În timpul domniei lui Simion 894—927, imperiul bulgar își atiunge maxima întindere, frontierele sale ajung până la Tesalonic, perioadă în care bizanțul era un oraș second, Dirachiumul era portul Adriatici și poartă de access spre Via Egnatia.1 Simion își fixează drept obiectiv Constantinopolul.2 Una dintre intențiile lui Simion era stabilirea capitalei la Constantinopol și să devină împaratul romanilor și al bulgarilor,3 dar din sec IX ,puterea bizantină începe să de reafirme iar Peninsula Balcanică ,care era ținta ambelor tabere,deoarece era punctual de plecare a căilor comerciale ce mergeau de la Tesalonic de-a lungul fluviilor Traciei și Macedoniei , era delimitată de Dunăre.4 Primul război cu bizantini a avut motiv commercial, acesta fiind ca un răspuns la decizia
de a desemna centru commercial …,deoarece se impuneau costuri vamale
rutelor comerciale pe uscat și pe mare, de la Dunarea inferioară până la capitala Romei de est, aceste treceu prin sfera de control a lui Simion.5 Bizantini încercau întodeauna să controleze punctele prin care treceau mărfurile străine, pentru a le putea percepe impozit, iar bulgarilor nu le convenea acest lucru deorece negustorilor bulgari li se permitea să aibă afaceri în Constantinopol, dar cu toate astea comercianți bizantini au hotărat să mărească taxele pe bunurile din Bulgaria și să le mute piața în Tesalonic iar drept consecință, Simion inițiază un război și în 894 invadeză teritoriul bizantin. Războiul se încheie cu un armistițiu între Bulgari și Bizantini, deorece Maghiari invadaseră Bulgaria și acest lucru i-a făcut să încheie acest armistitiu.6 În anul 922 pune stăpânire pe Adrianopol, sfârșind spre a stăpânii Macedonia și Tracia dar nereușind să pună mâna pe Salonic și Constantinopol. În 924 între Simion si Roman Lecapenul se inchie un armistițiu ,cu o singura condiție pentru Bizantini, aceia de a plati tribut , iar Simion se retrage. Asfel Simion îi infrange pe bizantini ajungând până la zidurile Constantinopolului. Simion moare în 927 , este înlocuit de succesorul său, Petru al Bulgariei. Bulgaria intră într-o rapidă decadere din cauza conflictelor interne . Lupta bizantină este reluată de
1
Stephenson 2004:18. Lemerle :104. 3 Stephenson 2004:18. 4 Gregory :2013:33. 5 Stephenson 2004:18. 6 Gregory 2013 :330. 2
împărații Nichifor Phocas și Ioan Tizmikes ,care sunt ajutati de Rușii conduși de Sviatoslav. 7 La începutul sec X , în urma unor ostilităti ,s-au încheiat unele acorduri comerciale cu Imperiu, care s-a dezvoltat printr-o alianță de la mijlocul sec X ,asfel în anul 966 Nichiforus II apelează la ajutorul Rușilor ,conduși de prințul Svyatoslav care răspunde promt și în anul 968 sosește pe Dunăre și cu ușurință învinge trupele Bulgare.În anul următor ,969 el se întoarce la Kiev pentru a respinge un atac din partea Pecenegilor, dar în acelaș an ,el se întoarce și ocupă Bulgaria de nord și est pe care i-o ia Țarului Boris II și o încorporează în domeniu său ,dar acesta nu a fost tocmai planul împăratului el dorea acestă alianță doar să se apere de Bulgari.În zadar își dorește el apoi o alianță cu Bulgari ,el fiind omorât în 969 de Ioan Tzimikes care la rândul său se confruntă cu acest dușman periculos. O mare parte din nobilimea bulgară vede în aceste schimbări o oportunitate de ași câștiga independența față de statul și cultura bizantină , aliându-se cu Ruși. Svyatoslav îi trimite un ultimatum împăratului precum să evacuieze toate provinciile Europene și să-și limiteze imperiu doar la Asia..În primăvara anului 970 ,o mare forță rusă invadează Tracia și devastează cetatea Phlippoupolis, îndreptându-se spre Constantinopol. Urmează apoi un razboi , care se soldează cu înfrângerea Rusiei și întoarcerea printului Svyatoslav în teritoriile sale. Rezultatul războiului a fost reîncorporarea unei părți substanțiale a Bulgariei de est până la Dunăre în Imperiu .8 Dezvoltarea militara bizantina in Bulgaria in a doua perioada a sec XI (976) ,era in plina dezvoltare ,Ioan Tismikes era preoupat de campanile din est de unde iese victorios si se intoarce la Constantinopol9 Din pacate Victoria împaratului bizantin Ioan Tzimikes , a provocat o noua mișcare de independent între ani 970-980 a imperiului bulgar condus Tarul Samuel, predecesorul Țarului Petru, care a devenit o amenințare destul de gravă la adresa imperiului în sec XI.10
7
Gregory 2013:330. Holdon :42;43;44. 9 Stephenson 2004:58. 10 Holdon :44. 8
Se știe că după moartea lui Ioan Tizmikes, bulgari își restabilise imperiul sub domnia lui Roman și conducerea de facto a lui Samuel,11 acesta este cel mai tânar dintre principi bulgari,și este inițiatorul celei de-a doua periode de înflorire a Bulgariei.12 Samuel, reorganizerază armata bulgară ,reconstruindu-și un imperiu care se intindea de la Dunare până în Tesalia și Marea Adriatica.13 Samuel mostenise mare parte din ținuturile țarului Simion de la Dunarea de jos la Dyrachium. Lupta dintre Samuel și Bizantini, sub conducerea lui Vasile II, se datoreză faptului că el invadaseră Grecia, el având drept obiectiv să-și reconstruiască o nouă capitală la Prespa, asfel, în dorința sa de a-și extinde teritoriile ,Samuel atacă orașele Seres si Tesalonic, care era marele bastion și un centru commercial puternic.14 Bizantini în frunte cu Vasile II, se hotărasc se se răzbune pe bulgari dar este infrant in 986 de Samuel la Poarta lui Traian
15,
asfel Samuel își extinde dominatia în Marea Adriatica și Grecia, unde țarul
dorea să câstige suzeranitatea, motivul fiind acela că era o zona propice agricola . După acesta infrangere, Vasile se confruntă cu cei doi rebeli Bardas Scleros care în anul 976 cand Vasile prea tronul era duce de Mesopotamia ( care a fost creată pe terenurile Dunari inferioare) și Phocas .Lupta dintre ei se întinde pe parcursul a trei ani, iar pentru ai putea învinge, Vasile apeleasa la Vladimir al Kievului . După 99o el recapată Dyrachiumul care era calea de access spre Via Egnatia, care trecea prin ținuturile sale până la Tesalonic, înaintând spre Constantinopol. Din anul 991 până în 996, urmează un lung șir de campanii, iar în anul 997 bulgari eșuiază în fața Tesalonicului, iar o mare parte din Bulgaria Dnubiană cade în mâinile bizantinilor16. Bizantini ocupa si Thema Paristrion ,pământul de langă Istru un alt nume al Dunări, ei cucerind Preslavul, Pliska și Micul Pleslav asfel în anul 1001, limitele nordice ale Imperiului Bizantin erau întinse până la limita Dunari.17
11
Osttogorsky 1993:262. Gregory 2013:353. 13 Lemerle:105. 14 Norwich 1999:207. 15 Treagold 2004:524. 16 Whittou 1996:376. 17 Stephenson 2004: 66; 12
În anul urmator, Vasile pornește spre țărmurile Dunărene de pe Distra, el profitând că deținea controlul la Dunarea de jos ,și lansează un atac asupra Adrianopolului, care din pacate se soldeză cu un eșec militar. Tot acum el duce un asediu asupra Vidinului care era principal fortăreață de pe Dunăre a lui Samuel.18 După ce cucereste Vidinul, care readuce controlul Constantinopolului asupra liniei Dunării,împaratul se razbună pe toate asezarile bulgare de graniță. In sec XI mai precis în anul 1014, are loc lupta definitivă între Samuel și Vasile,cea de la Kleidon unde Vasile orbește 14.000 de bulgari ,și devine unicul stăpan în Balcani ,el recuperând tot teritoriu care odata apartinuse imperiului în Balcanii de pe Dunare. A fost restabilită pacea și Balcani apartin acum din nou în intregime ,din punct de vedere politic si militar Imperiului Bizantin.19 După moartea lui Samuel ,Vasile invadează vestul Bulgariei ,20 imperiu Bulgar supravețuiește doar câțiva ani sub conducerea fiului său Gabriel Radomir,care moștenește doar vestul Bulgariei ,el obținând în scuta sa domnie numeroase victori împotriva bizantinilor.În aceste condiții Vasile apelează la Ioan Vladislav ,vărul lui Gabriel Radomir, pentru al convinge să-l omoare pe acesta,21 asfel pe 15 septembrie 1015 Gabriel Radomir este omorât de vărul său asfel Ion Vladislav devine unicul țar al Bulgarie.22 Pe durata anilor 1016 și 1017 campaniile bizantine au fost unele nereușite ,împăratul bulgar atacă Distra ,iar în timp ce se deplasau spre sud sunt surprinsi de bizantini și înfranți, asfel bulgari sunt alungați din cetatea Edessa. Ioan Vladislav reușește să ocupe capital Bulgariei, iar în încercarea sa de a recupera Dirachiumul pe 18 februarie 1018 este omorât.23 După moartea lui Vladislav, Vasile capturează întregul ținut al Bulgariei ,iar după căderea Bulgariei , împăratul trasferă toți membri nobilimii în est.24 Vasile transformă toate cuceririle bulgare în themă bizantină, și toată Peninsula Balcanică era sub stăpânire bizantină.25 Teritoriu anexat era împărțit în două theme 18
Holms 2005: 414. Holdon :44. 20 Treadgold 2004: 534. 21 Stephenson 2004: 73. 22 Shepard 2008: 529. 23 Ostrogorsky 1993: 269. 24 Whittow 1993: 377. 25 Ostrogorsky 1993: 269 19
.Teritoriu dintre Dunărea de jos și Munții Balcani era cuprins în thema Paristron sau Paradunavon la care se mai adaugă o a treia themă Sirmiun0 ,care a luat ființă în vest , pe Dunărea de jos, precum si arhiepiscopia de la Ohrida este declarată atocefală, adica independentă de juridicția patriarhatului de la Constantinopol.26 În 1920 Vasile emite un sigiliu imperial prin care confirmă statutul de sufragan în Macedoniei, estul Bulgariei și Sirmiun , care includeau :Kastoria,Glavinica, Moglena ,Bitola Strunica,Sirmiun,Scopije, iar printr-un al doilea sigiliu
prelungeste aceste
drepturi la Distra,Vidin ,Raska etc.27 iar în ultima sa expediție din anul 1023,împăratul înființează înca opt theme pentru a-și proteja posesiunile răsăritene și asfel el deține controlul de la Marea Adriatică până la Azerbaijian.Vasile moare în anul 1025,lăsând un imperiu independent înconjurat de protectorate si teritorii dependente.28
26
Obolensky 2002: 232; Stephenson 2004: 75. 28 Diehl 1969: 36; 27