Curs 2.pdf

Evoluţia în timp a percepţiei asupra procesului de inovare

Procesul de inovare este un proces complex, diversificat, ce implică mai multe componente, faze şi legături între acestea şi care, de-a lungul timpului, s-a dovedit a fi un factor critic pentru supravieţuirea şi dezvoltarea întreprinderilor într-un mediu aflat într-o continuă schimbare. Conştientizarea importanţei reuşitei procesului de inovare în contextul accelerării ritmului schimbărilor tehnologice a determinat o adevărată polemică pe seama naturii procesului de inovare şi a desfăşurării acestuia. Înțelegerea modului de desfășurarea a procesului de inovare, precum și a conexiunilor între diferitele etape și compartimente implicate, este importantă din perspectiva facilitării practicării unui management performant al inovării. În ceea ce priveşte modalitatea de structurare şi sistematizare a procesului de inovare, s-au elaborat o diversitate de modele, al căror grad de detaliere diferă în funcţie de perspectivele de abordare şi obiectivele urmărite. Principalele avantaje ale modelelor procesului de inovare se referă la faptul că reuşesc sistematizarea unui proces care, de regulă, se desfăşoară după anumite principii flexibile, făcând accesibilă cunoaşterea de către membrii tuturor compartimentelor a modului de desfăşurare a procesului. Acestea facilitează comunicarea între membrii echipei de proiect, precum şi între aceştia şi topmanagerii întreprinderii, fără însă a se reuşi elaborarea unui model general valabil al procesului de inovare. Astfel, de-a lungul timpului, s-au conturat cinci generaţii de modele de abordare a procesului de inovare. a. Prima generație a modelului procesului de inovare - modelul technologypush (perioada anilor ‟50 – mijlocul anilor „60) percepea procesul de inovare ca fiind un proces simplu, cu o succesiune liniară, în care factorul stimulator al inovării era presiunea tehnologică şi în cadrul căruia accentul se punea asupra cercetăriidezvoltării, piaţa nefiind decât un simplu receptor al rezultatelor cercetării-dezvoltării. Procesul inovării începea cu descoperirea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică, producţia în cadrul întreprinderilor şi se încheia cu desfacerea unui nou produs sau proces. Cunoştinţe fundamentale

Proiectare

Producţie

Marketing

Desfacere

Figura . Prima generaţie a modelului procesului de inovare (technology-push) Susţinătorii acestei abordări (technology-push) consideră presiunea tehnologică ca fiind factorul ce determină schimbările în compoziţia produselor şi în structura proceselor. Acest model al procesului de inovare este util pentru înţelegerea inovărilor radicale. În această abordare, inovarea presupune că un efort sporit în cercetaredezvoltare se va concretiza într-un spor al noilor produse obţinute. Principala limită a acestei abordări constă în neglijarea importanţei pieţei ca factor de stimulare a inovării.

1

b. A doua generație a modelului procesului de inovare – Modelul market – pull (mijlocul anilor ‟60 – începutul anilor „70) Acest model consideră procesul de inovare drept o conversie a cunoştinţelor ştiinţifice sau tehnologice în scopul satisfacerii cerinţelor pieţei, produsul fiind doar un purtător al tehnologiei, forma acestuia definitivându-se doar după adaptarea deplină a tehnologiei la aceste cerinţe. Cererea pieţei

Dezvoltare

Producţie

Desfacere

Figura A doua generaţie a modelului procesului de inovare (market – pull) Modelul pune accentul pe recunoaşterea nevoii consumatorilor ca un principal factor de influenţă asupra procesului de inovare. În contextul accentuării concurenţei, întreprinderile producătoare încearcă să lege eforturile tehnologice de satisfacerea acestor nevoi. În cadrul acestui model secvenţial simplist sursa ideilor pentru orientarea activităţilor de cercetare-dezvoltare este piaţa, cercetarea-dezvoltarea având doar un rol reactiv în cadrul procesului. Potrivit acestui model, inovarea este indusă de acele compartimente ale întreprinderii care intră în relaţii directe cu clienţii ce pot sugera eventualele erori de proiectare sau pot propune noi domenii de interes, deşi soluţiile tuturor problemelor apărute sunt furnizate de compartimentul cercetare-dezvoltare. Limitele primelor două generații de modele ale procesului de inovare sunt evidente, în realitate procesul de inovare fiind un proces de cuplare în cadrul căruia interacțiunea este un element fundamental. În cadrul procesului de inovare, este posibil ca în anumite perioade componenta tehnologică să fie mai pregnantă, iar în alte perioade componenta comercială să fie mai puternică, dar pentru succesul unui proces de inovare este necesară existența ambelor componente, precum și interacțiunea dintre acestea. Modelele liniare de abordare a procesului de inovare, fie că au ca stimulator “presiunea tehnologică”, fie “cerinţele pieţei”, prezintă următoarele deficiențe majore:  consideră procesul de inovare ca fiind un proces ordonat, cu o singură direcţie de evoluţie, fără bucle de reglare, ceea ce înseamnă că odată ce inovarea a avut loc nu se permit acţiuni de adaptare sau modificare a produsului;  omit invenţia şi proiectarea (analitică şi detaliată) ca surse de inovare, înlocuindu-le cu cercetarea, ceea ce determină înţelegerea greşită a naturii inovării şi a rolului ştiinţei şi a tehnologiei, precum şi a legăturilor dintre acestea. În acest fel, se simplifică într-atât de mult realitatea asupra procesului de inovare, încât aplicarea modelelor liniare deformează concepţia asupra acestuia. c. A treia generație a modelului procesului de inovare – modelul “de cuplare” (începutul anilor 70 – mijlocul anilor 80) Dată fiind natura complexă a procesului de inovare, pentru a obţine o imagine completă asupra procesului inovării, care să explice atât inovările radicale cât şi pe cele incrementale, utilizarea exclusivă a modelului focalizat asupra “presiunii 2

tehnologice” sau a celui centrat asupra “cerinţelor pieţei” este inadecvată, mult mai utilă fiind utilizarea simultană a ambelor modele. Astfel, procesul de inovare poate fi explicat prin intermediul rolului atât al factorilor tehnologici cât şi ai pieţei. Interacţiunea dintre ştiinţă, tehnologie şi piaţă, ca o activitate constantă, oferă o imagine mult mai reală asupra procesului de inovare. Modelul interactiv (de cuplare) al procesului de inovare este în esenţă tot un proces secvenţial, dar îmbunătăţit prin intermediul buclelor de feed-back. Modelul celei de-a treia generaţii a procesului de inovare (modelul interactiv) este ilustrat în figura de mai jos. Noi nevoi

Generarea ideii

Noi tehnologii

Nevoile societăţii şi ale pieţei

Cercetare, proiectare şi dezvoltare

Realizarea prototipului

Producţie

Marketing şi desfacere

Piaţa

Nivelul de dezvoltare al tehnologiei şi al producţiei

Figura . Modelul “de cuplare” (cea de-a treia generaţie a modelului procesului de inovare) Sursa: Rothwell R.., Towards the Fifth-Generation Innovation Process,

Acest model este centrat în jurul unui proces de interacţiune, în cadrul căruia se accentuează efectele de feed-back dintre fazele ascendente şi descendente ale modelelor liniare anterioare, precum şi integrarea la nivelul interfeţei dintre cercetare-dezvoltare şi marketing, rolurile celor două compartimente fiind aproximativ egale. Modelul global al procesului de inovare poate fi prezentat ca o reţea complexă de căi de comunicaţie, intraorganizaţionale şi interorganizaţionale, ce asigură legăturile între diferitele funcţii şi conectează întreprinderea atât la comunitatea ştiinţifică şi tehnologică, cât şi la cerinţele pieţei. Altfel spus, procesul de inovare reprezintă împletirea abilităţilor tehnologice cu nevoile pieţei în cadrul întreprinderii inovatoare. d. Modelul celei de-a patra generaţii a procesului de inovare- modelul lanțurilor de legături (începutul anilor 80 – începutul anilor 90) Scurtarea ciclului de viaţă al produselor a determinat ca viteza dezvoltării să devină un factor din ce în ce mai important în lupta concurenţială, determinând întreprinderile să adopte aşa numitele “strategii bazate pe timp”. Un exemplu ilustrativ pentru modelul celei de-a patra generaţii, aşa cum se practică la Nissan, este prezentat în figura nr. 3

Marketing Cercetare – Dezvoltare Dezvoltarea produsului Proiectarea producţiei Producerea subansamblelor de către furnizori Producţia propriu-zisă Şedinţe de grup între ingineri şi manageri Marketing

Lansare

Figura Un exemplu al procesului de inovare integrat (modelul celei de-a patra generaţii) În esență, acest model se focalizează, în principal, asupra celor două caracteristici interne ale procesului: dezvoltarea în paralel și integrarea totală (integrarea în amonte cu principalii furnizori și integrarea în aval cu clienții importanți). În practică, în jurul acestora se află o întreagă reţea de interacţiuni exterioare asemănătoare celor din cadrul modelului din cea dea-a treia generaţie a procesului de inovare. Modelul “lanţurilor de legături” evidenţiază iteraţiile complexe, buclele de feedback şi interdependenţa dintre marketing, cercetare-dezvoltare, producţie şi distribuţie în cadrul procesului de inovare. Modelul “lanţurilor de legături” începe şi se sfârşeşte cu “piaţa”. În cadrul acestui model, inovarea începe cu o prospectare a pieţei, adică cu evaluarea surselor ce ar putea îmbunătăţi un produs sau proces existent sau ar putea determina obţinerea unui produs nou sau a unui proces nou, care să corespundă cerinţelor pieţei. Existenţa pieţei pentru un produs sau proces este hotărâtoare, inovarea fiind condiţionată de existenţa unei pieţe potenţiale, spre deosebire de cercetare sau invenţie care pot avea loc şi în absenţa unor potenţiali consumatori.

4

CERCETARE k2

k2

k2

CUNOAŞTERE

E I

D k1 C

k1

C

C

Invenţii

Piaţă potenţială f

k1

f

Proiecte de execuţie şi testare

C

f

Reproiectare şi producţie f

C Distribuţie şi comercializare

F F F C = lanţul central de inovare; I = informaţii ştiinţifice şi tehnice; F = bucle de feed–back lungi; E = echipamente de cercetare; f = bucle de feed–back scurte; k1, k2 = legături de la cunoaşterea D = legături directe între invenţie şi ştiinţifică la cercetare. cercetare; Figura . Modelul “lanţurilor de legături” Sursa: S.J. Kline şi N.Rosenberg,

În consecinţă, procesul de inovare implică anumite obiective specifice, denumite criterii de proiectare, condiţii ale pieţei sau specificaţii privind produsul. Existenţa acestor obiective nu implică în mod obligatoriu faptul că inovarea respectivă va constitui un succes, ci doar faptul că aceasta este utilizabilă. În cadrul acestui model, reţeaua lanţurilor de legături cuprinde următoarele tipuri de relaţii:  relaţii de feed-back între procesele ce au loc în cadrul unei întreprinderi sau a unui grup de întreprinderi cuplate într-o reţea.  relaţii între întreprindere şi sistemul ştiinţific şi tehnologic în cadrul căruia aceasta operează (relaţii cu sursele de cunoaştere şi cu cercetarea). Sintetizând, modelul lanţurilor de legături prezintă procesul inovării ca fiind o combinaţie de procese ce se desfăşoară în paralel sau în serie, legate fiind între ele de o reţea de legături diverse şi complexe, în cadrul căreia ştiinţa şi tehnologia nu au întotdeauna rolul conducător, dar sunt factori favorizanţi. Aceasta evidenţiază unele limite ale modelului “lanţurilor de legături” şi permite aprecierea că procesul de inovare trebuie abordat ca un proces total integrat. e. Modelul celei de-a cincea generaţii a procesului de inovare (de la începutul anilor ‟90 până în prezent)

5

În esenţă, modelul procesului de inovare din cea de-a V-a generaţie este o versiune evoluată a modelului celei de-a patra generaţii şi are următoarele atributecheie:  integrare totală;  flexibilitate;  operare în reţea;  procesarea informaţiilor în paralel (în timp real). Aceste caracteristici sunt cerinţe ale promovării unui control general al calităţii reflectând importanţa faptului de „a face ceva bine de prima dată”.

CERCETARE

CUNOAŞTERE GENERALĂ Cunoaştere specifică firmei

Platforme Tehnologice

Evaluare piaţă potenţială

Descoperiri şi/sau invenţii

Proiectare şi testare

Dezvoltare şi producţie

Piaţă, produse, tehnologii şi servicii

Figura Modelul de inovare ca “proces total integrat” Dincolo de evoluţia în timp a percepţiei asupra procesului de inovare, sintetizată sub forma celor cinci modele, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale, realitatea este mult mai complexă, din următoarele consideraţii: 1. În prezent, toate modelele procesului de inovare coexistă sub diferite forme. Multiplele studii referitoare la succesul sau eşecul inovării ce au sugerat faptul că modelul de cuplare din cea de-a 3-a generaţie a condus mult mai adesea la reuşită decât au făcut-o modelele liniare anterioare acestuia. Utilizarea echipamentelor de proiectare electronică a produselor poate fi încorporată în oricare din modelele de inovare. 2. În cazul inovărilor tehnologice ce implică dezvoltarea unei tehnologii fundamental noi, adoptarea de la început a unui proces desfăşurat în întregime în paralel nu ar fi adecvată. Concluzia constă în aceea că este important ca situaţiile ce implică riscuri tehnologice majore să fie în mare parte monitorizate înainte ca sistemul de inovare să fie implicat în dezvoltarea paralelă. De exemplu, în cazul inovărilor radicale simulatorii de tehnologie adecvaţi sunt o condiţie prealabilă esenţială pentru cea dea V-a generaţie.

6