Curs Dr Penal 2017.docx

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A EXECUTĂRII PEDEPSELOR § 1. Aspecte generale 751. Precizări. Instanța de judecată sesizată cu judecarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni, ținând seama atât de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute în art. 74 C.p., cât și de stările și circumstanțele în care a fost comisă fapta, va stabili și aplica pedeapsa ce urmează să fie executată de condamnat. Pedeapsa aplicată de instanța de judecată urmează să fie executată, potrivit naturii sale: închisoarea într-un loc de deținere, iar amenda prin plata sumei de bani în contul statului la o unitate bancară. Instanța de judecată se poate opri, așadar, în acest moment al aplicării pedepsei, dacă apreciază că scopurile și funcțiile pedepsei vor fi realizate prin regimul de executare potrivit naturii pedepsei principale aplicate. Prin lege însă s-a prevăzut posibilitatea pentru instanța de judecată de a individualiza pedeapsa într-un alt mod decât acela care presupune executarea acesteia, de a se ocupa și de modul în care urmează să fie executată pedeapsa, deci să individualizeze executarea pedepsei. Instanța de judecată în soluționarea acțiunii penale este îndrituită să decidă cu luarea în considerare a criteriilor generale de individualizare ale pedepsei asupra măsurii pe care urmează să o adopte. Măsurile pe care, instanța le poate dispune sunt reglementate în Codul penal într-o succesiune crescătoare a severității acestora. a) Mai întâi instanța de judecată are posibilitatea (dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute prin dispozițiile art. 80 C.p.) să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, având în vedere printre altele, gravitatea redusă a infracțiunii, persoana infractorului, posibilitățile acestuia de îndreptare, și ajungând la concluzia că dispunerea unei pedepse este inoportună. În acest caz instanța nici măcar nu stabilește cuantumul pedepsei. b) O altă măsură pe care o poate dispune instanța de judecată este amânarea aplicării pedepsei, caz în care trebuie stabilită o pedeapsă, însă cu îndeplinirea condițiilor arătate în art. 83 C.p., nu se impune aplicarea acesteia. Așadar, în această situație, pedeapsa a fost stabilită (cuantumul este cunoscut), dar aplicarea a fost amânată. c) Tot după stabilirea pedepsei (numai închisoarea), instanța de judecată poate să considere că se impune aplicarea acesteia, însă cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 91 C.p., nu este necesară executarea ei într-un loc de deținere, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În acest caz pedeapsa a fost stabilită (cuantumul este cunoscut) și aplicată, dar executarea ei a fost suspendată. Întrucât individualizarea judiciară a executării pedepselor este operațiunea care urmează după

individualizarea aplicării acestora, considerăm că dintre măsurile prezentate mai sus pot fi considerate ca fiind de individualizare judiciară: amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și liberarea condiționată. La acestea se mai adaugă și înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, care este reglementată în Titlul III, Capitolul II, Secțiunea a 3-a din Codul penal, în dispozițiile art. 63. Precizăm că liberarea condiționată și înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea sunt măsuri care se pot dispune după executarea în parte a pedepsei închisorii și, respectiv, dacă plata amenzii nu se face cu rea-credință.

§ 2. Renunțarea la aplicarea pedepsei 752. Noțiune și caracterizare. Renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție ce reprezintă o noutate pentru dreptul penal român. Fiind reglementată în Codul penal, Partea generală, Titlul III, Capitolul V, individualizarea pedepselor”, s-ar putea spune la o primă vedere că renunțarea la aplicarea pedepsei este măsură de individualizare a pedepsei. Pe de altă parte, conform art. 74 alin. 1 C.p., operațiunea de individualizare a pedepsei presupune cel puțin stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei. Deoarece în cazul renunțării la aplicarea pedepsei instanța nici măcar nu stabilește durata ori cuantumul pedepsei se poate spune că această măsură nu este o veritabilă măsură de individualizare a pedepsei. Renunțarea la aplicarea pedepsei reprezintă o măsură pe care instanța o poate utiliza, în condițiile stabilite de lege, pentru a rezolva acele cauze penale în care infracțiunea este de o gravitate redusă, iar față infractor, prin conduita avută anterior săvârșirii faptei și după aceea, nu se impune aplicarea vreunei pedepse. Prin dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, instanța de judecată apreciază că reeducarea infractorului poate avea loc și fără a fi necesar să ajungă la stabilirea unei pedepse ce s-ar dovedi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. Se evită, totodată, neajunsurile pe care le atrage după sine privațiunea de libertate prin izolarea condamnatului de familie și se evită, de asemenea, contagiunea criminală care există în locurile de deținere. Merită menționată și evitarea cheltuielilor pe care le presupune executarea pedepsei într-un penitenciar. 753. Condițiile renunțării la aplicarea pedepsei. Renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune de instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art. 80 C.p.) cu privire la: infracțiunea săvârșită; cu privire la persoana infractorului; aprecierea instanței că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună. 754. Condițiile cu privire la infracțiunea săvârșită. a) Infracțiunea este de o gravitate redusă și care se apreciază având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Gravitatea infracțiunii se apreciază în concret, așa cum se prevede în lege: după natura și întinderea urmărilor produse – urmări

materiale, a prejudiciului cauzat, a gradului de atingere aduse valorii sociale apărate prin incriminare, după mijloacele folosite – instrumente confecționate în scopul folosirii la comiterea de fapte penale, mijloace periculoase în folosirea lor pentru persoane și bunuri; după modul și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea - modul deschis, manifest în care a fost săvârșită fapta, dovedind îndrăzneală, dispreț față de valorile sociale, față de pericolul pe care îl poate crea fapta sa; după motivul și scopul urmărit – pune în evidență forma de vinovăție, săvârșirea infracțiunii pentru a-și satisfacerea unei dorințe, de a obține avantaje materiale ori morale, de a sprijini o altă persoană față de care are sentimente de prietenie ori de a se răzbuna pe un adversar, de a zădărnici aflarea adevărului într-o cauză etc. b) Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de cel mult 5 ani. Deși nu se prevede expres considerăm că și pentru o infracțiune pedepsită doar cu amendă indiferent de limitele acesteia ori pentru o infracțiune pedepsită cu închisoarea de cel mult 5 ani alternativ cu pedeapsa amenzii se poate dispune măsura renunțării la pedeapsă. Gravitatea pedepsei la care ne-am referit reprezintă un criteriu al gravității abstracte stabilite de legiuitor, în cadrul căreia instanța de judecată va putea decide. Dacă s-au săvârșit mai multe infracțiuni în concurs renunțarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracțiune sunt îndeplinite condițiile arătate mai sus (art. 80 alin. 3 C.p.). În acest caz instanța de judecată nu va dispune pentru fiecare infracțiune măsura renunțării la aplicarea pedepsei, ci o singură măsură pentru toate infracțiunile concurente1. Este posibil ca infracțiunile concurente să fie judecate separat la date diferite de aceeași instanță ori de instanțe diferite, caz în care dacă va exista câte o hotărâre de renunțare la aplicarea pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă se va dispune pentru toate infracțiunile concurente măsura renunțării la aplicarea pedepsei. 755. Condiții cu privire la infractor. a) Pentru a avea vocație la măsura renunțării la aplicarea pedepsei, trebuie ca infractorul să nu mai fi suferit anterior o condamnare. Este îndeplinită această condiție și atunci când infractorul a mai fost condamnat, dar acea condamnare se află în unul dintre cazurile de care nu se ține seama la stabilirea stării de recidivă, respectiv dacă acea condamnare a fost pronunțată pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală; pentru o infracțiune amnistiată sau dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare (art. 80 alin. 2 lit. a C.p.). Condamnarea anterioară îi poate privi și pe cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și față de care s-a dispus luarea unei măsuri educative (privative sau neprivative de libertate). Pentru evitarea oricărei confuzii, prin dispozițiile art. 239 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal s-a prevăzut că termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. 2 lit. a din Codul penal se referă și la hotărârile prin care, față de inculpat, s-a luat în În acest sens, a se vedea Alexandru Râșniță, Ioana Curt, Renunțarea la aplicarea pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 31. 1

timpul minorității, o măsură educativă, caz în care infractorul devenit major nu are vocație la măsura renunțării la aplicarea pedepsei. Când însă de la executarea sau considerarea ca executată a unei măsuri educative au trecut cel puțin 2 ani până la săvârșirea de către persoana majoră, de acum, a unei infracțiuni, măsura educativă luată față de minor nu constituie un impediment, sub acest aspect, pentru dispunerea de către instanță a măsurii renunțării la aplicarea pedepsei. Nu constituie un impediment pentru dispunerea măsurii renunțării la aplicarea pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, infracțiunile comise în timpul minorității pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispozițiilor Codului penal din 1969. Deși în dispozițiile art. 9 alin. 2, arătate mai sus, nu se precizează, apreciem că și în cazul în care au fost luate măsuri educative, acestea să nu constituie impedimente la luarea măsurii prevăzute în art. 80 C.p., soluție care se impune printr-o interpretare a fortiori. În mod evident renunțarea la aplicarea pedepsei nu poate fi dispusă în cazul celor care au săvârșit infracțiuni în timpul minorității, după data de 1 februarie 2014, pentru că minorii nu pot fi sancționați cu pedepse și prin urmare nu se poate renunța la aplicarea unei sancțiuni care nu era oricum posibilă. b) O altă condiție este aceea că față de infractor să nu se fi mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei infracțiunii pentru care este judecat. c) De asemenea, pentru a putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei trebuie ca infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților (art. 80 alin. 2 lit. c C.p.). 756. Aprecierea instanței că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună. Formarea convingerii instanței că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei infractorului se face în raport de persoana acestuia, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare (art. 80 alin. 1 lit. b C.p.)/ Îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 80 C.p. nu creează pentru infractor „un drept” pentru a beneficia de măsura renunțării la aplicarea pedepsei, ci doar o „vocație” la aceasta, deoarece cea de a treia condiție lasă la aprecierea instanței o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei. 757. Efectele renunțării la aplicarea pedepsei. Persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art. 82 alin. 1 C.p.). Din moment ce nu există o hotărâre de condamnare nu se pune problema existenței vreunei decăderi, interdicții sau incapacități care ulterior să fie înlăturate pe calea reabilitării. Renunțarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre. Renunțarea la aplicarea pedepsei atrage aplicarea unui singur avertisment infractorului.

758. Avertismentul. Odată dispusă renunțarea la aplicarea pedepsei, instanța aplică infractorului un avertisment (art. 81 C.p.). Acest avertisment constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni. Motivele de fapt care au stat la baza dispunerii măsurii renunțării sunt dintre cele prevăzute în art. 80 C.p., ce constituie și condițiile privind luarea acestei măsuri. în caz de concurs de infracțiuni se aplică un singur avertisment (art. 81 alin. 3 C.p.). Această prevedere este aplicabilă pentru infracțiunile concurente indiferent dacă sunt judecate în aceeași cauză ori nu și nu se dispune câte o măsură a renunțării pentru fiecare infracțiune în parte. 759. Anularea renunțării la aplicarea pedepsei. Anularea este sancțiunea care se datorează unor cauze preexistente acordării renunțării la aplicarea pedepsei și care, dacă ar fi fost cunoscute de instanța de judecată, ar fi împiedicat acordarea renunțării. Anularea se dispune dacă sunt îndeplinite condițiile: a) persoana față de care s-a dispus renunțarea a săvârșit o altă infracțiune mai înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de renunțare la aplicarea pedepsei; b) infracțiunea ce atrage anularea să fie descoperită în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea; c) pentru infracțiunea săvârșită s-a stabilit o pedeapsă, fiind îndeplinită această condiție și atunci când pedeapsa pentru infracțiunea ce atrage anularea, a fost stabilită după împlinirea termenului de 2 ani. Anulând măsura renunțării la aplicarea pedepsei, instanța judecătorească face aplicarea, după caz, a dispozițiilor privind sancționarea concursului de infracțiuni, a recidivei sau a pluralității intermediare (art. 82 alin. 3 C.p.). Pentru pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 3 C.p., individualizarea judiciară, de data aceasta, nu mai poate consta într-o nouă renunțare la aplicarea pedepsei și nici amânarea aplicării pedepsei. Într-adevăr din moment ce pedeapsa pentru infracțiunea ce a atras anularea a fost stabilită (este cunoscut cuantumul sau durata ei) este exclusă o nouă renunțare la aplicarea pedepsei. Nici măsura amânării aplicării pedepsei rezultante, în condițiile art. 83 C.p., nu mai este posibilă deoarece, conform art. 5811 alin. 2 C.p.p., în urma anulării renunțării la aplicarea pedepsei se va dispune condamnarea (o altă soluție de rezolvare a acțiunii penale alături printre altele de renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei) soluție care este incompatibilă cu cea a amânării aplicării pedepsei. În cel mai bun caz, infractorul poate beneficia, pentru pedeapsa rezultantă aplicată în urma anulării renunțării, dacă sunt îndeplinite condițiile art. 91 C.p., de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. § 3. Amânarea aplicării pedepsei 761. Noțiune și caracterizare. Amânarea aplicării pedepsei este o măsură de individualizare

a pedepsei prin care instanța după ce stabilește durata ori cuantumul pedepsei apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei infractorului pentru o perioadă determinată (termen de supraveghere). Spre deosebire de renunțarea la aplicarea pedepsei în cazul amânării aplicării pedepsei instanța stabilește durata sau cuantumul pedepsei realizând astfel procesul de individualizare conform art. 74 C.p. Așadar, amânarea aplicării pedepsei este o veritabilă măsură de individualizare a pedepsei, dar care se află înaintea individualizării și modului de executare a acesteia. Alături de măsura renunțării, amânarea aplicării pedepsei reprezintă o măsură de individualizare în plus la dispoziția instanței și la care se poate recurge, în condițiile stabilite de lege, pentru a rezolva acele cauze penale în care pedeapsa stabilită este redusă, iar față de infractor, prin conduita avută anterior săvârșirii faptei și după aceea, nu se impune aplicarea imediată a pedepsei stabilite. Spre deosebire de măsura renunțării, în cazul amânării aplicării pedepsei se impune supravegherea conduitei infractorului pe o perioadă determinată. Prin dispunerea amânării aplicării pedepsei de care pot beneficia infractorii puțin periculoși se evită, în același timp, neajunsurile pe care le atrage după sine aplicarea și executarea efectivă a pedepsei, iar în cazul pedepsei cu închisoarea se evită, de asemenea, contagiunea criminală care există în locurile de deținere, precum și cheltuielile statului aferente executării pedepsei într-un penitenciar. 762. Condițiile amânării aplicării pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei se poate dispune de instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art. 83 C.p.) cu privire la: pedeapsa stabilită și infracțiunea săvârșită; cu privire la persoana infractorului; aprecierea instanței că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară. 763. Condițiile cu privire la pedeapsa stabilită și infracțiunea săvârșită. Amânarea aplicării se poate dispune dacă pedeapsa stabilită inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani. Considerăm că este îndeplinită această condiție când pedeapsa rezultantă nu depășește 2 ani la care s-a adăugat amenda stabilită pentru o infracțiune concurentă, precum și în cazul în care pe lângă pedeapsa cu închisoarea de cel mult 2 ani s-a aplicat pedeapsa amenzii care însoțește pedeapsa închisorii (în condițiile art. 62 C.p.). Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mică de 7 ani. Dacă legea prevede o pedeapsă de 7 ani sau mai mare, instanța nu poate dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite pentru acea infracțiune. De ex., dacă pedeapsa stabilită este închisoarea de un an și 6 luni (mai mică de 2 ani), iar legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa cu închisoarea de la unu la 8 ani, nu va fi posibilă dispunerea măsurii amânării aplicării pedepsei stabilite. 764. Condiții cu privire la infractor.(a)) Infractorul a mai suferit anterior o condamnare la pedeapsa închisorii. Așadar, o condamnare anterioară la pedeapsa amenzii sau o condamnare anterioară pentru o infracțiune săvârșită în timpul minorității (ce nu putea fi la pedeapsa închisorii deoarece minorilor, potrivit dispozițiilor noului Cod penal nu li se aplică pedepse) nu împiedică instanța, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții, să dispună amânarea aplicării pedepsei stabilite

pentru o infracțiune săvârșită ulterior. Nu constituie un impediment pentru amânarea aplicării pedepsei existența unei condamnări la pedeapsa închisorii aplicată în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, pentru o infracțiune săvârșită în timpul minorității2 Existența unei condamnări anterioare nu constituie un impediment dacă a fost pronunțată: pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală, pentru o infracțiune amnistiată sau dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare (art. 83 alin. 1 lit. b C.p.). b) Infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (art. 83 alin. 1 lit. c C.p.). Existența acestui acord este necesară deoarece instanța pe parcursul termenului de supraveghere poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Este necesar acordul infractorului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității chiar dacă este pensionat medical ori are un handicap fizic ce în mod evident îl împiedică să desfășoare o muncă în folosul comunității. Acordul de a presta o muncă în folosul comunității pune în evidență dorința acestuia de a desfășura o activitate, de a se reintegra printr-o activitate pe care o poate face. Existența acestui acord nu înseamnă că în mod inevitabil instanța va și dispune prestarea unei astfel de munci neremunerate. c) Infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților. 765. Aprecierea instanței că aplicarea unei pedepse nu este necesară. Aprecierea instanței că ar fi potrivită măsura de individualizare a amânării aplicării pedepsei se face în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare. Este obligatorie prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere (art. 83 alin. 4 C.p.). Și în cazul acestei măsuri de individualizare îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 83 C.p., nu creează pentru infractor „un drept” la beneficiul măsurii renunțării la aplicarea pedepsei, ci doar o „vocație” la aceasta, deoarece cea de a treia condiție, lasă la aprecierea „instanței o astfel de măsură de individualizare a executării pedepsei. 766. Termenul de supraveghere. Dispunând amânarea aplicării pedepsei, infractorul va fi supus supravegherii pe o perioadă fixă de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei (art. 84 alin. 1 C.p.). Această perioadă de 2 A se vedea dispozițiile art. 9 alin. 2 din legea nr. 187&2012, care prevăd: „Infracțiunile comise în timpul minorității, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispozițiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracțiune comisă ulterior condamnării definitive”. 2

ani constituie termen de supraveghere pe parcursul căruia conduita infractorului va fi supravegheată de către serviciul de probațiune. Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile pe care instanța i le va stabili. 767. Măsurile de supraveghere. Măsurile de supraveghere care se iau față de infractor pe durata termenului de supraveghere sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-l determina la o conduită licită. Conform art. 85 alin. 1 C.p., persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Impunerea tuturor acestor măsuri de supraveghere decurge din lege, instanța neavând posibilitatea de a impune respectarea doar a unora dintre aceste măsuri. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică serviciului de probațiune (art. 86 alin. 1 C.p.). Reglementarea punerii în executare a măsurilor de supraveghere este făcută prin Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal - art. 47 și urm. 768. Obligațiile de supraveghere. Conform art. 85 alin. 2 C.p., instanța poate (facultativ) impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor3; c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; A se vedea art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 3

e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea; f)

să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;

g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță; h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; i)

să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

j)

să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Spre deosebire de măsurile de supraveghere, în cazul obligațiilor de supraveghere, impunerea executării acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată. Teoretic instanța ar putea să nu impună nicio obligație. Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere (art. 85 alin. 5 C.p.). 771. Efectele amânării aplicării pedepsei. Amânarea aplicării pedepsei are efecte imediate și efecte definitive. Efecte imediate care sunt și provizorii constau în neaplicarea pedepsei principale (închisoarea ori amenda) care a fost stabilită. Va fi amânată și aplicarea amenzii ce însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62 C.p. Persoana în cauză nu va fi supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art. 90 alin. 1 C.p.). Deși în lege nu se prevede, considerăm că amânarea aplicării pedepsei principale atrage implicit și amânarea aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi care eventual a fost stabilită pe lângă pedeapsa principală. Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărâre^ăTtr90 alin. 2 C.p.), astfel că executarea măsurilor de siguranță, ca și executarea obligațiilor civile prevăzute în hotărâre nu este oprită, ci realizată. Efectele amânării aplicării pedepsei se vor produce definitiv: a) dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu a săvârșit o nouă infracțiune; b) dacă nu s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei și c) dacă nu s-a descoperit o cauză de anulare”. Toate cele trei condițiile trebuie îndeplinite cumulativ. Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată săvârșește o nouă infracțiune, dar care este descoperită după expirarea acestui termen atunci deși făptuitorul nu a respectat condiția de a nu săvârși o infracțiune în cursul termenului de supraveghere, efectele amânării aplicării pedepsei se vor produce, iar pedeapsa principală nu mai poate fi aplicată și executată. Așadar, în lipsa unei hotărâri de condamnare privind infracțiunea pentru care anterior se dispusese amânarea aplicării pedepsei, nu se mai pune problema existenței decăderilor, interdicțiilor și

incapacităților. 772. Revocarea amânării aplicării pedepsei. Revocarea amânării aplicării pedepsei este sancțiunea prevăzută de lege pentru conduita necorespunzătoare a persoanei supravegheate pe parcursul termenului de supraveghere și atrage aplicarea pedepsei ce fusese amânată. Cauza de revocare a amânării aplicării pedepsei trebuie constatată în termenul de supraveghere, iar pentru a avea efecte instanța de judecată se poate pronunța și după împlinirea termenului de supraveghere. Revocarea poate fi obligatorie sau facultativă. 773. Revocarea obligatorie a amânării aplicării pedepsei (art. 88 alin. 1-3 C.p.). a) Revocarea amânării aplicării pedepsei este obligatorie când persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse. b) Instanța revocă măsura amânării aplicării pedepsei dacă până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. c) Revocarea este obligatorie dacă după amânarea aplicării pedepsei, persoana supravegheată săvârșește o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită. În acest caz este necesar ca noua infracțiune să fie descoperită în termenul de supraveghere și pentru care să se pronunțe o condamnare chiar” și după expirarea acestui termen. Pluralitatea de infracțiuni ce a luat naștere prin săvârșirea noii infracțiuni în cursul termenului de supraveghere nu este recidivă și nici pluralitate inter mediară, deoarece nu este îndeplinită condiția existenței unei hotărâri de condamnare (necesară atât în cazul recidivei, cât și în cel al pluralității intermediare), întrucât infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare este mai a înainte de existența unei condamnări (hotărârea anterioară nu a fost de condamnare, ci de amânare a aplicării pedepsei), în cauză a luat naștere un concurs de infracțiuni. De aceea, conform art. 88 alin. 3 teza a IIa C.p., pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni. 774. Revocarea facultativă a amânării aplicării pedepsei (art. 88 alin. 4 C.p.). Revocarea este facultativă când infracțiunea săvârșită ulterior este din culpă. Instanța constatând că noua infracțiune este săvârșită din culpă poate menține măsura amânării aplicării pedepsei dispusă anterior chiar dacă „pronunță condamnarea pentru infracțiunea din culpă săvârșită ulterior. a) Întrucât singura condiție prevăzută de lege, pentru a se putea menține măsura amânării este ca infracțiunea săvârșită din nou să fie din culpă, se poate conchide, așadar, că instanța poate să decidă menținerea amânării aplicării pedepsei, iar pentru infracțiunea din culpă să dispună aplicarea și executarea pedepsei. În tăcerea legii ne întrebăm dacă și pentru infracțiunea comisă din culpă, în cursul termenului de supraveghere, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei. Răspunsul este afirmativ dacă și pentru noua infracțiune sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83 C.p., caz în care cele două termene de supraveghere vor curge paralel. b) Când instanța de judecată a optat pentru revocarea amânării aplicării pedepsei, ca urmare a

săvârșirii din nou a unei infracțiuni din culpă, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă din culpă în mod obligatoriu se va aplica (nu se va putea dispune amânarea aplicării pedepsei). Deoarece, ca efect al revocării amânării, atât pedeapsa anterioară, cât și pedeapsa pentru noua infracțiune se contopesc potrivit dispozițiilor de la concursul de infracțiuni (art. 88 alin. 4 teza a II-a C.p.), rezultă că pedeapsa pentru infracțiunea comisă ulterior din culpă nu poate fi decât una față de care nu s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru că altfel nu ar fi posibilă contopirea. Dacă infracțiunea din culpă săvârșită în cursul termenului de supraveghere este descoperită după împlinirea acestui termen atunci revocarea nu va mai fi posibilă. 775. Anularea amânării aplicării pedepsei. Anularea amânării aplicării pedepsei se dispune dacă: -

persoana supravegheată a săvârșit anterior dispunerii măsurii amânării aplicării pedepsei o infracțiune (indiferent cu ce formă de vinovăție);

-

această infracțiune să fie descoperită în cursul termenului de supraveghere;

-

pentru infracțiunea respectivă să se aplice pedeapsa cu închisoarea chiar și după expirarea termenului de supraveghere.

În funcție de existența sau nu a unei condamnări definitive pentru infracțiunea care a atras anularea amânării aplicării pedepsei, în cauză poate lua naștere o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului de infracțiuni, recidivei ori pluralității intermediare care va atrage sancționarea corespunzătoare acelui fel de pluralitate. Conform art. 89 alin. 2 C.p., în caz de concurs de infracțiuni, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 83 (condițiile amânării aplicării pedepsei). Aceste dispoziții sunt practic inaplicabile din cauza unor necorelări de text, deoarece, pe de o parte, anularea amânării s-a făcut ca urmare a aplicării pedepsei cu închisoarea pentru infracțiunea anterioară (una dintre pedepsele componente ale rezultantei), caz în care rezultanta va fi obligatoriu aplicată și ea, iar, pe de altă parte, conform art. 582 alin. 3 C.p.p., dispunându-se anularea amânării aplicării pedepsei, se va pronunța nu numai aplicarea, dar și executarea pedepsei a cărei amânare a fost anulată (una dintre pedepsele componente ale rezultantei), caz în care rezultanta obligatoriu se va executa. § 4. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere 777. Noțiune și caracterizare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei prin care instanța după ce stabilește durata ori cuantumul pedepsei, dispune aplicarea acesteia și, totodată, apreciază că, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, nu este necesară și executarea acesteia, dispunând în consecință suspendarea executării pe un termen de supraveghere.

778. Condițiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în dispozițiile (art. 91 C.p.) ce privesc pedeapsa aplicată, persoana condamnatului și aprecierea instanței că aplicarea pedepsei este suficientă nefiind necesară executarea acesteia. 779. Condiții cu privire la pedeapsa aplicată. Pentru a se putea dispune măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere, este necesar ca pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni să fie închisoarea de cel mult 3 ani (art. 91 alin. 1 lit. a C.p.). Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă pedeapsa aplicată este numai amenda (art. 91 alin. 3 lit. a C.p.). Dacă instanța a stabilit doar pedeapsa amenzii și consideră că aceasta nu este necesar a fi executată, va putea dispune măsura amânării aplicării acestei pedepse. Când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile art. 62 C.p.) (când prin infracțiunea săvârșită s-a urmărit obținerea unui folos patrimonial), amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere se prevede expres prin dispozițiile art. 91 alin. 2 C.p. Nu se mai poate dispune suspendarea executării pedepsei dacă aplicarea acesteia a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată (art. 91 alin. 3 lit. b C.p.). Așadar, nu mai este posibilă o nouă individualizare a pedepsei după ce a fost făcută o primă individualizare sub forma amânării aplicării pedepsei ce a fost revocată. 780. Condiții cu privire la infractor. a) Infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an. Așadar, este îndeplinită condiția ce o examinăm când o condamnare este la pedeapsa închisorii de un an sau mai mică de un an, ca și atunci când a fost condamnat la pedeapsa amenzii. Existența unei „condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an nu constituie un impediment dacă a fost pronunțată: pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală, pentru o infracțiune amnistiată, pentru o infracțiune săvârșită din culpă sau dacă pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare (art. 91 alin. 1 lit. b C.p.). Se poate observa că acestea sunt de fapt cazurile de condamnări de care nu se ține seama la stabilirea stării de recidiva (în care o condamnare nu formează primul termen al recidivei). Așadar, recidiviștii sunt excluși de la beneficiul măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Ca și în cazul renunțării la aplicarea pedepsei ori a amânării aplicării pedepsei, o condamnare la pedeapsa închisorii aplicată minorului potrivit dispozițiilor din Codul penal din 1969 nu constituie un impediment pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. b) La fel ca în cazul amânării aplicării pedepsei și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere este necesar ca infractorul să-și manifeste acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (art. 91 alin. 1 lit. c C.p.). Existența acestui acord este necesară deoarece instanța pe parcursul termenului de supraveghere poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității. Existența acestui acord nu înseamnă că în mod inevitabil instanța va și dispune prestarea unei astfel de munci

neremunerate. c) Este necesar, de asemenea, ca infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților (art. 91 alin. 3 lit. c C.p.). 781. Aprecierea instanței că măsura suspendării executării pedepsei este suficientă nefiind necesară executarea pedepsei, se face în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare. Așadar, instanța de judecată va aprecia pe baza criteriilor legale de mai sus (art. 91 alin. 1 lit. d C.p.) că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Hotărârea instanței prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie să fie motivată pentru realizarea prevențiunii generale și speciale. În lege (art. 91 alin. 4 C.p.) s-a prevăzut expres obligativitatea prezentării motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum și a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Întrucât aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este lăsată la aprecierea instanței de judecată considerăm, sub acest aspect, că prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu se creează un drept pentru condamnat, ci doar o vocație a acestuia la această măsură de individualizare judiciară a pedepsei. 782. Termenul de supraveghere. Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate (art. 92 C.p.). De exemplu, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de 3 ani, în caz de suspendare a executării acestei pedepse, durata termenului de încercare poate fi stabilită între 3 și 4 ani. Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile pe care instanța i le va stabili. 783. Măsurile de supraveghere. La fel ca în cazul măsurii amânării aplicării pedepsei, și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, măsurile de supraveghere care se iau față de infractor pe durata termenului de supraveghere sunt menite să asigure un control permanent asupra conduitei acestuia, pentru a-1 determina la o conduită licită. Conform art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să

respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c-e C.p. se comunică serviciului de probațiune (art. 86 alin. 1 C.p.). Se poate observa că aceste măsuri de supraveghere sunt identice cu cele de la măsura amânării aplicării pedepsei. Tot astfel respectarea tuturor acestor măsuri de supraveghere decurge din lege, instanța neavând posibilitatea de a impune respectarea doar a unora dintre aceste măsuri. 784. Obligațiile condamnatului. Conform art. 93 alin. 2 C.p., instanța impune (obligatoriu) condamnatului, pe durata termenului de supraveghere, să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; c) să se supună măsurilor de control tratament sau îngrijire medicală; d)

să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabilește prin legea de punere în executare a pedepselor4. Se poate observa că numărul obligațiilor ce pot fi impuse condamnatului cu suspendarea executării sunt mai puține „decât cele care pot fi impuse în cazul amânării aplicării pedepsei. Pe de altă parte, instanța în mod obligatoriu trebuie să impună cel puțin o obligație. 785. Supravegherea condamnatului. Și în cazul acestei măsuri de individualizare un rol important în supravegherea condamnatului pe durata termenului de supraveghere îi revine serviciului de probațiune. În lege s-a prevăzut că pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență se comunică serviciului de probațiune. Cu privire la executarea obligațiilor, în lege se prevede că serviciul de probațiune va supraveghea executarea obligațiilor impuse condamnatului de a urma un curs de pregătire școlară ori A se vedea art. 52 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 4

de calificare profesională (art. 93 alin. 2 lit. a C.p.) și de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate (art. 93 alin. 2 lit. b C.p.). De asemenea, serviciul de probațiune va supraveghea executarea muncii neremunerate în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și l20 de zile, în condițiile stabilite de instanță, îndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, obligație ce trebuie realizată de către condamnat cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere (art. 94 alin.2 teza I C.p.). Verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor ce îl privesc pe condamnat de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală și de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanței se face de organele abilitate care vor sesiza serviciul de probațiune cu privire la orice încălcare a acestora (art. 94 alin. 2 teza a II-a C.p.). Serviciului de probațiune îi revine obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura executarea într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a obligațiilor: -

de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-

de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sau organizate de instituții din comunitate:

-

de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile.

Serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța dacă pe durata termenului de supraveghere: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. 786. Modificarea sau încetarea obligațiilor. La sesizarea serviciului de probațiune instanța de judecată modifică sau dispune încetarea executării uneia ori unora dintre obligațiile ce i-au fost impuse condamnatului. Modificarea poate privi fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente pentru a asigura condamnatului șanse mai mari de integrarea (art. 95 alin. 1 C.p.). Încetarea executării unora dintre obligațiile impuse condamnatului este decisă de instanță când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară (art. 95 alin. 2 C.p.). 787. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Efecte provizorii. Efectul imediat sau provizoriu al suspendării executării pedepsei sub supraveghere îl constituie suspendarea executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de supraveghere. Dacă a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, aceasta va începe să se execute de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea (art. 68 alin. 1 lit. b C.p.). Executarea pedepsei complementare se va face în paralel cu scurgerea termenului de supraveghere întrucât condamnatul se află în libertate. Executarea pedepsei accesorii este suspendată, având soarta pedepsei principale. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță si obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare (art. 98 alin. 2 C.p.). Efecte definitive se produc la împlinirea termenului de supraveghere: dacă cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, dacă nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei și dacă nu s-a descoperit o cauză de anulare. Toate cele trei condiții trebuie îndeplinite cumulativ. Efectul definitiv constă în considerarea pedepsei ca executată. De la împlinirea termenului de supraveghere și considerarea pedepsei ca executată (cu îndeplinirea condițiilor arătate) va începe să curgă termenul de reabilitare (art. 167 alin. 4 C.p.). 788. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere ca sancțiune pentru conduita condamnatului se dispune pentru cauze ulterioare rămânerii definitive a hotărârii cu suspendarea executării și parcursul termenului de supraveghere. Revocarea este obligatorie și facultativă. 789. Revocarea obligatorie. a) Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere se dispune dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilitede lege (art. 96 alin. 1 C.p.). b) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească (art. 96 alin. 2 C.p.). În aceste cazuri, instanța, revocând suspendarea, dispune și executarea efectivă pedepsei. c) Dacă pedeapsa amenzii care a însoțit pedeapsa închisorii în condițiile art. 62 nu a fost executată sau, deși s-a dispus înlocuirea obligației de plată a amenzii cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nici această muncă nu a fost prestată sau condamnatul a săvârșit o nouă infracțiune descoperită înainte de executarea integrală a obligației de muncă în folosul comunității ori munca nu a fost prestată deoarece condamnatul nu și-a dat consimțământul (cazuri în care amenda nu a fost executată ori nu a fost executată integral și s-a dispus înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile cu închisoare), instanța va revoca suspendarea executării pedepsei închisorii la care va adăuga pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda (art. 96 alin. 3 C.p.). d) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune

(cu intenție directă, intenție indirectă, intenție depășită – s.n.), descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța, revocând suspendarea, dispune executarea pedepsei (art. 96 alin. 4 C.p.) Deoarece pluralitatea de infracțiuni care poate lua naștere este recidivă ori pluralitatea intermediară, cele două pedepse (cea a cărei suspendare a fost revocată și cea stabilită pentru infracțiunea săvârșită din nou care a atras revocarea) se vor contopi potrivit dispozițiilor de la forma de pluralitate respectivă (art. 96 alin. 5 C.p.). Aceeași va fi soluția și în cazul când se săvârșesc în termenul de supraveghere mai multe infracțiuni și cel puțin una este săvârșită cu intenție sub una dinte modalitățile ei. 790. Revocarea facultativă. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este facultativă dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune din culpă, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen. În acest caz, instanța poate menține suspendarea executării pedepsei, iar pentru noua infracțiune săvârșită din culpă poate dispune, de asemenea, suspendarea executării pedepsei (dacă și pentru aceasta sunt îndeplinite condițiile art. 91 C.p.), caz în care cele două termene de supraveghere vor curge paralel. Dacă instanța optează pentru revocarea suspendării, atât pedeapsa a cărei executare a fost suspendată, cât și pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune săvârșită din culpă se vor executa, pedeapsa rezultantă urmând a fi stabilită potrivit dispozițiilor de la pluralitatea intermediară (nu poate fi recidivă deoarece noua infracțiune este comisă din culpă). 791. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Anularea, spre deosebire de revocare, se dispune pentru cauze anterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este numai obligatorie și se dispune dacă: a) persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune (indiferent cu ce formă de vinovăție s.n.) până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea; b) pentru infracțiunea anterioară s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de supraveghere. Anularea nu este posibilă dacă pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită anterior este amenda. În acest caz pedeapsa cu amenda urmează să fie executată, iar pentru pedeapsa cu închisoarea termenul de supraveghere își continuă cursul deoarece măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu este anulată; c) infracțiunea anterioară să fie descoperită până la expirarea termenului de supraveghere. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu are loc dacă descoperirea infracțiunii a avut loc după împlinirea termenului de încercare. Anulând suspendarea, pedeapsa devine executabilă. În funcție de existența sau nu a unei

condamnări definitive pentru infracțiunea ce a atras anularea, la data comiterii infracțiunii pentru care se dispusese suspendarea, în cauză poate lua naștere una dintre cele trei forme ale pluralității de infracțiuni (concurs, recidivă, pluralitate intermediară). Pedepsele se vor contopi potrivit dispozițiilor de la pluralitatea care s-a realizat în astfel de cazuri. În caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 97 alin. 2 C.p.). § 6. Liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii 798. Noțiune. Liberarea condiționată este o instituție complementară regimului executării pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deținere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei cu respectarea anumitor condiții. Liberarea condiționată constituie un mijloc de stimulare a condamnaților în timpul executării pedepsei privative de liberate la stăruință în muncă și disciplină, la grabnica lor îndreptare. Liberarea condiționată își găsește reglementarea în Codul penal (art. 99-106 C.p.), în Legea nr. 254/2013 (art. 95-97) privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și în Codul de procedură penală (art. 587). Liberarea condiționată se acordă la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată constituită în fiecare penitenciar. 799. Condiții de acordare a liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii. 1) O primă condiție privește executarea unei părți din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei. Partea din pedeapsă ce trebuie executată pentru a exista vocație la măsura liberării condiționate diferă în funcție de durata pedepsei aplicate și care se execută, în funcție de vârsta condamnatului și în funcție de folosirea acestuia la prestarea unei munci. Fracțiunea de pedeapsă prevăzută pentru liberarea condiționată a condamnatului se calculează în raport de pedeapsa ce o execută acesta (pedeapsă pentru o singură infracțiune sau pedeapsă rezultantă), iar dacă pedeapsa a fost redusă ca urmare a unei grațieri parțiale ori ca urmare a incidenței unei legi mai favorabile, în raport de această pedeapsă astfel redusă5. a) Durata pedepsei ce se execută - partea din pedeapsă ce trebuie executată în calculul căreia intră și partea din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate - este:

5

A se vedea D. Popescu, în Comentariu I, p. 399

-

de cel puțin două treimi în cazul în care pedeapsa nu depășește 10 ani și

-

de cel puțin trei pătrimi, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul pedepsei închisorii mai mari de 10 ani (art. 100 alin. 1 lit. a C.p.).

Pe lângă executarea acestor fracțiuni de pedeapsă condamnatul trebuie să execute efectiv (fară luarea în considerare a părții de pedeapsă considerată ca executată pe baza muncii prestate): -

cel puțin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu * iZ depășește 10 ani sau

-

cel puțin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani (art. 100 alin. 3 teza a Il-a C.p.).

b) în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani (bărbați sau femei), se poate dispune liberarea condiționată, după executarea unei părți din pedeapsă, în calculul căreia intră și partea din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, de: -

jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau

-

cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani (art. 100 alin 2 C.p.).

Pe lângă executarea acestor fracțiuni de pedeapsă condamnatul trebuie să execute efectiv (fără luarea în considerare a părții de pedeapsă considerată ca executată pe baza muncii prestate): -

cel puțin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depășește 0 ani, și

-

cel puțin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani (art. 100 alin. 4 teza a Il-a C.p.).

Calcularea fracțiunilor de pedeapsă. În Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal s-a prevăzut modul de calcul al părții din durata pedepsei considerate ca executate pe baza muncii prestate. Conform art. 96 alin. 1, pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă; d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar; e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră

20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f)

în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate.

Întrucât prin luarea în considerare a duratei pedepsei considerate ca executată pe baza muncii prestate în cadrul fracțiunii de pedeapsă necesară liberării condiționate, durata pedepsei executate se scurtează, legiuitorul a prevăzut (art. 100 alin. 3 și 4 C.p.) în astfel de situații obligativitatea executării efective a unei părți din pedeapsă (așa cum am arătat mai sus). Liberarea condiționată poate fi acordată și condamnaților care nu au prestat o muncă, după executarea fracțiunilor de pedeapsă prevăzute de art. 100 C.p., cu îndeplinirea, desigur, și a celorlalte condiții. 2) Cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. Conform art. 31 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, există patru tipuri regimuri de executare a pedepselor privative de libertate (regimul de maximă siguranță, regimul închis, regimul semideschis și regimul deschis). Această condiție presupune ca persoana condamnată să se găsească la momentul solicitării liberării condiționate într-unul dintre cele două regimuri de executare a pedepsei. Nu are importanță că la începutul perioadei de executare condamnatul s-a aflat într-unul dintre celelalte două regimuri de executare mai severe {regimul de maximă siguranță ori regimul închis), dacă pe parcursul executării pedepsei a reușit să ajungă la unul dintre cel două regimuri de executare mai ușoare. 3) Cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. 4) Instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberarea condiționată nu creează pentru aceasta un drept, ci doar o vocație, acordarea liberării fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fară executarea restului de pedeapsă în penitenciar. Convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat se poate forma, de exemplu, din îndeplinirea conștiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul față de administrația locului de detenție și atenția față de ceilalți condamnați6. Dovezile de îndreptare se pot desprinde din alte împrejurări decât cele legate de desfășurarea muncii și privesc îndreptarea sub aspect moral a condamnatului. 800. Procedura acordării liberării condiționate este prevăzută în art. 587 C.p.p., care se

6

1. Oancea, op. cit., p. 507.

completează cu dispozițiile art. 97 din Legea nr. 254/2013. Astfel, liberarea condiționată se dispune de către instanța de judecată la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru liberare condiționată constituită în fiecare penitenciar. Dacă instanța judecătorească constată că sunt îndeplinite condițiile legale și deci executarea restului de pedeapsă, în penitenciar nu mai este necesară, dispune acordarea liberării condiționate. Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere (art. 100 alin. 5 C.p.). Prevederea în lege a obligației de motivare a hotărârii de liberare condiționată este menită să sigure rolul preventiv educativ al măsurii pentru condamnat și să asigure eventualul control judiciar privind temeinicia hotărârii. Strâns legat de acest aspect al motivelor pentru care s-a acordat liberarea condiționată este și obligația instanței de atenționare a condamnatului asupra conduitei viitoare pentru a conștientiza obligațiile care îi revin. 801. Termenul de supraveghere este intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei (art. 100 alin. 6 C.p.). Deoarece în calculul fracțiunii de pedeapsă necesară liberării condiționate a fost inclusă și o perioadă de timp considerată ca executată pe baza muncii prestate (deci neexecutată efectiv) rezultă că termenul de supraveghere este mai scurt decât durata de timp obținută din scăderea duratei pedepsei pronunțată de instanță și durata pedepsei executată efectiv. Dacă termenul de supraveghere este de 2 ani sau mai mare, condamnatul, pe lângă obligația de a nu mai săvârși o nouă infracțiune, trebuie să respecte anumite măsuri de supraveghere și îi pot fi impuse executarea uneia sau a mai multor obligații. Când restul rămas de executat din pedeapsa închisorii în cazul liberării condiționate este mai mic de 2 ani, condamnatul are obligația ca până la împlinirea duratei pedepsei să nu mai comită o nouă infracțiune. Așadar, în cazul în care restul de pedeapsă rămas de executat este mai mic de 2 ani, condamnatului nu i se mai impun măsuri de supraveghere și nici obligații, dar trebuie să nu mai săvârșească infracțiuni care vor conduce la revocarea măsurii liberării condiționate. 802. Măsurile de supraveghere ce trebuie respectate de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere sunt: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Sunt practic aceleași măsuri de supraveghere pe care trebuie să le respecte și cei care au beneficiat de amânarea aplicării pedepsei ori de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 803. Obligațiile condamnatului. Conform art. 101 alin. 2 C.p., instanța poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații: a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate; c) să nu părăsească teritoriul României; d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea; f)

să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;

g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. Instanța ar putea să nu impună nicio obligație. Când stabilește obligația prevăzută în art. 101 alin. 2 lit. d, e, f C.p., instanța trebuie să individualizeze în concret conținutul acestei obligații ținând seama de împrejurările cauzei (art. 101 alin. 4 C.p.). Măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. a și b C.p. se execută din momentul acordării liberării pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani. În cazul obligațiilor prevăzute* în art. 101 alin. 2 lit. c-g C.p. executarea acestora se întinde pe toată durata termenului de supraveghere. 804. Executarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse liberatului condiționat. Deoarece obligațiile prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. c-g C.p. au același conținut și cu pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, pot fi impuse numai în măsura în care nu au fost aplicate ca pedeapsă complementară (art. 101 alin. 3 C.p.). Dacă restricțiile (obligații) prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. c-g C.p. au fost impuse ca pedeapsă complementară înseamnă că ele vor începe să se execute abia după expirarea termenului se supraveghere a liberării condiționate. Pe durata termenului de supraveghere restricțiile respective vor exista ca pedeapsă accesorie care se aplică obligatoriu dacă drepturile în cauză au fost interzise ca pedeapsă complementară. De aceea, pe durata termenului de supraveghere obligațiile mai sus arătate nu mai pot fi impuse, dacă au fost aplicate ca pedeapsă complementară {rațiunea art. 101 alin. 3 C.p.), pentru că altfel ar însemna că pe parcursul termenului de supraveghere, restricțiile respective să fi impuse ca obligații, dar și ca pedeapsă accesorie. Deoarece pe durata termenului de supraveghere, condamnatul liberat condiționat este supus supravegherii în condiții similare cu cel care a beneficiat de suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere, se poate spune că liberarea condiționată este practic o modalitate de suspendare a executării restului de pedeapsă. De altfel, dispozițiile art. 102 C.p. privind supravegherea liberatului condiționat sunt similare cu cele ale art. 94 privind supravegherea condamnatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Așadar, și în cazul liberării condiționate un rol important în supravegherea condamnatului liberat condiționat îi revine serviciului de probațiune care în sistemul Codului penal în vigoare, după cum am văzut, are largi atribuții privind sancțiunile sau modul de executare a acestora în regim neprivativ de libertate7. Spre deosebire de suspendarea executării, în cazul liberării condiționate supravegherea respectării unora dintre obligațiile specifice8 poate fi realizată printr-un sistem electronic de supraveghere (de ex., brățară electronică prin care liberatul condiționat poate fi localizat), în condițiile prevăzute de legea specială (art. 102 alin. 3 C.p.). 805. Modificarea sau încetarea obligațiilor. Pe durata termenului de supraveghere instanța, la sesizarea serviciului de probațiune, poate dispune încetarea executării unor obligații dacă nu mai este necesar ori poate dispune modificarea condițiilor de executare a acestora pentru a asigura atingerea scopurilor măsurii liberării condiționate. Modificarea obligațiilor. Pentru a asigura condamnatului șanse sporite de reintegrare socială s-a prevăzut în Codul penal (art. 103 alin. 1) ca instanța să dispună modificarea obligațiilor când pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente. Modificarea obligațiilor se dispune de instanța de judecată la sesizarea serviciului de probațiune așa cum s-a arătat mai sus. Încetarea obligațiilor. Pe durata supravegherii instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus dacă apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară. Atât modificarea obligațiilor, cât și încetarea executării acestora se dispune obligatoriu de către instanță când constată îndeplinirea condițiilor legale. 806. Efectele liberării condiționate. După momentul în care se produc, efectele liberării condiționate pot fi: efecte imediate și efecte definitive9. 807. Efectele imediate. Primul efect al liberării condiționate constă în punerea în libertate a condamnatului. Dacă restul de pedeapsă rămas de executat (termenul de supraveghere) este de cel puțin 2 ani condamnatul va fi obligat să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. a și b pe o perioadă cel mult egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai

Referindu-ne numai la sancțiunile neprivative de libertate, serviciul de probațiune are atribuții cu privire la: măsurile educative neprivative de liberate, executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată. 8 Prevăzute în art. 101 alin. 2: lit. d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță și lit. e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea. 9 M. Basarab, op. cit, p. 488. 7

mult de 2 ani. Restul obligațiilor (prevăzute în art. 101 alin. 2 lit. c-g C.p.) ce eventual ce i-au fost impuse se execută pe întreaga durată a termenului de supraveghere (art. 101 alin. 5 C.p.). Dacă cel condamnat este un străin față de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României, această pedeapsă va începe să se execute de la data liberării (art. 68 alin. 2 C.p.)v În timpul liberării condiționate condamnatul este considerat în timpul executării pedepsei până la expirarea acesteia și deci eventualele pedepse accesorii se execută1. 808. Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei închisorii și se produce la expirarea termenului de supraveghere dacă: -

condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere,

-

nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și

-

nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Din acest moment (al împlinirii termenului de supraveghere) va începe să se execute pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi (art. 68 alin. 1 lit. c C.p.) și tot din acest moment va începe să curgă termenul de reabilitare corespunzător duratei pedepsei aplicate de instanță. Dacă în calculul fracțiunii de pedeapsă executată a intrat și durata considerată ca executată pe baza muncii prestate, atunci pedeapsa închisorii s-a redus cu această perioadă. 809. Revocarea liberării condiționate (art. 104 C.p.) se dispune pentru cauze ulterioare acordării liberării condiționare, petrecute în cursul termenului de supraveghere. Revocarea liberării condiționate este numai obligatorie. a) Se dispune atunci când persoana condamnată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse. În acest caz, instanța va dispune executarea restului de pedeapsă. b) Revocarea liberării se mai dispune dacă după acordarea ei cel condamnat: -

a săvârșit o nouă infracțiune (indiferent cu ce formă de vinovăție – s.n.),

-

infracțiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere și

-

a fost pronunțată o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.

Dacă infracțiunea săvârșita în cursul termenului de supraveghere a fost descoperită după expirarea acestuia, revocarea liberării nu mai este posibilă. Deoarece noua infracțiune nu a fost descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a pronunțat revocarea (de ex., pe temeiul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere ori neexecutării obligațiilor impuse) și nu s-a descoperit o cauză de anulare, atunci, conform art. 106, pedeapsa se consideră executată. Din acest motiv, dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile recidivei, acesta va fi decât postexecutorie, iar pedepsirea noii infracțiuni se va face în consecință (se vor aplica dispozițiile art. 45 alin. 5 C.p. privind sancționarea recidivei postexecutorii).

Instanța revocând liberarea va dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă (postcondamnatorie – s.n.) sau pluralitate intermediară (art. 104 alin. 2 C.p.). Restul de pedeapsă neexecutat care se contopește cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune, reprezintă diferența dintre pedeapsa aplicată de instanță și pedeapsa executată ori considerată ca executată până în momentul liberării condiționate. Conform art. 96 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, reducerea \ fracțiunii de pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată. Așadar, când se revocă liberarea condiționată, durata pedepsei considerată ca executată pe baza muncii prestate se ia în considerare. În practica judiciară10 de sub imperiul Codului penal anterior s-a decis în mod constant că instanța de judecată care dispune revocarea liberării condiționate trebuie să determine restul de pedeapsă care mai era de executat și care se va contopi cu pedeapsa pronunțată pentru noua infracțiune, soluție care își păstrează valabilitatea și sub imperiul Codului penal în vigoare. Dacă pentru infracțiunea săvârșită din nou și descoperită în termenul de supraveghere a fost pronunțată pedeapsa amenzii, liberarea condiționată nu va fi revocată (pentru revocate este necesar ca pedeapsa să fie închisoarea). În absența revocării liberării condiționate restul de pedeapsă nu devine executabil și nu poate fi contopit potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. În acest caz pedeapsa amenzii se va executa singură, iar liberarea condiționată își va produce efectele la împlinirea termenului de supraveghere (pedeapsa va fi considerată ca executată). Soluția se deduce din dispozițiile art. 106 C.p., care se referă la condițiile în care se produc efectele liberării

condiționate și care nu sunt cumulative. Dacă în timpul liberării condiționate, condamnatul săvârșește mai multe infracțiuni și se dispune revocarea, pedeapsa urmează a se stabili, dând eficiență regulilor de la concursul de infracțiuni, apoi pedeapsa rezultantă se va adăuga la restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, dacă sunt îndeplinite condițiile recidivei postcondamnatorii. Dacă există pluralitate intermediară, restul de pedeapsă de la liberarea condiționată și pedepsele pentru infracțiunile săvârșite din nou se vor contopi conform dispozițiilor de la concursul de infracțiuni aplicabile în cazul pluralității intermediare. Revocarea liberării condiționate nu va mai fi dispusă, de asemenea, în cazul amnistierii infracțiunii pentru care condamnatul se afla în liberare condiționată11. 810. Anularea liberării condiționate se dispune pentru cauze anterioare datei hotărârii judecătorești prin care s-a acordat liberarea condiționată. Anularea este obligatorie și se dispune dacă: 10 11

T.S., s.p., d. nr. 6611/1970, în R.R.D. nr. 6/1971, p. 156. În acest sens, a se vedea T.S, s.p, d. nr. 607/1971, în V. Papadopol, M. Popovici, în Repertoriu I, p. 264.

-

persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune (indiferent cu ce formă de vinovăție) până la acordarea liberării condiționate,

-

infracțiunea anterioară se descoperă până la expirarea termenului de supraveghere,

-

pentru acea infracțiune s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen.

În urma anulării liberării, pedeapsa pentru infracțiunea anterioară ce a atras anularea și pedeapsa din executarea căreia se dispusese liberarea condiționată vor fi contopite potrivit dispozițiilor de la concurs, recidivă sau pluralitate intermediară Dacă infracțiunea anterioară se descoperă după expirarea termenului de supraveghere, liberarea condiționată nu va putea fi anulată. În absența anulării pedeapsa pentru infracțiunea anterioară se va executa singură fără a fi contopită cu pedeapsa din executarea căreia se dispusese liberarea (contopirea s-ar fi făcut dacă mai întâi s-ar fi dispus anularea liberării condiționate). Dacă pedeapsa pentru infracțiunea anterioară este amenda, liberarea condiționată nu va putea fi anulată. În absența anulării condamnatul va executa pedeapsa amenzii fără ca aceasta să fie contopită cu pedeapsa din executarea căreia se dispusese liberarea. În acest caz condamnatul va executa amenda și va rămâne liberat condiționat până la expirarea termenului de supraveghere când se vor produce efectele definitive ale acesteia. Dacă persoana condamnată cu rea-credință nu execută pedeapsa amenzii se vor aplica dispozițiile art. 63 alin. 1 C.p., înlocuindu-se numărul zilelor-amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare. Zilele de închisoare aplicate în urma neplății amenzii se vor executa efectiv pentru că reprezintă o sancțiune pentru neplata amenzii. Executarea acestor zile de închisoare nu poate fi individualizată altfel. Într-o asemenea situație, fiindcă pedeapsa pentru infracțiunea anterioară nu mai este amenda, ci s-a transformat în pedeapsa cu închisoarea, se va ajunge la anularea liberării condiționate. În urma anulării, zilele de închisoare se vor contopi cu pedeapsa din Executarea căreia condamnatul fusese liberat condiționat. Așadar, în urma înlocuirii pedepsei amenzii cu închisoarea, liberarea condiționată se va anula pentru că altfel se va ajunge într-o situație greu de acceptat când condamnatul ar rămâne liberat condiționat, dar în același timp trebuie să se afle în penitenciar pentru a executa zilele de închisoare ce au înlocuit amenda. Dacă în raport de pedeapsa rezultantă sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate (art. 99 sau art. 100 C.p.), instanța poate acorda liberarea condiționată, caz în care termenul de supraveghere se calculează de la data primei liberări. Conform art. 105 alin. 3 C.p., când, după anulare/instanța dispune executarea pedepsei rezultante din care se deduce partea de pedeapsă executată până la acordarea liberării condiționate, parte ce cuprinde și pe cea considerată ca executată pe baza muncii prestate, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii Aceste dispoziții au în vedere situația în care între momentul descoperirii infracțiunii comise anterior și finalizarea procesului pentru aceasta se

împlinește termenul de supraveghere. De la expirarea termenului de/supraveghere, când începe executarea pedepsei complementare (potrivit art. 68 alin. 1 lit. c C.p.) și până la pronunțarea definitivă a hotărârii pentru infracțiunea care atrage anularea liberării, o parte din durat pedepsei complementare se va executa, iar restul urmează să se execute după executarea pedepsei rezultante a închisorii.

§ 7. Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață 811. Noțiune și condiții de acordare. Aceleași rațiuni care au condus la instituirea liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii se regăsesc și în cazul liberării condiționate din executarea detențiunii pe viață. Prin reglementarea liberării condiționate și în cazul celei mai aspre pedepse s-au urmărit stimularea condamnaților la receptivitate în respectarea regimului de executare a pedepsei, oferirea unei raze de speranță că din pedeapsa detențiunii pe viață se poate obține liberarea condiționată. Acordarea liberării condiționate este posibilă și în cazul condamnaților la detențiune pe viață dacă sunt îndeplinite condițiile (art. 99 alin. 1 C.p.): 1) cel condamnat trebuie să fi executat efectiv 20 de ani de detențiune; 2) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; 3) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; 4) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. În cazul liberării condiționate, din executarea detențiunii pe viață nu a mai fost prevăzută vreo condiție cu privire la regimul de executare a pedepsei în care să se afle condamnatul la solicitarea liberării condiționate. Având în vedere gravitatea pedepsei, un astfel de condamnat se află în regimul de executare cel mai sever. Condiția privind buna conduită pe toată durat executării pedepsei de până atunci este separată de cea a convingerii instanței că persoana condamnată s-a îndreptat, dar este mai greu de imaginat că fără o conduită bună din partea condamnatului instanța să aibă totuși convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și să poată fi liberată condiționat. Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiționate și atenționarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere (art. 99 alin. 2 C.p.). Și în cazul liberării din executarea detențiunii pe viață îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat, nu creează pentru aceasta un drept, ci doar o vocație, acordarea liberării fiind lăsată la

aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului s-a realizat și se poate reintegra în societate. 812. Termenul de supraveghere. În cazul liberării condiționate, din executarea pedepsei detențiunii pe viață termenul de supraveghere prevăzut de lege este 10 ani și se calculează de la data liberării condiționate (art. 99 alin. 3 C.p.). 813. Măsuri de supraveghere și obligații. În cazul liberatului condiționat, din executarea pedepsei detențiunii pe viață întotdeauna va fi îndeplinită condiția ca restul de pedeapsă rămas neexecutat de la data liberării să fie de cel puțin 2 ani. Așadar, pe durata termenului de supraveghere de 10 ani, condamnatul liberat condiționat trebuie să respecte aceleași măsuri de supraveghere, ca și liberatul condiționat din executarea pedepsei cu închisoarea. Tot astfel liberatului condiționat din executarea detențiunii pe viață îi poate fi impusă executarea uneia sau a mai multor obligații de supraveghere dintre cele ce îi pot fi impuse liberatului condiționat din executarea pedepsei închisorii. Sunt aplicabile dispozițiile art. 101 C.p. În ceea ce privește supravegherea condamnatului pe durata termenului de supraveghere de 10 ani, precum și posibilitatea de modificare sau încetare a obligațiilor pe durata supravegherii sunt aplicabile dispozițiile art. 102 și 103 C.p. 814. Efectele liberării condiționate din executarea pedepsei detențiunii pe viață sunt aceleași cu cele ale liberării din executarea închisorii. Efectul definitiv al liberării condiționate din executarea detențiunii pe viață se produce la împlinirea termenului de supraveghere de 10 ani dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 106 C.p. (arătate mai sus). 815. Revocarea și anularea liberării condiționate în cazul detențiunii pe viață. Prevederile referitoare la cazurile de revocare și anulare arătate în cazul liberării condiționate din executarea pedepsei închisorii sunt aplicabile și în cazul liberării condiționate din executarea pedepsei detențiunii pe viață. Indiferent de cauza de revocare ori de anulare, că va avea loc o contopire de pedepse sau nu, pedeapsa care se va executa va fi numai detențiunea pe viață.