Chirurgia Toracica.docx

  • Uploaded by: Daniela Vranceanu
  • 0
  • 0
  • June 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Chirurgia Toracica.docx as PDF for free.

More details

  • Words: 2,172
  • Pages: 13
CHIRURGIE TORACICĂ

ELEV: Chiriță Pavel Iulica AMG Anul II

1

CUPRINS

1.MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN CHIRURGIA TORACICĂ 2.INVESTIGAŢII PARACLINICE ÎN CHIRURGIA TORACICĂ 3.INTERVENTIILE ASISTENTEI MEDICALE IN CLINICA DE CHIRURGIE TORACICA 4.INTERVENTII DE URGENTA 5.DRENAJUL PLEURAL IN CHIRURGIA TORACICA 6.BIBLIOGRATIE

2

CHIRURGIA TORACICĂ este o ramură de specialitate a chirurgiei care rezolvă prin operaţie afecţiunile chirurgicale ale cutiei toracice şi ale organelor din aceasta cu excepţia inimii şi vaselor de care se ocupă chirurgia cardiovasculară. Afecţiuni:  tumori şi abcese bronşice şi pulmonare;  cancer bronho-pulmonar;  chistul hidatic pulmonar;  tumori, chisturi mediastinale;  tumori şi abcese pleurale;  pleurezii purulente, pleurezii închistate;  hemotorax;  pneumotorax;  bronşiectazia supurată;  TBC pulmonar;  hernia diafragmatică;  traumatismele toracice.

3

1.MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN CHIRURGIA TORACICĂ

1.HEMOPTIZIA – hemoragia de la nivelul căilor respiratorii şi plămânului. Caracteristici: sânge roşu, aerat (sânge oxigenat) evacuat pe gură şi nas ; Complicaţii severe : şoc hemoragic, blocarea ventilaţiei ce duce la insuficienţă respiratorie şi inundaţie traheo-bronşică cu sânge ; Tratament : mnedical şi chirurgical. Intervenţiile asistentei : -aşează bolnavul în poziţie şezândă sau semişezând în repaus absolut ; -sfătuieşte bolnavul să nu vorbească ; -administrează bolnavului lichide reci (cuburi de gheaţă) ; -administrează medicaţia recomandată parenteral (perfuzie).

2.DUREREA TORACICĂ – apare în toate afecţiunile toracice, pulmonare sau cardiace. Caracteristici: apare insidios în TBC pulmonar şi cancer; brusc sub formă de junghi violent în pneumotorax; poate fi de intensitate mare sau medie, continuă sau intermitentă, sub formă de arsură, gheară sau cuţit înfipt. 4

Tratament: medical cu analgezice generale sau chirurgical ce constă în rezecţia de nervi intercostali. 3.EXPECTORAŢIA – mucoasă, spumată aerată, rozată în edem pulmonar acut sau purulentă în abces pulmonar, supuraţie pulmonară. 4.VOMICA – apare ca şi complicaţie frecventă în chistul hidatic pulmonar sau abcesul pulmonar şi se caracterizează prin eliminarea unei cantităţi mari de spută. Intervenţiile asistentei : aşează bolnavul în poziţie şezândă sau semişezândă ; la indicaţie aşează bolnavul în poziţie de drenaj postural ; administrează oxigen (dacă este posibil) ; administrează medicaţia indicată de medic.

5.EDEMUL GLOTIC – inflamaţia glotei manifestată prin senzaţia de sufocare cu lipsă de aer. Apare la bolnavi alergici, cu astm sau în accidente. Tratament: de urgenţă HHC, antehistaminice, tonice cardiace. Când bolnavul nu răspunde la tratament se intervine chirurgical (traheostomie). 6.DISPNEEA - simptom manifestat ca o sete de aer, cu senzație de sufocare, respirația fiind dificilă și însoțită frecvent de neliniște (anxietate). Se întâlneşte în toate bolile pulmonare, în caz de corpi străini endobronşici şi traumatisme toraco-pulmonare. Intervenţii: dezobstruarea căilor respiratorii; administrare de oxigen pe mască sau cateter nazal. 7.ALTE SEMNE: -Generale: febră, tahicardie, hipotensiune, palpitaţii. -Fizice: paloare, cianoză, transpiraţie, agitaţie sau somnolenţă.

2.INVESTIGAŢII PARACLINICE ÎN CHIRURGIA TORACICĂ

Examene ale sângelui: hemoleucogramă, VSH, fibrinogen, TS, TC, grup sanguine, Rh, glicemie, uree, probe hepatice în vederea operaţiei; 5

Examen de urină: examen sumar de urină, urocultură; Examen spută : examen bacteriologic, citologic, micologic (tehnica recoltării descrisă la modulul pneumologie). Examene anatomo-patologice sau histopatologice din fragmentele recoltate de medic prin: -biopsia pleurală (se recoltează prin puncţie); -biopsia traheo-bronşică (se recoltează în timpul bronhoscopiei); -biopsiile pulmonare prin toracotomie; -biopsiile ganglionare (se recoltează din ganglionii măriţi de volum) Examene radiologice: - radiografia pulmonară şi toracică din faţă sau profil, radioscopia toracică şi pulmonară, tomografia, CT (computer tomografia), bronhografia cu substanţă de contrast, esofagoscopia/esofagografia, aortografia, flebografiile toracice (radiografia venelor toracice), limfografia. Examen scintigrafic: - scintigrama pulmonară care se efectuează cu substanţe radiofarmaceutice (izotopi) marcate şi injectate intravenos (i.v) pentru depistarea emboliilor. RMN Investigaţiile endoscopice: 1.esofagoscopia 2.fibroscopia/bronhoscopia, 3.mediastinoscopia/ toracoscopia

Probe funcţionale respiratorii: -spirograma cu testele cele mai utilizate: capacitatea vitală (CV), volum expirator maxim pe secundă (VEMS), debit ventilator maxim indirect pe minut. -teste farmacodinamice - teste de efort. 6

Alte examene : -electrocardiograma (EKG) este obligatorie; -electroencefalograma(EEG); -presiunea venoasă. Teste biologice (Intradermoreacţii): -reacţia Cassoni pentru depistarea chistului hidatic; -IDR la tuberculină pentru depistarea tuberculozei.

Termeni medicali uzuali: -pneumotorax= prezenţa aerului în cavitatea pleurală -hemotorax = prezenţa sângelui în cavitatea pleurală -empiem = prezenţa puroiului în cavitatea pleurală -Traheostomie = deschidere chirurgicală a traheei pentru introducerea unei sonde de traheostomie folosită la menţinerea funcţionalităţii căilor respiratorii fie permanent fie până la restabilirea funcţiei -Toracotomie = incizie chirurgicală la nivelul toracelui Toracoscopie =examinarea cavităţii pleurale cu endoscopul -Pleurotomie = incizie la nivelul pleurei -Pneumonectomie = rezecţie totală sau parţială a plămânului -Segmentectomie = rezecţia unui segment din plămâni -Lobectomie = rezecţia unui lob -Toracoplastie = rezecţia a două sau mai multe coaste cu scopul de a grăbi vindecarea proceselorTBC. -Traheotomie =incizie chirurgicală la nivelul traheei

TORACOSCOPIA Definitie ~ toracoscopia este examenul endoscopic al organelor din cutia toracica. Prin toracoscopie se vizualizeaza spatial pleural , cavitatea toracica , diafragmul , mediastinul , pericardul , coastele , pleura viscerala , plamanul , coloana vertebrala . Toracoscopia se efectueaza cu un endoscope rigid numit toracaoscop prevazut cu sistem optic si sursa de lumina. 7

SCOPUL : --explorator de punere a diagnosticului -terapeutic de efectuare a unor mici intrventii chirurgicale si administrarea de medicamente local

INDICATII DIAGNOSTICE : - pleurezii cornice - mase pleurale (tumori )fara revarsat lichidian - pneumotorax spontan - tumorii mediastinale - altele INDICARII TERAPEUTICE: -evacuarea depozitelor de fibrina , a membranelor piogene , inlaturarea aderentelor - evacuarea cheagurilor intrpleurale si oprirea sangerari - extragera corpilor straini intrapleurali - fenestratie pericardica ( operatie prin care se creeaza un orificiu ) - pleurodeza chimica reprezinta introducerea de talc steril sau tetraciclina in spatiu pleural Pregatirea psihica a bolnavului consta in informarea , luarea consintamantului. Pregatirea fizica - recoltarea hemoleucogramei , trombocite , TS , TC , hawell - grup sanguin si Rh - EKG , Rdf. Toracica - masurarea functiilor vitale ; pus , tensiune , TA , a greutati corporale - la sfarsitul toracoscopiei se recomanda totdeauna drenajul pleural , de aceea se vor pregati borcanele de aspiratie si sistemul de aspiratie - cu o seara inainte se administreaza un sedativ - in ziua examinarii bolnavul nu va manca Tehnica este efectuata de media , asistenta va pregati materialele si bolnavul . Ingrujiri dupa : - pacientul va fi monitorizat pul , TA - se asigura repausul la pat - se asigura buna functionare a drenului aspirativ - se adm . antalgice pentru combaterea durerii - se verifica pansamentul din jurul tubului de dren - se previn complicatiile , infectiile prin adm . de antibiotice recomandate

3.INTERVENTIILE ASISTENTEI MEDICALE IN CLINICA DE CHIRURGIE TORACICA DELEGATE. -dezobstruarea cailor respiratorii - pregatirea materialelor si bolnavilor pentru interventii speciale ( drenaj pleural. - pregatirea preoperatorie 8

-ingrijirea postoperatorie a bolnavilor - recoltarea analizelor de laborator - adm . medicatiei , oxigenoterapia - prevenirea complicatiilor prin mobilizare , tapotaj , masaj - monitorizarea functiilor vitale - supravegherea drenurilor si a pansamentului PROPRII SAU AUTONOME: - ingrijiri igenice , asigurarea confortului si pozitiei bolnavului, masaj , ajutarea bolnavului - alimentarea si hidratarea bolnavului - adm . de oxigen in caz de dispnee - educatia sanitara a bolnavilor

4.INTERVENTII DE URGENTA 1. Dezobstruarea cailor respiratorii superioare nazo-faringiene si aspiratia secretiilor 2. Intubatia oro-faringiana sau nazo-faringiana 3. Intubatia oro-traheala (IOT) reprezinta introducerea unei sonde in caile respiratorii pentru a permite patrunderea aerului si a oxigenului ; 4. Traheostomia de urgenta , oxigenoterapia 5. Ventilatia mecanica 6. Drenaju pleural al colectiilor lichidiene si gazoase 7. Interventii chirurgicale de inchidere a cavitatii pleurale in traumatisme toracice deschise sau fixarea voletului costal in traumatismele tocacice inchise 1.DEZOBSTRUAREA CAILOR RESPIRATORII Dezobstruarea cailor aeriene superioare supraglotice se poate efectua rapid cu mijloace simple care pot fi efectuate de catre orice asistent medical cum ar fi; - sustinerea limbii , intoarcerea capului intr-o parte , asezarea pacientului in decubit lateral ( pozitie de siguranta ) - curatarea cavitatii orale de secretii , corpi straini , cu degetul protejat de manusa , cu ajutorul unei comprese de tifon sterile - secretiile pot fi aspirate cu aspiratorul prin intermediul unei sonde Nelaton sterila de unica folosinta - refacerea permeabilitatii cailor respiratorii se realizeaza prin hiperextensia capului , deschiderea gurii, curatarea cavitatii bucale si faringiene , sustinerea limbii cu ajutorul unei pipe oro-faringiene (GUEDEL ) sau pipa nazo-faringiana TEHNICA Materiale necesare; - deschizator de gura de plastic sau lemn atraumatic 9

-

sonde oro-faringiene sau nazo-faringiene obturator esofagian care este un dispozitiv de prim ajutor alcatuit dintr-un tub cu balonas ;a capatul distal prevazut cu omanseta de etansiezare si orificii laterale o masca care acopera fata si nasul pacientului prevazuta cu un orificiu pentru asigurarea ventilatiei

Pozitia bolnavului - decubit dorsal fara perna ; se indeparteaza protezele mobile daca sunt - se dreneaza secretiile prin pozitia Trendelemburg - se dreneaza secretiile dingura prin asezarea in pozitie decubit lateral Timpi de executie; - cu mana dreapta se aplica pe fruntea bolnavului si se impinge capul bolnavului pe spate - se propulseaza mandibula inainte aplicand o miscare cu ambele maini in unghiul mandibular - se deschide gura cu ajutorul policelui si se introduce canula oro-faringiana avand concavitatea indreptata in sus pana ajunge la mijlocul limbii , dupa care se roteste cu 180 de grade astfel in cat varful acesteia sa ajunga intre peretele posterior al faringelui si baza limbii pentru sustinere Daca se foloseste pipa nazo-faringiana de intubatie ( Guedel ) este necesar curatarea cavitatii nazale de secretii sau corpi straini , lubrefierea canulei cu un gel si introducerea ei cu concavitatea in jos paralel cu valul palatin si se fixeaza varful pana se obtine o ventilatie optima 2. INTUBATIA ORO-FARINGIANA SAU NAZO-FARINGIANA Faciliteaza o ventilatie mai buna a pacientului pe masca , avand si posibilitatea de administrare de oxigen. Eliberarea cailor aeriene inferioare ( subglotice ) este mai laborioasa si necesita aparatura si medicatie specifica . La masurile manuale aplicate se adauga si masurile medico-chirurgicale ( intubatia traheala , traheostomia , aspiratia traheala ..). Aceste tehnici sunt efectuate de catre medic ajutat de o asistenta medicala care pregateste materialele necesare , bolnavul , serveste medicul.

3 .INTUBATIA ORO-TRAHEALA ( IOT ) EFECTUATA DE MEDIC Rolul asistentei medicale este de a pregati materialele si bolnavul si de servi medicul. Materiale necesare; - laringoscop cu lama dreapta sau flexo si sursa de lumina - canule sau sonde de intubatie endo-traheale din material plastic prevazute cu mandren - seringa sterila de 10 ml pentru umflarea balonasului - solutioe de xilina pentru anestezia faringelui si a cailor vocale - departator de gura - mandrene si pense speciale

10

-

la nevoie se asigura aparat de ventilatie mecanica sau manuala (Ambu ) , sursa de oxigen , aspirator Pregatirea bolnavului - linie venoasa - se indeparteaza protezele dentare mobile - se curata oro-faringele de secretii - se aseaza bolnavul in decubit dorsal ( cu capul in extensie ridicat fata de planul patului , in dreptul umerilor se aplica o perna mica ) - serveste medicul cu instrumentele speciale necesare. Interventii aplicate de asistenta in cazul bolnavului intubat; - supraveghaza functiile vitale - mentine permeabila sonda de intubatie prin aspirarea secretiilor cu ajutorul unui cateter steril ori de cate ori este nevoie - efectueaza toaleta cavitatii bucale si aspira secretiile din gura - imobilizeaza pacientii agitati ( prin adm. medicatiei prescrise de medic ) pentru a preveni detubarea spontana. Detubarea pacientului se face la indicatia medicului atuci cand bolnavul respira normal. Se efectueaza astfel; - se aspira mai intai secretiile de pe sonda si din cavitatea bucala - se extrage mensa din gura sau se desumfla balonasul de etansere - se scoate sonda aspirand continu - se efectueaza toaleta cavitatii bucale a pacientului. Indicatiile IOT ; - in resuscitarea cardio-respiratorie , pentru ventilatie artificiala cu ventilator - primul ajutor in caz de inec sau intoxicatie cu gaze - asigurarea ventilatiei mecanice in insuficienta respiratorie acuta

4. TRAHEOSTOMIA si ingrijirea bolnavului cu traheostomie Traheostomia este o operatie de maxima urgenta , efectuata de medici , ce consta in deschiderea chirurgicala a traheei. Prin trheostomie se creza prin incizie pe calea externa un orificiu in trahee prin care se introduce o canula de traheostomie. Interventiile asistentei medicale - pregatirea materialelor si instrumentarului - pregatirea bolnavului fizic si psihic - ingrijiri acordate bolnavului

11

5.DRENAJUL PLEURAL IN CHIRURGIA TORACICA Drenajul este un procedeu chirurgical terapeutic , important si indispensabil in chirurgia toracelui . Este efectuat de catre medicii chirurgi dupa un protocol de specialitate stabilit de echipa medicala. Drenajul pleural se efectueaza prin toracostomie. Toracostomia reprezinta interventia chirurgicala la nivelul peretelui toracic prin care se introduc tuburi de dren cu scop de evacuare a colectiilor aeriene , lichidiene , purulente sau mixte. Cel mai folosit tip de drenaj este drenajul aspirativ inchis tip Beclaire.( trusa de aspiratie este formata din 3 borcane si tuburi de legatura intre ele , primul este borcanul colector cu secretii de la bolnav , al doilea regleaza presinea , iar al treilea este de siguranta legat la sursa de aspiratie si este gol pentru a suplini borcanul de drenaj cand acesta se umple , PE BORCANUL DE DRENAJ SE PUNE UN LEUCOPLAST SENM CARE MARCHEAZA NIVELUL LICHIDULUI ELIMINAT IN ZIUA RESPECTIVA Interventiile asistentei medicale; - pregatirea materialelor - pregatirea bolnavului fizic si psihic - servirea medicului cu materialele necesare - supravegherea si ingrijirea bolnavului cu drenaj toracic

12

6.BIBLIOGRATIE

1. https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/medicina/chirurgie-toracica376971.html 2. http://amg2016.blogspot.com/2015/11/chirurgie-toracica-cursuri.html

13

Related Documents


More Documents from "Georgiana D"