Mecanisme Cognitive Procesarea Vizuala 2008 (1)

PROCESAREA STEREOSCOPICĂ ŞI PERCEPTIA PERIFERICĂ MIHAELA POPA CHRAIF1 În complexul om-trafic-vehicul, conducătorul auto efectuează mişcări al căror scop este de a deplasa vehiculul, de a-l adapta la conditiile traficului sau mai degrabă la percepţia pe care o are despre aceste condiţii. Astfel obiectivul cercetării evidenţiază corelaţia dintre modul de procesare al stimulilor în câmpul vizual periferic şi procesarea stereoscopică a stereogramelor de către operatorul uman. Mecanismele perceptive ale omului se dovedesc mai puţin exacte atât în estimarea distanţelor dintre obiectele aflate în mişcare cât şi în anticiparea poziţiilor lor reciproce în succesiunea mecanismelor temporare. Modul de procesare stereoscopică sau panoramică a operatorului uman/conducătorului auto joacă un rol important în procesarea stimulilor vizuali în timpul conducerii autovehiculelor şi implicit pot apare consecinţe grave în cazul netratării deficienţelor de procesare vizuală a stimulilor.

1. INTRODUCERE În vederea stereoscopică sunt implicaţi doi indici binoculari care procesează mişcarea unui obiect în timp şi spaţiu. Brooks şi Stone (2006) au analizat rolul celor doi indicatori binoculari în percepţia adâncimii–disparitatea vizuală şi diferenţa interoculară de mişcare. Astfel, diferenţa dintre vederea panoramică şi cea stereoscopică constă în numărul de impulsuri pe nervul optic care sunt transferate în partea opusă a cortexului, adică în cortexul vizual şi de mărimea distanţei dintre ochi, mai precis distanţa interpupilară. Traversarea totală a fibrelor optice formează vederea panoramică, iar traversarea parţială evidenţiază vederea stereoscopică împreună cu cea panoramică. În acest sens, primatele au cea mai bună vedere stereoscopică cu traversarea fibrelor optice în proporţie de 50%. Astfel o parte din axonii neuronilor care recepţionează stimulii vizuali nu traversează chiasma optică şi vor avea proiecţie corticală în aceeaşi parte a cortexului (dreapta/stangă) iar cealaltă parte a axonilor neuronilor receptori vor traversa chiasma optică şi ajung în aria vizuală, proiecţia corticală opusă ochiului respectiv. Din punct de vedere anatomic creierul este împărţit în două emisfere (Golu, 2002). Considerând cortexul vizual stâng, impulsurile care vin de la stimulii vizuali sunt transmişi din partea nazală a ochiului drept şi partea temporală a ochiului stâng. Ştiinţific s-a argumentat că esenţial pentru prădători este esenţială vederea 1

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

stereoscopică şi are importanţă secundară pentru vegetariene. Astfel că, ambii ochi, văd aceeaşi imagine, reducând din câmpul vizual periferic şi concentrând câmpul vizual central. Din această cauză animalele prădătoare cu vedere stereoscopică se vor focusa mai uşor pe pradă. Animalele cu vedere panoramică (calul, iepurele) şi în general cele care au ochii plasaţi cât mai lateral dau posibilitatea vederii panoramice (360°). Având în vedere că fiinţa umană este „o specie modificată”, evoluată de gorile de copac, ochii sunt mai depărtaţi ca la prădători (6,5 cm distanţa interpupilară) dar mai apropiaţi ca la animalele cu vedere panoramică. Aşa cum evidenţiază măsurătorile fiziologice, distanţa interpupilară la om este în medie de 6,5 cm ceea ce dă posibilitatea ca pe retină să se proiecteze imagini uşor diferite (Golu, 2002). Diferenţa în perceperea imaginilor apare la procesarea obiectelor apropiate, în câmp central vizual (apar pentru cei 2 ochi 2 imagini) dar este practic inexistentă pentru obiecte foarte îndepărtate (munţii îndepărtaţi). Studii şi cercetări (Smith, Fredrickson, Loftus şi Nolen-Hoeksema, 2004; Marr, 1982) au demonstrat că vederea tridimenională este construită din vederea bidimensională la care s-a adăugat indicele de depărtare care este construit şi însuşit datorită disparităţii retinale (distanţa dintre proiecţiile obiectului pe retinele celor doi ochi transmise şi proiectate pe ariile de proiecţie vizuale). Din această cauză, oamenii care privesc tablouri şi imagini stereoscopice procesându-le stereoscopic vor vedea a treia dimensiune mai greu (Blake, 2001). Vederea stereoscopică se poate exersa, exersând musculatura oculară astfel încât ochii să privească mereu imagini stereoscopice (Pettigrew, 1991). Studii şi cercetări anterioare au demonstrat că interpretarea vizuală şi procesarea stimulilor se învaţă în copilărie (Smith, Fredrickson, Loftus şi Nolen-Hoeksema 2004; Pettigrew 1979, 1991). Mecanismul elementar de procesare a imaginilor şi obiectelor este prezent încă de la naştere în cortexul vizual şi numai experienţa şi însuşirea indicilor monoculari şi binoculari va duce la interpretări tridimensionale ale obiectelor. Mai mult decât atât, vederea în spatiu tridimensional depinde şi de musculatura ochilor. Dacă un ochi are muşchii mai nedezvoltaţi în copilărie şi neexersaţi, acesta este suprimat parţial ca funcţie la nivelul cortexului vizual corespunzător, cortexul funcţionând doar cu impulsuri venite de la un singur ochi. Componentele vederii stereoscopice ca indici binoculari sunt următoarele (Zlate, 1999): convergenţa ochilor dată de musculatura oftalmică până în momentul în care este recăpătată vederea dublă şi disparitatea vizuală. Datorită posibilităţii de modificare a focalizării cristalinului în senzaţia de adâncime se crează prin adaptarea la distanţa la care se află obiectul şi de aici reiese procesarea tridimensională a obiectelor. Astfel, ochiul funcţionează ca o cameră fotografică. Cortextul tolerează mici diferenţe ale disparităţii până când se crează

senzaţia de vedere a 2 obiecte în loc de unul aşa cum observăm adică vederea tridimensională a obiectelor. Procesarea vizuală tridimensională este mai concentrată şi clară în câmpul periferic central şi cu cât stimulii se depărtează în câmpul perceptual periferic se reduce din acurateţea imaginii tridimensionale (Marr, 1982). Mişcarea este detectată prin schimbări în câmpul periferic vizual ceea ce este esenţial în detectarea pericolului. Aşa cum reiese din diverse cercetări şi studii în momentul în care se percepe mişcarea unui stimul, ochiul se îndreaptă pentru a-l cuprinde în câmpul vizual central şi a-l procesa în rezoluţie tridimensională (John, 1980). Prin vederea stereoscopică nu are loc şi recunoaşterea obiectelor de către fiecare ochi. Astfel, „stereograma puncte împrăştiate” relevă mai întâi apariţia unei figuri tridimensionale şi apoi recunoaşterea obiectului (Maar şi Poogio, 1976; Maar 1982; Goldstone, Medin şi Gentner 1991). Din punct de vedere anatomo-fiziologic, ochii sunt conexaţi la alte 6 centre nervoase la nivelul cortexului, cum ar fi centrul echilibrului, de exemplu. Poziţia capului este monitorizată de canale semicirculare (cohlea) situate în urechea internă. Astfel, oamenii care au un singur ochi pot să-şi formeze o imagine tridimensională despre mediul înconjurător mişcându-şi capul în stânga şi dreapta pentru a crea senzaţia de mişcare a obiectelor. Conform acestei proceduri obiectele apropiate se mişcă iar cele situate la distanţă par a fi înţepenite (Smith, Fredrickson, Loftus şi Nolen-Hoeksema 2004). Procesarea vizuală a imaginilor tridimensionale nu cauzează persoanelor cu vedere normală, dar pot afecta copiii cu probleme de vedere. Mulţi oameni pot avea dureri de cap la început, dar exersând muşchii oculari pentru a vedea stereoscopic vor reuşi să se obişnuiască. O altă problemă care se ridică este strabismul. Copiilor cu strabism nu le este indicat să proceseze stereograme stereoscopic deoarece lor le este prescris ca tratament un set de exerciţii care să ducă la divergenţă oculară. O excelentă metodă de a procesa stereogramele pe calculator depinde de geamurile care se schimbă rapid din transparent în negru. Astfel acest lucru se poate aranja iar calculatorul poate să afişeze imaginile pentru fiecare ochi în parte, de fiecare dată fiind acoperită o partea cu jumătatea de ecran neagră. Dacă se afişează secvenţial foarte rapid (85 Hz) atunci cortexul poate fi uşor păcălit iar informaţia tridimensională se va extrage (Marr, 1982). Un faimos experiment – Experimentul Frankfurter (Alais şi Blake, 2005) demonstrează exact cum ochii sunt folosiţi în timpul exersării privirii paralele. Dacă experimentul reuşeşte, atunci se poate observa plutind în aer un frankfurter mic plutind în aer. Pentru acest exerciţiu trebuie îndeplinite următoarele condiţii: privire în depărtare; alegerea unui obiect la distanţă şi privit în câmp central; aducerea degetului arătător în faţa ochilor pe linia focalizării obiectului la distanţă; va apare un mic obiect

în timpul privirii la distanţă; după retragerea degetului, imaginea va pluti în aer dacă nu se îndreaptă privirea către el.

Fig.1-Vedere normală cu focalizare pe un obiect. În figura 1 se poate vedea modul în care globii oculari focalizează un obiect în câmpul central pentru a procesa informaţia. În acest stadiu nu se poate procesa tridimensional informaţia şi astfel, să se observe imaginea ascunsă în stereogramă.

Fig.2-Metoda procesării paralele a stimulilor în câmp central După cum se observă în figura 2, ochii sunt focalizaţi în spatele liniei verticale care reprezintă obiectul ce trebuie vizualizat tridimensional. Această metodă de procesare a obiectelor în câmpul central se numeşte metoda procesării vizuale paralele a obiectelor. Prin această metodă musculatura ochilor se relaxează iar lentilele care focalizează obiectul de pe linia verticală se lărgesc, apărând imaginea tridimensional.

Fig.3-Metoda procesării în cruciş

O altă metodă de procesare a stereogramelor şi vizualizare tridimensională a obiectelor ascunse este metoda procesării în cruciş (Tong şi Nakayama, 1998; Alais şi Blake 2005). Persoana care priveşte stereograma îşi va focaliza ochii înainte de linia verticală unde se află imaginea cu stereograma. Astfel din stereogramă se va detaşa obiectul ascuns sub formă tridimensională. Nieder şi Wagner (2001) au avansat şi demonstrat ipoteza existenţei unei disparităţi verticale pe lângă cea orizontală cunoscută şi amintită anterior. În vederea binoculară, părţile laterale câmpului vizual central (câmpul periferic lateral) dau şansa disparităţii orizontale şi verticale să se realizeze între imaginile proiectate în stânga şi dreapta retinelor ambilor ochi. Dacă în literatura ştiinţifică, se ştie despre disparitatea orizontală şi a fost studiată de-a lungul timpului, disparitatea verticală este încă necunoscută. Astfel Neider şi Wagner (2001) investighează în studiul lor existenţa disparităţii verticale la bufniţe (fig. 4). Ei au cercetat şi descoperit că 44% din celulele analizate variau în funcţie de disparitatea verticală. Astfel, aceştia au integrat analiza disparităţii verticale în modelul disparităţii.

Fig.4-Disparitatea verticală în vederea binoculară (Nieder şi Wagner, 2001) Bazându-se pe studii şi cercetări realizate pe oameni (Nakayama, 1977; Tong şi Nakayama, 1998) şi studii de neuropsihologie pe pisici şi bufniţe (Cooper şi Pettigrew, 1979), Nieder şi Wagner (2001) se lansează în analiza modului în care se formează şi funcţionează disparitatea verticală. Cooper şi Pettigrew (1979) au demonstrat că disparitatea verticală este rezultatul adaptării ecologice şi dă voie mecanismelor de

vedere stereoscopică şi formare a imaginii tridimensionale să se realizeze în câmpul vizual situat în jos între animal/om şi orizont. Studii recente pe oameni (Roger şi Bradshow, 1993; Roger şi colectivul, 2003) au demonstrat că disparitatea verticală poate fi exploatată în scalarea percepţiei adâncimii şi a mărimii suprafeţelor stereoscopice dar numai în condiţia în care câmpul vizual a fost destul de larg (70 x 70 deg în câmpul vizual). Referitor la şoferi şi la capacităţile necesare în timpul activităţii de şofat, lipsa capacităţilor are un efect asupra riscului de accident. Un şofer începător, are mai multe şanse să iasă de pe drum pe partea dreaptă decât un şofer cu experienţă din cauză că are capacităţi mai scăzute în menţinerea poziţiei laterale a vehiculului şi probabil din cauza fricii crescute şi judecării mai slabe a traficului în care se află. Având în vedere studiile şi cercetările prezentate anterior cercetarea de faţă evidenţiază implicaţiile vederii stereoscopice în procesarea stimulilor vizuali din câmpul perceptiv periferic şi corelaţia dintre procesarea stimulilor din câmpul vizual periferic şi câmpul de vizual central în sarcini simulate de conducere a autovehiculului. 2. OBIECTIVELE CERCETĂRII Obiectivele cercetării sunt următoarele: – demonstrarea/argumentarea rezultatelor cercetărilor anterioare privind procesarea stereoscopică şi reliefarea faptului că subiecţii care procesează stereograme obţin rezultate semnificativ statistic mai bune la procesarea în câmp central faţă de procesarea stimulilor în câmp periferic. Câteva aspecte necesită a fi lămurite în decursul cercetării: a) masurarea distanţei interpupilare a subiecţilor care procesează stereogramele şi a celor care nu procesează stereograme; b) evidenţierea unor deficienţe ale analizatorului vizual (strabism, astigmatism, hiperpetropie); c) un scurt interviu cu subiecţii în legătură cu percepţia stimulilor când conduc (în mişcare). 3. METODA 3.1. IPOTEZE

- Subiecţii care procesează stereograme au performanţe semnificativ statistic mai bune la procesarea stimulilor vizuali în câmp central, decât subiecţii care nu procesează stereograme. -Subiecţii care procesează stereograme au performanţe semnificativ statistic reduse la procesarea stimulilor vizuali în câmp periferic faţă de subiecţii care nu procesează stereograme. 3.2. VARIABILE Pentru testul de percepţie periferică, variabilele dependente sunt reprezentate de: media timpului de reacţie de răspuns la stimulii vizuali care intră în câmpul vizual din partea dreaptă, partea stângă şi total (VMD-media timp reacţie dreapta, VMS-media timp de reacţie stânga, VMT-media timp de reacţie total); abaterea standard pentru evaluarea constanţei reacţiei şi numărul de stimuli detectaţi la textul periferic de percepţie. Pentru proba de percepţie în câmp central variabila dependentă este reprezentată de media erorilor de estimare (MEE) în aprecierea distanţelor şi vitezelor. Variabila independentă este reprezentată de viteza şi distanţa stimulului luminos de pe ecran aflat în mişcare din momentul apariţiei până la dispariţia sa şi până (în mod imaginar) atinge linia verticală. 3.3. PARTICIPANŢI Participanţii au fost reprezentaţi de douuă eşantioane alese aleator dintr-o populaţie de 363 studenţi în vederea verificării ipotezelor statistice. N=363 participanţi

86 participanţi 41 participanţi procesează stereograme

45 participanţi nu procesează stereograme

(2)

Fig.5-Eşantionarea realizată în vederea testării ipotezelor

În vederea verificării ipotezelor cercetării din populaţia de 363 participanţi au fost selectaţi pe baza criteriului „Procesarea de imagini stereoscopice” un număr de 41 de subiecţi, iar ca grup de control un număr de 45 de subiecţi, care nu au putut procesa stereogramele. Grupul experimental de 41 de subiecţi care procesează stereogramele au media de vârstă de 23,5 ani, fete/băieţi, studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi ai Facultăţii de Electronică. Grupul de control constituit din 45 de subiecţi nu procesează stereogramele, media de vârstă de 23,7 ani, fete/băieţi de asemenea studenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei şi ai Facultăţii de Electronică. Populaţia de referinţă a fost reprezentată de tineri cu vârsta medie 23,5 ani, cu permis auto minim 1 an şi maxim 5 ani. 3.4. INSTRUMENTE ŞI APARATURA Visiotest-Campitest este un aparat pentru determinarea complexă a particualităţilor vederii şi a câmpului vizual care are ca indicatori: vederea la distanţă şi de aproape (acuitate, astigmatism, hipermetropie, stereoscopie, discromatopsie). Testul de percepţie periferică este destinat evaluării abilitaţii persoanelor de a percepe şi procesa informaţiile vizuale periferice, punându-se accentul pe percepţiei rapida a stimulilor intraţi în câmpul vizual din părţile laterale. Testul poate fi administrat atât ca un test unic cât şi ca un test desfăşurat simultan cu un alt test în prim plan vizual. Acesta permite evaluarea abilităţii percepţiei periferice în condiţii diferite de stres şi în situaţii în care atenţia este slăbită. În ambele versiuni, atenţia vizuală a subiectului testat este focalizată pe monitor, fie pe globul ce apare în mijlocul ecranului, fie pe testul din prim plan. Proba DEST de apreciere a vitezelor şi distanţelor permite o examinare a trei aspecte ale performanţei: precizia estimărilor de viteză, corelarea armonioasă între procesarea vizuală a stimulilor şi reacţia motorie şi reprezentarea mentală a miscării. 3.5. PROCEDURA DE LUCRU Prezentarea testului de percepţie periferică se face cu ajutorul unui aparat special de testare, aparat ce încorporează aşa numita „Expunere periferică”, constând din diode emiţătoare de lumină care sunt aranjate pe verticală şi pe orizontală şi permit stimulilor luminoşi să se propage de la periferie spre centrul câmpului vizual. Stimulul din prim

plan (globul) este prezentat pe ecranul aparatului iar subiectul îşi va concentra atenţia în timpul sarcinii asupra acestuia. La începutul testului, examinatorul instruieşte verbal subiectul testat în mod diferit în funcţie de varianta aleasa de testare: a). când testul este prezentat ca un test unic: „pe ecranul central al aparatului veţi vedea un glob pe care vă veţi fixa privirea pe tot parcursul testului. În acest timp stimulul luminos se va mişca de la periferia aparatului spre centru. De îndată ce percepeţi un astfel de stimul luminos cu coada ochiului, apăsaţi pedala galbenă” sau b). când testul este prezentat ca un test background: „instrucţiunile pentru test vor fi acum pe ecranul din centrul aparatului. Parcurgeţi instrucţiunile şi când aţi înţeles totul, începeţi testul. Din momentul în care testul a fost început şi în timp ce lucraţi la el, stimulul luminos se va mişca periodic de la periferie spre centru. În momentul în care percepeţi asemenea stimuli luminoşi cu coada ochiului, apăsaţi pedala galbenă”. Procedura utilizata pentru DEST constă în explicarea subiecţilor a faptului că un mic dreptunghi se deplasează orizontal de-a lungul ecranului, parcurge o distanţă stabilită şi apoi dispare în faţa unei bariere “invizibile”. Sarcina subiectului constă în a apăsa o tastă exact în momentul când crede el că dreptunghiul ar atinge sfârşitul barierei, acesta fiind marcat de o linie verticală la marginea ecranului. 4. REZULTATE Pentru a verifica ipotezele cercetării, a fost efectuată analiza şi discuţia datelor obţinute în urma aplicării probei DEST şi a probei de percepţie periferică pentru eşantioanele selectate conform criteriului „procesare stereoscopică a stereogramelor”. Datele colectate pentru grupul 1 (nu procesează stereograme) şi grupul 2 (procesează stereograme) se pot observa în tabelul 1. Tabel 1. Media, abaterea standard semnificaţia statistică la aplicarea testului t pentru cele două grupuri Variabila Nr.Grup Media Ab. Standard t p Test_Percepţie Periferică a stimulilor VMS 1 1,514 0,184 -11,911 0,000 2 2,096 0,265 VMD 1 1,608 0,234 -10,770 0,000 2 2,242 0,309 VMT 1 1,560 0,190 -11,751 0,000 2 2,167 0,283

Test DEST- aprecierea vitezelor şi distanţelor în câmp central Media erorilor de 1 41,182 11,018 11,229 estimare 2 20,363 4,618

0,000

Aşa cum se poate observa în tabelul 4, grupul 2 care procesează setereograme (văd stereoscopic distingând conturul formelor de fundal) are performanţe la procesarea stimulilor în câmp periferic stâng, semnificativ statistic mai mici (t=11,911); (p<0,001) decât grupul care nu procesează stereograme grupul 1). Astfel pentru stimulii care intră în câmp periferic stâng, grupul 2 a obţinut media timpului de reacţie mai mare decât grupul 1 (2,096>1,514). Aceast lucru este relevat de graficul „box plot” pentru media timpilor de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic stâng de către ambele grupe separat (fig. 6).

Fig. 6- Reprezentare „box plot” a mediei timpului de reacţie de răspuns la stimuli în câmp periferic stâng, pentru ambele grupuri. De asemena, grupul 2 care procesează setereograme (văd stereoscopic distingând conturul formelor de fundal) a obţinut performanţe la procesarea stimulilor şi în câmp periferic drept semnificativ statistic mai slabe (t=-10,770); (p<0,001) decât grupul care nu procesează stereograme grupul 1). Astfel pentru stimulii care intră în câmp periferic stâng, grupul 2 a obţinut media timpului de reacţie mai mare decât grupul 1 (2,242>1,608). Aceast lucru este relevat şi de graficul „box plot” pentru media timpilor de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic drept, de către ambele grupe separat (fig. 7).

Fig. 7- Reprezentare „box plot” a mediei timpului de reacţie de răspuns la stimuli în câmp periferic, drept pentru ambele grupuri. Analizând datele obţinute pentru variabila media timpului de reacţie total de răspuns la stimuli în câmp periferic (proba de percepţie periferică), grupul 1 a obţinut performanţe semnificativ statistic mai bune decât grupul 2 (t=-11,751); (p<0,001) adică timpi de reacţie mai mici. Astfel pentru stimulii care intră în câmp periferic (stâng şi drept), grupul 2 a obţinut media timpului de reacţie mai mare decât grupul 1 (2,167>1,560). Aceast lucru este relevat şi de graficul box plot pentru media timpilor de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic drept de către ambele grupe separat (fig. 8).

Fig. 8-Reprezentare „box plot” a mediei timpului de reacţie total ca răspuns la stimuli în câmp periferic, pentru ambele grupuri Analizând datele obţinute pentru variabila „media erorilor de estimare” în urma aplicării testului de apreciere a vitezelor şi distanţelor în câmp central (proba DEST), grupul 2 care procesează stereograme a obţinut performanţe semnificativ statistic superioare faţă de grupul 1 (t=11,229); (p<0,001), adică media erorilor de estimare a grupului 2 semnificativ statistic mai mică decât media erorilor de estimare a grupului 1 (20,363<41,182). Această performanţă este reliefată sugestiv şi de reprezentarea „box plot” a mediei erorilor de estimare pentru cele două grupuri (fig 9). 70

60

The mean of estimation error

50

40

30

20

10 N=

45

41

GRUPUL 1

GRUPUL 2

GRUPUL

Fig. 9- Reprezentare „box plot” a mediei erorilor de estimare pentru ambele grupuri În urma analizei datelor efectuate şi a semnificaţiilor statistice rezultate, ipotezele statistice au fost confirmate: subiecţii care procesează stereograme au performanţe semnificativ statistic mai bune la procesarea stimulilor în câmp vizual central decât subiecţii care nu procesează stereograme si tot aceeaşi subiecţi care procesează stereograme au obţinut performanţe semnificativ statistic reduse la procesarea stimulilor vizuali în câmp periferic faţă de subiecţii care nu procesează stereograme. Cercetările exemplificate în introducere vin să întărească aceste rezultate obţinute precum şi analiza lor. Ceea ce este reliefat în plus este faptul că luate pe ansamblu cele două ipoteze statistice duc la sublinierea importanţei testării psihologice cu foarte mare atenţie a viitorilor şoferi, deoarece atât factori care ţin de ereditate, de modificările pe care le

poate suferi aparatul vizual în timp, factori sociali dar şi genul subiecţilor pot avea influenţe „nefaste” în traficul rutier, dacă nu sunt luaţi în calcul încă de la început. 5. CONCLUZII Pentru o mai bună manipulare a autovehiculului în trafic, în mod special se cer a fi exersate coordonările mixte dintre veriga senzorială şi cea motorie, care, în contextul activităţii de conducere vor forma o unitate funcţională indisociabilă – complexul sensorio-motor. Factorii psihofiziologici de care depind elaborarea şi consolidarea verigii executive a activităţii de conducere: gradul de dexteritate motorie generală a individului; mobilitatea proceselor nervoase fundamentale (rapiditatea trecerii de la excitaţie la inhibiţie şi viceversa, rapiditatea trecerii de la o formă de răspuns la alta, viteza de transmitere a influxului nervos de la centru la aparatele musculare); memoria kinestezică (rapiditatea fixării schemelor diferitelor mişcări, promptitudinea şi corectitudinea reactualizării şi reproducerii lor); echilibrul proceselor nervoase (persoanele la care excitaţia este echilibrată ca forţă de către inhibiţie, realizează mai bine formarea deprinderilor motorii decât cele neechilibrate, la care predomină excitaţia); echilibrul afectiv (hipermotivii obţin performanţe scăzute în învăţarea motorie şi în folosirea deprinderilor deja elaborate), pot fi antrenaţi periodic folosind simulatoarele de conducere a autovehiculelor precum şi testele computerizate care îi vizează. Argumentând în capitolul introductiv atât pe plan teoretic dar şi practic pe baza cercetărilor efectuate, Johns (1980) evidenţiază diferite metode de procesare a stereogramelor şi vizualizare tridimensională a obiectelor ascunse: metoda procesării în cruciş şi metoda procesării în paralel (figura 2 şi figura 3). Conform acestor metode, persoana care priveşte stereograma îşi va focaliza ochii înainte de linia verticală, unde se află imaginea cu stereograma. (Tong şi Nakayama, 1998) Astfel, din stereogramă se va detaşa obiectul ascuns sub formă tridimensională (John, 1980). Trecând de parte incitantă a procesării stereogramelor şi a descoperi tainele artei stereogramelor, persoanele care procesează stereograme, în mod natural fără a exersa în prealabil metodele enunţate au serioase disfuncţii ale analizatorului vizual atât din punct de vedere anatomic cât şi funcţional. Pornind de la concluziile cercetărilor efectuate, în lucrarea de faţă pe lângă relaţia dintre gen şi timpul de reacţie la procesarea stimulilor în câmp perceptiv, s-a urmărit evidenţierea relatiei dintre procesarea stereogramelor caracteristică eşantionului cu 41 subiecţi special selecţionat (toţi aceştia aveau distanţa interpupilară mai mică de 6,5 cm) sufereau de strabism, miopie (lentile convexe) sau

hipermetropie (lentile concave) şi procesarea stimulilor atât în câmp vizual periferic cât şi în câmp vizual central era deficitară. Analizând datele obţinute pentru media timpului de reacţie total (VMT) de răspuns la stimuli în câmp periferic (proba de percepţie periferică), grupul 1 a obţinut performanţe semnificativ statistic mai bune decât grupul 2 (t=-11,751); (p<0,001), adică timpi de reacţie mai mici. Acest lucru se explică prin faptul că pentru stimulii care intră în câmp periferic (stâng şi drept), subiecţii care procesează stereoscopic stereogramele din câmp central nu percep stimulii din câmpul periferic începând cu o anumită distanţă faţă de centru (2,167>1,560). Aceast lucru este relevat şi de graficul „box plot” pentru media timpilor de reacţie la procesarea stimulilor în câmp periferic drept de către ambele grupe separat (fig. 8). Important de evidenţiat este rolul descoperirii cât mai de timpuriu a acestor persoane care suferind de disfuncţii ale analizatorului vizual procesează cu uşurinţă stereogramele dar au o foarte slabă orientare în spaţiu şi detectare a stimulilor care apar în câmp vizual periferic. În timpul conducerii autovehiculului, datorită multitudinii stimulilor care apar în câmpul vizual periferic al şoferului (maşini care depăşesc, dorinţa de a depăşi alte autovehicule, păsări sau animale care apar lateral, pietoni grăbiţi, copaci), este important ca şoferul să ştie că nu poate procesa stimulii începând cu anumite distanţe faţă de cetrul acuităţii vizuale şi astfel sa poată lua măsuri de prevenţie a eventualelor erori de procesare perceptuală ce pot duce la accidente grave. Lucrarea de faţă aduce un plus de noutate prin evidenţierea faptului că procesarea strerogramelor atât de „fascinantă” este un semnal de alarmă la adresa persoanelor care „se delectează” în mod natural cu acest lucru având o vedere stereoscopică. Acestea ar trebui să ştie sau să fie avertizaţi că ceea ce consideră ei a fi „miraculos” prin detaşarea figurilor tridiminsionale de fondul aparent omogen, este de fapt o disfuncţie a analizatorului vizual care, în condiţii de manipulare a vehiculelor (conducerea auto) se poate finaliza catastrofic. De asemenea, lucrarea reliefează importanţa testării psihologice pentru obţinerea carnetului de conducere a autovehiculului cu tehnologie cât mai apropiată de condiţiile de trafic rutier, simulare de stimuli şi măsurători ale timpilor de reacţie în diferite situaţii, deoarece odată aflat în situaţia reală de trafic, şoferul va avea anumite scheme cognitive bine definitivate, pentru a şti cum să prevină erorile ce se pot finaliza cu accidente şi pierderea vieţii. Primit în redacţie la: 6.XI.2007

BIBLIOGRAFIE 1. ALAIS, D., BLAKE, R. , Binocular Rivality, MIT Press (2005). 2. ANIŢEI, M., Abordarea experimentală a percepţiei în Psihologie Experimentală, Iaşi Editura Polirom, 2007.

3. BLAKE, R., A primer on binocular rivalry, including current controversies. Brain and Mind, 2, p35-38, 2001. 4. BROOKS, K, STONE, L., Spatial scale of stereo motion speed processing, Journal of Vision, 6, p. 1257–1266, 2006.

5. GOLDSTONE, R. L., MEDIN, D. L., & GENTNER, D., Relational similarity and the nonindependence of features in similarity judgments. Cognitive Psychology, 23, p. 222-262, 1991. 6. GOLU, M., DẬNẬILẬ, L., Tratat de neuropsihologie, Vol 1, Bucureşti, Editura medicală, 2002. 7. JOHN, W., Investigative Ophthalmology and visual science, Vision and Ophthalmology, 19, p. 802-809, 1980. 8. MAAR, D., POGGIO, I., Cooperative Computation of Stereo Disparity, Science, 194, 1976. 9. MARR, D., Vision, S,an Francisco, Ed. W. H. Freeman and Co., 1982. 10. NAKAYAMA, K., Geometrical and physiological aspects of depth perception. In Three-Dimensional. Imaging, Society of Photo Optical Instrumentation Engineers Proceeding, 120, P. 1-8, Bellingham, Washington, 1, Ed Benton , 977. 11. NIEDER, A., WAGNER, H., Encoding of both vertical and horizontal disparity in random dot stereogram by Wulst neurons of awake barn owls, Visual Neuroscience, 18,, p. 541-547, 2001.

12. PETTIGREW J.D. Binocular visual processing in the owl's telencephalon Proceedings of the Royal Society of London, 204, p. 435-455, 1979. 13. PETTIGREW, J. D., Evolution of Binocular Vision. In J.R. Cronly Evolution of the eye and visual system, Ed. Dillon, & R. L. Gregory, Vision and visual dysfunction, 2, Boca Raton, FL: CR Press, p. 271-283, 1991. 14. ROGERS, B.J. şi BRADSHOW, B.M.F., Vertical disparities, differential perspective and binocular stereopsis. Nature, 361, 253-255, 1993. 15. ROGERS, M. W., M. E. JOHNSON, K. M. MARTINEZ, M-L MILLE, and L. D. HEDMAN., Step training improves the speed of voluntary step initiation in aging. The Journals of Gerontology, Series A, 58(1), p. 46-52, 2003. 16. SMITH, E.E., FREDRICKSON, B., LOFTUS, G., NOLEN-HOEKSEMA, S.,

Capitolul 5 Percepţia în Introducere în Psihologie, ediţia a 14-a, Bucureşti: Editura Tehnică, 2005. 17. TONG, F., NAKAYAMA, K., VAUGHAN, J.T. and KANWISHER, N., Binocular rivalry and visual awareness in human extrastriate cortex, Neuron 21, p. 753-759, 1998. 18. ZLATE, M., Percepţia în Psihologia mecanismelor cognitive, Iaşi, Ed. Polirom, 1999.

THE IMPLICATIONS OF THE STEREOSCOPIC VISION IN PROCESSING PERIPHERIAL STIMULI IN DRIVING SIMULATION TASK ABSTRACT Humans have highly built-in connections between percepts and responses. Pairings with high "stimulus-response compatibility" tend to be made very fast, with little need for thinking and with low error. Low stimulus-response incompatibility usually means slow response and high likelihood of error. The Objective of the research consists in highlighting the implications of the stereoscopic vision in driving tasks simulations. The stereoscopic vision is explained by the anatomical construction of the eyes as related with high performances in processing stimuli in central fields and low performances in processing stimuli in peripheral visual field. The findings confirmed the assumptions. The results obtained could help the subjects learn to focus their attention on the peripheral/central visual field stimuli that need attention during driving tasks. Also, they can exercise responses to both stimulations (from external stimuli) in central and peripheral visual fields preventing the traffic accidents based on stimuli detection in peripheral and central visual field.