Arta

Seminar 5 Rezumat Art in Theory Postmodernism. Introduction  caracterul artistic al postmodernității - sfârșitul anilor 1960 - modernismul începe să fie examinat de practica artei moderne - teoretizarea: anii 1970-1980 - de la sfârșitul războiului din Vietnam până la reunificarea Germaniei, moment care marchează înfrângerea uneia dintre superputerile care au definit istoria Germaniei; - SUA continuă să există, deși intră într-un declin economic, în timp de URSS se destramă  în cadrul Războiului Rece - viziunea dinspre V: - modernism: apolitic; - realism: formă culturală a dogmatismului sovietic. - dinspre E: - modernism: idealism burghez și mistificare; - realism: relevanță socială și istorică; instrucție cu scop. - odată cu postmodernismul, acest tip de viziune începe să dispară  schimbarea ordinii geopolitice este bazată pe fenomene similare cu cele care conduc la relaxarea teoretizării artei;  scopul unei teorii postmoderne a artei: identificarea unui nou set de caracteristici - abandonarea unei paradigme perimate; - nu poate exista o teorie a postmodernității fără mijloace de identificare a modernității, ceea ce înseamnă că postmodernismul este un înțeles și o valoare a modernismului.  Frederic Jameson - lucrări postmoderne: cele care renunță la spontaneitatea și expresivitatea directă, făcând uz de pastișă și discontinuitate; - contraexemplu: Manet, Picasso.  Craig Owens - postmodernismul în relație cu modernismul: tradiție critică, nu practică; - nu e o nouă formă de practică artistică, ci o redirecționare fondată pe o înțelegere revizuită a trecutului imediat.  3 secțiuni - postmodernismul: critică a narațiunii istorice; - postmodernismul: critică a mitului originalității; - postmodernismul: critică pe baza diferențelor; - depind unele de celelalte;  teoriile sunt scrise și citite în timpul unor regimuri conservatoare și filistine. Jean-François Lyotard – Introduction to the Postmodern Condition  scris la cererea Conseil des Universités a guvernului din Quebec;  postmodern: scepticism ca posibilitate a unui consens de bază și ca inevitabilitate a diferențelor și incomensurabilității; formă a unui modernism reînviat critic, reținând posibilitatea intelectuală a unei noi forme de existență socială;  modern: știință care se legitimează făcând apel la un metadiscurs și la o mare narațiune;  postmodern: - lipsă de încredere în metanarațiuni (rezultat al unui progres în științe); - corespunde crizei filosofiei metafizice și a instituției universității;

- fiecare dintre noi trăiește la intersecția mai multor narațiuni, fără să se stabilească neapărat combinări de limbaj stabile care să fie întotdeauna comunicabile; - societatea viitorului: pragmatică a particulelor lingvistice; - jocuri de limbaj; - cei care au putere de decizie - alocare a vieților pentru creșterea puterii; - legitimarea puterii este bazată pe optimizarea performanței sistemului (eficiență) - există un anumit nivel de teroare (fii operațional, sau dispari); - logica performanței maxime este inconsistentă în mai multe feluri - mai ales socio-economic - mai puțină muncă (pentru a scădea costurile de producție) și mai multă muncă (pentru a ușura povara socială prin reducerea numărului de oameni care nu muncesc); - neîncredere: oamenii nu mai așteaptă ca salvarea să vină de la aceste inconsistențe, ca Marx. - care este mecanismul de legitimare? - operativitatea este un criteriu tehnologic și nu poate fi folosit pentru a stabili ce este adevărat sau just. Jürgen Habermas – Modernity – An Incomplete Project  despre avangarde - valoare plasată pe tranzitoriu, eluziv și efemer - dorință pentru un prezent stabil și imaculat; - memoria istorică este înlocuită cu afinitatea eroică - primitivismul; - încercare de a arunca în aer continuitatea istorică: forță subversivă a unei noi conștiințe estetice; - rebeliune împotriva a ceea ce este normativ; - modernitatea citează din trecut - deja din 1960 se citează din modernitate, iar fenomenul devine din ce în ce mai fad.  transmiterea tradiției culturale (a integrării sociale și a socializării) necesită aderență la raționalitate comunicativă;  modernitatea: intim legată de arta europeană;  proiectul modernității: - stabilirea unor sfere ale culturii; - formarea de specialiști în fiecare dintre ele; - crește distanța dintre cultura experților și cea a publicului larg; - cultura experților nu devine o proprietate a practicii de zi cu zi; - proiectul: - știință obiectivă; - lege și morală universală; - artă autonomă. - ajunge să însemne autonomia fiecărui segment, tratat de un specialist, separat de hermeneutica comunicării de zi cu zi; - modernitatea estetică e doar o parte a modernității în general.  modernitatea estetică - din ce în ce mai multă autonomie odată cu trecerea timpului; - se îndepărtează din ce în ce mai mult de viață (avangardele); - încercarea Suprarealismului de a reconcilia arta cu viața, și alte încercări asemănătoare, se dovedesc a fi experimente fără sens; pun în lumină tocmai acele structuri ale artei pe care voiau să le dizolve și confirmă categoriile iluministe. - procesele comunicaționale au nevoie de o tradiție culturală care să acopere toate sferele - deschiderea nu se poate realiza prin ruperea barierelor unei singure sfere culturale: arta. - este un proiect incomplet; - se poate realiza dacă lumea își dezvoltă instituții din ea însăși care să seteze limitele dinamicii

interne și imperativele unui sistem economic aproape autonom, cu componentele lui administrative; - experiența estetică să contureze relații cu problemele de existență. Jean-François Lyotard – What is Postmodernism?  răspuns la teoriile lui Habermas;  în viziunea lui Habermas, arta ar trebui să creeze un pod peste golul dintre discursurile cognitive, etice și politice, deschizând drumul către o experiență unificată;  realismul - împotriva avangardelor și a moștenirii lor; - cerința partidului;  postmodernism în sensul lui Jencks - eclectism; - e ușor să găsești public pentru o artă eclectică; - anything goes: realism al banilor - absență a valorilor estetice: valoarea este dată de profitul pe care arta îl generează.  arta modernă: cea care își dedică mica expertiză tehnică pentru a prezenta faptul că ireprezentabilul există (ex.: Malevich);  postmodernism: - parte a modernismului; - o lucrare poate deveni modernă doar dacă este prima oară postmodernă: - modern: estetică nostalgică a sublimului; - postmodern: arată ireprezentabilul din însăși prezentabil; - un artist postmodern este în poziția filosofului: ceea ce face nu e guvernat de reguli prestabilite, nu poate fi judecat conform unei judecăți predeterminate, prin aplicarea unor categorii cunoscute; lucrează fără reguli pentru a determina regulile a ceea ce s-a făcut. - „Let us wage a war on totality”. Jean Baudrillard – The Hyper-realism of Simulation  hiperrealism: reduplicare meticuloasă a realității printr-un mediu de reproducere (ex.: fotografia); - de la mediu la mediu, realul se volatilizează devenind o alegorie a morții; - devine realitate pentru ea însăși - extaz al negației propriei exterminări ritualice: hiperrealul.  realismul inaugurează acest proces;  Suprarealismul rămâne între granițele realismului pe care îl contestă;  hiperrealul - eclipsează contradicția dintre real și imaginar; - irealul nu mai ține de vis sau fantezie, ci de asemănarea halucinantă a realului cu el însuși; - căutare a unei obiectivități vizibile, de exemplu, la Pop-Art. - simulare a privilegiilor și prejudecăților fundamentale; - este dincolo de reprezentare pentru că funcționează în totalitate pe tărâmul simulării.  realitatea însăși a devenit hiperrealistă - totul este încorporat în dimensiunea simulativă a hiperrealismului - trăim halucinația estetică a realității.  înainte exista o clasă specifică de obiecte care erau alegorice și ușor diabolice: - oglinzi; - imagini; - lucrări de artă. - toate acestea erau simulacre transparente și manifeste.  astăzi realul și imaginarul se confundă în aceeași totalitate operațională

- realitate estetică care nu mai este mediată de artă.