. Rosetti

La sfârșitul veacului al XIX-lea, populaţia satului număra 131 locuitori. Aici funcţiona moara cu aburi a comunei. ”BUJOREANCA”, sat situat la vest de Călugărul. Poartă numele “Boierilor Bujoreni”, care îşi aveau moşia aici. În jurul anului 1900, satul Bujoreanca mai era cunoscut şi sub numele de ”Bâldana de Jos”, făcând parte din comuna Bâldana, Jud. Ilfov. În acest sat se afla moşia boierului Nicu Oteteleşeanu, domiciliat în comuna Tărtăşeşti. ”CĂLUGĂRUL” În acest sat se aflau: sediul Primăriei, Banca Populară, Dispensarul Medical, care avea şi baie publică, Monumentul Eroilor şi Şcoala Primară. Populaţia acestei aşezări număra 332 suflete. ”HANUL de PĂMÂNT”. Este situat la sud-est de satul Călugărul, pe şoseaua Bucureşti - Piteşti. Denumirea provine de la un han, existent pe la 1831, în vremea Regulamentului Organic. După câte îşi aduceau aminte bătrânii satului, la mijlocul veacului trecut, acest han se afla pe partea stângă a şoselei, cum vii de la Bucureşti, la extremitatea sudică a satului, în dreptul conacului boieresc construit de ing. C. C. Zamfirescu. Satul “Hanul de Pământ” nu avea nici şcoală, nici biserică, copiii fiind nevoiţi a merge la şcoala din satul Călugărul, care se află la 4 km depărtare. ”GULIA”. Din anul 1908, celor patru sate componente ale localităţii Tărtăşeşti – Bujoreanca, Pajera, Călugăru şi Hanul de Pământ – li se adaugă şi satul Gulia, ce aparținuse până atunci de comuna Săbăreni. Acest toponimic provine, după cum relatează tradiţia locală, de la un cioban: “Moş Gulie”, primul dintre cei veniţi de pe alte meleaguri pentru a-şi ridica o casă pe aceste locuri. Din alte surse, ar rezulta că satul Gulia ar fi fost întemeiat pe la începutul veacului al XIX-lea, probabil pe la 1835.

3

Bisericile din Tărtăşeşti

Mânăstirea Bâldana Mânăstirea Bâldana. În anul 1827, Popa Gheorghe, Bâldănescu, eclesiarhul Bisericii ”Curtea Domnească” din Târgovişte şi Protopop al Judeţului Dâmboviţa, căsătorit cu Maria, fiica protopopului Neagoe, începea construcţia bisericii din Bâldana, având hramul Sf. Gheorghe şi Sf. Nicolae. Iniţial, biserica din Bâldana funcţiona pe lângă Mănăstirea Adormirea. Pisania bisericii glăsuiește astfel: “Cu vrerea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, s-a ridicat această sfântă biserică de robii lui Dumnezeu Clucer Hiotu şi Popa Gheorghe, Ecleziarhul Bisericii Domneşti din Târgovişte, şi Protopop al Judeţului Dâmboviţa, de roaba lui Dumnezeu Maria Prezbitera, spre slava şi cinstea Născătoarei de Dumnezeu şi a Marelui Mucenic Gheorghe şi a Sf. Nicolae, în zilele puternicului Împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, fiind muscalii în ţară, prin blagoslovenia P. S. Părintele Episcop al Râmnicului, Kir Neofit, fiind cârmuitor al Sfintei Mitropolii cu P.S. Părintele Mitropolit Kir Grigore, ce din pizma boierilor a fost izgonit în Ţara Muscălească, s-a săvârşit la leat 1831, Sept. 8”.

În anul 1831, Popa Gheorghe, împreună cu clucerul Costache Hiotu, înălţau pe lângă această biserică un număr de câteva chilii, adăpostind 12 călugăriţe.

4

Construcție din zid, în formă de navă, cu o singură turlă pe naos și pridvor deschis, la sfinţirea bisericii este invitat să participe şi generalul Kiseleff. Pe la 1900, bătrânii din Tărtăşeşti își aminteau că guvernatorul Munteniei din vremea Regulamentului Organic a înzestrat acest lăcaş de cult cu două mari icoane, lucrate în mărgăritar. Spre sfârşitul vieţii, Popa Gheorghe Eclesiarhul lasă prin testament această moşie fiicei sale, Elena, căsătorită cu slugerul Păun Pascal (1834). Elena Pascal va repara mănăstirea în anul 1861. La moartea ei (1873), întreaga moşie Bâldana revine nepoatei sale Irina, soţia dr. G. Polizu, cu condiţia de a întreţine mănăstirea de aici. Din păcate, la moartea dr. Polizu (1887), moştenitorii doresc ieşirea din indiviziune şi vând moşia Bâldana, alungând călugăriţele şi dărâmând chiliile acestora. În acest mod, pe la 1894, mânăstirea se desfințează iar biserica devine filie a parohiei Bâldana. După un secol, ieromonahul Gruzea Calomfir Vicentiu reactivează acest așezământ, în calitate de stareț de mănăstire de călugări, zidind și înfrumusețind vechiul așezământ monahal. Se ridică acum clopotnița, un corp de chilii, un aghiazmatar și anexe gospodărești, fiind sfințită în anul 2006, după ample lucrări desfășurate în perioada 2000 –2006.

5

Biserica” Izvorul Tămăduirii” din Bâldana

Biserica ” Izvorul Tămăduirii” În cătunul Fundata din satul Bâldana se află biserica, având hramul “Izvorul Tămăduirii”, zidită de Matei Fundăţeanu. Ea a fost ridicată la 1815 de către paharnicul Dumitru Persiceanu (ginerele vistierului Matei, căsătorit cu Sultana Persiceanu). Căzând în ruină, a fost rezidită din temelie de pitarul Nicolae şi ispravnicul Ion Persiceni, fiind terminată la 1845, în timpul domniei lui George Bibescu, mitropolit fiind Neofit. Iorgu Dumitrescu, un fel de Mecena de Dâmboviţa, cel care a mai ctitorit și Biserica din Gulia, a oferit fondurile necesare pentru refacerea Bisericii din Bâldana şi construirea paraclisului “Izvorul Tămăduirii”.

6

Iată textul pisaniei:

” Sf. Biserică acestui sat Fundata din vechime s-a zidit de familia boierilor Fundățeni După aceasta la anul 1815 s-a prenoit cu cheltuiala răposatului paharnic Dimitrie Persiceanul, ginerele vistierului Matei Fundățeanul iar după strămutarea ei de la locul unde au fost mai înainte s-a zidit aceasta de aici din temelie, s-au zugrăvit precum se vede și s-a săvârșit cu toată cheltuiala dumnealor Alexandru Pitarul, Nicolae și Ioan frați Piersiceni, fii ai pomenitului răposat paharnicul Dimitrie Piersiceanul și nepoți de fiică ai vistierului Matei Fundățeanul, începînd zidirea la anul 1842 în zilele Măriei Sale domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica Voevod și săvârșit prin sfințirea bisericii la anul 1845, în zilele Măriei Sale domnitorul Gheorghe Dimitrie Bibescu Voevod, fiind Arhiepiscop și Mitropolit al Țării Prea Sfinția Sa Părintele Neofit. ”

7

Biserica Sf. Nicolae Pajera. Există relativ puţine date despre trecutul bisericilor din Tărtăşeşti. Cităm din lucrare a lui N. Stoicescu, intitulată “Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România”, următoarele:

8

“Tărtăşeşti - Dobruşeşti, Jud. Ilfov: Biserica ”Adormirea”şi ”Sf. Nicolae” a boierilor Bujoreni, sec. XVIII, şcoală. Biserica ”Sf. Nicolae”, construită de Mihai Ieromonah, de la mănăstirea Aninoasa, la 1779 şi refăcută la 1853. Biserica din Tărtăşeşti Ilfov – ctitorie a egumenului Mănăstirii Aninoasa - este amintită în documente de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui următor (20 august 1792 şi 27 iulie 1803).” În satul Pajera (sau Pajura) se află ctitoria boierilor Bujoreni. În trecut, acest sat mai era cunoscut şi sub numele de ”Tărtăşeştii de Sus”. ”Biserica Sf. Nicolae”, a fost ridicată de Mihai Aninoşeanu Ieromonahul şi Grigore Ierodiacon, la 1779, reparată la 1853 și 1894.

Biserica Sf. Nicolae În interiorul bisericii, în dreapta uşii de la intrare, există următoarele însemnări: “Mihail Ieromonah egumen Mănăstirii Aninoasa”. Alături, este scris numele fiului său, “Jupân Nica Tărtăşescu”. Acest Mihail Ieromonahul cumpărase 60 de stânjeni de moşie, în Tărtăşeşti, de la Şerban Vătăşescu. De atunci, egumenul Mănăstirii Aninoasa va fi cunoscut şi sub numele de Mihail Tărtăşescu. El este cel care închină schitul Tărtăşeşti, ctitorit împreună cu fiii săi, Episcopiei Buzăului. Neamul acestui harnic preot se înrudea cu boierii Vlădeşti sau Prisiceni (numiţi astfel după moşiile lor din Muscel: Vlădeşti şi Prisiceni). În Muntenia, boierii Vlădeşti erau cunoscuţi ca o veche şi însemnată familie nobiliară, încă din prima jumătate a veacului al XV-lea. Pitarul Tudor Vlădescu este ctitorul Mănăstirii Aninoasa, acolo unde, peste ani, va fi egumen Mihail Vlădescu.

9

La începutul secolului XX, Biserica ”Sf. Nicolae” era considerată o filială a Bisericii Bujoreanca. Această biserică este declarată monument istoric, fiind trecută în ”Lista monumentelor istorice ale Județului Dâmbovița”. La mijlocul secolului al XX-lea, în urma reparaţiilor ce i s-a făcut de către preotul paroh al Bisericii Bujoreanca, biserica se înfăţişează într-o stare bună. Asemenea bisericii din Bujoreanca, şi această biserică a fost împroprietărită, în anul 1864, cu 8,5 Ha teren arabil. Are cimitir propriu, în curtea bisericii.

Pictura din pridvor, în prezent într-o stare avansată de

degradare Cu timpul, enoriaşii acestei biserici încep să vină la Biserica din Bujoreanca, deoarece aici se făceau slujbe în mod regulat, în timp ce la biserica din Pajura slujbele se desfășurau doar odată pe săptămână, întrucât biserica este departe de sat, lângă vechea aşezare a satului.

10

a) Biserica parohială Bujoreanca

A fost construită în anul anul 1864, cu banii Epitropului D. Hilea, care ţinea în arendă, în acel timp, moşia lui Vernescu, fiind transferată de la Chirnov, vechea aşezare a satului, în satul Bujoreanca. Această biserică are hramul “Sf. Nicolae”. Biserica este împroprietărită, din anul 1864, cu 8,50 Ha de pământ, care este folosit de personalul bisericesc. Cimitirul se află chiar în curtea bisericii. Călugărul. În trecut, terenul pe care este situat satul aparţinea Bisericii “Călugărul” iar, mai înainte, unui schit de călugări. Schitul a fost desfiinţat în anul 1864, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti. Atunci, călugării din Tărtăşeşti sau refugiat la Mănăstirea Cernica. Prin urmare, datorită prezenţei acestui schit călugăresc la Tărtăşeşti, unul dintre satele componente se va numi “Călugărul”. În literatura de specialitate este întâlnită însă şi denumirea “Schitul Tărtăşeşti”, nume sub care trebuie să înţelegem, de fapt, schitul şi biserica din satul Călugărul. ”Schitul Tărtăşeşti” (vezi Doc. Acad. Rom. CXXXVIII/226 din 11 aprilie 1756 şi Doc. CCCXXXVI/25, Arh. Stat. Bucureşti, Mitropolia Ţării Româneşti, din 29 martie 1767) este acelaşi cu ”Schitul Dobroşeşti ”, cu hramul Sf. Gheorghe şi Dumitru, sec. XVIII (vezi Doc. Acad. Rom. Ms. Rom. 221, f. 114- 115) “, un argument convingător fiind faptul că hramul Schitului din ”Dobroşeşti” corespunde cu hramul bisericii din satul ”Călugărul” (Tărtăşeşti). Bauer, călător străin prin Muntenia, evocă numele schitului din Tărtăşeşti, dar vorbeşte şi de existenţa unei “capele” lângă acest schit.

11

Biserica ” Călugărul” Lăcașul a fost construit de Mihai, egumenul Mănăstirii Sf. Apostol şi nepotul său, Mihai Ieromonah, 1763 La mijlocul veacului al XX-lea, era considerată biserică parohială, având preot paroh separat de Parohia Bujoreanca. Şi ea are cimitir în curte. Fiind în cîmp, în afară de sat, venea mai puţină lume la slujbă. Are casă parohială proprie, construită în anul 1936 de preotul N.I.G. Lungu, parohul Bisericii Bujoreanca. La Biserica Călugărul a slujit multă vreme preotul Cristache Popescu. În preajma Primului Război Mondial, preotul Ion D. Petrescu, originar din Răcari, a efectuat o vizită la Tărtăşeşti, consemnând observaţiile sale într-un articol document. Prima lăcaș vizitat a fost biserica parohială din satul Călugărul. Ion D. Petrescu, obişnuit cu alura măreaţă a Bisericii Visarion din Capitală, nu a fost deloc entuziasmat: stilul construcţiei este neimpunător, biserica este chiar mică - simplă pe dinafară, cu pictură interioară nu tocmai aleasă, dar bogată – “pictura obişnuită a vremii”. Biserica era spoită la exterior cu var. Ceea ce-l impresionează însă în mod plăcut pe atentul vizitator este pisania bisericii, aflată deasupra uşii de intrare, pe o piatră dreptunghiulară, având un frumos chenar de frunze: “Doamne cela ce proslăveşti pre cei ce iubesc podoaba casei Tale şi locu locuinţei Măririi Tale, primeşte sfântu locaş acesta, care întru slava Ta şi întru prăznuirea Sfântului Mucenic Gheorghe, făcătorul de minuni şi a Sfântului Mucenic Dimitrie, izvoritor de mir, l-au zidit den temelie cu toată podoaba bisericească de cucernicii robii tăi, Mihail igumen “Arhimandritului”, ucenicul Mitropolitului Ştefan, şi de nepotu-său Mihail Ieromonah, dichiu Mitropoliei, pentru a lor şi a neamului lor veşnică pomenire şi ispravnic au şi ajutat Ştefan erei nepot lor. Avgust 15, 7271 (1763).” Un text asemănător există numai într-un singur loc din Bucureşti, la ”Biserica Creţulescu„: “Doamne, acela ce proslăveşti pre cei ce iubesc podoaba casei Tale şi locul locuinţei Măririi Tale şi întru truda şi prăznuirea……. .”

12

În interior, pe peretele din stânga, spre Vest, apare scris “Cosma Episcop Buzăului”, iar în partea dreaptă: “Mihail egumen de la Arhimandritul”. Pe zidul dinspre Sud: “Metodie Episcop Buzăului” iar alături: “Grigorie Mitropolitul Ţării Româneşti”. Prezenţa episcopilor de Buzău îşi are explicaţia următoare: la început, această biserică fusese un schit (construit de egumenul Mihail, împreună cu fiii săi), închinat, apoi, ca metoh, Episcopiei Buzăului: “Să fie de danie Sfintei Episcopii a Buzăului şi Sfinţiei Sale, iubitorului de Dumnezeu, părintelui Chir Cosma, episcopului acestei sfinte episcopii. ” Egumenul Mihail fusese în tinereţe ucenic al Mitropolitului Ştefan care, cu un secol înainte, fusese – la rândul său - egumen al Bisericii “Sf. Apostoli”. Al doilea ctitor, omonim, era nepotul primului şi îndeplinea funcţia de dichiu al Mitropoliei. GULIA. În acest sat s-a construit în anul 1899 o biserică impunătoare, ctitor fiind Iorgu Dumitrescu, din comuna Răcari. A fost declarată biserică parohială din anul 1937. Are casă parohială și cimitir separat de biserică.

Biserica Sf. Treime - Gulia

13