Lucrare

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „Gheorghe Asachi” din IAŞI Centrul Regional de Instruire în Administrarea Afacerilor Publice şi Private (CRIAP2) MASTER MANAGEMENT SI INGINERIE COMERCIALA

Coordonator: Conferenţiar univ. dr. ing. Ion VERZEA Absolvent: Sveduneac Corina - Mihaela

Suceava 2009

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „Gheorghe Asachi” din IAŞI Centrul Regional de Instruire în Administrarea Afacerilor Publice şi Private (CRIAP2) MASTER MANAGEMENT SI INGINERIE COMERCIALA

TEMA: STRATEGIA INVESTIŢIILOR LA NIVELUL AUTORITĂŢII PUBLICE LOCALE

Coordonator: Conferenţiar univ. dr. ing. Ion VERZEA Absolvent: Sveduneac Corina - Mihaela

Suceava 2009

2

CUPRINS CAP. I INVESTIŢIILE, EFICIENŢA ŞI STRATEGIA LOR …………… pag. 3 1.1. Politici şi strategii investiţionale …………………………………………. pag. 3 1.2. Conceptul de investiţii …………………………………………………... pag. 6 1.2.1. Definirea noţiunii de investiţii 1.2.2. Clasificarea investiţiilor 1.3. Finanţarea investiţiilor ……………………………………………………pag. 12 1.3.l. Surse proprii 1.3.2. Surse existente pe pieţe de capital 1.3.3. Alocaţii de la bugetul de stat 1.3.4. Surse externe CAP. II PROCESUL INVESTIŢIONAL ŞI DOCUMENTAŢIA ……….. pag. 17 AFERENTĂ 2.1. Decizia de a investi şi determinantele sale ……………………………… pag. 17 2.2. Etapele principale ale unui proiect de investiţii 2.2.1. Faza de concepţie 2.2.2. Faza de realizare 2.2.3. Faza de exploatare 2.3. Elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru faza ……………….. pag. 25 de proiectare şi de execuţie a unui obiectiv de investiţii CAP. III PREZENTAREA LOCALITĂŢII. ANALIZA SWOT A REGIUNII SI A LOCALITAŢII. NECESITATEA INVESTIŢIEI ……………………….. pag. 26 3.1. Prezentarea localitatii ……………………………………………………… pag. 26 3.2. Analiza SWOT a regiunii Nord-Est ………………………………………. pag. 26 3.3. Analiza SWOT a localitatii Frasin ………………………………………... pag. 30 3.4. Necesitatea investitiei …………………………………………………….. pag. 31 CAP. IV STUDIUL DE CAZ :„EXTINDERE RETEA ALIMENTARE CU APĂ SI CANALIZARE A ORASULUI FRASIN, JUDEŢUL SUCEAVA” 4.1. Elaborarea Studiului de fezabilitate ……………………………………… pag. 35 CONCLUZII ŞI PROPUNERI BIBLIOGRAFIE

3

CAPITOLUL I INVESTIŢIILE, EFICIENŢA ŞI STRATEGIA LOR 1.1. POLITICI ŞI STRATEGII INVESTIŢIONALE Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economice, ele stau la baza suplimentării, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Investiţiile pentru dezvoltare, ca totalitatea cheltuielilor făcute pentru construirea de noi obiective dezvoltarea sau modernizarea celor existente reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor ce conţine elemente de incertitudine (diminuarea cererii pentru produsele finite creşterea costurilor materiilor prime, apariţia unor produse mai performante) de aceea în cadrul strategiilor şi politicilor firmei, strategia investiţiona1ă are un rol important pentru ca toate celelalte activităţi ale firmei depind de investiţii, de politica de investiţii adoptată. Strategia investiţionala ca o mulţime ordonată de informaţii cu caracter tehnic, economic sau de altă natură stabileşte pe baza unor studii, analize şi simu1ări, obiectivele principale ale firmei în domeniul investiţional, actiunile ce urmează să se desfăşoare pentru atingerea obiectivelor, modalităţile de atingere a acestora, sursele de finanţare şi metodele de alocare a resurselor. Strategia de dezvoltare a unei colectivităţi locale reprezintă determinarea scopurilor şi a obiectivelor pe termen lung ale colectivităţilor adoptarea de politici locale şi alocarea de resurse pentru atingerea acestora ţinând cont de nevoile aşteptările şi dorinţele cetăţenilor şi de comportamentele sistemului politic local. Strategia investiţionala are un puternic caracter novator deoarece prin investiţii se asigură promovarea progresului tehnic şi a rezultatelor cercetării ştiintifice, perfecţionarea capitalului fix a tehnologiilor, metodelor de organizare a producţiei. Elaborarea unei strategii investiţionale presupune multă abilitate din partea celui care o elaborează deoarece orice investiţie presupune riscuri. De aceea orice strategie cere multă gândire şi analize minunţioase deoarece nu întotdeauna strategia de a obţine

4

cel mai mare profit este cea mai bună. Atenţia trebuie orientată spre consumator, deoarece calitatea produsului este dată de dorinţa consumatorului. Strategia investiţională depinde cel puţin pentru firmele mari, de opţiunile politice. De aceea este foarte greu pentru o mare firmă sa elaboreze o mare strategie, să facă propuneri de acţiuni concrete pentru realizarea unor obiective daca nu există o strategie la nivel macroeconomic sau dacă aceasta nu este cunoscută de factorii de decizie la nivel sectorial, regional sau zonal. De altfel cel mai mare neajuns al unei politici economice îl reprezintă marginalizarea activităţii de investiţie, lipsa de coordonare dintre o serie de măsuri ce vizează reforma economică şi activitatea investiţionala. Procesul strategic la nivelul unei colectivităţi locale trebuie să raspundă la urmatoarele întrebari: • Care sunt obiectivele urmarite? • Prin ce parametri cuantificabili putem traduce obiectivele urmărite? • Care sunt politicile publice locale utilizate? • Care sunt mijloacele umane şi financiare necesare punerii în aplicare a acestei strategii? • Care este rolul sistemului politic local în urmarirea şi aplicarea strategiei? O politica publica poate fi definită ca suma a acţiunilor angajate de către o autoritate publică în scopul soluţionării unei probleme sau menţinerii unei situaţii satisfăcătoare în cadrul unui domeniu pentru care această autoritate este competenta. Procesul de maturizare şi de punere în aplicare a unei politici publice se poate descompune în 5 faze, astfel: 1. înscrierea în agendă a problemei de soluţionat; 2. identificarea problemei apărute de către autorităţile publice locale - vizează clasificarea şi ordonarea acesteia în cadrul categoriilor de probleme deja întâlnite; 3. diagnosticul situaţiei existente - constituie o etapă prealabilă în căutarea soluţiei. Diagnosticul situaţiei poate fi realizat pornind de la urmatoarele aspecte: 5

• identificarea sectorului de populaţtie ce va fi vizat de acţiunea acestei strategii, măsurarea caracteristicilor principale ale acestui public, relaţiile dintre aceştia şi agenţii publici sau partenerii privaţi; •

analiza acţiunilor conduse de autorităţile locale;

• punerea în evidenţă a interacţiunilor majore dintre cetăţeni, agenţii locali şi mediul extern; 4. determinarea rezultatelor care trebuie obţinute în urma intervenţiei autorităţilor publice locale. Determinarea obiectivelor unei politici condiţionează punerea sa în aplicare şi permite măsurarea mai mult sau mai puţin precisă a rezultatelor atinse în final. 5. evaluarea apriori şi testarea alternativelor. Aceasta împreuna cu mijloacele mobilizate pentru atingerea rezultatelor dorite, trebuie să fie experimentate şi evaluate înainte de luarea deciziei. Experimentarea politicilor publice şi evaluarea lor apriori trebuie să scoată în evidenţă efectele aşteptate ale acestora asupra altor programe. În acest caz este vorba de determinare a gradului de interdependenţă a problemelor şi capacitatea lor de retroactivitate pentru a preveni ca o noua politică să sufere o degradare din cauza alteia. Evaluarea apriori permite decidenţilor să anticipeze consecinţele probabile ale strategiilor lor de acţiune. Evaluarea unei strategii publice constă în aprecierea eficacităţii programelor, politicilor sau acţiunilor componente în funcţie de obiectivele urmărite şi mijloacele utilizate. Concretizarea politicilor publice se realizeaza prin intermediul proiectelor. Apreciem că, cea mai pertinentă definiţie generică a proiectului este dată de “Association Francaise du Management de Projet” conform căreia : proiectul este un demers specific care permite o structurare metodică şi progresivă a unei realităţi viitoare”. Într-o organizaţie privată se urmăreşte maximizarea profitului obţinut prin crearea unui sistem propriu de reguli şi principii care pot fi modificate permanent în 6

funcţie de schimbările care apar pe piaţa serviciilor publice, respectiv în relaţiile cu concurenţa si clienţii. În timp ce organizaţiile particulare servesc interesele private, organizaţiile publice au fost create pentru a răspunde necesitatăţilor generale ale societăţţi ca întreg. Scopul sectorului public este acela de "a servi" mai degrabă decât "a acumula". Prin urmare sarcinile unei organizaţii publice sunt unice. Calitatea serviciilor oferite de administraţia publică depinde şi de sumele rezervate prin bugetele aprobate de reprezentanţii politicului. Tendinţele, care ar trebui sa se manifeste şi în România, se referă la dezvoltarea sectorului public luând în considerare valorile promovate de sectorul privat, încurajarea privatizarii serviciilor publice şi crearea unei pieţe libere a serviciilor. 1.2. CONCEPTUL DE A INVESTI 1.2.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE INVESTIŢII În viaţa economică, activitatea de investiţii ocupă un loc central atât în sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului, fiind factorul care influenţează, simultan cererea şi oferta. Argumentarea acestei informaţii se referă, la procesele de antrenare şi multiplicare a efectelor pe care le generează orice proiect de investiţii, indiferent de sectorul de activitate în care se implementează. În cadrul circuitului economic naţional, activitatea de investiţii joacă un rol dublu. În primul rând, agenţii economici declanşatori de acţiuni investiţionale care implementează diverse proiecte de investiţii îşi sporesc oferta de bunuri şi/sau servicii prin creşterea capacităţtii lor productive, realizând venituri suplimentare. În al doilea rând, orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe în amonte sau în aval şi implicit va avea loc o creşstere în lanţ a veniturilor tuturor agenţilor economici antrenaţi.

7

Realizarea de proiecte sau programe de investiţii conduce în principal la creşterea stocului de capital fix. Ca atare investiţiile constituie un mijloc principal de realizare a modernizarii economice prin crearea de noi structuri, mai performante în acord cu opţiunile strategice de perspectivă ale societăţtii. În plan social, investiţiile joacă rolul de regulator/compensator în ocuparea forţei de muncă şi în îmbunătăţirea calităţii vieţii. În practica economică, investiţia este, privită ca o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obţine bunuri şi/sau servicii. Supraevaluarea locului şi rolului pe care l-au jucat mijloacele fixe în economia etatista a condus la restrângerea conţinutului noţiunii de investiţii. În această viziune, investiţia era definita ca "totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziţionează noi fonduri fixe productive sau neproductive, se perfecţionează sau se reconstituie funduri fixe existente". Dimensiunea contabilă este cea mai restrictivă deoarece reduce investiţia la noţiunea de imobilizare în sensul contabil al cuvântului. Din acest punct de vedere investiţia reprezintă "toate bunurile mobile şi imobile, corporale şi necorporale achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a ramâne constant sub aceeaşi formă". Bunurile se înregistrează în contabilitate în clasa 2 de conturi şi imobilizări care se grupeaza astfel: a. imobilizări legate de exploatare;

b. imobilizări în afara exploatării. Se poate observa că în accepţiunea contabilă asupra noţiunii de investiţie, accentul se pune pe durata de viaţă a bunului care depăşeşte durata unui exerciţiu. Dimensiunea economică lărgeşte sfera de cuprindere a investiţiei deoarece, conform acestei accepţiuni investiţia reprezinta "toate consumurile de resurse care se fac în prezent în speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice eşalonate în timp şi care în sumă totală sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse".

8

Şi această viziune asupra noţiunii de investiţie face referire la durată, dar accentul cade mai mult pe materialitatea efortului investiţional, precum şi pe eficienţa acţiunii. În această accepţiune se consideră investiţie: a. achiziţionarea de echipamente de lucru şi alte bunuri care iniţial constituie ieşiri de trezorrie, dar care au ca urmare încasări suplimentare, economii de costuri eşalonate pe o durată mai mare de timp; b. alte cheltuieli în afară de cele referitoare la cumpărarea de bunuri şi

echipamente; Aceste cheltuieli sunt trecute de regulă pe costurile de producţie dar nu apar explicit în bilanţ, deşi efectul lor scontat asupra trezoreriei firmei sub formă de intrări se prelungeşte pe o perioada mai lungă de timp. Dimensiunea financiară consideră investiţii toate cheltuielile de resurse care generează venituri şi/sau economii pe o lungă perioadă de timp în viitor şi în consecinţă amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulţi ani. Accepţiunea financiară înglobează toate elementele de imobilizări şi cheltuieli, la care se adaugă nevoia de fond de rulment pentru exploatare, generată de creşterea volumului de activitate. Deci, din punct de vedere financiar, valoarea reală a efortului investiţional pentru realizarea unui proiect este dată de costul obiectivului care se construieşte, plus fondul de rulment aferent exploatării. Nevoia de fond de rulment pentru exploatare rezultă din diferenţa dintre condiţiile impuse de buna funcţionare a ciclului de exploatare, determinată de creşterea activelor circulante şi resursele provenite din exploatare. În majoritatea cazurilor, resursele disponibile sunt inferioare nevoilor şi ca atare apare diferenţa care poate compromite buna desfăşurare a procesului de producţie. El trebuie acoperit din capitalul permanent sub formă de fond de rulment. Din punct de vedere fmanciar, problema cea mai importantă pentru investiţie este de a asigura echilibrul între resurse şi nevoi. În concluzie, se poate spune că investiţia reprezintă orice cheltuială de resurse făcută în vederea creării premiselor necesare obţinerii în viitor, pe o perioadă mai lungă de timp a unor efecte utile scontate. 9

1.2.2. CLASIFICAREA INVESTIŢIILOR Fundamentarea volumului şi eficienţei economice a investiţiilor la nivel macro şi micro economic necesită cunoaşterea problemelor metodologice şi teoretice cu privire la clasificarea investiţiilor deoarece, chiar dacă investiţiile sunt, în primul rând omogene ca şi cheltuieli, totuşi ele sunt destinate efectuării unor mari varietăţi de lucruri şi activităţi. Investiţiile pot fi clasificate şi ordonate în funcţie de anumite criterii de ordin teoretic şi de natură practică: a. După destinaţia obiectivelor de investiţii: • Investiţii productive care sunt considerate în toate ţările ca fiind primordiale şi ele sunt destinate industriei, agriculturii, construcţiilor, transporturilor, telecomunicaţiilor; •

Investiţii în sfera neproductivă care sunt realizate în învaţământ, cultură şi artă, ştiinţă, sănătate şi asistenţă socială, gospodărirea localităţilor locuinţe, alte servlcii;

b. După modul de execuţie al lucrărilor: •

Investiţii executate în antrepriză, care presupune existenţa contractelor de antrepriză încheiate între beneficiarii de investiţii şi unităţile specializate, dotate cu fonduri pentru crearea bazei tehnico-materiale;

• Investiţii efectuate în regie cu forţele proprii ale beneficiarului de investiţii; • Investiţii efectuate în sistem mixt; c. După stadiul de realizare a lucrărilor: • Investiţii neterminate; • Investiţii restante – se referă la obiectivele ale căror termene au fost depăşite; • Investiţii terminate la care toate lucrările sau încheiat; 10

d. După structura lor tehnologică, investiţiile se împart în: • Lucrari de construcţii-montaj; • Achiziţii de utilaje care necesită montaj sau care nu necesită montaj; • Lucrări de exploatări geologice, în care se cuprind prospecţiunile, exploatările pentru continuarea şi extinderea zăcămintelor în masiv, lucrări de foraj şi exploatare, studii si cercetari geologice; •

Alte cheltuieli de investiţii (cele din proiectare, cele cu personalul la obiectivele noi);

e. După caracterul lucrărilor: • Investiţii pentru construirea de unitaţi noi; • Investiţii pentru reconstrucţie (refacere); • Investiţii pentru amenajare (transformare); • Investiţii pentru dezvoltare (extindere); • Investiţii pentru înnoirea unităţilor existente; f. După natura lor: • Investiţii materiale în clădiri, maşini, echipamente; • Investiţii nemateriale (intangibile) care includ cheltuielile asimilate cum sunt: cheltuielile pentru lucrări geologice, pregătirea personalului, studii, cercetare, proiectare pentru amenajarea teritoriului, licitaţii; g. Din punct de vedere al riscului pe care şi-l asumă întreprinzătorul, investiţiile pot fi: • Investiţii cu risc minim în care se include, de regulă investiţii de importanţă guvernamentală (centrale hidro şi atomoelectrice); • Investiţii cu risc redus în care pot fi incluse proiectele ce au ca scop modificări în personalul de producţie prin înlocuirea unor echipamente; • Investiţii cu risc mediu care au ca obiectiv modemizari sau retehnologizări ale instalaţiilor (capacităţilor existente); • Investiţii cu risc ridicat în care intră lucrări destinate dezvoltării de capacităţi existente, de expansiune ale unor produse; 11

• Investiţii cu risc foarte ridicat în care pot fi incluse proiectele ce se elaboreaza în donmeniul proiectării şi la care rezultatele ce se vor obţine sunt de regulă incerte; h. După sursa de finanţare: •

Investiţii finanţate din resurse proprii ale unei întreprinderi sau ale unui agent economic care se obţin fie prin capitalizarea profiturilor fie prin atragerea economiilor altor persoane;

• Investiţii finanţate din resurse împrumutate prin intermediul unor credite interne sau externe; • Investitii finanţate din resurse de la bugetul statului sau al unor unităţi administrative şi care pot avea caracter restituibil sau sunt alocate în regim de alocaţii nerestituibile. Elementele defnitorii ale conceptului de investiţii sunt deci urmatoarele: 1. Conţinutul concret material al efortului investiţional care considera investiţia ca o structura individualizata de resurse diferite ca natură şi volum ce sunt angrenate în realizarea unui proiect; 2. Factorul timp - durată care relevă faptul că orice proiect de investiţtii are o perioadă de viată proprie caracterizată prin etape şi momente bine defnite şi pe parcursul cărora parametrii economici ai proiectului au o evoluţie proprie descrisă de regulă în tabloul de flux de numerar; 3. Noţiunea de eficienţă, conform căreia întreprinzatorul acceptă schimbarea unor disponibilităţi prezente de resurse pentru o serie de efecte viitoare, care în sumă totală sa fie superioare cheltuielilor initiale; 4. Noţiunea de risc care decurge din însăşi eşalonarea pe perioade viitoare a efectelor aşteptate, aceste efecte viitoare sunt însă speranţe şi nu certitudini. 5. În conc1uzie, investiţia reprezintă o alocare permanentă de capitaluri pentru achiziţia de active fixe şi/sau financiare care să permită desfaşurarea unor activităţi rentabile superoare ratiei normale de rentabilitate acoperitoare pentru riscurile asumate. Principalul risc asumat este alocarea astăzi a unui capital economisit, în speranţa obţinerii viitoare a unor fluxuri de venituri 12

sau, mai exact a unor fluxuri de trzorerie (cash-flowuri) pe durata de viaţă economică a instituţiei. 1.3. FINANŢAREA INVESTIŢIILOR Activitatea de a investi necesită resurse financiare a căror formare este stimulată de mecanismele economiei de piaţă şi de pârghiile financiare, fiscale, utilizate de stat. Sumele din care pot fi fnanţate investiţiile sunt fondurile proprii ale întreprinderilor, emiterea de acţiuni, credite bancare pe termen lutng sau pe termen mediu, alocaţtii de la bugetul de stat, sponzorizări, iar din exterior pot fi împrumuturi bancare, investiţii de capital. 1.3.1. SURSELE PROPRII ALE FIRMEI DESTINATE INVESTIŢIILOR Fondurile proprii ale agenţilor economici, ceea ce reprezintă în esenţă autofinanţarea, exprima capacitatea acestora de a produce resursele de investiţii din activitatea de exploatare şi din alte activităţi. Elementul definitoriu al autofinanţării îl reprezintă asigurarea dezvoltării activităţii pe seama resurselor financiare proprii. Agenţii economici se autofinanţează atunci când obţin un profit care poate servi, în acelaşi timp, ca remunerare a capacităţilor angajate şi ca sursă de investiţii care să contribuie la mărirea sau menţinerea competivităţii sale pe piaţă. În vederea dezvoltării afacerii, firmele alocă acestui scop o parte din profit, constituind astfel o parte din capitalul pentru expansiune. În prezent, sistemul economic din ţara noastră nu crează suficiente venituri care să alimenteze investiţiile la nivelul necesităţilor de dezvoltare. În sectorul de stat, multe întreprinderi abia îşi acoperă cheltuielile, altele, au un profi1t modest, ceea ce nu le permite decât o economisire redusa. Sectorul privat are o cotă mult mai ridicată pentru că acolo se folosesc mai bine resursele.

13

Micşorarea sarcinii fiscale pe profitul întreprinderilor, ca şi scutirile de impozit pe profitul reinvestit reprezintă o strategie a statului pentru îndeplinirea obiectivului de relansare a economiei. Amortismentul acumulat serveşte întreprinderii pentru finanţarea înnoirii activelor fixe (imobilizărilor) ajunse la limita duratei lor de funcţionare, precum şi pentru nevoile de dezvoltare-modernizare. În principiu, disponibilităţilor băneşti provenite din amortismente sunt destinate investiţiilor. Se poate însa ca o parte din amortismente să fie întrebuinţate pentru finanţarea activităţii de exploatare, De asemenea încasările din vânzarea utilajelor scoase din funcţiune pot servi drept capital pentru investiţii. Unele elemente de active fixe sunt vândute înainte de încheierea activităţii lor şi de funcţionare sau la sfârşitul acesteia, ca materiale vechi. Sumele pot fi utilizate pentru finanţarea investiţiilor . Activele fixe devenite disponibile datorită restructurării activităţii firmei, dar încă bune de exploatare sunt vândute, închiriate sau date în locaţie de gestiune, având loc fenomenul de dezinvestire. 1.3.2. SURSELE EXISTENTE PE PIEŢELE DE CAPITAL Piaţa de capital înseamnă bani economisiţi şi investiţi sub forma unor plasamente viitoare avantajoase. Ea cuprinde piaţa monetară sau a banilor (credite pe termen scurt) şi piaţa financiară, care reprezintă piaţa capitalurilor pe durata îndelungată. Economisirile de bani se fac atât de populaţie, cât şi de agenţii economici. Condiţia esenţială a economisirii o constituie dezvoltarea producţiei materiale, creşterea în ritm susţinut a produsului intern brut. Diferenţa între disponibilităţile interne de investiţii şi necesarul de investiţii al ţării se acoperă din surse externe, provenind de la ţări care au posibilitatea de a economisi mai mult.

14

Împrumutul bancar pe termen lung şi mijlociu reprezintă unul dintre principalele canale de funcţionare a pieţei capitalurilor, prin el se mobilizeaza resurse băneşti disponibile temporar, ce se creează în economie. Creditele pentru investiţii, în funcţie de garanţiile care stau la baza lor, îmbracă mai multe forme: a. Împrumuturi bancare acordate pe baza de garanţii materiale - aceste

garanţii se referă la capitalul sau patrimoniul firmei, în special unele elemente ale activului imobilizat, care ar putea fi valorificate la nevoie pentru recuperarea datoriei; b. Credite ipotecare - cel care solicită creditul ipotechează o valoare, în general clădiri, terenuri şi mijloace circulante cu mare transferabilitate, adică o convertire rapida în lichidităţi; c. Credite cash-flow - aceste credite nu sunt garantate material. Singura garanţie este studiul de fezabilitate al proiectului. În ţările dezvoltate creditul cash-flow este categoria cea mai raspândită. Orice întreprindere indiferent de dimensiunile sale poate beneficia de împrumut cu garanţie de cash-flow adica finanţatorul va fi convins că la termenul convenit îşi va putea recupera banii şi încasa dobânda aferentă. În principiu, creditul cash-flow implică cele mai multe riscuri comparativ cu celelalte categorii de credite. În concluzie, orice împrumut înseamnă un efort financiar pentru întreprindere implicând plăţi la scadenţă (cu dobânzi adesea împovărătoare), la care bancile adauga adesea diverse cerinţe, de la garanţii pâna la controlul societăţii. De aceea întreprinderile recurg la soluţia emiterii de acţiuni şi plasarea lor în rândul salariaţilor şi/sau în public, precum şi la emisiunea de obligaţiuni. Cei care acordă împrumuturi fac o investiţie de plasament în schimbul unui câştig sub forma de dobândă pe o perioada fixă de timp, dupa care se efectuează returnarea sumei împrumutate. Dimpotrivă investitorul în acţiuni nu are astfel de garanţii, ci speră să obţină o parte din profit cu dividende, atâta timp cât firma îşi continuă activitatea. 15

1.3.3. ALOCAŢIILE DE LA BUGETUL DE STAT PENTRU INVESTIŢII Alocaţiile de la bugetul de stat pentru investiţii au ca destinaţie realizarea unor proiecte de anvergură, în ramuri vitale ale economiei naţionale a căror existenţă este necesară în dezvoltarea economico-socială a ţării. În condiţiile economiei de piaţă, de la bugetul de stat se alocă fonduri pentru investiţii, de regulă în volume mici, asigurând resurse pentru domenii care nu pot face faţă pieţei şi concurenţei, deci nu prezintă interes pentru investitorii particulari. Se au în vedere domenii de interes naţional: îmbunătăţiri funciare, protecţia mediului şi altele. Lista obiectivelor finanţate de la bugetul de stat este restrânsa, cuprinzând obiective cum sunt: centrale nuclearo-electrice, lucrări în domeniul mineritului, petrolului, energiei electrice, acţiuni de anvergură naţionala în agricultură dezvoltarea bazei materiale a sectorului social-cultural. În prezent se impune aplicarea unui program de restructurare în economie, astfel fiind posibilă dirijarea optimă a resurselor. Este necesară conjugarea programului de restructurare cu politici ferme de creare a unor condiţii optime de dezvoltare a capitalului privat fiind singurul capabil să absoarbă resursele de forţă de muncă disponibilizate de sectorul public. 1.3.4. SURSELE EXTERNE PENTRU INVESTITII Resursele financiare ale ţării sunt insuficiente în raport cu nevoile mari de investiţii determinate de cerinţa restructurării economiei, îndeosebi pe plan tehnologic. Odata cu soluţionarea problemei resurselor, prin atragerea de capital străin este facilitat accesul la tehnologie. În fond, apelarea la surse externe pentru investiţii reprezintă importul de capital. Atragerea capitalului strain are loc prin credite (împrumuturi) şi prin investiţii directe de capita1. Creditele externe pot fi: • Credite guvemamentale sau cu garanţie guvemamenta1ă, în spatele cărora este statul, chiar dacă se acordă prin intermediul băncilor; 16

•

Credite bancare, unde riscul este exclusiv al bancilor;

• Credite acordate de instituţii internaţionale, precum Fondul Monetar Intemaţional, Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeana pentru Investiţii. Creditele externe pe termen lung sunt acordate condiţionat de către instituţiile şi organismele internaţionale de specialitate în vederea atingerii obiectivelor propuse. Investiţiile directe de capital străin reprezinta una din căile cele mai eficace, mai profitabile pentru procesul redresarii. Ele antrenează schimbări substanţiale pentru că astfel sunt atrase tehnici şi tehnologii moderne, se aplica managementul adecvat. Pe lânga participarea la capital şi susţinerea retehnologizării firma străină poate asigura comenzi şi pieţe de desfacere, chiar o pregătire mai eficientă a forţei de muncă.

17

CAPITOLUL II PROCESUL INVESTIŢIONAL ŞI DOCUMENTAŢIA AFERENTĂ 2.1. DECIZIA DE A INVESTI ŞI DETERMINANTELE SALE Orice activitate umană pentru a se derula efectiv, presupune în prealabil fundamentarea, luarea unei decizii. Decizia de investitii precede întotdeauna realizarea obiectivelor. Ea constă în selectarea unei alternative, a unei variante raţionale convenabile şi competitive de obţinere a unor rezultate, avantaje aşteptate pe seama consumării unui anumit fond de investiţii. O asemenea alegere este prerogativa decidenţilor, a persoanelor care au dreptul sau împutemiciri în acest sens şi care poartă întreaga responsabilitate pentru deciziile luate şi consecinţele acestora. Prin curacterul şi conţinutul său, decizia de investitii este o decizie profesională de cea mai înalta clasă, pregatita de specialişti din domeniile tehnicii, tehnologiei, arhitecturii, construcţiilor, economiei, finanţelor, managementului marketingului, sociologiei, ecologiei. Elaborarea deciziei de investiţii este o activitate creativa, de cercetare complexă mu1tidisciplinară, care foloseşte ca metodă de bază analiza ştiinţifică şi sinteza informaţiilor corespunzatoare. Decizia de investiţii prezintă caracteristici prin care se diferenţiază de alte decizii economice, financiare. O decizie de investiţii, în general, atrage costuri mari, presupune din partea investitorului angajarea unor fonduri importante de investiţii. Acestea vor fi imobilizate treptat treptat pe durata de realizare a lucrarilor şi activităţilor prevăzute în proiecte, cât şi ulterior, în perioada de exploatare, pâna la recuperarea integrală, din profitul general de produsul investiţiilor a capitalului avansat. 18

Orice decizie de investiţii declansează simultan, doua genuri de operaţii: a. operaţii de finanţare, de consumare a disponibilităţilor băneşti afectate proiectului; b. operaţii propriu-zise de investiţii, concretizate în realizarea fizică. în natură a lucrarilor şi activităţilor stabilite în proiectul respectiv, în concordanţă cu tehnologiile şi programul calendaristic de execuţie adoptat. Calculele analizele evaluările şi raţionamentele legate de pregătirea deciziilor de investiţii, formularea opţiunilor, a recomandărilor de decizii în domeniu se bazeaza pe operarea cu valori şi fluxuri financiare previzionate supuse riscului şi incertitudinii. Decizia administrativă poate fi definită ca „o manifestare de voinţă a unui organ al administraţiei de stat constând într-o operaţiune în vederea realizarii unui scop”. De regu1ă legea ne arată pâna în cele mai mici detalii cum trebuie să fie executată o decizie, lasând organelor administraţiei de stat libertatea de a decide modul de executare, în funcţie de situaţia concreta. Pe baza analizei raţionale a situaţiilor de fapt şi a variantelor prezentate organul competent îşi exprimă voinţa prin adaptarea deciziei. Eficienţa şi valoarea unei decizii administrative depind de:  modul cum este înţeleasă problema ce trebuie rezolvată;  oportunitatea soluţiei adoptate;

 îndeplinirea la timp a acţiunilor, care trebuie întreprinse pentru realizarea soluţiei la care s-a ajuns. De exemplu, decizia de construire a unui spital sau de întărire a infrastructurii unei colectivităţi locale trebuie luată în cunoştinţă de cauză (dacă există această nevoie, daca cunoştinţele directe şi indirecte ale realizării proiectului sunt evaluate). Luarea deciziei presupune analiza nivelului de satisfacţie alternativă a unei nevoi exprimate în mod general; consumatorii de servicii publice devin clienţi de prestaţii publice. În cadrul sectorului public unde resursele vin de la buget, măsurarea reuşitei unui proiect de investiţii este mult mai complexă: obiectivele sunt variabile şi mobile, aprecierea nu este întotdeauna obiectivă. 19

Prin urmare, orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: o să fie fundamentată ştiinţific; o să aibă caracter realist; o să intervină în timp util; o să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior; o să fie oportună. În ceea ce priveşte competenţa pentru adoptarea unei decizii administrative este recomandabil ca problemele diferitelor colectivităţi să fie rezolvate de catre organele administraţiei locale prin adoptarea deciziilor administrative corespunzatoare, în cadrul general, format din acte normative generale şi specifice să fie fundamentat la nivelul administraţiei centrale, în urma consultărilor directe cu reprezentanţii de la nivel local. 2.2. ETAPELE PRINCIPALE ALE UNUI PROIECT DE INVESTIŢII O activitate de tip ”proiect” trebuie să fie bine definită şi delimitată astfel încât să se poată spune “iată acesta este proiectul”. Este o posibilitate realizabilă, dacă se ţine cont de ceea ce este specific oricărui proiect: - un obiectiv specific, precis şi coerent, - un scop definit – o nevoie / cerere manifestă sau potenţială, -o durată limitată cu un moment specific de începere şi un momentspecific de încheiere, pe parcursul căreia sunt mobilizate resurse, mijloace şi competenţe heterogene, -se poate evalua pe baza unei metodologii specifice folosind criterii de costuri şi/sau de rentabilitate -are o localizare geografică şi temporală netă, -are o structură administartivă şi gestionară proprie (şeful de proiect şiechipa sa) parţial sau total autonomă de activitatea generală a agentului declanşator. În acest context putem spune că, oricărui proiect îi sunt caracteristice trei categorii de obiective:

20

Obiective de performanţă în sensul că orice proiect trebuie realizat cu respectarea unor specificaţii tehnice cu privire la execuţia şi funcţionarea sa, produsele realizate ulterior trebuie să aibă un nivel tehnic predeterminat exprimat prin fiabilitate, mentenabilitate, proprietăţi organoleptice,etc, sau o anumită capacitate de a răspunde la cerinţele pieţei. Obiective de timp – termenele de implementare a proiectului constituind pentru actorii proiectului restricţii “tari” ce trebuie riguros respectate. Obiective de cost – este traducerea în termeni financiari a necesităţii şi eficienţei proiectului pentru agentul declanşator.şi este o reflectare a modului cum sunt respectate celelalte două categorii de obiective. Procesul de elaborare a unui proiect de investiţii cuprinde trei faze: - etapa de concepţie, - etapa de investiţie - etapa de exploatare. Fiecare din aceste trei faze principale se poate subdiviza în mai multe etape, din care unele constituie importante activităţi economice. Proiectul de investitii este motivaţia concretă a unor cheltuieli prezente în speranţa unor avantaje viitoare. Trăsăturile sale specifice care-l deosebesc, nu numai de activităţile curente, dar şi de alte tipuri de proiecte sunt: amploare, finalitate şi structură. Finalitatea este strâns legată de obictivul investiţiei: crearea şi punerea în exploatare a unui echipament/serviciu, cucerirea unei pieţe, schimbarea unei tehnologii. După finalitate proiectele de investiţii pot fi clasificate astfel: 1. Proiecte pentru crearea de produse /servicii noi a căror originalitate constă în faptul că se caută eficienţă, rentabilitate într-un produs sau serviciu care nu există. Este o aventură când se face trecerea de la ideie la produs în care rata mortalităţii (pierderilor) este ridicată. Bineînţeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să rişte, piaţa constituind de regulă un punct nevralgic care impune adaptare capacităţilor, a tehnologiilor de fabricaţie. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerinţele pieţei

21

presupune

o

multitudine

de

ipoteze

de

armonizare

a

trinomului;

tehnologie/produs/piaţă. 2. Proiecte de creştere a productivităţii a căror finalitate dă răspuns căutărilor de oportunitate la schimbarea echipamentelor şi tehnologiilor. Sunt proiecte relativ uşoare; produsele sunt cunoscute, piaţa de asemenea. Dificultăţile pot să apară din greşeli de evaluare, în special al costurilor induse de noile echipamante; costurile formării personalului, ale organizării proceselor, suprasolicitării administrative etc. Toate investiţiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect. 3. Proiecte de creştere a capacităţii de producţie/desfacere presupun acţiuni de redimensionare a pieţei şi a echipa mentelor de producţie care, în final conduc la modificarea taliei intreprinderii. Principalul fundament îl constiruie studiile de marketing care arată o cerere insolvabilă cronică. La stabilirea dimensiunii proiectului se corelează studiul cererii cu studii de capacitate optimă de producţie. În cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularităţile segmentului de piaţă vizat şi din costurilor induse de schimbările tehnologice. 4. Proiecte de investiţii sociale (colective) aici însă termenul de “social” capătă două accepţiuni: a) Se referă la problemele salariaţilor firmei şi în acest caz proiectul are ca finalitate modificarea condiţiilor de muncă şi de securitate în intreprindere. Aceste probleme sunt cuprinse ca o componentă a unui proiecte mai amplu din tipurile prezentate mai sus. Uneori însă este nevoie de proiecte specifice pentru rezolvarea unor probleme sociale – ecologice presante cum ar fi de pildă, automatizarea iluminatului artificial în funcţie de anumite caracteristici ale ale proceselor de muncă. b) Se referă la rezolvarea unor probleme de interes general al unor colectivităţi teritoriale cum ar fi proiecte de amenajare teritorială, de infrastructură, şi toate proiectele administraţiei publice care se substituie iniţiativei private. c) Alături de aceste două aceepţiuni putem întâlni şi o categorie intermediară şi anume “proiectele servicii publice” - realizate de colectivităţile locale dar care au

22

trăsături de proiect de intreprindere. Astfel de proiecte nu caută neapărat rentabilitate şi profitabilitate, dar reclamă autonomie gestionară. 5. Proiecte de dezvoltare au legătură cu toate tipurile prezentate mai înainte, dar se detaşează prin scopul declarat – dezvoltarea intreprinderii. 2.2.1. FAZA DE CONCEPŢIE Faza de concepţie (de pregătire, de proiectatare) constituie pasajul între ideie şi acţiune. Este intervalul de timp în care se dezvoltă o ideie de proiect, când se fundamentează necesitatea, oportunitatea şi eficienţa acţiunii, în cadrul unei documentaţii specifice. In această fază consumul de resurse este redus iar în proces sunt antrenaţi acei actori sau organisme care concură la fundamentarea şi adoptarea deciziei de a investi, la definirea concepţiei tehnic-constructive şi funcţionale a proiectului; întreprinzător beneficiarul de proiect, proiectant, producător – furnizor de echipamente, organe de sinteză, organe ale puterii publice locale şi/sau centrale, etc. Această etapă preinvestiţională, de concepţie, este caracterizată deci prin activităţi intelectuale care, adesea sunt apelate cu temenul de “ingineria proiectului” pe care-l apreciem corect, dacă nu se are în vedere termenul clasic de inginer. Pregătirea se realizează pe etape concretizate în documente specifice; a) - Identificarea şi definirea proiectului

încheiată printr-un Studiu de

Oportunitate, b) - Selecţia preliminară care se finalizează printr-un Studiu de Prefezabilitate, c) - Formularea proiectului încheiată prin Studiul de Fezabilitate, d) - Evaluarea proiectului încheiată prin Raport de Evaluare Dacă studiul de oportunitate este complet, bine articulat şi fundamentat, se poate renunţa la elaborarea studiului de prefezabilitate. Raportul de evaluare este principalul document pe baza căruia se ia decizia de adoptare sau de respingere a proiectului. Concomitent, pe acest interval de timp, la cererea iniţiatorului de proiect, se pot desfăşura

şi studii auxiliare (funcţionale) care vor servi

procesului de

fundamentare a proiectului şi care urmăresc rezolvarea punctuală a unor probleme 23

concrete cum ar fi: amplasamenetul, dimensiunea capacităţii de producţie, alegerea utilajelor de producţie, teste de laborator sau în staţii pilot,etc.

2.2.2. FAZA DE REALIZARE Este faza de execuţie sau implementare a proiectului şi reprezintă perioada de timp în care resursele alocate sunt transformate, în elementele materiale ce formează structura viitoarei capacităţi de producţie sau de folosinţă ce constituie “produsul” proiectului. Se desfăşoară conform prescripţiilor din documentaţia tehnico-economică de proiect, şi acum creşte rolul actorilor intervenanţi ce concură la transpunerea în practică a proiectului, iar consumul de resurse investiţionale este maxim în raport cu celelate etape. Principalele etape ale acestei faze sunt: a) - Pregătirea tehnică şi tehnologică a proiectului - se procedează la un studiu detaliat al problemelor de ordin tehnic, se stabilesc tehnologiile de lucru se alege amplasamentul, se elaborează graficele de execuţie a diferitelor activităţi,etc b) - Negocierea şi încheierea contractelor cu diverşii actori ce concură la execuţia proiectului: finanţatori (în cazul finanţării din surse externe), antreprenori, furnizori de echipamente, utilităţi, materiale,etc, alţi prestatori de servicii. Se creează astfel cadrul juridic de realizare a prcesului de implementare. Această activitate se poate întinde pe parcursul întregii etape, cu excepţia proiectelor “la cheie”. c) - Execuţia propiu-zisă a proiectului este faza cea mai importantă din punct de vedere al mobilizării resurselor investiţionale, al coordonării şi conlucrării activităţii actorilor pe şantier. Conomitent, în cazuri bine precizate se poate desfăşura şi faza de – pregătire şi formare a personalului local exploatare şi/sau gestionare a exploatării proiectului. Este perioada de maxim interes pentru gestionarul de proiect, dar şi pentru analistul evaluator prezintă interes din punct de vedere al mărimi sale, al consumului de resurse şi nu în ultimul rând, al corelării acţiunii actorilor şi coordonării lucrărilor. De aceea nu trebuie privită ca simplă însumare a duratelor activităţilor ce concură la implementarea proiectului, care se desfăşoară succesiv sau simultan.

24

d) - Punerea în funcţiune este o etapă cu un pregnant caracter tehnic, de calitatea căreia depinde eficienţa în exploatare a noilor capacităţi. Dacă este depăşită înseamnă că proiectul a fost bine conceput, planificat şi executat, şi se încheie cu transferul de proprietate către proprietarul proiectului şi implicit a riscurilor aferente. Durata de execuţie se studiază cu ajutorul modelelor matematice specifice teoriei grafurilor sau cu ajutorul graficului Gantt. Aceste modele sunt de un real folos pentru gestiunea operativă a lucrărilor de proiectare şi execuţie. Cele două faze prezentate, de concepţie şi de realizare în practică sunt adesea dificil de departajat. Obiectivul lor este comun este de a se creea premizele necesare realizării scopului urmărit prin realizarea proeictului. De exemplu; pentru un proiect de dezvoltare scopul este de a se construi o nouă unitate de producţie, o secţie, un atelier, o instalaţie, etc. 2.2.3. FAZA DE EXPLOATARE Această fază mai este numită în literatura de specialitate şi durata de viaţă utilă, este perioada în care se obţin, eşalonat, rezultatele utile scontate. Durata de viată utilă a proiectului nu trebuie sa fie confundată cu durata de amortizare contabilă a investiţiei. Proiectul este subiect al procesului de amortizare, prin depreciere care, din punct de vedere contabil, se constată şi se evidenţiază prin diminuarea valorii sale în timp. Această diminuare este rezultatul uzurii prin utilizare sau, datorită progresului tehnic prin obsolescenţă. Deci, din punct de vedere contabil, durata de viaţă a investiţiei este acel interval de timp pe care imobilzările se amortizează complet, şi este prestabilit prin acte normative. Astfel, în cazul amortizării liniare, clădirile se amortizează în 2025 ani, echipamentele de lucru, utilajele în 10-15 ani, materalul rulant în 5 ani. Referitor la mărimea duratei de viaţă utilă/ de exploatare a proiectului aceasta se stabileşte prin analiza următoarelor durate ce caracterizează un sistem tehnic: 1. Durata fizică a activelor imobilizate (echipamente, clădiri, etc) - se poate determina relativ exact pe baza carateristicilor tehnico-constructive şi se exprimă în timp de funcţionare (ore, ani, etc). Prin modele adecvate, luându-se în considerare 25

cheltuielile de întreţinere şi reparaţii şi valoarea lor reziduală (de revânzare ), se poate stabili o mărime optimă a acestei durate. 2. Durata de viaţă tehnologică este determinată de ritmul schimbărilor tehnologice în domeniu respectiv de activitate. Mărimea sa este dată de “intervalul de timp între momentul punerii în funcţiune a obiectivului şi momentul estimat al apariţiei pe piaţă a unui nou utilaj/material cu aceleaşi caracteristici funcţionale dar cu performanţe tehnice superioare”. Apariţia acestuia creează nevoia de schimbare a vechiului utilaj demodat, de slab randament chiar înainte de expirarea duratei sale fizice de funcţionare. 3. Durata de viaţă a produsului este perioda de succes comercial a produsului fabricat sau perioada de exploatare economica a unui zacamânt,etc. Această perioada este importantă mai ales în cazul proiectelor specifice pe produs (cariere,exploatari forestiere,ş.a) unde instalaţiile nu pot fi reconvertite la dispariţia produsului. In unele situaţii se poate vorbi de o durată în sens juridic.Este vorba de proiecte a căror funcţionare este reglementată prin acte juridice de exemplu: o instalaţie va funcţiona atât timp căt este prevăzut prin acordul de licenţă, prelungirea sa ulterioară fiind un act de voinţă al părţilor In calculele economice de evaluare a eficienţei economice a proiectului se recomandă ca, să se considere durata de viaţă utilă a proiectului –

cea mai scurtă

perioadă dintre cele prezentate mai sus. 2.3.

ELABORAREA

DOCUMENTAŢIEI

TEHNICO-ECONOMICE

PENTRU FAZA DE PROIECTARE ŞI DE EXECUŢIE A UNUI OBIECTIV DE INVESTIŢII Potrivit practicii economico-financiare din întreaga lume, la baza programării, executării, finanţării şi decontării lucrărilor de investiţii se află o documentaţie tehnicoeconomică menita să fundamenteze necesitatea, oportunitatea şi eficacitatea viitorului obiectiv de investiţii şi să stabilească modul de cheltuire a resurselor.

26

Documentaţia tehnico-economică constă într-o serie de lucrări descriptive, desene, calcule tehnice şi economice prin care se definesc modalităţile tehnice, constructive, arhitectonice, economice, economice şi financiare de înfăptuire a unei activităţi de investiţii. În principiu pregătirea unei unei decizii de investiţii reptezintă o suită de decizii locale, de alegere între mai multe variante de acţiune în vederea căutarii proiectului care maximizează avantajele obţinute cu capitalul avansat pentru investiţii. CAP. III PREZENTAREA LOCALITĂŢII. ANALIZA SWOT A REGIUNII SI A LOCALITAŢII. NECESITATEA INVESTIŢIEI 3.1. Prezentarea localitatii Oraşul Frasin este situat în centrul judeţului Suceava, la 7 Km de oraşul Gura Humorului si la 45 Km de Suceava, pe direcţia drumului E85 Suceava Vatra Dornei, are o populaţie de 6790 locuitori din care 1075 elevi, 1512 preşcolari, 398 populaţie inactivă si 3805 persoane active. Localităţi aparţinătoare: Doroteia, Plutoniţa, Bucşoaia Infrastuctura se prezintă astfel: - alimentare cu energie electrică: 100% - reţea gaze naturale: 30% - reţea alimentare apă potabilă şi canalizare: 35% - drum asfaltat: 30% - serviciu de telefonie fixă: 25% Relieful: zonă de deal-munte, altitudine între 500 si 700m, solul este argilo-nisipos cu fertilitate redusă. 3.2.Analiza SWOT a regiunii Nord-Est Analiza SWOT reprezintă o metodă de audit a organizaţiei şi a mediului acesteia, fiind considerată prima etapă a planificării strategice. Metoda îi ajută pe specialişti (marketeri) să se concentreze asupra aspectelor relevante; odată identificate, acestea se transformă în obiective de marketing. 27

Analiza SWOT are două dimensiuni: - analiza factorilor interni, adică a punctelor forte (strenghts) si slabe (weaknesses); - analiza factorilor externi, reprezentaţi de oportunităţile ameninţările (threats) cu care organizaţia se confruntă. Primul pas în utilizarea unei analize SWOT pentru evaluarea strategiilor existente şi a celor viitoare posibile implică listarea şi evaluarea punctelor tari ale firmei, a slăbiciunilor, oportunităţilor şi ameninţărilor. Fiecare din aceste elemente este descris în în continuare. Puncte tari • Existenta drumului european E85 ce strabate regiunea pe directia nord-sud, a coridorului pan-european IX si a celor trei aeroporturi internationale Bacau, Iasi si Suceava; Drumul european E85 strabate trei poli de dezvoltare locala din regiune: Bacau, Roman, Suceava, iar coridorul paneuropean IX trece prin partea de sud-est a regiunii (Barlad, Husi); • Trei aeroporturi asigura curse aeriene catre Germania, Italia si Austria. •

Existenta a trei centre universitare care au in preocuparile de baza si cercetarea stiintifica, inventica, inovarea tehnologica, informatizarea si promovarea societatii informationale;Cele trei centre universitare sunt: Iasi, Bacau, Suceava. Numarul studentilor din cele trei universitati sunt:

- Iasi: 79.979; - Suceava: 9223; - Bacau: 8662; •

Existenta unei infrastructuri de baza de cercetare, dezvoltare si inovare. In anul 2006, in regiune erau 73 de unitati de cercetare – dezvoltare, reprezentand 12% din numarul total la nivel national. Cele create in cadrul unitatilor de invatamant superior la nivel de regiune reprezinta un sfert din cele create la nivel national in acelasi cadru.

• Existenta centrelor culturale, manastirilor, monumentelor istorice de importanta nationala si internationala (patrimoniul UNESCO); Centre culturale: Palatul 28

Culturii din Iasi, care adaposteste 4 mari muzee; Manastirile de la Agapia, Varatec, Voronet, Iasi, Moldovita, Sucevita, etc Monumente istorice: Cetatea Neamtului, Cetatea de Scaun a Sucevei, Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, Hanul Domnesc din Suceava, etc. • Oferta turistica diversificata; In RNE pot fi practicate urmatoarele tipuri de turism: ecumenic, cultural, balnear, ecoturism, agroturism precum si alte forme de turism de nişă. • Infrastructura de telecomunicatii bine dezvoltata si cu un grad ridicat de acoperire; In 2005, RNE se situeaza pe primele locuri in ceea ce priveste cifra de afaceri realizata in domeniul postei si telecomunicatiilor. • Cifra de afaceri in domeniul hotelier si al restaurantelor este asigurata numai de IMM-uri si microintreprinderi - anul 2003; In acest domeniu in Regiunea NordEst activeaza doar IMM-uri si microintreprinderi. Puncte slabe • Cea mai scazuta valoare a indicatorului PIB regional/locuitor dintre toate regiunile 2003: PIB/locuitor=64759000 lei preturi curente, reprezentand 72.3% din valoarea nationala. • Cea mai ridicata rata a saraciei dintre toate regiunile. Valoarea pentru anul 2001 este de 40.7%. Rata de saracie a fost calculata pe baza metodologiei CAPSIS, avand la baza indicatorul agregat al veniturilor si beneficiilor sociale. • Cea mai mare rata de mortalitate infantila dintre toate regiunile; In anul 2004 s-a inregistrat o rata a mortalitatii infantile de 18.6 decese/1000 nascuti vii (in judetul Vaslui 22.5 decese/1000 nascuti vii) superioara mediei nationale de 16.8 decese/1000 nascuti vii; •

Productivitatea muncii este inferioara pe toate sectoarele de activitate celei nationale in perioada 1998-2008; In anul 2002 s-au inregistrat urmatoarele productivitati ale muncii pe sectoarele economiei, mil. Lei preturi curente/pers. ocupata: - agricultura: 41.6 (51.6 la nivel national); - industrie: 148.1 (184.4 la nivel national); 29

- servicii: 190.2 (230.3 la nivel national); • Cel mai redus numar de IMM-uri la mia de locuitori dintre toate regiunile in perioada 2000 – 2008; • Slaba productivitate a populatiei ocupate in agricultura; 51% din populatia ocupata (cea din agricultura) realizeaza numai 21% din PIB regional; • Nivel scazut al infrastructurii rutiere modernizate; 55% din infrastructura rutiera a regiunii este sub standardele minime acceptabile – anul 2006; • Indicele redus de utilizare a capacitatii de cazare in functiune si a duratei medie de sedere in regiune in raport cu potentialul turistic existent; In anul 2008, indicele de utilizare a capacitatii de cazare in functiune a fost de 27.2%, fata de media nationala de 33.4%. Durata medie de sedere in acelasi an a fost de 2.31 nopti/turist si 1.90 nopti/turist strain, urmand tendinta de continua scadere din ultimii ani (media nationala: 3.16 nopti/turist si 2.42 nopti/turist strain) • Grad scazut de atractivitate a majoritatii oraselor mici si mijlocii (cel mai redus procent de ISD, grad scazut de ocupare turistica); In 2007, investitiile straine directe in Regiunea Nord-Est reprezentau doar 3% din totalul realizat la nivelul national, iar in 2008 acest procent a scazut la 0.1% • Grad scazut al populatiei ocupate in servicii; In anul 2008 doar 32% din total populatie activa ocupata a fost in domeniul serviciilor (inclusiv constructii) • Ponderea ridicata a populatiei concentrate in mediul rural (59.23%); In 2004, ponderea populatiei in mediul rural a fost de 56.40% din total populatie fata de media nationala de 45.1%. • Rata ridicata a somajului in regiune; In anul 2007 in RNE s-a inregistrat o rata a somajului de 7.8% (11.0% in judetul Vaslui), mai scazut in randul populatiei feminine (6.0%), fata de 6.3% la nivel national. Oportunitati 30

• Posibilitatea dezvoltarii schimburilor comerciale datorita amplasarii regiunii pe viitoarea granita de est a Uniunii Europene; • Reducerea prognozata a ratei inflatiei si scaderea implicita a costului creditului; • Incurajarea unor noi forme de turism si valorificarea mostenirii istorice, culturale spirituale si de traditie; • Posibilitatea dezvoltarii mediului de afaceri ca rezultat al constructiei parcurilor industriale, stiintifice si a incubatoarelor de afaceri; • Posibilitatea atragerii turistilor si investitorilor straini prin imbunatatirea imaginii oraselor regiunii; • Existenta materiilor prime: materiale de constructii si a lemnului (vezi resurse naturale) capabile sa atraga investitorii straini; • Posibilitatea ca prin modernizarea aeroporturilor din regiune, acestea sa sustina mediul de afaceri regional si sa devina puncte de plecare pentru itinerariile turistice regionale; • Posibilitatea ca infrastructura de serviicii sociale existenta prin modernizari si reabilitari sa serveasca ca spatii pentru dezvoltarea de servicii integrate destinate categoriilor dezavantajate; Riscuri • Lipsa de coeziune a masurilor de dezvoltare economica si sociala pe fondul accentuarii lipsei de incredere a populatiei in redresarea economica a tarii; • Slaba competitivitate a firmelor de profil din regiune cu cele din statele membre dupa accederea Ramâniei in U.E.; • Continuarea exodului „materiei cenusii” catre alte regiuni si in strainatate; • Cresterea in continuare a gradului de saracie a populatiei in regiune; • Existenta unor zone predispuse la dezastre naturale (alunecari de teren, inundatii); 3.3. Analiza SWOT a localitatii Frasin Puncte forte - poziţie relativ centrală - localitate medie ca mărime - diversitatea formelor de relief 31

- existenţa staţiei CFR - distanţa până la aeroportul Suceava – 50 Km - distanţe mici până la mănăstirile din Bucovina - ofertă turistică diversificată Puncte slabe - condiţii de comercializare în slabe condiţii a produselor agricole - Nivel scazut al infrastructurii rutiere modernizate; -

Rata ridicată a şomajului – 6%

- Exodul forţei de muncă în străinătate - Nivel scăzut al ariei de acoperire a utilităţilor (apa, canalizare, gaz metan) Oportunităţi - Existenţa pensiunilor turistice si posibilitatea apariţiei altora - Puncte de colectare a fructelor de pădure si plantelor medicinale - Prelucrarea lemnului si a deseurilor lemnoase - Extinderea suprafeţelor cultivate cu cartofi si plante furajere - Înfiinţarea de ferme zootehnice Ameninţări – Riscuri - Incapacitate de adaptare la noile norme ale Uniunii Europene - Nerealizarea unor proiecte importante pentru comunitate - Continuarea exodului forţei de muncă calificate - Slaba competitivitate a firmelor datorită concureţei scăzute 3.4. Necesitatea investitiei Cu scopul de a îmbunătăţi accesul la utilităţile elementare de apă şi pentru a proteja şi conforma sursele de apă din România cu directivele privind apa potabilă şi epurarea apei uzate urbane, există oportunităţi substanţiale în ceea ce priveşte finanţarea primelor programe ale măsurilor din cadrul politicii de coeziune. Aceasta ar contribui la progresul către obiectivele ambiţioase şi ar face ca programul de implementare să fie îndeplinit până în 2015 cel târziu, respectiv în 2018, aşa cum a fost stabilit prin Tratatul de Aderare.

32

Prin promovarea sistemelor integrate de apă şi apă uzată într-o abordare regională, România urmăreşte să maximizeze beneficiile prin realizarea de economii la scară, în scopul de a optimiza costurile de investiţii globale şi cele de operare induse de asemenea investiţii. Pentru a realiza acest lucru, comunităţile din ariile geografice clar definite (de ex., de către un bazin hidrografic) sunt încurajate să se grupeze şi să dezvolte un program de investiţii unic, pe termen lung, pentru dezvoltarea sectorului de apă. Investiţiile prioritare la nivel regional urmăresc să ofere populaţiei utilităţi adecvate de apă şi apă uzată, la calitatea cerută şi la tarife acceptabile. Proiectele regionale se vor adresa iniţial nevoilor din sectorul de apă din aglomerările urbane, acolo unde impactul asupra mediului este de obicei mai mare şi unde populaţia beneficiară este mai numeroasă. Localitatea are formulat un plan strategic de dezvoltare locală durabilă. Dintre obiectivele de dezvoltare locală subliniem: - extindere alimentare cu apă şi construire staţie de tratare a apelor uzate ; - extindere reţea canalizare si construire staţie epurare ; - reabilitarea scolilor si grădiniţelor ; - programul „Utilităţi si mediu la standarde europene”; - colectarea selectivă a gunoiului menajere; - extinderea reţelei de alimentare cu gaze naturale; - construire pod peste râul Moldova în parteneriat cu S.C. Romgaz Mediaş; - construire pod peste râul Suha în parteneriat cu S.C: Cominco S.A.; - dezvoltarea agroturismului prin sprijhinirea înfiinţării de noi pensiuni; - reabilitarea şi dotarea clădirilor aflate în administrarea Autorităţii Publice Locale - creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă; - programe de regenerare urbană ; - sprijinirea înfiinţării în sectorul industrial a unor activităţi performante, nepoluante, retehnologizarea proceselor de fabricaţie si recuparerea micii industrii tradiţionale; - eliminarea decalajelor dintre diferite clase ale societăţii prin reconversie profesională, afectate de închiderea sectorului miner din zonă; 33

- protecţia, conservarea si valorificarea bidiversităţii si habitatului natural; - adaptarea continuă la inevitabilele schimbări ce vor surveni pe parcurs. După cum se observă din obiectivele de dezvoltare locală, extinderea reţelei de alimentare cu apă şi construire staţie de tratare a apelor uzate este prima prioritate. Investitia va fi finantata din Programul Operational Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată ” Obiectivul global al POS Mediu constă în îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei şi a standardelor de mediu, vizând, în principal, respectarea acquis-ului comunitar de mediu1. Obiective • Asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile • Asigurarea calităţii corespunzătoare a apei potabile în toate aglomerările umane; • Îmbunătăţirea calităţii cursurilor de apă • Îmbunătăţirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la staţiile de epurare a apelor uzate • Crearea de structuri inovatoare şi eficiente de management al apei Implementarea POS Mediu se face prin urmatoarele autoritati si organisme şi este reprezentată schematic în figura următoare2: Autoritate de Management (AM) – Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor prin Direcţia Generală pentru Managementul Instrumentelor Structurale cu rol de coordonare globală şi management al implementării POS Mediu. Organisme Intermediare (OI) – toate cele 8 Agenţii Regionale pentru Protecţia Mediului prin Direcţia Instrumente Structurale creată în cadrul fiecărei ARPM. Fiecare ARPM va primi sarcini privind programarea, monitorizarea, managementul financiar şi control în baza unui contract de management semnat cu MMGA, conform prevederilor Regulamentului General. Pentru Regiunea 1 NORD-EST este ARPM Bacau. 1 2

“Fondurile europene postaderare” - Profinn Evenimente Speciale “Cum se finanţează proiecte din Fondurile Structurale ” - Institutul Român de Training

34

Autoritate de Certificare (AC) a fost creată în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin preluarea unei părţi din personalul Direcţiei Generale Fondul Naţional de Preaderare din cadrul MFP (HG 208/2005). Autoritatea de Audit (AA) - Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi înfiinţată prin Legea nr. 200/2005 privind aprobarea OUG nr. 22/2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

35

CAP. IV STUDIUL DE CAZ :„EXTINDERE RETEA ALIMENTARE CU APĂ SI CANALIZARE A ORASULUI FRASIN, JUDEŢUL SUCEAVA” 4.1. ELABORAREA STUDIULUI DE FEZABILITATE (SF) In cadrul Studiului de Fezabilitate se reia definirea proiectului, se elaboreaza proiectarea preliminara si specificatiile tehnice comparand diferite alternative, pentru a garanta ca a fost aleasa cea mai buna solutie din punct de vedere a criteriului costbeneficiu. Studiile tehnice de reabilitare sau constructie de noi facilitati trebuie elaborate in conformitate cu standardele prevazute in Directivele CE si cu legislatia romaneasca in vigoare. Unde este cazul, ar trebui propuse solutii flexibile pentru a putea extinde sau imbunatati in viitor noile facilitati. Toate masurile propuse, trebuie sa ia in considerare perioadele de tranzitie pentru implementarea Directivelor UE pentru sectorul de mediu. Pentru a justifica investitiile propuse, trebuie aratat ca acestea coincid cu nevoile sectorului de apa/apa uzata, de extindere si dezvoltare pe termel lung. Trebuie avut in vedere ca garantarea co-finantarii este acordata de Comisia Europeana in concordanta cu standardele directivelor europene. In elaborarea studiului de fezabilitate, pentru sistemul de alimentare cu apa, se vor lua in considerare urmatoarele: – evaluarea deficientelor inregistrate in sistemul de alimentare cu apa; – evaluarea optiunilor pentru crearea unui sistem de inregistrari care corespunde nevoilor pe termen lung, incluzand evaluarea dezvoltarii unui sistem de date si cartografiere digitala in retea precum si costurile estimate pentru acestea; 36

– determinarea facilitatilor care sunt necesare si costul acestora, prepararea programului de implementare si costul estimate. –

evaluarea costului a unui model mathematic a unui system hydraulic pentru a fi folosit in analizarea, operarea si dezvoltarea sistemului. Simularea matematica a sistemului de alimentare cu apa este necesara pentru: a) evaluarea imbunatatirilor necesare, modificarea si extinderea prin cunoastere, a performantelor sistemului ; b) proiectarea noilor facilitati sistemului de alimentare cu apa ; c) instruirea personalului tehnic, responsabil cu operarea;

d) stabilirea regulilor de operare si a controlului automat precum si a sistemelor de comanda. -

stabilirea caracteristicilor viitoarei retele (incluzand si reteaua existenta) pentru anii tinta 2011, 2018, 2026 precum si evaluarea facilitatilor de masurare a debitelor, zonelor de presiune etc.

- analiza pierderilor in sistemul de alimentare cu apa, in retele de transmisie, rezervoare, statii de pompare, retele de distributie si in punctele de racordare. Astfel, programul de actiune pentru reducerea pierderilor va fi bazat pe aceasta analiza. Daca este necesar, se va intocmi un program si costul estimate afferent, pentru dotarea si instruirea fiecarui operator cu echipamente de detectare a scurgerilor ; - in contextul reabilitarii, modernizarii si extinderii sistemului de distributie, se va revizui locatia, marimea si regimul proprietatii terenului, a facilitatilor retelei de apa incluzand sisteme de alimentare, retelele de transmisie, rezervoare, statii de pompare, etc. ; - determinarea lucrarilor investitiei si prepararea in detaliu a costurilor estimate in euro pentru programul de investitii propus; - furnizarea unui program de implementare pe componente. Pentru sistemul de apa uzata, se vor lua in considerare urmatoarele : - evaluarea efluentului industrial care ar trebui pretratat inainte de a se evacua in reteaua de colectare ; 37

-

in contextul reabilitarii, modernizarii, extinderii sistemului de colectare se va revizui locatia, marimea si regimul proprietatii terenului, a facilitatilor retelei de canializare, incluzand posibili interceptori, colectori, statii de pompare, statii de epurare, tratare si depozitare a namolului, etc.

- o evaluare mai detaliata decat in stadiul de pre-fezabilitate, a proceselor alternative de epurare, incluzand costurile de procesare, operare, de capital, aspecte ale costurilor de intretinere si recomandarea variantei optime. - evaluarea optiunilor pentru tratarea si depozitarea namolului ; O importanta deosebita trebuie sa-i fie acordata acestui capitol al studiului, in corelare cu selectarea procesului de tratare si studiul evaluarii impactului asupra mediului. Optiuni precum reciclarea sunt incurajate de Directica Consiliului European 86/278/EEC (legea nr.426/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 78/2000 referitoare la depozitarea namolului) , dar si alte alternative trebuie luate in calcul. Costuri importante sunt alocate acestui aspect. Liniile

directoare nationale

pentru

utilizarea namolului in agricultura inca nu sunt dezvoltate, de aceea , modelul european trebuie adaptat in acest scop. - determinarea lucrarilor pe componente si prezentarea detaliata a costurilor estimate in euro pentru programul de investitii recomandat. Estimarile de cost -

prezentarea detaliata a costurilor estimate in euro, pentru proiectele propuse. Estimarea costurilor trebuie sa se faca in detaliu, sa fie divizata pe componente ale proiectului, trebuie sa fie sustinuta de ipoteze si bazata pe cifre in detaliu, astfel incat sa permita o analiza detaliata. Estimarile trebuie raportate la un an de baza si trebuie sa indice costurile locale si pe cele provenite din finantarea externa, taxele locale, proiectarea, supervizarea, costurile legale si de administrare asociate proiectului, taxele consultantului si subventiile in caz de crestere a preturilor si alte riscuri. - prezentarea in detaliu a costurilor de planificare, proiectare si supervizare a constructiei, a costurilor de operare si intretinere precum si a celor de

38

management. Se vor da detalii despre variatiile previzionate ale costurilor de operare si intretinere (estimarile anuale si bazele de calcul). -

furnizarea a unui program estimate de cheltuieli , annual, pentru fiecare proiect. Data platilor trebuie sa corespunda cu data scadentei. Programul trebuie divizat astfel incat sa reiasa cerintele pentru componentele majore ale proiectelor si trebuie corelat cu programul estimat de lucrari.

Recuperarea costurilor Se va pregati

un studiu al tarifului plecand de la structura tarifului actual ; de

asemenea se va recomanda un program de modificare a tarifului pentru fiecare proiect avand obiectivul de a maximiza venitul si suportabilitatea serviciilor adecvate pentru toate categoriile de venit. Tariful trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii : - sa acopere toate costurile de operare si intretinere ale investitiilor propuse si a altor investitii din perioada de proiectare cat si plata ratelor daca sunt prevazute imprumuturi ; - sa fie acceptabil si suportabil de catre populatie ; - sa reprezinte un stimulent in promovarea conservarii apei. Structura tarifului industrial, a celui commercial cat si a celui casnic trebuie sa fie diferita. Ghidurile internationale in ceea ce priveste nivelul de suportabilitate (factura lunara pentru serviciile de apa si apa uzata sa reprezinte mai putin de 4% din venitul mediu lunar pe gospodarie) cat si comparatiile cu alte orase din Romania trebuiesc luate in considerare. Ca parte din pregatirea proiectului, se va elabora un raport privind evacuarile de ape uzate industriale. Acest raport va include cel putin urmatoarele aspecte : • Consideratii

introductive

(introducere,

obiective,

mod

de abordare si

metodologie, cadrul legal privind evacuarile de ape uzate industriale); • Verificari ale evacuarilor (analizarea unitatilor poluatoare, colectarea de date, debitele si incarcarile apelor uzate (situatia curenta si prognoze); • Statii de pre-epurare a apelor uzate ale agentilor industriale (descriere, evaluare); 39

• Evaluarea impactului evacuarilor de ape uzate industriale asupra statiei de epurare a apelor uzate; • Propunere pentru managementul si monitorizarea evacuarilor de ape uzate; • Concluzii si recomandari. In plus, va fi elaborat un plan de actiune care vizeaza reducerea/controlul evacuarilor de ape uzate, care va contine actiuni si responsabilitati pe termen scurt si mediu. Raportul si planul trebuie elaborate luandu-se in cosniderare urmatoarele obiective: • Apele uzate industriale trebuie pre-epurate in mod corespunzator, in conformitate cu Directivele europene si cu legislatia romaneasca, si/sau valorificate, daca este cazul; • Pre-epurarea trebuie sa fie monitorizata si controlata de catre autoritatile de mediu competente ; • Incarcarea efluentului industrial nu afecteaza tehnologia statiilor de epurare a apelor uzate; • Se vor introduce taxe corespunzatoare de ape uzate pentru industriile poluatoare, pe baza cantitatii si calitatii efluentului produs si a costului de epurare. Consultantul trebuie sa pregateasca – tot in cadrul unui proiect ce implica o statie de epurare a apelor uzate – un studiu privind strategia de eliminare a namolului. Acestui studiu trebuie sa i se acorde o importanta deosebita, fiind strans corelat cu studiul de impact asupra mediului. Traseele de eliminare si evacuarea finala nu sunt definite, dar se incurajeaza optiuni precum reciclarea prin Directiva 86/278/EEC (Legea nr.426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind eliminarea namolului), totodata alte optiuni necesitand a fi studiate. Costurile de eliminare definesc si limiteaza optiunile de epurarea ce ar putea fi luate in considerare. Analiza financiară Analiza Financiara reflecta viabilitatea financiara a proiectului, capacitatea de generare a veniturilor si nevoia de asistenta a granturilor. 40

Analiza trebuie sa demonstreze capacitatea de suportabilitate a proiectului prin determinarea veniturilor si costurilor acestuia, indicatorii financiari precum valoarea actuala neta si rata interna de rentabilitate. Vor trebui revizuite tarifele, studiile socio-economice, gradului de suportabilitate a costurilor si necesitatea definirii fazelor programului de investiţii in cadrul MP, analiza cost-beneficiu si structura financiara a proiectului. O analiza a necesarului financiar trebuie făcuta pentru stabilirea grantului. Conceptul de “suportabilitate” a tarifelor pentru gospodarii se refera la venitul mediu pe gospodarie. Trebuie sa se determine modul in care fiecare schimbare in politica tarifara va afecta veniturile gospodariilor pentru diferite nivele de venit, in mod special acele gospodarii din categoria celor cu venituri mai scazute. Trebuie de asemenea sa se analizeze impactul oricăror tipuri de subvenţii sociale pentru categoriile sociale cu venituri scăzute (ex.: tarife diferenţiate in funcţie de venituri, subvenţii pentru categoriile sociale cu venit scăzut etc.). Toate aceste cerinţe specifice (viabilitate, sustenabilitate pentru populatie si pentru autoritatile responsabile de implementarea proiectului) trebuie integrate in modelul financiar. Rezultatele analizei nu pot fi prezente folosind un singur indicator (rata financiara interna de rentabilitate) si concluziile pot impune folosirea mai multor indicatori (rata financiara interna de rentabilitate, valoarea neta actuala, sustenabilitatea exprimata ca procent al venitului gospodăriilor pentru o anumita rata a grantului UE). Trebuie sa se ajungă la o concluzie in legătura cu rata grantului UE care trebuie sa aiba o valoare suficienta pentru a face proiectul viabil din punct de vedere financiar si in acelasi timp sa ramana in limite suportabile pentru populatie (inclusiv pentru categoriile cu venituri scăzute) si pentru bugetul operatorului de utilitati. Trebuie discutat modul de interpretare al indicatorilor rezultati in urma modelul financiar si de ipotezele cheie. Analiza economica Impactul economic al proiectului trebuie descris, cat de mult posibil, in termeni cantitativi. Beneficiile economice, împreuna cu cele sociale, de mediu si din punct de vedere al sanatatii generate de proiect, trebuie descrise, iar beneficiarii proiectului 41

trebuiesc identificaţi. Daca este posibil sa se cuantifice toate costurile si beneficiile relevante, atunci rezultatele analizei trebuie prezentate folosind indicatori acceptaţi cum sunt rata economica interna de rentabilitate, valoarea neta actuala si rata costbeneficiu. Este recunoscut ca este extrem de dificil sa se cuantifice toate beneficiile economice ale unui proiect de infrastructura de mediu, in special când proiectul este doar o parte dintr-o investiţie generala mult mai mare. In astfel de cazuri, trebuie elaborate alte tipuri de analize cuantificate cum sunt analiza multi-criteriala sau analiza costeficienta. O analiza cost-eficienta pleacă de la premisa ca obiectivul oricărui proiect finantat prin fonduri UE, este sa atingă, cel puţin standardele stabilite in Directivele de mediu relevante. Conformarea cu Directivele UE trebuie realizata in perioadele de tranzitie deja negociate cu UE. In majoritatea cazurilor este de asteptat ca prima etapa de investitii prevazuta in MP sa nu asigure conformarea totala cu aceste Directive. Studiul de fezabilitate cuprinde date despre: -

Date

generale :

Ordonatorul

denumirea

principal

de

investiţiei, credite,

Elaboratorul Autoritatea

proiectului, contractanta,

Amplasamentul, Tema cu fundamentarea necesităţii si oportunităţii investiţiei - Date tehnice ale investiţiei: Suprafaţa si situaţia juridică a terenului ce urmează a fi ocupat, Caracteristici geomorfologice ale terenului de amplasament, principalele caracteristici ale construcţiilor si investiţiilor proiectate - Date privind forţa de muncă: Total personal, Locuri de muncă nou create - Devizul general al investiţiei - Analiza economico-financiară: Investiţia de capital, Strategia de contractare, Ipoteze în evaluarea alternativelor - Finanţarea investiţiei - Protecţia mediului - Protecţia, siguranţa si igiena muncii 42

- Prevenirea si stingerea incendiilor - Acorduri si avize - Exigenţe de calitate - Piese desenate: plan de încadrare in zonă, Plan de situaţie, Schema de alimentare, captare conductă refulare si reţea de distribuţie CONCLUZII Implementarea acestui proiect va ajuta la: - îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă - creşterea economică a zonei - dezvoltarea de activităţi economice alternative si conexe - ceearea de noi locuri de muncă si creşterea ocupării forţei de muncă - atragerea de venituri la bugetul primăriei - promovarea unei economii rurale viabile - calitatea serviciilor va răspunde exigenţelor consumatorilor - se vor putea executa alte proiecte de reabilitare a drumurilor din localitate, care vor ajuta la refacerea infrastructurii - cresterea valorii terenurilor amplasate in acest perimetru - marirea numarului de investitori autohtoni si straini interesati de zonă - cresterea gradului de siguranta si securitate - alinierea la standardele europene in ceea ce priveste investitiile realizate

43

44