Antibioticele.doc

ANTIBIOTICELE

0

Motto: ” Utilizarea improprie și abuzivă a antibioticelor duce în timp la inhibarea și imaturizarea sistemului imunitar !”

1

CUPRINS

I. INTRODUCERE.......................................................................................3 II. SCURT ISTORIC.....................................................................................5 III. ANTIBIOTICE........................................................................................8 III.1. Generalități........................................................................................8 III. 2. Clasificarea antibioticelor..............................................................11 III. 3. Reguli de bază în terapia cu antibiotice.........................................20 III. 4. Cele mai frecvente greșeli în folosirea antibioticelor....................22 III.5. Din ce şi cum se fac antibioticele?..................................................22 IV. EXEMPLE DE ANTIBIOTICE UZUALE...........................................24 RIFAMPICINĂ capsule........................................................................24 AMOXICILINA - EPHAMOX, capsule...............................................27 DOXICICLINA ATB............................................................................39 PENICILINA G POTASICĂ................................................................46 PIRAZINAMIDA ANTIBIOTICE 500 mg, comprimate.....................48 STREVITAL 1 g, pulbere pentru soluţie injectabilă.............................55 CEFALEXIN 500 MG X 10 CAPS. IS.................................................60 V. CONCLUZII...........................................................................................69 VI. BIBLIOGRAFIE...................................................................................71

2

I. INTRODUCERE

Plecând de la premisa că ” a vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale.” este binecunoscut faptul că, de obicei, este mai usor să se prevină decât să se vindece boala, adeseori apărând agravări şi chiar invalidităţi, cu consecinţe importante pentru individ, familie şi colectivitate. Greutăţile pe care le întâmpină cercetătorii în descoperirea cauzelor bolilor si în elaborare medicamentelor care să distrugă factorii cauzali au dus la o dezvoltare impetuoasă a profilaxiei bolilor, ajungându-se în acest fel la vaccinarea împotriva bolilor infectocontagioase. De aceea, în etapa actuală, prevenirea bolilor este idealul spre care tinde medicina. Medicina preventivă a marcat o dezvoltare uriaşă, dar, cu toate realizările obţinute, privind în perspectivă se poate spune că este abia la început şi că imperfecţiunile ei - atât în ceea ce priveşte medicina preventivă colectivă, cât şi, mai ales, cea individuală -alimentează şi vor mai alimenta înca mult timp medicina curativă. Oricum, scopul medicinei îl constituie prevenirea şi vindecarea bolilor, cunoaşterea şi diagnosticul acestora fiind numai etape necesare în drumul care duce la realizarea acestui scop. Este adevărat că unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar aceasta nu înseamna că medicina ar fi neputincioasă. Când nu se poate obţine o vindecare completă sau definitivă, se poate reda organismului o parte sau întreaga sa capacitate de muncă pentru un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. în orice caz, medicina are datoria şi poate să aline suferinţele bolnavului, acest lucru fiind posibil astăzi. 3

De la vechiul aforism "medicina este o artă care vindecă uneori, uşurează adesea şi consolează totdeauna", drumul parcurs a fost mare, datorită în special marilor descoperiri făcute de ştiiţtele medicale şi biologice din ultimul secol. Dacă medicina se ocupă de cunoaşterea, prevenirea şi tratamentul bolilor, apare necesară lămurirea conceptelor de stare de sănătate şi stare de boală. Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe şi sisteme în echilibru dinamic.

4

II. SCURT ISTORIC

Istoria antibioticelor (gr. “anti”-“împotriva”, “bios” – “viață”), în sensul de substanțe capabile să distrugă bacteriile, să împiedice multiplicarea acestora și să ajute sistemul imunitar să facă față bolii, nu este atât de veche pe cât am fi tentați să credem. Este adevărat că, încă din Antichitate, oamenii au căutat tot felul de remedii, pentru diversele boli, de la ierburi, usturoi, mucegai, la ochi de salamandra, dar rezultatele erau temporare sau nemulțumitoare. În secolul al XVI-lea, Paracelsus, medic, astrolog, alchimist elvețian, considera că diverse substanțe chimice, toxice în cantități mari, printre care și mercurul, folosite în anumite doze, ar avea proprietăți vindecătoare. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai mulți oameni de știință, au constatat că solul, în care se adăpostesc o mulțime de bacterii și de ciuperci nevătămătoare, nu acceptă bacterii responsabile de declanșarea unor boli (pneumonie, tuberculoză, sifilis, tetanos etc.), intuindu-se că, în loc de a se căuta substanțe anorganice (în coloranți, de exemplu), în scop terapeutic, mai bine s-ar cerceta posibilitatea extragerii unor compuși organici. În 1877, Pasteur și Joubert, injectând animale cu bacterii de carbon (Bacillus anthracis), au constatat că acestea împiedicau dezvoltarea bolilor bacteriene. Zece-doisprezece ani mai târziu, românul Victor Babeș a demonstrat că anumite bacterii saprofite inhibă dezvoltarea Mycobacterium tuberculosis. Câmpul cercetărilor era, însă, atât de vast, încât nu s-a ajuns, la vremea respectivă, la nici un rezultat. În 1922, Alexander Fleming, bacteriolog de origine scoțiana, a reușit să izoleze, din lacrimi, o proteină, numita lizozină, căreia nu i-a găsit însă 5

nici o utilitate practică. În căutarea unor substanțe care să ucidă bacteriile, în 1928, într-un mod cu totul întâmplător (se întorcea din vacanță și s-a dus să vadă în ce stadiu sunt culturile sale de bacterii), Fleming a descoperit, în mucegai, antibioticul care a revoluționat istoria medicinei – penicilina. Aceasta distrugea numai anumite bacterii, fiind total inofensivă în privința altora, și, mai important, nu atacă deloc globulele albe. Această descoperire a atras atenția și altor specialiști (biochimistul Ernest Boris Chain și medicul australian Howard Walter Florey), aceștia, împreună cu Fleming, reușind să izoleze penicilina, pe care au și folosit-o în tratarea soldaților, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Toți trei, pentru aceasta descoperire epocală, au primit, în 1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. Începând cu 1942, marile firme farmaceutice americane au început să producă penicilina, estimându-se că speranța de viață a crescut, datorită acestui antibiotic, cu 15 %. Cam în aceeași perioadă cu Fleming, Rene Jules Dubos, biolog francez, a descoperit, într-o substanță produsă de una dintre bacteriile din sol, alte două antibiotice, tirocidina și gramicidina, iar în 1943, biochimistul ucraineano – american, Selman A. Waksman, a izolat streptomicina. În anul următor, americanul Benjamin Duggar a găsit primul tip de tetraciclina. De aici înainte, numărul antibioticelor obținute din ciuperci, bacterii din sol, usturoi sau din compuși anorganici, a devenit din ce în ce mai mare. Așadar, au trecut mai puțin de o sută de ani de la descoperirea primului antibiotic – penicilina – și această scurtă istorie a arătat necesitatea de a se găsi alte și alte soluții, într-un sistem extrem de dinamic, precum cel al medicinei. La Universitatea din Nottingham (Marea Britanie), de exemplu, în prezent, se cercetează posibilitatea de a extrage substanțe, pe baza cărora să se fabrice antibiotice, din creierul insectelor, mai ales din cel al gândacilor de bucătărie și al lăcustelor, care (mai ales 6

gândacii) umblă prin locuri insalubre, unde întâlnesc diverse bacterii și, în felul acesta, au dezvoltat sisteme de protecție. Extractul din creierul acestor insecte, spun specialiștii, este capabil să distrugă 90% dintre bacteriile rezistente de Staphylococcus aureus și Escherichia coli, fără a pune în pericol celulele umane. Progrese majore nu au fost făcute, în zona antibioticelor, în ultimii 20-30 de ani, dar, probabil că există, în mediul natural, multe antibiotice care așteapta să fie descoperite, pentru a trata boli considerate, în prezent, incurabile.

7

III. ANTIBIOTICE III.1. Generalități Definiție: antibioticele = (gr. “anti”-“împotriva”, “bios” – “viață”), în sensul de substanțe capabile să distrugă bacteriile, să împiedice multiplicarea acestora și să ajute sistemul imunitar să facă față bolii, nu este atât de veche pe cât am fi tentați să credem. În sens restrâns, antibioticele se definesc ca substanțe antimicrobiene elaborate de celule vii. Obișnuit se obțin prin extracție din culturi de mucegaiuri, bacterii sau actinomicete, în ultimul timp și prin semisinteză sau sinteză. Antibioticele au un spectru antimicrobian mai larg decât cel al sulfamidelor (cu excepția penicilinei). Unele acționează bacteriostatic (cloromicetina, tetraciclinele), altele bactericid (penicilina, streptomicina). Introduse în organism, antibioticele se cuplează cu proteinele serice, active fiind numai fracțiunile libere. Concentrațiile serice maxime ale antibioticelor apar la ½ - 2 ore și se mențin destul de puțin, circa 4 – 6 ore, impunându-se deasa repetare a administrărilor (astăzi inconvenientul este evitat prin folosirea derivaților de tip retard). Sunt medicamente puțin toxice. La fel ca și în cazul sulfamidelor, în terapie, dozele inițiale trebuie să fie de atac, în caz contrar putându-se instala antibiorezistența. Antibioticele pot acționa: •

bacteriostatic de frânare a înmulțirii bacteriilor

•

bactericid de eliminare a bacteriilor 8

•

bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determină de fapt

moartea lor. Concluzionând, în terapie se obișnuiesc asocierile de antibiotice, care duc la lărgirea spectrului prin potențiere reciprocă; dar trebuie să se sublinieze că: - nu se asociază oligozaharidele între ele, întrucât se însumează efectele lor toxice; - nu se asociază penicilina cu tetraciclina și cloramfenicolul, pentru că în afară de faptul că penicilina este bactericidă, iar tetraciclina și

cloramfenicolul

sunt

bacteriostatice,

există

altă

incompatibilitate importantă: penicilina acționează în faza de multiplicare logaritmică, efectul sau bactericid fiind stânjenit de efectul bacteriostatic al celorlalte două antibiotice care se produce în aceeași fază. Modul de acțiune al antibioticelor diferă în funcție de familia din care provin. Există 4 mecanisme principale:  distrugerea peretelui celular al bacteriei;  blocarea sintezei peretelui celular, pentru a împiedica bacteria să se reproducă;  distrugerea ADN-ului bacterian;  inhibarea proceselor cu ajutorul carora bacteriile transformă glucoza în energie (fără energie bacteria nu poate trai); Efectele secundare ale consumului de antibiotice În general, antibioticele sunt bine tolerate de organism, având un larg spectru terapeutic. Însă, în anumite condiții aceste medicamente pot provoca neplăceri organismului. Printre efectele cele mai frecvent întâlnite se numără tulburările gastro-intestinale, care se manifestă prin greață, vărsături, diaree, cefalee sau senzații de amețeală. Exista persoane care manifesta reacții de alergie la antibiotice. Astfel, este indicat să informezi medicul care te tratează de o anumită infecție că ai 9

intoleranța la substanțele încorporate în antibiotice (lactoza, amidon de porumb etc). De asemenea, anumiți pacienți prezintă erupții cutanate în timpul medicației cu antibiotice dacă se expun la soare. În acest caz, este bine să eviți ședințele de bronzat fie la soare, fie la solar, pe toată durata tratamentului.

Punctele de atac prin care antibioticele acţionează asupra bacteriilor III. 2. Clasificarea antibioticelor a. După modul de acțiune: 10

I.betalactamine 1.peniciline A.meticiline a.Meticilina B.fenoximetilpeniciline a.Penicilină V b.Fenoximetil penicilina C.peniciline naturale a.Penicilină G D.peniciline retard a.Dibenzantin penicilina b.Benzilpenicilina c.Procainpenicilina E.peniciline anti-Pseudomonas a.Azlocilina b.Mezlocilina F.peniciline rezistente la penicilinaze a.Nafcilina G.Izoxazolilpeniciline a.Cloxacilină b.Flucloxacilină c.Dicloxacilină d.Oxacilina H.Aminopeniciline a.Amoxicilina b.Ampicilina c.Becampicilină d.Pivampicilină I.Carboxipeniciline 11

a.Carbenicilină b.Ticarcilina J.Acil(amino/ureido)peniciline a.Piperacilina b.Mezlocilină K.Peniciline diverse (fără o anumită încadrare biochimică) a.Mecilinam b.Pivmecilinam 2.peniciline+inhibitori de betalactamaze A.Amoxicilina-clavulanat B.Ticarcilina-clavulanat C.Ticarcilina-clavulanat 3.cefalosporine A.cefalosporine orale (disponibile numai în dozaj oral) a.Cefalexin b.Cefadroxil c.Cefadrina B.cefalosporine de generaţia I a.Cefalexina b.Cefradina c.Cefalotina d.Cefapirina e.Cefafadroxil f.Cefazolina C.cefalosporine de generaţia a II-a a.cefaclor b.cefamandola 12

c.cefuroxim d.cefatrizina e.cefonicid f.cefotetan g.cefoxitina h.cefprozil i.cefuroxim D.cefalosporine de generaţia a III-a a.ceftibuten b.cefotaxima c.cefetamet d.cefoperazona e.ceftazidima f.ceftibuten g.ceftizoxima h.ceftriaxona i.cef(ti)dinir j.cefixima E.cefalosporine de generaţia a IV-a a.cefepima F.cefalosporine diverse a.cefotiam b.cefsulodina c.ceftizoxima d.moxalactam e.cefmenoxima f.cefpodoxim-proxetyl g.cefpiroma 4.carbapeneme 13

A.imipenem B.meropenem C.ertapenem 5.monobactame A.piperacilina-tazobactam B.cefoperazona-sulbactam C.sulbactam D.piperacilina-tazobactam E.cefoperazona-sulbactam F.ampicilina-sulbactam II.macrolide (mtlk) 1.eritromicina 2.roxitromicina 3.diritromicina 4.claritromicina 5.azitromicina 6.josamicina 7.spiramicina 8.lincomicina 9.clindamicina 10.pristinamicina 11.dalfopristin/ quinuprstin 12.telitromicina III.aminoglicozide 1.streptomicina 2.spectinomicina 3.kanamicina 14

4.neomicina 5.amikacina 6.isepamicina 7.gentamicina 8.netilmicina 9.dibekacina 10.sisomicina 11.tobramicina IV.glicopeptide/licopeptide 1.vancomicina 2.teicoplanina 3.oritavancina 4.dlabavancina 5.daptomicina V.(fluoro)chinolone 1.acid nalidixic 2.norfloxacina 3.lomefloxacina 4.ciprofloxacina 5.pefloxacina 6.levoflaxacina 7.gatifloxacina 8.moxifloxacina 9.gemifloxacina 10.colir cu chinolona VI.(tetra)cicline 1.teraciclina 2.doxiciclina 3.minociclina 15

VII.fenicoli 1.cloramfenicol 2.tiamfenicol VIII.sulfamide 1.sulfasalazina 2.sulfadiazina 3.sulfametoxazol-triametoprimum (cotrimoxazol) 4.fansidar IX.rifamicine 1.rifampicina 2.rifabutina 3.rifaximina X.azoli 1.metronidazol 2.ornidazol 3.tinidazol 4.albendazol 5.flubendazol 6.tiabendazol 7.mebendazol XI.oxazolidinone 1.linezolid XII.polipeptide ciclice 1.polimixina E 2.polimixina A 3.polimixina B 4.bacitracina XIII.nitrofurani 1.furazolidon 16

2.nitrofurantoina XIV.alte antibacteriene 1.acid fusidic 2.fosfomicina 3.fosfomicina trometamol 4.isoniazida 5.etambutol 6.pirazinamida 7.etionamida 8.cicloserina 9.clofazimina XV.antifungice 1.amfotericina B 2.nistatina 3.ketoconazol 4.miconazol 5.fluconazol 6.itraconazol 7.voriconazol 8.terbinafina 9.flucitozina 10.griseofulvina 11.caspofungina XVI.antivirale 1.acyclovir 2.valacyclovir 3.vidarabina 4.idoxuridina 5.gancyclovir 17

6.valgancyclovir 7.foscarnet 8.cidofovir 9.lobucavir 10.sorivudina 11.fomivirsen 12.amantadina 13.rimantadina 14.zanamivir 15.oseltamivir 16.lamivudina 17.adefovir 18.antecavir 19.ribavirina 20.levovirina 21.viramidina 22.interferon alfa XVII.antiretrovirale 1.zidovudina 2.didanosina 3.lamivudina 4.zalcitabina 5.stavudina 6.abacavir 7.emitrictabina 8.azt+3tc 9.azt+3tc+abc 10.tenofovir (tdf) 18

11.ftc+tdf 12.nevirapina 13.efavirenz 14.delaviridina 15.saquinavir hard gel 16.nelfinavir 17.indinavir 18.ritonavir 19.amprenavir 20.fosamprenavir 21.lopinavir 22.atazanavir 23.tipranavir 24.enfuvirtide XVIII.antiprotozoarice 1.pirimetamina 2.dapsona 3.atovaquona 4.pentamidina 5.chinina 6.clorochina 7.primachina 8.porguanil-atovaquona 9.meflochin 10.chinidina b. După spectrul de acțiune: Din acest punct de vedere, se deosebesc antibiotice cu spectrul larg (tetraciclina, cloramfenicolul etc.) și antibiotice cu spectrul limitat (penicilina, eritromicina etc). Un dezavantaj deosebit al antibioticelor este 19

apariția rezistenței microbiene. Pentru prevenirea acesteia se recomandă prescriere rațională, deci justificata, dozaj optim, evitarea tratamentelor prelungite nejustificate și de rutină, folosirea de asociații de antibiotice nemotivat. Cunoașterea sensibilității la antibiotice a germenului responsabil reprezintă una din regulile de bază ale antibioterapiei. De aceea, este necesară identificarea germenului si determinarea sensibilității acestuia față de diferite antibiotice. Operațiunea se numește antibiograma. Antibiograma nu este întotdeauna realizabilă în practică, iar uneori nici nu este necesară. Este în schimb obligatorie la germeni a căror sensibilitate variază după tulpini și chiar după ani (stafilococi, enterococi, bacili gram negativi). Antibiograma nu este necesară in cazul infecțiilor cu germeni cunoscuți si a căror sensibilitate la anumite antibiotice este de asemenea cunoscută (streptococi beta-hemolitici, pneumococi, spirochete etc.). Este obligatorie, însă, în infecții severe în special cu germeni mai rar întâlniți pentru alegerea antibioticului, atunci când nu este necesară antibiograma sau provizoriu până la obținerea antibiogramei . III. 3. Reguli de bază în terapia cu antibiotice  un diagnostic corect; aceasta implică prelevarea tuturor probelor pentru izolarea germenului. Nu orice stare febrilă arată o stare infecțioasă. Pentru izolarea și identificarea germenului este deci necesară antibiograma.

20

 se stabilește dacă antibioticul este indispensabil, inutil sau discutabil. Nu toate infecțiile sunt provocate de germeni sensibili la antibiotice, ca de exemplu în imensa majoritate a bolilor virotice. Nu trebuie uitat că, nici un antibiotic nu este inofensiv.  alegerea antibioticului se face cu rezervele menționate, pe baza antibiogramei. Este de dorit alegerea unui singur antibiotic, cel mai activ, cel mai puțin toxic (dacă este posibil bactericid) și cel mai puțin presupus să conducă la apariția rezistenței microbiene.  stabilirea planului terapeutic, care presupune stabilirea dozei optime, ritmul și calea de administrare, durată de administrare.  asocierea și a altor masuri terapeutice. Astfel, antibioticele nu pot înlocui tratamentul chirurgical când acesta este necesar. Abuzul și autoadministrarea antibioticelor după ureche au dat naștere în ultimii ani unui fenomen îngrijorător: rezistența infecțiilor la tratamentele medicamentoase. III. 4. Cele mai frecvente greșeli în folosirea antibioticelor  Sunt folosite pentru scăderea febrei (indiferent de natura ei).  Sunt alese antibiotice ineficiente în infecția respectivă. 21

 Sunt luate doze inadecvate (fie se administrează o doză excesivă, fie una prea mică).  Se folosesc pentru tratarea bolilor     

virale. Schema de administrare (modul și orarul) este greșită. Se continuă terapia chiar și în prezența unor reacții alergice. Se oprește prea devreme un tratament antibiotic eficient. Se fac combinații nepotrivite între mai multe antibiotice. Nu se schimbă antibioticul atunci când apare rezistența infecției

respective.  Supraevaluarea eficienți antibioticelor și amânarea unei proceduri chirurgicale, de exemplu, pentru drenarea unui abces

III.5. Din ce şi cum se fac antibioticele? Majoritatea covârşitoare a antibioticelor sunt produse în mod natural de către anumite bacterii ori organisme din clasa fungus. Aproximativ 90% dintre antibiotice sunt produsul unor bacterii. Există totuşi şi produse 22

integral fabricate în laborator, care sunt destinate să inhibe anumite procese identificate ca fiind specifice bacteriilor. Deşi producerea de antibiotic este, după cum am văzut, un proces natural, nu există suficient antibiotic produs în acest mod, fiind aşadar necesară o augmentare a procesului de producţie de către cercetători. În acest scop, al producţiei de masă al antibioticului, a fost inventat un proces de fermentaţie. Acest proces implică izolarea microorganismului dorit, hrănirea culturii de bacterii, izolarea şi rafinarea antibioticului produs de acestea.

23

IV. EXEMPLE DE ANTIBIOTICE UZUALE

RIFAMPICINĂ capsule

Compoziţia preparatului 1 capsulă conţine: Rifampicină Amidon de porumb Talc Stearat de magneziu Aerosil Hidrogenfosfat de calciu dihidrat. Descrierea preparatului: Capsule operculate de formă cilindrică cu capete emisferice, cu aspect exterior uniform lucios opac. Capsule Rifampicină 0,15g: mărimea capsulei № 2, culoarea capsulei: corp roşu şi capac albastru. Capsule Rifampicină 0,3g: mărimea capsulei № 1, culoarea capsulei: corp roşu şi capac maro. Aspectul conţinutului capsulei: pulbere de culoare roşu-carmin până la roşu-brun. Proprietăţi farmacologice: Antibiotic de sinteză cu acţiune bactericidă bazată pe formarea unui complex stabil cu ARN-polimeraza bacteriană. Mecanizmul acţiunii constă în inhibiţia ARN-polimerazei ADNdependentă cu care se complexează, nu-i permite ataşarea la ADN şi stopează sinteza ARN. Efectul bactericid se manifestă atât asupra germenilor localizaţi intra- şi extracelular, aflaţi în faza latentă de multiplicare, cât şi asupra celor aflaţi în faza multiplicării active. Spectrul de acţiune cuprinde: Mycobacterium tuberculosis, M. leprae, M. bovis, coci grampozitivi (stafilococi, streptococi, enterococi, pneumococi), coci gramnegativi (Neisseria meningitidis, N. gonorrhoeae), bacili grampozitivi (difteric, Listeria, Clostridium), bacili gramnegativi. Deoarece rezistenţa 24

bacteriilor la rifampicină se dezvoltă repede, ea se utilizează numai în cazurile rezistenţei la alte antibiotice. Rifampicina este rapid şi complet absorbită la nivelul tractului digestiv. Distribuţia în organism se realizează cu precădere la nivelul pulmonar, hepatic şi renal. Legarea de proteinele plasmatice se realizează în proporţie de 80 %, iar timpul de înjumătăţire biologică este de 3 ore. Concentraţia maximă în plasma sanguină se determină peste 2-2,5 ore după administrare internă. Concentraţia terapeutică se menţine 8-12 ore. Aproximativ 25% de rifampicină se metabolizează în organism cu formarea metaboliţilor neactivi. Penetreză bariera placentară şi în cantităţi reduse pătrunde în laptele matern. Excreţia se realizează preponderent pe cale biliară, o cantitate neînsemnată pe cale renală. Indicaţii terapeutice: Rifampicina este indicată în toate formele de tuberculoză. Se recomandă asocierea cu un un alt medicament antituberculos, pentru a preîntâmpina dezvoltarea rezistenţei la rifampicină. Infecţii grave cauzate de germeni sensibili, localizate la nivel respirator, genital, urinar, biliar, cutanat, osteomielite. Profilaxia meningitei meningococice, pentru asanarea purtătorilor de germeni. Tratamentul se poate realiza în asociere cu alte antibiotice şi/sau chimioterapice. Doze şi mod de administrare: În tuberculoză, în cadrul unor scheme de tratament polichimioterapic: Adulţi: 600 mg o dată pe zi. Copii: 10 –20 mg/kg corp/zi fără a se depăşi doza maximă de 600 mg/zi. În infecţii grave cauzate de germeni grampozitivi şi negativi, sensibili la rifampicină: Adulţi: 20- 30 mg/kg corp/zi repartizate în două prize. Copii: 15 – 25 mg/kg corp/zi în două prize, în funcţie de vârstă şi gravitatea infecţiei. Pentru asanarea purtătorilor de meningococi: Adulţi: 600 mg de 2 ori pe zi 2 zile Copii:până la 1 lună-5 mg/kg corp/zi, după 1 lună-10 mg/kg corp/zi în două prize timp de 2 zile.

25

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la rifampicine, boli hepatice, insuficienţă renală, alcoolism, persoanele de vârstă înaintată, sarcina, perioada de alaptare, la sugari. Reacţii adverse: Dereglări dispeptice (greaţă, vomă, pirozis, diaree, spasme intestinale) ce dispar la întreruperea tratamentului. Colorarea în roşu a urinei, scaunului, salivei, lichidului lacrimal. La unii bolnavi pot să apară: somnolenţă, oboseală, vertij, cefalee, dureri musculare sau osoase, febră, frisoane, respiraţie dificilă, icter, inapetenţă, oligurie, erupţii cutanate, prurit, conjunctivite, leucopenie, foarte rar trombocitopenie şi anemie hemolitică. Supradozaj: Greaţă, vomă, respiraţie rară şi superficială, puls frecvent, piele umedă şi rece, pierderea conştiinţei, letargie, comă. Tratament: lavaj gastric, cărbune activat, stimularea diurezei, respiraţie asistată. Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare: Persoanele care primesc contraceptive orale trebuie să treacă la metode nonhormonale de contracepţie. Pacienţii care poartă lentile moi de contact (se colorează în roşu). Persoanele care conduc vehicule sau lucrează la înălţime (pericolul creşte în cazul administrării concomitente a preparatelor deprimante ale SNC, inclusiv alcoolului). Din cauza dezvoltării rapide a rezistenţei microorganismelor faţă de rifampicină, în caz de afecţiuni netuberculoase ea se administrează doar în caz de ineficienţă a altor antibiotice. La administrare îndelungată e necesar controlul periodic al sângelui periferic şi a funcţiei hepatice. Interacţiuni: Reduce acţiunea multor medicamente (anticoagulante, hipoglicemiante, cefalosporine, corticoizi, glicozizi cardiaci, chinidină, contraceptive orale etc.) datorită stimulării enzimelor hepatice. Combinată cu fluorochinolonele este foarte eficientă faţă de Staphylococcus aureus, iar cu cotrimoxazolul – împotriva agenţilor patogeni intracelulari. Creşte efectele inhibante ale alcoolului. 26

Prezentare şi ambalaj: 10 capsule într-un blister. 2 blistere a câte 10 capsule într-o cutie individuală de carton. Păstrare:A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura camerei. Termen de valabilitate: 3 ani. A nu se administra după expirarea termenului de valabilitate indicat pe ambalaj. AMOXICILINA - EPHAMOX, capsule Indicații: Tratamentul infecțiilor cauzate de microorganisme sensibile:

infecții

ale

tractului

respirator superior: sinuzite, otite, faringite tratamentului

bacteriene minimum

(durata 10

zile;

antibioticul de elecție este penicilina G); infecții ale tractului respirator inferior: bronșita acută și exacerbările acute ale bronșitei cronice; infecții ale căilor genitourinare: cistite, pielonefrite, gonoree; infecții digestive: enterite cu bacteriemie; profilaxia endocarditei infecțioase în cazul unor intervenții chirurgicale (ORL, tract respirator) la pacienții cu risc. La clinica de Obstetrică și Ginecologie -Iași, Amoxicilina 250 mg a fost utilizată cu succes postoperator în chirurgia ginecologică (grupa a II-a Altemeier, după riscul de contaminare și infectie postoperatorie), pentru afecțiuni concomitente cu boala de bază pentru care pacientele au suferit intervenția chirurgicală. Formă de prezentare: Blistere a câte 12 capsule. Cutie pliantă de carton cu 1 blister. Compoziție: Amoxicilina: Capsule conținând amoxicilina trihidrat echivalent cu 250 mg amoxicilina anhidra. Ephamox: Capsule conținând amoxicilina trihidrat echivalent cu 500 mg amoxicilina anhidră.

27

Proprietăți: Amoxicilina este un antibiotic cu spectru larg din grupa aminopenicilinelor. Acțiune antibacteriană: Acționează bactericid asupra a numeroase bacterii grampozitive și gramnegative, prin inhibarea sintezei peptidoglicanului

la nivelul

membranei

citoplasmatice. Activitatea

antibacteriană este legată de difuzia prin peretele celular (caracterul hidrofil), de absența inducției cromozomiale a sintezei beta-lactamazei și de fixarea pe ținte specifice. La bacteriile grampozitive, beta-lactaminele difuzează liber prin peretele celular. La cele gramnegative, difuzia este limitată de către membrana externă lipopolizaharidicăa. Prezența unor porine (outer membrane proteins: OMP), care formează o adevărată rețea de canale, facilitează difuzia parțială a unor molecule mici (beta-lactamine, aminozide, tetracicline). Numărul și diametrul acestor porine variază după specie. Tulpini neproducătoare de beta-lactamaza. Amoxicilina este inactivată de penicilinază. Streptococii de grup A beta-hemolitici sunt mai puțin sensibili in vitro la aminopeniciline decât la penicilinele G si V: CMI fiind de 0,02 pentru amoxicilină, respectiv 0,005 (penicilina G) și 0,01 (penicilina V). Nu sunt sensibile la amoxicilină: Acinetobacter, Citrobacter, Enterobacter, Proteus indol-pozitiv, Providentia, Pseudomonas, Serratia, Klebsiella , Chlamydia , Mycoplasma , Rickettsia. Farmacocinetică: Absorbție: Se absorbe 80 % din doza administrată oral. La o doză de 500 mg concentrația serică atinsă după 2 ore variază între 7-10 mcg/ml. Concentrația este direct proporțională cu doza administrată. Concentrații active din punct de vedere terapeutic au fost decelate la 8 h de la administrare. Absorbția nu este influențată semnificativ de prezența alimentelor. Timpul de înjumătățire biologică este de aproimativ 1 oră. Distribuție: Legarea de proteinele plasmatice este slabă: aproximativ 17 %. Au fost măsurate nivele terapeutice în majoritatea țesuturilor și lichidelor biologice: secreții bronșice, sinusuri, lichid amniotic, salivă , umoare apoasă, lichid cefalorahidian (dacă meningele 28

este inflamat), seroase, ureche medie. Traversează bariera placentară și se excretă în laptele matern în cantități mici. Datorită ciclului enterohepatic, amoxicilina atinge concentrații ridicate în bilă. Metabolizare și excreție: Este parțial biodegradată în acid penicilinoic, 20 % din doză regăsindu-se în urină sub această formă (degradare in situ), 70-80 % se regăsesc sub formă activă în urină , 5-10 % se excretă prin bilă. Excreția renală se realizează prin filtrare glomerulară și secreție tubulară. Aceasta poate fi încetinită în insuficiență renală. Contraindicații: Hipersensibilitate la beta-lactamine, leucemie limfoidă acută, mononucleoza infecțioasă. Reacții adverse: Eritemul numit "din a 5-a zi" se întâlnește la 2% din pacienții tratați cu aminopeniciline. Incidența ei este mai ridicată la cei ce suferă de mononucleoză infecțioasă sau leucemie limfoidă. Reacțiile imunoalergice adevărate manifestate prin rash cutanat și urticarie apar mai puțin frecvent, dar necesită oprirea imediată a tratamentului și evitarea oricărei administrări ulterioare a beta-lactaminelor. În mod exceptional, pot apărea reacții alergice acute de tipul șocului anafilactic. Ca și în cazul celorlalte peniciline, sunt posibile următoarele manifestări: grețuri, vărsături, diaree , dispepsii, dureri abdominale, apariția unei glosite sau a unei stomatite. Acestea nu necesită întreruperea tratamentului. Dacă se administrează în timpul mesei se reduce incidența tulburărilor digestive. Pot surveni suprainfecții cu germeni rezistenți; s-a semnalat și creșterea tranzitorie și moderată a transaminazelor. Au fost semnalate și câteva cazuri de colită pseudomembranoasă. Mod de administrare: Oral, la adulți: infecții ale tractului respirator superior: 1-2 g/zi, în 3 prize; infecții ale tractului respirator inferior, infecții digestive: 2-3 g/zi, divizate în 3-4 prize; infecții ale căilor urinare : 1-3 g/zi. Copii peste 15 ani: se folosește doza pentru adult; până la 12 -15 ani : 2035 mg/kg corp, în 3-4 prize. Tratamentul cu amoxicilină se continuă 2-3 zile de la dispariția simptomelor clinice. Posologie particulară: episoadele 29

acute ale bronșitei cronice: 3 g de 2x/zi, timp de 3 zile; infecții urinare necomplicate la femei, uretrite gonococice la bărbați: o doză unică de 3 g. Se poate administra 1 g probenecid cu 1 h înainte de doză de amoxicilină; profilaxia endocarditei infecțioase: 3 g cu o oră înainte de intervenția chirurgicală. În caz de hemodializă, se administrează o doză suplimentară de 500 mg. Capsulele de Amoxicilină și Ephamox se administrează în timpul mesei sau cu o cantitate mică de alimente. Precauții la administrare: Alergia la beta-lactamine trebuie depistată printr-o anamneză prealabilă. Alergia încrucișată cu cefalosporinele este frecventă: 10-15 % din cazuri. Prudența se impune pe durata perioadei neonatale și, în general, când se administrează la copii. Se recomandă controlul funcției hepatice, renale și hematologice pe întreaga durată a tratamentului cu amoxicilină. În caz de gonoree sau uretrite provocate de gonococi, dacă se constată existența unor leziuni suspectate de a fi provocate de Treponema pallidum, examenul ultramicroscopic este obligatoriu înainte de începerea tratamentului. În continuare se vor efectua lunar testele serologice specifice pentru sifilis timp de cel puțin 4 luni. Sarcină si alăptare: După cunoștințele actuale, administrarea amoxicilinei pe timpul sarcinii nu duce la efecte teratogene sau embriopate. Totuși administrarea în această perioadă a oricărui medicament, ca atare și a amoxicilinei, se va face cu cea mai mare prudență. Aceasta se impune și pe durata alăptării. Se va lua în considerare și posibilitatea apariției unei reacții alergice la sugarii hipersensibili la peniciline. Interacțiuni: Medicamentoase: Nu se va asocia amoxicilina cu chimioterapice bacteriostatice. Probenecidul inhibă excreția renală a amoxicilinei, crescând valoarea timpului de înjumătățire. S-a semnalat și o posibilă

diminuare

a

eficacității

contraceptivelor

orale

în

cazul

administrării lor simultane cu antibiotice cu spectru larg. Aminopenicilinele pot să reducă concentrația plasmatică a sulfasalazinei. Examene de 30

laborator: La doze mari ampicilina poate influența rezultatele unor examene de laborator: dozarea glicemiei, dozarea proteinelor totale din ser prin reacții de culoare (ninhidrina, reacția Ehrlich), determinarea glicozuriei prin metoda semicantitativă colorimetrică, dozarea estriolului la femeia însărcinată. Supradozare: În caz de supradozare pe cale orală pot apărea vărsături, diaree . Se administrează cărbune activ cu un aport important de lichide. La doze masive se produc concentrații urinare ridicate, putându-se ajunge la cristalurie chiar dacă se intervine cu o hidratare adecvată pentru menținerea unui volum urinar suficient. La pacienții cu insuficiență renală severă, amoxicilina poate fi eliminată prin hemodializa. Condiții de păstrare : La temperatura ambiantă, ferit de lumină și umezeală. Producător: Europharm

31

BACTRIM , comprimate forte J01EE SULFAMIDE

-

COMBINATII CU

DE

TRIMETHOPRIM

INCLUSIV DERIVATI Compoziție Substanța activă: trimetropin (TM) și sulfametoxazol (SMZ). Comprimate a 80 mg TM și a 400 mg SMZ. Comprimate forte a 160 mg TM și a 800 mg SMZ. Sirop: 40 mg TM și 200 mg SMZ per mensura (recomandabil în tratamentul diabeticilor). Fiole (3 ml) pentru injectarea i.m. a 160 mg TM și a 800 mg SMZ. Fiole (5 ml) pentru perfuzie i.v. a 80 mg TM și 400 SMZ. Excipienți: comprimate forte: macrogol în înveliș. Sirop: conservanți (metilparaben, E 218; propilparaben, E 216); aromatizanti; edulcoranti (sorbitol). Fiole (3 ml): conservant (34,8 mg alcool benzilic per ml); antioxidant (0,33 mg disulfit de sodiu per ml); ethanolamin glicofurol; apă sterilă pentru injectare. Fiole (5 ml): conservant (10 mg alcool benzilic per ml); antioxidant (1 mg bisulfit de sodiu per ml); dietanolamin, alcool etilic (100 mg/ml), propilen glicol (400 mg/ml), apă steriă pentru injectare. Forma de prezentare Comprimate: 20 si 100. Comprimate forte: 10. Sirop: 100 ml. Fiole (3 ml) pentru injectare i.m.: 10. Fiole (5 ml) pentru perfuzare: 50. Proprietăți și efecte Bactrim conține două substanțe active care acționează sinergic prin blocarea a două enzime, care catalizează stadii succesive în biosinteza acidului folinic în microorganisme. Acest mecanism are, în general, o activitate bactericida in vitro, la concentrații la care substanțele individuale sunt numai bacteriostatice. De asemenea, Bactrim este adesea eficace împotriva organismelor rezistente la una dintre cele două componente. În 32

același timp, riscul de creare a rezistenței generalizate este redus. Efectul antibacterian al Bactrim in vitro cuprinde un spectru larg de organisme patogene grampozitive ș gramnegative. Organisme sensibile în general (mai mult de 75% tulpini sensibile): Escherichia coli, Proteus mirabilis, Klebsilla pneumoniae, Enterobacter spp., Acinetobacter spp., Salmonell typhi, nontyphi salmonellae, Shigella spp., Vibrio cholerae, Yersinia enterocolitica, Brucella spp., Aeromonas hydrophilia, Yersinia pestis, Haemophilus

influenzae,

Neisseria

meningitidis,

N.

gonorrhoeae,

Streptococcus pneumoniae, S. pyogenes, S. agalactiae, S. viridans, Staphylococcus

aureus,

S.

epidermidis,

Listeria

monocytogenes,

Chlamydia trachomatis, Nocardia spp., Pneumocystis carinii. Organisme partial sensibile: "Proteus spp.", indol-pozitivi, Serratia marcescens, Pseudomonas spp. (non aeruginosa), Providencia spp., Campylobacter fetus, Achromobacter spp., Bacteroides spp., S. faecalis, Toxoplasma gondii, Plasmodium spp., Mycobacterium marinum, Legionella spp. În general, Mycoplasma spp., Mycobacterium tuberculosis, Pseudomonas aeruginosa și Treponema pallidum sunt rezistente. În cazul unor infecții cauzate de agenți patogeni parțial sensibili, se recomandă efectuarea unui test de stabilire a sensibilității, pentru a exclude orice rezistență. Sensibilitatea la Bactrim poate fi stabilită cu ajutorul metodelor obișnuite, ca de exemplu, testele cu discuri sau testele de diluție, recomandate de Comisia Națională pentru Standardele Laboratorului Clinic (NCCLS). Următoarele criterii pentru stabilirea sensibilității sunt recomandate de către NCCLS. Indicații și utilizare Infecții ale căilor respiratorii superioare și inferioare: Bronțita acută și cronică, bronșiectazie, pneumonie (inclusiv pneumonia cu Pneumocystis carini), faringita, amigdalita (în infecții datorate grupei A de streptococi beta-hemolitici, procentul de eradicare nu este total satisfăcător), sinuzita, 33

otita medie. Infecții urinare și ale tractului urinar: Cistita acută și cronică, pielonefrita, uretrita, prostatita. Infecții genitale la ambele sexe, inclusiv uretrita gonococica. Infecții ale tractului gastrointestinal, inclusiv febra tifoidă și paratifoidă, și în tratamentul purtătorilor cronici; dizenterie bacilară; holeră (ca tratament adjuvant, împreună cu reechilibrarea hidroelectrolică). Infecții ale pielii și ale țesuturilor moi: piodermita, furuncule, abcese și plăgi infectate. Alte infecții bacteriene: Osteomielita acută și cronică, bruceloza acută, septicemie datorata organismelor sensibile; nocardioza; mycetoma (în afara cazului în care este produsă de fungi reali); blastomicoza sud americană. Mod de administrare Doza uzuală: Bactrim este administrat la interval de 12 ore. Adulților și copiilor de peste 12 ani li se administrează, în general, comprimate sau comprimate forte, iar copiilor sub 12 ani, sirop. Dacă administrarea pe cale orală a Bactrim nu este posibilă, sau nu este indicată, conținutul fiolei poate fi diluat într-o soluție corespunzătoare și perfuzat intravenos. Administrarea pe cale parenterală este foarte indicată în infecțiile pro- și post-operatorii, în traumatologie și ginecologie, în septicemie și în alte infecții datorate organismelor sensibile (febra tifoidă și paratifoidă). Administrarea pe cale orală: Pentru adulți și copii de peste 12 ani. Contraindicații și precauții Bactrim este contraindicat pacienților cu afectări severe ale parenchimului hepatic. Este de asemenea contraindicat pacienților cu insuficiență renală gravă, atunci când nu se pot face determinări repetate ale concentrațiilor plasmatice. Există un risc mărit de apariție a unor reacții adverse grave la pacienții în vârstă, sau atunci când există condiții agravante, ca de exemplu, funcții renale și/sau hepatice perturbate, sau când se utilizează concomitent alte medicamente (în care caz, riscul poate fi în funcție de posologie și durata tratamentului). Cazuri fatale, deși rare, au fost constatate în conexiune cu reacții adverse cum ar fi discrazie sanguină, 34

sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermica toxică (sindromul Lyell) și necroza fulminantă a ficatului. Pentru a reduce riscul apariției reacțiilor adverse, durata tratamentului cu Bactrim va fi cât se poate de scurtă, mai ales la pacienții în vârstă.Î cazul funcției renale, posologia va fi adaptată conform capitolului "Indicații posologice speciale". Dacă se administrează Bactrim o perioadă mai lungă, este necesară efectuarea, în mod regulat, a formulei sanguine. Dacă se observă o reducere a numărului oricăruia dintre elementele sanguine, se va întrerupe tratamentul cu Bactrim. Bactrim nu va fi administrat, decât în cazuri excepționale, pacienților cu tulburări hematologice severe. Medicamentul a fost administrat ocazional unor pacienți care beneficiau de tratament cu agenți citotoxici, pentru tratamentul leucemiei, fără a se observa efectele adverse asupra măduvei osoase, sau a circulației periferice. Datorită posibilității apariției hemolizei, Bactrim nu va fi administrat pacienților cu deficiență G6PD, decât dacă acest lucru este absolut necesar; în acest caz se vor administra numai doze minime. Tratamentul va fi întrerupt imediat la prima manifestare de exantem, sau a oricărei reacții adverse. Bactrim nu va fi administrat pacienților cu antecedente de hipersensibilitate la sulfonamide sau la trimethoprim. Din motive de siguranță, Bactrim este contraindicat în timpul sarcinii, dacă posibilitatea existenței sarcinii nu poate fi exclusă, se vor analiza riscurile potențiale, în comparație cu efectul terapeutic scontat. Este interzis a se administra Bactrim prematurilor și nou-nascutilor în perioada primelor săptămâni de viață. Deși TM si SMZ trec în laptele matern, administrarea medicamentului Bactrim mamelor care alăptează nu prezintă, în principiu, un factor de risc pentru sugari. La pacienții în vârstă, sau la cei cu deficiențe de acid folic preexistente renală, pot apărea modificări hematologice, care indică o deficiență de acid folic. Aceste modificări sunt reversibile în urma unei terapii cu acid folic. Pacienții care beneficiază de un tratament de lungă durată cu Bactrim (mai ales pacienții cu insuficiență 35

renală) vor fi supuși în mod regulat unor controale ale urinei și ale funcției renale. În cursul tratamentului se va asigura un aport lichidian suficient. Bactrim nu va fi administrat intramuscular copiilor mai mici de 6 ani, datorită masei musculare reduse. Reacți adverse Administrat în doza recomandată, Bactrim este în general bine tolerat. În cazul în care apar efecte secundare, acestea sunt în general ușoare. S-au constatat următoarele efecte (în ordinea frecvenței): Reacții adverse gastrointestinale: greață (însoțită sau nu de vomă), stomatită, diaree, cazuri rare de hepatită și cazuri izolate de enterocolită pseudomembranoasă. Erupții cutanate de origine medicamentoasă: acestea sunt în general ușoare, și pot fi rapid reversibile atunci când se întrerupe medicația. Cu multe alte medicamente, Bactrim a fost, în cazuri rare, asociat cu apariția eritemului multiform, a sindromului Stevens-Johnson și a necrolizei epidemice toxice (sindromul Lyell). Majoritatea modificărilor hematologice observate, au fost ușoare și asimptomatice; s-au dovedit a fi reversibile atunci când s-a întrerupt terapia. Modificările cele mai comune constatate au fost leucopenia, neutropenia și trombocitopenia. Foarte rar, pot apărea agranulocitoza, anemia megaloblastică, pancitopenia sau purpura. Ca și în cazul oricărui alt medicament, pot apărea reacții alergice la pacienții care sunt hipersensibili la substanța activă. În cazuri rare, s-au observat infiltrate pulmonare, de tipul celor care apar in alveolita eozinofilica sau alergica. Acestea se pot manifesta prin simptome cum ar fi tusea sau dificultăți de respirație. În cazul în care astfel de simptome apar în mod neașteptat sau se înrăutățesc, pacientul va fi reevaluat, iar oprirea tratamentului cu Bactrim trebuie avută în vedere. În cazuri rare, s-au observat simptome de meningită aseptică, sau de tip meningeal. Administrarea intramusculară a Bactrim a produs ocazional efecte secundare locale, mai ales sub formă de durere, iritație și infiltrație, dar 36

acestea nu au fost mai pronunțate față de cele produse de alte antiinfecțioase administrate intramuscular. Perfuzia intravenoasă cu Bactrim a produs ocazional efecte secundare locale, sub formă de durere venoasă ușoara până la moderată, și flebită. Interacțiuni S-a observat o incidență mărită a trombocitopeniei, însoțită de purpură, la pacienții în vârstă care beneficiau de tratament asociat cu anumite diuretice, mai ales tiazidice. S-a observat că Bactrim poate prelungi timpul protrombinei, la pacienții cărora li se administrează anticoagulantul warfarina. Acest lucru se va avea în vedere atunci când se prescrie Bactrim pacienților care beneficiază de terapie cu anticoagulante. În astfel de cazuri, este necesar să se determine din nou timpul de coagulare. Bactrim poate inhiba metabolismul hepatic al fenitoinei. S-a observat o creștere cu 39% a timpului de înjumătățire a fenitoinei și o scădere cu 27% a clearance-ului metabolic al fenitoinei, după administrarea Bactrim în doze clinice normale. Dacă cele două medicamente sunt administrate concomitent, este important să se supravegheze efectul excesiv al fenitoinei. Sulfonamidele pot de asemenea antrena desfacerea metotrexatului legat de proteinele plasmatice, mărind astfel concentrațiile de metotrexat liber. Bactrim poate afecta de asemenea doza necesară de medicamente hipoglimice. S-a observat, ocazional, ca pacienții cărora li se administrează pyrimetamin ca profilaxie împotriva malariei în doze care depășesc 25 mg săptămânal, pot face anemie megaloblastică dacă li se administrează concomitent Bactrim. S-a observat o deteriorare reversibilă a funcției renale, la pacienții tratați cu TM-SMZ și ciclosporina, după transplant renal. Influențe asupra unor teste de laborator: Bactrim, in special componenta TM, poate influența testul de determinare a metotrexatului seric, unde este utilizată tehnica legării competitive de proteinele plasmatice, proteina de legare fiind dihidrofolat reductoza 37

bacteriană. Prezența TM și SMZ poate de asemenea influența testul Jaffe "alkaline picrate reaction" pentru creatinina, făcând ca valorile din domeniul normal să fie mărite cu aproximativ 10%. Observații speciale Acest medicament nu va fi utilizat după termenul de expirare (EXP), marcat pe ambalaj. Farmacocinetică Proprietățile farmacocinetice ale TM și ale SMZ sunt foarte asemănătoare. După administrarea unei doze de 160 mg TM + 800 mg SMZ, concentrațiile plasmatice maxime sunt de 1,5-3 mcg/ml în cazul TM și de 40-80 mcg/ml, pentru SMZ. Daca se administrează doze repetate, la interval de 12 ore, concentrația se stabilizează la acest nivel, și în acest fel nu există pericolul de acumulare. Volumul de distribuție al TM este de 9133 l și cel al SMZ de 10-16 l. Timpul de înjumătățire prin eliminare al celor două componente este de asemenea foarte asemănător (10 ore în medie pentru TM și 11 ore pentru SMZ). La concentrațiile menționate mai sus, 42-46% din TM si 66% din SMZ se leaga de proteinele plasmatice. Studiile făcute atât pe animale, cât și pe oameni au demonstrat că difuziunea Bactrim în țesuturi este bună. Cantități mari de TM și cantități mai mici de SMZ trec din circuitul sanguin în lichidul interstițial și în alte lichide extra-vasculare din corp. Totuși, cu actuala combinație din Bactrim, concentrațiile de TM și SMZ sunt mai mari decât concentrațiile minime inhibitorii pentru majoritatea organismelor patogene. Ambele substanțe, cât și metaboliții acestora sunt eliminați aproape în întregime prin rinichi, aproximativ 50% din doza de TM și 20% din doza de SMZ fiind excretate sub formă nemodificată. Metaboliții SMZ sunt inactivi din punct de vedere antibacterian, în timp ce unii dintre metaboliții TM sunt activi. Producător F. Hoffmann-La Roche

38

DOXICICLINA ATB Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament. - Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. - Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţivă medicului dumneavoastră sau farmacistului. - Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră. - Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. În acest prospect găsiţi: 1. Ce este Doxiciclină Atb şi pentru ce se utilizează 2. Înainte să utilizaţi Doxiciclină Atb 3. Cum să utilizaţi Doxiciclină Atb 4. Reacţii adverse posibile 5. Cum se păstrează Doxiciclină Atb 6. Informaţii suplimentare 1. Ce este DOXICICLINĂ ATB şi pentru ce se utilizează Doxiciclina face parte din grupul de medicamente cunoscute sub denumirea de antibacteriene pentru uz sistemic, tetracicline. Doxiciclină Atb este utilizată pentru a trata infecţiile bacteriene, incluzând pneumonie şi alte infecţii ale tractului respirator, infecţii ORL, acnee, infecţii ale pielii, infecţii de la nivel genital şi urinar şi infecţii la nivelul ochiului.

39

Doxiciclină Atb mai poate fi utilizată în boala Lyme, în ornitoză, trahom, holeră, tifos exantematic, febra Q, dizenterie. Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor. 2. Înainte să utilizaţi DOXICICLINĂ ATB Nu utilizaţi Doxiciclină Atb - dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tetracicline sau la oricare dintre celelalte componente ale Doxiciclină Atb (enumerate la punctul 6). Semnele unei reacţii alergice pot include erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, umflarea feţei, buzelor, gâtului (angioedem), dificultate în respiraţie; în caz de alergie, întrerupeţi utilizarea medicamentului şi anunţaţi-l pe medicul dumneavoastră; - dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi; - la copii cu vârsta sub 12 ani. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Doxiciclină Atb - dacă aveţi afecţiuni grave la nivelul ficatului sau rinichilor; - dacă aveţi diabet zaharat; - dacă suferiţi de reacţii alergice la orice medicament sau orice alt tip de alergie; - dacă trebuie să urmaţi un tratament cu doxiciclină pe termen lung, este necesară evaluarea periodică a funcţiei renale, hepatice şi efectuarea de teste sanguine; - dacă aveţi miastenia gravis sau lupus eritematos sistemic; - dacă aveţi infecţii cu streptococi beta-hemolitici de grup A; - dacă în urma tratamentului pe termen lung cu Doxiciclină Atb observaţi bombarea fontanelelor la copii sau semne de hipertensiune intracraniană (dureri de cap, tulburări de vedere), întrerupeţi utilizarea Doxiciclină Atb; - dacă vi se efectuează teste de determinare a glucozei urinare;

40

- dacă tratamentul este de lungă durată, deoarece există riscul suprainfecţiilor bacteriene sau fungice. Suprainfecţia cu stafilococ la nivelul intestinal poate ameninţa viaţa. În timpul tratamentului cu Doxiciclină Atb, trebuie să evitaţi expunerea prelungită la soare sau raze UV artificiale, deoarece pot să apară reacţii alergice la nivelul pielii (reacţii defotosensibilizare). Doxiciclină Atb scade eficacitatea contraceptivelor orale. Folosiţi o altă metodă contraceptivă pentru a preveni apariţia unei sarcini nedorite (vezi şi subpunctul Utilizarea altor medicamente). La copii, Doxiciclină Atb poate determina colorarea în galben sau brun a dinţilor sau afectarea smalţului dentar (vezi şi punctul Reacţii adverse posibile). Utilizarea altor medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Dacă luaţi acest medicament împreună cu altele, se poate modifica modul lor de acţiune. În special, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi oricare din următoarele medicamente: - alte antibiotice (medicamente pentru tratamentul infecţiilor) - anticoagulante orale (medicamente care subţiază sângele) - medicamente contraceptive (pilulele). (caz în care, în timpul şi până la 7 zile după tratamentul cu Doxiciclină Atb trebuie să utilizaţi măsuri -

contraceptive

suplimentare,

prezervativului); retinoizi (derivaţi de vitamina A), glicozide digitalice, cum este digoxina, didanosină, quinapril, fenitoină, carbamazepine, barbiturice, 41

cum

este

utilizarea

- sulfoniluree şi insulină. Absorbţia doxiciclinei din tractul gastro-intestinal este scăzută de ionii bi- sau trivalenţi, cum sunt cei de aluminiu, magneziu (aflat, de exemplu, în antiacide), calciu, produse cu care formează chelaţi neabsorbabili. Anestezia cu metoxifluran în timpul administrării de tetracicline poate duce la apariţia nefrotoxicităţii, care poate fi letală. Doxiciclină Atb poate influenţa rezultatul anumitor teste, cum sunt testele de determinare a glucozei (zahărului) în sânge sau urină. Utilizarea de Doxiciclină Atb cu alimente şi băuturi Absorbţia Doxiciclină Atb nu este influenţată semnificativ de prezenţa alimentelor, dar este uşor modificată de ingestia de lapte. Trebuie să evitaţi administrarea Doxiciclină Atb împreună cu alcoolul etilic, deoarece alcoolul etilic îi poate reduce eficacitatea. Sarcina şi alăptarea Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. La copii, Doxiciclină Atb poate afecta creşterea şi dezvoltarea dinţilor. De aceea nu utilizaţi tetracicline în timpul sarcinii sau alăptării. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Doxiciclină Atb nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 3. Cum să utilizaţi DOXICICLINĂ ATB Utilizaţi întotdeauna Doxiciclină Atb exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza uzuală este de 200 mg doxiciclină pe zi, în prima zi, apoi 100 mg doxiciclină pe zi, în prize unice, dar poate varia în funcţie de tipul infecţiei. 42

Nu zdrobiţi şi nu mestecaţi capsulele. Înghiţiţi-le întregi, la intervale de timp regulate. Luaţi toate dozele prescrise de medicul dumneavoastră, chiar dacă vă simţiţi mai bine. În caz contrar, infecţia poate reapărea. Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Doxiciclină Atb Dacă aţi utilizat mai multe capsule decât cele recomandate de medicul dumneavoastră puteţi manifesta: greaţă, vărsături, dureri abdominale, ulceraţii la nivelul gurii, iritaţii la nivelul anusului, creşterea tensiunii arteriale intracraniene (la copii). Dacă apar astfel de simptome, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Dacă uitaţi să utilizaţi Doxiciclină Atb Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Este important să nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată, decât eventual la recomandarea medicului. Dacă încetaţi să utilizaţi Doxiciclină Atb Există situaţii în care tratamentul cu doxiciclină trebuie să dureze timp îndelungat, de exemplu în acnee, minim 3 luni, în infecţiile cu streptococ beta-hemolitic grup A cel puţin 10 zile. Informaţi-l pe medicul dumneavoastră înainte de a întrerupe tratamentul cu Doxiciclină Atb. Întreruperea tratamentului fără recomandarea medicului poate determina reapariţia infecţiei. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 4. Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, Doxiciclină Atb poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

43

Anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă observaţi următoarele reacţii: erupţii trecătoare pe piele, înroşirea pielii mâncărimi, umflături, anafilaxie, dureri în piept, inflamaţia unei foiţe care înveleşte inima, agravarea lupusului eritematos sistemic, lipsa poftei de mâncare, dificultăţi la înghiţit, dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree, ulceraţii la nivelul gurii inflamaţii la nivelul mucoasei gurii mâncărimi la nivelul anusului. În timpul tratamentului de lungă durată, pot să apară suprainfecţii cu Candida albicans. Doxiciclină Atb poate determina afecţiuni renale (toxicitate) şi hepatice (colestază), precum şi reacţii la nivelul sângelui (scăderea numărului de globule roşii, scăderea numărului de trombocite, scăderea numărului de neutrofile şi eozinofile). Alte reacţii adverse: ameţeli, dureri de cap, tulburări de vedere. La copii s-a observat bombarea fontanelei. Acest semn dispare după întreruperea tratamentului cu Doxiciclină Atb. Mai poate să apară colorarea în brun a dinţilor şi afectarea smalţului dentar în cazul administrării la copii sub 12 ani şi în ultimul trimestru de sarcină. Dacă doxiciclina este administrată perioade îndelungate de timp, poate produce colorarea maroneagră a glandei tiroide observate microscopic, fără afectare funcţională. Mai pot să apară decolorarea unghiilor şi onicoliză. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. 5. Cum se păstrează DOXICICLINĂ ATB Nu utilizaţi Doxiciclină Atb după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. 44

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor

menajere.

Întrebaţi

farmacistul

cum

să

eliminaţi

medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Informaţii suplimentare Ce conţine Doxiciclină Atb - Substanţa activă este hiclatul de doxiciclină. O capsulă conţine doxiciclină 100 mg sub formă de hiclat. - Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei-amidon de porumb, talc, stearat de magneziu; capsula-dioxid de titan (E 171), tartrazină (E 102), roşu Allura AC (E 129), albastru strălucitor FCF (E 133), gelatină. Cum arată Doxiciclină Atb şi conţinutul ambalajului Doxiciclină Atb se prezintă sub forma de capsule de formă cilindrică, cu capete emisferice, de culoare ivoriu (corp şi capac), conţinând o pulbere omogenă de culoare galben deschis Doxiciclină Atb este ambalată în cutii cu unul, respectiv 100 blistere a câte 10 capsule. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul Antibiotice Iaşi Str.Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România Acest prospect a fost aprobat în aprilie 2014

PENICILINA G POTASICĂ

45

Indicații: Infecții cu germeni sensibili: pneumonie, empiem, meningita cu pneumococ, endocardita cu streptococ viridans (în asociație cu streptomicina sau gentamicina), meningococemie, meningita cu meningococ, infecții severe cu anaerobi, sifilis (neurosifilis, sifilis cardiovascular, sifilis congenital la nou-născuți), actinomicoza, antrax, gangrena gazoasa, tetanos, infecții cu Listeria; sterilizarea purtătorilor de bacili difterici; profilactic, la bolnavii cu valvulopatii care suferă intervenții dentare (se asociază cu streptomicina) și cu ocazia intervențiilor pe intestin sau tractul genito- urinar (se asociază cu streptomicina, kanamicina sau gentamicina). Se preferă penicilinei G sodice în caz de retenție hidrosalină. Prezentare farmaceutică: flacoane conținând: benzilpenicilina potasică 400 000 u.i., 1 000 000 u.i. sau 5 000 000 u.i. sub formă de pulbere pentru prepararea de soluție injectabilă. Acțiune terapeutică: Antibiotic bactericid față de cocii grampozitivi și gramnegativi, unii bacili grampozitivi, spirochete și actinomicete. Sunt îndeosebi sensibili streptococii, pneumococii, gonococii, meningococii, germenii gangrenei gazoase, bacilul carbunos, actinomicetele, spirochetele; majoritatea tulpinilor de stafilococ au devenit rezistente (stafilococi penicilinazo-secretori). Efectul antibacterian este rapid și de durată relativ scurtă. Realizează concentrații plasmatice mari (comparativ cu Penicilina V și cu Moldamin). Mod de administrare: În injecții intramusculare, în injecții intravenoase sau în perfuzii intravenoase, obișnuit 1 200 000-6 000 000 u./zi la adulți și 400 000-1 200 000 u./zi la copii , fracționat, la 4-8 ore interval; în infecțiile grave, injecții sau perfuzii intravenoase cu 10-50 milioane u.i./zi. Reacții adverse: Reacții alergice: urticarie (relativ frecvent), edem angioneurotic, febră, inflamații articulare (rar), dermatita exfoliativă, șoc anafilactic (foarte rar) - atenție! sunt posibile accidente anafilactice acute letale, suprainfecții cu Proteus , Pseudomonas, Candida ; convulsii (la doze 46

mari, intravenos), anemie hemolitică, leucopenie, trombocitopenie, nefropatii (la dozele mari, rareori); reacție Herxheimer, uneori, la prima injecție de penicilina în sifilis; durere la locul injecției intramusculare. Contraindicații: Alergie la penicilină - instituirea tratamentului cu Penicilina G sau alte peniciline (alergia este încrucișată), pe orice cale și în orice doze, impune investigarea anamnestică îngrijită, pentru decelarea eventualelor reacții alergice specifice în antecedente și evitarea accidentelor de acest tip; prudență la bolnavii cu diferite afecțiuni alergice; folosirea în aplicații locale trebuie evitată (provoacă frecvent sensibilizare ). Prudență când se administrează doze mari la bolnavii cu insuficiență cardiacă (aport de potasiu ). Poate interfera cu determinarea urobilinogenului și a glucozei urinare .

47

PIRAZINAMIDA ANTIBIOTICE 500 mg, comprimate Pirazinamida

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament. - Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. - Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. - Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră. - Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm săi spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. În acest prospect găsiţi: 1. Ce este Pirazinamidă Antibiotice şi pentru ce se utilizează 2. Înainte să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice 3. Cum să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice 4. Reacţii adverse posibile 5. Cum se păstrează Pirazinamidă Antibiotice 6. Informaţii suplimentare 1. Ce este PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE şi pentru ce se utilizează 48

Pirazinamidă Antibiotice este un antibiotic utilizat împreună cu alte medicamente în tratamentul tuberculozei:  Tratamentul cazurilor noi de tuberculoză pulmonară în asociere cu antibioticele standard (rifampicină, izoniazidă şi etambutol), în timpul primelor două luni de tratament.  Tratamentul tuberculozei pulmonare şi extrapulmonare cu bacili rezistenţi la izoniazidă şi/sau la rifampicină, în asociere cu alte antibiotice disponibile. 2. Înainte să utilizaţi PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE Nu utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice  dacă sunteţi alergic (hipersensibil la pirazinamidă sau la oricare dintre excipienţi);  dacă aţi fost diagnosticat cu insuficienţă hepatică;  dacă aţi fost diagnosticat cu hiperuricemie în urma unor analize de laborator;  dacă aţi fost diagnosticat cu insuficienţă renală. Medicul poate totuşi să vă recomande şi în această situaţie pirazinamidă când este absolut necesar;  dacă aţi fost diagnosticat cu porfirie;  în timpul sarcinii. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice - dacă aţi fost diagnosticat cu o afecţiune a ficatului. Inaintea administrării tratamentului cu pirazinamidă medical vă va recomanda o evaluare iniţială a funcţiei hepatice (transaminaze, fosfatază alcalină, bilirubină totală), renale şi a uricemiei (în vederea eliminării unei insuficienţe hepatice, renale sau a unei hiperuricemii). Dacă medicul va stabili că aveţi funcţia hepatică perturbată şi/sau aveţi un factor de risc hepatic (alcoolism, antecedente de hepatită), nu veţi primi tratament cu pirazinamidă decât în caz de absolută necesitate (dacă aveţi o formă severă de boală numită tuberculoză multirezistentă), cu precauţie şi sub stricta supraveghere a medicului. Supravegherea va cuprinde analize de 49

laborator pentru evaluarea funcţiei hepatice: dozarea transaminazelor la fiecare 8 zile în timpul celor 2 luni de tratament cu pirazinamidă şi urmărirea unor manifestări clinice. (A se vedea şi pct. Reacţii adverse). Dacă medicul constată valori foarte mari ale

transaminazelor va

întrerupe fără întârziere tratamentul cu pirzinamidă.. Dacă medicul constată că aveţi valori crescute ale acidului uric vă va iniţia un tratament corector. Durerile articulare moderate, răspund în mod normal tratamentului simptomatic stabilit de medic. Dacă durerile articulare persistă şi îşi modifică caracterul, medicul poate decide întreruperea administrării pirazinamidei. Dacă aţi fost diagnosticat cu insuficienţă renală cronică, medicul vă va administra pirazinamidă doar dacă este absolut necesar. Oricum medicul vă va recomanda lunar un set de analize pentru verificarea funcţiei renale. Dacă suferiţi de diabet zaharat, este posibil să realizaţi mai dificil controlul glicemiei în timpul administrării pirazinamidei. Dacă utilizaţi pirazinamidă, evitaţi expunerea prelungită la soare, deoarece pirazinamida determină creşterea sensibilităţii tegumentului la radiaţiile ultraviolete. Utilizarea altor medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Dacă medicul v-a recomandat pirazinamidă asociată cu rifampicină şi izoniazidă, atunci veţi fi supus unei supravegheri atente clinică şi a analizelor de laborator, datorită însumării efectelor toxice hepatice şi posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse grave. Pirazinamida determină apariţia unei coloraţii cafenii a urinii, care poate îngreuna unele analize de laborator (determinarea cetonelor în urină 50

prin metoda cu nitroprusiat de sodiu), Pirazinamida poate să scadă eficacitatea unor medicamente utilizate în tratamentul gutei (de ex. alopurinol, colchicină, probenecid, sulfinpirazonă) şi a ciclosporinei. Utilizarea Pirazinamidă Antibiotice cu alimente şi băuturi Consumul de alcool în timpul administrării de Pirazinamidă Antibiotice creşte riscul afectării hepatice. Sarcina şi alăptarea Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Pirazinamida Antibiotice nu se va administra în cursul sarcinii sau în suspiciune de sarcină. Pirazinamida se elimină în cantităţi mici în laptele matern, de aceea trebuie evaluată cu atenţie de către medic instituirea tratamentului cu pirazinamidă la mamele care alăptează. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu s-a constatat afectarea capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje Informaţii importante privind unele componente ale Pirazinamida Antibiotice Nu este cazul. 3. Cum să utilizaţi PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE Utilizaţi întotdeauna Pirazinamidă Antibiotice exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Tratamentul tuberculozei se face conform unui program naţional numit Programul naţional de control al tuberculozei.

51

Pirazinamidă Antibiotice se foloseşte întotdeauna în asociere cu alte medicamente antituberculoase pentru a se evita instalarea rapidă a rezistenţei. Adulţi: 3-4 comprimate de 500 mg pe zi, administrate în doză unică. Copii: 20 mg/kg/zi într-o singură priză, în cazurile în care nu identifică alte tratamente satisfăcătoare. Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Pirazinamidă Antibiotice În caz că utilizaţi pirazinamida mai mult decât trebuie, pot apărea tulburări hepatice, neurologice şi respiratorii. Dacă apar astfel de simptome, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, sau departamentului de primire urgenţe. Dacă uitaţi să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi medicamentul imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Este important să nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă încetaţi să utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice Nu întrerupeţi tratamentul cu Pirazinamidă Antibiotice decât în cazul în care medicul dumneavoastră vă indică acest lucru. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 4. Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, Pirazinamidă Antibiotice poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. La nivelul aparatului digestiv Afectarea funcţiei hepatice apare frecvent şi pare a fi dependentă de doză şi de durata tratamentului. Aceasta

poate

apărea

oricând

în

timpul

tratamentului

cu

pirazinamidă. Dacă apar lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături, dureri 52

abdominale, slăbiciune marcată, febră, uşoara îngălbenire a pielii, medicul vă va recomanda analize de laborator pentru evaluarea funcţiei hepatice. Rar, au fost raportate cazuri grave de hepatită toxică, în condiţiile asocierii cu alte medicamente toxice pentru ficat, în special izoniazidă. Tulburări ale sângelui Foarte rar se observă anemie, scăderea trombocitelor sau porfirie. Sistem nervos central Ocazional s-au constatat dureri de cap, ameţeli, agitaţie şi insomnii. Creşterea nivelului acidului uric Este foarte frecventă şi poate determina dureri articulare (1% din cazuri), dureri musculare şi accese degută. La nivel renal S-a observat urini închise la culoare, durere la urinat şi nefrită interstiţială. Alte reacţii adverse Deoarece pirazinamida poate determina scăderea glicemiei, la diabetici apar dificultăţi de echilibrare a glicemiei. Au fost raportate şi reacţii alergice (erupţii cutanate), precum şi fenomene de sensibilizare la lumină. Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. 5. Cum se păstrează PIRAZINAMIDĂ ANTIBIOTICE Nu utilizaţi Pirazinamidă Antibiotice după data de expirare înscrisă pe ambalaj dupa EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

53

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Informaţii suplimentare Ce conţine Pirazinamidă Antibiotice - Substanţa activă este pirazinamida. Fiecare comprimat conţine pirazinamidă 500 mg. - Celelalte componente sunt: celuloză microcristalină, amidon de porumb, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu. Cum arată Pirazinamidă Antibiotice şi conţinutul ambalajului Pirazinamidă Antibiotice 500 mg se prezintă sub formă de comprimate de culoare alb-gălbuie, rotunde, plate, având imprimată pe una din feţe inscripţia ‹‹PZ›› Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a 10 comprimate. Cutie cu 150 blistere din PVC/Al a 10 comprimate. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorii Antibiotice S.A. Str.Valea Lupului, nr.1, Iaşi, 707410, Romania Acest prospect a fost aprobat în octombrie 2011 Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă: Antibiotice S.A. Str.Valea Lupului, nr.1, Iaşi, 707410, Romania

54

STREVITAL 1 g, pulbere pentru soluţie injectabilă STREVITAL

5

g,

pulbere

pentru

soluţie

injectabilă Streptomicină (sub formă de sulfat) Compoziţie STREVITAL 1 g Un flacon conţine streptomicină 1 g (sub formă de sulfat). STREVITAL 5 g Un flacon conţine streptomicină 5 g (sub formă de sulfat). Grupa

farmacoterapeutică:

Antibiotice

aminoglicozidice,

antibiotice streptomicine Indicaţii terapeutice - tuberculoză, în asocieri polichimioterapice; - tularemie; - pestă; - bruceloză; - endocardită bacteriană produsă de Streptococcus viridans şi de Enterococcus faecalis– în asociere cu penicilina; - granuloma inguinale (donovanioză); - şancru moale. Contraindicaţii Hipersensibilitate la streptomicină. Precauţii Administrarea streptomicinei trebuie evitată la pacienţii cu hipersensibilitate la alte antibiotice aminoglicozidice (pot prezenta reactivitate imunologică încrucişată). În cazul tratamentului prelungit se recomandă supravegherea funcţiilor renală, vestibulară si auditivă. 55

Interacţiuni Se recomandă evitarea asocierii streptomicinei cu alte antibiotice aminoglicozidice, furosemid, acid etacrinic, manitol sau alte medicamente cu potenţial nefrotoxic şi ototoxic (creşte riscul oto - şi nefrotoxicităţii). Se recomandă prudenţă în cazul asocierii cu anestezice generale din grupa hidrocarburilor halogenate şi curarizante (cresc riscul blocului neuromuscular şi al deprimării respiraţiei până la apnee). Nu este recomandată asocierea aminoglicozidelor cu polimixine administrate parenteral, cu cefaloridina, paramomicina, viomicina, colistin şi ciclosporine (creşte riscul nefrotoxicităţii şi al blocului neuromuscular). Atenţionări speciale Deoarece aminoglicozidele sunt medicamente cu indice terapeutic mic, se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a antibioticului, în special la persoanele cu leziuni otice sau renale preexistente, la vârstnici, la bolnavii cu infecţii severe (unde sunt necesare doze mari) ca şi în situaţiile caracterizate printr-un volum aparent de distribuţie redus (bolnavi cu arsuri întinse, şoc, febră etc.) sau mărit (ascită, obezitate). La pacienţii cu insuficienţă renală este necesară mărirea intervalului dintre doze în funcţie de gradul afectării funcţiei renale. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu botulism, miastenia gravis, boală Parkinson, hipocalcemie marcată, deoarece în aceste situaţii, streptomicina creşte riscul blocului neuromuscular. Sarcina şi alăptarea Sarcina Streptomicina traversează bariera placentară realizând concentraţii plasmatice la făt de 25-50% din concentraţia plasmatică la mamă. Experienţa clinică a demonstrat că administrarea streptomicinei la femeile însărcinate poate determina nefrotoxicitate şi surditate bilaterală ireversibilă la copil. În cazul infecţiilor severe care nu pot fi tratate cu alte 56

chimioterapice antibacteriene, administrarea streptomicinei în perioada sarcinii impune evaluarea raportului risc potenţial fetal/beneficiu matern. Alăptarea Aminoglicozidele se excretă în laptele matern în cantităţi mici. Deoarece nu se cunosc efectele asupra sugarului, se recomandă fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului antibiotic. Secretat în cantităţi mici în laptele matern. Administrarea în perioada alăptării nu este recomandată. Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje Datorită riscului de a produce reacţii adverse vestibulare şi oculare (scotom), streptomicina poate influenţa negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Doze şi mod de administrare Tuberculoză Dozele recomandate sunt următoarele: Adulţi: 15 mg/kg şi zi, fără a depăşi 1 g/zi, în injecţii intramusculare, zilnic sau de 2 - 3 ori pe săptămână, în asociere cu alte chimioterapice antituberculoase. Copii: 15 - 20 mg/kg şi zi, fără a depăşi 1 g/zi, în injecţii intramusculare, zilnic sau de 2 - 3 ori pe săptămână, în asociere cu alte chimioterapice antituberculoase. Doza maximă zilnică va fi redusă la 500 – 750 mg la pacienţii cu vârsta peste 40 de ani şi la cei cu greutatea mai mică de 50 kg, datorită riscului crescut de toxicitate. Dozele vor fi reduse la pacienţii cu insuficienţă renală, iar concentraţiile plasmatice a medicamentului vor fi monitorizate. Insuficienţă renală: Iniţial, administrarea unei doze de 15 mg/kg, urmată de doza de 7,5 mg/kg după cum urmează:

57

 la 24 ore la un clearance al creatininei cuprins între 50 – 80 ml/min.;  la 48 ore la un clearance al creatininei cuprins între 10 – 50 ml/min.;  la 48 – 72 ore la un clearance al creatininei mai mic sau egal cu 10 ml/min. Tularemie Doza uzuală este de 1-2 g pe zi, în injecţii intramusculare, fracţionat la intervale de 12 ore, timp de 7 – 10 zile. Bruceloză Doza uzuală este de 2 g pe zi, în injecţii intramusculare, fracţionat la intervale de 12 ore, timp de 2 – 3 săptămâni. Pestă Doza uzualăeste de 2 g/zi în injecţii intramusculare, fracţionat la 12 ore, pentru minim 10 zile. Endocardita bacterianăcu enterococi Doza uzuală este de 2 g/zi, timp de 2 săptămâni în injecţii intramusculare, apoi 1 g/zi următoarele 4 săptămâni fracţionat la intervale de 12 ore, în asociere cu penicilină. Endocardita bacteriană cu streptococi Doza uzuală este de 2 g/zi, în injecţii intramusculare, fracţionat la 12 ore, timp de o săptămână şi 1 g/zi fracţionat la 12 ore pentru următoarea săptămână, în asociere cu penicilină. În alte infecţii: - adulţi: doza uzuală este de 500 mg - 1 g pe zi, în injecţii intramusculare, la intervale de 12 ore (în insuficienţa renală intervalele se măresc la 24 ore, 48 de ore sau mai mult, în funcţie de gradul afectării renale şi concentraţia plasmatică a streptomicinei va fi monitorizată).

58

- copii: doza uzuală este de 20 - 40 mg/kg şi zi, până la maxim 1 g/zi, în injecţii intramusculare, la intervale de 12 ore. Streptomicina se administrează injectabil intramuscular profund. Locul injecţiilor trebuie alternat, iar concentraţia soluţiei injectate nu trebuie să fie mai mare de 500 mg/ml. Injectarea intrarahidiană a streptomicinei nu este recomandată, deoarece poate produce dureri radiculare şi fenomene de mielită. Informaţii privind prepararea medicamentului înainte de utilizare STREVITAL 1 g Pentru prepararea soluţiei, conţinutul unui flacon se dizolvă cu 3-4 ml ser fiziologic sau apă pentru preparate injectabile. STREVITAL 5 g Pentru prepararea soluţiei conţinutul unui flacon se dizolvă cu 15-20 ml ser fiziologic sau apă pentru preparate injectabile. Înaintea introducerii solventului, dopul de cauciuc al flaconului trebuie şters cu un tampon de vată cu alcool. Reacţii adverse Reacţiile alergice sunt frecvente şi se evidenţiază îndeosebi prin erupţii cutanate, însoţite uneori de prurit, febră, adenopatie şi eozinofilie. Au fost semnalate cazuri rare de dermatită exfoliativă, şoc anafilactic, neutropenie, trombocitopenie şi anemie aplastică. Ototoxicitatea streptomicinei este relativ mică în comparaţie cu a altor aminoglicozide, dar riscul este mare în cazul tuberculozei care presupune tratament prelungit. Antibioticul provoacă predominant leziuni vestibulare. Nefrotoxicitatea este redusă. Manifestări toxice, mai rare, constau în scotoame (prin afectarea nervului optic), parestezii - mai ales circumoral şi la extremităţi şi alte tulburări nevritice. 59

Injectarea intrarahidiană poate determina dureri radiculare şi fenomene de mielită. Supradozaj În caz de supradozaj sau în cazul apariţiei reacţiilor toxice se recomandă oprirea administrării antibioticului şi instituirea tratamentului de susţinere a funcţiilor vitale. Hemodializa şi dializa peritoneală pot fi eficiente. Păstrare A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. Ambalaj STREVITAL 1 g Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 10 ml conţinând streptomicină 1 g. Cutie cu 100 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 10 ml conţinând streptomicină 1 g. STREVITAL 5 g Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, cu capacitate de 10 ml conţinând streptomicină 5 g. Producător Antibiotice SA, Str. Valea Lupului nr. 1, Iaşi, România CEFALEXIN 500 MG X 10 CAPS. IS Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect,

deoarece

el

conţine

informaţii

importante pentru dumneavoastră. - Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 60

- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. - Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră. - Dacă vreuna din reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. În acest prospect găsiţi: 1. Ce este Cefalexin Sandoz şi pentru ce se utilizează 2. Înainte să utilizaţi Cefalexin Sandoz 3. Cum să utilizaţi Cefalexin Sandoz 4. Reacţii adverse posibile 5. Cum se păstrează Cefalexin Sandoz 6. Informaţii suplimentare 1. Ce este CEFALEXIN SANDOZ şi pentru ce se utilizează Cefalexin Sandoz conține o substanță activă numită cefalexină. Aceasta

aparține

clasei

antibioticelor

și

anume

grupului

numit

”cefalosporine„. Cefalexin Sandoz este recomandat în tratamentul infecțiilor care sunt produse de bacterii sensibile la cefalexină după cum urmează : - Infecții respiratorii ex. plămâni, căi respiratorii (amigdalite, faringite, -

bronșite), Infecții cu localizare în urechea medie, Infecții ale pielii și părților moi (ex. mușchi), Infecții ale oaselor și articulațiilor, Infecții ale organelor de reproducere și ale aparatului urinar (cistite),

inclusiv infecții acute ale prostatei (prostatită), - Infecții dentare. 2. Înainte să utilizaţi CEFALEXIN SANDOZ 61

Nu utilizaţi Cefalexin Sandoz - dacă sunteți alergic (hipersensibil) la cefalexină, alte cefalosprine sau antibiotice din grupa penicilinelor sau la oricare dintre celelalte componente ale Cefalexin Sandoz ; - dacă aveți porfirie. Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Cefalexin Sandoz - dacă ați avut în trecut reacții alergice la cefalexină, alte cefalosporine sau la alte antibiotice din clasa penicilinelor, - dacă aveți o afectare severă a rinichiului (s-ar putea să aveți nevoie de o doză mai mică), - dacă aveți diaree – poate fi semnul unei inflamații a intestinului. Spuneți-i medicului dumneavoastră dacă urmează să faceți teste de sâne sau de urină. Cefalexina poate afecta rezultatul acestor teste. Utilizarea altor medicamente Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv din medicamentele eliberate fără prescripţie medicală. În mod special spuneți-i medicului dumneavoastră dacă luați: - alte antibiotice, mai ales amfotericină, capreomicină, vancomicină, gentamicină sau neomicină ; - diuretice (medicamente care elimină apa din organism) – furosemid, bumetanid; - probenicid – pentru tratamentul gutei; - metformin – pentru tratamentul diabetului ; - medicamente folosite pentru tratamentul leucemiei. Utilizarea Cefalexin Sandoz împreună cu alimente şi băuturi Acest medicament poate fi luat înainte, în timpul sau după masă. Sarcina şi alăptarea Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări, înainte de a lua orice medicament.

62

Înainte de a lua Cefalexin Sandoz spuneți medicului dumneavoastră dacă sunteți gravidă, ați putea fi gravidă sau dacă alăptați. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Nu există date privind influenţa Cefalexin Sandoz asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 3. Cum să utilizaţi CEFALEXIN SANDOZ Utilizaţi întotdeauna Cefalexin Sandoz exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Adulţi şi adolescenţi Doza uzuală recomandată este de 500 mg Cefalexin Sandoz la 6-8 ore. Doza poate fi crescută în funcţie de etiologia şi severitatea infecţiei, fără a depăşi 4 g cefalexină pe zi în infecţiile cu germeni sensibili sau 6 g cefalexină pe zi în infecţiile cu germeni mai puţin sensibili, administrată în mai multe prize. În infecţiile urinare necomplicate, în faringitele streptococice şi în infecţiile cutanate uşoare, se pot administra 500 mg Cefalexin Sandoz la intervale de 12 ore sau 250 mg Cefalexin Sandoz la intervale de 6 ore. Pentru infecţii mai severe sau pentru cele produse de germeni mai puţin sensibili, pot fi necesare doze crescute. Dacă sunt necesare doze zilnice mai mari de 4 g cefalexină, trebuie avută în vedere posibilitatea utilizării altor cefalosporine cu administrare parenterală, în doze echivalente. Dozele zilnice nu trebuie să fie mai mici de 1 g cefalexină. Copii Doza uzuală recomandată este de 25-50 mg Cefalexin Sandoz/kg şi zi (când este necesar, se poate creşte doza până la 100 mg Cefalexin Sandoz/kg şi zi), divizată în 2, 3 sau 4 prize. În cazul infecţiilor 63

necomplicate ale tractului urinar, infecţiilor pielii şi ale ţesuturilor moi, precum şi în faringita streptococică, doza totală zilnică poate fi divizată în două prize egale, administrate la intervale de 12 ore. Tratamentul

trebuie

continuat

2-5

zile

după

dispariţia

simptomatologiei. Pentru a preveni complicaţiile, în infecţiile cu streptococ beta-hemolitic durata tratamentului trebuie să fie de cel puţin 10 zile. Vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală Doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei. Clearance-ul creatininei

Doza pentru o priză

Intervalul dintre

(ml/min) (mg) administrări (ore) 40-80 500 12 20-30 500 24 Cefalexin Sandoz trebuie administrat cu precauţie în cazul insuficienţei renale severe. Trebuie efectuate examene clinice şi de laborator deoarece doza necesară poate fi mai mică decât cea uzual recomandată. La pacienţii dializaţi doza este de 250 mg Cefalexin Sandoz de 1-2 ori pe zi şi în plus încă 500 mg Cefalexin Sandoz după fiecare şedinţă de dializă. Doza totală în zilele de dializă este de până la 1 g Cefalexin Sandoz. Medicul va decide doza adecvată, frecvenţa şi durata administrării în funcţie de starea dumneavoastră, de toleranţa faţă de medicament, de răspunsul la tratament şi de reacţiile adverse posibile. Dacă dumneavoastră consideraţi că efectele medicamentului sunt prea slabe sau prea puternice, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Dacă ați utilizat mai mult Cefalexin Sandoz decât trebuie Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră a luat o doză mai mare de Cefalexin Sandoz luați ambalajul medicamentului și adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital.

64

Manifestările supradozajului pot fi : senzație de rău (greață), stare de rău (vărsătură), deranjament al stomacului, apariția de sânge în urină. Dacă ați uitat să utilizaţi Cefalexin Sandoz Dacă ați uitat să luați o doză, luați-o imediat ce v-ați adus aminte. Dacă este aproape timpul pentru următoarea săriți doza uitată și luați-o pe următoarea, apoi continuați conform planificării inițiale. Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 4. Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, Cefalexin Sandoz poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Opriți administrarea Cefalexin Sandoz și spuneți imediat medicului dumneavoastră dacă apare una din următoarele reacții adverse:     

erupție cutanată tranzitorie, febră, mâncărime a pielii, umflarea buzelor, pleoapelor și limbii, respirație dificilă sau șuierătoare. Acestea pot fi manifestările unei reacții alergice. Reacții adverse severe Următoarele reacții adverse pot fi severe și necesită întreruperea

tratamentului și contactarea medicului:  descuamarea pielii și apariția de vezicule pe piele,  diaree severă. Următoarele reacții adverse au fost raportate la administrarea de cefalexină:     

diaree, durere de stomac, senzație de arsură la nivelul stomacului, indigestie, durere la nivelul abdomenului inferior, 65

    

inflamația intestinului gros (colită), greață și vărsătură, erupție cutanată sub formă de pete, mâncărime a pielii, erupție cutantă sub formă de pete, supranivelată însoțită sau nu de

mâncărime,  secreție gălbuie la nivelul ochilor,  apariția de vezicule la nivelul mucoasei gurii și nasului,  dureri pluriarticulare însoțite de erupție cutanată, febră, umflarea ganglionilor limfatici și apariția de urină tulbure,  scăderea numărului de celule albe și roșii din sânge,  afectarea activității ficatului și rinichilor care se poate observa la    

efectuarea unor teste, îngălbenirea albului ochilor și/sau pielii (icter), slăbiciune, stare de leșin, senzație de confuzie sau agitație, perceperea, vederea sau auzirea unor evenimente sau persoane care

   

nu există în realitate (halucinații), amețeli, oboseală, durere de cap, nervozitate, tulburări ale somnului, mâncărime în jurul anusului și organelor genitale, inflamația vaginului și secreție vaginală albă grunjoasă (candidoză), Dacă vreuna din reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi

orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. 5. Cum se păstrează CEFALEXIN SANDOZ A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A nu se păstra la temperaturi peste 30°C. A se păstra în ambalajul original. Nu utilizaţi Cefalexin Sandoz după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

66

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Informaţii suplimentare Ce conţine Cefalexin Sandoz Substanţa activă este cefalexina. Cefalexin Sandoz 250 mg Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: stearat de magneziu, celuloză microcristalină; învelişul capsulei: dioxid de titan (E 171), gelatină. Cefalexin Sandoz 500 mg Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei: stearat de magneziu, celuloză microcristalină; învelişul capsulei: dioxid de titan (E 171), gelatină, apă. Cum arată Cefalexin Sandoz şi conţinutul ambalajului Cefalexin Sandoz 250 mg Capsule gelatinoase tari de culoare albă opacă ce conţin o pulbere de culoare alb-gălbuie, cu miros caracteristic. Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 capsule. Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 6 capsule. Cefalexin Sandoz 500 mg Capsule gelatinoase cu cap de culoare alb opac şi corp de culoare alb opac care conţin pulbere albă până la gălbuie cu mirosul caracteristic al substanţei active. Cutie cu un blister PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule. Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă și fabricantul S.C. Sandoz S.R.L, Str. Livezeni nr. 7A, 540472 Târgu Mureş, România

67

Pentru orice informații despre acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață. Sandoz Pharma Services Victoria Business Park, Şos. Bucureşti-Ploieşti 73-81, Corp 2, Etaj 2 Bucureşti, Sector 1 România Tel: +40 21 4075160 Acest prospect a fost aprobat în august 2012

68

V. CONCLUZII

În urma statisticilor efectuate Romania se află pe locul I în lume la rezistența la antibiotice a populației. Acest fapt se datorează următoarelor cauze:    

consum mare de antibiotice ”după ureche” recomandarea antibioticelor ”în abuz” chiar de cadrele medicale nerespectarea recomandărilor alcoolul duce la inactivarea antibioticelor. Efectele negative asupra organismului uman pot fi mai mari dacă pacientul ia anumite antibiotice pentru tratarea tuberculozei și apoi bea alcool – precum înroşirea pielii sau apariția unei stări «alterate» a

întregului corp.  cafeaua are efect de stimulare a secreţiei gastrice, reducând eficacitatea medicamentelor de tip antiulceroase. Mai mult, cofeina crește efectele secundare (digestive şi cardiace), ale teofilinei, un bronhodilatator folosit în tratarea astmului. Această băutură mai poate, în acelaşi timp, diminua acţiunea unor calmante, precum benzodiazepinele, și duce la creşterea acţiunii diureticelor  băuturile acide pot influența ampicilina,

oxacilina,

absorbţia unor medicamente ca

penicilina

V,

eritromicina.

Medicii

recomandă persoanelor care urmează un tratament cu aceste medicamente să le administreze, în general, la aproximativ două sau trei ore după masă, atunci când PH-ul gastric este mai redus.  antibioticele afectează flora intestinală

69

 laptele, un alt inamic al antibioticelor diminuează

efectul

medicamentelor, mai ales în cazul tetraciclinei. Cei ce urmează un tratament cu antibiotice trebuie să evite să ia medicamentul cu iaurt sau lapte, deoarece pastila nu își mai face efectul. Se poate bea lapte sau manca un iaurt după cel puţin jumătate de oră de la luarea pastilei, dar în nici un caz înainte de a lua medicamentul  sucul de grapefruit este o altă băutură cu un efect extrem de periculos asupra organismului atunci când medicamentele sunt luate cu acest lichid. Sucul de grapefruit interferează cu un număr mare de medicamente, precum cele pentru persoanele cardiace, care suferă de reflux gastro-esofagian, disfuncţie erectilă, convulsii sau tulburări ale somnului. Medicii recomandă persoanelor care obişnuiesc să bea suc de grapefruit și au diferite afecţiuni să amâne sucul cu cel puţin doua ore de la luarea medicamentelor, pentru a evita apariţia efectelor negative.

70

VI. BIBLIOGRAFIE

1. Niculescu C. ,“Anatomia şi fiziologia omului. Compendiu”, 2009, Editura Corint, Bucureşti. 2. “Medicina în familie. Ghid complet pentru sănătatea întregii familii”, 2000, Editura Teora, Bucureşti. 3. Revista “Asul verde” . 4. FICA

CORNELIA,

”Îndreptar

practic

pentru

medicamentoase”, Editura Medicală, Bucureşti, 1983.

71

preparate