Xxxxxxxx Raport De Cercetare Mecanisme Cognitive 2009

RAPORT DE CERCETARE -1UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE Şi ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

STUDIU PRIVIND INFLUENTA COFEINEI ASUPRA PERFORMANTELOR

IN

APRECIEREA DISTANTELOR SI VITEZELOR

Autori: ……. Bucureşti 2009-2010

RAPORT DE CERCETARE -2-

REZUMAT

(150-300 cuv)

Obiectiv: Cercetarea de fata isi propune studiul influentei unei cantitati de cofeina(150mg) administrate sub forma a 6grame ness concomitent cu 160ml de coca-cola asupra performantelor in aprecierea vitezelor si distantelor folosind testul DEST computerizat in laboratorul de psihologie experimentala. Ipoteza: Cofeina adiministrată grupului experimental influenţează semnificativ statstic aprecierea vitezelor şi distanţelor faţă de grupul de control. METODA: Participanţi: doua grupuri aleator alese a cate 30 de studenti anul 1 psihologie, respective un grup de control si unul de experiment. Grupului de control nu i s-a administrat cofeina fiind selectionat aleator din baza de date iar grupului de experiment I s-a administrat cofeina sub forma ness concomitent cu cola, datele recoltandu-se la 45 min dupa aceasta. Instrumente: Proba la care au fost supusi subiectii se numeste testul DEST computerizat de apreciere a distantelor si vitezelor, iar datele colectate au fost introduce impreuna cu cele de la grupul de control in calculator si prelucrate cu ajutorul programului de statistica SPSS. Aceste date au fost prelucrate cu ajutorul testului t pentru loturi independente. Rezultate: rezultatele obţinute în urma prelucrarii datelor cu ajutorul testului t releva faptul ca exista o diferenta semnificativa statistica deoarece p<0.05 si deci ipoteza cercetarii este sprijinita de datele obtinute si se accepta. Concluzii: Ca urmare obiectivul cercetarii este indeplinit si cantitatea de cofeina administrate a dus la obtinerea unei diferente semnificative din punct de vedere statistic asupra perfotmantelor in aprecierea distantelor si vitezelor la testul computerizat DEST.

RAPORT DE CERCETARE -3-

1.

INTRODUCERE

Cercetatorii au aratat ca prea multa cofeina diminueaza puterea de concentrare, producand o stare de usoara si permanenta confuzie. Cei care nu consuma cafea au rezultate mai bune la examene si teste, probabil datorita faptului ca reusesc sa isi pastreze capacitatea de concentrare pe timp maiindelungat. Astfel este important de stiut ca o ceasca de cafea fiarta are aproximativ 115 miligrame de cofeina, un expresso (filtru) aproape 80 mg, in timp ce o cafea instant 65 mg de cofeina. Cafeaua decofeinizata nu este in totalitate fara cofeina, continand de fapt 3 mg de cofeina. o cutie de Coca-Cola are aproape 23mg de cofeina, Pepsi Cola 25mg, Mountain Dew 37mg, and TAB 31mg. Ceaiul are aproximativ 40 mg de cofeina, in timp ce o uncie de ciocolata contine 20 mg Cofeina mareste puterea aspirinei si a altor calmante, acesta fiind motivul pentru care se regaseste in unele medicamente. In mod ironic, eliminarea cofeinei este si una din cauzele cele mai frecvente ale durerilor de cap. Cafeina - este unul dintre drogurile cu cea mai larga raspandire; se gaseste in cafea, ceai, cacao, bauturi racoritoare (cola), ciocolata si chiar in unele medicamente. Efecte - psihice: stimuleaza activitatea intelectuala, creste puterea de concentrare, in cantitati mari provoaca iritabilitate, anxietate. Efecte - fizice: tremuraturi ale mainilor, scaderea apetitului, insomnii, tulburari gastrice, cresterea tensiunii arteriale, afectiuni ale inimii, afectiuni renale Inainte de a incepe o cursa, foarte multi biciclisti beau o cana "sanatoasa" de cafea, din moment ce s-a dovedit ca un individ ce consuma cafea poate suporta mai bine efortul fizic. Aparent, cafeaua previne oboseala musculara si mareste capacitea corpului de a transforma grasimile in energie, pastrand zaharul in tesuturi pentru a fi exploatat in momente de efort maxim. Care sunt beneficiile cofeinei?Luata in "doze" moderate, cofeina are efecte benefice. Actioneaza asupra tubului respirator ajutand la mobilitatea muschilor (cafeaua este recomandata si pentru bolnavii de

RAPORT DE CERCETARE -4astm). Este de asemenea folosita si impotriva durerilor de cap pentru ca dilateaza vasele de sange, si este folosita ca un medicament impotriva migrenelor. Cofeina este un bun diuretic ce stimuleaza activitatea aparatului excretor si elimina substantele toxice din corp.Sa demonstrat cã actiunea cofeinei asupra organismului uman este una de crestere a ritmului respirator prin stimularea acelei pãrti a creierului responsabilã cu nivelul dioxidului de carbon din sânge. Cofeina poate mãri ritmul respirator prin consolidarea actiunii diafragmei, care este principalul muschi implicat in procesul de inspiratie si expiratie. Un studiu a arãtat faptul cã aceasta mai poate fi folositoare si celor cu afectiuni pulmonare, care au probleme respiratorii.. Medicamentul numit teofilinã a fost indelung folosit in tratamentul astmului deoarece dilata canalele bronhice si usura respiratia. Recent, un studiu a demonstat faptul cã si cofeina are acelasi efect. Cu toate acestea, doza necesarã (echivalentã cu aproximativ nouã cesti de cafea pentru o persoanã de talie medie), produce efecte secundare nedorite: tremur si lipsã de echilibru. Pe lângã efectele benefice in afectiunile respiratorii, cofeina poate fi folositã cu succes si in provocarea respiratiei la nou-nãscutii care au insuficientã respiratorie. Consumatã o datã cu hrana obisnuitã, cofeina creste ritmul de convertire a hranei in energie. Consumatã intre mese, produce un transfer al grãsimilor din depozitele celulare cãtre fluxul sangvin pentru a fi folosite ca energie. Cofeina este, asadar, un ingredient obisnuit ce nu necesitã prescriptie medicalã. Cofeina este des inclusã in preparate prescrise de medic sau in cele care nu necesitã prescriptie medicalã pentru durerile de cap si in alte analgezice, probabil pentru a contracara efectele depresive ale medicamentelor existente in aceste retete. Cofeina a fost folositã si in cazuri de infertilitate, deoarece creste mobilitatea spermatozoizilor. Oricum, cantitatea folositã pentru a obtine acest efect este foarte mare, iar eventualele efecte secundare sunt necunoscute.Din punct de vedere tehnic, drogul este o substantã folositã sã previnã ori sã vindece o afectiune sau sã augumenteze starea bunã fizicã sau mentalã a cuiva. De fapt, oamenii folosesc cofeina in toate aceste scopuri, iar aceasta poate rãspunde la toate aceste solicitãri, dar pânã la un anumit punct. Cofeina este cel mai popular drog din lume. Desi cofeina este o substantã chimicã ce poate fi folositã in scopuri medicale sau nu, ea este folositã mai adesea fãrã prescriptie medicalã, pentru efectele sale asupra stãrii si comportamentului. Drogurile consumate in acest scop sunt cunoscute sub numele de “droguri psihoactive”. Heroina, cocaina, marijuana, nicotina, alcoolul si cofeina sunt toate droguri psihoactive. Cofeina purã este un praf alb cu gust amar ce se aseamãnã cu amidonul. Este solubilã in procentaj moderat in apã la temperatura corpului omenesc si usor solubilã in apa incãlzitã. A fost pentru prima datã extrasã din cafea in 1820, iar din ceai in 1827, dându-i-se numele de “theina”.

RAPORT DE CERCETARE -5Curând dupã aceasta s-a descoperit si faptul cã proprietatea de a modifica starea de spirit si comportamentul se datoreazã tocmai cofeinei si in cazul cafelei si in cel al ceaiului. Dupã ceai si cafea, cea mai importantã sursã de cofeinã o reprezintã bãuturile nealcoolice, apoi cacaoa si ciocolata. Ultima sursã importantã este in prescriptia de medicamente si a medicamentelor fãrã prescriptie. Persoanele care consumã in mod regulat cantitãti mari de cafea (mai mult de cinci cesti pe zi) realizeazã adesa cã organismul lor s-a adaptat acestor cantitãti, astfel cã si toleranta la aceastã substantã creste; rezultatul este cã ei trebuie sã mãreascã si consumul pentru ca substanta sã mai aibã efect stimulator. Pe de altã parte, dacã unii renuntã la consumul de cafea pentru un timp, uneori chiar si câteva ore, se pot confrunta cu simptome inverse, cum ar fi oboseala, dureri de cap, iritabilitate datoratã dependentei lor fizice si mentale fatã de acest drog. Afirmatiile conform cãrora cofeina stimuleazã activitatea sistemului nervos central - creierul si mãduva spinãrii – se bazeazã pe foarte putine informatii ale sistemului in sine. Existenta acestui stimul se bazeazã mai mult pe aparitia efectelelor drogului asupra stãrii si comportamentului si se presupune cã activitatea creierului este afectatã intr-o anumitã mãsurã. Percepţia mişcării Conceputa intr-un sens foarte larg, miscarea desemneaza schimbarea, transformarea obiectelor si fenomenelor lumii materiale sau ideale. Miscarea se refera la deplasarea obiectelor in spatiu, la schimbarea pozitiei lor intr-un timp bine determinat.Exista mai multe feluri de miscare:reala (un obiect se deplaseaza dintr-un punct in altul), aparenta, indusa, autocinetica, consecutive, fenomenul phi.Miscarea consecutiva (stroboscopica)are o mare aplicabilitate in cinematografie : imaginile statice care se succed cu o mare viteza unele dupa altele (1/25 din 1 sec.) dau senzatia miscarii. Perceptia tuturor acestor forme ale miscarii are o mare valoare adaptativa fiind vitala in lumea umana si animala. La om perceptia miscarii furnizeaza informatii despre actiunea cu obiectele, perceptia obiectelor in miscare este chiar mai importanta decat perceptia obiectelor stationare.Omul percepe prezenta miscarii, obiectul care se misca, directia miscarii.Perceptia miscarii presupune nu numai coordonarea miscarii ochilor cu miscarile imaginilor de pe retina, ci si coordonarea spatiotemporala. . Aceasta coordonare aparenta cu miscarile este cu siguranta un motiv foarte intemeiat pentru a considera imaginile ca fiind spatiale din moment ce comenzile de control motorii trebuie sa fie initiate in coordonatele spatiale. Daca ne-am putea misca ochii spre un loc dintr-o imagine sau sa

RAPORT DE CERCETARE -6indicam spre o trasatura a imaginii am arata unele aspecte privind spatialitatea imaginii. Acest fapt atrage dupa sine intrabarea empirica daca imaginile angreneaza sistemul motoriu in felul in care o face perceptia vizuala. Intr-o serie de experimente ingenioase, (Finke 1979) a demonstrat ca adaptarea la prisme aflate in miscare s-ar putea obtine folosind doar locatia imaginata a mainii observatorului drept bucla de reactie (feedback). Aceste studii sunt de o mare importanta deoarece arata felul in care imaginile proiectate pot sa se comporte ca perceptii adevarate. Finke le-a cerut subiectilor sa-si imagineze ca mana lor (ascunsa) se afla intr-un anumit loc specificat. Succesiunea locurilor unde le-a cerut sa-si imagineze ca se afla mana corespundea de fapt cu erorile de deplasare facute de catre alt subiect care purta prisme miscatoare. Finke a mai descoperit ca atat tiparul de adaptare cat si tiparul de efecte ulterioare pe care le-au aratat subiectii carora li s-a cerut sa-si imagineze locul unde li se afla mana era similar cu cel arata de subiecti care purtau intr-adevar prisme miscatoare si astfel puteau sa vada locul deplasat unde li se afla mana. Se pare ca exista o serie de fenomene de orientare motorie a imaginilor care depind doar de orientarea privirii unei persoane sau de atentia focalizata spre anumite locuri percepute. Studiul de adaptare a razei de perceptie a lui Finke constituie un exemplu plauzibil al acestui tip de fenomen, precum in studiul (Tlauka & McKenna 1998) al compatibilitatii S-R pentru raspunsul manual la informatia din imagini. Nici unul dintre aceste rezultate nu necesita ca imaginile sa apara in sistemul visual motoriu, decat daca imaginile sunt spatiale sau descriptive. Intr-adevar, aceste cazuri implica perceptia vizuala a locatiei efective (adica, exista intradevar elemente vizibile la locatiile relavante in spatiu real care se au in vedere). Dat fiind ca fenomenele de adaptare (precum fenomenele de adaptare a compatibilitatii S-R) necesita doar informatii privind locatia si nu informatii picturale (de ex. forma, culoare, etc), acestea nu implica in nici un fel caracterul “desctriptiv’ al imaginilor mentale. Atunci cand ne indreptam atentia spre cazurile in care imaginile nu sunt proiectate intr-un cadru perceput (sa zicem ca sunt imaginate pe intuneric sau cu ochii inchisi), sau in care mai mult decat locatia imaginata a unui obiect este relevanta pentru actiunea motorie, descoperim ca imaginile nu interactioneaza cu sistemul motoriu perceptiv intr-un fel care este caracteristic interactiunii viazuale cu acel sistem. Pentru a demonstra acest lucru trebuie sa analizam anumite caracteristici ale controlului vizual al miscarilor, mai degraba decat cazurile unde controlul ar putea fi mediat doar de atentia spatiala. Un exemplu clar de control strict vizual al actiunii motorii este urmarirea usoara (smooth pursuit). Oamenii pot detecta miscarea obiectelor aflate in deplasare usoara printr-o caracteristica a miscarii ochiului numita smooth pursuit. De asemenea, mai exista rapoarte

RAPORT DE CERCETARE -7care atesta faptul ca in anumite circumstante oamenii pot detecta in mod voluntar (si poate chiar si involuntar) miscarea mainii lor in intuneric (Mther & Lackner 1980). Mai pot de asemenea sa detecteze miscarea obiectelor care sunt partial ascunse vederii (Steinbach 1976), si chiar miscarea determinata (aparenta) a unui punct produs de cadrul in miscare din jurul punctului (Wyatt & Pola 1979). Cu alte cuvinte acestia pot sa urmareasca usor input-uri generate de catre sistemul vizual primar. Cu toate acestea, ceea ce nu pot oamenii sa faca este sa urmareasca usor miscarea obiectelor imaginate. De fapt se pare ca este imposibil sa se initieze urmarirea usoara fara un stimul de miscare (Kowler 1990). Alt exemplu al unui control vizual ghidat caracterisitic este capacitatea de a ajunge sa zarim un obiect vizibil. Desi nu putem sa zarim obiecte imaginate, cand facem asta de fapt simulam ca o pantomima miscarea, si nu angrenam sistemul vizual motoriu. Detectarea vizuala ghidata arata anumite caracteristici destul de specifice neimpartasite de detectarea simulata prin pantomima (Goodale, Jacobson & Keillor 1994). De exemplu, timpul si magnitudinea vitezei maxime, inaltimea maxima a mainii, si deschiderea maxima de apucare, sunt toate in mod semnificativ diferite cand se ajunge la obiectele imaginate si nu la cele percepute. Gesturile de a atinge si de a apuca spre obiectele imaginate demonstreaza un tipar diferit care este observat cand li se cere subiectilor sa simuleze prin pantomima o miscare de atingere si apucare. Exista dovezi importante privind sistemul vizual motoriu, ca fiind capsulat in sine insusi (Milner &Gooddale 1995) si, ca si sistemul vizual, este capabil sa raspunda doar la informatii ce provin de la ochi, care adesea includ informatie vizuala care nu este disponibila constiintei. In ceea ce priveste sistemul vizual, doar anumite feluri limitate de modulatii ale comportamentului sau caracteristic pot fi impuse de cognitie. Cand examinam caracteristicile specifice ale sistemului vizual motoriu capsulat, ne dam seama ca imaginile mentale nu se angreneaza in felul in care input-urile vizuale o fac. Sunt imaginile “vazute” de sistemul vizual? Una dintre cele mai des intalnite intrebari in cercetarea contemporana a imaginilor mentale a fost daca imaginile mentale folosesc sistemul vizual. In mod intuitiv idea cum ca imaginile implica perceptia vizuala este extrem de atragatoare dat fiind ca experienta imaginilor mentale este din punct de vedere al fenomenului foarte asemanantoare cu experienta perceptiei vizuale (intr-adevar, s-a vehiculat ca atunci cand perceptia reala este slaba din cauza stimulilor putini, perceptia vizuala si imaginile mentale pot sa nu se mai distinga unele de de celelalte, Perky 1910). Dar, din perspectiva acestei teze, exista un motiv mai interesant pentru a intreba daca sistemul vizual este angrenat in examinarea imaginilor. Daca vederea este folosita pentru a interpreta imaginile mentale

RAPORT DE CERCETARE -8ar putea sa sustina idea ca imaginile sunt lucruri care pot fi vazute, astfel dand crezare ideei intuitive a imaginilor ca fiind picturale (sau desriptive). Problema suprapunerii dintre imaginile mentale si perceptia vizuala a fost investigata cu mult aplomb in cadrul comunitatii neurostiintifice cognitive. Vom examina descoperirile neurostiintifice in sectiunea 0. Pentru moment vreau sa pun in discutie unele dintre dovezile psihologice care sugereaza o suprapunere intre imaginile mentale si perceptia vizuala, si sa intreb daca aceasta dovada sustine idea ca imaginile sunt obiecte picturale care sunt “vazute” de catre sistemul vizual. Experienta perceptiei vizuale si a crearii imaginilor mentale Este foarte posibil ca cel mai convingator motiv pentru a crede ca imaginile mentale implica sistemul vizual este unul subiectiv: Imaginile mentale sunt insotite de o experienta subiectiva care este foarte similara cu cea a perceptiei vizuale. Asa cum am remarcat la inceputul acestui articol, acet tip de experienta fenomenala este foarte dificil de ignorat. Cu toate acestea, este foarte posibil ca atat vederea cat si imaginile mentale sa duca la acelasi fel de experienta pentru ca aceeasi forma de reprezentare, simbolica, mai mult decat picturala, le sustine pe amandoua. Experienta poate sa corespunda cu un nivel destul de inalt al analizei informatiei vizuale, sa spunem pana la punctul in care stimulul este recunoscut ca fiind ceva familiar (Crick & Koch 1995; Stoerig 1996, sugereaza ca locul constiintei noastre are loc mai sus de cortexul vizual primar). In acest caz desi imaginile vizuale si vederea au impartasit mecanisme commune si forme de reprezentare, nu putem deduce ca forma era descriptiva sau picturala. Cel mult, se poate ajunge la concluzia ca, precum (Barsalou 1999b), forma de reprezentare ce sta la baza imaginilor, simbolica ca si natura, este de asemenea specifica ca si modalitate deoarece contine o anumita selectie a activitatii neuronale care este asociata cu perceptia vizuala corespunzatoare. Aceasta alternativa este compatibila cu propunerea noastra (urmatoarea sectiune) cum ca reprezentarea ce sta la baza percetiei vizuale si a imaginilor mentale poate sa foloseasca acelasi vocabular simbolic specific. Inmixtiunea vizuala

intre

contruirea

imaginilor

mentale

si

perceptia

Una dintre descoperirile cele mai timpurii care au convins oamenii ca imaginile implica sistemul vizual a fost cea care arata ca sarcina de a examina imagini putea fi intrerupta de catre catre o sarcina suplimentara vizuala sau spatiala. De exemplu, (Brooks 1968) a aratat ca raportarea caracteristicilor spatiale la imagini este mai susceptibila la interferenta cand raspunsul trebuie dat printr-o metoda spatiala (ex. indicarea) decat printr-una verbala (adica, vorbind). Atunci cand li s-a cerut subiectilor sa

RAPORT DE CERCETARE -9descrie forma literei F furnizand in acest scop o lista cu intoarcerile la dreapta si la stanga pe care ar trebui sa le faca cineva deplasandu-se in jurul periferiei sale, executarea s-a dovedit mai slaba atunci cand au trebuit sa indice la stanga sau la dreapta (sau la stanga –si la dreapta- indicand sageti) decat atunci cand au trebuit sa spuna cuvintele “stanga” si “dreapta”. (Segal & Fusella 1969, 1970) au confirmat ulterior interferenta mai mare intre perceptie si imaginile mentale in sarcini variate de aceeasi modalitate si au mai aratat de asemenea ca ambele masuri inclinate spre sensibilitate si raspuns (derivate din Teoria Detectarii Semnalului) au fost afectate. Segal si Fusella au tras concluzia ca “imaginile mentale functioneaza ca un semnal intern care este confundat cu semnalul extern” (p.458). aceasta ar putea fi concluzia corecta care trebuie trasa. Dar acest fapt nu arata ca nici unul dintre input-uri nu este pictural. Tot ceea ce implica este ca sunt implicate aceleasi tipuri de continuturi reprezentationale , sau sa ne exprimam altfel, sunt desfasurate aceleasi concepte. Din placerea de a discuta, considerati reprezentarile din aceste studii ca fiind intr-un limbaj comun al gandirii: In acest caz, ce anume au in comun reprezentarile tiparelor vizuale cu imaginile mentale ale tiparelor vizuale? Este faptul ca amandoua se refera la aspectul tiparelor vizuale. Precum propozitiile despre aspectele vizuale, toate implica utilizarea unor concepte ca “luminos”, “rosu”, “unghi drept”, “parallel cu” si asa mai departe. Nu este surprinzator ca doua raspunsuri necesitand acelasi vocabular conceptual specific sa intervina. Astfel e posibil ca perceptiile vizuale si imaginile vizuale sa interactioneze pentru ca ambele contin reprezentari simbolice care utilizeaza acelasi vocabular particular spatial sau specific de modalitate. Faptul ca output-ul lingvistic in studiul Brooks nu este la fel de disruptiv precum se indica poate sa arate doar ca, pana la urma, conceptele spatiale nu sunt relevante pentru articularea cuvintelor “stanga” sau “dreapta” o data ce au fost alese pentru a fi rostite, tinand seama ca aceste concepte sunt relevante pentru initierea comenzilor motorii de miscare catre stanga sau dreapta. Miscarea imaginata versus miscarea perceputa (Gilden, Blake & Hurst 1995) au utilizat adaptarea motorie vizuala pentru a studia daca sistemul vizual este implicat in crearea imaginilor mentale. Acest studiu este de mare interes pentru noi din moment ce adaptarea motorie se stie ca este retinotopica, si datorita acestui fapt apare in sitemul vizual primar. Cand o regiune a campului vizual primeste stimulare motorie extinsa, un obiect prezentat in acea regiune este vazut ca se misca in directia opusa miscarii inductive (aceasta se cheama “iluzia cascada”) si un obiect mobil este vazut miscandu-se mai incet. Gilden, et al., si-au intocmit studiul cu intentia de a demonstra ca miscarea unui obiect imaginat este afectata de efectul ulterior al campului de miscare. Ei au cerut subiectilor sa priveasca timp de 150 de secunde la o fereastra patrata pe un ecran

RAPORT DE CERCETARE - 10 care continea o structura ce se misca continuu la intamplare. Apoi le-au aratat subiectilor un punct ce se misca inspre acea fereastra si care disparea in spatele a ceea ce parea sa fie o suprafata opaca, si le-au cerut subiectilor sa-si imagineze ca punctul continua sa se miste de-a lungul regiunii stimulate anterior si sa raporteze momentul cand punctul va reaparea la celalalt capat al suprafetei. Gilden et al. chiar a gasit un efect al adaptabilitatii miscarii asupra motiunii imaginate, dar nu era chiar efectul pe care il astepta. Au descoperit ca atunci cand punctul a fost imaginat ca miscandu-se in aceeasi directie ca si campul motoriu inductiv (adica, in directie contrara efectului ulterior motoriu) se pare ca a incetinit (a fost necesar mai mult timp pentru a ajunge la cealalta parte a regiunii). Cu toate acestea, cand s-a imaginat ca punctul se misca in directia opusa campului motoriu inductiv (adica, in aceasi directie cu efectul ulterior motoriu), punctul aparut ca ia viteza (a ajuns la cealalta parte in timp mai scurt). Ultimul efect nu constituie ceea ce se intampla cu puncte miscatoare reale. In adaptarea motorie vizuala, miscarea pare sa se incetineasca in ciuda directiei in care se misca campul motoriu inductiv, probabil din cauza ca toti receptorii sensibili la miscare au fost obositi. Dar, asa cum au recunoscut Gilden et al., efectul pe care l-au observat este chiar ceva la care s-ar putea astepta daca subiectii, in loc sa-si imagineze punctul miscandu-se in mod continuu de-a lungul ecranului, acestia si l-ar fi imaginat ca aflandu-se intr-o serie de locuri statice de-a lungul traiectoriei imaginate. Acest fapt sugereaza un mecanism diferit ce sta la baza miscarea imaginata cand aceasta din urma este generata ca fiind o extrapolare a miscarii percepute. Stim ca oamenii se pricep bine sa calculeze timpul pana la contact al unui obiect aflat in miscare uniforma spre o locatie specifica (DeLucia & Liddell 1998). Ceea ce pare sa se intample in cazul miscarii imaginate este faptul ca oamenii pot sa aleaga unul sau mai multe locuri marcate (de ex. elemente ale texturii) de-a lungul traiectoriei, folosind mecanismul indicator vizual discutat mai devreme, si apoi sa calculeze timpul pana la contact a acestor locuri. S-a testat aceasta idee in mod explicit (Pylyshyn & Cohen 1999) cerand subiectilor sa extrapoleze miscarea unui patrat mic, care a disparut prin astupare in spatele unei suprafete aparent opace. Li s-a cerut sa-si imagineze miscarea usoara a patratului intr-o camera intunecata. La un moment neasteptat in decursul acestei miscari patratul ar reaparea, ca si cum s-ar ivi dintr-o crapatura a suprafetei opace, si apoi s-ar retrage printro alta crapatura, si subiectii ar indica daca aceasta reaparitie a avut loc mai devreme sau mai tarziu decat patratul lor imaginat a ajuns la acea crapatura. Aceasta sarcina s-a desfasurat in mai multe conditii diferite. Intro conditie amplasarea “crapaturilor” unde patratul urma sa apara si sa dispara era necunoscuta (adica, crapaturile erau invizibile). In alta conditie locul in care urma sa apara era cunoscut dinainte: era indicat de o figura mica rectangulara care servea de “fereastra” prin care, la timpul potrivit,

RAPORT DE CERCETARE - 11 subiectii urmau sa vada pentru scurt timp patratul care se misca in spatele suprafetei (felul in care patratele apareau si dispareau in conditia cu fereastra era identic cu cel din conditia fara fereastra cu exceptia faptului ca marginea (conturul) ferestrei nu era vizibila in ultimul caz). Si in final intr-un set de conditii patratul imaginat se misca prin intuneric total in schimb in celalat set de conditii traiectoria era marcata de niste puncte imprastiate care puteau fi utilizate ca puncte de referinta pentru a calcula timpul pana la contact. Cum se astepta, abilitatea de estimare a lucului unde se afla patratul in momente diferite (masurat din punctual de vedere al timpului de decizie) a fost vizibil imbunatatita cand s-a specificat locatia dinainte si de asemenea atunci cand existau marcatori vizibili de-a lungul traiectoriei miscarii imaginate. Ambele descoperiri confirma sugestia ca subiectii, atunci cand raporteaza “imaginarea miscarii usoare a patratului” de fapt selecteaza locuri unde sa calculeze timpul pana la contact si abia se gandesc ca patratul imaginar ce se misca se afla in acele locuri la timpii estimati. Conform acestei pareri, subiectii se gandesc ca “acum este aici” in mod repetat pentru diferite obiecte vizibile (alese de catre mecanismul indicator al atentiei mentinat anteorior), si sincronizat cu timpii de sosire calculati in mod independent. Acest mod de a descrie ce anume se intampla nu necesita nici presupunerea ca este implicat sistemul vizual (altul decat mecanismul indicator al atentiei) si nici nu necesita presupunerea ca patratul imaginat se misca de fapt printr-un spatiu mental si ocupa fiecare pozitie succesiva de-a lungul traiectoriei spatiale reale. Intr-adevar nu este necesar sa sustinem alt tip de spatiu cu exceptia celui vizibil care serveste drept input pentru calcularea timpului pana la contact. Cercetarea neurostiintifica implicata in problema imaginilor mentale s-a dedicat la inceput incercarii de a arata ca sistemul perceptiei vizuale primare este implicat in imaginile mentale. Implicarea mecanismelor vizuale in imaginile mentale prezinta interes pentru teoreticienii imaginii in primul rand din cauza ca rolul special jucat de catre sistemul vizual in procesarea imaginilor mentale va dovedi o versiune a teoriei imaginii, aratand ca imaginile mentale utilizeaza intr-adevar un tip special de afisaj spatial (asta pretinde in mod explicit Kosslyn 1994). Intrebarea care apare in mod natural este daca putem constitui un caz din aceasta parare obtinand dovezi privind aflarea zonelor creierului sunt implicate in crearea imaginilor mentale si in perceptia vizuala. Inainte de a examina dovezile merita sa repetam ca problema implicarii sistemului vizual si problema formei imaginilor mentale reprezinta probleme mari si de sine statatoare. Este posibil din punct de vedere logic pentru sitemul vizual sa fie implicat atat in perceptia vizuala cat si in imaginile mentale si cu toate acestea sa nu initieze in nici unul dintre aceste cazuri reprezentari descriptive asemanatoare imaginilor. In mod similar, este posibil ca reprezentarile sa fie organizate topografic intr-un anumit fel si cu toate acestea sa nu aiba de

RAPORT DE CERCETARE - 12 a face cu perceptia vizuala, si nici cu orice paticularitate descriptiva a reprezentarii. Intr-un anumit sens localizarea fizica a oricarei reprezentari cognitive adecvate trebuie sa fie organizata din punct de vedere topografic. Fodor si Pylyshyn (Fodor & Pylyshyn 1988) au argumentat ca orice forma de reprezentare care este potrivita ca baza pentru cognitie trebuie sa fie compozitionala, mai exact continutul unei reprezentari complexe trebuie sa rezulte din continutul partilor sale componente si din regulile dupa care complexul formeaza un ansamblu. localizarea fizica a oricarei reprezentari care intruneste cerintele compozitionalitatii (Pylyshyn 1984, p 54-69; Pylyshyn 1991b). In cazul reprezentarilor simbolice, parti din expresie sunt “cartografiate” recursiv in componente de stari fizice iar relatiile sintactice sunt “cartografiate” in relatii fizice.. A se observa ca intr-un computer digital, reprezentarile de structurare a datelor sunt compozitionale si distribuite topografic si cu toate acestea in general nu sunt gandite ca sa fie descriptive, desi atunci cand se presupune ca trebuie sa fie descriptive, precum si atunci cand au codate imagini (sa zicem fisiere JPEG sau TIFF), distribuirea lor topografica in general nu oglindeste afisajul fizic al imaginii. In consecinta, problema distribuirii spatiale a imaginilor, daca sunt sau nu descriptive, si intrebarea daca au legatura cu perceptia vizuala sunt in mod logic probleme independente. Cortexul vizual primar (zona 17) pare sa fie organizat retinotopic (cel putin la creierul de maimuta). Astfel daca Zona 17 este activata atunci cand subiectii genereaza imagini mentale, atunci trebuie ca centrii corticali de nivel mai inalt genereaza activitate organizata retinotopic in sistemul vizual. Cu alte cuvinte, in timpul crearii imaginilor mentale este generat un tipar spatial de activitate in aceleasi parti ale sistemului vizual unde are loc o astfel de activitate in viziune. De unde se continua (asa continua argumentarea) printr-o forma de activitate spatiala sau „descriptiva” care este expusa in cortex, majoritatea pe retina, si aceasta activitate este apoi interpretata (sau „perceputa”) de catre sistemul vizual Imaginea care ne este prezentata, cea a unui ochi al mintii care priveste la un afisaj proiectat in cortexul vizual, este una care ar trebui sa suscite suspiciuni. Se apropie deranjant de mult de idea ca proprietatile lumii exterioare, precum si procesul vizual (incluzand tiparul de rezolutie al retinei si necesitatea de a roti ochii in jurul afisajului pentru gasi trasaturi de interes), sunt interiorizate in sitemul imaginilor mentale. Daca asemenea caracteristici ar fi contruite in arhitectura, imaginile noastre mentale n-ar fi atat de plastice si atat de penetrabile din punct de vedere congnitiv pe cat sunt. Daca „ochiul mintii” chiar ar trebui sa se miste in orbita sa nu am mai putea sa sarim dintr-un loc in altul pentru a extrage informatii din imaginea noastra asa cum o facem. Si daca imaginile chiar ar fi ilustratii pe cortex, necesitatea unui homunculus pentru a le interpreta nar fi fost exclusa, in ciuda celor care sustin ca un asemenea sistem ar fi fost implementat pe computer. Implemetarea pe computer nu garanteaza ca

RAPORT DE CERCETARE - 13 ceea ce se spune despre sistem, vazut ca un model al mintii/creierului, este adevarat. Nici nu garanteaza faptul ca teoria pe care o implementeaza este libera de supozitia cum ca exista un agent inteligent intr-una dintre cutii. Asa cum (Slezak 1995) a observat, etichetele pe cutii intr-un model computational nu sunt doar mnemonice; alegerea unei etichete adesea constituie o supozitie importanta care trebuie justificata in mod independent. Lu si Sperling [Vision Res. 35, 2697(1995)] au propus ca perceptia vizuala motorie umana se serveste de trei sisteme sepatate de miscare: un sistem de prim rang care raspunde la tiparele de luminanta (intensitatea luminoasa) mobile, un sistem de rang secund care raspunde la modulatiile mobile ale tipurilor de trasaturi-stimuli in care luminiscenta asteptata este aceeasi peste tot dar se misca o zona de contrast mai mare sau de licarire, si un sistem de rangul al treilea care computeaza miscarea locatiilor marcate intr-o „harta a salientei”, adica, o reprezentare neuronala a spatiului vizual in care locatiile trasaturilor vizuale importante („figuri”) sunt marcate iar „fondul” nu este marcat. Ulterior, au existat niste rapoarte care au confirmat acest fapt: mecanisme diferite pentru castigarea controlului pentru motiuni de rang primar si secund, subrezire selectiva a motiunii de prim rang versus miscarea de rang secund sau tert prin diferite traume cerebrale, si clasificarea noilor motiuni de al treilea rang, de ex. Miscarea cromatica isoluminanta. Diferite procedee au facut cu succes deosebirea intre miscarea de prim rang si cea de rangul al treilea (atunci cand miscarea de prim rang se excude: sarcini duale, phi inversat de al doilea rang, concurenta motorie si adaptarea selectiva. Intre timp, au fost propuse opt contradictii aparente la teoria celor trei sisteme. Verificarea si reanaliza prezenta a noilor dovezi, argumentele pro si contra, solutioneaza provocarile si realizeaza o teorie mai clar definita si intarita in mod semnificativ. Primul model computational de perceptie motorie a fost propus de Hassenstein si Reichardt si apoi dezvoltata de catre Reichardt in studierea perceptiei motorii a insectelor. Modelul Reichardt a fost elaborat cu succes ca o teorie a perceptiei umane de catre van Santen si Sperling. Cateva modele aparent diferite, de ex. Modelul energiei motorii a lui Adelson si Bergen si o computatie liniara bazata pe trasformarile Hilbert s-au dovedit a fi echivalente din punct de vedere computational cu modelul Reichardt in sensul ca au acelasi sistem general de functii input/output, desi secventa interna a operatiilor e diferita. In timp ce modelul Reichardt in forma sa elaborata putea sa justifice cu acuratete perceptia motorie intr-o gama larga de stimuli, incluzand niste forme valurite destul de complexe si prognoze destul de contraintuitive, multi cercetatori au observat clase de stimuli motorii care sunt usor percepute de catre observatorii umani dar nu pot fi surprinse de catre detectorii Reichardt. S-a crezut destul timp ca sunt necesare cel putin

RAPORT DE CERCETARE - 14 doua sisteme motorii pentru a justifica varietatea stimulilor in care este perceputa miscarea. Sistemul de rangul intai extrage miscarea din modulatiile luminoase mobile. Sistemul de rangul al doilea extrage miscarea din stimulii mobili in care luminscenta asteptata este aceeasi peste tot dar anumite trasaturi (de ex. Contrast si/sau frecventa spatiala) rezulta din fundal. Sistemul de rangul al treilea detecteaza miscarea trasaturii de salienta, adica schimbari in locatia zonelor vizuale marcate ca „importante” sau ca „figura” versus „pamant”. Ambele sisteme de gradul inatai si al doilea utilizeaza un algoritm de energie motorie primitiv, sunt monoculare primar si sunt rapide. Mecanismul de rangul al treilea este binocular, incet, dar extrem de versatil, si este puternic influentat de atentie. Un sistem de prim rang binocular plus computatii separate ochi drept si stang pentru rangul intai si al doilea implica un total de cel putin sase computatii motorii perceptive, toate realizate in mod concurent. 2. Obiective Evidenţeirea modului cum cofeina influenţează aprecierea vitezelor şi distanţelor 3. Ipoteze Ipoteza de cercetare de la care am pornit este :Administrarea de cofeina(150mg) sub forma de 6grame ness concomitent cu 160ml de coca-cola va duce la: a) reducerea numarului de aprecieri corecte b) cresterea numarului de aprecieri gresite obtinute de grupul experimental la executarea probei de apreciere a vitezelor si distantelor folosind testul DEST computerizat. Testul este unilateral deoarece se urmareste cresterea numarului de aprecieri gresite si reducerea numarului de aprecieri corecte.

4. METODA

4.1 PARTICIPANTI Pentru realizarea experimentului am ales aleator doua esantioane a cate 30 de subiecti. Primul esantion extras din baza de date a laboratorului este reprezentat de grupul de control-acestuia

RAPORT DE CERCETARE - 15 neadministrandu-i-se cafeina, datele fiind recoltate fara actiunea stimulului. Al doilea esantion a fost selectat aleator insumand tot 30 subiecti de la diferite grupe, carora li s-a administrat cofeina (150 mg) sub forma 6 grame ness concomitant cu 160 ml coca-cola cu 45 de minute inaintea efectuarii testului.Acesta este grupul de experiment si au fost supusi testarii in vederea stabilirii influentei cafeinei asupra performantelor in aprecierea distantelor si vitezelor.Subiectii grupului de control au realizat probele la care au fost supusi in cadrul orelor de seminar si aproximatim la aceleasi ore cu grupul de control-10 am13pm deoarece momentul ales pentru testare are o importanta foarte mare asupra concentrarii, atentiei, starii fizice si psihice in care se afla subiectul testat. Subiectii au fost de ambele sexe , studenti anul 1 la facultatea de psihologie, nu au consumat alte substante psihoactive anterior experimentului sin u au fost supusi altor stimuli perturbatori.Inainte de inceperea testarii li s-a tinut un scurt instructaj in legatura cu folosirea aparaturii, efectuarea probei, cum decurge testul propriu-zis si indrumati spre a nu se panica daca gresesc in timpul efectuarii testului. Important a fost mentionarea faptului ca administrarea de ness concomitent cu cola poate creea reactii adverse daca subiectii au luat anumite medicamente sau pur si simplu au alergii la cafeinaacesti subiecti fiind inlocuiti de cei apti consumului de cofeina.

4.2 APARATE şi INSTRUMENTE Aparatura folosita reprezinta un aspect deosebit de important in realizarea proiectului si in obtinerea unor date valide asupra capacitatilor subiectilor testate. Astfel este folosit un program computerizat-testul DEST pentru performantele in aprecierea distantelor si vitezelor, iar posturile de lucru sunt doua calculatoare. Examinatorul incarca blocul 2 de probe, testul DEST si blocul de parametrii s1. Subiectii executa proba la un post alaturat ce consta intr-un monitor de calculator pe care ruleaza testul DEST si un panou de comanda de pe care se foloseste doar butonul negru. Pe ecranul calculatorului I se prezinta sbiectului un dreptunghi alb mobil(semnal luminos) si o linie verticala alba pozitionata vertical-lateral. Acest dreptunghi se deplaseaza inspre linie cu o viteza constanta in timpul unei incercari dar variabila in timpul probei. La un moment dat, la o distanta variabila de linie, punctual dispare, continuandu-si deplasarea catre linia verticala in orb. Subiectul trebuie sa apese un buton negru in momentul in care crede ca a atins linia verticala. Stimulii prezentati subiectului sunt in numar de 30 avand parametrii variati. Parametrii

RAPORT DE CERCETARE - 16 sunt: sensul in care se misca dreptunghiul luminos pe directia orizontala (stanga,dreapta) ; distanta pe parcursul careia dreptunghiul poate fi urmarit cu privirea; viteza cu care dreptunghiul se misca pe ecran.

4.3.PROCEDURA Faza de instruire si exersare Experimentatorul va tine un instructaj prin care se asigura ca subiectii stiu ce sa faca . Faza de exersare este obligatorie deoarece subiectul trebuie sa se obisnuiasca cu stimuli si aparatul. Apoi subiectul va face un numar de incercari iar dupa primele 4 estimari corecte subiectul poate incepe testarea propriu-zisa. Subiectul tb sa evalueze momentul cand sa apese pe buton. Faza de exercitiu trebuie sa se opreasca in doua situatii: automat cand subiectul face prea multe greseli;prin actionarea tastei ESCAPE. In ambele situatii se va deschide ofereastra cu meniu : F1,F2,F3,F4 ce au posibilitati de reluare a testului. Experimentatorul are posibilitatea sa verifice seriozitatea cu care lucreaza subiectul si progresul realizat de acesta prin actionarea tastei F9. La sf. Testarii rezultatele sunt stocate intr-un fisier cu numele meu. Rezultatele obtinute sunt: estimarile corecte obtinute cuprinse intr-un domeniu de abatere de +/- 0,05- numita estimare corecta; subaprecieri-nr de reactii ce au fost prea tarzii; omisiuni-nr de repetari in care subiectul n-a facut nici o estimare sau cand reactia n-a avut loc in timpul specific.Acestei proceduri au fost supuse ambele grupuri: de control si experimental. Grupul de control a fost selectionat din baza de date iar cel experimental ales aleator si testat dupa ce subiectilor li s-a administrat stimulul-cofeina sub forma ness concomitant cu cola.

5. DESIGN EXPERIMENTAL 5.1 variabile Variabila independenta: administrarea de cofeina cu doua nivele:-fara cofeina si –cu cofeina

RAPORT DE CERCETARE - 17 -

Y=X+1 F:R>R Variabila dependenta:rezultatele obtinute la testul DEST VD1=aprecieri corecte VD2=aprecieri gresite Am ales studiul a doua variabile dependente in functie de cele doua nivele ale stimulului. 6. REZULTATE

Datele obtinute in urma efectuarii testului computerizat au fost selectate si valorile celor doua variable dependente au fost introduce in programul SPSS si prelucrate cu testul t pentru esantioane independente. A folosit testul t pentru esantioane independente deoarece in raportul de cercetare am urmarit punerea in evidenta a diferentelor care exista intre performantele obtinute de grupul de control si cele obtinute de grupul experimental sub influenta administrarii cofeinei (150mg). Mai intai comparam (folosind statistica descriptive ) mediile variabilelor dependente : VD1 SI VD2 pe cele doua esantioane de subiecti ce difera sub aspectul unei alte variabile- variabila independenta cu doua nivele: fara cofeina administrate si cu administrare de cofeina(tab.1 si tab.3). In acest raport de cercetare am de verificat doua variabile dependente deci voi avea doua ipoteze statistice si doua de nul. Ipoteze statistice (H1):a)Administrarea de 150mg cofeina unui lot de 30 de subiecti determina cresterea numarului de aprecieri gresite la testul DEST(performantele in aprecierea vit. Si distantelor). b)Administrarea de 150mg de cofeina unui lot de 30 de subiecti determina reducerea numarului de aprecieri corecte la testul DEST. Ipoteze de nul (H0): a)Numarul de aprecieri gresite nu este mai mare la cei ce si-au administrat 150mg de cofeina si au executat testul DEST. b)Numarul de aprecieri corecte nu este mai mic la cei ce si-au administrat 150mg de cofeina si au executat testul DEST.

RAPORT DE CERCETARE - 18 Valorile obtinute pentru cele doua variabile dependente la testul DEST pentru cele doua grupuri de control si de experiment sunt introduce in SPSS si cu ajutorul testului t anova unilateral bivariat se calculeaza atat mediile,dispersiile ,p-value si alti indicatori asa cum se pot vedea in tabelele cu rezultate obtinute :tab1-tab4.

Rezultatele obtinute pentru prima variabila dependenta in urma aplicarii testului t asupra datelor obtinute pt cele 2 esantioane independente in urma efectuarii testului DEST computerizat. VD1=APRECIERI EXACTE Group Statistics GRUP

N

Mean

Std. Std. Deviat Error ion Mean APRE 1 30 2.733 1.720 .3142 XACT 3 7 2 30 1.433 1.165 .2127 3 1 Tabelul 1-mediile, abaterile standard, si erorile de la medie pt cele 2 grupuri independente, var. dep. Aprecieri exacte Se observa media grup control=2,73>med.gr.exper=1,433 deci se observa la nivel de medii pe grupe o reducere a aprecierilor exacte pt. grupul de control sub administrarea cofeinei. Independent Samples Test Levene' t-test s Test for for Equalit Equalit y of y of Means Varianc es F Sig. t

df Sig. (2- Mean Std. 95% tailed)Differen Error Confide ceDifferen nce ce Interval of the Differen ce

RAPORT DE CERCETARE - 19 Lower Upper Equal 2.601 .112 3.426 58 .001 1.3000 .3794 .5405 2.0595 varianc es assume d Equal 3.426 50.972 .001 1.3000 .3794 .5383 2.0617 varianc es not assume d Tabelul 2-statistica inferentiala-rezultatele testului t aplicat pt VD1= aprecieri corecte Din acest table rezulta valoarea lui t=3.426; df=58 si a lui lui p=0.001<0.05 ce releva diferenta semnificativa din punct de vedere statistic deci concluzia cercetarii este ca se admite ipoteza cercetarii( H1) PT VD1 si se respinge ipoteza de nul.

Variabila dependenta VD2=APRECIERI GRESITE

Group Statistics GRUP APRGRESIt e

1

N

Mean

Std. Std. Error Deviation Mean 30 25.8067 7.5781 1.3836

2 30 35.6833 14.8253 2.7067 Tabelul 3-statistica descriptive-medii,abateri standard Se observa media grup control=25.806<media gr.experim=35.683 deci se observa la nivel de medii pe grupe o crestere a numarului de aprecieri gresite la grupul experim.caruia I s-a administrat cofeina. De asemenea ab.stand gr control=7.578
RAPORT DE CERCETARE - 20 F

Sig.

t

df Sig. (2- Mean Std. 95% tailed)Differen Error Confide ceDifferen nce ce Interval of the Differen ce Lower Upper 58 .002 -9.8767 3.0398 - -3.7918 15.961 6

APRGR Equal 17.891 .000 -3.249 ESI varianc es assume d Equal -3.249 43.186 .002 -9.8767 3.0398 - -3.7470 varianc 16.006 es not 3 assume d Tabelul 4-statistica inferentiala-rezultatele la aplicarea testului t pentru VD2= aprecieri gresite Se citeste linia 2 din tab datorita neomogenitatii variantei(testul Levene pt asumarea omogenitatii variantei, daca p=0.00<0.05 atunci se citeste linia2 atabelului.) Din acest tabel rezulta valoarea lui t=-3.249; df=43.186 si a lui p=0.002<0.05 ce releva diferenta semnificativa din punct de vedere statistic deci concluzia cercetarii este ca se admite ipoteza cercetarii( H1) PT VD2 si se respinge ipoteza de nul.

7.

DISCUTII

Rezultatele obtinute in urma prelucrarii statistice a datelor ne arata ca exista o diferenta semnificativa din punct de vedere statistic la aplicarea testului t pentru esantioane independente. Acest lucru reiese din rezultatele obtinute la aplicarea testului t : pVD1=0.001<0.05 si Pvd2=0.002<0.05 ceea ce inseamna ca ipotezele statistice ale cercetarii sunt acceptate si sunt respinse cele de nul. Astfel ipoteza emisa de mine la inceputul raportului de cercetare: Administrarea de cofeina sub forma de ness concomitent cu coca-cola va duce la: a) cresterea numarului de aprecieri gresite

RAPORT DE CERCETARE - 21 b) reducerea numarul de aprecieri corecte in performantele obtinute la testul DEST de apreciere a distantelor si vitezelor. este verificata si validata si astfel scopul cercetarii este indeplinit. Este interesant de continuat aceasta cercetare pe viitor investigand ce se poate intampla daca subiectilor lise va dubla sau tripla cantitatea administrate si cat de mult poate creste numarul de aprecieri gresite daca acasta cantitate de cofeina se administreaza concomitent cu alcool sau alti stimuli(deprivare de somn 24 de ore, stress, zgomote etc).

8. Concluzii si propuneri Studiul de fata a fost realizat din dorinta de a verifica daca performantele obtinute de un esantion de 30 de subiecti in aprecierea vitezelor si distantelor folosind testul DEST computerizat sunt influentate de administrarea unei cantitati de cofeina de 150mg (6gr ness si160ml cola)cu 45min inainte de efectuarea probei. Astfel am pornit de la studii si cercetari anterioare atat in domeniul perceptiei miscarii, reprezentarii miscarii (fara administrare de cofeina) cat si cercetari si reactii fiziologice asupra influentei ce o exercita cofeina asupra sistemului nervos, sistemului muscular, metabolismului, intr-un cuvant asupra organismului uman dar si a psihicului. Aceste studii si cercetari au fost expuse cu scopul de a lega cerceterea mea de cercetarile anterioare si a studia influenta exercitata de administrarea cafeinei in doza de 150mg asupra performantelor in aprecierea distantelor si vitezelor folosind testul DEST.Acest test este utilizat pentru examinarea perceptiei miscarii si a estimarii distantelor parcurse de un dreptunghi luminos dar si reactia motorie a subiectului testat. Ce aduce nou acest proiect de cerceteare este studiul perceptiei miscarii, reprezentarii miscarii, a deciziei de actionare asupra tastei indicate in momentul in care subiectul crede ca patratul imaginar a ajuns la linia verticala, toate acestea sub influenta a 150mg cofeinei administrate cu 45min anterior testului.

RAPORT DE CERCETARE - 22 -

ANEXE

REZULTATE LA PROBA DE APRECIERE A DISTANTELOR SI VITEZELOR DEST PENTRU GRUPUL DE CONTROL SI CEL EXPERIMENTAL 1 GRUP DE CONTROL

NUMAR

NUME

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

ALINA GABI RADU MONI MARCI MIHA RADU MARINA ELLA CAMI MARIUS IOANA1 IOANA2 RAZVAN SIMONA OANA ADINA BOGDAN RALUCA DANA ADINA CRISTA ALINA IONELA GEO OLIVA MIRELA GEORGE ANA DENISA

2 GRUP EXPERIMENTAL

Apr.corect e 0 2 3 2 3 4 2 7 0 4 5 5 3 3 0 2 1 4 2 4 3 0 2 5 3 1 2 5 3 2

Apr.gresi t 35.4 30.6 15.7 23.6 25.1 25.3 28.5 14.9 32.4 19.5 25.1 16.5 17 26 39.4 33.7 40.6 19.7 28.2 22.2 25.2 40.5 25.5 16.7 21.3 35.6 25.7 14.8 22.8 26.7

NUME RADU GEORGE ANNA OANA CAMI BOGDAN CORINA MIRELA COSTINA GEO DANA RALUCA ADRIANA ANDREI MARIANA MARIA DENISA IOANA ROXANA ANDRA MIHAELA ALEXA2 ELENA ALLINA MIHA ELENA SILVIA OANA ALEXA3 GABI

Apr.corec t 3 1 1 2 2 2 2 2 0 3 0 1 4 2 2 1 3 0 2 0 2 0 0 2 1 3 2 0 0 0

Apr.gre s 57.6 54.8 49.5 57.8 69.8 25.5 24.2 31.9 47 37.3 27.9 27.8 30.4 43.5 24.9 50.1 19.5 20.5 16.4 31.1 30.6 19.9 16.2 40.2 54.1 21.6 28.8 55.9 21.1 34.6

RAPORT DE CERCETARE - 23 BIBLIOGRAFIE (References) (Autorii din text trebuie sa fie citati labibliografie obligatoriu) Aici sunt citati alti autori, deoarece reprezinta o mostra demonstrativa Argyris, C. (1982) Reasoning, Learning and Action: Individual and Organisational, Jossey Bass Inc. Argyris, C. (1990) Overcoming Organizational Defenses. Facilitating organizational learning, Boston: Allyn and Bacon. Bandura, Albert (1977) Social Learning Theory, Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall. Bandura, Albert (1982),”Self-Efficacy Mechanism in Human Agency”, American Psychologist, 37(xx), xx, pp. 122-147. Bandura, Albert (1986) Social Foundations of Thought and Action: A Social Cognitive Theory (Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall). Bouquin, H. (1994), „Strategy, management accounting and control: beyond linearcausalities; Elements of a conceptual framework”, 2nd workshop onaccounting, strategy and control, Bruxelles, Belgia Bouquin, H. (1997), Comptabilité de gestion, Paris: Dalloz Burlaud, A., Simon C.J. (1999), Controlul de gestiune, Editura Coresi, Bucureşti. Bollecker, M. (2000), „Suivi des réalisations en contrôle de gestion et apprentissage organisationnel”, cahier de recherche no 2000-02, GREFIGE – Université Nancy, France. Edmonson A. , Moingeon B. (1998), –From Organizational Learning to the Learning Organization – Management Learning, vol 29, n°1, pp 520, Sage Publication. Gibson, J.L., Ivancevich, J. M., Donnelly, J. H. Jr., Organizations. Behavior, Structure, Processs. Irwin, McGraw-Hill, Boston, 1997. Goh, S. C. (1997), „Towards a learning organization: the strategic building blocks”, www.ifsam.org. Goh, S. C., & Richards, G. (1997), Benchmarking the learning capability of organizations. European Management Journal, October, 575-588. Hartley, J. (1998), Learning and Studying. A research perspective, Routledge Publish, London. Hendriks, P.J.H. (2004), „Assessing the role of culture in knowledge sharing”, 5th European Conference on Organizational Knowledge, Learning and Capabilities, Insbruck, Austria Husman, T.B. (2001), „Inter-organisational learning and knowledge transfer: a taxonomy of knowledge transfer costs”, working paper, April, Copenhagen Business School, Sweden. Johns, G. (1998), Organizational Behavior: Understanding and Managing Life at Work, Fourth Edition, Ed. Economica, Bucharest.

RAPORT DE CERCETARE - 24 Kloot L 1997 "Organisational Learning and Management Control Systems: Responding to Environmental Change". Management Accounting Research No 8 Vol 1 pp 47-74. Levitt, B. & J.G. March (1988): `Organizational Learning' 14:3 Annual Review of Sociology 319. Maslow, A. (1968) Towards a Psychology of Being 2e, New York: Van Nostrand . Maslow (1970) Motivation and Personality 2e, New York: Harper and Row. Merriam, S. and Caffarella (1991), Learning in Adulthood. A comprehensive guide, San Francisco: Jossey-Bass. 528 pages. Muchinsky, P.(1987), Psychology Applied to Work, The Dorsey Press, Chicago, Illinois. Mullins,J.L. (1999), Management and Organizational Behavior, Pitman Publishing, London. Pawlowsky, P. (2000), Management science and organizational learning, in Dierkes, M., Berthoin-Antal, A., Child, J., Nonaka, I. (coord.) Handbook of Organisational Learning and Knowledge, Oxford University Press. Polanyi M. (1958): Personal Knowledge: Towards a Post-Critical Philosophy. University of Chicago Press, 428 pp. Schein, E. H. (1993) How Can Organizations Learn Faster? The Challenge of Entering the Green Room. Sloan Management Review, 34, 85-92. Schein, E. H. (1992) Organizational Culture and Leadership. 2d. Ed. San Francisco, CA.: Jossey Bass.

http://www.bioport.ro/Bioport/cofeina.html http://www.hip-hop-clan.8m.com/csd.html http://laetusinpraesens.org/docs/inventco/imp#imp

Exemplificări:

Ahrons, C. R., & Rodgers, R. H. (1987). Divorced families : a multidisciplinary developmental view. New York: W.W. Norton.

RAPORT DE CERCETARE - 25 Banderet, L. E., & Burse, R. L. (1991). Effects of High Terrestrial Altitude on Military Performance. In R. Gal & A. D. Mangelsdorf (Ed.), Handbook of Military Psychology: John Wiley&Sons Ltd. Sacco, G. (2002). Errors, mistakes, cultures. Comunicare la 25th EAAP Conference, Warsaw. Wilde, G. J. S. (1994). Target Risk, http:\\pavlov.psyc.queensu.ca\target\index.html, accesat la 25.05.2000

Exigenţe de editare

Lucrarea va fi editată pe computer şi tipărită la imprimantă, într-o formă care trebuie să respecte următorul set de criterii:

o Formatul de pagină: A4, scrisă numai pe o faţă o Margini: sus/jos=2.5 cm, stânga=3.5 cm, dreapta=2,5 cm o Tipul fontului: Times New Roman,

româneşti

cu diacritice

o Mărimea fontului: 12 o Spaţiere: 1 linie o Numerotare pagini: jos, la mijlocul paginii o Titlurile capitolelor, cu majuscule şi pe pagină nouă o Titlurile subcapitolelor sau subpunctelor, în continuarea textului, la două linii distanţă, cu litere bold o Forma de prezentare: legată cu arc sau dosar plastic

RAPORT DE CERCETARE - 26 -

(nu uitati de portofoliul de plastic)!!!!