Apoftegme Trezitoare De La Cuv. Seraphim Rose

•

Poate că aceştia sunt ultimii câţiva ani în care mai putem continua să răspândim liberi cuvântul.

•

E mai târziu decât credeţi… Trebuie să lucrăm cât mai e timp…

•

Ştiţi ce s-ar întâmplă dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume? Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani (…). Spunem că trăim într-o societate creştină, dar de fapt nu este adevărat; trăim într-o societate care este mult mai păgână, mai urâtoare de Hristos decât lumea în care a trăit odinioară Hristos.

•

Vai, vai, agitatie si pizma din toate partile! Singura solutie e sa nu le dai atentie, sa uiti totul si sa-ti vezi de treaba. (…)… patimile proprii cintaresc mai greu decit constiinta sarcinii comune care ne sta înainte. Dar cred ca lucrul acesta e unul din efectele sindromului “convertitului nebun”! Oricum, sa facem noi ceea ce putem cit mai este timp! (…) Patimi marunte peste tot! Singura noastra speranta e sa fim simpli si încrezatori, continuind sa mergem înainte.

“De ce par a fi atat de putine minuni astazi? Pentru ca noi nu prea mai stim ce este durerea inimii... Durerea inimii este conditia cresterii duhovnicesti si a aratarii puterii lui Dumnezeu. tamaduirile si celelalte minuni se intampla celor deznadajduiti, inimilor indurerate, dar care totusi continua sa se increada si sa nadajduiasca in ajutorul lui Dumnezeu. Atunci lucreaza Dumnezeu. Lipsa (partiala) a minunilor din ziua de azi arata lipsa durerii inimii din oameni si chiar din multi crestini ortodocsi - prinsi de racirea tot mai mare a inimilor din vremurile de pe urma“; “Viata duhovniceasca incepe atunci cand cand lucrurile par a fi absolut , caci de-abia atunci invatam sa ne intoarcem catre Dumnezeu, iar nu sa ne punem nadejdea in slabele noastre eforturi si idei“; “… Sa-ti dea Dumnezeu in continuare aceeasi prospetime fata de Ortodoxie pe care ai simtit-o citind omiliile Sfantului Simeon Noul Teolog! Insa ia seama, ca aceasta nu va fi cu putinta decat cu suferinta - daca o vei primi cu cu smerenie si supunere fata de voia lui Dumnezeu. Nu este prea greu sa fii “entuziasmat” de bogatia si adancimea credintei noastre ortodoxe; dar a-ti tempera entuziasmul prin smerenie si trezvie (care vin prin dreapta primire a suferintelor) nu este un lucru usor”; “Pretentiile si ideile noastre trebuie sa treaca testul realitatii si sa se caleasca prin suferinta“; “Ortodoxia a fost prea mult timp socotita ca fiind ceva <<de la sine inteles>>, dar ea nu se pastreaza <>! Insa toate acestea nu fac decat sa ne pregateasca pentru vremurile catacombelor, cand posibilitatile noastre sunt poate mai mari ca niciodata”; “Sa nu-ti ingadui sa ramai cantonat in aspectul exterior al Ortodoxiei - fie ca e vorba de splendidele slujbe bisericesti (…), de randuiala din afara (post, metanii, etc.), de <> etc. Toate acestea sunt bune si de folos, dar daca le acorzi o importanta exagerata, o sa ai parte de necazuri si de incercari. Tu vii la Ortodoxie ca sa-L primesti pe Hristos, si nu ai voie sa uiti niciodata acest lucru”; “Crestinismul adevarat nu inseamna doar sa ai optiunile corecte despre crestinism aceasta nu este de ajuns pentru a-ti mantui sufletul. (…) … Inceputul intelegerii a ceea ce este Ortodoxia: este ceva ce tine, mai inainte de toate, de inima, si nu numai de minte, ceva viu si cald, nu abstract si rece, ceva ce se invata si se practica in viata, nu doar in scoala“; “Uneori, zelul nostru pentru <> poate fi atat de exagerat, incar duce la situatii similare cu cea care a facut-o pe o batrana rusoaica sa remarce referitor la un entuziast convertit american: <<Pai, e limpede ca-i ortodox, dar oare este crestin?>>. A fi <> este o stare care in limbajul crestin are un ume aparte: a fi un fariseu, afi atat de

prins de litera legiuirilor bisericesti, incat sa pierzi duhul care le da viata, duhul adevaratului crestinism“; Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui - sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist (…) Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia. Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev - si acest lucru va fi pe placul Antihristului”; “Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen spiritual. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspunde la ceva din launtrul nostru - acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi. Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor - si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei”.