Daniil Sandu Tudor Lucrare De Seminar.docx

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Facultatea de Teologie Sfântul Andrei Șaguna Disciplina: Istoria Bisericii Ortodoxe Române

Lucrare de seminar: Daniil Sandu Tudor

Asist.Univ.Dr. Dragoș Boicu Studenți: Moga Lucica Marcu Ioan Ovidiu Lambru Valentin Gheorghiță

Sibiu 2019

Tropar

Luminător al Ortodoxiei și stâlp neclintit al Bisericii te-ai arătat, cugetătorule .i grăitorule al celor cere.ti, Cuvioase Părinte Daniile. Căci în nevoin.ele tale pe Domnul Hristos L-ai căutat .i L-ai urmat, Crucea Lui cu râvnă .i răbdare o ai purtat, pe Preacurata Maica Sa în imnuri de taină o ai lăudat .i prin virtu.i Sfin.ilor te-ai asemănat, mărturisitor .i mucenic fiind de Domnul în ceruri încununat. Căruia roagă-te să lumineze .i să mântuiască sufletele noastre!1

Pr. Mihail Stanciu, https://www.academia.edu/ PĂRINTELE IEROSCHIMONAH DANIIL (SANDU TUDOR) - O VIAȚĂ DE MĂRTURISIRE ȘI MARTIRIU PENTRU HRISTOS

De la mireanul Alexandru Teodorescu la ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor S-a născut în 22 decembrie 1896 și a crescut la Ploiești. Parinții erau magistrați. A avut parte de o educație aleasă, unde a fost remarcat prin devotamentul față de religie și filozofie. În adoleșcență nu era un creștin deplin, dar nici ateu, era între, dar nu a admis credința formalistă, ci a dorit o cunoaștere adevarata a credinței. Profesorul de istorie și filozofie Ion Niculescu Dacian i-a fost îndrumător, l-a învățat adevărata trăire lăuntrica și evlavia adevarărată. Trimis pe front in 1914, a descoperit adevărata valoare a sufletului uman, dramele războiului și fragilitatea trupului uman. După 5 ani s-a mutat la București pentru a studia filozofia si artele, ca astfel prin literatură și pictură sa-l cunoască mai bine pe Dumnezeu si pentru a-L expune prin armonia cuvintelor și formele vizuale. În 1921 incepe studiile la Facultatea de Arte Frumoase din București. Prin articolul „Spre o cunoaștere a ortodixiei” remarcă : omul pentru a întemeia în sine o viață fara de început si fără de sfârșit, are nevoie de Biserică. La Belle Arte rămâne doar 2 ani, nereușind sa o termine, ci doar in teologie iși dobandește licența. Se face cunoscut nu prin cunoașterea oamenilor de cultura ci prin dobândirea vieții duhovnicești În 1922-1924 este obligat datorită dificultăților financiare să se întoarcă la casa părintească, dar devine și asistent de ofițer la Constanța, o ocazie excelentă pentru a explora mariile și oceanele lumii. În anul 1925 devine professor la liceul rural din Buzău, unde 3 zile preda, iar în restul zilelor se întoarcea in București, pentru a nu pierde legătura cu mediul de învățătura si emulație (râvnă, stăruință). Este remarcat de preotul Grigorie Pișculescu, decanul Facultății de Teologie din Chișinău, unde în anul 1927 este numit subdirector, și totodată liderul Asociației Studenților Creștini. În 1928, universitatea din București, îl numește secretar al oficiului universitar. Aceasta îi oferă ocazia de a pleca cu bursa în Muntele Athos in anul 1929, unde dobnâdește experiența rugăciunii isihaste, a slujbelor de noapte, și a ascultării. Arhimandritul Roman Blaga citează intr-o scriere de a lui: „ Când a ajuns în Muntele Athos făcea mătănii din interes (pentru a fi văzut drept crestin evlavios) dar care-l transformau tainic (urcușul purifictor,descoperirea sinelui, și aflarea rugaciunii adevărate). În „cartea Muntelui Sfânt”călatoria lui este presărată cu niște întalnirii de bază ale urcușului duhovnicesc (tânărul valah, monahul Avenichie, schimonahul Elisei, domnul Alecos, parintele Gordie) îl pregătește pentru întalnirea cu Muntele Athos (metaforă pentru propria inimă) iar acesta este momentul convertirii sale depline.

În 1932 devine membru al Asociației Criterion. Nu a fost un guru sau un căutator al adevărului (părintele) precum erau altii intelectualii care sunt in afara Bisericii, rugaciunii, a comuniunii cu Hristos. În 1939-1941 a fost trimis pe front și s-a întors în (41)București, unde a primit conducerea uneii școlii tehnice moto-mecanice. În 12 Mai 1942 este arestat de Siguranța Generală, împreună cu altii scriitorii și trimis la Târgul Jiu, dar este eliberat Minitru Războiului. În 1944 se întoarce acasă, și văzanduși familia răzlețită îmbrățisează viața monahală și se dedică total lui Hristos. „M-am hotărât să slujesc lui Hristos și adevărurilor veșnice, sunt sătul de vremelnicie„ -Daniil Sandu Tudor Își vinde autoturismul, avionul și casele de pe Calea Victoriei și alte bunuri, de valoare mare și devine frate (Alexandru) la manastirea Antim în anul 1945, iar cu banii obținuți reface mănăstirea Antim, grav avariată de bombardamentele americae din 4 aprilie 1944. Primește chilia din turnul cloporniței unde se întâlnește cu alti membri din Criterion, unde își donează propria bibliotecă și fondează mișcarea Rugul Aprins n.1946 (un grup de studiu, conferințe și practică a rugăciunii lui Iisus, format fiind din clerici, intelectuali și studenți) Solicită binecuvantare pentru a începe conferințele la mănăstire pe care o si primește, iar starețul reușește sa acopere orice banuială a comuniștilor. Manualele de bază erau Sbornicul și Pelerinul Rus. Sandu Tudor a organizat o retragere de o luna la Mănăstirea Govora n.1947 unde ritul de zi a fost înlocuit cu cel de noapte și a mărturisit că următoarele: „intenționează să alcătuiască o mănăstire cu mnohai intelectuali împotriva materialismului” Incomodă pentru autoritățile comuniste (mișcarea) Rugul Aprins, este scoasă în afara legii, clericii au fost trimiși la alte mănăstiri iar conferințele întrerupte. Sandu Tudor fiind arestat la 12.06.1948, dar numai pentru câteva zile și eliberat. În 3 septembrie 1948, fratele Alexandru primește tunderea îm monahism și noul nume primit este Agaton. Anul 1949 devine membru oficial al Mitropoliei Craiovei, în interiorul căreia lucrează la o carte de rugăciuni, care este publicata de Mitropolitul Firmilian al Oltenei, iar Agaton este hirotonit preot în anul 1950 (ieromonah). Tot în acest an, parintele cheamă pe mai mulți preoti și intelectuali ai vremii pentru a traduce din grecește Scrierile Sfinților Părinți, dar comuniștii intervin și sunt risipiți. În 6 iulie 1950 este condamnat la 2 ani de închisoare la muncă grea la Jilava si canalul Dunăre-Marea Neagră , dar după doi ani este eliberat si primește Schisma Mare și primește numele de Daniil, de la marele duhovnic Ilie Cleopa Devine stareț la Schitul Rarău, în 1954, unde a vrut să-și împlinească visul (traducerea Sfinților Părinți și combaterea ateismului comunist, materialist și secularizarea) Noaptea din 13-14 iunie 1958, în timpul vizitei in casa profesorului Alexandru Mironescu, părintele a fost arestat împreuna cu profesorul și fiul său deasemenea și cu

mai mulți din mișcarea Rugul Aprins sau care erau bănuiți ca participau la conferințele lor.

Arestarea Părintelui Daniil Sandu Tudor Părintele Daniil Sandu Tudor aducea regimului communist din vremea aceia acuze grave asupra modului în care politica influența poporul. El îndemna poporul astfel: ,,Sfârşeşte cu naivitatea prostănacule, nu mai crede în oameni politici. Minciuna lor nu te poate salva. Pătrunde-te odată de acest adevăr2.’’ Tocmai de-aceea regimul communist dorea cu orice preț să înlăture și chiar să piardă astfel de oameni ca părintele Daniil Sandu Tudor pentru că era impotriva unei mișcări de manipulare a regimului communist care voia inlăturarea lui Dumnezeu din sufletele oamenilor. Cum au reușit aceasta? Prin arestarea în mase mari a unor intelectuali ai României din perioada aceia. Dupa ce l-au urmarit sistematic, pe data de 14 iunie 1958, Parintele Daniil Tudor este arestat. Interogatoriul va fi lung si obositor, iar Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare il va condamna pe 8 noiembrie 1958 "la 25 (douazecisicinci) ani temnita grea si 10 (zece) ani degradare civica pentru infractiunea p.p. de ort.209, pct.l cp. cu art.31 cp. si art.58, pct.2-5 cp. il mai condamna la 15 (cincisprezece) ani detentie riguroasa pentru crima p.p. de ort. 193/1 al. 4 cp. Ca sa-si motiveze sentinta, organele represive, vor alcatui un rechizitoriu lung, din care nu lipseste acuzarea la moda de "legionarism", chiar daca nu era cazul Parintelui Daniil. Demagogic, se spune ca "astazi cand clasa muncitoare din tara noastra, sub conducerea P.R.M., obtine succese insemnate in toate sectoarele vietii economice si de stat pe drumul construirii socialismului, unele elemente dusmanoase de teapa lui Teodorescu Alexandru zis Sandu Tudor, Braga Roman, Fageteanu Alexandru si Papacioc Arsenie Anghel, in majoritatea lor fosti legionari, care in trecut au detinut functii in organizatia legionara si in aparatul de stat burghezo-mosieresc si care au desfasurat o activitate intensa impotriva clasei muncitoare si miscarii revolutionare din tara noastra, prin articole scrise in presa reactionara si prin masurile criminale pe care le-au luat impotriva elementelor progresiste si muncitoresti, nu vad cu ochi buni aceste realizari si in ura lor turbata au continuat si dupa 23 august 1944, sa desfasoare o activitate criminala indreptata impotriva regimului democrat popular din tara noastra." 2

Editorial publicat în Credinţa, An III, nr. 396 – 26 martie 1935

Una dintre "activitatile criminale" o desfasoara miscarea "Rugul Aprins". Oficialii considerau aceasta miscare duhovniceasca doar un paravan pentru activitatea politica. Or miscarea avea un profund caracter duhovnicesc, cu toate ca nu putea vedea "cu ochi buni" modul in care tara se prabusea sub dictatura comunista, care se instala pas cu pas.

Mărturisiri din închisoare

Dar mărturisirea Părintelui Daniil în temniță nu a fost numai una tainică, prin rugăciunea neîncetată și detașată de toate preocupările lumești, - în temniță a suferit cum nu au suferit alții. Părintele Roman Braga spune că pe toată durata detenției - iar alții spun că doi ani de zile din patru - a avut lanțuri la picioare. Ba, mai mult, a suferit nenumărate bătăi, torturi, înjurături, calomnieri, iar el îi certa pe gardieni și pe anchetatori, zicându-le: „Voi spuneți că Dumnezeu nu există, dar luptați împotriva Lui! Păi, nu vedeți că sunteți fără logică? Cum lupți împotriva a ceva ce nu există? Or, voi tocmai prin această luptă arătați că există Dumnezeu și că voi sunteți dușmanii Lui!”. Și mai mare ură căpăta din partea milițienilor sau a gardienilor. Părintele Nicolae Grebenea ne relatează un dialog dintre el și probabil un deținut ce il cunoștea pe părintele Daniil Sandu Tudor: Suntem în 1963, deci ce înseamnă reeducarea? O pregătire de eliberare, mă întrebam, sau e cumva altceva, o pipăire a rezistenței unora. - Cum merge? am întrebat.- Greu. Sunt cruzi si neînduplecați. Dacă ar fi să ieșim, atunci trebuie să iesim compromiși, fără demnitate. Lepădați de ceea ce am fost, niște învinși blazați, ca să nu mai putem ridica capul mai târziu. După un timp am întrebat iar: - Cum mai merge? - Sunt ștabi în reeducare, mi s-a spus. Schivnicul de la Rarău e și el în reeducare. Fostul Sandu Tudor, acum călugărul Daniil. Ştiam de el: boier, bătuse mările în lung și-n lat cu un vas. Apoi, întors acasă, a scris foaia Credința, un săptămânal scris de el cu talent, abordând teme religioase, dar și literare, și politice, arestat și condamnat în gruparea „Rugul aprins al Maicii Domnului”, împreună cu câțiva dintre cei mai de frunte teologi ai noștri, între care Dumitru Stăniloae, arhimandritul Ghiuș, Antonie Plămădeală, călugărul Anania, călugărul Arsenie Papacioc, starețul de la mănăstirea Plumbuita, Nicolae Porsenna, specialist în științele oculte

etc. Sandu Tudor trecu prin pușcării ca un meteor. Aprindea inimile și le lăsa lumină. În dezbateri cu sectele sau cu catolicii era ca un dulău în luptă cu niște căței. Repede îi rupea, îi trântea repede la pământ. Era o spaimă pentru neortodocși, îi sfărâma repede. Am întrebat cum se comportă, care e poziția lui, a acestui om pe care-l admiram. Mi s-a răspuns: - Scrie. A scris peste 70 de pagini până acum. - Scriind atât cred că e o greseală, am răspuns. -La comuniști trebuie să fii scurt. Căci cuvintele tale le interpretează cum vor ei și te leagă cu ele. Poziția lui e aceasta: concesii totale pe toată linia în cele profane si intransigență totală în problemele religioase, căci pe el nu-l mai interesează lumea. M-a mirat. De aceea, am răspuns: - Cred că e o poziție greșită căci adevărul nu e divizibil. Mă lepăd de el într-o parte si-l apăr total în altă parte. Nu merge. Trăim în veac, între oameni, chiar dacă suntem călugări. Nu putem sacrifica adevărul în ce privește unele persoane reprezentative ce au trăit la noi. Adevărul trebuie apărat și în ce-i privește pe ei. Desigur, cu mici concesii făcute în ce-i privește, căci și ei au putut greși. Dar a-i denigra total e nedrept, e neadevărat și nepermis. Vedem cum după mărturisirea aceasta, părintele Daniil Sandu Tudor în temniță fiind, a lepădat toate grijile lumești și s-a preocupat intens de scris ,dar și de rugaciune neîncetată. Părintele Sofian spunea că în temniță nu a avut alte preocupări, decât de rugăciune, și de aceea i-a priit acolo În cazul parintelui Daniil Sandu Tudor întâlnim o detașare completă față de lume și o viață dăruită lui Hristos. Pentru ce toate acestea? Întrucât părintele Daniil Sandu Tudor a înțeles foarte bine mesajul Mântuitorului Iisus Hristos de la Evanghelia către Matei 10,32: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor îl voi mărturisi și Eu pe el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri.” Același părinte Sofian ne spune că predicile și sfaturile lui zilnice între colegii de celulă, de asemenea, erau o mărturisire continuă a lui Hristos. Transformaseră, iată, părinții și deținuții rugători acele locașuri întunecate de pedeapsă în altar, de unde se înălța neîncetat rugăciune către Dumnezeu. Dar, iată că, la un moment dat, „inteligența” agresivă a gardienilor s-a făcut vădită și mai mult, când, în cadrul unei anchete, unul dintre ei, neînțelegând, până la urmă, ce făcuse părintele Daniil - știa doar că a condus mișcarea Rugul Aprins - îi reproșează părintelui, lovindu-l: „Banditule, ai vrut să dai foc regimului popular cu Rugul tău Aprins!”. Părintele Adrian poveștește cum l-a întâlnit pe părintele Daniil la Aiud în faţa spălătorului, cu câteva zile înaintea morţii lui. Deținuții erau duşi la baia comună toți dintr-un dormitor odată, adică 50 - 60 de oameni, fiecare grup de deţinuţi având alocat un timp de

cincisprezece minute, și nefiind permisă intersectarea grupurilor de deținuți. Odată, prin octombrie 1962, gardienii nu s-au sincronizat cu timpul și grupurile de deținuți s-au petrecut unul pe lângă altul. Astfel, pe când intra în baie părintele Adrian s-a întâlnit cu părintele Daniil care tocmai ieşea, - ei nevăzându-se deloc în temniță, fiind izolaţi unii de ceilalți, în corpuri separate, de ani de zile. Părintele Daniil l-a îmbrățișat şi i-a zis cu bucurie: „Părinte Adrian, nu ne lăsăm! Dumnezeu e cu noi!”. După câteva săptămâni însă, părintele Adrian avea să afle că părintele Daniil a murit cu trupul, dar sufletul și l-a dat în mâinile lui Dumnezeu. „Eu am fost arestat mult mai târziu. Şi dus la închisoarea Zarca din Aiud, acolo am auzit de la alţii povestindu-se despre părintele Daniil de la Rarău. Deţinuţii îi spuneau sfântul. Îşi împărţea puţina hrană cu cei bolnavi. În ascuns îi împărtăşea cu Sfintele Taine pe cei bolnavi şi pe cei care doreau să fie împărtăşiţi.Ducea o viaţă demnă şi de mare sfinţenie. Acolo la Zarca s-a îmbolnăvit şi a adormit în Domnul. „Sandu Tudor trecu prin pușcării ca un meteor. Aprindea inimile și le lăsa lumină. În dezbateri cu sectele sau cu catolicii era ca un dulău în luptă cu niște căței. Repede îi rupea, îi trântea repede la pământ. Era o spaimă pentru neortodocși, îi sfărâma repede. (…) Am auzit apoi că acest mare călugăr a murit ca un martir. După ce a scris mult i s-ar fi cerut: „Acum declară că nu există Dumnezeu, că voi călugării sunteți niște ipocriți care înșelați lumea”, etc. S-a opus cu vehemență. Atunci l-ar fi băgat în niște grele constrângeri în care ar fi avut un atac apoplectic și a murit3.’’

Minuni ale părintelui Daniil Sandu Tudor Părintele Augustin de la Mănăstirea Aiud oferă o importantă mărturie despre sfinţenia celui care ar putea fi numit Cuviosul Daniil Mărturisitorul: "Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de -30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care 3

Pr. Nicolae Grebenea, Amintiri din întuneric, Editura Scara, București, 1997,

trebuiau să moară - practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare atât înainte de a intra în celula respectivă, cât şi după ce au intrat în celulă. Şi părintele a fost băgat cu un medic, un foarte bun prieten de-al părintelui. După ce au fost băgaţi amândoi în celulă de trei gardieni, părintele Daniil s-a aruncat imediat pe burtă, cu mâinile întinse în semnul Sfintei Cruci, cu faţa în toată mizeria de acolo şi i-a spus doctorului: Pune-te pe mine! Doctorul s-a aşezat cu spatele pe spatele lui în aceeaşi poziţie de Sfântă Cruce, iar după ce s-a aşezat i-a spus aşa: Doctore, nu mai spui nimic alt­ceva decât numai atât: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Şi medicul spunea că în momentul când a început părintele Daniil rugăciunea, a intrat o lumină orbitor de strălucitoare în toată celula şi din clipa respectivă a pierdut noţiunea timpului. După ceva vreme, au fost bruscaţi de gardienii care au intrat în celulă, i-au ridicat de jos, şi după aceea au aflat că au rezistat acolo 8 zile, fără apă, fără mâncare, fără somn, fără nimic de îmbrăcat, la -30° Celsius. Torţionarii când au intrat acolo şi când au pus mâna pe părintele Daniil era mai fierbinte decât atunci când l-au adus în celulă, iar în jurul lui totul se topise". 4

Daniil Sandu Tudor-O moarte de martir A trecut către Hristos, în temniță, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie 1962. Pe documentul de deces scrie „hemoragie cerebrală”; alții, care au stat cu el în celulă, mărturiseau că, într-adevăr, a fost bătut și torturat, bătut în cap. În felul acesta, a avut parte de o moarte martirică și și-a încununat viața de mărturisitor prin această ultimă mărturisire și răbdare a crucii suferinței și înjosirii. „Aşa s-a încheiat destinul unui om care a început ca un Cavaler al eleganţei şi al condeiului şi s-a săvârşit ca un martir, la fel ca mulţi alţii din aceeaşi epocă şi din aceleaşi generaţii cu dânsul.”32 Trupul părintelui Daniil, sfințit de harul Duhului Sfânt și de răbdarea și rugăciunea lui în suferință, a fost, din nefericire (ca și al multora dintre Sfinții închisorilor33), aruncat și acoperit cu gunoaie și pământ în Râpa Robilor, cunoscutul versant de la marginea orașului și al închisorii Aiud.

4

https://jurnalul.antena3.ro/special-jurnalul/ai-vrut-sa-dai-foc-la-comunism-cu-rugul-tau-aprins-515600.html (Fragment din documentarul lui Rafail Udrişte, TVR, la 11 octombrie 2008)

,,Sfântul Daniil Sandu Tudor’’ de la Rarău- Mărturii ale sfințeniei vieții Ducea o viaţă demnă şi de mare sfinţenie. Acolo la Zarca s-a îmbolnăvit şi a adormit în Domnul. Ducerea la cimitir se făcea în acelaşi sicriu, în care-i duceau pe toţi care mureau. La ieşirea pe poartă i s-a înfipt o suliţă de fier în inimă ca să vadă dacă e mort sau nu. Apoi lau dus la cimitirul deţinuţilor Trei Plopi. În prezent peste acel cimitir se află coteţele de porci ale celor din oraşul Aiud, pentru care foştii deţinuţi din părţile acelea, care mai trăiesc, luptă ca cimitirul să fie eliberat de coteţe. Mai târziu când am trecut şi eu pe la Zarca, se păstra printre tineri denumirea deţinutului Daniil numit Sfântul. Şi când s-a săpat în curtea închisorii pentru a fi instalat nu ştiu ce motor electric, tinerii care săpau au găsit un schelet cu lanţuri la picioare. Şi credeau că acela este deţinutul Daniil Sfântul. Ei nu credeau că el a fost dus la cimitir.5 Despre părintele Daniil, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, ce puteţi spune? E unul dintre cei mai mari mucenici, un mărturisitor al dreptei credinţe ortodoxe. Ieroschimonahul Daniil Tudor a fost un om cu viaţă sfântă, desăvârşită, un om studios; tot timpul scria şi se ruga neîncetat. L-aţi cunoscut?Da, l-am cunoscut. Era şi el cunoscător cu duhul. Avea mare trecere la rugăciune, la Maica Domnului. Schitul Rarău, unde era el atunci, era foarte, foarte, foarte sărac şi de multe ori nu era ce să mănânce nimeni, absolut nimeni. „Hai să mergem la Maica Domnului să facem o rugăciune” – zicea el. Se ruga la Maica Domnului câte o jumătate de oră şi Dumnezeu îi dădea de toate. Ştiu de la un mare cărturar că avea o cultură foarte mare, avea o credinţă fixă, zdravănă, îi combătea pe toţi activiştii de partid pe care îi trimitea stăpânirea ca să-l combată, ca el să nu mai meargă la Bucureşti să ţină conferinţe. El pe toţi i-a convertit. Despre ce ţinea conferinţe? Discuta sub toate aspectele, ştia vreo cinci şase limbi străine. Toată viaţa şi-a închinato lui Dumnezeu. Cum a murit? A murit în închisoare. L-au omorât. A murit în chinuri. A fost cel mai intransigent dintre toţi deţinuţii în ceea ce priveşte credinţa. A murit ca un mare mucenic, care mărturisea înaintea păgânilor dreapta credinţă. Dumnezeu vrea de la toţi hotărâre şi statornicie. Omul, dacă nu este convins, nu vrea să se ocupe cu nimic altceva. Dacă ei erau convinşi de valoarea crezului lor, au suferit. Viaţa sfinţilor ar trebui să fie pildă vieţii noastre. Nu-i place lui Dumnezeu compromisul. Ori eşti în lumină, ori în întuneric, ori cu Dumnezeu, ori cu Satana. Dacă nu apără cineva dreapta credinţă, înseamnă că nu-i cu Dumnezeu. Pentru mântuire, adevărul nu suportă schimbări tot aşa după cum viaţa nu suportă moartea. Viaţa nu există numai pe pământ, ci în veşnicie unde este exclusă moartea. Nu există viaţă pe pământ, este un 5

Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, Sibiu, 2002

termen, o posibilitate de a dobândi viaţa cea veşnică, prin fapte, atât. Zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur:„Poţi să câştigi şi viaţa şi moartea prin faptele tale”. Dumnezeu Îşi alege oamenii. Acum e vreme de cernere. Făina dacă nu-i cernută, e cu gunoaie, trebuie cernută, aurul dacă nu-i încercat în foc nu se curăţă de materie străină.6 Ducerea la cimitir se făcea în acelaşi sicriu, în care-i duceau pe toţi care mureau. La ieşirea pe poartă i s-a înfipt o suliţă de fier în inimă ca să vadă dacă e mort sau nu. Apoi l-au dus la cimitirul deţinuţilor Trei Plopi. În prezent peste acel cimitir se află coteţele de porci ale celor din oraşul Aiud, pentru care foştii deţinuţi din părţile acelea, care mai trăiesc, luptă ca cimitirul să fie eliberat de coteţe. Mai târziu când am trecut şi eu pe la Zarca, se păstra printre tineri denumirea deţinutului Daniil numit Sfântul. Şi când s-a săpat în curtea închisorii pentru a fi instalat nu ştiu ce motor electric, tinerii care săpau au găsit un schelet cu lanţuri la picioare. Şi credeau că acela este deţinutul Daniil Sfântul. Ei nu credeau că el a fost dus la cimitir.”7 Începând cu anii 1932 și 1933, Sandu Tudor editează revista Floarea de foc şi cotidianul creștin Credinţa. Ele au fost rodul unei îndelungi și statornice pregătiri, atât a strategiei tehnice și editoriale, cât și a colectivului redacțional

Sfântul Cărturar Primul număr al revistei Floarea de foc a apărut în data de 6 ianuarie 1932, dată semnificativă pentru noi, creştinii ortodocşi, fiind praznicul Epifaniei Domnului, al Arătării lui Dumnezeu – Sfânta Treime. Sandu Tudor a ales această zi de început ca să spună că naşterea revistei sale este arătarea unui alt mod de a face presă, adică un mod luminat de har şi de credinţă care are scopul descoperirii lui Dumnezeu oamenilor. În publicațiile sale, a abordat un mod intelectualist şi serios de a scrie, de a prezenta şi analiza din perspectiva creştină toate aspectele și problemele sociale, politice şi culturale ale vremii, oferind şi soluţii pe baza experienţei istorice a idealurilor şi a valorilor creștine ale poporului român. De asemenea, primul număr al ziarului creștin Credința a apărut în ziua de 1 decembrie 1933, de sărbătoarea națională a unirii, Sandu Tudor mărturisind prin aceasta că la baza unității noastre naționale este unitatea spirituală pe care ne-a dat-o credința creștinortodoxă a strămoșilor noștri. Deși nu era deloc exclusivist, idealul arătării lui Dumnezeu oamenilor (teofania) și al unității în Duh și în credință a românilor l-a însuflețit mereu pe Sandu Tudor atât în viața sa de publicist, cât și în viața sa de slujitor al Bisericii.

6

Pr. Ioan Neagoe - Din temnițe spre sinaxare Mărturie a lui Teofil Dumbrăveanu redată de mitropolitul Antonie Plămădeală în Rugul Aprins, Editura Arhiepiscopiei Sibiului, Sibiu, 2002 7