Carte Ghid Privind Implimentarea Programului Penetenciar.doc

Ghidul privind implementarea programului penitenciar de bază

Chişinău 2009

1

Autori: © Institutul de Reforme Penale © Victor Moraru – Doctor în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, (cap. I) © Victor Panainte - Şef serviciu activitate educativă, psihologie şi asistenţă socială, I.P. nr. 7-Rusca (cap. II) © Igor Cepraga - Şef direcţie activitate educativă, psihologie şi asistenţă socială, DIP (cap. III) © Iuliana Adam - Şef secţie psihologie şi asistenţă socială, DIP (cap. IV) Coordonator: Alexadru Cebanaş, Coordonator de proiect, Institutul de Reforme Penale

Ghidul privind implementarea programului penitenciar de bază / Victor Moraru, Victor Panainte, Igor Cepraga, Iuliana Adam; Institutul de Reforme Penale. - Ch. : Institutul de Reforme Penale, 2009, - 96 pag. - 1000 ex.

Lucrarea apare cu sprijinul financiar al:

Textul lucrării nu reflectă neapărat opinia finanţatorului.

2

Cuprins: Cuvînt înainte...............................................................................................................................................5 Capitolul I . PROGRAMUL PENITENCIAR MODEL..........................................................................6 § 1. Dispoziţii generale.................................................................................................................................6 1.1. Data la care hotărîrile penale rămîn definitive şi devin executorii…………………………...6 1.2. Nelămuriri şi incidente privind punerea în executare a pedepsei.............................................6 § 2. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare......................................................................................7 2.1. Repartizarea şi trimiterea condamnaţilor în penitenciare.........................................................7 2.2. Primirea condamnaţilor în penitenciare....................................................................................8 § 3. Executarea pedepsei închisorii............................................................................................................9 3.1. Condiţiile de deţinere a condamnaţilor pe parcursul executării pedepsei................................9 3.2. Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei...................................17 3.3. Calculul termenului de executare a pedepsei.........................................................................20 § 4. Liberarea de pedeapsă penală...........................................................................................................21 4.1. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă....................................21 4.2. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen...........................................................21 4.3. Liberarea de pedeapsă a minorilor..........................................................................................22 4.4. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei................................................................22 4.5. Liberarea de executare a pedepsei a persoanelor grav bolnave..............................................22 4.6. Dispunerea internării forţate într-o instituţie ftizioterapeutică...............................................23 4.7. Împrejurări speciale care determină modificarea sau întreruperea executării pedepsei.........23 § 5. Metodele de corijare şi reeducare a condamnaţilor........................................................................25 5.1. Antrenarea la muncă a condamnaţilor..................................................................................25 5.2. Instruirea condamnaţilor........................................................................................................32 5.3. Munca educativă cu condamnaţii...........................................................................................34 5.4. Asigurarea materială şi condiţiile de trai a deţinuţilor...........................................................39 5.5. Asistenţa medicală în penitenciare.........................................................................................42 5.6. Procedura de contestare a deciziilor administraţiei penitenciarului.......................................44 § 6. Condiţiile executării pedepsei detenţiunii pe viaţă..........................................................................44 § 7. Amnistierea şi graţierea condamnaţilor...........................................................................................44 7.1. Amnistierea............................................................................................................................44 7.2. Graţierea.................................................................................................................................45 § 8. Stingerea executării pedepsei şi ajutorul acordat persoanelor liberate.........................................46 8.1. Stingerea executării pedepsei................................................................................................46 8.2. Ajutorul acordat persoanelor liberate din locurile de detenţie..............................................47 Capitolul II. PROGRAMUL PENITENCIAR DE BAZĂ....................................................................49 § 1. Necesităţile educaţionale ale condamnaţilor în instituţiile penitenciare........................................50 § 2. Ce reprezintă programele corecţionale pentru condamnaţi...........................................................50 § 3. Eficienţa programelor corecţionele implementate în penitenciar pentru condamnaţi................50 § 4. Analiza implementării programelor corecţionale şi evaluarea asupra calităţii desfăşurării programelor................................................................................................................................................51 § 5. Programul penitenciar de bază şi planificarea executării pedepsei privative de libertate în penitenciarul pentru femei, nr.7, loc. Rusca............................................................................................51 § 6. Programul penitenciar de bază în instituţiile penitenciare din Moldova......................................55 Capitolul III. PROGRAMUL INDIVIDUAL DE EXECUTARE A PEDEPSEI PENALE A DEŢINUTULUI.........................................................................................................................................57 § 1. Planul executării pedepsei..................................................................................................................57 § 2. Cine este responsabil pentru implementarea planului....................................................................57 § 3. Recomandări privind punerea în aplicarea a programului individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale a deţinutului................................................................................................58 3

§ 4. Activităţi de instruire.........................................................................................................................59 § 5. Programe de munca şi ocupare profesională..................................................................................60 § 6. Programe de asistenţă medicală pentru deţinuţi............................................................................60 § 7. Programe pentru consumul de droguri...........................................................................................60 § 8. Programe împotriva consumului de alcool......................................................................................61 § 9. Programe psihologice.........................................................................................................................61 § 10. Programe de ajutor psihiatric…………………………………………………………………….61 § 11. Programe pentru exercitarea dreptului la libertate religioasă....................................................61 § 12. Lucru cu părinţii minorilor aflaţi în detenţie................................................................................61 § 13. Consiliere voluntară.........................................................................................................................62 § 14. Programe privind încadrare în muncă..........................................................................................62 § 15. Cooperarea cu organizaţii şi servicii externe................................................................................62 § 16. Pregătirea pentru liberare şi asistenţă socială..............................................................................62 Capitolul IV. PROCESUL DE PLANIFICARE A EXECUTARII PEDEPSEI PENALE A DEŢINUTULUI.........................................................................................................................................65 § 1. Etapele planificării executării pedepsei penale a condamnaţilor...................................................67 § 2. Colectarea informaţiilor necesare pentru adoptarea unor decizii adecvate.................................69 § 3. Evaluarea nevoilor, riscului, motivaţiei pentru schimbare.............................................................76 § 4. Planificarea propriu-zisă sau combinarea nevoilor cu resursele penitenciarului.........................78 § 5. Reevaluarea.........................................................................................................................................83 ANEXE........................................................................................................................................................85 Programul individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale a deţinutului...............85 Modele de cereri.........................................................................................................................................93

4

Cuvînt înainte Executarea hotărîrilor penale este ultima fază a procesului penal şi anume aceea prin care se traduce în fapt scopul legii penale, adică suportarea de către cei condamnaţi definitiv a sancţiunilor penale aplicate. Apărarea valorilor sociale împotriva infracţiunilor se efectuează, în primul rînd, prin mijloace economice, sociale, prin ridicarea bunăstării populaţiei, prin mijloace educative, culturale şi ridicarea conştiinţei juridice şi etice a cetăţenilor. În al doilea rînd, această apărare se realizează prin mijloace juridice penale, prin încriminarea faptelor care prezintă pericol social şi prin pedepsirea persoanelor care comit asemenea fapte. Folosirea acestor mijloace penale se face nu într-un scop de represiune sau răzbunare, ci într-un scop social şi util, acela de apărare a valorilor sociale împotriva infracţiunilor. Prin executarea pedepsei de către condamnaţi se realizează atît o prevenire specială asupra persoanei care execută pedeapsa cît şi o prevenire generală asupra altor persoane care ar intenţiona să comită infracţiuni. Executarea sancţiunilor de drept penal, în special a pedepselor şi măsurilor educative nu constituie o simplă problemă administrativă, reglementată de un regulament oarecare, ci o problemă juridică şi care este reglementată prin lege. Prezentul ghid este orientat şi bazat pe legislaţia penală, procesual penală şi execuţional penală în vigoare, precum şi pe actele normative internaţionale în materie. El demonstrează, că executarea sancţiunilor penale este o problemă complexă şi diferenţiată, fiindcă sancţiunile după natura, conţinutul şi rolul lor sînt diferite. Pedepsele în general sînt predominant coercitive şi educative. Menirea executării eficiente a sancţiunilor de drept penal are rolul de îmbunătăţire a metodelor de corijare şi reeducare a condamnaţilor, aduce la reintegrarea lor socială, precum şi la prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.

Victor Moraru, Doctor în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova

5

Capitolul I . PROGRAMUL PENITENCIAR MODEL § 1. Dispoziţii generale 1.1. Data la care hotărîrele penale rămîn definitive şi devin executorii

Hotărîrea instanţei de judecată într-o cauză penală devine executorie la data cînd a rămas definitivă. Hotărîrea primei instanţe rămîne definitivă: 1) la data pronunţării, cînd hotărîrea nu este supusă apelului şi nici recursului; 2) la data expirării termenului de apel: a) cînd nu s-a declarat apel în termen; b) cînd apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit; 3) la data retragerii apelului şi încetării procedurii de apel, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel; 4) la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărîrilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins: a) cînd nu s-a declarat recurs în termen; b) cînd recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului stabilit; 5) la data retragerii recursului declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4) şi încetării procedurii de recurs, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs; 6) la data pronunţării hotărîrii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărîrilor menţionate la pct.4). Hotărîrile instanţei de apel rămîn definitive la data pronunţării deciziei în apel. Hotărîrea instanţei de recurs împotriva hotărîrii pe cauzele pentru care legea nu prevede calea de atac apelul rămîne definitivă, la data pronunţării acesteia, dacă: - recursul a fost admis şi procesul a luat sfîrşit în instanţa de recurs, fără rejudecare; - cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului; - cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului. Hotărîrile judecătoreşti menţionate devin irevocabile la data cînd au devenit definitive. Hotărîrea instanţei de recurs declarat împotriva deciziei instanţei de apel devine irevocabilă la data pronunţării acesteia. Hotărîrile judecătoreşti definitive sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice din ţară şi au putere executorie pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. 1.2 Nelămuriri şi incidente privind punerea în executare a pedepsei Cu prilejul punerii în executare a hotărîrii judecătoreşti privind pedeapsa închisorii pot apărea unele nelămuriri, incidente ori impedimente referitoare la buna şi legala îndeplinire a acestei proceduri. În legea procesual penală se cuprind dispoziţii ce se aplică în asemenea situaţii, precum şi dispoziţii privind soluţionarea acestor cazuri. Mai exact, în asemenea situaţii se apelează la instituţia procesuală a contestaţiei la executare. Instanţa de judecată, la adoptarea sentinţei soluţionează chestiuni legate de tipul penitenciarului unde va urma să execute pedeapsa condamnatului. Categoria penitenciarului se indică în dispozitivul sentinţei de condamnare. Repartizarea judiciară a condamnaţilor sporeşte temeinicia sentinţelor pronunţate şi creează condiţii pentru realizarea controlului judiciar asupra executării lor. În acelaşi timp aceasta oferă posibilitatea contestării în instanţele ierarhic superioare sentinţa, în caz de stabilire greşită a tipului instituţiei penitenciare. Chestiunile privind explicarea suspiciunilor şi neclarităţilor la punerea în executare a pedepselor se soluţionează de către instanţa care a adoptat hotărîrea rămasă definitivă. Chestiunile privind punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti se soluţionează de judecătorul de instrucţie, la demersul organului sau instituţiei care pune în executare pedeapsa. În şedinţa de judecată se citează reprezentantul organului sau instituţiei care a declarat demersul. Contestaţia la executare a unei hotărîri judecătoreşti penale se poate face în următoarele cazuri: 6

1. Cînd s-a pus în executare o hotărîre judecătorească penală care nu era definitivă; 2. Cînd executarea este îndreptată împotriva altei persoane decît cea prevăzută în hotărîrea de condamnare; 3. Cînd se iveşte o nelămurire cu privire la hotărîrea care se execută sau vreo împiedicare la executare; 4. Cînd se invocă amnistia, prescripţia, graţierea ori altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării. După cum se poate observa, piedicile ce pot apărea sînt de două feluri: unele de procedură : (de exemplu, erori, omisiuni strecurate în mandatul de executare), altele însă sînt de mai mare importanţă, anume sînt piedici care vizează însăşi legalitatea pedepsei aplicate, însăşi fondul juridic al hotărîrii de condamnare. Temei pentru examinarea contestaţie la executare poate servi şi cererea condamnatului. La soluţionarea contestaţiei, participarea condamnatului în şedinţa de judecată este obligatorie. Condamnatul are dreptul să ia cunoştinţă de materialele prezentate instanţei, să participe la examinarea lor, să înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să dea explicaţii, să prezinte probe. Condamnatul poate să-şi apere interesele prin intermediul apărătorului. La soluţionarea chestiunilor referitoare la executarea sentinţelor în privinţa minorilor, persoanelor cu defecte fizice sau psihice care le împiedică sa-şi exercite de sine stătător dreptul la apărare, persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoare procesul, precum şi în alte cazuri cînd interesele justiţiei o cer, participarea apărătorului este obligatorie. § 2. Repartizarea condamnaţilor în penitenciare 2.1. Repartizarea şi trimiterea condamnaţilor în penitenciare Sentinţa de condamnare se adoptă numai în condiţia în care, în urma cercetării judecătoreşti, vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiunii a fost confirmată prin ansamblul de probe cercetate de instanţa de judecată. La adoptarea sentinţei de condamnare cu stabilirea pedepsei care urmează să fie executată, instanţa stabileşte categoria pedepsei, mărimea ei şi începutul calculării termenului executării pedepsei. Trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti se pune în sarcina instanţei care a judecat cauza în prima instanţă. Hotărîrile pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel se execută de către organul însărcinat cu punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia îşi are sediul curtea de apel. Hotărîrile definitive pronunţate în primă instanţă de către Curtea Supremă de Justiţie se pun în aplicare de către organul însărcinat cu punerea în executare a hotărîrilor judecătoreşti de pe lîngă judecătoria în raza teritorială a căreia se află Curtea Supremă de Justiţie. Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti, în termen de 10 zile de la data cînd hotărîrea a rămas definitivă, se trimite de către preşedintele instanţei, împreună cu o copie de pe hotărîrea definitivă, organului însărcinat cu punerea în executare a sentinţei conform prevederilor legislaţiei de executare. În cazul in care cauza a fost judecată în apel şi/sau în recurs, la copia de pe sentinţă se anexează copia de pe decizia instanţei de apel şi/sau de recurs. Instanţa care a judecat cauza în fond trimite hotărîrea de condamnare la Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) şi dispoziţia de executare administraţiei locului de deţinere a condamnatului. După ce instanţa de judecată stabileşte tipul instituţiei penitenciare, secţia specială a DIP stabileşte locul executării pedepsei penale, adică instituţia penitenciară concretă. Careva criterii de stabilire a locului executării pedepsei legislaţia în vigoare nu prevede, de regulă condamnaţii sînt repartizaţi în instituţia penitenciară în care sînt locuri disponibile, iar dacă este posibil, atunci pe cît se poate mai aproape de domiciliul condamnatului. Bineînţeles ca aceasta nu se atribuie la cei condamnaţi la detenţiunea pe viaţă, minori sau femei, deoarece în RM avem doar cîte o instituţie destinată deţinerii acestor categorii de condamnaţi. În cazuri excepţionale, persoanele condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu acordul lor scris şi la decizia şefului izolatorului de urmărire penală, pot fi lăsaţi în izolatorul de urmărire penală pentru 7

îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească. Aceşti condamnaţi execută pedeapsa în condiţiile regimului comun al penitenciarului de tip semiînchis. După determinarea penitenciarului concret, are loc trimiterea condamnaţilor la locul executării pedepsei ce se efectuează sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere separată a femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, condamnaţilor la detenţiunea pe viaţă de alte categorii de condamnaţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză activă sau de alte boli contagioase – separată de condamnaţii sănătoşi. Transferarea condamnaţilor se face din contul statului în automobile special destinate pentru aceasta. În caz cînd în instituţia penitenciară se îndreaptă un grup de condamnaţi, se întocmeşte un act de însoţire (corvoada), la care sigilat se anexează dosarele personale ale condamnaţilor şi lista de însoţire în care se indică următoarele: temeiul escortării, de unde şi încotro se escortează, numerele dosarelor personale, numele, prenumele şi patronimicul condamnaţilor, articolul în baza cărora au fost condamnaţi, termenul pedepsei şi tipul coloniei. Administraţia locului de deţinere, în termen de 15 zile de la primirea dispoziţiei de executare, trimite condamnatul în penitenciar. Hotărîrea privind condamnarea la închisoare în privinţa persoanei care, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii, nu s-a aflat în stare de arest preventiv sau hotărîrea privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, dispoziţia de executare se trimit organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul condamnatul pentru escortarea lui la locul de deţinere cel mai apropiat. Dacă, la punerea în executare a hotărîrii, s-a constatat că condamnatul care nu s-a aflat în stare de arest preventiv a părăsit domiciliul şi locul aflării lui nu este cunoscut, organul afacerilor interne trimite instanţei de judecată un raport şi materialele necesare pentru darea în căutare a condamnatului. Pedeapsa închisorii, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată, se execută în penitenciare de tip deschis, semiînchis şi închis. Persoanele condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru minori sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ei a condiţiilor penitenciarului pentru minori. Femeile condamnate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru femei. Persoanele de sex feminin condamnate care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în penitenciare pentru femei, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor penitenciarului pentru minori. În cazuri excepţionale, personale condamnate pentru prima dată la pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 5 ani, cărora li s-a stabilit executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, cu acordul lor scris şi la decizia şefului izolatorului de urmărire penală, pot fi lăsate în izolatorul de urmărire penală pentru îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească. Condamnaţii lăsaţi în izolatorul de urmărire penală execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis. Dacă este necesar să se efectueze acte procedurale cu privire la o infracţiune săvîrşită de un condamnat care execută pedeapsa închisorii sau de o altă persoană, condamnatul, în baza încheierii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată, poate fi lăsat în izolatorul de urmărire penală sau transferat în el pe o anumită perioadă care nu poate depăşi termenul ţinerii în stare de arest prevăzută de procedura penală. Trimiterea condamnaţilor la locul executării pedepsei şi transferarea lor într-un alt penitenciar au loc sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere separată a femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă de alte categorii de deţinuţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză în formă activă sau care nu au urmat tratamentul complet al bolilor venerice oricine care suferă de dereglări psihice, care nu exclud răspunderea penală, vor fi transportaţi separat de condamnaţii sănătoşi, iar după necesitate, conform raportului medicului, vor fi însoţiţi de lucrători medicali. Transferarea condamnaţilor se face din contul statului, în modul şi în condiţiile stabilite de lege. 2.2. Primirea condamnaţilor în penitenciare

8

Primirea condamnatului în penitenciar se efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărîrii de condamnare, a actelor de identitate, a altor documente, în modul prevăzut de Statutul executării pedepsei de către condamnaţi. Condamnatului i se întocmeşte dosar personal. Primirea condamnaţilor se face în spaţii special amenajate, femeile fiind separate de bărbaţi, iar minorii fiind separaţi de adulţi. La primirea condamnaţilor pot fi aplicate şi alte modalităţi de separare după necesitate. După primire, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului sau altei persoane locul unde este deţinută şi schimbarea acestuia. Comunicarea se face în scris sau telefonic, în mod gratuit. Administraţia penitenciarului, în termen de 15 zile de la primirea condamnatului, înştiinţează instanţa de judecată despre acest fapt, comunică soţului, uneia din rudele condamnatului sau unei alte persoane, indicate de el, locul de executare a pedepsei. Imediat după primire, condamnatul se plasează în încăperea de carantină pe o perioada de pînă la 15 zile, în decursul căreia el este supus examenului medical în vederea determinării stării sănătăţii şi capacităţii de muncă şi prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual. Administraţia penitenciarului întocmeşte pentru fiecare condamnat dosarul personal prevăzut de lege. Dosarul personal al condamnatului cuprinde: - Datele şi actul de identitate ale condamnatului; - Fotografii din faţă şi din profil; - Copie de pe hotărîrea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii; - Dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti; - Anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei; - Cazierul judiciar; - Fişa dactiloscopică; - Documentele întocmite în urma examenelor medicale; - Documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepsei închisorii; - Documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la pedeapsa închisorii; - Documentele referitoare la participarea condamnatului la activităţile socioeducative, la instruirea şi formarea profesională a acestuia; - Documentele referitoare la măsurile de stimulare şi la sancţiunile disciplinare aplicate în timpul executării pedepsei închisorii; - Alte documente întocmite în timpul executării pedepsei închisorii care privesc regimul de executare a acesteia. Condamnatul la pedeapsa închisorii şi apărătorul acestuia au acces, în prezenţa persoanei anume desemnate de şeful penitenciarului, la dosarul personal. Dosarul personal poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate, numai cu acordul condamnatului. Datele cu caracter personal ale condamnaţilor la pedeapsa închisorii sînt confidenţiale, potrivit legii. În cazul decesului condamnatului aflat în executarea pedepsei arestului sau închisorii, medicul penitenciarului întocmeşte certificatul de deces. § 3. Executarea pedepsei închisorii 3.1. Condiţiile de deţinere a condamnaţilor pe parcursul executării pedepsei În penitenciarele de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă. Penitenciarele de tip deschis sînt parte componentă a sistemului execuţional-penal avînd scopurile, sarcinile şi funcţiile specifice acestui sistem. Cu toate acestea, penitenciarele de tip deschis se deosebesc prin realizarea unor forme şi metode specifice, de corectare şi reeducare a condamnaţilor. 9

În structura aparatului de conducere a penitenciarului de tip deschis intră: şeful penitenciarului şi adjuncţii lui, şefii secţiilor şi serviciilor, inspectorii serviciului securitate şi regim etc. Acest tip de penitenciar nu are deosebiri esenţiale în ceea ce priveşte structura aparatului administrativ al altor tipuri de penitenciare. Condamnaţii sînt repartizaţi în sectoare în frunte cu şeful sectorului. Se aplică sistemul unic de măsuri stimulative şi de sancţionare, este stabilit regimul zilei, există sistemul de petrecere a percheziţiilor şi controalelor etc. Aparatul administrativ şi de conducere a penitenciarelor de tip deschis nu se deosebeşte esenţial de cel al altor tipuri de instituţii penitenciare atît în plan funcţional cît şi organizaţional – structural. Însă formele şi metodele de lucru diferă. Lipsa pazei condamnaţilor, mijloacelor de izolare, liberează administraţia de la multe forme de lucru. Deplasarea liberă a condamnaţilor în limitele teritoriului sau localităţii de amplasare a penitenciarului deschis, lipsa restricţiilor în procurarea diverselor mărfuri şi produse creează o atmosferă diferită de executare a pedepsei decît în celelalte tipuri de instituţii penitenciare. Specificul organizării muncii educative cu condamnaţii se manifestă prin aceea că administraţia penitenciarelor deschise posedă posibilităţi mai mari în antrenarea rudelor şi apropiaţilor în întărirea rezultatelor obţinute pentru corectarea şi reeducarea condamnaţilor. Penitenciarele de tip deschis nu au atribute ce sînt caracteristice altor tipuri de instituţii penitenciare, ele mai degrabă limitează comportamentul condamnaţilor, decît îl privează pe acesta de libertate. În legătură cu aceasta s-a luat decizia de a atribui aceste penitenciare la categoria penitenciarelor deschise, deoarece condiţiile de deţinere diferă substanţial faţă de penitenciarele de tip semiînchis sau închis. În penitenciarele de tip deschis ca şi în celelalte instituţii penitenciare există trei regimuri de deţinere: iniţial, comun şi de resocializare. În penitenciarele de tip deschis condamnaţii sînt întreţinuţi fără pază dar sub supraveghere în scopul prevenirii comiterii de noi crime şi delicte, precum şi asigurării îndeplinirii de către condamnaţi a obligaţiunilor sale. Fiecărui condamnat i se liberează legitimaţie de model stabilit, semnată de şeful penitenciarului sau adjunctul acestuia. Regimul iniţial este destinat pentru deţinerea condamnaţilor sosiţi pentru prima oară în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinţei. Ei sînt ţinuţi în încăperi complet izolate care în perioada de la stingere pînă la deşteptare se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere condamnaţii se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare. În regim iniţial, condamnaţii se află timp de 3 luni din ziua intrării în penitenciar. Termenul de 3 luni poate fi depăşit în cazul în care condamnatul declarat violator al regimului de deţinere i-a fost prelungit termenul de aflare în regim iniţial sau el a fost reîntors din regimul comun în regimul iniţial. Condamnaţii care execută pedeapsa în regim iniţial : - Sînt în drept de a se deplasa liber, în intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere, pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare; - Sînt în drept de a avea asupra lor şi de a utilize obiecte de valoare şi bani; - Din momentul sosirii în penitenciar, să expedieze şi să primească banderole, colete, pachete, transferuri de bani fără limită. La expirarea termenului de 3 luni din ziua în penitenciar, condamnaţii pot fi transferaţi la regimul comun de deţinere, luîndu-se în consideraţie perioada aflării lor în carantină. În regim comun suplimentar la drepturile avute în regim iniţial de deţinere condamnaţii: - Pot fi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului fără supraveghere; - Pot beneficia de o deplasare de scurtă durată, inclusiv la domiciliu; - Au dreptul în afara penitenciarului să nu poarte semne distinctive pe piept; - Au dreptul să locuiască pe teritoriul penitenciarului cu familia sa, cu permisiunea administraţiei şi la existenţa condiţiilor. Transferul condamnaţilor în regim de resocializare se efectuează cu 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei. Cu permisiunea administraţiei penitenciare condamnaţii pot să se deplaseze fără supraveghere în afara penitenciarului dacă acest lucru este necesar în legătură cu munca executată, instruirea sau în legătură cu survenirea unor situaţii personale excepţionale. Ei pot să expedieze scrisori şi să primească

10

pachete cu provizii, colete, banderole, să utilizeze banii şi să aibă întrevederi fără nici o restricţie. În acelaşi penitenciar, la regim de resocializare, pot fi deţinuţi condamnaţii bărbaţi şi femei. În funcţie de comportamentul, atitudinea sa faţă de muncă etc., administraţia instituţiei penitenciare poate permite condamnatului aflat în regim de resocializare de a locui într-un spaţiu locative separat pe teritoriul penitenciarului sau în afara penitenciarului în spaţii dislocate în raza a 25 km de penitenciar. Permisiunea respectivă este acordată prin decizia şefului penitenciarului în baza unei cereri scrise a condamnatului. Condamnaţii care beneficiază de dreptul de a locui cu familia în penitenciar sau în afara penitenciarului au dreptul : a) cu permisiunea administraţiei, de a locui în case proprii, în apartamente sau alte spaţii închiriate (inclusiv cele închiriate de la penitenciare); b) de a se deplasa liber, de a purta haine civile cu condiţia de a avea asupra sa legitimaţia respectivă de modelul stabilit; c) de a se ocupa cu agricultura, cu creşterea păsărilor şi vitelor; d) de a deţine obiecte de valoare şi bani, folosindu-i fără nici o restricţie. Apelul condamnaţilor este efectuat de ofiţerul de serviciu, precum şi de şefii de sectoare şi colaboratorii serviciului regim şi supraveghere nu mai puţin de două ori pe zi la ora stabilită de programul zilnic. În caz de necesitate apelul condamnaţilor poate fi efectuat în orice timp atît la obiectele de muncă, cît şi la locul lor de trai şi la locul de trai a familiilor lui. Condamnaţii, care locuiesc cu familiile, nu mai puţin de o dată în zece zile, la ora stabilită, sînt obligaţi să se prezinte personal la înregistrare în unitatea de serviciu a penitenciarului. Ordinea interioară a penitenciarelor de tip deschis se stabileşte în dependenţă de condiţiile locale, caracterul producerii, precum şi de alte particularităţi şi se anunţă prin ordinul şefului penitenciarului. Obligaţile condamnaţilor: 1) în lipsa familiei, să locuiască în blocurile de detenţie a penitenciarului; 2) din momentul stingerii şi pînă la deşteptare să se afle la locurile lor de odihnă, excepţie făcînd cazurile prevăzute de programul zilei. Interdicţiile condamnaţilor: 1) de a părăsi fără permisiune teritoriul penitenciarului sau locul de trai şi de muncă; 2) de a procura, păstra, transmite, fabrica toate felurile de arme de vînătoare, de foc şi gaze, muniţii la ele, arme albe, substanţe otrăvitoare şi explozive, precum şi mijloace de transport; 3) de a procura, transmite, păstra, fabrica sau consuma băuturi alcoolice, substanţe narcotice şi toxice; 4) de a se folosi de legătură radiotelefonică (mobilă) şi internet cu excepţia condamnaţilor care beneficiază de dreptul de a locui în afara penitenciarului; 5) de a participa la alegeri, referendumuri, greve, demonstraţii; 6) de a purta, păstra, folosi ţinută (uniformă şi semn de distincţie) militară sau a serviciilor speciale; 7) de a participa la jocuri de noroc. În penitenciarul de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave săvîrşite cu intenţie. Condamnaţii sînt deţinuţi sub pază şi supraveghere permanentă. Condiţiile ispăşirii pedepsei cu închisoare în penitenciarele de tip semiînchis se împart în iniţiale comune şi de resocializare. Diferenţierea condamnaţilor, ce-şi ispăşeşesc pedeapsa în diferite regimuri de deţinere, în dependenţă de asprimea condiţiilor de deţinere în instituţia penitenciară are o mare importanță. Ea permite administraţiei penitenciarului să reacţioneze la timp şi obiectiv la comportamentul deţinuţilor, pe calea transferării lor de la unele condiţii de detenţie la alte condiţii. Perspectiva de a fi transferat la condiţii mai uşoare de detenţie este un factor stimulativ spre corijarea condamnaţilor. În sfîrşit, diferenţierea condiţiilor de deţinere în cadrul fiecărei instituţii penitenciare facilitează adaptarea socială a persoanelor, care urmează a fi liberate. În aşa fel, se realizează principiile “…diferenţierii, individualizării şi planificării executării pedepselor penale, aplicării raţionale a mijloacelor de corijare a condamnaţilor…” a legislaţiei execuţional-penale a Republicii Moldova.

11

Condamnaţii în instituţiile penitenciare sînt repartizaţi în sectoare (detaşamente). O dată cu introducerea şi evoluţia acestuia, s-au creat premise de realizare complexă a mijloacelor de bază aplicate în reeducarea condamnaţilor, îmbinarea formelor colective şi individuale de influenţare a personalităţii, crearea colectivelor de condamnaţi, organizarea vieţii în comun a condamnaţilor. Una din sarcinile de bază ale sistemului de sectoare în penitenciar este crearea condiţiilor necesare pentru aplicarea efectivă a regimului de executare a pedepsei în complex cu munca social-utilă, munca educativă, instruirea profesională. În legătură cu aceasta, şeful sectorului, în interacţiune cu secţiile operativă şi de regim, precum şi serviciul logistică al penitenciarului trebuie să organizeze şi să desfăşoare cu condamnaţii activitatea de explicare a cerinţelor legislaţiei execuţional-penale. Deci, deţinuţii penitenciarelor sînt divizaţi în sectoare, care sînt completate cu pînă la 150 condamnaţi, care au în frunte pe şeful de sector, (ofiţer de reeducare). La rîndul său fiecare sector are un ofiţer din serviciul regim întărit după acesta, un ofiţer din serviciul securitate. De asemenea, fiecare sector are şi cîte un consiliu ales din rîndurile condamnaţilor numit Consiliul sectorului. Acest consiliu are atribuţii în probleme cum ar fi activităţile educaţionale (individuale şi colective), distractive şi sportive. În afară de consiliul sus-menţionat fiecare sector are consiliul de educatori al sectorului. Consiliul de educatori al sectorului este compus din administraţia instituţiei penitenciare. Preşedintele consiliului este şeful sectorului. Consiliul dat se întruneşte de două ori pe lună şi are în obligaţia sa desfăşurarea procesului educativ şi al regimului de deţinere concret în sector. În procesul întrunirii sînt invitaţi şi discutaţi condamnaţii ce au încălcat regimul de deţinere, care merită să fie menţionaţi, recunoscuţi violatori ai regimului de deţinere, condamnaţii dificili, condamnaţii ce au depus cerere către comisia penitenciarului pentru a li se modifica condiţiile de deţinere, precum şi cei ce au depus cerere de a fi liberaţi condiţionat, atestarea condamnaţilor, etc. În timpul petrecerii consiliului se întocmeşte un proces-verbal de către secretar, care este ales dintre membrii consiliului. Referindu-ne la condiţiile concrete de deţinere în instituţiile penitenciare de tip semiînchis, putem menţiona că la regim iniţial sînt deţinuţi condamnaţii veniţi în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinţei. Ei sînt ţinuţi în încăperi complet izolate cu cel mult 4 locuri şi pot fi antrenaţi la munci care nu necesită ieşire din penitenciar. Condamnaţii beneficiază de plimbări zilnice cu durata de 1 oră. La expirarea termenului de 6 luni din ziua intrării în penitenciar, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei, condamnaţii pot fi transferaţi în regim comun de deţinere, luîndu-se în considerare perioada deţinerii lor în carantină. Condamnatul care, în timpul executării pedepsei, a admis repetat abateri disciplinare grave sau a fost recunoscut vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate este declarat violator al regimului de deţinere şi se deţine în regimul iniţial de deţinere şi nu poate fi transferat în regimul comun sau în regimul de resocializare. În regimurile de deţinere comun şi de resocializare condamnaţii, în perioada de la stingere pînă la deşteptare, sînt ţinuţi în încăperi complet izolate care se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare. Transferul condamnatului în regim de resocializare se efectuează cu 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei în condiţiile stabilite. Condamnaţilor aflaţi în regim de resocializare li se poate permite deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului, dacă acest lucru este condiţionat de caracterul muncii îndeplinite, sînt în drept de a avea asupra lor şi de a utiliza obiecte de valoare şi bani. Penitenciarul de tip închis este destinat deţinerii infractorilor mai periculoşi, cărora le este prevăzută o pedeapsă mai aspră pentru infracţiunile săvîrşite, precum şi deţinerea condamnaţilor la detenţiune pe viaţă. În penitenciarul de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi persoanele care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă. O categorie aparte de condamnaţi care execută pedeapsa în penitenciarele de tip închis sînt persoanele lăsate pentru îndeplinirea lucrătorilor de deservire gospodărească, şi execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis. Aceste persoane sînt selectate în izolatoarele de urmărire penală cu acordul scris al acestora.

12

Teritoriul penitenciarului de tip închis se îngrădeşte cu un zid de piatră sau cărămidă înalt de cel puţin 4,5 metri şi, de asemenea, cu un zid, care desparte zona de regim de alte teritorii. Condamnaţii sînt deţinuţi sub pază şi supraveghere permanentă. La regim iniţial sînt deţinuţi condamnaţii veniţi în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinţei. Ei sînt ţinuţi în încăperi complet izolate cu cel mult 2 locuri care sînt încuiate permanent, pot fi antrenaţi la munci care nu necesită ieşire din penitenciar. În unele situaţii numai prin decizia şefului penitenciarului coordonată cu procurorul condamnaţii pot să se deţină în celule de o singură persoană. Prin unele situaţii se înţelege, de exemplu, apariţia pericolului pentru viaţa condamnatului sau cauzării daunei sănătăţii lui, prezenţa cererii condamnatului despre transferarea în camera de o singură persoană. Repartizarea condamnaţilor prin celule se înfăptuieşte în conformitate cu respectarea securităţii persoanelor. În afară de aceasta, condamnaţii se deţin separat în dependenţă de diferite criterii stipulate de lege. În scopul păstrării sănătăţii, condamnaţii beneficiază de plimbări la aer liber pe timp de zi în locuri special amenajate pentru aceasta în penitenciar cu durata de 1 oră. În timpul plimbării condamnaţii sînt obligaţi să respecte strict ordinea stabilită de petrecere a ei, în caz de încălcare a căreia plimbarea poate fi întreruptă. La expirarea termenului de 9 luni din ziua intrării în penitenciar condamnaţii pot fi transferaţi în regim comun de deţinere, luîndu-se în considerare perioada deţinerii lor în carantină. În regimul comun de deţinere condamnaţii în perioada de la stingere pînă la deşteptare sînt ţinuţi în încăperi complet izolate care se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere se pot deplasa liber în zona locativă şi în încăperile de uz comun ale secţiei cu regim comun. În regimul de resocializare în perioada de la stingere pînă la deşteptare condamnaţii sînt ţinuţi în încăperi complet izolate care se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare. Transferul condamnatului în regim de resocializare se efectuează cu 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei. Către condamnaţii ce se deţin în penitenciarele de tip închis se aplică măsurile de stimulare şi sancţionare prevăzute de lege. Aceasta permite administraţiei să influenţeze activ asupra conştiinţei condamnatului şi să obţină atingerea scopurilor ce stau în faţa pedepsei. În penitenciarele de tip închis execută pedeapsa şi cei condamnaţi la detenţiune pe viaţă. Condamnarea la pedeapsa detenţiunea pe viaţă reprezintă cel mai sever mod de privaţiune de libertate. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se execută în conformitate cu condiţiile stabilite pentru executarea pedepsei închisorii şi de regulamentul respectiv, într-un penitenciar special de tip închis, în regim iniţial şi în regim comun, cu particularităţile stabilite de lege. Condamnaţii execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă în celule cu cel mult 4 locuri, sub o permanentă supraveghere vizuală şi /sau electronică. Condamnaţii execută pedeapsa în regim iniţial şi în regim comun. Transferarea în regimul comun se poate efectua după executarea a 10 ani de pedeapsă în regim iniţial. În funcţie de personalitatea, comportamentul condamnatului şi gradul de pericol posibil din partea acestuia, termenul stabilit de 10 ani pentru transferarea condamnatului în regim comun poate fi redus prin decizia Directorului general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, luată în temeiul hotărîrii comisiei înfiinţate special în penitenciar. La solicitarea condamnaţilor, în camere, în funcţie de condiţiile detenţiei, se organizează munca lor. În cazul, în care condamnatul transferat în regim comun încalcă regimul de deţinere, el poate fi transferat în regim iniţial pe un termen de cel mult un an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare. Detenţiunea pe viaţă se poate aplica numai în calitate de pedeapsă principală. Ea se deosebeşte de pedeapsa închisorii prin faptul că condamnatul nu poate li liberat. Totuşi, legislaţia admite liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen în cadrul detenţiunii pe viaţă, în cazul în care instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare. Persoanele aflate în arest preventiv sînt deţinute în izolatoarele de urmărire penală, inclusiv: - persoanele în privinţa cărora, în baza hotărîrii judecătorului de instrucţie sau instanţei judecătoreşti, a fost aplicată măsură preventivă sub formă de arest; 13

- persoanele lăsate în izolatorul de urmărire penală sau transferate în acest loc din locurile de executare a pedepsei pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală ori în legătură cu judecarea acţiunilor de urmărire penală ori în legătură cu judecarea cauzelor în instanţele de judecată; - persoanele condamnate la pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă, în privinţa cărora hotărîrea nu este definitivă; - persoanele condamnate la pedeapsa închisorii şi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pînă la trimiterea lor sub escortă în locurile de executare a pedepsei; - persoanele condamnate lăsate, în modul stabilit de legislaţie, în izolator de urmărire penală pentru a îndeplini lucrări de deservire gospodărească ; - deţinuţii escortaţi aflaţi în tranzit. În locurile de arest preventiv se deţin separat : 1) femeile – de bărbaţi; 2) minorii – de adulţi; 3) persoanele care pentru prima dată se află sub arest preventiv – de persoanele care anterior au fost deţinute în penitenciare; 4) persoanele bănuite, învinuiţii sau inculpaţii de săvîrşirea infracţiunii – de bănuiţii, învinuiţii sau inculpaţii pentru participaţie la aceeaşi infracţiune; 5) persoanele bănuite sau învinuite de comiterea unor infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave – de celelalte persoane; 6) persoanele care pînă la arestare au deţinut funcţii de răspundere în autorităţile publice – de celelalte persoane; 7) persoanele care, în virtutea funcţiilor ocupate anterior, pot fi ameninţate cu răzbunarea – de celelalte persoane; 8) persoanele bolnave de boli infecţioase sau care necesită o îngrijire şi supraveghere medicală specială – de celelalte persoane; 9) persoanele condamnate de persoanele aflate sub arest preventiv. Persoanele lăsate, în modul stabilit de lege, în izolatorul de urmărire penală pentru îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească a instituţiei se deţin în încăperi separate, izolat de persoanele aflate sub arest preventiv. Arestarea preventivă este o măsură procesuală privativă de libertate aplicată bănuitului, învinuitului în faza urmăririi penale pentru o anumită durată sau inculpatului în faza judecării cauzei de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţa de judecată în condiţiile şi ordinea prevăzută de legea procesual – penală, dacă pentru infracţiunea săvîrşită, conform legii penale, poate fi aplicată pedeapsa închisorii. Persoanele enumerate, cu excepţia celor bănuite sau învinuite de comiterea unor infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave se deţin în izolatoarele de urmărire penală cu respectarea regimului de deţinere stabilit pentru locurile de arest preventiv. Condamnaţii lăsaţi în locul de arest preventiv pentru a îndeplini lucrări de deservire gospodărească execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru regimul comun al penitenciarului de tip semiînchis. Odată primiţi în locul de arest preventiv administraţia acestora completează pentru fiecare persoană arestată preventiv dosarul personal, care cuprinde: datele şi actul de identitate ale persoanei arestate preventiv; fotografii din faţă şi din profil; copia de pe hotărîrea prin care s-a dispus arestarea preventivă sau prelungirea arestării preventive; mandatul de arestare; anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea arestării preventive; cazierul judiciar; fişa dactiloscopică; documentele întocmite în urma examenelor medicale; documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor peroanelor prevenite; documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia locului de arest preventiv cu privire la exercitarea drepturilor persoanei arestate preventiv; documentele referitoare la aplicarea sancţiunilor disciplinare în timpul executării arestării preventive; alte documente întocmite în timpul executării arestării preventive. Persoana arestată preventiv şi apărătorul acesteia au acces la dosarul personal în prezenţa persoanei anume desemnate de conducătorul locului de arest preventiv. Totodată, şi instanţa de judecată are acces la dosarul personal al persoanei arestate preventiv. Dosarul personal poate fi consultat, cu excepţia situaţiilor în care acesta este cerut de organele abilitate, numai cu acordul persoanei arestate preventiv şi al judecătorului. Datele cu caracter personal ale persoanelor arestate preventiv sînt confidenţiale, potrivit legii. 14

Administraţia locurilor de arest preventiv asigură exercitarea drepturilor prevenitului stabilite în legislaţia penală şi în alte acte normative. Preveniţii se deţin în camere comune, cu respectarea cerinţelor deţinerii separate. În cazuri excepţionale, în scopul asigurării securităţii preveniţilor, se admite instalarea lor în încăperi separate. Regimul de deţinere în izolatoarele de urmărire penală corespunde regimului iniţial stabilit pentru penitenciarele de tip închis. Deţinuţii se deţin în celulele comune ale izolatorului de urmărire penală, cu respectarea cerinţelor principale ale regimului de detenţie privind izolarea, paza şi supravegherea permanentă a deţinuţilor, precum şi a normelor de deţinere separată. În cazuri excepţionale, în scopul păstrării secretului urmăririi penale, asigurării securităţii deţinuţilor sau în scopul prevenirii unor noi infracţiuni ce ar putea fi comise de aceştia, în baza unei decizii motivate a şefului izolatorului de urmărire penală emise în urma sesizării persoanei sau organului în a cărui procedură se află cauza, precum şi ca urmare a sesizării din oficiu, preveniţii pot fi deţinuţi în celule pentru o persoană sau în celulele izolatorului disciplinar. Prevederile respective nu se aplică deţinuţilor minori, ei fiind transferaţi în alte celule comune. În acest caz, la apariţia unui pericol pentru viaţa şi sănătatea prevenitului minor, acesta este în drept să prezinte administraţiei izolatorului de urmărire penală o cerere de a fi transferat într-o încăpere unde pericolul dat lipseşte. În acest caz, administraţia penitenciară este obligată să ia măsuri urgente pentru a transfera deţinutul într-un loc nepericulos. Preveniţii se deplasează pe teritoriul penitenciarului sub escorta personalului penitenciar. Toate acţiunile procesuale în izolatoarele de urmărire penală se desfăşoară în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă şi zilele de sărbătoare nelucrătoare acţiunile procesuale pot fi efectuate numai la solicitarea prealabilă scrisă a organului de urmărire penală cu acordul administraţiei izolatorului de urmărire penală. Preveniţilor, în timpul zilei, li se acordă o plimbare zilnică cu o durată de cel puţin o oră, iar prevenitului minor – de cel puţin două ore. Durata plimbărilor femeilor gravide şi mamelor care au cu ele copii în vîrstă de pînă la 3 ani este de cel puţin 2 ore. Durata plimbărilor se stabileşte de către administraţia locului de arest preventiv, ţinîndu-se cont de programul zilnic, starea timpului, de limita completării şi de alte circumstanţe. Plimbările zilnice se desfăşoară într-un loc special amenajat pe teritoriul penitenciarului şi sînt organizate pe celule, conform unui grafic mobil. Preveniţii nu au dreptul la întrevederi de lungă durată. Preveniţii, cu acordul lor, pot fi antrenaţi la muncă pe teritoriul locului de arest preventiv. Remunerarea muncii preveniţilor se face în modul stabilit de legislaţia muncii. Preveniţii pot fi antrenaţi la munci neremunerate pentru îngrijirea şi amenajarea locului de arest preventiv, a căror durată nu poate depăşi 2 ore pe zi şi 6 ore pe săptămînă. Preveniţilor li se aplică sancţiuni disciplinare, ţinîndu-se cont de durata arestării preventive. Preveniţii adulţi pot fi plasaţi în carceră pe cel mult 10 zile, iar preveniţii minori – pe cel mult 5 zile. Temeiuri pentru liberarea persoanei aflate sub arest preventiv sînt: 1) înlocuirea sau revocarea măsurii preventive; 2) liberarea provizorie; 3) încetarea de drept a măsurii preventive în condiţiile legii. Liberarea persoanei aflate sub arest preventiv se face de către şeful locului de arest preventiv în temeiul hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată. La expirarea termenului de ţinere sub arest, liberarea persoanei aflate sub arest preventiv se face în temeiul deciziei şefului locului de arest preventiv. Hotărîrea judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată cu privire la liberarea persoanei aflate sub arest preventiv urmează a fi executată imediat după primirea ei la locul de arest preventiv. În cazul în care termenul de arest nu a fost prelungit sau a expirat termenul maxim de ţinere sub arest, prevenitul este liberat în ziua şi la ora expirării termenului de ţinere sub arest preventiv, dacă nu este primită pentru executare hotărîrea judecătorească de condamnare la închisoare sau detenţiune pe viaţă. Persoanelor liberate li se înmînează actele, obiectele, banii păstraţi la conturile lor de peculiu, precum şi un certificat în care se indică termenul aflării sub arest preventiv şi temeiurile liberării. În penitenciarele pentru minori îşi ispăşesc pedeapsa condamnaţii în vîrsta de pînă la 18 ani precum şi condamnaţii adulţi în vîrsta de pînă la 21 de ani în privinţa cărora instanţa de judecată, la 15

prezentarea administraţiei penitenciare, a dispus continuarea executării pedepsei în penitenciarul respectiv. Asupra condamnatului care a împlinit vîrsta de 18 ani şi care a fost lăsat în penitenciarul pentru minori se extind drepturile şi obligaţiile, regimul, condiţiile de muncă, normele alimentare, de asigurare materială, a condiţiilor de trai şi de asistenţă medico-sanitară stabilite pentru condamnaţii minori. În penitenciarele pentru minori condamnaţii sînt deţinuţi sub pază şi supraveghere permanentă. Regimurile şi condiţiile de detenţie în penitenciarele pentru minori corespund regimurilor şi condiţiilor prevăzute pentru penitenciarele de tip semiînchis cu particularităţile sale specifice minorilor. La regim iniţial sînt deţinuţi condamnaţii veniţi în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinţei. Ei sînt ţinuţi în încăperi complet izolate care se încuie. Condamnaţii beneficiază de plimbări zilnice cu durata de 2 ore. Condamnaţii minori în regim iniţial pot beneficia de întrevederi scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în trimestru. La expirarea termenului de 6 luni din ziua intrării în penitenciar, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei, condamnaţii pot fi transferaţi în regim comun de deţinere, luîndu-se în considerare perioada ţinerii lor în carantină. Condamnaţii minori în regim comun pot beneficia de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în două luni. În regimurile de deţinere comun şi de resocializare condamnaţii, în perioada de la stingerea pînă la deşteptare, sînt ţinuţi în încăperi complet izolate care se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare. Transferul condamnatului în regimul de resocializare se efectuează cu 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei. Condamnaţilor aflaţi în regim de resocializare li se poate permite deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului, dacă acest lucru este condiţionat de caracterul muncii îndeplinite. În regim de resocializare condamnaţii minori pot beneficia de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi lungă durată cel puţin o dată în două luni, cu dreptul de a, locui împreună cu familia într-un spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui. Ca măsuri de stimulare suplimentare condamnaţilor minori li se pot aplica: - acordarea dreptului de a vizita manifestări cultural-distractive şi sportive în afara penitenciarului, fiind însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, pe o durată de cel mult 8 ore. Vizitarea de către condamnaţi a manifestărilor cultural-distractive şi sportive pe timp de noapte este interzisă; - acordarea dreptului de a ieşi din penitenciar, fiind însoţiţi de reprezentanţii lor legali, pe o durată de cel mult 8 ore. La împlinirea vîrstei de 18 ani, comisia înfiinţată în penitenciar hotărăşte asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către condamnat în penitenciarul pentru minori. În temeiul hotărîrii comisiei, administraţia instituţiei penitenciare adresează instanţei de judecată un demers privind transferarea condamnatului într-un alt penitenciar sau lăsarea lui în acelaşi penitenciar. Deci, condamnatul care a împlinit vîrsta de 18 ani, este transferat pentru executarea pedepsei de mai departe în penitenciarul de tip semiînchis la condiţii comune de deţinere. Transferul condamnatului în penitenciarele de tip semiînchis o hotărăşte instanţa de judecată în baza unui demers al administraţiei penitenciare. Condamnatul major care a fost lăsat în penitenciarul pentru minori şi care a împlinit vîrsta de 21 de ani este transferat pentru executarea pedepsei de mai departe în penitenciarul de tip semiînchis la condiţii comune de deţinere în baza deciziei Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. În penitenciarele pentru femei îşi ispăşesc pedeapsa condamnatele de sex feminin, în care funcţionează următoarele sectoare: - un sector de tip închis pentru deţinerea condamnatelor majore de sex feminin; - un sector de tip semiînchis pentru deţinerea condamnatelor majore de sex feminin; - un sector pentru minori pentru deţinerea condamnatelor de sex feminin. Condamnatele la pedeapsa închisorii care urmează a fi executată în penitenciarele de tip semiînchis sau închis sînt deţinute sub pază şi supraveghere permanentă, iar pentru executare în penitenciarele de tip deschis sub supraveghere permanentă. Femeile condamnate pot executa pedeapsa şi în sectoare separate ale penitenciarelor pentru bărbaţi, însă în condiţiile penitenciarului pentru femei.

16

Persoanele de sex feminin care nu au ajuns la majorat execută pedeapsa în condiţiile penitenciarului pentru minori. Regimul de deţinere a condamnatelor de sex feminin corespunde respectiv regimului stabilit pentru penitenciarele de tip deschis, semiînchis sau închis. Femeile gravide şi mamele care au cu ele copii în vîrstă de pînă la 3 ani, condamnate la pedeapsa închisorii care urmează a fi executată în penitenciarele de tip închis, la decizia administraţiei penitenciarului, execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru penitenciarul de tip deschis sau semiînchis în funcţie de gravitatea faptei comise, pericolul social pe care îl reprezintă, comportamentul deţinutei, vîrsta şi starea sănătăţii copilului şi a mamei, etc. La solicitare, mamei cu copil în vîrstă de pînă la 3 ani i se creează condiţii de locuire în comun. În acest caz, administraţia instituţiei penitenciare asigură o supraveghere continuă, inclusiv medicală, a copilului şi a mamei. Femeilor gravide şi mamelor care alăptează li se asigură o raţie alimentară suplimentară. Ele au dreptul de a procura nelimitat produse alimentare folosind banii de pe contul lor de peculiu. Femeile gravide şi mamele care au cu ele copii nu pot fi deţinute în condiţiile penitenciarului de tip închis. Acestor deţinute nu li se aplică sancţiunea disciplinară sub formă de încarcerare. La regim iniţial sînt deţinute condamnatele venite în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinţei. Ele sînt ţinute în încăperi complet izolate care se încuie. Condamnatele beneficiază de plimbări zilnice de 2 ore. La expirarea termenului de 3 luni, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei – pentru penitenciarele de tip deschis; 6 luni, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei – pentru penitenciarele de tip semiînchis şi 9 luni pentru penitenciarele de tip închis – din ziua intrării în penitenciar, condamnatele pot fi transferate în regim comun de deţinere, luîndu-se în considerare perioada ţinerii lor în carantină. În regimurile de deţinere comun şi de resocializare condamnatele, în perioada de la stingere pînă la deşteptare, sînt ţinute în încăperi complet izolate care se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere condamnatele, cu executarea pedepsei în penitenciarele de tip semiînchis, se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare, iar de tip închis – în zona locativă şi încăperile de uz ale secţiei cu regim comun. Transferul condamnatelor în regim de resocializare se efectuează cu 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei. Condamnatelor, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, aflate în regim de resocializare li se poate permite deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului, dacă acest lucru este condiţionat de caracterul muncii îndeplinite. Condamnatele cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, aflate în regim de resocializare, au dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul penitenciarului în limitele stabilite de administraţia instituţiei penitenciare. Pentru femeile gravide şi mamele care au copii în vîrsta de pînă la 3 ani în penitenciare se amenajează încăperi speciale pentru îngrijirea femeilor gravide şi creşe pentru copii. La împlinirea vîrstei de 3 ani, cu consimţămîntul scris al mamei şi cu acordul autorităţii tutelare, copilul se dă în îngrijire unei persoane, indicate de ea, sau instituţiei specializate pentru copii. Administraţia instituţiei penitenciare asigură mamei posibilitatea de a menţine legătura cu copilul său, dacă aceasta nu împiedică dezvoltarea normală a copilului şi nu are efecte negative asupra lui. La cererea condamnatei, administraţia instituţiei penitenciare poate prelungi pînă la 6 luni aflarea copilului împreună cu mama. Pentru asigurarea dezvoltării normale şi securităţii copilului, în temeiul deciziei motivate a şefului penitenciarului cu acordul autorităţii tutelare, copilul poate fi dat în îngrijire unei persoane sau instituţiei specializate pentru copii şi înainte de împlinirea vîrstei de 3 ani. 3.2. Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei La executarea pedepsei, instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la schimbările în executarea unor hotărîri, şi anume: - Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen; - Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă; 17

-

Liberarea de la executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave; Amînarea executării pedepsei pentru femeile gravide şi femeile care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, anularea amînării executării pedepsei de către acesta, liberarea lor de pedeapsă, înlocuirea pedepsei sau trimiterea pentru executare a pedepsei neexecutate; - Reabilitarea judecătorească; - Schimbarea categoriei penitenciarului; - Înlocuirea amenzii cu închisoare; - Înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii cu închisoare; - Anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau, după caz, a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, cu trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei neexecutate; - Căutarea persoanelor condamnate care se ascund de organele care pun în executare pedeapsa; - Executarea sentinţei în cazul existenţei altor hotărîri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea ultimei hotărîri; - Computarea arestării preventive sau a arestării la domiciliu, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea hotărîrii de condamnare; - Prelungirea, schimbarea sau încetarea aplicării măsurii de constrîngere cu caracter medical alienaţilor; - Liberarea de pedeapsă sau uşurarea pedepsei în temeiul adoptării unei legi care are efect retroactiv; - Liberarea de pedeapsă în temeiul actului amnistiei; - Liberarea de executare a pedepsei în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie ale executării sentinţei de condamnare; - Explicarea suspiciunilor sau neclarităţilor care apar la punerea în executare a pedepselor; - Alte chestiuni prevăzute de lege care apar în procesul executării pedepselor de către condamnaţi. Chestiunile privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea civilă şi alte chestiuni patrimoniale se soluţionează conform dispoziţiilor legislaţiei de executare privind executarea documentelor cu caracter civil. Chestiunile privind executarea hotărîrilor penale se soluţionează de către instanţa de judecată din raza de activitate a organului sau instituţiei care execută pedeapsa. Chestiunile privind reabilitarea judecătorească se soluţionează de către instanţa de judecată de la locul de trai al persoanei care solicită reabilitarea. Temei pentru examinarea hotărîrii judecătoreşti poate servi şi cererea condamnatului. La soluţionarea cererii, participarea condamnatului în şedinţa de judecată este obligatorie. Condamnatul are dreptul să ia cunoştinţă de materialele prezentate instanţei, să participe la examinarea lor, să înainteze cereri, inclusiv de recuzare, să dea explicaţii, să prezinte probe. Condamnatul poate să-şi apere interesele prin intermediul apărătorului. La soluţionarea chestiunilor referitoare la executarea sentinţelor în privinţa minorilor, persoanelor cu defecte fizice sau psihice care le împiedică să-şi exercite de sine stătător dreptul la apărare, persoanelor care nu posedă limba în care se desfăşoară procesul, precum şi în alte cazuri cînd interesele justiţiei o cer, participarea apărătorului este obligatorie. La soluţionarea cauzelor medicale este obligatorie participarea reprezentantului comisiei medicale care a dat concluzie. La soluţionarea chestiunilor privind executarea hotărîrii judecătoreşti referitor la acţiunea civilă în şedinţa de judecată sînt citaţi atît condamnatul, cît şi partea civilă sau reprezentantul său. Neprezenţa părţii civile sau a reprezentantului său nu împiedică soluţionarea cauzei. Participarea procurorului în şedinţa de judecată este obligatorie. Examinarea cauzei începe cu raportul reprezentantului organului care a depus demers sau cu explicaţia persoanei care a depus cerere, apoi se cercetează materialele prezentate, se ascultă explicaţiile persoanelor prezente la şedinţă, opinia procurorului, după care instanţa adoptă o încheiere. Încheierea instanţei privind soluţionarea chestiunilor referitor la executarea hotărîrilor judecătoreşti poate fi atacată de către persoanele interesate, în termen de 10 zile, cu recurs. 18

Împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare, condamnatul, precum şi alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe sau instituţii, pot declara plîngere judecătorului de instrucţie din instituţia în raza teritorială a căreia se află organul sau instituţia respectivă. Soluţionarea plîngerii împotriva actelor organului sau instituţiei care pune în executare hotărîrea judecătorească de condamnare are loc conform legii. Modificarea condiţiilor de deţinere a condamnaţilor în procesul executării pedepsei este una din direcţiile de organizare a unui sistem corecţional eficient. Societatea este cointeresată în aceea, ca persoanele care au săvîrşit infracţiuni şi au fost supuse unor pedepse echitabile, să se corecteze în locurile de detenţie în termeni cît mai scurţi. Se constată că unii condamnaţi, pe parcursul executării pedepsei, se schimbă, dînd dovadă de bună purtare şi disciplină, de stăruinţă în muncă. Alţii, dimpotrivă, nu muncesc, nu dau dovadă de îndreptare. Ca atare, s-a pus problema ca regimul de deţinere în penitenciar să se diferenţieze şi să se desfăşoare pe faze, anume, de la faze mai severe spre faze mai puţin severe, în funcţie de comportarea şi munca condamnaţilor; cei cu comportare bună să aibă posibilitatea de a trece de la o fază mai grea spre o fază mai uşoară şi, în final, să ajungă la liberarea condiţionată. Drept urmare, în istoria executării pedepsei închisorii s-a înscris un nou regim de deţinere – regimul de deţinere progresiv – care constă în deţinerea, la început, în regim celular şi în măsura îndreptării şi a comportării bune a condamnatului, trecerea la deţinerea în comun, apoi la o fază intermediară, un fel de semilibertate, iar la urmă trecerea la liberarea condiţionată. Bazîndu-se pe principiile regimului de deţinere progresiv, legislaţia execuţional-penală prevede că executarea pedepsei de către condamnaţi se bazează pe două cerinţe importante ale regimului: diversificarea condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de instanţa de judecată şi pe schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei. Totodată principiul individualizării executării pedepsei şi a măsurilor corecţionale cere schimbarea condiţiilor de deţinere a condamnaţilor în dependenţă de comportarea lor şi de atitudinea manifestată faţă de muncă, de gradul de corijare Legislaţia execuţional – penală actuală prevede condiţii diferite de deţinere a condamnaţilor în unul şi acelaşi penitenciar, transferarea în care poate schimba esenţial statutul juridic al condamnatului. Indiferent de categoria penitenciarului, condamnaţii execută pedeapsa în mod succesiv în trei regimuri de deţinere: iniţial, comun şi de resocializare. Totodată aplicarea faţă de condamnat a condiţiilor unui regim de deţinere mai sever, particular sau select nu se admite. Fiecare regim de deţinere este diferit nu doar unul faţă de altul, dar este diferit şi în funcţie de categoria penitenciarului. În dependenţă de comportamentul condamnaţilor, de predispunerea lor de a se supune cerinţelor regimului, sînt prevăzute de lege diferite modalităţi de atenuare a regimului. Transferarea condamnatului dintr-un regim de deţinere într-un alt regim de deţinere în cadrul aceluiaşi penitenciar, se efectuează în temeiul hotărîrii Comisiei înfiinţate în penitenciar. Comisia penitenciarului este un organ colegial prezidat de şeful penitenciarului. În componenţa comisiei se includ reprezentanţi ai serviciilor de securitate, regim şi supraveghere, juridic, evidenţă specială, educaţie, psihologic, asistenţă socială, probaţiune penitenciară, medicale, de producere ale penitenciarului, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, autorităţii de tutelă şi curatelă din localitatea dislocării penitenciarului şi ai asociaţiei obşteşti. Comisia penitenciarului este creată în scopul eficientizării procesului de educare, reeducare şi resocializare a condamnaţilor, racordarea practicii punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate la cadrul legislativ, precum şi măririi flexibilităţii de schimbare a regimului de detenţie al condamnaţilor. Comisia penitenciarului este competentă: 1) să soluţioneze probleme cu privire la transferul condamnatului dintr-un regim în altul al aceluiaşi penitenciar; 2) să repartizeze condamnaţii în limitele penitenciarului, la plasarea acestora în instituţie; 3) să propună prezentarea condamnaţilor pentru liberarea condiţionată înainte de termene în instanţa de judecată;

19

4) să aprecieze necesitatea prezentării de către administraţia penitenciarului, în nume propriu, a solicitărilor pentru aplicarea actului de graţiere faţă de deţinuţi; 5) la solicitarea organelor competente, să aprobe concluzia privind caracterizarea deţinuţilor; 6) să aprobe programul penitenciar de bază al instituţiei; 7) să prezinte propuneri cu privire la anularea deciziei privind schimbarea regimului de detenţie, dacă s-a constatat că sînt suficiente motive pentru a o anula; 8) să decidă asupra oportunităţii executării în continuare a pedepsei de către condamnatul care a împlinit vîrsta de 18 ani în penitenciarul pentru minori; 9) să aprobe caracteristicile deţinuţilor, în funcţie de comportamentul acestora stabilit în baza prezentărilor serviciilor respective ale penitenciarului; 10) să examineze propunerile privind ridicarea înainte de termen a sancţiunii disciplinare; 11) să efectueze alte acţiuni stabilite în sarcina sa prin alte acte normative. La transferarea condamnatului se iau în considerare caracterizările personalităţii lui cuprinse în dosarul personal, inclusiv privind participarea lui la programe de studii şi socioeducative. Comisia nu este în drept sa-i stabilească condamnatului un regim de detenţie mai favorizat, dacă acesta are sancţiuni disciplinare nestinse. Hotărîrile comisiei penitenciarului sînt aplicate prin ordinul şefului penitenciarului. Transferarea condamnatului de la un regim de deţinere în altul în calitate de sancţiune disciplinară sau ca efect al recunoaşterii acestuia drept violator al regimului de detenţie se efectuează în baza ordinului şefului penitenciarului de aplicare a sancţiunii respective. Condamnaţii declaraţi violatori ai regimului sînt transferaţi din regimul comun şi de resocializare de detenţiei la regim iniţial. Transferul repetat al condamnaţilor în regim comun de detenţie se efectuează la expirarea termenului de acţiune a ultimei sancţiuni disciplinare. Transferul repetat al condamnaţilor la regim de resocializare nu se efectuează. Decizia privind transferarea sa de la un regim de deţinere la altul, precum și dintr-un penitenciar într-un alt penitenciar de acelaşi tip poate fi contestată de către condamnat în modul stabilit în condiţiile legii. 3.3. Calculul termenului de executare a pedepsei La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe, unei zile de închisoare îi corespund 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Celelalte pedepse cumulate cu închisoarea se execută de sine stătător. Timpul aflării persoanei sub arest preventiv pînă la judecarea cauzei se include în termenul închisorii, calculîndu-se o zi pentru o zi, iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii – calculîndu-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare, aplicate prin hotărîre a instanţei de judecată, pentru infracţiunea săvîrşită în străinătate se includ în termenul pedepsei, în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii, calculîndu-se o zi pentru o zi. Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei, cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala, fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: - 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară; - 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă; - 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă; - 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă; - 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă. Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care, la data săvîrşirii infracţiunii, erau minori. Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute de lege săvîrşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. În cazul eschivării de

20

la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie începe din momentul reţinerii acesteia, iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei. Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război. § 4. Liberarea de pedeapsă penală 4.1. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, instanţa de judecată, ţinînd cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, de la pedeapsa complementară. Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă. La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă, instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blîndă, prevăzută de lege, în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse. 4.2. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen Peroanelor care execută pedeapsa cu închisoarea, care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sînt condamnate, care au participat la executarea şi care nu au refuzat executarea muncilor remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitinciarului şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. Aplicînd liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile sale în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de 18 ani, a executat efectiv: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea infracţiunii grave; c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile legii. Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă aceştia au executat efectiv: - Cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; - Cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave; - Cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave. Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv. 21

Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: - condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului împuternicit de lege, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat; - condamnatul săvîrşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată; - condamnatul săvîrşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art. 85 Cod Penal. În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvîrşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. În cazul în care condamnatul întruneşte condiţiile prevăzute de legislaţia penală, administraţia locului de deţinere adoptă, în termen de o lună, o hotărîre privind propunerea pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă sau privind refuzul în acest sens. Propunerea pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă se depune, în termen de 5 zile de la data adoptării hotărîrii, la instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. În cazul în care administraţia locului de deţinere sau comandamentul militar, după caz, refuză să propună liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, condamnatul poate înainta un demers pentru liberare sau înlocuire nemijlocit în instanţa de judecată. La demersul pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă se anexează dosarul personal al condamnatului, dovezile motivelor de fapt invocate şi, după caz, calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă. Demersul se judecă în condiţiile Codului de procedură penală. În cazul în care instanţa de judecată respinge demersul pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, depunerea repetată a demersului poate avea loc după înlăturarea motivelor de fapt şi/sau de drept invocate de instanţă la respingerea demersului. 4.3. Liberarea de pedeapsă a minorilor Minorii condamnaţi pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrîngere cu caracter educativ. Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de pînă la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii după atingerea vîrstei de 18 ani este permisă numai pînă la absolvirea unei şcoli de cultură generală sau de meserii. 4.4. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Persoana care a săvîrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că, la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta săvîrşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea comportării ireproşabile după săvîrşirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. 4.5. Liberarea de executare a pedepsei a persoanelor grav bolnave

22

Persoana care, în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija, este liberată de executarea pedepsei. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrîngere cu caracter medical. Persoana care, după săvîrşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală gravă, ce împiedică executarea pedepsei, poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată. Persoanele menţionate mai sus, în cazul însănătoşirii lor, pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute de lege. Liberarea de la executarea pedepsei din cauza bolii, se dispune de către instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei. Demersul instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, împreună cu raportul medical şi dosarul personal al condamnatului, se depune în termen de 5 zile de la data constatării bolii. Hotărîrea instanţei de judecată privind liberarea persoanelor deţinute de executarea pedepsei cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical se trimite administraţiei locului de deţinere, iar în privinţa altor persoane - organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află instanţa de judecată, care asigură însoţirea şi plasarea lor în instituţia medicală respectivă. În cazul în care persoana a părăsit instituţia medicală şi locul aflării ei nu este cunoscut, instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia medicală dispune darea ei în căutare, încheierea privind căutarea se execută de către organele afacerilor interne. Despre faptul însănătoşirii persoanei, instituţia medicală comunică instanţei de judecată care a dispus aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical pentru soluţionarea chestiunii privind executarea în continuare a hotărîrii. Hotărîrea instanţei de judecată privind înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă se execută în modul stabilit de prezentul cod. 4.6. Dispunerea internării forţate într-o instituţie ftizioterapeutică Dacă persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea privind liberarea de pedeapsă fiindcă este bolnavă de tuberculoză, instanţa de judecată poate dispune, în baza demersului administraţiei instituţiei penitenciare, internarea ei forţată într-o instituţie ftiziopneumologică. 4.7. Împrejurări speciale care determină modificarea sau întreruperea executării pedepsei Condamnatul care din cauza sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă, ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat, după executarea fracţiunilor de pedeapsă prevăzute de lege, şi care da dovezi temeinice de disciplină şi îndreptare. În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultatul concursului între infracţiuni comise din culpă şi infracţiuni intenţionate, se va aplica regula privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate. Cînd condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoarea, care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor. Cazurile de întrerupere a executării pedepsei sînt asemănătoare cu cele prevăzute pentru amînarea executării pedepsei privative de libertate: 1) întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă poate fi acordată cînd, pe baza unei expertize medico-legale, se constată că persoana condamnată suferă de o boală care o pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa; 2) întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă cînd condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de un an; 3) întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă datorită unor împrejurări speciale, cînd continuarea executării pedepsei ar putea avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează condamnatul. Întreruperea este temporară, cît durează cauza care a determinat-o, nefiind permis, pe motiv de boală, să fie înlăturată complet executarea pedepsei. 23

Întreruperea executării pedepsei poate fi cerută de către procuror, de către condamnat, de către soţul acestuia, de către reprezentantul legal, asemeni situaţiei de la amînarea executării pedepsei. Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa in a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, sau, după caz, unitatea unde este executată pedeapsa la locul de muncă, corespunzătoare în grad instanţei de executare. Efectul juridic al acordării întreruperii executării pedepsei închisorii constă în aceea că persoana condamnată este liberată din penitenciar pe durata întreruperii. În acelaşi timp, administraţia locului de deţinere este obligată să ţină evidenţa întreruperilor acordate. Instanţa care a acordat întreruperea comunică de îndată această măsură locului de deţinere, sau, după caz, unităţii unde condamnatul execută pedeapsa şi organului de poliţie. Dacă întreruperea a fost acordată de instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea, aceasta comunică măsura luată şi instanţei de executare. Instanţa de executare, administraţia locului de deţinere şi unitatea unde condamnatul execută pedeapsa ţin evidenţa întreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la pedeapsa închisorii nu se prezintă la locul de deţinere, administraţia trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de poliţie, în vederea executării. Pe copia mandatului de executare se menţionează şi cît a mai rămas de executat din durata pedepsei. Dacă la expirarea termenului de întrerupere, cel condamnat la pedeapsa închisorii cu executare la locul de muncă nu se prezintă la unitate, aceasta înştiinţează de îndată instanţa de executare. Administraţia locului de deţinere sau unitatea comunică instanţei de executare data la care a reînceput executarea pedepsei. Timpul cît executarea a fost întreruptă nu se socoteşte în durata pedepsei. Diferenţa dintre aceste măsuri jurisdicţionale rezidă în aceea că amînarea se acordă înainte de începerea executării, în vreme ce întreruperea presupune o executare în curs. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă nu poate fi confundată cu suspendarea executării pedepsei, ce poate fi dispusă în cadrul căilor extraordinare de atac, cînd, în anumite situaţii, suspendarea executării pedepsei presupune întreruperea executării ei în cazul în care aceasta a început. Suspendarea executării pedepsei, în asemenea cazuri, este întemeiată pe presupusa nelegalitate sau netemeinicie a hotărîrii atacate. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă nu poate fi confundată cu liberarea condiţionată, deoarece întreruperea presupune reluarea executării după expirarea perioadei stabilite de către instanţă, în vreme ce în cazul liberării condiţionate, pedeapsa se consideră executată dacă, în intervalul de timp de la liberare şi pînă la împlinirea duratei pedepsei, persoana condamnată nu a săvîrşit din nou o infracţiune. Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detenţiunii pe viaţă nu poate fi confundată nici cu învoirea din penitenciar, care poate fi acordată în condiţiile legii. În cursul executării pedepsei închisorii apar situaţii, împrejurări, care produc efecte directe asupra pedepsei aplicate de instanţa de judecată şi produc efecte indirecte şi asupra pedepsei ce se află în curs de executare. Este vorba, deci, de o scamă de situaţii, împrejurări care se referă la pedepsele aplicate de instanţele de judecată şi pe care le modifică, înlătură şi, pe cale de consecinţă, va fi înlăturată sau modificată executarea pedepsei aflate în curs de executare sau care urmează a fi pusă în executare. De exemplu, o lege penală nouă modifică pedeapsa din legea penală veche, sub care pedeapsa aplicată a fost pusă în executare. O asemenea modificare de lege produce efecte juridice şi asupra unei pedepse aflate în curs de executare, fie modificînd (reducînd), fie înlăturînd acea pedeapsă. Despre asemenea situaţii, împrejurări, este vorba în dispoziţiile înscrise în legea procesual penală, sub titlul "înlăturarea sau modificarea pedepsei". Aceste dispoziţii procesual penale, la rîndul lor, fac trimitere la dispoziţii din Codul penal, cum sînt : retroactivitatea legii penale, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, amnistia, graţierea, etc. În fond, ca natură juridică, este vorba de schimbări care vizează aplicarea pedepsei, de atribuţiile instanţei care face aplicarea dreptului penal; întrucît asemenea modificări se răsfrîng şi asupra executării pedepsei, în baza dispoziţiilor citate din Codul de procedură penală, ele aparţin şi dreptului execuţional penal.

24

În legea procesual penală se prevede: cînd, după rămînerea (definitivă a hotărîrii de condamnare intervine o lege care nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat o pedeapsă ce se află în executare ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decît cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz. Legea penală nu se aplică faptelor săvîrşite sub legea veche, de exemplu în Codul penal vechi dacă nu mai suni prevăzute de legea nouă de exemplu, în Codul penal nou. Executarea pedepselor pronunţate în baza legii vechi încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Deci dispărînd infracţiunea şi pedeapsa din legea veche, în urma intervenirii unei legi penale noi, încetează şi executarea acelei pedepse dacă este în curs de executare sau urma să fie pusă în executare . Dacă, după rămînerea definitivă de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvîrşită, se reduce la acest maxim. În această ipoteză, instanţa ia măsuri de reducere a pedepsei aflată în curs de executare. Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, atunci se modifică şi pedeapsa ce se află în curs de executare. Sub aspect procesual, aplicarea acestor dispoziţii se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat; însă organul de decizie este instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, organul de decizie este instanţa corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. Legea reglementează acele situaţii care conduc la modificarea executării unei pedepse anume, situaţia în care a intervenit o lege de amnistie sau graţiere. Este ştiut că, "Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvîrşită; dacă amnistia intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate. Graţierea are ca efect înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei ori "comutarea acesteia în alta mai uşoară". Este vorba deci de dispoziţii, care modificînd sau înlăturînd pedeapsa aplicată, modifică sau înlătură şi executarea pedepsei închisorii în curs de executare. Legea prevede procedura de punere în aplicare a dispoziţiilor cuprinse într-o lege de amnistie ori graţiere. Potrivit acestor dispoziţii procesuale, aplicarea amnistiei, cînd intervine după rămînerea definitivă a hotărîrii, precum şi aplicarea graţierii se face de către judecătorul delegat de instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către un judecător de la instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. § 5. Metodele de corijare şi reeducare a condamnaţilor 5.1. Antrenarea la muncă a condamnaţilor Antrenarea condamnaţilor la muncă este o componentă de bază a regimului penitenciarului. Aceasta îşi are temeiul, mai întîi, în necesitatea menţinerii unei stări fizice şi psihice corespunzătoare a condamnaţilor, mai ales cînd este vorba de o pedeapsă privativă de libertate de lungă durată. În al doilea rînd, necesitatea muncii se întemeiază pe ideea, că mulţi condamnaţi sînt certaţi cu munca şi sînt obişnuiţi să trăiască din munca altuia, din infracţiuni (furturi, înşelăciuni, tîlhării, etc.). Pedeapsa privaţiunii de libertate trebuie folosită pentru reeducarea şi obişnuirea condamnaţilor cu munca, pentru ca, la libertate, condamnatul să se poată integra în muncă. Dacă la început munca penitenciară avea rolul de a ţine pe deţinut permanent ocupat şi de a-i epuiza energia, în decursul timpului munca a căpătat un ţel educativ-formativ, discuţia orientîndu-se spre întrebarea: care deţinuţi şi în ce măsură sînt obligaţi la prestarea muncii penitenciare şi în ce măsură deţinuţii au un drept la muncă? De asemenea, s-a pus întrebarea în ce măsură deţinuţii au dreptul la prestarea muncii în comun sau în celulă? Desigur, în societatea noastră, această obligare la muncă este reglementată într-un spirit umanist. Munca condamnatului nu trebuie să ducă la epuizarea acestuia, nu trebuie să fie degradantă şi nici arbitrară, dimpotrivă, ea trebuie să se desfăşoare în condiţii suportabile şi raţionale. În lege se prevede că „executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate”. În mod deosebit, trebuie accentuat că la muncă sînt obligaţi numai condamnaţii apţi de muncă şi că supunerea la muncă este precedată de un examen medical şi alte asemenea măsuri. 25

Toate actele normative internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului cum ar fi: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948); Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor (1955); Regulile Europene pentru penitenciare, conţin prevederi referitoare la munca deţinuţilor în penitenciar. Redăm mai jos cîteva din principiile care trebuie să guverneze acţiunile administraţiei penitenciare în ceea ce priveşte antrenarea la muncă a condamnaţilor conform actelor sus amintite: a) munca în penitenciar nu trebuie să aibă un caracter degradant; b) tuturor deţinuţilor trebuie să li se ceară să muncească ţinînd seama de aptitudinile lor fizice şi mintale determinate de către medic; c) trebuie să li se asigure deţinuţilor o pregătire profesională folositoare, de pe urma căreia se poate cîştiga bani; d) asigurarea unei zile normale de lucru reprezintă o condiţie semnificativă pentru formarea profesională a deţinutului în vederea adaptării şi reinserţiei sociale; e) definirea unei vieţi ocupate în mod normal poate fi foarte diferită de la o oră la alta, astfel important este ca munca deţinuţilor să fie organizată şi dirijată după regulile existente în viaţa locală; f) este important să se asigure prioritatea formării în raport cu exploatarea forţei de muncă; g) participarea deţinuţilor şi pregătirea lor profesională nu trebuie să fie subordonate dorinţei de a realiza un beneficiu din munca penală. Se consideră activitate în penitenciar munca prestată de către deţinuţi în celule, nemijlocit pe teritoriul penitenciarului, la sectoarele izolate ale penitenciarului aflate în afara acestuia, la obiectele unde este asigurată paza şi supravegherea deţinuţilor. Întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar, după forma lor organizatorico-juridică sînt întreprinderi de stat. Întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar, avînd personalitate juridică, îşi pot desfăşura activitatea atît pe lîngă instituţiile penitenciare cît şi de sine stătător. Angajarea în cîmpul muncii a condamnaţilor are loc sub două forme de bază de soluţionare a acestei probleme: lărgirea bazei de producţie proprii şi angajarea condamnaţilor la diferiţi agenţi economici. Cel mai mare efect se observă atunci cînd baza de producere este dezvoltată nu prin metoda extensivă, ci intensivă – pe calea reconstruirii ei şi reutilării tehnice. Se evidenţiază o eficacitate în problemele angajării deţinuţilor în cîmpul muncii, dacă se utilizează astfel de rezerve precum atestarea locurilor de muncă, ridicarea coeficientului de schimbare a utilajului, liberarea ariilor adăugătoare de producere, etc. Acesta se referă în general la acele penitenciare care posedă o bază proprie de producere. Antrenarea condamnaţilor la muncă la întreprinderile cu orice formă organizatorico-juridică ce nu fac parte din sistemul penitenciar se face în temeiul contractului încheiat între administraţia instituţiei penitenciare şi cea a întreprinderii respective. Contractul se elaborează luîndu-se în considerare recomandările Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Condamnatul poate fi antrenat la munci neremunerate, care sînt de obicei lucrări de îngrijire şi amenajare şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de deţinere. La munca neremunerată condamnatul este, de regulă, antrenat în afara orelor de lucru, cel mult 2 ore pe zi, însă nu mai mult de 10 ore pe săptămînă (preveniţii - 6 ore pe săptămînă). Condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi condamnaţii invalizi de gradul I şi II sînt antrenaţi la muncă la dorinţă. Legea interzice utilizarea muncii deţinuţilor: - în direcţiile, secţiile şi serviciile organelor sistemului penitenciar; - la lucrări legate de deservirea efectivului personal, care realizează paza penitenciarului; - în încăperile administrative în care se păstrează armamentul, documentaţia de serviciu, mijloacele tehnice speciale, precum şi substanţele explozibile şi toxice; - la deservirea şi reparaţia mijloacelor tehnice de pază, precum şi celor care sînt amplasate în zona interioară interzisă a mijloacelor de pază; - la lucrările cu aparatele de multiplicare, tehnica de telegrafie şi telefonie (cu excepţia monitorilor de linie, care sînt asistaţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului); - în calitate de secretari şi lucru cu dosare, în calitate de vînzători, contabili operaţionişti, casieri, şefi ai depozitelor alimentare, de îmbrăcăminte, utilaj complicat şi de mare valoare; - la lucrările legate de evidenţa, păstrarea şi liberarea medicamentelor; 26

- în calitate de fotografi, protezişti dentari, şoferi de autoturisme, maşini operative şi motociclete, iar în penitenciare de tip închis – şoferi pe toate tipurile de transport; - la punctele de recepţie şi control al calităţii producţiei; - în funcţii care au ca subalterni angajaţi civili; - la lucrări şi funcţii ocuparea cărora este interzisă deţinutului printr-o sentinţă (hotărîre) de condamnare. De asemenea, este interzisă antrenarea condamnaţilor în funcţii de gestionari şi contabili, casieri, dacă ei execută pedepse pentru delapidări din avutul statului, abuz de putere, luare de mită, precum şi pentru tîlhărie, jaf, furturi, falsificări, escrocherii, în cazurile în care aceste delicte constituie atentate la averea proprietarului. Aceste limitări sînt condiţionate, în primul rînd, de scopuri profilactice, ca aceste sectoare importante să nu fie folosite de condamnaţi pentru comiterea de noi infracţiuni. La întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar şi obiectele de producere ale instituţiilor penitenciare, unde este folosită munca deţinuţilor, se admite angajarea de personal civil pentru dirijarea nemijlocită a muncii acestora, precum şi a muncitorilor calificaţi civili, în limitele necesare pentru asigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii de producere, dar cel mult 15 la sută din numărul deţinuţilor care lucrează. În scopul sporirii exigenţei faţă de deţinuţi, pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite şi respectarea regimului, la toate obiectele de producere de bază, precum şi la grupurile de obiecte mici se numesc reprezentanţi ai administraţiei instituţiilor. Revendicările actelor legislative, ce reglementează executarea privaţiunii de liberate, sînt îndreptate spre formarea şi dezvoltarea activităţii de producere a locurilor de detenţie şi sînt subordonate obiectivelor educative, pedagogice ce prevăd antrenarea condamnaţilor în muncă permanentă, sistematică, de creare în penitenciare a unei baze perfecte de producere, asigurării nivelului înalt de pregătire profesională. Pentru ca munca deţinuţilor să-şi poată atinge scopul reeducativ, ea trebuie să fie organizată în aşa fel, încît să contribuie la realizarea acestui scop. Administraţia fiecărui penitenciar acordă o atenţie deosebită organizării muncii condamnaţilor sub toate aspectele. În penitenciar munca se organizează pe perioade determinate (ani, luni); aceste măsuri se concretizează într-un program de lucrări de executat, în care se prevăd lucrările mai importante. De altfel orice penitenciar are un serviciu de organizare a muncii, căruia îi revine sarcina şi obligaţia de a organiza munca deţinuţilor. Deţinuţii sînt antrenaţi la muncă în întreprinderile, atelierele şi gospodăriile auxiliare ale sistemului penitenciar. În baza contractului încheiat între administraţia penitenciarului şi persoane fizice sau juridice, condamnaţii pot fi antrenaţi la muncă în afara penitenciarului, cu condiţia asigurării pazei cuvenite şi a remunerării echitabile. Deţinuţii sînt repartizaţi la diferiţi agenţi economici în sectorul industrial (prestarea muncii în anumite întreprinderi industriale), sectorul construcţii (construcţii de întreprinderi, de locuinţe, de drumuri şi poduri), sectorul agricol (la efectuarea şi întreţinerea culturilor de plante cerealiere, recoltatul cerealelor) etc. Persoanele fizice şi juridice care utilizează munca deţinuţilor sînt obligate să transfere penitenciarului suma de retribuire a muncii deţinutului, precum şi o sumă echivalentă cu cota contribuţiilor la asigurările sociale şi asigurarea medicală obligatorie. Sumele echivalente cotelor respective sînt utilizate pentru ameliorarea condiţiilor de detenţie a deţinuţilor, asigurării cu utilaj medical şi îmbunătăţirea bazei tehnico-materiale a penitenciarului. Munca deţinuţilor poate fi organizată şi în sectorul muncilor organizate de penitenciar, în întreprinderi special înfiinţate care funcţionează pe principiul gestiunii economice proprii, în unităţi care aparţin DIP. Munca deţinuţilor mai poate fi organizată în aşa numitele lucrări de deservire socială a penitenciarului care constituie munci remunerate exercitate de deţinuţi în vederea asigurării deservirii comunal-tehnice, aprovizionării materiale, amenajării şi dereticării teritoriului, precum şi menţinere a imobilelor şi construcţiilor în stare tehnică şi sanitară adecvată. Astfel, condamnaţii pot lucra în calitate de bucătar, brutar, tîmplar, fochist, calorifist, lăcătuş, etc. Numărul condamnaţilor, lăsaţi în penitenciar pentru deservirea lor socială, nu poate depăşi şapte la sută din limita de locuri de detenţie stabilită pentru penitenciarul respectiv. Selectarea condamnaţilor pentru executarea lucrărilor de deservire socială a penitenciarelor, precum şi pentru ocuparea funcţiilor de

27

maistru brigadier, distribuitor al comenzilor de lucru, planton, planton superior, paznic, se efectuează de şefii serviciilor respective în coordonare cu serviciile de securitate şi regim. La desemnarea condamnaţilor pentru deservirea socială a penitenciarelor este necesar acordul lor scris. Desemnarea condamnaţilor în funcţiile respective este efectuată în baza ordinului şefului penitenciarului, iar extrasele din acestea se anexează la dosarele personale ale condamnaţilor. Condamnaţii repartizaţi la executarea lucrărilor de deservire socială formează, de regulă, un sector. Obligaţiile lor de serviciu se determină de către şefii serviciilor respective şi sînt aprobate de şeful penitenciarului. În fiecare zi, la ora stabilită de programul zilei, condamnaţii se aliniază pe sectoare şi brigăzi, în locurile determinate în acest acest scop, pentru a pleca la lucru. În acest timp este efectuat controlul numărului şi exteriorului lor. Şefii instituţiilor, luînd în consideraţie condiţiile locale, determină modul de comportare a condamnaţilor la obiectele de producere, care prevede sosirea condamnaţilor în coloană, instructajul lor de către şefii de ateliere, efectuarea bilanţului muncii, ordinea de predare a locurilor de muncă, etc. Condiţiile de muncă ale deţinuţilor se stabilesc în mare măsură de legislaţia muncii. Totodată, în reglementarea juridică a condiţiilor de muncă, există şi particularităţi care sînt influenţate de regimul executării pedepsei. În aceste cazuri condiţiile de muncă sînt determinate de normele dreptului execuţional-penal. Avînd în vedere aceste circumstanţe, se precizează că munca prestată de deţinut nu constituie relaţii de muncă în sensul legislaţiei muncii. Timpul de lucru şi de odihnă a deţinutului se stabileşte în conformitate cu legislaţia muncii. Evidenţa timpului de muncă se ţine conform instrucţiunilor aprobate. Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore pe săptămînă. Se prevede durata redusă a timpului de muncă: pentru minorii în vîrstă de la 15 ani la 16 ani – 24 de ore pe săptămînă, iar pentru cei în vîrstă de la 16 la 18 ani- 35 de ore pe săptămînă; pentru persoanele care activează în condiţii de muncă vătămătoare – de 35 de ore pe săptămînă. Lista muncilor vătămătoare este stabilită de nomenclatorul aprobat de Guvern. Pentru anumite categorii de munci care implică un efort intelectual psiho-emoţional sporit, durata timpului de muncă se stabileşte de Guvern şi nu poate depăşi 35 de ore pe săptămînă. Pentru invalizii de gradul I şi II se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă de 30 de ore pe săptămînă. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămînii este, de regulă, uniformă şi constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. La unităţile unde, ţinîndu-se cont de specificul muncii, introducerea săptămînii de lucru de 5 zile este neraţională, se admite, ca excepţie, stabilirea săptămînii de lucru de 6 zile cu o zi de repaus. Munca în schimburi, adică lucrul în 2, 3 sau 4 schimburi se aplică în cazurile cînd durata procesului de producţie depăşeşte durata admisă a zilei de muncă, precum şi în scopul utilizării mai eficiente a utilajului, sporirii volumului de producţie sau de servicii. Ţinerea unei evidenţe stricte a timpului de muncă a fiecărui condamnat este necesară din următoarele considerente: 1) se probează dacă fiecare condamnat şi-a îndeplinit obligaţia legală de muncă din punct de vedere cantitativ şi calitativ; 2) se probează dacă s-a efectuat munca încredinţată în vederea posibilităţii retribuirii; 3) se dovedeşte cantitatea şi calitatea muncii în scopul reducerii duratei pedepsei, ca urmare a prestării unui volum de muncă; 4) se dovedeşte stăruinţa şi disciplina în muncă, necesare pentru obţinerea unei munci fără pază şi a liberării condiţionate. La calcularea zilelor de muncă, condamnatul care nu încalcă regimul de deţinere şi îndeplineşte conştiincios sarcinile de producţie poate beneficia de compensarea privilegiată a zilelor de muncă din contul duratei pedepsei în modul următor: a) condamnatului antrenat la condiţii de muncă normale i se pot compensa privilegiat 3 zile din durata pedepsei cu 2 zile de muncă;

28

b) condamnatului antrenat la lucrări subterane sau la lucrări cu condiţii grele şi nocive de muncă, potrivit listei de munci şi profesiuni aprobate de Guvern – 3 zile din durate pedepsei cu o zi de muncă. Calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă se efectuează lunar şi se aprobă de către şeful penitenciarului. Munca deţinuţilor se organizează cu respectarea regulilor de protecţie a muncii, a tehnicii securităţii şi igienei muncii prevăzute de lege şi alte acte subnormative ministeriale sau departamentale. Este interzisă utilizarea muncii femeilor la lucrări cu condiţii de muncă grele şi vătămătoare, precum şi la lucrări subterane. Se prevede trecerea la o muncă mai uşoară a femeilor gravide şi a femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 3 ani, concedii de maternitate pentru îngrijirea copilului. Se interzice utilizarea muncii persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani la lucrările cu condiţii de muncă grele, vătămătoare şi/sau periculoase, la lucrări subterane, precum şi la lucrări care pot să aducă prejudiciu sănătăţii sau integrităţii morale a minorilor. Toate acestea şi alte norme sînt obligatorii şi pentru administraţia penitenciarelor. Deţinutul care este antrenat la munci remunerate cel puţin 6 luni are dreptul la concediu neremunerat cu durata de 12 zile calendaristice. Deţinutul care execută pedeapsa într-un penitenciar de tip deschis poate beneficia, pe perioada concediului, de dreptul de a se deplasa în afara penitenciarului. Liberările anuale de la muncă ale deţinuţilor se perfectează prin ordinul şefului instituţiei, extrasele din ordinele respective fiind anexate la dosarul personal al deţinuţilor. Legislaţia prevede că condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi au vechimea în muncă cuvenită, precum şi condamnaţii invalizi au dreptul la pensie în mărimea stabilită de legislaţie. Administraţia penitenciarului, la cererea condamnatului, întreprinde măsuri de perfectare a documentelor pentru calcularea pensiei şi de virare regulată a acesteia la contul de peculiu al condamnatului, pînă la liberarea lui din penitenciar sau transferarea într-un alt penitenciar. La cererea deţinutului, perioada de muncă pe durata executării pedepsei închisorii se include de către instanţa de judecată în vechimea lui totală de muncă. În cazul în care deţinutul se eschivează sistematic de la muncă, perioada respectivă nu se include în vechimea de muncă. Remunerarea muncii condamnaţilor a constituit şi constituie o problemă mult discutată în literatura de specialitate. La început s-a susţinut că, fiind vorba de condamnaţi, oameni pedepsiţi, ei trebuie să muncească fără nici o retribuire. Ulterior, avîndu-se în vedere şi scopul stimulării acestora în muncă, s-a susţinut şi introdus remunerarea muncii. În plus, avîndu-se în vedere că atunci cînd condamnaţii muncesc în afara penitenciarului, unitatea încasează anumite sume de bani, retribuirea muncii condamnaţilor trebuind să corespundă şi unei cerinţe de echitate. Remunerarea muncii condamnaţilor şi reţinerile din remunerarea dată sînt efectuate conform legislaţiei muncii şi cu privire la retribuirea muncii. Cuantumul retribuirii muncii deţinuţilor se calculează reieşind din volumul şi calitatea muncii prestate. Salariul lunar al condamnaţilor nu poate fi mai mic decît salariul minim pe ţară, luîndu-se în considerare indexările şi majorările stabilite. Salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. La stabilirea şi achitarea salariului nu se admite nici o discriminare pe criterii de vîrstă, handicap, origine socială, situaţie familială, apartenenţă etnică, rasă sau naţionalitate, opţiuni politice sau convingeri religioase, apartenenţă sau activitate sindicală. Salariul minim reprezintă mărimea minimă a retribuţiei evaluată în monedă naţională, mărime stabilită de către stat pentru o muncă simplă, necalificată, sub nivelul căreia angajatorul nu este în drept să plătească pentru norma de muncă pe lună sau pe o oră îndeplinită de salariat. Salariul mediu include toate drepturile salariale din care, conform legislaţiei în vigoare se calculează contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii. În cazul salarizării pe unitate de timp, salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani salariul li se plăteşte ţinîndu-se cont de durata redusă a muncii zilnice. Munca salariaţilor minori care lucrează în acord este retribuită în baza tarifelor pentru munca în acord stabilite salariaţilor adulţi. Este esenţial reglementarea renumerării muncii suplimentare a salariaţilor. Astfel, în cazul retribuirii muncii pe unitate de timp, pentru primele două ore, se retribuie în mărime de cel puţin 1,5 salarii tarifare stabilite salariatului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puţin în mărime dublă. Retribuirea 29

muncii în acord, pentru munca suplimentară se plăteşte un adaos de cel puţin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele 2 ore, şi în mărime de cel puţin 100 la sută din acest salariu tarifar – pentru orele următoare. Compensarea muncii suplimentare cu timp liber nu se admite. Munca prestată în zilele de odihnă şi în cele de sărbătoare nelucrătoare cu menţinerea salariului mediu este retribuită: - salariaţilor care lucrează în acord – cel puţin în mărime dublă a tarifului în acord; - salariaţilor a căror muncă este retribuită în baza salariilor tarifare pe oră sau pe zi – cel puţin în mărimea dublă a salariului pe oră pe zi; - salariaţilor a căror muncă este retribuită cu salariu lunar – cel puţin în mărimea unui salariu pe unitate de timp sau a renumeraţiei de o zi peste salariu, dacă munca în ziua de repaus sau cea de sărbătoare nelucrătoare a fost prestată în limitele normei lunare a timpului de muncă şi cel puţin în mărime dublă a salariului pe unitate de timp sau a remuneraţiei de o zi peste salariu, dacă munca a fost prestată peste norma lunară. La dorinţa salariatului care a prestat în ziua de repaus sau cea de sărbătoare nelucrătoare, acestuia i se poate acorda o altă zi liberă. În acest caz, munca prestată în ziua de sărbătoare nelucrătoare este retribuită în mărime ordinară, iar ziua de repaus nu este retribuită. Pentru munca prestată în program de noapte se stabileşte un adaos în mărime de cel puţin 0,5 din salariul tarifar pe unitate de timp stabilit salariatului. În caz de neîndeplinire a normelor de producţie din vina angajatorului, retribuirea se face pentru munca efectiv prestată de salariat, dar nu mai puţin decît în mărimea unui salariu mediu al salariatului calculat pentru aceeaşi perioadă de timp. În situaţia de neîndeplinire a normelor de producţie fără vina salariatului sau a angajatorului, salariatului i se plăteşte cel puţin 2/3 din salariul tarifar. În caz de neîndeplinire a normelor de producţie din vina salariatului, retribuirea se efectuează potrivit muncii prestate. Modul de retribuire a muncii în caz de producere a rebutului este reglementat astfel. Rebutul produs fără vina salariatului este retribuit la fel ca şi articolele bune. În cazul rebutului total din vina salariatului, retribuirea se va face în funcţie de gradul de utilitate a produsului, conform unor tarife reduse. Remunerarea condamnaţilor antrenaţi la munca de deservire socială a penitenciarelor se efectuează conform legislaţiei în vigoare din contul mijloacelor bugetare. Cuantumul minim al salariatului este garantat deţinuţilor numai cu condiţia executării de către ei a obligaţiilor de muncă în orele de program stabilite de legislaţie şi de contract. În cuantumul minim al salariatului nu se includ suplimentele, sporurile la salariu, premiile, precum şi celelalte recompense. Sumele primite de deţinut în calitate de remunerare pentru munca prestată se impozitează şi se transferă pe contul lui de peculiu. Reţinerile din remunerarea deţinutului în temeiul documentelor executorii nu pot depăşi 75% din cîştigul lunar. Indiferent de mărimea reţinerilor, la contul de peculiu al deţinutului se transferă cel puţin 25% din cîştigul lunar. Din salariul deţinutului nu pot fi reţinute cheltuielile pentru întreţinerea lui în decursul detenţiei, inclusiv pentru alimentaţie, îmbrăcăminte şi asistenţă medicală, cu excepţia cheltuielilor legate de tratamentul automutilării intenţionate. Deţinutul poate expedia mijloace băneşti aflate la contul lui de peculiu soţului, unei rude apropiate sau unei alte persoane. Condamnaţilor sosiţi din izolatoarele de urmărire penală sau din alte instituţii penitenciare li se permite în prima lună de lucru, pînă la calcularea salariului, cu condiţia că au o atitudine conştiincioasă faţă de muncă şi nu încalcă regimul de deţinere, să procure la magazinele instituţiei produse alimentare şi obiecte de primă necesitate, din contul avansurilor acordate în contul cîştigului viitor. În caz de necesitate, administraţia penitenciarului acordă condamnaţilor un avans de 50% din remunerarea medie lunară. Dreptul de a utiliza mijloacele de la conturile de peculiu şi de atribuire a avansului se acordă de şeful penitenciarului la cererea scrisă a deţinuţilor. Avînd în vedere cele relatate, putem afirma că munca este o coordonată majoră a executării pedepsei privative de libertate, ea constituind o pîrghie importantă în combaterea criminalităţii, în reeducarea socială şi în reîncadrarea infractorilor în societate. Răspunderea materială a condamnaţilor este o parte componentă a statutului lor juridic în timpul executării pedepsei. Condiţiile în care survine răspunderea materială a persoanelor care-şi ispăşesc o

30

pedeapsă privativă de libertate în general nu se deosebesc de condiţiile aplicate în cazul persoanelor libere. Răspunderea materială a persoanelor ce execută pedepse privative de libertate, este unul din factorii, care contribuie la educarea unui comportament grijuliu faţă de inventar, utilaje şi alte bunuri ale instituţiilor penitenciare. Condamnaţii poartă răspundere materială pentru cauzarea prejudiciului material persoanelor juridice şi fizice în timpul executării pedepsei, în mărimea stabilită de legislaţia în vigoare. Astfel, pentru prejudiciul provocat în timpul relaţiilor de muncă – valoarea prejudiciului va fi estimată conform prevederilor legislaţiei muncii. Pentru prejudiciul cauzat prin alte acţiuni valoarea prejudiciului se va estima conform legislaţiei civile. Condamnatul este obligat să repare prejudiciul cauzat instituţiei penitenciare, precum şi cheltuielile adăugătoare, legate de curmarea evadării sale sau tratamentului automutilării intenţionate, cu excepţiile prevăzute de lege. Pornind de la cele menţionate putem spune că răspunderea materială, conform legislaţiei muncii, reprezintă una din formele răspunderii juridice, care impune obligaţia persoanelor încadrate cu contractul de muncă de a repara în condiţiile legii, prejudiciul provocat unităţii în cursul executării contractului, printr-o faptă ilicită, în legătură cu munca lor săvîrşită cu vinovăţie. Legislaţia stabileşte că sînt pasibili de răspundere materială doar salariaţii vinovaţi. Astfel, în dreptul muncii salariatul răspunde material doar cînd sînt întrunite condiţiile: a) survenirea prejudiciului; b) acţiunea ilegală a salariatului; c) legătura cauzală dintre prejudiciul cauzat şi acţiunile sau inacţiunile salariatului; d) vinovăţia salariatului. La stabilirea răspunderii materiale se ia în consideraţie numai prejudiciul direct. Dacă prejudiciul material a fost cauzat printr-o faptă ce întruneşte semnele componenţei de infracţiune, răspunderea se stabileşte potrivit Codului penal. Salariatul este absolvit de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat de forţă majoră, confirmate în modul stabilit, de extremă necesitate, de legitimă apărare, de executare a unei obligaţii legale sau contractuale, precum şi în limitele riscului normal de producţie. La fel salariaţii nu răspund pentru pierderile interne procesului de producţie, care se încadrează în limitele prevăzute de normele tehnologice sau de legislaţia în vigoare, pentru prejudiciile materiale provocate în circumstanţe neprevăzute care nu puteau fi înlăturate precum şi în alte cazuri similare. Condamnaţii nu răspund pentru pagubele provocate de uzul normal al bunurilor predate în folosinţă sau pentru cele provenite din riscul normal al muncii. Ţinînd cont de circumstanţele concrete în care a fost cauzat prejudiciul material, administraţia unităţii este în drept să renunţe, integral sau parţial, la repararea acestuia de către lucrătorul vinovat. Legislaţia muncii stabileşte două modalităţi de răspundere materială: răspunderea materială limitată şi deplină. Răspunderea materială limitată constă în obligaţia salariatului de a recupera prejudiciul cauzat în limitele salariului mediu lunar. Dacă recuperarea daunei depăşeşte limita stabilită, ea nu poate fi reţinută în întregime de la salariat. Pe cînd răspunderea materială deplină este obligaţia salariatului de a repara prejudiciul cauzat în mărimea deplină, fără nici o restricţie sau limitare. Acest mod de răspundere este strict stabilit de legislaţie. Salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazurile cînd: - între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri; - salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice; - prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărîre judecătorească; - prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, stabilită în modul prevăzut de lege; 31

- prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor, inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a liberat salariatului în folosinţă; - în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă; - prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiunii funcţiunii. Salariaţii în vîrstă de pînă la 18 ani poartă răspunderea materială deplină doar pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului material precum şi prejudiciul cauzat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică ori toxică stabilită în modul prevăzut de legislaţie, sau în urma comiterii unei infracţiuni. Legislaţia muncii prevede şi posibilitatea răspunderii materiale colective (de brigadă). În cazul în care salariaţii execută în comun anumite genuri de lucrări legate de păstrarea, prelucrarea, vînzarea, transportare sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce le-au fost transmise, fiind imposibilă delimitarea răspunderii materiale a fiecărui salariat şi încheierea cu acesta a unui contract cu privire la răspunderea materială individuală deplină, poate fi instituită răspunderea colectivă. Mărimea prejudiciului material cauzat angajatorului se determină conform pierderilor reale, calculate în baza datelor de evidenţă contabilă. În cazul sustragerii, pierderii, distrugerii sau deteriorării bunurilor angajatorului atribuite la mijloacele fixe, mărimea prejudiciului material se calculează pornindu-se de la costul de inventar al valorilor materiale, minus uzura, conform normelor stabilite. De asemenea, în caz de sustragere, lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a valorilor materiale, cu excepţia celor atribuite la mijloacele fixe, prejudiciul se stabileşte pornindu-se de la preţurile din localitatea respectivă la data cauzării prejudiciului, conform datelor statistice. Răspunderea materială, prevăzută de legislaţia civilă, survine în urma prejudiciului cauzat de către condamnaţi în afara îndeplinirii obligaţiilor de muncă. Răspunderea civilă, fiind instituţia juridică de drept civil care cuprinde totalitatea normelor ce reglementează condiţiile în care o persoană răspunde pentru prejudiciul cauzat altei persoane şi poate fi obligat să repare acest prejudiciu, există în două forme : delictuală şi contractuală. Răspunderea civilă delictuală este obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat din faptele ilicite. Răspunderea civilă contractuală este obligaţia debitorului, care izvorăşte dintr-un contract, de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin faptul neexecutării, executării necorespunzătoare sau tardive a prestaţiei datorate. 5.2. Instruirea condamnaţilor Constituţia RM prin art. 35 garantează dreptul cetăţenilor la învăţătură şi dispune că acest drept este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi prin cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. Reieşind din prevederile constituţionale, legiuitorul stipulează că în penitenciare se organizează în mod obligatoriu învăţămîntul secundar general al condamnaţilor. La fel şi art. 77 al Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor arată şi el că trebuie să se ia măsuri pentru a se desfăşura instruirea tuturor deţinuţilor capabili să profite de aceasta, inclusiv instruirea religioasă. Instruirea analfabeţilor şi a tinerilor deţinuţi trebuie să fie obligatorie şi administraţia trebuie să vegheze cu atenţie asupra acesteia. După posibilităţi, instruirea deţinuţilor trebuie să fie în concordanţă cu sistemul învăţămîntului public, pentru ca aceştia să-şi poată continua pregătirea fără dificultăţi după punerea în libertate. Distincţia dintre educaţie şi formare poate fi, practic, puţin semnificativă pentru populaţia penitenciară. Mulţi deţinuţi au puţine calificări educative şi au nevoie să obţină competenţe de bază. Educaţia în închisoare poate beneficia de o exploatare intensivă a resurselor umane (de exemplu, printre populaţia penitenciară putem găsi indivizi calificaţi, care pot fi utilizaţi în activităţile de învăţămînt şi de formare a celorlalţi deţinuţi). O primă măsură în această direcţie este posibilă în penitenciarele cu resurse educative limitate prin folosirea deţinuţilor care ştiu să citească, pentru a le explica altor deţinuţi regulile şi regulamentele 32

referitoare la închisoare, inclusiv şi normele de drept naţional şi internaţional. Educaţia şi instruirea pot fi necesare şi pentru recîştigarea autorespectului condamnatului şi a speranţei de reîntoarcere în societate. Organizarea instruirii generale presupune că condamnaţii în vîrstă de peste 50 de ani, invalizi de gradul I, precum şi condamnaţii la detenţiune pe viaţă urmează învăţămîntul secundar la dorinţă. La solicitarea condamnatului, administraţia penitenciarului şi autoritatea administraţiei publice locale îi creează condiţii pentru învăţămîntul secundar profesional sau învăţămîntul superior. Pentru facilitarea procesului de instruire, în fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă pentru uzul categoriilor de condamnaţi, alcătuită adecvat din literatură artistică şi de instruire, iar condamnaţii sînt încurajaţi să frecventeze biblioteca. Fondul de carte se completează din contul veniturilor proprii de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, administraţia penitenciarului, precum şi din sponsorizări şi donaţii cu concursul instituţiilor şi organizaţiilor interesate. Crearea condiţiilor pentru învăţămîntul secundar şi superior al condamnaţilor, fondarea, reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de învăţămînt din sistemul penitenciar se efectuează în modul stabilit de Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului. Obţinerea de către condamnaţi a unor studii în instituţiile penitenciare reprezintă un ajutor administraţiei în munca educativă cu condamnaţii. Instruirea generală şi profesională are o mare importanţă la corectarea condamnaţilor şi prevenirea altor infracţiuni din partea lor. În situaţia în care cea mai mare parte a condamnaţilor nu sînt antrenaţi în muncă, instruirea devine una din ocupaţiile social-utile principale, destinată sa-i abată pe condamnaţi de la gînduri, intenţii şi fapte rele, acţiuni social periculoase. Lipsa de specialitate, de deprinderi de muncă constituie un factor criminogen, ce duce adesea la comiterea infracţiunilor. Instruirea profesională a condamnaţilor este o problemă complexă şi dificilă, deoarece, pe de o parte, această calificare se face în penitenciar care are o gamă restrînsă de profesiuni şi îndrumători competenţi, iar pe de altă parte, este vorba despre persoane condamnate, care ispăşesc o pedeapsă şi care nu pot să aibă în suficientă măsură grija calificării profesionale, ei trebuie să şi muncească în „contul” pedepsei lor. În afară de aceasta, condamnatul îndemnat la calificare profesională, trebuie să fie cunoscut şi sub raportul capacităţii mintale, aptitudinilor, înclinaţiilor pentru a se şti în ce direcţie să fie orientat profesional. De asemenea urmează de ţinut cont de faptul că unii condamnaţi execută o pedeapsă de scurtă durată, cîteva luni, alţii o pedeapsă de durată mijlocie, 1-2 ani. Problema este complexă şi trebuie căutate soluţii diferenţiate, aceste rezolvări sînt condiţionate de situaţia condamnaţilor şi de condiţiile şi posibilităţile penitenciarului. Instruirea profesională a condamnaţilor în diferite specialităţi, este organizată în scopul pregătirii teoretice şi cultivării deprinderilor practice în profesia obţinută, precum şi pentru protecţia social-juridică a condamnaţilor după liberarea din instituţiile penitenciare şi plasarea lor ulterioară în cîmpul muncii. În instruire sînt atraşi de regulă, condamnaţii care nu au o specialitate sau care au o specialitate ce nu corespunde profilului acelui proces de producere în care condamnaţii urmează să lucreze în penitenciar. Formele de instruire depind de o serie de factori cum sînt: - condiţiile de care dispun penitenciarele pentru o asemenea activitate; - particularităţile şi gradul de complexitate al diferitelor meserii; - prezenţa cadrelor de îndrumare, etc. În situaţia în care, în cadrul penitenciarului există asemenea condiţii, aici poate funcţiona o şcoală de meserii. Şcolile de meserii din cadrul instituţiilor penitenciare îndeplinesc următoarele funcţii: 1) efectuează pregătirea specialiştilor pe profilul respectiv; 2) organizează perfecţionarea calificării pentru specializarea deja avută; 3) au rolul de centru metodic, care acordă ajutor condamnaţilor ce se instruiesc nemijlocit în procesul de producere al întreprinderilor sistemului penitenciar. Pentru condamnaţii la detenţie de pînă la 6 luni, calificarea profesională este mai dificilă, fiindcă o meserie nu se poate învăţa într-un timp aşa de scurt. Pentru aceştia se poate face, în schimb o apropiere, o familiarizare, o practică profesională (condamnatul să fie pus să lucreze într-o meserie, s-a ajute pe un muncitor calificat), urmînd ca după liberare să urmeze un curs, o şcoală profesională în vederea unei calificări profesionale complete. 33

În condiţiile în care condamnaţii rămîn în penitenciar un an sau doi, aceştia pot învăţa meserii mai simple cum sînt: zidar, cizmar, tîmplar, fierar, croitor, sudor, etc. Condamnaţii care rămîn mai mult timp în penitenciar, ar putea însuşi meserii care necesită o calificare mai înaltă şi anume: mecanic, instalator, electrician, etc. Dacă profesia este relativ simplă, ea poate fi însuşită lucrînd într-o brigadă cu specialiştii de profilul respectiv. În cazurile în care pentru însuşirea noii specialităţi este necesară o oarecare pregătire teoretică, pentru aceştia se organizează cursuri. Pentru însuşirea unor profesii, care necesită transmiterea deprinderilor practice de la un profesionist către cel ce învaţă, se organizează instruirea individuală. Astfel, în cadrul întreprinderilor sau şantierilor în care condamnaţii lucrează, un condamnat care îndeplineşte condiţiile de a se califica sau recalifica, este repartizat pe lîngă un maistru, acesta avînd obligaţia de a-l ajuta pe ucenic. Organizarea uceniciei se face în aceleaşi sau aproape aceleaşi condiţii legale ca şi ucenicia în stare de libertate (durat, orele de lucru zilnic, specializarea, etc.). Alegerea profesiei se efectuează de către condamnaţi şi este absolut benevolă, în limitele ofertei de specialităţi instruirea cărora este realizată în penitenciarul respectiv. Instruirea în specialitate este un proces continuu, care oferă condamnaţilor fără specialitate posibilitatea de a asimila în perioada executării pedepsei în locurile de detenţie a cîteva specialităţi conexe. În acest scop administraţia instituţiei asigură condamnaţii cu încăperi speciale, cu baza materială adecvată, literatură ştiinţifică şi tehnică, precum şi cu cadre de calificare înaltă. Este permisă folosirea în calitate de profesori a specialiştilor din economia naţională şi a personalului penitenciar pe bază contractuală. Ministerul Justiţiei, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului creează condiţii şi elaborează programe de instruire profesională a condamnaţilor. Diplomele, certificatele sau orice alte documente care atestă însuşirea unei meserii, calificarea sau recalificarea profesională în cursul executării pedepsei sînt recunoscute în condiţiile stabilite de lege. 5.3. Munca educativă cu condamnaţii Prin educaţie înţelegem un fenomen social general, permanent şi continuu, în cadrul căruia se face un transfer de valori spirituale, politice, morale, ştiinţifice, juridice, culturale, religioase, în scopul formării şi dezvoltării personalităţii omului. Administraţia penitenciarului, cu concursul autorităţilor administraţiei publice şi asociaţiilor obşteşti interesate, creează baza tehnico-materială necesară pentru asigurarea muncii educative cu condamnaţii. Munca educativă cu condamnaţii se efectuează diferenţiat, în funcţie de tipul penitenciarului şi de regimul de detenţie stabilit, precum şi în conformitate cu programul penitenciar model, programul penitenciar de bază al instituţiei respective şi programul individual al deţinutului. Totodată se va ţine cont de particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, utilizîndu-se instrumente de influenţă individuale sau în grup, în baza metodelor psihopedagogice, precum şi alte activităţi planificate şi organizate în cadrul Consiliului educatorilor, activitatea căruia este reglementată prin ordinul directorului general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Participarea condamnatului la acţiuni educative se ia în considerare la determinarea gradului său de corijare, precum şi la stabilirea măsurilor de stimulare. În ordinea de zi a penitenciarului pot fi prevăzute măsuri educative şi participarea la ele este obligatorie pentru condamnaţi. Formele principale ale muncii educative cu condamnaţii, prevăzute de legislaţie, sînt: activităţile educative; instruirea profesională; activităţi de creaţie; activităţi spirituale (religioase); consiliere psihologică; asistenţă socială; activităţi sportive; frecventarea bibliotecilor; activităţi în timpul liber; activitate de profilaxie individuală. De asemenea putem numi şi altfel de activităţi importante cum ar fi: activitatea de muncă, educarea conştiinţei de drept, munca de agitaţie şi lămurire. Munca educativă se efectuează în încăperi speciale, sub supravegherea reprezentanţilor personalului penitenciar. La regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în penitenciare de tip semiînchis, celulele în care se deţin condamnaţii la detenţiune pe viaţă, precum şi în celulele izolatorului disciplinar, munca educativă este efectuată nemijlocit în celule. Educaţia prin activitatea de muncă presupune cultivarea la condamnat a orientării ferme spre munca cinstită. Acest lucru este foarte dificil, deoarece, o mare parte din condamnaţi este convinsă că munca 34

cinstită nu le asigură bunăstarea, de aceea, cred ei, este mai convenabil să fure, să jefuiască, să mintă, să ducă o viaţă uşoară, antisocială. Liderii lumii criminale concep munca cinstită ca o încălcare a „tradiţiilor”, „codului deontologic hoţesc”. Educaţia prin muncă trebuie să fie opusă acestei poziţii amorale, distrugătoare pentru persoană şi societate. Prin diferite metode condamnatul trebuie convins că munca cinstită în locurile de detenţie şi după liberare este unica cale bună pentru el, acceptată de societate şi prin care poate să evite recidiva infracţiunilor. Totodată urmează de menţionat că o problemă a educării prin muncă este lipsa locurilor de muncă în penitenciare. O altă formă a muncii educative este forma conştiinţei de drept la condamnaţi, lămurirea legislaţiei avînd ca scop formarea unei culturi juridice, a stimei faţă de lege şi a tendinţei de respectare strictă a ei. Educaţia juridică are o mare importanţă, fiindcă anume din cauza încălcării legii condamnaţii au ajuns în locurile de detenţie şi mulţi dintre ei, mai ales minorii, declară că, dacă ar fi cunoscut legea şi consecinţele încălcării ei, n-ar fi încălcat-o niciodată. Educaţia juridică eficientă constituie una din garanţiile prevenirii recidivei infracţiunilor în timpul executării pedepsei şi după liberarea din penitenciare. Ea se înfăptuieşte prin familiarizarea condamnaţilor cu prevederile Constituţiei, analiza drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor constituţionale ale cetăţenilor, importanţa lor pentru societate, studierea legislaţiei penale, de procedură penală, execuţional-penală, altor legi, formarea pe baza seminarelor, discuţiilor, lecţiilor practice a deprinderilor respectării normelor juridice, capacităţilor de a rezolva problemele vieţii fără încălcarea legii. Una din dificultăţile existente în procesul de educaţie juridică a condamnaţilor este lipsa în bibliotecile penitenciarelor a literaturii juridice noi şi a cadrelor înalt calificate. În condiţiile instituţiilor penitenciare una din formele importante de influenţă educativă asupra condamnaţilor o constituie munca de agitaţie şi lămurire. Astfel, în penitenciar un rol important îl are agitaţia vizuală care are sarcina de a explica condamnaţilor cerinţele legislaţiei execuţional-penale ale RM, Statutului executării pedepsei, drepturile şi obligaţiile persoanelor ce-şi ispăşesc pedeapsa cît şi normelor de comportare şi a regimului de detenţie, trezind astfel la condamnaţi tendinţa spre un comportament adecvat. Textul agitaţiei vizuale să fie accesibil, laconic, concret. Eficacitatea agitaţiei vizuale depinde de faptul, cît este de informativă, actuală, operativă şi estetic formată. Materialul textual şi ilustrativ se plasează pe standuri, luînd în consideraţie ca acesta să fie uşor asimilat. Schiţele agitaţiei vizuale se aprobă de şeful adjunct pentru lucrul educativ al instituţiei, care este responsabil personal de conţinut şi de formarea estetică. Agitaţia vizuală este afişată în sectorul locativ, în club şi bibliotecă, în localul şi teritoriul aferent, în biroul şefului de sector, în carantină, în sectorul de producere al instituţiei precum şi în încăperile de aşteptare a întrevederilor rudelor cu condamnaţii. Spre exemplu nomenclatorul agitaţiei vizuale în sectorul locativ cuprinde următoarele informaţii: regimul zilei în instituţia penitenciară; orele de primire a condamnaţilor de către administraţia instituţiei; panoul pentru ziarele republicane şi locale; gazeta de perete a instituţiei, standul „informaţii”; standuri, panouri şi lozinci care elucidează sarcinile înaintate condamnaţilor; spusele şi aforismele persoanelor ilustre, care contribuie la procesul de corijare şi reeducare a condamnaţilor; drepturile şi obligaţiile condamnaţilor; extrasele din CE al RM. Un mijloc al muncii educative cu condamnaţii îl constituie activitatea culturală şi sportivă de masă. Astfel, în penitenciare pot fi organizate cercuri artistice de amatori, ale căror prezentări şi spectacole se desfăşoară în cadrul instituţiei respective. Administraţia este în drept să permită, la solicitarea condamnaţilor, organizarea concertelor cu plată din contul acestora. De asemenea, în penitenciare se organizează proiectarea filmelor în cinematograf, precum şi transmiterea filmelor prin reţeaua de televiziune a penitenciarului. Periodicitatea rulării filmelor este stabilită de către administraţia penitenciarului, în funcţie de comportamentul deţinuţilor şi asigurarea tehnico-materială a penitenciarului, însă nu mai rar decît de o dată în săptămînă. Suplimentar, se permite proiectarea filmelor de cinematograf în zilele de sărbătoare. Pentru persoanele deţinute în celulele izolatorului disciplinar, proiectarea filmelor este interzisă. Condamnaţii pot viziona emisiuni televizate, timpul de vizionare a cărora este determinat de regimul zilei, durata vizionării limitîndu-se în zilele de muncă la 6 ore, iar în zilele de odihnă şi de sărbătoare – la

35

8 ore. Încăperile de locuit, cluburile, bibliotecile, camerele pentru munca educativă, celulele în izolatoare de urmărire penală, saloanele unităţilor medicale sînt radioficate. Accesul deţinuţilor la literatura din biblioteca instituţiei este nelimitat. Schimbarea cărţilor la regim iniţial şi comun în penitenciare de tip închis, la regim iniţial în penitenciarele de tip semiînchis, în izolatoarele de urmărire penală, în celulele izolatorului disciplinar, precum şi deţinuţilor pe viaţă se efectuează cel puţin o dată la 10 zile. În funcţie de dotarea unităţii, la dispoziţia deţinuţilor pot fi puse jocuri de masă în conformitate cu normele stabilite. La fel deţinuţilor li se poate permite, în funcţie de tipul penitenciarului, regimul de detenţie, comportamentul acestora, folosirea propriilor figuri de şah, dame, domino, table, mingi, palete, şi mingi de tenis sau badminton. Pe teritoriul fiecărei instituţii se amenajează locuri corespunzător amenajate şi terenuri sportive. În scopul asigurării mai eficiente a ocupării condamnaţilor în timpul liber, perfecţionării continue şi ridicării nivelului de pregătire fizică, propagării culturii fizice, sportului şi unui mod de viaţă sănătos în penitenciare sînt organizate diferite competiţii sportive, spartachiade şi alte activităţi cu caracter sportiv. Pentru antrenarea mai amplă a condamnaţilor în măsurile educative în penitenciare pot fi petrecute următoarele măsuri sportive: minifootbal; volei; tenis de masă; şah şi jocul de dame; tragerea otgonului; ridicarea halterelor; ridicarea la bară; petrecerea gimnasticii; victorine sportive; alergări la distanţa de 60 metri; aruncarea greutăţii; sărituri în lungime. Colectivele de condamnaţi ce s-au plasat pe locurile premiante se menţionează cu fanioane memorative, diplome, premii băneşti. Participanţii spartachiadei, învingătorii la colocviile individuale la un compartiment concret al programei, se menţionează cu premii memorative, O importanţă deosebită în influenţa educativă asupra condamnatului o are munca de profilaxie individuală, care se efectuează în baza studierii persoanei condamnatului, ţinîndu-se cont de fapta săvîrşită, vîrsta, studiile, specialitatea, confesiunea şi de alte particularităţi ale personalităţii acestuia. Acţiunile educative în sector sau în limitele instituţiei nu pot să producă un efect considerabil în educarea deţinuţilor, dacă ele nu sînt combinate cu lucrul individual, cu un sistem de convorbiri individuale. Munca de profilaxie individuală se organizează pe baza realizărilor medicinii, ştiinţei psihologice şi pedagogice, recomandărilor ştiinţifice şi metodice elaborate de psihologia şi pedagogia penitenciară. Într-o mare măsură lucrul individual se efectuează în sector, dar, totodată, şi toţi ceilalţi funcţionari sînt obligaţi să efectueze munca educativă după principiul: „fiecare colaborator este educator". Acest principiu se realizează prin consiliile educatorilor create în fiecare sector, care îl ajută pe şeful de sector în organizarea şi efectuarea lucrului educativ. Membrii acestor consilii participă la atestarea condamnaţilor, la determinarea gradului de corijare a candidaţilor, la liberarea înainte de termen, la organizarea autoeducării condamnaţilor, pregătirea lor de liberare. În scopul valorificării iniţiativelor utile, cultivării valorilor general-umane, în rîndurile deţinuţilor sînt promovate programe educative în baza asociaţiilor pe interese comune, realizarea cărora urmează a fi asigurată prin intermediul grupurilor de iniţiativă, cluburilor, constituite din persoane care au o bună reputaţie şi respectă regimul de detenţie în penitenciar. Acestea reprezintă formaţiuni de autoadministrare ce acţionează sub conducerea administraţiei şi au drept sarcini următoarele obiective: acordarea de ajutor condamnaţilor în dezvoltarea lor spirituală, profesională şi fizică; dezvoltarea iniţiativei utile a condamnaţilor, efectuarea influenţei pozitive la corectarea condamnaţilor; participarea la organizarea muncii, traiului şi odihnei condamnaţilor; acordarea de ajutor administraţiei instituţiei în menţinerea disciplinei şi ordinii; crearea unor relaţii normale între condamnaţi, acordarea ajutorului social condamnaţilor şi familiilor lor. în faţa grupurilor de iniţiativă ale condamnaţilor pot fi puse şi alte sarcini, care nu contravin scopurilor, ordinii şi condiţiilor ispăşirii pedepsei. Condamnaţii care fac parte din grupurile de iniţiativă nu se folosesc de înlesniri suplimentare şi nu pot să aibă împuternicirile administraţiei instituţiei penitenciare. În instituţiile penitenciare sînt create de asemenea consilii ale sectoarelor şi ale penitenciarelor din care fac parte condamnaţi care se caracterizează pozitiv. Componenţa consiliilor sus-numite se alege la adunările generale ale condamnaţilor ori ale reprezentanţilor lor şi sînt aprobate de către şeful instituţiei. Consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor îşi organizează lucrul conform planurilor acceptate la şedinţa consiliului şi aprobate de şeful sectorului sau cel al instituţiei. În componenţa consiliilor colectivelor se formează secţii pe direcţiile principale ale activităţii lor: de profilaxie a delictelor; de producere; de 36

instruire generală; de instruire profesională; de cultură fizică şi sport; de activitate culturală; de sanitărie ş. a. Deşi au un anumit grad de independenţă, organizaţiile de iniţiativă ale condamnaţilor, activează sub conducerea şi controlul permanent al administraţiei penitenciarului. Hotărîrile lor nu sînt valabile fără aprobarea şefului de sector sau al instituţie. Ele pot îndeplini cu succes sarcinile puse în faţa lor numai în cazul cînd sînt organizate pe principiile strict determinate în lege şi activează în limitele împuternicirilor stabilite. În instituţiile penitenciare se realizează atestarea condamnaţilor, care constituie o activitate sistematică, orientată spre un anumit scop al colectivului de educatori, pentru stabilirea nivelului de corijare a personalităţii condamnatului, aprecierea comportării acestuia. Aprecierea periodică complexă a comportării are asupra condamnaţilor o influenţă educativă de profilaxie, contribuie la evitarea pe viitor a acţiunilor ilicite. Condamnatul care încalcă cerinţele regimului înţelege bine că, în diferite circumstanţe va trebui să prezinte o dare de seamă despre comportarea şi acţiunile sale în faţa comisiei de atestare. Atestarea are următoarele scopuri: 1. Studierea profundă şi multilaterală a personalităţii condamnatului, determinarea obiectivă a nivelului de corijare, elaborarea căilor de perspectivă pentru reeducarea acestuia; 2. Ameliorarea lucrului individual-educativ, intensificarea influenţei lui pozitive pentru întărirea regimului de detenţie, atitudinii conştiincioase faţă de muncă, faţă de măsurile cu caracter educativ, instruirea generală şi profesională; 3. Antrenarea în lucrul educativ a tuturor colaboratorilor instituţiei; 4. Ridicarea la un nivel nou, mai calitativ al rolului grupurilor de iniţiativă şi ale activului condamnaţilor. Atestarea condamnaţilor contribuie, de asemenea, la ridicarea eficacităţii lucrului membrilor Consiliului de educatori. Deoarece la şedinţele comisiei de atestare îşi prezintă darea de seamă nu numai condamnaţii dificili, dar şi membrii consiliului de educatori, care îi patronează (despre lucrul concret efectuat cu condamnaţii dificili), această practică dezvoltă tendinţa membrilor consiliului de educatori spre studierea profundă a personalităţii violatorului de regim, de a vizita mai frecvent sectorul, a studia mecanismele interne ce determină faptele ilegale, a elabora căile şi recomandările care ar putea contribui la lichidarea dereglărilor în conduită, acordînd ajutor în atingerea scopurilor educative. în rezultat, fiecare membru al comisiei de atestare face cunoştinţă cu starea de lucruri din sector, cu modificările ce au loc în acesta. Aprecierea periodică în complex a comportării condamnaţilor acordă şefilor de sectoare ajutor în activitatea de lucru, deoarece se creează posibilitatea de a se baza în reeducarea infractorilor pe colaboratorii tuturor serviciilor instituţiei penitenciare, permite de asemenea în decursul atestării să introducă modificări în planul de lucru cu condamnaţii, să determine căile optimale de corijare şi reeducare a acestora. Din rîndul altor forme ale muncii educative cu condamnaţii menţionăm organizarea măsurilor de iniţiere a lor cu valorile spiritual-religioase, influenţa opiniei publice şi serviciului de probaţiune penitenciară asupra deţinuţilor, educaţia politico-ideologică, estetică, economică şi ecologică. Un rol activ în ultimii ani în educarea condamnaţilor îl joacă Biserica, diferite asociaţii religioase, care exercită o influenţă benefică asupra credincioşilor şi altor condamnaţi, care au nevoie de susţinere morală, ajutor spiritual pe calea căinţei pentru infracţiunea săvîrşită şi alegerii unui mod de viaţă social util. Activitatea preoţilor din penitenciare s-a dovedit a fi o acţiune ce constituie temelia activităţii de reabilitare, de resocializare şi de redare societăţii a celor care la un moment dat au încălcat legea penală şi cea morală. Deţinutul este în drept să profeseze orice religie, să nu profeseze nici o religie, să-şi exprime liber convingerile religioase şi să acţioneze în conformitate cu ele, inclusiv să se alimenteze, din cont propriu, în conformitate cu religia profesată. În acelaşi timp realizarea dreptului la libertatea conştiinţei şi libertatea confesională nu trebuie să lezeze drepturile şi libertăţile altor persoane. Deţinuţilor li se permite, în timpul rezervat pentru aceasta, să participe la oficierea serviciilor divine, să folosească scripturile religioase şi obiectele de cult, să primească literatură, să corespondeze cu adepţii de idei, să desfăşoare ritualuri religioase. 37

Administraţia penitenciarului, în măsura posibilităţilor, pune la dispoziţia deţinuţilor încăperi speciale şi creează condiţiile necesare pentru întrevederile cu clericii şi desfăşurarea ritualurilor. Măsurile religioase, cu excepţia spovedaniei, se petrec, de regulă, în prezenţa personalului penitenciar. Opinia publică prin intermediul asociaţiilor obşteşti, partidelor politice, organizaţiilor necomerciale, reprezentanţilor mass-media, altor persoane juridice înfiinţate pe bază de interese comune, concepţii politice şi interese confesionale, precum şi consiliile sectoarelor şi ale penitenciarelor constituie o modalitate de resocializare a deţinuţilor prin influenţa educativă şi profilactică exercitată asupra individului. Principalele mijloace de influenţare a condamnaţilor de către opinia publică sînt: întîlnirile cu condamnaţii, practicarea riturilor religioase legal admise, citirea lecţiilor, demonstrarea filmelor de cinematograf şi video, organizarea şi prezentarea concertelor, disputelor şi conferinţelor precum şi referinţele în mijloacele mass-media privind viaţa şi activitatea acestora în instituţiile penitenciare. Organizaţiile sus-numite pot înainta administraţiei penitenciare demersuri privind acordarea ajutorului umanitar deţinuţilor sau penitenciarului, ajutorului la plasarea deţinuţilor în cîmpul muncii şi la aranjarea traiului după liberarea din detenţie. De asemenea administraţia penitenciară favorizează contactele condamnaţilor cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi reintegrarea lor socială. Serviciul de probaţiune format are drept scop, crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor condamnaţilor cu familia sau rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care ar conduce la: reabilitarea condamnatului, prevenirea comiterii în viitor a unor infracţiuni, pregătirea condamnatului pentru liberare (în termen sau liberare condiţionată înainte de termen), dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor sociale, cognitive sau de autocontrol ale condamnatului, utilizarea în mod constructiv a timpului petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid liberarea condiţionată înainte de termen despre comportamentul condamnaţilor, posibilităţile de resocializare şi reabilitare a acestora. Serviciul de probaţiune depune toate diligentele în scopul creării relaţiilor de colaborare cu asociaţiile obşteşti care pot acorda consiliere şi asistenţă condamnaţilor, contribuind la adaptarea şi reintegrarea lor în societate. Serviciul de probaţiune penitenciară constituie o unitate structurală a instituţiei penitenciare şi este inclus în structura organizatorică şi schema de încadrare a acestuia. Drepturile, obligaţiile şi competenţele serviciului de probaţiune sînt reglementate de Regulamentul privind activitatea serviciului de probaţiune, aprobat prin ordinul Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Educaţia politico-ideologică a condamnaţilor se bazează pe ideologia trasată de Constituţia RM, pe ideile umanismului şi democraţiei. Condamnaţilor le sînt explicate ideile politice pe care se bazează Constituţia, trăsăturile de bază ale sistemului politic şi economic al RM ale structurii de stat, împuternicirile Parlamentului, Preşedintelui, Guvernului şi altor instituţii ale puterii de stat, direcţiile de bază ale politicii interne şi externe ale RM, etc. Prin intermediul educaţiei politico-ideologice la condamnaţi se cultivă deprinderi de cultură politică, de orientare în evenimentele politie şi participare în viaţa politică. Educaţia estetică are menirea de a familiariza condamnaţii cu marile realizări ale artei, a le trezi simţul aportului la dezvoltarea culturii umane şi a responsabilităţii sale pentru păstrarea valorilor culturale şi comportarea în societate. Educaţia economică este orientată spre iniţierea cu principiile de bază ale funcţionării economiei de piaţă şi adaptării condamnaţilor spre existenţa în noile condiţii economice. Educaţia ecologică se bazează pe necesitatea unui comportament respectuos faţă de natură ca mediu firesc de habitaclu al omului. Condamnaţilor le sînt explicate activităţile statului şi ale organizaţiilor obşteşti pentru organizarea ocrotirii mediului înconjurător, normele de comportare care contribuie la păstrarea unor condiţii ecologice acceptabile ale vieţii umane, se cultivă deprinderi de respectare a acestor norme. În scopul realizării efective ale direcţiilor examinate ale muncii educative este creată baza organizatorico-legală şi metodică, se elaborează instrucţiuni, ordine şi alte documente care reglementează această activitate la nivelul actelor subnormative. Totodată menţionăm existenţa unui şir de probleme care împiedică sporirea eficacităţii lucrului educativ şi anume: marea majoritate a colaboratorilor nu au studiile şi experienţa necesară, iar numărul 38

condamnaţilor în sectoare depăşeşte normele internaţionale de 2-3 ori. Condamnaţii în prezent sînt repartizaţi pe sectoare pînă la 150 de oameni, ceea ce sporeşte conflictele între ei, favorizează infectarea criminală a lor şi reduce la minim efectele măsurilor educative realizate de către şefii de sector. În plus, consiliile de educatori ale penitenciarelor activează ineficient, iar formaţiile obşteşti ale condamnaţilor în majoritatea penitenciarelor sînt formale. 5.4. Asigurarea materială şi condiţiile de trai a deţinuţilor Asigurarea materială şi asistenţa medicală a deţinuţilor reprezintă crearea unui ansamblu de condiţii de deţinere a lor, pentru satisfacerea necesităţilor de hrană, îmbrăcăminte, cazare, deservire medicală, adică a condiţiilor de ispăşire a pedepsei, care asigură păstrarea sănătăţii şi existenţa normală a persoanei în locurile de detenţie. Nivelul acestor condiţii nu trebuie să se deosebească esenţial de nivelul de civilizaţie al societăţii, ca să se prevină încălcările legii în penitenciare şi dezobişnuirea condamnaţilor de viaţa în libertate, care contribuie la evitarea recidivei după liberarea din locurile de detenţie. Condiţiile de deţinere a condamnaţilor în locurile de detenţie influenţează esenţial procesul corectării lor. Ele constituie o coordonată obiectivă a comportării condamnaţilor, căci după caracterul şi conţinutul lor ele pot ori să „omenească" persoana, creînd o bază trainică pentru aplicarea regimului, muncii, lucrului educativ şi altor mijloace de influenţă, ori invers, de a-i înrăi, de a contribui la degradarea lor spirituală şi fizică, creînd condiţii pentru confruntare şi rezistenţă regimului şi altor cerinţe legitime ale personalului. Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor conţine un şir de recomandări referitoare la asigurarea materială şi de trai a deţinuţilor, ce pot servi ca un etalon spre care pot tinde penitenciarele. Astfel, încăperile de deţinere şi în special acelea care sînt destinate deţinuţilor în timpul nopţii, trebuie să corespundă exigenţelor de igienă, ţinîndu-se cont de climă, mai ales în ceea ce priveşte volumul de aer, suprafaţa minimă, iluminatul, încălzirea şi ventilaţia. În orice încăpere, în care deţinuţii trebuie să trăiască şi să muncească, ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca deţinuţii să poată citi şi munci la lumina naturală, amplasarea acestor ferestre trebuie să permită pătrunderea de aer şi aceasta chiar dacă este sau nu ventilaţie artificială. Lumina artificială trebuie să fie suficientă pentru a permite deţinutului să citească sau să muncească fără să-şi strice vederea. Referindu-se la condiţiile sanitare şi de igienă, art. 12-15 ale regulilor prevăd că instalaţiile sanitare să permită deţinutului să-şi satisfacă nevoile naturale în momentul dorit, într-un mod curat şi decent. Instalaţiile de baie şi duş trebuie să fie suficiente pentru ca fiecare deţinut să aibă posibilitate şi să fie obligat să le folosească la o temperatură adecvată climatului şi atît de des, pe cît o cere igiena generală conform anotimpului şi regiunii geografice, dar cel puţin o dată pe săptămînă într-o climă temperată. La fel trebuie să se pretindă deţinuţilor curăţenia personală; în acest scop ei trebuie să dispună de apă şi de articole de toaletă necesare sănătăţii lor şi curăţeniei lor. Asigurarea materială a deţinuţilor se realizează în următoarele direcţii: - asigurarea materială şi a condiţiilor de trai ale condamnaţilor; - asigurarea cu îmbrăcăminte şi lenjerie corespunzătoare; - asigurarea hranei; - organizarea funcţionării reţelei de comerţ şi a altor surse de asigurare materială. Crearea unor condiţii materiale şi de trai normale este una din principalele sarcini ale administraţiei penitenciarului. Penitenciarele din Republica Moldova sînt construite în conformitate cu proiectele tipice, care trebuie să corespundă şi unor cerinţe generale. În penitenciar există două zone izolate - locativă şi de producere. În zona locativă se amenajează imobile separate şi izolate în care sînt amplasate blocurile de detenţie (regim), celulele izolatorului disciplinar, încăpere de carantină, unitatea medicală. În scopul creării unor condiţii de trai normale, în zona locativă sînt amplasate cantina, baia, frizeria, spălătoria cu camera de dezinfectare, ateliere pentru reparaţia încălţămintei şi hainelor, camera pentru păstrarea obiectelor personale, uscătoria şi alte obiecte de deservire.

39

În zona locativă există două puncte de permisie şi control (PPC). PPC exterioare se construiesc la intrarea pe teritoriul zonei locative a penitenciarului. În clădirea PPC se amenajează încăperile pentru întîlnirile de scurtă şi lungă durată, săli pentru primirea-transmiterea pachetelor şi coletelor, încăperea pentru verificarea persoanelor ce intră pe teritoriul penitenciarului şi a lucrurilor lor. Alături de PPC exterior se construiesc încăperi pentru percheziţia condamnaţilor. Clădirile administrative se construiesc ori într-un bloc cu PPC, ori se amplasează în afara penitenciarului. PPC interior se amplasează între zona locativă şi de producere. Aici se utilează încăperi pentru percheziţia condamnaţilor şi încăperea pentru locţiitorul de serviciu al şefului penitenciarului etc. În afara penitenciarului se amplasează depozitele alimentare, de lubrifiante etc. Pe lîngă secţiile (sectoarele) de regim iniţial corespunzătoare penitenciarelor de tip închis şi semiînchis, precum şi în izolatoarele de urmărire penală se amenajează curţi de plimbare a deţinuţilor. Încăperile destinate cazării deţinuţilor trebuie să corespundă exigenţelor de sănătate şi igienă stipulate în normativele de construcţii ale RM, inclusiv privind volumul, spaţiul, iluminatul, încălzitul şi ventilarea. Norma de spaţiu locativ stabilit pentru un deţinut nu poate fi mai mică de 4 m2. În penitenciare deţinuţii sînt cazaţi în celule amplasarea cărora este determinată în funcţie de tipul penitenciarului, regimul de deţinere şi normele de deţinere separată a deţinuţilor. Numărul maxim de deţinuţi admis pentru deţinere în penitenciar în regimuri separate se stabileşte de către ministrul justiţiei. La luarea deciziei, se ţine seama de condiţiile de menţinere a regimului existente în penitenciar. Pe perioada rece a anului în încăperile penitenciarului se menţine o temperatură nu mai mică de plus 18° C, iar în blocurile şi încăperile pentru tratament medical, pentru îngrijirea femeilor gravide şi creşele pentru copii - nu mai mici de plus 20° C. Celulele din blocurile de regim din penitenciare se amenajează conform cerinţelor normative şi se asigură cu obiecte de inventar necesar. Astfel, iluminarea de zi este asigurată prin instalarea geamurilor, care, în scopul ventilării celulelor, sînt utilate cu oberliht. La geamuri, suplimentar, se instalează gratii metalice cu ochi de grilaj. Uşile celulelor se confecţionează din lemn sau metal şi se utilează cu vizor şi vizetă. Celulele de locuit sînt amenajate cu vase pentru closet de pardoseală şi lavoare, care sînt instalate în cabine bine ventilate cu uşi. De asemenea încăperile celulelor se amenajează cu sistem de iluminare de bază şi cu sistem de iluminare de serviciu, cu amplasarea întrerupătoarelor şi aparatelor de protecţie în afara încăperilor date. Celulele din blocurile de regim se dotează cu paturi metalice monoetajate sau bietajate, cu plasă aspră, conform numărului de deţinuţi, cu masă, noptiere, scaune, difuzor, perdele la geamuri, cuier pentru haine, dulapuri, oglindă montată în perete, lighean, precum şi alte obiecte pentru igiena personală. Fiecare deţinut este asigurat cu un loc individual de dormit, pe care se fixează o placă ce indică numele şi prenumele deţinutului. Celulele izolatoarelor disciplinare sînt amenajate şi utilate cu obiecte de inventar conform normelor. Celulele izolatoarelor disciplinare se deosebesc printr-un grad de securitate sporit şi un număr redus al obiectelor de inventar (paturi rabatabile, care se încuie cu lacăt ziua, masă şi scaune fixate de podele, dulapuri sau poliţe fixate în perete, cuier pentru haine). Deţinuţilor li se asigură posibilitatea de a-şi satisface nevoile fiziologice în condiţii curate şi decente şi după necesitate precum şi posibilitatea de a face baie sau duş, la temperaturi admisibile, atît de des cît necesită igiena generală, însă nu mai rar de o dată pe săptămînă. Administraţia penitenciarului nu este în drept să solicite deţinutului să se tundă chilug, decît în cazul prescripţiei medicului. Generalizarea experienţei înaintate a activităţii instituţiilor penitenciare, ale rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în domeniu ne mărturisesc că fără crearea unei baze tehnico-materiale corespunzătoare în scopul asigurării: 1) condiţiilor necesare aplicării regimului de deţinere, de privare de libertate; 2) cazării, alimentării, igienei, asistenţei medicale; 3) folosirii la muncă a celor condamnaţi la pedeapsa închisorii; 4) desfăşurării activităţilor cultural educative; 5) pazei şi supravegherii condamnaţilor - fără o organizare specială a activităţii secţiilor şi serviciilor lor nu pot fi realizate în practică scopurile pedepsei privative de libertate.

40

Deci penitenciarul trebuie să aibă o construcţie specială, cu o structură proprie, care să asigure toate condiţiile de mai sus, îndeosebi siguranţa deţinerii celor condamnaţi şi să prevină dezordinea şi evadarea. Penitenciarul trebuie să adăpostească atît deţinuţii, cît şi personalul penitenciarului. Aşa fiind, penitenciarul trebuie să prezinte o structură corespunzătoare tuturor acestor cerinţe şi categorii de oameni (pavilioane pentru administraţie, pavilioane pentru deţinuţi, pavilioane de muncă etc). Cei deţinuţi rămînînd în penitenciar zi şi noapte, la muncă şi odihnă şi la alte îndeletniciri; penitenciarul trebuie astfel construit încît să corespundă acestor nevoi, inclusiv să asigure ordinea şi securitatea. Anume de aceea la problemele prioritare trebuie de referit: a) utilarea penitenciarelor în corespundere cu legislaţia Republici Moldova şi standardele internaţionale; b) perfecţionarea bazei tehnico-materiale a penitenciarelor în scopul organizării eficiente a procesului educativ cu condamnaţii; c) organizarea lucrului secţiilor şi serviciilor penitenciarelor ce asigură executarea cerinţelor ordinii interioare a instituţiei; d) acţiunile concrete în soluţionarea problemelor enumerate depind de particularităţile fiecărui penitenciar în parte, ţinîndu-se cont de necesităţile şi posibilităţile materiale reale. Instituţiile penitenciare ale Republicii Moldova fac parte din categoriile penitenciarelor mici şi mijlocii. În aceste condiţii nu este rentabil de a mări capacitatea penitenciarelor vechi, pentru a reduce suprapopularea lor. Mult mai eficace ar fi constituirea unor penitenciare noi, moderne. Deţinutul este în drept să poarte îmbrăcăminte proprie, asigurîndu-i un aspect decent şi menţinînd-o în curăţenie. În cazul în care el nu are îmbrăcăminte proprie după anotimp, administraţia penitenciarului îi asigură gratuit o garnitură de îmbrăcăminte de model stabilit de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare. De asemenea fiecare deţinut este asigurat cu pat şi lenjerie de pat, care se schimbă cel puţin o dată pe săptămînă. Deţinutul este obligat să poarte ecuson, cu excepţia cazurilor cînd se deplasează în afara penitenciarului. O altă direcţie a asigurării materiale a deţinuţilor în penitenciar este alimentarea lor. Normele de alimentare a deţinuţilor sînt stabilite de Guvern prin care sînt prevăzute 6 norme alimentare pentru diferite categorii de deţinuţi. Conform normelor sus-numite deţinuţilor li se asigură de 3 ori pe zi, la ore prestabilite, gratuit, hrană caldă din contul mijloacelor bugetului de stat. Deţinuţilor minori, deţinutelor gravide, mamelor care alăptează minorii, condamnaţilor care lucrează în condiţii grele şi nocive, invalizilor de gradul I şi II, precum şi deţinuţilor bolnavi, conform indicaţiilor medicului, li se stabileşte o raţie alimentară suplimentară. Deţinuţii aflaţi la tratament în spitale şi staţionare cît şi alte persoane, care conform avizelor medicale necesită alimentare suplimentară sînt asiguraţi cu hrană conform normelor stabilite. Copiii femeilor deţinute pînă la vîrsta de trei ani sînt asiguraţi cu hrană şi cu cele necesare conform normelor stabilite pentru copiii din casele de copii. Este interzisă, în calitate de măsură de constrîngere, reducerea cantităţii, calităţii şi valorii calorice a hranei liberate deţinutului. Deţinutului i se asigură acces permanent la apă potabilă. În situaţia în care deţinutul refuză să primească hrana, şeful penitenciarului are obligaţia să îl audieze de îndată şi să îi solicite o declaraţie scrisă, pentru a cunoaşte motivele care au determinat luarea acestei hotărîri şi pentru a stabili primele măsuri pentru rezolvarea situaţiei. Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă. Declaraţiile date se înaintează, în cel mult 24 de ore, procurorului şi Comitetului pentru Plîngeri, care audiază deţinutul. Totodată, şeful penitenciarului ia măsuri pentru ca deţinutul care refuză să primească hrana să fie separat de ceilalţi deţinuţi, sub supravegherea permanentă a medicului, care asigură asistenţa medicală corespunzătoare astfel încît viaţa acestuia să nu fie pusă în pericol. În cazul în care sănătatea sau viaţa deţinutului care se află în greva foamei este expusă unui pericol grav şi iminent, iar el şi-a pierdut capacitatea de discernămînt şi raţionament lucid, această stare fiind confirmată de doi medici, dintre care cel puţin unul nu activează în sistemul penitenciar, se permite aplicarea alimentaţiei forţate pentru remedierea sănătăţii şi salvarea vieţii lui. Alimentaţia se aplică pe întreaga perioadă a lipsei la deţinut a capacităţii de discernămînt şi raţionament lucid. În scopul organizării funcţionării reţelei de comerţ în penitenciare sînt create magazine, frecventarea cărora este admisă în orele fixate în programul zilei. Modul şi ordinea procurării produselor alimentare şi 41

obiectelor de primă necesitate este stabilită de către şeful penitenciarului. Astfel, deţinutul poate procura, suplimentar la raţia alimentară gratuită, produse alimentare şi obiecte de primă necesitate din mijloacele băneşti obţinute din munca prestată în timpul detenţiei, din pensia sau indemnizaţiile primite, precum şi din alte mijloace băneşti aflate la contul său de peculiu, cu excepţia mijloacelor ridicate păstrate nelegitim. Deţinuţii minori, invalizii de gradul I şi II, pensionarii, deţinutele gravide şi care au cu sine copii, suplimentar la raţia alimentară gratuită, pot folosi, fără restricţii, banii aflaţi la contul lor de peculiu pentru procurarea produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate. Este interzisă scoaterea preveniţilor, condamnaţilor la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, condamnaţilor aflaţi la regim iniţial de detenţie în penitenciarele de tip închis şi semiînchis, precum şi la regim comun de detenţie în penitenciarele de tip închis pentru procurarea produselor alimentare şi de primă necesitate. Pentru categoriile respective, produsele alimentare şi obiectele de primă necesitate sînt procurate de către personalul penitenciar. În acest scop, fiecărui deţinut care dispune de dreptul de a procura produse alimentare şi obiecte de primă necesitate i se liberează formulare de cerere, care, după completare, sînt predate administraţiei. Marfa procurată se înmînează deţinutului contra semnătură. Procurarea produselor alimentare şi obiectelor de primă necesitate se efectuează după necesitate, dar nu mai rar de o dată în lună. Modul de autorizare şi funcţionare a magazinelor (gheretelor) în instituţiile penitenciare este aprobat de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, cu respectarea legislaţiei în vigoare ce reglementează activităţile comerciale practicate de către acestea. 5.5 . Asistenţa medicală în penitenciare Asistenţa medicală a deţinuţilor este reglementată de legea execuţional-penală iar procedura asigurării asistenţei medicale în penitenciare, a transferării deţinuţilor în instituţiile curative publice, precum şi a funcţionării comisiei medicale specializate este reglementată de Regulamentul cu privire la organizarea asistenţei medicale deţinuţilor în instituţiile penitenciare, aprobat de Ministerul Justiţiei şi coordonat cu Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. În penitenciar deţinutului îi este garantat dreptul la asistenţă medicală, care se acordă ori de cîte ori este necesar sau la cerere, de către un personal calificat, în mod gratuit. Deţinuţii beneficiază de asemenea în mod gratuit de tratament medical şi de medicamente. Orice penitenciar trebuie să aibă la dispoziţie serviciul cel puţin al unui medic generalist, al unui medic stomatolog şi al unui medic psihiatru. În penitenciarele cu capacitatea de detenţie de 100 şi mai multe locuri, pe lîngă unitatea medicală, sînt create centre curative staţionare. Primirea pacienţilor şi acordarea asistenţei medicale se efectuează în unitatea medicală a instituţiei penitenciare după înscrierea prealabilă a acestora şi conform unui grafic aprobat de şeful penitenciarului (cu excepţia cazurilor de urgenţă). Deţinuţii beneficiază de asistenţă terapeutică, chirurgicală, psihiatrică şi stomatologică. Pe cont propriu, condamnatul, cu acordul administraţiei penitenciare, iar prevenitul - cu acordul administraţiei penitenciare şi al organului de urmărire penală, al judecătorului de instrucţie sau al instanţei de judecată, pot beneficia şi de serviciile unui medic privat. În cazurile deţinuţilor bolnavi care au nevoie de intervenţie medicală specializată de urgenţă sînt transferaţi neîntîrziat, sub pază şi supraveghere, în instituţiile medicale specializate ale sistemului penitenciar sau în instituţiile curative publice ale Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale. Durata tratamentului deţinutului se include în termenul deţinerii. Examenul medical al deţinutului se efectuează în condiţii de confidenţialitate la primirea în penitenciar şi, în timpul executării pedepsei, la solicitare şi în mod periodic, însă nu mai rar de o dată la 6 luni. La sosirea în penitenciar, în termen de pînă la 15 zile, condamnatul este chestionat şi supus examenului medical şi igienizării sanitare în încăperile de carantină ale penitenciarului. Efectuînd examenul medical, medicul are obligaţia de a sesiza procurorul în cazul în care constată că deţinutul a fost supus la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, precum şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile deţinutului în legătură cu acestea. În asemenea cazuri, deţinutul are dreptul de a cere să fie examinat, din cont propriu, la locul de deţinere, de un medic din afara sistemului penitenciar, indicat de acesta sau de un medic legist. Constatările 42

medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în fişa medicală a deţinutului, iar certificatul medico-legal se anexează la fişa medicală, după ce deţinutul a luat cunoştinţă de conţinutul său, contra semnătură. În temeiul hotărîrii comisiei medicale specializate a penitenciarului, create prin dispoziţia şefului instituţiei şi coordonată cu Direcţia medicală a DIP, deţinuţii bolnavi de tuberculoză, boli venerice, alcoolism, narcomanie sau toxicomanie sînt supuşi tratamentului obligatoriu. Deţinutul poare fi obligat să suporte cheltuielile legate de tratamentul automutilării intenţionate, cu excepţia cazurilor în care sănătatea sau viaţa deţinutului este expusă unui pericol grav şi iminent, iar el şia pierdut capacitatea de discernămînt şi raţionament lucid. Acei deţinuţi care suferă de boli sau deficienţe psihice se iau la evidenţă şi se tratează în instituţiile curative specializate sub supravegherea strictă a medicilor. În unităţile medicale ale penitenciarelor se efectuează: - examenul clinic şi supravegherea deţinuţilor în scopul aplicării terapiei raţionale şi determinării capacităţii lor de muncă; - tratamentul ambulatoriu şi în staţionar, somatic şi specializat, prin metodele şi mijloacele recomandate de indicaţiile instructiv-metodice ale Ministerului Sănătăţii. În cazul unei boli grave sau constatării că persoana condamnată a fost supusă la tortură, tratamente cu cruzime, inumane sau degradante ori alte rele tratamente, administraţia penitenciarului asigură înştiinţarea, de îndată, telegrafic ori pe altă cale, familiei, altor persoane apropiate condamnatului despre acest fapt. Serviciul medical al penitenciarului sau medicul care deserveşte penitenciarul este obligat să verifice regulat: - cantitatea, calitatea, prepararea şi servirea hranei; - starea sanitaro-igienică a încăperilor şi a teritoriului penitenciarului; - starea şi curăţenia îmbrăcămintei, a aşternutului deţinuţilor, corespunderea lor anotimpului. Şeful penitenciarului este obligat să ia cunoştinţă de raportul şi de recomandările medicului şi ale serviciului medical şi să întreprindă urgent măsurile necesare. Dacă şeful penitenciarului consideră că, în cadrul penitenciarului, respectarea recomandărilor este imposibilă sau că acestea sînt inacceptabile, el prezintă Departamentului Instituţiilor Penitenciare un raport, cu anexarea opiniei medicului sau a serviciului medical. În spitalele penitenciare se deţin separat următoarele categorii de deţinuţi: - minorii de adulţi; - deţinutele de sex feminin de deţinuţii de sex masculin; - preveniţii de condamnaţi; - condamnaţii la detenţiune pe viaţă; - deţinuţii cu comportament violent care necesită izolare; - deţinuţii izolaţi din motive de securitate. Persoanele bolnave sînt repartizate şi deţinute în saloane special utilate conform categoriei penitenciarului stabilit prin sentinţă sau a izolatorului de urmărire penală, după caz. Indiferent de tipul regimului şi de termenul de pedeapsă ispăşit, deţinuţilor li se permite să procure produse alimentare şi obiecte de primă necesitate în magazinul instituţiei pe mijloacele băneşti, aflate pe conturile lor de peculiu, precum şi să primească colete şi pachete cu provizii fără nici un fel de restricţii. De asemenea, deţinuţilor aflaţi în spitalele penitenciare li se acordă întrevederi de scurtă şi de lungă durată conform regulilor generale, cu excepţia preveniţilor şi condamnaţilor bolnavi de tuberculoză în formă activă cărora întrevederi de lungă durată nu li se acordă. Întrevederile de scurtă durată şi de lungă durată sînt acordate de către şeful spitalului penitenciar, conform normelor stabilite pentru categoriile de penitenciar în care trebuiau să fie deţinute persoanele respective. În caz de deces, îmbolnăvire gravă care periclitează viaţa deţinutului, de rănire sau mutilare a acestuia, şeful instituţiei anunţă rudele apropiate şi le acordă posibilitatea de a-1 vedea. O astfel de vizită nu va fi inclusă în numărul de întrevederi. Dacă deţinuţii sînt transferaţi în instituţiile curative în legătură cu automutilarea sau simularea unei maladii, timpul aflării lor în instituţia curativă nu se include în termenul de executare a sancţiunii disciplinare aplicate anterior. 43

În instituţiile curative care au în structura lor secţii de psihiatrie şi boli contagioase se stabileşte un regim care asigură izolarea bolnavilor şi supravegherea permanentă a comportamentului tuturor categoriilor de deţinuţi. Deţinuţii care încalcă disciplina în instituţiile curative penitenciare poartă răspundere deplină stabilită de lege. Persoanele încarcerate în izolatoarele disciplinare, sînt asigurate cu lenjerie de pat, primesc hrană conform normei stabilite pentru spital şi dispun de dreptul la plimbare zilnică cu durata de pînă la 2 ore. Izolatoarele disciplinare ale instituţiilor curative penitenciare se amenajează conform cerinţelor generale şi sînt zilnic vizitate de lucrătorii medicali, cu efectuarea indicaţiilor prescrise de medicul curant. Acei deţinuţi care încalcă sistematic regimul de detenţie în spitalul penitenciar sînt externaţi din instituţia curativă şi transferaţi la locul de deţinere numai în cazurile în care aceste acţiuni nu sînt susceptibile să pericliteze viaţa şi sănătatea bolnavului sau a celor care îl înconjoară. 5.6. Procedura de contestare a deciziilor administraţiei penitenciarului Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi contestată la Comitetul pentru Plîngeri în termen de 30 de zile de la data comunicării ei. Contestaţia depusă nu suspendă executarea sancţiunii disciplinare, cu excepţia încarcerării. Şeful penitenciarului este obligat să asigure expedierea neîntîrziată a plîngerii condamnatului la Comitetul pentru Plîngeri. Plîngerea asupra sancţiunii disciplinare sub formă de încarcerare suspendă executarea sancţiunii şi se examinează în regim de urgenţă. Membrii Comitetului pentru Plîngeri vizitează penitenciarul în vederea examinării plîngerii la faţa locului. În acest scop, se audiază condamnatul care a depus plîngerea şi alte persoane necesare, se examinează faptele care au servit temei pentru aplicarea sancţiunii disciplinare. Comitetul pentru Plîngeri confirmă temeinicia contestaţiei sau legalitatea şi temeinicia sancţiunii disciplinare aplicate condamnatului. Decizia Comitetului pentru Plîngeri este obligatorie şi se va executa imediat. În cazul în care condamnatul nu este de acord cu decizia Comitetului pentru Plîngeri el este în drept să conteste decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare în instanţa de judecată în modul stabilit. § 6. Condiţiile executării pedepsei detenţiunii pe viaţă Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se execută în conformitate cu condiţiile stabilite pentru executarea pedepsei închisorii de către condamnaţi, într-un penitenciar special de tip închis, în regim iniţial şi în regim comun, cu particularităţile stabilite în prezentul capitol. Condamnaţii execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă în camere cu cel mult 4 locuri, sub o permanentă supraveghere vizuală şi/sau electronică. Condamnaţii execută pedeapsa în regim iniţial şi în regim comun. Transferarea în regimul comun se poate efectua după executarea a 10 ani de pedeapsă în regim iniţial. În funcţie de personalitatea, comportamentul condamnatului şi gradul de pericol posibil din partea acestuia, termenul stabilit de 10 ani pentru transferarea condamnatului în regim comun poate fi redus prin decizia Directorului general al Departamentului instituţiilor penitenciare, luată în temeiul hotărîrii comisiei înfiinţate în penitenciar în componenţa prevăzută de lege. La solicitarea condamnaţilor, în camere, în funcţie de condiţiile detenţiei, se organizează munca lor. În cazul în care condamnatul transferat în regim comun încalcă regimul de deţinere, el poate fi transferat în regim iniţial pe un termen de cel mult un an de la data aplicării ultimei sancţiuni disciplinare. §7. Amnistierea şi graţierea condamnaţilor 7.1. Amnistierea

44

În cazul amnistiei, în temeiuri legale, care liberează condamnatul de executarea în continuare a pedepsei, fie reduce pedeapsa sau o comută, instituţiile şi organele care asigură executarea categoriei respective de pedeapsă examinează aplicabilitatea actului de clemenţă fiecărui condamnat şi, după caz, cu acordul condamnatului, înaintează un demers instanţei de judecată competente conform legislaţiei. La demers se anexează dosarul personal al condamnatului, dovezile motivelor de fapt şi de drept invocate. Demersul se judecă în condiţiile Codului de procedură penală. Condamnatul este în drept să înainteze personal un demers instanţei de judecată pentru examinarea posibilităţii aplicării actului de amnistie. În acest caz, instituţiile sau organele care asigură executarea categoriei respective de pedeapsă remit instanţei de judecată dosarul personal al condamnatului. Instanţa de judecată trimite hotărîrea definitivă instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei, precum şi instanţei care a judecat cauza în fond. Instituţia care asigură executarea hotărîrii, în termen de cel mult 5 zile, informează instanţa de judecată despre executarea sau imposibilitatea executării hotărîrii ei. Actul de amnistie produce efecte juridice şi asupra persoanelor condamnate de instanţele de judecată ale Republicii Moldova care execută pedeapsa pe teritoriul altui stat (statul executării hotărîrii). în acest sens, Departamentul instituţiilor penitenciare, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, comunică statului executării hotărîrii despre adoptarea actului de amnistie şi solicită materialele necesare soluţionării chestiunii privind acordarea amnistiei. Departamentul instituţiilor penitenciare înaintează un demers instanţei de judecată care a adoptat hotărîrea de condamnare rămasă definitivă pentru a se pronunţa asupra aplicării sau neaplicării actului de amnistie. Departamentul instituţiilor penitenciare trimite statului executării hotărîrii hotărîrea instanţei de judecată pentru încuviinţarea executării ei. Despre încuviinţarea sau neîncuviinţarea executării hotărîrii Departamentul instituţiilor penitenciare comunică instanţei care a judecat cauza în fond şi instanţei care a decis acordarea amnistiei. Republica Moldova aplică faţă de condamnat amnistia acordată într-un alt stat (statul pronunţării hotărîrii). În acest scop, statul pronunţării hotărîrii, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, este informat despre încuviinţarea sau neîncuviinţarea de către instanţa de judecată a Republicii Moldova a executării hotărîrii străine. 7.2. Graţierea Modul de examinare a cererilor de graţiere înaintate de către condamnaţi, precum şi de către alte persoane, se stabileşte de Regulamentul de examinare a cererilor de graţiere şi de acordare a graţierii individuale condamnaţilor, aprobat de Preşedintele Republicii Moldova. În cazul în care Preşedintele Republicii Moldova decretează graţierea persoanei condamnate, instituţia sau organul care asigură executarea decretului, în termen de cel mult 5 zile de la data publicării acestuia, informează şeful statului şi instanţa care a judecat cauza în fond despre executare, iar în cazul comutării pedepsei, şi despre preluarea executării sau imposibilitatea executării decretului. Instituţia sau organul care, este competent să supravegheze comportamentul persoanei liberate de pedeapsă în temeiul actului de graţiere cu un termen de probă informează anual, pînă la expirarea termenului de probă, Preşedintele Republicii Moldova asupra comportamentului condamnatului. La expirarea termenului de probă stabilit, instituţia sau organul competent, în termen de 5 zile, comunică Preşedintelui Republicii Moldova şi instanţei care a judecat cauza în fond despre încetarea măsurilor de supraveghere. Actul de graţiere emis de Preşedintele Republicii Moldova produce efecte juridice şi asupra persoanelor condamnate de instanţele de judecată ale Republicii Moldova, care execută pedeapsa pe teritoriul altui stat (statul executării hotărîrii). În acest sens, Preşedintele Republicii Moldova, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, poate solicita statului executării hotărîrii materialele necesare soluţionării chestiunii privind aplicabilitatea graţierii. În cazul decretării graţierii persoanei, despre acest fapt este informat statul executării hotărîrii, iar Departamentul instituţiilor penitenciare asigură anexarea copiei de pe decret la dosarul personal al condamnatului şi înştiinţează instanţa care a judecat cauza în fond.

45

Actul de graţiere emis într-un alt stat (statul pronunţării hotărîrii) produce efecte juridice asupra persoanelor condamnate de instanţele de judecată ale acestui stat, care execută pedeapsa pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, organul de legătură, conform prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, asigură informarea Preşedintelui Republicii Moldova asupra emiterii de către statul pronunţării hotărîrii a unui act de graţiere a persoanei care îşi execută pedeapsa pe teritoriul Republicii Moldova. Preşedintele Republicii Moldova decide asupra încuviinţării aplicării actului de graţiere şi informează, în modul stabilit, statul pronunţării hotărîrii. § 8. Stingerea executării pedepsei şi ajutorul acordat persoanelor liberate 8.1. Stingerea executării pedepsei Prin stingerea executării pedepsei se stinge raportul juridic de executare a pedepsei penale, adică obligaţia condamnatului de a execută pedeapsa şi dreptul organului de stat de a cere executarea pedepsei. Pedeapsa închisorii, menită să îndrepte şi să-i reeduce pe condamnaţi, este stabilită şi aplicată pe timp determinat, adică pe o anumită durată, strict prevăzută de lege şi aplicată de instanţa de judecată (zile, luni, ani). În lege se arată limitele speciale, iar instanţa pronunţă, prin hotărîrea rămasă definitivă, o pedeapsă cu închisoarea între aceste limite şi pe o durată exactă. În acest scop, durata acesteia este fixată cu toată rigoarea şi în toate elementele ei. În lege s-au înscris dispoziţii privind calculul duratei executării pedepsei, posibilitatea stingerii executării pedepsei poate fi examinată şi în temeiul cererii condamnatului, temeiurile pentru stingerea executării pedepsei, termenul executării efective şi integrale a pedepsei. Executarea pedepsei închisorii pe durata legală, începerea şi terminarea executării în termene legale devine o problemă de respectare strictă a legalităţii. În afară de acestea, executarea pedepsei închisorii îmbracă forma raportului juridic execuţional -penal, care are o durată de timp, adică are un început şi un sfîrşit, un moment de naştere şi un moment de stingere. Participanţii la acest raport juridic, subiecţii acestui raport, au drepturi şi obligaţii pe durata respectivă a raportului juridic execuţional-penal. Organul de stat de specialitate - conducerea penitenciarului - are dreptul să-1 oblige pe condamnat să execute pedeapsa închisorii pe durata pedepsei aplicate, iar condamnatul are obligaţia să execute pedeapsa pe durata legală a pedepsei aplicate. În momentul terminării executării pedepsei, conducerea penitenciarului are obligaţia de a-1 pune în libertate pe condamnat, iar condamnatul are dreptul în acest moment să fie pus în libertate. Terminarea executării pedepsei închisorii nu este numai o simplă problemă administrativă, ci şi una juridică. Efectuarea ei trebuie să se facă potrivit unor norme de drept şi în această materie trebuie să se urmeze un regim strict de legalitate. Pentru aceasta, în lege s-au înscris multiple dispoziţii. Potrivit acestora, terminarea executării pedepsei se efectuează, în mai multe moduri, în funcţie de modurile de executare a pedepsei închisorii. Sub raport teoretic, modul general de executare a pedepsei închisorii este modul executării efective a acesteia în penitenciar pe durata prevăzută în hotărîrea de condamnare, iar la sfîrşitul termenului de executare, se termină şi se stinge şi executarea pedepsei. Dar executarea unei pedepse se efectuează şi în alte moduri, de exemplu, modul suspendării condiţionate a executării ori modul executării la locul de muncă. În afară de acestea, terminarea executării pedepsei închisorii se mai produce şi pe calea altor moduri, cum sînt cele cuprinse în hotărîrea de liberare condiţionată ori prin legile de amnistie ori graţiere. Aşa fiind, la moduri diferite de executare corespund moduri şi momente diferite de liberare (provizorie ori definitivă) a condamnaţilor şi moduri şi momente diferite de terminare şi stingere definitivă a executării pedepsei închisorii. Prin terminarea executării pedepsei închisorii se produc o seamă de efecte juridice. În primul rînd, prin stingerea executării pedepsei se stinge însuşi raportul juridic execuţional-penal, adică obligaţia pentru condamnat de a executa pedeapsa şi dreptul pentru organul de stat de a cere executarea pedepsei. Pe cale de consecinţă, pentru condamnat, se produce efectul juridic important, anume liberarea provizorie (în cazul liberării condiţionate) sau liberarea definitivă (în cazul executării integrale) a pedepsei. Mai mult decît atît, obţinîndu-se liberarea şi ieşirea condamnatului din penitenciar, se lichidează o serie de relaţii ale acestuia cu penitenciarul, cum ar fi, de exemplu: răspunderea civilă pentru eventualele pagube produce din vina acestuia sau posibilitatea revendicării unor drepturi (încasarea unor sume de bani provenite din muncă).

46

Chiar dacă condamnatul ar mai avea de executat o pedeapsă complementară, pedeapsă care se execută după executarea pedepsei închisorii, deci în libertate, prin terminarea pedepsei închisorii, fostul condamnat are acum drum deschis spre liberarea definitivă. Aceasta înseamnă că are posibilitatea să se reintegreze în viaţa socială liberă, să se întoarcă în familie, să se întoarcă la muncă şi să se conformeze regulilor de conduită ce călăuzesc relaţiile sociale ale membrilor societăţii. El are toate condiţiile să participe activ la procesul de reintegrare socială cu ajutorul membrilor colectivităţii; în acest sens există norme de drept care reglementează asistenţa postpenală a foştilor deţinuţi, a foştilor condamnaţi. Unele aspecte de asistentă post penală sînt direct legate de momentul liberării definitive, iar altele de momentele ce urmează liberării definitive. Temeiurile pentru stingerea executării pedepsei sînt: - executarea efectivă şi integrală a pedepsei; - decesul persoanei condamnate; - adoptarea unei hotărîri de achitare a persoanei condamnate în cursul executării pedepsei sau trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti; - intervenirea unei legi penale noi care exclude caracterul penal al faptei în cursul executării pedepsei sau trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti; - intervenirea unui act de amnistie totală în cursul executării pedepsei sau trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti; - intervenirea unui act de graţiere totală în cursul executării pedepsei sau trimiterea spre executare a hotărîrii judecătoreşti; - intervenirea prescripţiei executării hotărîrii privind condamnarea; se dispune prin încheierea motivată a instanţei de judecată; - respectarea de către condamnat a comportamentului stabilit prin hotărîrea judecătorească şi expirarea termenului de probă; - alte împrejurări prevăzute de lege. Despre intervenirea împrejurărilor indicate mai sus instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei comunică în scris instanţei care a judecat cauza în fond, anexînd materiale probatorii. Posibilitatea stingerii executării pedepsei poate fi examinată şi în temeiul cererii condamnatului. Condamnatul la trimitere dintr-o închisoare este pus în libertate în prima jumătate a ultimei zile a termenului de pedeapsă stabilit. Dacă termenul pedepsei expiră în zi de repaus sau în zi de sărbătoare nelucrătoare, condamnatul este liberat în ajunul zilei de repaus sau al zilei de sărbătoare nelucrătoare. La calcularea termenului în luni, termenul expiră la data respectivă a ultimei luni, iar dacă luna în cauză nu are această dată - în ultima zi a acestei luni. O dată cu liberarea, condamnatului i se restituie lucrurile şi obiectele de preţ care îi aparţin, banii de la contul de peculiu, valorile mobiliare, actele personale, actele privind munca lui şi i se liberează mandatul de executare a pedepsei sau de liberare de executare a pedepsei. În cazul liberării condamnatului care execută pedeapsa în penitenciar, administraţia instituţiei penitenciare, cu cel puţin 7 zile înainte de data la care urmează să fie liberat, informează organul afacerilor interne despre liberarea din locul de deţinere a condamnatului pentru infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi a persoanei perspectiva condamnării căreia a determinat aplicarea unor măsuri de protecţie de stat, în conformitate cu Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal. Organul afacerilor interne întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care au acordat ajutor în procesul penal. În cazul în care condamnatul suferă de tuberculoză, administraţia instituţiei penitenciare, cu cel puţin 7 zile înainte de data la care acesta urmează să fie liberat, informează instituţia medicală specializată în a cărei rază teritorială se află domiciliul condamnatului pentru a fi luat la evidenţă. 8.2. Ajutorul acordat persoanelor liberate din locurile de detenţie În cazul liberării condiţionate înainte de termen, în scopul pregătirii pentru liberare, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului de executare a pedepsei închisorii, condamnaţii care îşi execută

47

pedeapsa în regim comun şi care nu au sancţiuni disciplinare nestinse sînt transferaţi în regim de resocializare. Cu cel puţin o lună înainte de expirarea termenului de executare a pedepsei arestului sau cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea termenului de executare a pedepsei închisorii, administraţia locului de deţinere informează autorităţile administraţiei publice locale şi agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă despre apropiata liberare a condamnatului, despre studiile, capacitatea de muncă şi specialitatea lui. Administraţia locului de deţinere asigură explicarea prevederilor legislaţiei în vigoare cu privire la utilizarea forţei de muncă, modul de plasare în cîmpul muncii şi dreptul de a beneficia de o indemnizaţie unică. în cazul în care condamnatul îşi exprimă dorinţa de a fi plasat în cîmpul muncii prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă de la locul de domiciliu, administraţia locului de deţinere, în termen de 5 zile, expediază cererea la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă. Condamnaţii invalizi de gradul I sau II, precum şi condamnaţii bărbaţi care au împlinit 65 de ani şi femeile condamnate care au împlinit 60 de ani pot solicita plasarea în aziluri pentru invalizi sau bătrîni. Administraţia locului de deţinere, în termen de 5 zile, expediază organului de asistenţă socială cererea condamnatului. Persoana liberată din locurile de deţinere este asigurată cu bilet pentru deplasare la domiciliu. Cheltuielile pentru procurarea biletului sau îmbrăcămintei necesare sînt suportate de către condamnat. În cazul în care condamnatul nu dispune de bani, el este asigurat cu bilet şi îmbrăcăminte din contul statului. Despre liberarea persoanelor care au nevoie de însoţire, femeilor gravide şi minorilor administraţia locului de deţinere comunică, în prealabil, rudelor sau altor persoane indicate de condamnaţi. În cazul lipsei însoţitorului, administraţia asigură însoţirea lor pînă la domiciliu.

48

Capitolul II. PROGRAMUL PENITENCIAR DE BAZĂ Programul penitenciar de bază – este un ansamblu de activităţi obligatorii (programe corecţionele) bine planificate avînd un obiectiv precis de învăţare pentru deţinuţi cu scopul general de a le reduce riscul de recidivă. O mare parte din cei ce ajung în locurile de detenţie nu sînt dintre cei mai buni cetăţeni ai societăţii: au un nivel de cultură redus, deseori nu dispun de familie, nu au un loc permanent de trai. Cu toate acestea, ideologia tratamentului penitenciar a afirmat cu certitudine că omul şi delincvent reprezintă o valoare umană pentru societate. De aceea pedeapsa privativă de libertate este lipsită de sens şi conţinut în penitenciar şi nu are o justificare morală, nu le acordăm ajutor celor deţinuţi să devină membri egali şi utili ai societăţii. Penitenciarul exercită atîta influenţă asupra celor privaţi de libertate încît ne putem adresa întrebarea ce este bun şi util pentru ei. Toate penitenciarele urmăresc să amilioreze condiţia umană a deţinuţilor oferindu-le cunoştinţe, tratîndu-le diferite tulburări fizice sau psihice, dezvoltîndu-le competenţe utile pentru o viaţă cinstită după liberare. Prin urmare, programele oferite de administraţia unui penitenciar pot fi clasificate în programe: 1. Programe educative; 2. Programe de formare. Din cadrul programelor educative pot face parte: a) Programul cu privire la organizarea activităţilor cu deţinuţii noi sosiţi în penitenciar. Scopul acestui program este studierea personalităţii condamnatului, asigurarea dreptului constituţional a accesului la informaţie, asigurarea dreptului la sănătate, acordarea asistenţei sociale, acordarea asistenţei psihologice, acordarea ajutorului practic privind adaptarea condamnaţilor la condiţiile de executare a pedepsei penale. b) Programul de încadrare în cîmpul muncii. Scopul programului fiind orientarea profesională şi de încadrare în cîmpul muncii a condamnaţilor, creşterea productivităţii muncii şi a calităţii muncii, sporirea nivelui de producere în penitenciare şi creşterea pe această bază a nivelului material şi cultural de viaţă a persoanelor private de libertate. c) Programul cu privire la desfăşurarea orelor socio-juridice cu condamnaţii. Scopul programului menţionat este familiarizarea condamnaţilor cu legislaţia execuţional- penală. d) Programul cu privire la pregătirea pentru liberarea deţinuţilor din detenţie ,,PROSOCIAL”. Scopul programului este prezentarea unui mod corect de viaţă al personalităţii în societate, instruirea persoanelor pentru a soluţiona problemele care apar odată cu liberarea din detenţie şi ulterior pentru a se reintegra în societate. Din cadrul programelor de formare fac parte: a) Programul cu privire la instruire generală şi profesională. Scopul programului fiind acordarea studiilor medii incoplete şi deprinderi de a percepe o profesie în penitenciar cu tendinţa de a se angaja în cîmpul muncii după liberare. b) Programul cu privire la reducerea violeţei în mediu penitenciar. Scopul programului este studierea infracţiunilor cu caracter violent, analiza cauzelor săvîrşirii acestora, promovarea modalităţilor pozitive de rezolvare a situaţiilor de conflict, în vederea alcătuirii unui plan personal de prevenire a violenţei. c) Programul cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţilor de creaţie artistică. Scopul programului presupune resocializarea deţinuţilor şi ridicarea nivelului de educare în penitenciare prin dezvoltarea continuă a calităţilor de creaţie artistică şi folosirii eficiente a timpului liber. d) Programul cu privire la organizarea educaţiei fizice şi sportului cu condamnaţii, ,,PROSPORT”. Scopul programului rezidă în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de sport în scopul menţinerii tonului fizic şi moral-psihologic al condamnaţilor. e) Programul de orientare vocaţională pentru minori. Scopul programului este achiziţionarea de cunoştinţe şi abilităţi necesare realizării unui management eficient în alegerea meseriei, căutarea şi menţinerea unui loc de muncă. f) Programul de educaţie pentru sănătate în mediul condamnaţilor. Programul respectiv urmăreşte să cultive la deţinuţi o cultură sanitară prin prevenirea bolilor şi riscurilor ce le pot afecta sănătatea fizică, mentală, emoţională şi socială. Finalitatea continuă a acestor programe este de a-i ajuta pe deţinuţi să gîndească şi să se comporte prosocial astfel încît să nu mai recidiveze. 49

Ce este posibil de efectuat pentru a-i determina pe deţinuţi să participe sincer la programe corecţionale? În primul rind, este necesar de a asigura credibilitatea şi acceptarea colaboratorului (educatorului, medicului) de către deţinuţi, el va fi o persoană agreabilă cu experienţă în activitatea cu deţinuţii, rezonabil şi cu simţul umorului, tot timpul fiind disponibil să-i ajute pe deţinuţi şi să fie încrezut în capacitatea lor de a se schimba. De asemenea, posedarea abilităţilor de comunicare vor fi esenţiale, iar atitudinea de neutralitate binevoitoare trebuie menţinută permanet. § 1. Necesităţile educaţionale ale condamnaţilor în instituţiile penitenciare Plictiseala şi montonia par ar fi predominante în toate penitenciarele din ţară, posibilitatea de a munci există pentru puţini deţinuţi şi pe perioade scurte de timp. În general 70-80% din deţinuţi execută pedeapsa privativă de libertate fără a face ceva deosebit: de obicei programul de dimineaţă inclusiv dejunul, masa de prînz, masa de seară, discuţii interminabile între delincvenţi, privitul televizorului, audierea emisiunilor radio. Şi aşa zi de zi, ani şi ani de zile... După căţiva ani de executare a pedepsei în penitenciar, liberarea din instituţia penitenciară devine pentru deţinuţi o problemă de adaptare în societate: cunoştinţele, opiniile, deprinderile, regulile învăţate în penitenciar, modul în care concep viaţa lor viitoare devin obstacole pentru reintegrarea lor ulterioară în societate. Deţinuţii pot fi clasificaţi după diferite criterii: sex (bărbaţi şi femei), vîrstă (adulţi şi minori), personalitatea infractorului (recidivişti şi nerecidivişti), statut social (cu familie şi fără familie), nivelul de cultură (ridicat şi scăzut), starea sănătăţii (sănătoşi şi bolnavi), capacitatea de muncă (apţi şi inapţi de muncă), mediul de provenienţă (urban şi rural) etc. Prin urmare necesităţile lor educaţionale, psihologice şi terapeutice sînt imense şi foarte diverse. Însăşi pedeapsa penală nu reprezintă un scop în sine, funcţia educativă fiind cea care-i argumentează finalitatea. Ea nu efectuează nimic altceva decît de a „poziţiona” persoana într-un loc special pe un anumit timp. Dar pe parcursul acestei perioade de timp cît el este izolat de societate este necesar de un volum imens de intervenţii educaţionale pentru a-l reintegra social. Avînd în vedere faptul că la un educator îi revine un număr foarte mare de deţinuţi, nu se reuşeşte realizarea scopului propus cu fiecare deţinut la nivelul dorit. De aceea educatorilor din instituţiile penitenciare le revine o sarcină dificilă, rolul lor fiind important în umanizarea acestei instituţii. § 2. Ce reprezintă programele corecţionale pentru condamnaţi? Perceperea unui program corecţional depinde în mare măsură de viziunea asupra rolului instituţiei penitenciare în societate şi îndeosebi asupra cauzelor criminalităţii. Din practica internaţională există căteva noţiuni sau definiţii ce ar însemna un program corecţional şi anume: 1. Un ansamblu de activităţi în domeniu, avînd un obiectiv bine determinat şi implicînd un număr de elemente comune. 2.

O serie planificată de măsuri de învăţare pentru deţinuţi cu scopul final de a reduce riscul de recidivă la minimum. Ca urmare, programele corecţionale mai pot fi divizate şi după obiectivul urmărit, după numărul şi durata activităţilor, după locul petrecerii acestor programe, după categoria participanţilor la aceste activităţi (vîrstă, termen, infracţiune) etc. Personalul care asigură pertrecerea programelor este necesar să duspună de o pregătire profosională aprofundată şi deasemenea să dispună de o bază materială suficientă pentru desfăşurarea cu succes a acestor activităţi. § 3. Eficienţa programelor corecţionele implementate în penitenciar pentru condamnaţi

50

Dacă obiectivul care a fost determinat prin executarea pedepsei privative de libertate este reducerea recidivei la minimum, se va considera că eficienţa programelor va fi apreciată prin numărul de deţinuţi reveniţi înapoi în instituţia penitenciară. Practica din penitenciare ne arată că există un ansamblu de condiţii care au un rol decesiv în succesul desfăşurării unui program corecţional şi anume: o formare perfectă a personalului penitenciar, o politică educaţională la nivel înalt, promovarea unei concepţii de existenţă bazate pe ideoligia de tratament şi amiliorare umană. Deasemenea este nesecar de efectuat o evaluare profundă a deţinuţilor înainte, în timpul şi la sfîrşitul programului. Pînă a culege rezultate în ceea ce priveşte recidiva, mai important este considerată adaptarea la normele specifice a instituţiei penitenciare unde deţinutul îşi va executa pedepsa privativă de libertate, desemenea atitudinile în relaţiile interpersonale, modificările apărute în trăsăturile de comportament. Deseori programele pe termen scurt sînt mai eficiente decît cele de lungă durată, fiindcă clientul este dispus de a cunoaşte cu cît mai mult şi mai diversificat. Toate cele relatate mai conduc la o serie de principii obligatorii pentru programele corecţionale folositoare şi anume: un fundament teoretic la nivel înalt, aptitudini sociale şi stăpînire de sine, motivarea şi formarea personalului la cel mai înalt nivel, recurgerea la srijinul din partea familiei, evaluarea schimbării observate în comportamentul deţinutului şi întroducerea unor elemente de decădere a delincventului. Sînt un şir de motive de satisfacţie pentru totalitatea de programe care se implementează şi se desfăşoară în instituţiile penitenciare, cel mai important şi evident este contribuţia întregului personal al instituţiei penitenciare la sporirea umaniţăţii pentru clienţii care îşi ispăşesc pedeapsa privativă de libertate. Educatorii înbogăţesc zilnic mediul de viaţă în care locuiesc deţinuţii, promovează valorile morale în relaţiile interumane. Deasemenea măsurile organizate sînt un prilej de bucurie pentru delincvenţi. Întîlnirea cu persoane din afara penitenciarului în cadrul unor seminare, traininguri, concerte, întîlniri cu reprezentanţi a diferitor organizaţii obşteşti şi confesii religioase, aflînd nişte lucruri reale cum se poate de trăit cinstit în lumea de azi, rămînînd în contact cu societate şi cu acei care le vor binele. § 4. Analiza implementării programelor corecţionale şi evaluarea asupra calităţii desfăşurării programelor. Cît de eficiente şi utile sînt programele corecţionale reprezintă o problemă la care nu este aşa de uşor de a da un răspuns. Deseori specialiştii şi deţinuţii implicaţi în programele corecţionale fac unele aprecieri la schimbările pozitive determinate şi la o atmosferă optimistă privind viitorul delincvenţilor. De aceea este destul de dificil pentru acei care se ocupă de evaluarea rezultatelor căpătate de către benificiari într-un program s-au altul. Prin urmare, programele corecţionale sînt într-o permanenţă amiliorare, pentru a-şi atinge scopurile care au fost concepute, pentru a le adapta la necesităţile deţinuţilor, pentru a înţelege eşecul sau succesul lui practic. § 5. Programul penitenciar de bază şi planificarea executării pedepsei privative de libertate în penitenciarul pentru femei nr.7, loc. Rusca Penitenciarul pentru femei nr.7-Rusca este amplasat în localitatea Rusca raionul Hînceşi. Este un penitenciar de tip semiînchis cu toate cele trei tipuri de regimuri: iniţial, comun şi resocializare. În penitenciarul dat îşi ispăşesc pedeapsa privativă de libertate deţinutele de sex femenin de toate vîrstele, luînd în consideraţie că este unicul penitenciar pentru deţinerea femeilor. Aici la fel îşi ispăşesc pedeapsa şi deţinutele minore. Regimul de deţinere a condamnatelor de sex feminin corespunde, respectiv, regimului stabilit pentru penitenciarele de tip deschis, semiînchis sau închis. Femeile gravide şi mamele care au cu ele copii în vîrstă de pînă la 3 ani, condamnate la pedeapsa închisorii care urmează a fi executată în penitenciare de tip închis, la decizia administraţiei penitenciarului, execută pedeapsa în condiţiile prevăzute pentru penitenciarul de tip deschis sau semiînchis, în funcţie de gravitatea faptei comise, pericolul social pe care îl reprezintă, comportamentul deţinutei, vîrsta şi starea sănătăţii copilului şi a mamei etc.

51

La regim iniţial sînt deţinute condamnatele venite în penitenciar după rămînerea definitivă a sentinţei. Ele sînt ţinute în încăperi complet izolate, care se încuie. Condamnatele beneficiază de plimbări zilnice cu durata de 2 ore. La expirarea termenului de 3 luni pentru penitenciarele de tip deschis; 6 luni, însă nu mai mult de o treime din durata pedepsei pentru penitenciarele de tip semiînchis şi 9 luni pentru penitenciarele de tip închis - din ziua intrării în penitenciar, condamnatele aflate în regim iniţial pot fi transferate în regim comun de detenţie, luîndu-se în considerare perioada ţinerii lor în carantină. În regimurile de deţinere comun şi de resocializare, condamnatele, în perioada de la stingere pînă la deşteptare, sînt ţinute în încăperi complet izolate, care se încuie. În intervalul de timp de la deşteptare pînă la stingere, condamnatele la executarea pedepsei în penitenciare de tip semiînchis se pot deplasa liber pe teritoriul penitenciarului, în limitele stabilite de administraţia penitenciarului, iar de tip închis - în zona locativă şi încăperile de uz comun ale secţiei cu regim comun. Transferul condamnatelor în regim de resocializare se efectuează cu 6 luni înaintea expirării termenului pedepsei. Condamnatelor la executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, aflate în regim de resocializare, li se poate permite deplasarea fără escortă sau însoţire în afara penitenciarului, dacă acest lucru este condiţionat de caracterul muncii îndeplinite. Condamnatele la executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, aflate în regim de resocializare, au dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul penitenciarului, în limitele stabilite de administraţia penitenciarului. Programul penitenciar de bază începe odată cu etaparea condamnatei în penitenciar şi el constă dintr-un şir de programe socio-educative obligatorii. Condamnatele etapate în penitenciar sînt repartizate în sectorul de carantină care este separat şi localizat, condamnatele fiind deţinute în încăperi comune. Primul program obligatoriu este ,,Programul cu privire organizarea activităţilor cu deţinuţii nou sosiţi în penitenciar”. Practic acest program include în sine studierea personalităţii condamnatelor şi informatizarea condamnatelor cu legislaţia execuţional-penală şi profilaxia sanitaro-igienică. Sarcinile de bază a acestui program sînt: studierea intensă a personalităţii coondamnatelor noi sosite în penitenciar, aprecierea gradului de degradare socială. Pe parcursul acestei perioade în sectorul de carantină activează şeful de sector şi specialistul psiholog, specialistul asistent social, medicul, serviciul securutate, serviciul logistică şi contabilitatea, serviciul regim şi supraveghere care petrec un şir de ore informative. În perioada aflării în carantină, specialistulul-psiholog realizează evaluarea psihosocială a personalităţii deţinutului şi întocmeşte caracteristica psihologică, care include intervenţiile coordonate ale administraţiei penitenciare în vederea reeducării şi corijării condamnatului. Caracteristica psihologică se întocmeşte individual pentru fiecare deţinut, se anexează la programul individual cu privire la planificare a pedepsei penale al acestuia şi fiecare colaborator al instituţiei penitenciare lucrează cu deţinutul în baza acestei caracteristici. La stabilirea planului de executare a pedepsei se iau în considerare şi datele cuprinse în referatul presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii deţinutului, în cazul în care acesta a fost întocmit pînă la condamnarea persoanei. Decizia privind plasarea, după liberarea din carantină, a condamnatului în celula în care se va afla pe perioada regimului iniţial de detenţie, este emisă de şeful penitenciarului, la propunerea serviciilor securitate, regim şi supraveghere, serviciului activitate educativă, psihologică şi asistenţă socială şi cel medical. Decizia privind repartizarea ulterioară în celule, antrenarea persoanei la muncă şi instruirea profesională este dispusă de şeful penitenciarului, la propunerea comisiei penitenciarului. La repartizare se iau în considerare particularităţile fiecărui individ: sexul, vîrsta, caracterul şi gradul pericolului social al crimei săvîrşite, cazierul judiciar sau lipsa antecedentelor, personalitatea condamnatului, confesiunea acestuia etc. Administraţia penitenciară favorizează contactele condamnaţilor cu serviciul de probaţiune penitenciară şi reprezentanţii asociaţiilor obşteşti, care pot acorda asistenţă medicală, juridică sau psihologică condamnaţilor, precum şi pot contribui la adaptarea şi reintegrarea lor socială. Specialistul asistent social alcătueşte ancheta socială unde fiecare condamnată în mod individual îşi descrie necesităţile şi problemele sociale.

52

Serviciul de asistenţă socială este instituit în temeiul alin. (2) art. 223 din Codul de executare şi are drept scop crearea, menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor condamnaţilor cu familia sau rudele acestora, identificarea factorilor relevanţi care ar conduce la: reabilitarea deţinutului, prevenirea comiterii în viitor a unor infracţiuni, pregătirea deţinutului pentru liberare (la termen sau liberare condiţionată înainte de termen), dezvoltarea şi consolidarea abilităţilor sociale, cognitive sau de autocontrol ale deţinutului, utilizarea în mod constructiv a timpului petrecut în penitenciar, informarea factorilor care decid liberarea condiţionată înainte de termen despre comportamentul deţinuţilor, posibilităţile de resocializare şi reabilitare a acestora. Serviciul de asistenţă socială va depune toate diligenţele în scopul creării relaţiilor de colaborare cu asociaţiile obşteşti care pot acorda consiliere şi asistenţă deţinuţilor, contribuind la adaptarea şi reintegrarea lor în societate. Pe perioada deţinerii condamnatelor în sectorul de carantină şefa de sector petrece o consiliere individuală cu fiecare condamnată ulterior făcînd cunoştinţă şi cu dosarul personal. După repartizarea pe sectoare şefa de sector avînd caracteristica psihologică datele din ancheta socială şi informaţia din dosarul personal a condamnatei petrece discuţii cu condamnata şi practic din această consiliere şi pe baza datelor din dosarul personal, în baza testării psihologice acordată de către psiholog, ancheta socială prezentată de către asistentul social este conceput planul individual de executare a pedepsei, care este întocmit de şefa de sector fără participarea altor colaboratori. Al doilea program din cadrul programului penitenciar de bază este ,,Programul de încadrare în cîmpul munci”. Scopul programului cu privire la determinarea orientărilor profesionale şi de încadrare în cîmpul muncii a condamnaţilor este creşterea productivităţii muncii şi a calităţii acesteia, sporirea nivelui de producere în penitenciare şi creşterea pe această bază a nivelului material şi cultural de viaţă a persoanelor private de libertate. Din cadrul acestui program condamnatul trebuie să însuşească că odată ce omul este ocupat în cîmpul muncii de fapt acest lucru aduce numai folos în diferite direcţii ca o stare materială mai bună, reducere din termenul de pedeapsă acordarea ajutorului material membrilor familiei prin tranferuri de mijloace băneşti şi achitarea prejudiciului material şi multe altele. Condamnatele sînt antrenate la muncă remunerată ţinundu-se cont de voinţa, aptitudinile lor şi în măsura posibilităţilor de specialitatea pe care o posedă. Deasemenea condamnatele sînt antrenate la munci neremunerate, precum la lucrări de îngrijire şi amenajare a teritoriului penitenciarului, de înbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie. Şeful de sector ţine un jurnal unde zilnic se fixează antrenarea condamnatelor la munci neremunerate. Lunar şeful de sector face un extras din jurnanul dat cu anexarea lui în dosarul personal al condamnatei. Al treilea program este „Programul cu privire la agitaţia vizuală din instituţiile penitenciare” Scopul programului este de a asigura dreptul la informaţie prin panouri informative a persoanelor private de libertate, sporirea nivelului de informare a deţinuţilor cu sub aspect social şi legislativ, conformarea comportamentului prosocial al deţinutului. În cadrul acestui program condamnatelor le este adusă la cunoştinţă informaţia prin panouri în ceea ce priveşte viaţa obştească din penitenciar, schimbările legislative şi informaţia din societate prin intermediul radioului, televiziunii şi presei periodice. În penitenciar sînt amplasate panourile pentru afişarea agitaţiei vizuale şi anume pe teritoriul zonei locative sînt amplasate două panouri unde se afişează informaţia cu privire la viaţa penitenciarului, informaţia legislativă şi ziare naţionale şi regionale. În căminul de trai a condamnatelor sînt amplasate 5 panouri pe care este afişată informaţia generală de care au nevoie condamnatele. Al patrulea program obligatoriu inclus în programul penitenciar de bază este „Programul cu privire la instruire generală şi profesională”. Scopul programului fiind acordarea studiilor medii incoplete şi posibilitatea de a obţine o profesie în penitenciar cu tendinţa de a se angaja în cîmpul muncii după liberare. În cadrul acestor programe condamnatul trebuie să însuşească programa de studii medii incoplete, iar în cadrul instruirii profesionale să obţină o profesie de specialitate. În cadrul acestui program în primul rînd sînt incluse condamnatele minore care fac studii gimnaziale petrecute de către profesori din cadrul Minsterului Învăţămîntului. De asemenea se selectează condamnatele care sînt analfabete şi se petrec ore cu privire la alfabetizarea categoriei date de condamnate. În cadrul filialei şcolii de meseri o. Hînceşti se desfăşoară instruirea profesională a condamnatelor pe parcursul unui an de studii la specialitatea croitoreasă şi lăcătuş. Ultimele două programe obligatorii sînt: „Programul cu privire la pregătirea pentru liberarea condiţionată înaite de termen a deţinuţilor din detenţie” şi „Programul cu privire la pregătirea pentru 53

liberarea deţinuţilor din detenţie „PROSOCIAL”. Scopul programului este prezentarea unui mod corect de viaţă al personalităţii în societate, instruirea persoanelor pentru a soluţiona problemele care apar odată cu liberarea condiţionată înainte de termen sau liberarea din detenţie la termen şi ulterior pentru a se reintegra în societate. În cadrul programelor date condamnatul trebuie să însuşească volumul de informaţie care îi este adusă la cunoştinţă pentru hotărirea diferselor probleme ce apar odată cu liberarea din locurile de detenţie. În scopul realizării măsurilor de pregătire pentru liberare condiţionată înainte de termen şi liberare din detenţie la termen, cu 6 luni înainte de sfîrşitul termenului condamnatele sînt înscrise la cursuri de pregătire pentru liberare din detenţie. Lilstele condamnatelor sînt prezentate de către secţia specială a penitenciarului, conform listelor date se emite o dispozişie scrisă a şefului penitenciarului cu privire la derularea cursurilor de pregătire pentru liberare. Condamnata inclusă în cadrul programelor date este obligată să frecventeze cele 22 de lecţii, unde îi este adusă la cunoştinţă informaţia privind soluţionarea problemelor care pot apărea odată cu liberarea condiţionată înainte de termen cît şi liberarea din detenţie la termen. De asemenea majoritatea condamnatelor acceptă şirul de programe socio-educative şi psihocorecţionale care se derulează în penitenciar la dorinţă şi anume: Programul cu privire la iniţiere în domeniul socio-juridic este un program care permite condamnatelor să facă cunoştinţă cu legislaţia execuţional penală adică se petrec ore informative referitor la pevederile Codului de executare, Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, Codul Penal şi altele. Programul cu privire la reducerea violenţei este programul care îl face pe deţinut să înţeleagă propriile atitudini faţă de violenţă, să-şi identifice propriile avantaje şi dezavantaje în comportamentul violent, să facă diferenţă între furie şi violenţă, să formeze o strategie de intervenţie în vederea prevenirii comportamentului violent. Acest program este petrecut de către specialistul psiholog care constă dintr-un număr de 8 şedinţe cu un grup de la 6 pînă la 8 deţinuţi; Programul cu privire la liberarea condamnatelor judecate pe infracţiuni de furt şi jaf presupune învăţarea deţinuţilor să deprindă abilităţi de lucru în grup, să se gîndească la consecinţe şi soluţii prosociale alternative, să dispună de cunoştinţe de bază despre rezolvarea problemelor. Acest program este petrecut de către specialistul psiholog care constă dintr-un număr de 10 şedinţe cu un grup de la 6 pînă la 8 deţinuţi; Programul de educare pentru un mod sănătos de viaţă în mediul penitenciar presupune formarea propriei atitudini faţă de sănătate şi comportamentul igienic al deţinutului, cunoaşterea modului de prevenire a bolilor, promovarea unui mod sănătos de viaţă. Programul este implementat de către specialist psiholog şi medicul penitenciarului. Programul pentru orientare vocaţională a minorilor este destinat pentru discipolii din pentenciar şi care este preconizat pentru identificarea şi conştientizarea caracteristicilor personale relevante pentru practicarea unei profesii, discutarea avantajelor şi dezavantajelor diverselor meserii, relaţia dintre interese şi competenţe personale în alegerea meseriei, dezvoltatrea abilităţilor de căutare activă a unui loc de muncă. Programul dat este promovat de specialistul psiholog şi specialistul asistent social pe parcursul a 7 şedinţe cu un număr de pînă la 6 discipole minore. Programul pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de creaţie artistică presupune dezvoltarea şi implementarea în penitenciar a activităţilor creative, creşterea performanţei creaţiei artistice în instituţia penitenciară şi stimularea formării printre deţinuţi a colectivelor de creaţie, dezvoltarea personalităţii deţinutului, a capacităţilor şi aptitudinilor lui fizice la nivelul potenţialului său la maxim, formarea personalităţii creative. Programul este promovat de către şeful de sector în comun cu diferite societăţi guvernamentale şi non-guvernamentale. Programul cu privirela organizarea educaţiei fizice şi sport cu deţinuţii „PROSPORT” este programul de extindere a activităţilor sportive în mediul penitenciar, educarea deţinuţilor prin prizma activităţilor sportive şi dezvoltarea fizică a calităţilor emoţional-volitive, dezvoltatrea abilităţilor sportive necesare în activitatea cotidiană. Acest program este promovat de către şefii de sectoare, petrecerea activităţilor au loc în timpul liber a condamnatelor şi în zilele de odihnă şi sărbători. Este de menţionat faptul că condamnatele din penitenciar acceptă programele sus menţionate, în dependenţă de personalitate, caracter şi necesităţi.

54

Practic cele patru programe educative şi programele de formare implementate în penitenciar sînt un ansablu de programe obligatorii fiindcă aceste programe sînt mai mult nişte şedinţe informative care deţinuţilor le este necesar. În ce priveşte programele de terapie sînt programe care condamnatele le acceptă la dorinţă. Cînd se întocmeşte programul individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale de către condamnaţi se aduce la cunoştinţa condamnatei şirul de programe educative şi de formare derulate în penitenciar care sînt necesare pentru fiecare şi şirul de programe de terapie care condamnata singură decide la care program să i-a parte. Acesta este un lucru foarte important fiind dat faptul că condamnata de sine stătător decide la ce programe să i-a parte şi nu în ultimul rînd ea singură îşi asumă responsabilitatea despre îndeplinirea angajamentelor contra semnătură. § 6. Programul penitenciar de bază în instituţiile penitenciare din Moldova În conformitate cu Codul de executare a Republicii Moldova există penitenciare de tip închis, seminchis şi deschis, penitenciar pentru femei şi penitenciar pentru minori. În fiecare din aceste penitenciare există trei regimuri de detenţie: iniţial, comun şi de resocializare. Dacă să ne referim la penitenciar de tip închis, atunci programul penitenciar de bază pentru condamnaţii care îşi execută pedepsa privativă de libertate ar trebui să fie de modelul următor: La regim iniţial care este pe perioada de 9 luni începînd cu sectorul de carantină condamnatul este implicat în „Programul cu privire la organizarea activităţilor cu deţinuţii noi sosiţi în penitenciar”. Scopul acestui program este studierea personalităţii condamnatului, asigurarea dreptului constituţional a accesului la informaţie, asigurarea dreptului la sănătate, acordarea asistenţei sociale, acordarea asistenţei psihologice, acordarea ajutorului practic în scopul adaptării la condiţiile de executare a pedepsei. Prin prizma acestui program condamnatul trebuie să cunoască drepturile, obligaţiunile şi interdicţiile sale, regulile de comportare în penitenciar şi programul zilei. Odată cu repartizarea în sectoare condamnatul este implicat în „Programul de încadrare în cîmpul muncii”. Scopul programului fiind orientarea profesională şi de încadrare în cîmpul muncii a condamnaţilor, creşterea productivităţii muncii şi a calităţii muncii, sporirea nivelui de producere în penitenciare şi creşterea pe această bază a nivelului material şi cultural de viaţă a persoanelor private de libertate. În cadrul acestui program condamnatul trebuie să însuşească că odată ce omul este ocupat în cîmpul muncii de fapt acest lucru aduce numai folos în deferite direcţii: o stare materială mai bună, reducerea termenului pedeapsei, acordarea ajutorului material membrilor familiei prin tranferuri de mijloace băneşti şi achitarea prejudiciului material şi multe altele. Deasemenea condamnaţii sînt implicaţi şi în „Programul cu privire la agitaţia vizuală din instituţiile penitenciare”. Scopul programului este de a asigura dreptul la informaţie prin panouri informative a persoanelor private de libertate, sporirea nivelului de informare a deţinuţilor sub aspect social şi legislativ, conformarea comportamentului prosocial al deţinutului. În cadrul acestei programe condamnaţilor le este adusă la cunoştinţă informaţia prin panouri în ceea ce priveşte viaţa obştească din penitenciar, schimbările legislative şi informaţia din societate prin intermediul radioului, televizunii şi presei periodice. La regim comun condamnaţii sînt implicaţi în „Programul cu privire la instruire generală şi profesională”. Scopul programului fiind acordarea studiilor medii incomplete şi deprinderi de a percepe o profesie în penitenciar, cu tendinţa de a se angaja în cîmpul muncii după liberare. În cadrul acestor programe condamnatul trebuie să însuşească programa de studii medii incoplete, iar în cadrul instruirii profesionale să deprindă o profesie de specialitate. „Programul cu privire la pregătirea pentru liberarea condiţionată înainte de termen a condamnaţilor”. Scopul programului este prezentarea unui mod corect de viaţă al personalităţii în societate, instruirea persoanelor pentru a soluţiona problemele care apar odată cu liberarea din detenţie şi ulterior pentru a se reintegra în societate. În cadrul programului dat condamnatul trebuie să însuşească volumul de informaţie care îi este adusă la cunoştinţă pentru hotărîrea diferselor probleme în cazul liberării condiţionate înainte de termen. La regim de resocializare condamnaţii sînt implicaţi în „Programul cu privire la pregătirea pentru liberarea deţinuţilor din detenţie „PROSOCIAL” 55

Pentru penitenciarele de tip semiînchis, deschis, petru femei şi pentru minori programul penitenciar de bază constă din acelaşi spectru de programe ca şi cele descrise în cazul penitenciarului de tip închis, doar că la implemnetarea lor se va ţine cont de specificul fiecărui tip de penitenciar şi de categoriile de condamnaţi.

56

Capitolul III. PROGRAMUL INDIVIDUAL DE EXECUTARE A PEDEPSEI PENALE A DEŢINUTULUI Unul din obiectivele de bază al activităţii administraţiei penitenciare, în vederea punerii spre executarea a pedepsei penale privative de libertate, stabilită de instanţa de judecată este resocializarea deţinuţilor. Ideea este simplă: toate activităţile desfăşurate în penitenciar necesită a fi axate în vederea: „cum poate fi resocializat fiecare deţinut în parte? Cum poate fi pregătit deţinutul, în modul cel mai eficient, pentru viaţa de după penitenciar? Pregătirea pentru liberare începe din prima zi de detenţie. O liberare bine pregătită trebuie gîndită din prima zi de detenţie. Desigur, intensitatea pregătirii trebuie să sporească spre finalul perioadei de detenţie, însă obiectivele şi scopurile vieţii deţinutului după liberare trebuie determinate cît mai devreme posibil. Ajungem la concluzia că din motive practice, planul pedepsei este un instrument foarte util. Dar să nu uităm, este important de a începe activităţile de resocializare, şi din considerente de motivare. Cunoaştem cu toţii, din experienţa noastră în sistemul penitenciar, că nu toţi condamnaţii sînt motivaţi să se pregătească şi să-şi facă planuri reale privind reintegrarea în societate. Fie nu intenţionează să-şi schimbe stilul delincvent de viaţă, considerîndu-l interesant şi satisfăcător, fie sînt indiferenţi faţă de ceea ce se întîmplă, încep a trăi o perioadă caracterizată printr-un fel de pasivitate şi pur şi simplu „petrec timpul” pe durata aflării lor în penitenciar. Mulţi condamnaţi manifestă un stil psihologic şi o atitudine generală care constă în faptul că nu se gîndesc la viitor, nu îi interesează să se gîndească şi să analizeze consecinţele acţiunilor sale şi nu au capacitatea cognitivă, nici dibăcia pentru aceasta. Ei trăiesc numai cu prezentul, cu plăcerile de moment şi posibilele beneficii. Prin urmare, încercarea de a stimula motivaţia deţinutului de a se schimba şi de a-şi planifica un stil de viaţă prosocial, constituie una din provocările de bază ale personalului penitenciarului. Aceasta reprezintă o provocare şi pentru serviciul de probaţiune din cadrul penitenciarului şi eventual, probaţiunea postpenitenciară, care este în legătură directă cu activitatea din sistemul penitenciar. § 1. Planul executării pedepsei La baza lucrului de resocializare trebuie să fie un sistem de evaluare a situaţiei condamnatului, precum şi necesităţile ce trebuie satisfăcute pe parcursul aflării în penitenciar: ce trebuie de schimbat pentru a-i oferi deţinutului un nou început după penitenciar? Noi numim aceasta evaluarea necesităţii şi o facem cît de repede posibil pentru fiecare nou deţinut. De asemenea, se impune şi necesitatea efectuării unei evaluări a riscului, adică evaluarea riscului reprezentat de deţinut pentru personal, pentru alţi deţinuţi, pentru societate şi pentru el însuşi. Aceste două evaluări oferă un tablou întreg al personalităţii deţinutului, precum şi a modului în care trebuie planificată executarea sentinţei acestuia. Acest lucru poate fi realizat cu ajutorul Programului individual cu privire la executarea pedepsei penale a deţinutului. Astfel, reieşind din obiectivele propuse, este necesar ca toţi condamnaţii să fie incluşi într-un program de planificare a pedepsei, care să le servească drept ghid personal pe durata aflării în penitenciar. Scopul procesului de planificare constă în motivarea şi implicarea deţinuţilor de a soluţiona problemele care pot avea legătura cu faptele lor infracţionale. De asemenea, se intenţionează schimbarea mentalităţii deţinutului, prin dezvoltarea capacităţii de a presupune consecinţele propriilor acţiuni şi de aşi asuma responsabilitatea pentru propriile alegeri. Alt scop al procesului de planificare este de a-i face pe deţinuţi să profite de facilităţile oferite în timpul detenţiei şi să obţină rezultate după ispăşirea pedepsei. Scopul şi obiectivele planului vor ţine cont de resursele reale ale penitenciarului şi vor fi în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare. § 2. Cine este responsabil pentru implementarea planului? Aş dori să accentuez următoarele: „însuşi condamnatul este în ultimă instanţă persoana responsabilă de întocmirea planului şi de alegerea temelor aferente acestuia”. Nu are nici un sens ca penitenciarul să 57

perfecteze un plan de resocializare, dacă condamnatul nu simte că acesta este planul său. În caz contrar, condamnatul îl poate vedea ca pe un obstacol care ar submina implementarea planului, dacă el simte că este planul penitenciarului. Acesta este un motiv în plus de a lucra în mod constant pentru a asigura şi a spori motivarea condamnatului. Desigur, cineva din cadrul penitenciarului trebuie să fie responsabil pentru funcţionarea sistemului de planificare a pedepsei. În special perfectarea planificării executării termenului de pedeapsă penală a deţinutului este de competenţa şefului de sector, (educator), cu implicarea psihologului, asistentului social şi după caz şi a altor specialişti. Conducerea penitenciarului va urmări ca planul de acţiune să îndeplinească scopul şi obiective propuse. Şeful de sector are o responsabilitate specială de a urmări îndeaproape diferiţi condamnaţi pe parcursul ispăşirii pedepsei şi şi poate interveni eficient pentru a stabili obiective şi priorităţi de resocilizare, în acest sens el este responsabil: 1. Să se asigure că deţinutul primeaşte informaţii despre regulile din penitenciar, precum şi despre drepturile şi obligaţiile sale; 2. Să informeze deţinutul despre competenţele sale; 3. Să evalueze problemele, necesităţile şi resursele deţinutului cît mai curînd posibil; 4. Să încurajeze şi să motiveze deţinutul ca acesta să activeze constructiv pe durata aflării sale în penitenciar; 5. Să servească drept legătură între deţinut şi restul penitenciarului; 6. Să participe în procesul de planificare a viitorului (planificarea pedepsei); 7. Să-i ofere diverse informaţii din afara penitenciarului, de exemplu, referitor la agenţiile de ocupare a forţei de muncă, instituţiile de învăţămînt, etc. Principalele aspecte comportamentale pentru intervenţie, cu impact mare asupra comportamentului infracţional sînt: a) Schimbarea atitudinilor şi sentimentelor antisociale; b) Îmbunătăţirea comunicării; c) Oferirea şi încurajarea asocierii cu modele prosociale; d) Creşterea autocontrolului şi a abilităţilor rezolutive (rezolvare de probleme); e) Reducerea asocierii cu anturaje antisociale; f) Înlocuirea comportamentelor dezadaptative – minciună, furt, agresivitate – cu comportamente alternative prosociale; g) Reducerea abuzului şi dependenţei de substanţe active; h) Dezvoltarea abilităţilor de recunoaştere a situaţiilor de risc şi întocmirea unui plan propriu de acţiune non-infracţională, pentru a face faţă acestor situaţii; i) Modificarea altor factori care ţin de personalitatea infractorului sau de circumstanţele de viaţă şi care în urma evaluării nevoilor şi riscului au fost identificate ca fiind relaţionate cu comportamentul infracţional; j) Imbunătaţirea stimei de sine, fără o reducere simultană a gîndirii, sentimentelor şi asocierilor infracţionale; k) Centrarea pe probleme emoţionale si personale care nu au legătură cu comportamentul infracţional; l) Scăderea coeziunii cu grupurile infracţionale, fără a creşte coeziunea cu grupuri non-infracţionale; m) Cresterea nivelului de aspiraţii in domenii specifice – şcoală, muncă, familie, societate, etc. Planul este consemnat într-un document oficial numit „Program individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale al deţinutului”, care este aprobat prin ordin de către administraţia penitenciară şi care îl propunem pentru informare şi implementare în penitenciare. § 3. Recomandări privind punerea în aplicarea a Programului individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale a deţinutului 1. Programul individual cu privire la planificarea executării pedepsei penale al deţinutului (în continuare Program), se perfectează pentru fiecare deţinut, indiferent de termenul de executare a pedepsei, 58

infracţiunea comisă sau alte particularităţi ale acestuia. Informaţia cu privire la personalitatea deţinutului, inclusă în conţinutul programului nu este supusă divulgării, excepţie fiind o necesitate motivată. Responsabil de perfectarea programului este şeful de sector cu implicarea după caz a psihologului, asistentului social sau a altor specialişti din administraţia penitenciară. 2. Secţiunile 1-3 incluse în Program reprezintă (Date social-demografice; Date despre antecedente penale; Date despre aptitudinile şi indicii fizici) informaţia ce îl caracterizază pe deţinut. Această informaţie se completează atît reieşind din datele dosarului personal al deţinutuluiate cît şi din discuţiile individuale purtate cu acesta. Este impotrant, ca pentru aprecierea sincerităţii deţinutului şi dispunerea lui pentru resocializare, informaţiaţia obţinută din convorbirile individuale să fie verificată şi după caz să fie contrapusă cu informaţia din dosarul personal al deţinutului. Informaţia cuprinsă în secţiunele 1-3 se completează în termen de o lună de zile de la data sosirii deţinutului în penitenciar. 3. Secţiunea a 4-a reprezintă un şir de obiective care se stabilesc anual (pe durata executării termenului de pedeapsă privativă de libertate) şi individual de comun acord cu deţinutul. În funcţie de obiectivul stabilit, acesta se bifează - R, după care semnează atît de persoana care a stabilit aceste obiective cît şi deţinutul. Obiectivele incluse în secţiunea a 4-a se pun în sarcina deţinutului cu scopul de a influenţa pozitiv comportmentul, caracterul şi ulterior resocializarea acestuia. La finele anului, se face o evaluare a nivelului de implicare a deţinutului în realizarea obiectivelor stabilite şi rezultatele obţinute în acest sens. Conform rezultatelor obţinute, deţinutul este atestat cu unul din calificativile: nesatisfăcător, satisfăcător sau bine. Totodată, la p. Convorbiri individuale şi note de apreciere sau după caz de modificare a Programului, este necesar ca şeful de sector, trimestrial s-ă facă înscrieri depre discuţiile întreţinute cu deţinutul referitor la implementarea obiectivelor stabilite, dificultăţile care apar şi după caz necesitatea modificării obiectivelor stabilite. De asemenea se menţionează informaţia despre alte discuţii purtate cu deţinutul, de exemplu în cazul comiterii încălcărilor disciplinare sau informarea pe cazul unor probleme abordate de deţinut, etc. 4. Secţiunea a 5-a se completează în funcţie de stimulările sau sancţionările obţinute de deţinut, care se înscriu în tabelele respective şi în ordinea cronologică de aplicare. 5. Secţiunile 6-7 se completează respectiv de psiholog şi asistentul social. Pe parcursul implementării Programului, psihologul regulat completează şi corectează încheierea sa (în baza observaţiilor curente), iar asistentul social înscrie toate acele activităţi de asistenţă socială acordată deţinutului şi în special ce ţine de pregătirea către liberare. 6. Rezultatele implementării Programului vor fi luate în calcul în mod obligatoriu la atestarea anuală a deţinutului, la aprobarea caracteristicilor şi în cadrul altor activităţi ce ţin de aprecierea nivelului de corijare pe perioada de detenţie, pregătire pentru liberare sau reintegrare socială. 7.Şeful serviciului activitate educativă, psihologică, şi asistenţă socială verifică semestrial corectitudinea perfectării şi implementării Programului, înaintează recomandări şi obligatoriu semnează Programul. 8. La transferarea deţinutului într-un alt penitenciar, sau în cazul liberării, Programul se anexează obligatoriu la dosarul personal al deţinutului. § 4. Activităţi de instruire Activităţile de instruire sînt organizate atît de personalul penitenciar cît şi în cooperare cu instituţii de educaţie din exterior. De regulă, se aduc profesori pentru a preda în penitenciare. O gamă largă de forme de instruire este oferită în penitenciare, începînd de la alfabetizarea de bază, şcoala primară şi cursuri de instruire pentru educaţie generală, instruire profesională. Deţinuţii pot, de asemenea, să studieze în colegii şi universităţi. Costurile de instruire sînt acoperite de către aceştia sau de familiile lor, în mare parte, şi uneori de către centre de asistenţă socială şi ocupare profesională, sau de către penitenciar. Problemele principale sînt motivarea deţinuţilor pentru instruire şi resursele financiare. 1. Activităţi în timpul liber Majoritatea penitenciarelor organizează activităţi în timpul liber în cadrul instituţiei. În unele locuri, educatorii se ocupă de organizarea acestora, în timp ce în alte locuri, această responsabilitate revine tuturor membrilor personalului. Facilităţile variază de la un penitenciar la altul. Potrivit unei evaluări, două treimi din deţinuţi iau parte la aceste activităţi. 59

2. Sport şi activităţi recreative Au o importanţă deosebită pentru sănătatea şi bunăstarea deţinuţilor. Au loc în curtea penitenciarelor, în timp ce în unele penitenciare există săli de sport separate, dar dotate necorespunzător. O problemă serioasă poate fi vremea neprielnică, din moment ce în majoritatea penitenciarelor nu există facilităţi corespunzatoare în interior. Activităţi cum ar fi, exerciţiile zilnice, se desfaşoară sub formă de plimbări sau ca parte din competiţii în cadrul penitenciarului sau interdepartamentale. Deţinuţii practică urmatoarele sporturi: fotbal, volei, baschet, tenis de masă, haltere, şah, table. În unele penitenciare se desfaşoară competiţii de fotbal între personalul penitenciar şi deţinuţi. 3. Activităţi culturale Majoritatea penitenciarelor au biblioteci, dar fondurile pentru cumpărarea de titluri noi sînt insuficiente. În altele, se aduc fonduri de carte sau deţinuţii se abonează la ediţii periodice. Alte forme includ: cercuri de creaţie artistică, cioplitul în lemn, cercuri de croşetat, de goblen, tapiserie, cusut şi confecţionarea de decoraţiuni pentru pereţi, feţe de masă, etc. Concerte şi spectacole organizate în penitenciar. Uneori artişti de renume merg în penitenciare pentru a susţine spectacole şi concerte. § 5. Programe de munca şi ocupare profesională Deţinuţii desfăşoară următoarele activităţi: 1) lucrează în unităţi a întreprinderilor de stat sau la diferiţi agenţi economici, cu care administraţia penitenciară are încheiate contracte de muncă (muncă remunerată); 2) munca de întreţinere şi amenajare a teritoriului (muncă neremunerată); 3) participă la activităţi de ocupare profesională şi ateliere terapeutice; 4) muncesc în afara închisorii. Deţinuţii care muncesc la munci remunerate beneficiază de salariu, concedii şi li se aplică calculul privilegiat a zilelor de muncă. § 6. Programe de asistenţă medicală pentru deţinuţi Deţinuţii au acelaşi tip de asigurare de sănătate ca restul cetăţenilor. Penitenciarele angajează asistenţi medicali şi medici care, în caz de necessitate, oferă servicii medicale deţinuţilor. Deţinuţii gravi bolnavi sînt transferaţi într-un penitenciar cu profil medical, unde sînt plasaţi staţionar şi beneficiază de tratament. În cazul în care instutuţia penitenciară cu profil medical nu dispune de echipament specializat sau de specialişti pentru o oarecare intervenţie medicală sau tratament, deţinuţiilor respectivi li se asigură asistenţă medicală în instituţiile medicale din societate. Asistentele medicale derulează programe ocazionale cu deţinuţii, cum ar fi: a) educaţie de igienă personală; b) cum să aibă grijă de propria sanatate şi de sănătatea celorlalţi; c) reguli sanitare şi de igienă. Penitenciarele participă activ la programele naţionale anti-drog, anti-sida şi împotriva bolilor transmisibile. Deţinuţii beneficiază de acelaşi tip de tratament ca restul cetăţenilor. Testarea nu este obligatorie, dar se poate face la cererea deţinutului în cauză. Rezultatele nu sînt comunicate decît persoanei în cauză, care este apoi liberă să decidă dacă le va dezvălui sau nu altor persoane. Avem la dispoziţie îndrumări speciale pentru astfel de activităţi, puse la dispoziţie de Consiliul Naţional pentru Prevenirea Consumului de Droguri si HIV/SIDA. S-a introdus, de asemenea, programe educative de prevenţie pentru deţinuţi şi pentru personal (care particip împreună la prelegeri), de obicei o dată pe an: 1) pentru prevenirea sinuciderilor şi auto-mutilărilor; 2) despre bolile transmisibile. Programele sînt conduse de experţi de experţi în domeniu, care au legături strînse cu penitenciarele. § 7. Programe pentru consumul de droguri

60

Activităţile în legatură cu probleme legate de droguri nu au început la o scară mai largă decît în 1994, şi includ şi închisorile. Sistemul penitenciarelor colaborează cu diverse organizaţii neguvernamentale, care se ocupă de acest subiect în cadrul penitenciarelor. Împreună cu Ministerul Sănătăţii şi alţi experţi, s-au redactat principii directoare pentru tratamentul consumatorilor de droguri, în penitenciare, care au fost acceptate şi confirmate la nivel naţional. În penitenciare se organizează programe bazate pe metadonă. Program educativ ca parte a pregătirii pentru tratament medical. Programele includ testarea anti-drog. § 8. Programe împotriva consumului de alcool O abordare organizată a tratamentului pentru dependenţa de alcool printre deţinuţi se desfaşoară împreună cu specialişti din comunitate. S-a introdus şi în penitenciare aceleaşi programe care se desfăşoară în comunitatea liberă, cu supravegherea personalului care se ocupă de acestea, asigurată de experţi din exterior. Programele sînt de natură educativă şi sînt construite pentru a fi incluse în programe comunitare la sfîrşitul pedepsei şi dupa liberare. Scopurile sînt: motivarea, acumularea de informaţie în domeniul problemelor legate de alcool şi ajutorul în obţinerea abstinenţei totale. § 9. Programe psihologice Psihologii fac diagnosticări psihologice care sînt o introducere la consiliere şi terapie care se fac mai ales individual. Psihodiagnosticarea conduce la o definire psihologică mai axată a mecanismelor psihologice, care ar trebui să constituie obiectivul programelor de consiliere şi terapie, ca şi un program de lucru personal mai larg cu deţinuţii. Aria iniţială a serviciilor psihologice acoperă intervenţia psihoterapeutică în sensul mai larg şi mai restrîns al cuvîntului. În sensul larg, intervenţia psihoterapeutică are mai mult un caracter de atenuare, de sprijin şi consiliere, în timp ce în sensul mai restrîns este mai degrabă orientată către reorganizarea internă mai aprofundată a forţelor problemelor psihice mai mult sau mai puţin conştiente, încurajînd modele de viaţă pozitive şi dezactivarea celor negative, ca şi îndrumare către o utilizare productivă a potenţialului pozitiv al personalităţii. Baza teoretică pentru intervenţia psihoterapeutică facută de către psihologi nu este uniformă (orientarea Schultz-Hanzke, terapia realităţii a lui Glasser, analiza tranzacţională a lui Bern, logoterapia lui Frankl, etc.). § 10. Programe de ajutor psihiatric Psihiatrii desfaşoară programe individuale de terapie şi consiliere în unele penitenciare, în cazul în care există motivaţie din partea deţinuţilor. § 11. Programe pentru exercitarea dreptului la libertate religioasă Prin facilitarea excercitării dreptului la libertate religioasă, cooperăm cu comunităţile religioase din societate. Preoţii vin în penitenciare în funcţie de nevoile şi dorinţele deţinuţilor. Confesiile religioase de asemenea vizitează săptămînal unele penitenciare pentru desfăşurarea programelor religioase individuale. § 12. Lucru cu părinţii minorilor aflaţi în detenţie Lucrul cu părinţii minorilor este de asemenea foarte important, ca şi lucrul cu minorii înşişi, din moment ce în majoritatea cazurilor, minorii se întorc acasă la familiile lor în urma liberării. Munca cu grupurile de părinţi urmăreşte: - îmbunătăţirea comunicării dintre minori şi părinţi; - îndepărtarea simţului de vină în ceea ce priveşte abilităţile 61

parentale; - stabilirea de relaţii mai cordiale între membrii familii lor; - învăţarea rezolvării conflictelor. Deşi a fost necesar să se investească cantităţi impresionante de energie în munca cu părinţii şi deşi aproape că am pierdut orice speranţă în mai multe ocazii, din cauza numărului redus de participanţi, acum sîntem în măsură să spunem că a meritat efortul. Acei minori ai căror părinţi au participat în mod regulat la întîlniri, la reîntoarcearea acasă, se pot baza pe sprijinul părinţilor pentru a trece de problemele cu care se pot confrunta în momentul liberării. § 13. Consiliere voluntară Consilierii voluntari în majoritatea cazurilor sînt reprezentanţii diverselor organizaţii obşteşti, sau studenţi la facultăţile Pedagogice, de Asistenţă Socială, Filozofie şi Drept. Consilierea se face sub supraveghere, cu scopul de a oferi sprijin în sensul unui factor uman pozitiv, să ofere posibilitatea unei comunicări relaxate, pentru stabilirea de legături cu lumea din exterior, pentru a veni în contact cu noile modele de valori şi comportamente şi posibile modalităţi de a rezolva problemele în situaţii de stres, să crească încrederea deţinuţilor în sine, respectul de sine, încrederea în semeni, capacitatea să recunoască şi să exprime emoţii şi să se familiarizeze cu anumite roluri sociale. Această activitate este implementată de mai mult de zece ani şi a adus rezultate pozitive în mediul penotenciar. § 14. Programe de încadrare în muncă Munca în toate timpurile a reprezentat o premiză necesară progresului societăţii, fiind considerată una din cele mai importante valori sociale, prin care se asigură mijloacele de existenţă, împlinirea aspiraţiilor, formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Participarea la muncă este un criteriu de apreciere a fiecărui condamnat, a modului în care acesta se implică în contextul social, în activitatea de confirmare atît a personalităţii sale, cît şi de dezvoltare a ţării. În acest sens, administraţia penitenciară, a elaborat un Program de încadrare în cîmpul muncii a condamnaţilor, care prevede activităţi de organizare şi implicare a deţinuţilor la munci remunerate sau neremunerate. Totodată, pentru corespunderea cerinţelor de exercitare a anumitor activităţii calificate, în penitenciare se desfăşoară instruirea profesională a deţinuţilor. De asemenea, pentru majorarea eficacităţii de reintegrare în cîmpul muncii după liberarea din detenţie, administraţia penitenciară a stabilit colaborare cu Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, care realizează informarea deţinuţilor despre locurile vacante pe piaţa forţei de muncă şi alte servicii acordate pentru reîncadrarea în cîmpul muncii. § 15. Cooperarea cu organizaţii şi servicii externe Penitenciarele au relaţii foarte bune cu mai multe universităţi, cu studenţi practicanţi care-şi fac stagiul de pregătire în domeniul penitenciarelor. Lucrăm, de asemenea, cu instituţii de ocupare, centre sociale, cu Caritas, Crucea Roşie, şi alte Ministere, organizaţii neguvernamentale. Cooperarea penitenciarelor cu organizaţii externe are o lungă tradiţie şi, prin prisma acestei colaborări, are loc prezentarea sistemului penitenciar publicului larg. § 16. Pregătirea pentru liberare şi asistenţă socială Organizarea activităţii de reintegrare socială a persoanelor ce se liberează din detenţie este necesară reieşind din faptul că peste 50% din persoanele ce se liberează din detenţie comit crime repetat, una din cauze a acesteia fiind faptul că deseori, pe parcursul executării de către condamnaţi a termenului îndelungat de pedeapsă, se întrerupe structura legăturilor sociale.

62

Practica demonstrează că odată cu liberarea persoanelor din detenţie, acestea se lovesc cu un şir de probleme şi anume: relaţiile cu familia şi rudele apropiate, angajarea în cîmpul muncii, condiţiile de trai, asistenţa medicală, susţinerea psihologică, etc. Respectivele persoane manifestă crize psihice de existenţă, stres şi reacţii de inadaptare, cauza fiind faptul că dînşii nu pot să răspundă adecvat cerinţelor care apar în faţa lor odată cu liberarea din detenţie. Toate dificultăţile indicate mai sus determină necesitatea efectuării unei pregătiri a condamnaţilor pentru viaţa de la libertate. Această sarcină de proporţii este în centrul atenţiei specialiştilor din domeniul penitenciar. Promovînd această ideie, în 1999 Parlamentul R. Moldova a adoptat Legea cu privire la adaptarea socială a persoanelor ce se liberează din detenţie, de asemenea,s-a adoptat şi un Program de adaptare socială a persoanelor ce se liberează din locurile de detenţie, care prevede efectuarea de către diferite organe de stat a anumitor acţiuni orientate asupra eficientizării reintegrării sociale a persoanelor ce se liberează din detenţie. În temeiul acestor acte normative, în statele de personal al instituţiilor penitenciare s-a întrodus 18 unităţi de colaboratori (asistenţi sociali), ce se ocupă de reintegrarea socială a persoanelor ce se liberează din detenţie. Sarcina de bază al acestor colaboratori este însoţirea şi acordarea asistenţei sociale deţinuţilor, chiar din momentul sosirii în penitenciar, activitate orientată asupra menţinerii lăgăturilor şi soluţionării tuturor problemelor de ordin social, de asemenea reintegrarea lor cît mai eficientă în societate. În contextul acestor obiective, odată cu parvenirea condamnatului în penitenciar, asistenţii social întreţin discuţii individuale cu deţinuţii, axate pe cunoaşterea cît mai profundă a persoanei şi problemele ce necesită a fi soluţionate. Cele mai des întîlnite probleme care sînt adresate pentru soluţionare sînt: - restabilirea relaţiilor cu familia şi rudele apropiate; - organizarea procedurii de înregistrare (desfacere) a căsătoriei; - organizarea procedurii pentru perfectarea diferitor procuri (locuinţă, teren agricol, etc. ); - organizarea procedurii de perfectare a actelor de tutelă, curatelă, etc. O atenţie sporită se acordă determinării persoanelor cu probleme sociale a căror soluţionare necesită timp mai îndelungat şi de asemenea, implicarea mai multor specialişti atît din instituţia penitenciară, cît şi din societate. Cele mai fregvent întîlnite probleme sînt: - necesitatea intervenţiei specialiştilor medicali din afara sistemului penitenciar pentru acordarea asistenţei medicale deţinuţilor; - asistenţă psihologică specializată pentru anumite cazuri; - organizarea întrevederilor dintre deţinuţi şi copiii acestora, aflaţi în casele de copii. Un alt subiect al activităţii asistenţilor sociali este etapa finală de detenţie, care începe cu 6 luni pînă la liberare şi care include pregătirea condamnatului către liberarea din detenţie. Această activitate se desfăşoară conform unui Program cu privire la pregătirea pentru liberarea deţinuţilor din detenţie denumit „PROSOCIAL”, care prevede diferite activităţi axate pe informarea acestor persoane cu cunoştinţe elementare ce ţine de legislaţie, economie şi totodată însuşirea modalităţilor legitime de asigurare materială. Deţinuţii sînt informaţi despre, modalitatea angajării în cîmpul muncii, procedura perfectării actelor de identitate, procedura beneficierii de diferite indemnizaţii, se prelungeşte valabilitatea actului de identitate provizoriu (F-9) ş.a. În cadrul unor discuţii individuale se stabilesc şi se soluţionează asemenea probleme, cum ar fi : -

unde sînt dispuse aceste persoane să locuiască după liberare; relaţiile cu familia şi rudele apropiate; asistenţă psihologică; angajarea în cîmpul muncii; promovarea tinerilor pentru a face studii; informarea privind soluţionarea diferitor probleme ce ţine de locuinţă; acordarea asistenţei medicale; satisfacerea necesităţilor religioase, ş.a. Vizavi de problema reintegrării sociale a persoanelor ce se liberează din detenţie, administraţia penitenciară a conlucrat cu mai multe instituţii de stat, dintre care nominalizăm: Ministerul Muncii şi 63

Protecţiei Sociale; Ministerul Culturii; Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Departamentul Tineret şi Sport, organizaţii neguvernamentale. Astfel, în colaborare s-au stabilit diverse legături şi respectiv, s-au soluţionat variate obiective (printre care prelungirea actului de identitate provizoriu F-9, acordarea asistenţei privind angajarea în cîmpul muncii, acordarea indemnizaţiei unice oferită odată cu liberarea din detenţie, care pentru anul 2009 constituie 1810 lei.. În fine, ţinem să menţionăm că reintegrării sociale a persoanelor liberate din detenţie este de competenţa atît a administraţiei penitenciare cît şi a serviciului de probaţiune, care desigur, pentru a realiza succese, implică diverse organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale şi desigur societatea.

Capitolul IV. PROCESUL DE PLANIFICARE A EXECUTĂRII PEDEPSEI PENALE A DEŢINUTULUI Fenomenul comportamentului deviant înregistrează diverse variaţii, avînd un caracter de stagnare sau luînd proporţii în funcţie de perioada concretă de dezvoltare istorică, social-culturală sau economică a societăţii. Combaterea raţională şi eficientă a fenomenului dat este posibilă cu condiţia studierii mediului în care acesta evaluează, precum şi a condiţiilor care ar înlătura manifestările antisociale. Pedeapsa penală constituie o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului, de prevenire a comiterii noilor infracţiuni fiind obiectivul prioritar al activităţii organelor ce pun în executare pedepsele penale. Reieşind din caracteristicile social economice ale perioadei de tranziţie, în care cauza primordială a Statului este stabilirea ordinii şi consolidarea domeniului legislativ, respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, ne-am propus să introducem noi metode de lucru în vederea realizării executării eficiente a pedepsei privative de libertate.

64

Scopurile pedepsei penale reglementate de codul Penal sînt: restabilirea echităţii sociale şi prevenirea noilor infracţiuni. Realizarea lor prin diverse mijloace de corijare a condamnatului, a programelor personalizate stabilite în funcţie de categoria infracţiunii comise, personalitatea şi comportamentul deţinutului, asigură în mare parte resocializarea persoanelor faţă de care a fost aplicată pedeapsa penală. Philippe Combessie a menţionat unul din obiectivele generale a sanţiunilor penale, ca fiind readaptarea/reeducarea/reinsercţia ce urmăreşte tratamentul deţinuţilor, ameliorarea şi reintegrarea lor în societate. Realizarea unui proces eficient de resocializare a condamnaţilor a devenit problema sau obiectivul sistemelor penitenciare în diverse ţări. Cu toate că fiecare din ele încearcă să stabilească metode de lucru ce ar preveni riscul de recidivă, acest fenomen este practic inevitabil datorită factorilor sociali care de multe ori determină săvîrşirea infracţiunilor în mod repetat. Pe parcursul ultimilor ani, de către specialiştii ce activează în sistemul penitenciar au fost implementate noi metode de lucru cu persoanele private de libertate în vederea resocializării lor, însă nu a fost studiată problematica influenţei acestor programe asupra fenomenului recidivei, care este de fapt obiectivul major al sistemului corecţional şi totodată una din sursele de evaluare a succesului procesului de resocializare. Resocializarea condamnatului – proces de reeducare şi tratament aplicat persoanelor condamnate penal, care are scopul de transformare a comportamentului acestuia în raport cu normele şi valorile acceptate în comunitate, în vederea reintegrării lor sociale. Experienţa practică a sistemelor penitenciare vizează o serie de condiţii ce au un rol decisiv în realizarea de succes a procesului de resocializare a condamnaţilor, şi anume: a) existenţa unei concepţii de tratament şi ameliorare umană; b) o bună formare a personalului; c) o politică educaţională adecvată; d) o structură organizaţională gîndită pentru suport şi progres uman, etc. Concepţia reformării sistemului penitenciar pe perioada anilor 2004-2013, aprobată de Guvernul RM la 31 decembrie 2003, prevede reformarea procesului educativ a condamnaţilor, iar pînă în prezent au fost realizate acţiuni concrete pentru adaptarea condiţiilor de detenţie din sistemul penitenciar autohton la cerinţele standardelor europene de detenţie. Realizarea procesului de resocializare în instituţiile penitenciare este condiţionat de personalul implicat în acest proces, de particularităţile personalităţii deţinutului şi utilizarea celor mai potrivite programe de educaţie socială şi metode de tratament. Complexitatea procesului de resocializare implică cunoaşterea personalităţii deţinutului (situaţia socială, materială şi familială a acestuia) atragerea lui la activităţi care să conducă la cunoaşterea simţului responsabilităţii, respectului pentru lege şi oameni, şi pentru muncă. Astfel, în practica internaţională, se aplică programele individualizate pentru condamnaţi, ce urmăresc stabilirea factorilor statici şi dinamici, în vederea evaluării riscului de recidivă şi a nevoilor educaţionale a acestuia. Odată cu apariţia necesităţii aplicării tratamentului diferenţiat, a devenit importantă studierea personalităţii, analiza individuală realizată pentru fiecare condamnat. Din experienţa ţărilor europene, în cadrul unui sistem general şi integrat al deciziilor şi proceselor care îl privesc pe deţinut, are loc un proces continuu de la evaluare la planificare, denumit managementul pedepsei. Odată ajuns în instituţia penitenciară deţinutul trece prin procesul de investigare generală. În general, lucrul cu deţinutul poate fi realizat doar în cazul cînd se cunosc nevoile deţinutului, pentru influenţarea comportamentului său, realizarea procesului educaţional şi soluţionarea problemelor sociale. Toate acestea necesită studierea fiecărui caz în parte, pentru elaborarea unui plan de intervenţie care va fi realizat pe parcursul pedepsei. Astfel, noi conştientizăm faptul că la baza executării pedepsei trebuie să stea reabilitarea celor care vin în penitenciare. Finalitatea procesului de planificare a executării pedepsei trebuie să dezvolte la deţinuţi sentimentul de responsabilitate, să fie cetăţeni decenţi ce vor respecta normele sociale şi vor avea un comportament prosocial.

65

Toate acestea pot fi realizate doar atunci cînd este pus accentul pe planificarea individuală a pedepsei şi utilizarea măsurilor de reabilitare în dependenţă de necesităţile condamnatului şi pronosticul comportamentului lui în viitor (riscul reprezentat de deţinut pentru personal, alţi deţinuţi, pentru societate), deoarece aceste două aspecte permit cunoaşterea condamnatului, precum şi modul în care trebuie planificată executarea pedepsei acestuia. Vorbind de procesul educativ în penitenciare, trebuie sa menţionăm că acesta are specificul său şi poate parcurge anumite dificultăţi atunci cînd: 1) În condiţiile izolării, activitatea educativă poartă un caracter obligator, care în mare parte este condiţionat de regimul de detenţie şi totodată se petrece într-un mediul social nefavorabil; 2) La moment principiile educaţionale au devenit neadecvate noilor cerinţe, iar un model nou al procesului de resocializare abea stabilit necesită a fi întărit; 3) În mare parte influenţează obiectul educaţiei. Personalul penitenciar şi în special educatorii lucrează cu persoane adulte ce prezintă orientări antisociale întărite, deformări morale, diverse dificultăţi în dezvoltarea psihică şi foarte des au atitudine negativă faţă de procesul educativ. Personalul penitenciar trebuie să dispună de un sistem de acţiuni complexe, dinamice direcţionate spre restabilirea condamnatului în drepturi, statut, sănătate, aprecierea de sine şi aprecierea celorlalţi. Schimbările care sau produs în sistemul penitenciar în ultimii ani, de la intrarea în vigoare a noului cod de executare şi a statutului de executare a pedepsei de către condamnaţi, a determinat şi necesitatea schimbării metodicilor de lucru a serviciului educativ în penitenciare. Astfel, a apărut necesitatea elaborării şi stabilirii unui mecanism unic şi clar al executării pedepsei de către condamnat şi metodicile de intervenţie ce vor influenţa asupra reintegrării acestuia în societate şi preluării comportamentelor prosociale. Principiile care stau la baza acestui model de resocializare trebuie să urmărească următoarele obiective: 1. Procesul de resocializare trebuie organizat din prima zi a detenţiei. 2. A răspunde necesităţilor deţinuţilor în vederea reducerii recidivei. Necesităţile deţinuţilor vor determina ce programe va oferi personalul penitenciarului. Programele vor fi orientate, în general, spre reuşita reînserţiei în societate. 3. Trebuie să se organizeze un program şi un control eficient pe întreaga durată a pedepsei. Programele trebuie să fie legate direct de necesităţile deţinuţilor şi să urmărească evoluţia comportamentelor, convingerilor şi atitudinilor pentru a face durabilă schimbarea de comportament.

Actele normative ce reglementează activitatea de evaluare şi planificare a pedepsei condamnaţilor Atît evaluarea cît şi planificarea executării pedepsei sînt descrise în: Codul de executare RM Art. 223 alin. (2): „În penitenciar se creează serviciul de probaţiune, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezentul cod, cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi şi cu alte acte normative”. Art. 261 alin. (2): „Munca educativă cu condamnaţii se desfăşoară ţinîndu-se cont de particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, utilizîndu-se forme individuale sau în grup în baza metodelor psihopedagogice.” Statutul executării pedepsei de către condamnaţi (Hotărîrea Guvernului R. Moldova nr.583 din 26 mai 2006) p. 32: „Reprezentanţii serviciului de probaţiune penitenciară realizează evaluarea psihosocială a personalităţii deţinutului şi întocmesc planul de executare a pedepsei privative de libertate, care include intervenţiile coordonate ale administraţiei penitenciare în vederea reeducării şi corijării 66

condamnatului”. p. 410: „Munca educativă cu condamnaţii se desfăşoară în conformitate cu particularităţile individuale ale persoanei condamnatului, utilizîndu-se instrumente de influenţă individuale sau în grup, în baza metodelor psihopedagogice”.

§ 1. Etapele planificării executării pedepsei penale a condamnaţilor Strategia recuperativă trebuie să pornească de la cunoaşterea particularităţilor psiho-individuale şi psihosociale ale deţinuţilor precum şi a condiţiilor care au determinat săvîrşirea actului infracţional în vederea diagnosticării gradului de periculozitate pe care îl prezintă şi a elaborării terapiei optime pentru fiecare caz în parte. Pentru a influenţa eficient asupra personalităţii deţinutului, a pătrunde în lumea lui internă este necesar să cunoaştem nivelul deformării trăsăturilor şi calităţilor, condiţiile sociale care au devenit surse ale comportamentului infracţional. Influenţa asupra deţinuţilor, fără a ţine cont de diferenţele social-psihologice şi cele individuale, determină apariţia şi dezvoltarea unor conflicte şi determină deformarea calităţilor persoanei în condiţiile privării de libertate. Orientarea exactă în psihologia personalităţii deţinutului va contribui la determinarea unor căi optimale de schimbare pozitivă, va asigura abordarea diferenţială şi individuală a subiectului. Experienţa ne demonstrează faptul că studierea personalităţii deţinutului trebuie să fie un proces continuu şi sistematic. Acest lucru este determinat de faptul, că abordarea ştiinţifică a organizării procesului psihopedagogic, presupune contacte permanente cu fiecare deţinut. Cunoaşterea deţinuţilor trebuie să fie un proces continuu care să se realizeze pe tot parcursul detenţiei, urmînd ca datele obţinute să fie permanent controlate şi îmbogăţite, astfel ca, strategia de reeducare elaborată, să poată fi reorientată în funcţie de noile aspecte (necesităţi ale condamnatului) care intervin. Procesul de cunoaştere a deţinutului trebuie să aibă un caracter interdisciplinar, folosindu-se în acest sens metode psihologice, psihosociologice, medicale, juridice etc. Datele obţinute trebuie să acopere o sferă cît mai largă a evoluţiei delincvenţiale a deţinutului, a comportamentului în detenţie şi a elementelor care conturează evoluţia sa ulterioară. Planificarea executării pedepsei este un sistem complex, prin care administraţia penitenciarului sprijină condamnatul în dobîndirea abilităţilor şi cunoştinţelor necesare reinserţiei sociale printr-un proces de evaluare-intervenţie-reevaluare. Obiectivele urmărite: 1. Reabilitarea condamnaţilor; 2. Prevenirea recidivei; 3. Dezvoltarea abilităţilor profesionale; 4. Folosirea constructivă a timpului în penitenciar; 5. Pregătirea condamnaţilor pentru liberare; 6. Identificarea celor mai bune soluţii pentru intervenţie; Evaluarea condamnatului nu are nici o raţiune dacă ea nu conduce la o intervenţie individualizată iar planificarea este dependentă de calitatea evaluării. De aceea putem spune că planificarea este deplasarea de la definirea problemei la identificarea soluţiilor de rezolvare a acesteia. Evaluarea Evaluarea este o parte esenţială a procesului de ajutor, ce acţionează ca o etapă pregătitoare, stabilind o bază fermă pe care se vor clădi celelalte etape ale procesului de ajutor. Ea precede orice demers de intervenţie psiho-socială şi trebuie reţinut că este un proces ciclic, desfăşurîndu-se pe toată perioada lucrului cu condamnatul, indiferent de forma pe care o va lua intervenţia, pentru că este necesară o permanentă re-evaluare, în funcţie de schimbarea circumstanţelor. Vorbind despre evaluare în domeniul socio-uman, ne referim la un proces dinamic de colectare, analiză şi interpretare a datelor. În literatura de specialitate întîlnim trei tipuri de evaluare, în funcţie de momentul în care aceasta are loc: evaluarea iniţială, evaluarea continuă şi evaluarea finală. 67

Evaluarea iniţială începe imediat ce beneficiarul a intrat în evidenţa instituţiei şi urmăreşte evaluarea mai multor dimensiuni ale persoanelor ce sînt private de libertate. Aspecte analizate pot fi: analiza infracţiunii, locuinţa, educaţia, pregătirea, locul de muncă, veniturile şi managementul financiar, consumul de alcool/drog, motivaţia pentru schimbare, etc. Planificarea, în principiu, este procesul aflat între evaluarea iniţială şi acţiunile de schimbare comportamentală sau de alt tip. Într-o accepţiune mai largă, planificarea face parte din procesul de evaluare iniţială. Odată ajuns în instituţia penitenciară deţinutul trece prin procesul de investigare general. Evaluarea iniţială a fiecărui deţinut este realizată în carantină atunci cînd personalul penitenciar face cunoştinţă cu persoană şi petrece o convorbire iniţială cu acesta. De obicei în cadrul acestei întîlniri, fie ea individuală sau de grup specialiştii informează deţinuţii despre serviciile pe care le poate acorda şi specificul problemelor pe care le poate soluţiona împreună cu condamnatul. În general, lucrul cu deţinutul poate fi realizat doar în cazul se cunosc nevoile deţinutului, pentru influenţarea comportamentului său, realizarea procesului de reeducare şi soluţionarea problemelor sociale. Toate acestea necesită studierea fiecărui caz în parte, pentru elaborarea unui plan de intervenţie care va fi realizat pe parcursul pedepsei. Fiind un proces complex, pentru a fi o evaluare obiectivă, studierea fiecărui condamnat necesită un timp mai îndelungat decît cel prevăzut în carantină, realizat de o echipă de specialişti. Astfel, propunem un model de evaluare a condamnaţilor ce ar permite obiectivitatea aprecierii acestora: Fiecare condamnat după parvenirea lui în penitenciar şi apoi repartizarea în sector pe parcursul a 1 lună (deschis), 2 luni (semiînchis) şi 3 luni (închis) este supus unui control, diagnosticări care au scopul studierea personalităţii condamnatului şi aprecierea, alegerea mai corectă a mijloacelor, metodelor de corectare şi reintegrare socială. Studierea, diagnosticarea condamnatului se efectuează de către o comisie de evaluare specializată în componenţa căreia este psiholog, asistent social, medic şi şeful de sector. În urma studierii personalităţii condamnatului comisia apreciază direcţiile principale care au scopul reeducarea şi reintegrarea socială de mai departe şi anume: - necesităţile condamnatului şi nivelul de comportare antisocială a lui în penitenciar; - atîrnarea condamnatului către măsurile petrecute cu el în cadrul programelor socio-educative implementate în penitenciar (carantin, socio-juridice, pro-sport ş.a.); - măsurile care necesită de a fi incluse în „Programul individual cu privire la executarea pedepsei penale a condamnatului” şi mijloacele privitor la realizarea planului. La expirarea a cel puţin unui an de la întocmirea planului comisia face o concluzie scrisă pe marginea planului cu privire rezultatele obţinute şi apreciază nivelul de corectare al condamnatului (atestarea anuală), apoi întocmeşte planul anual pentru următoarea perioada de detenţie cu recomandările sale. În dependenţă de concluzie, comisia decide dacă este necesar de completat planul cu anumite activităţi şi în cazul unei aprecieri pozitive înaintează demers pentru aplicarea condamnatului măsurilor de stimulare sau transferarea condamnatului la un regim mai blînd. Comisia de evaluare (iniţială, continuă, finală) Studierea condamnatului va fi efectuată în cadrul penitenciarului de către Comisia de evaluare, în competenţa cărea vor fi incluse: I. Evaluarea iniţială I.1. Comisia de evaluare iniţială va studia fiecare condamnat după parvenirea lui în penitenciar pe parcursul a 1 lună (deschis), 2 luni (semiînchis) şi 3 luni (închis), rezultatele căreia vor viza: - evaluarea şi erarhizarea nevoilor condamnatului; - evaluarea atitudinii faţă de faptă, victimă, societate; - profilul psihologic al condamnatului; - evaluarea comportamentului, atitudinii faţă de ceilalţi condamnaţi, personalul

68

penitenciarului şi cerinţele detenţiei; - evaluarea inventarului de probleme sociale ale condamnatului (tot aici şi consumul de droguri, alcool); - evaluarea motivaţiei acestuia pentru schimbare; - resursele din comunitate ce pot sprijini reintegrarea socială a condamnatului. I.2. Comisia de evaluare iniţială va elabora planul individual de executare a pedepsei penale a condamntului (planul de resocializare) ce va conţine atît scopul general cît şi obiectivele operaţionale, paşii (activităţile) prin care scopul propus poate fi atins. I.3. În componenţa comisiei de evaluare iniţială vor fi incluşi următorii specialişti: 0 - psihologul; 1 - asistentul social; 2 - şeful de sector; 3 - reprezentantul serviciului regim; 4 - medicul. La sfîrşitul evaluării iniţiale, pentru fiecare caz, trebuie să apară răspunsuri la următoarele întrebări: - care au fost cauzele săvîrşirii infracţiunii? - ce măsuri social-utile putem propune condamnatului pentru dezvoltarea lui personală şi reintegrarea socială? - care e pronosticul resocializării lui? - care e riscul de recidivă? § 2. Colectarea informaţiilor necesare pentru adoptarea unor decizii adecvate Revenind la evaluare, pentru a fi eficientă, ea trebuie atent planificată, stabilindu-se atît scopul general al acesteia, cît şi obiectivele operaţionale şi paşii (activităţile) prin care scopul propus poate fi atins. În practică, atunci cînd ne gîndim la procesul de evaluare trebuie să avem în vedere cîteva aspecte cheie: 1. Adunarea de informaţii despre client; 2. Explorarea faptelor, a sentimentelor, a gîndurilor şi a comportamentelor clientului; 3. Clarificarea şi identificarea nevoilor şi/sau problemelor clientului (insistîndu-se asupra nevoilor criminogene), a motivaţiei pentru schimbare; 4. Înţelegerea în context (social, familial) a situaţiei clientului; 5. Dezvoltarea unei imagini de ansamblu asupra situaţiei clientului pentru planificarea acţiunilor necesare rezolvării problemelor identificate sau satisfacerii nevoilor clientului şi reducerii riscului identificat. Ca metodici de colectare a datelor specialiştii pot aplica: a) interviul cu condamnatul; b) studierea dosarului personal (verificarea informaţiei relatate de către condamnat şi datele din dosarul personal) biografia, cartela medicală a condamnatului; c) evaluarea riscului; d) raportul presentenţial (dacă există). Studierea dosarului personal este importantă deoarece ne oferă un şir de informaţii ce pot fi utile în procesul de reabilitare psiho-socială a deţinutului. Cercetătorul trebuie să determine: 1. Care este pregătirea şcolară a deţinutului? 2. Unde şi ce funcţie a deţinut? 3. Cum era caracterizat la locul de muncă, de studii? 4. Care era atitudinea faţă de colectivul în care activa? 5. Care este caracteristica motivelor de conduită şi activitate?

69

6. Care sînt trăsăturile de caracter primar? (acest lucru este stipulat în referatul presentenţial de evaluare psihosocială a personalităţii, întocmit de către consilierul de probaţiune; în cazul minorilor acest referat este anexat în mod obligator)? 7. Deţinutul este caracterizat de careva adicţii? 8. Persoana investigată are antecedente penale? Răspunsurile la întrebările înaintate trebuiesc fixate. Pentru o sistematizare a informaţiilor poate fi alcătuit un tabel în care să fie fixate trăsăturile pozitive, în altă despărţitură vor fi fixate trăsăturile negative; pot fi scoşi în evidenţă factorii statici şi dinamici ai comportamentului infracţional; sînt anlizaţi factorii de natură să dezvolte comportamentul infracţional şi cei de natură să inhibe comportamentul infracţional etc. Este important să se facă o analiză cantitativă şi calitativă a datelor. Metodici: Interviul este un instrument de diagnosticare şi de înţelegere a clientului cu problemele sale. De obicei, prin intervievare sînt urmărite obiective cum ar fi: motivaţii de acţiune, delimitarea tensiunilor personale ale clientului, înţelegerea motivaţiei de acţiune, evaluarea impactului şi a riscului social al faptei comise. Totodată, interviul reprezintă demararea serviciului de tratament şi poate constitui începutul procesului de reabilitare şi/sau resocializare. Întrebări ce pot fi folosite în cadrul unui interviu: 1. numele, prenumele şi patronimicul Dumneavoastră. Vîrsta. 2. cum vaţi petrecut anii de copilărie, cu cine din rudele apropiate. Dacă au fost părinţii divorţaţi sau nu, cine s-a ocupat mai mult de educaţia Dumneavoastră, dacă aţi avut fraţi sau surori şi în ce relaţii aţi fost cu ei. Cît de des apăreau conflicte în familie. Aţi fost bătut sau nu în familie sau în istituţiile de învăţămînt. Aţi simţit în copilărie neajuns în alimentare, jucării, haine, prieteni, atenţie din partea celor din jur sau celor apropiaţi. 3. nivelul de şcolarizare, cum aţi învăţat în şcoală, fugeaţi de la ore, aţi rămas clasa, aţi avut pauze în procesul de instruire. Aţi avut conflicte cu profesorii sau cucolegii de clasă. 4. aţi fugit vreodată de acasă, instituţie de învăţămînt. Aţi stat la evidenţa poliţiei fiind minor (dacă da, la ce vîrstă şi din care motiv). 5. starea familială, s-a schimbat ea pe parcurs sau nu. Aveţi copii, dacă da cîţi. În ce relaţii sînteţi la moment cu rudele. 6. experienţa de muncă. Ultimul loc de lucru, cît de des aţi schimbat locurile de muncă, aveţi sau nu specialitate şi care este stagiul de lucru după speialitate. 7. consumaţi sau nu alcool (părinţii). De la ce vîrstă aţi început să consumaţi alcool, substanţe narcotice (dacă da, ce fel şi prin ce metode). 8. aţi avut în trecut sau dacă au avut rudele Dumneavoastră tentative de suicid, automutilare (dacă da, cu ce evenimente au fost legate). 9. aveţi sau nu rude care au fost condamnate, la moment este cineva care îşi execută pedeapsa. 10. aţi suferit de maladii şi care sînt ele, aţi avut traume craniocerebrale, dacă da, aţi trecut tratament spitalizat. 11. credeţi că sînteţi o persoană religiosă (ce religie). 12. aţi mai săvîrşit infracţiuni anterior, ce articole. 13. ultima infracţiune a fost săvîrşită individual sau în grup. În ce stare a fost săvîrşită. Aţi trecut expertiza medico-legală. Convorbirea este o discuţie premeditată, angajată între psiholog şi subiectul investigat, presupunînd relaţia directă, de tipul faţă în faţă, dar şi sinceritatea deplină a subiectului. Eficienţa acestei metode este dată de respectarea unor condiţii: - necesitatea desfăşurării după o structurare anterioară a întrebărilor de către experimentator; - întrebările să vizeze culegerea cu anticipaţie a unor informaţii despre subiect, prin folosirea altor metode observaţia, analiza produselor activităţii etc.; - preocuparea pentru anticiparea răspunsurilor subiectului de către experimentator, pentru a şti cum să se comporte în eventualele situaţii neprevăzute; - motivarea adecvată a subiecţilor pentru a obţine din partea acestora răspunsuri sincere. 70

Avantajele metodei sînt date de posibilitatea obţinerii unor informaţii numeroase şi variate, direct de la sursă, într-un timp relativ scurt, precum şi faptul că nu necesită aparatură sofisticată ori instalaţii speciale. Observaţia constă în urmărirea atentă intenţionată şi înregistrarea exactă, sistematică a diferitelor manifestări ale comportamentului individului, ca şi a contextului situaţional unde acesta se produce, în scopul sesizării unor aspecte esenţiale ale vieţii psihice. Cuvîntul „observaţie” semnifică tocmai constatarea exactă a unui fenomen, fapt, cu ajutorul unor mijloace de investigaţie şi apoi studierea aprofundată a acestei constatări. Observatorul este doar un „fotograf” al faptului, iar observaţia trebuie să redea exact natura faptului, fenomenului. Condiţiile unei bune observaţii: Există o serie de exigenţe care trebuie luate în vedere, pentru ca observaţia să se caracterizeze prin eficienţă şi obiectivitate: a) stabilirea precisă, clară a scopului urmărit. Este necesar ca observaţia să se realizeze pe baza unui plan dinainte stabilit, în care să se menţioneze obiectivul urmărit, aspectul, latura sau comportamentul vizat; b) selectarea formelor, care vor fi utilizate, a condiţiilor şi mijloacelor necesare. Vor fi precizate cu claritate tipurile de observaţii folosite şi condiţiile de loc, timp, durată, de înregistrare a manifestărilor subiectului, aparatura folosită pentru înregistrare, elaborarea unui plan riguros al observaţiei; c) notarea imediată a observaţiilor. Pentru a se evita omisiunile sau distorsiunile este foarte important ca observaţiile să se noteze dacă este posibil chiar în timpul activităţii, dacă nu, imediat după încheierea activităţii; d) necesitatea discreţiei – în sensul că subiectul nu trebuie să-şi dea seama că este observat şi ce aspecte sînt vizate; e) să fie sistematică – urmărind fenomenul propus în planul iniţial, în pofida tentaţiei de a-şi îndrepta atenţia asupra unor aspecte mai spectaculoase; f) să fie veridică – înregistrîndu-se doar faptele observate şi nu supoziţiile observatorului, părerile, comentariile acestuia. Metoda biografică de studiere a personalităţii deţinutului. Pe parcursul anlizei datelor biografice, sînt scoase în evidenţă aspecte legate de procesul de socializare a individului: orientare valorică, tipul de ataşament, motivaţia pentru schimbare, comportamentul predelincvenţial etc. Obiectul cercetării prin metoda biografică este drumul vieţii subiectului supus cercetării. Esenţa acestei metode constă în stabilirea ordinii cronologice a diverselor evenimente din viaţa deţinutului care au contribuit la stabilirea comportamentului infracţional. Colectarea informaţiei poate fi direct de la sursă (deţinut) sau de la persoanle care cunosc diferite aspecte din viaţa deţinutului (prieteni, rude, APL). Toată informaţia colectată este structurată conform unor scheme care sînt prestabilite de către psiholog. În linii mari pot fi delimitate 4 grupuri de întrebări: 1. Întrebări generale pentru toţi deţinuţii: trăsături de caracter, atitudinea faţă de muncă, autoaprecierea, trăsături emoţionale, trăsături volitive, interse, orientare profesională, relaţii interpersonale; 2. Întrebări orientate către rudele deţinutului: stiluri de educare în familia de origine, boli psihosomatice, cauzele formării comportamentului antisocial, accentuări de caracter, atitudinea faţă de muncă, comportamentele adictive, interese şi pasiuni; 3. Întrebări ce se referă la comportamentul deţinutului la locul de muncă şi de studii, în timpul liber; 4. Întrebări ce sînt adresate altor deţinuţi care locuiesc în acelaşi sector. Anchetarea deţinuţilor include următoarele etape: 1) Etapa pregătitoare, se efectuiază pregătirea psihologică a deţinutului pentru ancheta propriu zisă. Este importantă etapă de pregătire materială a anchetării: hîrtie, pix. Psihologul stabileşte: Timpul şi locul anchetării; 2) Completarea anchetei; 3) Colectarea datelor din anchete;

71

4) Generalizarea rezultatelor: clasificarea răspunsurilor, prelucrarea cantitativă şi calitativă a rezultatelor, formularea concluziilor, înaintarea unor noi probleme de cercetare. Rezultatele anchetării trebuiesc completate şi confirmate prin intermediul altor metode de cercetare. Pericole posibile în cazul anchetării: a) Discuţiile în colectivul de deţinuţi a întrebărilor pînă la completarea anchetei; b) Respondenţii pot da răspunsuri fără a pătrunde în esenţa întrebărilor; c) Efecul de faţadă: deţinuţii vor oferi răspunsurile aşteptate de către psiholog; Conţinutul anchetelor trebuie să fie laconic şi întrebările să fie formulate într-un limbaj accesibil nivelului de pregătire şi dezvoltare psihică a deţinuţilor. Fiecare specialist studiază condamnatul după propria programă. Metodele aplicate de către psiholog, de cele mai dese ori sînt testele şi chestionarele. Astfel, din practica specialiştilor, cele mai reprezentative metodici pentru studierea condamnatului pot fi menţionate: - Testul Luscher (modificat după Sobcic); - Testul SMIL (modificat după Sobcic); - Testul Szondi (modificat după Sobcic); - HAND-test; - Testul BASSA-DARKI; - Testul matricilor progresive (Raven); - PF16 Cattell; - Testul Eyseng; etc. Experienţa, atît naţională cît şi internaţională, arată că aplicarea metodicilor standardizate de studiere a personalităţii şi relaţiilor interpersonale asupra persoanelor private de libertate, de regulă, nu garantează evidenţierea informaţiei veridice. Astfel, cu toate că specialiştii dispun de un arsenal bogat de metodici psihodiagnostice, apar dificultăţi la aplicarea lor practică în penitenciar, cum ar fi: 1) în condiţiile de detenţie, datorită mecanismelor psihologice de apărare, anxietăţii şi suspeciozităţii, condamnaţii ascund motivaţia şi scopurile pe care le urmăresc, distanţîndu-se de psiholog sau încercînd să-l dezinformeze; 2) metodicile tradiţionale de evaluare a relaţiilor interpersonale, mai ales cele sociometrice şi chestionarele nu sînt adaptate populaţiei penitenciare; 3) alături de metodele psihodiagnostice, specialistul trebuie să aplice şi alte metodici cum sînt observaţia şi interviul (convorbirea structurata). Evaluarea deţinutului va urmări stabilirea unui program de lucru cu acesta în vederea resocializării lui. Analiza minuţioasă a datelor ce înglobează atît factorii statici cît şi cei dinamici vor permite stabilirea unei prognoze a comportamentului deţinutului şi totodată identificarea nevoilor acestuia pentru stabilirea unui plan de resocializare petrecut pe perioada detenţiei. De multe ori una şi aceiaşi informaţie despre condamnat poate fi interpretată diferit de diferiţi specialişti (în dependenţă de scopul pe care îl urmăresc aceştea şi specificul activităţii) şi numai o privire în ansamblu poate descoperi punctele forte în descrierea şi elaborarea planului de lucru individual al condamnatului. Credem că personalul penitenciar în urma evaluării condamnatului trebuie să deţină informaţii la următoarele puncte: 1. Analiza infracţiunii: - este studiat dosarul personal al condamnatului; - deţinutul evaluează singur infracţiunea săvîrşită; - starea lui pînă la săvîrşirea infracţiunii (circumstanţele, acţiunile, gîndurile); - dacă a avut alternative şi de ce nu le-a folosit; - studierea sferei etico-morale, i-a fost greu să ia decizia, cît de uşor a luat-o, dileme morale. 2. Energia criminală: - în cît timp a planificat infracţiunea; - resursele; - a fost studiată victima; - a fost o situaţie de criză sau are o astfel de reacţie comportamentală interiorizată; 72

3. 4. -

izvorul energiei criminale (starea psihică – a chemat ajutor, a fugit, ce emoţii avea); aprecierea datelor de către specialist. Biografia criminală: cînd a început viaţa criminală; cît de des a săvîrşit infracţiuni; conştientizarea vinei. Aprecierea personalităţii: starea psihică la momentul evaluării; dimensiunile personalităţii; trăsături caracterologice accentuate; caracteristici criminogene ale personalităţii;

1. Stilul de comportare (limbaj, mimica, gesturi) 2. Temperamentul 3.Particularitati caracterologice(autoapreciere) 4. Particularităţi individuale a proceselor psihice: adaptabilitate ____________________________________ comunicabilitate _________________________________ emoţiile ________________________________________ insistenţa _______________________________________ agerimea _______________________________________ imaginaţie ______________________________________ conflictualitate ___________________________________ voinţa __________________________________________ 5. Calităţi psihologice ale personalităţii: calităţi de lider ___________________________________ agresivitate ______________________________________ puterea personalităţii ______________________________ agitaţie _________________________________________ depresia ________________________________________ psihoză ________________________________________ sinceritate ______________________________________ 6. Tipul de personalitate 1. Situaţia socială: Este bine să cunoştem biografia condamnatului, informaţia poate descrie: 1. Unde v-aţi născut? 2. Cine sînt părinţii ? (N.P.P., profesia):_______________ 3. Cum a trecut copilăria? __________________________ 4. Cine s-a ocupat de educaţia Dvs.? __________________ 5. Cum aţi învăţat la şcoală?________________________ 6. Unde v-aţi continuat studiile? _____________________ 7. Enumăraţi toate specialităţile cu care v-aţi ocupat _____ 8. Ce puteţi spune despre comportamentul Dvs. pînă la detenţie? 9. Care a fost cercul Dvs. de cunoscuţi? Aveţi încredere în oameni? 10. Cu ce vă ocupaţi în timpul liber? __________________ 11. Soţia, soţul Dvs. (N.P.P., profesia, relaţii familiare) 12. A fost judecat(ă)?______________________________ 13. Copii (N.P.P., anul naşterii, vă sînt suspendate drepturile de părinte)?

73

14. Cine se ocupă de educarea copiilor? _______________ 15. Consideraţi că familia Dvs. e unită?________________ 16. Ce puteţi spune de viaţa anterioară, vă pare rău de ceva? 17. E dureros să vă recunoaşteţi criminal? 18. Cum intenţionaţi să vă comportaţi în instituţie? 19. Puteţi să vă controlaţi emoţiile? 20. Cine o să vă scrie, o să vină la întrevederi, o să vă transmită colete? 21. Ce mai puteţi povesti despre viaţa Dvs.? 2. Competenţe sociale: -

domeniul prestărilor; evoluţia şcolară; dezvoltarea parteneriatelor; parteneriate; comportamentul în timpul liber; contacte sociale.

3. Planificarea viitorului. 4. Problematica substanţelor -

consum de substanţe; intervenţiile terapeutice de pînă acum; situaţia actuală; problematica comportamentului care nu este legată de substanţe.

5. Anamneza specială (în cazul infracţiunilor cu caracter sexual) etc. Studierea condamnatului ce a sosit în instituţia penitenciară începe în primul rînd de la studierea datelor social-demografice. Prin caracteristici social-demografice trebuie să înţelegem vîrsta condamnatului, statutul social, instruirea, pregătirea profesională, sexul etc. Aceste caracteristici fiind individuale pentru fiecare persoană totuşi pot categorisi un grup mare de oameni indiferent de orientarea lor criminală. Astfel, în dependenţă de categoria de vîrstă în care se află un anumit condamnat (adolescenţă 16-18, tinereţe 18-25 ani, adultă 25-40 ani) lui îi pot fi atribuite anumite trăsături psihologice caracteristice vîrstei pe care o are. Statutul social al condamnatului şi activităţile pe care le practică (orăşean sau vine din mediu rural, muncitor, bissnesmen, fără loc permanent de trai ş.a) ne permite să înţelegem modelele comportamentale, valorile, anumite convingeri despre viaţă. Instruirea pe care o are condamnatul corelează cu nivelul lui de dezvoltare şi caracterul infracţiunilor săvîrşite. Sexul condamnaţilor, şi particularităţile de gen, în mare parte identifică caracterul infracţiunilor comise, particularităţi psihologice şi comportamentul. Starea familială şi atitudinea faţă de rude, în cazul unei slabe legături poate fi identificat ca un factor al criminalizării personalităţii, iar în cazul unei legături strînse acesta ar fi un important factor de resocializare a condamnatului. Caracteristica criminologică – sînt acele trăsături şi fapte, ce caracterizează condamnatul mai întîi de toate ca infractor, căruia ia fost aplicată pedeapsa. Această caracteristică include următorii indicatori: calificarea infracţiunii săvîrşite, termenul pedepsei, numărul condamnărilor. Calificarea infracţiunii săvîrşite şi termenul pedepsei influenţează asupra stării psihice şi comportamentul condamnatului. Cercetările în domeniu arată că după 7-8 ani de detenţie în psihicul

74

condamnatului şi comportamentul acestuia apar procese distructive decît cele constructive (se măreşte numărul încălcărilor de regim, crizelor nervoase, stărilor depresive, bolilor somatice şi psihice). Numărul infracţiunilor ilustrează o imagine a stilului de viaţă infracţional al condamnatului. Atitudinea condamnatului faţă de infracţiunea săvîrşită, faţă de victimă, existenţa sentimentului de vină. Cercetările au demostrat că fiecare a doua persoană ce este condamnată cu închisoarea crede că pedeapsa cu privarea lui de libertate este incorectă, iar undeva o treime din infractori nu înţeleg întregime periculozitatea faptei săvîrşite de către ei. Reevaluarea trecutului, judecata morală a infracţiunii săvîrşite şi a fenomenului în general conbinată cu valori pozitive, comportamentul corect pe parcursul detenţiei caracterizează o persoană ce poate fi resocializată. Nu în zadar se consideră că recunoaşterea întregime, sinceră a vinei pentru fapta săvîrşită este considerată parte a resocializării sau corectării. Sănătatea psihică şi deprinerile de muncă. Această caracteristică poate în mare parte determina particularităţile comportamentului condamnatului. Marea majoritate a condamnaţilor ce se află în locurile de detenţie sînt apţi de muncă, însă problema sănătăţii lor şi profilaxia rămîne a fi una din cele mai importante. De multe ori în penitenciar condamnatul află că este HIV-infectat sau bolnav de tuberculoză. O atenţie deosebită trebuie acordată persoanelor cu tulburări psihice. Practica arată că personele cu astfel de probleme săvîrşesc mai des încălcări ale regimului de detenţie. Valorile sociale şi statul social în mediul condamnaţilor. Anume valorile, calităţile morale, atitudinea faţă de normele sociale, trebuie să fie obiectul diagnosticului condamnatului. În baza schimbărilor ce se produc în sfera morală putem prognoza comportamentul deţinutului atît în penitenciar cît şi după liberare. O deosebită importanţă o au aşa valori ca: banii, viaţa, familia, sentimentul de patriotism, cinstea, responsabiliatea faţă de angajamentele pe care le facem, etc. În procesul evaluării condamnatului trebuie să atragem atenţia la schimbarile care se produc în această sferă a orientărilor valorice. Pentru mulţi din condamnaţi cea mai importantă valoare este cea materială pentru căpătarea căreea sînt acceptate toate sursele, chiar şi vătămarea altor persoane. O altă caracteristică ce poate determina stilul infracţional al condamnatului este cunoaşterea subculturii criminale, acceptarea acestor norme. Solidaritatea condamnatului faţă de subcultura criminală ne permite să identificăm statutul lui în mediul condamnaţilor, comportamentul lui în cadrul penitenciarului şi după liberare. Totodată, după această caracteristică putem categorisi cîteva grupuri de condamnaţi: liderii cu orientare negativă, precursorii autorităţilor criminale, condamnaţii cu orientare pozitivă şi casta de jos. Trăsăturile psihologice ale condamnaţilor. Un şir de studii au demonstrat că un număr mare de condamnaţi au trături psihologice tipologice, printre care: impulsivitate, agresivitate, hipersensibilitate în relaţiile cu ceilalţi, dezadaptabilitate socială etc. Influenţa factorilor sociali nu întotdeauna se reflectă în acelaşi mod asupra dezvoltării personalităţii. Astfel, anumiţi factori negativi în familie (consum de alcool de către unul sau ambii părinţi) pot determina însuşirea unor comportamente deprinderi antisociale. Studiile arată că marea majoritate a condamnaţilor evaluază neadecvat realitatea şi posibilităţile pe care le au. Rezultatele studiilor empirice a personalităţii condamnaţilor au demonstrat că există anumite diferenţe cu persoanele ce nu au săvîrşit infracţiuni niciodată. Aceste diferenţe se observă în atitudinea faţă de activitatea pe care o desfăşoară, satisfacţii estetice, căsătorie, dragoste, copii, familie. Infractorii sînt mai melancolici (fatalişti), ei evaluază negativ viaţa trăită, activităţile cotidiene şi propriile perspective, au un nivel scăzut de autoreglare, iar în planurile pe viitor preferă un trai confortabil fără responsabilităţi. § 3. Evaluarea nevoilor, riscului, motivaţiei pentru schimbare Evaluarea reprezintă, după cum s-a mai menţionat, un proces dinamic, continuu, care implică culegerea şi analizarea informaţiilor în vederea stabilirii : - nivelul şi tipul de risc al clientului respectiv; - nevoile relaţionate cu infracţiunea; - motivaţia clientului pentru schimbare; 75

-

resursele din comunitate care pot sprijini reintegrarea socială a persoanei în cauză. Factorii de risc a comportamentului infracţional

Definiţie: factorii de risc sînt caracteristici ale infractorilor şi ale situaţiei lor care-i predispun la implicarea în activităţi infracţionale şi care au valoare predictivă pentru comportamentul infracţional viitor (Andrews, Bonta, 1994). Clasificare: Andrews&Bonta au clasificat factorii de risc în doua categorii: statici şi dinamici. Factorii de risc statici (ex.: varsta, condamnări aterioare, etc.), sînt aspecte ce ţin de trecutul infractorului, care au valoare predictivă privind recidiva şi care nu mai pot fi subiect al schimbării, ele nu se mai schimbă. Factorii de risc dinamici (sau nevoi) care reflectă circumstanţele şi comportamentul prezent al infractorului, şi prin urmare sînt pasibile de schimbare prin intervenţie. Există, de asemenea, două tipuri de factori de risc dinamici sau nevoi: Nevoi non-criminogene (factori care nu au legatură directă cu comiterea infractiunii: stima de sine scazută, statut economic social, anxietatea, depresia etc.). Nevoile non-criminogene se pot schimba, dar aceste schimbări au o mică influenţă asupra comportamentului infracţional. Cînd programele ţintesc aceste tipuri de nevoi, reducerea recidivei este neglijabilă. Nevoile criminogene–sînt acei factori care au legătură directă cu comiterea infracţiunii (ex.: atitudini, cogniţii şi comportamente antisociale ale infractorului referitoare la educaţie, angajare, grup de prieteni, autoritate, consum de substanţe şi relaţii interpersonale). Importanţa factorilor de risc dinamici este aceeea că aceştia devin obiective ale intervenţiei. Cînd programele diminuează cu succes aceste nevoi (factori de risc dinamici), ne putem aştepata la reducerea recidivei. Clasificarea factorilor de risc în funcţie de valoarea lor predictivă A. Factori cu valoare predictivă mare : Aceşti factori predictivi sau nevoi sînt puternic relaţionaţi cu comportamentul infracţional şi constituie obiective ale intervenţiilor, schimbarea lor avînd un impact pozitiv asupra recidivei, astfel sînt următorii: 1. Atitudini, valori si convingeri antisociale – acestă categorie include cei mai puternici factori predictivi ai comportamentului infracţional; dacă nu se intervine asupra gandirii infracţionale, aceasta nu se schimba (programele cognitiv-comportamentale sînt eficiente pentru că vizează acest factor puternic predictiv); 2. Grup de prieteni/anturaj antisocial şi izolare de anturaj prosocial – nu se referă doar la faptul că infractorul frecventează anturaje infracţionale, ci şi la faptul că el nu are legături, este izolat de anturaje prosociale (lipsa modelor prosociale). Acest predictor, poate ilustra de asemenea diferenţa dintre managementul riscului (ex.: limitarea infractorului de a veni în contact cu anturaje infracţionale) şi reducerea riscului (ex.: strategii de identificare a unor grupuri prosociale şi dezvoltarea de relaţii strînse între acestea şi infractor); 3. Factori de personalitate – contribuie de asemenea la manifestarea comportamentului infracţional (impulsivitate, asumarea riscului, psihopatie, egocentrism, abilităţi rezolutive deficitare, inteligenţa verbală scazută, agresivitate, socializare deficitară, etc.); 4. Istoria comportamentului infracţional – se referă atît la comportamentele antisociale, predelincvente cît şi la istoricul infracţional; 5. Factori de natura familială – se referă la nivele scăzute de afectivitate, abilităţi parentale (educare, supraveghere şi îngrijire), coeziune familială, precum şi neglijare şi abuz; 6. Factori de natură educaţională, profesională şi realizare financiară – nivele scazute. B. Factori cu valoare predictivă mică Nu sînt puternic relaţionaţi cu comportamentul infracţional şi centrarea intervenţiei doar asupra lor nu are impact asupra reducerii recidivei/comportamentului infracţional, aceştia fiind: 1. Statut social – vecinătate cu risc infracţional - locuiesc în zone în care nu au modele pozitive de comportament şi există activitate infracţională; 2. Sentimente de frustrare datorate decalajului mare dintre posibilităţile lor reale, obiective şi dorinţele lor de realizare; 76

3. Stres – datorat stimei de sine scăzute, boala mentală, alte tulburări; 4. Indicatori biologici şi neurofiziologici – deficit atenţional, boli genetice,etc. Acesti factori explică doar o parte a variantei. Daca ne gîndim la marea majoritate a cazurilor, vom vedea că comportamentul infracţional este determinat de o combinaţie de factori de risc. În practică, pentru evaluarea factorilor dinamici, în special, avem în vedere diverse tipuri de informaţii, cum ar fi: a) Comportamentul anterior este cel mai bun indicator al comportamentului viitor (dacă există comportamente antisociale anterioare, descoperite sau nedescoperite, riscul de recidivă este mai crescut); b) Patern-ul anterior al comportamentului infracţional (riscul de recidivă este crescut în cazul unui recidivist care săvîrşeşte infracţiunile în acelaşi fel; se pot identifica şi conştientiza elementele comune ale infracţiunilor: consum de alcool, comite infracţiunea sub presiunea anturajului); c) Comportamente şi circumstanţe similare care se repetă; d) Influenţe şi condiţiile de mediu similare care se repetă; e) Proximitatea oportunităţilor de recidivă crescute sau în creştere; f) Întăriri ale comportamentului infracţional; g) Factori de personalitate; h) Justificări infracţionale; i) Motivaţie pentru schimbare; j) Adicţii; k) Relaţia cu familia, stil de viaţă etc. Pentru o mai bună eficienţă şi structurare în evaluarea riscului, este folosit în practică drept cadru în orientarea evaluării, modelul ABC a lui A. Ellis. Evaluarea trebuie să aibă o desfăşurare logică, pornind de la identificarea antecedentelor (A) infracţiunii curente sau a factorilor statici/dinamici, vizînd atît informaţii privitoare la condamnările anterioare cît şi la istoria comportamentală a celui evaluat. Indicatorii folosiţi, de obicei, în această etapă a evaluării, sînt cei actuariali, identificarea lor putînd oferi un răspuns referitor la probabilitatea de apariţie a riscului. Apoi este identificat comportamentul infracţional (B) curent şi circumstanţele în care acesta s-a produs; consecinţele comportamentului (C) pentru el şi pentru alţii. În evaluarea riscului, practica eficientă trebuie să se bazeze atît pe identificarea factorilor de risc cît şi pe identificarea şi construirea punctelor tari ale clientului, a resurselor sale (factorii protectivi) care pot creşte rezistenţa clientului în faţa factorilor de risc. Factorii protectivi pot fi: orientare socială pozitivă, coeziunea şi caldura familială, relaţii care întăresc competenţa individului şi care oferă un sistem de credinţe/valori prosociale, oportunităţi pentru implicare şi participare la relaţii şi activităţi prosociale, existenţa unui loc de muncă, frecventarea unei forme de învăţămînt, figuri de autorităţi care pot fi un exemplu pozitiv pentru conduita clientului şi care-i oferă recunoaştere şi valoare (spre exemplu consilierul de probaţiune, dirigintele sau un profesor în cazul minorilor, colegi de la locul de muncă etc.). Raportul dintre factorii de risc şi factorii protectivi poate da măsura şansei de reintegrare a infractorului în comunitate. Identificarea nevoilor condamnaţilor – este o parte inevitabilă a Planului individual de excutarea a pedepsei condamnatului. Prin nevoile condamnatului ne referim la nevoile a căror realizare ar conduce la orientarea lui prosocială. Cele mai importante nevoi sînt: - situaţia familială – ce îşi doreşte acesta în relaţia cu familia sa; - locul de muncă şi calificarea – atitudinea faţă de muncă şi şi profesia care o consideră atît pe parcursul detenţiei cît şi după liberare; - educaţia şi şcolarizarea – posibilitatea şi dorinţa de a obţine cunoştinţe generale; - abilităţi sociale şi cognitive; - stima de sine – prezintă interes posibilitatea de autodezvoltare, atitudinea faţă de sine şi faţă de ceilalţi, cunoaşterea drepturilor şi obligaţiunilor, stilul de viaţă; - autocontrol – îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale;

77

- fenomenul dependenţei – daca exista şi la ce etapă a ciclului schimbării; Totodată există nevoi speciale, cum ar fi: - dificultăţi de învăţare; - disabilităţi fizice; - dificultăţi de vedere sau auz; - probleme psihice; - bolnavi cronice; - deţinuţi în vîrstă; - membrii unor etnii în minoritate; § 4. Planificarea propriu-zisă sau combinarea nevoilor cu resursele penitenciarului. Putem vorbi despre o planificare eficientă atunci cînd nevoile deţinutului se confruntă cu resursele penitenciarului, în vederea stabilirii unui plan realist şi cît mai aproape de nevoile condamnatului. Atunci cînd comisia care a evaluat condamnatul şi a stabilit atît factorii statici cît şi cei dinamici, pasul ce urmează este planificarea. Este partea cea mai importantă a resocializării condamnatului, deoarece în dependenţă de propunerile specialiştilor va fi apreciat succesul reinserţiei lui în societate. Planul individual de executare a pedepsei se întocmeşte împreună cu condamnatul, iar măsurile înscrise în planul menţionat sînt coordonate cu acesta. Planul va conţine: aprecirea factorilor prognostici în vederea comportamentului legal pe viitor; măsuri speciale de tratament şi ajutor; comportamentul în penitenciar; atitudinea faţă de muncă; măsuri de planificare a executării pedepsei. Planul de individual de executare a pedepsei are la bază 3 principii: – principiul riscului – intensitatea intervenţiei trebuie să fie adecvată riscului de recidivă a condamnatului; – principiul nevoii – programele de resocializare (intervenţie) trebuie să se adreseze direct factorilor care sînt relaţionaţi nevoilor criminogene; – principiul responsivităţii – programele de resocializare trebuie să fie adecvate stilului şi abilităţilor de învăţare (motivaţia) condamnatului. Toate deciziile cu privire la întocmirea planului de executare sînt puse în discuţie în cadrul unei Comisiei de evaluare (specialiştilor ce sînt responsabili de executare şi planificare). I. Recomandări: 1. Planul individual de excutare a pedepsei condamnatului, semestrial sau anual, se întocmeşte şi se completează de către comisia de evaluare continuă, pentru un anumit interval de timp bazîndu-se pe necesităţile condamnatului. Planul este un document principal în procesul de resocializare al persoanei condamnate la detenţie privativă de libertate. În plan comisia planifică: a) participarea condamnatului la programele de educaţie socială; b) participarea condamnatului la programele de schimbare comportamentală; c) măsurile de asistenţă psiho-socială (contactul cu rudele, restabilirea documentelor, asistare psihologică etc., în caz de necesitate). 2. Cu acordul condamnatului participarea lui la măsurile petrecute de către confesiile religioase (programe de educaţie religioasă) sînt incluse în plan, însă aceste măsuri nu sînt obligatorii

78

pentru condamnat. 3. Adăugător la măsurile planificate condamnatul poate fi implicat şi la alte măsuri în cadrul penitenciarului în dependenţă de tipul lui (încadrarea în cîmpul muncii, amenajarea teritoriului, munci neremunerate). 4. Responsabil de întocmirea planului, completarea lui cu puncte adăugătoare, îndeplinirea măsurilor incluse în el, este şeful de sector în care este deţinut condamnatul (aplicarea în realitate a planului, specificarea punctelor de intervenţie, inventarul sarcinilor, resurselor şi serviciilor, formularea metodelor prin care aceste resurse şi servicii vor fi livrate, cine le va utiliza şi cînd). 5. Planul este modificat, la necesitate, împreună cu comisia de evaluare, care apreciază rezultatele obţinute. 6. Îndeplinirea planului cu obţinerea unor rezultate pozitive asigură facilitarea condamnatului (aplicarea măsurilor de stimulare, transferarea la un regim mai blînd ş.a.). 7. Rezultat al neîndeplinirii măsurilor de către condamnat al măsurilor planificate şi obţinerii rezultatelor negative, sau neîndeplinirea planului individual de executare a pedepsei condamnatului este ispăşirea pedepsei penale fără posibilitatea de a avea careva facilităţi cît şi prezentarea la liberarea condiţionată înainte de termen. II. Ce reprezintă Evaluarea continuă II.1. Comisia de evaluare continuă va re-evalua planul individual de executare a pedepsei condamnatului, în dependenţă de termenul de executare a pedepsei, o dată la 6 luni pentru cei condamnaţi la termen de pînă la 5 ani şi nu mai rar de 1 an pentru cei cu termen de pedeapsă mai mare de 5 ani. II.2. Evaluarea continuă se referă la re-evaluarea situaţiei şi comportamentul condamnatului, cu scopul de a stabili dacă au fost atinse obiectivele stabilite pînă în acel moment. Obiectivele pot fi modificate, astfel încît acestea să fie în concordanţă cu schimbările apărute ulterior în viaţa condamnatului, ceea ce va permite ajustarea activităţilor de resocializare la nevoile sau situaţia actuală a acestuia. II.3. În componenţa comisiei, afară de cei ce au fost nominalizaţi în cadrul comisiei de evaluare iniţială, va fi inclus şeful de sector, care este responsabil pentru oformarea, completarea planului individual de excutare a pedepsei şi controlul realizării lui. Resursele penitenciarului: Actualmente, în instituţiile penitenciare sînt implementate mai multe programe ce urmăresc procesul educativ al condamnaţilor. Ele pot fi clasificate în: 1) 2) 3) 4) 5)

programe socio-educative; programe psiho-sociale; asistenţa psihologică; asistenţa socială; programe cu caracter religios; Componenţele (activităţile) procesului de resocializare Resocializarea condamnaţilor constă din 2 componente egale : I. Educaţia socială: ce presupune realizarea programelor de educaţie şi formare; II. Schimbarea comportamentală. Aceste două componente includ toate programele de resocializare a condamnatului. I.Programele de educaţie şi formare presupun dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor în domeniile: 1) instruire generală (programe de alfabetizare); 2) programe de formare (în special, profesională); 3) programe de creaţie şi culturale; 4) programe de educaţie fizică şi sport; 79

5) programe de dezvoltare a abilităţilor sociale (educaţie pentru sănătate, managementul timpului liber; 6) programe de încadrare în cîmpul muncii; 7) programe de educaţie religioasă; 8) surse de autoeducare (funcţionarea bibliotecilor în cadrul penitenciarelor). II. Programe de schimbare comportamentală reprezintă o serie de intervenţii structurate de-a lungul unei anumite perioade de timp care au drept rezultat schimbarea atitudinilor, convingerilor şi comportamentul deţinutului: 1) programe de motivare a condamnaţilor; 2) programe de lucru cu grupul de risc; 3) dezvoltarea abilităţilor sociale (dezvoltarea abilităţilor comunicative, abilităţi de rezolvare a problemelor. De multe ori programele implementate în penitenciar corespund nevoilor pe care le au condamnaţii în cadrul instituţiilor, este vorba despre acele programe ce urmăresc adaptarea la mediul penitenciar, cunoaşterea legislaţiei execuţional-penale (de scurtă durată), ci de fapt nu corespund nevoilor pe care le va avea condamnatul după ispăşirea pedepsei, ceea ce nu garantează o integrare reuşită în societate şi însăşi reducerea riscului de recidivă. Ambele categorii de programe sînt necesare, însă după evaluarea necesităţilor specialiştii trebuie să stabilească cărui tip se va da prioritate şi care din ele sînt necesare la momentul aflării condamnatului în instituţie (spre exemplu condamnatul care se află deja de o periodă în penitenciar sau are mai multe condamnări poate cunoaşte specificul mediului penitenciar, obligaţiunile şi drepturile, modul de tratament). Programe ce pot corespunde anumitor categorii de condamnaţi: Programele de resocializare (toate programele) vor fi implementate în dependenţă de necesităţile condamnatului, însă există anumite categorii de condamnaţi ce au probleme asemănătoare ceea ce permite descrierea unor activităţi, măsuri obligatorii cu categoriile date. Pot fi identificate următoarele categorii: I. condamnaţii ce fac parte din grupul de risc: 1. condamnaţii consumatori de substanţe (droguri, alcool); 2. condamnaţii cu comportament violent (predispuşi spre săvîrşirea acţiunilor violente). II. condamnaţii analfabeţi; III. condamnaţii ce urmează să se libereze înainte de termen. I. condamnaţii ce fac parte din grupul de risc. La fel ca şi în societate şi în penitenciare este prezentă problema consumului de droguri şi a actelor de violenţă. Necesitatea reducerii fenomenelor date nu are doar scopul de a menţine un mediul de siguranţă în cadrul penitenciarului, dar şi reintegrarea eficientă a condamnatului în comunitate micşorînd riscul de recidivă pe care îl poate prezenta acesta. I.1. condamnaţii consumatori de substanţe Comisia de evaluare va constata necesitatea intervenţiei specializate în vederea prevenirii şi reabilitării condamnaţilor dependenţi de droguri sau alcool. Realizarea programului de intervenţie va fi organizat în dependenţă de stadiile motivaţionale ale ciclului schimbării, ce determină poziţia condamnatului cînd se ia în considerare schimbarea comportamentului problemă. Condamnatul va participa la programele de reabilitare a consumatorilor de substanţe, realizat de personalul penitenciar instruit în domeniu, sau specialişti din exterior ce vor acorda astfel de servicii. La finisarea programului condamnatul va fi evaluat, iar în cazul în care acesta va necesita o prelugire a programului, comisia de evaluare va înregistra în planul de intervenţie personalizată reluarea 80

programului. I.2. condamnaţii predispuşi spre săvîrşirea acţiunilor violente Dacă în cadrul evaluării iniţiale condamnatul a fost evidenţiat ca predispus spre săvîrşirea acţiunilor violente, comisia de evaluare va determina şi înregistra în planul individual de executare a pedepsei participarea lui la programe de obţinere a autocontrolului furiei şi reducerea incidenţei comportamentului violent. Condamnaţii nemotivaţi pentru participarea la programe vor fi implicaţi mai întîi în programe de stimulare a motivaţiei pentru resocializare sau tratament. Programele de motivare pot fi incluse în programele de schimbare comportamentală. II. Condamnaţii analfabeţi Numărul deţinuţilor complet analfabeţi este destul de ridicat; iar dacă adăugăm şi numărul semianalfabeţilor (adică cei care sînt capabili să citească sau să scrie puţin, însă cu mari dificultăţi), găsim în mod curent închisori în care cel puţin o treime dintre deţinuţi prezintă astfel de probleme. Persoanele care prezintă probleme de alfabetizare merită o atenţie deosebită din partea personalului penitenciar. III. Condamnaţii ce urmează să se libereze înainte de termen. Cu trei luni înainte de a fi prezentaţi la Comisia Penitenciară, comisia de evaluare va examina executarea planului individual de executare a pedepsei condamnatului (participarea a cestuia la programele de resocializare) şi va determina nivelul riscului de recidivă a condamnatului. Dacă condamnatul va prezenta nivel înalt al riscului de recidivă comisia nu-l va prezenta pentru liberarea condiţionată înainte de termen, deoarece ispăşirea pedepsei nu a adus rezultate pozitive, iar condamnatul va fi implicat în programe de schimbare comportamentală sau de educaţie socială. Dacă totuşi, condamnatul are un risc scăzut de recidivă, atunci comisia este în drept să prezinte condamnatul, administraţiei penitenciarului la liberarea condiţionată înainte de termen. Procesul de planificare a pedepsei poate fi asociat şi de fapt este reprezentat de modelul rezolutiv, prin care realizarea procesului de resocializare a deţinuţilor este înregistrată atunci cînd persoana dezvoltă sentimentul responsabilităţii, poate lua decizii la rezolvarea problemelor cu care se confruntă, apreciază adecvat comportamentul său şi realitatea ce-l înconjoară. Relaţia dintre personalul penitenciar şi deţinut trebuie să fie una de cooperare, ce va delimita exact atît responsabilităţile celui ce asistă cît şi celui asistat, iar aceastea pot fi realizate folosind modelul rezolutiv. Modelul „problem solving” este un model prin care se oferă sprijin, ajutor clientului la formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor sale şi ajutor pentru conştientizarea soluţionării lor într-un mod prosocial. Procesul rezolutiv presupune parcurgerea mai multor faze ce permit realizarea obiectivelor propuse atît de specialişti cît şi de condamnat: - recunoaşterea problemei, definirea ei şi angajarea pentru rezolvarea problemei; - stabilirea obiectivelor; - adunarea datelor; - inventarierea situaţiei şi planificarea acţiunii; - realizarea acţiunii (a intervenţiei); - evaluarea; - încheierea. Trecînd prin aceste puncte putem avea o imagine clară a procesului de planificare a pedepsei. Rolul specialiştilor este coordonarea/monitorizarea tuturor serviciilor şi activităţilor necesare rezolvării problemelor specifice ale condamnaţilor. Personalul penitenciar poate avea mai multe roluri în procesul planificării pedepsei: 1. Rolul de evaluator: evaluează situaţia clienţilor săi (deţinutul şi familia sa) precum şi factorii care vor putea îmbunătăţi sau împiedica reuşita intervenţiilor; 2. Rolul de planificator: analizează problemele condamnatului, ajută la identificarea strategiilor cele mai potrivite şi planifică intervenţiile adaptate nevoilor şi scopurilor clienţilor pentru a-i ajuta să funcţioneze cît mai independent posibil. 81

3. Rolul de educator/profesor implică transmiterea unor informaţii cu privire la metode disciplinare, informaţii de tip juridic, medical, metode de diminuare a stresului, schimbarea unor atitudini, formarea unor aptitudini. Formularea planului trebuie înţeles ca un ghid de intervenţie reciproc acceptat. Acesta include: - stabilirea unui ţel realizabil; - luarea în considerare a alternativelor, a costurilor posibile (inclusiv materiale, de timp, sentimente, eforturi intelectuale), şi a rezultatelor posibile; - determinarea unei modalităţi corespunzătoare de livrare a serviciului social, livrarea trebuie să ţină cont de factori cum ar fi de ex.: zestrea de resurse, comunitatea căreia îi aparţine clientul; - centrarea pe eforturile de schimbare; - rolul profesionistului, care depinde de problema clientului; - forţele interne şi externe pe sistemul client, văzut ca forţe ce pot bloca planul de intervenţie; - luarea în considerare a cunoştinţelor şi deprinderilor profesionistului. § 5. Reevaluarea Reevaluarea – modul în care au fost îndeplinite obiectivele. Poate fi expus într-un capitol aparte cu notele reprezentanţilor administraţiei şi a condamnatului. Recomandări: Evaluarea finală 1. Comisia de evaluare finală va studia condamnaţii ce se pregătesc pentru prezentarea la liberarea condiţionată înainte de termen şi condamnaţii ce urmează să se libereze la sfîrşit de termen. 2. Rezultatele evaluării finale vor viza: - evoluţia programelor de resocializare; - nivelul riscului de recidivă a condamnatului. 3. În componenţa comisiei, afară de cei ce au fost nominalizaţi în cadrul comisiei de evaluare continuă, va fi inclus consilierul de probaţiune. Înţelegerea şi acceptarea importanţei evaluării şi a avantajelor pe care folosirea sistematică şi eficientă a acesteia pe întreg parcursul implementării unui program le poate avea, apar cîteva întrebări: ce este evaluarea sau cum trebuie să fie acest proces şi la ce ne ajută el. Iată cîteva răspunsuri pentru fiecare dintre aceste întrebări: Ce este evaluarea? - unul dintre principiile unui program; - modalitate de a măsura rezultatele; - modalitate de a demonstra eficienţa activităţilor petrecute de personal; - un instrument pentru motivare; - un instrument pentru creşterea şi îmbunătăţirea programelor. Ce face evaluarea? - conferă valoare unui obiect/acţiune/program; - determină semnificaţia sau calitatea programelor/rezultatelor lor; - sporeşte credibilitatea programelor; - oferă posibilitatea de a constata şi măsura rezultatele neintenţionate; - oferă posibilitatea unui feed-back permanent. Cum trebuie să fie evaluarea? - sistematică; - să răspundă unor întrebări (precum: Ce impact au avut eforturile colaboratorilor?); 82

-

continuă şi permanentă; exact inversul gîndirii tradiţionale (care asociază evaluarea doar cu măsurarea rezultatelor finale) - parte a unui program. La ce ajută evaluarea? - luarea deciziilor; - alocarea resurselor limitate pentru maximizarea impactului lor şi a rezultatelor; - clarificarea scopurilor şi obiectivelor; - clarificarea evoluţiei în timp a programului; - ajustarea pe parcurs a acţiunilor pentru a atinge în final obiectivele propuse; - implementarea şi îmbunătăţirea programelor. Etapele evaluării Evaluarea trebuie să fie organizată, sistematică şi planificată pentru a fi eficientă. Construirea modelului evaluării este o etapă esenţială pentru succesul întregului demers. Alegerea metodelor şi tehnicilor care vor fi folosite pentru evaluare şi a momentelor în care fiecare dintre acestea trebuie aplicate trebuie să fie dublată de stabilirea unor obiective clare pe care le urmărim prin procesul de evaluare. Este important să ştim la ce întrebări căutăm răspunsuri şi pe ce ne bazăm cînd pornim în căutarea acestor răspunsuri. Echipa trebuie să ştie cînd începe evaluarea, la ce nivel se realizează şi ce dimensiune specifică va fi evaluată. Evaluarea începe odată cu planificarea unui program, astfel: a) stabiliţi scopuri măsurabile; b) stabiliţi ce vrea instituţia să realizeze prin acel program; c) stabiliţi care sînt principalele întrebări pentru evaluare; d) stabiliţi cum va fi folosită informaţia pentru a spori eficienţa programului la toate nivelele organizaţiei; e) stabiliţi cu cît vă apropie fiecare activitate de obiectivele finale ale programului; f) folosiţi date deja existente; g) fixaţi aşteptările la un nivel realist (atît aşteptările instituţiei şi ale celor implicaţi în implementarea programului, cît şi ale celor faţă de care sînteţi răspunzători); h) nu promiteţi mai mult decît puteţi face; i) faceţi paşi mici şi vizibili; j) colectaţi şi raportaţi în cantităţi mici date care servesc exact nevoilor existente; k) stabiliţi priorităţile programului. Pentru a avea date exacte la reevaluarea condamnatului sînt necesare: -

evaluările acestuia la programele socio-educative şi psiho-sociale în care el a participat; evaluarea riscului de recidivă; evaluarea abilităţilor şi deprinderilor dezvoltate necesare după liberarea din detenţie ; evaluarea comportamentului pe parcursul detenţiei, etc.

De regulă, putem folosi chestionare, anchete sau teste ce pot determina evoluţia condamnatului pe parcursul perioadei de încarcerare. Acestea pot fi administrate atît colaboratorilor (ce pot evalua condamnatul) cît şi condamnatului. Administraţia penitenciarului poate folosi foi de atestare sau caracteristici, însă acestea trebuie îndeplinite de un grup de colaboratori, spre exemplu interesul faţă de muncă poate fi evaluat printr-o grilă de la 0 cel mai rău pîna la 6 cel mai înalt, de către educator, psiholog, asistent social, specialist al serviciului regim, profesorul din cadrul şcolii profesionale etc. media notelor expuse de către un grup de colaboratori poate oferi un rezultat obiectiv, ce va permite o evaluare eficientă şi corectă a condamnatului. Reevaluarea spre deosebire de evaluare presupune cunoaşterea a ceea ce dorim să obţinem, care trebuie să fie rezultatul final, în dependenţă de care noi putem evalua eficacitatea muncii noastre. 83

PROGRAM INDIVIDUAL cu privire la planificarea executării pedepsei penale a deţinutului

numele_____________________________________________ prenumele__________________________________________ patronimicul________________________________________ data sosirii în penitenciar _______________________________ repartizat în sectorul nr. ________________________________

Începutul Programului, ___________ Terminat________ ________________

84

PROGRAM INDIVIDUAL cu privire la planificarea executării pedepsei penale de către deţinutul

____________________________________________________________________ numele, prenumele, patronimicul Secţiunea I-a Date social-demografice 1.____________________________________________________________________ data şi locul naşterii _____________________________________________________________________________ _________________________________________ 2.____________________________________________________________________ naţionalitatea, cetăţenia 3.____________________________________________________________________ studiile, cînd şi ce instituţie a absolvit ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 4.____________________________________________________________________ locul de trai pînă la condamnare ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 5.____________________________________________________________________ starea socială, componenţa familiei, locul de trai al rudelor apropiate ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ pensionar de vîrstă sau invaliditate posedă drept părintesc sau este lipsit de acest drept ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ situaţia materială / economică ______________________________________________________________________________ 6.____________________________________________________________________________ genul activităţii exercitate pînă la prezenta condamnare ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ____________________________________________________ 7. ____________________________________________________________________ anterior s-a aflat sub supravegherea diferitor autorităţi, organe sociale, curative, etc.

85

Secţiunea II-a Date despre antecedente penale 8. Antecedentele penale / pedepse executate : ______________________________________________________________________________ toate antecedentele penale, data, art. Codului Penal, obligaţii stabilite, data liberării ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 9.____________________________________________________________________________ temeiul şi data amnistierii sau graţierii anterioare ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 10.___________________________________________________________________ temeiul şi data liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate cu o pedeapsă mai blîndă ______________________________________________________________________________ 11. Executarea pedepsei________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________ data şi instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa de condamnare, conform cărui articol a CP, pedeapsa stabilită ______________________________________________________________________________ Începutul termenului:_______________ Sfîrşitul termenului: _________________ 12.___________________________________________________________________ descrierea succintă a infracţiunii comise _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ 13. Prejudiciul material cauzat prin infracţiune____________________________________ ______________________________________________________________________________ 14.___________________________________________________________________ atitudinea faţă de infracţiunea comisă şi faţă de victimă _________________________________________________________________________ 15.___________________________________________________________________ data privind posibilitatea aplicării liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen sau înlocuirea părţii neexecutate cu o pedeapsă mai blîndă

86

Secţiunea III-a Date despre aptitudinile şi indicii fizici 16. Posedă specialitate şi deprinderi profesionale ___________________________________ ______________________________________________________________________________ 17. Menţine contactele cu familia, rudele apropiate, prieteni, care este atitudinea faţă de ei _____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ 18. Ce ar dori să schimbe în relaţia cu familia _______________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ 19. Manifestă anumite abilităţi, interese (abilităţi artistice: pictură, muzică, etc., hobby, etc.) _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _________________________________________________________ 20. Atitudinea faţă de sport, cultura fizică şi igienă personală_________________________ _____________________________________________________________________________________ _______________________________________________________________________ 21. Atitudinea faţă de religie _____________________________________________________ ____________________________________________________________________________ 22. Întrebări adresate direct deţinutului: - Ce activităţi doreşte să practice în timpul liber (în afara programului) pe perioada de detenţie ____________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________ - Ce atitudini manifestă: a) faţă de comportamentul infracţional: Motivat pentru schimbare pozitivă; Motivat parţial, îi este greu să-şi asume responsabilitatea; Nu este motivat, comportament negativ; b) faţă de consumul de alcool: nu există dovezi, nu are legătură şi nu a săvîrşit infracţiunea în stare de ebrietate; este posibilă o anumită legătură; infracţiunea comisă sub influenţa alcoolului (a fost sancţionat pentru fabricarea sau consumul băuturilor alcoolice în penitenciar); c) faţă de consumul de droguri: nu consumă sau nu există dovezi; există o posibilă legătură, procură sau vinde; d) subcultura 87

apartenenţa la grupările nonformale; nu face parte; e) faţă de educaţie deprinderi adecvate cerinţelor; efectul de şcolarizare redus, probleme minime de adaptare; eşec şcolar, probleme serioase de adaptare; Altele ______________________________________________________________ _____ _____________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________ ____ ___________________________________________________________________ ______ __________________________________________________________________________ 23. Îşi poate controla comportamentul său (acţiunile sale) sau nu __________________________________________________________________________________ ____________________________________________________________________ 24. Starea sănătăţi mintale fără probleme, poate trăi independent; posibil retard mintal, are nevoie de ajutor; posibil retard mintal, probleme de a trăi independent; 25. Cum apreciază cu puncte de la 1 la 7 valorile de mai jos, în dependenţă de importanţă (cea mai importantă cu 1): bunăstarea materială; sănătatea proprie; a fi în relaţii bune cu familia; a avea o meserie care să producă satisfacţie; relaţiile interpersonale; statutul social, a fi considerat un om de încredere; a fi susţinut de cineva influent. 26. Cum îşi vede viitorul (după liberare) __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ 27. Ce activităţi doreşte să practice, inclusiv care să fie utile după liberare __________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________ 28. Ce dificultăţi întîmpină în realizarea acestora __________________________________________________________________________________ 29. Care din deprinderi sînt considerate că agravează încadrarea în societate 30. Care organizaţii din societate sînt considerate de deţinut că ar influenţa pozitiv prezătirea pentru liberare __________________________________________________________________

88

Secţiunea IV-a Acţiuni de resocializare, planificate pentru anul ___________ 31. Obiective: Restabilirea, menţinerea legăturilor cu familia sau rudele apropiate, în special:______________________________________________________________________; Încadrarea în procesul de instruire generală sau profesională, în special clasa sau meseria: ______________________________________________________________ ; Încadrarea în cîmpul muncii (remunerată sau neremunerată), în special: __ ________________________________________________________________________ ; Participarea la programele socio-educative, psihologice, în special: ____________________________________________________________________________ ; ____________________________________________________________________________ ; ____________________________________________________________________________ ; ____________________________________________________________________________ ; Frecventarea bibliotecii penitenciarului _______________________________________ ; Per iodicitatea Participarea la activităţi de creaţie artistică, cluburi de interes ___________________ ; Participarea la activitatea confesiunilor religioase sau organizaţiilor obşteşti, ____________________________________________________________________________ ; Repararea daunei cauzate de infracţiunea comisă ______________________________ ; Alte recomandări _________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________; APROBAT DE COMUN ACORD: ___________________________ şeful de sector,psihologul sau asistentul social

_____________________ deţinutul

32. Rezultate obţinute la sfîrşit de an ______________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ ________________________________________________________33. Rezultatele atestării anuale ____________________________________________________ _____________________________________________________________________________ 34. Convorbiri individuale şi note de apreciere sau după caz de modificare a Programului ______________________________________________________________________________ 89

Secţiunea a V-a Stimulări şi sancţionări . Stimulări aplicate: Data

Motivul stimulării

Măsura de stimulare şi persoana care i-a acordat-o

Sancţiuni aplicate:

Data

Motivul sancţionării

90

Măsura de sancţionare şi persoana care a aplicat-o

Secţiunea a VI-a Activitatea psihologului Testarea psihologică, observaţii şi recomandări _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ ______ Lucrul psihocorecţional _________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ ______ Secţiunea a VII-a Asistenţă socială acordată deţinutului Activităţi în vederea soluţionării problemelor de ordin social _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ Acţiuni întreprinse în vederea pregătirii către liberare (activităţi de probaţiune) _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________ _____________________________________________________________________________________

Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ 91

(numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________ Cerere Rog să-mi acordaţi întrevedere de scurtă durată cu rudele apropiate:

1. Mama - _________________________________________________ (numele,prenumele.patronimicul,domiciliu) 2. Tata - ___________________________________________________ (numele,prenumele.patronimicul,domiciliu) 12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei)

Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ (numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________ Cerere Rog să-mi acordaţi o convorbire telefonică cu durata de pînă la 10 minute cu rudele apropiate: 1.Mama - _________________________________________________ (numele,prenumele.patronimicul,domiciliu) 2.Tata - ___________________________________________________ (numele,prenumele.patronimicul,domiciliu) Pe numărul de Numărul cartelei:__________________________________ 12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei) Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ 92

(numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________ Cerere Rog să-mi fie precăutate materialele dosarului personal în cadrul comisiei penitenciare pentru aplicarea art.91 a Codului Penal RM cu privire la liberarea condiţionată înainte de termen.

12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei)

Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ (numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________

Cerere Rog să fiu primit în audienţă pe întrebări personale.

12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei) Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ 93

(numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________

Cerere Rog să fiu angajată în cămpul muncii la munci remunerate la deservirea gospodărească a penitenciarului în calitate bucătar auxiliar la spălat vesela. 12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei)

Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ (numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________

Cerere Rog să-mi permiteţi să locuisc împreună cu membrii familiei în conformitate cu secţiunea a 15-a pct.157 a SEPC.

12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei) Şefului penitenciarului nr__________________ (Gradul,numele,prenumele) de la deţinutul(a)_________________________ (numele,prenumele,patronimicul) Conform art__________________________din 94

Codul penal al Republicii Moldova la_____________________________________ termenul pedepsei Începutul termenului______________________ Sfîrşitul termenului_______________________ Cerere Rog să-mi fie precăutate materialele dosarului personal în cadrul comisiei penitenciare pentru aplicarea art.96 a Codului Penal RM cu privire la amînarea executării pedepsei pînă la îndeplinirea copilului a vărstei de 8 ani.

12.12.2008

_____________________ semnătura condamnatului (ei)

95