Pentru A Ne Pregati De Incercarile Ce Vor Veni

Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni? - Mai avem o intrebare bazata pe un exemplu concret: Daca un copil de 14 ani nu vrea sa mearga uneori la Biserica, trebuie cumva fortat sau convins sau lasat sa vina atunci cand vrea el, daca parintii lui sunt credinciosi si merg regulat la Biserica? - As zice ca nu trebuie fortat, dar a nu-l forta nu inseamna a renunta la lupta. Nu trebuie fortat, dar trebuie castigat, in sensul in care - mai multi parinti spun lucrul acesta si parintele Teofil mi se pare ca il are de la parintele Arsenie Boca -, mustrarea invinge, dar nu convinge. Deci copilul nu trebuie fortat, dar trebuie castigat pentru asta. Parintii trebuie sa-si puna serios problema starii copilului si sa se socoteasca ei insisi putin vinovati pentru starea lui. Poate ca este o lipsa in viata lor duhovniceasca, n-au reusit sa-l atraga pe copil spre Biserica. Deci ar trebui castigat - castigat prin multa dragoste, prin multa rabdare, prin multa blandete, prin multa rugaciune facuta in taina pentru el. Ar trebui facut tot ce este cu putinta ca el sa fie castigat, nu fortat, pentru ca se poate ca in sufletul lui sa se nasca ceva contrar, sa apara in sufletul lui o repulsie fata de Biserica la un moment dat. - Avem mai multe intrebari privitoare la pierderea trairii celor care L-au cunoscut pe Dumnezeu: Cum facem ca intalnirea cu Dumnezeu in Biserica sa nu devina o rutina? Cum sa ne pastram trairea si emotia intalnirii cu Dumnezeu? - O ispita a tineretii este si aceasta sete de impresii, sete de noi trairi. Si o nestatornicie, as zice asa, o neasezare, o lipsa de statornicie. Caut sa va citesc aici din Apocalipsa ce i s-a spus ingerului Bisericii din Sardes: “Stiu faptele tale, ca ai nume ca traiesti, dar esti mort. Privegheaza si intareste ce a mai ramas si era sa moara, caci n-am gasit faptele tale depline inaintea Dumnezeului meu.” Si iata ca ne si spune ce e de facut: “Drept aceea, adu-ti aminte cum ai primit si ai auzit si pastreaza si te pocaieste. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur si nu vei sti in care ceas voi veni asupra ta“. Deci aceasta are de facut cel cu nu a ramas in Harul cel dintai: “Adu-ti aminte cum ai primit si ai auzit”; doar tu stii, stii mai bine ca oricine ce a fost in inima ta atunci. Trebuie sa-ti spuna cineva din afara? Tu stii bine! “Adu-ti aminte cum ai primit si ai auzit si pastreaza si te pocaieste“. De aceea avem Taina Pocaintei in Biserica. Noi cred ca nu ne folosim indeajuns de ea, nu constientizam indeajuns cat de mare este puterea acestei Taine. Nu este om care sa fi venit la Taina Pocaintei cu sinceritate, cu dorinta sincera de indreptare, cu marturisire sincera, in orice fel de pacate ar fi cazut el si care sa nu simta in el dupa Taina Sfintei Spovedanii improspatandu-se lucrarea Harului. E adevarat, omul care a cazut din Harul cel dintai trebuie sa-si asume ca pe un canon tot chinul care urmeaza pe drumul intoarcerii lui la Dumnezeu. Calea lui nu va fi lina, el trebuie sa fie constient de lucrul acesta. Ai primit o data un Dar, Dumnezeu ti-a dat Harul Lui in dar, te-a chemat in Dar cu dragostea Lui. Ai dispretuit Harul Lui, l-ai calcat in picioare, l-ai ingropat, l-ai intunecat cu mandria, cu mania, cu desfranarea, cu pacatele trupesti, cu slava desarta. Acum nu te astepta ca drumul intoarcerii sa-ti fie usor. Toate pe care le-ai facut se vor scula acum cumva asupra ta, dar in Taina Pocaintei primesti puterea sa te lupti cu ele. Calea celui care se pocaieste nu mai este lina si usoara. Calea celui care se pocaieste este, sa zic asa, o cale intre bucurie si durere; el simte cand bucuria si incredintarea ca va fi iarasi cu Dumnezeu, cand simte teama si durerea si chinul pentru ca pacatele vechi il urmaresc. Cuviosul Paisie Aghioritul spune ca prin pacatele noastre am dat drepturi celui rau impotriva noastra si de acum el are putere sa ne ispiteasca. Imi aduc aminte de un lucru pe care il spune el,

ca sa vedeti cum stau lucrurile aici. El spune ca un monah care a plecat din manastirea lui din neascultare - s-a suparat pe acolo, sa zicem, la un moment dat; s-a suparat pe duhovnic sau pe staret si a plecat din manastirea lui - chiar daca se caieste si se intoarce in manastire i-a dat drepturi celui rau sa-l ispiteasca pana la moarte cu gandurile de nestatornicie. El nu va mai fi in Harul cel dintai. In Harul cel dintai, gandurile nu aveau atata putere asupra lui. Acum va trebui sa rabde aceasta hartuire a gandurilor poate pana la moarte pentru ca el singur a dat putere celui rau impotriva lui. Dar in Taina Pocaintei - repet - primeste puterea sa se lupte. Deci cel care a pierdut Harul cel dintai nu trebuie sa se astepte ca sa-i fie usoara calea de intoarcere, ci trebuie sa-si asume barbateste greutatile drumului de intoarcere si sa alerge mereu la Taina Pocaintei, sa improspateze in el mereu Harul pocaintei. - Parinte, ce ne puteti spune despre homeopatie, despre acupunctura si yoga? Sunt niste simple practice, exercitii pentru sanatate sau sunt mai mult decat atat? - Despre homeopatie si acupunctura nu pot sa va spun ceva lamurit, am inca niste nedumeriri aici pentru ca sunt impregnate cu filozofia orientala, dar in modul cum sunt practicate in medicina din zilele noastre par sa fie dezbracate de aceasta haina a filozofie orientale si par sa fie de folos. Am unele nedumeriri : stiu ca parintele Porfirie si parintele Paisie Aghioritul nu dadeau voie fiilor duhovnicesti sa se foloseasca de homeopatie si daca de homeopatie nu se foloseau, in mod sigur nici de acupunctura. Cu privire la yoga, as zice ca nu poate fi practicata nici ca un exercitiu fizic pentru ca nu poti sa mananci dintr-un fruct care a crescut intr-un anume pom fara sa te lasi influentat de firea pomului in care fructul a crescut. Deci chiar intelegand-o asa ca pe un exercitiu fizic, ea predispune sufletul spre anumite trairi. Spuneti-va fiecare in propria constiinta ce fel de stare are sufletul cand sta in genunchi inaintea unei icoane si ce fel de stare are cand face lotusul sau, eu stiu, orice alta pozitie de yoga… E predispus atunci sufletul la o stare de evlavie? Nicidecum. Nicidecum. Chiar daca leam lua ca simple pozitii fizice, ca simple exerciti fizice… nu, omul va fi influentat de spiritul care le-a produs. - Parinte, de cand cunoastem Biserica, Sfanta Liturghie, este Liturghia o continuare a frangerii painii? - In Sfanta Scriptura, uneori prin frangerea painii se intelege Sfanta Liturghie in germene, ca sa spun asa, dar alteori se inteleg agapele fratesti sub numele de “frangerea painii”. De exemplu, in versetul pe care l-am citat, ca cei care au crezut in Hristos staruiau in invatatura Apostolilor, in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni, Sfanta Liturghie este inteleasa atunci cand este vorba de impartasire. Cum sa se impartaseasca daca nu aveau Sfintele Taine si cum sa aiba Sfintele Taine fara Sfanta Liturghie? Sigur ca era o forma concentrata a ei, ea s-a dezvoltat ulterior. Deci Sfanta Liturghie o avem de la Domnul Insusi, de la Cina cea de Taina, cand a instituit Taina Sfintei Euharistii. De atunci avem Sfanta Liturghie, dar repet, in Sfanta Scriptura uneori ea este numita sub numele “frangerea painii”. Un exemplu: intalnirea Mantuitorului pe drumul Emausului cu Luca si Cleopa - s-a facut cunoscut Domnul Apostolilor la frangerea painii, frangand painea. Aici este inteleasa Sfanta Liturghie, pe cand in versetul pe care l-am citat din Faptele Sfintilor Apostoli, prin frangerea painii se inteleg agapele, mesele fratesti. - Pot fi considerate bisericile neoprotestanta biserici? Se pot mantui cei care sunt membri ai acestor ‘biserici’? - Nu exista biserici, exista Biserica. Daca se pot mantui sau nu se pot mantui, asta nu stiu. Nu hotarasc eu, este un lucru al lui Dumnezeu sa hotarasca aceasta. Ca sunt taine - eu cred ca nu sunt Taine, la confesiunile protestante sau neoprotestante. Ce sa spunem noi cand ei insisi nu mai

considera ca o Taina, adica nu le mai atribuie statutul de Taine? Au niste ritualuri simbolice - daca le mai au. Comemoreaza Cina Domnului sau ce mai comemoreaza ei. Dar nici ei nu le atribuiesc statutul de Taine. Din ceea ce v-am spus este limpede: fara Taine, fara Taina Botezului si fara celelalte Taine ale Bisericii Harul nu se salasluieste inauntrul inimii omului, iar fara salasluirea Harului inauntrul inimii omului este cu neputinta sa vieze faptura cea noua, iar neviind faptura cea noua, nu este cu putinta mantuirea. Deci cineva nu poate sa intre in Imparatia lui Dumnezeu daca nu s-a innoit cu lucrarea Harului Sfantului Duh. Nu este cu putinta mantuirea fara aceasta innoire a Harului Sfantului Duh. - Parinte, va rugam sa ne spuneti cateva cuvinte despre diverse cai pe care unii apuca pana sa nimereasca pe calea directa catre Biserica, catre Dumnezeu. Ne gandim la abordarile magice ale credintei, de exemplu purtarea unor carticele care feresc de rau, frecventarea unor slujbe care se fac martea, fara a se mai merge duminica la Biserica. Sunt acestea ortodoxe sau sunt niste practici denaturate? - Sunt niste practici denaturate. Ca pornind cineva pe drumul acesta poate sa ajunga pana la urma unde trebuie, lui Dumnezeu toate Ii sunt cu putinta, se poate intampla. Se poate intampla - adica se poate intalni cineva cu Dumnezeu, sa zic asa, si din greseala. Se poate intampla asta, dar numai prin judecatile de nepatruns ale proniei. Numai asa. Deci nu stiu ce sa va spun eu concret despre caile pe care pot rataci oamenii inainte de a ajunge la Biserica. Acestea sunt lucrari ale Proniei dumnezeiesti care in toate chipurile cauta mantuirea omului si in toate chipurile cauta Dumnezeu sa-l atraga pe om la sine. Deci se poate intampla si asa, ca cineva sa plece pe un drum din acesta care este cumva stramb si sa ajunga pana la urma totusi unde trebuie. Dar numai printr-o lucrare de exceptie a lui Dumnezeu. - Ce ne puteti spune despre tinuta tinerilor in Biserica si in afara ei? De exemplu, sunt unele controverse daca fetele trebuie sa poarte capul acoperit si in afara Bisericii. - Sfantul Apostol Pavel spune ca femeile trebuie sa fie acoperite in Biserica. Despre asta ne vorbeste limpede. Ce trebuie sa faca in afara Bisericii? As zice ca asta tine de taria sufletului lor. N-as impune nimanui lucrul acesta. Asa cum sunt lucrurile astazi, in lumea noastra, in care stapaneste apostazia - nu o spun eu, ati vazut, o spune si Episcopul Nicolae Velimirovici, o spun toti parintii duhovnicesti care au trait vremea din urma - intr-un fel, pentru cineva care face lucrul acesta cu sinceritate, este ca o marturisire, ca o marturisire a lui Hristos. Poate ca nu toti au taria sa faca asta dintr-o data. Am dat mereu exemplul, cand mi s-au pus intrebari asemanatoare, exemplul Marelui Mucenic Teodor Stratilat. Era general al armatei romane. In vremea in care a trait el stapanea idolatria in Imperiul Roman. El fara indoiala ca avea unele obligatii legat de acest cult idolatru, odata ce era ofiter superior al armatei romane. O vreme a reusit sa-si pastreze credinta in ascuns. Era crestin, dar nu se arata pe fata ca este crestin. Nu arata prin nimic altora ca este crestin. Dar a simtit ca nu se poate - de la un moment dat a simtit ca nu se mai poate sa ramana asa. Eu as zice ca, chiar Harul l-a ocrotit ca nimeni sa nu inteleaga cum ca el in taina este crestin. El stie cum s-a strecurat printre toate. Dar a sosit si momentul in care a simtit ca nu se mai poate altfel si atunci a cerut de la Dumnezeu mai intai un semn de incredintare, sa-i spuna Dumnezeu daca este cazul sa-si de ape fata credinta - pentru ca el stia ce urmeaza - sau sa mai astepte. El a trimis pe unul dintre slujitorii lui cu un brau, in semn al demnitatii lui de ofiter, la biserica, sa-l aseze pe Altar, pe Sfanta Masa. Si a zis el lui Dumnezeu: “Doamne, daca va intra intai preotul Bisericii si va ridica braul de acolo este semn ca a sosit momentul. Daca-l va lua altcineva, voi mai amana”. Se temea ca nu cumva marturisind pe fata ca este crestin, apoi sa nu aiba tarie sa rabde chinurile si in chinuri sa se lepede de Hristos. Avea nevoie de o marturie a lui Dumnezeu ca sa stie daca Dumnezeu binecuvinteaza marturisirea lui pe fata pentru ca stia ca fara Domnul nu este cu putinta sa

duci pana la capat alergarea muceniciei. A randuit Dumnezeu asa ca preotul sa intre mai intai, Auxentie mi se pare ca il chema pe preot, sis a ridice de acolo braul lui. El a marturisit pe fata ca este crestin, a fost prins, schingiuit, chinuit cu chinuri groaznice si in toate a ramas neclintit. Si si-a dus lupta marturisirii pana la capat. As zice ca cele spuse despre el pot sa fie un model si pentru noi. Cat omul simte ca nu are inca taria unei marturisiri pe fata cred ca nu greseste daca ramane cumva mai intru ascuns, dar ramanand intru ascuns sa nu fie las si sa nu dormiteze, ci sa se straduiasca pentru cresterea lui launtrica, pentru ca sa poata sa ajunga la un moment dat la taria unei marturisiri barbatesti, a unei marturisiri fatise. Deci in spiritul celor spuse, cred ca este de la sine inteles raspunsul pe care am vrut sa-l dau.

- Cum ne putem feri de pacat daca traim in preajma unor oameni necredinciosi si suntem mereu cu ei? - Tovarasiile rele, adevarat, strica obiceiurile bune. Bine este sa evitam tovarasiile rele, sa nu ne incredem in taria noastra. Daca imprejurarile asa sunt, ca nu avem cum sa facem lucrul acesta, atunci ne punem toata nadejdea in puterea Harului dumnezeiesc si el ne va apara. Sa avem o dorinta curate si sincera de a fi cu Dumnezeu si de a face voia lui si el ne va apara. Nu va putea nimeni sa ne vatame. Daca Dumnezeu este cu noi, cine poate sa fie impotriva noastra? Cine poate sa ne faca vreun rau, cu ce poate sa ne vatame cineva? Dar stim ca nu avem o credinta atat de tare; de aceea zic, daca se poate, sa evitam tovarasiile rele ca sa nu ne vatamam. Atunci cand nu ne va fi cu putinta, fara indoiala ca Harul ne va apara.

- Va rugam sa ne spuneti un cuvant despre viata in Biserica a asociatiei religioase “Oastea Domnului” si despre cartile promovate de acestia. Exista riscul indepartarii de Biserica Ortodoxa si de trairea autentica? - Cred ca exista acest risc. A fost o intrebare mai inainte despre pietism. Cred ca este afectata intro oarecare masura de pietism. Este gresit insa sa emitem judecati generale. A fost o intrebare, eu va raspund ca m-ati intrebat. Dar este gresit sa emitem judecati generale. Fiecare este in felul lui si poate ca si acolo sunt foarte multi oameni sinceri si curati. Nu putem noi sa judecam, asa, sa punem o pecete pe toata activitatea Oastei Domnului. Ea a avut scopuri bune la inceput si chiar unii parinti spun ca lucrarea ei a fost folositoare. S-a dorit prin ea o improspatare a vietii bisericesti,

a vietii duhovnicesti, mai ales la sate unde patrunsesera foarte mult betia si din betie si desfranarea imediat. Se stricase viata satului si atunci au dorit sa-i atraga pe oameni spre Biserica prin lucruri mai usoare. Se adunau in case, cantau, mancau impreuna, tovarasie placuta… Ii atrageau prin lucruri mai usoare. Acum s-a dezvoltat, asa mi se pare, un spirit de casta, un spirit cumva elitist, ca ‘noi suntem ostasii, cine nu-i cu noi nu este ostas adevarat‘. In masura in care domina acest spirit si in masura in care raman asa, in limitele pietismului, in masura asta este primejdios intr-adevar pentru ei. - Parinte, care este rostul si rolul canonului dat de duhovnic? Suntem biruiti de pacate mai usor daca nu ne indeplinim canonul? - Fara indoiala ca da. As zice ca este asemanator cu rolul dietei pe care i-o prescrie medicul unui bolnav care tocmai s-a vindecat. Nu tine dieta, se imbolnaveste din nou foarte usor. Acelasi este rolul canonului si este exact rolul pe care il are dieta pentru omul care s-a vindecat de o anumita boala. - Visele influenteaza foarte mult pe unii oameni. Unii spun ca sunt bune fiindca vestesc anumite lucruri. Oare chiar sunt bune? Cum ii putem face sa inteleaga ca nu sunt (daca intr-adevar nu sunt)? - E foarte greu sa-i facem sa inteleaga. Daca omul a ajuns sa creada viselor, sa se increada in ele, foarte greu va mai fi lamurit sa renunte la ele. Nu mai prea primesc sfat astfel de oameni. Stiti bine, cred ca marea majoritate ati citit cartile Parintelui Cleopa, stit bine cat sunt de vatamatoare. Numai oamenii care s-au innoit launtric cu totul, care se misca necontenit in cugetari dumnezeiesti, care au in cuget pe Dumnezeu totdeauna, pot sa aiba vise, sa zic asa, duhovnicesti. Adica ceea ce se misca in cugetul lor in timpul zilei - in timpul zilei in cugetul lor sa zicem ca se misca numai rugaciunea, numai cugetari duhovnicesti acolo - ceea ce se misca in cugetul lor in timpul zilei se va misca si in timpul noptii. Or, examinandu-ne cinstit viata noastra de zi cu zi, vazandu-ne cat suntem de imprastiati, cat suntem de tiranizati de ganduri, cat de mult suntem sub influenta gandurilor patimase, nu ne putem astepta sa avem noi visuri duhovnicesti. Sfantul Ioan Scararul o spune limpede: “Crede numai visurilor care iti vestesc tie munca, pedeapsa, chin pentru pacatele tale, visuri care te infricoseaza si te indeamna sa o termini cu viata pacatoasa si sa pui o data inceput bun. Dar daca trezindu-te din somn aceste visuri te arunca in deznadejde nici pe ele sa nu le crezi ca si ele sunt de la diavol. Numai daca trezindu-te din somn iti rodesc o hotarare tare de indreptare, strapungerea inimii, atunci da, inseamna ca a fost un vis de la Dumnezeu.” Deci numai aceste visuri sunt singurele visuri pe care Sfantul Ioan Scararul spune ca le putem considera ca sunt de la Dumnezeu. Ca asta s-a intamplat, sa stiti, s-a intamplat de multe ori, si as zice ca se intampla. Se intampla ca Dumnezeu sa certe in felul asta pe cineva ca sa se trezeasca. Dar asta nu se intampla asa… se intampla o data, poate, pentru trezirea omului. Omul care se orienteaza dupa ceea ce viseaza alearga dupa umbre si dupa vant. Cum sa fie lamurit sa renunte la asta? As zice ca prin multa rugaciune pentru el. Daca avem multa dragoste si ne este teama pentru mantuirea lui, fara indoiala ca nu vom sta cu mainile in san. Ne vom ruga, il vom sfatui, ne vom stradui sa-l scoatem din inselarea lui. Dar v-am spus ca este foarte greu. Astfel de oameni de obicei nu mai primesc sfat. Acesta este scopul celui rau, sa stiti, sa-l izoleze cumva pe om de duhovnic si de oricine care iar putea da un sfat bun, sa se incredinteze omul ca visurile sunt bune, sa se orienteze dupa el. Cel rau intai produce in om visuri cu un aspect bun si placut si visuri care chiar, sa zicem asa, se adeveresc. Scopul lui este sa-l castige pe om, sa-i castige increderea. Numai dupa ce i-a castigat bine, bine de tot increderea ii va aduce la un moment dat un vis prin care il va pierde pe om cu totul, il va indemna sa faca lucruri nebunesti, cand stie ca deja omul i s-a facut ascultator. De aceea,

pentru ca tocmai asa lucreaza cel rau, sa-l convinga pe om de adevarul visurilor si sa se increada in ele, un astfel de om este foarte greu de indreptat, foarte greu de convins. Trebuie multa rugaciune pentru el. - Parinte, ce poate face un copil sau un tanar pentru parintii lui daca acestia sunt necredinciosi? Cum poate imbina mersul la Biserica si dorinta de a sluji lui Dumnezeu cu ascultarea de parinti? - Intr-un fel, nu trebuie sa-i asculte pe parinti in cele care il impiedica de la drumul lui catre Dumnezeu. Dar trebuie foarte mult discernamant aici. Nu o spun eu, de ce ma mai intrebati? O spune Domnul : “Foc am venit sa arunc pe pamant” sau “Sa nu socotiti ca am venit sa aduc pe pamant pace. N-am venit sa aduc pace, ci dezbinare, ca am venit sa despart pe fiu de tatal lui, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa si vrasmas ai omului vor fi casnicii lui“. Pentru ca legatura omului cu Dumnezeu este mai presus de orice alta legatura, decat legatura de rudenie, decat legatura aceasta creata de dragostea fireasca, decat legatura firii. Si in momentul in care parintii se impotrivesc mergerii copilului pe drumul lui Dumnezeu, copilul are libertatea sa asculte mai mult de Dumnezeu decat de oameni. Dar trebuie foarte mult discernamant aici, nu cumva teribilismul lui sa-si gaseasca locul aici si sa produca tulburare in familia in mod gratuit. Deci e bine sa fie sub sfatuirea duhovnicului totdeauna, dar el are libertatea, sa zic asa, sa nu-i asculte pe parinti in cele care il impiedica de la drumul lui spre Dumnezeu. - Ce poate face cineva care, desi este de multa vreme in Biserica, nu se poate izbavi de o patima? - Daca ai lovit o data un copac si n-a cazut, ce faci? Lasi toporul jos si te culci? Dai si a doua oara, si a zecea oara, si a mia oara pana o sa cada. Cu cat un obicei este mai adanc inradacinat, cu atat mai greu este de scos din suflet, e adevarat. De aceea nu trebuie sa dormim, de aceea trebuie sa fim cu sufletul foarte treaz, sa taiam raul cat este mic. Daca raul a crescut prin obisnuinta indelungata, prin repetarea deasa a unui pacat, daca raul a crescut, atunci e nevoie de multa staruinta, de spovedanie si de multa staruinta. Si fara indoiala ca va fi incununata de biruinta. - Cum putem intelege necredinta si lepadarea Sfantului Apostol Petru in comparatia cu apostazia din zilele noastre? Necredinta si lepadarea Sfantului Apostol Petru ne pune inainte tocmai ravna fireasca despre care am vorbit. Cand Sfantul Apostol Petru i-a spus Domnului: “Si de-ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine” vorbea ravna fireasca. Acesta era glasul sangelui si al carnii. El asa simtea, era sincer, nu mintea cand spunea lucrul acesta. Era un suflet infocat. Dar era ravna cea fireasca, ravna data de puterile omenesti. Or puterile omenesti sunt slabe si neputincioase daca nu sunt ajutate de Harul cel dumnezeiesc. Dupa Pogorarea Duhului Sfant n-a mai fost asa. Ati vazut, s-a temut de o slujnica, n-a avut taria sa-l marturiseasca pe Hristos inaintea unei slujnice. Ca a zis: “Si tu erai cu El!” si a zis: “Nu-L cunosc pe Omul Acesta!“. Inaintea unei slujnice n-a avut curajul sa marturiseasca; asta este ravna fireasca. Atata pot puterile omenesti. Acum iti spune omul ca este cu tine pana la moarte, acum zice ca nu te mai cunoaste, se leapada de tine. Este ravna fireasca si caderea Apostolului a fost ingaduita spre inteleptire. El avea sa fie pastor de suflete, avea sa conduca pe calea mantuirii atatea si atatea suflete. Trebuia sa fie bun si ingaduitor cu cei care cad, sa inteleaga chinul launtric si starea celui cazut si de aceea Domnul i-a ingaduit sa treaca el insusi prin experienta aceasta ca sa invete sa fie bun si ingaduitor cu cei care cad. Deci caderea Sfantului Apostol Petru s-a intamplat, sa zic asa, spre inteleptire, pe cand apostazia din zilele noastre este ceva de alta natura. Este o lepadare, as zice, constienta, de Dumnezeu, nu este o lepadare accidentala de Dumnezeu, un moment in care, sa zicem, omul se leapada cum s-a lepadat Sfantul Apostol Petru din slabiciune. Deci este o asezare statornica, o orientare

statornica a sufletului omenesc spre pamant, spre lume, spre sine, spre viata lumeasca, pamanteasca, o intoarcere dinspre Dumnezeu, statornica, dinspre Dumnezeu inspre sine si inspre lume. Aceasta este apostazia oamenilor din zilele noastre.

- Parinte, cum trebuie sa privim asa numitele semne ale sfarsitului: cardurile electronice de identitate, codul de bare, numarul 666 care este raspandit in jurul nostrum sub diferite forme? Sunt acestea semne autentice? Si daca da, cum ne putem feri de ele? - (…) Cu privire la noile buletine si la semnele sfarsitului, se discuta foarte mult despre lucrurile acestea si uneori cred ca se face si foarte multa tulburare in multe suflete pentru ca sunt pareri diverse. De accea nici nu as vrea sa spun nimic despre asta. Trebuie sa primim noile buletine, nu trebuie sa le primim? Ce trebuie sa facem, cum trebuie sa facem?… As zice ca daca ne tot intrebam atata deja este rau. Pai ce fel de crestini suntem noi? Sa ne temem ca vom fi pusi in situatia de a ne lepada de Hristos si sa nu stim ca ne-am lepadat? Chiar asa sa fim? Deci problema noastra nu este asta, nici masonii nu-s problema noastra, nici noile buletine nu sunt problema noastra. Nu asta este problema noastra. Spuneti-mi, in ce staruiau primii crestini? Ati vazut, “in invatatura Apostolilor, in impartasire, in frangerea painii si in rugaciuni“. Asta era treaba lor. Si inca mai spune ceva autorul Faptelor Sfintilor Apostoli : “Sufletul si inima multimii celor ce au crezut erau una. Si nimeni nu zicea ca ceva este al sau, ci toate le erau de obste“. Asta este viata crestina. S-o traim si toate celelalte probleme se vor dezlega de la sine la momentul potrivit. Eu nu zic ca nu ne pasc niste primejdii, o spun parintii in care avem incredere, caci stim ca prin ei a vorbit Duhul Sfant, oameni induhovniciti. Nu spun ca nu ne pasc niste primejdii, dar cred ca discutiile acestea de multe ori sunt vatamatoare, ne dezbina. Nu vedeti ca ne dezbina? De foarte multe ori ne dezbina, ne judecam unii pe altii, fiecare tine la dreptatea lui si are impresia ca toti ceilalti sunt in ratacire si in apostazie. Noi, intre noi, frati, ne dezbinam. Unde mai este unitatea duhului? Unde se mai pastreaza unitatea duhului intru legatura pacii? Deci problema este una launtrica. Sfantul Apostol Pavel spune undeva, sper sa citez cat mai exact ce spune el. Spune : “Incercati-va pe voi insiva, cercetati-va daca sunteti in credinta. Oare nu va cunoasteti voi pe voi insiva ca Hristos Iisus este intru voi? Ci afara numai daca nu sunteti netrebnici“. Deci asta este problema noastra. Daca il avem pe Hristos salasluit in noi, ne mai putem teme de ceva? Ne mai putem teme de ceva? Nu vom sti singuri cand va veni momentul acela cand fiecare va fi pus in fata situatiei, sa se lepede sau sa nu se lepede de Hristos. Nu va sti fiecare ca va veni momentul acela? Adica tu sa pierzi Harul Sfantului Duh si sa nu stii sa l-ai pierdut? Daca punem asa problema, inseamna ca noi nu avem clar constiinta ce este viata crestina. Ca scopul nostru asta este: dobandirea Harului Sfantului Duh. Cine pune intrebari legate de problema asta, ar trebui sa se intrebe el pe el insusi mai intai: ‘Ce este in inima mea? Am agonisit acolo Harul?’ Ca daca nu l-am agonisit, pot sa-mi pun eu mii de probleme si sa primesc mii de raspunsuri, ca atunci cand se va ivi situatia sa ma lepad de Hristos, tot mai voi lepada de El. Pot sa stiu bine ce trebuie facut. Pot sa stiu ca primirea buletinului inseamna lepadare de Hristos si

tot il voi primi daca ma va parasi Harul Sfantului Duh. Deci problema mea asta este. Imi vine in minte acum o intamplare pe care iarasi cred ca o stiti cu Sfantul Nichifor si Saprichie preotul. Au fost prieteni foarte buni la inceput, apropiati, dar intre ei la un moment dat a strecurat vrasmasul diavol samanta invidiei. Saprichie s-a suparat pe Nichifor si nu vroia sa-l ierte. Fiind ei suparati unul pe celalalt, s-a intamplat ca Saprichie sa fie prins si sa marturiseasca pentru Hristos. Lau supus la chinuri, l-au batut in toate felurile, nu s-a lepadat de Hristos. Au hotarat sa-l omoare, sa-i taie capul. Nichifor a aflat ce s-a petrecut si si-a zis el, in mintea lui: “Uite, sa nu plece la Dumnezeu neimpacat cu mine“, pentru ca e cuvant dumnezeiesc “Daca nu veti ierta fiecare din inima fratelui sau greselile lui, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre.” Si a zis el: “Nu cumva sa-l pagubesc, sa plece la Dumnezeu neimpacat cu mine si sa piarda cununa muceniciei. Hai s-o dobandeasca!” si a iesit in intampinarea lui ca sa-i ceara iertare, ca Saprichie sa mearga la moarte impacat deplin, sa mearga inaintea lui Dumnezeu sis a primeasca cununa muceniciei. I-a iesit si i-a zis: “Robule al lui Dumnezeu, iarta-ma!” iar asupra lui a venit un duh de impietrire, invidia. Si nu, s-a uitat de sus la el si - ce-o fi zis? - “Eu, marele marturisitor, nu te iert!”. A venit a doua oara: “Iarta-ma, robule al lui Dumnezeu! Iarta-ma!”. Nimic. A ramas in impietrirea lui. L-au dus, i-au plecat capul pe butuc si calaul a ridicat securea. Si atunci, parca s-ar fi trezit - zic s-ar fi trezit, de fapt a murit - si a zis: “Stati! De ce vreti sa imi taiati capul?“. “Pentru ca nu vrei sa aduci jerfa idolilor.” Zice: “Nu, nu, aduc. Aduc jerfa idolilor. Aduceti aici ce trebuie si voi aduce jertfa idolilor.” Si a facut asa si s-a lepadat de Hristos. Harul Sfantului Duh l-a parasit pentru neiertare, pentru impietrirea lui l-a parasit Harul Sfantului Duh atunci. A avut putere sa duca lupta marturisirii. Harul l-a asteptat. L-a intarit sa duca lupta marturisirii pana atunci, pana aproape de sfarsit. Dar pentru ca el nu l-a iertat pe aproapele lui, Harul l-a parasit atunci, cand mai avea un pas pana sa primeasca cununa. Si n-a mai avut taria sa duca lupta mai departe. N-a avut taria sa mai primeasca moartea daca Harul l-a parasit. Si Nichifor a spus atunci: “Eu sunt crestin! Si eu sunt crestin! Luati-ma pe mine in locul lui!” Si l-au luat, si i-au taiat capul si a primit el cununa in locul lui Saprichie.

Deci daca nu vom avea agonisit inlauntrul nostru Harul Sfantului Duh, putem noi sa stim oricate despre nu stiu ce comploturi masonice, despre nu stiu ce comploturi evreiesti, despre nu stiu ce buletine, pentru ca daca nu vom avea Harul, repet, oricum ne vom lepada. Oricum ne vom lepada! Deci asta este problema noastra: cum sa agonisim cu adevarat inlauntrul nostrum Harul Sfantului Duh. Pentru ca nu poti sa ai Harul in tine si sa nu stii ca il ai. Nu se poate asta. Poti sa il ai asa, sa zicem ca il ai de la botez, dar este acoperit de cenusa si de zgura patimilor. Sta acolo asteptand sa se aprinda. Daca nu simti focul - asta este marturia prezentei Harului. Dar daca nu simti focul dorintei, macar si cat de slabut, focul dorintei de a placea lui Dumnezeu, de a face voia Lui, inseamna ca nu este cu tine Harul Sfantului Duh. Si atunci inseamna ca trebuie sa-l cauti, poate ca l-ai simtit odata, ai simtit strapungerea inimii, ai simtit caldura asta, dar nu ai staruit in ea. Acum trebuie sa-l cauti din nou si calea iti va fi mai grea, va

fi cu multe, multe ocolisuri. Iti va fi mai grea, dar va trebui sa-l cauti din nou. Daca ai simtit strapungerea inimii, daca ai simtit o data caldura ravnei de a face voia lui Dumnezeu, tu deja cam stii ce trebuie sa cauti. Nu esti fara o orientare, desi acum faci lucrurile mai mult rational. Le faci mai mult rational. Parintele Arsenie Papacioc vorbeste despre smerenie rationala, marturisire rationala, ca noi asa le facem, de aceea nu sunt roditoare, nu au suflu in ele. Dar poti sa faci asa chinuindu-te, asumandu-ti asta ca un canon, stiind ca Dumnezeu va vedea staruinta ta si dorinta ta si va privi cu mila la tine. Deci asta este problema noastra si spre asta va indemn. Pentru asta va indemn sa luptati cu toata taria, ca nu are nici un rost sa va puneti asa tot felul de probleme care mai mult dezbina, ne iau timpul, ne consuma timpul in discutii nefolositoare, aduc intre noi dezbinare … numai vatamare. Nu are nici un rost. Daca Harul va fi cu noi, Harul Sfantului Duh va da fiecaruia sa simta si cand a facut cel mai mic compromis. Nu sa primeasca buletinul, dar si cand a facut cel mai mic compromis, cand s-a lepadat de Hristos prin cel mai mic compromis. A venit ora ta de rugaciune si ai zis : “Nu, ca-s obosit, acuma nu pot, 5 minute mai tarziu…” Mai tarziu. Ai amanat rugaciunea. Si aceasta este o lepadare. Dar constiinta te mustra imediat. Imediat iti spune constiinta ca ai fi putut, dar ti-a fost lene si ti-ai indreptatit lenea prin pretinsa oboseala. Si asta este o lepadare de Hristos, si pe asta o mustra constiinta. Cum sa nu mustre constiinta o lepadare de Hristos ca aceea care va fi in vremea lui Antihrist? Cum sa se poata petrece lucrul acela fara ca omul sa stie? Numai daca era de fapt dinainte mort. Cum a zis ingerul Bisericii din Sardes: “Iti merge numele ca esti viu, dar tu de fapt esti mort de mult! Numai numele iti este ca esti viu“. Deci daca nu ne ingrijim acum sa viem in Duhul, oricum nu vom face fata la vremurile care vor veni! Sa ne ajute Dumnezeu tuturor sa putem sa intampinam vremurile care vor veni - nu stim cat de apropiate, cat de indepartate vor fi - sa le intampinam cu marime de suflet, cu taria credintei, si pana atunci sa facem asa cum zice Apostolul: “Rascumparati vremea, caci zilele rele sunt!“ Amin.