Corul de fete “Simbol” din Turda încânt lumea întreag de Octavian Baie | 8 Septembrie 2008 Corul de fete “Simbol” din Turda este o forma ie coral a tineretului feminin din Turda. La numai doi ani dup introducerea religiei în coala româneasc , a fost u or pentru preotul B ie Octavian de la Catedrala din Turda, s adune în jurul sau un manunchi de elevi, fete i b ie i, i cu ajutorul unui profesor de muzica, Potârniche Petru, s înceap în anul 1992 – o activitate care se va dovedi deosebit de viabil , util i benefic pentru tineretul colar din ora ul nostru. Începând din anul 1994, corul a devenit cor pe voci egale, numai de fete. În prezent activând fete din clasele a III-a, pân la studente i chiar titrate universitar. Primul concert, cu public, a avut loc în catedrala ora ului la 26 decembrie 1992, a fost un concert de colinde, iar primul concert de Pa te la 1 mai 1994. De atunci în fiecare an se in concerte la aceste mari praznice cre tine. În afar de aceste zile, a intrat în tradi ia corului concerte la Salin i la Muzeul de Istorie. Începând cu vara anului 1993, în fiecare an se efectueaz o excursie mare de 7-10 zile prin ara, ocazie cu care sus ine concerte la m n stiri, biserici, case memoriale, sau alte locuri importante din punct de vedere cultural, istoric sau religios. Anul 1995 este un an de cotitura în istoria acestei forma ii, participând pentru prima dat la un concert în afara localit ii: la Festivalul “Icoana din sufletul copilului” care a avut loc la Sala Radio din Bucure ti. Pe m sur ce forma ia se înt rea prin noi membre i se ridica la un nivel interpretativ superior, au început s apar solicit ri de participare la diferite manifest ri culturale i religioase, în ar i chiar în str inatate. A devenit o tradi ie a acestei forma ii, cu activitate permanent , de a efectua anual excursii i turnee prin tar i chiar în str inatate. A participat la patru edi ii ale Concursului “Icoana din sufletul copilului” la Bucure ti, la Festivalul elevilor de la Neam u, la Concursul de muzica sacr de la Or tie, la Festivalul “Colind sfânt” de la Cluj, la toate edi iile Festivalului “Ioan Caranica” din Turda. A concertat la Patriarhie, la Casa Poporului, Baia Mare, Ploie ti, Oradea, Zal u, la M n stirile Bic – S laj, Gai – Arad, Nicula – Cluj, Râme – Alba, Sfânta Ana – Or ova, Lainici - Gorj, Tismana, Turnu, Govora, Cozia, la Casa Eminescu – Ipote ti, Casa Rebreanu - Maieru, Bistri a-N s ud, la Muzeul de Arta din Calafat, Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina, Castelul Pele etc.
În august – septembrie 1997 un grup vocal al Corului Simbol, împreun cu o delega ie de tineri ortodoc i a efectuat o excursie - turneu pe ruta Sofia, Siderokastro, Ptolemaida, Kalambaka, Meteore, Atena, Pireu, Hania, Kisamos, Kaliviani, Retimno, Iraclion, Knossos, Pireu, Atena, Tessalonic, Kavala, Alexandropulos, Istanbul, Malko Tarnovo, Burgas, Turda. În luna septembrie, anul 2001, la solicitarea Parohiei române ti din Sofia i cu ajutorul direct i esen ial al Excelentei Sale Grigorie Constantin, pe atunci ambasador la Sofia corul, în întregul s u, a concertat la Plevna, Sofia, M n stirea Rila i la Comunitatea “Vlahilor” din Vidin. În luna iunie 2003, la invita ia Bisericii Evanghelic-Lutherane din landul Wurttemberg, a participat la festivitatile “Gustav Adolf”, prilej cu care a concertat în biserica românilor din München i în bisericile lutherane din Stuttgart, Schäbisch Hal, Waldenburg i Nordheim. În septembrie 2005, a petrecut un sejur de o s pt mân în Grecia, la Paralia Katerini, prilej cu care s-au efectuat, o c l torie, cu vaporul, în jurul Muntelui Athos, excursii la Atena i Manastirile Meteore, cu concerte la Paralia, la Catedrala din Atena, la Marea Meteora i la M n stirea Sf. tefan. În S pt mâna Luminat a anului 2007, la invita ia Institutului Cultural Român “Dimitrie Cantemir” din Istanbul, a efectuat un turneu acolo sus inând concerte la Patriharhia Ecumenic , la biserica Izvorul T m duirii, la biserica Brâncoveneasc i la Consulatul General al României. La Cr ciunul 2007, ase membre a corului, formând un grup vocal, au sus inut un recital de colinde la Madrid. Anul acesta, în ziua de vineri 2 mai, de Izvorul T m duirii a efectuat un pelerinaj i a sus inut un program literar-religios la M n stirea Bic - S laj, iar in duminic 25 mai a facut un pelerinaj la M n stirea B i oara sus inand un concert religios în alternan a cu elevii liceului din Ulmeni condu i de Doamna preoteas i vredinicul preot Radu Boti . Recent, foarte recent, s-a întors dintr-un turneu-pelerinaj pe la m n stirile din Nordul Olteniei i Munteniei vizitând, rugându-se i concertând în ordine la: M n stirea Lainici, Târgu Jiu cu Complexul Brâncu i, Tismana, M n stirea i pestera Polovragi, Hurezi, Bistri a, inclusiv pe tera, Dintr-un Lemn, Govora, Curtea de Arge , Câmpulung, Mausoleul de la Mateia , M n stirea N m ie ti, Râmnicu Vâlcea, Ocnele Mari, Ol ne ti, Cozia. De men ionat c la început repertoriul era strict religios. Pe m sur ce forma ia a crescut în calitate, repertoriul s-a diversificat astfel: I. Repertoriul religios Repertoriul religios de Cr ciun, cuprinde un numar mare de colinde populare i
armoniz ri ale unor importan i compozitori români. Repertoriul religios de Pa ti cuprinzand buc i corale din repertoriul autohton i universal. Repertoriul de cântece mariane. Repertoriul de Pricesne i cântece de cult. II. Repertoriul de cântece patriotice. III. Repertoriul laic, românesc i universal. IV. Repertoriul popular cuprinde melodii din folclorul românesc, originale i prelucr ri. In decursul anilor aceast forma ie a vizitat urm toarele obiective istorice, religioase i turistice, unele chiar de mai multe ori. M n stiri din Transilvania – Maramure – Banat: Nicula, de 4 ori, B i oara 2, Dumbrava 2, Remetea 2, Râme 3, Bic 6, Ciucea 6, Cormaia 1, Dragomire ti 3, Bârsana 2, Sfânta Cruce - Oradea 2, Schitul din Alba 1, Sâmb ta 1, S pân a-Peri 1, Gai – Arad 1, Rohia 1. În Moldova: Schitul Rar u 1, Moldovi a 3, Sucevi a 3, Putna 3, Biserica “Bogdania”R d u i 3, Humor 3, Vorone 3, Dragomirna 1, Trei Ierarhi Ia i 2, Golia - Ia i 1, Schitul “Mina” - Tg. Neam 1, Neam 3, Secu 3, Sihastria 3. Bistri a 3, Arbore 3, Agapia 3, V ratec 3. La Sud de Carpa i : Sinaia 1, Cernica 1, Turnu 1, Cozia 4, Cornetu 2, Govora 4, Dintrun Lemn 4, Bistri a 4, Hurezu 4, Tismana 4, Curtea de Arge 3, Sf. Ana - Or ova 2, Vodi a 1, Lainici 5, N m ie ti 1, M n stirea Rila Bulgaria 1, Marea Meteor 2, Sfântul tefan 1 de la Meteore - Grecia. Case Memoriale: Casa Memorial Eminescu de la Ipote ti 2. Ion Pop Reteganu, Reteag 1, G. Cosbuc – Hordou 3, Andrei Mure anu – Bistri a 1, Liviu Rebreanu – Prislop 2, Liviu Rebreanu – Maieru 3, Ion Creang – Humule ti 3, Ion Creang “Bojdeuca din ic u - Ia i 2, Mihail Sadoveanu – M n stirea Neam 2, Alexandru Vlahu – M n stirea Agapia 3, Constantin Brâncu i – Hobi a 3, ”Casa Dosoftei” Ia i 1, Avram Iancu – Vidra de Sus 1, Ciprian Porumbesacu- Stupca 3, Octavian Goga – Ciucea 6. Muzee. Brukenthal – Sibiu 1, Muzeul de Istorie – Bucure ti 1, Muzeul de Art din Calafat 1, Muzeul Patriarhiei din Bucure ti 1, Muzeul Jude ean Suceava 3, Muzeul Gr niceresc din N s ud 1, Muzeul “Pamfil eicaru” Or ova 2, Muzeul Mineritului din Baia Mare 1, Muzeul închisorii din Sighet 1, Muzeul Satului din Schwäbisch Hall – Germania. Muzeele manastirilor: Putna 3, Moldovi a 3, Sucevi a 3, Agapia 3, V ratec 3, Dragomirna 1, Bistri a– Moldova 3, Bistri a-Oltenia 3, Govora 3, Dintr-un Lemn 2, Cozia 3, Turnu 1 , Hurezu 3, Tismana 2. Gai-Arad, Râme 2, Recea 3.
Cetati, castele: Cetatea Alba Iulia 3, Cetatea Sucevei 3, Cetatea Neam 3, Cetatea Vidinului – Bulgaria 1, Castelul Pele 1, Castelul lui Cuza de la Ruginoasa 3, Castelul Bran 3, Castelul “Iulia Ha deu” din Câmpina 1, Castelul din Carei 1, Castelul Goga de la Ciucea 6, Castrul roman de la Drobeta 2, Palatul Topkapi, Istanbul 1, Palatul imperial Schänbrunn din Viena. Locuri importante: Plevna, Smârdan, Vidin, Atena, Acropole, Labirintul din KnossosCreta, Tessalonic, Meteore, Muntele Athos (de pe vapor) Istanbul, Sfânta Sofia, Moscheea Albastr , Bazarul Egiptean, Cisternele Bizantine, Cornul de Aur, Patriarhia Ecumenic , Patriarhia Român , Ateneul Român, Palatul actual al Parlamentului. In prezent Corul de Fete “Simbol” este preg tit i dirijat de c tre Domnii Dan Oro an i Sorin Tanta, absolven i ai Conservatorului de Muzica din Cluj-Napoca, ajut i D- oara Ramona Ilea, absolvent a Facultatea de Psihologie din Cluj-Napoca. Topic: Diverse | Editare | F r Comentarii »