Aprecierea Metodele Trebuie Alese Conform Strategiei Didactice

REGIUNEA EUROPEANĂ A CONFEDERAŢIEI MONDIALE DE KINETOTERAPIE

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor

Versiunea Finală aprobată la Adunarea Generală Extraordinară din 4 Junie 2003 Barcelona (España).

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

2

CUPRINS Prezentarea documentului

5

Introducere

7


Scurt istoric al Kinetoterapeuţilor

Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea

7


Cum a fost realizat documentul Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor
Scopul Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor

8


Cui se adresează Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor

9


Statutul Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor

9

Natura şi extinderea kinetoterapiei

9

A. Kinetoterapeutul ca profesionist acreditat în îngrijirea sănătăţii; cerinţele 10 profesiei, ale angajaţilor şi ale publicului B. Competenţele kinetoterapeutului şi aplicarea lor în practică

11

C. Kinetoterapia: Aria cunoştinţelor de specialitate şi asociate

13

Predare, învăţare şi evaluare

15

Standarde Academice şi Clinice

17

Aspectele comune ale Kinetoterapiei şi ale altor profesiuni din domeniul 22 sănătăţii A. Expectativele profesionistului din domeniul sănătăţii în prestarea serviciilor 22 către pacient/client B. Aplicarea practicii pentur a garanta, menţine şi ameliora starea de sănătate şi 24 de stare de bine a populaţiei C. Conoştinţele şi competenţele care profesioniştilor din domeniul sănătăţii

susţin

formarea

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

şi

pregătirea

26

3

ANEXE 1. Lista cu denumirile oficiale folosite pentru a identifica profesiunea în fiecare 28 Organizaţie Membră a Regiunii Europne a WCPT 2. Descrierea kinetoterapiei ca profesiune

30

3. Glosar de Termeni

36

4. Componenţa Grupului de Lucru pentru probleme de Educaţie a Regiunii 40 Europene a WCPT 2000-2003 5. Organizaţiile Membre ale Regiunii Europene a Confederaţiei Mondiale de 41 Kinetoterapie

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

4

PREZENTAREA DOCUMENTULUI Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor – DERFK descrie natura şi standardele programelor de studii în kinetoterapie care duc la obţinerea diplomei acordată de instituţiile de învăţământ superior în Europa şi în Uniunea Europeană (EU) în domeniul kinetoterapiei.1 Versiunea originală a fost realizată de Agenţia de Asigurarea a Calităţii (Quality Assurance Agency – QAA din Marea Britanie), în colaborare cu reprezentanţii altor profesiuni din domeniul sănătăţii din Marea Britanie şi a fost folosită de către Regiunea Europeană a WCPT şi de către Grupul de lucru pe probleme de educaţie pentru a realiza Declaraţiei Europene de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor DERFK. Organizaţiile profesionale de kinetoterapie au contribuit la această elaborare la Întâlnirea de Lucru pe probleme de Educaţie din Cipru 2001. Acest document descrie declaraţiile specifice profesiei de kinetoterapie şi ilustrează baza comună a educaţiei şi a formării tuturor profesiunilor din domeniul îngrijirii sănătăţii. Este important să se sublinieze că declaraţiile cuprinse în document nu sunt definitive, şi, va trebui ca acestea să fie revizuite în lumina experienţei şi a dezvoltării ulterioare în domeniul Sănătăţii din întreaga Europă. Declaraţiile sunt prezentate în document în următoarele secţiuni. Natura şi extinderea kinetoterapiei Pe lângă descrierea naturii şi extinderii programelor ce duc la acordarea licenţei în kinetoterapie, această secţiune descrie expectaţiile şi cerinţele specifice profesiei sub următoarele capitole:  Kinetoterapetul ca şi un profesionist înregistrat din domeniul sănătăţii;  Abilităţile kinetoterapeutului şi aplicarea lor în practică;  Cunoştinţele de specialitate şi cele asociate în kinetoterapie. Predare, învăţare şi evaluare Această secţiune atrage atenţia asupra rolului central pe care-l are practica profesională în conturarea oportunităţilor de pregătire profesională pentru studenţi. Ea mai subliniază importanţa realizării practice a competenţelor profesionale precum şi a 1

Kinetoterapia, Fizioterapia, Terapie Fizicală sunt termini sinonimi pentru a identifica profesiunea.

Titlul professional şi termenul folosit pentru a descrie practica profesională variază, depinzând în mare parte de rădăcinile istorice ale profesiunii din fiecare ţară. În Europa, titlul şi termenul cel mai comun sunt “fizioterapeut” şi “fizioterapie”. De aceea, acest document utilizează aceşti termeni, dar ei pot fi înlocuiţi de către Organizaţiile Membre ale WCPT cu acei termeni utilizaţi oficial în ţara respectivă, fără a modifica astfel semnificaţia documentului. Pentru alte detalii, consultaţi vă rugăm Anexa 1: Lista de termeni oficiali pentru identificarea profesiunii în fiecare din ţările Membre ale Organizaţiei Regiunii Europene a WCPT. Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

5

evaluării şi recunoaşterii adecvate a acestora . Este de asemenea menţionat cât de important este ca integrarea teoriei cu practica să se desfăşoare în mod planificat, în cadrul programelor didactice generale. Standardele academice şi ale practicii profesionale Acestă secţiune sublinează legătura dintre teorie şi practică şi defineşte nivelul minimal pentru un absolvent, licenţiat în kinetoterapie. Standardele stabilesc ceea ce ar trebui să ştie un kinetoterapeut imediat după absolvire. Acest document susţine cerinţa ca practica studentului în kinetoterapie să fie centrată pe client/pacient şi totodată să promoveze importanţa lucrului în echipă şi a practicii şi comunicării inter-profesionale, mai ales în anii terminali, când abordarea interprofesională poate fi mult mai productivă. Este esenţială optimizarea oportunităţilor de a lucra efectiv cu clientul/pacientul, ca şi a acelor activităţi practice ce se desfăşoară cu precădere în bazele didactice. Cadrul comun al kinetoterapiei şi al altor profesiuni din sănătate Secţiunea finală a acestui document stabileşte cadrul comun al kinetoterapiei şi al altor profesiuni de îngrijire a sănătăţii în trei subcapitole: Ce se aşteaptă de la profesioniştii din sectorul sanitar în asigurarea servirciilor către populaţie. Aplicaţiile practicii profesionale în asigurarea, menţinerea, sau îmbunătăţirea stării de sănătate şi a stării de bine. Cunoştinţele teoretice şi practice care pe care se bazează educaţia şi formarea profesioniştilor din domeniul îngrijirii sănătăţii. Astfel, DERFK va permite, instituţiilor de învăţământ superior, în colaborare cu prestatorii de servicii, să introducă activităţi de practică comună în curriculă, acolo unde este cazul. In acest fel, practica comună, se constituie ca un mijloc de promovare a celei mai bune colaborări în practica profesională dintre diverşi membrii ai echipei de recuperare. Elementul esenţial al DERFK este descrierea nivelului de pregătire teoretică şi practică, pe baza cărora instituţiile de învăţământ superior trebuie să-şi stabilească cerinţele minime de acordare a licenţei. În fine, DERFK nu stabileşte un curriculum naţional sau european pentru programele de formare iniţială în kinetoterapie. El face cunoscută nevoia ca organismele şi organizaţiile profesionale şi statutatorii trebuie incluse în relizarea planurilor de învăţământ. Instituţiile de învăţământ superior şi prestatorii de servicii să coopereze în realizarea curriculei universitare.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

6

Introducere în Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Scurt istoric Guvernele şi alte instituţii europene au adoptat obiective generale în scopul unei mai bune armonizări ale legilor şi reglementărilor statelor membre pentru facilitarea convergenţei sistemelor europene de învăţământ superior şi pentru a promova mobilitatea şi deschiderea pieţei de muncă. Regiunea Europeană a WCPT şi-a asumat un rol activ în acest proces, dezvoltând declaraţia politică cu privire la rolul kinetoterapiei în sistemul sanitar (Declaraţie cu privire la strategiile din domeniul sănătăţii, mai 2000), şi Declaraţia politică cu privire la calitatea serviciilor oferite de kinetoterapeuţi (Standardele de bază ale practicii kinetoterapeutice europene, mai 2002). A mai fost adoptat un document al politicilor de migraţie a kinetoterapeuţilor la Adunarea Generală a Regiunii Europene (Politica de migraţie a kinetoterapeuţilor în Europa, mai 2002). Kinetoterapia este o profesiune recunoscută şi reglementată, cu specificitate clinică şi educaţională, urmărind diversitatea contextului social, economic, politic. Este în mod evident, o profesiune singulară, şi calificarea profesională de bază, obţinută în orice ţară, reprezintă realizarea unui curriculum care califică kinetoterapeutului să-şi folosească titlul profesional şi să practice ca un profesionist independent. Regiunea Europeană a publicat mai multe rapoarte şi a organizat mai multe întâlniri şi conferinţe pentru a clarifica situaţia învăţământului pe plan european, şi pentru a discuta strategiile de surmontare a obstacolelor unei realizări efective a migraţiei libere a profesioniştilor kinetoterapeuţi, cadre didactice şi studenţi. „Procesul Bologna” care s-a desfăşurat de-a lungul ultimilor 10 ani, a stimulat adoptarea unui sistem comun de educaţie, bazat pe două principale cicluri: universitar şi postuniversitar. Suplimentele diplomei, şi Sistemul European de Credite Transferabile, au asigurat o transparenţă a instrumentelor de evaluare şi calificare şi au îmbunătăţit asigurarea calităţii. Acţiunile convergente, bazate pe respectul reciproc sunt esenţiale în acest proces şi necesită ataşamentul tuturor partenerilor europeni. Regiunea Europeană a WCPT consideră relevantă viziunea asupra învăţământului în termenii cunoştinţelor teoretice şi abilităţilor practice pe care le deţine absolventul, necesare practicării profesiunii, şi nu în termenii unui set de discipline ce alcătuiesc un curriculum şcolar. De aceea, s-a decis însărcinarea Grupului de Lucru pe Probleme de Educaţie cu realizarea unui astfel de instrument de referinţă care ar putea fi folositor educatorilor, angajatorilor, factorilor decizionali, consumatorilor precum şi profesiei. În timp ce Regiunea Europeană a WCPT, căuta punctele comune ale profesiei în Europa, au fost înştiinţaţi de realizarea QAA din Marea Britanie a instrumentului de evaluare a calităţii învăţământului şi practicii kinetoterapeutice europene. QAA şi-a dat consimţămâtul ca acestea să fie adaptate şi folosite ca bază de lucru în realizarea aceloraşi standarde pe plan european.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

7

Care este scopul DERFK DERFK este folosită în multiple scopuri. Ea pune la dispoziţie o descriere a naturii şi caracteristicilor programelor de studii în kinetoterapie. Ea descrie standardele necesare obţinerii calificării la diferite nivele, precum şi cunoştinţele şi abilităţile ce trebuie să le deţină cei calificaţi. Ea este o importantă sursă de referinţă în conceperea şi realizarea de noi programe de formare profesională în kinetoterapie. Ea pune la dispoziţie cadrul general de realizare a programelor de educaţionale, dar nu unul amănunţit al curriculei universitare. DERFK asigură varietate şi flexibilitate în realizarea programelor şi încurajează inovaţiile ce se păstrează în cadrul conceptual general acceptat. DERFK asigură de asemenea un suport în realizarea evaluării calităţii. Cine ar trebui să folosească DERFK? DERFK poate fi folosită de organizaţiile naţionale, autorităţile guvernamentale, din domeniul învăţământului şi sănătăţii, cadrele didactice din kinetoterapie şi alţii, care sunt implicate în educaţie şi în planificarea şi realizarea curriculei şi în asigurarea calităţii şi standardelor academice. Prin faptul că descrie nivelul atribuţiilor şi abilităţilor kinetoterapeutului absolvent, DERFK poate fi utilizată de kinetoterapeuţi, manageri, prestatori de servicii de sănătate. Propunând spre adoptare acest document, se menţionează că anumite statuări trebuie făcute mai explicite de către organizaţia de kinetoterapie naţională, după cum este menţionat pe parcursul documentului. Regiunea Europeană atrage atenţia în text, de se completa cu directive, politici, standarde naţionale, acolo unde este cazul.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

8

Natura şi extinderea kinetoterapiei Kinetoterapeuţii funcţionează ca practicieni individuali sau ca membrii ai unor echipe de îngrijire a sănătăţii. Ei pot acţiona ca practicieni de prim contact şi pacienţii li se pot adresa direct, fără trimitere de la alţi profesionişti din domeniul sănătăţii. Pregătirea profesională pregăteşte kinetoterapeuţii pentru a fii practicieni autonomi. Diagnosticul clinic kinetoterapeutic este rezultatul unui raţionament clinic care are ca rezultat identificarea deficitelor existente sau potenţiale, a limitărilor funcţionale, şi a abilităţilor/dizabilităţilor, care vor dirija intervenţia kinetoterapeutică. Legislaţia din fiecare ţară europeană va stabili regulile practicii profesionale, iar autoritatea/asigurările finanţatoare ale serviciilor de kinetoterapie pot pretinde anumite reguli/proceduri de trimitere. Kinetoterapeuţii îndeplinesc un rol important de educaţie şi consultanţă pentru public şi numeroase grupuri de clienţi şi pacienţi. Kinetoterapeutul calificat asigură şi îndrumare pentru studenţi şi colegi şi prin urmare utilizează tehnici de predare şi comunicare. Un aspect provocator/competitiv este scopul larg al practicii în ceea ce priveşte pacienţii şi grupurile de clienţi, aşezările de îngrijire a sănătăţii, şi intervenţia asupra disfuncţiilor structurale şi funcţionale, a limitării activităţii şi a restricţiei de participare. Confederaţia Mondială pentru Kinetoterapie – WCPT (World Confederation for Physical Therapy) recunoaşte diversitatea economică, socială şi politică în care este practicată kinetoterapia în întreaga lume. Regiunea Europeană a WCPT a adoptat Standardele de bază ale practicii în kinetoterapie, dar situaţia din fiecare ţară va fi reflectată de standardele adoptate la nivel naţional. Practica kinetoterapeutică (se bazează) face referire directă la datele/dovezile publicate ale cercetării ştiinţifice, şi la indicatori de intervenţie eficientă sub formă de standarde profesionale şi clinice precum şi sub formă de îndrumare clinice. Practica profesională este bazată pe cercetarea ştiinţifică specifică kinetoterapiei precum şi pe literatura ştiinţifică generală şi astfel se angajează în practica bazată pe dovezi ştiinţifice. Scopul practicii kinetoterapice şi extinderea ei sunt caracterizate de următoarele:  Întinderea ei pe tot parcursul dezvoltării umane, de la nou născut până la bătrâneţe;  abordarea unor patologii complexe şi interesante, determinate de etiologii multiple;  promovarea sănătăţii, profilaxia, aprecierea/bilanţul, managementul şi evaluarea intervenţiei;  managementul terapeutic şi tratamentul recuperator în urma traumatismelor craniene, afecţiunilor neurologice, şi ale aparatului musculo-scheletal;  tratarea persoanelor care prezintă o stare de sănătate deteriorată, intrând în aria îngrijirii paliative;  managementul persoanelor aflate într-o stare de sănătate stabilă, cum ar fi amputaţii, sechelari ale traumatismelor coloanei vertebrale;  practica profesională desfăşurată într-o gamă largă de locaţii, incluzând şi locuinţa pacientului, locaţiile de îngrijire primară şi acută, sectorul privat, şcoli şi industrie; Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

9



abordare corectă a problemelor legate de îngrijirea sănătăţii asociate cu multiculturalitatea societăţii actuale.

Kinetoterapia este o profesie în dezvoltare care acţionează în cadrul unui mediu în permanentă schimbare şi evoluţie. Profesia şi-a asumat munca de pionierat în vederea creării standardelor scrise de practică profesională precum şi a îndrumarelor/ghidurilor clinice pe domenii de specialitate. Aceste standarde, care fac referinţă la dovezi ştiinţifice la diferite nivele, sunt introduse în practică şi în programele curriculare ale formării iniţiale. Politica de recrutare precum şi strategiile educaţionale de formare iniţială în kinetoterapie, ar trebui să se bazeze pe principiul unei participări mai largi şi ar trebui de asemenea să ţină cont de necesităţile şi de diversităţile etnice ale comunităţilor individuale. Educaţia iniţială şi post-universitară a kinetoterapeuţilor în Europa este la nivel academic, în cadrul universităţilor sau instituţiilor de învăţământ superior. Există peste 500 de instituţii în întreaga Europă care oferă programe de pregătire în kinetoterapie. O descriere detaliată a activităţilor unui kinetoterapeut au fost publicate de către WCPT (1999) şi este disponibilă pe adresa www.wcpt.org Vezi Apendicele 2: Descrierea profesiunii de kinetoterapeut. A. Kinetoterapetul ca practician acreditat în îngrijirea sănătăţii;

cerinţele profesiei, ale angajaţilor şi ale publicului A1. Autonomia profesională şi responsabilitatea kinetoterapetului. Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil: - să înţeleagă responsabilităţile legale şi consideraţiile etice ale practicii profesionale; - să se conformeze regulilor de conduită profesională, publicate de Confederaţia Mondială de kinetoterapie şi de asociaţiile naţionale de kinetoterapie /forurile oficiale; - să fie conştient de semnificaţia auto-reglementării profesionale; - să fie la curent cu graniţele competenţei profesionale într-un mediu extrem de dinamic de îngrijire a sănătăţii; - să se angajeze în dezvoltarea profesională continuă, în vederea dezvoltării competenţelor practice şi a menţinerii acreditării profesionale; - să participe la dezvoltarea continuă a profesiei; - să recunoască semnificaţia eficacităţii clinice în practica kinetoterapiei.

A2. Relaţii profesionale Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil: - să participe eficient la abordarea inter-disciplinară a îngrijirii sănătăţii; - să asiste alţi profesionişti în îngrijirea sănătăţii în practica lor profesională; Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

10

-

să cunoască competenţele celorlalţi profesionişti din domeniul sănătăţii şi să folosească proceduri adecvate de trimitere a pacienţilor; să iniţieze şi să menţină o colaborare eficientă cu agenţii/instituţii externe cu relevanţă în activitatea sa, incluzând alţi profesionişti din sănătate; să coordoneze desfăşurarea activităţii angajaţilor în mod efectiv şi eficient.

A3. Abilităţi personale şi profesionale Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil: - să emită în mod confidenţial judecăţi profesionale; - să aibă o permanentă atitudine critică cu privire la propria practică profesională şi să se angajeze în auto-formare în mod corespunzător; - să demonstreze o bună capacitate de comunicare; - să respecte demnitatea pacientului - să fie adaptabil şi flexibil în activitatea sa; - să acţioneze potrivit normelor de protecţie a muncii. - FRAK poate să includă o declaraţie cu privire la înregistrarea/evidenţa educaţiei şi activităţilor educaţionale A4. Contextul profesional şi organizatoric Deţinătorul diplomei trebuie să fie capabil: - să-şi focalizeze asupra pacientului practica profesională; - să cunoască originile şi situaţia actuală a asistenţei medicale şi sociale din propria ţară; - să înţeleagă competenţele şi extinderea practicii kinetoterapeutice în instituţiile de îngrijire a sănătăţii; - să recunoască importanţa practicii non-discriminatorii; - să fie la curent cu legislaţia sanitară în vigoare, inclusiv cu cea privind protecţia muncii, şi să o integreze în practica kinetoterapeutică; - să deţină un rol activ în educaţia sanitară şi în programele de promovare a sănătăţii; - să recunoască sfera largă a valorii cercetării ştiinţifice şi a activităţilor educative în cadrul sistemului sanitar şi în sfera profesională. B. Abilităţi/tehnici ale kinetoterapiei şi aplicarea lor în practică Practica kinetoterapeutică şi aplicarea tehnicilor profesionale se bazează pe cunoaşterea şi înţelegerea acestora. absolventul de kinetoterapie posedă o gamă vastă de tehnici esenţiale, de bază, cuprinzând cunoştinţe specifice profesiei şi cunoştinţe generice/generale. Cu toate că următoarele secţiuni nu corespund exact cu cadrul profesiilor legate de sănătate, totuşi ele articulează şi contextualizează secţiunea B. B1. Cunoştinţe şi abilităţi specifice profesiei Deţinătorul diplomei va fi capabil să dovedească abilităţi în aplicarea: Exerciţiului fizic terapeutic: • luarea deciziilor, stabilirea obiectivelor şi construirea programelor de exerciţii specifice care vor avea un efect terapeutic pozitiv sau de întărire a sănătăţii; • planificarea, aplicarea şi evaluarea programelor de exerciţii pentru grupuri sau persoane individuale. Terapia manuală Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

11

Aplicarea mobilizărilor, kinetoterapieii respiratorii, a manevrelor specifice kinetoterapiei neurologice şi a tehnicilor de masaj. Aceste intervenţii kinetoterapeutice sunt dezvoltate în cadrul diferitelor concepte şi metode. • facilitarea şi restaurarea mişcării şi funcţiei Modalităţi electroterapeutice • aplicarea procedurilor bazate pe utilizarea energiei electrice, termice, luminoase, sonice şi magnetice este folosită pentru a obţine efecte fiziologice şi terapeutice cu scopul de a combate durerea şi de a reface funcţionalitatea optimă. Această descriere, precum şi ponderea tehnicilor specifice kinetoterapiei în cadrul programului kinetoterapeutic poate fi diferită în diverse ţări ale Europei. Asociaţiile Naţionale pot da mai multe detalii legate de practica şi educaţia în kinetoterapie. •

Aceste cunoştinţe ar trebui să fie înţelese în conjuncţie cu cele descrise în continuare la Secţiunea C. B2. Cunoştinţe şi abilităţi generale Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze abilităţi în: Tehnologia comunicării şi informaţiei (ITC): - comunicarea inter-personală folosind modalităţi scrise, verbale şi non-verbale; - predarea şi prezentarea informaţiilor unor persoane individuale sau unor grupuri; - folosirea tehnologiei informaţionale pentru a identifica şi a avea acces la informaţie, pentru a înregistra şi administra datele pacientului şi pentru a procesa şi analiza datele rezultate din cercetare; - utilizarea informaţiilor ţinând cont de cerinţele legale şi etice; Aprecierea/bilanţul - identificarea şi recunoaşterea necesităţilor fiziologice, psihologice şi culturale ale indivizilor şi ale comunităţilor; - adunarea şi înregistrarea informaţiilor din diverse surse şi prin variate metode; - stabilirea unui diagnostic pe baza aprecierii/bilanţului kinetoterapeutic; - analizarea şi sintetizarea informaţiilor adunate în urma aprecierii/bilanţului şi a concluziilor lucrative; Planificarea tratamentului - situarea pacientului în centrul aplicării îngrijirilor; - luarea deciziilor, stabilirea obiectivelor şi crearea de planuri specifice pentru atingerea acestora, ţinând cont de factorii contextuali relevanţi; - aplicarea unui raţionament clinic care să ducă la rezolvarea problemelor evidenţiate în urma realizării aprecierii/bilanţului, având ca scop planificarea, stabilirea priorităţilor şi implementarea programului de kinetoterapie celui mai adecvat. Evaluarea şi cercetarea - Folosirea raţionamentelor clinice în selecţia, justificarea şi revizuirea tratamentelor celor mai eficiente; Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

12

-

dezvoltarea şi utilizarea unor parametrii care să măsoare efectele şi rezultatele tratamentului în scopul evaluării eficienţei kinetoterapiei; Utilizarea judicioasă a celor mai accesibile informaţii şi dovezi ştiinţifice; Implicarea în cercetarea ştiinţifică, prin formularea unor teme de cercetare şi prin dezvoltarea unor proiecte de cercetare;

Dezvoltarea personală şi profesională - capacitatea de a face faţă momentelor de nesiguranţă, de schimbare şi de stres/capacitate de adaptare în faţa unor condiţii schimbătoare, de nesiguranţă şi de stres; - managementul timpului şi planificarea muncii; - identificarea nevoilor individuale de învăţare; - construirea şi implementarea unui plan de dezvoltare personal; - dezvoltarea şi adaptarea comportamentului profesional în funcţie de experienţă - interrelaţionarea cu ceilalţi, negocierea, concilierea şi dezvoltarea parteneriatelor; - stabilirea unor ţeluri realiste legate de dezvoltare personală; - recunoaşterea importanţei dezvoltării profesionale continue; - lucrul în echipă şi abilităţi de lider; - emiterea de judecăţi clinice bazate pe aprecierea critică a dovezilor ştiinţifice existente. C. Kinetoterapia: cunoştinţele de specialitate şi cunoştinţe asociate Un program de kinetoterapie se bazează pe o diversitate de discipline academice şi acestea sunt detaliate în secţiunile următoare. Deşi aceste secţiuni nu corespund întru totul cu cadrul profesiunilor legate de sănătate, totuşi ele articulează şi contextualizează secţiunea C. C1. Fundamentarea ştiinţifică a kinetoterapiei Ştiinţele biologice Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor: - anatomia şi fiziologia umană, accentuând relaţiile dinamice dintre structură şi funcţie, cu accent asupra sistemelor musculo-scheletal, cardio-respirator şi nervos; - modul în care aplicarea kinetoterapiei poate determina schimbări fiziologice şi structurale; - creşterea şi dezvoltarea umană de-a lungul vieţii; - factorii care influenţează variaţiile individuale. Ştiinţele fizice/fizicale Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor: - aplicaţiile teoretice şi practice ale principiilor şi teoriilor specifice din biofizică, bio-mecanică, educaţie fizică, ergonomie în kinetoterapie; - aplicaţii teoretice şi practice ale tehnicilor de evaluare/măsurare preluate din bio-mecanică şi electro-fiziologie; - aplicaţiile principiilor antropometriei şi ergonomiei; Ştiinţe comportamentale Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

13

Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor: - Influenţa factorilor psiho-sociali asupra individului sănătos şi bolnav; - Aplicaţii ale psiho-sociologiei în abordarea kinetoterapeutică a individului sănătos, bolnav; - Teoriile comunicării. În kinetoterapie comunicarea şi abilităţile interpersonale sunt vitale pentru o practică competentă şi eficientă, determinând relaţionarea eficientă cu pacienţii, managerii, aparţinătorii, îngrijitorii şi alţi profesionişti în îngrijirea sănătăţii; - Cunoştinţe pedagogice. Procesul didactic este important atât pentru pacient cât şi pentru practician. El susţine dezvoltarea profesională continuă, permiţând kinetoterapeuţilor să înveţe eficient de-a lungul întregii vieţi. Aceste cunoştinţe îi permit kinetoterapeutului să poată preda eficient în diverse contexte, de exemplu educaţia sanitară şi educaţia studenţilor; Ştiinţele clinice Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor: - fizio-patologia şi semiologia afecţiunilor comune în practica kinetoterapeutică; - influenţele fiziologice, structurale, funcţionale şi comportamentale ale aplicării kinetoterapiei; - baza teoretică a aprecierii/bilanţului, a aplicării tratamentului, şi a evaluării ştiinţifice a eficienţei aplicării kinetoterapiei; - principiile de evaluare şi metodologiile de cercetare care permit integrarea perspectivelor teoretice şi a dovezilor din cercetare în proiectarea şi implementarea kinetoterapiei eficiente; - Baza teoretică a analizei clinice şi a stabilirii creative a concluziilor lucrative C2. Contextul prestării serviciilor şi a practicii profesionale Probleme organizatorice Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor: - contextul divers şi schimbător în care este aplicată kinetoterapia; - aprecierea implicaţilor diferitelor locaţii organizatorice şi a diverselor modele de practică profesională; - în scopul asigurării calităţii practicii profesionale utilizarea spre exemplu a indicaţiilor şi a îndrumarelor/ghidurilor clinice, a standardelor profesionale; - probleme de administrare a resurselor, de eficacitate a costului, de marketing şi de promovare a profesiei; - indicatorii de performanţă şi de măsurare a efectelor/rezultatelor realizate prin metode şi teste ştiinţifice; - factorii care influenţează autoadministrarea şi pe cea a altora; - siguranţa în practica meseriei, incluzând aprecierea riscului; - planificarea serviciilor şi a forţei de muncă asociate. Social şi politic Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor; Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

14

-

impactul politicilor de asistenţă medicală şi socială asupra practicii profesionale; factorii ce contribuie la diferenţele sociale, problemele de inegalitate şi necesităţile diferitelor grupuri sociale.

Dimensiuni etice şi morale Deţinătorul diplomei va fi capabil să demonstreze cunoaşterea şi înţelegerea următoarelor: - problemele etice, legale şi profesionale pe care se bazează şi care influenţează practica în kinetoterapie; - codurile profesionale, statutorii şi regulatorii ale practicii; - statutul profesional şi codul deontologic.

Predarea, învăţarea şi aprecierea/evaluarea Deciziile privind strategiile sunt la latitudinea instituţiilor, dar acestea ar trebui să fie complementare cu programele celorlalte profesii din domeniul îngrijirii sănătăţii. Nu este de competenţa declaraţiei de principii să promulge una sau o combinaţie de abordări în favoarea altora. Totuşi această declaraţie de principii promovează o abordare integrativă în aplicarea teoriei şi practicii. Ea subliniază semnificaţia proiectării de programe de pregătire profesională, precum şi semnificaţia regimurilor de evaluare care să asigure un standard ridicat în pregătirea profesională. Esenţială pentru pregătirea profesională iniţială, este asigurarea de programe de pregătire academică şi de învăţare bazată pe practică, ceea ce formează fundamentul dezvoltări profesionale continue şi a învăţării permanente, în scopul sprijinirii celei mai bune practici profesionale şi a menţinerii standardelor profesionale. Procesul didactic în kinetoterapie Strategiile de învăţare şi predare în kinetoterapie ar trebui să fie distincte, proiectate după specificul profesiei, astfel încât învăţarea clinică să se integreze cu cea teoretică. Procesul de învăţare şi predare ar trebui să fie deschis dezvoltării şi în permanentă evoluţie, legând învăţarea teoretică cu aplicaţia clinică de-a lungul întregului program de studii. Studenţii ar trebui să experimenteze o serie de locaţii care să acopere zonele cheie ce reflectă practica contemporană. Natura diversă a kinetoterapieii solicită o serie de abilităţi/tehnici complexe care ar trebui dezvoltate longitudinal pe parcursul programului. În mod caracteristic aceste tehnici ar trebui introduse şi apoi dezvoltate prin practică pe colegi, înainte de aplicarea în context clinic. Important în acumularea de tehnici/abilităţi în kinetoterapie este pentru studenţi să practice/exerseze observaţia, palparea şi analiza performanţei umane în laboratoare specializate în universităţi/instituţi de învăţământ superior.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

15

Procesul didactic ar trebui integreze cele mai noi practici şi bazate doar pe dovezi ştiinţifice, precum şi pe cele mai moderne achiziţii în teoria educaţională, pentru a asimila/dezvolta capacităţi creative de diagnosticare, de intervenţie şi de gândire. Procesele de învăţare în kinetoterapie la nivel de licenţă pot fi exprimate în termenii a patru contexte interpătrunse: Cognitiv şi conceptual Programele ar trebui să dezvolte la studenţi abilităţi cognitive, de exemplu: abilitatea de a reconstitui cunoştinţele şi de a le aplica în situaţii particulare. Asemenea abilităţi ar trebui dezvoltate printr-o varietate de metode de predare şi învăţare în care studenţii sunt încurajaţi să se angajeze activ şi practic în procesul didatic. Clinic şi tehnic Abilităţile specifice kinetoterapiei ar trebui să fie dezvoltate atât în locaţii universitare cât şi clinice. Aceste activităţi trebuie realizate prin învăţare experimentală, prin care studenţii să acumuleze judecăţi formative şi sumative şi să aibă în permanenţă o apreciere a performanţelor lor. Context social şi personal Programul trebuie să permită studenţilor să conştientizeze valorile diversităţii culturale, credinţele şi factorii sociali care afectează contextul kinetoterapiei. Acest lucru se poate realiza atât prin perspectiva teoretică, cât şi practică şi prin accesul studenţilor la practica clinică în variate de locaţii. Tehnici/abilităţi generice şi de specialitate Programele trebuie proiectate în vederea facilitării formării la studenţi de abilităţi comunicative eficiente, de capacităţi de a lucra în echipă, de a folosi în mod creativ: T.I., metodologia de cercetare şi raţionamentul clinic. Natura generală a acestor abilităţi ar trebui să permită realizarea lor prin educaţie inter-profesională iar asimilarea lor ar trebui să se facă prin experimentare practică. Aprecierea Metodele trebuie alese conform strategiei didactice şi să cuprindă o mare varietate de mijloace. Aprecierea academică trebuie proiectată astfel încât să dezvolte şi să testeze abilităţile cognitive în contextul practicii şi să reflecte metodele pedagogice folosite. În mod normal metodele includ prezentări şi analize de studiu de caz, sarcini centrate pe practică, eseuri, realizarea de proiecte, evaluări şi examinări clinice, scrise sau practice. Cerinţele programelor de pregătire profesională iniţială (la nivel de licenţă) în kinetoterapie includ în mod obişnuit o lucrare scrisă de anumite dimensiuni care este finalizată în ultimul an. Aceasta trebuie să fie legată de practica kinetoterapeutică şi să includă investigaţie, analiză şi evaluare sistematică. Aprecierea competenţei practice trebuie să fie determinată împreună de către cadre didactice universitare şi cadre didactice integrate clinic. Înregistrarea profesională depinde de îndeplinirea cerinţelor universităţii/instituţiei de învăţământ superior şi includ completarea satisfăcătoare a unei perioade de practică clinică, după cum este cerut de către corpurile statutorii şi profesionale. Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

16

Standarde academice şi profesionale Standardele asociate cu nivelul minim, de bază, sunt identificate mai jos. Deşi numai acest nivel este descris, se ştie că majoritatea absolvenţilor de kinetoterapie vor ajunge la un nivel mult mai avansat decât acest standard minim. Profesiunea de kinetoterapeut este esenţialmente una practică, în consecinţă standardele menţionate sunt legate atât de cunoştinţele academice cât de cele practice. La acest nivel de bază, standardele impuse sunt în relaţie cu cunoştinţele teoretice şi abilităţile specifice practicii, dar şi cu o recunoaştere a abilităţilor cheie, inerente conceptului de absolvent/licenţiat. Studenţii vor trebui să atingă fiecare din aceste standarde. Integrarea teoriei şi practicii în programul de pregătire profesională de bază (nivel de licenţă) asigură îndeplinirea de către studenţi a cerinţelor statutare. Definirea nivelului de bază Acest nivel este standardul minim pentru un absolvent licenţiat în kinetoterapie. Tehnici/abilităţi specifice profesiei 1. Capacitatea de a aplica în mod corespunzător tehnicile de apreciere/evaluare kinetoterapeutică. 2. Utilizarea eficientă şi fără riscuri a exerciţiului terapeutic incluzând luarea deciziilor, stabilirea obiectivelor şi crearea de programe de exerciţii. 3. Utilizarea eficientă şi fără riscuri a terapiei manuale în aplicarea tehnicilor de mobilizare, manipulare, masaj şi de terapie respiratorie. 4. Utilizarea eficientă şi fără riscuri a procedurilor electro-terapeutice ce utilizează energia electrică, termală, luminoasă, sonică şi magnetică. 5. Înţelegerea primară a procesului ştiinţific şi impactul acesteia asupra practicii kinetoterapeutice. 6. Înţelegerea rolului kinetoterapieii în prevenirea îmbolnăvirilor, şi în promovarea sănătăţii. 7. Unele dintre aceste competenţe nu sunt legal recunoscute în toate ţările Europene. Organizaţiile naţionale trebuie să le menţioneze, astfel încât ele să poată fi trecute într-o anexă. Standardele profesionale au fost formulate în termeni generali pentru a constitui o bază în realizarea curriculei programelor educaţionale în kinetoterapie. Aceasta va permite instituţiilor şi autorităţilor naţionale flexibilitate în aplicarea lor. Tehnici/abilităţi generice 1. Abilităţi de comunicare suficiente pentru a comunica fără riscuri şi în mod eficient, ca un profesionist cu pacienţii, îngrijitorii şi colegii. 2. Procesul de apreciere/evaluare suficient pentru a aprecia/evalua fără riscuri şi în mod eficient un pacient, ţinând cont de necesităţile fiziologice, psihologice şi culturale. 3. Informaţiile obţinute din procesul de apreciere suficiente pentru a crea un plan de tratament specific, fără riscuri şi eficient. 4. Procesele de evaluare şi cercetare suficiente pentru a găsi şi folosi dovezile ştiinţifice disponibile, pentru a alege şi a evalua tratamentul fără riscuri şi în mod eficient.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

17

5. Auto-evaluare şi auto-cunoaştere în scopul identificării obiectivelor personale şi profesionale pentru dezvoltarea profesională continuă şi a învăţării permanente. 6. Capacitatea de a folosi cunoştinţe statistice şi de T.I. pentru a prezenta, administra şi analiza datele în mod corespunzător. 7. Utilizarea T.I. şi a sistemelor de administrare a informaţiilor pentru a realiza evidenţa pacienţilor. 8. Înţelegerea practicii individuale şi a lucrului în echipă, pentru a putea lucra în ambele contexte oriunde ar fi necesar. Baza ştiinţifică şi kinetoterapia 1. Înţelegerea ştiinţelor biologice, fizicale şi comportamentale care fundamentează kinetoterapia. 2. Abilitatea de a folosi aceste cunoştinţe în mod adecvat în variate contexte de practică profesională. 3. Capacitatea de a introduce date din cercetarea ştiinţifică în practica clinică. Prestarea serviciilor de kinetoterapie 1. Înţelegerea complexităţii sistemelor de îngrijire a sănătăţii în cadrul cărora este aplicată kinetoterapia. Aprecierea complexităţii sistemelor de îngrijire a sănătăţii în cadrul cărora se aplică kinetoterapia. 2. O înţelegere integrativă etică, morală şi legală a practicii kinetoterapiei. 3. Înţelegerea contextului eficienţei şi a mecanismelor de asigurare a calităţii în practica kinetoterapiei. 4. Înţelegerea rolurilor altor profesii din domeniul sănătăţii. 5. Capacitatea de a munci ca membru al unei echipe medicale. 6. Înţelegerea factorilor sociali şi economici care au impact asupra sănătăţii şi a acordării îngrijirilor de sănătate.

Declaraţia Europeană de Referinţă în Formarea Kinetoterapeuţilor Realizată de Regiunea Europeană a WCPT Traducere realizată de Carmen Şerbescu August 2003

18